2.5.2016   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 156/24

1)

Articolul 3 alineatul (2) din Directiva 2013/11 (1), în măsura în care prevede că această directivă „nu aduce atingere Directivei 2008/52 (2)”, trebuie interpretat în sensul că nu aduce atingere posibilității statelor membre de a prevedea medierea obligatorie numai pentru ipotezele care nu intră în domeniul de aplicare al Directivei 2013/11, și anume ipotezele prevăzute la articolul 2 alineatul (2) din Directiva 2013/11, litigiile în materie contractuală care decurg din alte contracte decât cele de vânzare sau de prestare de servicii, precum și cele care nu privesc consumatorii?

2)

Articolul 1 […] din Directiva 2013/11, în măsura în care asigură consumatorilor posibilitatea de a prezenta o reclamație împotriva comercianților la entități speciale de soluționare alternativă a litigiilor, trebuie interpretat în sensul că această normă se opune unei reglementări naționale care prevede recurgerea la mediere, într-un litigiu dintre cele prevăzute la articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2013/11, ca o condiție de admisibilitate a actului de sesizare a instanței introdus de partea care are calitatea de consumator și, în orice caz, unei reglementări naționale care prevede asistența obligatorie a unui avocat, și costurile aferente, pentru consumatorul care participă la medierea privind un litigiu dintre cele menționate mai sus, precum și posibilitatea de a nu participa la mediere numai pentru un motiv justificat?