1

Prin cererea introductivă, Regatul Spaniei solicită anularea articolului 19 din Regulamentul (UE) nr. 1052/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 22 octombrie 2013 de instituire a Sistemului european de supraveghere a frontierelor (EUROSUR) (JO L 295, p. 11, denumit în continuare „Regulamentul Eurosur”).

2

În temeiul articolului 4 din Protocolul (nr. 19) privind acquis‑ul Schengen integrat în cadrul Uniunii Europene (denumit în continuare „protocolul Schengen”), Consiliul Uniunii Europene a adoptat, la 29 mai 2000, Decizia 2000/365/CE privind solicitarea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord de a participa la unele dintre dispozițiile acquis‑ului Schengen (JO L 131, p. 43, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 130).

3

Articolul 1 din această decizie enumeră dispozițiile acquis‑ului Schengen la care participă Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord. Dispozițiile acestui acquis privind trecerea frontierelor externe nu figurează printre dispozițiile astfel enumerate.

4

În temeiul articolului 4 din protocolul Schengen, Consiliul a adoptat, la 28 februarie 2002, Decizia 2002/192/CE privind solicitarea Irlandei de a participa la unele dintre dispozițiile acquis‑ului Schengen (JO L 64, p. 20, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 227).

5

Articolul 1 din această decizie enumeră dispozițiile acquis‑ului Schengen la care participă Irlanda. Dispozițiile acestui acquis privind trecerea frontierelor externe nu figurează printre dispozițiile astfel enumerate.

6

Considerentele (16), (20) și (21) ale Regulamentului Eurosur au următorul conținut:

[…]

7

Articolul 1 din acest regulament prevede:

„Prezentul regulament stabilește un cadru comun pentru schimbul de informații și pentru cooperarea între statele membre și [A]genți[a] [Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale statelor membre ale Uniunii Europene (denumită în continuare «agenția»)] în vederea îmbunătățirii conștientizării situației și a creșterii capacității de reacție la frontierele externe ale statelor membre ale Uniunii […] în scopul detectării, [al] prevenirii și [al] combaterii imigrației ilegale și a criminalității transfrontaliere și contribuind la asigurarea protecției și salvarea vieților migranților («EUROSUR»).”

8

Intitulat „Cadrul EUROSUR”, articolul 4 din regulamentul menționat prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Pentru schimbul de informații și pentru cooperarea în domeniul supravegherii frontierelor și ținând seama de mecanismele existente de schimb de informații și de cooperare, statele membre și agenția utilizează cadrul EUROSUR, care constă în următoarele componente:

[…]

(3)   Agenția oferă centrelor naționale de coordonare, prin intermediul rețelei de comunicații, acces nelimitat la tabloul situațional european și la tabloul comun al informațiilor privind zona prefrontalieră.”

9

Articolul 9 alineatele (9) și (10) din același regulament precizează:

„(9)   Centrele naționale de coordonare ale statelor membre vecine își fac cunoscut în mod reciproc, direct și în timp aproape real, tabloul situațional al secțiunilor de frontiere externe vecine în legătură cu:

(10)   Centrele naționale de coordonare din statele membre vecine își pot face cunoscut în mod reciproc, direct și în timp aproape real, tabloul situațional al secțiunilor de frontiere externe vecine privind pozițiile, starea și tipul resurselor proprii care operează la secțiunile de frontiere externe vecine, astfel cum figurează în stratul operațional.”

10

Articolele 14-16 din Regulamentul Eurosur prevăd regulile care guvernează capacitatea de reacție la frontierele externe ale statelor membre.

11

Articolul 19 din acest regulament, intitulat „Cooperarea cu Irlanda și Regatul Unit”, are următorul cuprins:

„(1)   În sensul prezentului regulament, schimbul de informații și cooperarea cu Irlanda și cu Regatul Unit pot avea loc în baza acordurilor bilaterale sau multilaterale între Irlanda sau, respectiv, Regatul Unit și unul sau mai multe state membre vecine sau prin intermediul rețelelor regionale înființate pe baza acordurilor respective. Centrele naționale de coordonare ale statelor membre reprezintă punctele de contact pentru schimbul de informații cu autoritățile corespondente din Irlanda și din Regatul Unit în cadrul EUROSUR. După încheierea acordurilor respective, acestea sunt notificate Comisiei.

(2)   Acordurile menționate la alineatul (1) se limitează la următorul schimb de informații între centrul național de coordonare al unui stat membru și autoritatea corespunzătoare din Irlanda sau Regatul Unit:

(3)   Informațiile furnizate în contextul EUROSUR de către agenție sau de către un stat membru care nu este parte la vreunul dintre acordurile menționate la alineatul (1) nu sunt transmise Irlandei sau Regatului Unit fără aprobarea prealabilă a agenției sau a statului membru respectiv. Statele membre și agenția sunt obligate să respecte refuzul de a schimba informațiile respective cu Irlanda sau Regatul Unit.

(4)   Sunt interzise transmiterea mai departe sau altă comunicare a informațiilor schimbate în temeiul prezentului articol către țări terțe sau alte părți terțe.

(5)   Acordurile menționate la alineatul (1) includ dispoziții privind costurile financiare care decurg din participarea Irlandei și a Regatului Unit la punerea în aplicare a acordurilor respective.”

12

Regatul Spaniei solicită Curții:

13

Parlamentul și Consiliul solicită Curții:

14

Prin decizia președintelui Curții din 19 mai 2014, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Parlamentului și ale Consiliului introduse de Irlanda, de Regatul Unit și de Comisie.

15

În susținerea acțiunii formulate, Regatul Spaniei invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea articolului 4 coroborat cu articolul 5 din protocolul Schengen.

16

În această privință, statul membru menționat susține că articolul 19 din Regulamentul Eurosur este contrar acestor dispoziții, în măsura în care instituie, în prelungirea articolului 4 din acest protocol, o procedură ad‑hoc de participare a Irlandei și a Regatului Unit la acest regulament, prin intermediul unor acorduri de cooperare.

17

Astfel, potrivit Regatului Spaniei, asocierea Irlandei și a Regatului Unit la sistemul Eurosur, prevăzută la articolul 19 din Regulamentul Eurosur, este o formă de participare în sensul protocolului Schengen, dat fiind că cooperarea acestor state membre în cadrul sistemului menționat constituie o participare la executarea regulamentului amintit și că implicarea acestor state membre într‑un schimb de informații le plasează în cadrul comun pentru schimbul de informații și pentru cooperare, pe care urmărește să îl stabilească regulamentul menționat, în aplicarea articolului 1 din acesta. În consecință, orice distincție între această asociere a Irlandei și a Regatului Unit la sistemul Eurosur și o participare în sensul protocolului Schengen ar prezenta un caracter artificial.

18

În plus, recunoașterea legalității instituirii unei proceduri ad‑hoc de participare ar lipsi de efect util articolul 4 din protocolul Schengen, din moment ce un stat membru căruia nu i s‑ar acorda autorizarea de a participa la adoptarea unei măsuri de dezvoltare a acquis‑ului Schengen ar putea, în pofida acestui refuz, să participe la această măsură prin intermediul procedurii ad‑hoc menționate. Acest regim ar fi, în consecință, incompatibil cu soluția reținută de Curte în Hotărârile Regatul Unit/Consiliul (C‑77/05, EU:C:2007:803) și Regatul Unit/Consiliul (C‑137/05, EU:C:2007:805).

19

Regatul Spaniei amintește de asemenea că, în Hotărârea Regatul Unit/Consiliul (C‑482/08, EU:C:2010:631), Curtea a considerat că statele membre care participă la acquis‑ul Schengen nu sunt obligate să prevadă măsuri speciale de adaptare pentru celelalte state membre.

20

Pe de altă parte, potrivit Regatului Spaniei, articolul 19 din Regulamentul Eurosur încalcă articolul 4 din protocolul Schengen în mod deosebit de grav, având în vedere că tratează Irlanda și Regatul Unit drept țări terțe, că pune aceste două state membre într‑o situație mai favorabilă decât cea a celorlalte state membre, că acordurile menționate la acest articol 19 cuprind dispoziții privind costurile de punere în aplicare a lor și că sistemul care decurge din aceste acorduri conduce la o fragmentare a gestionării trecerii frontierelor externe. Legiuitorul Uniunii ar fi creat astfel, în mod ilicit, o situație specială care nu ar fi prevăzută de dreptul primar și care s‑ar opune obiectivului urmărit prin articolul 4 din protocolul Schengen.

21

Parlamentul, Consiliul, Irlanda și Regatul Unit arată că termenul „participare” este utilizat în protocolul Schengen pentru a desemna atât participarea la adoptarea unor măsuri de dezvoltare a acquis‑ului Schengen, cât și participarea la aplicarea unor dispoziții deja adoptate și care intră sub incidența acestui acquis. Or, Irlanda și Regatul Unit nu ar fi participat la adoptarea Regulamentului Eurosur și nu ar participa nici la aplicarea acestuia, după cum ar menționa considerentele (20) și (21) ale acestui regulament.

22

Potrivit Parlamentului, Consiliului, Irlandei, Regatului Unit și Comisiei, articolul 19 din regulamentul menționat nu prevede, în realitate, decât o formă de cooperare limitată, care permite atingerea mai eficientă a obiectivelor Eurosur, fără ca Irlanda sau Regatul Unit să fie asimilate statelor care participă la dispozițiile acquis‑ului Schengen privind trecerea frontierelor externe. Astfel, diferitele limite care încadrează conținutul acordurilor menționate la articolul 19 ar însemna că acestea din urmă nu pot determina plasarea Irlandei sau a Regatului Unit în cadrul comun stabilit de același regulament.

23

În plus, Parlamentul și Comisia susțin că articolele 4 și 5 din protocolul Schengen urmăresc să reglementeze numai situațiile în care Irlanda sau Regatul Unit solicită să participe în cadrul unui domeniu al acquis‑ului Schengen, iar nu și statutul rezervat acestor state membre atunci când nu au întreprins un asemenea demers.

24

Pe de altă parte, soluția propusă de Regatul Spaniei ar conduce, potrivit Parlamentului și Regatul Unit, la tratarea Irlandei și a Regatului Unit cu mai multă neîncredere decât țările terțe.

25

În sfârșit, Consiliul, Regatul Unit și Comisia contestă argumentele invocate de Regatul Spaniei, potrivit cărora articolul 19 din Regulamentul Eurosur ar determina diverse consecințe nefaste, arătând, printre altele, că scopul protocolului Schengen nu este pus în joc de complexitatea care poate decurge din încheierea unor acorduri de cooperare, aceasta făcând parte integrantă din realitatea cooperării consolidate în spațiul Schengen și din cea a cooperării mai limitate care se are în vedere cu țările terțe vecine și cu statele membre neparticipante.

26

Trebuie amintit că articolul 1 din protocolul Schengen autorizează 25 de state membre, printre care nu figurează nici Irlanda, nici Regatul Unit, să pună bazele unei colaborări consolidate în domeniile care intră sub incidența acquis‑ului Schengen.

27

Întrucât Irlanda și Regatul Unit nu participă la toate dispozițiile acquis‑ului Schengen, aceste două state membre se găsesc într‑o situație specială, de care protocolul Schengen a ținut seama în două rânduri (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑77/05, EU:C:2007:803, punctul 57).

28

Pe de o parte, articolul 4 din acest protocol rezervă celor două state membre posibilitatea de a solicita, în orice moment, să participe la toate sau la unele dintre dispozițiile acquis‑ului Schengen în vigoare la data cererii de participare. Pe de altă parte, articolul 5 din protocolul menționat, care guvernează adoptarea propunerilor și a inițiativelor întemeiate pe acest acquis, permite statelor membre respective să aleagă dacă participă sau nu participă la adoptarea unei măsuri de acest fel, această alegere nefiind oferită unuia dintre statele membre menționate decât atunci când această măsură se înscrie într‑un domeniu al acquis‑ului Schengen la care statul membru în cauză a subscris în aplicarea articolului 4 din același protocol sau atunci când măsura menționată constituie o dezvoltare a unui asemenea domeniu (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑77/05, EU:C:2007:803, punctele 58, 62 și 65, precum și Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑482/08, EU:C:2010:631, punctul 61).

29

În acest context, trebuie subliniat că este cert că, deși, în aplicarea articolului 4 din protocolul Schengen și a Deciziilor 2000/365 și 2002/192, Irlanda și Regatul Unit participă la anumite dispoziții ale acquis‑ului Schengen, această participare nu se extinde la dispozițiile acestui acquis care privesc trecerea frontierelor externe.

30

Prin urmare, Irlanda sau Regatul Unit nu poate participa la dispozițiile în vigoare ale acquis‑ului Schengen care privesc acest domeniu sau la adoptarea de propuneri și de inițiative întemeiate pe acest acquis și care privesc domeniul menționat decât în urma unei cereri formulate în acest scop de statul membru în cauză, ulterior acceptată de Consiliu, care hotărăște în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 4 din protocolul Schengen.

31

În consecință, legiuitorul Uniunii nu poate institui în mod valabil o procedură diferită de cea prevăzută la articolul 4 din acest protocol, fie în sensul unei înăspriri, fie în sensul unei simplificări a acesteia, în scopul de a autoriza participarea Irlandei sau a Regatului Unit la astfel de dispoziții sau la adoptarea unor astfel de propuneri și inițiative (a se vedea în acest sens Hotărârea Parlamentul/Consiliul, C‑133/06, EU:C:2008:257, punctul 56).

32

De asemenea, legiuitorul Uniunii nu poate prevedea posibilitatea statelor membre de a încheia între ele acorduri care au un asemenea efect.

33

În speță, articolul 19 din Regulamentul Eurosur, care constituie o dezvoltare a acquis‑ului Schengen în domeniul trecerii frontierelor externe, prevede posibilitatea de a institui o cooperare în vederea schimbului de informații, în baza unor acorduri bilaterale sau multilaterale între Irlanda sau Regatul Unit și unul sau mai multe state membre vecine, fără a fi necesară, în prealabil, adoptarea unei decizii a Consiliului, întemeiată pe articolul 4 din protocolul Schengen, pentru autorizarea acestei cooperări.

34

Având în vedere obiectul acestor acorduri, articolul 19 din Regulamentul Eurosur nu permite Irlandei sau Regatului Unit să participe la adoptarea unei propuneri sau a unei inițiative întemeiate pe acquis‑ul Schengen în domeniul trecerii frontierelor externe.

35

În schimb, în măsura în care acordurile menționate urmăresc instituirea unei cooperări între Irlanda sau Regatul Unit și unul sau mai multe state membre vecine, este necesar, pentru a aprecia temeinicia motivului unic invocat de Regatul Spaniei în susținerea acțiunii formulate, să se determine dacă această cooperare poate fi calificată drept „participare” la dispozițiile Regulamentului Eurosur, în sensul articolului 4 din protocolul Schengen.

36

În această privință, trebuie să se arate mai întâi, pe de o parte, că, din considerentele (20) și (21) ale Regulamentului Eurosur, reiese că Irlanda și Regatul Unit nu sunt nici obligate prin acest regulament, nici supuse aplicării acestuia și, pe de altă parte, că articolul 19 din regulamentul amintit nu prevede că acordurile menționate la acest articol ar avea ca obiect modificarea acestei situații.

37

În continuare, rezultă din articolele 1 și 4 din Regulamentul Eurosur că acesta creează un cadru comun pentru schimbul de informații și pentru cooperarea dintre statele membre și agenție, care se compune din șase elemente enumerate la articolul 4 alineatul (1) din acest regulament. Or, acordurile menționate la articolul 19 din regulamentul amintit privesc exclusiv, potrivit articolului 19 alineatul (2) din același regulament, două dintre aceste șase elemente, întrucât ele permit un schimb de informații numai cu centrele naționale de coordonare ale statelor membre care au încheiat un astfel de acord cu privire la informațiile cuprinse în tablourile situaționale naționale ale acestor state membre.

38

Din această limitare a obiectului acordurilor menționate la articolul 19 din Regulamentul Eurosur rezultă, în special, după cum a arătat avocatul general la punctele 27 și 31 din concluzii, că respectivele acorduri nu pot institui relații între Irlanda sau Regatul Unit și agenție și că este de asemenea exclus orice acces direct la rețeaua de comunicații, la tabloul situațional european și la tabloul comun al informațiilor, la care celelalte state membre pot avea acces în mod nelimitat, potrivit articolului 4 alineatul (3) din regulamentul menționat, și care constituie nucleul cadrului comun instituit prin același regulament.

39

Pe de altă parte, acordurile menționate la articolul 19 din Regulamentul Eurosur nu se pot referi la partea operațională a acestui regulament, respectiv la capacitatea de reacție la frontierele externe ale statelor membre, care face obiectul articolelor 14-16 din regulamentul menționat.

40

În sfârșit, trebuie arătat că informațiile care pot fi transmise Irlandei și Regatului Unit în temeiul acordurilor menționate la articolul 19 din Regulamentul Eurosur sunt identificate exact la articolul 19 alineatele (2) și (3) din acest regulament. În special, nu pot face obiectul unui schimb de informații cu Irlanda sau cu Regatul Unit nici informațiile vizate la articolul 9 alineatul (10) din regulamentul menționat, nici informațiile furnizate, în cadrul Eurosur, de agenție sau de un stat membru care nu este parte la un astfel de acord, fără autorizarea prealabilă a agenției sau a acestui din urmă stat membru.

41

În consecință, se pare că, pe de o parte, cooperarea permisă de articolul 19 din Regulamentul Eurosur nu poate avea ca obiect decât o parte limitată a domeniilor reglementate de acest regulament și că, pe de altă parte, în aceste domenii, acordurile menționate în acest articol nu permit accesul, nici chiar în mod indirect, la informațiile schimbate în cadrul comun instituit prin regulamentul menționat fără acordul prealabil al statelor membre care au furnizat aceste informații.

42

Rezultă din cele precedente că acordurile menționate la articolul 19 din Regulamentul Eurosur permit punerea în aplicare a unei forme limitate de cooperare între Irlanda și Regatul Unit și unul sau mai multe state membre vecine, însă nu pot determina plasarea Irlandei sau a Regatului Unit într‑o situație echivalentă celei a celorlalte state membre, întrucât aceste acorduri nu pot prevedea în mod valabil pentru aceste prime două state membre drepturi sau obligații comparabile cu cele ale celorlalte state membre în cadrul sistemului Eurosur sau al unei părți substanțiale a acestuia.

43

Cu toate acestea, Regatul Spaniei susține, spre deosebire de Parlament și de Consiliu, că chiar și o formă limitată de cooperare trebuie să fie considerată participare, în sensul articolului 4 din protocolul Schengen, ceea ce ar însemna că, în pofida limitelor care încadrează cooperarea prevăzută la articolul 19 din Regulamentul Eurosur, acest din urmă articol ar fi incompatibil cu protocolul menționat.

44

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru interpretarea unei dispoziții a dreptului Uniunii, trebuie să se țină seama atât de prevederile acesteia, cât și de contextul și de obiectivele sale (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑77/05, EU:C:2007:803, punctul 55, precum și Hotărârea van der Helder și Farrington, C‑321/12, EU:C:2013:648, punctul 36).

45

În ceea ce privește, în primul rând, modul de redactare a articolului 4 din protocolul Schengen, trebuie să se arate că din acesta reiese că Irlanda și Regatul Unit au posibilitatea de a solicita să participe la toate sau la o parte din dispozițiile acquis‑ului Schengen. În schimb, prevederile acestui articol nu evocă posibilitatea Consiliului de a varia, prin utilizarea procedurii prevăzute la acest articol, intensitatea acestei participări, prin stabilirea unei aplicări restrânse sau adaptate, cu privire la cele două state membre, a dispozițiilor la care acestea ar fi autorizate să participe precum cea avută în vedere la articolul 19 din Regulamentul Eurosur.

46

În al doilea rând, în ceea ce privește contextul în care se înscrie articolul 4 din protocolul Schengen, trebuie, mai întâi, să se sublinieze că preambulul acestui protocol precizează că acesta prevede posibilitatea pentru Irlanda și pentru Regatul Unit „de a accepta” dispoziții ale acquis‑ului Schengen, indicând astfel că procedura instituită prin articolul 4 din protocolul menționat urmărește să consacre adeziunea deplină a acestor state membre la dispoziții în vigoare ale acquis‑ului amintit, iar nu să edicteze mecanisme de cooperare limitate în domeniile acquis‑ului menționat, la care statele membre respective nu au subscris. Această analiză este confirmată de faptul că termenul „a accepta” este folosit de asemenea, la articolul 7 din același protocol, în ceea ce privește noile state membre ale Uniunii.

47

În continuare, trebuie amintit că, atât din preambulul protocolului Schengen, cât și din articolul 1 din acesta, reiese că integrarea acquis‑ului Schengen în cadrul Uniunii Europene este întemeiată pe dispozițiile tratatelor privind cooperarea consolidată.

48

Or, din titlul III al părții a șasea din Tratatul FUE și în special din articolul 327 TFUE rezultă că punerea în aplicare a unei cooperări consolidate este structurată de distincția făcută între statele participante, care sunt obligate prin actele adoptate în acest cadru, și statele neparticipante, care nu au astfel de obligații. Trecerea de la statutul de stat membru neparticipant la cel de stat membru participant este, în general, reglementată prin articolul 331 TFUE și presupune, după cum indică acest articol, obligația statului membru respectiv de a aplica actele deja adoptate în cadrul cooperării consolidate în cauză.

49

Articolul 4 din protocolul Schengen, care se aplică în locul articolului 331 TFUE în cadrul cooperării consolidate în domeniile care intră sub incidența acquis‑ului Schengen, trebuie, în consecință, să fie interpretat în sensul că urmărește să permită Irlandei și Regatului Unit să fie plasate, în ceea ce privește anumite dispoziții în vigoare ale acquis‑ului Schengen, într‑o situație echivalentă celei a statelor membre participante la acest acquis, iar nu în sensul că reglementează drepturile și obligațiile acestor două state membre atunci când aleg să rămână, în anumite domenii, în afara acestei cooperări consolidate.

50

Este necesar să se arate, în al treilea rând, că argumentația Regatului Spaniei, potrivit căreia scopul urmărit prin articolul 4 din protocolul Schengen se opune admiterii legalității instituirii unor forme limitate de cooperare cu Irlanda sau cu Regatul Unit, trebuie să fie respinsă.

51

Astfel, pe de o parte, rezultă în același timp din economia generală a protocolului Schengen, din Declarația nr. 45 cu privire la articolul 4 din Protocolul privind integrarea acquis‑ului Schengen în cadrul Uniunii și din principiul cooperării loiale că nu se poate considera că sistemul instituit la articolele 4 și 5 din protocolul Schengen urmărește să impună Irlandei și Regatului Unit să participe la întregul acquis Schengen, excluzând orice formă de cooperare limitată cu aceste state membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑77/05, EU:C:2007:803, punctul 66).

52

Pe de altă parte, trebuie arătat că interpretarea articolului 4 din protocolul Schengen în sensul că nu se aplică formelor limitate de cooperare nu repune în discuție efectul util al acestui articol, întrucât această interpretare nu permite Irlandei și Regatului Unit nici să obțină drepturi comparabile cu cele ale celorlalte state membre, cu privire la dispozițiile în vigoare ale acquis‑ului Schengen, nici să participe la adoptarea de propuneri și de inițiative întemeiate pe dispoziții ale acestui acquis, fără să fi obținut în prealabil autorizarea de a participa la dispozițiile în cauză, pe baza unei decizii unanime a Consiliului, adoptată în temeiul articolului menționat.

53

De asemenea, faptul că statele membre participante la acquis‑ul Schengen nu sunt obligate să prevadă, atunci când dezvoltă și aprofundează cooperarea consolidată pe care au fost autorizate să o instituie prin articolul 1 din protocolul Schengen, măsuri speciale de adaptare pentru celelalte state membre (Hotărârea Regatul Unit/Consiliul, C‑482/08, EU:C:2010:631, punctul 49) nu înseamnă că ar fi interzis ca legiuitorul Uniunii să edicteze, atunci când consideră oportun, astfel de măsuri care să permită în special anumite forme limitate de cooperare cu aceste din urmă state membre.

54

De altfel, o soluție contrară ar fi de natură să împiedice realizarea deplină a obiectivelor acquis‑ului Schengen prin limitarea, de exemplu, a eficacității supravegherii frontierelor externe în zonele care se învecinează geografic cu teritoriul statelor care nu participă la acquis‑ul Schengen în domeniul trecerii acestor frontiere.

55

Împrejurarea că instituirea unor forme limitate de cooperare ar putea conduce la o fragmentare a regulilor aplicabile în acest domeniu, chiar presupunând că ar fi dovedită, nu este de natură să repună în discuție această concluzie, dat fiind că punerea în aplicare a unei cooperări consolidate conduce inevitabil la o anumită fragmentare a regulilor aplicabile statelor membre în domeniul în cauză.

56

În acest context, faptul că Irlanda sau Regatul Unit ar fi plasate, în ceea ce privește cadrul comun instituit de Regulamentul Eurosur, într‑o situație diferită de cea a celorlalte state membre, care ar putea fi comparată, într‑o anumită măsură, cu cea a unei țări terțe, nu poate fi, în consecință, considerat pertinent.

57

Pe de altă parte, trebuie arătat că articolul 19 din Regulamentul Eurosur poate contribui la reducerea acestei fragmentări prin înglobarea conținutului acordurilor pe care statele membre le pot încheia cu Irlanda și cu Regatul Unit în domeniul schimbului de informații privind trecerea frontierelor externe.

58

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că formele limitate de cooperare nu constituie o formă de participare în sensul articolului 4 din protocolul Schengen.

59

Prin urmare, având în vedere constatările de la punctul 42 din prezenta hotărâre, nu se poate considera că articolul 19 din Regulamentul Eurosur prevede posibilitatea, pentru statele membre, de a încheia acorduri care să permită Irlandei sau Regatului Unit să participe la dispoziții în vigoare ale acquis‑ului Schengen, care aparțin domeniului trecerii frontierelor externe.

60

În consecință, motivul unic invocat de Regatul Spaniei în susținerea acțiunii formulate trebuie înlăturat în întregime și, prin urmare, prezentul recurs trebuie respins.

61

În temeiul articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Parlamentul și Consiliul au solicitat obligarea Regatului Spaniei la plata cheltuielilor de judecată, iar Regatul Spaniei a căzut în pretenții cu privire la motivul unic invocat, se impune obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

62

Conform articolului 140 alineatul (1) din acest regulament, Irlanda, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord și Comisia suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: