EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62014TA0509

Cauza T-509/14: Hotărârea Tribunalului din 29 mai 2024 – Decal España/Comisia [„Ajutoare de stat – Ajutor acordat de autoritățile spaniole în favoarea anumitor grupuri de interes economic (GIE) și a investitorilor acestora – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave (sistem fiscal spaniol în materie de leasing) – Decizie prin care ajutorul este declarat în parte incompatibil cu piața internă și prin care se dispune în parte recuperarea acestuia – Litigiu rămas în parte fără obiect – Nepronunțare în parte asupra fondului – Ajutor nou – Recuperare – Clauze contractuale care protejează beneficiarii împotriva recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă – Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale”]

JO C, C/2024/4319, 15.7.2024, ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4319/oj (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, GA, HR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4319/oj

European flag

Jurnalul Ofícial
al Uniunii Europene

RO

Seria C


C/2024/4319

15.7.2024

Hotărârea Tribunalului din 29 mai 2024 – Decal España/Comisia

(Cauza T-509/14)  (1)

(Ajutoare de stat - Ajutor acordat de autoritățile spaniole în favoarea anumitor grupuri de interes economic (GIE) și a investitorilor acestora - Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar pentru achiziționarea de nave (sistem fiscal spaniol în materie de leasing) - Decizie prin care ajutorul este declarat în parte incompatibil cu piața internă și prin care se dispune în parte recuperarea acestuia - Litigiu rămas în parte fără obiect - Nepronunțare în parte asupra fondului - Ajutor nou - Recuperare - Clauze contractuale care protejează beneficiarii împotriva recuperării unui ajutor de stat ilegal și incompatibil cu piața internă - Repartizare a competențelor între Comisie și autoritățile naționale)

(C/2024/4319)

Limba de procedură: spaniola

Părțile

Reclamantă: Decal España, SA (Barcelona, Spania) (reprezentant: M.-J. Silva Sánchez, avocat)

Pârâtă: Comisia Europeană (reprezentanți: J. Carpi Badía și P. Němečková, agenți, asistați de M. Segura Catalán, avocată)

Obiectul

Par acțiunea întemeiată pe articolul 263 TFUE, reclamanta solicită anularea Deciziei 2014/200/UE a Comisiei din 17 iulie 2013 privind schema de ajutoare SA.21233 C/11 (ex NN/11, ex CP 137/06) pusă în aplicare de Spania – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar, cunoscut și sub denumirea de sistem fiscal spaniol în materie de leasing (JO 2014, L 114, p. 1)

Dispozitivul

1)

Constată că nu mai este necesar să se pronunțe asupra fondului cauzei, în măsura în care este îndreptată împotriva articolului 1 din Decizia 2014/200/UE a Comisiei din 17 iulie 2013 privind schema de ajutoare de stat SA.21233 C/11 (ex NN/11, ex CP 137/06) pusă în aplicare de Spania – Regim fiscal aplicabil anumitor acorduri de leasing financiar, cunoscut și sub denumirea de „sistem fiscal spaniol în materie de leasing”, în partea în care desemnează grupuri de interes economic (GIE) și investitorii acestora ca fiind singurii beneficiari ai schemei de ajutor vizate în această decizie, și a articolului 4 alineatul (1) din decizia menționată, în partea în care somează Spania să recupereze integralitatea cuantumului ajutorului vizat în această decizie de la investitorii din cadrul grupurilor de interes economic care au beneficiat de acesta.

2)

Respinge în rest acțiunea.

3)

Fiecare parte va suporta propriile cheltuieli de judecată.


(1)   JO C 292, 1.9.2014.


ELI: http://data.europa.eu/eli/C/2024/4319/oj

ISSN 1977-1029 (electronic edition)


Top