1.

În cursul secolului al XIX‑lea, consumul de ape termale la sursă a devenit cunoscut, acesta fiind urmat, în urma dezvoltării sociale și culturale, de comercializarea sub formă îmbuteliată. În anul 1870, prima reclamă pentru sursa de apă minerală naturală Perrier se referea la conceptul „prințesa apelor de masă”. În dreptul Uniunii, încadrarea juridică a apelor minerale naturale ține de obiectivul privind stabilirea și asigurarea liberei circulații a mărfurilor, punând totodată un accent special pe protecția consumatorilor.

2.

În acest context, prezenta cerere de decizie preliminară privește interpretarea noțiunii „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54/CE ( 2 ), care, procedând totodată la codificarea Directivei 80/777/CEE ( 3 ), prima directivă care a reglementat problematica pieței apelor minerale îmbuteliate în dreptul Uniunii, a înlocuit‑o pe aceasta din urmă. În special, potrivit articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, se interzice comercializarea apelor de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale.

3.

Litigiul principal are loc, așadar, între întreprinderea Hotel Sava Rogaška, gostinstvo, turizem in storitve, d.o.o. (denumită în continuare „HSR”), pe de o parte, și Republika Slovenija (Republica Slovenia), reprezentată de Ministrstvo za kmetijstvo in okolje (Ministerul Agriculturii și Mediului, denumit în continuare „ministerul”), pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia din urmă de a atribui denumirea „apă minerală naturală” în beneficiul HSR. Astfel cum reiese din dosar, refuzul în discuție în litigiul principal este întemeiat pe faptul că aceeași pânză freatică subterană deservește două puncte de emergență, inclusiv cel pentru care s‑a acordat HSR o concesiune de exploatare. Or, apa captată din cel de al doilea punct de emergență a fost recunoscută deja în Slovenia sub o denumire specială sub care aceasta este comercializată în mod legal ca atare.

4.

Ancorată în noțiuni relativ tehnice și care prezintă o dificultate interpretativă întemeiată pe demarcația dintre criteriile referitoare la proprietățile obiective ale apei minerale, pe de o parte, și cele referitoare la structura hidrogeologică a emergenței sale, pe de altă parte, această cauză constituie pentru Curte o oportunitate de a se pronunța pentru prima dată cu privire la interpretarea Directivei 2009/54, în scopul de a clarifica obiectivele și valorile care au stat la baza adoptării acesteia.

5.

Potrivit considerentelor (5) și (9) ale Directivei 2009/54:

[…]

6.

Articolul 1 alineatul (1) din această directivă prevede:

„Prezenta directivă se referă la apele extrase de pe teritoriul unui stat membru și recunoscute de autoritatea competentă a statului membru respectiv ca ape minerale naturale care respectă prevederile anexei I, partea I.”

7.

Articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 prevede:

„Se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale.”

8.

Anexa I la Directiva 2009/54 conține în partea I, intitulată „Definiție”, următoarele puncte:

[…]

[…]”

9.

Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei ( 4 ) definește un cadru pentru gestionarea și protecția comună a apelor întemeiat nu pe frontiere sau politici naționale, ci pe formațiuni hidrologice, cu alte cuvinte pe bazinul hidrografic, în perspectiva dezvoltării durabile. Pe plan terminologic, aceasta stabilește, la articolul 2, o structură complexă de definiții cu un nivel tehnic ridicat, precum cele privind un acvifer sau un corp de apă subterană.

10.

Directiva 80/777, înlocuită prin Directiva 2009/54, a fost transpusă în dreptul sloven în special prin Regulamentul privind apele minerale naturale, apele de izvor și apele de masă ( 5 ). Articolul 4 alineatul (1) din acest regulament prevede că apa minerală naturală este apa care, pe lângă anumite cerințe microbiologice, îndeplinește printre altele condiția de a‑și avea originea într‑o pânză freatică sau într‑un zăcământ subteran, protejat împotriva oricărei posibile forme de contaminare și care provine dintr‑o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau forate. Articolul 12 alineatul (4) din regulament prevede că apa minerală naturală care provine din aceeași sursă poate fi introdusă pe piață sub o singură marcă.

11.

Reiese din dosar că, la 18 iulie 2011, HSR a depus la minister o cerere prin care solicita recunoașterea în Slovenia a denumirii comerciale „ROI Roitschocrene” pentru apa minerală naturală care provine din punctul de emergență denumit „RgS‑2/88”.

12.

Prin decizia din 26 februarie 2012, ministerul a respins această cerere pentru motivul că apele minerale naturale de la una și aceeași sursă nu pot să fie comercializate, în temeiul articolului 12 alineatul (4) din regulament și al articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, decât sub o singură denumire comercială și că o apă minerală naturală care provine din același acvifer ca apa în discuție, dar din alt punct de emergență (denumit „V‑3/66‑70”), a fost recunoscută deja ca apă minerală naturală sub denumirea comercială „Donat Mg” prin decizia din 3 iulie 2001 și a fost comercializată ca atare.

13.

HSR a formulat o acțiune în anularea acestei decizii la Upravno sodišče (Tribunalul Administrativ), susținând, pe de o parte, că punctul de emergență „RgS‑2/88” nu produce aceeași apă ca punctul de emergență „V‑3/66‑70” și, pe de altă parte, că trebuie să se distingă între noțiunile „sursă” și „acvifer”. Întrucât această acțiune a fost respinsă, HSR a formulat recurs la instanța de trimitere, subliniind în special că Tribunalul Administrativ a interpretat în mod eronat noțiunea „sursă” care figurează la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54.

14.

În decizia de trimitere, Vrhovno sodišče (Curtea Supremă) precizează că punctele de emergență „V‑3/66‑70” și „RgS‑2/88” împart aceeași pânză freatică sau același zăcământ subteran ( 6 ). În plus, aceasta remarcă faptul că apa minerală naturală Donat Mg este înscrisă în registrul apelor minerale naturale recunoscute în Slovenia, precum și pe lista apelor minerale naturale recunoscute de statele membre ( 7 ), sursa indicată fiind sursa Donat ( 8 ).

15.

Instanța de trimitere ridică problema interpretării care trebuie dată expresiei „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 din Directiva 2009/54. Aceasta remarcă faptul că termenul „sursă”, utilizat în mai multe rânduri în directiva menționată, nu este definit în aceasta. Având în vedere divergențele lingvistice ale definiției „apă minerală naturală” care figurează la punctul 1 din capitolul I din anexa I la aceeași directivă, ar fi posibile mai multe interpretări ale acestei expresii. În aceste condiții, Vrhovno sodišče a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

16.

Cererea de decizie preliminară a fost înregistrată la Curte la 25 aprilie 2014. HSR, guvernele sloven, ceh și elen, precum și Comisia Europeană au depus observații scrise. HSR, guvernele sloven și elen, precum și Comisia au participat la ședința care a avut loc la 4 martie 2015.

17.

Prin intermediul întrebărilor formulate, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea interdicției enunțate la articolul 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 de comercializare sub mai multe denumiri comerciale a „apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă”. Deși întrebările sunt prezentate de instanța de trimitere sub forma unei variațiuni de ipoteze interpretative diverse, trebuie subliniat că acestea se concentrează toate pe una și aceeași noțiune. De asemenea, în pofida structurii lor, propunem, la fel ca toate părțile care au depus observații scrise în prezenta cauză, ca aceste întrebări să fie examinate împreună.

18.

Reiese din dosar că principala dificultate cu care se confruntă instanța de trimitere ține de faptul că Directiva 2009/54 nu prevede o definiție a noțiunii „sursă” și că, prin urmare, această noțiune ar putea genera mai multe interpretări. Dacă obiectivul esențial este de a preveni inducerea în eroare a consumatorului, noțiunea „aceeași sursă” ar trebui să se limiteze la noțiunea „același punct de emergență”. În acest caz, doar apa captată din același punct de emergență și având aceeași compoziție chimică și microbiologică ar privi acest termen. În cazul în care, în schimb, s‑ar reține o interpretare largă, ar trebui să se considere că noțiunea „aceeași sursă” acoperă apa captată din mai multe puncte de emergență, având în același timp un acvifer comun în sensul DCA ( 9 ).

19.

În această privință, este util să se delimiteze, mai întâi, domeniul de aplicare al interpretării în discuție.

20.

Trebuie amintit că realizarea armonizării în domeniul comercializării apei îmbuteliate a reprezentat un proces deosebit de lung și de complex în cadrul pieței interne. Principala opoziție între statele membre se concentra în jurul unei divergențe cu privire la însuși conceptul de apă minerală naturală ( 10 ). În consecință, deși problema apropierii dispozițiilor legislative în domeniul produselor alimentare și al băuturilor a fost ridicată de la sfârșitul anilor '50, directiva care urmărea să armonizeze exploatarea și comercializarea apelor minerale a fost adoptată abia în anul 1980 ( 11 ). Pe plan internațional, aceeași dispută s‑a materializat în dezbaterea care a însoțit adoptarea Codex alimentarius ( 12 ).

21.

Directiva 80/777 privea exploatarea și comercializarea produselor destinate alimentației umane, insistând în special asupra necesității de a le proteja împotriva riscurilor de poluare, din moment ce era în discuție sănătatea publică. Pe de altă parte, aceasta garanta drepturile consumatorului, asigurându‑l, grație îmbutelierii la sursă și unui dispozitiv de închidere adecvat, că lichidul își păstra caracteristicile care au justificat recunoașterea sa ca apă minerală ( 13 ). Ca succesoare a Directivei 80/777, Directiva 2009/54 reia, așadar, în linii mari, aceleași orientări.

22.

Adoptată în temeiul articolului 95 CE (articolul 114 TFUE), Directiva 2009/54 se înscrie în cadrul apropierii legislațiilor având ca obiect realizarea și funcționarea pieței interne în domeniul produselor alimentare ( 14 ). Un element esențial pentru interpretarea sa trebuie căutat în considerentul (5) al acesteia, potrivit căruia scopurile de bază ale oricăror reglementări privind apele minerale naturale ar fi protejarea sănătății consumatorilor, prevenirea inducerii în eroare a acestora și asigurarea unei comercializări corecte. Astfel, după cum subliniază guvernul elen, acest considerent a fost adăugat la ratio legis a Directivei 2009/54 în contextul reformării Directivei 80/777.

23.

Desigur, este adevărat că problematica apei potabile și a apei îmbuteliate în special este caracterizată printr‑o reglementare transversală. Aceasta este reglementată prin mai multe acte, printre care figurează în special Directiva privind calitatea apei destinate consumului uman ( 15 ), Directiva de stabilire a constituenților apelor minerale naturale care pot prezenta un risc pentru sănătatea publică ( 16 ) și Directiva de introducere a conceptului de ape medicamentoase ( 17 ). În ceea ce privește în special normele de etichetare, Directiva 2009/54 cuprinde completări și derogări în raport cu normele generale ale reglementării referitoare la etichetarea produselor alimentare ( 18 ).

24.

Cu toate acestea, având în vedere divergențele dintre obiectivele și obiectele reglementate, lipsa unei definiții legale a termenului „sursă” în Directiva 2009/54 ne pare a nu implica totuși recurgerea încrucișată la definițiile care figurează în DCA. O astfel de alegere ar putea constitui chiar o eroare juridică.

25.

Astfel, după cum a subliniat deja Curtea, DCA este o directivă‑cadru adoptată în temeiul articolului 175 alineatul (1) CE (devenit articolul 192 TFUE). Aceasta stabilește principii comune și un cadru global de acțiune pentru protecția apelor și asigură coordonarea, integrarea, precum și, pe termen mai lung, dezvoltarea principiilor generale și a structurilor care permit protecția și utilizarea viabilă din punct de vedere ecologic a apei în Uniunea Europeană ( 19 ). DCA nu urmărește totuși o armonizare totală a reglementării statelor membre în domeniul apelor ( 20 ). Din considerentul (19) al directivei menționate reiese că aceasta urmărește să asigure menținerea și îmbunătățirea mediului acvatic al Uniunii. Acest obiectiv de natură ecologică este în principal legat de calitatea apelor respective ( 21 ).

26.

Desigur, nu se poate exclude că termenii care provin din mai multe directive definesc, în realitate, același fenomen natural, în sensul că un acvifer, o pânză freatică sau un zăcământ subteran urmăresc toate să descrie o formă de acumulare subterană de apă. În consecință, caracterul imprecis al raportului dintre noțiunile amintite pledează împotriva unei trimiteri directe la noțiunile tehnice din DCA în cadrul interpretării Directivei 2009/54.

27.

În sfârșit, subliniem că problemele ridicate în cadrul litigiului principal care privesc practica autorităților naționale în materia atribuirii concesiunilor pentru extracția apei minerale naturale sunt irelevante pentru interpretarea solicitată, în sensul că nu pot influența interpretarea noțiunii înseși „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54.

28.

În lumina acestor constatări trebuie să se realizeze interpretarea articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54.

29.

Potrivit articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, se interzice comercializarea apelor minerale naturale de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale. Este interesant de observat că articolul 8 din Directiva 2009/54 nu a făcut obiectul unor modificări în raport cu Propunerea de directivă 80/777 prezentată de Comisie în anul 1970 ( 22 ). Prin urmare, este vorba despre o dispoziție pe cât de constantă, pe atât de laconică.

30.

Or, potrivit jurisprudenței Curții, pentru a se stabili întinderea unei dispoziții de drept al Uniunii trebuie să se țină seama atât de termenii acesteia, cât și de contextul și de finalitățile sale, geneza dispoziției putând de asemenea să ofere elemente importante pentru interpretarea sa ( 23 ).

31.

În această privință, observăm că, în speță, interpretarea termenului „aceeași sursă” generează o tensiune deosebită între proprietățile obiective ale apei minerale, pe de o parte, și caracteristicile hidrogeologice privind parcursul său spre sol, pe de altă parte. În special, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la pertinența, printre altele, a distanței dintre punctele de emergență, a calității specifice a apei, a legăturii hidraulice dintre punctele de emergență și a adâncimii punctelor de emergență. Dosarul prezentat Curții cuprinde mai multe luări de poziție prin care se urmărește confruntarea aspectelor respective. Printre altele, HSR insistă asupra diferenței dintre noțiunea de sursă și cea de acvifer.

32.

În opinia noastră, o asemenea confruntare tehnică face interpretarea solicitată inutil de vagă. În ceea ce ne privește, pentru a explica conținutul articolului 8 din Directiva 2009/54, intenționăm să pornim de la noțiunea‑cheie din Directiva 2009/54, și anume noțiunea de apă minerală naturală, coroborată cu obiectivul primordial al acestei directive, care ține de protecția consumatorilor. Acest punct de pornire va permite să se constate că, în vederea interpretării noțiunii „aceeași sursă”, statutul elementelor hidrologice poate fi considerat complementar.

33.

Prin expresia „apă minerală naturală”, în sensul punctului 1 din partea I din anexa I la Directiva 2009/54, legiuitorul Uniunii a avut în vedere „apa pură din punct de vedere microbiologic[ ( 24 ) ] […] care își are originea într‑o pânză freatică sau într‑un zăcământ acvifer subteran și care provine dintr‑o sursă exploatată prin una sau mai multe emergențe naturale sau fora[t]e”. Definiția în discuție se referă, așadar, în mod cumulativ, la două niveluri, pe de o parte, sursa apei minerale naturale și, pe de altă parte, proveniența apei. Pe de altă parte, potrivit punctului 1 menționat, apa minerală naturală se distinge de apa de băut obișnuită prin natura și prin puritatea sa originală.

34.

În vederea interpretării noțiunii „sursă”, această definiție nu este totuși scutită de îndoieli, în special cu prilejul comparării cu alte versiuni lingvistice ( 25 ), mai ales versiunile în care noțiunile de sursă și proveniență a apei se suprapun, cum este cazul versiunii slovene ( 26 ).

35.

Or, în caz de neconcordanță între diferitele versiuni lingvistice ale unui text al Uniunii, dispoziția în cauză trebuie să fie interpretată în raport cu economia generală și cu finalitatea reglementării din care face parte ( 27 ).

36.

În această privință, astfel cum am arătat deja, legiuitorul acordă un rol special protecției consumatorilor. Această finalitate se repercutează în Directiva 2009/54 la mai multe niveluri. În primul rând, pe planul interferenței sale cu obiectivul liberei circulații a apelor minerale naturale, directiva impune stabilirea unor norme comune aplicabile în ceea ce privește condițiile impuse în materie microbiologică ce permit calificarea unei ape drept apă minerală naturală și un sistem de recunoaștere de către autoritatea responsabilă dintr‑un stat membru a unei ape care îndeplinește cerințele directivei. În al doilea rând, pe planul interferenței cu obiectivul de protecție a sănătății consumatorilor, Directiva 2009/54 stabilește cerințe privind menționarea compoziției analitice a unei ape minerale, în relație cu cerințele referitoare la etichetare în general ( 28 ). În acest context, directiva prevede de asemenea măsurile de urgență care permit să se reacționeze la riscurile pentru sănătatea publică. În al treilea rând, pe planul interferenței cu obiectivul privind asigurarea unei comercializări corecte și prevenirea inducerii în eroare a consumatorilor ( 29 ), Directiva 2009/54 insistă asupra identificării provenienței unice a apei minerale, ilustrată prin interdicția care rezultă din articolul 8 alineatul (2).

37.

Subliniem că, în ansamblu, articolul 8 din Directiva 2009/54 pune accentul pe problematica denumirii comerciale în sensul indicării provenienței geografice a apei. Astfel, articolul 8 alineatul (1) din directiva menționată precizează printre altele că denumirea localității poate apărea în formularea din denumirea comercială, cu condiția ca aceasta să se refere la o apă minerală al cărei izvor este exploatat la locul indicat de acea denumire. În aceeași ordine de idei, alineatul (2) al acestui articol interzice comercializarea apelor de la una și aceeași sursă sub mai multe denumiri comerciale. În sfârșit, articolul 8 alineatul (3) din Directiva 2009/54 insistă asupra problematicii identificării corecte a sursei și a locului de exploatare a apei minerale naturale în cadrul etichetării și al publicității.

38.

Prin urmare, contrar reglementării în domeniul mărcilor, conform căreia este întru totul posibil să se utilizeze mai multe mărci pentru același produs, articolul 8 din Directiva 2009/54 urmărește să se poată identifica fără echivoc sursa și originea geografică, astfel cum rezultă ele din denumirea comercială a apei minerale naturale.

39.

În cele din urmă, este, așadar, esențial ca compoziția analitică a apei să corespundă cerințelor prevăzute de Directiva 2009/54 și ca aceasta să fie cunoscută de consumator, care, prin intermediul denumirii comerciale și/sau al etichetării, trebuie să fie capabil să identifice elementele provenienței sale geografice.

40.

Astfel, după cum reiese din directiva menționată, apa minerală naturală este cea care se scurge sau este captată la sursă și ale cărei compoziție, temperatură și alte caracteristici esențiale trebuie să fie stabile în limitele fluctuațiilor naturale. Astfel cum subliniază guvernul ceh, obiectivele considerentului (5) al Directivei 2009/54 nu ar fi atinse în cazul în care o apă minerală care are aceleași proprietăți, deși este captată din mai multe puncte de emergență, ar fi comercializată sub denumiri diferite.

41.

În consecință, noțiunea „apă minerală naturală” interpretată în coroborare cu considerentul (5) al Directivei 2009/54 conduce la constatarea că obiectivul legiuitorului este atins atunci când definiția „aceleiași surse” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 se limitează la un nivel de emergență a apei minerale naturale, așadar la proveniența sa în sensul punctului 1 din anexa I la Directiva 2009/54.

42.

Pentru a identifica mai bine domeniul de aplicare al articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54, se impune examinarea anumitor aspecte tehnice. În acest sens, este util să ne referim la un raport al Agence française de sécurité sanitaire de l’alimentation (Agenția Franceză pentru Siguranța Sanitară a Alimentației) (AFSSA) ( 30 ), la care Comisia face trimitere în observațiile sale scrise. În ceea ce privește contextul hidrogeologic, reiese din raportul respectiv că totalitatea apelor minerale naturale provine din infiltrarea apelor meteorice ( 31 ) care revin la suprafață în urma unui lung parcurs subteran ( 32 ). Apele subterane coboară prin gravitație până când întâlnesc un obstacol în calea infiltrării lor verticale ( 33 ) și se acumulează în porii și în breșele din subsol (acvifere) ( 34 ) prin care se scurg lateral. Atunci când sarcina hidraulică din partea saturată a acviferului devine superioară celei care domină la punctele de emergență posibile, apa subterană se scurge prin locurile de evacuare naturale reprezentate de surse. Acest raport confruntă totodată noțiunea de zăcământ ( 35 ) și noțiunea de sistem acvifer ( 36 ) în vederea stabilirii structurii geologice a apelor.

43.

Ceea ce ne pare determinant pentru interpretarea noțiunii „aceeași sursă”, astfel cum este propusă mai sus, este, pe de o parte, constatarea potrivit căreia „situațiile hidrogeologice aflate la originea emergenței apelor minerale naturale sunt multiple și adeseori foarte complexe” ( 37 ) și, pe de altă parte, confirmarea multitudinii de locuri de evacuare naturale reprezentate de sursele de ape minerale naturale în raport cu straturile de acumulare laterală subterană a acestor ape.

44.

În plus, la fel ca avocatul general Elmer în cauza Badische Erfrischungs‑Getränke, care s‑a pronunțat cu privire la definiția apei minerale ( 38 ), lipsa unei definiții a noțiunii „sursă” ne pare revelatoare pentru intenția legiuitorului. Astfel, în cazul în care acesta ar fi urmărit să subordoneze, cu titlu principal, noțiunea „sursă” unor caracteristici hidrogeologice precum o structură de pânze freatice, de zăcăminte sau de puncte de emergență, ar fi fost logic să îi confere un conținut determinat. Or, utilizarea termenului „sursă” în Directiva 2009/54 confirmă că această noțiune se referă mai degrabă la o multitudine de forme de emergență, naturale sau forate, a apei minerale ( 39 ). În schimb, structura geologică este fundamentală pentru identificarea apei minerale naturale ca atare și a caracteristicilor sale.

45.

Pentru acest motiv, independent de configurarea hidrogeologică a solului de unde este extrasă apa, elementul pertinent în vederea stabilirii „aceleiași surse” este totuși identitatea apei minerale naturale.

46.

Astfel, apele minerale naturale sunt definite în raport cu compoziția lor chimică cu o proveniență unică identificată (ceea ce constituie temeiul distincției lor în raport cu apele considerate potabile prin tratare care au exact aceeași compoziție chimică) ( 40 ). Astfel, pentru consumator, este important ca aceeași denumire comercială să aibă în vedere aceeași apă minerală naturală. Din acest punct de vedere, criteriul referitor la structura hidrogeologică a unei pânze freatice, a unui zăcământ subteran sau a unui acvifer în sens științific nu este determinant în sine, întrucât parcursul geologic spre suprafața solului afectează compoziția apei. În consecință, noțiunea „sursă” în sensul Directivei 2009/54 are în vedere una sau mai multe emergențe naturale, sau chiar forate, de unde curge o apă identică în sensul anexei I la Directiva 2009/54.

47.

În orice caz, amintim că apa minerală naturală în sensul Directivei 2009/54 trebuie exploatată așa cum se prezintă la sursă, fără tratare, sub rezerva separării unor elemente instabile sau indezirabile ( 41 ). În plus, punctul 3 din partea I din anexa I la Directiva 2009/54 prevede că „[c]ompoziția, temperatura și alte caracteristici esențiale ale apei minerale naturale rămân stabile în limitele fluctuațiilor naturale; ele nu sunt afectate, în special, de posibilele variații ale debitului”. Această considerație susține, de altfel, teza potrivit căreia compoziția apei, iar nu structura emergenței sale geologice, constituie factorul preponderent în vederea conservării obiectivului privind protecția consumatorilor.

48.

Pe de altă parte, dorim să subliniem că faptul că apa provine din aceeași pânză freatică sau din același zăcământ subteran este o condiție necesară, însă nu suficientă, pentru a o putea considera ca una și aceeași apă minerală naturală. Astfel, apele identice din punct de vedere chimic care au origini hidraulice și geologice independente nu constituie una și aceeași apă minerală naturală.

49.

Având în vedere toate considerațiile care precedă, apreciem că „ape minerale naturale de la una și aceeași sursă” în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54 desemnează apele care provin din una sau din mai multe emergențe naturale sau forate și care își au originea în aceeași pânză freatică sau în același zăcământ subteran, dacă aceste ape au caracteristici identice care rămân stabile în toate aceste emergențe naturale sau forate în limitele fluctuațiilor naturale. În schimb, nu se poate considera că apele minerale care provin din emergențe multiple, naturale sau forate, și care împart aceeași pânză freatică sau același zăcământ, dar ale căror proprietăți analitice nu sunt identice în raport cu criteriile care rezultă din anexa I la Directiva 2009/54, provin din aceeași sursă.

50.

Având în vedere considerațiile care precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările adresate de Vrhovno sodišče după cum urmează:

„Expresia «ape minerale naturale de la una și aceeași sursă», în sensul articolului 8 alineatul (2) din Directiva 2009/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 18 iunie 2009 privind exploatarea și comercializarea apelor minerale naturale, desemnează apele care provin din una sau din mai multe emergențe naturale sau forate și care își au originea în aceeași pânză freatică sau în același zăcământ subteran, dacă aceste ape au caracteristici identice care rămân stabile în toate aceste emergențe naturale sau forate în limitele fluctuațiilor naturale.”