—

pentru Canadian Oil Company Sweden AB, de B. Hansson și de M. Lönnqvist, advokater;

—

pentru domnul Rantén, de M. Wärnsby și de M. Edqvist, advokater;

—

pentru guvernul suedez, de A. Falk, de C. Meyer‑Seitz, de U. Persson, de N. Otte Widgren, de E. Karlsson și de L. Swedenborg, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul danez, de C. Thorning și de N. Lyshøj, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;

—

pentru guvernul norvegian, de I. Thue și de I. S. Jansen, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de D. Kukovec și de E. Manhaeve, în calitate de agenți, asistați de M. Johansson, advokat,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2006 privind înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice (REACH), de înființare a Agenției Europene pentru Produse Chimice, de modificare a Directivei 1999/45/CE și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 793/93 al Consiliului și a Regulamentului (CE) nr. 1488/94 al Comisiei, precum și a Directivei 76/769/CEE a Consiliului și a Directivelor 91/155/CEE, 93/67/CEE, 93/105/CE și 2000/21/CE ale Comisiei (JO L 396, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 60, p. 3, rectificare în JO 2007, L 136, p. 3), în versiunea rezultată din Regulamentul (CE) nr. 552/2009 al Comisiei din 22 iunie 2009 (JO L 164, p. 7, denumit în continuare „Regulamentul REACH”), precum și interpretarea articolelor 34 TFUE și 36 TFUE.

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Rantén și Canadian Oil Company Sweden AB (denumită în continuare „Canadian Oil”), pe de o parte, și Riksåklagaren (Procurorul General), pe de altă parte, în legătură cu sancțiunile aplicate domnului Rantén și Canadian Oil pentru introducerea a 320 de tone de produse chimice în Suedia fără a notifica această introducere Agenției pentru Produse Chimice (Kemikalieinspektionen) în vederea înscrierii în registrul național al produselor.

3

Considerentul (19) al Regulamentului REACH enunță următoarele:

„[…] dispozițiile privind înregistrarea ar trebui să le impună producătorilor și importatorilor să furnizeze date privind substanțele pe care le produc sau pe care le importă, să utilizeze datele respective în vederea evaluării riscurilor pe care le prezintă substanțele în cauză, precum și să elaboreze și să recomande măsuri adecvate de administrare a riscului. Pentru a asigura respectarea efectivă a acestor obligații, precum și din motive de transparență, operatorii care solicită înregistrarea ar trebui să prezinte [Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA)] un dosar care să conțină toate informațiile menționate mai sus. Ar trebui să fie permisă circulația substanțelor înregistrate pe piața internă.”

4

Articolul 1 alineatul (1) din Regulamentul REACH prevede:

„Scopul prezentului regulament este de a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, asigurând totodată sporirea competitivității și a inovației.”

5

Titlul II al regulamentului menționat este dedicat înregistrării substanțelor. Capitolul 1 din acest titlu este intitulat „Obligația generală de înregistrare și cerințe privind informațiile”.

6

În cadrul capitolului 1, articolul 5 din același regulament, intitulat „Fără informații, nu este pe piață («No data, no market»)”, conține următoarele dispoziții:

„Sub rezerva articolelor 6, 7, 21 și 23, substanțele ca atare, în amestecuri sau în articole, nu pot fi produse sau introduse pe piață în [Uniunea Europeană] decât dacă au fost înregistrate în conformitate cu dispozițiile relevante ale prezentului titlu, atunci când se solicită aceasta.”

7

În același capitol 1, articolul 6 din Regulamentul REACH, intitulat „Obligația generală de înregistrare a substanțelor ca atare sau în amestecuri”, prevede la alineatul (1):

„Cu excepția dispozițiilor contrare ale prezentului regulament, orice producător sau importator al unei substanțe, ca atare sau într‑un amestec sau în preparate, în cantități anuale de o tonă sau mai mari, prezintă o cerere de înregistrare [ECHA].”

8

Potrivit articolului 125 din regulamentul menționat, statele membre mențin un sistem de controale oficiale și alte activități în funcție de circumstanțe.

9

Articolul 128 din același regulament are următorul cuprins:

„(1)   Sub rezerva alineatului (2), statele membre nu interzic, restricționează sau împiedică producerea, importul, introducerea pe piață sau utilizarea unei substanțe ca atare, în amestec sau în articol, ce intră sub incidența prezentului regulament, care este conformă cu prezentul regulament și, după caz, cu acte comunitare adoptate în vederea aplicării prezentului regulament.

(2)   Nicio dispoziție a prezentului regulament nu împiedică statele membre să mențină sau să stabilească norme naționale pentru protecția lucrătorilor, a sănătății umane și a mediului, aplicabile în cazurile în care prezentul regulament nu armonizează cerințele privind producerea, introducerea pe piață sau utilizarea.”

10

În cadrul capitolului 29 din Codul mediului (miljöbalken), articolul 5 punctul 5 prevede că constituie o împiedicare a unei inspecții de mediu fapta unei persoane care, cu intenție sau din neglijență, produce sau introduce pe teritoriu, cu titlu profesional, produse chimice cu nerespectarea unei dispoziții emise de guvern în temeiul capitolului 14 articolul 12 din același cod, referitor la obligația de notificare în scopul înregistrării într‑un registru al produselor.

11

În cadrul capitolului 14 din Codul mediului, articolul 12 prevede:

„Orice produs chimic fabricat sau introdus în Suedia cu titlu profesional trebuie să fie înscris într‑un registru al produselor în conformitate cu modalitățile stabilite de guvern sau de autoritatea desemnată de guvern în acest sens. Acest registru este păstrat de autoritatea desemnată în acest sens de guvern.”

12

Articolul 3 din Regulamentul (2008:245) privind produsele chimice și organismele biotehnice [förordningen (2008:245) om kemiska produkter och biotekniska organismer] prevede că orice produs chimic sau organism biotehnic produs sau introdus în Suedia în scopuri profesionale trebuie să facă obiectul unei notificări adresate Agenției pentru Produse Chimice pentru înregistrarea în registrul produselor pe care aceasta este obligată să îl păstreze, în cazul în care produsul sau organismul respectiv are legătură cu unul dintre produsele înscrise în anexa la acest regulament.

13

Potrivit articolului 4 din regulamentul menționat, persoanei care produce sau introduce în Suedia cu titlu profesional un produs chimic sau un organism biotehnic îi revine sarcina să efectueze această notificare.

14

Articolul 5 din același regulament prevede o derogare de la obligația de notificare pentru persoanele care introduc anual mai puțin de 100 de kilograme dintr‑un produs.

15

Capitolul 3 din Instrucțiunile (KIFS 2008:2) Agenției pentru Produse Chimice privind produsele chimice și organismele biotehnice [Kemikalieinspektionens föreskrifter (KIFS 2008:2) om kemiska produkter och biotekniska organismer] precizează procedura de notificare în scopul înregistrării în registrul produselor. Numele sau denumirea socială a declarantului, adresa și numărul de telefon, precum și numărul național de identitate sau de înmatriculare la Registrul Comerțului, pe care trebuie să le cuprindă actul de notificare, trebuie comunicate cât mai rapid posibil și cel târziu la începerea activităților. Celelalte informații impuse trebuie comunicate cel târziu la data de 28 februarie a anului calendaristic următor datei la care a luat naștere obligația de notificare.

16

În cursul anului 2009, Canadian Oil a introdus 392 de tone de produse chimice în Suedia.

17

Contrar dispozițiilor dreptului suedez, acest import nu a fost notificat Agenției pentru Produse Chimice anterior datei limită de 28 februarie 2010.

18

Canadian Oil, pe de o parte, și domnul Rantén, în calitatea sa de director general al acestei societăți, pe de altă parte, au fost puși sub urmărire penală, în temeiul Codului mediului.

19

Printr‑o hotărâre din 24 aprilie 2013, Hovrätten över Skåne och Blekinge (Curtea de Apel din Malmö) l‑a condamnat pe domnul Rantén la 60 de zile‑amendă de 100 de coroane suedeze (SEK) (aproximativ 11 euro), iar pe Canadian Oil la o amendă de 200000 SEK (aproximativ 22113 euro).

20

În recursurile formulate în fața Högsta domstolen (Curtea Supremă), aceștia din urmă au arătat în esență că obligația de a adresa o notificare Agenției pentru Produse Chimice pentru înscrierea în registrul produselor încalcă libera circulație a substanțelor care fac obiectul Regulamentului REACH. Acest registru ar urmări în esență aceleași finalități cu cele ale acestui regulament și, prin urmare, ar fi incompatibil cu dispozițiile articolului 128 din acesta, ale cărui norme în domeniile vizate, în special în materie de notificare și de înregistrare a substanțelor chimice, trebuie considerate ca făcând obiectul unei armonizări depline. În orice caz, această obligație de notificare ar constitui o restricție la import interzisă de articolul 34 TFUE, iar în cauza principală nu ar fi aplicabilă niciuna dintre derogările prevăzute la articolul 36 TFUE.

21

Pentru instanța de trimitere, nu rezultă în mod clar din regulamentul menționat că domeniul de aplicare armonizat al acestuia s‑ar întinde până la a include înregistrarea unor produse sau substanțe chimice în scopul, cum se întâmplă în cazul registrului național suedez, de a se cunoaște utilizarea acestor produse sau a acestor substanțe, de a servi la supravegherea și la inspecția de către autorități a întreprinderilor care le manipulează sau de a elabora statistici. Aceasta solicită de asemenea să se stabilească dacă obligația de notificare nu constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import, în sensul articolului 34 TFUE, și dacă, în acest caz, ar fi aplicabilă, în mod proporțional, una dintre derogările prevăzute la articolul 36 TFUE.

22

În aceste condiții, Högsta domstolen (Curtea Supremă) a decis să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă Regulamentul REACH trebuie interpretat în sensul că se opune ca o reglementare națională să oblige un importator de produse chimice să înregistreze aceste produse la autoritatea națională competentă, în condițiile în care acestui importator îi revine deja, în temeiul regulamentului menționat, o obligație de înregistrare a acelorași produse la ECHA.

24

În această privință, trebuie amintit că, potrivit articolului 1 alineatul (1) din regulamentul menționat, scopul acestuia este de a se asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, inclusiv promovarea unor metode alternative pentru evaluarea pericolelor pe care le prezintă substanțele, precum și libera circulație a substanțelor pe piața internă, sporind totodată competitivitatea și inovația.

25

În acest scop, același regulament instituie un sistem integrat de control al substanțelor chimice care include înregistrarea, evaluarea, precum și autorizarea și, eventual, restricționarea utilizării acestora. Principiile cardinale care reglementează aceste elemente au fost prezentate de Comisia Europeană în introducerea Propunerii sale de regulament COM(2033) 644 final din 29 octombrie 2003. Aceasta descrie „sistemul REACH” în sensul că cuprinde, mai întâi, înregistrarea pentru care „industria trebuie să obțină informații pertinente cu privire la substanțele pe care le produce și să exploateze aceste informații pentru a asigura o gestionare sigură a substanțelor menționate”, în continuare, „evaluarea, care permite să se verifice că industria își respectă obligațiile” și autorizarea pentru substanțele care prezintă motive de îngrijorare deosebită, ale căror „riscuri legate de utilizare […] sunt gestionate în mod adecvat sau [ale căror] avantaje socio‑economice sunt mai importante decât riscurile [în cazul în care] nu există substanțe sau tehnologii de înlocuire ca altă soluție convenabilă”. În sfârșit, „procedura de restricționare oferă o plasă de siguranță care permite gestionarea riscurilor care nu sunt acoperite în mod adecvat de alte dispoziții din sistemul REACH” (Hotărârea FCD și FMB, C‑106/14, EU:C:2015:576, punctul 32).

26

În ceea ce privește libera circulație pe piața internă, aceasta este garantată prin obligația statelor membre, potrivit articolului 128 alineatul (1) din Regulamentul REACH, de a nu interzice, restricționa sau împiedica producerea, importul, introducerea pe piață sau utilizarea unei substanțe ca atare, în amestec sau în articol, care intră în domeniul de aplicare al acestui regulament și este conformă cu regulamentul menționat și, dacă este cazul, cu acte comunitare adoptate în vederea aplicării acestuia. Cu toate acestea, potrivit articolului 128 alineatul (2), nicio dispoziție din Regulamentul REACH nu împiedică statele membre să mențină sau să stabilească norme naționale pentru protecția lucrătorilor, a sănătății umane și a mediului, aplicabile în cazurile în care acest regulament nu armonizează cerințele privind producerea, introducerea pe piață sau utilizarea (Hotărârea Lapin luonnonsuojelupiiri, C‑358/11, EU:C:2013:142, punctul 32).

27

Rezultă, așadar, din aceste dispoziții că legiuitorul Uniunii a intenționat să realizeze o armonizare a cerințelor respective doar în anumite cazuri (a se vedea în acest sens Hotărârea Lapin luonnonsuojelupiiri, C‑358/11, EU:C:2013:142, punctul 33).

28

În consecință, pentru a răspunde la prima întrebare a instanței de trimitere, este necesar să se stabilească dacă dispozițiile Regulamentului REACH privind obligația de notificare și de înregistrare a substanțelor chimice armonizează asemenea cerințe astfel încât se opun unei reglementări naționale care îl obligă pe importatorul unor produse chimice să înregistreze aceste produse la autoritatea națională competentă.

29

În această privință, trebuie amintit că legiuitorul Uniunii a intenționat, astfel cum rezultă din considerentul (19) al regulamentului menționat, să le impună producătorilor și importatorilor să furnizeze ECHA date privind substanțele pe care le produc sau pe care le importă, să utilizeze aceste date pentru evaluarea riscurilor legate de aceste substanțe, precum și să elaboreze și să recomande măsuri adecvate de administrare a riscului.

30

În conformitate cu aceste obiective, același regulament impune industriei sarcina analizei substanțelor chimice. Regulamentul menționat instituie, în acest scop, diverse mecanisme de informare care urmăresc să contribuie, de‑a lungul întregului lanț de aprovizionare, la identificarea proprietăților periculoase ale acestora și la gestionarea riscurilor în scopul de a evita efectele adverse asupra sănătății umane și asupra mediului (Hotărârea FCD și FMB, C‑106/14, EU:C:2015:576, punctul 33).

31

Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctul 42 din concluzii, înregistrarea substanțelor chimice la ECHA nu oferă o imagine de ansamblu asupra fabricării sau a introducerii pe piață a acestor substanțe în fiecare stat membru. În special, registrul Uniunii nu furnizează în mod sistematic informații precise cu privire la localizarea substanțelor menționate pe teritoriul statelor membre.

32

Prin urmare, deși înregistrarea substanțelor chimice la ECHA constituie o condiție prealabilă pentru libera lor circulație pe piața internă, cu condiția, în plus, ca aceste substanțe să fie, în special în ceea ce privește proprietățile lor, conforme cu Regulamentul REACH, armonizarea pe care o efectuează, astfel, acest regulament în ceea ce privește o asemenea înregistrare a substanțelor menționate nu acoperă o altă formă de înregistrare la autoritățile naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care nu constituie o asemenea condiție prealabilă, care are ca obiect informații diferite de cele impuse de acest regulament și care răspunde acelorași obiective sau unor obiective suplimentare celor urmărite de regulamentul menționat, și anume, în special, asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, precum și libera circulație a unor asemenea substanțe pe piața internă.

33

Cu acest titlu, trebuie arătat, în primul rând, că înregistrarea impusă de reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu constituie o condiție prealabilă pentru importul produselor chimice pe teritoriul statului membru în cauză, întrucât autorităților naționale le pot fi notificate informațiile corespunzătoare după import cel târziu la începerea activităților pentru unele dintre aceste informații și, pentru celelalte, până la data de 28 februarie a anului calendaristic următor celui în care a avut loc acest import.

34

În al doilea rând, din observațiile prezentate în fața Curții rezultă că înregistrarea impusă de reglementarea națională în discuție în cauza principală urmărește în esență să permită autorităților naționale să dispună de o bază de date necesară pentru supravegherea produselor chimice pe teritoriul statului membru în cauză, căruia îi revine, în temeiul articolului 125 din Regulamentul REACH, sarcina să asigure un asemenea sistem de control, facilitând în special condițiile de inspecție a unităților care dețin aceste produse. Dacă această bază de date permite, de asemenea, să se dispună de informații contabile sau statistice indispensabile pentru stabilirea redevențelor stabilite pentru finanțarea acestui sistem de control, ea servește și la definirea orientărilor politice în domeniul mediului, inclusiv pentru a propune, la nivelul Uniunii, orice ameliorări utile în această privință.

35

Or, informațiile la care pot avea acces autoritățile naționale la ECHA și care decurg din înregistrarea produselor la aceasta în temeiul Regulamentului REACH nu cuprind totalitatea datelor care permit atingerea obiectivelor enunțate la punctul precedent din prezenta hotărâre.

36

Astfel, această înregistrare nu îi privește decât pe producătorii sau pe importatorii de substanțe chimice, ca atare, în amestecuri sau în articole și atunci când cantitățile lor depășesc o tonă pe an. În ceea ce privește amestecurile, această înregistrare nu permite, în special, să se cunoască procentul fiecărei substanțe chimice pe care o conțin. În ceea ce privește substanțele chimice ca atare, fabricate sau introduse pe piața Uniunii, înregistrarea lor la ECHA nu permite să se deducă pe piața cărui stat membru sunt furnizate aceste substanțe.

37

În schimb, informațiile solicitate în vederea înregistrării importului de produse chimice la autoritatea competentă în temeiul reglementării naționale în discuție în litigiul principal privesc în principal cantitățile de substanțe și de preparate prezente pe teritoriul statului membru în cauză, localizarea lor pe acest teritoriu, domeniile specifice de utilizare și actorii implicați.

38

În aceste condiții, armonizarea pe care o efectuează dispozițiile Regulamentului REACH cu privire la obligația de notificare și de înregistrare a substanțelor chimice, oricât de extinsă ar fi în vederea stabilirii unui sistem integrat de control al acestor substanțe pe teritoriul Uniunii care să permită asigurarea unei gestiuni sigure a acestora, nu este de natură să excludă o altă înregistrare care prezintă caracteristicile menționate la punctul 34 din prezenta hotărâre și care contribuie printre altele la punerea în aplicare a unui sistem de controale ale acestei gestiuni în statul membru în cauză și la evaluarea gestiunii menționate în special cu scopul de a propune, la nivelul Uniunii, orice ameliorări utile ale acesteia.

39

Prin urmare, nu rezultă că armonizarea menționată la punctul precedent se opune unei reglementări naționale care obligă un importator de produse chimice să înregistreze aceste produse la autoritatea națională competentă, însă cu condiția ca informațiile solicitate să contribuie în principal la realizarea acestor scopuri. Deși aceasta pare să fie situația celor care sunt menționate la punctul 37 din prezenta hotărâre, este totuși de competența instanței naționale să verifice acest aspect.

40

În acest context, simpla împrejurare că anumite informații elementare, referitoare în special la identificarea importatorului și a produselor și a căror furnizare nu creează nicio dificultate, sunt cerute deja la momentul înregistrării la ECHA, nu este suficientă pentru a lipsi de caracterul lor complementar informațiile, luate în ansamblu, cerute astfel de o autoritate națională competentă.

41

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la prima întrebare că Regulamentul REACH trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o reglementare națională să oblige un importator de produse chimice să înregistreze aceste produse la autoritatea națională competentă, în condițiile în care acestui importator îi revine deja, în temeiul acestui regulament, o obligație de înregistrare a acelorași produse la ECHA, cu condiția ca această înregistrare la autoritatea națională competentă să nu constituie o condiție prealabilă pentru introducerea pe piață a produselor menționate, să aibă ca obiect informații diferite de cele cerute de acest regulament și să contribuie la realizarea obiectivelor urmărite de acesta, în special cele de a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, precum și libera circulație a unor asemenea substanțe pe piața internă, în special prin punerea în aplicare a unui sistem de controale ale gestiunii sigure a unor asemenea produse în statul membru în cauză și prin evaluarea acestei gestiuni, aspect a cărui verificare este de competența instanței naționale.

42

Având în vedere răspunsul dat la prima întrebare, este necesar să se examineze a doua întrebare, prin care instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă dispozițiile coroborate ale articolelor 34 TFUE și 36 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun obligației de notificare și de înregistrare a produselor chimice, astfel cum este prevăzută de reglementarea națională în discuție în litigiul principal.

43

În această privință, trebuie amintit că rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că orice măsură a unui stat membru de natură să constituie, în mod direct sau indirect, efectiv sau potențial, un obstacol în calea comerțului din interiorul Uniunii trebuie considerată o măsură cu efect echivalent unor restricții cantitative în sensul articolului 34 TFUE (a se vedea în special Hotărârea Dassonville, 8/74, EU:C:1974:82, punctul 5, și Hotărârea Scotch Whisky Association și alții, C‑333/14, EU:C:2015:845, punctul 31).

44

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 53 din concluzii, caracterul obligatoriu al înregistrării importului produselor chimice la autoritatea națională competentă constituie o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative, în sensul articolului 34 TFUE, întrucât impunerea unor formalități la import este susceptibilă să împiedice comerțul în cadrul Uniunii și să îngreuneze accesul pe piața în cauză al produselor care sunt fabricate și comercializate legal în alte state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Ahokainen și Leppik, C‑434/04, EU:C:2006:609, punctul 21), ceea ce de altfel nu este contestat nici de instanța de trimitere, nici de vreuna dintre persoanele interesate prevăzute la articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene care au formulat observații în prezenta cauză.

45

Potrivit unei jurisprudențe constante, o măsură cu efect echivalent unei restricții cantitative la import poate fi justificată în special de motive privind protecția sănătății și a vieții persoanelor, în sensul articolului 36 TFUE, numai în cazul în care această măsură este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și să nu depășească ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins (Hotărârea Scotch Whisky Association și alții, C‑333/14, EU:C:2015:845, punctul 33). De altfel, măsurile naționale susceptibile să constituie un obstacol în calea comerțului intracomunitar pot fi justificate de cerințe imperative legate de protecția mediului (a se vedea în special Hotărârea Ålands Vindkraft, C‑573/12, EU:C:2014:2037, punctul 77).

46

În speță, trebuie amintit că înregistrarea impusă de o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal urmărește să obțină date care, pe de o parte, sunt în esență complementare celor care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului REACH și care, pe de altă parte, contribuie, în statul membru în cauză, în special la punerea în aplicare a sistemului de controale ale unei gestiuni sigure a produselor chimice vizate de acest regulament și la evaluarea acestei gestiuni, în special cu scopul de a propune, la nivelul Uniunii, orice ameliorări utile ale acesteia. Un asemenea obiectiv, legat de cel al regulamentului menționat care urmărește să asigure un nivel ridicat de protecție a sănătății umane și a mediului, poate justifica eventuale obstacole în calea liberei circulații a mărfurilor.

47

În plus, nu rezultă că informațiile solicitate importatorilor de reglementarea națională în discuție, precum cele menționate la punctul 37 din prezenta hotărâre, complementare celor prevăzute de același regulament pentru respectarea obligației de înregistrare a produselor chimice importate, nu ar fi adecvate obiectivului urmărit și ar depăși ceea ce este strict necesar pentru atingerea acestuia. Astfel, înregistrarea impusă de această reglementare națională pentru obținerea de informații precise care să permită autorităților naționale competente să aibă o imagine de ansamblu asupra produselor chimice prezente pe teritoriul statului membru în cauză, ceea ce nu permite înregistrarea la ECHA, contribuie la realizarea obiectivului amintit la punctul precedent din prezenta hotărâre, având în același timp un impact limitat asupra liberei circulații a acestor produse pe piața internă, întrucât înregistrarea în discuție în litigiul principal nu condiționează introducerea pe piața suedeză a unor asemenea produse care provin din alte state membre.

48

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că dispozițiile coroborate ale articolelor 34 TFUE și 36 TFUE trebuie interpretate în sensul că nu se opun obligației de notificare și de înregistrare a produselor chimice, astfel cum este prevăzută de reglementarea națională în discuție în cauza principală.

49

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară: