—

pentru Istituto di Ricovero e Cura a Carattere Scientifico (IRCCS) – Fondazione Santa Lucia, de G. Pellegrino, avvocato;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de A. Vitale și de P. Gentili, avvocati dello Stato;

—

pentru Comisia Europeană, de K. Herrmann, de M. Owsiany‑Hornung și de F. Tomat, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO 2003, L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Istituto di Ricovero e Cura a Carattere Scientifico (IRCCS) – Fondazione Santa Lucia [Institutul de recuperare și de îngrijire cu caracter științific (IRCCS) – Fundația Sfânta Lucia, denumită în continuare „Fundația”)], pe de o parte, și Cassa conguaglio per il settore elettrico (Fondul de compensare în sectorul energiei electrice, Italia), Ministero dello Sviluppo economico (Ministerul Dezvoltării Economice, Italia), Ministero dell’Economia e delle Finanze (Ministerul Economiei și Finanțelor, Italia) și Autorità per l’energia elettrica e il gas (Autoritatea pentru Energie Electrică și Gaz, Italia), pe de altă parte, în legătură cu refuzul autorităților italiene competente de a acorda Fundației beneficiul regimului național de avantaje privind sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică italian (denumite în continuare „costuri generale ale sistemului de energie electrică”).

3

Considerentele (9), (10) și (11) ale Directivei 2003/96 au următorul cuprins:

4

Articolul 1 din Directiva 2003/96 prevede:

„Statele membre impozitează produsele energetice și electricitatea în conformitate cu prezenta directivă.”

5

Potrivit articolului 4 din această directivă:

„(1)   Ratele de impozitare pe care statele membre le aplică produselor energetice și electricității enumerate în articolul 2 nu pot fi inferioare ratelor minime de impozitare prevăzute în prezenta directivă.

(2)   În sensul prezentei directive, «rată de impozitare» reprezintă suma totală aferentă tuturor taxelor indirecte (cu excepția TVA) calculată direct sau indirect la cantitatea de produse energetice sau de electricitate în momentul punerii în consum.”

6

Articolul 8 alineatul (2) din directiva menționată prevede:

„Prezentul articol se aplică următoarelor utilizări industriale și comerciale:

[…]

[…]”

7

Articolul 11 din aceeași directivă este redactat după cum urmează:

„(1)   În prezenta directivă, «utilizare profesională» înseamnă utilizarea de către o întreprindere, identificată în conformitate cu alineatul (2), care asigură în mod independent, în orice loc, livrarea de mărfuri și prestarea de servicii, oricare ar fi scopul sau rezultatele acestor activități economice.

Activitățile economice cuprind toate activitățile producătorilor, comercianților și persoanelor care prestează servicii, inclusiv activitățile miniere și agricole și profesiile liberale.

[…]

(2)   În sensul prezentei directive, întreprinderea nu poate fi considerată mai mică decât o diviziune a unei întreprinderi sau o entitate juridică care, din punctul de vedere al organizării, reprezintă o afacere independentă, adică o entitate capabilă să funcționeze prin mijloace proprii.

[…]

(4)   Statele membre pot limita domeniul de aplicare al ratelor reduse de impozitare la utilizarea profesională.”

8

Articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 prevede:

„Cu condiția respectării în medie pentru fiecare întreprindere a ratelor minime de impozitare stabilite în prezenta directivă, statele membre pot aplica reduceri fiscale la consumul de produse energetice utilizate pentru încălzire sau în scopurile menționate în articolul 8 alineatul (2) literele (b) și (c) sau de electricitate în următoarele cazuri:

«Întreprindere mare consumatoare de energie» înseamnă o întreprindere, conform definiției din articolul 11, în care fie achizițiile de produse energetice sau de electricitate ating cel puțin 3 % din valoarea producției, fie impozitul energetic național datorat este de cel puțin 0,5 % din valoarea adăugată. În cadrul acestei definiții, statele membre pot aplica criterii mai restrictive, inclusiv definiții ale cifrei de afaceri, procesului și sectorului industrial.

[…]”

9

Articolul 26 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1)   Statele membre informează Comisia cu privire la măsurile luate în conformitate cu articolul 5, articolul 14 alineatul (2) și articolele 15 și 17.

(2)   Măsuri precum scutirile, reducerile, diferențierile sau rambursarea de impozite în sensul prezentei directive pot constitui ajutoare de stat și, în acest caz, trebuie notificate Comisiei în temeiul articolului [88] alineatul (3) din tratat.

Informațiile furnizate Comisiei pe baza prezentei directive nu eliberează statele membre de obligația de notificare în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat.”

10

Articolul 1 alineatele (1) și (2) din Directiva 2008/118/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind regimul general al accizelor și de abrogare a Directivei 92/12/CEE (JO 2009, L 9, p. 12) prevede:

„(1)   Prezenta directivă stabilește un regim general pentru accizele percepute, direct sau indirect, consumului următoarelor produse (denumite în continuare «produse accizabile»):

(2)   Statele membre pot aplica produselor accizabile taxe indirecte suplimentare, în anumite scopuri, cu condiția ca taxele în cauză să fie conforme cu normele comunitare de impunere aplicabile accizelor sau taxei pe valoarea adăugată în ceea ce privește calcularea bazei de impozitare, calcularea taxei, exigibilitatea și monitorizarea taxei, aceste norme neincluzând dispozițiile referitoare la scutiri.”

11

Decreto legislativo n. 26 (Decretul legislativ nr. 26) din 2 februarie 2007 (supliment ordinar la GURI nr. 68 din 22 martie 2007) a transpus Directiva 2003/96 în dreptul intern.

12

Decreto‑legge n. 83 (Decretul‑lege nr. 83) din 22 iunie 2012 (supliment ordinar la GURI nr. 147 din 26 iunie 2012), convertit, cu modificări, în lege (denumit în continuare „Decretul‑lege nr. 83/2012”), prevede măsuri urgente de dezvoltare a țării.

13

Articolul 39 din Decretul‑lege nr. 83/2012, intitulat „Criterii de revizuire a sistemului accizelor pe electricitate și pe produsele energetice și a costurilor generale ale sistemului de energie electrică pentru întreprinderile mari consumatoare de energie – Regimuri tarifare speciale pentru marii consumatori industriali de energie electrică”, prevede la alineatele 1-3:

„1.   Ministrul Economiei și Finanțelor, în concertare cu ministrul Dezvoltării Economice, adoptă, cel mai târziu la 31 decembrie 2012, unul sau mai multe decrete care definesc, în aplicarea articolului 17 din Directiva 2003/96 […], întreprinderile mari consumatoare de energie, pe baza unor condiții și a unor criterii legate de niveluri minime de consum și de incidența costului energiei asupra valorii activității întreprinderii.

2.   Decretele prevăzute la alineatul 1 sunt destinate să determine în continuare un sistem simplificat și echitabil de accize pe electricitate și pe produsele energetice utilizate drept combustibili, cu respectarea condițiilor prevăzute de Directiva 2003/96 […]; acest sistem trebuie să asigure menținerea veniturilor fiscale […]

3.   În 60 de zile de la adoptarea decretelor prevăzute la alineatul 1, Autoritatea pentru Energie Electrică și Gaz stabilește noile sume care sunt datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică și criteriile de repartizare a acestora în sarcina consumatorilor finali, astfel încât să țină seama de definiția întreprinderii mare consumatoare de energie cuprinsă în decretele prevăzute la alineatul 1 și cu respectarea condițiilor prevăzute la alineatul 2, potrivit orientărilor stabilite de ministrul Dezvoltării Economice […]”

14

Decreto ministeriale – Definizione delle imprese a forte consumo di energia (Decretul ministerial – definirea întreprinderilor mari consumatoare de energie) din 5 aprilie 2013 (GURI nr. 91 din 18 aprilie 2013) a fost adoptat pentru punerea în aplicare a articolului 39 din Decretul‑lege nr. 83/2012.

15

Articolul 3 din acest decret ministerial prevede că recalcularea costurilor generale ale sistemului de energie electrică este destinată să instituie un sistem de avantaje în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie ca urmare a stabilirii orientărilor ministeriale prevăzute la articolul 39 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 83/2012. Alineatul 2 al articolului 3 menționat prevede că „costurile generale ale sistemului de energie electrică sunt recalculate astfel încât să fie descrescătoare în funcție de consumul de energie electrică […], eventual și în raport cu sectoarele de activitate desemnate de codurile ATECO [sistemul național de clasificare a activităților economice]”.

16

Orientările ministrului Dezvoltării Economice din 24 iulie 2013 au fost adoptate pentru punerea în aplicare a articolului 39 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 83/2012 și a articolului 3 din decretul ministerial menționat. Acestea au însărcinat printre altele Autoritatea pentru Energie Electrică și Gaz (devenită Autoritatea pentru Energie Electrică, Gaz și Sectorul Apei) să recalculeze sumele destinate să acopere costurile generale ale sistemului de energie electrică, limitând acordarea avantajelor prevăzute la articolul 3 menționat la întreprinderile energofage (mari consumatoare de electricitate) din sectorul de producție.

17

Aceste orientări au fost puse în aplicare prin trei decizii ale Autorității pentru Energie Electrică și Gaz, adoptate în luna octombrie 2013, care au limitat efectiv beneficiul acestor avantaje la întreprinderile din sectorul de producție.

18

Fundația este un institut de spitalizare și de îngrijire cu caracter științific care este activ în special în sectorul prestării de servicii de sănătate. Potrivit instanței de trimitere, aceasta poate fi calificată drept „întreprindere”, în sensul articolului 11 din Directiva 2003/96.

19

În cursul anului 2014, Fundația a introdus o acțiune la Tribunale amministrativo regionale della Lombardia (Tribunalul Administrativ Regional din Lombardia, Italia) solicitând anularea actelor prin care autoritățile competente i‑au refuzat beneficiul regimului de avantaje privind sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică. Această instanță a considerat inadmisibilă acțiunea Fundației pentru motive legate de data introducerii acesteia.

20

Sesizat în apel, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat, Italia) a considerat că acțiunea Fundației era admisibilă. În consecință, acesta a examinat cauza pe fond, care ridică probleme referitoare, în special, la dreptul Uniunii.

21

Întrucât se consideră în măsură să soluționeze chestiunile referitoare la articolele 107 și 108 TFUE pe care le ridică litigiul principal fără a adresa întrebări Curții, cererea sa de decizie preliminară privește, în special, interpretarea articolului 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96.

22

Instanța de trimitere se întreabă dacă avantajele legate de costurile generale ale sistemului de energie electrică intră în domeniul de aplicare al acestui articol 17 alineatul (1), care privește reducerile fiscale. În această privință, ea explică faptul că costurile menționate sunt destinate să finanțeze obiective de interes general, precum promovarea surselor regenerabile de energie (componenta A3) și a eficacității energetice (componenta UC7), costurile siguranței nucleare și compensările teritoriale (componentele A2 și MCT), regimurile tarifare speciale pentru Societatea națională a căilor ferate (componenta A4), compensațiile destinate micilor întreprinderi din sectorul electricității (componenta UC4), susținerea pentru cercetarea aplicată a sectorului electricității (componenta A5), precum și acoperirea „bonusului electricitate” (componenta As) și a avantajelor acordate întreprinderilor mari consumatoare de energie (componenta Ae). Potrivit instanței menționate, costurile generale ale sistemului de energie electrică sunt puse în sarcina consumatorilor de energie electrică și repartizate între aceștia, inclusiv întreprinderile, prin înscrierea lor pe facturile de electricitate.

23

În măsura în care avantajele legate de costurile generale ale sistemului de energie electrică trebuie considerate reduceri fiscale, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 permite statelor membre, care introduc astfel de reduceri în temeiul acestei dispoziții, să le acorde numai anumitor întreprinderi energofage care operează în sectoare desemnate de autoritățile naționale, pentru urmărirea unor obiective de interes general.

24

În aceste condiții, Consiglio di Stato (Consiliul de Stat) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că intră în noțiunea „reduceri fiscale” avantajele acordate, de dreptul național, întreprinderilor mari consumatoare de energie, astfel cum sunt definite la această dispoziție, cu privire la sume, precum cele în discuție în litigiul principal, datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică.

26

Răspunsul la această întrebare depinde de aspectul dacă sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică au un caracter fiscal și, mai precis, constituie taxe indirecte, vizate la articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/96.

27

Astfel, pe de o parte, articolul 17 alineatul (1) din această directivă subordonează aplicarea de reduceri fiscale la consumul de produse energetice sau de electricitate condiției respectării ratelor minime comunitare de impozitare stabilite în directiva menționată. Pe de altă parte, articolul 4 alineatul (2) din Directiva 2003/96 definește noțiunea „rată de impozitare” în sensul acestei directive ca fiind suma totală percepută aferentă tuturor taxelor indirecte.

28

Guvernul italian consideră că sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică nu sunt de natură fiscală, ci tarifară, din moment ce sunt acoperite prin intermediul componentelor tarifului electricității.

29

Cu toate acestea, trebuie amintit că calificarea unui impozit, a unei taxe, a unei contribuții sau a unei prelevări în raport cu dreptul Uniunii revine Curții în funcție de caracteristicile obiective ale impozitării, independent de calificarea care îi este dată în dreptul național (a se vedea Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, EU:C:2006:774, punctul 107, precum și Hotărârea din 24 iunie 2010, P. Ferrero e C. și General Beverage Europe, C‑338/08 și C‑339/08, EU:C:2010:364, punctul 25).

30

Prin urmare, trebuie examinate caracteristicile obiective ale sumelor datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică.

31

În primul rând, trebuie subliniat că, astfel cum reiese din decizia de trimitere, sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică sunt prevăzute de dreptul italian și, în special, la articolul 39 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 83/2012.

32

În plus, în vederea calificării sumelor datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică drept taxă, este important să existe o obligație de a plăti aceste sume, iar în cazul nerespectării acestei obligații, persoana impozabilă să fie urmărită de autoritățile competente, știut fiind că, în cazul unei taxe indirecte, persoana care datorează în mod legal aceste plăți nu este în mod necesar consumatorul final asupra căruia au fost repercutate sumele menționate (a se vedea prin analogie, în ceea ce privește TVA‑ul, Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Comisia/Belgia, C‑163/14, EU:C:2016:4, punctul 44).

33

Aceasta pare să fie situația sumelor datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică. Astfel, se pare, în lumina observațiilor guvernului italian, că entitățile care utilizează serviciile rețelei electrice au o obligație juridică de a plăti aceste sume Fondului de compensare în sectorul energiei electrice. Revine însă instanței de trimitere sarcina de a confirma existența unei astfel de obligații, precum și pe cea a controlului respectării acesteia din urmă de către autoritățile competente.

34

În al doilea rând, după cum reiese și din decizia de trimitere, sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică sunt destinate să finanțeze nu neapărat costurile de producție și de distribuție a energiei electrice, ci obiective de interes general, potrivit criteriilor de repartizate stabilite de autoritățile publice, pe baza orientărilor ministrului Dezvoltării Economice din 24 iulie 2013 și a deciziilor Autorității pentru Energie Electrică și Gaz adoptate în luna octombrie 2013, în cadrul sistemului de energie electrică național. Printre aceste obiective figurează promovarea surselor regenerabile de energie și a eficacității energetice, siguranța nucleară și compensările teritoriale, regimurile tarifare speciale pentru Societatea națională a căilor ferate, compensațiile destinate micilor întreprinderi din sectorul electricității, susținerea pentru cercetarea aplicată a sectorului electricității, precum și acoperirea „bonusului electricitate” și a avantajelor acordate întreprinderilor mari consumatoare de energie.

35

În acest context, trebuie să se sublinieze că faptul că sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică nu sunt destinate bugetului general național, ci, după cum menționează guvernul italian, sunt plătite în conturile de gestiune ale Fondului de compensare în sectorul energiei electrice, pentru a fi afectate anumitor categorii de operatori pentru utilizări particulare, nu poate, în sine, exclude posibilitatea ca acestea să se încadreze în domeniul impozitării (a se vedea prin analogie Hotărârea din 15 aprilie 2010, CIBA, C‑96/08, EU:C:2010:185, punctul 23).

36

În al treilea rând, în ceea ce privește, mai precis, taxele indirecte, trebuie subliniat că astfel de taxe se repercutează în mod tipic asupra consumatorului final al bunului sau al serviciului furnizat prin includerea sa în suma care figurează pe factura adresată acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 ianuarie 2016, Comisia/Belgia, C‑163/14, EU:C:2016:4, punctul 39).

37

În această privință, instanța de trimitere subliniază că costurile generale ale sistemului de energie electrică sunt puse în sarcina consumatorilor de energie electrică și repartizate între aceștia, inclusiv întreprinderile, prin înscrierea lor pe facturile de electricitate. Acest lucru este confirmat la articolul 39 alineatul 3 din Decretul‑lege nr. 83/2012, în temeiul căruia sumele datorate pentru acoperirea acestor costuri se repercutează asupra consumatorilor finali.

38

În plus, rezultă că sumele menționate sunt legate de electricitatea consumată, întrucât, în temeiul articolului 3 alineatul 2 din Decretul ministerial din 5 aprilie 2013, costurile generale ale sistemului de energie electrică sunt descrescătoare, în funcție de consumurile de energie electrică.

39

Pentru aceste motive, sumele datorate pentru acoperirea costurilor menționate nu pot fi comparate cu taxa în discuție în cauza care a determinat pronunțarea Hotărârii din 4 iunie 2015, Kernkraftwerke Lippe‑Ems (C‑5/14, EU:C:2015:354), în care Curtea a estimat că nu se poate considera că această taxă este calculată direct sau indirect în funcție de cantitatea de electricitate la momentul punerii în consum a acestui produs, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2003/96. Astfel, Curtea a întemeiat această concluzie pe constatările care figurează la punctele 62 și 63 din această hotărâre, potrivit cărora taxa menționată era calculată în special în funcție de cantitatea de combustibil nuclear utilizată în scopul producției de electricitate și că această cantitate nu condiționa direct cantitatea de electricitate produsă, deși aceeași taxă ar putea fi percepută chiar fără ca o cantitate de electricitate să fie în mod necesar produsă și, în consecință, consumată.

40

Având în vedere considerațiile care precedă și sub rezerva verificării, de către instanța de trimitere, a elementelor de fapt și a normelor dreptului național pe care se întemeiază acestea, trebuie să se constate că sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică constituie taxe indirecte, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Directiva 2003/96.

41

Pe de altă parte, după cum a subliniat Comisia în observațiile sale scrise, în măsura în care sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică constituie taxe indirecte, condițiile impuse de dreptul Uniunii în ceea ce privește produsele, precum electricitatea, care, astfel cum rezultă din articolul 1 alineatul (1) din Directiva 2008/118, sunt supuse regimului general al accizelor stabilit de aceasta, trebuie să fie respectate.

42

Mai precis, electricitatea poate, conform articolului 1 alineatul (2) din această directivă, să facă obiectul altor taxe indirecte decât acciza instituită prin directiva menționată dacă, pe de o parte, această taxă urmărește unul sau mai multe scopuri specifice și dacă, pe de altă parte, este conformă cu normele de impozitare aplicabile accizelor sau TVA‑ului în ceea ce privește calcularea bazei de impozitare, calcularea taxei, exigibilitatea și monitorizarea taxei, aceste norme neincluzând dispozițiile referitoare la scutiri.

43

Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică îndeplinesc aceste condiții.

44

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că intră în noțiunea „reduceri fiscale” avantajele acordate, de dreptul național, întreprinderilor mari consumatoare de energie, astfel cum sunt definite la această dispoziție, cu privire la sume, precum cele în discuție în litigiul principal, datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică, sub rezerva verificării, de către instanța de trimitere, a elementelor de fapt și a normelor dreptului național pe care se întemeiază acest răspuns al Curții.

45

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale care prevede reduceri fiscale la consumul de electricitate, în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, în sensul acestei dispoziții, numai din sectorul de producție.

46

În această privință, din decizia de trimitere reiese că, în temeiul reglementării naționale în discuție în litigiul principal, numai întreprinderi așa‑numite „energofage” din sectorul de producție beneficiază de avantajele privind sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică.

47

Conform articolului 17 alineatul (1) litera (a) din Directiva 2003/96, statele membre pot aplica reduceri fiscale la consumul de electricitate în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, cu condiția respectării în medie pentru fiecare întreprindere a ratelor minime de impozitare din Uniune stabilite în această directivă.

48

Această dispoziție definește și noțiunea „întreprindere mare consumatoare de energie” și precizează, în cadrul acestei definiții, că statele membre pot aplica criterii mai restrictive, inclusiv definiții ale cifrei de afaceri, procesului și sectorului industrial.

49

Rezultă că, în scopul dispoziției menționate, statele membre rămân libere să limiteze posibilitatea de a beneficia de reduceri fiscale în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie la cele din unul sau mai multe sectoare industriale. În consecință, aceeași dispoziție nu se opune unei reglementări naționale, precum cea în discuție în litigiul principal, care acordă avantaje privind sumele datorate pentru acoperirea costurilor generale ale sistemului de energie electrică numai sectorului de producție.

50

Această interpretare se coroborează cu examinarea obiectivelor vizate de Directiva 2003/96. Astfel, din cuprinsul considerentelor (9) și (11) ale acestei directive reiese că aceasta vizează să acorde statelor membre o anumită marjă pentru a defini și a implementa politici adaptate contextelor lor naționale și că regimul instituit prin punerea în aplicare a directivei menționate ține de competența fiecărui stat membru.

51

Cu toate acestea, trebuie să se sublinieze că faptul că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal, care limitează posibilitatea de a beneficia de o reducere fiscală la un sector industrial, nu este contrară articolului 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 nu aduce atingere, după cum reiese din articolul 26 alineatul (2) din această directivă, răspunsului la întrebarea dacă această reglementare constituie un ajutor de stat. Astfel cum a menționat însă în mod explicit instanța de trimitere, această întrebare nu face obiectul prezentei trimiteri preliminare.

52

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 17 alineatul (1) din Directiva 2003/96 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede reduceri fiscale la consumul de electricitate, în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, în sensul acestei dispoziții, numai din sectorul de producție.

53

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară: