—

pentru domnul Balázs, de M. Miszkuly, ügyvéd;

—

pentru Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél‑alföldi Regionális Vám- és Pénzügyőri Főigazgatósága, de B. Gyenge, jogtanácsos;

—

pentru guvernul maghiar, de M. Fehér și de G. Koós, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul elen, de I. Bakopoulos și de V. Stroumpouli, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de A. Tokár și de K. Mifsud‑Bonnici, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (1) și a articolului 5 din Directiva 98/70/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 1998 privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 93/12/CEE a Consiliului (JO L 350, p. 58, Ediție specială, 13/vol. 26, p. 3), astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (CE) nr. 1882/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 septembrie 2003 (JO L 284, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 4, p. 213, denumită în continuare „Directiva 98/70”), precum și a articolului 1 punctele 6 și 11 din Directiva 98/34/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 iunie 1998 referitoare la procedura de furnizare de informații în domeniul standardelor, reglementărilor tehnice și al normelor privind serviciile societății informaționale (JO L 204, p. 37, Ediție specială, 13/vol. 23, p. 207), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2006/96/CE a Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO L 363, p. 81, Ediție specială, 13/vol. 57, p. 176, denumită în continuare „Directiva 98/34”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Balász, pe de o parte, și Nemzeti Adó- és Vámhivatal Dél‑alföldi Regionális Vám- és Pénzügyőri Főigazgatósága (Direcția generală fiscală a regiunii Del‑alföld din cadrul Administrației Naționale Fiscale, denumită în continuare „Direcția regională fiscală”) în legătură cu legalitatea unei decizii administrative prin care aplică acestuia, printre altele, o amendă fiscală pentru neachitarea accizelor pe stocurile sale de motorină.

3

Articolul 1 din Directiva 98/70, intitulat „Domeniul de aplicare”, prevede următoarele:

„Prezenta directivă stabilește specificații tehnice având în vedere considerente de sănătate și de mediu pentru combustibilii care vor fi folosiți pentru vehicule echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și motor cu combustie prin compresie.”

4

Articolul 4 din această directivă, intitulat „Motorina”, prevede la alineatul (1) litera (e):

„Cel târziu la 1 ianuarie 2009, statele membre iau măsuri pentru ca […] motorina să poată fi comercializată pe teritoriul lor numai dacă respectă specificația de protecție a mediului prezentată în anexa IV, cu excepția conținutului de sulf, care trebuie să fie de maximum 10 mg/kg.”

5

Articolul 5 din directiva menționată, intitulat „Libera circulație”, prevede:

„Niciun stat membru nu poate interzice, limita sau împiedica introducerea pe piață a combustibililor care îndeplinesc cerințele prezentei directive.”

6

Articolul 6 din aceeași directivă, intitulat „Comercializarea combustibililor care prezintă specificații de mediu mai stricte”, prevede:

„(1)   Prin derogare de la articolele 3, 4 și 5 și în conformitate cu articolul 95 alineatul (10) din tratat, un stat membru poate lua măsuri pentru a cere ca, în regiuni specifice de pe teritoriul său, carburanții să poată fi comercializați numai dacă respectă specificații de protecție a mediului mai stricte decât cele stabilite prin prezenta directivă, pentru întregul parc auto sau pentru o parte a acestuia, în vederea protecției sănătății populației într‑o anumită aglomerare sau a protecției mediului într‑o anumită zonă sensibilă din punct de vedere ecologic sau al protecției mediului din acel stat membru, dacă poluarea atmosferică sau a apei freatice constituie sau este de așteptat în mod rezonabil să constituie o problemă serioasă și recurentă pentru sănătatea oamenilor sau pentru mediu.

(2)   Un stat membru care dorește să facă uz de derogarea prevăzută la alineatul (1) înaintează în avans Comisiei o cerere motivată în acest sens. Motivarea cuprinde dovezile că derogarea respectă principiul proporționalității și că nu va constitui un obstacol pentru libera circulație a persoanelor și a mărfurilor.

[…]”

7

În anexa IV la Directiva 98/70 sunt stabilite specificațiile de mediu aplicabile carburanților de pe piață destinați vehiculelor echipate cu motor cu aprindere prin compresie. În această anexă sunt stabilite limite valorice pentru următorii parametri: cifra cetanică, densitatea la 15° C, distilarea, hidrocarburile aromatice policiclice și conținutul de sulf.

8

Considerentul (31) al Directivei 2009/30/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009, de modificare a Directivei 98/70 în ceea ce privește specificațiile pentru benzine și motorine, de introducere a unui mecanism de monitorizare și reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră și de modificare a Directivei 1999/32/CE a Consiliului în ceea ce privește specificațiile pentru carburanții folosiți de navele de navigație interioară și de abrogare a Directivei 93/12/CEE (JO L 140, p. 88) prevede:

„Este necesară adaptarea anexei IV la Directiva 98/70/CE pentru a permite introducerea pe piață a motorinelor diesel cu un conținut mai ridicat de biocarburant [(«B7»)] decât cel prevăzut în standardul EN 590:2004 («B5»). Acest standard ar trebui actualizat în mod corespunzător și ar trebui, de asemenea, stabilite limite pentru parametrii tehnici care nu sunt incluși în respectiva anexă, cum ar fi stabilitatea la oxidare, punctul de aprindere, reziduurile de carbon, conținutul de cenușă, conținutul de apă, impuritățile totale, coroziunea benzii de cupru, onctuozitatea, vâscozitatea cinematică, punctul de turbiditate, punctul de colmatare a filtrului la rece, conținutul de fosfor, indicele de aciditate, peroxizii, variația indicelui de aciditate, îmbâcsirea injectorului și adăugarea de aditivi pentru stabilitate.”

9

Articolul 1 din Directiva 98/34 prevede:

„În sensul prezentei directive, termenii utilizați au următoarele înțelesuri:

[…]

[…]

[…]”

10

Articolul 8 alineatul (1) primul paragraf din această directivă prevede:

„În conformitate cu articolul 10, Comisiei îi este comunicat, de îndată, de către statele membre, orice proiect de reglementare tehnică, cu excepția situației în care acesta transpune integral textul unui standard internațional sau european, caz în care este suficientă informația referitoare la standardul în cauză; de asemenea, acestea înaintează Comisiei o expunere a motivelor care fac necesară elaborarea unei astfel de reglementări, în cazul în care acest lucru nu a fost clarificat suficient în proiectul de reglementare tehnică.”

11

Astfel cum reiese din anexa I la Regulamentul (UE) nr. 1025/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind standardizarea europeană, de modificare a Directivelor 89/686/CEE și 93/15/CEE ale Consiliului și a Directivelor 94/9/CE, 94/25/CE, 95/16/CE, 97/23/CE, 98/34/CE, 2004/22/CE, 2007/23/CE, 2009/23/CE și 2009/105/CE ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Deciziei 87/95/CEE a Consiliului și a Deciziei nr. 1673/2006/CE a Parlamentului European și a Consiliului (JO L 316, p. 12), Comitetul European de Standardizare este recunoscut de Uniunea Europeană ca fiind organismul european de standardizare.

12

Comitetul European de Standardizare a adoptat, pentru prima dată în anul 1993, un standard pentru combustibilii diesel europeni, și anume standardul EN 590:1993, care prevedea, printre altele, un punct de aprindere sau punct de pornire, desemnând temperatura cea mai scăzută la care un combustibil emite suficienți vapori pentru a forma, cu aerul ambiant, un amestec gazos care se aprinde la contactul cu o sursă de căldură externă, temperatura respectivă fiind de cel puțin 55° C pentru acești combustibili. Valoarea menționată a fost preluată în mod identic în standardele ulterioare EN 590:1999, EN 590:2009 și EN 590:2013.

13

La data faptelor din litigiul principal, condițiile de calitate referitoare la combustibilul diesel erau stabilite prin Decretul ministerial 20/2008 al Ministrului Transporturilor, Comunicațiilor și Energiei din 22 august 2008 privind condițiile de calitate a combustibililor. Acest decret, prin care se urmărea transpunerea, printre altele, a Directivei 98/70, nu cuprindea nicio cerință cu privire la punctul de aprindere a motorinei.

14

În schimb, standardul maghiar MSZ EN 590:2009, care urmărea să transpună standardul european EN 590:2009, cuprindea o astfel de cerință privind punctul de aprindere a motorinei.

15

Articolul 3 literele c) și h) din Legea XXVIII din 1995 privind standardizarea națională prevede:

„Următoarele principii fundamentale sunt aplicabile în standardizarea națională:

[…]

[…]

16

Articolul 6 alineatul 1 din legea menționată prevede:

„Aplicarea standardului național este voluntară.”

17

Articolul 8 alineatul 1 litera b) din aceeași lege prevede:

„Misiunile Oficiului maghiar de standardizare cuprind:

[…]

18

Articolul 110 alineatul (13) din Legea CXXVII din 2003 privind reglementarea specifică a accizelor și a introducerii pe piață a unor produse supuse accizelor (denumită în continuare „Legea privind accizele”) prevede:

„[…] Din rezervoarele de stocare ale [altor stații de distribuție a carburanților decât cele care efectuează aprovizionarea aeronavelor] se pot vinde, exclusiv prin intermediul benzinăriilor, numai […] motorina prevăzută la poziția tarifară 2710 19 41 și combustibilul pentru încălzire prevăzut la pozițiile tarifare 2710 19 41 și 2710 19 45 care respectă standardul maghiar în vigoare […], precum și combustibilul biodiesel și etanolul E85 care respectă standardele maghiare în vigoare. […]”

19

La 5 octombrie 2009, stocurile de motorină ale domnului Balasz au fost supuse unui control fiscal în temeiul legislației privind accizele.

20

În urma analizei unei mostre prelevate cu această ocazie, s‑a constatat că punctul de aprindere a motorinei nu respecta dispozițiile standardului maghiar MSZ EN 590:2009. Astfel, valoarea măsurată era de 44° C în loc de valoarea de peste 55° C, admisă în temeiul standardului menționat.

21

La Kiskőrös (Ungaria), agenția locală a Direcției regionale financiare a Bács‑Kiskun din cadrul Administrației Naționale Fiscale a constatat, prin decizia din 21 martie 2013, că domnul Balázs a încălcat Legea privind accizele și a stabilit în sarcina acestuia obligația de plată a unei amenzi fiscale în cuantum de 4418080 de forinți maghiari (HUF) (aproximativ 14138 de euro), a unor accize în cuantum de 883616 HUF (aproximativ 2828 de euro) și a unor onorarii de expertiză în cuantum de 58900 HUF (aproximativ 189 de euro). La 13 iunie 2013, Direcția regională fiscală a confirmat această decizie.

22

Domnul Balasz contestă decizia menționată în fața Kecskeméti Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Tribunalul administrativ și pentru litigii de muncă din Kecskemét) invocând, printre altele, Directiva 98/34, precum și Legea XXVIII din 1995 privind standardizarea națională, potrivit cărora aplicarea unui standard național precum standardul maghiar MSZ EN 590:2009 ar fi voluntară.

23

Instanța de trimitere arată, în plus, că, la data efectuării controlului fiscal în discuție în litigiul principal, respectivul standard nu era disponibil în limba maghiară.

24

În aceste condiții, Kecskeméti Közigazgatási és Munkaügyi Bíróság (Tribunalul administrativ și pentru litigii de muncă din Kecskemét) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

25

Direcția regională fiscală a contestat, în cadrul ședinței, admisibilitatea cererii de decizie preliminară pentru motivul că întrebările preliminare nu au legătură cu faptele din litigiul principal. În opinia sa, decizia contestată în fața instanței de trimitere se referă numai la accizele care nu au fost achitate și nu sancționează în mod specific încălcarea cerințelor de calitate referitoare la motorină.

26

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub răspunderea sa și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri formulate de o instanță națională nu poate interveni decât atunci când este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică sau atunci când Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care îi sunt adresate (a se vedea în special Hotărârea Budějovický Budvar, C‑478/07, EU:C:2009:521, punctul 63, Hotărârea Zanotti, C‑56/09, EU:C:2010:288, punctul 15, precum și Hotărârea Melki și Abdeli, C‑188/10 și C‑189/10, EU:C:2010:363, punctul 27).

27

Or, în speță, presupunând chiar că decizia contestată în fața instanței de trimitere nu are în mod direct ca obiect să sancționeze încălcarea cerințelor de calitate referitoare la motorină, nu este mai puțin adevărat că, astfel cum a afirmat direcția regională fiscală, rezultatele examinării referitoare la punctul de aprindere au permis, în orice caz, să se constate că domnul Balász vânduse un combustibil care este supus unui impozit mai ridicat decât cel aplicabil motorinei.

28

În aceste împrejurări, nu se poate susține că interpretarea dreptului Uniunii solicitată de instanța de trimitere nu are nicio legătură cu obiectul litigiului principal.

29

Cererea de decizie preliminară este, prin urmare, admisibilă.

30

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 98/70 trebuie interpretate în sensul că se opun ca un stat membru să prevadă, în dreptul său național, cerințe de calitate suplimentare în raport cu cele conținute în această directivă pentru comercializarea de motorină precum cea referitoare la punctul de aprindere, în discuție în litigiul principal.

31

Pentru a răspunde la această întrebare trebuie, în primul rând, să se arate, pe de o parte, că, potrivit articolului 5 din Directiva 98/70, niciun stat membru nu poate interzice, limita sau împiedica introducerea pe piață de combustibili care îndeplinesc cerințele acestei directive.

32

Pe de altă parte, din temeiul juridic care a stat la baza Directivei 98/70 și a modificărilor sale ulterioare, și anume articolul 100 A din Tratatul CE și, respectiv, articolul 95 CE (devenit articolul 114 TFUE), privind armonizarea legislațiilor statelor membre pentru instituirea și funcționarea pieței interne, precum și din considerentul (1) al acestei directive rezultă că aceasta are drept obiectiv apropierea dispozițiilor statelor membre în vederea eliminării eventualelor disparități în materie de specificații aplicabile combustibililor.

33

Astfel, rezultă atât din modul de redactare a articolului 5 din Directiva 98/70, cât și din obiectivul acesteia că directiva menționată urmărește, în ceea ce privește, printre altele, specificațiile stabilite la articolul 4 alineatul (1) din directiva menționată coroborat cu anexele II și IV la aceasta să impună cerințe cu caracter exhaustiv de la care statele membre nu pot deroga decât în condițiile stricte prevăzute la articolul 6 din aceeași directivă.

34

Cu toate acestea, astfel cum a arătat avocatul general la punctele 39-47 din concluzii, constatarea de la punctul precedent este valabilă numai în limita domeniului de aplicare ratione materiae al Directivei 98/70, și anume în măsura în care este vorba despre specificații tehnice referitoare la combustibilii pe care această directivă urmărește să îi armonizeze.

35

Astfel, rezultă din modul de redactare a articolului 1 din directiva menționată, care definește domeniul său de aplicare, că această directivă se referă la specificațiile tehnice aplicabile combustibililor în cauză având în vedere considerente de sănătate și de mediu.

36

Conform acestui obiectiv al Directivei 98/70, specificațiile prevăzute în anexele I-IV la directiva menționată sunt denumite „specificații de mediu”.

37

În plus, regimul derogatoriu prevăzut la articolul 6 din respectiva directivă privește doar adoptarea unor specificații de mediu mai stricte decât cele prevăzute de aceasta, și anume, astfel cum reiese din alineatul (1) al articolului menționat, cele care protejează „sănăt[atea] populației într‑o anumită aglomerare sau […] mediu[l] într‑o anumită zonă sensibilă din punct de vedere ecologic sau al protecției mediului”.

38

Rezultă că Directiva 98/70 nu are ca obiectiv să armonizeze toate cerințele de calitate sau specificațiile tehnice care s‑ar putea aplica combustibililor în cauză și, în consecință, să interzică statelor membre să prevadă restricții sau derogări în această privință, ci se referă numai la specificațiile tehnice privind combustibilii cu impact asupra mediului, în sensul directivei menționate, și anume cele bazate pe considerente de sănătate și de mediu.

39

Or, în ceea ce privește specificația punctului de aprindere a motorinei, în discuție în litigiul principal, trebuie să se constate că reiese atât din definiția tehnică a acestui parametru, astfel cum este reprodusă la punctul 12 din prezenta hotărâre, cât și din afirmațiile părților din litigiul principal în ședință că această specificație servește în principal pentru a garanta siguranța motorinei ca produs și prezintă deopotrivă importanță pentru funcționarea și pentru protecția motoarelor autovehiculelor. Astfel, stabilirea punctului de aprindere are ca scop, în plus, protecția consumatorilor împotriva daunelor care pot fi cauzate vehiculelor lor.

40

În consecință, Directiva 98/70, în special articolul 5 din aceasta, nu se aplică unei specificații precum cea privind punctul de aprindere în discuție în litigiul principal și, astfel, nu se poate opune ca statele membre să supună introducerea pe piață a motorinei unei asemenea cerințe, în măsura în care aceasta nu constituie o specificație tehnică pentru sănătate și mediu, în sensul directivei menționate.

41

În plus, trebuie remarcat că, în considerentul (31) al Directivei 2009/30, se adresează în mod expres invitația de a adapta standardul EN 590:2004 și de a „stabili limite pentru parametrii tehnici care nu sunt incluși în [anexa IV la Directiva 98/70]”, printre care se numără punctul de aprindere, fapt care confirmă că această directivă nu exclude din principiu acest tip de parametri suplimentari.

42

În măsura în care specificația în discuție în litigiul principal nu se încadrează, prin urmare, în domeniul armonizat prin Directiva 98/70, trebuie amintit, în primul rând, că reiese din jurisprudența Curții că introducerea pe piață a unui produs care nu este acoperit de specificații tehnice armonizate sau recunoscute la nivelul Uniunii poate fi supusă de un stat membru, pe teritoriul său, numai unor cerințe care respectă obligațiile rezultate din Tratatul TFUE, în special, în speță, principiul liberei circulații a mărfurilor prevăzut la articolele 34 TFUE și 36 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Portugalia, C‑432/03, EU:C:2005:669, punctul 35, și Hotărârea Lidl Magyarország, C‑132/08, EU:C:2009:281, punctul 45).

43

În al doilea rând, trebuie să se constate că, în conformitate cu articolul 8 din Directiva 98/34, revine statelor membre, în scopul de a permite un control preventiv din perspectiva dispozițiilor referitoare la libera circulație a mărfurilor și în special în ceea ce privește justificarea obstacolelor care ar putea fi create în această privință, sarcina să comunice Comisiei, înainte de intrarea în vigoare, proiectele de reglementare prin care se stabilește obligativitatea unor specificații tehnice (a se vedea în acest sens Hotărârea Sandström, C‑433/05, EU:C:2010:184, punctul 42, precum și Hotărârea Belgische Petroleum Unie și alții, C‑26/11, EU:C:2013:44, punctele 49 și 50).

44

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 alineatul (1) și articolul 5 din Directiva 98/70 trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru să prevadă, în dreptul național, cerințe de calitate suplimentare în raport cu cele cuprinse în această directivă pentru comercializarea de motorină precum cea referitoare la punctul de aprindere în discuție în litigiul principal, atât timp cât nu este vorba despre o specificație tehnică a motorinei care privește protecția sănătății și a mediului în sensul directivei menționate.

45

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că din decizia de trimitere reiese că standardul maghiar MSZ EN 590:2009, care prevede specificația referitoare la punctul de aprindere a motorinei în discuție în litigiul principal și care urmărește să transpună standardul european EN 590:2009, a devenit obligatoriu în dreptul maghiar în temeiul articolului 110 alineatul (13) din Legea privind accizele.

46

În acest context, prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 punctele 6 și 11 din Directiva 98/34 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să stabilească obligativitatea unui standard național precum standardul maghiar MSZ EN 590:2009 în discuție în litigiul principal.

47

În această privință, este necesar să se observe, în primul rând, că nu există niciun element care indică faptul că ar rezulta din articolul 1 punctul 6 din Directiva 98/34, care cuprinde doar o definiție a ceea ce constituie, printre altele, un standard european sau național în sensul acestei directive, și din punctul 11 al articolului menționat, care definește noțiunea „reglementare tehnică”, că legiuitorul unui stat membru nu poate stabili obligativitatea totală sau parțială a unui astfel de standard.

48

În al doilea rând, trebuie să se constate că din modul de redactare a articolului 8 alineatul (1) primul paragraf din Directiva 98/34 reiese că un stat membru poate stabili obligativitatea unui standard european sau internațional prin transpunerea acestuia într‑o reglementare tehnică având, prin definiție, forță obligatorie. Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 65 din concluzii, nu există niciun motiv să se presupună că situația ar fi diferită în ceea ce privește un standard național, în special în ipoteza în care acesta corespunde, precum în cauza principală, unui standard european.

49

În aceste condiții, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 1 punctele 6 și 11 din Directiva 98/34 trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să stabilească obligativitatea unui standard național precum standardul maghiar MSZ EN 590:2009, în discuție în litigiul principal.

50

Cu titlu preliminar, trebuie să se constate că reiese din informațiile furnizate de instanța de trimitere că, la data faptelor din litigiul principal, standardul național MSZ EN 590:2009 nu era disponibil în limba maghiară, ci doar în limba engleză.

51

În acest context și având în vedere criteriul punerii la dispoziția publicului a standardelor, prevăzut la articolul 1 punctul 6 din Directiva 98/34, instanța de trimitere solicită, prin intermediul celei de a treia întrebări, să se stabilească, în esență, dacă această dispoziție trebuie interpretată în sensul că impune ca un standard național, în sensul dispoziției menționate, să fie disponibil în limba oficială a statului membru în cauză.

52

În această privință, după cum s‑a arătat deja la punctul 47 din prezenta hotărâre, articolul 1 punctul 6 din Directiva 98/34 nu cuprinde decât o definiție a ceea ce constituie un standard în sensul directivei menționate, această dispoziție vizând, în plus, nu să prevadă, ca atare, cerințe privind standardele, ci să stabilească o procedură de informare în domeniul standardelor și al reglementărilor tehnice și, prin urmare, un control preventiv pentru protejarea liberei circulații a mărfurilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Belgische Petroleum Unie și alții, C‑26/11, EU:C:2013:44, punctul 49).

53

Astfel, în lipsa oricărei indicații în acest sens în directiva menționată, nu se poate deduce din articolul 1 punctul 6 din aceeași directivă o cerință potrivit căreia un standard în sensul acestei dispoziții, disponibil în limba engleză, trebuie să fie disponibil în limba statului membru în cauză.

54

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a treia întrebare că articolul 1 punctul 6 din Directiva 98/34 trebuie interpretat în sensul că nu impune ca un standard în sensul acestei dispoziții să fie disponibil în limba oficială a statului membru în cauză.

55

Întrucât, în privința părților din acțiunile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară: