—

pentru Unionen, de U. Dalén, de S. Forssman, de M. Wulkan și de D. Hellman;

—

pentru Almega Tjänsteförbunden și ISS Facility Services AB, de J. Stenmo și de J. Hettne;

—

pentru guvernul francez, de G. de Bergues, de D. Colas și de R. Coesme, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. Kellerbauer și de K. Simonsson, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Directivei 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 2001, L 82, p. 16, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 20).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Unionen, un sindicat, pe de o parte, și Almega Tjänsteförbunden, o organizație patronală (denumită în continuare „Almega”), și ISS Facility Services AB, o societate de drept suedez (denumită în continuare „ISS”), pe de altă parte, cu privire la neluarea în considerare, în urma unor transferuri de întreprinderi, a vechimii în muncă pe care patru lucrători o dobândiseră la cedenți.

3

Articolul 1 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2001/23 prevede:

„Prezenta directivă se aplică în cazul oricărui transfer al unei întreprinderi, unități sau al unei părți de întreprindere sau de unitate către un alt angajator, ca rezultat al unei cesiuni convenționale sau al unei fuziuni.”

4

Articolul 3 din această directivă prevede:

„(1)   Drepturile și obligațiile cedentului care decurg dintr‑un contract de muncă sau un raport de muncă existent la data transferului, în cazul unui astfel de transfer, sunt transferate cesionarului.

[…]

(3)   După transfer, cesionarul menține condițiile de muncă convenite printr‑o convenție colectivă, în aceleași condiții aplicabile cedentului în cadrul acelui acord, până la data rezilierii sau expirării convenției colective sau a intrării în vigoare sau a aplicării unei alte convenții colective.

Statele membre pot limita perioada de menținere a condițiilor de muncă, sub rezerva ca această perioadă să nu fie mai mică de un an.

[…]”

5

Potrivit articolului 6b din lagen (1982:80) om anställningsskydd [Legea (1982:80) privind protecția muncii și condițiile de muncă], atunci când o întreprindere, o activitate sau o parte a unei activități este transferată de la un angajator la altul, drepturile și obligațiile care decurg din contractele de muncă și condițiile de muncă în vigoare la data transferului sunt transferate noului angajator.

6

Articolul 28 din lagen (1976:580) om medbestämmande i arbetslivet [Legea (1976:580) privind participarea salariaților la deciziile negociate] transpune articolul 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23 în dreptul suedez după cum urmează:

„Atunci când o întreprindere, o activitate sau o parte a unei activități este transferată de la un angajator care este parte la o convenție colectivă la un alt angajator în temeiul unui transfer precum cel menționat la articolul 6b din Legea (1982:80), părțile relevante ale convenției respective se aplică noului angajator, cu excepția situației în care noul angajator este deja parte la o altă convenție colectivă aplicabilă lucrătorilor transferați.

[…]

Atunci când contractele de muncă și condițiile de muncă ale lucrătorilor sunt transferate unui nou angajator, în conformitate cu articolul 6b din Legea (1982:80), acesta este obligat să aplice, timp de un an de la data transferului, condițiile de muncă prevăzute de convenția colectivă aplicabilă fostului angajator. Condițiile menționate se aplică în același mod în care angajatorul precedent avea obligația de a le aplica. Aceste dispoziții nu mai sunt aplicabile odată ce convenția colectivă nu mai este în vigoare sau odată ce o nouă convenție colectivă începe să se aplice lucrătorilor transferați.”

7

Lucrătorii BSA, JAH, JH și BL sunt membri ai Unionen. BSA a fost angajat al Apoteket AB. JAH, JH, precum și BL au fost angajați ai AstraZeneca AB înainte ca ISS să devină angajatorul lor în urma unor transferuri de întreprinderi.

8

La 27 iulie 2011, ISS a concediat‑o pe BSA, pentru motive economice, după expirarea unui termen de preaviz de șase luni. La data concedierii sale, BSA avea peste 55 de ani. Vechimea în muncă dobândită de aceasta în cadrul Apoteket și al ISS era de peste 10 ani.

9

La 31 octombrie 2011, ISS i‑a concediat, tot pentru motive economice și prin intermediul unui preaviz de șase luni, prelungit ulterior cu încă cinci luni suplimentare, pe ceilalți trei lucrători, JAH, JH și BL. La data concedierii lor, aceștia atinseseră de asemenea vârsta de 55 de ani și aveau, fiecare, o vechime în muncă dobândită în cadrul AstraZeneca, iar apoi al ISS, de peste 10 ani.

10

La data transferurilor locurilor de muncă ale celor patru lucrători către ISS, cedenților, în speță Apoteket și AstraZeneca, le reveneau obligații prin convenții colective. Potrivit acestor convenții, în cazul în care un angajat care face obiectul unei concedieri pentru motive economice are la data concedierii între 55 și 64 de ani și a dobândit o vechime în muncă neîntreruptă de 10 ani, durata termenului de preaviz în caz de concediere se prelungește cu șase luni.

11

ISS era, la rândul său, ținută de o convenție colectivă, în speță cea încheiată între organizația patronală Almega și sindicatul Unionen. Potrivit acestei convenții, angajatul care făcea obiectul unei concedieri pentru motive economice beneficia de un termen de preaviz identic cu cel prevăzut, în aceleași condiții, de convențiile colective aplicabile cedenților.

12

Atunci când i‑a concediat, ISS nu a acordat lucrătorilor BSA, JAH, JH și BL termene de preaviz prelungite cu șase luni. Astfel, potrivit ISS, lucrătorii în cauză nu aveau o vechime în muncă neîntreruptă de 10 ani la cesionar și, prin urmare, nu îndeplineau condițiile de acordare a unei prelungiri a acestui termen.

13

Unionen consideră că această abordare încalcă dreptul membrilor săi. Astfel, ISS ar fi trebuit să țină seama de vechimea în muncă pe care lucrătorii BSA, JAH, JH și BL o dobândiseră, fiecare, la cedenți.

14

Sesizată cu o acțiune introdusă de sindicatul menționat, prin care se solicita ca ISS să fie obligată la repararea prejudiciului suferit de lucrătorii pe care îi concediase fără a le prelungi termenele de preaviz, instanța de trimitere constată că în cauza principală se ridică probleme de interpretare a dreptului Uniunii care lasă loc de îndoială. În această privință, instanța menționată arată în special că această cauză se distinge, în opinia sa, de cele care au condus deja la o jurisprudență a Curții referitoare la lucrătorii ale căror drepturi au fost afectate imediat după transferul locurilor de muncă ale acestora, iar nu, la mai mult de un an după transfer, în urma expirării unei perioade de protecție tranzitorii.

15

În aceste condiții, Arbetsdomstolen (Tribunalul pentru Litigii de Muncă, Suedia) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Este compatibil cu Directiva 2001/23 ca, la mai mult de un an după transferul unei întreprinderi, în aplicarea unei anumite dispoziții din convenția colectivă în vigoare la cesionar, care prevede că acordarea unei prelungiri a termenelor de preaviz în caz de concediere este condiționată de o anumită vechime neîntreruptă în muncă la același angajator, cesionarul menționat să nu ia în considerare vechimea în muncă dobândită de lucrători la cedent, deși lucrătorii aveau dreptul de a le fi luată în considerare respectiva vechime în temeiul unei dispoziții identice din convenția colectivă care se aplica la cedent?”

16

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 3 din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că, la concedierea unui lucrător la mai mult un an după transferul întreprinderii, cesionarul trebuie să includă în calculul vechimii în muncă a lucrătorului în cauză, relevantă pentru stabilirea preavizului la care acesta are dreptul, vechimea în muncă dobândită de lucrătorul respectiv la cedent.

17

În această privință este necesar să se amintească, cu titlu introductiv, că Directiva 2001/23 urmărește, potrivit considerentelor (1) și (3) ale acesteia, protecția lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, în special pentru a asigura că drepturile acestora sunt menținute.

18

Astfel cum a statuat Curtea în mod repetat, directiva menționată urmărește să asigure menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul unei schimbări a angajatorului, permițându‑le să continue să lucreze pentru noul angajator în aceleași condiții ca acelea convenite cu cedentul (a se vedea în special Hotărârea din 27 noiembrie 2008, Juuri, C‑396/07, EU:C:2008:656, punctul 28 și jurisprudența citată). Obiectul directivei menționate este să garanteze, în măsura în care este posibil, continuarea cu cesionarul a contractelor sau a raporturilor de muncă, fără ca acestea să fie modificate, în scopul de a împiedica plasarea lucrătorilor vizați într‑o situație mai puțin favorabilă exclusiv din cauza transferului (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2011, Scattolon, C‑108/10, EU:C:2011:542, punctul 75 și jurisprudența citată).

19

În ceea ce privește articolul 3 din Directiva 2001/23, Curtea a arătat că obiectivul directivei menționate este de asemenea acela de a asigura un just echilibru între interesele lucrătorilor, pe de o parte, și cele ale cesionarului, pe de altă parte. De aici rezultă în special că cesionarul trebuie să fie în măsură să efectueze ajustările și adaptările necesare continuării activității sale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 septembrie 2014, Österreichischer Gewerkschaftsbund, C‑328/13, EU:C:2014:2197, punctul 29 și jurisprudența citată).

20

Mai exact, Curtea s‑a pronunțat cu privire la aspectele privind recunoașterea vechimii în muncă în cazul transferului de întreprinderi în vederea calculării unor drepturi pecuniare ale lucrătorilor care au făcut obiectul unui transfer în sensul directivei menționate (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și Chiappero, C‑343/98, EU:C:2000:441, și Hotărârea din 6 septembrie 2011, Scattolon, C‑108/10, EU:C:2011:542).

21

În aceste hotărâri, Curtea a statuat că vechimea dobândită la cedent nu constituie, ca atare, un drept de care lucrătorii transferați s‑ar putea prevala în raport cu cesionarul, dar nu este mai puțin adevărat că aceasta servește, dacă este cazul, la stabilirea anumitor drepturi pecuniare ale lucrătorilor și că aceste drepturi trebuie menținute în principiu de cesionar în același mod ca la cedent (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2011, Scattolon, C‑108/10, EU:C:2011:542, punctul 69 și jurisprudența citată).

22

Astfel, amintind în același timp că cesionarul poate, pentru un alt motiv decât un transfer de întreprinderi și în măsura în care dreptul național îi permite, să modifice condițiile de remunerare într‑un sens defavorabil lucrătorilor, Curtea a decis că articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 77/187/CEE din 14 februarie 1977 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități (JO 1977, L 61, p. 26), al cărui mod de redactare este în esență identic cu cel al articolului 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23, trebuie interpretat în sensul că, pentru calcularea drepturilor de natură pecuniară, cesionarul este obligat să ia în considerare toți anii de serviciu efectuați de personalul transferat în măsura în care această obligație rezultă din raportul de muncă existent între personalul respectiv și cedent și în conformitate cu modalitățile convenite în cadrul acestui raport (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și Chiappero, C‑343/98, EU:C:2000:441, punctele 51 și 52).

23

În cauza principală, este cert că prelungirea termenului de preaviz cu șase luni, invocată de Unionen, dă dreptul la plata a șase luni de salariu. Rezultă că dreptul la preaviz menționat, determinat de condițiile impuse prin convențiile colective aplicabile lucrătorilor cedenților la data transferului de întreprinderi, trebuie calificat ca fiind un drept de natură pecuniară.

24

Această concluzie este confirmată de jurisprudența Curții, citată anterior, din care reiese în mod explicit că luarea în considerare a vechimii în muncă dobândite de lucrător la cedentul unei întreprinderi se impune pentru calcularea nu doar a remunerației lucrătorului (a se vedea Hotărârea din 6 septembrie 2011, Scattolon, C‑108/10, EU:C:2011:542, punctul 81), ci și a indemnizației acordate la încetarea contractului (a se vedea Hotărârea din 14 septembrie 2000, Collino și Chiappero, C‑343/98, EU:C:2000:441, punctul 53).

25

Astfel, după cum a arătat avocatul general la punctul 25 din concluzii, dreptul la o asemenea indemnizație acordată la încetarea contractului este comparabil cu dreptul la o prelungire a unui termen de preaviz, care trebuie acordată lucrătorului în cazul în care raportul său de muncă încetează.

26

Deși din cele de mai sus rezultă că articolul 3 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că, în urma unui transfer de întreprinderi, la concedierea unui lucrător, cesionarul trebuie să includă în calculul vechimii în muncă a lucrătorului, relevantă pentru stabilirea preavizului la care acesta are dreptul, vechimea în muncă dobândită de lucrătorul respectiv la cedent, este totuși necesar să se analizeze dacă această interpretare se verifică, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, în lumina articolului 3 alineatul (3) al doilea paragraf din directiva menționată.

27

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 19 din prezenta hotărâre, pentru a asigura un echilibru adecvat între interesele lucrătorilor, pe de o parte, și cele ale cesionarului, pe de altă parte, cesionarul poate, pentru un alt motiv decât un transfer de întreprinderi și în măsura în care dreptul național îi permite, să efectueze ajustările și adaptările necesare pentru continuarea activității sale.

28

În ceea ce privește cauza principală, reiese din dosarul prezentat Curții că, la transpunerea articolului 3 alineatul (3) din Directiva 2001/23 în dreptul național, legiuitorul suedez a făcut uz de opțiunea prevăzută la al doilea paragraf al acestei dispoziții. Astfel, în cazul în care, la data transferului, cesionarul este deja ținut de o altă convenție colectivă, care se va aplica, prin urmare, lucrătorilor transferați, obligația sa de a menține condițiile de muncă prevăzute de convenția colectivă în vigoare pentru cedent, de care beneficiază lucrătorii transferați, este limitată la o perioadă de un an începând de la data transferului de întreprinderi.

29

Or, deși ISS, care la data transferurilor de întreprinderi era ținută de o altă convenție colectivă, era îndreptățită ca, după expirarea termenului de un an, pentru motive economice, deci pentru un alt motiv decât un transfer de întreprinderi, să nu mai mențină condițiile de muncă prevăzute de convenția colectivă aplicabilă lucrătorilor transferați, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese totuși că cesionarul a efectuat vreo ajustare a acestor condiții de muncă într‑un sens defavorabil lucrătorilor transferați.

30

Astfel, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, a căror verificare este de competența instanței naționale, convenția colectivă aplicabilă lucrătorilor transferați de la data transferului nu a fost nici reziliată, nici renegociată. Aceasta nici nu a expirat și/sau nici nu a fost înlocuită cu o altă convenție colectivă.

31

În consecință, în cazul în care, după expirarea termenului de un an, cesionarul nu a operat nicio ajustare a condițiilor de muncă, iar textul convenției colective în vigoare pentru cedent este redactat într‑un mod identic cu cel al convenției colective în vigoare pentru cesionar, lucrătorilor nu le pot fi impuse condiții mai puțin favorabile decât cele aplicabile înainte de transfer.

32

În aceste condiții, argumentația cesionarului potrivit căreia articolul 3 alineatul (3) al doilea paragraf din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că nu este necesar să se țină seama de vechimea în muncă dobândită de lucrătorii transferați înainte de transfer nu poate fi primită.

33

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 3 din Directiva 2001/23 trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din cauza principală, la concedierea unui lucrător la mai mult de un an după transferul întreprinderii, cesionarul trebuie să includă în calculul vechimii în muncă a lucrătorului în cauză, relevantă pentru stabilirea preavizului la care acesta are dreptul, vechimea în muncă dobândită de lucrătorul respectiv la cedent.

34

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a zecea) declară:

Articolul 3 din Directiva 2001/23/CE a Consiliului din 12 martie 2001 privind apropierea legislației statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau unități trebuie interpretat în sensul că, în împrejurări precum cele din cauza principală, la concedierea unui lucrător la mai mult de un an după transferul întreprinderii, cesionarul trebuie să includă în calculul vechimii în muncă a lucrătorului în cauză, relevantă pentru stabilirea preavizului la care acesta are dreptul, vechimea în muncă dobândită de lucrătorul respectiv la cedent.