EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62017CA0703

Cauza C-703/17: Hotărârea Curții (Camera a doua) din 10 octombrie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Wien - Austria) – Adelheid Krah/Universität Wien (Trimitere preliminară – Libera circulație a persoanelor – Articolul 45 TFUE – Lucrători – Regulamentul (UE) nr. 492/2011 – Articolul 7 alineatul (1) – Conferențiari cu studii postdoctorale – Limitare a luării în considerare a perioadelor anterioare de activitate relevantă realizate într-un alt stat membru – Sistem de remun rare care condiționează beneficiul unei remunerații mai ridicate de vechimea dobândită la angajatorul actual)

JO C 423, 16.12.2019, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

16.12.2019   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 423/4


Hotărârea Curții (Camera a doua) din 10 octombrie 2019 (cerere de decizie preliminară formulată de Oberlandesgericht Wien - Austria) – Adelheid Krah/Universität Wien

(Cauza C-703/17) (1)

(Trimitere preliminară - Libera circulație a persoanelor - Articolul 45 TFUE - Lucrători - Regulamentul (UE) nr. 492/2011 - Articolul 7 alineatul (1) - Conferențiari cu studii postdoctorale - Limitare a luării în considerare a perioadelor anterioare de activitate relevantă realizate într-un alt stat membru - Sistem de remun rare care condiționează beneficiul unei remunerații mai ridicate de vechimea dobândită la angajatorul actual)

(2019/C 423/04)

Limba de procedură: germana

Instanța de trimitere

Oberlandesgericht Wien

Părțile din procedura principală

Reclamantă: Adelheid Krah

Pârâtă: Universität Wien

Dispozitivul

Articolul 45 alineatul (1) TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unei universități dintr-un stat membru precum cea în discuție în litigiul principal, care, în scopul stabilirii încadrării salariale a unui lucrător în calitate de conferențiar cu studii postdoctorale la această universitate, ia în considerare numai o durată totală de maximum patru ani din perioadele anterioare de activitate realizate de acest lucrător într-un alt stat membru, dacă această activitate a fost echivalentă sau chiar identică cu cea pe care lucrătorul menționat este obligat să o exercite în cadrul acestei funcții de conferențiar cu studii postdoctorale.

Articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei astfel de reglementări dacă activitatea desfășurată anterior într-un alt stat membru nu a fost echivalentă, ci s-a dovedit doar utilă pentru exercitarea funcției respective de conferențiar cu studii postdoctorale.


(1)  JO C 13, 9.4.2018.


Top