1

Prin intermediul recursului formulat în temeiul articolului 9 din anexa I la Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, Comisia Europeană solicită anularea Hotărârii Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Plen) din 11 decembrie 2013, Verile și Gjergji/Comisia (F‑130/11, RepFP, denumită în continuare „hotărârea atacată”, EU:F:2013:195), prin care au fost anulate „deciziile” Comisiei, din 19 și din 20 mai 2011, adresate doamnei Anduela Gjergji și, respectiv, domnului Marco Verile.

2

Situația de fapt din speță este prezentată la punctele 14-20 (în ceea ce îl privește pe domnul Verile) și 21-27 (în ceea ce o privește pe doamna Gjergji) din hotărârea atacată.

3

La 17 noiembrie 2009, domnul Verile a solicitat transferul drepturilor de pensie pe care le dobândise în Luxemburg înainte de intrarea în serviciul Comisiei și i s‑a comunicat de către serviciile acesteia din urmă, la 5 mai 2010, o primă propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor. Aceasta stabilea la șapte ani și nouă luni numărul de ani de plată a contribuțiilor care trebuie luați în considerare la sistemul de pensii al Uniunii Europene în contul perioadei de serviciu anterioare. Aceasta prevedea, în plus, că suma care reprezenta excedentul de capital și care nu putea face obiectul unei conversii în ani de plată la sistemul de pensii îi va fi returnată.

4

La 7 septembrie 2010, domnul Verile a acceptat propunerea menționată, însă la 20 mai 2011 acestuia i‑a fost comunicată o a doua propunere, care o anulează și o înlocuiește pe prima. Numărul de ani de plată a contribuțiilor care urma să fie luat în considerare în sistemul de pensii al Uniunii menționat în această a doua propunere era același cu cel prevăzut în prima propunere, însă excedentul de capital care ar fi fost rambursat domnului Verile fusese redus. Motivul invocat de Comisie pentru a justifica această modificare era că prima propunere se întemeiase pe un calcul efectuat potrivit termenilor dispozițiilor generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la Statutul funcționarilor Uniunii Europene (denumit în continuare „statutul”), adoptate prin Decizia C(2004) 1588 a Comisiei din 28 aprilie 2004, publicată în Informații administrative nr. 60-2004 din 9 iulie 2004 (denumită în continuare „DGA 2004”), și că un nou calcul era necesar în urma adoptării Deciziei C(2011) 1278 a Comisiei din 3 martie 2011 privind dispozițiile generale de aplicare a articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut privind transferul drepturilor de pensie, publicată în Informații administrative nr. 17-2011 din 28 martie 2011 (denumite în continuare „DGA 2011”).

5

Domnul Verile a acceptat a doua propunere, însă ulterior a depus o reclamație în care solicita autorității împuternicite să facă numiri (denumită în continuare „AIPN”) să o revoce și să îi transfere drepturile de pensie pe baza DGA 2004. Această reclamație a fost respinsă prin decizia AIPN din 19 august 2011.

6

La fel cum a procedat și domnul Verile, doamna Gjergji a solicitat la 1 iulie 2009 transferul drepturilor de pensie pe care le dobândise în Belgia înainte de intrarea sa în serviciu și i s‑a comunicat o primă propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor. Aceasta stabilea la cinci ani, cinci luni și două zile numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care trebuie luat în considerare în sistemul de pensii al Uniunii și prevedea, în plus, ca o sumă să îi fie rambursată, în calitate de excedent de capital care ar fi transferat. Doamna Gjergji a acceptat această primă propunere la 7 septembrie 2010, însă la 19 mai 2011 i s‑a comunicat o a doua propunere, care o anula și o înlocuia pe prima. A doua propunere viza un spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii de patru ani, zece luni și 17 zile și nu mai prevedea rambursarea unui excedent de capital care ar fi transferat.

7

Doamna Gjergji a acceptat această a doua propunere, însă, în continuare, a formulat o reclamație împotriva sa. Această reclamație includea și o cerere, întemeiată pe articolul 90 alineatul (1) din statut, prin care se urmărea efectuarea transferului drepturilor sale de pensie dobândite în Belgia pe baza primei propuneri. Atât reclamația, cât și cererea au fost respinse prin decizia din 22 august 2011.

8

La 2 decembrie 2011, domnul Verile și doamna Gjergji au introdus o acțiune la Tribunalul Funcției Publice, înregistrată sub referința F‑130/11, în care aceștia solicitau anularea propunerilor pe care Comisia le comunicase în al doilea rând, precum și a deciziilor de respingere a reclamațiilor pe care le depuseseră împotriva acestor propuneri.

9

După ce a considerat că deciziile de respingere a reclamațiilor nu aveau un conținut autonom și că, în consecință, trebuia să se considere că acțiunea este îndreptată doar împotriva propunerilor ulterioare (punctele 32 și 33 din hotărârea atacată), Tribunalul Funcției Publice a examinat admisibilitatea acțiunii, contestată de Comisie, și a concluzionat că era admisibilă. Punctele 37-55 din hotărârea atacată, care vizează această chestiune, au următorul cuprins:

10

În continuare, Tribunalul Funcției Publice a examinat împreună primul și al doilea motiv al acțiunii, prin care, potrivit Tribunalului Funcției Publice (punctul 72 din hotărârea atacată), reclamații invocau, în esență, o excepție de nelegalitate a articolului 9 din DGA 2011, în măsura în care prevedea aplicarea retroactivă a DGA 2011 cererilor de transfer de drepturi de pensie depuse după 1 ianuarie 2009, cum erau cea a domnului Verile și cea a doamnei Gjergji.

11

Tribunalul Funcției Publice a concluzionat că excepția de nelegalitate menționată mai sus era întemeiată (punctul 108 din hotărârea atacată) și că, în consecință, primele propuneri adresate domnului Verile și doamnei Gjergji nu erau viciate de nicio ilegalitate și nu puteau face obiectul unei revocări, întrucât DGA 2004 erau aplicabile cererilor de transfer de drepturi de pensie depuse de domnul Verile și de doamna Gjergji (punctele 109 și 110 din hotărârea atacată). Tribunalul Funcției Publice a anulat „deciziile” Comisiei din 19 și din 20 mai 2011 adresate doamnei Gjergji și, respectiv, domnului Verile.

12

Prin memoriul depus la grefa Tribunalului la 17 februarie 2014, Comisia a introdus prezentul recurs. La 5 mai 2014, domnul Verile și doamna Gjergji au depus un memoriu în răspuns.

13

Procedura scrisă a fost încheiată la 8 septembrie 2014.

14

Prin scrisoarea din 16 septembrie 2014, domnul Verile și doamna Gjergji au formulat o cerere motivată, în temeiul articolului 146 din Regulamentul de procedură al Tribunalului din 2 mai 1991, pentru a fi ascultați în cadrul fazei orale a procedurii.

15

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera de recursuri) a decis deschiderea procedurii orale. Prin Ordonanța din 13 aprilie 2015, după ascultarea părților, președintele Camerei de recursuri a dispus conexarea prezentei cauze cu cauzele T‑103/13 P, Comisia/Cocchi și Falcione, și T‑131/14 P, Teughels/Comisia, în vederea procedurii orale și a pronunțării hotărârii.

16

În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolele 64 și 144 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a invitat Comisia să răspundă la anumite întrebări și să depună anumite documente. Aceasta a dat curs cererilor în termenele stabilite.

17

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 6 mai 2015.

18

Prin Ordonanța din 8 iunie 2015, Tribunalul (Camera de recursuri) a dispus redeschiderea procedurii orale. În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii orale, acesta a invitat părțile să ia poziție cu privire la o eventuală disjungere a prezentei cauze de cauzele T‑103/13 P și T‑131/14 P, în vederea pronunțării hotărârii.

19

După ascultarea părților, prezenta cauză a fost disjunsă de cauzele T‑103/13 P și T‑131/14 P prin decizia din 7 iulie 2015. Prin decizia din aceeași zi, Tribunalul a dispus din nou încheierea procedurii orale.

20

Comisia solicită Tribunalului:

21

Domnul Vergile și doamna Gjergji solicită Tribunalului:

22

În susținerea recursului, Comisia invocă patru motive. Primul motiv este întemeiat pe „încălcarea noțiunii de act care lezează” și, în esență, critică Tribunalul Funcției Publice pentru săvârșirea unei erori de drept, în măsura în care acesta a considerat admisibilă acțiunea formulată de domnul Verile și de doamna Gjergji. Al doilea este întemeiat pe faptul că Tribunalul Funcției Publice și‑ar fi bazat hotărârea atacată pe un motiv invocat din oficiu, care nu ar fi fost supus unei dezbateri contradictorii. Al treilea motiv este întemeiat pe erori de drept în interpretarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și pe dispozițiile privind transferul drepturilor de pensie dobândite de un funcționar înainte de intrarea în funcție. În sfârșit, al patrulea motiv este întemeiat pe o eroare de drept, în măsura în care Tribunalul Funcției Publice a considerat că drepturile domnului Verile și cele ale doamnei Gjergji erau deja „integral constituite” în momentul intrării în vigoare a DGA 2011.

23

Trebuie examinat mai întâi primul motiv.

24

Comisia arată în esență că, în urma unei erori de drept, Tribunalul Funcției Publice a considerat că o propunere de acordare a unui spor de ani de plată a contribuțiilor, adresată de o instituție funcționarului sau agentului în cadrul aplicării articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, ar constitui un act care lezează. Potrivit acesteia, o asemenea propunere constituie o măsură intermediară al cărei obiectiv este de a pregăti decizia privind transferul, către sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor dobândite de partea interesată în cadrul unui alt sistem. În consecință, un act care privește revocarea unei astfel de propuneri nu ar constitui nici un act care lezează și nu ar putea face obiectul unei cereri de anulare. Comisia prezintă mai multe argumente pentru a refuza diferitele considerații formulate de Tribunalul Funcției Publice în susținerea tezei sale.

25

Domnul Verile și doamna Gjergji contestă această argumentare. Aceștia susțin că propunerea de acordare a unui spor de ani de plată a contribuțiilor este un act care lezează, întrucât este similară unei „oferte” din dreptul național care, începând din momentul în care este conformă cu dreptul aplicabil, este irevocabilă. În opinia lor, o astfel de propunere constituie „o obligație care rezultă din punerea în aplicare a unui drept pe care funcționarul îl are în temeiul statutului”.

26

Aceștia menționează în plus că propunerea modifică situația juridică a funcționarului vizat, în măsura în care se pornește de la aceasta pentru a determina toți parametrii de calcul care permit obținerea unui capital actualizat și un număr corespunzător de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii. În sfârșit, aceștia afirmă că, în cazul în care teza Comisiei ar fi acceptată, funcționarul vizat ar fi lipsit de dreptul la o cale de atac efectivă.

27

Trebuie amintit că, potrivit articolului 91 alineatul (1) din statut, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să hotărască asupra oricărui litigiu între Uniune și oricare dintre persoanele cărora li se aplică prezentul statut și privind legalitatea unui act care lezează persoana respectivă.

28

După cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, pot fi considerate acte care lezează numai actele care produc efecte juridice obligatorii care afectează direct și imediat situația juridică a persoanelor interesate, modificând în mod distinct situația lor juridică (a se vedea Hotărârea din 21 ianuarie 1987, Stroghili/Curtea de Conturi, 204/85, Rec., EU:C:1987:21, punctul 6 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 15 iunie 1994, Pérez Jiménez/Comisia, T‑6/93, RecFP, EU:T:1994:63, punctul 34 și jurisprudența citată).

29

În consecință, este necesar să se examineze dacă o propunere de acordare a unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, comunicată unui funcționar sau unui agent de instituția sa în urma depunerii de către acesta a unei cereri de transfer, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, al drepturilor sale de pensie dobândite în cadrul unui alt sistem în sistemul de pensii al Uniunii, constituie un act care lezează în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.

30

Trebuie să se constate în speță că, deși Tribunalul Funcției Publice a amintit, la punctul 40 din hotărârea atacată, că a statuat deja că propunerea de acordare a sporului de ani de plată a contribuțiilor era un act care lezează funcționarul vizat, acesta nu a indicat efectele juridice obligatorii care afectau, din momentul formulării propunerii, situația juridică a persoanei interesate.

31

Singura indicație figurează la punctul 42 a treia teză din hotărârea atacată, în care Tribunalul Funcției Publice afirmă că o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor „constituie angajamentul necesar din partea instituției de a efectua în mod corect punerea în aplicare efectivă a dreptului de a transfera drepturile de pensie ale funcționarului, pe care acesta l‑a exercitat prin depunerea cererii sale de transfer”.

32

Prin urmare, este necesar să se examineze, ținând cont de considerațiile Tribunalului Funcției Publice amintite la punctul 31 de mai sus, dacă o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor produce efecte juridice obligatorii care afectează direct și imediat situația juridică a destinatarului său și, în cazul unui răspuns afirmativ, să se identifice aceste efecte.

33

Potrivit articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut:

„Funcționarul care intră în serviciul Uniunii după ce:

poate plăti Uniunii, între data titularizării și data în care obține dreptul la o pensie pentru limită de vârstă în sensul articolului 77 din statut, capitalul, actualizat până la data transferului efectiv, reprezentând drepturile de pensie dobândite în temeiul exercitării activităților menționate anterior.

Într‑un astfel de caz, autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește, prin intermediul unor dispoziții generale de punere în aplicare și ținând seama de salariul de bază, de vârstă și de cursul de schimb la data depunerii cererii de transfer, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului de pensii din Uniune, aferenți perioadei de muncă anterioară, pe baza capitalului transferat, din care se deduce suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului

Funcționarul poate utiliza acest drept o singură dată pentru fiecare stat membru și fond de pensii.”

34

Trebuie remarcat că expresia „prin intermediul unor dispoziții generale de punere în aplicare”, care figurează la al doilea paragraf al acestei dispoziții, nu poate fi înțeleasă în mod evident în sensul că stabilirea numărului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii recunoscute persoanei interesate în urma transferului, la sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor sale de pensie dobândite într‑un alt sistem este efectuată direct prin dispozițiile generale de aplicare pe care fiecare instituție are dreptul să le adopte. După cum indică și denumirea lor, dispozițiile generale de aplicare constituie un act cu aplicabilitate generală, adoptat în temeiul articolelor 11 și 12 din anexa VIII la statut.

35

Astfel, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut trebuie înțeles în sensul că fiecare instituție stabilește, prin intermediul dispozițiilor generale de aplicare, metoda de calculare a numărului de ani de plată a contribuțiilor care trebuie luați în considerare în sistemul de pensii al Uniunii, în urma transferului unui capital reprezentând drepturile dobândite în cadrul unui alt sistem de pensii de către un funcționar. Această metodă trebuie să fie întemeiată pe parametrii indicați la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, și anume salariul de bază al fiecărui funcționar, vârsta și cursul de schimb la data depunerii cererii de transfer.

36

Numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care trebuie luați în considerare concret pentru fiecare funcționar ale cărui drepturi de pensie dobândite într‑un alt sistem au făcut obiectul unui transfer, sub formă de capital, în sistemul de pensii al Uniunii este stabilit printr‑un act individual, care asigură aplicarea metodei stabilite în dispozițiile generale de aplicare în cazul special al acestui funcționar.

37

Trebuie amintit și că, astfel cum a arătat Tribunalul în Ordonanța din 14 decembrie 1993, Calvo Alonso‑Cortés/Comisia (T‑29/93, Rec., EU:T:1993:115, punctul 46), din articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut rezultă că o instituție a Uniunii nu poate efectua ea însăși transferul drepturilor de pensie dobândite de funcționar în propriul stat și nu poate recunoaște și stabili numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care trebuie luat în considerare conform propriului regim pentru perioada de muncă anterioară decât după ce statul membru vizat a stabilit modalitățile de transfer.

38

Astfel, după cum recunoaște însuși Tribunalul Funcției Publice la punctul 42 din hotărârea atacată, transferul capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite într‑un alt sistem este „necesar pentru a completa întreaga procedură de transfer al drepturilor de pensie în sistemul de pensii al Uniunii”.

39

Pe de o parte, din aceste considerații rezultă că instituția angajatoare a persoanei interesate nu poate să îi recunoască anii de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii decât după ce a fost efectuat transferul capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite într‑un alt sistem.

40

Pe de altă parte, în consecință, acești ani de plată a contribuțiilor îi pot fi recunoscuți persoanei interesate numai dacă și în măsura în care din aplicarea metodei de calcul prevăzute în dispozițiile generale de aplicare adoptate de instituția în cauză rezultă că aceștia corespund efectiv capitatului transferat în sistemul de pensii al Uniunii, din care se deduce, conform articolului 11 alineatul (2) ultimul paragraf din anexa VIII la statut, cuantumul care reprezintă aprecierea acestui capital între data cererii de transfer și cea a transferului efectiv.

41

Cu alte cuvinte, niciun spor de ani de plată a contribuțiilor nu poate fi recunoscut persoanei interesate dacă acesta nu corespunde unui capital transferat efectiv în sistemul de pensii al Uniunii.

42

În special, rezultă și din considerațiile care precedă că, în cazul în care, în aplicarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și a dispozițiilor generale adoptate în vederea aplicării sale, o instituție a Uniunii stabilește în mod concret numărul de ani de plată a contribuțiilor care trebuie recunoscuți persoanei interesate în sistemul de pensii al Uniunii în urma transferului capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite într‑un alt sistem, aceasta exercită o competență nediscreționară și, prin urmare, nu dispune de nicio marjă de apreciere.

43

În continuare, trebuie analizată procedura care trebuie urmată în ipoteza unei cereri de transfer în sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor de pensie dobândite într‑un alt sistem, precum acea procedură care rezultă atât din dispozițiile aplicabile, cât și din explicațiile oferite de Comisie în ceea ce privește propria practică.

44

Trebuie constatat că comunicarea unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor nu este expres prevăzută la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut. Această dispoziție are în vedere numai o cerere a persoanei interesate, care determină plata către Uniune a capitalului reprezentând drepturile de pensie pe care le‑a dobândit pentru activitățile sale anterioare și, în urma acestei plăți, stabilirea, potrivit modalităților prevăzute la aceeași dispoziție, a numărului de ani de plată a contribuțiilor luați în considerare în ceea ce privește persoana interesată în sistemul de pensii al Uniunii.

45

În măsura în care punctele 42 și 43 din hotărârea atacată trebuie să fie interpretate în sensul că articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut conferă „competență” Comisiei pentru a comunica o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii funcționarului care a depus o cerere de transfer al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit într‑un alt sistem, trebuie remarcat că nu rezultă din articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, nici din vreo altă dispoziție sau din vreun principiu că instituția în fața căreia persoana interesată a depus cererea de transfer al drepturilor sale de pensie are obligația de a prezenta acesteia o propunere care arată rezultatul în ani suplimentari de plată al contribuțiilor la sistemul de pensii pe care un eventual transfer îi va genera.

46

Pe de altă parte, obligația de a comunica o propunere în vederea transferului drepturilor de pensie dobândite anterior nu rezultă nici din DGA 2004, nici din DGA 2011. Niciunul dintre aceste două texte, care figurează în dosarul din primă instanță, comunicat Tribunalului conform articolului 137 alineatul (2) din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, nu prevede comunicarea, către funcționarul sau agentul care a solicitat transferul drepturilor sale de pensie dobândite anterior, a unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor.

47

Astfel, se pare că practica constând în comunicarea către persoana interesată a unei astfel de propuneri a fost adoptată în mod voluntar de Comisie și, când a fost cazul, de celelalte instituții ale Uniunii. În mod evident, această practică vizează furnizarea către un funcționar sau agent care și‑a manifestat interesul pentru un eventual transfer, în sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor sale de pensie în cadrul unui alt sistem, dobândite în urma activității sale înainte de intrarea sa în funcție, a informațiilor necesare pentru a putea adopta, în deplină cunoștință de cauză, decizia de a efectua sau de a nu efectua acest transfer.

48

În această privință, rezultă din explicațiile Comisiei, rezumate la punctul 35 din hotărârea atacată și reluate în înscrisurile sale în fața Tribunalului, că procedura de transfer al drepturilor de pensie către sistemul Uniunii include, în practică, cinci etape: în primul rând, persoana interesată depune o cerere în acest sens; în al doilea rând, serviciul competent al Comisiei obține de la casa de pensii externă vizată comunicarea cuantumului capitalului care poate fi transferat și, pe baza acestei informații, comunică persoanei interesate o propunere; în al treilea rând, persoana interesată refuză sau acceptă propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor; în al patrulea rând, în cazul acceptării propunerii, Comisia solicită și obține transferul capitalului vizat la Uniune; în sfârșit, în al cincilea rând, ea adoptă o decizie care se stabilesc drepturile persoanei interesate. Potrivit Comisiei, numai această din urmă decizie constituie un act care lezează.

49

În consecință, în practică, Comisia a adăugat celor trei etape ale procedurii de transfer prevăzute la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut (cererea persoanei interesate, transferul capitalului, stabilirea numărului de ani de plată a contribuțiilor care trebuie luați în considerare) alte două etape (propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor și acceptarea de către persoana interesată care își exprimă, astfel, consimțământul în vederea efectuării transferului). Aceasta acordă astfel persoanei interesate posibilitatea de a obține, sub forma unei „propuneri”, o informație cât mai precisă posibil în ceea ce privește conținutul drepturilor care i‑ar fi recunoscute în cazul transferului, către sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor sale dobândite în cadrul unui alt sistem. Comisia îi permite și ca, după ce a obținut această informare, să pună capăt procedurii declanșate de cererea sa inițială, fără nicio consecință pentru ea. Astfel acest transfer este efectuat numai dacă, după primirea propunerii, confirmă voința sa de a efectua transferul drepturilor sale de pensie dobândite într‑un alt sistem.

50

Trebuie să se constate că, după comunicarea unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, situația juridică a persoanei interesate nu s‑a modificat. Astfel, după cum s‑a arătat deja la punctele 39-41 de mai sus, niciun spor de ani de plată a contribuțiilor nu poate fi recunoscut persoanei interesate atât timp cât capitalul reprezentând drepturile sale de pensie dobândite într‑un alt sistem nu a fost transferat la sistemul de pensii al Uniunii. Or, în momentul transmiterii către persoana interesată a propunerii, acest transfer nu a fost încă efectuat. Numai după ce persoana interesată, care a primit propunerea, și‑a dat acordul pentru continuarea procedurii de transfer, Comisia solicită transferul, către sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite de persoana interesată de la casa de pensii externă vizată.

51

Calificarea propunerii Comisiei drept „angajament”, astfel cum a procedat Tribunalul Funcției Publice la punctul 42 din hotărârea atacată, nu poate conduce la o concluzie diferită. Potrivit Tribunalului Funcției Publice, o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor constituie „angajamentul necesar din partea instituției de a efectua în mod corect punerea în aplicare efectivă a dreptului de transfer al drepturilor de pensie ale funcționarului, pe care acesta l‑a exercitat prin depunerea cererii sale de transfer”.

52

Or, astfel cum susține în mod întemeiat Comisia, obligația instituției vizate de a proceda corect la punerea în aplicare a dreptului de transfer al drepturilor de pensie prevăzut la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut rezultă direct din textul acestei din urmă dispoziții. Chiar presupunând că propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor trebuie interpretată ca fiind un „angajament” în sensul evocat de Tribunalul Funcției Publice, instituția vizată doar s‑ar angaja să aplice corect situației persoanei interesate articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și dispozițiile generale de aplicare. Or, această obligație a instituției vizate rezultă direct din dispozițiile în cauză, chiar în lipsa unui angajament expres. Prin urmare, dintr‑un astfel de angajament nu ar rezulta nicio nouă obligație a instituției în cauză, nici, în consecință, o modificare a situației juridice a persoanei interesate.

53

Nu s‑ar putea admite nici ca o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor să modifice situația juridică a persoanei interesate, în măsura în care ea implică dreptul acesteia din urmă de a i se recunoaște, în sistemul de pensii al Uniunii, numărul de ani de plată a contribuțiilor indicat în această propunere dacă își dă acordul în privința transferului, în acest sistem, al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit într‑un alt sistem. Un astfel de drept ar implica o obligație corespunzătoare, a instituției care a făcut propunerea, după ce a fost efectuat transferul, de a recunoaște în mod automat persoanei interesate numărul de ani de plată a contribuțiilor indicat în propunere.

54

O astfel de calificare a propunerii privind sporul de ani de plată a contribuțiilor și a efectelor juridice care ar rezulta nu este, de altfel, conciliabilă cu modul de redactare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.

55

Dispoziția amintită se referă, mai întâi, la „posibilitatea” unui funcționar care se află într‑una dintre situațiile menționate în aceasta, „[de a] plăti Uniunii capitalul […] reprezentând drepturile de pensie dobândite” în temeiul exercitării activităților anterioare. În aceasta se arată în continuare că, „[î]ntr‑un astfel de caz, autoritatea împuternicită să facă numiri a fiecărei instituții în cadrul căreia își exercită atribuțiile funcționarul stabilește […] numărul de ani de plată a contribuțiilor pe care aceasta îi ia în considerare conform sistemului de pensii din Uniune aferenți perioadei de muncă anterioară, pe baza capitalului transferat”.

56

Rezultă că, conform articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, stabilirea efectivă a numărului de ani de plată a contribuțiilor recunoscut funcționarului care a solicitat transferul la sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor sale de pensie dobândite anterior într‑un alt sistem are loc în mod obligatoriu după realizarea concretă a acestui transfer, „pe baza capitalului transferat”. Prin urmare, nu se poate considera că o propunere de stabilire a anilor de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care, prin natura sa, este comunicată înaintea acestui transfer poate efectua o astfel de stabilire.

57

Jurisprudența citată la punctul 37 de mai sus și considerațiile prezentate la punctele 38-42 de mai sus confirmă această concluzie.

58

Astfel, numărul de ani de plată a contribuțiilor care trebuie recunoscut rezultă din aplicarea metodei de conversie în ani de plată a contribuțiilor a capitalului reprezentând drepturile anterioare, prevăzute de dispozițiile generale de aplicare adoptate de instituția în cauză conform articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.

59

Dacă s‑ar considera că Comisia are obligația de a recunoaște unui funcționar, în orice situație, numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii indicat în propunere, aceasta ar putea conduce, în anumite cazuri, la recunoașterea unui număr de ani de plată a contribuțiilor diferit de cel care rezultă din aplicarea corectă a metodei prevăzute în dispozițiile generale de aplicare relevante. Motivele care explică divergența dintre numărul de ani de plată a contribuțiilor indicat în propunere și cel rezultat din aplicarea metodei sus‑menționate, care privesc o divergență între, pe de o parte, valoarea capitalului reprezentând drepturile dobândite de persoana interesată într‑un alt sistem de pensii, astfel cum a fost comunicată Comisiei de responsabilii acestui sistem și luată în considerare pentru pregătirea propunerii, și, pe de altă parte, valoarea (din care se deduce o eventuală apreciere între data la care a fost depusă cererea și data realizării efective a transferului) a capitalului efectiv transferat sau aplicarea eronată a metodei de calcul al anilor de plată a contribuțiilor în cadrul pregătirii propunerii, sunt indiferente. Este important că, conform articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și considerațiilor prezentate la punctele 38-42 de mai sus, Comisia nu poate recunoaște persoanei interesate un număr de ani de plată a contribuțiilor diferit de cel care corespunde, în aplicarea metodei de conversie prevăzute în dispozițiile generale de aplicare, capitalului transferat efectiv în sistemul de pensii al Uniunii.

60

Considerațiile Tribunalului Funcției Publice prezentate la punctele 47, 48 și 50-54 din hotărârea atacată nu pot conduce la o concluzie diferită. În esență, Tribunalul Funcției Publice pornește de la premisa că valoarea capitalului luat în considerare pentru pregătirea propunerii va fi aceeași cu cea care trebuie luată în considerare după efectuarea transferului, în măsura în care, conform articolului 11 alineatul (2) al doilea paragraf ultima teză din anexa VIII la statut, „suma care reprezintă aprecierea capitalului între data la care a fost depusă cererea de transfer și data realizării efective a transferului” nu a fost luată în considerare la stabilirea numărului de ani de plată a contribuțiilor care trebuie recunoscut persoanei interesate în cadrul sistemului de pensii al Uniunii.

61

Or, chiar indiferent de faptul că Tribunalul Funcției Publice nu a luat în considerare posibilitatea comiterii unor erori, fie de către responsabilii sistemului de pensii la care era afiliată anterior persoana interesată, fie de către Comisia însăși, este suficient să se arate că considerațiile în discuție nu modifică, în definitiv, în niciun fel faptul că, potrivit modului de redactare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, stabilirea anilor de plată a contribuțiilor recunoscuți persoanei interesate aferenți drepturilor de pensie dobândite într‑un alt sistem nu poate fi efectuată decât după transferarea la sistemul de pensii al Uniunii al capitalului reprezentând aceste drepturi.

62

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, cum sunt cele vizate de acțiunile domnului Verile și doamnei Gjergji în fața Tribunalului Funcției Publice, nu produce efecte juridice obligatorii care afectează direct și imediat situația juridică a destinatarului său, modificând în mod distinct situația sa juridică. Prin urmare, aceasta nu constituie un act care lezează, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut.

63

Această concluzie nu este repusă în discuție de celelalte considerații ale hotărârii atacate.

64

În primul rând, Tribunalul Funcției Publice s‑a întemeiat, la punctul 38 din hotărârea atacată, pe faptul că, în Hotărârea din 18 decembrie 2008, Belgia și Comisia/Genette (T‑90/07 P și T‑99/07 P, Rep., EU:T:2008:605, punctul 91), Tribunalul a calificat drept „decizii” două propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor care fuseseră comunicate de Comisie funcționarului vizat în această cauză.

65

Cu toate acestea, trebuie arătat că Tribunalul nu a analizat, nici în Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), nici în vreo altă hotărâre, chestiunea existenței sau a inexistenței caracterului de act care lezează, în sensul articolului 91 alineatul (1) din statut, al unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor și că nu s‑a pronunțat asupra aspectului dacă o astfel de propunere ar produce, față de destinatarul său, efecte juridice obligatorii precizând, dacă este cazul, care sunt aceste efecte.

66

În plus, trebuie amintit că, spre deosebire de situația din speță, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), funcționarul vizat acceptase propunerile privind sporul de ani de plată a contribuțiilor care îi fuseseră adresate, iar drepturile de pensie dobândite, înainte de intrarea sa în serviciul Comisiei, în cadrul sistemului de pensii belgian făcuseră deja obiectul unui transfer către sistemul de pensii al Uniunii, înainte de introducerea acțiunii sale (Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus, EU:T:2008:605, punctul 12).

67

Acțiunea sa nu privea, de altfel, legalitatea deciziei adoptate în urma acestui transfer, privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor în cadrul sistemului de pensii al Uniunii. Actele Comisiei vizate de acțiunea din această cauză respinseseră o cerere a persoanei interesate, depusă după efectuarea transferului, prin care aceasta solicita autorizația de a‑și retrage cererea anterioară de transfer al drepturilor sale de pensie, care intra sub incidența unei legi belgiene abrogate între timp, și de a depune o nouă cerere pentru a beneficia de o nouă lege belgiană pe care o considera mai favorabilă acestuia (Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus, EU:T:2008:605, punctele 12 și 92).

68

Tribunalul a considerat că cererea respinsă prin actele atacate era întemeiată pe o contestație a aplicării de către autoritățile competente belgiene a legislației belgiene relevante. Întrucât Comisia nu avea nicio competență pentru a se pronunța asupra unei astfel de contestații, Tribunalul a concluzionat că actele atacate în această cauză nu lezau persoana interesată și, după anularea hotărârii Tribunalului Funcției Publice, a respins acțiunea ca inadmisibilă (Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus, EU:T:2008:605, punctele 79 și 93-108).

69

Rezultă că Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), privea o chestiune distinctă care se situa chiar înaintea transferului, în sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor de pensie dobândite de persoana interesată în Belgia. Astfel, în momentul introducerii acțiunii în această cauză, transferul respectiv fusese efectiv realizat și nici legalitatea sa, nici existența sau neexistența caracterului de act care lezează a actelor adoptate în vederea realizării sale nu erau în discuție în această cauză.

70

Rezultă că din Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), nu rezultă nicio concluzie utilă pentru problemele ridicate în prezenta cauză.

71

În al doilea rând, pentru a justifica concluzia potrivit căreia propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor ar constitui un act care lezează, Tribunalul Funcției Publice a făcut trimitere la dreptul funcționarilor la o protecție jurisdicțională efectivă, la cerințe de securitate juridică „inerente normelor privind termenele prevăzute de statut” (punctul 39 din hotărârea atacată), „obiectivului procedurii administrative de transfer al drepturilor de pensie”, precum și „esenței dreptului conferit funcționarului de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, respectiv cel de a alege să își transfere drepturile de pensie sau să le păstreze în fondurile de pensii naționale sau internaționale de origine”, care ar fi „anula[tă]” dacă funcționarul vizat ar fi constrâns să conteste „metoda prin care serviciile Comisiei au calculat numărul anilor de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii bonificați și la care are dreptul” numai după efectuarea transferului drepturilor sale de pensie dobândite anterior (punctul 49 din hotărârea atacată).

72

În primul rând, în ceea ce privește dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, trebuie amintit că, potrivit articolului 47 primul paragraf din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, orice persoană ale cărei drepturi și libertăți garantate de dreptul Uniunii sunt încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe judecătorești, în conformitate cu condițiile stabilite în al doilea și în al treilea paragraf al aceluiași articol.

73

În măsura în care, astfel cum s‑a arătat mai sus, o propunere de ani de plată a contribuțiilor nu produce efecte juridice obligatorii care afectează direct și imediat situația juridică a destinatarului său, modificând în mod distinct situația sa juridică, aceasta nu încalcă drepturile sale, astfel încât nu se poate pune problema unei încălcări a dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă în legătură cu un astfel de act.

74

În orice caz, decizia care va fi adoptată după efectuarea transferului de capital reprezentând drepturile de pensie dobândite de persoana interesată înainte de intrarea în funcție ar putea încălca drepturile acestuia. Această decizie constituie un act care lezează și care poate face obiectul unei acțiuni în anulare conform articolului 91 alineatul (1) din statut, astfel încât dreptul persoanei interesate la o protecție jurisdicțională efectivă este pe deplin respectat.

75

În al doilea rând, trebuie să se constate că Tribunalul Funcției Publice nu a explicat cum ar fi încălcate „cerințele de securitate juridică inerente normelor privind termenele prevăzute de statut” dacă s‑ar admite că o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor nu este un act care îl lezează pe destinatarul său.

76

În al treilea rând, în ceea ce privește finalitatea „procedurii administrative de transfer al drepturilor de pensie” și al „esenței” dreptului conferit de fiecare funcționar de articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, evocate la punctul 49 din hotărârea atacată, este necesar să se arate mai întâi că, la punctul 91 din Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), citată la același punct din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat să constate, în esență, că o cerere de transfer al drepturilor de pensie în aplicarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut conferea dreptul la adoptarea deciziilor atât de către autoritățile care gestionează sistemul de pensii la care era afiliată persoana interesată înainte de intrarea sa în serviciu, cât și de către instituția Uniunii de care aparținea. Concluziile pe care Tribunalul Funcției Publice părea să le fi desprins din cuprinsul punctului 91 din Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus (EU:T:2008:605), nu rezultă în niciun fel din această hotărâre.

77

În continuare, este adevărat că, potrivit jurisprudenței citate la punctul 37 din hotărârea atacată, sistemul de transfer al drepturilor de pensie, astfel cum este prevăzut la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, întrucât permite o coordonare între sistemele naționale și sistemul de pensii al Uniunii, urmărește să faciliteze trecerea angajaților naționali, publici sau privați în administrația Uniunii și să asigure astfel Uniunii cele mai bune posibilități de a alege un personal calificat care are deja o experiență profesională adecvată (a se vedea Ordonanța din 9 iulie 2010, Ricci și Pisaneschi, C‑286/09 și C‑287/09, EU:C:2010:420, punctul 28 și jurisprudența citată).

78

Această dispoziție urmărește, astfel, să asigure posibilitatea ca drepturile dobândite de funcționarii Uniunii într‑un stat membru, în pofida caracterului lor eventual limitat sau chiar condiționat sau viitor sau a faptului că nu sunt suficiente pentru a da naștere posibilității de a beneficia imediat de o pensie, să fie păstrate în avantajul funcționarului interesat și să fie luate în considerare de sistemul de pensii la care acesta este afiliat la sfârșitul carierei sale profesionale, în speță sistemul de pensii al Uniunii. Aceste considerații conduc la concluzia că posibilitatea menționată la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la vechiul statut are ca obiect acordarea către funcționarii Uniunii a unui drept a cărui exercitare nu depinde decât de propria opțiune (Hotărârea din 20 octombrie 1981, Comisia/Belgia, 137/80, Rec., EU:C:1981:237, punctele 12 și 13, și Hotărârea Belgia și Comisia/Genette, punctul 64 de mai sus, EU:T:2008:605, punctele 89 și 90).

79

Totuși, din această jurisprudență nu rezultă că articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut impune și obligația de a asigura persoanei interesate posibilitatea, înainte de a decide dacă va exercita sau nu va exercita dreptul de transfer în sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor sale de pensie dobândite într‑un alt sistem, de a cunoaște în mod definitiv numărul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care îi vor fi recunoscuți în urma unui astfel de transfer. Această dispoziție nu impune nici obligația ca eventualul litigiu între persoana interesată și instituția sa, privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor relevante, să fie soluționat de instanțele Uniunii chiar înainte ca persoana interesată să decidă dacă dorește sau nu dorește să transfere în sistemul de pensii al Uniunii drepturile sale de pensie dobândite într‑un alt sistem.

80

În mod cert, posibilitatea de a asista la luarea unei poziții de către instanța Uniunii în legătură cu efectele prezumate ale unui transfer ipotetic, în sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor dobândite într‑un alt sistem, de un funcționar care nu și‑ar fi dat încă acordul cu privire la un astfel de transfer, ar putea prezenta un interes cert pentru funcționarul în cauză.

81

Trebuie amintit totuși că articolul 270 TFUE nu conferă instanței Uniunii competența de a da un aviz consultativ, ci doar aceea să se pronunțe asupra oricărui litigiu dintre Uniune și agenții acesteia, în limitele și condițiile stabilite prin statut.

82

Or, chiar statutul prevede, la articolul 91 alineatul (1), că o acțiune în anulare, precum cea formulată de domnul Verile și de doamna Gjergji în speță, nu poate viza decât un act care lezează. Dacă actul împotriva căruia a fost formulată acțiunea nu îl lezează pe reclamant, acțiunea este inadmisibilă. Interesul eventual al reclamantului de a vedea soluționată pe fond problema ridicată în acțiunea sa este, în această privință, lipsit de relevanță.

83

Pe de altă parte, trebuie arătat că este imposibil ca persoana interesată să cunoască toate elementele pertinente, în momentul în care decide dacă își va exercita sau nu își va exercita dreptul de a transfera în sistemul de pensii al Uniunii drepturile de pensie pe care le dobândise într‑un alt sistem. Astfel, nu poate cunoaște cu certitudine evoluția viitoare nici a regimului de pensii al Uniunii, nici a celui la care a fost afiliat anterior. Aceasta trebuie să opteze, în mod obligatoriu, bazându‑se în parte pe ipoteze și pe previziuni care pot să se dovedească, integral sau parțial, incomplete, nedefinitive sau inexacte.

84

În al treilea rând, argumentul pe care Tribunalul Funcției Publice îl deduce din articolul 8 alineatul (5) din DGA 2011 (punctul 46 din hotărârea atacată) nu poate conduce la o concluzie diferită.

85

Această dispoziție prevede următoarele:

„Orice decizie semnată, adoptată de un agent prin care se solicită plata către Uniune […] a capitalului reprezentând drepturile sale de pensie este, prin natura sa, irevocabilă.”

86

Trebuie să se constate că această dispoziție nu se referă la propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, comunicată de instituția vizată funcționarului care este interesat de un eventual transfer al drepturilor sale de pensie dobândite într‑un alt sistem în sistemul de pensii al Uniunii. Astfel, după cum s‑a arătat deja la punctul 46 de mai sus, comunicarea unei astfel de propuneri nu este prevăzută de DGA 2011.

87

Articolul 8 alineatul (5) din DGA 2011 se referă la „decizia” persoanei interesate „prin care se solicită plata către Uniune […] a capitalului reprezentând drepturile sale de pensie”. Cu alte cuvinte, acesta vizează acordul definitiv al persoanei interesate pentru transferul, în sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor de pensie pe care le‑a dobândit într‑un alt sistem.

88

În urma acestei practici stabilite chiar de Comisie, această cerere definitivă ia forma unui acord al persoanei interesate în vederea transferului drepturilor sale de pensie dobândite anterior, dat ca răspuns la propunerea de stabilire a anilor de plată a contribuțiilor care i‑a fost comunicată ca răspuns la cererea sa inițială. Textele aplicabile nu obligă Comisia să adopte această practică, care conferă posibilitatea persoanei interesate de a opri, după primirea propunerii privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, demersurile inițiate în urma cererii sale inițiale de transfer al drepturilor sale de pensie.

89

În plus, trebuie precizat că acordul persoanei interesate trebuie interpretat în sensul că vizează continuarea procedurii de transfer, iar nu conținutul propunerii. Cu alte cuvinte, dându‑și acordul pentru continuarea comunicării propunerii, după cum îi solicită Comisia, aceasta își exprimă doar voința de a efectua transferul drepturilor sale de pensie dobândite anterior către sistemul de pensii al Uniunii. Din ansamblul considerațiilor prezentate mai sus rezultă că numărul de ani suplimentari de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii pe care acest transfer îi va genera în beneficiul persoanei interesate nu va fi stabilit decât după transferul realizat efectiv și că persoana interesată va putea, dacă este cazul, să conteste decizia adoptată în această privință în fața instanțelor administrative și judiciare competente.

90

Pe de altă parte, trebuie remarcat că articolul 8 alineatul (5) din DGA 2011 doar enunță în mod expres ceea ce rezultă, în orice caz, din textul articolului 11 din anexa VIII la statut. Astfel, dacă un funcționar sau un agent, în temeiul alineatului (2) din această dispoziție, determină transferul către Uniune al capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite anterior în cadrul unui alt sistem de pensii, această operațiune, care implică pierderea drepturilor sale în cadrul acestui alt sistem, însoțită în schimb de o creștere a numărului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii luați în considerare în sistemul de pensii al Uniunii, este, în principiu, ireversibilă. Un nou transfer al drepturilor de pensie, din sistemul de pensii al Uniunii către un alt sistem, nu poate interveni decât în ipotezele avute în vedere la alineatul (1) al aceluiași articol, care presupun toate încetarea funcțiilor persoanei interesate.

91

Astfel, rezultă din considerațiile de mai sus că dispoziția de la articolul 8 alineatul (5) din DGA 2011 este irelevantă pentru chestiunea centrală a prezentei cauze, și anume aceea a existenței sau a neexistenței caracterului de act care lezează al propunerii privind sporul de ani de plată a contribuțiilor.

92

Nici argumentele invocate de domnul Verile și de doamna Gjergji nu ar putea să conducă la o concluzie diferită.

93

În primul rând, trebuie respins argumentul potrivit căruia propunerea este similară unei „oferte” din dreptul național (a se vedea punctul 25 de mai sus).

94

Potrivit jurisprudenței, raportul juridic dintre funcționari și administrație este de natură statutară, iar nu contractuală (Hotărârea din 19 martie 1975, Gillet/Comisia, 28/74, Rec., EU:C:1975:46, punctul 4, și Hotărârea din 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, C‑443/07 P, Rep., EU:C:2008:767, punctul 60). Din această jurisprudență se poate deduce că raporturile juridice care sunt reglementate direct de dispozițiile statutului, cum sunt, în speță, cele privind sistemul de pensii al Uniunii, nu sunt de natură contractuală. Prin urmare, noțiuni care intră în sfera dreptului privat al statelor membre aplicabil contractelor, precum cea de „ofertă”, nu sunt pertinente pentru aplicarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.

95

În al doilea rând, trebuie respins și argumentul potrivit căruia comunicarea unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor constituie „punerea în aplicare a unui drept pe care funcționarul îl are în temeiul statutului”.

96

Astfel, s‑a arătat deja la punctele 44-46 de mai sus că nicio dispoziție din statut, din DGA 2004 sau din DGA 2011 nu prevedea comunicarea unei asemenea propuneri.

97

În al treilea rând, domnul Verile și doamna Gjergji susțin că propunerea privind sporul de ani de plată a contribuțiilor modifică situația juridică a persoanei interesate, în măsura în care „[se pornește de la această] decizie pentru a determina care sunt dispozițiile generale aplicabile și, prin urmare, toți parametrii de calcul care permit obținerea unui capital actualizat și a unui număr corespunzător de ani de plată a contribuțiilor”.

98

Este suficient să se arate că acest argument este întemeiat pe o premisă eronată. Astfel, după cum arată chiar domnul Verile și doamna Gjergji, DGA 2011 se aplică, potrivit termenilor articolului 9, cererilor de transfer al drepturilor de pensie înregistrate de Comisie după 1 ianuarie 2009.

99

Prin urmare, pentru a stabili dacă DGA 2004 sau DGA 2011 sunt aplicabile, trebuie să se aibă în vedere data de înregistrare a cererii de transfer al drepturilor de pensie, iar nu cea a comunicării unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor.

100

În al patrulea și în ultimul rând, nu poate fi primit nici argumentul domnului Verile și al doamnei Gjergji potrivit căruia, în esență, Comisia răspunde pe fond la reclamații împotriva unor propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, fără a susține că acestea vizează un act care nu lezează.

101

Este suficient să amintim, în această privință, că condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni sunt de ordine publică și că instanța Uniunii trebuie, dacă este cazul, să le analizeze din oficiu și, în acest context, să respingă ca inadmisibilă acțiunea, în cazul în care actul vizat de aceasta nu este un act care lezează (a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 decembrie 1990, B./Comisia, T‑130/89, Rec., EU:T:1990:78, punctele 13 și 14 și jurisprudența citată). Faptul că Comisia, pentru motivele legate de politica sa cu privire la personal, răspunde pe fond unei reclamații în loc să o respingă ca inadmisibilă nu poate conduce la o concluzie diferită (a se vedea în acest sens Hotărârea B./Comisia, citată anterior, EU:T:1990:78, punctul 16 și jurisprudența citată).

102

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că Tribunalul Funcției Publice a săvârșit o eroare de drept considerând că propunerile comunicate de Comisie în al doilea rând domnului Verile și doamnei Gjergji reprezentau acte care lezează și puteau face obiectul unei acțiuni introduse în temeiul articolului 91 din statut.

103

Prin urmare, fără a mai examina celelalte motive invocate de Comisie, se impun admiterea recursului și anularea hotărârii atacate.

104

Reiese din cuprinsul articolului 13 alineatul (1) din anexa I la Statutul Curții că, în cazul anulării deciziei Tribunalului Funcției Publice, Tribunalul se pronunță el însuși asupra litigiului, dacă acesta este în stare de judecată.

105

În speță, întrucât cauza este în stare de judecată, se impune ca Tribunalul să se pronunțe definitiv asupra litigiului.

106

În primul rând, trebuie să se examineze admisibilitatea acțiunii, contestată de Comisie.

107

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 21 din Statutul Curții, cererea de sesizare a instanței trebuie să indice printre altele obiectul litigiului și trebuie să conțină concluziile reclamantului. În plus, potrivit jurisprudenței, concluziile trebuie să fie prezentate în mod precis și neechivoc, întrucât, în caz contrar, Tribunalul ar risca să se pronunțe infra sau ultra petita, iar drepturile pârâtului ar risca să fie încălcate (a se vedea Ordonanța din 13 aprilie 2011, Planet/Comisia, T‑320/09, Rep., EU:T:2011:172, punctul 22 și jurisprudența citată).

108

Cu toate acestea, identificarea actului atacat poate rezulta în mod implicit din mențiunile reluate în cererea introductivă și din ansamblul argumentării sale. S‑a statuat de asemenea că o acțiune îndreptată în mod formal împotriva unui act care face parte dintr‑un ansamblu de acte care formează un tot ar putea fi considerată ca îndreptată, în măsura în care este necesar, și împotriva celorlalte (a se vedea Ordonanța Planet/Comisia, punctul 107 de mai sus, EU:T:2011:172, punctul 23 și jurisprudența citată).

109

În speță, concluziile acțiunii formulate de domnul Verile și de doamna Gjergji în fața Tribunalului Funcției Publice vizează propunerile de ani de plată a contribuțiilor pe care Comisia le‑a comunicat în al doilea rând. Or, rezultă din considerațiile prezentate în cadrul analizei primului motiv al Comisiei că aceste propuneri nu constituie acte care lezează, care pot face obiectul unei acțiuni în anulare. Prin urmare, capetele de cerere prin care se urmărește anularea unor astfel de propuneri sunt inadmisibile.

110

Cu toate acestea, părțile nu contestă că domnul Verile și doamna Gjergji și‑au dat consimțământul pentru continuarea procedurii de transfer al drepturilor lor de pensie dobândite anterior intrării lor în serviciu, marcând acordul lor, astfel cum solicita Comisia, cu aceste propuneri comunicate în al doilea rând.

111

Din răspunsurile Comisiei la întrebările adresate de Tribunal și din documentele pe care aceasta le‑a depus împreună cu cererea sa rezultă că procedura de transfer al drepturilor de pensie anterioare ale domnului Verile și ale doamnei Gjergji s‑a desfășurat efectiv și s‑a finalizat.

112

Astfel, capitalul reprezentând drepturile de pensie dobândite de domnul Verile de la o casă de pensii luxemburgheză a fost primit de Comisie la 16 septembrie 2011. Comisia a depus și o notă, nedatată, adresată domnului Verile, prin care îl informa că sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care i‑a fost recunoscut în temeiul transferului era de șapte ani și nouă luni, astfel cum prevedea atât prima, cât și cea de a doua propunere care îi fuseseră comunicate (a se vedea punctele 3 și 4 de mai sus). Comisia a depus și înscrisuri care menționau că i‑a plătit, cu titlu de excedent de capital transferat, o sumă care depășea cu puțin suma indicată în a doua propunere, dar care era mult inferioară celei indicate în prima propunere.

113

În ceea ce o privește pe doamna Gjergji, capitalul reprezentând drepturile sale de pensie dobândite de la o casă de pensii belgiană a fost primit de Comisie la 9 decembrie 2011. La 27 ianuarie 2012, Comisia i‑a adresat o notă prin care o informa că sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care i‑a fost recunoscut în urma acestui transfer era de 4 ani, 10 luni și 17 zile, ceea ce corespunde celor indicate în a doua propunere care i‑a fost comunicată (a se vedea punctul 6 de mai sus).

114

În aceste condiții, se ridică problema dacă acțiunea formulată de domnul Verile și de doamna Gjergji în fața Tribunalului Funcției Publice, îndreptată formal împotriva propunerilor făcute în al doilea rând, poate fi considerată ca urmărind, în realitate, anularea deciziilor privind sporul de ani de plată a contribuțiilor adoptate în privința lor în urma transferului în sistemul de pensii al Uniunii al capitalului care reprezenta drepturile lor de pensie dobândite anterior.

115

Chestionați în cadrul ședinței de Tribunal, domnul Verile și doamna Gjergji au răspuns în sens afirmativ la o întrebare privind posibilitatea unei astfel de recalificări a capătului de cerere care viza anularea acțiunii lor. În schimb, Comisia a considerat că o astfel de recalificare nu era justificată, în măsura în care capătul de cerere privind anularea acțiunii viza în mod clar propunerile făcute în al doilea rând.

116

În cazul doamnei Gjergji, trebuie constatat că decizia Comisiei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în urma transferului de capital reprezentând drepturile de pensie dobândite anterior intrării sale în serviciu trebuie, în mod necesar, să fie considerată adoptată după data introducerii acțiunii la Tribunalul Funcției Publice (2 decembrie 2011).

117

Astfel, această decizie nu putea fi adoptată decât după primirea de către Comisie a capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite de doamna Gjergji în sistemul de pensii belgian. Or, Comisia a primit acest capital numai la 9 decembrie 2011.

118

În consecință, în cazul doamnei Gjergji, la data introducerii acțiunii în fața Tribunalului Funcției Publice, nu exista nicio decizie pe care ea putea să o atace printr‑o acțiune în anulare. Adoptarea, în cursul procedurii, a unei astfel de decizii este, în această privință, lipsită de pertinență (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 iulie 1990, Automec/Comisia, T‑64/89, Rec., EU:T:1990:42, punctul 69, și Ordonanța din 2 mai 1997, Peugeot/Comisia, T‑90/96, Rec., EU:T:1997:63, punctul 38).

119

În consecință, acțiunea în fața Tribunalului Funcției Publice trebuie respinsă ca inadmisibilă, în măsura în care a fost formulată de doamna Gjergji.

120

În ceea ce îl privește pe domnul Verile, trebuie constatat că data exactă a adoptării deciziei Comisiei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în urma transferului, la sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite în sistemul luxemburghez nu rezultă din răspunsurile Comisiei la întrebările Tribunalului sau din alte documente depuse de aceasta.

121

Pe de altă parte, nicio copie a acestei decizii nu a fost depusă de Comisie. Astfel, nu este cert că aceasta există în formă scrisă.

122

Tribunalul concluzionează totuși că această decizie a fost adoptată înainte de introducerea acțiunii la Tribunalul Funcției Publice.

123

Astfel, pe de o parte, capitalul reprezentând drepturile de pensie dobândite de domnul Verile de la o casă de pensii luxemburgheză a fost primit de Comisie la 16 septembrie 2011. În lipsa oricărei afirmații sau indicații de natură să justifice o întârziere în adoptarea deciziei privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în urma acestui transfer, pare rezonabil să se considere că această decizie a fost adoptată la puțin timp după acest transfer.

124

Pe de altă parte, Tribunalul constată că o ștampilă care poartă mențiunea „viză și dată” a fost aplicată pe nota în atenția domnului Verile, menționată la punctul 112 de mai sus. Această ștampilă include viza „administratorului” cauzei, cu indicarea datei de 28 noiembrie 2011, precum și pe cea a „Control 1”, cu indicarea datei de 1 decembrie 2011. O rubrică a aceleiași ștampile care poartă mențiunea „Control 2” a fost hașurată, ceea ce indică, evident, că un al doilea control nu era prevăzut. Astfel, este posibil să se concluzioneze că pregătirea acestei note a fost terminată cel târziu la 1 decembrie 2011.

125

În plus, nota în cauză îl informează pe domnul Verile că „[i] s‑a creditat” o perioadă de șapte ani și nouă luni în sistemul de pensii al Uniunii, în urma primirii capitalului reprezentat de drepturile sale de pensie din sistemul de pensii luxemburghez. Rezultă astfel din termenii utilizați că decizia privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor în favoarea domnului Verile fusese deja adoptată la momentul redactării acestei note.

126

În consecință, la momentul introducerii acțiunii în fața Tribunalului Funcției Publice, exista deja, în privința domnului Verile, o decizie privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor care putea să facă obiectul unei acțiuni în anulare.

127

În aplicarea jurisprudenței citate la punctul 108 de mai sus, Tribunalul consideră că concluziile în anularea acțiunii în fața Tribunalului Funcției Publice, în măsura în care a fost introdusă de domnul Verile, trebuie interpretată ca vizând anularea deciziei privind recunoașterea, în ceea ce îl privește, a unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, în urma transferului, la sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile sale dobândite în sistemul luxemburghez.

128

Astfel, în primul rând, din conținutul cererii introductive și din ansamblul argumentării dezvoltate în aceasta rezultă că, în definitiv, domnul Verile înțelegea să repună în discuție aprecierea de către Comisie a consecințelor pe care le‑ar avea transferul, către sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite în sistemul luxemburghez.

129

În special, domnul Verile considera că calculul sporului de ani de plată a contribuțiilor care îi va fi recunoscut în cadrul acestui transfer trebuia efectuat în temeiul DGA 2004, care îi era mai favorabil, prin faptul că implica plata către acesta, în calitate de excedent de capital transferat, a unei sume mai ridicate. În acest context, invoca nelegalitatea dispozițiilor DGA 2011, care prevedeau aplicarea DGA 2011 în cazul cererilor de transfer al drepturilor de pensie depuse după 1 ianuarie 2009. În mod evident, această argumentare este relevantă, fiind vorba despre o cerere de anulare a deciziei privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii.

130

În al doilea rând, termenii celei de a doua propuneri adresate domnului Verile sunt aproape identici cu cei ai deciziei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor, adoptată după efectuarea transferului capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite în sistemul luxemburghez. Nu există decât o foarte mică diferență între suma excedentului de capital menționată în propunere și cea care i‑a fost efectiv plătită. Această diferență se explică, fără îndoială, prin diferența dintre suma luată în considerare pentru pregătirea propunerii și cea transferată efectiv, astfel cum rezultă aceste sume din dosarul cauzei.

131

Astfel, se poate considera că propunerea și decizia adoptată în urma realizării transferului formează un tot, conform jurisprudenței citate la punctul 108 de mai sus, astfel încât o acțiune introdusă formal împotriva propunerii poate fi considerată ca vizând și decizia.

132

Această interpretare a cererii introductive este cu atât mai justificată cu cât, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 65-70 de mai sus, jurisprudența Tribunalului nu a distins clar între o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, care nu este un act care lezează, și decizia care privește recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor, care constituie un astfel de act și poate face obiectul unei acțiuni în anulare.

133

În al treilea rând, trebuie de asemenea amintit că comportamentul adoptat de AIPN a contribuit la faptul că domnul Verile a considerat că trebuia să își îndrepte formal acțiunea împotriva celei de a doua propuneri, iar nu împotriva deciziei privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, adoptate în urma acceptării acestei propuneri și a efectuării transferului capitalului reprezentând drepturile sale de pensie dobândite anterior.

134

Astfel, AIPN nu a indicat domnului Verile că reclamația pe care o depusese împotriva celei de a doua propuneri nu viza un act care lezează [care, numai acesta, poate face obiectul unei reclamații în temeiul articolului 90 alineatul (2) din statut] și că trebuia să aștepte adoptarea unui asemenea act pentru a‑l contesta printr‑o reclamație. Dimpotrivă, AIPN a examinat și a respins pe fond reclamația domnului Verile (a se vedea punctul 5 de mai sus), ceea ce nu a putut să constituie, pentru el, o indicație suplimentară a faptului că capătul de cerere privind anularea cuprins în acțiunea sa trebuia să vizeze formal a doua poziție, pe care o contestase prin reclamația sa.

135

Pe de altă parte, Tribunalul stabilește că cerințele articolului 91 alineatul (2) din statut, potrivit căruia o acțiune în anulare împotriva unui act care lezează nu este admisibilă decât dacă AIPN a fost sesizată în prealabil cu o reclamație în sensul articolului 90 alineatul (2) din statut împotriva acestui act și dacă această reclamație a făcut obiectul unei decizii explicite sau implicite de respingere, au fost suficient respectate în speță.

136

Este în mod cert adevărat că reclamația domnului Verile viza a doua propunere și a fost formulată și respinsă înainte de adoptarea deciziei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor, aferenți drepturilor sale de pensie anterioare transferate în sistemul de pensii al Uniunii.

137

Cu toate acestea, trebuie arătat, în primul rând, că conținutul acestei ultime decizii, astfel cum rezultă din nota menționată la punctul 112 de mai sus și din alte documente depuse de Comisie, este practic același cu al celei de a doua propuneri, vizate de reclamație; în al doilea rând, că, pentru acest motiv, motivele și criticile formulate de domnul Verile, atât în reclamația sa, cât și în acțiunea sa, împotriva celei de a doua propuneri vizează și decizia; în al treilea rând, că, în decizia de respingere a reclamației, AIPN a examinat și a respins toate aceste critici, ceea ce permite să se concluzioneze că răspunsul la o a doua reclamație ipotetică, îndreptată împotriva deciziei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor, ar fi fost exact același; în sfârșit, în al patrulea rând, că AIPN nu a respins reclamația domnului Verile ca inadmisibilă, pentru motivul că ea nu viza un act care lezează, ci a examinat‑o și a respins‑o pe fond.

138

În aceste condiții, ar fi excesiv și contrar bunei‑credințe ca Comisia să îi impună domnului Verile introducerea unei noi reclamații împotriva deciziei privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor, înainte de formulare a unei acțiuni în anulare împotriva acestei decizii.

139

Din ansamblul considerațiilor care precedă rezultă că acțiunea Tribunalului Funcției Publice, în măsura în care a fost formulată de domnul Verile și în care vizează anularea deciziei privind recunoașterea, în favoarea sa, a unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, trebuie declarată admisibilă și examinată pe fond.

140

Trei motive au fost invocate în susținerea acțiunii Tribunalului Funcției Publice. Acestea sunt întemeiate, primul, pe o eroare de drept și pe încălcarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut, precum și, în esență, pe respectarea drepturilor dobândite, al doilea, pe încălcarea unui termen rezonabil, a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime și, al treilea, pe încălcarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității.

141

Prin toate aceste motive, domnul Verile a invocat, în esență, nelegalitatea aplicării DGA 2011 cererilor de transfer, în sistemul de pensii al Uniunii, al drepturilor de pensie dobândite într‑un alt sistem, depuse începând din 1 ianuarie 2009, cu alte cuvinte a cererilor de transfer depuse chiar înainte de adoptarea și de intrarea în vigoare a DGA 2011.

142

Aplicarea DGA 2011 în cazul unor cereri de transfer depuse înaintea intrării acestora în vigoare este prevăzută la articolul 9 al treilea și al patrulea paragraf. Articolul 9 al treilea paragraf ultima teză din DGA 2011 prevede că DGA 2004 rămâne aplicabilă „dosarelor agenților a căror cerere de transfer în temeiul articolului 11 alineatele (2) și (3) din anexa VIII la statut a fost înregistrată înainte de [1 ianuarie 2009]”. Prima teză a celui de al patrulea paragraf al aceluiași articol prevede că „coeficienții de conversie (TrCoeffx) prevăzuți în anexa 1 se aplică începând cu 1 ianuarie 2009”. Astfel, din coroborarea celor două dispoziții rezultă că transferul, în sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile de pensie dobândite de persoana interesată într‑un alt sistem se efectuează, în cazul în care cererea de transfer a fost depusă după 1 ianuarie 2009, conform dispozițiilor DGA 2011, iar nu conform celor ale DGA 2004, care rămân aplicabile pentru cereri depuse anterior acestei date.

143

Pentru a justifica aplicarea DGA 2011 în cazul unor transferuri de drepturi de pensie solicitate înainte de intrarea acestora în vigoare, Comisia invocase, atât în răspunsul său la reclamația depusă de domnul Verile, cât și în procedura în fața Tribunalului Funcției Publice, adoptarea Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1324/2008 al Consiliului din 18 decembrie 2008 de ajustare, începând de la 1 iulie 2008, a nivelului contribuției la sistemul de pensii al funcționarilor și al celorlalți agenți ai Comunităților Europene (JO L 345, p. 17).

144

Potrivit articolului 2 din Regulamentul nr. 1324/2008, începând cu 1 ianuarie 2009, nivelul prevăzut la articolul 4 alineatul (1) și la articolul 8 din anexa VIII la statut și, respectiv, la articolul 40 al patrulea paragraf și la articolul 110 alineatul (3) din Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților Europene pentru calculul dobânzii compuse este de 3,1 %.

145

Teza Comisiei, astfel cum rezultă din răspunsul său la o măsură de organizare a procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice, este, așadar, că, întrucât coeficienții de conversie prevăzuți de dispozițiile generale de aplicare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut sunt „în legătură directă” cu rata dobânzii prevăzută la articolul 8 din anexa VIII la statut, modificarea acesteia, stabilită la 1 ianuarie 2009 prin intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 1324/2008, a condus „în mod necesar”, la aceeași dată, la modificarea coeficienților de conversie respectivi. Coeficienții de conversie prevăzuți de DGA 2004 ar fi devenit astfel „caduci” și „lipsiți de temei legal” la 1 ianuarie 2009, iar aceasta independent de orice abrogare formală a DGA 2004 (a se vedea punctul 67 de hotărârea atacată).

146

Domnul Verile arată că această teză este viciată de o eroare de drept, întrucât rata dobânzii vizate de articolul 2 din Regulamentul nr. 1324/2008 nu este luată în considerare pentru transferul drepturilor de pensie în sistemul de pensii al Uniunii, prevăzut la articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut.

147

Acest argument trebuie admis. Astfel, articolul 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut face trimitere, în ceea ce privește modalitățile de conversie, în ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, a capitalului transferat, numai la dispozițiile generale de aplicare adoptate de fiecare instituție a Uniunii și nu face nicio referire la rata dobânzii vizată de Regulamentul nr. 1324/2008.

148

Cu toate că luarea în considerare a acestei rate a dobânzii în vederea stabilirii coeficienților de conversie pentru aplicarea articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut ar putea părea logică sau chiar necesară pentru asigurarea echilibrului actuarial al sistemului de pensii al Uniunii, aceasta nu ar putea rezulta decât dintr‑o modificare de către instituția respectivă a dispozițiilor generale de aplicare a articolului menționat mai sus. Nu se poate pretinde că, în lipsa unei modificări, adoptarea Regulamentului nr. 1324/2008 este suficientă pentru a determina caducitatea dispozițiilor generale de aplicare deja în vigoare și pentru a se opune aplicării lor.

149

Având în vedere aceste motive și cele menționate la punctele 72-97 din hotărârea atacată, pe care Tribunalul și le însușește, se impune respingerea tezei Comisiei rezumate la punctul 145 de mai sus.

150

Cu toate acestea, contrar susținerilor domnului Verile, nu se poate admite că, prin faptul că la articolul 9 din DGA 2011 se prevede aplicarea lor la cererile de transfer de drepturi de pensie începând cu 1 ianuarie 2009, Comisia a încălcat drepturile dobândite de persoanele care, precum domnul Verile, au introdus o astfel de cerere înainte de adoptarea DGA 2011, care nu condusese încă la un transfer, în sistemul de pensii al Uniunii, al capitalului reprezentând drepturile lor dobândite într‑un alt sistem de pensii.

151

Astfel, după cum s‑a arătat mai sus, în cadrul analizei primului motiv al recursului Comisiei, nici comunicarea, către funcționarul sau agentul care a formulat o astfel de cerere, a unei propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii, nici, cu atât mai puțin, simpla introducere a unei astfel de cereri nu modifică situația juridică a persoanei interesate și nu produc efecte juridice obligatorii. Prin urmare, pentru un funcționar sau un agent în situația domnului Verile, nu existau drepturi dobândite care ar fi putut fi încălcate prin aplicarea, în cazul său, a DGA 2011.

152

Trebuie amintit că legile de modificare a unei dispoziții legislative se aplică, cu excepția unei derogări, efectelor viitoare ale unor situații apărute sub incidența legii vechi. Numai în situațiile apărute și constituite definitiv sub incidența normei precedente, care instituie drepturi dobândite, lucrurile nu stau astfel. Un drept este considerat dobândit atunci când faptul generator al acestuia s‑a produs înainte de modificarea legislativă. Totuși, această situație nu se regăsește în cazul unui drept al cărui fapt generator nu s‑a produs sub incidența legislației care a fost modificată (a se vedea Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 94 de mai sus, EU:C:2008:767, punctele 61-63 și jurisprudența citată).

153

Or, în speță, rezultă din cuprinsul punctelor 39-41 de mai sus că persoana interesată nu dobândește un drept de a i se recunoaște un spor de ani de plată a contribuțiilor decât după transferul în sistemul de pensii al Uniunii al capitalului reprezentând drepturile sale dobândite într‑un alt sistem. Prin urmare, în măsura în care nici o propunere privind sporul de ani de plată a contribuțiilor, transmisă unui funcționar sau unui agent de către o instituție în urma unei cereri de transfer în sistemul de pensii al Uniunii al drepturilor de pensie pe care le dobândise în cadrul unui alt sistem de pensii, nici a fortiori simpla depunere a unei astfel de cereri nu produc efecte juridice obligatorii, atât timp cât transferul cererii nu a fost încă efectuat, se ridică problema, într‑o asemenea ipoteză, a unei „situații care urmează să apară” sau, cel mult, a unei „situații apărute fără să fie totuși integral constituite”, în sensul jurisprudenței citate la punctul 152 de mai sus. În orice caz, nu se poate pune problema unei situații apărute și constituite definitiv sub incidența normei precedente (în speță DGA 2004), care este cea care creează drepturi dobândite (a se vedea în acest sens Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 94 de mai sus, punctul 62).

154

În consecință, aplicarea DGA 2011 în ceea ce privește un transfer al drepturilor de pensie dobândite în cadrul unui alt sistem de pensii, precum cel al domnului Verile, solicitat înainte de adoptarea DGA 2011, însă realizat după intrarea lor în vigoare, nu este contrară articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut și nu încalcă drepturile dobândite de persoana interesată.

155

Din toate considerațiile de mai sus rezultă că primul motiv nu este întemeiat și trebuie respins.

156

Al doilea motiv este întemeiat pe încălcarea unui termen rezonabil și a principiilor securității juridice și protecției încrederii legitime.

157

Domnul Verile a invocat, în susținerea acestui motiv, faptul că prima propunere de ani de plată a contribuțiilor care i‑a fost comunicată a fost revocată de Comisie un an după acceptare, ceea ce ar constitui o încălcare a principiilor termenului rezonabil și securității juridice.

158

Principiul securității nu se aplică la situații de tipul celei din speță decât atunci când normele Uniunii vizează situații stabilite anterior intrării în vigoare a acestora, ipoteze care nu se regăsesc în prezenta cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2007, Centeno Mediavilla și alții/Comisia, T‑58/05, Rep., EU:T:2007:218, punctul 60 și jurisprudența citată).

159

În ceea ce privește principiul termenului rezonabil, trebuie amintit că domnul Verile a solicitat, la 17 noiembrie 2009, transferul drepturilor sale de pensie dobândite în sistemul de pensii luxemburghez, însă acest transfer nu a fost efectuat în final decât la 16 septembrie 2011, prin primirea de către Comisie a capitalului transferat de casa luxemburgheză. Niciun element nu conduce la ideea că casa luxemburgheză este responsabilă de această întârziere considerabilă (de aproape doi ani) și nu rezultă nici vinovăția domnului Verile.

160

Cu toate acestea, presupunând chiar că întârzierea în soluționarea cererii domnului Verile constituie o încălcare de către Comisie a principiului termenului rezonabil, o astfel de încălcare nu justifică aplicarea, în privința domnului Verile, a DGA 2004 în locul DGA 2011, după cum solicită în esență aceasta. Astfel, nimic nu permite să se concluzioneze că o soluționare mai rapidă de către Comisie a cererii de transfer al drepturilor de pensie depuse de domnul Verile ar fi condus la aplicarea, în cazul său, a DGA 2004, după ce capitalul reprezentând drepturile sale de pensie dobândite în sistemul de pensii luxemburghez a fost transferat în sistemul de pensii al Uniunii.

161

Dimpotrivă, după cum rezultă din copia, inclusă în dosarul procedurii în fața Tribunalului Funcției Publice, a unei comunicări difuzate, la 17 septembrie 2010, în atenția întregului personal al Comisiei pe site‑ul internet al acesteia, Comisia a atras atenția tuturor persoanelor interesate asupra faptului că noile dispoziții generale de aplicare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut care trebuiau să fie adoptate vor fi aplicabile în cazul oricărei cereri de transfer de drepturi de pensie depuse începând cu 1 ianuarie 2009. Comisia a indicat de asemenea persoanelor interesate că noile dispoziții generale de aplicare ar ține cont printre altele de rata dobânzii prevăzută de Regulamentul nr. 1324/2008.

162

Din această comunicare rezultă și că un număr destul de important, mai mare de 10000, de cereri de transfer de drepturi de pensie fusese înregistrat de Comisie în lunile anterioare difuzării acestei comunicări, fapt care poate fi explicat de intervalul de timp scurs între introducerea cererii de transfer a domnului Verile (17 noiembrie 2009) și comunicarea, către acesta, a unei prime propuneri privind sporul de ani de plată a contribuțiilor (5 mai 2010).

163

În aceste condiții, trebuie să se concluzioneze că o soluționare mai rapidă a cererii domnului Verile și a altor aproximativ 10000 de cereri depuse în aceeași perioadă ar fi determinat cel mult Comisia să ia cunoștință despre necesitatea de a modifica dispozițiile generale de aplicare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut pentru a ține cont de adoptarea Regulamentului nr. 1324/2008 și, astfel, de a difuza comunicarea menționată la punctul 161 de mai sus la o dată anterioară și, dacă este cazul, de a adopta la o dată anterioară noile dispoziții generale de aplicare. În schimb, aceasta nu ar fi condus la adoptarea, față de domnul Verile, a unei decizii privind recunoașterea anilor de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii care să aplice, în cazul său, dispozițiile DGA 2004.

164

În aceste condiții, încălcarea invocată a termenului rezonabil, presupunând că este dovedită, nu prezintă relevanță pentru acțiunea domnului Verile.

165

În sfârșit, în ceea ce privește încălcarea invocată a principiului protecției încrederii legitime, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dreptul de a solicita protecția încrederii legitime aparține oricărui particular care se află într‑o situație din care rezultă că administrația Uniunii l‑a determinat să aibă speranțe întemeiate, oferindu‑i asigurări precise sub formă de informații precise, necondiționate și concordante și care provin de la surse autorizate și de încredere. În schimb, nu se poate invoca încălcarea acestui principiu în cazul în care administrația nu a furnizat asigurări precise (a se vedea Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 158 de mai sus, EU:C:2008:767, punctele 96 și 97 și jurisprudența citată).

166

Domnul Verile a arătat că prima propunere care i‑a fost transmisă indica faptul că, în cazul în care trebuiau aduse modificări la modalitățile de aplicare a articolului 11 din anexa VIII la statut, „[numărul de ani de plată a contribuțiilor] acordat în urma transfer[ului] nu s‑ar diminua” (punctul 88 din cererea introductivă în fața Tribunalului Funcției Publice).

167

Or, în afară de faptul că această propunere a fost revocată înainte de efectuarea transferului și înainte ca situația juridică a domnului Verile să sufere vreo modificare, trebuie să se arate că enunțul invocat de domnul Verile nu poate fi interpretat în sensul că Comisia se angajase să aplice DGA 2004 în cazul transferului de drepturi de pensie ale domnului Verile. Aceasta înseamnă doar că, după efectuarea transferului, o modificare ulterioară a dispozițiilor generale de aplicare a articolului 11 alineatul (2) din anexa VIII la statut nu ar avea nicio consecință asupra numărului de ani de plată a contribuțiilor recunoscut persoanei interesate în urma transferului.

168

În cadrul expunerii prezentului motiv în cererea introductivă, domnul Verile menționează și asigurările care i‑au fost date unui alt funcționar care a introdus de asemenea o cerere de transfer al drepturilor de pensie în aceeași perioadă, potrivit cărora noile dispoziții generale de aplicare nu ar avea nicio incidență asupra situației sale.

169

În plus, în comunicarea menționată la punctul 161 de mai sus se face trimitere la „o comunicare nefericită […] în luna mai 2010”. Această din urmă comunicare a fost de asemenea depusă de Comisie la Tribunalul Funcției Publice, la cererea acestuia din urmă. Ea este datată 5 mai 2010 și menționează printre altele că dispozițiile generale de aplicare „actualizate vor intra în vigoare prima zi a lunii care urmează publicării în Informații Administrative” și că „[a]cestea vor fi aplicabile numai noilor cereri de transfer înregistrate […] începând cu această dată”.

170

Or, chiar considerând că aceste indicații reprezintă asigurări precise susceptibile să dea naștere unei încrederi legitime a destinatarilor, trebuie să se excludă posibilitatea ca domnul Verile să poată să se prevaleze de aceasta pentru a contesta legalitatea articolului 9 din DGA 2011, care prevede aplicarea lor în acest caz. Astfel, particularii nu se pot prevala de principiul protecției încrederii legitime pentru a se opune aplicării unei noi dispoziții de reglementare, în special într‑un domeniu precum cel din prezenta cauză, în care legiuitorul dispune de o largă putere de apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 94 de mai sus, EU:C:2008:767, punctul 91 și jurisprudența citată).

171

Din acestea rezultă că trebuie respins și al doilea motiv.

172

În susținerea celui de al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiilor egalității de tratament, nediscriminării și proporționalității, domnul Verile a susținut în fața Tribunalului Funcției Publice că numai data depunerii cererii de transfer al drepturilor de pensie trebuia luată în considerare pentru a stabili care dispoziții generale de aplicare sunt aplicabile. Dacă nu s‑ar lua în considerare această dată, în calitate de element obiectiv, soluția la o cerere de transfer și parametrii aplicabili ar depinde de tratarea sau netratarea cu celeritate a cererii în cauză de către autoritățile naționale și de către instituția vizată a Uniunii.

173

În cadrul unei măsuri de organizare a procedurii stabilite de Tribunalul Funcției Publice, domnului Verile i s‑a solicitat să precizeze în raport cu ce categorie de funcționari se considera victima unei discriminări, după cum susținea acesta în al treilea motiv.

174

Acesta a răspuns că se considera discriminat în raport cu funcționarii sau cu agenții care au depus o cerere de transfer al drepturilor lor de pensie în cursul aceleiași perioade în care a depus propria cerere și pentru care, datorită unei celerități mai mari a organismului lor național de pensii în tratarea dosarului lor, transferul în sistemul de pensii al Uniunii al capitalului reprezentând drepturile lor de pensie dobândite într‑un sistem de pensii național fusese deja efectuat „în momentul la care Comisia a adoptat decizia de a bloca toate procedurile de transfer”.

175

Astfel, Comisia a confirmat în fața Tribunalului Funcției Publice că pentru mai puțin de 300 de cereri de transfer al drepturilor de pensie depuse după 1 ianuarie 2009 capitalul fusese deja plătit de casa națională de vizată, iar decizia privind recunoașterea sporului de ani de plată a contribuțiilor fusese deja adoptată, în temeiul DGA 2004, atunci când a realizat că este necesar ca unor astfel de cereri să li se aplice coeficienții de conversie ținând cont de rata dobânzii prevăzute de Regulamentul nr. 1324/2008. Comisia ar fi considerat astfel că aceste decizii erau definitive și irevocabile.

176

În această privință, trebuie amintit că se încalcă principiul egalității de tratament, aplicabil dreptului funcției publice a Uniunii, atunci când două categorii de persoane ale căror situații de fapt și de drept nu prezintă o diferență esențială beneficiază de un tratament diferit și când o astfel de diferență de tratament nu este justificată în mod obiectiv. Legiuitorul are obligația ca, la adoptarea normelor aplicabile printre altele funcției publice a Uniunii, să respecte principiul general al egalității de tratament (a se vedea Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 94 de mai sus, EU:C:2008:767, punctele 76 și 78 și jurisprudența citată).

177

Cu toate acestea, în speță este necesar să se constate că Comisia, prin adoptarea articolului 9 al treilea și al patrulea paragraf din DGA 2011, din care rezultă o diferență de tratament între funcționarii al căror capital reprezentând drepturile lor de pensie dobândite într‑un alt sistem de pensii a fost transferat în sistemul de pensii al Uniunii înainte și, respectiv, după intrarea în vigoare a DGA 2011, nu a încălcat un asemenea principiu, întrucât tratamentul diferențiat afectează funcționari care nu fac parte din una și aceeași categorie (a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea Centeno Mediavilla și alții/Comisia, punctul 94 de mai sus, EU:C:2008:767, punctele 79-81).

178

Astfel, domnul Verile și ceilalți funcționari al căror capital reprezentând drepturile lor de pensie dobândite într‑un alt sistem nu fusese transferat în sistemul de pensii al Uniunii la momentul intrării în vigoare a DGA 2011 nu se află într‑o situație juridică similară cu cea a funcționarilor ale căror drepturi de pensie dobândite anterior intrării lor în serviciu fuseseră transferate deja, înaintea acestei date, sub formă de capital, în sistemul de pensii al Uniunii și față de care fusese adoptată o decizie privind recunoașterea unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii în acest din urmă sistem. Funcționarii din prima categorie dispuneau încă de drepturile de pensie într‑un alt sistem, în timp ce pentru cei din cea de a doua categorie avusese loc deja un transfer de capital având ca rezultat stingerea unor astfel de drepturi și recunoașterea corespunzătoare a unui spor de ani de plată a contribuțiilor la sistemul de pensii al Uniunii.

179

O astfel de diferență de tratament se bazează în plus pe un element obiectiv și independent de voința Comisiei, și anume celeritatea soluționării de către sistemul de pensii extern vizat a cererii de transfer al capitalului persoanei interesate.

180

În ceea ce privește principiul proporționalității, este suficient să se arate că nu există nicio legătură cu argumentele rezumate la punctul 172 de mai sus. Întrucât Domnul Verile nu a prezentat niciun alt argument, nu se poate concluziona că în speță a fost încălcat principiul menționat.

181

În consecință, al treilea motiv al acțiunii în fața Tribunalului Funcției Publice trebuie respins, precum și acțiunea în integralitatea sa, în măsura în care a fost formulată de domnul Verile.

182

Conform articolului 211 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, atunci când recursul este fondat, iar Tribunalul soluționează el însuși litigiul, acesta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

183

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 211 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

184

Cu toate acestea, potrivit articolului 211 alineatul (3) din același regulament, în cazul recursurilor formulate de instituții, cheltuielile efectuate de acestea rămân în sarcina lor.

185

În speță, recursul Comisiei judecându‑se pe fond, iar acțiunea în fața Tribunalului Funcției Publice trebuind respinsă, în temeiul dispozițiilor menționate mai sus, trebuie să se decidă că fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera de recursuri)

declară și hotărăște: