1.

Prezenta cerere de decizie preliminară este formulată în procedura aflată pe rolul Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) între doamna X și Staatssecretaris van Financiën (secretarul de stat pentru finanțe), având ca obiect plata impozitului pe venit și a contribuțiilor de asigurări sociale pentru anul 2009.

2.

Instanța de trimitere solicită îndrumări din partea Curții cu privire la interpretarea normelor de conflict de la articolul 13 alineatul (2) litera (a) și de la articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 ( 2 ). În special, instanța de trimitere ridică problema dacă, pentru a se stabili legislația aplicabilă, trebuie să se considere că un lucrător salariat care, în timpul concediului său fără plată, desfășoară o activitate salariată într‑un alt stat membru pentru o perioadă de trei luni este o persoană care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două state membre.

3.

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71 conține următoarea definiție a „lucrătorului salariat și a lucrătorului care desfășoară o activitate independentă”:

4.

Articolul 13 din acest regulament prevede:

„(1)   Sub rezerva articolelor 14c și 14f, persoanele cărora li se aplică prezentul regulament se află sub incidența legislației unui singur stat membru. Această legislație se stabilește în conformitate cu dispozițiile prezentului titlu.

(2)   Sub rezerva articolelor 14-17:

5.

Articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din acest regulament prevede:

„2.   legislația aplicabilă unei persoane care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre se stabilește după cum urmează:

[…]

6.

Doamna X este un resortisant neerlandez care are domiciliul și desfășoară o activitate salariată în Țările de Jos.

7.

Ea a convenit cu angajatorul său neerlandez să beneficieze de concediu fără plată în perioada 1 decembrie 2008-28 februarie 2009, pe baza unei convenții speciale. Pe baza convenției, contractul său de muncă își păstra valabilitatea și ea urma să revină la locul de muncă la 1 martie 2009.

8.

În perioada concediului fără plată, doamna X a locuit în Austria și a lucrat ca monitor de schi la un angajator stabilit în Austria. În timpul acestor luni, ea nu a desfășurat nicio activitate în Țările de Jos.

9.

Litigiul dintre doamna X și Staatssecretaris van Financiën (secretarul de stat pentru finanțe) din procedura principală are ca obiect decizia privind impozitul pe venit și contribuțiile de asigurări sociale pentru anul 2009. În special, litigiul se concentrează asupra aspectului dacă doamna X a deținut o asigurare obligatorie în temeiul sistemului de securitate socială neerlandez în lunile ianuarie și februarie 2009 și dacă, astfel, ea a trebuit să achite contribuții în sistemul de asigurări sociale neerlandez.

10.

În apelul introdus împotriva hotărârii pronunțate de Rechtbank Gelderland (Tribunalul Districtual, Gelderland), Gerechtshof Arnhem‑Leeuwarden (Curtea de Apel din Arnhem‑Leeuwarden, Țările de Jos) a statuat că raportul de muncă dintre doamna X și angajatorul neerlandez a continuat să existe în timpul concediului fără plată și că legislația neerlandeză era aplicabilă inclusiv în cursul celor două luni în discuție.

11.

Doamna X a formulat recurs împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

12.

Instanța de trimitere observă că recursul ridică problema care este dispoziția din Regulamentul nr. 1408/71 care stabilește legislația aplicabilă în lunile ianuarie și februarie 2009. În opinia instanței menționate, aceasta ar putea fi fie norma generală de conflict cuprinsă la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din regulamentul în discuție, fie norma specială de la articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din acesta, care privește persoanele care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre. Având în vedere că, în cursul lunilor în discuție, doamna X a desfășurat o activitate salariată exclusiv în Austria, s‑ar putea considera că acesteia i se aplică exclusiv legislația austriacă. Cu toate acestea, astfel cum a decis și instanța inferioară, s‑ar putea susține și că doamna X a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două state membre – Țările de Jos și Austria. Această situație ar indica aplicarea legislației neerlandeze, în conformitate cu articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71.

13.

În consecință, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la aspectul dacă Țările de Jos pot fi considerate un stat membru în care doamna X a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată în timpul concediului fără plată, în paralel cu activitatea sa salariată din Austria. Potrivit dispozițiilor naționale, ea a continuat să fie salariată la angajatorul neerlandez în perioada relevantă, deși a beneficiat de concediu fără plată și nu a desfășurat realmente o activitate în Țările de Jos. Se ridică însă problema dacă trebuie să se considere că doamna X a desfășurat „în mod obișnuit” o activitate salariată în două state membre, în sensul articolului 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71. O altă problemă privește aspectul dacă locul de muncă ar trebui să fie examinat pe o perioadă mai lungă, de exemplu pe un an calendaristic. Instanța de trimitere observă că o limită de timp mai scurtă ar necesita o verificare mai frecventă a situației asigurărilor și, eventual, o schimbare frecventă a dispozițiilor legale aplicabile, ceea ce impune constrângeri administrative pentru persoana interesată.

14.

În împrejurările menționate mai sus, Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții de Justiție următoarele întrebări preliminare:

15.

Decizia de trimitere din 30 octombrie 2015 a fost primită de grefa Curții la 5 noiembrie 2015. Au prezentat observații scrise guvernele neerlandez și ceh, precum și Comisia Europeană. Guvernul neerlandez și Comisia au prezentat observații orale în ședința din 14 decembrie 2016.

16.

Prin intermediul primei sale întrebări, instanța de trimitere întreabă în esență, în sensul stabilirii legislației aplicabile, dacă articolul 14 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat în sensul că o persoană care are reședința și desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru (Țările de Jos) și care beneficiază de concediu fără plată de trei luni cu scopul de a desfășura o activitate salariată într‑un alt stat membru (Austria) este considerată ca desfășurând în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre în perioada respectivă.

17.

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească care este legislația aplicabilă unei astfel de persoane în temeiul dispozițiilor din cadrul titlului II din Regulamentul nr. 1408/71.

18.

În opinia noastră, cele două întrebări sunt strâns legate între ele. În cazul în care răspunsul la prima întrebare ar fi afirmativ și s‑ar considera că doamna X desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre, ea ar fi supusă legislației statului membru pe al cărui teritoriu are reședința, și anume Țările de Jos, în conformitate cu norma de conflict prevăzută la articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71. În cazul în care, dimpotrivă, s‑ar considera că doamna X nu și‑a desfășurat activitatea salariată în Țările de Jos în timpul concediului fără plată, legislația aplicabilă în lunile în discuție ar fi legislația austriacă.

19.

Litigiul depinde de aspectul dacă situația doamnei X în raport cu angajatorul său neerlandez se califică, în cursul concediului său fără plată, drept o perioadă de activitate salariată (obișnuită) în sensul aplicării normelor de conflict cuprinse în titlul II din Regulamentul nr. 1408/71.

20.

Opiniile prezentate Curții de către părțile interesate diferă cu privire la acest aspect.

21.

Deși pe baza unui raționament ușor diferit, guvernul neerlandez și Comisia susțin că doamna X a continuat să desfășoare o activitate salariată în Țările de Jos în perioada concediului fără plată. Guvernul neerlandez arată faptul că, în perioada menționată, contractul său de muncă a fost menținut și că ea a continuat să fie asigurată în calitate de lucrător pe baza legislației neerlandeze în materie de securitate socială. Legislația neerlandeză permite un astfel de tratament pentru o perioadă de maximum 78 de săptămâni de concediu fără plată.

22.

Comisia observă că simpla suspendare a unui raport de muncă pentru o perioadă limitată nu poate lipsi persoana interesată de statutul său de „lucrător salariat”. Elementul decisiv constă în faptul că, în pofida suspendării, persoana rămâne acoperită împotriva riscurilor în temeiul unui regim de securitate socială menționat la articolul 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 ( 3 ).

23.

Guvernul ceh are o opinie opusă și susține că o perioadă de concediu fără plată în care persoana interesată nu desfășoară niciun fel de activitate pentru angajatorul său neerlandez și nu primește nicio plată nu poate fi considerată o perioadă de activitate salariată pentru stabilirea legislației aplicabile. Guvernul ceh observă de asemenea că această concluzie nu ar trebui să fie influențată de calificarea perioadei respective în conformitate cu legislația națională ca perioadă de activitate salariată.

24.

Observăm că dispozițiile titlului II din Regulamentul nr. 1408/71, din care fac parte articolele 13 și 14, constituie un sistem complet și uniform de norme de conflict, care urmăresc să garanteze faptul că lucrătorii care se deplasează în interiorul Uniunii sunt supuși regimului de securitate socială al unui singur stat membru, astfel încât să se evite situațiile în care sunt aplicabile mai multe sisteme legislative și complicațiile aferente unor astfel de situații ( 4 ).

25.

În prezenta cauză se solicită să se stabilească dacă situația în discuție intră sub incidența normei generale de conflict prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 (lex loci laboris) sau a normei speciale de la articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) (lex domicilii) care se aplică unei persoane care desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată pe teritoriul a două sau mai multe state membre.

26.

În această privință, este necesar să se stabilească dacă doamna X a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată atât în Austria, cât și în Țările de Jos în înțelesul celei din urmă dispoziții menționate.

27.

În primul rând, în ceea ce privește activitatea sa din Austria, nu observăm niciun motiv întemeiat care ar putea să împiedice luarea în considerare a acestei activități pentru a se stabili dacă ea a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre. În special, astfel cum în mod corect observă Comisia, activitatea salariată care durează trei luni consecutive nu poate fi în niciun caz considerată activitate pur marginală, care ar trebui să fie ignorată atunci când se stabilește legislația aplicabilă. Din situația de fapt care stă la originea prezentei cauze rezultă că, în cursul celor trei luni în care a beneficiat de concediu fără plată, doamna X a desfășurat în mod efectiv o activitate economică exclusiv în Austria. În mod clar, această activitate nu poate fi ignorată la momentul aplicării normelor de conflict din Regulamentul nr. 1408/71.

28.

În al doilea rând, situația este mai puțin clară atunci când trebuie să se stabilească dacă doamna X a continuat să desfășoare o activitate în calitate de lucrător salariat în Țările de Jos în timpul concediului fără plată, având în vedere că, în realitate, în perioada respectivă, ea nu a desfășurat niciun fel de activitate în statul membru menționat.

29.

Trebuie să se observe că articolul 1 din regulament, care privește domeniul său de aplicare ratione personae, definește noțiunile „lucrător salariat” și „lucrător care desfășoară o activitate independentă”, în primul rând, ca fiind „orice persoană care este asigurată, în baza unei asigurări obligatorii sau facultative continue, pentru unul sau mai multe riscuri acoperite de ramurile unui [regim de securitate socială relevant]”.

30.

O persoană are calitatea de „lucrător salariat” în sensul regulamentului dacă este asigurată, chiar și pentru un singur risc, în temeiul unei asigurări obligatorii sau facultative, în cadrul unui regim general sau special de securitate socială prevăzut la articolul 1 litera (a) din regulamentul menționat, indiferent de existența unui raport de muncă ( 5 ).

31.

În Hotărârea Dodl și Oberhollenzer ( 6 ), Curtea a observat că ceea ce stabilește dacă o persoană intră sau nu intră în continuare în domeniul de aplicare ratione personae al Regulamentului nr. 1408/71 nu este situația raportului de muncă, ci aspectul dacă această persoană este acoperită împotriva riscurilor în temeiul unui regim de securitate socială menționat la articolul 1 litera (a) din acest regulament. Simpla suspendare, pentru un anumit interval de timp, a obligațiilor principale care decurg dintr‑un raport de muncă nu poate lipsi salariatul de statutul său de „lucrător salariat” ( 7 ).

32.

Considerăm că această jurisprudență – astfel cum sugerează Comisia – este relevantă și în prezenta cauză.

33.

Desigur, faptul că o persoană este acoperită de regimul de securitate socială nu este suficient, în sine, pentru a se concluziona că persoana în cauză desfășoară în mod obișnuit o activitate pe teritoriul unui stat membru. Textul articolului 14 alineatul (2) implică și existența unui raport de muncă ( 8 ). Astfel, în prezenta cauză, pentru a se stabili dacă doamna X a continuat, în cursul concediului fără plată, să își desfășoare activitatea în Țările de Jos în timp ce desfășura în mod simultan o activitate distinctă în Austria, trebuie, în primul rând, să se analizeze dacă raportul său de muncă a rămas în vigoare, și anume, de exemplu, dacă executarea contractului de muncă a fost doar suspendată temporar și, în al doilea rând, dacă și‑a menținut statutul de salariat în Țările de Jos în înțelesul articolului 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71.

34.

În ceea ce privește primul element, din decizia de trimitere rezultă că raportul de muncă dintre doamna X și angajatorul neerlandez a continuat în perioada de concediu fără plată – atât în fapt, cât și în conformitate cu legislația neerlandeză, care este legea aplicabilă raportului de muncă în cauză. În ceea ce privește cel de al doilea element, în măsura în care doamna X a aparținut unei ramuri a sistemului de securitate socială din Țările de Jos în perioada relevantă, ea și‑a păstrat și statutul de „lucrător salariat” în Țările de Jos în înțelesul articolului 1 litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, indiferent dacă a desfășurat sau nu a desfășurat în mod efectiv vreo activitate economică în acest interval limitat de timp. Rezultă că trebuie să se considere că doamna X a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre în sensul aplicării titlului II din Regulamentul nr. 1408/71, în pofida suspendării temporare a raportului său de muncă în unul dintre cele două state membre.

35.

Astfel cum a explicat instanța de trimitere, îndoielile apărute în prezenta cauză provin din faptul că doamnei X i s‑a acordat un concediu special, fără plată, care, spre deosebire de întreruperile obișnuite ale activității salariate precum timpul de lucru parțial sau concediul de odihnă, se caracterizează prin faptul că nedesfășurarea temporară a activității nu rezultă nemijlocit din contractul de muncă, ci dintr‑o convenție specială prevăzută de dreptul muncii neerlandez. Cu toate acestea, considerăm că, cu condiția ca întreruperea activității în temeiul convenției speciale să își păstreze caracterul temporar și ca persoana interesată să fie în continuare acoperită de sistemul de securitate socială din Țările de Jos, situația este comparabilă cu alte exemple mai comune de exercitare a două activități simultane în două state membre, de exemplu în timpul concediului plătit sau la sfârșit de săptămână ( 9 ). În cazul în care doamna X și‑ar fi luat concediu plătit pentru a desfășura în Austria activitatea suplimentară de monitor de schi în perioada în discuție, aceasta s‑ar califica incontestabil ca activitate salariată în două state membre. Considerăm că la aceeași concluzie ar trebui să se ajungă și în prezenta situație, în care doamna X a beneficiat de concediu fără plată, întrucât contractul său de muncă a fost doar suspendat temporar și ea a continuat să fie acoperită de regimul de securitate socială neerlandez.

36.

În opinia noastră, interpretarea propusă este în conformitate cu finalitatea normelor din titlul II din Regulamentul nr. 1408/71, care urmăresc să faciliteze libera circulație a lucrătorilor și libera prestare a serviciilor și, astfel, să încurajeze întrepătrunderea economică, cu evitarea complicațiilor administrative, în special pentru lucrători și întreprinderi ( 10 ).

37.

În prezenta cauză, aplicarea normei generale de conflict (lex loci laboris) ar presupune că situația doamnei X intră sub incidența legislației neerlandeze, cu excepția unei luni din anul 2008 și a două luni din anul 2009, când ea ar fi supusă legislației austriece. În opinia noastră, acest rezultat nu ar fi în conformitate cu finalitatea normelor de conflict prevăzute în titlul II din Regulamentul nr. 1408/71.

38.

Schimbările frecvente ale legislației aplicabile implică sarcini administrative suplimentare. Astfel, chiar dacă în prezenta cauză doamna X a ales să conteste aplicabilitatea legislației neerlandeze în cursul concediului său fără plată, considerăm că, în majoritatea situațiilor, date fiind demersurile administrative suplimentare implicate, ar fi de preferat ca un lucrător migrant să rămână sub incidența legislației unui stat membru. Acesta este și punctul de vedere susținut cu fermitate de guvernul neerlandez și de Comisie.

39.

În sfârșit, ca o considerație de natură pur subsidiară, observăm că interpretarea menționată este de asemenea în conformitate cu definiția persoanei care „desfășoară în mod obișnuit o activitate salariată în două sau mai multe state membre” introdusă în Regulamentul nr. 883/2004, care, deși nu este aplicabil ratione temporis în prezenta cauză, este util în măsura în care încearcă să consolideze o practică preexistentă. În special, definiția menționată privește o persoană „care desfășoară în mod simultan sau alternativ una sau mai multe activități separate, fie pentru aceeași întreprindere sau același angajator, fie pentru întreprinderi sau angajatori diferiți, în două sau mai multe state membre” ( 11 ).

40.

Pentru toate aceste motive, apreciem că, întrucât concediul fără plată a implicat numai o suspendare temporară a executării contractului de muncă în Țările de Jos, iar doamna X a rămas în continuare acoperită de sistemul de securitate socială neerlandez, trebuie să se considere că aceasta și‑a păstrat statutul de lucrător salariat în Țările de Jos. Situația sa în perioada 1 decembrie 2008-28 februarie 2009 ar trebui, așadar, să fie reglementată de articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71, care indică aplicarea lex domicilii, care, în acest caz, este legislația neerlandeză.

41.

Pentru a răspunde la a doua întrebare litera b) formulată de instanța de trimitere, dorim să subliniem că, întrucât în mod clar trebuie să se considere că doamna X a desfășurat în mod obișnuit o activitate salariată în Austria în perioada în discuție, faptul că aceasta a desfășurat sau nu a desfășurat o activitate salariată în Austria și în anii următori nu prezintă relevanță în scopul stabilirii legislației aplicabile în prezenta cauză.

42.

Spre deosebire de situațiile analizate în jurisprudența citată de instanța de trimitere ( 12 ), doamna X a desfășurat în mod simultan o activitate salariată pentru doi angajatori separați în două state membre. În consecință, nu este necesar nici să se ia în considerare o limită temporală de 12 luni în raport cu detașarea temporară a lucrătorilor salariați și nici să se discute dacă activitatea sa salariată din Austria a fost „temporară”.

43.

Am dori să facem o mențiune finală.

44.

Normele de conflict din titlul II din Regulamentul nr. 1408/71 nu au doar scopul de a institui principiul unui singur stat, ci și de a asigura că lucrătorul migrant rămâne acoperit în totalitate de un sistem de securitate socială în timp ce exercită o activitate în două sau mai multe state membre.

45.

În această privință, astfel cum am subliniat deja cu ocazia unei cauze anterioare ( 13 ), în situații‑limită – precum cea din prezenta cauză – ar trebui să se ia în considerare nivelul prestațiilor acordate de legislația din statul membru relevant, pentru a se asigura că legislația în discuție nu exclude persoana interesată de la protecția oferită de ramurile fundamentale ale securității sociale. În cazul în care nivelul de protecție disponibil în temeiul acestei legislații ar fi în mod evident neadecvat, acest aspect ar trebui să fie luat în considerare atunci când se stabilește legislația aplicabilă. În special, ar putea fi adecvat să se suspende temporar aplicarea legislației stabilite în conformitate cu normele de conflict și să se aplice legislația celuilalt stat membru, care asigură o protecție adecvată.

46.

Totuși, aceste considerații finale nu par a fi aplicabile în prezenta cauză, întrucât guvernul neerlandez a confirmat în ședință că doamna X a continuat să fie acoperită de toate ramurile relevante ale sistemului de securitate socială neerlandez în timpul concediului fără plată.

47.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, apreciem că articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretat, în scopul stabilirii legislației aplicabile, în împrejurări precum cele din litigiul principal, în sensul că o persoană care are reședința și desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru și care beneficiază de concediu fără plată de trei luni cu scopul de a desfășura o activitate salariată într‑un alt stat membru pentru un alt angajator este considerată ca desfășurând în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre în perioada respectivă. În conformitate cu dispoziția menționată, această persoană este supusă legislației statului de reședință.

48.

Având în vedere considerațiile de mai sus, propunem Curții să răspundă în modul următor la întrebările preliminare formulate de Hoge Raad der Nederlanden (Curtea Supremă a Țărilor de Jos):

„Articolul 14 alineatul (2) litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, astfel cum a fost modificat și actualizat prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, trebuie interpretat, în scopul stabilirii legislației aplicabile, în împrejurări precum cele din litigiul principal, în sensul că o persoană care are reședința și desfășoară o activitate salariată într‑un stat membru și care beneficiază de concediu fără plată de trei luni cu scopul de a desfășura o activitate salariată într‑un alt stat membru pentru un alt angajator este considerată ca desfășurând în mod obișnuit o activitate salariată în două state membre în perioada respectivă. În conformitate cu dispoziția menționată, această persoană este supusă legislației statului de reședință.”