—

pentru domnul Henning, de A. Skribe, Rechtsanwalt;

—

pentru guvernul german, de T. Henze și de J. Kemper, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de W. Mölls și de N. Yerrell, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea noțiunii „oră de sosire” în sensul articolelor 2, 5 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 (JO L 46, p. 1, Ediție specială, 07/vol. 12, p. 218).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Germanwings GmbH (denumită în continuare „Germanwings”), un operator de transport aerian, pe de o parte, și domnul Henning, pe de altă parte, cu privire la refuzul acestui operator de transport de a‑l compensa pentru pretinsa întârziere cu care zborul său a ajuns la aeroportul din Köln/Bonn (Germania).

3

Articolul 2 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Definiții”, are următorul cuprins:

„În înțelesul prezentului regulament:

[…]

4

Articolul 5 din regulamentul menționat, intitulat „Anularea zborului”, prevede:

„(1)   În cazul anulării unui zbor, pasageri[i] în cauză trebuie:

[…]

[…]

(3)   Operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensații în conformitate cu articolul 7, în cazul în care poate face dovada că anularea este cauzată de împrejurări excepționale care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile.

[…]”

5

Articolul 6 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Întârzierea zborului”, prevede:

„(1)   În oricare din cazurile în care un operator de transport aerian anticipează o posibilă întârziere a unui zbor peste ora de plecare prevăzută, după cum urmează:

(2)   În orice caz, asistența se oferă în limitele de timp stabilite în cele de mai sus corespunzător fiecărei distanțe de zbor.”

6

Articolul 7 din Regulamentul nr. 261/2004, intitulat „Dreptul la compensație”, prevede:

„(1)   Când se face trimitere la prezentul articol, pasagerii primesc o compensație în valoare de:

[…]

(2)   Atunci când, în conformitate cu articolul 8, pasagerilor li se oferă redirecționarea spre destinația finală cu un zbor alternativ, a cărui oră de sosire nu depășește ora de sosire prevăzută a zborului rezervat inițial

operatorul de transport aerian poate reduce cu 50 % compensația prevăzută la alineatul (1).

[…]

(4)   Distanțele indicate la alineatele (1) și (2) se măsoară prin metoda rutei ortodromice.”

7

Domnul Henning a cumpărat un bilet de avion de la Germanwings pentru a se deplasa de la Salzburg (Austria) la Köln/Bonn. Acest bilet prevedea o decolare de pe aeroportul din Salzburg la 11 mai 2012, la ora 13.30, și o sosire pe aeroportul din Köln/Bonn, în aceeași zi, la ora 14.40. Distanța de zbor dintre aceste două aeroporturi este, potrivit metodei rutei ortodromice, mai mică de 1500 de kilometri.

8

La 11 mai 2012, avionul domnului Henning a decolat de pe aeroportul din Salzburg cu întârziere. La sosire, roțile aparatului au atins macadamul gudronat al pistei aeroportului din Köln/Bonn la ora 17.38. Aeronava s‑a aflat în poziția de parcare abia la ora 17.43, și anume cu 3 ore și 3 minute după ora de sosire prevăzută. Ușile aeronavei s‑au deschis imediat după acest moment.

9

Domnul Henning consideră că destinația finală a fost atinsă cu o întârziere mai mare de 3 ore în raport cu ora de sosire prevăzută. În consecință, apreciază că are dreptul la o compensație de 250 de euro în temeiul articolelor 5-7 din Regulamentul nr. 261/2004. Germanwings susține că, întrucât ora de sosire efectivă este ora la care roțile aparatului au atins macadamul gudronat al aeroportului din Köln/Bonn, întârzierea în raport cu ora de sosire prevăzută ar fi numai de 2 ore și 58 de minute, astfel că nu trebuie plătită nicio compensație.

10

Instanța de prim grad de jurisdicție a considerat că ora de sosire efectivă care trebuia luată în considerare era ora la care prima ușă a aeronavei a fost deschisă pentru a li se permite pasagerilor să iasă din aceasta. În consecință, instanța amintită a obligat societatea Germanwings să plătească domnului Henning o compensație de 250 de euro. Societatea a declarat apel împotriva acestei hotărâri la instanța de trimitere.

11

În aceste condiții, Landesgericht Salzburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Care este momentul relevant pentru noțiunea «oră de sosire» utilizată la articolele 2, 5 și 7 din Regulamentul [nr. 261/2004]:

12

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolele 2, 5 și 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate fie în sensul că noțiunea „oră de sosire”, utilizată pentru stabilirea duratei întârzierii suferite de pasagerii unui zbor, înseamnă ora la care roțile aeronavei ating pista de aterizare a aeroportului de destinație, fie în sensul că această noțiune înseamnă ora la care aeronava a ajuns la locul de parcare, iar frânele de parcare au fost cuplate, respectiv au fost atașați saboții de frână, fie în sensul că noțiunea respectivă înseamnă ora la care se deschide ușa aeronavei, fie în sensul că aceeași noțiune înseamnă un moment definit de părți de comun acord.

13

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că regulamentul menționat are în vedere două situații diferite de întârziere a unui zbor.

14

Pe de o parte, în anumite ipoteze, precum cea a întârzierii unui zbor prevăzute la articolul 6 din Regulamentul nr. 261/2004, acest regulament se referă la întârzierea unui zbor în raport cu ora de plecare prevăzută.

15

Pe de altă parte, în alte ipoteze, precum cele prevăzute la articolele 5 și 7 din regulamentul menționat, acesta se referă la întârzierea unui zbor înregistrată la sosire. Din aceste articole rezultă că, pentru a se stabili durata unei întârzieri, trebuie să se compare ora de sosire prevăzută a aeronavei cu ora la care aceasta a ajuns efectiv la destinație.

16

Or, Regulamentul nr. 261/2004 nu definește această oră de sosire efectivă. În aceste condiții, din cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, precum și din principiul egalității de tratament rezultă că termenii unei dispoziții a dreptului Uniunii care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre pentru a stabili sensul și domeniul de aplicare ale acesteia trebuie, în mod normal, să primească în întreaga Uniune Europeană o interpretare autonomă (a se vedea în acest sens Hotărârea Ekro, 327/82, EU:C:1984:11, punctul 11).

17

Rezultă că această noțiune „oră de sosire efectivă” trebuie interpretată astfel încât să se aplice uniform în Uniune.

18

În aceste condiții, una dintre ipotezele avute în vedere de instanța de trimitere, și anume cea în care noțiunea menționată ar fi definită de părțile interesate pe cale contractuală, trebuie, în lipsa oricărei indicații în acest sens în Regulamentul nr. 261/2004, să fie de la bun început înlăturată.

19

În continuare, trebuie să se amintească faptul că Curtea a statuat deja că, atunci când sunt afectați de o întârziere prelungită, mai precis cu o durată egală sau mai mare de trei ore, pasagerii zborurilor astfel întârziate dispun, la fel ca pasagerii al căror zbor inițial a fost anulat și cărora operatorul de transport aerian nu este în măsură să le propună o redirecționare în condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) litera (c) punctul (iii) din Regulamentul nr. 261/2004, de un drept la compensație în temeiul articolului 7 din acest regulament, dat fiind că sunt afectați și de o pierdere de timp ireversibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Folkerts C‑11/11, EU:C:2013:106, punctul 32 și jurisprudența citată).

20

Astfel, în timpul zborului, pasagerii rămân închiși într‑un spațiu strâmt, sub instrucțiunile și controlul operatorului de transport aerian, sau, din motive tehnice sau de securitate, posibilitățile lor de comunicare cu lumea exterioară sunt limitate în mod considerabil. În asemenea condiții, pasagerii nu pot continua să își desfășoare activitățile personale, familiale, sociale sau profesionale. Numai odată ce zborul se termină ei pot să își reia activitățile obișnuite.

21

Or, deși astfel de neplăceri trebuie să fie considerate ca fiind inevitabile atât timp cât zborul nu depășește durata prevăzută, situația este totuși diferită în caz de întârziere, timpul petrecut în condițiile descrise la punctul precedent peste durata prevăzută a zborului reprezentând un „timp pierdut”, având în vedere faptul că pasagerii în cauză nu pot să îl folosească pentru realizarea obiectivelor care i‑au determinat să plece la ora dorită spre destinația aleasă.

22

În consecință, noțiunea „oră de sosire efectivă” trebuie înțeleasă, în contextul Regulamentului nr. 261/2004, ca însemnând momentul în care situația descrisă la punctul 20 din prezenta hotărâre ia sfârșit.

23

Or, în această privință, trebuie să se constate că, în principiu, situația pasagerilor unui zbor nu se schimbă semnificativ nici atunci când roțile aeronavei lor ating pista de aterizare a aeroportului de destinație, nici atunci când această aeronavă a ajuns la locul de parcare și frânele de parcare au fost cuplate, nici atunci când au fost atașați saboții de frână, pasagerii continuând să fie supuși, în spațiul închis în care se află, unor diferite constrângeri.

24

Numai atunci când pasagerilor li se permite să părăsească aparatul și când este dat în acest scop ordinul de deschidere a ușilor aeronavei pasagerii pot să își reia activitățile obișnuite fără a trebui să sufere aceste constrângeri.

25

Din considerațiile de mai sus rezultă că articolele 2, 5 și 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că noțiunea „oră de sosire”, utilizată pentru stabilirea duratei întârzierii suferite de pasagerii unui zbor, corespunde momentului în care se deschide cel puțin una dintre ușile aeronavei, cu condiția ca, din această clipă, pasagerilor să li se permită părăsirea aparatului.

26

Această concluzie nu este infirmată de împrejurarea că mai multe regulamente europene, precum și unele documente ale Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA) se referă la noțiunea „oră de sosire efectivă” ca fiind ora la care o aeronavă ajunge la locul de parcare. Astfel, aceste regulamente și documente urmăresc obiective referitoare la normele de navigație aeriană și în special la atribuirea intervalelor orare, care sunt diferite de cele ale Regulamentului nr. 261/2004. În consecință, definițiile cuprinse în acestea nu pot fi considerate pertinente pentru interpretarea termenilor corespunzători în contextul Regulamentului nr. 261/2004, care, în ceea ce îl privește, urmărește numai să recunoască drepturi minime pasagerilor care suferă diferite neplăceri, ca urmare a refuzului la îmbarcare împotriva voinței lor, a anulării sau a întârzierii zborului lor.

27

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată de instanța de trimitere că articolele 2, 5 și 7 din Regulamentul nr. 261/2004 trebuie interpretate în sensul că noțiunea „oră de sosire”, utilizată pentru stabilirea duratei întârzierii suferite de pasagerii unui zbor, înseamnă momentul în care se deschide cel puțin una dintre ușile aeronavei, cu condiția ca, din această clipă, pasagerilor să li se permită părăsirea aparatului.

28

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a noua) declară:

Articolele 2, 5 și 7 din Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 februarie 2004 de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 295/91 trebuie interpretate în sensul că noțiunea „oră de sosire”, utilizată pentru stabilirea duratei întârzierii suferite de pasagerii unui zbor, înseamnă momentul în care se deschide cel puțin una dintre ușile aeronavei, cu condiția ca, din această clipă, pasagerilor să li se permită părăsirea aparatului.