1

Regulamentul nr. 1151/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 noiembrie 2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole și alimentare (JO 2012, L 343, p. 1) instituie, la articolul 4, un sistem privind denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate de care pot beneficia anumite produse agricole și alimentare.

2

Articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 definește o „denumire de origine” drept o denumire care identifică un produs ca fiind originar dintr‑un anumit loc, regiune sau, în cazuri excepționale, țară, a cărui calitate sau ale cărui caracteristici se datorează în principal sau exclusiv unui anumit mediu geografic cu factori naturali și umani proprii și ale cărui etape de producție se desfășoară, toate, în zona geografică delimitată.

3

Înregistrarea ca denumire de origine protejată (DOP) a denumirii unui produs agricol sau alimentar, care trebuie să îndeplinească condițiile stabilite de Regulamentul nr. 1151/2012 și în special să fie conformă caietului de sarcini definit la articolul 7 din acest regulament, conferă denumirii menționate o protecție la nivelul Uniunii Europene. Această protecție este definită la articolul 13 alineatul (1) din regulamentul menționat.

4

Procedura de înregistrare se desfășoară în două etape. Într‑o primă etapă, cererea de înregistrare a denumirilor face obiectul unei examinări la nivel național. Această etapă este reglementată de articolul 49 din Regulamentul nr. 1151/2012, care prevede următoarele:

„(1)   Cererile de înregistrare a denumirilor în cadrul sistemelor de calitate menționate la articolul 48 pot fi depuse numai de către grupuri care lucrează cu produse a căror denumire urmează să fie înregistrată. […]

(2)   […] [A]ceasta trebuie adresată autorităților din statul membru respectiv.

Statul membru examinează cererea prin mijloace adecvate, pentru a se asigura că este justificată și că îndeplinește condițiile sistemului respectiv.

(3)   În cadrul controlului prevăzut la alineatul (2) al doilea paragraf din prezentul articol, statul membru inițiază o procedură națională de opoziție prin care asigură publicarea adecvată a cererii și stabilește o perioadă rezonabilă în care orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim și care este stabilită sau își are reședința pe teritoriul său poate depune o opoziție față de cerere.

Statul membru evaluează admisibilitatea opozițiilor […]

(4)   Dacă consideră, după evaluarea opoziției primite, că sunt îndeplinite cerințele prezentului regulament, statul membru poate adopta o decizie favorabilă și transmite Comisiei un dosar de cerere. În acest caz, informează Comisia cu privire la opozițiile admisibile primite din partea persoanei fizice sau juridice care a comercializat produsele în cauză în mod legal prin utilizarea continuă a denumirilor în cauză pentru o perioadă de cel puțin cinci ani înainte de data publicării menționată la alineatul (3).

Statul membru se asigură că decizia sa favorabilă este făcută publică și că orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim are posibilitatea unei căi de atac.

Statul membru se asigură că versiunea caietului de sarcini pe care și‑a întemeiat decizia favorabilă este publicată și asigură accesul la formatul electronic al caietului de sarcini.

În ceea ce privește denumirile de origine protejate și indicațiile geografice protejate, statul membru asigură, de asemenea, publicarea adecvată a versiunii caietului de sarcini, cu privire la care Comisia ia o decizie în conformitate cu articolul 50 alineatul (2).

[…]”

5

Într‑o a doua etapă, cererea este examinată de Comisia Europeană și, dacă condițiile definite de Regulamentul nr. 1151/2012 sunt îndeplinite, este publicată în scopul manifestării opoziției. Această procedură în fața Comisiei, vizată de prezenta acțiune, este reglementată de articolul 50, intitulat „Verificarea de către Comisie și publicarea în scopul manifestării opoziției”, care prevede următoarele:

„(1)   Comisia examinează, prin mijloace adecvate, eventualele cereri primite în temeiul articolului 49, pentru a se asigura că sunt justificate și că îndeplinesc condițiile sistemului respectiv […]

(2)   În cazul în care, pe baza verificării efectuate în conformitate cu alineatul (1) primul paragraf, Comisia consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de prezentul regulament, aceasta publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene:

[…]”

6

Publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene declanșează o „[p]rocedură de opoziție”, potrivit articolului 51 din Regulamentul nr. 1151/2012, care prevede după cum urmează:

„(1)   Autoritățile dintr‑un stat membru sau țară terță ori o persoană fizică sau juridică având un interes legitim și care este stabilită într‑o țară terță pot prezenta Comisiei un act de opoziție în termen de trei luni de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Orice persoană fizică sau juridică având un interes legitim, stabilită sau cu reședința într‑un stat membru diferit de cel în care a fost depusă cererea, poate prezenta un act de opoziție statului membru în care este stabilită, în termenul de prezentare a unui act de opoziție prevăzut la primul paragraf.

Actul de opoziție conține o declarație conform căreia este posibil ca cererea să încalce condițiile prevăzute în prezentul regulament […]

Comisia transmite imediat actul de opoziție autorității sau organismului care a prezentat cererea.

(2)   În cazul în care un act de opoziție este prezentat Comisiei și este urmat, în termen de două luni, de o declarație de opoziție motivată, Comisia verifică admisibilitatea acestei declarații de opoziție motivate.

(3)   În termen de două luni de la primirea declarației de opoziție admisibile, Comisia invită autoritatea sau persoana care a depus declarația de opoziție și autoritatea sau organismul care a depus cererea să înceapă consultări corespunzătoare pentru o perioadă rezonabilă care nu trebuie să depășească trei luni.

Autoritatea sau persoana care a depus declarația de opoziție și autoritatea sau organismul care a depus cererea încep aceste consultări corespunzătoare fără întârzieri nejustificate. Acestea își pun la dispoziție, în mod reciproc, informațiile relevante pentru a stabili dacă cererea de înregistrare respectă condițiile prezentului regulament. În cazul în care nu se ajunge la niciun acord, informațiile respective sunt puse, de asemenea, la dispoziția Comisiei.

[…]

(4)   Dacă detaliile publicate în conformitate cu articolul 50 alineatul (2) sunt modificate substanțial în urma consultărilor corespunzătoare menționate la alineatul (3) al prezentului articol, Comisia repetă verificarea menționată la articolul 50 […]”

7

Articolul 52 din Regulamentul nr. 1151/2012, intitulat „Decizia privind înregistrarea”, prevede după cum urmează:

„(1)   Atunci când, pe baza informațiilor puse la dispoziția sa în urma verificării efectuate în temeiul articolului 50 alineatul (1) primul paragraf, consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru înregistrare, Comisia adoptă acte de punere în aplicare pentru respingerea cererii. Actele de punere în aplicare respective se adoptă în conformitate cu procedura de examinare menționată la articolul 57 alineatul (2).

(2)   În cazul în care nu primește niciun act de opoziție sau nicio declarație de opoziție motivată admisibilă în temeiul articolului 51, Comisia adoptă, fără aplicarea procedurii menționate la articolul 57 alineatul (2), acte de punere în aplicare de înregistrare a denumirii.

(3)   În cazul în care primește o declarație de opoziție motivată admisibilă, Comisia, în urma consultărilor corespunzătoare menționate la articolul 51 alineatul (3) și luând în considerare rezultatele acestor consultări:

(4)   Actele de înregistrare și deciziile de respingere se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.”

8

Articolul 57 din Regulamentul nr. 1151/2012 prevede următoarele:

„(1)   Comisia este asistată de Comitetul pentru politica în domeniul calității produselor agricole. Comitetul respectiv este un comitet în sensul Regulamentului (UE) nr. 182/2011.

(2)   În cazul în care se face trimitere la prezentul alineat, se aplică articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.

În cazul în care comitetul nu emite niciun aviz, Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare și se aplică articolul 5 alineatul (4) al treilea paragraf din Regulamentul (UE) nr. 182/2011.”

9

Articolul 5 din Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al exercitării competențelor de executare de către Comisie (JO 2011, L 55, p. 13) precizează următoarele:

„(1)   În cazul în care se aplică procedura de examinare, comitetul își dă avizul cu majoritatea prevăzută la articolul 16 alineatele (4) și (5) din Tratatul privind Uniunea Europeană și, după caz, la articolul 238 alineatul (3) din TFUE, pentru actele care urmează să fie adoptate pe baza unei propuneri din partea Comisiei. Voturile reprezentanților statelor membre în cadrul comitetului sunt ponderate conform articolelor respective.

(2)   În cazul în care comitetul emite un aviz favorabil, Comisia adoptă proiectul de act de punere în aplicare.

(3)   Fără a aduce atingere articolului 7, atunci când comitetul emite un aviz nefavorabil, Comisia nu adoptă actul de punere în aplicare. Atunci când un act de punere în aplicare este considerat necesar, președintele poate fie să prezinte aceluiași comitet o versiune modificată a proiectului de act de punere în aplicare în termen de două luni de la emiterea avizului nefavorabil, fie să prezinte comitetului de apel proiectul de act de punere în aplicare în termen de o lună de la respectiva emitere pentru deliberări suplimentare.

(4)   În cazul în care nu se emite niciun aviz, Comisia poate adopta proiectul de act de punere în aplicare, cu excepția cazurilor prevăzute la al doilea paragraf. Atunci când Comisia nu adoptă proiectul de act de punere în aplicare, președintele poate înainta comitetului o versiune modificată a acestuia.

[…]”

10

Reclamanta, Pagkyprios organismos ageladotrofon Dimosia Ltd (POA), este o organizație de crescători de bovine care produc lapte de vacă și carne. Aceasta a fost înființată și înregistrată în anul 2004 și numără 157 de membri, ceea ce reprezintă aproximativ 75 % din numărul total de producători ciprioți de lapte de vacă. În medie, 54 de milioane de litri din acest lapte sunt utilizați anual în Cipru în procesul de producție a brânzei numită „halloumi”. Este vorba despre un tip special de brânză cipriotă, care este fabricat într‑un anumit fel și care are un gust, o textură și proprietăți culinare particulare. Reclamanta este principalul producător cipriot de lapte de vacă utilizat la fabricarea de halloumi. Ea desfășoară și o activitate de producție de brânză halloumi sub propriile mărci și sub mărci ale distribuitorilor printr‑o filială deținută integral, Papouis Dairies Ltd.

11

La data de 5 aprilie 2012, mai multe societăți și organizații cipriote care își desfășoară activitatea în sectorul producției de brânzeturi, în special al producției de halloumi, au depus la autoritățile cipriote o cerere de înregistrare a halloumi ca DOP. Această cerere s‑a întemeiat pe norma de fabricație cipriotă din 1985 (denumită în continuare „norma din 1985”) și urmărea ca această normă să fie interpretată în sensul că îi obligă pe producătorii de halloumi să utilizeze peste 50 % lapte de oaie sau de capră. Cu alte cuvinte, atunci când laptele de vacă s‑ar adăuga laptelui de oaie sau de capră sau amestecului acestora, nu ar fi permis să fie utilizată pentru fabricarea de halloumi o cantitate de lapte de vacă mai mare decât cantitatea de lapte de capră sau de oaie ori decât cantitatea de amestec al acestora.

12

În speță, cererea de înregistrare fiind publicată la 30 noiembrie 2012 în Episimi Efimerida tis Kypriakis Dimokratias, reclamanta a formulat, potrivit articolului 49 din Regulamentul nr. 1151/2012, obiecții în cadrul procedurii naționale de opoziție, contestând interdicția de a utiliza, pentru fabricarea de halloumi, o cantitate de lapte de vacă mai mare decât cantitatea de lapte de capră sau de oaie. Reclamanta a susținut în această privință că, în temeiul normei din 1985, halloumi putea fi produs având o proporție preponderentă de lapte de vacă, din moment ce erau utilizate cantități importante de lapte de oaie sau de capră.

13

La data de 14 noiembrie 2013 a avut loc o reuniune între autoritățile cipriote și entitățile care au formulat obiecția, fără să se poată ajunge la un acord.

14

La data de 9 iulie 2014, Ministerul Agriculturii cipriot a respins obiecțiile formulate și a publicat, în aceeași zi, cererea de înregistrare a halloumi ca DOP în Episimi Efimerida tis Kypriakis Dimokratias.

15

La data de 17 iulie 2014, autoritățile cipriote au depus la Comisie cererea CY/PDO/0005/01243 având ca obiect înregistrarea halloumi ca DOP (denumită în continuare „cererea”), cu precizarea că, în ceea ce privește compoziția laptelui impusă prin caietul de sarcini, se făcea referire la utilizarea preponderentă a laptelui de oaie sau de capră ori a unui amestec al acestora.

16

La data de 22 iulie 2014, în urma respingerii obiecțiilor de către Ministerul Agriculturii cipriot, reclamanta a sesizat Anatato Dikastirio tis Kypriakis Dimokratias (Curtea Supremă a Republicii Cipru, Cipru).

17

Prin scrisorile din 25 martie și 25 iunie 2015, reclamanta a transmis preocupările sale Direcției Generale (DG) Agricultură și Dezvoltare Rurală a Comisiei. În scrisoarea sa din 25 martie 2015, reclamanta a arătat că interpretarea normei din 1985 din cerere era incorectă întrucât se întemeia pe probe științifice eronate și nesusținute.

18

Prin scrisoarea din 20 iulie 2015, Comisia a informat reclamanta că putea interveni în procedura de înregistrare numai prin intermediul procedurii naționale de opoziție și că, în aceste condiții, respingerea opoziției sale la nivel național nu putea fi examinată de Comisie.

19

Prin actul din 28 iulie 2015 (JO 2015, C 246, p. 9, denumit în continuare „actul atacat”), după ce a examinat cererea, Comisia a decis să publice cererea în temeiul articolului 50 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1151/2012, prezentând un rezumat al caietului de sarcini înaintat de autoritățile cipriote în vederea înregistrării halloumi ca DOP. Prin această publicare a fost deschisă a doua etapă a procedurii administrative în fața Comisiei, și anume procedura de opoziție transfrontalieră prevăzută la articolul 51 din Regulamentul nr. 1151/2012.

20

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 7 octombrie 2015, reclamanta a introdus prezenta acțiune. Aceasta solicită Tribunalului:

21

Prin act separat, depus la grefa Tribunalului la 8 octombrie 2015, reclamanta a introdus o cerere de măsuri provizorii prin care a solicitat în esență președintelui Tribunalului să dispună suspendarea executării actului atacat, inclusiv a deschiderii procedurii de opoziție prevăzute la articolul 51 din Regulamentul nr. 1151/2012 sau a oricărei alte decizii ulterioare privind înregistrarea halloumi ca DOP în temeiul articolului 52 din acest regulament, și să soluționeze odată cu fondul cererea privind cheltuielile de judecată.

22

Prin Ordonanța din 7 decembrie 2015, președintele Tribunalului a respins cererea de măsuri provizorii pentru lipsa urgenței. S‑a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

23

Prin act separat depus la grefa Tribunalului la data de 15 ianuarie 2016, Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate în temeiul articolului 130 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Comisia solicită Tribunalului:

24

Prin actul din data de 9 martie 2016, reclamanta a depus observații cu privire la excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie. Reclamanta solicită Tribunalului:

25

În temeiul articolului 130 din Regulamentul de procedură, dacă o parte solicită prin înscris separat Tribunalului să se pronunțe asupra inadmisibilității sau asupra necompetenței fără a intra în dezbaterea fondului, Tribunalul poate, fără continuarea procedurii, să se pronunțe prin ordonanță motivată.

26

În speță, Tribunalul consideră că este suficient de lămurit pe baza actelor dosarului și decide, în consecință, să se pronunțe fără continuarea procedurii.

27

Comisia susține că acțiunea în anulare formulată de reclamantă este inadmisibilă întrucât, pe de o parte, actul atacat nu este un act atacabil deoarece are un caracter pregătitor care nu stabilește în mod definitiv poziția Comisiei și, pe de altă parte, nu afectează, conform cerințelor legale, situația juridică sau drepturile procedurale ale reclamantei.

28

Reclamanta contestă caracterul pregătitor al actului atacat. Aceasta susține că actul atacat poate fi supus controlului judiciar din moment ce este vorba despre o măsură care conține o „decizie” a Comisiei potrivit căreia cererea de înregistrare a denumirii Halloumi satisface toate criteriile de înregistrare ca DOP stabilite prin Regulamentul nr. 1151/2012 și care are efecte juridice obligatorii.

29

Pentru a statua asupra excepției de inadmisibilitate ridicate de Comisie, trebuie, mai întâi, să se determine dacă, astfel cum susține Comisia, actul atacat are un caracter pregătitor în raport cu decizia finală, astfel încât nu ar fi atacabil.

30

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, „orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare”.

31

Pentru a stabili dacă măsurile atacate constituie acte în sensul articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, trebuie să se țină seama de conținutul acestora (Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 9).

32

În această privință, nu constituie acte sau decizii susceptibile de a face obiectul unei acțiuni în anulare, în sensul articolului 263 TFUE, decât măsurile care produc efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantei, modificând în mod distinct situația juridică a acesteia (a se vedea Hotărârea din 19 ianuarie 2010, Co‑Frutta/Comisia, T‑355/04 și T‑446/04, EU:T:2010:15, punctul 32 și jurisprudența citată).

33

În cazul unor acte a căror elaborare se efectuează în mai multe faze ale unei proceduri interne, constituie în principiu acte atacabile doar măsurile care stabilesc definitiv poziția instituției la finalul procedurii, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este să pregătească decizia finală și a căror nelegalitate ar putea fi invocată în mod util în cadrul unei acțiuni îndreptate împotriva acesteia (a se vedea Ordonanța din 3 septembrie 2015, Spania/Comisia, T‑676/14, EU:T:2015:602, punctul 13 și jurisprudența citată).

34

În speță, pe de o parte, potrivit articolului 50 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012, decizia de „publicare în scopul manifestării opoziției” are ca obiect, astfel cum indică titlul, deschiderea procedurii de opoziție prevăzute la articolul 51 din acest regulament și, astfel, pregătirea „[d]eciziei privind înregistrarea” prevăzute la articolul 52 din regulamentul menționat, care este decizia finală.

35

Rezultă că decizia de „publicare în scopul manifestării opoziției”, prevăzută la articolul 50 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012, are un caracter pregătitor în raport cu „[d]ecizia privind înregistrarea”, astfel încât numai această din urmă decizie poate produce efecte juridice de natură să afecteze interesele reclamantei și, prin urmare, să facă obiectul unei acțiuni în anulare în temeiul articolului 263 TFUE (a se vedea în acest sens Ordonanța din 10 septembrie 2014, Zentralverband des Deutschen Bäckerhandwerks/Comisia, T‑354/13, nepublicată, EU:T:2014:775, punctul 30).

36

Pe de altă parte, eventualele nelegalități care afectează un astfel de act pregătitor pot fi invocate în mod util în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva actului definitiv în elaborarea căruia constituie o etapă pregătitoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, EU:C:1981:264, punctul 12), în măsura în care reclamanta demonstrează, potrivit articolului 263 al patrulea paragraf TFUE, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a acțiunii.

37

Având în vedere cele de mai sus, decizia de „publicare în scopul manifestării opoziției” prevăzută la articolul 50 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012 nu constituie un act atacabil.

38

Această concluzie nu poate fi infirmată de argumentele reclamantei.

39

În primul rând, reclamanta arată că actul atacat produce efecte juridice obligatorii și efecte economice negative în privința sa. Aceasta subliniază că, din punct de vedere juridic, actul atacat face imediat ca produsele sale să fie incompatibile cu norma din 1985 întrucât, odată cu publicarea cererii de înregistrare în litigiu, acestea nu vor mai fi considerate „tolerate” pe piață și nu vor mai fi percepute de consumatori drept produse „tradiționale”. Ea precizează în această privință că, și în cazul în care Comisia nu înregistrează denumirea Halloumi ca DOP, actul atacat îi va cauza prejudicii întrucât constată că cererea de înregistrare în cauză îndeplinește criteriile definite de Regulamentul nr. 1151/2012. De altfel, aceasta indică un prejudiciu financiar considerabil legat printre altele de pierderea unor părți de piață, a unor clienți și a unor contracte privind vânzarea de lapte de vacă utilizat pentru fabricarea de brânză halloumi. Ea arată că, dacă nu se anulează actul atacat, aproximativ 30 de milioane de litri de lapte produși de membrii săi vor deveni imediat excedentari, fapt care va conduce în mod inevitabil la dispariția acestora.

40

În această privință, trebuie să se constate că argumentele reclamantei nu permit să se stabilească existența unor efecte juridice de natură să îi afecteze interesele. Astfel, pe de o parte, actul atacat nu are, având în vedere caracterul său pregătitor, niciun efect juridic obligatoriu care să poată afecta conformitatea, în drept, a produselor sale în raport cu norma din 1985. În special, acesta nu are nici ca obiect, nici ca efect să confere, ca atare, forță obligatorie interpretării normei menționate pe care o reține. Pe de altă parte, prejudiciul financiar invocat de reclamantă, chiar dacă s‑ar considera stabilit, nu poate să influențeze analiza naturii juridice a deciziei atacate (a se vedea în acest sens și prin analogie Ordonanța din 3 septembrie 2015, Spania/Comisia, T-676/14, EU:T:2015:602, punctul 18).

41

În al doilea rând, trebuie să se respingă ca nefondată analogia sugerată de reclamantă între, pe de o parte, decizia de respingere a cererii de înregistrare pronunțată în temeiul articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1151/2012, care ar interveni în urma examinării prevăzute la articolul 50 alineatul (1) din regulamentul menționat și ar avea un caracter definitiv, și, pe de altă parte, decizia de „publicare în scopul manifestării opoziției”, prevăzută la articolul 50 alineatul (2) din acest regulament, care ar interveni de asemenea în urma acestei examinări.

42

Prin urmare, astfel cum reiese din textul articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 și al articolului 50 alineatul (2) din același regulament, decizia de respingere a cererii de înregistrare menționată la primul articol închide procedura de înregistrare în timp ce, dimpotrivă, decizia de „publicare în scopul manifestării opoziției”, prevăzută la al doilea articol, deschide o etapă nouă a procedurii menționate.

43

În al treilea rând, reclamanta susține că examinarea efectuată de Comisie în temeiul articolului 50 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1151/2012 este definitivă întrucât, conform principiilor bunei administrări, securității juridice și încrederii legitime, Comisia nu poate să refuze înregistrarea, după încheierea procedurii de opoziție, decât pe baza informațiilor suplimentare obținute în cadrul acestei proceduri, astfel încât decizia luată în urma examinării menționate, în temeiul articolului 50 alineatul (2) din regulamentul menționat, ar fi definitivă. Reclamanta se întemeiază în această privință pe faptul că decizia adoptată în temeiul articolului 50 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012 nu ar putea fi modificată chiar de Comisie.

44

Cu toate acestea, pe de o parte, aceste elemente nu au niciun efect asupra constatării de la punctul 35 de mai sus, potrivit căreia decizia prevăzută la articolul 50 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012 are doar un caracter pregătitor. Pe de altă parte, în acest stadiu al procedurii de înregistrare, nimic nu exclude posibilitatea ca, în temeiul articolului 52 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul nr. 1151/2012, Comisia să respingă cererea de înregistrare, după încheierea procedurii de opoziție, în cadrul procedurii de avizare a Comitetului pentru politica în domeniul calității produselor agricole, prevăzută la articolul 57 alineatul (2) din regulamentul menționat.

45

În această privință, contrar celor susținute de reclamantă, obligația de a aștepta decizia finală pentru a contesta eventualele nelegalități care afectează un act pregătitor nu constituie „o pierdere de timp și de resurse”. Admiterea unei acțiuni împotriva unui astfel de act pregătitor ar fi incompatibilă cu sistemul de repartizare a competențelor între Comisie și instanțele Uniunii și cu cel al căilor de atac, prevăzute de tratat, precum și cu cerințele unei bune administrări a justiției și ale unei desfășurări legale a procedurii administrative (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 octombrie 2011, Deutsche Post și Germania/Comisia, C‑463/10 P și C‑475/10 P, EU:C:2011:656, punctul 51 și jurisprudența citată).

46

În sfârșit, împrejurarea că Comisia nu ar dispune de nicio putere de apreciere, în temeiul articolului 52 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1151/2012 sau al articolului 52 alineatul (3) litera (a) din același regulament, pentru a respinge cererea de înregistrare și ar fi obligată să înregistreze denumirea solicitată nu lipsește actul de înregistrare de caracterul său atacabil și nici pe reclamantă de dreptul său la o protecție jurisdicțională efectivă, conform articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, eventualele nelegalități care afectează un astfel de act pregătitor precum actul atacat pot fi invocate în mod util în susținerea unei acțiuni îndreptate împotriva actului definitiv, asigurându‑se, prin aceasta, o protecție jurisdicțională suficientă (a se vedea în acest sens Ordonanța din 27 noiembrie 2013, MAF/EIOPA, T‑23/12, nepublicată, EU:T:2013:632, punctul 33 și jurisprudența citată).

47

În al patrulea rând, dat fiind că reclamanta afirmă, întemeindu‑se pe Hotărârea din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia (60/81, EU:C:1981:264, punctul 11), că actul atacat este „distinct” de actele care pot fi adoptate în temeiul articolului 52 din Regulamentul nr. 1151/2012, prin faptul că este anterior actelor adoptate în urma procedurii de opoziție și este independent de aceasta, trebuie să se constate că actul atacat nu constituie, contrar cerințelor impuse la punctul 11 din hotărârea citată anterior, „poziția finală a unei proceduri speciale distincte”, ci, dimpotrivă, finalul unei etape a procedurii, și anume a fazei de „verificare de către Comisie și [de] publicare în scopul manifestării opoziției”, prevăzută la articolul 50 din Regulamentul nr. 1151/2012 (a se vedea punctul 34 de mai sus).

48

În consecință, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă, fără a mai fi necesară examinarea celei de a doua cauze de inadmisibilitate invocate de Comisie.

49

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamanta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a celor efectuate în procedura măsurilor provizorii, conform concluziilor formulate de Comisie.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a doua)

dispune: