1

Prin recursul formulat, domnul Ipatau solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene din 23 septembrie 2014, Ipatau/Consiliul (T‑646/11, EU:T:2014:800, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a respins acțiunea sa având ca obiect anularea:

în măsura în care îl vizează pe reclamant.

2

Istoricul cauzei a fost descris de Tribunal după cum urmează:

3

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 11 decembrie 2011, reclamantul a depus o cerere de asistență judiciară în temeiul articolelor 94 și 95 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, în vederea formulării unei acțiuni împotriva Consiliului în anularea Deciziei 2011/69, a Deciziei 2011/666, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 84/2011 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1000/2011, în măsura în care aceste acte îl vizează.

4

Prin Ordonanța președintelui Camerei a șasea a Tribunalului CD/Consiliul (T‑646/11 AJ, EU:T:2012:279), a fost admisă cererea de asistență judiciară a recurentului.

5

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 27 iunie 2012, reclamantul a introdus o acțiune în anularea Deciziei 2011/666, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1000/2011 și a scrisorii din 14 noiembrie 2011. În continuare, reclamantul a extins concluziile acțiunii sale și a cerut și anularea Deciziei 2012/642 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1017/2012.

6

Mai întâi, Tribunalul a examinat respectarea termenelor de introducere a acțiunii cu privire la toate actele a căror anulare s‑a cerut. Considerând că cererea de anulare a Deciziei 2011/666 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1000/2011 a fost introdusă în termenul de introducere a acțiunii, el s‑a pronunțat cu privire la admisibilitatea acțiunii în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva scrisorii din 14 noiembrie 2011. Ulterior examinării cererii de asistență judiciară, Tribunalul a statuat la punctul 58 din hotărârea atacată că nu se poate considera că reclamantul a menționat în mod clar, în cererea sa de asistență judiciară, scrisoarea din 14 noiembrie 2011 ca fiind un act care va fi vizat prin acțiunea pe care urma să o introducă.

7

Termenul prevăzut pentru formularea unei acțiuni împotriva scrisorii din 14 noiembrie 2011 nu ar fi fost, așadar, suspendat, conform articolului 96 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, prin introducerea cererii de asistență judiciară. În consecință, întrucât a fost introdusă la 27 iunie 2012, la mai mult de șapte luni de la data comunicării acestei scrisori, Tribunalul a constatat că acțiunea a fost introdusă după expirarea termenelor prevăzute la articolul 263 TFUE și la articolul 102 alineatele (1) și (2) din Regulamentul de procedură.

8

Domnul Ipatau invocase cinci motive în susținerea acțiunii formulate, întemeiate, în primul rând, pe o motivare insuficientă și pe o atingere adusă dreptului la apărare, în al doilea rând, pe caracterul colectiv al răspunderii și al măsurii restrictive, în al treilea rând, pe „lipsa componentei legale”, în al patrulea rând, pe o eroare de apreciere și, în al cincilea rând, pe nerespectarea principiului proporționalității. Tribunalul a considerat că fiecare dintre aceste motive era nefondat și, în consecință, a respins acțiunea.

9

Prin recursul formulat, domnul Ipatau solicită Curții:

10

Consiliul solicită Curții:

11

Prin intermediul primului motiv, domnul Ipatau susține că, prin faptul că a considerat acțiunea inadmisibilă, în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva scrisorii din 14 noiembrie 2011, Tribunalul a încălcat dreptul la protecție jurisdicțională efectivă.

12

Domnul Ipatau contestă punctele 58-60 din hotărârea atacată. În primul rând, el susține că actele trebuie să fie interpretate astfel încât să prevaleze efectul lor util și că, în consecință, cererea de asistență judiciară din 11 decembrie 2011 trebuie interpretată în sensul că urmărea în mod necesar anularea scrisorii din 14 noiembrie 2011. În al doilea rând, el arată că nu era asistat de un consilier atunci când a redactat cererea sa de asistență judiciară.

13

Consiliul consideră că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept prin excluderea acestei scrisori din obiectul cererii de asistență judiciară a recurentului. El susține că faptul că domnul Ipatau a redactat singur cererea de asistență judiciară nu poate să modifice condițiile de admisibilitate a acțiunii. Consiliul face referire chiar la modul de redactare a cererii de asistență judiciară și amintește că, în calitatea sa de director al Centrului Național pentru Legislație și Cercetare Juridică din Republica Belarus, recurentul are anumite cunoștințe despre regulile de drept, ceea ce ar reieși din argumentele juridice deosebit de dezvoltate formulate în această cerere.

14

În prealabil, trebuie amintit că nici dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă, nici dreptul de a fi ascultat nu sunt afectate de aplicarea strictă a reglementărilor Uniunii privind termenele de procedură, care, potrivit unei jurisprudențe constante, respectă cerința de securitate juridică și necesitatea de a evita orice discriminare sau orice tratament arbitrar în administrarea justiției (a se vedea Ordonanța Page Protective Services/SEAE, C‑501/13 P, EU:C:2014:2259, punctul 39 și jurisprudența citată).

15

Articolul 96 alineatul (4) din Regulamentul de procedură al Tribunalului prevede că, prin excepție de la regulile privind termenele de procedură, depunerea unei cereri de asistență judiciară suspendă termenul prevăzut pentru introducerea acțiunii până la data notificării ordonanței prin care se soluționează această cerere sau a ordonanței prin care se desemnează avocatul însărcinat să reprezinte solicitantul, dacă persoana interesată nu a propus ea însăși un avocat sau dacă nu se poate încuviința propunerea sa.

16

Cu ocazia examinării admisibilității acțiunii în anulare, în măsura în care aceasta era îndreptată împotriva scrisorii din 14 noiembrie 2011, Tribunalul era obligat să interpreteze cererea de asistență judiciară depusă de domnul Ipatau la 11 decembrie 2011, pentru a verifica dacă această scrisoare făcea obiectul acțiunii pe care acesta își propunea să o inițieze.

17

La punctul 55 din hotărârea atacată, Tribunalul a citat fragmentul din cererea de asistență judiciară în care este menționată scrisoarea din 14 noiembrie 2011. La punctul 56 din această hotărâre, el a reprodus și obiectul cererii de asistență judiciară, arătând că prin aceasta se urmărea anularea Deciziei 2011/69, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 84/2011, a Deciziei 2011/666 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1000/2011. La punctul 57 din hotărârea menționată, Tribunalul a analizat menționarea scrisorii din 14 noiembrie 2011 în contextul cererii de asistență judiciară, precum și această cerere. În această privință, el a constatat că recurentul menționase cererea respectivă numai în dezvoltarea motivelor și a principalelor argumente prezentate în partea „obiectul acțiunii” și că această mențiune era făcută numai în contextul expunerii primului motiv, scrisoarea nefiind amintită în cadrul celorlalte două motive. Tribunalul a mai subliniat că, deși cele trei motive se refereau în mod foarte explicit la deciziile și la regulamentele de punere în aplicare menționate, nu aceeași era situația și în cazul scrisorii din 14 noiembrie 2011.

18

Având în vedere aceste constatări, Tribunalul s‑a pronunțat la punctul 58 din hotărârea atacată, fără a săvârși vreo eroare de drept, în sensul că nu se poate considera că recurentul a menționat, în cererea sa de asistență judiciară, scrisoarea din 14 noiembrie 2011 ca fiind un act care va fi vizat prin acțiunea pe care urma să o introducă.

19

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia cererea de asistență judiciară din 11 decembrie 2011 trebuie interpretată în sensul că urmărea în mod necesar anularea scrisorii din 14 noiembrie 2011, trebuie amintit că, prin această scrisoare, Consiliul a respins cererea de reexaminare a includerii domnului Ipatau pe listele persoanelor care fac obiectul măsurilor restrictive prevăzute de Decizia 2011/69 și de Regulamentul de punere în aplicare nr. 84/2011. Această scrisoare se referea, de asemenea, la Decizia 2011/666 și la Regulamentul de punere în aplicare nr. 1000/2011.

20

Or, cererea de asistență judiciară fusese formulată de recurent în scopul introducerii acțiunii sale în anularea Deciziei 2011/69, a Regulamentului de punere în aplicare nr. 84/2011, a Deciziei 2011/666 și a Regulamentului de punere în aplicare nr. 1000/2011. Având în vedere redactarea clară, precisă și argumentată din punct de vedere juridic a acestei cereri de asistență judiciară, niciun element nu permitea Tribunalului să considere că această cerere trebuia să vizeze, în plus, anularea scrisorii din 14 noiembrie 2011.

21

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia domnul Ipatau nu a fost asistat de un consilier atunci când a redactat cererea sa de asistență judiciară, este necesar să se constate că cererea de asistență judiciară redactată de domnul Ipatau era clară, precisă și argumentată din punct de vedere juridic, ceea ce atestă competențele juridice ale acestuia.

22

Din toate aceste elemente rezultă că primul motiv nu este fondat și trebuie să fie respins.

23

Prin intermediul celui de al doilea motiv, domnul Ipatau arată că Tribunalul a încălcat dreptul la apărare atunci când a considerat că Consiliul putea adopta Decizia 2012/642 și Regulamentul de punere în aplicare nr. 1017/2012 fără a‑l asculta în prealabil. Astfel, el contestă punctele 80 și 81 din hotărârea atacată, care sunt redactate după cum urmează:

24

Domnul Ipatau susține că neschimbarea motivării actelor în cauză nu poate exonera Consiliul de obligația sa de a cere opinia persoanei interesate, oferindu‑i astfel posibilitatea de a‑și actualiza situația și informațiile care o privesc. El arată că Decizia 2012/642 se referă, în considerentul (8), la alegerile parlamentare din 23 septembrie 2012, menționând că „și în privința acestora s‑a constatat […] că […] nu au respectat standardele internaționale”, în timp ce motivele pentru care a fost inclus pe lista persoanelor supuse unor măsuri restrictive sunt legate de „încălcarea standardelor electorale în cadrul alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010”.

25

Consiliul contestă temeinicia acestui motiv.

26

La punctele 75 și 76 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit, fără a săvârși vreo eroare de drept, jurisprudența conform căreia, cu ocazia adoptării unei decizii prin care menține numele unei persoane sau al unei entități pe o listă cu persoane sau cu entități vizate de măsuri restrictive, Consiliul trebuie să respecte dreptul acestei persoane sau al acestei entități de a fi ascultată în prealabil atunci când reține în privința sa, în decizia de menținere a includerii pe listă a numelui său, elemente noi, mai precis, elemente care nu figurau în decizia inițială de includere a numelui său pe această listă (a se vedea în acest sens în special Hotărârea Franța/People’s Mojahedin Organization of Iran, C‑27/09 P, EU:C:2011:853, punctele 62 și 63).

27

După cum a arătat în mod întemeiat Tribunalul la punctul 80 din hotărârea atacată, motivele de menținere a includerii recurentului pe lista persoanelor vizate de măsurile restrictive în cauză nu s‑au schimbat în mod semnificativ în cursul anului 2012. Astfel, din totalitatea actelor a căror anulare a fost cerută de recurent în fața Tribunalului reiese că s‑a reținut în continuare răspunderea domnului Ipatau, în calitatea sa de președinte‑adjunct și de membru al CEC, pentru încălcarea standardelor electorale în cadrul alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010.

28

În orice caz, după cum a arătat Consiliul, recurentul prezentase deja observații Consiliului și știa, astfel, că dispunea în permanență de acest drept, a fortiori cu ocazia reexaminărilor periodice ale măsurilor restrictive adoptate împotriva Republicii Belarus, efectuate în vederea unei posibile prelungiri a acestora.

29

Din toate aceste elemente rezultă că al doilea motiv nu este fondat și trebuie să fie respins.

30

Prin intermediul celui de al treilea motiv, domnul Ipatau susține că Tribunalul a comis o eroare de drept prin faptul că a considerat că Consiliul nu săvârșise o eroare de apreciere atunci când a estimat că motivele care justificau includerea recurentului pe lista persoanelor supuse unor măsuri restrictive erau întemeiate. Astfel, el contestă punctele 143 și 144 din hotărârea atacată. Punctele 138-140 și 142-144 din hotărârea atacată sunt redactate după cum urmează:

[…]

31

Recurentul amintește Hotărârea Comisia și alții/Kadi (C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctele 119 și 121), conform căreia Consiliul este cel care are sarcina să demonstreze temeinicia motivelor care stau la baza deciziei de a include sau de a menține o persoană pe o listă a persoanelor vizate de sancțiuni, și Hotărârea Tay Za/Consiliul (C‑376/10 P, EU:C:2012:138, punctul 71), prin care Curtea a condamnat orice prezumție sau includere a unei persoane pe o astfel de listă având în vedere numai legăturile pe care aceasta le are cu alte persoane. El susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că a considerat că motivele actelor în litigiu erau suficiente pentru a stabili răspunderea sa în încălcările standardelor electorale internaționale care au avut loc cu ocazia alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010. În această privință, domnul Ipatau arată, în primul rând, că el nu a avut niciun motiv să se desolidarizeze de activitatea CEC.

32

În al doilea rând, el afirmă că nu se poate susține că CEC a contribuit la falsificarea rezultatelor alegerilor din 19 decembrie 2010, având în vedere că a fost formulată în fața acesteia o singură acțiune prin care se contesta validitatea alegerilor, a cărei soluționare în ultimă instanță era, în plus, de competența curții supreme, și nu a CEC. Pe de altă parte, nu se poate reproșa CEC că a validat rezultatele unor alegeri care au fost acceptate de 90 % dintre candidați.

33

În al treilea rând, el contestă criticile aduse de OSCE în raportul său și expuse la punctul 143 din hotărârea atacată, întrucât Tribunalul nu a putut examina deciziile CEC.

34

Consiliul amintește jurisprudența referitoare la motivarea actelor instituțiilor și arată că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept la punctele 97-103 din hotărârea atacată atunci când a examinat motivul de anulare întemeiat pe încălcarea obligației de motivare.

35

De asemenea, Consiliul examinează aspectul temeiniciei măsurilor adoptate împotriva domnului Ipatau și pe cel al dovedirii faptelor care au fost la originea acestor măsuri. El amintește că a prezentat, în memoriile sale depuse în primă instanță, anumite acțiuni ale CEC care au adus atingere standardelor electorale internaționale și rolul recurentului în această privință. El arată, pe de altă parte, că deși numai un candidat a contestat rezultatele alegerilor, alți șapte au fost reținuți de serviciile de securitate belaruse la sfârșitul alegerilor și, în consecință, nu ar fi fost în măsură să conteste rezultatele acestora.

36

Consiliul subliniază că sistemul electoral belarus nu poate funcționa decât prin colaborarea loială a unor înalți funcționari naționali cum este și recurentul. El consideră că, în calitate de înalt funcționar al regimului, recurentul era asociat guvernului belarus, în sensul reținut de Curte în Hotărârea Tay Za/Consiliul (C‑376/10 P, EU:C:2012:138). Rezultă că Consiliul s‑ar fi putut limita să prezinte, în motivarea deciziilor pe care le‑a adoptat, această legătură dintre recurent și guvern.

37

Trebuie amintit că obligația de motivare prevăzută la articolul 296 TFUE constituie o normă fundamentală de procedură care trebuie diferențiată de problema temeiniciei motivării, aceasta din urmă ținând de legalitatea pe fond a actului litigios (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, C‑367/95 P, EU:C:1998:154, punctul 67). Astfel, motivarea unei decizii constă în exprimarea formală a motivelor pe care se întemeiază această decizie. Dacă aceste motive sunt afectate de erori, ele afectează legalitatea pe fond a deciziei, dar nu motivarea acesteia, care poate fi suficientă chiar dacă cuprinde motive eronate (a se vedea Hotărârea Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala, C‑413/06 P, EU:C:2008:392, punctul 181). În consecință, motivele și argumentele care urmăresc contestarea temeiniciei unui act sunt lipsite de pertinență în cadrul unui motiv întemeiat pe lipsa motivării sau pe motivarea insuficientă.

38

Deși a calificat motivul său ca fiind „întemeiat pe o eroare de drept cu privire la caracterul suficient al motivelor prevăzute în actele în litigiu”, este necesar să se constate că recurentul critică temeinicia punctelor 143 și 144 din hotărârea atacată, prin care Tribunalul a răspuns motivului întemeiat pe o eroare de apreciere. Ținând cont de identificarea precisă a punctelor din motivare contestate, conform articolului 178 alineatul (3) din Regulamentul de procedură, este necesar, totuși, să se examineze motivul.

39

În cadrul controlului temeiniciei includerii domnului Ipatau pe listele persoanelor supuse unor măsuri restrictive, trebuie examinate, în primul rând, criteriile generale de includere pe liste, în al doilea rând, motivarea includerii domnului Ipatau pe o astfel de listă și, în al treilea rând, dovada temeiniciei acestei includeri (Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑605/13 P, EU:C:2015:247, punctul 40, și Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑630/13 P, EU:C:2015:248, punctul 41).

40

Trebuie amintit că Consiliul dispune de o largă marjă de apreciere în definirea criteriilor generale avute în vedere pentru aplicarea măsurilor restrictive (a se vedea în acest sens Hotărârea Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 120 și jurisprudența citată, Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑605/13 P, EU:C:2015:247, punctul 41, precum și Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑630/13 P, EU:C:2015:248, punctul 42).

41

Domnul Ipatau nu a invocat nicio eroare de drept în această privință.

42

În ceea ce privește dovada temeiniciei includerii domnului Ipatau pe liste, trebuie amintit că efectivitatea controlului jurisdicțional garantat la articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune ca, în cadrul controlului legalității motivelor pe care se întemeiază decizia de includere a numelui unei persoane pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive, instanța Uniunii să se asigure că această decizie, care are o aplicabilitate individuală pentru persoana în cauză, se întemeiază pe o bază factuală suficient de solidă. Aceasta presupune, în speță, verificarea faptelor invocate în expunerea de motive pe care se bazează decizia menționată, astfel încât controlul jurisdicțional să nu se limiteze la aprecierea verosimilității abstracte a motivelor invocate, ci să privească aspectul dacă aceste motive sau cel puțin unul dintre ele, considerat suficient în sine pentru susținerea acestei decizii, sunt întemeiate (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia și alții/Kadi, C‑584/10 P, C‑593/10 P și C‑595/10 P, EU:C:2013:518, punctul 119, Hotărârea Consiliul/Manufacturing Support & Procurement Kala Naft, C‑348/12 P, EU:C:2013:776, punctul 73, Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑605/13 P, EU:C:2015:247, punctul 45, precum și Hotărârea Anbouba/Consiliul, C‑630/13 P, EU:C:2015:248, punctul 46).

43

În primul rând, domnul Ipatau contestă faptul că CEC a putut contribui la falsificarea rezultatelor alegerilor din 19 decembrie 2010, având în vedere că a fost formulată o singură acțiune în fața sa. Acest argument nu poate, totuși, să repună în discuție constatările de fapt efectuate de Tribunal la punctele 142 și 143 din hotărârea atacată.

44

Astfel, la punctele menționate, Tribunalul a constatat, pe de o parte, că, în calitatea sa de autoritate de cel mai înalt grad din aparatul administrativ cu atribuții în domeniul electoral, CEC are alte competențe în afara soluționării contestațiilor, precum „un rol important în stabilirea listei de candidați la alegerile prezidențiale, în supervizarea autorităților inferioare din aparatul administrativ cu atribuții în domeniul alegerilor, în controlul derulării campaniei electorale, în gestionarea contestațiilor și a acțiunilor împotriva deciziilor luate de diferite comisii electorale de grad inferior, precum și de administrațiile locale”. Pe de altă parte, el a estimat că „supervizarea și controlul alegerilor nu au fost în mod evident efectuate suficient” și că „CEC a fost lipsită de independență, de imparțialitate, precum și de colegialitate și [că] a anunțat rezultatele oficiale care proclamau alegerea președintelui Lukașenko fără a publica, sub orice formă, rezultate detaliate”.

45

În al doilea rând, domnul Ipatau contestă că ar fi avut vreun motiv să se desolidarizeze de activitatea CEC. Or, având în vedere că domnul Ipatau nu identifică nicio eroare de drept a Tribunalului în ceea ce privește răspunderea CEC în legătură cu încălcările standardelor electorale internaționale în cadrul alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010, nu se poate imputa Tribunalului că a reținut răspunderea personală a recurentului pentru aceste încălcări pe baza funcției sale de președinte‑adjunct al CEC, precum și a faptului că nu s‑a desolidarizat de activitatea acesteia.

46

Aceste constatări de fapt, pe care Curtea nu are competența de a le controla în cadrul unui recurs, sunt cele care au permis Tribunalului să concluzioneze, în esență, că CEC era răspunzătoare pentru încălcările standardelor electorale internaționale în cadrul alegerilor prezidențiale din 19 decembrie 2010 și că acestea puteau fi, de asemenea, imputate personal domnului Ipatau, în calitatea sa de președinte‑adjunct al acestei instituții. Contrar celor afirmate de domnul Ipatau, Tribunalul nu a folosit nicio prezumție în privința sa și, în consecință, nu a acționat în contradicție cu Hotărârea Tay Za/Consiliul (C‑376/10 P, EU:C:2012:138) prin includerea numelui său pe lista persoanelor care fac obiectul unor măsuri restrictive numai pe baza legăturilor avute cu alte persoane.

47

În al treilea rând, domnul Ipatau reproșează Tribunalului că a preluat criticile adresate CEC de către OSCE cu privire la calitatea deciziilor acestei autorități electorale fără să fi examinat deciziile sale. Or, prin această argumentare, domnul Ipatau contestă, de fapt, aprecierea probelor de către Tribunal și valoarea pe care acesta le‑a atribuit‑o.

48

În această privință, trebuie amintit că, în anumite situații, instanța Uniunii poate lua în considerare rapoarte ale organizațiilor neguvernamentale internaționale (a se vedea în acest sens Hotărârea N. S. și alții, C‑411/10 și C‑493/10, EU:C:2011:865, punctele 90 și 91). A fortiori, aceasta poate lua în considerare un raport al unei organizații internaționale precum OSCE.

49

La punctul 140 din hotărârea atacată, Tribunalul a controlat gradul de fiabilitate al raportului OSCE prin compararea concluziilor acestui raport cu cele provenite de la instituții precum Consiliul Europei.

50

Având în vedere totalitatea aprecierilor de fapt ale Tribunalului, pe care Curtea nu are competența de a le controla în cadrul unui recurs, acesta a respins ca nefondat, la punctul 145 din hotărârea atacată, fără a săvârși o eroare de drept, motivul întemeiat pe eroarea de apreciere a Consiliului.

51

În acest sens, Tribunalul a respectat principiile care decurg din jurisprudența amintită la punctul 42 din prezenta hotărâre, referitoare la controlul legalității motivelor pe care se întemeiază acte precum actele în litigiu.

52

În consecință, se impune respingerea celui de al treilea motiv ca nefondat.

53

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, domnul Ipatau susține că Tribunalul a încălcat principiul proporționalității prin validarea măsurilor luate împotriva sa în cursul anilor 2011 și 2012, în timp ce raportul OSCE nu preconiza nicio măsură restrictivă împotriva membrilor CEC. El subliniază că recomandările generale ale OSCE cu privire la CEC nu se referă decât la compunerea acestei comisii și la calitatea instrucțiunilor pe care aceasta le adresează comisiilor locale. Or, sancționarea colectivă a membrilor CEC s‑ar dovedi în mod evident disproporționată și ineficace, deoarece ea împiedică membrii CEC să cunoască experiențele și bunele practici europene.

54

În plus, trebuie să se arate că, pentru a încuraja ameliorarea sistemului electoral belarus, care nu are o tradiție veche, ar fi indispensabil ca actorii sistemului electoral și în special membrii CEC să fie în primul rând familiarizați cu standardele electorale internaționale. În acest scop, statele membre ale Uniunii le‑ar putea propune cursuri de formare și, cu ocazia alegerilor din statele Uniunii, ar putea fi organizate vizite de observare. Or, interdicția de a se deplasa pe teritoriul Uniunii ar fi în mod evident contrară obiectivelor raportului OSCE.

55

Consiliul subliniază mai întâi că raportul OSCE nu constituie singurul temei al măsurilor restrictive luate împotriva recurentului. În continuare, el arată că nu există nicio contradicție între raportul OSCE și politicile Consiliului și ale Uniunii. Dimpotrivă, aceste politici, inclusiv cele care presupun măsuri restrictive, intenționează să pună presiune asupra regimului belarus și a celor care îi sunt asociate, pentru a se pune capăt încălcărilor grave ale drepturilor omului, represiunii societății civile și a opoziției democratice și pentru ca democrația și statul de drept, inclusiv standardele electorale internaționale, să fie respectate în Belarus. Pe de altă parte, măsurile restrictive ale Consiliului nu se opun ca persoanele responsabile de gestionarea alegerilor să beneficieze de instruire în Belarus în domeniul standardelor electorale internaționale. În plus, articolul 3 alineatul (6) din Decizia 2012/642 prevede posibilități de derogare de la interdicția de a se deplasa pe teritoriul Uniunii.

56

Conform articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, motivele și argumentele de drept invocate în cadrul unui recurs trebuie să identifice cu precizie aspectele din motivarea deciziei Tribunalului care sunt contestate (a se vedea Ordonanța Thesing și Bloomberg Finance/BCE, C‑28/13 P, EU:C:2014:230, punctul 25, precum și Hotărârea Klein/Comisia, C‑120/14 P, EU:C:2015:252, punctul 85).

57

Astfel, această cerință nu este îndeplinită de recursul care, fără a identifica exact eroarea de drept de care ar fi viciată hotărârea care face obiectul acestui recurs, se limitează să reproducă motivele și argumentele care au fost deja prezentate la Tribunal. Prin urmare, un astfel de recurs constituie, în realitate, o cerere prin care se urmărește obținerea unei simple reexaminări a cererii depuse la Tribunal, ceea ce nu intră în competența Curții (a se vedea Hotărârea Klein/Comisia, C‑120/14 P, EU:C:2015:252, punctul 86).

58

Or, prin faptul că s‑a limitat să afirme că Tribunalul a considerat pe nedrept că măsurile Consiliului în discuție nu erau disproporționate, fără să identifice cu precizie aspectele din motivarea celui de al cincilea motiv din hotărârea atacată pe care înțelege să le conteste, domnul Ipatau nu a respectat cerințele articolului 169 alineatul (2) din Regulamentul de procedură menționat. În plus, argumentele invocate în cadrul celui de al cincilea motiv al recursului nu sunt îndreptate împotriva hotărârii atacate, ci împotriva acestor măsuri ale Consiliului și repetă, în esență, argumentele prezentate deja în fața Tribunalului.

59

Întrucât cel de al patrulea motiv constituie, în realitate, o cerere prin care se urmărește obținerea unei simple reexaminări a cererii pe care domnul Ipatau a susținut‑o în primă instanță, acesta trebuie să fie respins ca inadmisibil.

60

Întrucât toate cele patru motive ale domnului Ipatau au fost respinse, este necesar să se respingă recursul.

61

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, Curtea se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

62

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din același regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acesta, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

63

Întrucât Consiliul a solicitat obligarea domnului Ipatau la plata cheltuielilor de judecată, iar domnul Ipatau a căzut în pretenții, se impune obligarea acestuia să suporte, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, cheltuielile de judecată efectuate de Consiliu.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: