1. 

În conformitate cu Directiva 2004/18/CE ( 2 ), autoritățile contractante pot restrânge utilizarea subcontractării de către ofertanții selectați numai într‑un număr limitat de circumstanțe ( 3 ). Această restricție este conformă cu obiectivul legislației relevante în materie de achiziții publice a Uniunii Europene de încurajare a întreprinderilor mici și mijlocii să participe la contractele de achiziții publice și să contribuie, astfel, la asigurarea unui mediu concurențial în ceea ce privește achizițiile publice. Din contră, în Regulamentul (CE) nr. 1370/2007 ( 4 ), care definește modul în care autoritățile competente pot acționa pentru a garanta prestarea eficace de servicii de transport public de călători de interes general, legiuitorul Uniunii a stabilit norme specifice privind subcontractarea. Regulamentul nr. 1370/2007 permite autorităților competente să decidă dacă aceste servicii pot sau nu pot fi subcontractate, pentru a asigura utilizarea optimă a fondurilor publice. În primul caz, regulamentul dispune totuși ca operatorul ales să presteze el însuși „o mare parte” a acestor servicii („obligația de prestare proprie”). În cazul prezentei trimiteri, Curtea trebuie, mai întâi, să verifice dacă aceste norme specifice se aplică unui contract de achiziții publice a serviciilor de transport public de călători cu autobuze care, în conformitate cu Regulamentul nr. 1370/2007, trebuie să fie atribuit conform Directivei 2004/18. Instanța de trimitere solicită de asemenea îndrumare cu privire la sfera de aplicare a obligației de prestare proprie prevăzute de acest regulament.

2.

Directiva 2004/18 coordonează procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice care depășesc o anumită valoare ( 5 ). Aceasta urmărește să asigure că atribuirea contractelor de achiziții publice de către stat, de către autoritățile regionale sau locale ori de către alte organisme de drept public „trebuie să respecte […] principiile privind egalitatea de tratament, nediscriminarea, recunoașterea reciprocă, proporționalitatea și transparența”. De asemenea, aceasta urmărește „să asigure un mediu concurențial în ceea ce privește achizițiile publice” ( 6 ). Pentru a încuraja participarea întreprinderilor mici și mijlocii la contractele de achiziții publice, directiva prevede dispoziții privind subcontractarea ( 7 ).

3.

Potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (a) din Directiva 2004/18, „contractele de achiziții publice” sunt „contracte cu titlu oneros, încheiate în scris între unul sau mai mulți operatori economici și una sau mai multe autorități contractante și care au ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii în sensul prezentei directive”. Potrivit articolului 1 alineatul (2) litera (d), „contractele de achiziții publice de servicii” sunt „contracte de achiziții publice, altele decât contractele de achiziții publice de lucrări sau de bunuri, care au ca obiect prestarea de servicii prevăzute în anexa II”, deci inclusiv „servicii de transport pe uscat” ( 8 ). Conform articolului 1 alineatul (4), „concesionarea serviciilor” este „un contract care prezintă aceleași caracteristici ca un contract de achiziții publice de servicii, cu excepția compensației pentru serviciile prestate, care poate consta fie exclusiv în dreptul de exploatare a serviciilor, fie în dreptul de exploatare și o plată”.

4.

Potrivit articolului 25 alineatul (1) („Subcontractarea”), „[î]n caietul de sarcini, autoritatea contractantă poate solicita sau poate fi obligată de un stat membru să solicite ofertantului să indice, în oferta sa, partea din contract pe care intenționează să o subcontracteze unor terți, precum și subcontractanții propuși”.

5.

Potrivit considerentului (9) al Regulamentului nr. 1370/2007, pentru a‑și putea organiza serviciile de transport public de călători „în modul care răspunde cel mai bine nevoilor publicului”, toate autoritățile competente din statele membre trebuie să „aibă posibilitatea de a‑și alege în mod liber operatorii de servicii publice, ținând seama de interesele întreprinderilor mici și mijlocii, în condițiile prevăzute în prezentul regulament”. Considerentul stabilește, în continuare, că, „[p]entru a garanta aplicarea principiilor transparenței, egalității de tratament privind operatorii aflați în concurență și proporționalității, atunci când sunt acordate compensații sau drepturi exclusive este esențial ca un contract de servicii publice încheiat între autoritatea competentă și operatorul de servicii publice ales să definească natura obligațiilor de serviciu public și retribuția convenită”.

6.

Considerentul (19) stabilește în special că „[s]ubcontractarea poate contribui la un transport în comun pentru călători mai eficient și face posibilă participarea întreprinderilor, altele decât operatorul de servicii publice căruia i‑a fost acordat contractul de servicii publice. Cu toate acestea, „în scopul utilizării optime a fondurilor publice, autoritățile competente ar trebui să fie în măsură să stabilească modalitatea de subcontractare a serviciilor lor publice de transport de călători, în special în cazul serviciilor prestate de către un operator intern”.

7.

Articolul 1 alineatul (1) prevede că scopul Regulamentului nr. 1370/2007 este acela „de a defini modul în care, în conformitate cu normele dreptului comunitar, autoritățile competente pot acționa în domeniul transportului public de călători pentru a garanta prestarea de servicii de interes general care sunt, printre altele, mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le‑ar fi permis numai acțiunea forțelor pieței”. În acest scop, regulamentul „stabilește condițiile în care autoritățile competente, atunci când impun sau contractează obligații de serviciu public, [ar trebui să compenseze] operatorii de servicii publice pentru costurile suportate și/sau [să acorde] drepturi exclusive în schimbul îndeplinirii obligațiilor de serviciu public”.

8.

Potrivit articolului 1 alineatul (2), Regulamentul nr. 1370/2007 se aplică „exploatării naționale și internaționale a serviciilor publice de transport de călători pe calea ferată și cu alte moduri de transport pe șine, precum și de transport rutier, cu excepția serviciilor exploatate în principal pentru interesul lor istoric sau turistic”.

9.

Articolul 2 cuprinde următoarele definiții:

[…]

10.

Articolul 3 alineatul (1) prevede că, în cazul în care o autoritate competentă decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv și/sau o compensație de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligații de serviciu public, autoritatea respectivă trebuie să facă aceasta în cadrul unui contract de servicii publice.

11.

Articolul 4, intitulat „Conținutul obligatoriu al contractelor de servicii publice și al normelor generale”, prevede în special următoarele:

„(1)   „Contractele de servicii publice […]:

[…]

[…]

(7)   Caietele de sarcini și contractele de servicii publice indică, de o manieră transparentă, dacă subcontractarea poate să fie avută în vedere și, dacă da, în ce măsură. Dacă are loc o subcontractare, operatorul însărcinat cu administrarea și prestarea serviciilor publice de transport de călători în conformitate cu prezentul regulament trebuie să presteze el însuși o mare parte a serviciilor publice de transport de călători. Un contract de servicii publice, care acoperă în același timp proiectarea, construcția și exploatarea serviciilor publice de transport de călători, poate permite subcontractarea integrală pentru exploatarea acelor servicii. În conformitate cu dreptul intern și cu dreptul comunitar, contractul de servicii publice stabilește condițiile aplicabile subcontractării.”

12.

Articolul 5, intitulat „Atribuirea de contracte de servicii publice”, stabilește în special următoarele:

„(1) Contractele de servicii publice se atribuie în conformitate cu normele stabilite prin prezentul regulament. Cu toate acestea, contractele de servicii sau contractele de servicii publice, astfel cum sunt definite în Directivele 2004/17/CE sau 2004/18/CE, pentru servicii publice de transport de călători cu autobuzul sau tramvaiul, se atribuie în conformitate cu procedurile prevăzute în temeiul respectivelor directive, în cazul în care astfel de contracte nu iau forma contractelor de concesiune de servicii, astfel cum sunt definite în directivele în cauză. Dispozițiile alineatelor (2)-(6) din prezentul articol nu se aplică în cazul în care contractele urmează să fie atribuite în conformitate cu Directiva 2004/17/CE sau 2004/18/CE.”

13.

Articolul 5 alineatele (2)-(6) conține norme care reglementează atribuirea contractelor de achiziții publice de servicii care derogă de la legislația relevantă în materie de achiziții publice UE. De exemplu, „[c]u excepția cazului în care acest lucru este interzis de dreptul intern, autoritățile competente pot decide să atribuie contracte de servicii publice în mod direct fie în cazul în care valoarea medie anuală a acestora este estimată la mai puțin de 1000000 EUR, fie în cazul în care aceste contracte vizează prestarea anuală de servicii de transport public de călători pe mai puțin de 300000 de kilometri” ( 9 ).

14.

Articolul 8 alineatul (2) stabilește o perioadă de tranziție pentru punerea în aplicare a articolului 5. Cu toate că atribuirea de contracte de servicii publice feroviare și rutiere respectă articolul 5 începând cu 3 decembrie 2019, statelor membre li se impune să se conformeze treptat acestor dispoziții în cursul perioadei de tranziție, cu scopul de a evita eventuale probleme structurale grave ( 10 ). Articolul 8 alineatul (2) al doilea paragraf și alineatele (3) și (4) din Regulamentul nr. 1370/2007 face precizări suplimentare privind cerințele perioadei de tranziție. Cu toate acestea, reiese din ultima teză a articolului 8 alineatul (1) că articolul 8 alineatele (2)-(4) nu se aplică contractelor de servicii publice de transport de călători cu autobuze la care face referire articolul 5 alineatul (1).

15.

La 7 martie 2015, Stadt Augsburg (orașul Augsburg) și Landkreis Augsburg (circumscripția administrativă Augsburg) (denumite în continuare împreună „autoritățile contractante”) au publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene un anunț de participare la licitație privind atribuirea contractului de servicii de transport de călători cu autobuze („liniile de pe ruta Lech North”) ( 11 ). Conform acestui anunț de participare, ofertanții puteau să subcontracteze până la 30 % din serviciile de transport (raportat la kilometraj).

16.

Hörmann Reisen GmbH este o întreprindere mică sau mijlocie cu sediul în Germania care activează în serviciile de transport public. Pentru a putea participa cu succes la procedura de atribuire, trebuie să recurgă la subcontractare în mod mai extins decât cel permis în anunțul de participare la licitație.

17.

În consecință, Hörmann Reisen a contestat restricția de subcontractare în fața Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos, Germania). Reclamanta consideră că, în conformitate cu articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007, acest regulament nu este aplicabil în procedura principală și că restricția de subcontractare este incompatibilă cu Directiva 2004/18. Autoritățile contractante susțin, dimpotrivă, că Regulamentul nr. 1370/2007 este aplicabil în procedura principală și că articolul 4 alineatul (7) din acest regulament le autorizează să restricționeze subcontractarea, așa cum au făcut. Obligația de prestare proprie în proporție de cel puțin 70 % pe care au impus‑o este conformă cu obligația operatorului selectat de a presta el însuși „o mare parte” a serviciilor publice de transport de călători în cauză.

18.

Analizând rezultatul procedurilor înainte de a stabili care dintre normele Uniunii Europene se aplică procedurii de atribuire a contractului în cauză, Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos) a suspendat judecarea cauzei și a solicitat o decizie preliminară privind următoarele întrebări:

19.

Au prezentat observații scrise Hörmann Reisen, autoritatea contractantă și Comisia Europeană. Nu s‑a solicitat și nu a avut loc o audiere a pledoariilor.

20.

Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos) este „curte sau tribunal” în sensul articolului 267 TFUE și are, în consecință, dreptul de a adresa întrebări Curții în vederea unei decizii preliminare ( 12 ).

21.

Autoritatea contractantă și Comisia fac referire în observațiile scrise atât la Directiva 2004/18, cât și la Directiva 2004/17/CE ( 13 ). Directiva 2004/17, care este denumită în mod obișnuit „directiva sectorială” ( 14 ), ar putea fi aplicată într‑un caz asemenea celui din procedura principală doar dacă autoritățile contractante însele ar presta servicii de transport în sensul articolului 5 din această directivă ( 15 ). Cu toate acestea, Curtea nu are suficiente informații pentru a stabili dacă este îndeplinită această condiție și, chiar și în acest caz, dacă situația este de așa natură încât articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/17 exclude aplicarea acestei directive ( 16 ). În plus, întrebările preliminare nu menționează Directiva 2004/17. În consecință, nu vom lua în considerare această directivă în cele ce urmează.

22.

Mai mult, instanța de trimitere necesită îndrumare din partea Curții privind articolul 4 alineatul (7) și articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007 în coroborare cu Directiva 2004/18 sau cu Directiva 2014/24. Totuși, potrivit unei jurisprudențe constante, directiva aplicabilă este, în general, cea în vigoare la momentul la care autoritatea contractantă alege tipul de procedură pe care o va urma și soluționează definitiv problema dacă există sau nu există obligația unei convocări prealabile la licitație pentru atribuirea unui contract de achiziții publice. Sunt, în schimb, inaplicabile dispozițiile unei directive al cărei termen de transpunere a expirat după acest moment ( 17 ). Prin urmare, Curtea a statuat recent că a aplica Directiva 2014/24 înainte de expirarea termenului de transpunere a acesteia ar împiedica statele membre, ca de altfel și autoritățile contractante și operatorii economici, să beneficieze de un termen suficient pentru a se adapta noilor dispoziții introduse prin aceasta ( 18 ). Acest lucru este relevant în special privind subcontractarea: în acest caz, articolul 63 alineatul (2) din Directiva 2014/24 introduce schimbări semnificative în raport cu articolul 25 din Directiva 2004/18 ( 19 ). În acest caz, în procedura principală, anunțul de participare la licitație a fost publicat la 7 martie 2015, așadar cu mai mult de un an înainte de termenul limită pentru transpunerea Directivei 2014/24. Prin urmare, Directiva 2014/24 este inaplicabilă ratione temporis în procedura principală și vom analiza întrebările instanței de trimitere numai în raport cu Regulamentul nr. 1370/2007 și cu Directiva 2004/18.

23.

Instanța de trimitere nu oferă informații privind valoarea contractului de servicii publice în cauză. Cu toate acestea, anunțul de participare la licitație publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene indică faptul că acest contract urma să acopere aproximativ 639000 de kilometri de rute de transport de călători cu autobuzul ( 20 ). Considerăm că, cel mai probabil, Comisia are dreptate concluzionând că valoarea contractului depășește pragul prevăzut de Directiva 2004/18 ( 21 ). Acest lucru trebuie totuși verificat de către instanța de trimitere.

24.

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, instanța de trimitere întreabă, de fapt, dacă serviciile publice de transport de călători cu autobuzul, ca obiect al contractului de achiziții publice în cauză, sunt guvernate de norme specifice în materia subcontractării stipulate la articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1370/2007, chiar dacă acest contract va fi atribuit în conformitate cu Directiva 2004/18. În consecință, vom analiza aceste întrebări împreună. A treia întrebare este distinctă, deoarece are în vedere domeniul de aplicare al obligației de prestare proprie stipulată în a doua teză a articolului 4 alineatul (7). Prin urmare, vom analiza această întrebare separat.

25.

Nu se contestă faptul că contractul în cauză în procedura principală are ca obiect serviciile publice de transport rutier de călători în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1370/2007. În mod similar, nu se contestă faptul că acest contract are ca obiect „servicii publice de transport de călători cu autobuzul” în sensul articolului 5 alineatul (1) din acest regulament.

26.

Trimiterea la procedurile de atribuire stabilite de directivele în materia contractelor de achiziții publice conținută la articolul 5 alineatul (1) exclude concesionarea serviciilor astfel cum este definită în directivele menționate ( 22 ). În alte ocazii, Curtea a dedus din aceste definiții că un contract de servicii presupune un echivalent financiar care este plătit direct de autoritatea contractantă prestatorului de servicii, în timp ce, în cazul unei concesionări de servicii, echivalentul financiar constă în dreptul (fie singur, fie însoțit de un preț) de a exploata serviciul ( 23 ). În speță, anunțul de participare la licitație publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene indică faptul că ofertantul selectat va fi retribuit în fiecare lună de către autoritățile contractante ( 24 ). Deși este o problemă ce trebuie verificată de către instanța de trimitere, considerăm că Curtea ar trebui, în consecință, să adopte o poziție bazată pe faptul că acest contact nu este un contract de concesiune de servicii în sensul Directivei 2004/18.

27.

Prin urmare, în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007, contractul în cauză trebuie să fie atribuit în conformitate cu Directiva 2004/18 mai degrabă decât pe baza normelor specifice de atribuire prevăzute de articolul 5 alineatele (2)-(6) din acest regulament sau pe baza normelor tranzitorii prevăzute de articolul 8 alineatele (2)-(4) din același regulament ( 25 ).

28.

Rezultă de aici că normele specifice de subcontractare prevăzute de articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1370/2007 nu se aplică acestui contract?

29.

Răspunsul la această întrebare ne obligă să analizăm mai atent articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007. În temeiul unei jurisprudențe constante, în vederea interpretării unei dispoziții de drept al Uniunii, trebuie să se țină seama nu numai de formularea acesteia, ci și de contextul său și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte această dispoziție ( 26 ).

30.

În primul rând, în ceea ce privește modul de redactare a articolului 5 alineatul (1), prima teză a acestei dispoziții arată că contractele de servicii publice de transport de călători trebuie să fie atribuite „în conformitate cu normele stabilite prin [Regulamentul nr. 1370/2007]”.

31.

În timp ce a doua teză derogă de la norma prevăzută în prima teză privind serviciile publice de transport de călători cu autobuzul sau tramvaiul și care nu iau forma unui contract de concesiune de servicii, a treia teză clarifică, în schimb, domeniul de aplicare al acestei derogări: atunci când un contract trebuie să fie atribuit în conformitate cu Directiva 2004/17 sau cu Directiva 2004/18, „dispozițiile alineatelor (2)-(6) ale [articolului 5] nu se aplică”. Derogarea prevăzută în cea de a doua teză a articolului 5 alineatul (1) privește, prin urmare, exclusiv normele specifice ale procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice prevăzute de alineatele în cauză. Cea de a treia teză nu s‑ar justifica dacă obiectivul legiuitorului ar fi să elimine contractele de prestare de servicii publice de transport de călători cu autobuzul sau cu tramvaiul, altele decât concesionările de servicii din domeniul de aplicare al altor prestări prevăzute de Regulamentul nr. 1370/2007, inclusiv normele de subcontractare prevăzute de articolul 4 alineatul (7). Într‑o situație precum cea din litigiul principal, articolul 4 alineatul (7) constituie astfel o lex specialis în raport cu normele privind subcontractarea aplicabile în temeiul Directivei 2004/18.

32.

Contrar celor susținute de Hörmann Reisen, această interpretare nu contravine formulării „operatorul însărcinat cu administrarea și prestarea serviciilor publice de transport de călători în conformitate cu [Regulamentul nr. 1370/2007]” de la articolul 4 alineatul (7) ( 27 ). Scopul articolului 5 alineatul (1) nu este acela de a crea o excludere generală a achizițiilor de servicii publice de transport de călători cu autobuzul sau cu tramvaiul din domeniul de aplicare al acestui regulament, ci de a stabili o derogare mult mai restrânsă. În consecință, Regulamentul nr. 1370/2007 prevede încredințarea acestor servicii de transport operatorilor de servicii publice ( 28 ), cu condiția doar a respectivei derogări restrânse.

33.

Contextul în care se înscrie articolul 5 alineatul (1) susține de asemenea această interpretare. Derogarea aplicabilă serviciilor publice de transport cu autobuzul sau cu tramvaiul se regăsește în dispoziția care reglementează „atribuirea contractelor de servicii publice”. Prin urmare, Regulamentul nr. 1370/2007 distinge clar această problemă de, inter alia, „conținutul obligatoriu al contractelor de servicii publice și al normelor generale”, care este reglementat de articolul 4.

34.

Mai mult, concluzia la care am ajuns este în acord cu domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1370/2007, astfel cum este definit acesta la articolul 1 alineatul (2). Această dispoziție prevede, inter alia, că regulamentul se aplică „exploatării naționale și internaționale a serviciilor publice de transport rutier […] de călători […]”. Această formulare, coroborată cu a treia teză a articolului 5 alineatul (1), confirmă clar că intenția legiuitorului nu a fost, într‑adevăr, de a crea o excludere generală din domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1370/2007 a contractelor de achiziții publice de servicii de transport de călători cu autobuzul care nu sunt contracte de concesiune de servicii.

35.

În sfârșit, această interpretare contribuie la obiectivul regulamentului de a permite autorităților competente să presteze servicii de interes general – precum serviciile publice de transport de călători cu autobuzul în cauză în procedura principală – care sunt mai numeroase, mai sigure, de calitate mai bună sau au costuri mai scăzute decât cele pe care le‑ar fi permis numai acțiunea forțelor pieței ( 29 ).

36.

Astfel cum arată considerentul (9) al Regulamentului nr. 1370/2007, urmărirea acestui obiectiv presupune ca autoritățile competente să aibă posibilitatea de a‑și alege în mod liber operatorii de servicii publice, ținând seama de interesele întreprinderilor mici și mijlocii, în condițiile prevăzute de acest regulament. Totuși, deși a recunoscut că subcontractarea poate contribui la eficientizarea transportului de călători, legiuitorul Uniunii recunoaște de asemenea că, în scopul utilizării optime a fondurilor publice, autoritățile competente „ar trebui să fie în măsură să stabilească modalitatea de subcontractare a serviciilor lor publice de transport de călători”. În consecință, articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1370/2007 permite autorităților competente să decidă în mod flexibil dacă, ținând cont de circumstanțe, subcontractarea poate contribui la eficientizarea transportului de călători de interes general ( 30 ).

37.

Nu remarcăm nicio prevedere a regulamentului care să sugereze că legiuitorul Uniunii a intenționat să priveze autoritățile competente de aceeași flexibilitate la încheierea de contracte de prestare a serviciilor publice de transport de călători cu autobuzul care nu iau forma contractelor de concesiune de servicii.

38.

Prin urmare, concluzionăm că articolul 5 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1370/2007 trebuie interpretat în sensul că un contract de prestare de servicii publice de transport de călători cu autobuzul, precum cel în cauză în procedura principală, care nu ia forma unui contract de concesiune de servicii, astfel cum este acesta definit de Directiva 2004/18, și care trebuie atribuit în conformitate cu această directivă, intră sub incidența Regulamentului nr. 1370/2007, cu excepția normelor privind atribuirea contractelor de servicii publice prevăzute de articolul 5 alineatele (2)-(6) din acesta. Un astfel de contract este, prin urmare, supus unor norme specifice de subcontractare stabilite la articolul 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1370/2007.

39.

Articolul 4 alineatul (7) stabilește trei cerințe generale privind subcontractarea. În primul rând, autoritățile competente trebuie să indice, de o manieră transparentă, dacă subcontractarea poate să fie avută în vedere și, dacă da, în ce măsură. În al doilea rând, dacă subcontractarea are loc, ofertantului selectat i se cere totuși să presteze „o mare parte” a serviciilor publice de transport de călători încredințate acestuia în conformitate cu Regulamentul nr. 1370/2007. În al treilea rând, contractul de servicii publice trebuie să determine condițiile aplicabile subcontractării. Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere dorește să afle în esență dacă obligația de prestare proprie prevăzută în a doua teză a articolului 4 alineatul (7) reprezintă un minim și dacă autoritățile competente se bucură, în consecință, de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește limitarea suplimentară a subcontractării.

40.

Formularea „o mare parte” nu este precisă. Lasă astfel, fără îndoială, o anumită marjă de apreciere autorităților competente. Vom remarca în acest sens că a impune ofertantului selectat să presteze o mare parte a serviciilor publice de transport de călători nu este același lucru cu a‑i cere acestuia să presteze cea mai mare parte a acestor servicii ( 31 ). Prin urmare, nu considerăm că cea de a doua teză a articolului 4 alineatul (7) cere operatorului selectat să presteze el însuși „cel puțin 50 %” din serviciile în cauză. Această interpretare pare să fie confirmată de alte versiuni lingvistice ale articolului 4 alineatul (7) ( 32 ).

41.

Hörmann Reisen susține în esență că obligația prevăzută la articolul 4 alineatul (7) stabilește un nivel maxim de prestare proprie pe care autoritățile competente l‑ar putea impune. Astfel cum menționează considerentul (19), subcontractarea poate contribui la eficientizarea serviciilor de transport public de călători. Prin urmare, autoritățile competente nu pot impune o obligație de prestare proprie care să reprezinte mai mult decât „o mare parte” a serviciilor în cauză – de exemplu, „mare parte a” sau „marea majoritate a” acestor servicii. În consecință, Hörmann Reisen concluzionează că obligația minimă de prestare proprie în cauză în procedura principală (70 %) este incompatibilă cu cea de a doua teză a articolului 4 alineatul (7) în cazul în care această dispoziție se aplică acestor proceduri.

42.

Nu suntem de acord cu acest lucru. Rezultă din modul de redactare a articolului 4 alineatul (7), precum și din obiectivul și din lucrările pregătitoare ale acestei dispoziții că obligația de prestare proprie prevăzută în a doua teză stabilește doar un minim.

43.

În primul rând, obligația formulată în a doua teză a articolului 4 alineatul (7) trebuie coroborată cu principiul, stabilit în prima teză, că caietele de sarcini și contractele de servicii publice trebuie să indice dacă subcontractarea va fi permisă („considered” în texul în limba engleză) și, dacă da, în ce măsură. Această teză sugerează că autoritățile competente se bucură de o marjă largă de apreciere în ceea ce privește limitarea subcontractării.

44.

În plus, a treia teză a articolului 4 alineatul (7) prevede că autoritățile contractante „pot permite subcontractarea integrală” pentru exploatarea acelor contracte care „acoperă în același timp proiectarea, construcția și exploatarea serviciilor publice de transport de călători” ( 33 ). Întrucât a treia teză constituie o excepție de la norma prevăzută de cea de a doua teză, formularea sa tinde să indice că această din urmă teză prevede doar o obligație minimă.

45.

Mai mult, a împiedica autoritățile competente să impună operatorilor de servicii publice selectați să presteze ei înșiși cea mai mare parte sau integral serviciile publice de transport de călători ar contraveni obiectivului legiuitorului Uniunii de a acorda acestor autorități flexibilitate de decizie în scopul utilizării optime a fondurilor publice cu ocazia organizării serviciilor de transport public de călători ( 34 ). De asemenea, ar fi dificil de justificat în lumina dreptului (incontestabil) al autorităților competente de a exclude toate formele de subcontractare [acest drept decurge clar din formularea „indică […] dacă […] subcontractarea poate să fie avută în vedere” din prima teză a articolului 4 alineatul (7)].

46.

În sfârșit, considerăm că această interpretare este susținută de lucrările pregătitoare ale Regulamentului nr. 1370/2007. A doua teză a articolului 4 alineatul (7) este rezultatul unei modificări introduse de Parlamentul European în a doua etapă a lecturii procedurii ( 35 ). Comisia pentru Transport și Turism a Parlamentului European prezintă următoarea justificare: „în cazul în care toate testele referitoare la utilizarea vehiculelor și a personalului sunt transmise subcontractanților, care pot, la rândul lor, să subcontracteze munca, există riscul unor implicații negative pentru standardele sociale și de calitate existente. Acest lucru poate fi contracarat, în cazul în care subcontractarea are loc, numai solicitând societății căreia i s‑a încredințat un contract de servicii publice să presteze ea însăși majoritatea serviciilor de transport public de călători […]” ( 36 ). Considerăm că reiese clar că un anunț de participare la licitație care solicită operatorului de servicii publice selectat să presteze el însuși mai mult decât „o mare parte” – sau chiar integral – din serviciile publice de transport de călători nu este de natură să submineze acest obiectiv.

47.

Având în vedere considerațiile de mai sus, concluzionăm că o autoritate contractantă care se află într‑o situație precum cea din procedura principală nu acționează cu încălcarea obligației din a doua teză a articolului 4 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1370/2007 în cazul în care indică în anunțul de participare la licitație că ofertantul selectat nu va avea dreptul să subcontracteze mai mult de 30 % din serviciile de transport public de călători cu autobuzul (raportat la kilometraj) care i‑au fost încredințate prin contractul de achiziții publice de servicii.

48.

În lumina considerațiilor de mai sus, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Vergabekammer Südbayern (Camera pentru Achiziții Publice din Bavaria de Jos) după cum urmează: