–

pentru doamna Prast‑Knipping, de P. Sohn, Rechtsanwalt;

–

pentru Comisia Europeană, de M. Wilderspin și de M. Heller, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 22 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Hanssen Beleggingen BV (denumită în continuare „Hanssen”), societate stabilită în Țările de Jos, pe de o parte, și doamna Tanja Prast‑Knipping, cu domiciliul în Germania, pe de altă parte, în legătură cu înregistrarea acesteia din urmă ca titular al unei mărci Benelux.

3

Regulamentul nr. 44/2001 a înlocuit, în relațiile dintre statele membre, Convenția din 27 septembrie 1968 privind competența judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 1972, L 299, p. 32, Ediție specială, 19/vol. 10, p. 3, denumită în continuare „Convenția de la Bruxelles”). Acesta a fost înlocuit la rândul lui cu Regulamentul (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 decembrie 2012 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2012, L 351, p. 1). Potrivit articolului 66 alineatul (1) din acest din urmă regulament, el „se aplică numai acțiunilor judiciare intentate, actelor autentice întocmite sau înregistrate în mod oficial și tranzacțiilor judiciare aprobate sau încheiate la 10 ianuarie 2015 sau după această dată”.

4

Întrucât acțiunea judiciară în discuție în litigiul principal a fost introdusă înainte de 10 ianuarie 2015, prezenta cerere de decizie preliminară trebuie examinată în conformitate cu Regulamentul nr. 44/2001.

5

Articolul 2 alineatul (1) din acest regulament prevedea:

„Sub rezerva dispozițiilor prezentului regulament, persoanele domiciliate pe teritoriul unui stat membru sunt acționate în justiție, indiferent de naționalitatea lor, în fața instanțelor statului membru în cauză.”

6

Articolul 22 din același regulament, care figura în secțiunea 6 din capitolul II din acesta, intitulată „Competența exclusivă”, prevedea:

„Următoarele instanțe au competență exclusivă, indiferent de domiciliu:

[…]

[…]”

7

Această dispoziție corespundea articolului 16 punctul 4 din Convenția de la Bruxelles.

8

Convenția Benelux în materia proprietății intelectuale (mărci și desene sau modele industriale) din 25 februarie 2005, semnată la Haga de Regatul Belgiei, de Marele Ducat al Luxemburgului și de Regatul Țărilor de Jos (denumită în continuare „CBPI”), a intrat în vigoare la 1 septembrie 2006.

9

Articolul 1.2 din CBPI prevede:

„(1)   Se înființează Organizația Benelux de Proprietate Intelectuală (mărci și desene sau modele industriale) […];

(2)   Organele Organizației sunt:

[…]

10

Articolul 1.5 alineatele (1) și (2) din CBPI precizează:

„(1)   Organizația are sediul la Haga.

(2)   Oficiul are sediul la Haga.”

11

În conformitate cu articolul 4.6 alineatul (1) din CBPI:

„[Competența judiciară teritorială] este determinată, în materia mărcilor sau a desenelor sau modelelor industriale, de domiciliul pârâtului sau de locul în care obligația în litigiu a luat naștere, a fost sau trebuie să fie executată. Locul depunerii sau al înregistrării unei mărci sau a unui desen sau model industrial nu poate în niciun caz să constituie singurul temei pentru determinarea competenței.”

12

Articolul 812 din Bürgerliches Gesetzbuch (Codul civil) figurează în titlul 26 din acesta, denumit „Ungerechtfertigte Bereicherung” („Îmbogățirea fără justă cauză”), și prevede la alineatul 1 că „persoana care obține un beneficiu în detrimentul unui terț, fără un temei juridic, datorită unei prestații a acestui terț sau în orice alt mod este obligată la restituire”.

13

La 7 septembrie 1979, o societate de drept german deținută de domnul Helmut Knipping și care are ca obiect de activitate fabricarea de elemente de construcție, în special de ferestre, a solicitat Oficiului Benelux de proprietate intelectuală (mărci și desene sau modele industriale) (denumit în continuare „OBPI”) înregistrarea ca marcă Benelux a următorului semn verbal și figurativ:

14

OBPI a înregistrat această marcă, în alb și negru, sub numărul 361604 (denumită în continuare „marca nr. 361604”).

15

Hanssen este o societate de drept neerlandez activă în comercializarea de uși și de ferestre. Ea este titulara mărcii verbale și figurative Benelux cu nr. 0684759. Această marcă constă în același semn verbal și figurativ cu cel care face obiectul mărcii nr. 361604, dar este înregistrată în culorile albastru și galben.

16

La 9 octombrie 1995, domnul Knipping a decedat.

17

La 14 noiembrie 2003, doamna Prast‑Knipping a solicitat OBPI, pe baza prezentării unui certificat care atesta că este unica moștenitoare a domnului Knipping, înregistrarea sa ca titular al mărcii nr. 361604.

18

OBPI a efectuat această înregistrare.

19

Înregistrarea respectivă este contestată de Hanssen. Aceasta susține că, anterior decesului domnului Knipping, marca nr. 361604 făcuse obiectul mai multor transferuri și că nu mai făcea parte din patrimoniul acestuia la momentul decesului său. Prin urmare, înregistrarea doamnei Prast‑Knipping ca titular al acestei mărci ar fi lipsită de cauză.

20

Întrucât litigiul nu a putut fi soluționat pe cale amiabilă, Hanssen a introdus la 8 iunie 2012 o acțiune împotriva doamnei Prast‑Knipping la Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf, Germania), instanța de la domiciliul acesteia. Hanssen a invocat îmbogățirea fără justă cauză, prevăzută la articolul 812 din Codul civil, și a solicitat ca doamna Prast‑Knipping să fie obligată să declare la OBPI că marca respectivă nu îi conferă drepturi și că renunță la înregistrarea numelui său ca titular.

21

Prin hotărârea din 24 iunie 2015, Landgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional din Düsseldorf) a respins această cerere pentru motivul că marca nr. 361604 făcea parte din patrimoniul domnului Knipping la data decesului său și fusese transferată în mod legal doamnei Prast‑Knipping prin succesiune.

22

Hanssen a declarat apel împotriva hotărârii respective la Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf, Germania).

23

Această instanță are îndoieli cu privire la competența instanțelor germane de a soluționa litigiul. Ea consideră că această competență ar putea decurge în mod cert din articolul 2 alineatul (1) din Regulamentul nr. 44/2001, însă că este de asemenea posibil ca instanțele din statul membru în care a fost înregistrată marca în discuție în litigiul principal – în speță Țările de Jos, ca urmare a faptului că sediul OBPI se află la Haga – să aibă competența exclusivă în temeiul articolului 22 punctul 4 din acest regulament.

24

Întrucât competența judiciară trebuie examinată din oficiu, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) solicită ca acest aspect să fie clarificat.

25

În special, ar fi necesar să se precizeze dacă o acțiune precum cea introdusă de Hanssen se referă la un litigiu care „privește înregistrarea sau valabilitatea […] mărcilor” în sensul articolului 22 punctul 4 din regulamentul menționat. Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee (288/82, EU:C:1983:326), ar cuprinde indicii în favoarea unui răspuns negativ la această întrebare, dar, având în vedere evoluția dreptului mărcilor intervenită de la hotărârea respectivă, nu ar fi sigur că ea mai trebuie luată în considerare.

26

În ceea ce privește evoluția dreptului mărcilor menționată, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) citează în special articolul 18 din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca Uniunii Europene (JO 2009, L 78, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2015/2424 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 decembrie 2015 (JO 2015, L 341, p. 21) (denumit în continuare „Regulamentul nr. 207/2009”).

27

Instanța respectivă menționează totodată împrejurarea că, în materie de competență judiciară, marca Benelux se caracterizează prin anumite elemente specifice.

28

În aceste condiții, Oberlandesgericht Düsseldorf (Tribunalul Regional Superior din Düsseldorf) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Noțiunea de litigiu «în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea […] mărcilor» în sensul articolului 22 punctul 4 din Regulamentul [nr. 44/2001] include și o acțiune împotriva persoanei înregistrate în mod formal în registrul mărcilor Benelux ca titular al mărcii și prin care se urmărește ca aceasta să declare la [OBPI] că nu are drepturi asupra mărcii respective și că renunță la înregistrarea sa ca titular al mărcii?”

29

Prin intermediul întrebării adresate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că se aplică litigiilor având ca obiect să se stabilească dacă o persoană a fost înregistrată în mod întemeiat ca titular al unei mărci.

30

Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie, mai întâi, amintit că Curtea a statuat deja că articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 reflectă același sistem ca articolul 16 punctul 4 din Convenția de la Bruxelles și, în plus, este redactat în termeni aproape identici, astfel încât trebuie asigurată continuitatea în interpretarea acestor dispoziții (Hotărârea din 12 iulie 2012, Solvay, C‑616/10, EU:C:2012:445, punctul 43).

31

Este necesar, în continuare, să se observe că noțiunea de litigiu „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea [titlurilor de proprietate intelectuală]”, menționată în dispozițiile respective, constituie o „noțiune autonomă” care trebuie aplicată uniform în toate statele membre (Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee, 288/82, EU:C:1983:326, punctul 19, și Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT, C‑4/03, EU:C:2006:457, punctul 14).

32

În sfârșit, Curtea a precizat că dispozițiile care impun o competență judiciară exclusivă, cum sunt articolul 16 din Convenția de la Bruxelles și articolul 22 din Regulamentul nr. 44/2001, nu trebuie interpretate într‑un sens mai larg decât impune obiectivul lor, întrucât acestea au drept efect să priveze părțile de alegerea instanței, care altfel ar fi instanța de la domiciliul acestora, și, în anumite cazuri, pot să conducă la o situație în care părțile sunt acționate în justiție la o instanță care nu este instanța de la domiciliul niciuneia dintre ele (Hotărârea din 10 ianuarie 1990, Reichert și Kockler, C‑115/88, EU:C:1990:3, punctul 9, precum și Hotărârea din 12 mai 2011, BVG, C‑144/10, EU:C:2011:300, punctul 30).

33

Obiectivul articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 constă în a rezerva litigiile privind înregistrarea sau valabilitatea unui titlu de proprietate intelectuală instanțelor care au o proximitate materială și juridică cu registrul, întrucât aceste instanțe sunt cel mai bine plasate pentru a judeca acele cazuri în care valabilitatea titlului ori însăși existența depunerii sau înregistrării sale sunt contestate (a se vedea în acest sens, în ceea ce privește articolul 16 punctul 4 din Convenția de la Bruxelles, Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT, C‑4/03, EU:C:2006:457, punctele 21 și 22).

34

În aceste condiții, Curtea a decis în cauzele privind competența judiciară în domeniul brevetelor că, atunci când litigiul nu se referă nici la valabilitatea brevetului, nici la existența depunerii sau a înregistrării acestuia, el nu intră sub incidența noțiunii de litigiu „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea brevetelor” și, în consecință, se află în afara competenței exclusive a instanțelor din statul membru pe teritoriul căruia a fost înregistrat titlul (Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee, 288/82, EU:C:1983:326, punctele 22-25, precum și Hotărârea din 13 iulie 2006, GAT, C‑4/03, EU:C:2006:457, punctele 15 și 16).

35

Prin urmare, nu intră sub incidența acestei competențe judiciare exclusive un litigiu care privește numai problema de a stabili cine este titularul dreptului la brevet (Hotărârea din 15 noiembrie 1983, Duijnstee, 288/82, EU:C:1983:326, punctul 26).

36

După cum a arătat avocatul general la punctele 26-29 din concluzii, această interpretare poate fi transpusă într‑o cauză referitoare la o marcă, precum cea din litigiul principal, care nu privește nici valabilitatea, nici înregistrarea mărcii, ci se referă numai la aspectul dacă o persoană al cărei nume a fost înregistrat ca titular are această calitate.

37

Astfel, un litigiu care nu are ca obiect nicio contestare a înregistrării mărcii în sine sau a valabilității acesteia este străin atât de termenii de litigiu „în ceea ce privește înregistrarea sau valabilitatea […] mărcilor”, care figurează la articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001, cât și de obiectivul acestei dispoziții. În această privință trebuie arătat că problema de a ști din care patrimoniu personal face parte un titlu de proprietate intelectuală nu are, ca regulă generală, o legătură de proximitate materială sau juridică cu locul de înregistrare a acestui titlu.

38

Aceasta pare să fie situația în speță. Astfel, după cum reiese din decizia de trimitere, litigiul se referă la proprietatea asupra mărcii nr. 361604 ca urmare a decesului domnului Knipping, ceea ce impune să se stabilească dacă marca respectivă făcea parte din patrimoniul acestuia la momentul decesului său.

39

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că un litigiu, precum cel din cauza principală, care se referă numai la aspectul de a stabili cine trebuie considerat drept titularul mărcii în discuție nu intră sub incidența articolului 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001.

40

Această interpretare nu este infirmată de împrejurarea că legislația Uniunii conține anumite dispoziții care permit titularului unui titlu de proprietate intelectuală să pretindă transferul în beneficiul său al înregistrării efectuate inițial pe numele unei alte persoane.

41

În această privință, instanța de trimitere se referă în special la legislația privind marca Uniunii Europene și subliniază că articolul 18 din Regulamentul nr. 207/2009 atribuie în special instanțelor competente în domeniul mărcilor Uniunii Europene competența de a se pronunța cu privire la o cerere a titularului unei mărci de a se transfera în beneficiul său înregistrarea mărcii efectuate de un agent sau de un reprezentant. Totuși, în timp ce această dispoziție privește în mod special relațiile existente între un agent sau un reprezentant și titularul unei mărci a Uniunii Europene, nu rezultă că litigiul principal, care are ca obiect o marcă Benelux, se referă la astfel de relații.

42

În continuare, în ceea ce privește împrejurarea, menționată de asemenea în decizia de trimitere că, în materie de competență judiciară, marca Benelux se caracterizează prin anumite elemente specifice, trebuie să se arate că, în mod contrar cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea din 14 iulie 2016, Brite Strike Technologies (C‑230/15, EU:C:2016:560), în care Curtea a precizat raportul dintre norma de competență judiciară prevăzută la articolul 4.6 din CBPI și cea prevăzută la articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001, litigiul principal nu privește nici înregistrarea sau valabilitatea mărcii Benelux în discuție, nici eventualele atingeri aduse acesteia, întrucât cererea societății Hanssen nu este, potrivit informațiilor furnizate Curții, întemeiată pe vreo dispoziție materială a CBPI. În aceste condiții, elementele specifice ale CBPI în materie de competență judiciară sunt lipsite de relevanță în cauza principală.

43

Având în vedere toate cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea preliminară că articolul 22 punctul 4 din Regulamentul nr. 44/2001 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică litigiilor având ca obiect să se stabilească dacă o persoană a fost înregistrată în mod întemeiat ca titular al unei mărci.

44

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 22 punctul 4 din Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competența judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială trebuie interpretat în sensul că nu se aplică litigiilor având ca obiect să se stabilească dacă o persoană a fost înregistrată în mod întemeiat ca titular al unei mărci.