EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62013CJ0667

Hotărârea Curții (Camera a doua) din 5 martie 2015.
Estado português împotriva Banco Privado Português SA și a Massa Insolvente do Banco Privado Português SA.
Cerere de decizie preliminară formulată de Tribunal do Comércio de Lisboa.
Trimitere preliminară – Ajutoare de stat – Garanție de stat aferentă unui împrumut – Decizia 2011/346/UE – Întrebări privind validitatea – Admisibilitate – Articolul 107 alineatul (1) TFUE – Motivare – Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre – Articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE – Perturbări grave ale economiei unui stat membru.
Cauza C-667/13.

Court reports – general

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2015:151

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

5 martie 2015 ( *1 )

„Trimitere preliminară — Ajutoare de stat — Garanție de stat aferentă unui împrumut — Decizia 2011/346/UE — Întrebări privind validitatea — Admisibilitate — Articolul 107 alineatul (1) TFUE — Motivare — Afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre — Articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE — Perturbări grave ale economiei unui stat membru”

În cauza C‑667/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunal do Comércio de Lisboa (Portugalia), prin decizia din 17 octombrie 2013, primită de Curte la 16 decembrie 2013, în procedura

Estado português

împotriva

Banco Privado Português SA, în lichidare,

Massa Insolvente do Banco Privado Português SA,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta, președinte de cameră, domnul K. Lenaerts (raportor), vicepreședinte al Curții, domnii J.‑C. Bonichot, A. Arabadjiev și J. L. da Cruz Vilaça, judecători,

avocat general: domnul P. Cruz Villalón,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

având în vedere procedura scrisă,

luând în considerare observațiile prezentate:

pentru Banco Privado Português SA, în lichidare, și pentru Massa Insolvente do Banco Privado Português SA, de M. Ferreira Santos și de R. Leandro Vasconcelos, advogadas;

pentru guvernul portughez, de L. Inez Fernandes și de A. Cunha, în calitate de agenți, asistați de M. Pena Machete și de G. Reino Pires, advogados;

pentru Comisia Europeană, de M. França, de L. Flynn și de M. Afonso, în calitate de agenți,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Cererea de decizie preliminară are ca obiect, pe de o parte, validitatea Deciziei 2011/346/UE a Comisiei din 20 iulie 2010 privind ajutorul de stat C 33/09 (ex NN 57/09, CP 191/09) pus în aplicare de Portugalia sub forma unei garanții de stat în favoarea BPP (JO 2011, L 159, p. 95) și, pe de altă parte, interpretarea articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Estado português (statul portughez), pe de o parte, și Banco Privado Português SA (denumită în continuare „BPP”), în lichidare, precum și Massa Insolvente do Banco Privado Português SA (masa creditorilor BPP), pe de altă parte, cu privire la înscrierea creanței acestui stat în pasivul lichidării cu o valoare de 24462921,24 euro, majorată cu dobânzile datorate, reprezentând cuantumul recuperării ajutorului pe care l‑ar fi acordat nelegal BPP prin faptul că a asociat o garanție de stat unui împrumut (denumită în continuare „garanția”) la un împrumut cu o valoare de 450 de milioane de euro în favoarea acestei bănci.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Regulamentul nr. 659/1999

3

Articolul 1 litera (f) din Regulamentul nr. 659/1999 definește ajutorul ilegal ca fiind ajutorul de stat nou, pus în aplicare cu încălcarea condițiilor prevăzute la articolul 108 alineatul (3) TFUE.

4

Articolul 14 din acest regulament, intitulat „Recuperarea ajutorului”, prevede:

„(1)   Atunci când adoptă decizii negative în cazuri de ajutor ilegal, Comisia decide ca statul membru în cauză să ia toate măsurile necesare pentru recuperarea ajutorului de la beneficiar (denumită în continuare «decizie de recuperare»). Comisia nu solicită recuperarea ajutorului în cazul în care aceasta ar contraveni unui principiu general de drept [al Uniunii].

(2)   Ajutorul care urmează să fie recuperat în temeiul unei decizii de recuperare include dobânda calculată pe baza unei rate adecvate, fixată de Comisie. Dobânda se datorează de la data la care ajutorul ilegal a fost pus la dispoziția beneficiarului până la data recuperării sale.

(3)   Fără a aduce atingere unui ordin emis de Curtea de Justiție [a Uniunii Europene] în temeiul articolului [278 TFUE], recuperarea se efectuează fără întârziere și în conformitate cu procedurile legislației naționale a statului membru în cauză, cu condiția ca acestea să permită executarea imediată și efectivă a deciziei Comisiei. În acest scop și în eventualitatea unei proceduri derulate în fața instanțelor naționale, statele membre în cauză parcurg toate etapele necesare permise de legislațiile naționale respective, inclusiv măsuri provizorii, fără a aduce atingere dreptului [Uniunii].”

Decizia din 13 martie 2009

5

Prin Decizia C(2009) 1892 final din 13 martie 2009 privind ajutorul de stat NN 71/08 – Portugalia, Auxílio estatal ao Banco Privado Português – BPP (JO C 174, p. 1, denumită în continuare „Decizia din 13 martie 2009”), Comisia a decis, cu titlu de măsură de urgență, să nu formuleze obiecții cu privire la ajutorul acordat de Estado português sub forma unei garanții pentru acoperirea unui împrumut de 450 de milioane de euro care fusese acordat BPP de șase bănci portugheze la data de 5 decembrie 2008. Această garanție a fost autorizată în temeiul articolului 87 alineatul (3) litera (b) CE, devenit articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, pentru o perioadă de șase luni, și anume până la 5 iunie 2009.

6

Reiese din considerentul (34) al acestei decizii că aprecierea ajutorului efectuată de Comisie nu a afectat aprecierea pe care ar trebui să o efectueze în cazul în care măsura ar fi prelungită peste termenul menționat la punctul anterior.

7

Considerentul (39) al deciziei menționate prevede:

„În pofida valorii ridicate a garanției reale oferite, comisionul pentru garanți[e] […] continuă să fie considerabil inferior față de ceea ce s‑ar considera în mod normal ca fiind adecvat în cazul băncilor în dificultate. Comisia consideră că un astfel de comision ar putea fi calificat drept adecvat cu titlu excepțional, pentru a asigura supraviețuirea [BPP], deși doar pentru o scurtă perioadă de salvare. Pe de altă parte, acceptarea acestui nivel al comisionului este condiționată de prezentarea unui plan de restructurare. Comisia se așteaptă ca costurile intervenției publice în favoarea BPP să se reflecte, pe termen lung, în planul de restructurare prin care se urmărește stabilirea viabilității [sale] […] și ca impactul concurențial al ajutorului acordat să fie luat în considerare în cadrul unor măsuri compensatorii. În acest context, Comisia amintește, de asemenea, și ia act în mod pozitiv de angajamentul autorităților portugheze de a prezenta un plan de restructurare în termen de șase luni începând de la data acordării măsurii de ajutor [BPP], și anume până la 5 iunie 2009.”

8

Comisia amintește, în considerentul (41) al Deciziei din 13 martie 2009, că orice eventuală prelungire a ajutorului, a cărui durată este limitată la șase luni, trebuie să îi fie notificată pentru aprobare.

Decizia 2011/346

9

Considerentele (9), (12), (13) și (19)-(24) ale Deciziei 2011/346 au următorul cuprins:

„(9)

BPP este o instituție financiară cu sediul în Portugalia care furnizează servicii bancare private, servicii de consiliere pentru întreprinderi și de investiții în societăți necotate. […] BPP desfășoară activități în Portugalia, Spania și, în mai mică măsură, în Brazilia și în Africa de Sud.

[…]

(12)

La 24 noiembrie 2008, BPP a informat Banca Centrală Portugheză («Banco de Portugal») că exista riscul să nu își poată îndeplini obligațiile de plată. BPP a primit atunci permisiunea de a‑și suspenda toate plățile începând cu 1 decembrie 2008.

(13)

La 5 decembrie 2008, BPP a primit un împrumut de 450 de milioane [de euro] garantat cu o garanție […] Împrumutul și garanția vizau doar pasivul BPP astfel cum fusese înregistrat în bilanțul contabil la 24 noiembrie 2008, iar împrumutul urma să fie utilizat doar pentru rambursarea depunătorilor și a altor creditori, fără a acoperi obligațiile altor entități ale grupului.

[…]

(19)

În contextul examinării de către Comisie a măsurii de ajutor de urgență, Portugalia s‑a angajat să prezinte un plan de restructurare pentru BPP în termen de șase luni de la intervenția statului (respectiv, până la 5 iunie 2009).

(20)

În decizia sa din 13 martie 2009, Comisia a aprobat măsura pe o perioadă de șase luni de la acordarea garanției […], respectiv până la 5 iunie 2009. Comisia a considerat, de asemenea, că prezentarea planului de restructurare până la 5 iunie 2009 este necesară, având în vedere nivelul excepțional de scăzut al remunerației.

(21)

Pentru a prelungi valabilitatea garanției ulterior perioadei inițiale de șase luni, autoritățile portugheze s‑au angajat să transmită Comisiei o notificare specială.

(22)

Portugalia nu și‑a îndeplinit angajamentele sus‑menționate.

[…]

(23)

Prin mesajul electronic din 23 iunie 2009, Portugalia a informat Comisia că a luat decizia de a prelungi garanția […] pentru o perioadă de încă șase luni (Despacho nr. 13364-A/2009 din partea Ministerului de Finanțe din 5 iunie 2009). Totuși, Portugalia nu a notificat prelungirea respectivă și nici nu a solicitat aprobarea Comisiei.

(24)

Deoarece decizia Comisiei aproba ajutorul doar până la 5 iunie 2009, ajutorul de salvare a devenit ilegal la 6 iunie 2009.”

10

În ceea ce privește calificarea drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a garanției, considerentele (57)-(60) ale Deciziei 2011/346 au următorul cuprins:

„(57)

Astfel cum s‑a stabilit […] în Decizia […] din 13 martie 2009 […], garanția […] a permis BPP să beneficieze de condiții financiare mai favorabile pentru împrumutul obținut față de cele disponibile în mod normal pe piață pentru întreprinderi în circumstanțe similare, în situația improbabilă, așa cum admit autoritățile portugheze, în care astfel de împrumuturi chiar ar fi disponibile. În această privință, în Decizia [din 13 martie 2009] s‑a afirmat deja că un comision de 20 de puncte de bază se situează mult sub nivelul rezultat din aplicarea recomandării Băncii Centrale Europene din 20 octombrie 2008. În pofida nivelului ridicat al garanției reale, Comisia a concluzionat că remunerația pentru [garanție] […] era considerabil mai scăzută decât ceea ce s‑ar considera în general ca fiind adecvat pentru băncile aflate în situație de dificultate. Această remunerație era considerată adecvată doar în etapa de salvare, cu condiția prezentării unui plan de restructurare înainte de 5 iunie 2009.

(58)

Spre deosebire de alte bănci, care nu au beneficiat de garanții […], BPP a obținut un avantaj economic în sensul că comisionul perceput pentru [garanție] […] se situa în mod clar sub nivelul pieței.

(59)

Argumentul prezentat de autoritățile portugheze potrivit căruia BPP nu a desfășurat activități pe piață după 1 decembrie 2008 nu poate fi acceptat. Având în vedere că autorizația bancară a BPP a fost revocată de către Banco de Portugal doar la 15 aprilie 2010, BPP ar fi putut intra sau reintra pe piață fără un anunț prealabil. Într‑adevăr, planurile de recuperare pentru BPP prezentate între decembrie 2008 și aprilie 2009 indică potențialul băncii de a continua să desfășoare o activitate economică drept consecință a măsurii de salvare. Având în vedere activitățile și poziția BPP pe piața financiară națională și pe cea internațională, acest avantaj ar putea afecta concurența și schimburile comerciale între statele membre în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Doar începând cu 15 aprilie 2010, odată cu revocarea autorizației bancare, BPP și‑a pierdut orice capacitate de a reintra pe piață și de a putea să denatureze concurența și să afecteze schimburile comerciale între statele membre.

(60)

Pe baza celor de mai sus, Comisia concluzionează că garanția […] a conferit un avantaj economic pentru BPP prin utilizarea resurselor de stat imputabilă Portugaliei. Acest avantaj poate afecta concurența și schimburile comerciale între statele membre în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Prin urmare, măsurile constituie ajutor de stat.”

11

În ceea ce privește examinarea compatibilității ajutorului cu piața internă, considerentele (65), (67), (68) și (70)-(72) ale acestei decizii au următorul cuprins:

„(65)

Comisia a recunoscut deja că actuala criză financiară globală poate crea o perturbare gravă a economiei unui stat membru și că măsurile de sprijinire a băncilor ar putea fi considerate drept o posibilitate de remediere a acestei perturbări. Această evaluare a fost confirmată în [Comunicarea Comisiei – Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat în cazul măsurilor adoptate în legătură cu instituțiile financiare în contextul actualei crize financiare mondiale (JO 2008, C 270, p. 8, denumită în continuare «Comunicarea privind sectorul bancar»)]. […]

[…]

(67)

Concomitent cu neprezentarea unui plan de restructurare, în pofida solicitărilor repetate și a ordinului de informare, […] Portugalia a prelungit de două ori garanția fără a notifica în prealabil Comisia și fără a obține aprobarea acesteia.

(68)

[…] Decizia [din 13 martie 2009] stabilea o legătură între aprobarea garanției […] și punerea în aplicare a angajamentului autorităților portugheze de a prezenta planul de restructurare în termen de șase luni. Acest angajament nu a fost respectat de către autoritățile portugheze.

[…]

(70)

[…] în privința obligației de a prezenta planul de restructurare, […] este cert că [acest plan] nu a fost prezentat în termenul necesar prevăzut în [Decizia din 13 martie 2009] și, prin urmare, baza pe care s‑a acordat aprobarea nu a fost susținută.

(71)

Prin urmare, stabilirea prețului garanției a fost sub nivelul impus în mod normal în conformitate cu Comunicarea privind sectorul bancar pentru ca aceasta să fie considerată ajutor compatibil, iar Comisia a autorizat acel nivel al prețului în [Decizia din 13 martie 2009] doar pe baza unui angajament luat de Portugalia de a prezenta un plan de restructurare sau lichidare care să minimizeze în mod adecvat denaturarea concurenței. Nu a fost prezentat niciun astfel de plan până la 5 iunie 2009, Comisia concluzionând, prin urmare, că nici garanția […] nici continuarea acesteia după 5 iunie 2009 nu sunt compatibile cu piața internă.

(72)

Deși Portugalia nu a prezentat niciun plan de restructurare pentru BPP, autoritățile portugheze au oferit informații doveditoare potrivit cărora procedura de lichidare care a început la 15 aprilie 2010 cu revocarea autorizației bancare a BPP va conduce la lichidarea acesteia. În plus, nu va fi acordată nicio compensație acționarilor BPP, în afara oricăror sume care provin din procedura de lichidare. Pe baza acestor informații, Comisia consideră că nu va exista niciun risc de denaturare a concurenței în viitor în ceea ce privește BPP. Totuși, această concluzie nu elimină incompatibilitatea măsurii luate în favoarea Portugaliei pe perioada 5 decembrie 2008-15 aprilie 2010.”

12

Articolul 1 din Decizia 2011/346 declară „[a]jutorul de stat implicat în garanția aferentă unui împrumut de 450 de milioane [de euro], acordat ilegal de către Portugalia, în încălcarea articolului 108 alineatul (3) [TFUE], în favoarea [BPP] […] incompatibil cu piața internă”.

13

În temeiul articolului 2 alineatul (1) din această decizie, „Portugalia recuperează ajutorul menționat la articolul 1 de la beneficiar”.

14

Articolul 3 alineatul (1) din Decizia menționată prevede că „[r]ecuperarea ajutorului menționat la articolul 1 este imediată și efectivă”.

Dreptul portughez

15

Articolul 91 alineatul 2 din Codul insolvenței și reorganizării întreprinderilor (Código da Insolvência e da Recuperação de Empresas), aprobat prin Decretul‑lege nr. 53/2004 din 18 martie 2004 (denumit în continuare „CIRE”), prevede:

„Orice obligație care nu este încă exigibilă la data declarării insolvenței, pentru care nu se datorează dobânzi remuneratorii sau pentru care se datorează dobânzi inferioare ratei dobânzii legale, se consideră redusă la valoarea care, prin adăugarea dobânzilor aferente acestei valori la rata dobânzii legale sau, respectiv, la un cuantum egal cu diferența dintre dobânda legală și dobânda convențională, pentru perioada de anticipare a scadenței, ar corespunde cuantumului obligației în cauză.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

16

La 9 septembrie 2010, Estado português a introdus o cerere la instanța de trimitere în temeiul dispozițiilor CIRE, în vederea înscrierii și a admiterii în pasivul lichidării a creanței sale care rezultă din recuperarea ordonată prin Decizia 2011/346.

17

În fața instanței de trimitere, Massa Insolvente do Banco Privado Português SA s‑a opus acestei cereri, arătând că Decizia 2011/346 prezenta un caracter nelegal, privând, prin aceasta, creanța Estado português de orice temei legal.

18

În această măsură, la 9 septembrie 2011, pârâtele din litigiul principal au introdus o acțiune la Tribunalul Uniunii Europene având ca obiect anularea Deciziei 2011/346, care a fost respinsă de acesta la 12 decembrie 2014 (Hotărârea Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português/Comisia, T‑487/11, EU:T:2014:1077).

19

Între timp, din cauza acțiunii pendinte în fața Tribunalului, instanța de trimitere a suspendat procedura, în așteptarea unei decizii de confirmare sau de infirmare a legalității Deciziei 2011/346. Cu toate acestea, Estado português a declarat apel împotriva acestei decizii de suspendare la Tribunal da Relação de Lisboa (Curtea de apel din Lisabona), care a dispus continuarea procedurii, amintind posibilitatea instanței de trimitere de a adresa Curții o cerere de decizie preliminară.

20

Instanța de trimitere manifestă îndoieli cu privire la validitatea Deciziei 2011/346. În primul rând, în ceea ce privește calificarea drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, a garanției, această instanță amintește că condițiile de aplicare a dispoziției menționate nu prevăd că schimburile comerciale dintre statele membre trebuie să fie numai susceptibile de a fi afectate de măsura în cauză, ci că trebuie să fie afectate în mod efectiv. Or, motivarea Deciziei 2011/346 nu ar permite să se concluzioneze că Comisia a constatat că garanția a afectat efectiv schimburile comerciale dintre statele membre. Pe de altă parte, potrivit instanței menționate, faptele nu permit în mod necesar să se deducă existența unei astfel de afectări. Această instanță amintește, în acest scop, că, astfel cum reiese din considerentul (77) al Deciziei 2011/346, garanția a fost acordată pentru a acoperi un împrumut care a fost utilizat pentru a rambursa creditorii ale căror împrumuturi erau scadente sau ale căror linii de credit expirau și că BPP și‑a încetat activitatea pe piață începând cu data de 1 decembrie 2008.

21

În al doilea rând, în ceea ce privește aprecierea compatibilității ajutorului, instanța de trimitere amintește că Decizia din 13 martie 2009 concluzionase că garanția putea fi considerată compatibilă cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE pentru o perioadă de șase luni începând de la data la care garanția menționată a fost acordată, și anume la 5 decembrie 2008, până la 5 iunie 2009, întrucât neîndeplinirea de către BPP a obligațiilor sale financiare putea să aibă repercusiuni negative grave asupra sectorului financiar portughez. La finalul Deciziei 2011/346, Comisia a concluzionat totuși în sensul incompatibilității ajutorului, întrucât Estado português nu a prezentat niciun plan de restructurare înaintea expirării termenului de șase luni menționat, pe care se baza aprobarea măsurii de ajutor. Instanța de trimitere consideră că Decizia 2011/346 nu precizează motivele pentru care faptul că Estado português nu a prezentat un plan de restructurare a BPP afectează concluzia privind compatibilitatea ajutorului în discuție, conținută în Decizia din 13 martie 2009, în special în perioada 5 decembrie 2008-5 iunie 2009.

22

În al treilea rând, potrivit instanței de trimitere, există o contradicție în motivarea Deciziei 2011/346, precum și între motivarea și dispozitivul acesteia, în ceea ce privește momentul începând de la care garanția este considerată nelegală. Astfel, din considerentul (24) al acestei decizii ar reieși că ajutorul a devenit ilegal începând cu data de 6 iunie 2009. Considerentul (72) al deciziei menționate ar preciza, cu toate acestea, că ajutorul era incompatibil cu piața internă între 5 decembrie 2008 și 15 aprilie 2010. În ceea ce privește dispozitivul Deciziei 2011/346, acesta ar declara doar că ajutorul este incompatibil cu piața internă. Chestiunea momentului de la care respectiva garanție trebuie să fie considerată nelegală ar fi decisivă în vederea calculării cuantumului ajutorului.

23

În sfârșit, în al patrulea rând, instanța de trimitere arată că aplicarea, în speță, a articolului 91 alineatul 2 din CIRE ar putea determina reducerea cuantumului care ar urma să fie rambursat Estado português. Ar trebui să se stabilească, așadar, dacă articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999 se opune ca, în cazul în care condițiile cerute sunt întrunite, cuantumul care trebuie recuperat de stat să poată fi redus în temeiul articolului 91 alineatul 2 din CIRE.

24

În aceste condiții, Tribunalul do Comércio de Lisboa a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele patru întrebări preliminare:

„1)

Decizia [2011/346] este afectată de nemotivare:

a)

întrucât nu precizează motivul pentru care garanția acordată de Estado português afectează schimburile comerciale dintre statele membre?

b)

întrucât nu clarifică motivul pentru care ajutorul acordat sub formă de garanție – ajutor care, inițial, s‑a considerat că intra sub incidența articolului 107 alineatul (3) TFUE – a fost declarat ulterior incompatibil cu piața [internă]?

2)

Decizia [2011/346] este afectată de un viciu care constă în contradicția dintre motivarea și dispozitivul acesteia în ceea ce privește momentul de la care [ajutorul] a fost considerat ilegal: 5 decembrie 2008 sau 5 iunie 2009?

3)

Decizia [2011/346] este contrară dispozițiilor articolului 107 alineatul (1) TFUE, în măsura în care ajutorul acordat nu a afectat schimburile comerciale dintre statele membre, având în vedere mai ales scopul împrumutului și utilizarea efectivă a acestuia, precum și faptul că beneficiarul nu își mai desfășoară activitatea de la 1 decembrie 2008?

4)

Decizia [2011/346] este contrară dispozițiilor articolului 107 alineatul (3) TFUE, în măsura în care ajutorul era destinat remedierii unei perturbări grave a economiei unui stat membru și, pentru acest motiv, este compatibil cu piața [internă]?”

25

În subsidiar, Tribunal do Comércio de Lisboa adresează, de asemenea, următoarea întrebare privind interpretarea:

„Articolul 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999 împiedică aplicarea, în situația de față, a reducerii cuantumului care trebuie recuperat, atunci când această normă este aplicabilă, în mod nediscriminatoriu, tuturor creditorilor societății aflate în stare de insolvență?”

Cu privire la întrebările preliminare

Cu privire la admisibilitate

26

Cererea de decizie preliminară cuprinde cinci întrebări, primele patru având ca obiect validitatea Deciziei 2011/346, iar a cincea având ca obiect interpretarea articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999. Este necesar să se examineze separat admisibilitatea, pe de o parte, a primelor patru întrebări și, pe de altă parte, a celei de a cincea întrebări.

Cu privire la admisibilitatea întrebărilor referitoare la validitatea Deciziei 2011/346

27

Guvernul portughez susține că întrebările referitoare la validitatea Deciziei 2011/346 sunt inadmisibile. Făcând referire la Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf (C‑188/92, EU:C:1994:90), guvernul menționat susține că, din moment ce nu a introdus o acțiune în anulare împotriva respectivei decizii la Tribunal, aceasta din urmă a dobândit un caracter definitiv în ceea ce îl privește, astfel încât validitatea sa nu ar mai putea fi pusă în discuție în fața unei instanțe naționale. Pe de altă parte, Decizia 2011/346 nu ar fi făcut obiectul unei cereri de suspendare a executării. Aceasta ar trebui, așadar, să fie executată astfel încât să permită recuperarea imediată și efectivă a ajutorului.

28

În această privință, trebuie amintit că, în Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf (EU:C:1994:90, punctul 17), Curtea a decis că beneficiarul unui ajutor de stat care a făcut obiectul unei decizii a Comisiei adresate direct doar statului membru de care aparține acest beneficiar, care ar fi putut cu certitudine să atace această decizie și care a lăsat să expire termenul imperativ prevăzut în această privință la articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, nu poate să repună în mod util în discuție legalitatea acestei decizii în fața instanțelor naționale (a se vedea de asemenea Hotărârea Nachi Europe, C‑239/99, EU:C:2001:101, punctul 30, și Hotărârea Lucchini, C‑119/05, EU:C:2007:434, punctul 55). Curtea a considerat, astfel, că adoptarea soluției contrare ar echivala cu recunoașterea în favoarea beneficiarului ajutorului a posibilității de a eluda caracterul definitiv care, în temeiul principiului securității juridice, trebuie să caracterizeze o decizie după expirarea termenului de introducere a acțiunii (Hotărârea Nachi Europe, EU:C:2001:101, punctul 30 și jurisprudența citată).

29

Situația care a stat la baza acestei jurisprudențe nu corespunde cu cea în discuție în cauza principală. Astfel, nu se poate considera că beneficiarul ajutorului în discuție în aceasta din urmă, care a introdus la Tribunal, în termenul acordat prin articolul 263 al șaselea paragraf TFUE, o acțiune în anulare a Deciziei 2011/346, cauză în care s‑a pronunțat Hotărârea Banco Privado Português și Massa Insolvente do Banco Privado Português/Comisia (EU:T:2014:1077), urmărește să eludeze caracterul definitiv al deciziei menționate pentru motivul că contestă validitatea acesteia în fața instanței de trimitere.

30

Pe de altă parte, având în vedere că soluția reținută de Curte la punctul 18 din Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf (EU:C:1994:90) este întemeiată pe riscul eludării caracterului definitiv al unui act al Uniunii, aceasta se aplică doar față de o parte care se prevalează de nelegalitatea unui act al Uniunii Europene în fața unei instanțe naționale, în condițiile în care ar fi putut – fără nicio îndoială – să introducă o acțiune în anulare în temeiul articolului 263 TFUE împotriva acestui act, însă a omis să facă acest lucru în termenele stabilite. În consecință, împrejurarea că Estado português, care nu contestă legalitatea Deciziei 2011/346 în fața instanței naționale, nu a introdus o acțiune în anulare a acestei decizii la Tribunal este lipsită de pertinență pentru aprecierea admisibilității întrebărilor referitoare la validitatea deciziei menționate.

31

În sfârșit, din Hotărârea TWD Textilwerke Deggendorf (EU:C:1994:90) nu rezultă că admisibilitatea unei întrebări preliminare privind validitatea unui act al Uniunii este condiționată de faptul că acesta din urmă a făcut obiectul unei cereri de suspendare a executării în temeiul articolului 278 TFUE. Această hotărâre nu se referă, astfel, la caracterul executoriu al actului Uniunii, a cărui validitate este pusă în discuție, ci se întemeiază pe riscul eludării caracterului definitiv al acestuia.

32

Prin urmare, primele patru întrebări preliminare, care au ca obiect validitatea Deciziei 2011/346, sunt admisibile.

Cu privire la admisibilitate întrebării referitoare la interpretarea articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999

33

Potrivit Comisiei, decizia de trimitere nu motivează pertinența acestei întrebări. Ea apreciază, prin urmare, că aceasta este inadmisibilă.

34

În această privință, trebuie amintit că, în temeiul unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, astfel cum este prevăzută la articolul 267 TFUE, numai instanța națională sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume responsabilitatea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este, în principiu, obligată să se pronunțe (a se vedea în special Hotărârea Kamberaj, C‑571/10, EU:C:2012:233, punctul 40 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța Dél‑Zempléni Nektár Leader Nonprofit, C‑24/13, EU:C:2014:40, punctul 39).

35

Cu toate acestea, este de competența Curții să analizeze condițiile în care este sesizată de instanța națională în scopul de a‑și verifica propria competență. Astfel, spiritul de colaborare care trebuie să guverneze procedura trimiterii preliminare presupune ca, în ceea ce o privește, instanța națională să respecte funcția conferită Curții de a contribui la administrarea justiției în statele membre, iar nu de a formula opinii consultative cu privire la chestiuni generale sau ipotetice (a se vedea Hotărârea Kamberaj, EU:C:2012:233, punctul 41 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța Dél‑Zempléni Nektár Leader Nonprofit, EU:C:2014:40, punctul 40).

36

În această privință, respingerea unei cereri formulate de o instanță națională este posibilă numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal ori atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i‑au fost adresate (a se vedea Hotărârea Kamberaj, EU:C:2012:233, punctul 42 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța Dél‑Zempléni Nektár Leader Nonprofit, EU:C:2014:40, punctul 41).

37

În speță, instanța de trimitere solicită Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999 pentru a putea aprecia compatibilitatea articolului 91 alineatul 2 din CIRE cu aceste dispoziții.

38

În același timp, niciun element din dosarul prezentat Curții nu indică faptul că articolul 91 alineatul 2 din CIRE este aplicabil litigiului principal. Dispoziția menționată se referă, astfel, la creanțele care nu ar fi încă exigibile „la data declarării insolvenței, pentru care nu se datorează dobânzi remuneratorii sau pentru care se datorează dobânzi inferioare ratei dobânzii legale”.

39

Or, creanța Estado português în discuție în litigiul principal era exigibilă înaintea deschiderii procedurii de lichidare a BPP, la 15 aprilie 2010. Astfel, după cum amintește considerentul (24) al Deciziei 2011/346, ajutorul de stat în discuție în litigiul principal trebuia, în orice caz, să fie considerat ilegal în temeiul articolului 108 alineatul (3) TFUE, începând cu data de 6 iunie 2009, întrucât Decizia din 13 martie 2009 a declarat acest ajutor incompatibil cu piața internă doar pentru o perioadă de șase luni, și anume până la 5 iunie 2009.

40

Pe de altă parte, instanța de trimitere se exprimă doar în termeni ipotetici cu privire la aplicabilitatea articolului 91 alineatul 2 din CIRE în litigiul principal.

41

În aceste condiții, este necesar să se considere că a cincea întrebare preliminară nu privește o interpretare a dreptului Uniunii care să corespundă unei nevoi obiective legate de decizia pe care trebuie să o adopte instanța de trimitere (a se vedea Ordonanța Abt și alții, C‑194/10, EU:C:2011:182, punctul 37, precum și Ordonanța Dél‑Zempléni Nektár Leader Nonprofit, EU:C:2014:40, punctul 44).

42

În consecință, a cincea întrebare preliminară, referitoare la interpretarea articolului 14 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999, este inadmisibilă.

Cu privire la fond

Cu privire la prima parte a primei întrebări și cu privire la a treia întrebare

43

Prin intermediul acestor întrebări, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită să se stabilească, pe de o parte, dacă este suficient de motivată calificarea garanției ca „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, având în vedere că Decizia 2011/346 nu arată motivul pentru care această garanție afectează schimburile comerciale dintre statele membre. Pe de altă parte, instanța menționată urmărește să afle dacă Comisia a putut să constate în mod întemeiat că garanția afectează aceste schimburi comerciale, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, ținând seama de scopul împrumutului căruia îi era asociată această garanție și de faptul că BPP nu își mai desfășura activitatea de la 1 decembrie 2008.

44

Astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții, motivarea impusă de articolul 296 TFUE trebuie să fie adaptată naturii actului în cauză și trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul instituției care a emis actul, astfel încât să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate, iar instanței competente să își exercite controlul (Hotărârea Nuova Agricast, C‑390/06, EU:C:2008:224, punctul 79 și jurisprudența citată).

45

Având în vedere că pentru calificarea drept „ajutor de stat”, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este necesară îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție (Hotărârea Comisia/Deutsche Post, C‑399/08 P, EU:C:2010:481, punctul 38 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Ministerio de Defensa și Navantia, C‑522/13, EU:C:2014:2262, punctul 19), decizia Comisiei prin care se reține o astfel de calificare trebuie să arate motivele pentru care această instituție consideră că măsura de stat în discuție îndeplinește ansamblul condițiilor menționate.

46

În ceea ce privește aspectul dacă Decizia 2011/346 este motivată potrivit cerințelor legale în ceea ce privește afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre, menționată la articolul 107 alineatul (1) TFUE, trebuie amintit că Comisia nu are obligația de a demonstra că o măsură de stat are un efect real asupra acestor schimburi comerciale și, de altfel, nici că aceasta creează o denaturare efectivă a concurenței. Ea are doar obligația de a stabili că măsura respectivă poate să producă astfel de efecte (a se vedea în acest sens Hotărârea Unicredito Italiano, C‑148/04, EU:C:2005:774, punctul 54, Hotărârea Cassa di Risparmio di Firenze și alții, C‑222/04, EU:C:2006:8, punctul 140, Hotărârea Libert și alții, C‑197/11 și C‑203/11, EU:C:2013:288, punctul 76, precum și Hotărârea Eventech, C‑518/13, EU:C:2015:9, punctul 65).

47

În speță, trebuie arătat că Comisia a menționat elemente de natură să indice faptul că avantajul de care a beneficiar BPP putea să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre. Comisia face referire, în acest scop, în considerentul (58) al Deciziei 2011/346, la consolidarea poziției concurențiale a BPP față de celelalte instituții din sectorul bancar. Aceasta mai amintește, în considerentul (59) al deciziei menționate, activitățile BPP și poziția acesteia din urmă pe piețele financiare naționale și internaționale. Considerentul (9) al aceleiași decizii precizează că BPP desfășoară activități în două state membre și furnizează servicii bancare private, servicii de consiliere pentru întreprinderi și de investiții în societăți necotate.

48

Având în vedere jurisprudența citată la punctele 44-46 din prezenta hotărâre, trebuie să se constate că Decizia 2011/346 este motivată potrivit cerințelor legale, prin aceea că arată în mod clar și fără echivoc motivul pentru care instituția care a emis actul a apreciat, în cuprinsul considerentului (60) al Deciziei 2011/346, că condiția în legătură cu afectarea schimburilor comerciale dintre statele membre, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, este îndeplinită în speță.

49

În ceea ce privește aspectul dacă Comisia a putut să constate în mod întemeiat că garanția afecta schimburile comerciale dintre statele membre, în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, din cuprinsul punctului 46 din prezenta hotărâre rezultă că, pentru a califica o măsură națională drept „ajutor de stat”, este suficient să se examineze dacă această măsură poate să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

50

În această privință, trebuie arătat că scopul împrumutului pe care îl însoțea garanția, care, astfel cum reiese din considerentul (13) al Decizia 2011/346, putea să fie utilizat doar pentru a rambursa depunătorii și alți creditori ai BPP, nu exclude posibilitatea ca garanția să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

51

Astfel, în ceea ce privește criteriul afectării schimburilor comerciale dintre statele membre, s‑a statuat că, atunci când un ajutor acordat de un stat membru consolidează poziția unei întreprinderi în raport cu alte întreprinderi concurente în cadrul schimburilor comerciale dintre statele membre, acestea din urmă trebuie considerate ca fiind afectate de respectivul ajutor. În această privință, împrejurarea că un sector economic precum cel al serviciilor financiare a făcut obiectul unui important proces de liberalizare la nivelul Uniunii, care a accentuat concurența care putea să rezulte deja din libera circulație a capitalurilor prevăzută de tratat, este de natură să caracterizeze un efect real sau potențial al ajutoarelor asupra schimburilor comerciale dintre statele membre (a se vedea în acest sens Hotărârea Cassa di Risparmio di Firenze și alții, EU:C:2006:8, punctele 141, 142 și 145 prima liniuță).

52

Or, garanția a conferit un avantaj BPP, care, după cum reiese din considerentul (57) al Deciziei 2011/346, a putut să beneficieze de condiții financiare mai favorabile pentru împrumutul obținut față de cele disponibile în mod normal pe piață pentru întreprinderi în circumstanțe similare, în situația improbabilă în care astfel de împrumuturi chiar ar fi fost disponibile. În aceste condiții, în mod întemeiat considerentul (59) al acestei decizii constată că avantajul menționat poate să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre, având în vedere activitățile BPP și poziția sa pe piețele naționale și pe cea internațională. Astfel, după cum arată Comisia, fără infuzia de capital care a putut fi realizată datorită garanției, clienții BPP ar fi optat probabil pentru o bancă concurentă începând din momentul în care BPP ar fi arătat semne de dificultăți financiare.

53

Pretinsa încetare a activității comerciale a BPP nu este de natură să infirme această constatare a Comisiei, care figurează în considerentul (59) al Deciziei 2011/346.

54

Astfel, chiar presupunând că această încetare a activității era dovedită, BPP ar fi putut, până la retragerea licenței sale bancare, la 15 aprilie 2010, să își reia activitatea comercială normală. În consecință, Comisia a constatat în mod întemeiat în considerentul (59) al Deciziei 2011/346 că doar la 15 aprilie 2010 a dispărut orice risc ca BPP să revină pe piață și să poată, așadar, să afecteze schimburile comerciale dintre statele membre.

55

În consecință, examinarea primei părți a primei întrebări și examinarea celei de a treia întrebări nu au evidențiat niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei 2011/346.

Cu privire la a doua parte a primei întrebări și cu privire la a doua întrebare

56

Instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă Decizia 2011/346 este afectată de un viciu de motivare, având în vedere că ajutorul care fusese inițial declarat compatibil cu piața internă a fost declarat incompatibil cu aceasta în decizia respectivă. Pe de altă parte, instanța de trimitere ridică problema dacă decizia menționată se întemeiază pe o motivare contradictorie prin aceea că enunță, pe de o parte, în considerentul (24) că ajutorul a devenit ilegal începând de la 6 iunie 2009 și, pe de altă parte, în considerentele (71) și (72) că același ajutor trebuie considerat incompatibil cu piața internă începând de la 5 decembrie 2008.

57

În această privință, trebuie amintit că articolul 108 alineatul (3) prima teză TFUE prevede în sarcina statelor membre o obligație de notificare a proiectelor care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoare. Conform ultimei teze a acestei dispoziții, statul membru care intenționează să acorde un ajutor nu poate pune în aplicare măsurile preconizate înainte ca procedura amintită să se fi încheiat cu pronunțarea unei decizii finale de către Comisie. Interdicția prevăzută de dispoziția menționată are drept scop să garanteze că efectele unui ajutor nu se produc înainte de a asigura Comisiei un termen rezonabil pentru a analiza proiectul în detaliu și, dacă este cazul, pentru a iniția procedura prevăzută la alineatul (2) al aceleiași dispoziții (a se vedea în acest sens Hotărârea Franța/Comisia, C‑301/87, EU:C:1990:67, punctul 17, precum și Hotărârea CELF și Ministre de la Culture et de la Communication, C‑199/06, EU:C:2008:79, punctele 33-36).

58

Articolul 108 alineatul (3) TFUE instituie astfel un control preventiv asupra proiectelor de ajutoare noi (Hotărârea Lorenz, 120/73, EU:C:1973:152, punctul 2, Hotărârea CELF și Ministre de la Culture et de la Communication, EU:C:2008:79, punctul 37, precum și Hotărârea Deutsche Lufthansa, C‑284/12, EU:C:2013:755, punctul 25).

59

Reiese dintr‑o jurisprudență constantă a Curții că o măsură de ajutor pusă în executare cu încălcarea obligațiilor care decurg din cuprinsul articolului 108 alineatul (3) TFUE este ilegală. O astfel de interpretare este, pe de altă parte, confirmată de articolul 1 litera (f) din Regulamentul nr. 659/1999 (a se vedea Hotărârea Residex Capital IV, C‑275/10, EU:C:2011:814, punctul 28 și jurisprudența citată).

60

Comisia are obligația de a examina compatibilitatea ajutorului proiectat cu piața internă chiar și în cazul în care statul membru recunoaște interdicția de punere în executare a măsurilor de ajutor, iar ajutorul este, prin urmare, ilegal. Or, Curtea a statuat deja că decizia Comisiei cu privire la compatibilitatea unui ajutor nu afectează caracterul ilegal al acestuia din urmă, care rezultă din încălcarea interdicției stabilite prin articolul 108 alineatul (3) prima teză TFUE. Orice altă interpretare ar avea drept efect să favorizeze nerespectarea de către statul membru în cauză a articolului 108 alineatul (3) ultima teză TFUE și l‑ar priva de efectul său util (a se vedea în acest sens Hotărârea Fédération nationale du commerce extérieur des produits alimentaires și Syndicat national des négociants et transformateurs de saumon, C‑354/90, EU:C:1991:440, punctul 16, precum și Hotărârea CELF și Ministre de la Culture et de la Communication, EU:C:2008:79, punctul 40).

61

În aceste condiții, faptul că Decizia 2011/346 menționează date diferite începând de la care ajutorul de stat trebuie să fie considerat ilegal, pe de o parte, și incompatibil cu piața comună, pe de altă parte, nu relevă nicio contradicție în motivarea care stă la baza acesteia.

62

Pe de altă parte, considerentele (20), (21), (57) și (67)-(71) ale Deciziei 2011/346 prezintă, potrivit cerințelor legale, motivele pentru care garanția este declarată incompatibilă cu piața internă, chiar dacă Decizia din 13 martie 2009 constatase că ajutorul era compatibil cu aceasta cu anumite condiții.

63

Astfel, din considerentele (20), (21), (57), (67), (68) și (70) ale Deciziei 2011/346 rezultă că Decizia din 13 martie 2009 avea un caracter provizoriu și fusese adoptată având în vedere angajamentele luate de autoritățile portugheze, pe de o parte, de a nu prelungi garanția după data de 5 iunie 2009 fără notificare și acord prealabil din partea Comisiei și, pe de altă parte, de a prezenta un plan de restructurare a BPP în termen de șase luni, și anume cel târziu până la 5 iunie 2009. Or, considerentul (67) al Deciziei 2011/346 constată că autoritățile portugheze au prelungit de două ori garanția fără a notifica în prealabil Comisia și fără a solicita aprobarea acesteia și că nu a fost prezentat planul de restructurare a BPP, nici măcar după ce Comisia a adresat o somație în acest scop Republicii Portugheze. Prin urmare, după ce a amintit condițiile cărora le era supusă aprobarea măsurii de ajutor și după ce a constatat că acestea nu fuseseră respectate, Comisia a concluzionat, în considerentul (71) al Deciziei 2011/346, că garanția era incompatibilă cu piața internă.

64

În consecință, nici examinarea celei de a doua părți a primei întrebări și a celei de a doua întrebări nu a revelat elemente de natură să afecteze validitatea Deciziei 2011/346.

Cu privire la a patra întrebare

65

Prin intermediul celei de a patra întrebări, instanța de trimitere solicită Curții să stabilească dacă Decizia 2011/346 încalcă articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, având în vedere că aceasta declară incompatibil cu piața internă un ajutor care este destinat „remedierii unor perturbări grave ale economiei unui stat membru”, în sensul dispoziției menționate. Pe de altă parte, aceasta solicită să se stabilească dacă, în temeiul acestei dispoziții, garanția trebuie să fie considerată compatibilă cu piața internă.

66

În această privință, trebuie amintit că ajutoarele care intră sub incidența articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE nu sunt compatibile ex lege cu piața internă, ci pot fi considerate compatibile cu respectiva piață de către Comisie. Această apreciere este de competența exclusivă a acestei instituții, care acționează sub controlul instanțelor Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Deutsche Lufthansa, EU:C:2013:755, punctul 28).

67

Exercitarea puterii de apreciere de care dispune Comisia în cadrul aplicării articolului 107 alineatul (3) TFUE implică evaluări complexe de ordin economic și social (a se vedea în acest sens Hotărârea Deufil/Comisia, 310/85, EU:C:1987:96, punctul 18, și Hotărârea Italia/Comisia, C‑372/97, EU:C:2004:234, punctul 83). Astfel, Curtea, controlând legalitatea exercitării acestei puteri, nu poate substitui aprecierea Comisiei cu propria apreciere (a se vedea în acest sens Hotărârea Spania/Comisia, C‑169/95, EU:C:1997:10, punctul 34, precum și Hotărârea Unicredito Italiano, EU:C:2005:774, punctul 71).

68

Pârâtele din litigiul principal susțin că rezultă din considerentele (64)-(76) ale Deciziei 2011/346 că Comisia a concluzionat în sensul incompatibilității garanției cu piața internă pe baza nerespectării unor motive pur procedurale, și anume împrejurarea că Republica Portugheză a prelungit de două ori garanția fără să fi informat în prealabil Comisia și fără să solicite acordul acesteia, și faptul că acest stat membru nu a prezentat planul de restructurare a BPP în termenul de șase luni stabilit în Decizia din 13 martie 2009. Comisia ar fi omis astfel să aprecieze dacă ajutorul în cauză era destinat să remedieze perturbări grave ale economiei statului membru în cauză, în sensul articolului 107 alineatul (3) litera (b) TFUE.

69

În această privință, trebuie amintit că, în ceea ce privește aprecierea, în raport cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) TFUE, a garanțiilor de stat acordate instituțiilor financiare în contextul crizei financiare mondiale, Comisia a circumscris exercitarea propriei puteri de apreciere prin adoptarea Comunicării privind sectorul bancar. Comisia nu poate, așadar, să se abată de la normele prevăzute în această comunicare fără să riște să fie sancționată, dacă este cazul, pentru încălcarea unor principii generale de drept precum egalitatea de tratament sau protecția încrederii legitime (a se vedea Hotărârea Dansk Rørindustri și alții/Comisia, C‑189/02 P, C‑202/02 P, C‑205/02 P-C‑208/02 P și C‑213/02 P, EU:C:2005:408, punctul 211).

70

Or, reiese din Comunicarea privind sectorul bancar că acordarea unei garanții de stat trebuie să fie considerată o măsură de urgență și, prin urmare, trebuie să fie în mod necesar temporară (punctele 13 și 24). De asemenea, o astfel de garanție trebuie să fie însoțită de măsuri de restructurare sau de lichidare a beneficiarului (punctele 29-31).

71

În Decizia din 13 martie 2009, Comisia a aplicat criteriile prevăzute de Comunicarea privind sectorul bancar. Astfel cum reiese din considerentul (39) al acestei decizii, Comisia a aprobat garanția pentru o perioadă de șase luni, și anume până la 5 iunie 2009, sub rezerva prezentării unui plan de restructurare de către Republica Portugheză cel mai târziu la aceeași dată, în conformitate cu angajamentul asumat de acest stat membru. Comisia a precizat, în considerentul (34) al deciziei menționate, că aprecierea ajutorului pe care a efectuat‑o nu afecta aprecierea pe care ar trebui să o efectueze în cazul în care măsura ar fi prelungită peste această perioadă de șase luni și a amintit, în considerentul (41) al aceleiași decizii, că orice prelungire a garanției ar trebui să îi fie notificată în prealabil.

72

Respectând, de asemenea, Comunicarea privind sectorul bancar, Comisia a apreciat, în considerentele (67), (70) și (71) ale Deciziei 2011/346, că, la expirarea perioadei de șase luni menționată în Decizia din 13 martie 2009, criteriile relevante care au determinat această instituție să elibereze autorizația provizorie a ajutorului în discuție nu mai erau întrunite, întrucât, contrar angajamentelor lor, pe de o parte, autoritățile portugheze au omis să prezinte un plan de restructurare a BPP în termenul stabilit și, pe de altă parte, autoritățile menționate au prelungit garanția de două ori peste termenul maxim de șase luni, fără a notifica în mod oficial, cu toate acestea, respectivele prelungiri Comisiei.

73

Reiese, astfel, din considerentul (39) al Deciziei din 13 martie 2009 și din considerentul (71) al Deciziei 2011/346 că Comisia putea să autorizeze nivelul comisionului garanției, care era considerabil inferior nivelului normal impus prin Comunicarea privind sectorul bancar, doar pentru o scurtă perioadă și cu condiția ca Republica Portugheză să prezinte, în termen de șase luni, un plan de restructurare sau de lichidare care să permită limitarea în mod adecvat a oricărei denaturări a concurenței.

74

Contrar celor pretinse de pârâtele din litigiul principal, limitarea în timp a unui ajutor acordat sub forma unei garanții de stat și obligația unei notificări a oricărei prelungiri care rezultă din aceasta, precum și obligația beneficiarului garanției respective de a prezenta un plan de restructurare nu constituie simple formalități, ci condiții necesare pentru ca acest ajutor să poată fi declarat compatibil cu piața internă și instrumente destinate să garanteze că ajutorul de urgență acordat unei întreprinderi în dificultate nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivului de interes comun în discuție, care constă, în speță, în evitarea unor perturbări grave ale economiei naționale.

75

Prin urmare, nici examinarea celei de a patra întrebări nu a revelat elemente de natură să afecteze validitatea Deciziei 2011/346.

76

Rezultă din ansamblul considerațiilor care precedă că examinarea întrebărilor adresate de instanța de trimitere nu a revelat niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei 2011/346.

Cu privire la cheltuielile de judecată

77

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

 

Examinarea întrebărilor preliminare adresate de Tribunal do Comércio de Lisboa (Portugalia) nu a revelat niciun element de natură să afecteze validitatea Deciziei 2011/346/UE a Comisiei din 20 iulie 2010 privind ajutorul de stat C 33/09 (ex NN 57/09, CP 191/09) pus în aplicare de Portugalia sub forma unei garanții de stat în favoarea BPP.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: portugheza.

Top