1

Prin recursul formulat, Voss of Norway ASA (denumită în continuare „Voss”) solicită anularea Hotărârii Tribunalului Uniunii Europene Voss of Norway/OAPI – Nordic Spirit (Forma unei sticle cilindrice) (T‑178/11, EU:T:2013:272, denumită în continuare „hotărârea atacată”), prin care s‑a respins acțiunea având ca obiect anularea Deciziei Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) din 12 ianuarie 2011 (cauza R 785/2010‑1) privind o procedură de declarare a nulității între Nordic Spirit AB (publ) (denumită în continuare „Nordic Spirit”) și Voss (denumită în continuare „decizia în litigiu”).

2

Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1), intrat în vigoare la 13 aprilie 2009, a abrogat și a înlocuit Regulamentul (CE) nr. 40/94 al Consiliului din 20 decembrie 1993 privind marca comunitară (JO 1994, L 11, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 146).

3

Potrivit articolului 7 din Regulamentul nr. 207/2009, intitulat „Motive absolute de refuz”:

„(1)   Se respinge înregistrarea următoarelor:

[…]

[…]”

4

Articolul 52 din acest regulament, intitulat „Cauze de nulitate absolută”, prevede la alineatul (1):

„Se declară nulitatea mărcii comunitare, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu sau a unei cereri reconvenționale în cadrul unei acțiuni în contrafacere:

[…]”

5

Articolul 55 alineatul (2) din regulamentul menționat prevede:

„Se consideră că marca comunitară nu a avut, încă de la început, efectele prevăzute de prezentul regulament, după cum marca a fost declarată nulă în totalitate sau parțial.”

6

Articolul 99 din același regulament prevede:

„(1)   Instanțele competente în domeniul mărcilor comunitare consideră marca comunitară valabilă, în afară de cazul în care pârâtul îi contestă validitatea printr‑o cerere reconvențională de decădere sau în nulitate.

(2)   Validitatea unei mărci comunitare nu poate fi contestată printr‑o acțiune în constatarea inexistenței unei contrafaceri.

(3)   În acțiunile menționate la articolul 96 literele (a) și (c), excepția de decădere sau de nulitate a mărcii comunitare, prezentată pe o altă cale decât cererea reconvențională, este admisibilă în măsura în care pârâtul pune în evidență că titularul mărcii comunitare ar putea fi decăzut din drepturi pentru utilizare insuficientă sau că marca ar putea fi declarată nulă pentru motivul existenței unui drept anterior al pârâtului.”

7

Potrivit dispozițiilor normei 37 din Regulamentul (CE) nr. 2868/95 al Comisiei din 13 decembrie 1995 de punere în aplicare a Regulamentului nr. 40/94 (JO L 303, p. 1, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 189), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 355/2009 al Comisiei din 31 martie 2009 (JO L 109, p. 3):

„O cerere de decădere sau în nulitatea mărcii comunitare, introdusă în fața Oficiului în temeiul articolului [56 din Regulamentul nr. 207/2009], cuprinde următoarele informații:

[…]

[…]”

8

La 3 decembrie 2004, Voss a obținut, în procedura în fața OAPI și în temeiul Regulamentului nr. 40/94, înregistrarea, sub numărul 3156163, a mărcii comunitare tridimensionale reproduse mai jos (denumită în continuare „marca contestată”):

9

Produsele pentru care marca contestată a fost înregistrată fac parte din clasele 32 și 33 în sensul Aranjamentului de la Nisa privind clasificarea internațională a produselor și serviciilor în vederea înregistrării mărcilor, din 15 iunie 1957, cu revizuirile și cu modificările ulterioare, și corespund, pentru fiecare dintre aceste clase, următoarei descrieri:

10

La 17 iulie 2008, Nordic Spirit a depus o cerere de declarare a nulității mărcii contestate, în temeiul, pe de o parte, al articolului 51 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 coroborat cu articolul 7 alineatul (1) literele (a)-(d) și litera (e) punctele (i)-(iii) din acest regulament și, pe de altă parte, al articolului 51 alineatul (1) litera (b) din regulamentul menționat.

11

Printr‑o decizie din 10 martie 2010, divizia de anulare a OAPI a respins în totalitate această cerere de declarare a nulității.

12

Aceasta a considerat în special că forma mărcii contestate nu este „curentă” pe piața băuturilor și că, dat fiind contrastul între corpul transparent și capac, aceasta se distinge, într‑o mare măsură, de sticlele existente și poate, ca atare, să îndeplinească funcția de marcă.

13

La 6 mai 2010, Nordic Spirit a introdus o cale de atac la OAPI, în temeiul articolelor 58-64 din Regulamentul nr. 207/2009, împotriva acestei decizii a diviziei de anulare.

14

Prin decizia în litigiu, Camera întâi de recurs a OAPI (denumită în continuare „camera de recurs”) a anulat decizia menționată și a admis cererea de declarare a nulității.

15

Aceasta a considerat, în esență, că, ținând seama de jurisprudența potrivit căreia consumatorii atribuie, în primul rând, doar o funcție de ambalare sticlelor care conțin produse [Hotărârea Develey/OAPI (Forma unei sticle de plastic), T‑129/04, EU:T:2006:84], trebuie să se considere că, pentru a identifica originea produsului și pentru a‑l distinge de alte produse, consumatorii ar citi eticheta aplicată pe sticlă.

16

Camera de recurs a apreciat, în plus, că nu erau susținute de niciun element de probă afirmațiile recurentei potrivit cărora consumatorul mediu este capabil să perceapă forma ambalajului produselor vizate ca o indicație a originii lor comerciale, în măsura în care această formă prezintă caracteristici care sunt suficiente pentru a‑i reține atenția.

17

Pe de altă parte, această cameră a considerat că nicio probă nu fusese prezentată de Voss pentru a dovedi că în mod greșit Nordic Spirit susținea că sticlele de apă minerală sau care conțin orice altă băutură prezintă în mod invariabil elemente verbale și figurative și că, pentru acest motiv, consumatorii sunt obișnuiți să identifice originea comercială a produsului vizat nu pe baza designului sticlei, ci pe baza acestor elemente.

18

În sfârșit, camera respectivă a apreciat că forma sticlei în cauză nu se diferențiază în mod semnificativ de forma altor ambalaje utilizate pentru băuturile alcoolice și nealcoolice în Uniunea Europeană, ci este doar o variantă a acestora.

19

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 martie 2011, Voss a formulat o acțiune având ca obiect anularea deciziei în litigiu.

20

În susținerea acestei acțiuni, recurenta a invocat patru motive.

21

Primul dintre acestea era întemeiat pe încălcarea articolului 75 din Regulamentul nr. 207/2009, întrucât, în esență, camera de recurs și‑ar fi întemeiat raționamentul pe elemente care nu au fost aduse la cunoștința recurentei și cu privire la care aceasta nu ar fi avut posibilitatea de a formula observații.

22

Al doilea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 99 din Regulamentul nr. 207/2009 și a normei 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95, întrucât camera de recurs i‑ar fi impus în mod nejustificat recurentei să suporte sarcina probei cu privire la caracterul distinctiv al mărcii contestate, cu toate că aceasta era înregistrată și, în consecință, beneficia de o prezumție de validitate.

23

Al treilea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și pe interpretarea eronată a jurisprudenței privind caracterul distinctiv al mărcilor tridimensionale, întrucât camera de recurs ar fi înlocuit testul stabilit de jurisprudență pentru a aprecia caracterul distinctiv al unei mărci tridimensionale atunci când este vorba despre ambalarea unui produs lichid și când această marcă este constituită de aspectul produsului însuși, test care constă în a aprecia dacă marca se diferențiază în mod semnificativ de normele și de uzanțele sectorului vizat, cu un alt test, întemeiat pe importanța care ar trebui să se acorde etichetelor sau celorlalte practici de marcare în vigoare în sectorul respectiv.

24

În sfârșit, al patrulea motiv era întemeiat pe încălcarea articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 și pe o denaturare a probelor cu privire la existența unei diferențe semnificative în raport cu normele și cu uzanțele sectorului băuturilor, întrucât camera de recurs ar fi concluzionat în mod eronat în sensul lipsei caracterului distinctiv al mărcii contestate.

25

În ședința din fața Tribunalului, recurenta a arătat totuși că renunța la primul motiv.

26

Cu titlu introductiv, Tribunalul a constatat că decizia în litigiu se întemeiază pe un raționament care cuprinde două fundamente distincte și independente unul de celălalt.

27

La punctul 27 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că, la punctele 18-35 din decizia în litigiu, care corespund părții raționamentului pe care l‑a calificat drept „primul fundament”, camera de recurs a considerat, în esență, că este notoriu faptul că băuturile sunt aproape întotdeauna vândute în sticle, cutii metalice sau alte ambalaje care poartă o etichetă sau un element verbal sau grafic, că aceste indicații permit consumatorului să diferențieze produsele pe piață și că Voss nu prezentase niciun element de probă în susținerea afirmațiilor sale potrivit cărora o astfel de situație nu s‑ar regăsi în speță.

28

La punctul 28 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că, la punctele 36-41 din decizia în litigiu, care corespund părții raționamentului pe care l‑a identificat drept „al doilea fundament”, camera de recurs a realizat o analiză autonomă a caracterului distinctiv al mărcii contestate pentru a conchide din aceasta, în esență, că sticla în cauză nu se diferențiază în mod semnificativ de forma altor sticle pe piața băuturilor alcoolice și nealcoolice și că nu este decât o variantă a acestora și că, în consecință, ea nu se diferențiază în mod semnificativ de normele și de uzanțele sectorului vizat.

29

Tribunalul a precizat la punctul 29 din hotărârea atacată că, întrebate în ședință cu privire la acest aspect, părțile au confirmat că decizia atacată se întemeiază pe un raționament care cuprinde două fundamente distincte și independente. În plus, acesta a arătat la punctul 30 din hotărârea atacată că Voss precizase în ședință că al doilea motiv era îndreptat numai împotriva primului dintre aceste fundamente.

30

Tribunalul a examinat cel de al treilea motiv, în măsura în care privea cel de al doilea dintre aceste fundamente, precum și al patrulea motiv.

31

În primul rând, Tribunalul a înlăturat al treilea motiv, în măsura în care privea acest al doilea fundament.

32

În special, Tribunalul a arătat la punctul 55 din hotărârea atacată că marca contestată este constituită dintr‑o combinație de elemente și fiecare dintre acestea, întrucât poate fi utilizat în mod uzual în comerț pentru ambalarea produselor vizate în cererea de înregistrare, este lipsit de caracter distinctiv în raport cu respectivele produse.

33

În ceea ce privește forma tridimensională a mărcii contestate, Tribunalul a considerat la punctul 51 din hotărârea atacată că este un fapt notoriu că marea majoritate a sticlelor disponibile pe piață prezintă o parte cilindrică. Tribunalul a dedus de aici că, pentru consumatorul mediu, este firesc ca sticlele de băuturi alcoolice sau nealcoolice să aibă în general o astfel de formă. Tribunalul a concluzionat că forma unui „cilindru perfect” a sticlei în cauză, chiar dacă se admite că acest element prezintă o anumită originalitate, nu poate fi considerată ca diferențiindu‑se în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului vizat.

34

În ceea ce privește capacul netransparent, Tribunalul a statuat la punctul 52 din hotărârea atacată că acest element cu greu poate fi considerat o diferență semnificativă în raport cu normele sau cu uzanțele acestui sector, având în vedere că este un fapt notoriu că foarte multe sticle sunt închise cu un capac realizat dintr‑un material și într‑o culoare diferite de cele ale corpului sticlei.

35

În ceea ce privește diametrul capacului, identic cu cel al sticlei, Tribunalul a statuat la punctul 53 din hotărârea atacată că nu constituie decât o variantă a formelor existente și nu poate fi considerat ca diferențiindu‑se în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului respectiv, chiar presupunând că este acceptat că acest element prezintă o anumită originalitate.

36

La punctul 57 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că faptul că o marcă complexă nu se compune decât din elemente lipsite de caracter distinctiv în raport cu produsele vizate permite, în general, să se concluzioneze că această marcă, apreciată ca întreg, este lipsită de caracter distinctiv. Tribunalul a adăugat că o astfel de concluzie nu poate fi infirmată decât în ipoteza în care indicii concrete precum, printre altele, modul în care aceste elemente diferite sunt combinate ar arăta că respectiva marcă complexă, apreciată ca întreg, reprezintă mai mult decât suma elementelor din care este compusă.

37

La punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că astfel de indicii lipsesc în speță, dat fiind că modul în care sunt combinate elementele care compun semnul tridimensional pentru care a fost înregistrată marca contestată nu reprezintă nimic mai mult decât suma elementelor din care această marcă este compusă, și anume, o sticlă cu un capac netransparent, la fel ca cea mai mare parte a sticlelor destinate să conțină băuturi alcoolice sau nealcoolice pe piața relevantă.

38

Tribunalul a dedus din aceasta la punctul 59 din hotărârea atacată că, prin aprecierea că marca contestată, ca întreg, era percepută de consumatorul mediu al Uniunii numai ca o variantă a formei produselor pentru care se solicită înregistrarea mărcii respective, camera de recurs nu a săvârșit o eroare.

39

Tribunalul a concluzionat la punctul 60 din hotărârea atacată că, la punctul 36 și următoarele din decizia în litigiu, camera de recurs a aplicat corect testul prevăzut de jurisprudență pentru a aprecia caracterul distinctiv al semnelor tridimensionale, care presupune să se examineze dacă semnul în cauză se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului vizat, atunci când este vorba despre ambalarea unui produs lichid și când acest semn este constituit de aspectul produsului însuși.

40

În al doilea rând, Tribunalul a respins la punctele 62-91 din hotărârea atacată al patrulea motiv invocat de Voss în susținerea acțiunii formulate. Acesta a apreciat astfel că în mod întemeiat camera de recurs a considerat că marca contestată este lipsită de caracter distinctiv și că nu se diferențiază în mod real de formele ambalajului produsului utilizate frecvent în sectorul băuturilor, ci constituie mai curând o variantă a acestor forme.

41

Tribunalul a statuat deopotrivă că argumentele invocate de recurente nu permiteau să se repună în discuție această concluzie.

42

În special cu privire la argumentul Voss, potrivit căruia, prin compararea unei forme cilindrice cu secțiunea unui cilindru, camera de recurs a denaturat elementele de probă care sunt depuse în dosar, dat fiind că o secțiune cilindrică este o aberație din punct de vedere matematic, Tribunalul a apreciat că nimic nu permite să se considere că această cameră a intenționat, la punctul 37 din decizia în litigiu, să dea expresiei „secțiune cilindrică” o semnificație matematică, în sensul „reprezentării unei secționări a unei forme geometrice”. Dimpotrivă, potrivit Tribunalului, cuvântul „secțiune” trebuie înțeles ca semnificând „una dintre părțile mai mult sau mai puțin distincte în care orice lucru este sau poate fi divizat sau din care este constituit” („any of the more or less distinct parts into which something is or may be divided or from which it is made up”, Oxford Dictionary).

43

La punctele 92-96 din hotărârea atacată, Tribunalul a respins ca inoperante al doilea, precum și al treilea motiv, în măsura în care acesta din urmă era îndreptat împotriva primului fundament al raționamentului pe care se întemeiază decizia în litigiu.

44

Acesta a statuat astfel că, potrivit unei jurisprudențe constante, atunci când dispozitivul unei decizii a OAPI se întemeiază pe un raționament care cuprinde mai multe fundamente, fiecare dintre ele putând să stea la baza respectivului dispozitiv, nu trebuie să se anuleze actul menționat, în principiu, decât dacă fiecare dintre aceste fundamente este afectat de nelegalitate. Or, potrivit Tribunalului, chiar presupunând că motivele îndreptate împotriva primului fundament al raționamentului pe care se întemeiază decizia în litigiu sunt fondate, acest fapt nu ar avea o influență asupra dispozitivului acestei decizii, dat fiind că al doilea fundament al acestui raționament nu este afectat de nelegalitate.

45

În această privință, Tribunalul a precizat la punctul 95 din hotărârea atacată că, presupunând chiar că în mod greșit respectiva cameră de recurs a considerat că este un fapt notoriu că băuturile sunt aproape întotdeauna vândute în sticle pe care sunt aplicate etichete sau un element verbal sau grafic, că aceste indicații sunt cele care permit consumatorului să diferențieze produsele pe piață și că reclamanta nu a prezentat niciun element de probă în susținerea afirmațiilor sale potrivit cărora o astfel de situație nu s‑ar regăsi în speță, aceste considerații rămân fără niciun efect asupra concluziei privind lipsa caracterului distinctiv al mărcii contestate întemeiată pe aprecierile considerate legale la punctele 46-91 [din hotărârea atacată]”.

46

Având în vedere ansamblul acestor considerații, Tribunalul a respins acțiunea formulată de Voss în fața acestuia.

47

Voss solicită Curții:

48

OAPI solicită Curții:

49

International Trademark Association (denumită în continuare „INTA”), căreia i s‑a permis să intervină în susținerea concluziilor formulate de Voss prin Ordonanța președintelui Curții Voss of Norway/OAPI (C‑445/13 P, EU:C:2014:202), solicită Curții:

50

În susținerea recursului, Voss invocă șase motive.

51

Prin intermediul primului motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a omis să examineze al doilea motiv invocat în susținerea acțiunii formulate în primă instanță și întemeiat pe faptul că în mod nejustificat camera de recurs i‑ar fi impus sarcina probei cu privire la caracterul distinctiv al mărcii contestate, cu toate că aceasta din urmă era înregistrată și beneficia de prezumția de validitate.

52

Recurenta susține, în această privință, că Tribunalul a respins acest al doilea motiv numai ca urmare a faptului că, în mod arbitrar, a considerat că acest motiv era îndreptat împotriva primului fundament al raționamentului pe care se întemeiază decizia în litigiu, în timp ce acesta era clar îndreptat împotriva celui de al doilea fundament, astfel cum este definit la punctul 28 din hotărârea atacată.

53

OAPI contestă afirmațiile recurentei și solicită respingerea acestui prim motiv.

54

În esență, Voss reproșează Tribunalului că a modificat termenii distincției, convenită în ședința din fața Tribunalului, dintre cele două fundamente ale raționamentului dezvoltat în decizia în litigiu.

55

Potrivit recurentei, la punctele 27 și 28 din hotărârea atacată, primul și al doilea fundament au fost definite invers în raport cu definiția care a fost conferită acestora în ședință în fața Tribunalului.

56

În consecință, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept omițând să examineze al doilea motiv invocat de Voss în susținerea acțiunii formulate în primă instanță și întemeiat pe faptul că în mod nejustificat camera de recurs i‑ar fi impus sarcina probei cu privire la caracterul distinctiv al mărcii contestate.

57

În această privință, trebuie arătat, astfel cum rezultă din procesul‑verbal al ședinței care a avut loc în fața Tribunalului, notificat recurentei prin fax la 13 martie 2013, că aceasta a admis, pe de o parte, că decizia în litigiu se întemeia pe un raționament care cuprinde două fundamente independente, primul fiind menționat la punctele 18-35 din decizia în litigiu, iar al doilea la punctele 36-41 din aceasta și, pe de altă parte, că al doilea motiv invocat nu era îndreptat împotriva raționamentului dezvoltat la punctele 36-41.

58

În plus, chiar presupunând că acest al doilea motiv invocat în fața Tribunalului ar fi fost îndreptat, după cum susține recurenta, împotriva celui de al doilea fundament menționat, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 28 și 50 din hotărârea atacată, camera de recurs a efectuat, la punctele 36-41 din decizia în litigiu, o analiză a caracterului distinctiv al mărcii contestate în mod automat și nu a impus Voss sarcina probei cu privire la existența unui astfel de caracter.

59

Rezultă că primul motiv invocat de Voss în susținerea recursului nu este fondat și, în consecință, trebuie să fie respins.

60

Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurenta reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 99 din Regulamentul nr. 207/2009, precum și norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95, întrucât, la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, acesta a răsturnat sarcina probei, care revenea exclusiv în sarcina Nordic Spirit în calitatea sa de parte care a inițiat o procedură de declarare a nulității mărcii contestate, impunându‑i obligația de a dovedi caracterul distinctiv al mărcii respective, în pofida lipsei oricărei probe prezentate de Nordic Spirit în susținerea pretinsei lipse a caracterului distinctiv al acesteia.

61

Voss susține în această privință că jurisprudența citată de Tribunal la punctul 57 din hotărârea atacată, potrivit căreia faptul că o marcă complexă nu este compusă decât din elemente lipsite de caracter distinctiv permite, în general, să se concluzioneze că această marcă, apreciată ca întreg, este lipsită de caracter distinctiv, în afară de ipoteza în care „indicii concrete precum, printre altele, modul în care aceste elemente diferite sunt combinate, ar arăta că marca complexă, apreciată ca întreg, reprezintă mai mult decât suma elementelor din care este compusă”, privește cererile de înregistrare a mărcilor comunitare și nu este aplicabilă unor mărci înregistrate care, precum marca contestată, ar beneficia de prezumția de validitate.

62

INTA se întemeiază pe articolele 52, 55 și 99 din Regulamentul nr. 207/2009, din care ar rezulta că mărcile comunitare înregistrate beneficiază de o prezumție de validitate, precum și pe norma 37 litera (b) punctul (iv) din Regulamentul nr. 2868/95 pentru a susține că Tribunalul a răsturnat în mod greșit sarcina probei cu privire la caracterul distinctiv al semnului în cauză.

63

Potrivit acestei asociații, dacă o cerere de înregistrare a mărcii este admisă, marca obținută este prezumată validă, cu excepția probei contrare, și nu ar trebui să se impună solicitantului să dovedească din nou validitatea mărcii, în afara situației în care fapte sau probe care demonstrează contrariul au fost prezentate de partea care urmărește să dovedească nulitatea acestei mărci.

64

Or, în speță, autorul cererii de declarare a nulității nu ar fi prezentat niciun fapt verificabil și nici nu a prezentat probe în fața OAPI. INTA deduce din aceasta că Tribunalul a încălcat Regulamentele nr. 207/2009 și nr. 2868/95, întrucât nu a anulat decizia camerei de recurs care a considerat că afirmația Voss, potrivit căreia consumatorii pot să stabilească originea comercială a produselor privind forma ambalajului acestora, nu era susținută de probe și, prin urmare, nu era suficientă „pentru a garanta respectarea normelor stabilite de jurisprudență”.

65

OAPI contestă afirmația recurentei potrivit căreia aprecierea efectuată de Tribunal ar conduce la o repartizare eronată a sarcinii probei cu privire la caracterul distinctiv al semnului în cauză și susține că, fără o dispoziție expresă contrară prevăzută în Regulamentul nr. 207/2009, aplicarea motivelor absolute de refuz este supusă aceluiași criteriu, atât în ceea ce privește mărcile a căror înregistrare este solicitată, cât și în ceea ce privește cele care sunt deja înregistrate.

66

În măsura în care se reproșează Tribunalului că, la punctele 57 și 58 din hotărârea atacată, a răsturnat sarcina probei impunând recurentei obligația de a dovedi caracterul distinctiv al mărcii contestate, în pofida lipsei oricărei probe prezentate de Nordic Spirit în susținerea pretinsei lipse a caracterului distinctiv al acesteia, al doilea motiv al recursului trebuie respins ca nefondat.

67

Astfel, la punctele 51-58 din hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat în mod autonom aspectul dacă marca contestată este lipsită de caracter distinctiv.

68

După ce a apreciat, în urma examinării separate a fiecăruia dintre elementele constitutive ale mărcii contestate, că aceasta este constituită dintr‑o combinație de elemente fiecare dintre acestea fiind lipsit de caracter distinctiv în raport cu produsele pentru care a fost înregistrată, Tribunalul a arătat, la punctul 57 din hotărârea atacată, că circumstanța respectivă „permite, în general, să se concluzioneze că această marcă, apreciată ca întreg, este lipsită de caracter distinctiv”, cu excepția cazului în care„indicii concrete precum, printre altele, modul în care aceste elemente diferite sunt combinate ar arăta că marca complexă, apreciată ca întreg, reprezintă mai mult decât suma elementelor din care este compusă”.

69

La punctul 58 din hotărârea atacată, Tribunalul a statuat că, „[î]n speță, nu rezultă că există astfel de indicii”. Tribunalul a arătat în această privință că „marca contestată se caracterizează prin combinarea în formă tridimensională a unei sticle cilindrice transparente și a unui capac netransparent cu același diametru ca sticla propriu‑zisă [și că] modul în care aceste elemente sunt combinate în speță nu reprezintă nimic mai mult decât suma elementelor din care marca contestată este compusă, și anume, o sticlă care are un capac netransparent, la fel ca cea mai mare parte a sticlelor destinate să conțină băuturi alcoolice sau nealcoolice pe piață[, o] asemenea formă [fiind] astfel de natură să fie utilizată în mod uzual, în comerț, pentru ambalarea produselor vizate de înregistrare”.

70

Tribunalul a verificat astfel el însuși existența unor indicii concrete care ar arăta că marca complexă, apreciată ca întreg, reprezintă mai mult decât suma elementelor din care este compusă și, contrar a ceea ce susțin INTA și recurenta, nu a impus acesteia din urmă sarcina probei cu privire la existența unor astfel de indicii.

71

În aceste condiții, trebuie să se constate că argumentația expusă de Voss și de INTA se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate și, în consecință, trebuie respinsă.

72

În ceea ce privește argumentul invocat de INTA, potrivit căruia, prin neanularea deciziei în litigiu, în care s‑a considerat că nu erau susținute de niciun element de probă afirmațiile recurentei potrivit cărora consumatorul mediu este capabil să perceapă forma ambalajului produselor vizate ca o indicație a originii lor comerciale, Tribunalul a încălcat Regulamentele nr. 207/2009 și nr. 2868/95, este necesar să se arate, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 12 din hotărârea atacată, că această apreciere a camerei de recurs figurează la punctul 31 din decizia menționată.

73

Astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 27 din hotărârea atacată, aprecierea amintită face parte, în consecință, din primul fundament al raționamentului pe care se întemeiază decizia în litigiu, după cum este definit de Tribunal. Or, la punctul 96 din hotărârea atacată, acesta din urmă a respins ca inoperante motivele îndreptate împotriva respectivului fundament.

74

Prin urmare, INTA nu este îndreptățită să susțină că Tribunalul ar fi trebuit să anuleze decizia în litigiu, în măsura în care, prin aceasta, camera de recurs ar fi statuat că afirmațiile formulate de Voss, potrivit cărora consumatorul mediu este capabil să perceapă forma ambalajului produselor vizate ca o indicație a originii lor comerciale, nu erau susținute de niciun element de probă.

75

Având în vedere considerațiile care precedă, al doilea motiv al recursului trebuie respins ca nefondat.

76

Prin intermediul celui de al treilea motiv, Voss susține că Tribunalul a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 statuând că forma sticlei în cauză este lipsită de caracter distinctiv, fără să fi definit, în prealabil, care sunt normele și uzanțele sectorului vizat.

77

INTA susține, în plus, că Tribunalul nu putea în mod legal să concluzioneze că sticla recurentei nu se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului vizat, dat fiind că a statuat, la punctul 72 din hotărârea atacată, că nu se „dovedi[se] că existau pe piață alte sticle asemănătoare”, că se putea presupune că această sticlă este „unică în felul ei” și, la punctul 51 din această hotărâre, că „prezintă o anumită originalitate”.

78

În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept punând în contrast noțiunile „simplă variantă” și „diferență semnificativă” în raport cu normele și cu uzanțele aplicabile. În această privință, INTA arată că Tribunalul a depășit limitele stabilite de jurisprudența Curții, potrivit căreia singurul factor decisiv constă în a ști dacă o formă tridimensională înregistrată ca marcă se îndepărtează de formele care sunt în mod uzual sau în mod normal utilizate în sectorul vizat, pentru produsele relevante, într‑o asemenea măsură încât consumatorii pot să îi atribuie o semnificație.

79

În sfârșit, INTA susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept comparând elemente ale unor forme uzuale sau normale în sectorul menționat cu simple elemente ale unei forme mai degrabă decât cu forma înregistrată, ca întreg.

80

OAPI contestă această argumentație și susține că acest al treilea motiv trebuie respins ca nefondat.

81

Potrivit unei jurisprudențe constante, numai o marcă ce se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își îndeplinește funcția esențială de indicare a originii nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 31, și Hotărârea Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI, C‑98/11 P, EU:C:2012:307, punctul 42).

82

În speță, Tribunalul a apreciat, la punctele 51-53 din hotărârea atacată, caracterul distinctiv al mărcii contestate în raport cu normele și cu uzanțele sectorului băuturilor alcoolice și nealcoolice.

83

La punctul 51 din această hotărâre, Tribunalul a considerat, mai întâi, în ceea ce privește forma tridimensională a mărcii contestate, „că este un fapt notoriu că marea majoritate a sticlelor disponibile pe piață au o parte cilindrică”.

84

La punctul 52 din hotărârea menționată, Tribunalul a statuat, în continuare, în ceea ce privește capacul netransparent, „că este un fapt notoriu că foarte multe sticle sunt închise cu un capac realizat dintr‑un material și într‑o culoare diferite de cele ale corpului sticlei”.

85

În sfârșit, la punctul 53 din aceeași hotărâre, Tribunalul a considerat că diametrul capacului, identic cu cel al sticlei, „nu constituie decât o variantă a formelor existente și nu poate fi considerat ca diferențiindu‑se în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului, chiar dacă se presupune că se admite că acest element prezintă o anumită originalitate”.

86

Astfel, Tribunalul a efectuat o analiză a caracterului distinctiv al elementelor constitutive ale semnului tridimensional în cauză în raport cu normele sectorului vizat întemeindu‑se pe fapte notorii.

87

Prin urmare, Voss și INTA nu sunt îndreptățite să susțină că Tribunalul a omis să definească normele și uzanțele sectorului produselor pentru care marca contestată a fost înregistrată.

88

În ceea ce privește argumentul INTA, potrivit căruia Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept punând în contrast noțiunile „simplă variantă” și „diferență semnificativă” în raport cu normele și cu uzanțele aplicabile, în loc să cerceteze dacă marca contestată se diferențiază de formele care sunt în mod uzual sau în mod normal utilizate în sectorul vizat într‑o asemenea măsură încât consumatorii vor putea să îi atribuie o semnificație, trebuie amintit că respectivul caracter distinctiv al unei mărci, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009, înseamnă că această marcă permite să se identifice produsele pentru care se solicită înregistrarea ca provenind de la o întreprindere determinată și, prin urmare, să se distingă aceste produse de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea Freixenet/OAPI, C‑344/10 P și C‑345/10 P, EU:C:2011:680, punctul 42 și jurisprudența citată).

89

Acest caracter distinctiv trebuie apreciat, pe de o parte, raportat la produsele sau la serviciile pentru care se solicită înregistrarea și, pe de altă parte, raportat la percepția pe care publicul relevant o are asupra acestora (Hotărârea Freixenet/OAPI, C‑344/10 P și C‑345/10 P, EU:C:2011:680, punctul 43 și jurisprudența citată).

90

Potrivit unei jurisprudențe constante, criteriile de apreciere a caracterului distinctiv al mărcilor tridimensionale constituite din forma produsului însuși nu diferă de cele aplicabile altor categorii de mărci (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 30, și Hotărârea Freixenet/OAPI, C‑344/10 P și C‑345/10 P, EU:C:2011:680, punctul 45). Cu toate acestea, în aplicarea criteriilor menționate, percepția consumatorului mediu nu este în mod necesar aceeași în cazul unei mărci tridimensionale, constituită din aspectul produsului însuși, ca în cazul unei mărci verbale sau figurative, care constă într‑un semn independent de aspectul produselor pe care le desemnează. Astfel, consumatorul mediu nu are obiceiul de a prezuma originea produselor pe baza formei acestora sau pe baza formei ambalajului lor, în absența oricărui element grafic sau verbal, și, prin urmare, stabilirea caracterului distinctiv în cazul unei astfel de mărci tridimensionale s‑ar putea dovedi mai dificilă decât în cazul unei mărci verbale sau figurative (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 30, și Hotărârea Freixenet/OAPI, C‑344/10 P și C‑345/10 P, EU:C:2011:680, punctul 46).

91

În aceste condiții, cu cât forma a cărei înregistrare se solicită ca marcă se apropie de forma cea mai probabilă pe care o va lua produsul în cauză, cu atât mai posibil este ca forma respectivă să fie lipsită de caracter distinctiv în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Numai o marcă ce se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului și, prin aceasta, își poate îndeplini funcția esențială de indicare a originii nu este lipsită de caracter distinctiv în sensul dispoziției menționate (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 31, și Hotărârea Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli/OAPI, C‑98/11 P, EU:C:2012:307, punctul 42).

92

În consecință, atunci când o marcă tridimensională este constituită din forma produsului pentru care se solicită înregistrarea, simplul fapt că această formă este o „variantă” a uneia dintre formele uzuale ale acestui tip de produse nu este suficient pentru a se stabili că marca respectivă nu este lipsită de caracter distinctiv, în sensul articolului 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009. Trebuie întotdeauna să se verifice dacă o astfel de marcă permite consumatorului mediu al acestui produs, care este normal informat și suficient de atent și de avizat, să deosebească, fără să efectueze o analiză și fără să dea dovadă de o atenție specială, produsul în cauză față de cele ale altor întreprinderi (Hotărârea Mag Instrument/OAPI, C‑136/02 P, EU:C:2004:592, punctul 32).

93

În speță, după ce a amintit la punctele 37-44 din hotărârea atacată jurisprudența aplicabilă, Tribunalul a verificat la punctele 51-58 din aceasta dacă marca contestată se diferențiază în mod semnificativ de norma sau de uzanțele sectorului vizat.

94

Acesta a concluzionat la punctul 59 din hotărârea atacată că, prin aprecierea că consumatorul mediu al Uniunii percepea marca contestată ca întreg numai ca pe o variantă a formei produselor pentru care se solicită înregistrarea mărcii respective, camera de recurs nu a săvârșit o eroare. În continuare, Tribunalul a apreciat la punctul 62 din hotărârea atacată că marca contestată, astfel cum este percepută de publicul relevant, nu este susceptibilă să individualizeze produsele vizate de marca respectivă și să le diferențieze de cele care au o altă origine comercială.

95

Din considerațiile de mai sus rezultă că Tribunalul a identificat și a urmat în mod corect criteriile stabilite de jurisprudența pertinentă în această privință.

96

În plus, în măsura în care INTA reproșează Tribunalului că a statuat că sticla recurentei nu se diferențiază în mod semnificativ de normele sau de uzanțele sectorului vizat, trebuie constatat că această analiză intră în domeniul aprecierilor de natură factuală.

97

În această privință, trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 256 alineatul (1) TFUE și cu articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, recursul se limitează la chestiuni de drept. Astfel, Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele pertinente, precum și să aprecieze elementele de probă. Aprecierea faptelor și a elementelor de probă nu constituie, așadar, cu excepția cazului denaturării acestora, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții în cadrul unui recurs (Hotărârea Louis Vuitton Malletier/OAPI, C‑97/12 P, EU:C:2014:324, punctul 61).

98

Or, trebuie să se constate că INTA nu a invocat, în susținerea acestei contestări, niciun argument de natură să demonstreze că Tribunalul ar fi denaturat elementele de probă.

99

În ceea ce privește argumentul potrivit căruia Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept comparând simple elemente ale unei forme cu elemente ale unor forme uzuale sau normale în sectorul vizat, în loc să compare forma înregistrată, ca întreg, cu normele și cu uzanțele acestui sector, acesta trebuie examinat în cadrul celui de al patrulea motiv.

100

Având în vedere considerațiile care precedă, cel de al treilea motiv de recurs trebuie respins ca fiind în parte nefondat și în parte inadmisibil.

101

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Voss reproșează Tribunalului că a încălcat articolul 7 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul nr. 207/2009 evaluând în mod separat, în scopul aprecierii caracterului distinctiv al mărcii contestate, fiecare dintre elementele constitutive ale semnului tridimensional în cauză, fără să efectueze totuși o examinare a acestuia ca întreg.

102

Recurenta susține că, după ce a examinat în mod separat elementele care compun respectivul semn tridimensional în cuprinsul a cinci puncte din hotărârea atacată, Tribunalul s‑a limitat să arate că modul în care aceste elemente sunt combinate „nu reprezintă nimic mai mult decât suma elementelor din care marca contestată este compusă”, ceea ce, potrivit Voss, nu constituie verificarea aprofundată a impresiei de ansamblu produsă de marcă, impusă de jurisprudență.

103

OAPI susține că Tribunalul a aplicat corect dreptul și jurisprudența în ceea ce privește modul de apreciere a caracterului distinctiv al unui semn tridimensional.

104

Prin intermediul acestui motiv, recurenta afirmă că, în cadrul aprecierii caracterului distinctiv al mărcii contestate, Tribunalul nu a analizat, după cum ar fi trebuit să o facă, impresia de ansamblu pe care o produce această marcă.

105

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, în mod normal, consumatorul mediu percepe o marcă ca pe un tot și nu examinează diferitele detalii ale sale. De asemenea, pentru a aprecia dacă o marcă este sau nu este lipsită de caracter distinctiv, este necesar să se ia în considerare impresia de ansamblu pe care o produce (a se vedea în special Hotărârea Eurocermex/OAPI, C‑286/04 P, EU:C:2005:422, punctul 22 și jurisprudența citată).

106

Aceasta nu poate totuși să implice faptul că autoritatea competentă, care are sarcina să verifice dacă marca a cărei înregistrare se solicită poate fi percepută de public ca o indicație de origine, nu poate să efectueze, într‑o primă etapă, o examinare succesivă a diferitor elemente de prezentare utilizate pentru această marcă. Astfel, poate fi util, în cadrul aprecierii globale efectuate de respectiva autoritate, să se examineze fiecare dintre elementele constitutive ale mărcii în cauză (a se vedea în special Hotărârea Eurocermex/OAPI, C‑286/04 P, EU:C:2005:422, punctul 23 și jurisprudența citată).

107

La punctul 55 din hotărârea atacată, la finalizarea examinării separate a fiecăruia dintre elementele constitutive ale mărcii contestate, Tribunalul a considerat că aceasta „este constituită dintr‑o combinație de elemente și fiecare dintre acestea, întrucât poate fi utilizat în mod uzual în comerț pentru ambalarea produselor vizate în cererea de înregistrare, este lipsit de caracter distinctiv în raport cu respectivele produse”. Tribunalul a continuat analiza sa verificând dacă marca respectivă, apreciată ca întreg, are sau nu are un asemenea caracter.

108

Astfel, Tribunalul a constatat la punctul 58 din hotărârea atacată că „modul în care [forma tridimensională a unei sticle cilindrice transparente și capacul netransparent cu același diametru ca sticla propriu‑zisă] sunt combinate în speță nu reprezintă nimic mai mult decât suma elementelor din care marca contestată este compusă, și anume o sticlă care are un capac netransparent, la fel ca cea mai mare parte a sticlelor destinate să conțină băuturi alcoolice sau nealcoolice pe piață”, că „[o] asemenea formă este astfel de natură să fie utilizată în mod uzual, în comerț, pentru ambalarea produselor vizate de înregistrare” și că, în consecință, „modul în care sunt combinate elementele prezentei mărci complexe nu este nici el de natură să confere acesteia un caracter distinctiv”. Tribunalul a concluzionat la punctul 62 din hotărârea menționată că „marca contestată, astfel cum aceasta este percepută de publicul relevant, nu este aptă să individualizeze produsele vizate de marca respectivă și să le diferențieze de cele care au o altă origine comercială”.

109

În consecință, Tribunalul și‑a întemeiat în mod corect aprecierea caracterului distinctiv al mărcii contestate pe impresia de ansamblu care rezultă din forma și din îmbinarea elementelor constitutive ale acestei mărci, după cum impune jurisprudența amintită la punctul 105 din prezenta hotărâre.

110

În plus, nu se poate reproșa Tribunalului că nu a efectuat o analiză suficient de aprofundată a impresiei de ansamblu care rezultă din marca contestată, în măsura în care forma tridimensională în cauză se compune din două elemente, și anume, o formă de bază cilindrică și un capac netransparent cu același diametru ca cilindrul respectiv, și în care este dificil să se imagineze alte posibilități de combinare a acestor elemente într‑o singură entitate tridimensională (a se vedea în acest sens Hotărârea Eurocermex/OAPI, C‑286/04 P, EU:C:2005:422, punctul 29).

111

Prin urmare, al patrulea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat.

112

Prin intermediul celui de al cincilea motiv, Voss susține că Tribunalul, asemenea camerei de recurs, a denaturat elementele de probă care sunt depuse în dosar comparând cilindrul perfect al semnului tridimensional în cauză cu o „secțiune cilindrică” bidimensională. Potrivit recurentei, întrucât o „secțiune cilindrică” este o aberație din punct de vedere matematic, Tribunalul și camera de recurs ar fi intenționat să desemneze, prin această expresie, o „secțiune circulară”. Astfel, Tribunalul ar fi comparat un semn tridimensional cu o caracteristică bidimensională proprie majorității sticlelor, astfel încât aprecierea sa referitoare la normele și la uzanțele sectorului vizat ar fi eronată în totalitate.

113

OAPI susține că acest motiv nu este fondat, întrucât se întemeiază pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

114

Potrivit acestui oficiu, Tribunalul nu a statuat că o parte circulară este singurul punct comun al marii majorități a sticlelor, ci a statuat că majoritatea sticlelor au o „parte”, în sensul punctului 66 din hotărârea atacată, cilindrică, chiar în condițiile în care alte părți nu sunt cilindrice, cu titlu de exemplu, în cazul în care sticla se îngustează la vârf pentru a forma un gât sau are o formă curbată la mijloc.

115

În plus, contrar celor pretinse de Voss, Tribunalul nu ar fi limitat analiza semnului tridimensional contestat la o comparare a formei acestuia cu o caracteristică bidimensională.

116

Trebuie să se constate că argumentul formulat de Voss, potrivit căruia, la punctul 67 din hotărârea atacată, Tribunalul, atunci când a afirmat că majoritatea sticlelor disponibile pe piață au o „secțiune cilindrică”, ar fi intenționat să desemneze, prin această expresie, o „secțiune circulară”, prin natura sa bidimensională, se întemeiază pe o interpretare eronată a acestei hotărâri.

117

Astfel, după ce a amintit la punctul 65 din hotărârea atacată că respectiva „cameră de recurs a constatat, [la punctul 37 din decizia în litigiu], că «marea majoritate a sticlelor disponibile pe piață [a]u o secțiune cilindrică»”, Tribunalul a statuat la punctul următor al acestei hotărâri că „[n]imic nu permite totuși să se considere că camera de recurs a intenționat, în contextul deciziei în litigiu, să dea acestor cuvinte o semnificație matematică, în sensul «reprezentării unei secționări a unei forme geometrice», [și că], dimpotrivă, acest cuvânt trebuie înțeles ca semnificând «una dintre părțile mai mult sau mai puțin distincte în care orice lucru este sau poate fi divizat sau din care acesta este constituit» [«any of the more or less distinct parts into which something is or may be divided or from which it is made up», Oxford Dictionary]”.

118

Tribunalul a considerat astfel că termenul „secțiune” utilizat de camera de recurs la punctul 37 din decizia în litigiu trebuie înțeles ca însemnând „parte”, marea majoritate a sticlelor având, potrivit acestuia, o parte cilindrică.

119

În consecință, contrar celor pretinse de recurentă, Tribunalul nu a limitat analiza semnului tridimensional în cauză la o comparare a formei acestuia cu o caracteristică bidimensională.

120

Prin urmare, al cincilea motiv al recursului trebuie respins ca nefondat.

121

Voss reproșează Tribunalului că a statuat că, dat fiind că marca contestată este compusă din elemente lipsite în mod izolat de caracter distinctiv, aceasta este, ca întreg, lipsită de un astfel de caracter. Potrivit recurentei, un asemenea raționament are drept consecință să împiedice ca ambalajului unui produs, atât ca întreg, cât și în calitate de combinație a elementelor care îl compun, să i se poată recunoaște un caracter distinctiv, ceea ce ar veni în contradicție cu obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 207/2009.

122

În plus, recurenta susține că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept transpunând în cazul mărcilor tridimensionale criteriul, dezvoltat de Curte în ceea ce privește mărcile verbale complexe, potrivit căruia „o combinație de elemente lipsite fiecare în parte de caracter distinctiv poate avea acest caracter cu condiția ca aceasta să reprezinte mai mult decât suma pură și simplă a elementelor care o compun”.

123

OAPI susține că acest motiv trebuie respins ca nefondat.

124

Trebuie amintit că Curtea a statuat deja, cu privire la un semn tridimensional, că un eventual caracter distinctiv poate fi examinat, în parte, pentru fiecare dintre elementele sale luat în mod separat, dar, indiferent de situație, trebuie să se întemeieze pe percepția globală a publicului relevant asupra mărcii, iar nu pe prezumția potrivit căreia, odată combinate, elementele lipsite de caracter distinctiv în mod izolat nu pot avea un astfel de caracter. Într‑adevăr, simpla împrejurare că fiecare dintre aceste elemente, luat separat, este lipsit de caracter distinctiv nu exclude posibilitatea ca rezultatul combinării acestora să poată avea un caracter distinctiv (Ordonanța Timehouse/OAPI, C‑453/11 P, EU:C:2012:291, punctul 40).

125

În speță, desigur, Tribunalul a statuat la punctul 57 din hotărârea atacată că „faptul că o marcă complexă nu se compune decât din elemente lipsite de caracter distinctiv în raport cu produsele vizate permite, în general, să se concluzioneze că această marcă, apreciată ca întreg, este lipsită de caracter distinctiv”.

126

Cu toate acestea, Tribunalul a precizat imediat că această concluzie poate fi infirmată în prezența unor indicii concrete precum, printre altele, modul în care diferitele elemente sunt combinate, arătând că marca complexă, apreciată ca întreg, reprezintă mai mult decât suma elementelor din care aceasta se compune.

127

În consecință, în măsura în care, prin intermediul celui de al șaselea motiv, Voss reproșează Tribunalului că a statuat că, întrucât marca contestată este compusă din elemente lipsite în mod izolat de caracter distinctiv, aceasta este, ca întreg, lipsită de un astfel de caracter, motivul menționat trebuie respins ca întemeindu‑se pe o interpretare eronată a hotărârii atacate.

128

În ceea ce privește argumentul recurentei potrivit căruia Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept aplicând în cazul mărcii contestate jurisprudența potrivit căreia o combinație de elemente lipsite fiecare în parte de caracter distinctiv poate avea acest caracter cu condiția ca aceasta să reprezinte mai mult decât suma pură și simplă a elementelor care o compun, trebuie amintit că, astfel cum rezultă din cuprinsul punctelor 107-109 din prezenta hotărâre, Tribunalul și‑a întemeiat în mod corect aprecierea caracterului distinctiv al mărcii contestate pe impresia de ansamblu care rezultă din forma și din îmbinarea elementelor constitutive ale mărcii respective, după cum impune jurisprudența amintită la punctele 105 și 124 din prezenta hotărâre.

129

În aceste condiții, al șaselea motiv de recurs trebuie respins ca nefondat și, prin urmare, trebuie să se respingă recursul.

130

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din acest regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât OAPI a solicitat obligarea Voss la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

131

Conform articolului 140 alineatul (3) din regulamentul menționat, aplicabil de asemenea procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, Curtea poate decide ca un intervenient, altul decât cei menționați la articolul 140 alineatele (1) și (2) din regulamentul de procedură, să suporte propriile cheltuieli de judecată. În consecință, trebuie să se decidă că INTA suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a șasea) dispune: