—

Reclamantele susțin că decizia atacată este contrară articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât suprataxa EEG prevăzută în Legea privind acordarea de prioritate surselor regenerabile de energie (Gesetz für den Vorrang erneuerbarer Energien, denumită în continuare „EEG”) și regimul specific de compensare nu ar constitui acordare de resurse de stat sau de resurse controlate de stat. Ansamblul faptelor pertinente pentru calificarea acestor măsuri ar fi fost stabilite în procedura precontencioasă dintre Comisie și Republica Federală Germania. Reclamantele consideră că nu mai exista nicio îndoială pe care Comisia ar fi trebuit să o clarifice într-o procedură în temeiul articolului 108 alineatul (2) TFUE și al articolului 4 alineatul 4 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (1).

—

Reclamantele susțin în această privință că Comisia nu a respectat articolul 108 alineatul (1) TFUE și principiul securității juridice, întrucât a aplicat procedura pentru ajutoare noi în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999 în locul procedurii pentru ajutoare existente în temeiul articolului 17 și următoarelor din Regulamentul nr. 659/1999, pentru a verifica evaluarea sa preliminară cu privire la calificarea EEG drept ajutor. În această privință, ele susțin în special că, prin Decizia din 22 mai 2002, Comisia nu a calificat EEG 2000 ca ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, pentru că nu exista niciun transfer de resurse de stat. Modificările aduse EEG 2000 prin EEG 2012 nu ar fi substanțiale în raport cu Decizia Comisiei din 22 mai 2002. Comisia ar fi putut așadar să invoce o modificare de interpretare juridică în cadrul unei proceduri în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE, fără a afecta reclamantele.

—

În plus, reclamantele invocă faptul că pârâta a adoptat decizia atacată fără a oferi în prealabil părților posibilitatea de a prezenta observații.