21.12.2013   

RO

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

C 377/7

1.

În cazul în care o instanță arbitrală pronunță o „anti-suit injunction” și interzice astfel unei părți să formuleze anumite cereri în fața unei instanțe judecătorești dintr-un stat membru care, potrivit normelor de competență din Regulamentul Bruxelles I (1), are competența de a se pronunța pe fond într-o cauză civilă, această instanță judecătorească a statului membru are dreptul să refuze recunoașterea unei astfel de sentințe arbitrale pentru motivul că limitează dreptul instanței judecătorești de a se pronunța ea însăși asupra competenței sale de a judeca o cauză în conformitate cu normele de competență din Regulamentul Bruxelles I?

2.

În cazul în care răspunsul la prima întrebare este afirmativ, acesta este valabil și în cazul în care „anti-suit injunction” emisă de instanța arbitrală obligă o parte din procedură să își limiteze cererile într-o cauză care este judecată într-un alt stat membru, iar instanța judecătorească din acest stat membru are competența de a se pronunța în cauza respectivă în conformitate cu normele de competență din Regulamentul Bruxelles I?

3.

O instanță națională poate să refuze recunoașterea unei sentințe arbitrale pentru a asigura supremația dreptului Uniunii și deplina eficacitate a Regulamentului Bruxelles I, dacă această sentință limitează dreptul instanței judecătorești naționale de a se pronunța cu privire la propria sa competență și la propriile sale atribuții într-o cauză care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului Bruxelles I?