1

La data de 3 august 2000, Gedelson, SA a formulat o cerere de înregistrare a unei mărci a Uniunii Europene la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO), în temeiul Regulamentului (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146), cu modificările ulterioare [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), cu modificările ulterioare, înlocuit la rândul său prin Regulamentul (UE) 2017/1001 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 iunie 2017 privind marca Uniunii Europene (JO 2017, L 154, p. 1)].

2

Marca a cărei înregistrare a fost solicitată este următorul semn figurativ:

3

Produsele pentru care s‑a solicitat înregistrarea fac parte din clasa 9 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor din 15 iunie 1957, cu revizuirile și modificările ulterioare, și corespund următoarei descrieri: „Discuri acustice, aparate de curățare pentru discuri acustice, boxe, difuzoare, amplificatoare, casete video, benzi magnetice, dulapuri pentru boxe, camere video, filme cinematografice expuse, compact‑discuri, diapozitive, aparate de fotografiat, computere, ecrane video, aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii, aparate de televiziune, patefoane”.

4

Marca contestată a fost înregistrată la data de 13 septembrie 2001 sub nr. 1790674, pentru produsele menționate la punctul 3 de mai sus.

5

La data de 12 decembrie 2002, transferul mărcii contestate către Marpefa, SL a fost înscris în registrul EUIPO.

6

La data de 25 iulie 2010, înregistrarea mărcii contestate a fost reînnoită până la 3 august 2020.

7

La 14 noiembrie 2011, reclamanta, Sony Interactive Entertainment Europe Ltd, care purta la acea dată denumirea Sony Computer Entertainment Europe Ltd, a formulat o cerere de decădere a mărcii contestate în temeiul articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 58 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul 2017/1001], pentru toate produsele pentru care a fost înregistrată. În această cerere, reclamanta susținea că marca nu a făcut obiectul unei utilizări serioase în Uniunea Europeană în perioada relevantă de cinci ani și că nu existau motive întemeiate pentru neutilizare.

8

La data de 21 martie 2012, ca răspuns la cererea de decădere privind marca contestată, Marpefa a afirmat că marca contestată a făcut obiectul unei utilizări serioase, cel puțin în Spania, în perioada 14 noiembrie 2006-13 noiembrie 2011, pentru toate produsele menționate la punctul 3 de mai sus și a furnizat o serie de elemente de probă care conțin mai ales termenul „vieta”, precum și marca Uniunii Europene figurativă de mai jos (reprodusă de asemenea în culoarea gri):

9

Prin decizia din 23 august 2013, divizia de anulare a respins cererea de decădere pentru următoarele produse: „boxe, difuzoare, amplificatoare” și „computere, ecrane video, aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii, aparate de televiziune, patefoane”. Aceasta a admis cererea pentru celelalte produse protejate prin marca contestată.

10

La data de 28 octombrie 2013, reclamanta a inițiat o cale de atac la EUIPO prin care se solicita anularea deciziei diviziei de anulare în măsura în care prin aceasta se respinge cererea de decădere.

11

Prin Decizia din 2 iulie 2014 (denumită în continuare „prima decizie”), Camera a doua de recurs a EUIPO a respins calea de atac. În esență, aceasta a apreciat că elementele de probă furnizate de Marpefa demonstrau că marca contestată a făcut obiectul unei utilizări serioase în Uniune în perioada relevantă în ceea ce privește produsele „boxe, difuzoare, amplificatoare” și „computere, ecrane video, aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii, aparate de televiziune, patefoane” din clasa 9.

12

În prima decizie, în primul rând, camera de recurs a indicat că perioada relevantă pentru aprecierea utilizării serioase a mărcii contestate era cuprinsă între 14 noiembrie 2006 și 13 noiembrie 2011 inclusiv. În al doilea rând, aceasta a apreciat că cerințele privind locul utilizării erau întrunite în speță. În al treilea rând, referitor la durata utilizării, aceasta a considerat în esență că, analizate împreună, elementele de probă prezentate de Marpefa demonstrau „frecvența” și „regularitatea” utilizării în Uniune a mărcii contestate, cu precădere între anii 2008 și 2011. În al patrulea rând, legat de natura utilizării, aceasta a constatat că marca contestată nu fusese utilizată sub o formă care să altereze caracterul său distinctiv prin raportare la forma sub care a fost înregistrată. În al cincilea rând, a considerat că o apreciere globală a elementelor de probă demonstra că marca contestată a fost utilizată pentru a desemna produsele menționate la punctul 11 de mai sus. În acest context, la punctul 46 din prima decizie, aceasta a subliniat că era clar că aceste produse erau „sisteme, articole și produse electronice și audiovizuale care [erau] alcătuite sau [făceau] parte din produsele «aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii»”, că ele „[aveau] toate o natură și un obiectiv similare sau identice și [nu erau] complementare, ci legate în mod intrinsec”, și că „[aparțineau] «domeniului de extensie natural»”, astfel cum este definit de Tribunal în Hotărârea din 14 iulie 2005, Reckitt Benckiser (España)/OAPI – Aladin (ALADIN), T‑126/03, EU:T:2005:288. La același punct 46, camera de recurs a adăugat că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” era definită de o manieră suficient „de precisă și detaliată” pentru a desemna produsele pentru care s‑a făcut dovada utilizării și că nu exista niciun motiv valabil pentru a se opera divizări importante în interiorul acestei categorii.

13

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 19 septembrie 2014 și înregistrată sub numărul T‑690/14, reclamanta a formulat o acțiune având ca obiect anularea primei decizii. În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat trei motive. Al treilea motiv se întemeia pe încălcarea principiului utilizării parțiale menționat la articolul 51 alineatul (2) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 58 alineatul (2) din Regulamentul 2017/1001] și viza constatările camerei de recurs de la punctul 46 din prima decizie. În cadrul acestui motiv, reclamanta a invocat în esență că protecția acordată mărcii contestate pentru produsele „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” era aplicabilă unei categorii de produse mult prea largi și că aceasta ar trebui subdivizată în subcategorii. În ședința din cauza menționată, ea a adăugat că această categorie nu este delimitată suficient de clar și de precis.

14

Prin Hotărârea din 10 decembrie 2015, Sony Computer Entertainment Europe/OAPI – Marpefa (Vieta) (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), Tribunalul a admis al treilea motiv al acțiunii pentru motivul că, în esență, contrar celor afirmate la punctul 46 din prima decizie, nu se putea considera că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” era definită în mod suficient „de precis și detaliat”. Tribunalul a arătat că, de altfel, invitat în ședință să indice ceea ce cuprindea această expresie, EUIPO nu a fost în măsură să furnizeze nici cel mai mic răspuns concludent. Tribunalul a mai constatat că expresia amintită, în sensul său propriu și obișnuit, putea include un evantai larg de echipamente audiovizuale și electronice, inclusiv echipamente pentru care divizia de anulare considerase că nu s‑a făcut dovada utilizării serioase. În consecință, la punctul 69 din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), Tribunalul a declarat că trebuie „anulată [prima] decizie […] în măsura în care în aceasta se arată că s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii contestate pentru «aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii» și, prin urmare, în măsura în care respinge calea de atac formulată împotriva deciziei diviziei de anulare de respingere a cererii de decădere a mărcii contestate pentru respectivele aparate”.

15

Punctele 1 și 2 ale dispozitivului Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), au următorul cuprins:

16

În urma pronunțării Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), conducerea camerelor de recurs ale EUIPO, prin decizia din 6 iunie 2016, a trimis cauza spre rejudecare la Camera a patra de recurs, sub numărul R 1010/2016‑4.

17

Prin Decizia din 4 octombrie 2016 (denumită în continuare „decizia atacată”), Camera a patra de recurs a EUIPO a respins calea de atac în cauza R 1010/2016‑4.

18

În decizia atacată, mai întâi, camera de recurs a indicat că, în urma anulării în parte a primei decizii prin Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), era obligată să examineze dacă marca contestată făcuse obiectul unei utilizări serioase pentru „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” în perioada relevantă (punctul 13 din decizia atacată). Aceasta a precizat că prima decizie era definitivă în ceea ce privește produsele „boxe, difuzoare, amplificatoare, computere, ecrane video, aparate de televiziune [și] patefoane” și că, prin urmare, fusese demonstrată utilizarea serioasă a mărcii contestate pentru aceste produse (punctul 14 din decizia atacată).

19

În continuare, camera de recurs a arătat că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” viza orice aparat care putea reproduce atât sunete, cât și imagini (punctul 15 din decizia atacată). Aceasta a apreciat că un aparat de televiziune era sinonim cu un aparat specific pentru reproducerea sunetului și a imaginii și că, pentru acest motiv, calea de atac pendinte formulată de reclamantă trebuia respinsă (punctul 17 din decizia atacată). Aceasta adaugă că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” era o „expresie specifică și […] un sinonim pentru «aparate de televiziune» suficient de clar și de precis” și că nu făcea parte din titlul clasei 9 (punctul 18 din decizia atacată).

20

În sfârșit, camera de recurs a afirmat că nu mai era relevant în speță principiul evocat în jurisprudență, astfel cum a fost amintit la punctul 61 din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), potrivit căruia, în cazul unei mărci înregistrate pentru o categorie de produse sau servicii suficient de largă pentru a putea fi distinse în cadrul ei mai multe subcategorii susceptibile de a fi avute în vedere în mod autonom, dovada utilizării serioase a mărcii pentru o parte dintre aceste produse sau servicii nu conferă protecție decât pentru subcategoria sau subcategoriile din care fac parte produsele sau serviciile pentru care marca a fost utilizată efectiv (punctul 19 din decizia atacată).

21

Reclamanta solicită Tribunalului:

22

EUIPO solicită Tribunalului:

23

În susținerea acțiunii, reclamanta invocă două motive. Primul motiv se întemeiază pe o încălcare a articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009 [devenit articolul 72 alineatul (6) din Regulamentul 2017/1001]. Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea principiului potrivit căruia produsele sau serviciile pentru care se solicită protecția mărcii Uniunii Europene trebuie să fie identificate de solicitant cu suficientă claritate și precizie.

24

În ceea ce privește primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009, reclamanta susține că, prin adoptarea deciziei atacate, camera de recurs nu a respectat dispozitivul Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), și nici raționamentul Tribunalului care a condus la pronunțarea sa.

25

În această privință, reclamanta susține că în mod eronat camera de recurs a considerat că avea libertatea să reexamineze problema de drept și de fapt dacă expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” era definită de o manieră suficient de precisă pentru a răspunde principiului utilizării parțiale, în condițiile în care Tribunal a constatat contrariul în Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950). Ea susține că această concluzie a devenit definitivă întrucât nu a fost contestată în cadrul unui recurs împotriva acestei hotărâri. Reclamanta apreciază că în mod greșit, așadar, camera de recurs a încercat să argumenteze că, din moment ce un aparat de televiziune putea fi considerat un exemplu de aparat pentru reproducerea sunetului sau a imaginii, această expresie era acceptabilă. În plus, acest argument nu ar constitui un răspuns valabil la concluzia Tribunalului că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” este prea largă în raport cu principiul utilizării parțiale. Astfel, situația ar fi aceasta tocmai pentru că, în cadrul acestei expresii „generice”, este posibil să se distingă subcategorii de natură să fie avute în vedere în mod autonom cărora le‑ar fi aplicabile principiul utilizării parțiale.

26

Reclamanta consideră că afirmația camerei de recurs de la punctul 19 din decizia atacată, în sensul că principiul utilizării parțiale consacrat de Tribunal nu mai era relevant în speță, constituie un alt exemplu de încălcare a articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009.

27

EUIPO subliniază că decizia atacată clarifică anumite concepte, în special faptul că „aparatele pentru reproducerea sunetului sau imaginii” sunt cele care, în mod exclusiv sau în principal, reproduc atât sunetul, cât și imaginea, ceea ce ar exclude camerele video sau aparatele de fotografiat. Acesta mai arată că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” a fost considerată de camera de recurs drept sinonimă cu expresia „aparate de televiziune”, cu alte cuvinte, un produs pentru care s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii contestate.

28

EUIPO pretinde că camera de recurs s‑a conformat Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), prin faptul că a examinat dacă era posibil să se distingă, în cadrul categoriei „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”, vreo subcategorie omogenă de produse susceptibilă să fie avută în vedere în mod autonom. Camera de recurs nu ar fi putut însă identifica o astfel de subcategorie din moment ce respectiva categorie număra doar un singur tip de produse, în speță aparatele de televiziune. EUIPO adaugă că reclamanta nici nu a propus o astfel de subcategorie.

29

EUIPO adaugă că, dacă, în categoria „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”, s‑ar include, pe lângă aparatele de televiziune, și proiectoarele cinematografice și DVD playerele și video playerele, s‑ar putea obține o „explicație alternativă” a sensului expresiei „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”. Acesta apreciază însă că aceste trei tipuri de produse nu sunt suficient de diferențiate pentru a putea constitui categorii sau subcategorii coerente, susceptibile de a fi luate în considerare în mod autonom. Altfel spus, nu ar fi posibil să se opereze divizări importante în cadrul categoriei de produse „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”. Cu toate acestea, dovada utilizării serioase a mărcii contestate pentru aparatele de televiziune, proiectoarele cinematografice și DVD playerele și video playerele ar acoperi întreaga categorie sus‑menționată. În această privință, EUIPO subliniază că, la punctul 41 din prima decizie, camera de recurs a constatat că fusese dovedită utilizarea serioasă a mărcii contestate pentru proiectoarele și DVD playerele portabile.

30

Trebuie subliniat că jurisprudența a indicat deja importanța pe care o are, atât în ordinea juridică a Uniunii, cât și în ordinile juridice naționale, principiul autorității de lucru judecat. Astfel, pentru a garanta atât stabilitatea dreptului și a raporturilor juridice, cât și o bună administrare a justiției, este necesar ca deciziile judecătorești devenite definitive după epuizarea căilor de atac disponibile sau după expirarea termenelor de exercitare a acestor căi de atac să nu mai poată fi contestate (a se vedea Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia,C‑221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 86 și jurisprudența citată).

31

În acest context, s‑a statuat că autoritatea de lucru judecat, pe de o parte, nu se referă decât la aspectele de fapt și de drept care au fost în mod efectiv sau necesar soluționate prin hotărârea judecătorească în cauză și, pe de altă parte, această autoritate nu se referă doar la dispozitivul acestei hotărâri, ci se extinde și la motivele acesteia, care constituie justificarea dispozitivului său și, din această cauză, nu pot fi disociate (a se vedea Hotărârea din 19 aprilie 2012, Artegodan/Comisia,C‑221/10 P, EU:C:2012:216, punctul 87 și jurisprudența citată).

32

În ceea ce privește celelalte produse avute în vedere în prima decizie în afara „aparatel[or] pentru reproducerea sunetului sau imaginii”, și anume „boxele”, „difuzoarele”, „amplificatoarele”, „computerele”, „ecranele video”, „aparatele de televiziune” și „patefoanele”, rezultă din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), că Tribunalul a confirmat concluzia camerei de recurs din prima decizie, potrivit căreia s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii contestate pentru respectivele produse. Această concluzie nu este de altfel contestată în niciun fel în prezenta cauză.

33

În ceea ce privește „aparatele pentru reproducerea sunetului sau imaginii”, rezultă din cuprinsul punctelor 63-68 din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), că Tribunalul a considerat că această expresie nu desemnează o categorie precisă și detaliată de produse, cum a afirmat camera de recurs la punctul 46 din prima decizie, ci o categorie largă de produse audiovizuale și electronice. Prin urmare, în temeiul jurisprudenței citate la punctul 61 din Hotărârea 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), Tribunal a concluzionat, la punctul 68 din aceeași hotărâre, că nu s‑a făcut dovada utilizării serioase a mărcii contestate pentru aceste aparate.

34

Întemeindu‑se pe efectele considerațiilor și ale concluziilor menționate la punctele 32 și 33 de mai sus, Tribunal a statuat, la punctul 69 din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), și la punctul 1 al dispozitivului aceleiași hotărâri, că trebuia anulată prima decizie în măsura în care prin aceasta s‑a respins calea de atac împotriva deciziei diviziei de anulare de respingere a cererii de decădere a mărcii contestate pentru „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”.

35

Dat fiind că Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), a devenit definitivă întrucât nu a făcut obiectul unui recurs, este necesar să se constate că a dobândit autoritate de lucru judecat. În această privință, trebuie menționat că toate constatările Tribunalului din Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), privind întinderea expresiei „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” și lipsa dovezii utilizării serioase a mărcii contestate pentru aceste aparate (a se vedea punctele 33 de mai sus) au fost determinante pentru temeinicia punctului 1 al dispozitivului hotărârii care a anulat în parte prima decizie. Prin urmare, ele au intrat sub autoritatea de lucru judecat a Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), și trebuie să fie considerate definitiv soluționate.

36

Pe de altă parte, potrivit articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009, EUIPO avea obligația de a lua măsurile care se impuneau pentru punerea în executare a Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950).

37

Potrivit unei jurisprudențe constante, o hotărâre de anulare operează ex tunc și are deci ca efect eliminarea retroactivă din ordinea juridică a actului anulat [a se vedea Hotărârea din 25 martie 2009, Kaul/OAPI – Bayer (ARCOL), T 402/07, EU:T:2009:85, punctul 21 și jurisprudența citată].

38

Din aceeași jurisprudență rezultă că, pentru a se conforma hotărârii de anulare și pentru a‑i asigura executarea integrală, instituția emitentă a actului anulat este obligată să respecte nu doar dispozitivul hotărârii, ci și motivele care au condus la pronunțarea sa și care stau la baza hotărârii, dat fiind că sunt indispensabile pentru a determina sensul exact a ceea ce s‑a statuat în dispozitiv. Astfel, aceste motive sunt cele care, pe de o parte, identifică dispoziția exactă considerată nelegală și, pe de altă parte, relevă motivele exacte ale nelegalității constatate în dispozitiv și pe care instituția vizată trebuie să le ia în considerare atunci când înlocuiește actul anulat [Hotărârea din 13 aprilie 2011, Safariland/OAPI – DEF‑TEC Defense Technology (FIRST DEFENSE AEROSOL PEPPER PROJECTOR), T‑262/09, EU:T:2011:171, punctul 41, și Hotărârea din 8 iunie 2017, Bundesverband Deutsche Tafel/EUIPO – Tiertafel Deutschland (Tafel), T‑326/16, nepublicată, EU:T:2017:380, punctul 19].

39

În speță se impune constatarea faptului că Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), a fost pusă corect în executare de camera de recurs, întrucât, la punctul 14 din decizia atacată, a arătat că prima decizie era definitivă în ceea ce privește „boxele”, „difuzoarele”, „amplificatoarele”, „computerele”, „ecranele video”, „aparatele de televiziune” și „patefoanele” și că s‑a făcut deci dovada utilizării serioase a mărcii contestate pentru aceste produse.

40

Camera de recurs a pus de asemenea corect în executare Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), întrucât, la punctul 13 din decizia atacată, a apreciat că, în urma anulării în parte a primei decizii de către Tribunal, trebuia să adopte o nouă decizie în legătură cu „aparatele pentru reproducerea sunetului sau imaginii” deoarece calea de atac introdusă de reclamantă pe rolul său a redevenit pendinte cu privire la acest aspect precis al cauzei.

41

În schimb, prin decizia atacată, camera de recurs a încălcat în mod clar Hotărârea din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), prin faptul că a declarat, în totală contradicție cu constatările Tribunalului care au dobândit autoritate de lucru judecat (a se vedea punctul 35 de mai sus), că expresia „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii” avea un conținut clar și precis și acoperea doar un singur tip de produse, și anume aparatele de televiziune, și prin faptul că a dedus din aceasta că s‑a făcut dovada utilizării serioase pentru „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”. Prin urmare, este în totală contradicție cu punctul 1 al dispozitivului Hotărârii din 10 decembrie 2015, Vieta (T‑690/14, nepublicată, EU:T:2015:950), care a dobândit și el autoritate de lucru judecat (a se vedea punctul 35 de mai sus), respingerea de către Camera a patra de recurs a căii de atac formulate de reclamantă împotriva deciziei diviziei de anulare din 23 august 2013 și reafirmarea în acest fel a temeiniciei respingerii cererii de decădere a mărcii contestate pentru „aparate pentru reproducerea sunetului sau imaginii”, astfel cum a decis divizia de anulare în decizia sus‑menționată și ulterior Camera a doua de recurs în prima decizie.

42

Prin urmare, trebuie primit primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 65 alineatul (6) din Regulamentul nr. 207/2009.

43

Decizia atacată trebuie să fie, așadar, anulată, fără a mai fi necesar să se examineze al doilea motiv.

44

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât EUIPO a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor reclamantei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște: