1

Prezenta cauză privește măsurile puse în executare de autoritățile spaniole în cadrul trecerii de la radiodifuziunea analogică la radiodifuziunea digitală în Spania în ceea ce privește întregul teritoriu spaniol, cu excepția comunității autonome Castilia‑La Mancha (Spania). Această digitalizare, care tehnic poate fi efectuată prin intermediul platformelor terestră, prin satelit, prin cablu sau prin intermediul accesului în bandă largă la internet, permite o utilizare mai eficace a spectrului frecvențelor radio. În cadrul radiodifuziunii digitale, semnalul de televiziune rezistă mai bine la interferențe și poate fi însoțit de o serie de servicii suplimentare care conferă valoare adăugată programelor. În plus, procesul de digitalizare permite obținerea așa‑numitelor „dividende digitale”, respectiv frecvențe eliberate, întrucât tehnologiile televiziunii digitale ocupă un spectru mult mai restrâns decât tehnologiile analogice. În temeiul acestor avantaje, Comisia Europeană a încurajat, din 2002, digitalizarea în Uniunea Europeană.

2

Regatul Spaniei a instituit cadrul de reglementare necesar pentru promovarea procesului de trecere de la radiodifuziunea analogică la radiodifuziunea digitală, în special prin adoptarea Legii nr. 10/2005 de stabilire a unor măsuri urgente în vederea dezvoltării televiziunii digitale terestre, a liberalizării televiziunii prin cablu și de încurajare a pluralismului (Ley 10/2005 de Medidas Urgentes para el Impulso de la Televisión Digital Terrestre, de Liberalización de la Televisión por Cable y de Fomento del Pluralismo) din 14 iunie 2005 (BOE nr. 142 din 15 iunie 2005, p. 20562, denumită în continuare „Legea nr. 10/2005”) și a Decretului regal nr. 944/2005 de aprobare a Planului tehnic național privind televiziunea digitală terestră (Real Decreto 944/2005 por el que se aprueba el Plan técnico nacional de la televisión digital terrestre) din 29 iulie 2005 (BOE nr. 181 din 30 iulie 2005, p. 27006, denumit în continuare „Decretul regal nr. 944/2005”). Acest decret regal a impus organismelor de radiodifuziune să acopere 96 % din populație în cazul sectorului privat și 98 % din populație în cazul sectorului public pe teritoriul lor respectiv.

3

În scopul gestionării trecerii de la televiziunea analogică la televiziunea digitală, autoritățile spaniole au divizat teritoriul spaniol în trei zone distincte:

4

Prin decizia din 7 septembrie 2007, Consiliul de miniștri spaniol a adoptat planul național de trecere la televiziunea digitală terestră (denumită în continuare „TDT”), prin care s‑a instituit planul tehnic național prevăzut prin Decretul regal nr. 944/2005. Planul menționat a împărțit teritoriul spaniol în 90 de proiecte tehnice de tranziție și a stabilit un termen limită pentru abandonarea tehnologiei de radiodifuziune analogică pentru fiecare dintre proiecte. Obiectivul stabilit în acest program era de a ajunge la o acoperire a populației spaniole de către serviciul TDT analogă acoperirii aceleiași populații de către televiziunea analogică în 2007, respectiv peste 98 % din această populație și 100 % din populația Țării Bascilor (Spania).

5

Din moment ce obligațiile de acoperire stabilite pentru TDT (a se vedea punctul 2 de mai sus) riscau să conducă la o acoperire a populației spaniole mai redusă decât acoperirea populației menționate de radiodifuziunea analogică preexistentă, era necesar să se garanteze acoperirea TV în zona II. Prezenta cauză nu vizează decât finanțarea publică acordată de autoritățile spaniole în vederea susținerii procesului de digitalizare terestră în zona menționată, în special privind finanțarea acestui proces în interiorul regiunilor din Țara Bascilor care sunt situate în această zonă. În Țara Bascilor se află 9,5 % din populație.

6

La 29 februarie 2008, Ministerul Industriei, Turismului și Comerțului spaniol (denumit în continuare „MITC”) a adoptat o decizie destinată să amelioreze infrastructura de telecomunicații și să stabilească criteriile și repartizarea finanțării acțiunilor desfășurate în favoarea dezvoltării societății informaționale în cadrul unui plan denumit „Plan Avanza”. Bugetul aprobat în temeiul acestei decizii a fost alocat în parte digitalizării televiziunii în zona II.

7

Între iulie și noiembrie 2008, digitalizarea în zona II a fost desfășurată prin intermediul diferitor acte adiționale la acordurile‑cadru din 2006 în vigoare, semnate de MITC și de comunitățile autonome din Regatul Spaniei în cadrul Plan Avanza. În urma acestor acte adiționale, MITC a transferat fonduri către comunitățile autonome, care s‑au angajat să acopere celelalte cheltuieli legate de operațiune cu propriile resurse bugetare.

8

La 17 octombrie 2008, Consiliul de Miniștri spaniol a convenit să aloce o sumă suplimentară pentru a extinde și a completa acoperirea TDT în cadrul proiectelor de tranziție care urmau să fie finalizate în cursul primului semestru al anului 2009. Fondurile au fost acordate ulterior semnării noilor acorduri‑cadru între MITC și comunitățile autonome în decembrie 2008 privind implementarea planului național privind trecerea la TDT. La 29 mai 2009, Consiliul de Miniștri menționat a aprobat criteriile de repartizare a fondurilor alocate pentru finanțarea inițiativelor privind trecerea la TDT.

9

Ulterior semnării actelor adiționale la acordurile‑cadru din 2008 privind extinderea acoperirii TDT și publicarea acestor acorduri‑cadru și a acestor acte adiționale în Boletin oficial del estado, comunitățile autonome au inițiat procesul de extindere. Acestea au organizat ele însele licitații publice sau au încredințat sarcina organizării licitației unei întreprinderi publice. În anumite cazuri, comunitățile autonome au mandatat consiliile municipale să realizeze extinderea.

10

Ca un model general, au fost lansate două tipuri de licitații în Spania. În primul rând, au fost organizate licitații pentru extinderea acoperirii, ceea ce însemna că întreprinderii câștigătoare îi era încredințată misiunea de a furniza o rețea TDT operativă. Printre sarcinile care trebuie efectuate se numărau proiectarea și ingineria rețelei, transportul semnalului, implementarea rețelei și furnizarea echipamentelor necesare. Celelalte tipuri de licitații au reprezentat licitații pentru furnizarea de echipamente hardware.

11

În total, în anii 2008-2009, aproape 163 de milioane de euro de la bugetul central, în parte credite preferențiale acordate de MITC comunităților autonome, și aproximativ 60 de milioane de euro de la bugetele celor 16 comunități autonome vizate au fost investite în extinderea acoperirii în zona II. În plus, comunele au finanțat extinderea cu aproximativ 3,5 milioane de euro.

12

Începând cu anul 2009, a doua etapă după extinderea TDT în zona II consta, pentru unele comunități autonome, în organizarea de licitații suplimentare sau în încheierea de contracte relevante fără licitație pentru exploatarea și pentru întreținerea echipamentelor digitizate și implementate în perioada de extindere. Cuantumul total al fondurilor acordate prin intermediul licitațiilor pentru exploatare și întreținere în perioada 2009-2011 a fost de cel puțin 32,7 milioane de euro.

13

În Țara Bascilor, prima reclamantă, comunitatea autonomă Țara Bascilor (Spania), își exercită atribuțiile beneficiind de autonomie legislativă și financiară în raport cu statul spaniol, în conformitate cu dispozițiile constituției spaniole și cu statutul său autonom. Aceste competențe vizează în special domeniul radiodifuziunii, precum și pe cel al serviciilor și al infrastructurii publice în termenii prevăzuți în constituția menționată și în statutul de autonomie în cauză. Desfășurarea, întreținerea și exploatarea rețelei de televiziune au fost atribuite celei de a doua reclamante, Itelazpi, SA, întreprindere publică ce aparține în proporție de 100 % guvernului basc, acesta din urmă acordându‑i fonduri în vederea susținerii procesului de digitalizare terestră.

14

La 18 mai 2009, Comisia a primit o plângere din partea unui operator european de satelit, respectiv intervenienta, SES Astra, care viza o schemă de ajutor prezumată a autorităților spaniole în favoarea trecerii de la televiziunea analogică la televiziunea digitală în zona II. Potrivit operatorului menționat, această schemă constituia ajutor de stat care nu a fost notificat și care a avut drept rezultat denaturarea concurenței între platformele de radiodifuziune terestre și cele de radiodifuziune prin satelit.

15

Prin scrisoarea din 29 septembrie 2010, Comisia a informat Regatul Spaniei cu privire la decizia sa de a iniția procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 108 alineatul (2) TFUE în ceea ce privește ajutorul în cauză pentru întregul teritoriu al Spaniei, cu excepția comunității autonome Castilia‑La Mancha, pentru care a fost deschisă o procedură separată (denumită în continuare „decizia de deschidere”) . Prin publicarea deciziei de deschidere la 14 decembrie 2010 în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO C 337, p. 17), Comisia a solicitat părților interesate să își prezinte observațiile.

16

Ulterior primirii observațiilor din partea autorităților spaniole și a altor părți interesate, Comisia a adoptat, la 19 iunie 2013, Decizia 2014/489/UE privind ajutorul de stat SA.28599 [(C 23/2010) (ex NN 36/2010, ex CP 163/2009)], acordat de Regatul Spaniei pentru extinderea televiziunii digitale terestre în zone îndepărtate și mai puțin urbanizate (cu excepția Castiliei‑La Mancha) (JO L 217, p. 52, denumită în continuare „decizia atacată”), al cărei dispozitiv prevede următoarele:

„Articolul 1

Ajutorul de stat acordat operatorilor platformei de televiziune terestră pentru implementarea, întreținerea și exploatarea rețelei de televiziune digitală terestră în zona II, pus în aplicare în mod ilegal de către [Regatul Spaniei], cu încălcarea articolului 108 alineatul (3) din TFUE, este incompatibil cu piața internă, cu excepția ajutorului care a fost acordat în conformitate cu criteriul neutralității tehnologice.

Articolul 2

Ajutorul individual acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 nu constituie ajutor dacă, la momentul acordării, acesta îndeplinește condițiile prevăzute în regulamentul adoptat în temeiul articolului 2 din Regulamentul (CE) nr. 994/98 al Consiliului, aplicabil la momentul acordării ajutorului.

Articolul 3

(1)   [Regatul Spaniei] recuperează ajutorul incompatibil acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 de la operatorii de televiziune digitală, indiferent dacă aceștia au primit ajutorul în mod direct sau indirect.

(2)   Sumele care urmează să fie recuperate sunt purtătoare de dobândă de la data la care au fost puse la dispoziția beneficiarilor până la data recuperării acestora.

(3)   Dobânda se calculează pe o bază compusă, în conformitate cu capitolul V din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei.

(4)   [Regatul Spaniei] anulează toate plățile restante din ajutorul acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1, cu efect de la data notificării prezentei decizii.

Articolul 4

(1)   Recuperarea ajutorului acordat în cadrul schemei menționate la articolul 1 este imediată și efectivă.

(2)   [Regatul Spaniei] se asigură că prezenta decizie este pusă în aplicare în termen de patru luni de la data notificării acesteia.

(3)   În termen de două luni de la notificarea prezentei decizii, [Regatul Spaniei] transmite Comisiei următoarele informații:

[…]

Articolul 5

Prezenta decizie se adresează Regatului Spaniei.”

17

În scopul motivării deciziei atacate, în primul rând, Comisia a considerat că diferitele acte adoptate la nivel central și acordurile încheiate și modificate între MITC și comunitățile autonome constituie baza schemei de ajutoare pentru extinderea TDT în zona II. În practică, comunitățile autonome au aplicat orientările guvernului spaniol privind extinderea TDT [considerentul (91) al deciziei menționate].

18

În lumina celor de mai sus, Comisia consideră că măsura respectivă constituie ajutor de stat în temeiul articolului 107 alineatul (1) din TFUE. Dat fiind că măsura menționată ar fi fost finanțată pornind de la bugetul de stat și de la bugetele anumitor comunități autonome și ale anumitor comune, ar fi vorba despre o intervenție realizată cu ajutorul resurselor de stat. Potrivit Comisiei, extinderea rețelelor de emisie TV era o activitate economică și nu făcea parte din exercitarea prerogativelor de putere publică. Operatorii platformei TDT ar fi beneficiarii direcți ai ajutorului, în timp ce operatorii de rețea care ar fi participat la cererile de ofertă privind extinderea acoperirii ar fi beneficiarii indirecți ai ajutorului. Avantajul acestei măsuri pentru cei din urmă operatori ar fi selectiv, întrucât o asemenea măsură nu ar fi favorabilă decât sectorului radiodifuziunii și, în acest sector, această măsură nu ar viza decât întreprinderile care interveneau pe piața platformei terestre. Potrivit deciziei atacate, autoritățile spaniole au prezentat drept cel mai bun și unic exemplu cazul comunității autonome Țara Bascilor (Spania) pentru a invoca lipsa ajutorului de stat în conformitate cu criteriile stabilite de Curte în Hotărârea din 24 iulie 2003, Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg (C‑280/00, Rec., EU:C:2003:415). Totuși, primul criteriu din această hotărâre, potrivit căruia întreprinderea beneficiară trebuie să fie efectiv însărcinată cu executarea unor obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie clar definite, nu era îndeplinit, în opinia Comisiei. În plus, în lipsa asigurării celui mai scăzut cost pentru comunitatea autonomă menționată, nici al patrulea criteriu din hotărârea menționată nu ar fi fost îndeplinit. Potrivit Comisiei, având în vedere că platforma de radiodifuziune prin satelit și cea terestră sunt în concurență una cu cealaltă, măsura pentru implementarea, exploatarea și întreținerea TDT în zona II implică o denaturare a concurenței între cele două platforme. Măsura respectivă ar fi avut de asemenea un impact asupra comerțului din interiorul Uniunii [considerentele (94)-(141) ale deciziei menționate].

19

În al treilea rând, Comisia a constatat că măsura în cauză nu putea fi considerată un ajutor de stat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, în pofida faptului că această măsură a fost destinată să îndeplinească un obiectiv de interes comun bine definit și că aceasta a recunoscut existența unei deficiențe a pieței. În opinia sa, din moment ce măsura respectivă nu respecta principiul neutralității tehnologice, această măsură nu este proporțională și nu constituie un instrument adecvat pentru a garanta acoperirea canalelor cu acces liber către rezidenții din zona II [considerentele (148)-(171) ale deciziei atacate].

20

În al patrulea rând, Comisia a considerat că, în lipsa unei definiții precise a exploatării unei platforme terestre drept serviciu public, măsura respectivă nu putea fi justificată în temeiul articolului 106 alineatul (2) TFUE [considerentul (172) al deciziei atacate].

21

În al cincilea rând, Comisia a arătat că măsura respectivă nu era un ajutor existent, întrucât măsura menționată trebuia considerată o modificare ce a influențat esența însăși a schemei inițiale. Așadar, autoritățile spaniole ar fi trebuit să notifice această măsură [considerentele (173)-(175) ale deciziei atacate].

22

În al șaselea rând, Comisia a precizat diferitele cazuri în care autoritățile spaniole trebuiau să recupereze ajutorul în cauză de la beneficiarii direcți și indirecți [considerentele (179)-(197) ale deciziei atacate].

23

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 30 august 2013, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

24

Prin act separat, depus la grefa Tribunalului în aceeași zi, reclamantele au introdus o cerere de măsuri provizorii prin care au solicitat, în esență, președintelui Tribunalului să suspende executarea deciziei atacate. Prin Ordonanța din 16 octombrie 2013, Comunidad Autónoma del País Vasco și Itelazpi/Comisia (T‑462/13 R, EU:T:2013:546), această cerere a fost respinsă și s‑a dispus soluționarea odată cu fondul a cererii privind cheltuielile de judecată.

25

Prin înscrisul depus la grefa Tribunalului la 20 septembrie 2013, intervenienta a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor Comisiei. Această cerere a fost admisă prin Ordonanța din 10 februarie 2014, Comunidad Autónoma del País Vasco și Itelazpi/Comisia (T‑462/13, EU:T:2014:81).

26

Intervenienta a depus memoriul în intervenție la 24 martie 2014. Prin act depus la grefa Tribunalului la 24 aprilie 2014, reclamanții și‑au prezentat observațiile cu privire la acest memoriu. Comisia nu a depus observații referitoare la memoriul intervenientei.

27

Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul (Camera a cincea) a decis deschiderea procedurii orale.

28

În cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură din 2 mai 1991, Tribunalul a invitat Comisia să îi comunice anumite documente. Comisia a dat curs acestei cereri în termenul stabilit.

29

Prin act depus la grefa Tribunalului la 25 februarie 2015, reclamantele și‑au prezentat observațiile cu privire la raportul de ședință.

30

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 12 martie 2015.

31

Reclamantele solicită Tribunalului:

32

Comisia solicită Tribunalului:

33

Intervenienta solicită Tribunalului:

34

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că acțiunea este admisibilă, chiar dacă reclamantele nu sunt destinatarele deciziei atacate, aspect care, de altfel, nu a fost contestat de Comisie. Astfel, în ceea ce privește prima reclamantă, nu se contestă că aceasta a decis să acorde o parte din ajutorul în litigiu către Țara Bascilor. Decizia atacată, care împiedică prima reclamantă să își exercite cum consideră adecvat competențele de care beneficiază direct în temeiul dreptului spaniol, afectează, așadar, în mod direct și individual poziția sa juridică (Hotărârea din 8 martie 1988, Exécutif régional wallon și Glaverbel/Comisia, 62/87 și 72/87, Rec., EU:C:1988:132, punctele 6 și 8, Hotărârea din 30 aprilie 1998, Vlaamse Gewest/Comisia, T‑214/95, Rec., EU:T:1998:77, punctul 29, și Hotărârea din 9 septembrie 2009, Diputación Foral de Álava și alții/Comisia, T‑227/01-T‑229/01, T‑265/01, T‑266/01 și T‑270/01, Rep., EU:T:2009:315, punctul 76). În ceea ce privește cea de a doua reclamantă, dat fiind că calitatea procesuală activă a comunității autonome Țara Bascilor a fost stabilită în ceea ce privește aceeași acțiune, nu este necesar să se examineze calitatea procesuală activă a celei de a doua reclamante (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 martie 1993, CIRFS și alții/Comisia, C‑313/90, Rec., EU:C:1993:111, punctul 31).

35

În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive. Primul motiv este întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia a constatat în mod eronat existența unui ajutor de stat. Cel de al doilea motiv este întemeiat pe o eroare de drept în analiza compatibilității cu piața internă a măsurii în cauză. Prin intermediul celui de al treilea motiv, reclamantele invocă o eroare de drept, întrucât Comisia a constatat existența unui ajutor nou.

36

Acest motiv se compune din două aspecte. Reclamantele reproșează Comisiei încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât aceasta a constatat existența unui ajutor de stat. Primul aspect este întemeiat pe absența unui avantaj economic. În cadrul celui de al doilea aspect, reclamantele arată că a doua reclamantă nu a beneficiat de niciun avantaj selectiv.

37

Reclamantele invocă încălcarea de către Comisie a articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât aceasta a constatat existența unui avantaj economic pentru a doua reclamantă. În opinia lor, un asemenea avantaj nu există, întrucât criteriile stabilite de Curte în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), erau îndeplinite.

38

Cu titlu introductiv, trebuie amintit că, pentru calificarea drept ajutor în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesar ca toate condițiile prevăzute de această dispoziție să fie îndeplinite. În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. În al treilea rând, aceasta trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a producerii anumitor bunuri. În al patrulea rând, aceasta trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea Hotărârea din 17 decembrie 2008, Ryanair/Comisia, T‑196/04, Rep., EU:T:2008:585, punctul 36 și jurisprudența citată).

39

Prezentul aspect privește mai ales a treia dintre aceste condiții, potrivit căreia sunt considerate ajutoare de stat intervențiile care, sub orice formă, pot favoriza direct sau indirect întreprinderi sau care trebuie să fie considerate un avantaj economic pe care întreprinderea beneficiară nu l‑ar fi obținut în condiții de piață normale (a se vedea Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, Rep., EU:C:2010:481, punctul 40 și jurisprudența citată).

40

Trebuie amintit că în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), Curtea a hotărât că, în măsura în care o intervenție a statului trebuie considerată o compensație ce reprezintă contrapartida prestațiilor efectuate de întreprinderile beneficiare pentru a executa obligații de serviciu public, astfel încât aceste întreprinderi nu profită în realitate de un avantaj financiar, iar intervenția respectivă nu are, așadar, ca efect plasarea acestor întreprinderi într‑o poziție concurențială mai favorabilă în raport cu întreprinderile cu care se află în raporturi de concurență, o astfel de intervenție nu intră în domeniul de aplicare al articolului 107 alineatul (1) TFUE. Cu toate acestea, pentru ca, într‑un caz concret, o astfel de compensație să nu fie calificată drept ajutor de stat, trebuie să fie îndeplinite patru criterii cumulative (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus, EU:C:2003:415, punctele 87 și 88).

41

Reiese din considerentele (114)-(128) ale deciziei atacate că, în opinia Comisiei, primul și al patrulea criteriu stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu erau îndeplinite în speță.

42

Potrivit acestui criteriu, întreprinderii beneficiare trebuie să i se fi încredințat în mod efectiv executarea de obligații de serviciu public, iar aceste obligații trebuie să fie definite clar (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus, EU:C:2003:415, punctul 89).

43

Trebuie arătat că Comisia a apreciat în considerentele (119)-(126) ale deciziei atacate că primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu este îndeplinit.

44

Potrivit considerentului (119) al deciziei atacate, legislația spaniolă nu declară exploatarea unei rețele terestre ca fiind un serviciu public. Legea generală 11/1998 privind telecomunicațiile (Ley 11/1998, General de Telecomunicaciones) din 24 aprilie 1998 (BOE nr. 99 din 25 aprilie 1998, p. 13909, denumită în continuare „Legea nr. 11/1998”), prevede că serviciile de telecomunicații, inclusiv exploatarea rețelelor de difuziune radio și TV, reprezintă servicii de interes economic general (denumite în continuare „SIEG”), chiar dacă nu au calitatea de servicii publice, calitate care ar fi rezervată numai unor servicii de telecomunicații rare, în special celor legate de apărare și de protecție civilă, precum și exploatarea rețelei telefonice. Legea generală 32/2003 privind telecomunicațiile (Ley 32/2003, General de Telecomunicaciones) din 3 noiembrie 2003 (BOE nr. 264 din 4 noiembrie 2003, p. 38890, denumită în continuare „Legea nr. 32/2003”) a menținut aceeași definiție. Serviciile de transmisie pentru difuzarea canalelor de televiziune, și anume, transportul semnalului prin rețelele de telecomunicații, sunt considerate servicii de telecomunicații și, ca atare, acestea sunt SIEG care nu constituie serviciu public.

45

Potrivit considerentului (120) al deciziei atacate, în orice caz, dispozițiile legii spaniole sunt neutre din punct de vedere tehnologic. Legea menționată definește telecomunicațiile ca fiind exploatarea rețelelor și furnizarea de servicii de comunicații electronice și facilitățile conexe. Telecomunicații înseamnă transmiterea de semnale prin orice rețea de telecomunicații, și nu prin rețeaua terestră în special. Mai mult, această lege precizează că unul dintre obiectivele acesteia este de a încuraja, în măsura posibilului, neutralitatea tehnologică în cadrul regulamentului.

46

În temeiul considerentului (121) al deciziei atacate, deși legea în vigoare și aplicabilă la momentul transferului de fonduri definea radiodifuziunea publică drept un serviciu public, nu este posibilă extinderea acestei definiții la exploatarea unei platforme de sprijin particulare. Mai mult, în cazul în care există mai multe platforme de transmisie, o platformă în special nu poate fi considerată ca fiind esențială pentru transmiterea de semnale de radiodifuziune. Prin urmare, potrivit Comisiei, ar fi fost o eroare evidentă dacă legislația spaniolă ar fi declarat utilizarea unei anumite platforme pentru transmiterea de semnale de televiziune ca fiind serviciu public.

47

În plus, Comisia a respins în considerentele (123) și (124) ale deciziei atacate argumentația potrivit căreia exploatarea rețelelor terestre a fost definită drept serviciu public în convențiile interinstituționale încheiate între guvernul basc, asociația comunelor basce și cele trei guverne provinciale basce.

48

În considerentul (172) al deciziei atacate, Comisia a constatat, făcând trimitere la considerentele (119)-(122) ale acestei decizii, că autoritățile spaniole și cele basce nu au definit în mod clar exploatarea unei platforme terestre ca fiind serviciu public.

49

Trebuie arătat că, în ceea ce privește noțiunea de serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), părțile nu contestă că aceasta corespunde noțiunii de SIEG în sensul articolului 106 alineatul (2) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 februarie 2008, BUPA și alții/Comisia, T‑289/03, Rep., EU:T:2008:29, punctul 162, și Hotărârea din 16 iulie 2014, Zweckverband Tierkörperbeseitigung/Comisia, T‑309/12, EU:T:2014:676, punctul 132).

50

Potrivit unei jurisprudențe constante, statele membre dispun de o amplă putere de apreciere cu privire la definirea a ceea ce acestea consideră ca fiind SIEG și, în consecință, definirea acestor servicii de către un stat membru nu poate fi repusă în discuție de Comisie decât în caz de eroare vădită (a se vedea Hotărârea din 15 iunie 2005, Olsen/Comisia, T‑17/02, Rec., EU:T:2005:218, punctul 216, și Hotărârea din 22 octombrie 2008, TV2/Danmark și alții/Comisia, T‑309/04, T‑317/04, T‑329/04 și T‑336/04, Rep., EU:T:2008:457, punctul 101, și Hotărârea din 6 octombrie 2009, FAB/Comisia, T‑8/06, EU:T:2009:386, punctul 63). Astfel, în lipsa unei reglementări a Uniunii armonizate în domeniu, Comisia nu este abilitată să se pronunțe cu privire la întinderea misiunilor de serviciu public ce revin furnizorului de serviciu public, și anume nivelul costurilor legate de acest serviciu, nici cu privire la oportunitatea alegerilor politice efectuate în această privință de autoritățile naționale, nici cu privire la eficiența economică a furnizorului de serviciu public (a se vedea în acest sens Hotărârea din 27 februarie 1997, FFSA și alții/Comisia, T‑106/95, Rec., EU:T:1997:23, punctul 108, și Hotărârea din 1 iulie 2010, M6/Comisia, T‑568/08 și T‑573/08, Rep., EU:T:2010:272, punctul 139 și jurisprudența citată). Reiese din articolul 1 prima liniuță din Protocolul nr. 26 privind serviciile de interes general, prin care se completează Tratatele UE și FUE, că valorile comune ale Uniunii în privința SIEG în înțelesul articolului 14 TFUE includ în special rolul esențial și competențele discreționare ample ale autorităților naționale, regionale și locale în ceea ce privește furnizarea, punerea în funcțiune și organizarea SIEG într‑un mod care să răspundă cât mai bine nevoilor utilizatorilor.

51

Totuși, competența statului membru de a defini SIEG nu este nelimitată și nu poate fi exercitată în mod arbitrar în scopul exclusiv de a sustrage un sector anume de la aplicarea normelor de concurență (Hotărârea BUPA și alții/Comisia, punctul 49 de mai sus, EU:T:2008:29, punctul 168). Pentru a putea fi calificat drept SIEG, serviciul în cauză trebuie să fie de un interes economic general care să prezinte caracteristici speciale în raport cu alte activități din viața economică (Hotărârea din 10 decembrie 1991, Merci convenzionali porto di Genova, C‑179/90, Rec., EU:C:1991:464, punctul 27, și Hotărârea din 17 iulie 1997, GT‑Link, C‑242/95, Rec., EU:C:1997:376, punctul 53).

52

Întinderea controlului efectuat de Tribunal cu privire la aprecierile Comisiei ține seama în mod necesar de faptul că definirea de către un stat membru a unui serviciu drept SIEG nu poate fi pusă în discuție de Comisie decât în cazul unei erori vădite. Acest control trebuie totuși să asigure respectarea anumitor criterii minime care vizează în special prezența unui act de putere publică ce îi învestește pe operatorii în cauză cu o misiune SIEG, precum și caracterul universal și obligatoriu al acestei misiuni (a se vedea Hotărârea din 7 noiembrie 2012, CBI/Comisia, T‑137/10, Rep., EU:T:2012:584, punctele 100 și 101 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, în temeiul articolului 4 din Decizia 2005/842/CE din 28 noiembrie 2005 privind aplicarea articolului [106 alineatul (2) TFUE] la ajutorul de stat, sub forma compensației pentru obligația de serviciu public, acordat anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui SIEG (JO L 312, p. 67, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 186), responsabilitatea pentru funcționarea SIEG se încredințează întreprinderii în cauză pe baza unuia sau a mai multe acte oficiale, a căror formă poate fi stabilită de fiecare stat membru, actele respective trebuind să specifice cu precădere natura și durata obligațiilor de serviciu public și întreprinderea și teritoriul în cauză. Punctul 12 din Cadrul comunitar pentru ajutoarele de stat sub forma compensațiilor pentru obligația de serviciu public (JO 2005, C 297, p. 4, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 216) cuprinde aceleași cerințe.

53

În primul rând, reclamantele susțin că primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415) era îndeplinit, întrucât, în opinia lor, exploatarea rețelelor de difuziune radio și TV fusese definită ca SIEG la nivel național potrivit legii spaniole și la nivelul comunității autonome în convențiile interinstituționale încheiate în Țara Bascilor, astfel cum reiese în special din considerentul 119 al deciziei atacate. În ședință, au precizat că Legea nr. 32/2003 constituia cadrul de abilitare care ar fi permis autorităților spaniole să definească un SIEG. Nu se contestă că acele caracteristici tipice impuse pentru definirea unui SIEG și în special existența unei deficiențe a pieței erau îndeplinite în speță. În opinia reclamantelor, Comisia a concluzionat că primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415) nu a fost îndeplinit în temeiul unei interpretări eronate a noțiunilor de serviciu public și de SIEG în dreptul spaniol și în dreptul Uniunii.

54

Această argumentație nu demonstrează că Comisia ar fi considerat în mod nejustificat că, în lipsa unei definiri clare a serviciului de exploatare a unei rețele terestre drept serviciu public, primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu a fost îndeplinit.

55

Astfel, în primul rând, exploatarea unei rețele TDT în zona II nu a fost definită de statul spaniol drept SIEG în sensul dreptului Uniunii la nivel național.

56

Desigur, astfel cum reiese din considerentul (119) al deciziei atacate, serviciul de exploatare a rețelelor de difuziune radio și TV a fost calificat de statul spaniol drept serviciu de interes general, în temeiul articolului 2 din Legea nr. 11/1998 și al aceluiași articol din Legea nr. 32/2003, prezentate de Comisie în urma măsurilor de organizare a procedurii dispuse de Tribunal (a se vedea punctul 28 de mai sus), coroborat cu articolul 1 din aceste legi.

57

Totuși, reiese din articolul 2 din Legea nr. 11/1998 și din articolul 2 din Legea nr. 32/2003 că această calificare privește toate serviciile de telecomunicații, inclusiv rețelele de difuziune radio și TV. Or, simplul fapt că un serviciu este desemnat ca fiind de interes general în dreptul național nu face ca orice operator care îl efectuează să aibă atribuții de executare a obligațiilor de serviciu public clar definite în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415). În cazul acesta, toate serviciile de telecomunicații din Spania ar avea caracter de SIEG în sensul acestei hotărâri, ceea ce nu reiese nicidecum din aceste legi. În această privință, trebuie de asemenea să se constate că articolul 2 alineatul 1 din Legea nr. 32/2003 prevede expres că serviciile de interes general în sensul acestei legi trebuie furnizate în cadrul unui regim de liberă concurență. Or, calificarea unui serviciu drept SIEG în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), impune ca atribuțiile gestiunii sale să fie încredințate anumitor întreprinderi.

58

În plus, este necesar să se constate că Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a examinat în considerentele (119)-(125) ale deciziei atacate dacă primul criteriul din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), era îndeplinit în ceea ce privește serviciul de exploatare a rețelelor terestre, și nu în ceea ce privește serviciul de exploatare a rețelelor de difuziune radio și TV, astfel cum susțin reclamantele. În această privință, reiese din considerentul (120) al deciziei menționate că prevederile Legii nr. 32/2003 se caracterizează prin neutralitate tehnologică și că telecomunicații înseamnă transmiterea de semnale prin orice rețea de telecomunicații, și nu prin rețeaua terestră în special, aspect pe care reclamantele nu l‑au contestat. În lumina acestor precizări ale legii spaniole, nu se poate concluziona că Comisia a considerat în mod eronat în considerentele (119) și (122) ale acestei decizii că, în legea menționată, exploatarea unei rețele terestre nu era definită drept un serviciu public în sensul Hotărârii Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415).

59

Contrar susținerilor reclamantelor, limitarea serviciului de exploatare a rețelelor de difuziune radio și TV la o platformă precisă nu constituie numai o modalitate concretă a acestui serviciu. Astfel, având în vedere principiul neutralității tehnologice, o astfel de limitare nu era necesară potrivit Legii nr. 32/2003 sau chiar era direct contrară dispozițiilor sale.

60

În măsura în care reclamantele susțin că existența puterii de apreciere a autorităților spaniole privind determinarea unui motiv pentru prestarea unui SIEG este confirmată de articolele 2 și 3 din Directiva 2014/23/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind atribuirea contractelor de concesiune (JO L 94, p. 1), este suficient să se arate că directiva menționată se aplică, în temeiul articolului 1 alineatul (2), în cazul atribuirii de contracte de lucrări sau de servicii unor operatori economici, aspect care nu este repus în discuție de faptul că articolele 2 și 3 din această directivă subliniază importanța principiului liberei administrări de către puterile publice, al egalității de tratament, al nediscriminării și al transparenței.

61

În ceea ce privește aplicarea normelor de concurență, trebuie să se facă distincția între ipoteza în care statul acționează cu exercitarea autorității publice și cea în care statul exercită activități economice cu caracter industrial sau comercial care constau în oferirea de bunuri sau servicii pe piață. În această privință, este nerelevant dacă statul acționează în mod direct, printr‑un organism care face parte din administrația publică, sau prin intermediul unei entități căreia i‑a conferit drepturi speciale sau exclusive (a se vedea Hotărârea din 18 martie 1997, Diego Calì & Figli, C‑343/95, Rec., EU:C:1997:160, punctele 16 și 17 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 12 iulie 2012, Compass‑Datenbank, C‑138/11, Rep., EU:C:2012:449, punctul 35 și jurisprudența citată). Existența sau inexistența unei personalități juridice distincte de cea a statului, pe care dreptul național o atribuie unui organ care desfășoară activități economice, nu are efect asupra existenței relațiilor financiare dintre stat și acest organ și, prin urmare, asupra posibilității organului respectiv de a beneficia de un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea din 24 martie 2011, Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, T‑443/08 și T‑455/08, Rep., EU:T:2011:117, punctul 129 și jurisprudența citată).

62

În al doilea rând, exploatarea unei rețele TDT nu a fost definită drept SIEG în sensul dreptului Uniunii nici la nivelul comunității autonome, în convențiile interinstituționale încheiate în Țara Bascilor.

63

În această privință, trebuie arătat că, desigur, în convențiile interinstituționale în cauză, autoritățile basce au recunoscut că valorile accesului universal la informație și pluralității de informații necesită universalitatea serviciului de televiziune cu acces liber și au considerat, amintind necesitatea ca totalitatea ofertei TDT să fie disponibilă cetățenilor basci, că, în aceste condiții, acestea își asumă sarcina extinderii acoperirii multiplexurilor statale în condițiile precizate. Totuși, astfel cum a arătat Comisia în considerentul (124) al deciziei atacate, nicio dispoziție din aceste convenții interinstituționale nu arată că exploatarea rețelelor terestre este considerată a fi un serviciu public. În plus, reclamantele arată expres că, în niciun moment, prima reclamantă nu a arătat că prestarea serviciului de radiodifuziune prin platforma terestră, iar nu prestarea serviciului prin intermediul altor platforme constituie un SIEG.

64

În plus, trebuie amintit că Legea nr. 32/2003, care, potrivit reclamantelor, constituia cadrul de abilitare care permitea autorităților spaniole să definească un SIEG, era caracterizată de respectarea principiul neutralității tehnologice (a se vedea punctul 58 de mai sus). În aceste condiții, nu se poate concluziona că autoritățile basce au definit, în convențiile în cauză, exploatarea rețelei TDT drept SIEG, cu excluderea utilizării oricărei alte tehnologii în vederea transmiterii semnalului de televiziune în zona II.

65

În al doilea rând, reclamantele afirmă că Comisia a făcut în mod nejustificat o distincție între prestarea serviciului de radiodifuziune și exploatarea rețelelor de radiodifuziune. În opinia acestora, deși nu se contestă că serviciul de radiodifuziune este un serviciu public, garantarea și finanțarea rețelei care face posibilă furnizarea serviciului respectiv este, la rândul ei, esențială și urmărește un interes general. Acestea fac trimitere în această privință la Legea nr. 31/1987 privind organizarea telecomunicațiilor (Ley 31/1987 de Ordenación de las Telecomunicaciones) din 18 decembrie 1987 (BOE nr. 303 din 19 decembrie 1987, p. 37409, denumită în continuare „Legea nr. 31/1987”), potrivit căreia serviciile de radiodifuziune sonoră și televiziunea prin unde terestre ar reprezenta servicii publice.

66

În această privință, trebuie arătat că, desigur, transmisiunea este indispensabilă radiodifuziunii. Astfel, chiar dacă, potrivit jurisprudenței, tehnica de transmisiune nu este un element determinant în aprecierea noțiunii de radiodifuziune (Hotărârea din 2 iunie 2005, Mediakabel, C‑89/04, Rec., EU:C:2005:348, punctul 33, și Hotărârea din 22 decembrie 2008, Kabel Deutschland Vertrieb und Service, C‑336/07, Rep., EU:C:2008:765, punctul 64), totuși, între cele două servicii există o legătură de dependență.

67

Totuși, astfel cum afirmă Comisia, trebuie să se facă o distincție între serviciul de radiodifuziune și cel de exploatare a rețelelor de difuziune. Astfel, este vorba despre două activități distincte efectuate de întreprinderi distincte care își desfășoară activitatea pe piețe distincte. În timp ce serviciul de radiodifuziune este asigurat de organismele de radiodifuziune, respectiv de operatorii de servicii de televiziune, serviciul de exploatare a rețelelor de difuziune este asigurat de operatori de platforme de emisie a semnalelor, respectiv platforme terestre, prin satelit, prin cablu sau prin acces în bandă largă la internet.

68

Astfel cum afirmă intervenienta, o astfel de distincție este stabilită de asemenea în domeniul comunicațiilor. Reiese din considerentul (5) al Directivei 2002/21/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 martie 2002 privind un cadru de reglementare comun pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice („Directiva‑cadru”) (JO L 108, p. 33, Ediție specială, 13/vol. 35, p. 195) că este necesar să se separe reglementarea transmisiei de reglementarea conținutului.

69

Reclamantele fac trimitere și la faptul că Protocolul nr. 29 privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre care completează Tratatele UE și FUE subliniază competența statelor membre privind misiunea de serviciu public de radiodifuziune, astfel cum a fost conferită, definită și organizată de fiecare stat membru. În această privință, trebuie să se constate că acest protocol se aplică în sectorul radiodifuziunii (Hotărârea din 10 iulie 2012, TF1 și alții/Comisia, T‑520/09, EU:T:2012:352, punctul 94) și, mai precis, al finanțării serviciului public de radiodifuziune acordat organismelor de radiodifuziune, respectiv, în speță, operatorilor de televiziune. În schimb, finanțarea operatorilor de platforme de emisie a semnalelor nu este vizată de protocolul menționat.

70

Pe de altă parte, atunci când, în Protocolul nr. 29 privind sistemul de radiodifuziune publică în statele membre care completează Tratatele UE și FUE, statele membre au prevăzut că radiodifuziunea de serviciu public în statele membre este direct legată de nevoile democratice, sociale și culturale ale fiecărei societăți, precum și de necesitatea de a păstra pluralismul în mijloacele media, statele membre au făcut trimitere în mod direct la sistemele de radiodifuziune ca serviciu public instituite de acestea și care au sarcina de a difuza, în beneficiul întregii populații a acestor state, programe generaliste de televiziune (Hotărârea din 26 iunie 2008, SIC/Comisia, T‑442/03, Rep., EU:T:2008:228, punctul 198). Or, în speță, din moment ce Decretul regal 944/2005 a impus organismelor naționale de radiodifuziune să acopere 96 % din populație în cazul sectorului privat și 98 % din populație în cazul sectorului public pe teritoriul lor respectiv (a se vedea punctul 2 de mai sus), iar pentru cvasitotalitatea zonei II, o astfel de obligație de acoperire garanta accesul la canalele publice, topografia zonei III excluzând transmisiunea digitală terestră (a se vedea punctul 3 de mai sus), măsura în cauză viza, în esență, finanțarea extinderii acoperirii populației de către operatori de televiziune din sectorul privat. În plus, trebuie arătat că obiectivele protocolului menționat prin care se urmărea garantarea nevoilor democratice, sociale și culturale ale unei societăți și conservarea pluralismului în mass‑media nu prezintă nicio legătură cu alegerea tehnologiei de difuziune.

71

În ceea ce privește argumentația privind Legea nr. 31/1987, aceasta trebuie respinsă. Astfel, pe de o parte, această lege nu a fost prezentată Tribunalului. Or, trebuie amintit că, în cadrul adoptării unei decizii în materie de ajutoare de stat, constatarea dreptului național este o chestiune de fapt (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 decembrie 2011, A2A/Comisia, C‑318/09 P, EU:C:2011:856, punctul 125 și jurisprudența citată). Problema dacă și în ce măsură o normă de drept național se aplică sau nu se aplică în speță ține de o apreciere a faptelor de către instanță și este supusă normelor privind administrarea probelor și celor privind repartizarea sarcinii probei (Hotărârea din 20 septembrie 2012, Franța/Comisia, T‑154/10, Rep., EU:T:2012:452, punctul 65). Pe de altă parte, argumentul reclamantelor, potrivit căruia, în temeiul legii menționate, serviciile de radiodifuziune audio și de televiziune prin unde terestre sunt servicii publice, nu permite, în orice caz, să se concluzioneze că aceeași lege definește și alte servicii drept servicii publice, pe lângă serviciile de radiodifuziune.

72

Pe de altă parte, trebuie constatat că, în niciun moment, reclamantele nu au fost în măsură să determine obligațiile de serviciu public care ar fi fost puse în sarcina operatorilor de rețele de TDT fie de legea spaniolă, fie de convențiile de exploatare și cu atât mai puțin au făcut dovada acestora.

73

În al treilea rând, în măsura în care reclamantele arată că Comisia a acționat în mod contradictoriu, întrucât a considerat deja că instalarea rețelelor în bandă largă poate fi considerată SIEG, argumentația lor nu poate fi primită. Astfel, trebuie să se examineze separat pentru fiecare serviciu dacă sunt îndeplinite cerințele primului criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), respectiv dacă întreprinderea beneficiară are atribuții de executare a obligațiilor de serviciu public și dacă aceste obligații sunt clar definite. Trebuie amintit că noțiunea de ajutor de stat este o noțiune obiectivă și depinde numai de aspectul dacă o măsură de stat conferă sau nu conferă un avantaj uneia sau mai multor întreprinderi. Practica decizională a Comisiei în materie, asupra căreia părțile se află de altfel în dezacord, nu poate fi, așadar, concludentă (a se vedea Hotărârea din 4 martie 2009, Associazione italiana del risparmio gestito și Fineco Asset Management/Comisia, T‑445/05, Rep., EU:T:2009:50, punctul 145 și jurisprudența citată). Pe de altă parte, trebuie să se arate că respectarea principiului neutralității tehnologice are de asemenea caracter decisiv în ceea ce privește determinarea serviciului de stabilire și de exploatare a unei rețele de comunicații electronice în bandă foarte largă drept SIEG (Hotărârea din 16 septembrie 2013, Iliad și alții/Comisia, T‑325/10, EU:T:2013:472, punctele 142-145).

74

În această privință, cu referire la argumentul reclamantelor potrivit căruia Comisia a acționat în mod contradictoriu atunci când a acceptat alegerea exclusivă a tehnologiei prin satelit pentru furnizarea serviciului de radiodifuziune în zona III, este suficient să se constate că serviciul de exploatare în zona respectivă nu intră în obiectul prezentei cauze, iar această zonă a fost definită drept un teritoriu în care, ca urmare a condițiilor sale orografice, recepția terestră nu era posibilă sau prezenta dificultăți excepționale. În plus, acceptarea de către Comisie a alegerii unei tehnologii într‑o zonă nu poate justifica alegerea altei tehnologii în altă zonă.

75

În plus, reclamantele afirmă că Comisia și‑a justificat în mod eronat poziția făcând trimitere la cauza privind ajutorul de stat pus în executare de Republica Federală Germania în favoarea introducerii TDT (DVB‑T) în regiunea Berlin‑Brandenburg (Germania) în legătură cu care s‑au pronunțat Hotărârea din 6 octombrie 2009, Germania/Comisia (T‑21/06, EU:T:2009:387) și Hotărârea din 15 septembrie 2011, Germania/Comisia (C‑544/09 P, EU:C:2011:584). În această privință, trebuie arătat că, în aceste hotărâri, instanța Uniunii nu a examinat aspectul dacă serviciul de exploatare a unei rețele terestre a fost definit în mod valabil drept SIEG, în conformitate cu cerințele primului criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415). Examinarea viza mai degrabă chestiunea dacă ajutorul în cauză este compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. În același context, Comisia a făcut trimitere la acest ajutor, astfel cum reiese în special din nota de subsol 77 din decizia atacată.

76

În al patrulea rând, în ceea ce privește constatarea Comisiei, enunțată cu titlu subsidiar și care figurează în considerentul (121) al deciziei atacate, potrivit căreia definirea drept serviciu public a exploatării unei anumite platforme de suport, în speță a platformei terestre, ar fi constituit o eroare vădită a autorităților spaniole, reclamantele afirmă că Comisia nu se putea limita să considere că, dat fiind că acestea au ales o anumită tehnologie, ele au săvârșit o eroare vădită. În opinia lor, principiul neutralității tehnologice nu constituie un principiu absolut. Făcând trimitere la două studii, ele arată că Comisia ar fi trebuit să examineze dacă analiza realizată de autoritățile spaniole cu privire la alegerea tehnologiei care trebuie utilizată ar fi fost vădit eronată.

77

Este adevărat că rezultă din economia generală a tratatului că procedura prevăzută la articolul 108 TFUE nu trebuie niciodată să conducă la un rezultat care ar fi contrar dispozițiilor specifice ale tratatului (a se vedea Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, Rep., EU:C:2008:224, punctul 50 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 16 octombrie 2013, TF1/Comisia, T‑275/11, EU:T:2013:535, punctul 41 și jurisprudența citată). Marja de apreciere a statelor membre în ceea ce privește configurarea SIEG lor nu se poate exercita într‑un mod care să facă posibilă o încălcare a principiului egalității de tratament care este asigurat, în ceea ce privește serviciul de exploatare a rețelelor, în special prin intermediul principiului neutralității tehnologice. Astfel, în cazul în care există mai multe platforme de transmisiune precum în speță nu se poate considera că una dintre ele este esențială pentru transmisiunea semnalelor de radiodifuziune, fără respectarea principiului neutralității tehnologice. Așadar, cu ocazia definirii serviciului de exploatare a unei rețele TDT drept SIEG, autoritățile spaniole nu trebuiau să discrimineze celelalte platforme. Un sistem de concurență nedenaturată precum cel prevăzut prin tratat nu poate fi garantat decât dacă este asigurată egalitatea de șanse între diferiții operatori economici (a se vedea Hotărârea din 28 februarie 2013, Ordem dos Técnicos Oficiais de Contas, C‑1/12, Rep., EU:C:2013:127, punctul 88 și jurisprudența citată).

78

Totuși, respectarea principiului neutralității tehnologice nu implică faptul că, în toate cazurile, definirea unei anumite platforme pentru exploatarea rețelelor de radiodifuziune constituie o eroare vădită. În considerentul (121) al deciziei atacate, Comisia a constatat o eroare vădită a autorităților spaniole ca urmare a determinării ca atare a unei anumite platforme. Prin urmare, aceasta nu a examinat dacă o asemenea alegere era justificată obiectiv în speță, ținând seama de larga putere de apreciere a autorităților spaniole cu privire la definirea a ceea ce ele considerau că reprezintă SIEG. Este adevărat că, în cadrul examinării articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, Comisia a examinat dacă alegerea unei tehnologii date putea fi acceptată. Totuși, aceste considerații nu pot fi luate în considerare pentru a răspunde la întrebarea dacă Comisia a constatat în mod justificat existența unei erori vădite, săvârșită de autoritățile spaniole cu privire la definirea unui SIEG, întrucât examinarea legalității definirii unui SIEG în temeiul articolului 107 alineatul (1) TFUE este diferită de cea a compatibilității unui ajutor în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE. Astfel, în timp ce statele membre dispun de o largă putere de apreciere cu privire la definirea unui SIEG, Comisia este cea care dispune de o largă putere de apreciere cu privire la aspectul dacă un ajutor este compatibil cu piața internă. În consecință, dat fiind că Comisia nu a examinat în mod mai aprofundat alegerea statului membru, ea nu a constatat în mod justificat existența unei erori vădite a autorităților spaniole în cadrul definirii unei anumite platforme a acestei exploatări.

79

Având în vedere cele de mai sus, chiar dacă Comisia a considerat în mod nejustificat că definirea unei anumite platforme de exploatare a rețelelor de radiodifuziune constituie o eroare vădită a autorităților spaniole, primul criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415) nu era îndeplinit în lipsa unei definiri clare și precise a serviciului în cauză drept serviciu public, astfel cum a constatat Comisia în considerentele (119)-(125) ale deciziei atacate.

80

În conformitate cu acest criteriu, atunci când întreprinderea însărcinată cu executarea obligațiilor de serviciu public într‑un caz concret nu a fost aleasă în conformitate cu procedura privind achizițiile publice care ar permite selectarea ofertantului capabil să presteze aceste servicii la costul cel mai mic pentru comunitate, nivelul compensației necesare trebuie determinat pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine gestionată și echipată în mod corespunzător astfel încât să îndeplinească cerințele necesare de serviciu public, le‑ar fi înregistrat pentru a executa aceste obligații, luându‑se în considerare atât veniturile aferente, cât și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații (Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus, EU:C:2003:415, punctul 93).

81

În considerentul (128) al deciziei atacate, Comisia a arătat că, întrucât nu a existat o procedură de licitație, autoritățile basce susțin că acest criteriu este îndeplinit datorită faptului că întreprinderea publică a guvernului basc care furniza serviciile de transport și de acoperire radio și TV este o întreprindere bine administrată și echipată în mod corespunzător pentru a efectua activitățile solicitate. Întemeindu‑se pe un studiu prin care erau comparate costurile, care nu i‑ar fi fost comunicat, autoritățile basce au considerat că infrastructura prin satelit ar fi fost mai costisitoare decât o modernizare a rețelei terestre a întreprinderii publice în cauză. Totuși, în opinia Comisiei, în scopul îndeplinirii criteriului în cauză, o comparație cu tehnologia prin satelit nu era suficientă pentru a demonstra că această întreprindere publică era o întreprindere eficientă, dat fiind că alți operatori tereștri ar fi putut de asemenea să furnizeze acest serviciu la un cost mai redus. Prin urmare, aceasta a concluzionat că al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu era îndeplinit în cazul comunității autonome Țara Bascilor.

82

Reclamantele contestă aceste considerații și arată că a doua reclamantă era o întreprindere bine administrată din sectorul operatorilor de rețele terestre, iar costurile sale erau conforme cu piața. În convențiile interinstituționale încheiate între administrațiile basce în această privință, s‑ar fi ținut seama de parametrii pieței pentru stabilirea remunerației acesteia. Potrivit reclamantelor, așadar, compensația celei de a doua reclamante era la nivelul prețului pieței și garanta că serviciul este furnizat la cel mai mic cost. În plus, atunci când aceasta din urmă achiziționa produse, echipamente și alte servicii, realiza aceasta întotdeauna prin intermediul unor proceduri de cerere de ofertă. În plus, potrivit reclamantelor, a doua reclamantă avea deja la dispoziție infrastructura fizică necesară pentru transportul rețelei, contrar altor întreprinderi. Procesul de digitalizare ar fi o simplă adaptare a rețelelor existente printr‑o trecere de la tehnologia analogică la tehnologia digitală. Alegerea unui alt operator ar fi condus la o dublare a infrastructurii, ceea ce Comisia ar fi interzis în special în cadrul instalării unei rețele în bandă largă. Deci, cea de a doua reclamantă ar fi singurul operator de rețele terestre care poate furniza serviciul în cauză. În opinia reclamantelor, aprecierea lor este confirmată de practica Comisiei privind schema de ajutoare de stat instituite de Republica Slovenia în cadrul legislației sale privind producătorii de energie calificați. În cele din urmă, costurile opțiunii terestre ar fi mai puțin ridicate decât cele ale opțiunii prin satelit, aspect confirmat de un raport elaborat de prima reclamantă. Contrar precizărilor Comisiei din nota de subsol 69 din decizia atacată, aceasta din urmă ar fi primit acest raport.

83

În această privință, în primul rând, trebuie să se arate că, în considerentul (128) al deciziei atacate, Comisia a considerat, în esență, că al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu este îndeplinit deoarece autoritățile basce nu au demonstrat că a doua reclamantă este o întreprindere eficientă, dat fiind că alți operatori de rețele terestre ar fi putut de asemenea să furnizeze serviciul în cauză la un cost mai redus. În consecință, aspectul dacă costurile opțiunii terestre erau mai reduse decât cele ale opțiunii prin satelit nu este relevant în cadrul examinării dacă prezentul criteriu este respectat. Întrucât raportul autorităților basce menționat în nota de subsol 69 din decizia menționată se raportează la această chestiune, aspectul dacă acest raport a fost comunicat efectiv Comisiei nu este relevant pentru a ști dacă Comisia putea considera în mod justificat că al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu este îndeplinit.

84

În al doilea rând, trebuie să se respingă argumentația potrivit căreia a doua reclamantă este o întreprindere bine administrată, întrucât aceasta nu ar fi primit o compensație decât pentru costurile suportate efectiv pentru cumpărarea echipamentului necesar, întrucât, în convențiile interinstituționale încheiate între administrațiile basce în această privință, s‑ar fi ținut seama de parametrii pieței pentru stabilirea remunerației sale. Astfel, pe de o parte, trebuie să se constate că activitatea celei de a doua reclamante nu era limitată la achiziționarea de echipament și că comunitatea autonomă Țara Bascilor i‑a atribuit desfășurarea, întreținerea și exploatarea rețelei de televiziune în Țara Bascilor (a se vedea punctul 13 de mai sus). Pe de altă parte, astfel cum afirmă Comisia, indicarea costului investiției și a cheltuielilor recurente estimate în aceste convenții nu înlocuiește o analiză a costurilor pe care o întreprindere medie, bine gestionată și echipată în mod corespunzător astfel încât să îndeplinească cerințele necesare de serviciu public, le‑ar fi înregistrat pentru a executa aceste obligații, luându‑se în considerare atât veniturile aferente, cât și un profit rezonabil pentru executarea acestor obligații.

85

În al treilea rând, trebuie să se respingă argumentul potrivit căruia a doua reclamantă dispunea deja de infrastructura fizică necesară pentru transportarea rețelei, contrar altor întreprinderi, și potrivit căruia procesul de digitalizare era o simplă adaptare a rețelelor existente, astfel încât alegerea unui alt operator ar fi condus la o dublare a infrastructurii. Astfel, acest argument nu demonstrează nicidecum că a doua reclamantă a fost aleasă pe baza unei analize a costurilor pe care o întreprindere medie, bine gestionată și echipată în mod corespunzător astfel încât să îndeplinească cerințele necesare de serviciu public, le‑ar fi înregistrat. Reclamantele nu au demonstrat că atribuirea serviciului în cauză altui operator de rețele terestre ar fi determinat o dublare a infrastructurii. Nu este exclus, astfel cum afirmă Comisia, ca desfășurarea rețelei terestre să fi fost atribuită altor operatori, fără ca aceste întreprinderi să fi trebuit să desfășoare o nouă infrastructură.

86

În al patrulea rând, în ceea ce privește argumentul potrivit căruia aprecierea lor este confirmată prin Decizia C 7/2005 a Comisiei din 24 aprilie 2007 privind schema de ajutoare de stat instituite de Republica Slovenia în cadrul legislației sale privind producătorii de energie calificați, trebuie să se arate, pe de o parte, că reclamantele nu au demonstrat că sectorul energiei și sectorul radiodifuziunii sunt comparabile astfel încât o apreciere a Comisiei în unul dintre cazuri poate fi transpusă în celălalt. Pe de altă parte, astfel cum s‑a amintit (a se vedea punctul 73 de mai sus), noțiunea de ajutor de stat este o noțiune obiectivă și depinde numai de aspectul dacă o măsură de stat conferă sau nu conferă un avantaj uneia sau mai multor întreprinderi. Practica decizională a Comisiei în materie, asupra căreia părțile se află de altfel în dezacord, nu poate fi, așadar, concludentă.

87

În al cincilea rând, trebuie respinsă argumentația potrivit căreia administrația bască putea încredința serviciul în cauză celei de a doua reclamante fără cerere de ofertă prealabilă în temeiul caracterului său de mijloc propriu al administrației menționate. Astfel, simplul fapt că o prestație este efectuată de o administrație prin mijloace proprii nu constituie o garanție a unui cost mai redus pentru colectivitate.

88

În consecință, reclamantele nu au demonstrat că Comisia a constatat în mod eronat că al patrulea criteriu din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), nu este îndeplinit.

89

Având în vedere cele de mai sus, trebuie să se concluzioneze că în niciun moment nu au fost îndeplinite cumulativ toate criteriile din Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415). Prin urmare, Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a constatat existența unui avantaj economic pentru a doua reclamantă.

90

Primul aspect al primului motiv trebuie, așadar, respins.

91

Reclamantele arată că a doua reclamantă nu a primit un avantaj selectiv în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, întrucât aceasta din urmă s‑a mulțumit să furnizeze servicii considerate drept SIEG cu respectarea criteriilor stabilite prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415). În decizia atacată, criteriul selectivității coincidea cu pretinsa încălcare a principiului neutralității tehnologice.

92

Acest argument trebuie respins.

93

Astfel, pe de o parte, contrar susținerilor reclamantelor, în decizia atacată, criteriul selectivității nu „coincidea” cu încălcarea principiului neutralității tehnologice. Reiese din considerentul (113) al deciziei atacate că, în opinia Comisiei, avantajul acestei măsuri pentru cei din urmă operatori ar fi selectiv, întrucât o asemenea măsură nu ar fi favorabilă decât sectorului radiodifuziunii și, în acest sector, această măsură nu ar viza decât întreprinderile care interveneau pe piața platformei terestre.

94

Pe de altă parte, trebuie arătat că criteriul selectivității în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE impune ca măsura în cauză să favorizeze anumite întreprinderi sau anumite producții. Acest criteriu constituie un criteriu propriu noțiunii de ajutor de stat (a se vedea punctul 38 de mai sus). În consecință, presupunând chiar că a doua reclamantă a furnizat un SIEG cu respectarea criteriilor stabilite de Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), aceasta nu ar demonstra că Comisia a considerat în mod nejustificat în considerentul (113) al deciziei atacate că măsura în cauză avea caracter selectiv.

95

Pe de altă parte, trebuie să se arate că o măsură precum cea în cauză nu se aplică fără distincție în cazul tuturor operatorilor economici. Prin urmare, aceasta nu poate fi considerată o măsură generală de politică fiscală sau economică care nu constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 ianuarie 2006, Cassa di Risparmio di Firenze și alții, C‑222/04, Rec., EU:C:2006:8, punctul 135, și Hotărârea din 18 iulie 2013, P, C‑6/12, Rep., EU:C:2013:525, punctul 18 și jurisprudența citată).

96

Rezultă că al doilea aspect al primului motiv și, prin urmare, primul motiv în totalitate trebuie respinse.

97

Acest motiv se compune din două aspecte. Primul aspect privește o eroare săvârșită de Comisie în aplicarea Deciziei 2005/842. În cadrul celui de al doilea aspect, reclamantele arată că Comisia nu a considerat în mod nejustificat măsura în cauză drept compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

98

Reclamantele arată că Comisia nu a considerat în mod nejustificat că măsura în cauză era compatibilă cu piața internă în conformitate cu articolul 106 alineatul (2) TFUE și cu Decizia 2005/842, care ar fi fost în vigoare la momentul semnării acordurilor de concesiune în favoarea celei de a doua reclamante. În opinia acestora, autoritățile spaniole au definit serviciul în cauză drept SIEG, iar autoritățile basce au acordat celei de a doua reclamante sarcina prestării acestui serviciu în Țara Bascilor. În plus, decizia respectivă ar fi scutit autoritățile spaniole de obligația de notificare a Comisiei, dat fiind că valoarea anuală a compensației pentru serviciul în cauză ar fi inferior sumei de 30 de milioane de euro. În plus, celelalte condiții de aplicare a acestei decizii ar fi îndeplinite, întrucât compensarea celei de a doua reclamante nu ar fi depășit ceea ce ar fi fost necesar pentru acoperirea costurilor serviciului.

99

Acest argument trebuie respins. Astfel, potrivit articolului 1 din Decizia 2005/842, aceasta prevede condițiile în care ajutorul de stat sub forma compensației pentru serviciu public acordate anumitor întreprinderi cărora le‑a fost încredințată prestarea unui SIEG trebuie considerat compatibil cu piața comună și exceptat de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE. Dat fiind că s‑a constatat deja că Comisia a considerat în mod justificat că operatorilor rețelelor terestre din Țara Bascilor nu li se încredințase prestarea unui SIEG (a se vedea punctele 42-79 de mai sus), decizia menționată nu era deci aplicabilă în speță, iar Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a apreciat, în considerentul (172) al deciziei atacate, că excepția vizată la articolul 106 alineatul (2) TFUE nu poate fi invocată.

100

Prin urmare, trebuie respins primul aspect al prezentului motiv.

101

Reclamantele reproșează Comisiei încălcarea articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, întrucât a negat, pe de o parte, faptul că măsura în cauză este neutră din punct de vedere tehnologic, adecvată și proporțională și, pe de altă parte, faptul că această măsură constituie o măsură minimă necesară pentru îndeplinirea obiectivului vizat cu evitarea denaturărilor inutile ale concurenței.

102

Reclamantele arată că Comisia a constatat în mod eronat că măsura în cauză nu respectă principiul neutralității tehnologice, nu este proporțională și nu constituie un instrument adecvat.

103

Reiese din considerentele (153)-(167) ale deciziei atacate că Comisia a apreciat că ajutorul în cauză nu poate fi considerat compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, întrucât, în opinia sa, măsura în cauză nu respectă principiul neutralității tehnologice, nu este proporțională și nu constituie un instrument adecvat pentru a garanta acoperirea canalelor cu acces liber către rezidenții din zona II. În această privință, a constatat în considerentul (155) al deciziei menționate că marea majoritate a licitațiilor nu au fost neutre din punct de vedere tehnologic, deoarece acestea se refereau la tehnologia terestră și la TDT. Potrivit considerentelor (156) și (157) ale acestei decizii, niciun studiu nu aduce o probă suficientă a superiorității platformei terestre în raport cu platforma prin satelit. În ceea ce privește proporționalitatea măsurii în cauză, Comisia a apreciat în considerentul (166) al aceleiași decizii că guvernul spaniol ar fi putut determina cel puțin comunitățile autonome să lanseze cereri de ofertă ținând seama de eventualele economii care pot fi realizate cu anumite platforme.

104

Trebuie să se arate că, potrivit unei jurisprudențe constante, derogările de la principiul general al incompatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă, enunțat la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea Hotărârea din 29 aprilie 2004, Germania/Comisia, C‑277/00, Rec., EU:C:2004:238, punctul 20 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 14 octombrie 2010, Nuova Agricast și Cofra/Comisia, C‑67/09 P, Rep., EU:C:2010:607, punctul 74 și jurisprudența citată).

105

În plus, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, Comisia beneficiază, în scopul aplicării articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social. Controlul jurisdicțional aplicat exercitării acestei puteri de apreciere se limitează la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și la controlul exactității materiale a faptelor reținute și al absenței erorilor de drept, a erorilor vădite în aprecierea faptelor sau a abuzului de putere (Hotărârea din 26 septembrie 2002, Spania/Comisia, C‑351/98, Rec., EU:C:2002:530, punctul 74, și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Italia/Comisia, C‑372/97, Rec., EU:C:2004:234, punctul 83).

106

Trebuie să se amintească de asemenea că, deși Comisia dispune de o marjă de apreciere în materie economică, aceasta nu implică faptul că instanța Uniunii trebuie să se abțină de la controlul interpretării Comisiei privind datele de natură economică. Astfel, instanța Uniunii trebuie nu numai să verifice exactitatea materială a elementelor de probă invocate, fiabilitatea și coerența lor, ci și să controleze dacă aceste elemente constituie ansamblul datelor pertinente ce trebuie luate în considerare pentru aprecierea unei situații complexe și dacă acestea sunt de natură să susțină concluziile deduse. În cadrul acestui control, nu intră, totuși, în competența acesteia să înlocuiască aprecierea economică a Comisiei cu propria apreciere. În plus, trebuie arătat că, în cazurile în care o instituție dispune de o largă putere de apreciere, controlul respectării anumitor garanții procedurale prezintă o importanță fundamentală. Potrivit jurisprudenței, printre aceste garanții se numără obligația instituției competente de a examina, cu grijă și cu imparțialitate, toate elementele relevante ale cazului și de a‑și motiva decizia în mod suficient (a se vedea Hotărârea din 22 noiembrie 2007, Spania/Lenzing, C‑525/04 P, Rep., EU:C:2007:698, punctele 56-58 și jurisprudența citată).

107

În primul rând, reclamantele arată că, contrar Comisiei în decizia atacată, aplicarea principiului neutralității tehnologice depinde de fiecare speță și de împrejurările de fapt în diferitele teritorii ale Uniunii. În opinia lor, rezultă atât din Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 17 septembrie 2003 privind trecerea de la radiodifuziunea analogică la cea digitală (trecerea la digital și renunțarea la analogic) [COM(2003) 541 final] (denumită în continuare „Comunicarea din 2003 privind trecerea la digital”), cât și din Comunicarea Comisiei către Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor din 24 mai 2005 privind accelerarea trecerii de la radiodifuziunea analogică la cea digitală [COM(2005) 204 final] că principiul neutralității tehnologice nu are caracter absolut. Legea spaniolă ar cita aceasta de asemenea numai drept principiu care trebuie luat în considerare în măsura posibilului.

108

Această argumentație nu demonstrează totuși că Comisia a săvârșit o eroare vădită. Astfel, reiese din considerentul (154) al deciziei atacate că Comisia nu a considerat că principiul neutralității tehnologice constituie un principiu absolut, ci că alegerea tehnologiei trebuia realizată, în general, în urma unei cereri de ofertă neutre din punct de vedere tehnologic, astfel cum s‑ar întâmpla în alte state membre. În opinia Comisiei, în absența unei astfel de cereri de ofertă în speță, alegerea unei anumite tehnologii ar putea fi acceptată în cazul în care aceasta ar fi fost justificată de rezultatele unui studiu ex ante, care demonstrează că, în termeni de calitate și de costuri, numai o singură soluție tehnologică putea fi selectată. Sarcina probei revine statului membru, care trebuie să demonstreze că un astfel de studiu este suficient de solid și că a fost efectuat în cel mai independent mod. În consecință, contrar susținerilor reclamantelor, Comisia nu a exclus că, într‑un anumit caz, împrejurările de fapt pot permite alegerea unei anumite tehnologii.

109

Importanța principiului neutralității tehnologice în materie a fost subliniată de Comisie la punctul 2.1.3 din Comunicarea din 2003 privind trecerea la digital, astfel cum reiese din considerentul (144) al deciziei atacate. Condiția neutralității tehnologice în sensul acestei comunicări prevede, în particular, că abandonarea difuziunii analogice pe un teritoriu dat nu poate avea loc decât dacă cvasitotalitatea gospodăriilor beneficiază de servicii digitale și că, în vederea îndeplinirii acestui obiectiv, toate modurile de transmisiune trebuie luate în considerare (Hotărârea Germania/Comisia, punctul 75 de mai sus, EU:T:2009:387, punctul 69). Atunci când Comisia adoptă astfel de acte, destinate să precizeze, cu respectarea tratatului, criteriile pe care intenționează să le aplice în cadrul exercitării puterii sale de apreciere, rezultă de aici o autolimitare a acestei puteri, în sensul că îi revine sarcina de a se conforma normelor orientative pe care și le‑a impus ea însăși (Hotărârea din 28 noiembrie 2008, Hotel Cipriani și alții/Comisia, T‑254/00, T‑270/00 și T‑277/00, Rep., EU:T:2008:537, punctul 292).

110

Pe de altă parte, în măsura în care reclamantele au afirmat în ședință, făcând trimitere la Comunicarea din 2003 privind trecerea la digital, că alegerea unei tehnologii date de către statul membru nu impune realizarea unui studiu preliminar, trebuie să se arate că, potrivit punctului 2.1.3 din această comunicare, susținerea autorităților publice față de o anumită opțiune trebuie justificată de obiective de interes general bine definite și puse în aplicare în mod proporțional.

111

În al doilea rând, reclamantele arată că alegerea platformei terestre era justificată potrivit mai multor rapoarte. În opinia acestora, rezultă din raportul privind costurile de referință ale procesului de universalizare a TDT în Spania din iulie 2007 elaborat de autoritățile spaniole că noțiunea teoretică de neutralitate tehnologică nu era aplicabilă în cazul schimbării tehnologice a televiziunii terestre în împrejurările specifice ale pieței de televiziune în Spania. Acest raport concluziona că digitalizarea prin intermediul unei alte tehnologii în afara celei terestre ar prezenta un cost economic net superior, că platforma prin satelit nu era viabilă, întrucât autorizațiile necesare operatorilor de televiziune nu ar fi emise și că utilizarea altei tehnologii în afara celei terestre ar conduce la întârzieri grave în procesul de digitalizare. Această concluzie ar fi fost precizată în analiza primei reclamante, care ar fi confirmat că tehnologia terestră era preferabilă din motive economice și tehnice. În plus, alegerea soluției prin satelit în zona III, care nu ar fi fost contestată de Comisie, ar dovedi că autoritățile spaniole au ales în mod obiectiv tehnologia cea mai adecvată în fiecare caz particular. Acest punct de vedere ar fi confirmat și de studiul unui exploatant de infrastructuri și furnizor de echipamente de rețele, pe care, potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să îl examineze. Totuși, Comisia ar fi recunoscut în considerentele (158) și (164) ale deciziei atacate o valoare probantă studiului intervenientei și nu s‑ar fi referit în mod specific la diferitele rapoarte ale comunităților autonome. Cu titlu subsidiar, Comisia ar fi încălcat obligația de motivare.

112

Trebuie amintit că, pentru a stabili că a fost săvârșită o eroare vădită de către Comisie în aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamant trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în decizie (Hotărârea din 12 decembrie 1996, AIUFFASS și AKT/Comisia, T‑380/94, Rec., EU:T:1996:195, punctul 59, și Hotărârea FAB/Comisia, punctul 50 de mai sus, EU:T:2009:386, punctul 78).

113

În primul rând, în ceea ce privește raportul vizat la punctul 111 de mai sus, trebuie să se constate că, potrivit considerentului (156) al deciziei atacate, acest raport nu demonstrează în mod suficient superioritatea platformei terestre în raport cu cea prin satelit. Studiul concluzionează că alegerea unei anumite soluții tehnologice pentru extinderea acoperirii trebuie să fie analizată în mod diferențiat, pe regiuni, luând în considerare particularitățile topografice și demografice ale fiecărei regiuni. El susține, în schimb, necesitatea organizării unei cereri de ofertă neutre din punct de vedere tehnologic pentru a determina platforma cea mai adecvată.

114

Aceste considerații nu sunt afectate de nicio eroare vădită. Astfel, reiese din cuprinsul punctului 6 al raportului vizat la punctul 111 de mai sus că autoritățile spaniole analizau două ipoteze posibile, respectiv extinderea acoperirii populației de la 98 % la 100 % și extinderea acoperirii populației de la 96 % la 100 %. Niciuna dintre aceste ipoteze nu corespunde extinderii acoperirii populației de la 96 % la 98,5 %. În plus, potrivit concluziilor raportului menționat privind aceste două ipoteze, era probabil ca soluția finală cea mai adecvată să fie cea care rezultă din luarea în considerare a ambelor opțiuni, respectiv platformele terestră și prin satelit, una sau cealaltă dintre soluții fiind reținută după caz în funcție de condițiile și de circumstanțele localizării fizice a populației la care acoperirea urma să fie extinsă. Ar fi imposibil să se prevadă proporția în care fiecare opțiune va contribui la soluția finală fără a se realiza în prealabil un studiu circumstanțiat pentru fiecare comunitate autonomă, ținându‑se seama de orografia terenului, de repartizarea teritorială a populației și de situația rețelei de difuziune TV existentă. Rezultă din cele de mai sus că analiza efectuată în acest raport nu a justificat nerespectarea principiului neutralității tehnologice. Pe de altă parte, deși este adevărat că, astfel cum afirmă reclamantele, potrivit aceluiași raport, la o acoperire de peste aproximativ 90 de locuințe, difuziunea terestră ar fi soluția cea mai economică, totuși, această concluzie a fost adăugată în mod expres cu titlu indicativ, fără a pune totuși în discuție celelalte concluzii ale raportului în cauză.

115

În al doilea rând, în ceea ce privește analiza primei reclamante, reiese din considerentul (157) al deciziei atacate că, în cursul investigației, unele comunități autonome au prezentat calcule interne de comparare a costurilor aferente utilizării ambelor tehnologii în vederea extinderii acoperirii. Cu toate acestea, pe lângă incertitudinea cu privire la data calculelor, niciunul nu a fost suficient de detaliat și de solid pentru a justifica alegerea tehnologiei terestre pentru extinderea acoperirii. În opinia Comisiei, mai mult, niciunul dintre aceste calcule nu a fost efectuat de un expert independent.

116

Analiza primei reclamante era vizată de raționamentul care apare în considerentul (157) al deciziei atacate, astfel cum a fost confirmat de Comisie în ședință, respingerea acestei analize de către Comisie nefiind afectată de o eroare vădită. Astfel, trebuie arătat că analiza menționată nu cuprinde nicio dată și că reiese din observațiile autorităților basce din 24 februarie 2011 prezentate în cursul procedurii administrative că analiza în cauză confirma studiul unui exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețele din 2010. Întrucât analiza respectivă era deci cu mult ulterioară măsurilor în cauză, ea nu putea justifica nerespectarea principiului neutralității tehnologice prin alegerea platformei terestre. Astfel, potrivit jurisprudenței, problema dacă o măsură constituie un ajutor de stat trebuie soluționată în lumina situației existente la momentul adoptării acestei măsuri (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2011, Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’Agglomération du Douaisis/Comisia, T‑267/08 și T‑279/08, Rep., EU:T:2011:209, punctul 143 și jurisprudența citată).

117

În măsura în care reclamantele invocă, în această privință, faptul că Comisia a considerat în mod eronat în nota de subsol 69 din decizia atacată că analiza primei reclamante nu i‑a fost comunicată, este suficient să se arate că, în nota de subsol respectivă, Comisia a arătat că un studiu privind estimarea autorităților basce potrivit căreia infrastructura de satelit ar fi fost mai costisitoare decât o modernizare a rețelei terestre de către a doua reclamantă nu a fost comunicat. Or, rezultă din corespondența dintre autoritățile spaniole și Comisie că aceasta din urmă a solicitat informații suplimentare cu privire la evaluarea costurilor realizată de autoritățile basce. Aceste informații nu au fost însă prezentate Comisiei. Acesta este motivul pentru care cea din urmă a arătat în considerentul (157) al deciziei menționate că analiza autorităților basce nu prezenta nivelul de detaliu suficient pentru a justifica alegerea tehnologiei terestre în vederea extinderii acoperirii.

118

În al treilea rând, în măsura în care reclamantele afirmă că alegerea soluției prin satelit în zona III, care nu ar fi fost contestată de Comisie, ar dovedi că autoritățile spaniole au ales în mod obiectiv tehnologia cea mai adecvată în fiecare caz particular, trebuie să se constate că această argumentație a fost deja respinsă în cadrul primului aspect al primului motiv (a se vedea punctul 74 de mai sus).

119

În al patrulea rând, reclamantele arată că punctul lor de vedere ar fi confirmat și de studiul unui exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețele pe care, potrivit reclamantelor, Comisia ar fi trebuit să îl examineze. În această privință, cea din urmă a apreciat în considerentul (158) al deciziei atacate că aceste studii datează din 2010 și erau deci cu mult ulterioare punerii în aplicare a măsurilor în cauză. Potrivit Comisiei, indiferent de faptul că studiile pot fi considerate suficient de independente și de fiabile, faptul că ele sunt ulterioare măsurilor în cauză se opunea utilizării lor pentru a justifica faptul că guvernul spaniol nu a considerat oportun să organizeze o licitație neutră din punct de vedere tehnologic. Comisia a adăugat că estimările costurilor prezentate de intervenientă, care ar demonstra că tehnologia prin satelit era mai rentabilă, contrazic rezultatele studiilor menționate.

120

Niciunul dintre argumentele invocate de reclamante nu demonstrează că aceste considerații sunt vădit eronate. Astfel, pe de o parte, reiese din notele de subsol 37 și 38 din decizia atacată, care cuprind un rezumat al conținutului studiilor unui exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețele, prezentate de Comisie în urma măsurilor de organizare a procedurii dispuse de Tribunal (a se vedea punctul 28 de mai sus), precum și din considerentul (158) al acestei decizii care cuprinde aprecieri ale Comisiei privind studiile menționate, în raport cu speța, că aceasta din urmă le‑a examinat. Pe de altă parte, trebuie arătat că aceste studii datează din 2010 și au drept punct de referință anul 2009. Așadar, Comisia putea în mod întemeiat să constate că aceleași studii erau ulterioare măsurilor în cauză. S‑a amintit deja că problema dacă o măsură constituie un ajutor de stat trebuie soluționată în lumina situației existente la momentul adoptării acestei măsuri (a se vedea punctul 116 de mai sus). Astfel cum reiese dintr‑o comparație a studiilor în cauză cu estimările costurilor realizate de intervenientă, prezentate de Comisie în urma măsurilor de organizare a procedurii dispuse de Tribunal (a se vedea punctul 28 de mai sus), Comisia a constatat în mod justificat că estimările intervenientei contraziceau rezultatele studiilor vizate. Pe de altă parte, reclamantele înseși subliniază că decizia privind alegerea platformei nu a fost luată de exploatantul respectiv, ci de autoritățile spaniole care însă nu au avut cunoștință despre studiile respective atunci când și‑au adoptat decizia.

121

În măsura în care reclamantele au susținut, în această privință în ședință, făcând trimitere la Hotărârea din 3 iulie 2014, Spania și alții/Comisia (T‑319/12 și T‑321/12, EU:T:2014:604), că Comisia trebuia să accepte de asemenea rapoarte prezentate a posteriori, argumentația lor nu poate fi primită. Astfel, trebuie arătat că, în cauza în care s‑a pronunțat această hotărâre, se punea întrebarea dacă un stat membru a acționat precum un investitor privat, iar nu dacă o măsură este compatibilă cu piață internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE. În această privință, Tribunalul a considerat la punctul 134 din această hotărâre că analize economice suplimentare, furnizate de statul membru cu ocazia procedurii administrative, puteau clarifica elementele existente în momentul deciziei de investiție și trebuiau luate în considerare de Comisie. Or, o astfel de concluzie nu repune nicidecum în discuție jurisprudența potrivit căreia problema dacă o măsură constituie un ajutor de stat trebuie soluționată în lumina situației existente la momentul adoptării acestei măsuri, având în vedere că, dacă Comisia ar ține seama de elemente ulterioare, ar avantaja statele membre care nu își îndeplinesc obligația de a notifica ajutoarele în stadiul de proiect pe care intenționează să le acorde (a se vedea Hotărârea Région Nord‑Pas‑de‑Calais și Communauté d’Agglomération du Douaisis/Comisia, punctul 116 de mai sus, EU:T:2011:209, punctul 143 și jurisprudența citată).

122

În al cincilea rând, reclamantele arată că Comisia a contestat studiile unui exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețele, acordând, fără nicio explicație, în considerentele (158) și (164) ale deciziei atacate o valoare probantă superioară calculelor costurilor efectuate de intervenientă.

123

Această argumentație nu poate fi admisă. Astfel, pe de o parte, în ceea ce privește considerentul (158) al deciziei atacate, s‑a constatat (a se vedea punctul 119 de mai sus) că Comisia a apreciat, în cadrul acestuia, că indiferent dacă studiile în cauză ar putea fi considerate suficient de independente și de solide, faptul că acestea au fost ulterioare măsurilor contestate înseamnă că astfel de studii nu pot fi invocate în sprijinul argumentului potrivit căruia guvernul spaniol nu a organizat o cerere de ofertă neutră din punct de vedere tehnologic. Comisia a adăugat că estimările costurilor prezentate de intervenientă, care ar demonstra că tehnologia prin satelit era mai rentabilă, contrazic rezultatele studiilor menționate.

124

Reiese din considerentul (158) al deciziei atacate că Comisia a respins studiile prezentate de un exploatant de infrastructuri de telecomunicații și furnizor de echipamente de rețea, fără să se pronunțe cu privire la independența și la fiabilitatea acestor studii, ca urmare a faptului că acestea erau ulterioare măsurilor în cauză și au fost contrazise de estimările costurilor prezentate de intervenientă. Contrar susținerilor autorităților spaniole, Comisia nu a favorizat studiul prezentat de intervenientă în raport cu cele prezentate de exploatantul menționat. Mai degrabă, aceasta s‑a limitat să prezinte conținutul studiului intervenientei, potrivit căruia tehnologia prin satelit era mai rentabilă, ceea ce contrazice rezultatele studiilor prezentate de acest exploatant. Această concluzie este confirmată de faptul că reiese din considerentul (154) al deciziei menționate că, potrivit Comisiei, alegerea unei anumite tehnologii ar putea fi acceptată în cazul în care aceasta ar fi fost justificată de rezultatele unui studiu ex ante, care demonstrează că, în termeni de calitate și de costuri, numai o singură soluție tehnologică putea fi selectată. Contrar susținerilor reclamantelor, Comisia nu a considerat că studiul intervenientei este valabil sau că demonstrează că soluția prin satelit este mai bună. Obiectivul său era de a examina dacă, în temeiul nerespectării principiului neutralității tehnologice, măsurile în cauză puteau fi justificate printr‑un studiu ex ante prin care se opta pentru o singură soluție tehnologică.

125

Pe de altă parte, în ceea ce privește considerentul (164) al deciziei atacate, Comisia a indicat că, potrivit intervenientei, numărul de 1380 de canale regionale menționat de autoritățile spaniole este foarte exagerat. În schimb, nu a constatat că numărul de canale regionale estimat de intervenientă, respectiv 415 potrivit notei de subsol 93 din decizia menționată, este exact. În măsura în care a apreciat, în acest considerent, că autoritățile spaniole nu și‑au susținut argumentul potrivit căruia tehnologia prin satelit nu este capabilă să emită un număr mare de canale regionale, a aplicat numai norma privind sarcina probei enunțată în considerentul (154) al acestei decizii, potrivit căreia revenea Regatului Spaniei obligația de a stabili că, în termeni de calitate și de cost, nu era posibil să se opteze decât pentru o singură soluție tehnologică.

126

În al șaselea rând, reclamantele afirmă că Comisia nu s‑a referit în mod specific la diferitele rapoarte ale comunităților autonome. Această argumentație trebuie, de asemenea, să fie respinsă. Pe de o parte, în ceea ce privește Țara Bascilor, s‑a constatat deja că aprecierea Comisiei nu este afectată de o eroare vădită (a se vedea punctele 115 și 116 de mai sus). Pe de altă parte, în lipsa oricărei precizări privind relevanța rapoartelor altor comunități autonome în raport cu situația din Țara Bascilor, nu se poate concluziona că Comisia a săvârșit o eroare vădită în aprecierea faptelor cu privire la Țara Bascilor.

127

În cele din urmă, trebuie să se respingă argumentația reclamantelor potrivit căreia Comisia a încălcat obligația de motivare care îi revenea atunci când a apreciat analiza primei reclamante. Astfel, motivele pentru care, potrivit Comisiei, analiza autorităților basce nu este suficientă pentru a justifica alegerea tehnologiei terestre pentru extinderea acoperirii reies corespunzător cerințelor legale din considerentul (157) al deciziei atacate (a se vedea punctul 116 de mai sus).

128

În al treilea rând, în măsura în care reclamantele afirmă că Comisia a săvârșit o eroare, întrucât, în trei cazuri anterioare, a autorizat ajutoare care nu respectau principiul neutralității tehnologice, argumentația lor trebuie de asemenea respinsă.

129

Astfel, trebuie arătat că reclamantele invocă o practică decizională anterioară a Comisiei a cărei existență nu o demonstrează. În ceea ce privește Decizia N 103/2007 a Comisiei din 25 noiembrie 2007 referitoare la achiziționarea de decodoare digitale și la adaptarea antenelor colective de televiziune deja existente în provincia Soria (Spania), s‑a decis deja că Comisia a constatat expres că măsura vizată în această decizie permite consumatorilor să dobândească orice tip de decodor mulțumită unei subvenții independente de platforma tehnologică pe care consumatorul va decide să o utilizeze și că aceasta a concluzionat expres că măsura menționată respectă principiul neutralității tehnologice (Hotărârea din 15 iunie 2010, Mediaset/Comisia, T‑177/07, Rep., EU:T:2010:233, punctul 103). În Decizia N 222/2006 din 22 noiembrie 2006 privind un ajutor pentru reducerea decalajului digital în Sardinia (JO 2007, C 68, p. 5) și în Decizia SA.33980 din 5 decembrie 2013 privind televiziunea locală în Regatul Unit, opțiunea autorităților se realizează pe baza unor studii preliminare, astfel cum reiese din notele de subsol 85 și 86 din decizia atacată. În aceste condiții, existența unei practici decizionale nu poate fi considerată stabilită. Oricare ar fi situația, legalitatea unei decizii a Comisiei prin care se constată că un ajutor nu îndeplinește condițiile de aplicare a acestei derogări trebuie apreciată numai în cadrul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE, iar nu în raport cu o pretinsă practică anterioară (a se vedea Hotărârea din 21 iulie 2011, Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, C‑459/10 P, EU:C:2011:515, punctul 38 și jurisprudența citată).

130

În al patrulea rând, reclamantele arată că Comisia nu a examinat dacă deciziile concrete ale fiecărei comunități autonome au fost luate în lumina împrejurărilor de fapt pe teritoriile lor respective și, așadar, a dat naștere unui viciu de motivare. Această argumentație trebuie respinsă.

131

Astfel, trebuie să se arate că Comisia, în considerentele (90)-(93) ale deciziei atacate, care fac trimitere la considerentele (23)-(31) ale acestei decizii, descrie temeiul juridic al ajutorului în cauză. Potrivit constatărilor acesteia, cadrul juridic pentru trecerea la tehnologia digitală în Spania este reprezentat de o rețea complexă de diferite acte emise atât de administrația centrală, cât și de autoritățile regionale și locale într‑o perioadă de patru ani. În opinia sa, deși planul tehnic național privind TDT pentru anul 2005 și planul național pentru trecerea la TDT din 2007 reglementează în principal tranziția către TDT în zona I, dar stabilesc, de asemenea, baza pentru alte măsuri de extindere în zona II. Planul tehnic național privind TDT ar fi oferit de asemenea un mandat autorităților locale să stabilească, în colaborare cu comunitățile autonome, centre de transmisie adiționale pentru a asigura recepția semnalului TDT în această zonă. Aceste măsuri de extindere ar fi fost puse în aplicare de autoritățile regionale, după încheierea mai multor acorduri‑cadru cu administrația centrală menționată, precum și de acte adiționale la aceste acorduri‑cadru. Potrivit Comisiei, în practică, comunitățile autonome au aplicat orientările acestei administrații centrale privind extinderea TDT. Momentul când ajutoarele de stat pentru implementarea TDT în zona II au fost plătite efectiv a fost marcat de transferul de fonduri de la autoritățile naționale și regionale către beneficiari.

132

Rezultă din diferite acte legislative și administrative ale autorităților spaniole că planul de trecere la televiziunea digitală pe tot teritoriul Regatului Spaniei printr‑o utilizare predominantă a tehnologiei terestre urma o inițiativă lansată și coordonată de administrația centrală. Nu se contestă, astfel cum reiese din considerentul (24) al deciziei atacate, că Legea nr. 10/2005, care marca începutul reglementării trecerii la TDT, a precizat necesitatea încurajării unei treceri de la tehnologia analogică la TDT. Astfel cum reiese din considerentul (26) al deciziei menționate, autoritățile spaniole prevedeau, într‑o dispoziție adițională la planul tehnic național privind TDT, posibilitatea unei extinderi a acoperirii prin intermediul tehnologiei terestre în zonele cu densitate redusă a populației cu condiția ca instalațiile locale să fie conforme acestui program. Considerentele (28)-(32) ale acestei decizii, al căror conținut nu este contestat de reclamante, descriu colaborarea dintre MITC și comunitățile autonome prin intermediul acordurilor‑cadru și al unor acte adiționale la acorduri‑cadru în scopul realizării digitalizării în zona II. Aceste acte erau legate în special de cofinanțarea de către guvernul spaniol a extinderii acoperirii TDT în zona menționată.

133

Având în vedere elementele care precedă, nu se poate reproșa Comisiei că a analizat măsurile spaniole în favoarea dezvoltării TDT în zona II în același context. Astfel, diferitele intervenții statale la nivel național, regional și comunal trebuind analizate în funcție de efecte, ele prezintă, în speță, legături atât de strânse între ele încât pot fi considerate de Comisie un singur sistem de ajutoare acordat de autoritățile publice în Spania. O astfel de situație apare, printre altele, din cauză că intervențiile consecutive în Spania, în special având în vedere succesiunea lor în timp, finalitatea și situarea lor în zona menționată, prezentau legături atât de strânse între ele încât nu se poate reproșa Comisiei nesepararea lor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2013, Bouygues și alții/Comisia și alții, C‑399/10 P și C‑401/10 P, Rep., EU:C:2013:175, punctele 103 și 104).

134

În plus, în cazul unei scheme de ajutor, Comisia se poate limita să studieze caracteristicile schemei în cauză pentru a aprecia, în motivele deciziei, dacă acest regim a dobândit un caracter adecvat pentru realizarea unuia dintre obiectivele vizate de articolul 107 alineatul (3) TFUE. Așadar, într‑o decizie referitoare la o asemenea schemă, ea nu este obligată să efectueze o analiză a ajutorului acordat în fiecare caz individual în temeiul unei astfel de scheme. Doar în etapa recuperării ajutoarelor este necesar să se verifice situația individuală a fiecărei întreprinderi în cauză (Hotărârea din 7 martie 2002, Italia/Comisia, C‑310/99, Rec., EU:C:2002:143, punctele 89 și 91, și Hotărârea din 9 iunie 2011, Comitato „Venezia vuole vivere” și alții/Comisia, C‑71/09 P, C‑73/09 P și C‑76/09 P, Rep., EU:C:2011:368, punctul 63, și Hotărârea din 13 iunie 2013, HGA și alții/Comisia, C‑630/11 P-C‑633/11 P, Rep., EU:C:2013:387, punctul 114).

135

Pe de altă parte, reiese din considerentul (114) al deciziei atacate că Comisia a examinat în special cazul comunității autonome Țara Bascilor (Spania), care a fost prezentat de autoritățile spaniole drept cel mai bun și unicul exemplu pentru a invoca lipsa ajutorului de stat în conformitate cu criteriile stabilite de Curte în Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415).

136

În al cincilea rând, reclamantele reproșează Comisiei că a ignorat, în cadrul examinării proporționalității măsurii în cauză, repartizarea competențelor între administrațiile publice atunci când a solicitat ca guvernul spaniol să organizeze cereri de ofertă publice pentru întregul său teritoriu.

137

În această privință, trebuie arătat că Comisia a apreciat în considerentul (166) al deciziei atacate că, în ceea ce privește proporționalitatea, în momentul proiectării intervenției pentru zona II, ar fi fost adecvată efectuarea, mai întâi, de către administrația spaniolă a unei analize comparative a costurilor sau lansarea unei cereri de ofertă la nivel național. În opinia sa, puteau fi estimate reduceri suplimentare de prețuri în cazul organizării unei licitații naționale. A precizat că, deși autoritățile spaniole sunt cele care decid cu privire la organizarea lor administrativă prin acordarea unei finanțări provenite de la guvernul menționat, în loc să insiste asupra utilizării TDT, guvernul spaniol ar fi putut cel puțin să încurajeze comunitățile autonome să lanseze cereri de ofertă luând în considerare posibile economii care pot fi realizate prin utilizarea altor platforme.

138

Aceste considerații nu sunt afectate de nicio eroare vădită. Astfel, departe de a nu ține seama de repartizarea competențelor între administrațiile publice spaniole, Comisia s‑a limitat să sublinieze că guvernul spaniol ar fi putut încuraja comunitățile autonome să ia în considerare eventualele reduceri de prețuri care ar putea rezulta dintr‑o acțiune coordonată. Contrar susținerilor reclamantelor, Comisia nu a solicitat nici măcar lansarea unei singure cereri de ofertă publice pentru întregul teritoriu spaniol. Întrucât trecerea la TDT a făcut obiectul unor diferite măsuri legislative și administrative ale autorităților spaniole la nivel național, iar această trecere a fost finanțată parțial din bugetul guvernului menționat (a se vedea punctele 2-8 de mai sus), nu se poate concluziona că încurajarea comunităților autonome să lanseze cereri de ofertă ținând seama de eventualele economii care pot fi realizate cu anumite platforme încalcă repartizarea competențelor între administrațiile publice spaniole.

139

Prima critică trebuie, așadar, respinsă.

140

Reclamantele susțin că măsura în cauză constituie o măsură minimă necesară pentru îndeplinirea obiectivului vizat, cu evitarea denaturărilor inutile ale concurenței. În opinia lor, atunci când a constatat pe scurt, în considerentul (170) al deciziei atacate, existența unor denaturări inutile ale concurenței, Comisia a încălcat obligația de motivare și a săvârșit o eroare.

141

În această privință, este suficient să se arate, pe de o parte, că reiese corespunzător cerințelor legale din considerentele (153)-(169) ale deciziei atacate că, în opinia Comisiei, denaturările inutile ale concurenței existau în temeiul nerespectării principiului neutralității tehnologice, astfel cum au recunoscut de altfel reclamantele în cererea introductivă. Prin urmare, Comisia nu a încălcat obligația de motivare. Pe de altă parte, argumentația reclamantelor prin care se urmărește demonstrarea erorilor de apreciere ale Comisiei privind nerespectarea principiului neutralității tehnologice a fost deja respinsă (a se vedea punctele 102-139 de mai sus).

142

Prin urmare, a doua critică trebuie respinsă.

143

Rezultă că al doilea aspect al celui de al doilea motiv și, prin urmare, acest motiv în totalitate trebuie respinse.

144

Reclamantele arată că Comisia a săvârșit o eroare de drept, întrucât a considerat că măsura în cauză constituie un ajutor nou. În opinia acestora, digitalizarea rețelei analogice constând în simpla creștere a capacității sale tehnice constituie o modificare neesențială a unui eventual ajutor existent, și nu un ajutor nou, în măsura în care instalarea inițială a avut loc în 1982, respectiv anterior aderării Regatului Spaniei la Uniune.

145

Trebuie să se constate că Comisia a apreciat în considerentele (173)-(175) ale deciziei atacate că măsura în cauză constituie un ajutor nou pe care Regatul Spaniei ar fi trebuit să îl notifice.

146

Trebuie amintit că articolul 108 TFUE instituie proceduri distincte după cum ajutoarele sunt existente sau noi. În timp ce ajutoarele noi trebuie, potrivit articolului 108 alineatul (3) TFUE, să fie notificate în prealabil Comisiei și nu pot fi puse în aplicare înainte ca procedura să conducă la o decizie finală, ajutoarele existente pot, în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE, să fie puse în aplicare în mod legal în măsura în care Comisia nu a constatat incompatibilitatea acestora (a se vedea Hotărârea P, punctul 95 de mai sus, EU:C:2013:525, punctul 36 și jurisprudența citată). Ajutoarele existente trebuie considerate legale atât timp cât Comisia nu a constatat incompatibilitatea lor cu piața internă (a se vedea Hotărârea P, punctul 95 de mai sus, EU:C:2013:525, punctul 41 și jurisprudența citată).

147

Articolul 1 litera (b) punctul (i) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) prevede că ajutor existent înseamnă orice ajutor care a existat înainte de intrarea în vigoare a tratatului în aceste state membre, respectiv schemele de ajutor și ajutoarele individuale puse în aplicare anterior și care se aplică și ulterior intrării în vigoare a tratatului. Potrivit articolului 1 litera (c) din acest regulament, ajutor nou înseamnă orice ajutor, respectiv orice schemă de ajutor și orice ajutor individual care nu este ajutor existent, inclusiv modificările ajutoarelor existente. În această privință, articolul 4 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 659/1999 (JO L 140, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 2, p. 42) califică drept modificare a unui ajutor existent, în sensul articolului 1 litera (c) din Regulamentul nr. 659/1999, orice schimbare, alta decât modificările de natură pur formală sau administrativă care nu pot afecta evaluarea compatibilității măsurii de ajutor cu piața internă.

148

În esență, măsurile care urmăresc instituirea de ajutoare sau modificarea ajutoarelor existente constituie ajutoare noi. În special, atunci când modificarea afectează schema inițială în esența ei, această schemă se transformă într‑o nouă schemă de ajutoare (a se vedea Hotărârea din 30 aprilie 2002, Government of Gibraltar/Comisia, T‑195/01 și T‑207/01, Rec., EU:T:2002:111, punctele 109-111, Hotărârea din 11 iunie 2009, AEM/Comisia, T‑301/02, Rep., EU:T:2009:191, punctul 121, și Hotărârea din 11 iulie 2014, Telefónica de España și Telefónica Móviles España/Comisia, T‑151/11, Rep., EU:T:2014:631, punctul 63).

149

În speță, Comisia nu a săvârșit nicio eroare atunci când a considerat că măsura de ajutor în cauză constituie un ajutor nou ca urmare a faptului că această măsură a modificat în mod esențial schema inițială. Prin urmare, nu se contestă, astfel cum a indicat Comisia în considerentul (174) al deciziei atacate, că, la începutul anilor '80, în perioada în care extinderea rețelei terestre a început să fie finanțată, nu existau organisme private de radiodifuziune pe piață, că infrastructura extinsă deservea numai necesitățile organismului public de radiodifuziune și că extinderea rețelei terestre existente, care era singura platformă ce permitea transmisiunea unui semnal de televiziune în Spania în acea perioadă, nu denatura concurența cu alte platforme.

150

În raport cu acest regim inițial, Comisia putea considera în mod justificat în considerentul (175) al deciziei atacate că, întrucât beneficiarul și circumstanțele generale ale finanțării publice s‑au schimbat în mod substanțial, măsura investigată nu putea fi considerată o modificare de natură pur formală sau administrativă, ci constituia mai degrabă o modificare care afectează fondul schemei inițiale. În această privință, a indicat în mod justificat că legislația și tehnologia au evoluat, conducând la apariția de noi platforme de radiodifuziune și de noi actori pe piață, în special organismele private de radiodifuziune. Astfel cum a arătat Comisia în considerentul (175) menționat, trebuie să se țină seama de asemenea de faptul că trecerea de la televiziunea analogică la cea digitală a devenit posibilă numai datorită evoluției tehnologice care a avut loc ulterior aderării Regatului Spaniei la Uniune. Contrar susținerilor reclamantelor, modificarea în cauză a schemei inițiale nu s‑a limitat, așadar, la o ameliorare a capacității tehnice a rețelei existente sau la o simplă adăugire la schema inițială, ci a fost de natură să influențeze evaluarea compatibilității măsurii de ajutor în cauză cu piața internă.

151

În consecință, al treilea motiv și, prin urmare, acțiunea în integralitatea sa trebuie respinse.

152

Potrivit articolului 134 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune ca, pe lângă propriile cheltuieli de judecată, să fie obligate să suporte și cheltuielile de judecată aferente procedurii principale și efectuate de Comisie și de intervenientă, conform concluziilor acestora. Cheltuielile de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii vor fi suportate de reclamante, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (1) TFUE

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe lipsa unui avantaj economic

– Cu privire la primul criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), privind executarea obligațiilor de serviciu public

– Cu privire la al patrulea criteriu stabilit prin Hotărârea Altmark Trans și Regierungspräsidium Magdeburg, punctul 18 de mai sus (EU:C:2003:415), privind garanția costului minim pentru colectivitate

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe lipsa unui avantaj selectiv

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept în analiza compatibilității cu piața internă a măsurii în cauză

Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o eroare în aplicarea Deciziei 2005/842

Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o încălcare a articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE

– Cu privire la prima critică, întemeiată pe erori privind neutralitatea tehnologică, caracterul adecvat și proporționalitatea măsurii în cauză

– Cu privire la a doua critică, întemeiată pe inexistența denaturărilor inutile ale concurenței

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare de drept privind constatarea unui ajutor nou

Cu privire la cheltuielile de judecată