1. 

Directiva habitate ( 2 ) este destinată să contribuie la menținerea biodiversității prin conservarea habitatelor naturale și a speciilor de floră și faună sălbatică de pe teritoriul statelor membre. În acest scop, ea prevede o serie de cerințe privind identificarea și conservarea habitatelor naturale.

2. 

În special, o listă de „situri de importanță comunitară” trebuie să fie ținută la zi de Comisia Europeană, pe baza propunerilor statelor membre. După includerea unui sit în lista respectivă, acesta trebuie să fie tratat ca o „arie specială de conservare”. Statele membre trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru a evita deteriorarea habitatelor naturale din cadrul unor asemenea arii. Ele trebuie de asemenea să realizeze o evaluare corespunzătoare a oricărui plan sau proiect care nu are legătură cu gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria. Autoritățile naționale pot în mod normal să aprobe planul sau proiectul doar dacă nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv. Totuși, dacă, în pofida unui rezultat negativ al evaluării și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat din motive cruciale de interes public major, statul membru în cauză ia toate măsurile compensatorii necesare.

3. 

Prezenta cerere de decizie preliminară formulată de Bundesverwaltungsgericht (Tribunalul Administrativ Federal, Germania) privește construirea unui pod peste râul Elba, planificată și aprobată înainte de clasificarea zonei de pe ambele maluri ale râului ca sit de importanță comunitară, dar începută și realizată după includerea sitului în lista Comisiei.

4. 

Autoritățile naționale au efectuat o evaluare preliminară a proiectului în prima etapă a procedurii de aprobare a planului, precum și o examinare ulterioară, după includerea în lista Comisiei. O asociație de protecție a naturii contestă însă în continuare validitatea deciziei de aprobare a planului, printre altele pentru motivul că evaluările nu au respectat în totalitate cerințele din Directiva habitate, care ar fi trebuit să fie respectate integral după includerea în listă de către Comisie.

5. 

Bundesverwaltungsgericht solicită orientări cu privire la aplicarea acestor cerințe în astfel de împrejurări.

6.

Articolul 3 alineatul (1) din Directiva habitate prevede, în special:

„Se instituie o rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare, cu denumirea de Natura 2000. Compusă din situri care adăpostesc tipurile de habitate naturale enumerate în anexa I și habitatele speciilor enumerate în anexa II, această rețea permite menținerea sau, după caz, readucerea la un stadiu corespunzător de conservare în aria lor de extindere naturală a tipurilor de habitate naturale și a habitatelor speciilor respective.”

7.

Articolul 4 alineatul (1) impune ca fiecare stat membru să propună o listă de situri, indicând tipul de habitat natural și speciile indigene adăpostite de respectivul habitat. Alineatele (2) și (3) stabilesc procedura prin care, pe baza listelor statelor membre, Comisia trebuie să adopte o listă de situri de importanță comunitară în termen de șase ani de la notificarea directivei, cu evidențierea celor care adăpostesc unul sau mai multe tipuri de habitate naturale prioritare sau specii prioritare. Alineatele (4) și (5) prevăd:

„(4)   După adoptarea unui sit de importanță comunitară în conformitate cu procedura prevăzută la alineatul (2), statul membru respectiv desemnează situl ca arie specială de conservare cât mai curând posibil, în termen de maximum șase ani, stabilind prioritățile în funcție de importanța siturilor pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a unui habitat natural din anexa I sau a unei specii din anexa II ori pentru coerența sistemului Natura 2000 și în funcție de pericolele de degradare sau distrugere ce amenință respectivele situri.

5.   De îndată ce este inclus în lista [siturilor de importanță comunitară], orice sit este supus dispozițiilor articolului 6 alineatele (2), (3) și (4).”

8.

Articolul 6 este redactat după cum urmează:

„(1)   Pentru ariile speciale de conservare, statele membre adoptă măsurile de conservare necesare, inclusiv, după caz, planuri de gestionare adecvate, speciale sau incluse în alte planuri de dezvoltare, precum și actele administrative sau clauzele contractuale adecvate în conformitate cu necesitățile ecologice ale tipurilor de habitate naturale din anexa I sau ale speciilor din anexa II prezente pe teritoriul respectivelor situri.

(2)   Statele membre iau măsurile necesare pentru a evita, pe teritoriul ariilor speciale de conservare, deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive.

(3)   Orice plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria, per se sau în combinație cu alte planuri sau proiecte, trebuie supus unei evaluări corespunzătoare a efectelor potențiale asupra sitului, în funcție de obiectivele de conservare ale acestuia din urmă. În funcție de concluziile evaluării respective și în conformitate cu dispozițiile alineatului (4), autoritățile naționale competente aprobă planul sau proiectul doar după ce au constatat că nu are efecte negative asupra integrității sitului respectiv și, după caz, după ce au consultat opinia publică.

(4)   Dacă, în ciuda unui rezultat negativ al evaluării efectelor asupra sitului și în lipsa unei soluții alternative, planul sau proiectul trebuie realizat, cu toate acestea, din motive cruciale de interes public major, inclusiv din rațiuni de ordin social sau economic, statul membru ia toate măsurile compensatorii necesare pentru a proteja coerența globală a sistemului Natura 2000. Statul membru informează Comisia cu privire la măsurile compensatorii adoptate.

În cazul în care situl respectiv adăpostește un tip de habitat natural prioritar și/sau o specie prioritară, singurele considerente care pot fi invocate sunt cele legate de sănătatea sau siguranța publică, de anumite consecințe benefice de importanță majoră pentru mediu sau, ca urmare a avizului Comisiei, de alte motive cruciale de interes public major.”

9.

Anexele I și II la Directiva habitate sunt intitulate „Tipuri de habitate naturale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare, respectiv „Specii animale și vegetale de interes comunitar a căror conservare necesită desemnarea unor arii speciale de conservare. În fiecare dintre acestea sunt indicate anumite tipuri de habitat și anumite specii care au statut prioritar.

10.

Articolul 22b din Sächsisches Naturschutzgesetz din 1994 (Legea privind protecția naturii din Freistaat Sachsen, denumită în continuare „SächsNatschG”) transpune, în esență, articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate.

11.

Primul paragraf din dispoziția menționată impune efectuarea unui studiu de impact înainte de realizarea oricărui proiect în cadrul unui sit de importanță comunitară, iar al doilea paragraf interzice realizarea sa în cazul în care studiul de impact evidențiază un risc de daune grave. Această interdicție poate fi ridicată, potrivit celui de al treilea paragraf, doar dacă proiectul este necesar pentru motive cruciale de interes public major și rezultatul urmărit nu poate fi obținut prin mijloace care implică daune mai puțin grave. Dacă situl adăpostește habitate sau specii prioritare, pot fi invocate în principiu doar motivele legate de sănătatea sau siguranța publică (inclusiv apărarea națională și protecția civilă) sau consecințe pozitive semnificative pentru mediu (al patrulea paragraf). În cazul ridicării interdicției, trebuie să fie luate toate măsurile necesare pentru asigurarea coerenței sistemului Natura 2000 (al cincilea paragraf).

12.

Autoritățile din Freistaat Sachsen sunt în plus obligate (prin ordine ministeriale emise în 2003) să respecte Ghidul privind aplicarea dispozițiilor referitoare la crearea și la protejarea rețelei ecologice europene Natura 2000 (Arbeitshilfe zur Anwendung der Vorschriften zum Aufbau und Schutz des Europäischen ökologischen Netzes Natura 2000). Potrivit capitolului 3.3 din ghidul respectiv, aceleași standarde care se aplică siturilor de importanță comunitară enumerate (inclusiv articolul 22b alineatele (3)-(5) din SächsNatschG) trebuie să se aplice siturilor „potențial” vizate de Directiva habitate (inclusiv siturilor notificate Comisiei dar care încă nu au fost incluse în listă de aceasta).

13.

Bundesverwaltungsgericht a arătat că Grüne Liga Sachsen este o asociație de protecție a naturii care contestă decizia din 25 februarie 2004 de aprobare a planului de construire a podului „Waldschlößchenbrücke”, care traversează râul Elba și pajiștile de pe malurile sale din Dresda, în Saxonia.

14.

Decizia de aprobare a planului a avut la bază o evaluare încheiată în luna ianuarie 2003, în cadrul căreia au fost analizate posibilele efecte ale proiectului de construcție asupra obiectivelor de protecție și de conservare a ariei de conservare „Elbtal zwischen Schöna und Mühlberg” (Valea Elbei între Schöna și Mühlberg), care include pajiștile menționate și care la momentul respectiv era o arie protejată la nivel național, dar nu era încă inclusă în listă de către Comisie. În cazul identificării unor efecte negative semnificative, urma să fie efectuată o evaluare în sensul articolului 6 din Directiva habitate. Expertiza nu indică riscul unor efecte semnificative și durabile asupra obiectivelor de conservare a habitatelor.

15.

Grüne Liga Sachsen a depus o contestație împotriva deciziei de aprobare a planului în aprilie 2004. Potrivit dreptului procesual național, contestația respectivă nu are efect suspensiv. Prin urmare, Grüne Liga Sachsen a solicitat totodată dispunerea unor măsuri provizorii pentru a amâna începerea lucrărilor de construcție.

16.

În luna decembrie 2004, Comisia a inclus situl în lista siturilor de importanță comunitară, în urma notificării sale de către Germania, care a avut loc (potrivit deciziei de trimitere) în martie 2003.

17.

Cererea de măsuri provizorii pentru amânarea începerii lucrărilor de construcție depusă de Grüne Liga Sachsen a fost respinsă de Sächsisches Oberverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Supremă a Saxoniei), în a doua și ultimă instanță, la 12 noiembrie 2007. Lucrările de construcție a podului au început mai târziu în același an.

18.

Pe baza unor expertize suplimentare, autoritatea competentă a decis la 14 octombrie 2008 efectuarea unei reevaluări restrânse a efectelor negative legate de proiectul de construcție, prin raportare la data deciziei de aprobare a planului. Proiectul a fost din nou aprobat pe cale de excepție și cu impunerea anumitor condiții.

19.

În urma unei modificări din septembrie 2010 a planurilor, Grüne Liga Sachsen a solicitat din nou o măsură suspensivă, respinsă și de această dată de Sächsisches Oberverwaltungsgericht, în a doua și ultimă instanță, în octombrie 2010.

20.

Cererea principală introdusă de Grüne Liga Sachsen și apelul ulterior au fost de asemenea respinse. Recursul formulat pentru un motiv de drept se află acum înaintea Bundesverwaltungsgericht, care consideră că nici evaluarea din 2003, nici examinarea din 2008 nu au respectat standardele impuse de Directiva habitate. În cazul evaluării din 2003, când s‑a ajuns la concluzia că nu vor exista efecte negative semnificative sau pe termen lung, nu s‑a realizat apoi o analiză mai detaliată. În cadrul examinării din 2008, deși concluzia a fost că există efecte negative semnificative [care pot fi remediate prin măsuri compensatorii în sensul articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate], au fost analizate doar două tipuri de habitate și o specie.

21.

Prin urmare, în vederea stabilirii cu mai mare precizie a cerințelor prevăzute de Directiva habitate, Bundesverwaltungsgericht adresează următoarele întrebări preliminare:

22.

Au depus observații scrise Grüne Liga Sachsen, Freistaat Sachsen (pârât în procedura principală), Republica Cehă și Comisia, iar toate aceste părți au prezentat observații orale în cadrul ședinței din 17 iunie 2015.

23.

În observațiile lor scrise, atât Grüne Liga Sachsen, cât și Freistaat Sachsen au făcut precizări în legătură cu situația de fapt care a generat cererea de decizie preliminară. Deși Curtea nu este competentă să își exprime punctul de vedere asupra faptelor, ar putea fi utilă conturarea unei imagini mai complete asupra contextului.

24.

În primul rând, Grüne Liga Sachsen susține că situl a fost înregistrat la Comisie în iunie 2002, iar nu în martie 2003, după cum a afirmat Bundesverwaltungsgericht.

25.

Din precizările făcute de Comisie în cadrul ședinței rezultă că Grüne Liga Sachsen susține în mod corect aceasta. Comisia a informat Curtea că a primit o „primă listă” în martie 2002 (fapt care ar putea explica posibila confuzie cu martie 2003) și o propunere oficială din partea Germaniei în iunie 2002. În orice caz, nu se contestă că situl a fost inclus în lista siturilor de importanță comunitară a Comisiei în decembrie 2004. Mai mult, argumentul nu pare să prezinte relevanță pentru problemele ridicate întrucât proiectul de construcție a podului a fost oricum aprobat (în februarie 2004) după înregistrare și înainte de includerea în listă de către Comisie.

26.

În ceea ce privește natura sitului și efectele construirii podului, Grüne Liga Sachsen a arătat că pajiștile în cauză aparțin tipului de habitat „fânețe de joasă altitudine”, care adăpostește mai multe specii de păsări și insecte, iar obiectivele de conservare a sitului sunt amenințate de pierderea unei părți din suprafață, de faptul că este traversat de pod și de faptul că lucrările de construcție a podului implică intervenții în habitatele anumitor specii de pești.

27.

Pe de altă parte, Freistaat Sachsen a enumerat măsurile de evitare și cele compensatorii luate pentru atenuarea efectelor produse de podul respectiv: limite de viteză în anumite momente, tufișuri pentru ghidarea zborului liliecilor, restabilirea și dezvoltarea altor zone decât fânețele de joasă altitudine și dezvoltarea unor habitate de tipul „râuri cu maluri nămoloase”. Acesta a arătat că podul era necesar pentru descongestionarea traficului și pentru îmbunătățirea legăturilor între districtele de pe malurile râului și că obiectivele de conservare a sitului în cauză (care acoperă malurile râului pe o lungime de peste 180 km, inclusiv părțile urbane, cum sunt cele din Dresda, unde râul este traversat de opt alte poduri) privesc 14 tipuri de habitat și 19 specii enumerate în anexa I și, respectiv, în anexa II la Directiva habitate ( 3 ).

28.

Atât Grüne Liga Sachsen, cât și Freistaat Sachsen sunt de acord că autoritatea competentă, atunci când a realizat evaluarea înainte de aprobarea planului, s‑a întemeiat pe legislația națională care transpune articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate, deși situl nu era încă inclus în lista siturilor de importanță comunitară. În etapa respectivă s‑a ajuns la concluzia că proiectul nu urma să afecteze în mod semnificativ aria în sensul articolului 6 alineatul (3). Decizia din 2008 privind efectuarea unei examinări a urmat altor rapoarte în care a fost adoptat un punct de vedere diferit și a avut drept scop îndeplinirea cerințelor de la articolul 6 alineatul (4). Cu toate acestea, după cum s‑a precizat în cadrul ședinței, Grüne Liga Sachsen consideră (iar instanța de trimitere a plecat de la această premisă) că evaluarea inițială și examinarea din 2008 nu au respectat în totalitate dispozițiile menționate, în timp ce, în opinia Freistaat Sachsen, ele au fost conforme acestora în toate privințele.

29.

Articolul 4 alineatul (1) din Directiva habitate impune statelor membre să depună la Comisie o listă de situri în termen de trei ani de la notificarea directivei respective. Germania a depășit termenul prevăzut ( 4 ), dar, în opinia noastră, aceasta nu prezintă relevanță pentru problemele ridicate în cazul de față decât în măsura în care autoritățile germane nu pot obține niciun avantaj din nerespectarea cu promptitudine a obligațiilor lor. Potrivit articolului 4 alineatele (2) și (3), Comisia trebuie să întocmească o listă a siturilor de importanță comunitară din fiecare stat membru în termen de șase ani de la notificarea directivei menționate. Articolul 4 alineatul (4) impune apoi statelor membre să desemneze siturile în cauză ca arii speciale de conservare în termen de maximum șase ani. Prin urmare, articolul 6 alineatul (1), potrivit căruia statele membre trebuie să adopte măsurile de conservare pentru aceste arii, se aplică de la data desemnării lor. Cu toate acestea, în conformitate cu articolul 4 alineatul (5) și cu articolul 6 alineatele (2), (3) și (4), acesta se aplică de îndată ce situl a fost inclus în lista siturilor de importanță comunitară, dar nu înainte ( 5 ).

30.

Prin urmare, în prezenta cauză, articolul 6 alineatele (2), (3) și (4) din Directiva habitate s‑a aplicat în cazul sitului aflat în discuție începând din decembrie 2004, când a fost inclus în lista Comisiei, iar articolul 6 alineatul (1), de la data când, ulterior, a fost desemnat ca arie specială de conservare.

31.

În această privință, Curtea a considerat că, în cazul în care un proiect este autorizat înainte ca situl să fie inclus în listă de către Comisie, articolul 6 alineatele (3) și (4) din Directiva habitate nu impune în mod direct nicio obligație ulterioară în urma includerii în listă ( 6 ). În consecință, în prezenta cauză, articolul 6 alineatul (3) nu a generat obligația de a efectua o evaluare la momentul includerii în listă a sitului de către Comisie, în decembrie 2004, întrucât proiectul fusese deja aprobat în luna februarie a anului respectiv.

32.

Mai mult, această includere în listă nu generează nicio obligație de a examina dacă autorizațiile de construcție existente afectează siturile în cauză ( 7 ).

33.

Cu toate acestea, atunci când o arie a fost înregistrată în temeiul Directivei habitate, dar Comisia nu a decis încă în ceea ce privește includerea sa în listă, statul membru respectiv nu poate să autorizeze intervenții care riscă să afecteze grav caracteristicile ecologice ale acesteia ( 8 ). În prezenta cauză, aprobarea pentru proiectul de construcție a podului a fost acordată după înregistrare și, prin urmare, a fost supusă restricției menționate.

34.

În plus, după includerea unui sit în lista siturilor de importanță comunitară a Comisiei, realizarea unui proiect aprobat înainte de includerea respectivă intră sub incidența articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, care stabilește o obligație generală de protecție constând în evitarea deteriorărilor și a perturbărilor care ar putea fi relevante în lumina obiectivelor directivei ( 9 ). De asemenea, Curtea a afirmat că „obligația de a efectua o examinare ulterioară se poate întemeia pe articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate” ( 10 ) – deși, după cum a arătat Comisia, nu a specificat încă în ce condiții ar apărea o asemenea obligație.

35.

În sfârșit, dispozițiile articolului 6 din Directiva habitate trebuie să fie interpretate ca un ansamblu coerent în lumina obiectivelor de conservare urmărite de directivă. Astfel, articolul 6 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (3) sunt destinate să asigure același nivel de protecție a habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, în timp ce articolul 6 alineatul (4) instituie doar o derogare de la articolul 6 alineatul (3) a doua teză ( 11 ).

36.

În consecință, situația din procedura principală pare să se prezinte după cum arătăm în continuare.

37.

În primul rând, autoritățile competente nu puteau să acorde aprobarea pentru proiectul de construcție a podului în februarie 2004 dacă exista riscul să fie grav afectate caracteristicile ecologice ale sitului.

38.

În al doilea rând, din decembrie 2004 a început să fie aplicat articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate și, prin urmare, autoritățile erau obligate să „ia măsurile necesare pentru a evita […] deteriorarea habitatelor naturale și a habitatelor speciilor, precum și perturbarea speciilor pentru care au fost desemnate respectivele arii, în măsura în care perturbările respective ar putea fi relevante în sensul obiectivelor prezentei directive”. Această cerință ar putea să implice, în anumite împrejurări (care vor trebui să fie precizate de Curte în decizia sa în prezenta cauză), obligația de a efectua o examinare a aprobării deja acordate.

39.

În al treilea rând, articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune el însuși în mod direct o obligație cu privire la desfășurarea sau examinarea procedurii de aprobare a proiectului de construcție a podului din februarie 2004, iar articolul 6 alineatul (4), care instituie doar o derogare de la articolul 6 alineatul (3) a doua teză, poate, în mod similar, să nu prezinte nicio relevanță directă. Totuși, dispozițiile articolului 6 alineatul (3) – și astfel, eventual, cele ale articolului 6 alineatul (4) – pot fi relevante pentru stabilirea cerințelor articolului 6 alineatul (2), întrucât nivelul de protecție asigurat de articolul 6 alineatele (2) și (3) este același.

40.

Instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă, în situația care face obiectul procedurii principale, articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate impunea examinarea evaluării inițiale a proiectului după includerea sitului în lista siturilor de importanță comunitară a Comisiei și înainte de începerea lucrărilor.

41.

În ceea ce privește această situație, instanța de trimitere a afirmat în special că s‑a efectuat inițial numai o „evaluare preliminară a riscurilor” – și, se pare, nu o evaluare care ar fi îndeplinit toate cerințele articolului 6 alineatul (3) dacă dispoziția respectivă ar fi fost aplicabilă la momentul respectiv. Freistaat Sachsen consideră că evaluarea inițială a îndeplinit toate cerințele menționate. Orice decizie cu privire la acest aspect este exclusiv de competența instanței naționale, dar vom analiza ambele ipoteze pentru a oferi un răspuns mai complet.

42.

În primul rând, în ipoteza că evaluarea inițială a îndeplinit toate cerințele articolului 6 alineatul (3) [și, în măsura în care este necesar, ale articolului 6 alineatul (4)] din Directiva habitate și având în vedere faptul că alineatele (2) și (3) ale articolului 6 sunt destinate să asigure același nivel de protecție, se pare că în principiu nu există nimic la articolul 6 alineatul (2) (care impune doar luarea măsurilor necesare pentru a evita deteriorările și perturbările) care să implice necesitatea generală de a examina evaluarea respectivă pentru motivul pur formal că situl a fost inclus între timp în lista siturilor de interes comunitar.

43.

Totuși, este foarte posibil ca stadiul de conservare al unui sit ( 12 ) să evolueze între data evaluării inițiale și cea a începerii construcției. În cazul de față, au trecut peste patru ani între cele două date. Articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate impune obligația permanentă de a asigura același nivel de protecție ca articolul 6 alineatul (3) și ar contraveni obiectivelor directivei să se permită ca decizia de aprobare a planului să rămână neschimbată și să fie pusă în aplicare după o schimbare semnificativă în stadiul de conservare al sitului. Prin urmare, schimbarea situației sitului sau a datelor proiectului ar putea implica necesitatea de a examina evaluarea în lumina noilor împrejurări, ca o „măsură necesară” impusă de articolul 6 alineatul (2) pentru a evita deteriorarea habitatelor sau perturbarea speciilor. Revine instanței naționale, singura care poate să se pronunțe asupra faptelor, să analizeze dacă au apărut asemenea modificări în fiecare caz în parte.

44.

În această privință, considerăm că nu se poate atribui nicio importanță aspectului dacă modificarea a apărut înainte sau după includerea în listă ca sit de importanță comunitară: ceea ce contează este dacă ea a apărut după data evaluării inițiale și înaintea datei la care au început lucrările de construcție.

45.

O astfel de abordare ar trebui să existe în mod evident a fortiori dacă a intervenit o astfel de modificare, iar evaluarea inițială nu a respectat în totalitate articolul 6 alineatul (3) [și alineatul (4)] din Directiva habitate.

46.

Este însă de asemenea important să analizăm situația în care evaluarea inițială nu a fost în totalitate conformă, dar nu a survenit nicio modificare a situației sitului sau a datelor proiectului după data evaluării respective, singurul eveniment (posibil) relevant fiind includerea sitului în lista celor de interes comunitar.

47.

În această situație, deși Curtea a statuat că articolul 6 alineatul (3) din Directiva habitate nu impune o examinare a evaluării inițiale, ea a avut de asemenea în vedere posibilitatea ca o asemenea obligație să decurgă din articolul 6 alineatul (2), care este destinat să asigure același nivel de protecție ( 13 ).

48.

Impunerea efectuării unei examinări în toate cazurile ar echivala cu aplicarea articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate în situații aflate în afara domeniului său expres de aplicare temporală și ar contraveni jurisprudenței Curții care a fost citată la punctele 31 și 32 de mai sus.

49.

Cu toate acestea, instanța națională competentă trebuie să aibă oricând posibilitatea să dispună o asemenea examinare dacă evaluarea inițială s‑a îndepărtat atât de mult de standardul stabilit la articolul 6 alineatele (3) și (4) încât există pericolul să aibă loc o deteriorare gravă a habitatelor sau o perturbare a speciilor, întrucât, în cazul unui asemenea pericol, articolul 6 alineatul (2) obligă statele membre să ia măsurile necesare pentru a evita deteriorările și perturbările. Același lucru ar fi valabil dacă evaluarea inițială nu a identificat în mod clar impactul pe care este posibil să îl aibă proiectul asupra habitatelor și a speciilor din cadrul sitului, lăsând neprecizată posibila existență a unui asemenea pericol. În oricare dintre aceste împrejurări, o examinare a evaluării inițiale pare că ar putea fi o măsură necesară care să fie luată, deși trebuie să fie avute în vedere și alte posibilități. De exemplu, un pericol foarte concret ar putea fi abordat în mod adecvat prin luarea unei măsuri preventive corespunzătoare, dar precis delimitate, în caz contrar situația putând fi de așa natură încât singura măsură corespunzătoare să fie anularea aprobării inițiale în întregul său și dispunerea desfășurării unei noi proceduri de evaluare.

50.

A doua întrebare a instanței de trimitere presupune că situația este de așa natură încât examinarea implicațiilor proiectului este obligatorie potrivit articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate. Aceasta se întemeiază totodată pe aspectul că, atunci când a realizat evaluarea inițială, autoritatea competentă a urmărit să respecte dispozițiile articolului 6 alineatele (3) și (4). În asemenea împrejurări, întreabă instanța de trimitere, aceste din urmă dispoziții generează obligații pentru autoritatea respectivă cu ocazia efectuării examinării sale?

51.

În această privință, suntem de acord cu Freistaat Sachsen și cu Comisia că nu poate să existe niciun temei pentru atribuirea vreunei semnificații scopurilor sau intențiilor pe care le‑a avut autoritatea respectivă la momentul efectuării evaluării sale inițiale.

52.

Din răspunsul pe care îl propunem la prima întrebare rezultă că doar un criteriu obiectiv poate fi utilizat pentru a decide dacă este necesară o examinare: evaluarea inițială a respectat sau nu a respectat în totalitate articolul 6 alineatul (3) [și, atunci când este cazul, articolul 6 alineatul (4)] din Directiva habitate și, în cazul unui răspuns negativ, deficiențele au fost de natură să atragă pericolul deteriorării habitatelor sau al perturbări speciilor într‑o măsură semnificativă sau să lase neprecizată probabilitatea unui asemenea pericol?

53.

Totuși, din jurisprudență rezultă de asemenea că cerințele impuse de Directiva habitate cu privire la o astfel de examinare sunt exclusiv cele de la articolul 6 alineatul (2), iar nu (cel puțin nu direct) cele de la articolul 6 alineatele (3) și (4). Impunerea respectării stricte a acestor din urmă dispoziții doar pe temeiul intenției care a stat la baza evaluării inițiale ar părea să contravină principiului securității juridice, pe care Curtea l‑a subliniat în această privință ( 14 ).

54.

Totuși, dacă o astfel de cerință nu ar fi impusă în temeiul Directivei habitate, ci al dreptului național sau al practicilor administrative naționale ( 15 ), ea nu ar putea în niciun fel să intre în contradicție cu dispozițiile articolului 6 din directivă, întrucât nivelul de protecție pe care articolul 6 alineatul (2) și articolul 6 alineatul (3) sunt destinate să îl asigure este același. Prin urmare, argumentul invocat de Grüne Liga Sachsen potrivit căruia, având în vedere că au urmărit să respecte cerințele de la articolul 6 alineatele (3) și (4) cu ocazia evaluării lor inițiale, autoritățile sunt obligate să le respecte și în cazul examinării a posteriori nu poate să fie respins în mod automat dacă are un temei în dreptul național. Tot ce poate fi spus este că el nu poate rezulta din Directiva habitate însăși.

55.

În ceea ce privește directiva respectivă, astfel cum a fost interpretată de Curte, cerințele relevante sunt cele de la articolul 6 alineatul (2), care fac obiectul celei de a treia întrebări. Subliniem însă în această etapă că, dacă s‑ar constata că măsura necesară care trebuia să fie luată în temeiul articolului 6 alineatul (2) era anularea aprobării inițiale și dispunerea desfășurării unei proceduri complet noi, atunci această procedură nouă, care prin definiție ar fi inițiată după includerea sitului în lista siturilor de importanță comunitară, ar trebui în mod necesar să respecte în mod direct articolul 6 alineatele (3) și (4).

56.

În primul rând, observăm că, în ceea ce privește planurile și proiectele care nu sunt vizate de articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate atunci când sunt adoptate, Curtea a stabilit în mod clar că „nu se poate exclude ca un stat membru, prin analogie cu procedura derogatorie prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din această directivă, să invoce, într‑o procedură de drept național de evaluare a efectelor asupra mediului ale unui plan sau ale unui proiect care poate afecta în măsură semnificativă interesele de conservare a unui sit, un motiv de interes public și, dacă sunt îndeplinite, în esență, condițiile prevăzute de această din urmă dispoziție, să poată autoriza o activitate care, prin urmare, nu ar mai fi interzisă de alineatul (2) al acestui articol. Totuși, în scopul de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 6 alineatul (4) din Directiva 92/43, trebuie ca efectele planului sau proiectului să fi fost analizate în prealabil în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) din această directivă” ( 16 ).

57.

În opinia noastră, tipul de situație la care Curtea face referire în jurisprudența respectivă corespunde îndeaproape reevaluării efectuate în octombrie 2008 în cauza care face obiectul procedurii principale, astfel cum a fost prezentată de instanța de trimitere, în măsura în care cu ocazia reevaluării menționate au fost respectate dispozițiile articolului 6 alineatul (4) din Directiva habitate și a fost confirmată decizia de aprobare a planului, prin derogare, pe baza măsurilor compensatorii care trebuiau să fie luate.

58.

În aceste împrejurări, pare că rezultă în mod necesar din jurisprudența Curții că, deși este posibil ca necesitatea unei examinări sau a unei reevaluări în octombrie 2008 să fi decurs direct din articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate, procedura respectivă trebuia să îndeplinească toate cerințele de la articolul 6 alineatele (3) și (4).

59.

Totuși, acest lucru nu poate fi valabil în toate situațiile, pentru motive similare celor pe care le‑am prezentat mai sus, în special la punctul 48. Pot să existe, de exemplu, situații în care o examinare este necesară, potrivit articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate, pur și simplu pentru a verifica dacă măsurile care trebuie să fie luate în conformitate cu alineatul respectiv conduc efectiv la evitarea oricărei deteriorări a habitatelor sau perturbări a speciilor în sensul acestuia, dar o nouă evaluare a efectelor proiectului în sensul articolului 6 alineatul (3) nu este necesară și nu se pune problema unei derogări în temeiul articolului 6 alineatul (4).

60.

Al doilea aspect care trebuie să fie abordat în contextul prezentei întrebări este momentul la care trebuie să se refere reevaluarea În prezenta cauză, cu ocazia reevaluării ar fi trebuit să se analizeze stadiul de conservare al sitului și implicațiile proiectului de construcție a podului astfel cum erau și puteau fi verificate în 2003 sau 2004, când a fost efectuat studiul de impact inițial și, respectiv, a fost aprobat planul, sau în 2008, când a fost efectuată reevaluarea și când lucrările de construcție a podului începuseră? În mod clar, data aleasă putea să influențeze rezultatul reevaluării.

61.

În opinia noastră, răspunsul decurge din natura obligațiilor impuse de articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate, care este dispoziția în temeiul căreia o examinare sau o reevaluare poate deveni necesară în împrejurări cum sunt cele din procedura principală. Aceste obligații privesc monitorizarea permanentă a sitului în cauză, iar măsurile care trebuie să fie luate pentru a evita deteriorarea habitatelor sau perturbarea speciilor pot fi doar cele care sunt corespunzătoare la momentul luării lor din perspectiva respectivei monitorizări permanente.

62.

Pentru a rezuma în termeni ușor diferiți: în măsura în care, în împrejurările din procedura principală, ar fi fost necesară o examinare a evaluării inițiale, necesitatea acestei examinări ar fi decurs din articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate și, prin urmare, ar fi trebuit să primească drept temei situația astfel cum a evoluat până la data respectivă (2008); dar, în măsura în care examinarea ar fi condus la o derogare pe baza articolului 6 alineatul (4), ar fi trebuit să fie respectate toate cerințele de la articolul 6 alineatul (3).

63.

A patra întrebare a instanței de trimitere presupune nu doar că o examinare a evaluării inițiale era necesară în urma includerii sitului în listă ca fiind de interes comunitar, ci și că examinarea realizată efectiv în 2008 nu a îndeplinit ea însăși în totalitate cerințele Directivei habitate. Se urmărește să se afle dacă faptul că toate căile de atac disponibile în temeiul dreptului național au fost exercitate înainte de începerea lucrărilor și înainte de realizarea examinării, astfel încât decizia de aprobare a planului era deja definitivă, trebuie să fie luat în considerare în prezenta etapă, când podul a fost finalizat și este deschis traficului. În special, instanța de trimitere solicită să se precizeze dacă faptul respectiv poate afecta validitatea unei derogări în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) din directivă.

64.

În primul rând, considerăm că este de neconceput că împrejurarea că decizia de aprobare a planului a devenit definitivă din perspectiva dreptului procesual național ar putea fi utilizată în vreun fel pentru limitarea necesității de a respecta articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate. Dacă aceasta ar fi situația, eficacitatea directivei ar fi compromisă și ar fi posibilă existența unor standarde diferite în state membre diferite, rezultat care contravine complet scopului de a institui și de a menține o „rețea ecologică europeană coerentă, care să reunească ariile speciale de conservare”. Cerințele prevăzute de directivă trebuie să se aplice în orice moment în același mod în toate statele membre.

65.

Mai mult, articolul 6 alineatul (2) din Directiva habitate prevede obligații permanente. Chiar și atunci când planul a fost aprobat printr‑o procedură care respectă în totalitate articolul 6 alineatele (3) și (4), statele membre trebuie să ia în continuare măsurile necesare pentru a evita deteriorarea habitatelor și perturbarea speciilor. Acest lucru trebuie să fie valabil a fortiori atunci când procedura nu a fost conformă în totalitate și este necesar să fie rectificată. Deși securitatea juridică inerentă unei decizii definitive de aprobare a planului este un factor de care trebuie să se țină cont, aceasta nu poate să prevaleze asupra necesității măsurilor de monitorizare constantă și de evitare permanentă a deteriorărilor și a perturbărilor. Dimpotrivă, în funcție de împrejurări, ea poate genera necesitatea de a despăgubi persoanele care au avut încredere legitimă în decizia de aprobare respectivă și au preluat proiectul pe acest temei.

66.

Problemele ridicate în contextul acestei întrebări merg însă mai departe. Nu numai că decizia de aprobare a planului a devenit definitivă în procedura principală, dar și podul a fost construit (cu deteriorarea habitatelor și cu perturbarea speciilor care au avut loc, deși s‑a considerat că este justificat de motive cruciale de interes public major) și este deschis traficului (cu posibile efecte generate în continuare asupra habitatelor și a speciilor). În acest context, instanța de trimitere a prezentat ipoteza potrivit căreia constatarea că evaluarea și examinarea inițiale au fost deficiente ar putea conduce la anularea deciziei de aprobare a planului, cu consecințe de mare impact atât pe plan ecologic, cât și economic, dacă s‑ar ajunge la concluzia că podul trebuie să fie demolat.

67.

În cazul în care această ipoteză se dovedește corectă, trebuie să se analizeze care sunt măsurile care trebuiau să fie luate în conformitate cu Directiva habitate.

68.

Aceste măsuri trebuie să fie „necesare” în sensul articolului 6 alineatul (2) din Directiva habitate. Ele trebuie să fie stabilite pe baza situației care a existat la momentul respectiv. Altfel spus, ar fi necesar să se țină cont de faptul că podul a fost construit și să se pună în balanță consecințele asupra mediului generate de menținerea (și funcționarea) sa cu cele generate de închiderea (ori limitarea utilizării) sale sau chiar de înlăturarea sa. Aceste măsuri trebuie să fie cele care ar evita cât mai mult posibil deteriorarea habitatelor și perturbarea speciilor. Totuși, atunci când deteriorările sau perturbările au avut loc deja, trebuie să se țină cont de asemenea de cerința prevăzută la articolul 4 alineatul (4) din Directiva habitate, privind stabilirea priorităților pentru menținerea sau readucerea la un stadiu corespunzător de conservare a habitatelor sau a speciilor, precum și de cerințele referitoare la gestionare impuse de articolul 6 alineatul (1).

69.

Este foarte plauzibil ca o asemenea punere în balanță a intereselor și a priorităților să conducă la adoptarea punctului de vedere potrivit căruia podul trebuie să fie păstrat, sub rezerva luării unor măsuri adecvate de evitare a deteriorărilor și a perturbărilor și de gestionare. Dar în caz contrar, orice propunere de demolare ar trebui să fie considerată, în opinia noastră – la fel cum trebuia să fie considerată propunerea inițială de construire a podului –, ca fiind un „plan sau proiect care nu are o legătură directă cu sau nu este necesar pentru gestionarea sitului, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria” în sensul articolului 6 alineatul (3) din Directiva habitate și ar fi necesar să facă ea însăși obiectul controlului impus de dispoziția menționată înainte de a putea fi pusă în aplicare.

70.

Suntem însă de acord cu punctul de vedere al Comisiei potrivit căruia, atunci când se pun în balanță diversele opțiuni, costul economic pe care îl presupun, de exemplu, demolarea podului și despăgubirea inițiatorului proiectului nu are, în principiu, nicio importanță. Deși aceleași „motive cruciale de interes public major” care au fost invocate la evaluarea inițială pot fi încă invocate în măsura în care articolul 6 alineatul (4) din Directiva habitate devine incident, ele nu pot fi consolidate de interesul public evident de a face economii [și, oricum, un asemenea interes ar fi improbabil să fie considerat crucial dacă s‑ar aplica articolul 6 alineatul (4) al doilea paragraf, în cazul unui tip de habitat natural prioritar și/sau al unei specii prioritare]. Adoptarea acestei abordări ar presupune menținerea proiectelor cu efecte nocive asupra mediului pe simplul temei că ar fi prea costisitor să se remedieze faptul că cerințele directivei nu au fost respectate în mod corect.

71.

În lumina tuturor considerațiilor de mai sus, apreciem că răspunsul Curții la întrebările adresate de Bundesverwaltungsgericht ar trebui să fie următorul:

„În situația în care un plan sau un proiect care nu are o legătură directă cu gestionarea unui sit Natura 2000, dar care ar putea afecta în mod semnificativ aria a fost aprobat după înregistrarea sitului la Comisie, dar înainte de includerea sa în lista siturilor de importanță comunitară, pe baza unui studiu de impact efectuat de asemenea între aceste date, iar lucrările de construcție aferente proiectului nu au început până după includerea sitului în lista respectivă, dispozițiile Directivei 92/43/CEE a Consiliului din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică trebuie să fie interpretate după cum urmează: