—

pentru Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) și Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS), de A. Lozano Mostazo și de I. Pastor Merino, abogados;

—

pentru guvernul spaniol, de L. Banciella Rodríguez‑Miñón, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de L. Lozano Palacios și de D. Martin, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea, pe de o parte, a articolului 4 din Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale (JO 1979, L 6, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 192) și, pe de altă parte, a clauzei 5 punctul 1 litera (a) din Acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat la 6 iunie 1997 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la Directiva 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe fracțiune de normă, încheiat de UCIPE, CEIP și CES (JO 1998, L 14, p. 9, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 35), astfel cum a fost modificată prin Directiva 98/23/CE a Consiliului din 7 aprilie 1998 (JO L 131, p. 10, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 46).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Cachaldora Fernández, pe de o parte, și Instituto Nacional de la Seguridad Social (INSS) (Institutul Național pentru Securitate Socială, denumit în continuare „INSS”) și Tesorería General de la Seguridad Social (TGSS) (Trezoreria Generală pentru Securitate Socială), pe de altă parte, cu privire la stabilirea bazei de calcul a unei pensii pentru invaliditate permanentă totală.

3

Conform articolului 2 din Directiva 79/7, aceasta se aplică populației active, inclusiv lucrătorilor independenți, lucrătorilor a căror activitate a fost întreruptă de boală, accident sau de șomaj involuntar, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și lucrătorilor pensionați și lucrătorilor invalizi.

4

În temeiul articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată, aceasta se aplică printre altele regimurilor juridice care asigură protecția împotriva invalidității.

5

Articolul 4 alineatul (1) din aceeași directivă prevede:

„Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește:

6

Al treilea paragraf al preambulului acordului‑cadru este redactat după cum urmează:

„Prezentul acord se referă la condițiile de încadrare în muncă a lucrătorilor pe fracțiune de normă, recunoscând că problemele legate de sistemele obligatorii de asigurări sociale țin de decizia statelor membre. În contextul principiului nediscriminării, părțile semnatare ale prezentului acord au luat notă de Declarația cu privire la ocuparea forței de muncă a Consiliului European de la Dublin din decembrie 1996, în care Consiliul a subliniat, între altele, necesitatea de a face sistemele de securitate socială mai favorabile ocupării forței de muncă prin «dezvoltarea unor sisteme de protecție socială capabile să se adapteze la noile modele de muncă și să ofere o protecție corespunzătoare salariaților încadrați în aceste tipuri de muncă». Părțile semnatare ale prezentului acord consideră că această declarație ar trebui să fie pusă în aplicare.”

7

În temeiul clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru, acesta „se aplică lucrătorilor [pe fracțiune de normă] care au un contract de muncă sau un raport de muncă, conform definiției date de legislația, de convenția colectivă sau de practica în vigoare în fiecare stat membru”.

8

Clauza 4 punctul 1 din acordul‑cadru prevede:

„În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, lucrătorii pe fracțiune de normă nu sunt tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu normă întreagă comparabili numai din cauză că primii lucrează pe fracțiune de normă, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.”

9

Clauza 5 punctul 1 litera (a) din acordul‑cadru prevede:

„În contextul clauzei 1 din prezentul acord și al principiului nediscriminării între lucrătorii pe fracțiune de normă și lucrătorii cu normă întreagă:

10

Articolul 140 alineatul 1 litera a) din Legea generală privind securitatea socială (Ley General de la Seguridad Social), aprobată prin Decretul legislativ regal 1/1994 din 20 iunie 1994 (BOE nr. 154 din 29 iunie 1994, p. 20658, denumită în continuare „LGSS”), în versiunea aplicabilă litigiului principal, prevede:

„Baza de calcul pentru pensiile de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală, alta decât o boală profesională, se stabilește în conformitate cu dispozițiile următoare:

11

Alineatul 1 norma a treia litera b) din a șaptea dispoziție adițională din LGSS prevede, în ceea ce privește baza de calcul a pensiilor pentru limită de vârstă și de invaliditate aplicabilă lucrătorilor pe fracțiune de normă:

„În scopul calculării pensiilor pentru limită de vârstă și a pensiilor de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală neprofesională, perioadele în care nu a existat nicio obligație de cotizare sunt integrate utilizând baza minimă de cotizare dintre bazele aplicabile fiecărei perioade, corespunzătoare numărului de ore efectuate în ultima perioadă.”

12

Articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal 1131/2002 privind reglementarea securității sociale a lucrătorilor pe fracțiune de normă, precum și a pensionării parțiale (Real Decreto 1131/2002 por el que se regula la Seguridad Social de los trabajadores contratados a tiempo parcial, así como la jubilación parcial) din 31 octombrie 2002 (BOE nr. 284 din 27 noiembrie 2002, p. 41643, denumit în continuare „Decretul regal 1131/2002”), care a pus în aplicare dispozițiile alineatului 1 norma a treia litera b) din a șaptea dispoziție adițională din LGSS, prevede:

„În scopul calculării pensiilor pentru limită de vârstă și a pensiilor de invaliditate permanentă care decurg dintr‑o boală neprofesională sau dintr‑un accident, altul decât un accident de muncă, perioadele în care nu a existat nicio obligație de cotizare sunt integrate luând în considerare baza minimă de cotizare dintre cele aplicabile fiecărei perioade, corespunzătoare numărului de ore prestate în temeiul contractului la data întreruperii sau a încetării acestei obligații de cotizare.”

13

Doamna Cachaldora Fernández a cotizat la sistemul de securitate socială spaniol în perioada 15 septembrie 1971-25 aprilie 2010, și anume un număr total de 5523 de zile în cursul cărora aceasta a fost angajată cu normă întreagă, cu excepția perioadelor cuprinse între 1 septembrie 1998 și 28 februarie 1999, între 1 martie 1999 și 23 martie 2001, precum și între 24 martie 2001 și 23 ianuarie 2002, în care a fost angajată pe fracțiune de normă. În schimb, ea nu a plătit nicio cotizație în perioada cuprinsă între 23 ianuarie 2002 și 30 noiembrie 2005.

14

La 21 aprilie 2010, doamna Cachaldora Fernández a solicitat INSS acordarea unei pensii de invaliditate.

15

Prin decizia din 29 aprilie 2010, acesteia i‑a fost acordată o pensie pentru incapacitate permanentă totală de a‑și exercita profesia obișnuită. Cuantumul lunar de bază al acestei pensii a fost stabilit la 347,03 euro, iar rata aplicabilă la 55 %. Acest cuantum a fost stabilit luând ca perioadă de referință ultimii 8 ani care au precedat data faptului generator, și anume perioada cuprinsă între luna martie a anului 2002 și luna februarie a anului 2010, și reținând, pentru perioada cuprinsă între luna martie 2002 și luna noiembrie 2005, bazele minime de cotizare aferente fiecăruia dintre acești ani, baze la care a fost aplicat coeficientul de reducere aferent muncii pe fracțiune de normă care a condus la plata ultimelor cotizații anterioare lunii martie a anului 2002.

16

Doamna Cachaldora Fernández a formulat o contestație împotriva acestei decizii, arătând că, în vederea calculării pensiei sale, ar trebui să se ia în considerare, pentru perioada cuprinsă între luna martie a anului 2002 și luna noiembrie a anului 2005, cuantumul integral al bazelor minime de cotizare corespunzătoare fiecăruia dintre acești ani, iar nu cuantumul redus al acestora care rezultă din aplicarea coeficientului aferent muncii pe fracțiune de normă. Conform acestei metode de calcul, cuantumul de bază al pensiei sale, necontestat de INSS, s‑ar ridica la 763,76 euro.

17

Întrucât INSS a respins contestația menționată pentru motivul că metoda de calcul propusă nu era conformă cu articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal 1131/2002, doamna Cachaldora Fernández a formulat o acțiune în justiție împotriva acestei decizii la Juzgado de lo Social 2 de Ourense. Prin hotărârea din 13 octombrie 2010, această instanță a respins acțiunea și a confirmat decizia administrativă a INSS, întemeindu‑se pe articolul 7 alineatul 2 din Decretul regal 1131/2002 și pe a șaptea dispoziție adițională din LGSS.

18

Doamna Cachaldora Fernández a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Tribunal Superior de Justicia de Galicia. Această instanță are îndoieli în privința compatibilității legislației spaniole cu dreptul Uniunii.

19

Instanța de trimitere solicită să se stabilească în primul rând dacă, în cauza principală, nu există o discriminare indirectă a lucrătorilor de sex feminin în sensul Directivei 79/7. Astfel, dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal, întrucât privesc în majoritate lucrătorii de sex feminin, ar avea efecte nefavorabile asupra unui număr mai important de femei decât de bărbați și nu ar fi sigur că justificarea invocată, și anume că „integrarea întreruperilor [de cotizare] în mod proporțional cu munca pe fracțiune de normă răspunde unui principiu al logicii și echilibrului misiunii de protecție garantate de securitatea socială, ceea ce face ca protecția oferită de acest sistem să nu poată depăși niciodată contribuția prealabilă adusă la acesta, în conformitate cu principiile contributivității și proporționalității între cotizațiile plătite și prestațiile acordate”, este conformă cu cerințele dreptului Uniunii.

20

Astfel, pe de o parte, un criteriu al proporționalității în raport cu contribuția lucrătorului vizat ar impune calcularea coeficientului de reducere aferent muncii pe fracțiune de normă, aplicat la bazele minime de cotizare luate în considerare pentru perioadele de întrerupere a cotizării, pe baza totalității cotizațiilor plătite de acest lucrător în cursul carierei sale. Or, dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal nu ar prevedea în mod precis un asemenea mod de calcul, întrucât ar impune luarea în considerare a coeficientului de reducere aferent muncii pe fracțiune de normă corespunzător contractului care precedă întreruperea cotizării, ceea ce ar putea duce, astfel cum o dovedește situația din cauza principală, la rezultate total disproporționate atunci când munca pe fracțiune de normă nu reprezintă decât o mică parte din ansamblul carierei profesionale a lucrătorului vizat.

21

Pe de altă parte, nu se poate aplica în mod valabil un criteriu al proporționalității în raport cu contribuția la mecanismul de acoperire a întreruperilor de cotizare în măsura în care acesta nu ar urma o logică contributivă, astfel cum o demonstrează faptul că întreruperile sunt luate în considerare pe baza cotizațiilor fixe care nu depind de cotizațiile efectuate, ci vizează să corecteze neregularitățile rezultate din luarea în considerare a unei perioade de referință prestabilite. În speță, împrejurarea de a fi lucrat mai degrabă pe fracțiune de normă și de a fi plătit cotizații decât de a fi rămas inactiv și de a nu fi cotizat ar fi cauzat prejudicii doamnei Cachaldora Fernández, întrucât pensia sa de invaliditate ar fi fost astfel redusă.

22

Instanța de trimitere consideră, în al doilea rând, că dispozițiile naționale în discuție în litigiul principal pot contraveni de asemenea acordului‑cadru. Desigur, pensia de invaliditate în discuție în litigiul principal nu poate fi considerată, având în vedere criteriile stabilite de Curte, ca fiind un salariu și, prin urmare, nu ar constitui o condiție de încadrare în muncă supusă principiului nediscriminării lucrătorilor pe fracțiune de normă, prevăzut în clauza 4 din acordul‑cadru. Cu toate acestea, clauza 5 alineatul (1) litera (a) din acordul‑cadru impune statelor membre să identifice și să analizeze obstacolele de natură juridică sau administrativă care pot restrânge posibilitățile de lucru pe fracțiune de normă și, acolo unde este adecvat, să le elimine. Or, în speță, s‑ar putea considera că condițiile în care se ține seama de întreruperile de cotizare în temeiul legislației spaniole constituie „un obstacol de natură juridică” în calea încadrării în muncă pe fracțiune de normă, întrucât lucrătorii care, după ce au pierdut un loc de muncă cu normă întreagă, au acceptat un loc de muncă pe fracțiune de normă sunt defavorizați în raport cu cei care nu au acceptat un asemenea loc de muncă. Aceasta ar constitui, în fapt, un impediment important în calea acceptării unui loc de muncă pe fracțiune de normă.

23

În aceste condiții, Tribunalul Superior de Justicia de Galicia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

24

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că se opune, având în vedere elementele descrise în decizia de trimitere, unei reglementări naționale care prevede că întreruperile de cotizare, existente în perioada de referință în scopul calculării unei pensii de invaliditate contributive și care sunt ulterioare unei încadrări în muncă pe fracțiune de normă, sunt luate în considerare în limita bazelor minime de cotizare în vigoare, reduse pe baza coeficientului aferent acestei încadrări în muncă, în timp ce, în cazul în care aceste întreruperi sunt ulterioare unei încadrări în muncă cu normă întreagă, nu se prevede o asemenea reducere.

25

În această privință, deși este cert că dreptul Uniunii respectă competența statelor membre de a‑și organiza sistemele de securitate socială și că, în lipsa unei armonizări la nivelul Uniunii Europene, revine legislației fiecărui stat membru sarcina de a stabili condițiile de acordare a prestațiilor în materie de securitate socială, totuși, în exercitarea acestei competențe, statele membre trebuie să respecte dreptul Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Watts, C‑372/04, EU:C:2006:325, punctul 92 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Somova, C‑103/13, EU:C:2014:2334, punctele 33-35 și jurisprudența citată).

26

Prin urmare, dreptul Uniunii nu aduce atingere, în principiu, alegerii legiuitorului spaniol de a lua în considerare, ca bază de calcul a pensiei de invaliditate în discuție în litigiul principal, o perioadă de referință limitată la opt ani și de a aplica un coeficient de reducere atunci când o întrerupere de cotizare este imediat ulterioară unei perioade de muncă pe fracțiune de normă. Cu toate acestea, trebuie să se verifice dacă, în cauza principală, această alegere este conformă cu Directiva 79/7.

27

Este necesar să se constate, de la bun început, că o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal nu conține o discriminare directă pe criterii de sex, din moment ce se aplică fără deosebire lucrătorilor de sex masculin și celor de sex feminin. Prin urmare, trebuie să se examineze dacă aceasta constituie o discriminare indirectă întemeiată pe acest criteriu.

28

În ceea ce privește chestiunea dacă o reglementare precum cea în discuție în litigiul principal constituie, astfel cum sugerează instanța de trimitere, o discriminare indirectă, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că există discriminare indirectă atunci când aplicarea unei măsuri naționale, deși formulată în mod neutru, dezavantajează în fapt un număr mult mai mare de femei decât de bărbați (a se vedea printre altele Hotărârea Brachner, C‑123/10, EU:C:2011:675, punctul 56 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 29)

29

În prezenta cauză, este necesar să se arate că aprecierea instanței de trimitere se întemeiază pe dubla premisă potrivit căreia dispoziția națională în discuție în litigiul principal vizează grupul lucrătorilor pe fracțiune de normă, care este constituit în marea sa majoritate din lucrători de sex feminin.

30

În această privință, trebuie să se constate că, după cum reiese din decizia de trimitere, dispoziția națională în discuție în litigiul principal nu se aplică tuturor lucrătorilor pe fracțiune de normă, ci doar lucrătorilor care au avut o întrerupere a cotizării lor în perioada de referință de opt ani care precedă data faptului generator atunci când această întrerupere este ulterioară unei încadrări în muncă pe fracțiune de normă. Prin urmare, datele statistice generale referitoare la grupul lucrătorilor pe fracțiune de normă, considerate în ansamblul lor, nu sunt relevante pentru a dovedi că această dispoziție afectează un număr mult mai mare de femei decât de bărbați.

31

Trebuie să se precizeze în continuare că, deși rezultă că o lucrătoare precum doamna Cachaldora Fernández este defavorizată pentru motivul că a lucrat pe fracțiune de normă în perioada imediat anterioară întreruperii cotizațiilor sale, nu este exclus ca, după cum au subliniat INSS, guvernul spaniol și Comisia Europeană, anumiți lucrători pe fracțiune de normă să poată fi de asemenea favorizați prin reglementarea națională în discuție în litigiul principal. Astfel, în toate cazurile în care ultimul contract care a precedat inactivitatea profesională este un contract cu normă întreagă, dar lucrătorii au lucrat, în restul perioadei de referință sau chiar în întreaga lor carieră, doar pe fracțiune de normă, aceștia sunt avantajați întrucât vor primi o pensie supraevaluată în raport cu cotizațiile efectiv plătite.

32

În aceste condiții, datele statistice pe care instanța de trimitere și‑a întemeiat aprecierile nu permit să se considere că grupul de lucrători defavorizați prin reglementarea națională în discuție în litigiul principal este format în majoritate din lucrători pe fracțiune de normă și în special din lucrători de sex feminin.

33

Având în vedere considerațiile care precedă, nu se poate aprecia, pe baza elementelor descrise în decizia de trimitere, că dispoziția națională în discuție în litigiul principal dezavantajează în mod preponderent o anumită categorie de lucrători, în speță pe cei care lucrează pe fracțiune de normă și, a fortiori, femeile. Prin urmare, această dispoziție nu poate fi calificată drept măsură indirect discriminatorie în sensul articolului 4 alineatul (1) din Directiva 79/7.

34

În consecință, trebuie să se răspundă la prima întrebare că articolul 4 alineatul (1) din Directiva 79/7 trebuie interpretat în sensul că nu se opune unei reglementări naționale care prevede că întreruperile de cotizare, existente în perioada de referință în scopul calculării unei pensii de invaliditate contributive și care sunt ulterioare unei încadrări în muncă pe fracțiune de normă, sunt luate în considerare în limita bazelor minime de cotizare în vigoare, reduse pe baza coeficientului aferent acestei încadrări în muncă, în timp ce, în cazul în care aceste întreruperi sunt ulterioare unei încadrări în muncă cu normă întreagă, nu se prevede o asemenea reducere.

35

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă clauza 5 punctul 1 litera (a) din acordul‑cadru trebuie interpretată în sensul că intră în domeniul său de aplicare o reglementare a unui stat membru care prevede că întreruperile de cotizare, existente în perioada de referință în scopul calculării unei pensii de invaliditate contributive și care sunt ulterioare unei încadrări în muncă pe fracțiune de normă, sunt luate în considerare în limita bazelor minime de cotizare în vigoare, reduse pe baza coeficientului aferent acestei încadrări în muncă, în timp ce, în cazul în care aceste întreruperi sunt ulterioare unei încadrări în muncă cu normă întreagă, nu se prevede o asemenea reducere.

36

În această privință, este necesar să se amintească, pe de o parte, că din preambulul acordului‑cadru reiese că acesta „se referă la condițiile de încadrare în muncă a lucrătorilor pe fracțiune de normă, recunoscând că problemele legate de sistemele obligatorii de asigurări sociale țin de decizia statelor membre”.

37

Pe de altă parte, astfel cum rezultă din jurisprudența Curții, sunt incluse în noțiunea „condiții de încadrare în muncă”, în sensul acordului‑cadru menționat, pensiile care depind de un raport de încadrare în muncă între lucrător și angajator, cu excepția pensiilor obligatorii de securitate socială, care depind mai puțin de un astfel de raport decât de considerente de ordin social (Hotărârea Elbal Moreno, C‑385/11, EU:C:2012:746, punctul 21).

38

În speță, din ansamblul informațiilor de care dispune Curtea rezultă că pensia în discuție în litigiul principal constituie o pensie obligatorie de securitate socială. Prin urmare, după cum a arătat avocatul general la punctul 29 din concluzii, această pensie nu poate fi considerată ca o condiție de încadrare în muncă, în sensul clauzei 4 punctul 1 din acordul‑cadru, și nu intră, așadar, în domeniul de aplicare al acestuia.

39

Pe de altă parte, a reține o interpretare a termenilor „obstacole de natură juridică”, care figurează în clauza 5 punctul 1 litera (a) din acordul‑cadru, în temeiul căreia statele membre ar fi obligate să adopte, în afara domeniului condițiilor de încadrare în muncă, măsuri legate de o pensie precum cea în discuție în litigiul principal, ar presupune impunerea în sarcina acestora a unor obligații în domeniul politicii sociale generale referitoare la măsuri care nu intră în domeniul de aplicare al acestui acord‑cadru.

40

În plus, după cum s‑a subliniat la punctele 30 și 31 din prezenta hotărâre, dispoziția națională în discuție în litigiul principal nu afectează toți lucrătorii pe fracțiune de normă, ci doar lucrătorii care au avut o întrerupere de cotizare imediat după o perioadă de încadrare în muncă pe fracțiune de normă. În plus, această dispoziție avantajează lucrătorii care, deși au fost angajați pe fracțiune de normă pentru o mare parte a carierei lor profesionale, erau angajați cu normă întreagă în perioada imediat anterioară întreruperii cotizării. Având în vedere caracterul aleatoriu al efectului produs de dispoziția menționată asupra lucrătorilor pe fracțiune de normă, această dispoziție nu poate fi considerată un obstacol juridic de natură să restrângă posibilitățile de lucru pe fracțiune de normă.

41

Prin urmare, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că acordul‑cadru trebuie interpretat în sensul că nu intră în domeniul său de aplicare o reglementare a unui stat membru care prevede că întreruperile de cotizare, existente în perioada de referință în scopul calculării unei pensii de invaliditate contributive și care sunt ulterioare unei încadrări în muncă pe fracțiune de normă, sunt luate în considerare în limita bazelor minime de cotizare în vigoare, reduse pe baza coeficientului aferent acestei încadrări în muncă, în timp ce, în cazul în care aceste întreruperi sunt ulterioare unei încadrări în muncă cu normă întreagă, nu se prevede o asemenea reducere.

42

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară: