1

Prin recursurile formulate, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener Co. Ltd solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 29 aprilie 2015, Changshu City Standard Parts Factory și Ningbo Jinding Fastener/Consiliul (T‑558/12 și T‑559/12, nepublicată, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:T:2015:237), prin care s‑au respins acțiunile acestora având ca obiect anularea Regulamentului de punere în aplicare (UE) nr. 924/2012 al Consiliului din 4 octombrie 2012 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 91/2009 privind impunerea unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză (JO 2012, L 275, p. 1, denumit în continuare „regulamentul în litigiu”).

2

Prin Decizia 94/800/CE din 22 decembrie 1994 privind încheierea, în numele Comunității Europene, referitor la domeniile de competența sa, a acordurilor obținute în cadrul negocierilor comerciale multilaterale din Runda Uruguay (1986-1994) (JO 1994, L 336, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 3), Consiliul Uniunii Europene a aprobat Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC), semnat la Marrakech la 15 aprilie 1994, precum și acordurile care figurează în anexele 1-3 la acest acord, printre care figurează Acordul privind aplicarea articolului VI al Acordului general pentru tarife și comerț din 1994 (JO 1994, L 336, p. 103, Ediție specială, 11/vol. 10, p. 112, denumit în continuare „Acordul antidumping”).

3

Articolul 2 din Acordul antidumping este intitulat „Stabilirea existenței unui dumping”. Articolul 2.4 din acest acord prevede:

„Trebuie să se facă o comparație echitabilă între prețul de export și valoarea normală. Această comparație trebuie făcută la același nivel comercial, care este în mod normal nivelul ieșirii din uzină, și pentru vânzări efectuate la date cât mai apropiate posibil. Se ține cont în fiecare caz, în funcție de particularitățile sale, de diferențele care afectează comparabilitatea prețurilor, inclusiv de diferențele în condiții[le] de vânzare, niveluri ale impunerii, niveluri comerciale, cantitățile și caracteristicile fizice și de orice alte diferențe pentru care s‑a demonstrat că afectează comparabilitatea prețurilor. În cazurile vizate la alineatul (3), se ține de asemenea seama de costurile, incluzând taxele, intervenite între import și revânzare, precum și de profituri. Dacă, în aceste cazuri, comparabilitatea prețurilor a fost afectată, autoritățile stabilesc valoarea normală la un nivel comercial echivalent nivelului comercial al prețului de export construit sau iau în calcul elemente ce pot fi luate în considerare potrivit prezentului alineat. Autoritățile trebuie să indice părților respective ce informații sunt necesare pentru a asigura o comparație echitabilă și cerința adresată părților privind sarcina probei nu trebuie să fie nerezonabilă.”

4

Potrivit articolului 2.4.2 din acest acord:

„Sub rezerva prevederilor care reglementează comparația echitabilă, enunțate la alineatul (4), existența marjelor de dumping în timpul fazei de investigare se stabilește în mod normal pe baza unei comparații între o valoare normală […] medie[…] ponderat[ă] și o medie ponderată a prețurilor tuturor tranzacțiilor de export comparabile sau pe baza comparației între valoarea normală și prețurile de export, tranzacție cu tranzacție. O valoare normală stabilită pe baza unei medii ponderate poate fi comparată cu prețurile tranzacțiilor de export luate individual dacă autoritățile constată că, în funcție de configurația lor, prețurile de export diferă substanțial între diferiți cumpărători, regiuni sau perioade și dacă este dată o explicație a motivului pentru care nu este posibil să se ia pe deplin în considerare astfel de diferențe utilizând metodele de comparare a mediilor ponderate cu medii ponderate sau tranzacție cu tranzacție.”

5

La data adoptării regulamentului în litigiu, dispozițiile care reglementau adoptarea de măsuri antidumping de către Uniunea Europeană figurau în Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO 2009, L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (UE) nr. 765/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 iunie 2012 (JO 2012, L 237, p. 1) (denumit în continuare „regulamentul de bază”).

6

Articolul 1 alineatele (2) și (4) din acest regulament prevedea:

„(2)   Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.

[…]

(4)   În sensul prezentului regulament, prin «produs similar» se înțelege un produs identic, și anume asemănător în toate privințele produsului [în cauză] sau, în absența unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului [în cauză].”

7

Articolul 2 din același regulament, intitulat „Stabilirea existenței dumpingului”, avea următorul cuprins:

„[…]

C. Comparație

D. Marja de dumping

8

Articolul 3 alineatele (2), (3) și (8) din regulamentul menționat prevedea:

„(2)   Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(3)   În ceea ce privește volumul importurilor care fac obiectul unui dumping, se analizează dacă a avut loc o creștere substanțială a importurilor care fac obiectul unui dumping, fie în cantități absolute, fie în raport cu producția sau cu consumul în Comunitate. În ceea ce privește efectul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor se analizează dacă a existat, în cazul importurilor care fac obiectul unui dumping asupra prețurilor, o subcotare semnificativă a prețului în raport cu prețul unui produs similar din industria comunitară sau dacă aceste importuri au ca efect, în alt mod, diminuarea semnificativă a prețurilor sau împiedicarea în mod semnificativ a creșterii prețurilor care, altfel, s‑ar fi produs. Unul sau mai mulți dintre acești factori nu constituie neapărat o bază decisivă de orientare.

[…]

(8)   Efectul importurilor care fac obiectul unui dumping este evaluat în raport cu producția comunitară a produsului similar atunci când datele disponibile permit identificarea acestei producții separat pe baza unor criterii precum procedeele de producție, vânzările și profiturile producătorilor. În cazul în care această producție nu poate fi identificată separat, efectele importurilor care fac obiectul unui dumping se evaluează prin examinarea producției celui mai restrâns grup sau a celei mai restrânse game de produse care include produsul similar, pentru care pot fi furnizate informațiile necesare.”

9

Recurentele sunt societăți cu sediul în China, care își desfășoară activitatea în domeniul producției de anumite elemente de fixare din fier sau oțel destinate vânzării pe piața națională sau exportului, în special către Uniunea Europeană (denumite în continuare „produsul în cauză”).

10

Prin Regulamentul (CE) nr. 91/2009 din 26 ianuarie 2009 privind impunerea unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză (JO 2009, L 29, p. 1), Consiliul a impus o taxă antidumping asupra importurilor produsului în cauză.

11

La 28 iulie 2011, Organul de soluționare a litigiilor (OSL) al OMC a adoptat raportul organului de apel instituit pe lângă OMC, precum și raportul grupului special, modificat prin raportul acestui organ de apel, în cauza „Comunitățile Europene – măsuri antidumping definitive privind anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din China” (WT/DS397). În aceste rapoarte s‑a constatat că Uniunea încălcase anumite dispoziții ale dreptului OMC.

12

La 6 martie 2012, în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1515/2001 al Consiliului din 23 iulie 2001 privind măsurile pe care Comunitatea le poate lua ca urmare a unui raport adoptat de Organul de soluționare a litigiilor al OMC privind măsurile antidumping sau antisubvenții (JO 2001, L 201, p. 10, Ediție specială, 11/vol. 24, p. 112), Comisia Europeană a publicat Avizul privind măsurile antidumping în vigoare aplicabile importurilor de anumite elemente de fixare din fier sau oțel originare din Republica Populară Chineză, în urma recomandărilor și hotărârilor adoptate la 28 iulie 2011 de OSL în litigiul CE – elemente de fixare (DS397) (JO 2012, C 66, p. 29).

13

Potrivit acestui aviz, Comisia a inițiat o reexaminare a măsurilor antidumping pe baza Regulamentului nr. 1515/2001 în scopul de a determina modul în care Regulamentul nr. 91/2009 trebuia să fie modificat pentru a fi conform cu recomandările și deciziile menționate anterior ale OSL. În urma acestei reexaminări, la 4 octombrie 2012, Consiliul a adoptat regulamentul în litigiu.

14

În ceea ce privește comparația dintre prețul de export și valoarea normală, Consiliul a respins cererile de ajustare formulate de anumite părți interesate, în temeiul articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază, din cauza diferențelor privind costurile de producție, precum și eficacitatea și productivitatea.

15

În ceea ce privește calculul marjei de dumping, întrucât, în temeiul articolului 2 alineatul (7) litera (a) din regulamentul de bază, valoarea normală fusese determinată pe baza datelor referitoare la o țară terță cu economie de piață, în speță India, și în particular pe baza datelor furnizate de un producător indian (denumit în continuare „producătorul indian”), Consiliul a arătat în esență, la punctele (82), (102) și (109) din regulamentul în litigiu, că comparația valorii normale medii ponderate și a mediei ponderate a prețurilor de export fusese efectuată prin excluderea tranzacțiilor care vizau tipuri ale produsului în cauză exportate de producătorii‑exportatori chinezi pentru care niciun tip corespunzător nu era produs și vândut de producătorul indian. Consiliul a precizat că această metodă fusese considerată cea mai fiabilă pentru stabilirea nivelului de dumping. Astfel, a încerca obținerea unei corespondențe între toate tipurile produsului în cauză exportate de producătorii‑exportatori chinezi și tipuri foarte asemănătoare ale produselor fabricate și vândute de producătorul indian ar fi condus la concluzii incorecte. În plus, Consiliul a explicat că considera că tranzacțiile de export utilizate pentru calcularea dumpingului erau reprezentative pentru toate tipurile produsului în cauză exportate de producătorii‑exportatori chinezi.

16

Articolul 1 din regulamentul în litigiu a redus taxa antidumping instituită prin Regulamentul nr. 91/2009 la 38,3 % pentru Changshu City Standard Parts Factory și a menținut‑o pe cea instituită pentru Ningbo Jinding Fastener la 64,3 %.

17

Prin cererile introductive depuse la grefa Tribunalului la 24 decembrie 2012, recurentele au introdus acțiuni având ca obiect anularea regulamentului în litigiu.

18

Prin Ordonanța președintelui Camerei a patra a Tribunalului din 6 mai 2014, cauzele T‑558/12 și T‑559/12 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii orale și în vederea pronunțării hotărârii.

19

În susținerea acțiunilor lor în fața Tribunalului, recurentele au invocat două motive.

20

Primul motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 2 alineatul (7) litera (a) și alineatele (8), (9) și (11), precum și a articolului 9 alineatul (5) din regulamentul de bază, a principiului nediscriminării, precum și a articolului 2.4.2 din Acordul antidumping. În cadrul acestui motiv, recurentele reproșau Consiliului și Comisiei faptul că, în scopul calculării marjei de dumping, excluseseră tranzacțiile privind tipuri ale produsului în cauză exportate de producătorii‑exportatori chinezi pentru care niciun tip corespunzător nu era produs și vândut de producătorul indian. 38 % din vânzările la export ale Changshu City Standard Parts Factory și 43 % din cele ale Ningbo Jinding Fastener ar fi fost astfel excluse din calculul marjei de dumping.

21

Al doilea motiv era întemeiat, cu titlu principal, pe încălcarea articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază și a articolului 2.4 din Acordul antidumping, precum și, cu titlu subsidiar, pe încălcarea articolului 296 TFUE. Acest motiv privea respingerea cererilor de ajustare pe care le prezentaseră recurentele.

22

Prin hotărârea atacată, Tribunalul a respins cele două motive ale recurentelor și acțiunile lor în totalitate.

23

Recurentele solicită Curții:

24

Consiliul solicită respingerea recursurilor și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată aferente recursurilor și procedurii în fața Tribunalului.

25

Comisia solicită Curții:

26

Prin Decizia președintelui Curții din 22 septembrie 2015, cauzele C‑376/15 P și C‑377/15 P au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

27

Recurentele invocă două motive în susținerea recursurilor. Primul motiv privește excluderea anumitor tranzacții de export în scopul calculării marjei de dumping. Al doilea motiv privește refuzul instituțiilor Uniunii de a opera anumite ajustări în cadrul comparației dintre valoarea normală și prețul de export.

28

Comisia invocă inadmisibilitatea recursului în cauza C‑377/15 P, întrucât ar fi identic cu recursul în cauza C‑376/15 P. Astfel, ar exista o identitate a părților, a actelor atacate, a hotărârii atacate și a argumentelor. Recursul în cauza C‑377/15 P, care a fost formulat ultimul, ar fi, în consecință, inadmisibil pentru motive de litispendență.

29

Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, o acțiune formulată ulterior altei acțiuni, între aceleași părți, care se întemeiază pe aceleași motive și care are ca obiect anularea aceluiași act juridic trebuie respinsă ca fiind inadmisibilă din motive de litispendență (Hotărârea din 9 iunie 2011, Diputación Foral de Vizcaya și alții/Comisia, C‑465/09 P‑C‑470/09 P, nepublicată, EU:C:2011:372, punctul 58 și jurisprudența citată).

30

În speță, trebuie să se constate că recursurile în cauzele C‑376/15 P și C‑377/15 P au aceleași părți. În plus, recursul în cauza C‑377/15 P reproduce cuvânt cu cuvânt recursul în cauza C‑376/15 P. Aceste două recursuri sunt, așadar, întemeiate pe motive identice, au ca obiect anularea aceleiași hotărâri a Tribunalului și a aceluiași act juridic.

31

În aceste condiții, întrucât recursul în cauza C‑377/15 P a fost introdus ulterior celui în cauza C‑376/15 P, se impune să fie respins ca inadmisibil pentru motive de litispendență.

32

Primul motiv privește raționamentul Tribunalului care figurează la punctele 61-90 din hotărârea atacată. Acesta este subdivizat în trei aspecte.

33

În cadrul primului aspect al primului motiv, recurentele susțin că Tribunalul a interpretat în mod eronat obligația de a proceda la o comparație a tuturor tranzacțiilor de export în temeiul articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și al articolului 2.4.2 din Acordul antidumping. Potrivit recurentelor, aceste două dispoziții trebuie interpretate în sensul că toate vânzările la export ale produsului în cauză, astfel cum a fost definit la deschiderea anchetei, trebuie să fie incluse în comparația în scopul calculării marjei de dumping. Această interpretare ar rezulta din cuprinsul dispozițiilor menționate, precum și din Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547). Eventualele dificultăți suplimentare legate de aplicarea metodei denumite „a țării analoge” nu ar permite să se deroge de la normele privind stabilirea marjei de dumping.

34

În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, recurentele afirmă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întrucât a amalgamat obligațiile enunțate la articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și la articolul 2.4.2 din Acordul antidumping, pe de o parte, și obligațiile în materie de comparabilitate a prețurilor, enunțate la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament și la articolul 2.4 din acest acord, pe de altă parte. Recurentele precizează în această privință că conformitatea calculului marjei de dumping cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și cu articolul 2.4.2 din Acordul antidumping nu ar trebui să fie evaluată pe baza noțiunii „prețuri comparabile”, astfel cum a decis Tribunalul la punctul 61 din hotărârea atacată, ci pe baza noțiunii „tranzacții comparabile”. Pentru toate tranzacțiile comparabile, prețurile ar trebui să fie făcute comparabile, conform articolului 2 alineatul (10) din regulamentul de bază și articolului 2.4 din Acordul antidumping, ceea ce ar fi fost posibil în speță.

35

În cadrul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurentele susțin, cu titlu subsidiar, că analiza „comparației echitabile” efectuată de Tribunal nu este conformă cu cerințele articolului 2 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază și ale articolelor 2.4 și 2.4.2 din Acordul antidumping. Astfel, în primul rând, Tribunalul ar fi examinat în mod eronat dacă utilizarea altor metode de stabilire a valorii normale ar fi putut conduce la o comparație „mai echitabilă” decât cea efectuată de instituțiile Uniunii. În al doilea rând, analiza Tribunalului ar confirma că nu era imposibil, ci doar mai dificil ca instituțiile Uniunii să respecte articolul 2 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază. În al treilea rând, Tribunalul ar fi acordat în mod eronat importanță aspectului dacă recurentele colaboraseră sau nu colaboraseră cu instituțiile Uniunii prin indicarea modului în care și‑ar putea respecta obligațiile în temeiul articolului 2 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază și al articolelor 2.4 și 2.4.2 din Acordul antidumping. În al patrulea rând, noțiunea „reprezentativitate” a tranzacțiilor, examinată de Tribunal la punctele 81 și 83 din hotărârea atacată, ar fi lipsită de relevanță.

36

Consiliul și Comisia contestă argumentele recurentelor. Cu titlu introductiv, Comisia susține că primul motiv este inadmisibil, întrucât recurentele repun în discuție aprecierea faptelor realizată de Tribunal și nu identifică nicio eroare de drept pe care acesta ar fi săvârșit‑o. În plus, Comisia consideră că acest motiv este inoperant.

37

Cu titlu principal, în ceea ce privește primul aspect al primului motiv, Consiliul și Comisia arată, pe de o parte, că Tribunalul a refuzat în mod întemeiat să aplice Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547), în speță și, pe de altă parte, că interpretarea susținută de recurente nu este confirmată de rapoartele OSL. Comisia arată de asemenea că articolele 2.4 și 2.4.2 din Acordul antidumping sunt impregnate de principiul „comparației echitabile”. Or, articolul 2 alineatele (10) și (11) din regulamentul de bază ar urmări să transpună în dreptul Uniunii articolul 2.4 din Acordul antidumping și ar da astfel prioritate principiului menționat.

38

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv, Consiliul și Comisia susțin în esență că modul de redactare a regulamentului de bază și a Acordului antidumping indică faptul că cerința „comparației echitabile” trebuie să prevaleze asupra obligației de a calcula marja de dumping pe baza tuturor tranzacțiilor de export. În plus, articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază ar expune metodele specifice de calculare a marjei de dumping, dar nu ar substitui cerința generală privind o comparație echitabilă prevăzută la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament.

39

În ceea ce privește al treilea aspect al primului motiv, Consiliul și Comisia arată, în primul rând, că recurentele par să lase să se înțeleagă că instituțiile Uniunii ar fi trebuit să aleagă abordarea „cea mai echitabilă cu putință”, ceea ce ar fi eronat din punct de vedere juridic. În al doilea rând, abordarea reținută de instituțiile Uniunii ar fi fost echitabilă, dată fiind lipsa de informații cu privire la prețurile produselor care nu erau vândute de producătorul indian. În al treilea rând, Tribunalul ar fi apreciat în mod întemeiat că recurentele ar fi trebuit și ar fi putut să își susțină pretențiile. În al patrulea rând, potrivit Comisiei, noțiunea „reprezentativitate” este relevantă și trebuie să fie apreciată nu la nivelul fiecărui producător‑exportator, ci la nivelul tuturor tranzacțiilor privind produsul în cauză. În plus, excluderea tranzacțiilor de export ar fi fost total aleatorie și nu ar fi avut ca scop să influențeze rezultatul analizei instituțiilor Uniunii.

40

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, aceasta nu este competentă să se pronunțe asupra situației de fapt și nici, în principiu, să examineze probele pe care Tribunalul le‑a reținut în susținerea acesteia. Astfel, din moment ce aceste probe au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale ale dreptului, precum și normele de procedură aplicabile în materie de sarcină a probei și de administrare a probelor, numai Tribunalul are competența de a aprecia valoarea care trebuie să fie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate. Prin urmare, această apreciere nu constituie, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, o problemă de drept supusă ca atare controlului Curții.

41

Prin argumentele pe care le invocă în susținerea prezentului motiv, recurentele reproșează în esență Tribunalului, cu titlu principal, faptul că a realizat o interpretare eronată a articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și a articolului 2.4.2 din Acordul antidumping și, cu titlu subsidiar, faptul că a efectuat o analiză care contravine articolului 2 alineatele (10) și (11) din acest regulament și articolelor 2.4 și 2.4.2 din acest acord. Contrar celor invocate de Comisie, aceste argumente nu pun sub semnul întrebării aprecierea faptelor operată de Tribunal, ci interpretarea normelor de drept realizată de acesta. Recurentele identifică astfel erori de drept care, în opinia lor, afectează hotărârea atacată. Argumentele menționate privesc, așadar, aspecte de drept de natură să fie supuse aprecierii Curții în cadrul unui recurs.

42

Prin urmare, argumentul invocat de Comisie cu privire la inadmisibilitatea prezentului motiv nu poate fi primit.

43

Comisia consideră că primul motiv este inoperant.

44

Totuși, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 56 din concluzii, dacă Curtea ar trebui să admită acest motiv considerând în special că interpretarea reținută de Tribunal a articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și a articolului 2.4.2 din Acordul antidumping este eronată, hotărârea atacată ar fi afectată de o eroare de drept care ar avea ca efect anularea sa.

45

Prin urmare, argumentul invocat de Comisie cu privire la caracterul inoperant al prezentului motiv nu poate fi primit.

46

Recurentele contestă raționamentul Tribunalului care figurează la punctele 61-90 din hotărârea atacată. În opinia lor, acest raționament este afectat de o eroare de drept, întrucât se bazează pe o interpretare eronată în special a articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază.

47

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței Curții, în domeniul politicii comerciale comune și în mod special în materie de măsuri de protecție comercială, instituțiile Uniunii dispun de o largă putere de apreciere ca urmare a complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care trebuie să le examineze. Întrucât aplicarea articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază presupune aprecierea unor situații economice complexe, controlul jurisdicțional al unei asemenea aprecieri trebuie să fie limitat la verificarea respectării normelor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței oricărei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a absenței oricărui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, EU:C:2007:547, punctele 40 și 41, și Hotărârea din 16 februarie 2012, Consiliul și Comisia/Interpipe Niko Tube și Interpipe NTRP, C‑191/09 P și C‑200/09 P, EU:C:2012:78, punctul 63).

48

Pentru a ajunge la concluzia care figurează la punctul 90 din hotărârea atacată, potrivit căreia Consiliul nu a săvârșit nicio eroare vădită de apreciere prin excluderea din calcularea marjei de dumping a tipurilor de produse care nu corespundeau niciunuia dintre produsele fabricate și vândute de producătorul indian, astfel încât regulamentul în litigiu nu încălca nici articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, nici articolul 2.4.2 din Acordul antidumping, Tribunalul a examinat, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 61 din hotărârea atacată, dacă o asemenea abordare era posibilă în temeiul articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază și al articolului 2.4.2 din Acordul antidumping, care, pe de o parte, prevăd că instituțiile Uniunii trebuie să ia în considerare prețurile tuturor tranzacțiilor de export comparabile cu valoarea normală și care, pe de altă parte, fac trimitere la dispozițiile relevante care guvernează comparația echitabilă.

49

Tribunalul a considerat mai întâi, la punctul 63 din această hotărâre, că, deși tipurile produsului în cauză puteau fi considerate comparabile, nu aceasta era situația prețurilor tipurilor acestui produs care nu erau fabricate sau vândute de acest producător. Prin urmare, potrivit Tribunalului, absența prețurilor pentru anumite tipuri ale produsului în cauză, în pofida similarității lor, împiedica realizarea comparației între valoarea normală și prețul de export. În continuare, Tribunalul a statuat, la punctele 71, 80 și 84 din hotărârea menționată, că, având în vedere riscul lipsei de precizie în cazul recurgerii la metode de calcul al valorii normale a produselor care nu erau vândute de producătorul indian, instituțiile Uniunii putuseră să concluzioneze în mod întemeiat că abordarea pe care au propus‑o era echitabilă și că recurgerea la astfel de metode nu ar fi garantat o comparație mai precisă sau mai echitabilă. În sfârșit, la punctul 85 din aceeași hotărâre, Tribunalul a înlăturat pertinența Hotărârii din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547), pentru motivul că, spre deosebire de prezenta cauză, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre marja de dumping nu fusese calculată pe baza unei reprezentări semnificative a tipurilor produsului în cauză.

50

În aceste condiții, Tribunalul a apreciat că, în cadrul calculării marjei de dumping, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, instituțiile Uniunii erau îndreptățite să excludă din acest calcul anumite tranzacții de export, în absența unor „prețuri comparabile” și în împrejurări în care nicio altă metodă de calcul nu ar fi permis să se realizeze o „comparație mai echitabilă”, întrucât calculul menționat a fost efectuat pe baza unei „reprezentări semnificative” a tipurilor produsului în cauză.

51

Trebuie, așadar, să se verifice dacă, astfel cum susțin recurentele, acest raționament al Tribunalului este afectat de o eroare de drept.

52

În primul rând, pentru a stabili dacă, în conformitate cu articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, instituțiile Uniunii au obligația de a lua în considerare toate tranzacțiile de export sau dacă pot exclude unele dintre aceste tranzacții în scopul calculării marjei de dumping, este necesar să se efectueze o analiză a termenilor, a contextului și a obiectivelor acestei dispoziții (Hotărârea din 16 aprilie 2015, Angerer, C‑477/13, EU:C:2015:239, punctul 26 și jurisprudența citată).

53

În ceea ce privește, mai întâi, modul de redactare a acestei dispoziții, trebuie arătat că ea prevede două metode de comparație a valorii normale și a prețului de export: o metodă denumită „simetrică”, întemeiată fie pe comparația unei valori normale medii ponderate cu media ponderată a prețurilor tuturor exporturilor către Uniune, fie pe comparația tranzacție cu tranzacție, și o metodă denumită „asimetrică”, întemeiată pe comparația unei valori normale medii ponderate cu prețurile tuturor exporturilor individuale către Uniune. Indiferent de metoda de comparație, articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază se referă la „[toate] exporturile către [Uniune]”. Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 71 din concluzii, această formulare permite să se considere că instituțiile Uniunii nu pot exclude din calculul marjei de dumping tranzacțiile de export referitoare la anumite tipuri ale produsului în cauză.

54

Apoi, în ceea ce privește obiectivul urmărit de articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, din această dispoziție rezultă că atât metoda simetrică, cât și cea asimetrică de calcul al marjei de dumping trebuie să permită să se reflecte amploarea reală a dumpingului practicat.

55

Or, astfel cum a subliniat avocatul general la punctul 67 din concluzii, excluderea de către instituțiile Uniunii a tranzacțiilor de export privind anumite tipuri ale produsului în cauză din calculul marjei de dumping contravine acestui obiectiv. Astfel, corolarul unei asemenea excluderi este imposibilitatea acestor instituții de a măsura impactul pe care aceste tranzacții îl pot avea asupra calculului menționat, așa încât instituțiile menționate nu se pot asigura că marja de dumping calculată reflectă amploarea reală a dumpingului practicat.

56

În sfârșit, în ceea ce privește contextul articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, din cuprinsul articolului 1 din acest regulament, intitulat „Principii”, rezultă că ancheta antidumping vizează un produs specific, denumit „produsul [în cauză]”, definit de instituțiile Uniunii la momentul deschiderii acestei anchete.

57

În acest sens, articolul 1 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede că se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Uniune este mai mic decât prețul comparabil pentru produsul similar în țara exportatoare. În plus, articolul 1 alineatul (4) din același regulament prevede că, în scopul aplicării regulamentului de bază, prin noțiunea „produs similar” se înțelege un produs identic cu „produsul [în cauză]”. Așadar, marja de dumping este calculată pe baza definiției „produsului [în cauză]”, astfel cum este propusă de instituțiile Uniunii la momentul deschiderii anchetei.

58

De asemenea, rezultă din articolul 3 alineatele (2), (3) și (8) din regulamentul de bază, care face referire la noțiunea „produs similar”, că instituțiile Uniunii stabilesc pe baza „produsului [în cauză]” dacă industria Uniunii a suferit un prejudiciu ca urmare a importurilor care fac obiectul unui dumping.

59

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 64 din concluzii, definiția „produsului [în cauză]”, la momentul deschiderii anchetei, nu interzice instituțiilor Uniunii să subdivizeze acest produs în tipuri sau în modele de produse distincte și să se bazeze pe comparații între valoarea normală și prețul de export, model cu model sau tip cu tip.

60

Cu toate acestea, nu este mai puțin adevărat că instituțiile Uniunii au obligația de a stabili, în conformitate cu o asemenea definiție, o marjă de dumping globală pentru „produsul [în cauză]” în ansamblul său. Orice altă interpretare ar însemna să li se acorde posibilitatea de a influența rezultatul calculării marjei de dumping, prin excluderea unuia sau mai multor tipuri sau modele de produse ale „produsului [în cauză]”, astfel cum este definit la momentul deschiderii anchetei.

61

Rezultă că, având în vedere modul său de redactare, obiectivul său și contextul în care se încadrează, articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază nu poate fi interpretat în sensul că permite excluderea din calculul marjei de dumping a tranzacțiilor de export către Uniune referitoare la anumite tipuri ale produsului în cauză. Dimpotrivă, din cuprinsul acestei dispoziții rezultă că instituțiile Uniunii au obligația de a lua în considerare ansamblul acestor tranzacții în scopul acestui calcul.

62

Trebuie să se adauge că niciunul dintre argumentele întemeiate de Consiliu și de Comisie pe interpretarea articolului 2.4.2 din Acordul antidumping nu este de natură să repună în discuție această concluzie.

63

Concluzia menționată este, în plus, susținută de Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547, punctul 56). În această hotărâre, Curtea a amintit termenii articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, potrivit cărora valoarea normală medie ponderată este comparată cu „o medie ponderată a prețurilor tuturor exporturilor” către Uniune. Ca urmare a amintirii acestor termeni, Curtea a statuat că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere întrucât nu a calculat marja de dumping globală pe baza unor comparații care să reflecte pe deplin toate prețurile de export comparabile.

64

Desigur, această hotărâre privea utilizarea metodei denumite a „reducerii la zero” a marjelor de dumping negative în cadrul calculării marjei de dumping globale, care este un aspect distinct de cel, în discuție în prezenta cauză, al excluderii anumitor tranzacții din acest calcul ca urmare a lipsei unor produse corespunzătoare fabricate și vândute de producătorul din țara analogă. Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 82 din concluzii, atât cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată, cât și prezenta cauză vizează neluarea în considerare a prețurilor anumitor tranzacții de export în cadrul calculării marjei de dumping. Nu prezintă relevanță în această privință că în prezenta cauză prețurile anumitor tranzacții de export fuseseră complet ignorate, deși în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547), aceste prețuri nu fuseseră ignorate decât în parte, în sensul că fuseseră, în esență, modificate.

65

Contrar considerațiilor care figurează la punctul 85 din hotărârea atacată, împrejurarea că marja de dumping a fost calculată în speță pe baza unei „reprezentări semnificative” a tipurilor produsului în cauză nu poate fi luată în calcul pentru a înlătura pertinența Hotărârii din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale (C‑351/04, EU:C:2007:547). Astfel, pe lângă faptul că recurentele contestă reprezentativitatea tranzacțiilor luate în considerare de instituțiile Uniunii pentru calcularea marjei de dumping, niciun element din articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază nu permite să se calculeze această marjă pe baza unei „reprezentări semnificative” a tipurilor produsului în cauză.

66

În al doilea rând, trebuie să se verifice dacă, în pofida domeniului de aplicare al articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, astfel cum este precizat la punctul 61 din prezenta hotărâre, Tribunalul a considerat în mod întemeiat, la punctul 64 din hotărârea atacată, că instituțiile Uniunii aveau dreptul de a exclude tranzacții de export privind anumite tipuri ale produsului în cauză întrucât nu existau pentru aceste tipuri de produse „prețuri comparabile” și că recurgerea la o altă metodă de calcul al valorii normale nu ar fi garantat o „comparație mai echitabilă”.

67

Pe de o parte, în ceea ce privește lipsa unor „prețuri comparabile”, trebuie să se arate că, potrivit articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, marja de dumping este calculată pe baza unei comparații între valoarea normală și prețurile tuturor exporturilor către Uniune, „[s]ub rezerva dispozițiilor pertinente care reglementează compararea echitabilă”. Acest ultim fragment de frază face trimitere la articolul 2 alineatul (10) din acest regulament, care prevede că, în cazul în care valoarea normală și prețul de export nu pot face obiectul unei comparații echitabile, se va ține seama, sub formă de ajustări, de diferențele existente la factorii care se pretinde și se demonstrează că afectează prețurile. Comparabilitatea prețurilor este luată în considerare, așadar, nu în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (11) din regulamentul menționat, ci în cadrul aplicării articolului 2 alineatul (10) din același regulament.

68

Cu alte cuvinte, după cum reiese din cuprinsul punctelor 57 și 61 din prezenta hotărâre, pe baza definiției „produsului [în cauză]”, astfel cum a fost propusă de instituțiile Uniunii la momentul deschiderii anchetei, se calculează marja de dumping în temeiul articolului 2 alineatul (11) din regulamentul de bază, fără ca vreun tip sau model al acestui produs să poată fi exclus din acest calcul. În schimb, pentru ca acest calcul să poată fi efectuat, se impune ca instituțiile Uniunii să realizeze o comparație a prețurilor luând în considerare, sub formă de ajustări, diferențele care afectează aceste prețuri, în sensul articolului 2 alineatul (10) din acest regulament.

69

Rezultă că Tribunalul a considerat în mod eronat că instituțiile Uniunii aveau dreptul de a exclude tranzacții de export cu privire la anumite tipuri ale produsului în cauză întrucât nu existau pentru aceste tipuri de produse „prețuri comparabile”.

70

Mai trebuie precizat că, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 78 din concluzii, în practică, într‑un caz precum cel în speță, în care producătorul din țara analogă nu produce și nici nu vinde un anumit tip de produs, instituțiile Uniunii pot fie să decidă să excludă acest tip de produs din definiția „produsului în cauză”, fie să construiască valoarea normală pentru tipul menționat astfel încât să poată lua în considerare tranzacțiile de export al aceluiași tip de produs în cadrul calculării marjei de dumping.

71

Pe de altă parte, în ceea ce privește faptul că recurgerea la o altă metodă de calcul al valorii normale nu ar fi garantat o „comparație mai echitabilă”, deși rezultă din coroborarea alineatelor (10) și (11) ale articolului 2 din regulamentul de bază că calculul marjei de dumping trebuie să se bazeze pe o „comparație echitabilă”, noțiunea „comparație mai echitabilă” nu figurează niciunde în aceste dispoziții. Deși pertinența acestei noțiuni ar trebui să fie admisă, trebuie să se arate că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 61 din prezenta hotărâre, excluderea tranzacțiilor de export nu poate fi considerată un mijloc de a asigura o „comparație echitabilă”. Prin urmare, nu se poate considera că recurgerea la o altă metodă de calcul al valorii normale nu ar fi garantat o „comparație mai echitabilă”.

72

Rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a statuat, la punctele 61-90 din hotărârea atacată, că Consiliul putea exclude din calculul marjei de dumping tipurile de produse care nu corespundeau niciunuia dintre produsele fabricate și vândute de producătorul indian.

73

Având în vedere considerațiile care precedă, se impun admiterea primului motiv și anularea hotărârii atacate, fără a fi necesar să se examineze nici celelalte argumente invocate în cadrul primului motiv, nici cel de al doilea motiv.

74

Conform articolului 61 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, aceasta poate, atunci când anulează hotărârea Tribunalului, să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul, atunci când acesta este în stare de judecată. Aceasta este situația în speță.

75

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 52-72 din prezenta hotărâre, întrucât a considerat, la punctele (82), (102) și (109) din regulamentul în litigiu, că se impunea excluderea tipurilor de produse exportate de producătorii‑exportatori chinezi pentru care nu era produs și vândut de producătorul indian niciun tip corespunzător, Consiliul a încălcat articolul 2 alineatul (11) din regulamentul de bază.

76

În aceste condiții, se impune anularea regulamentului în litigiu în măsura în care privește recurentele.

77

Potrivit articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

78

Întrucât recurentele au solicitat obligarea Consiliului la plata cheltuielilor de judecată, iar acesta a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată aferente atât procedurii în primă instanță în cauzele T‑558/12 și T‑559/12, cât și procedurii de recurs în cauza C‑376/15 P. În schimb, întrucât Consiliul a solicitat obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii de recurs în cauza C‑377/15 P.

79

Conform articolului 140 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, statele membre și instituțiile care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

80

În consecință, Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată aferente procedurii în primă instanță în cauzele T‑558/12 și T‑559/12, precum și procedurii de recurs în cauzele C‑376/15 P și C‑377/15 P.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară și hotărăște: