Părţi
Motivele
Dizpozitiv

Părţi

În cauza C‑338/13,

având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Verwaltungsgerichtshof (Austria), prin decizia din 29 mai 2013, primită de Curte la 20 iunie 2013, în procedura

Marjan Noorzia

împotriva

Bundesministerin für Inneres,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din doamna R. Silva de Lapuerta (raportor), președinte de cameră, domnii J. L. da Cruz Vilaça, G. Arestis, J.‑C. Bonichot și A. Arabadjiev, judecători,

avocat general: domnul P. Mengozzi,

grefier: domnul A. Calot Escobar,

luând în considerare observațiile prezentate:

– pentru doamna Noorzia, de L. Binder, Rechtsanwalt;

– pentru guvernul austriac, de C. Pesendorfer, în calitate de agent;

– pentru guvernul elen, de M. Michelogiannaki, în calitate de agent;

– pentru Comisia Europeană, de M. Condou‑Durande și de W. Bogensberger, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 30 aprilie 2014,

pronunță prezenta

Motivele

Hotărâre

1. Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei (JO L 251, p. 12, Ediție specială, 19/vol. 6, p. 164).

2. Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Noorzia, pe de o parte, și Bundesministerin für Inneres (ministrul federal de interne, denumit în continuare „Bundesministerin”), pe de altă parte, cu privire la respingerea de către acesta din urmă a cererii formulate de doamna Noorzia prin care a solicitat obținerea unei autorizații de stabilire în scopul reîntregirii familiei.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

3. Articolul 4 din Directiva 2003/86 prevede:

„(1) Statele membre autorizează intrarea și șederea, în conformitate cu prezenta directivă și sub rezerva respectării condițiilor prevăzute de capitolul IV, precum și la articolul 16, a următorilor membri ai familiei:

(a) soțul susținătorului reîntregirii;

[…]

(5) Pentru a asigura o mai bună integrare și pentru a preveni căsătoriile forțate, statele membre pot solicita ca susținătorul reîntregirii și soțul/soția sa să aibă o vârstă minimă, care nu poate fi mai mare de 21 de ani, înainte ca soțul/soția să se poată alătura susținătorului reîntregirii.

[…]”

Dreptul austriac

4. Din decizia de trimitere reiese că litigiul principal este reglementat de Legea privind dreptul de stabilire și de ședere (Niederlassungs- und Aufenthaltsgesetz, BGBl. I, 100/2005, denumită în continuare „NAG”), intrată în vigoare la 1 ianuarie 2006.

5. În versiunea aplicabilă situației de fapt din cauza principală (BGBl. I, 111/2010), articolul 46 alineatul 4 din NAG prevede că membrilor de familie ai resortisanților unor state terțe trebuie să li se acorde, în anumite condiții, o autorizație de stabilire.

6. Articolul 2 alineatul 1 punctul 9 din NAG definește noțiunea „membru al familiei” după cum urmează:

„Membrii de familie: soțul/soția sau copilul minor celibatar, inclusiv copilul adoptat sau vitreg (familie nucleară); de asemenea, partenerii înregistrați; soții și partenerii înregistrați trebuie să aibă 21 de ani împliniți la momentul depunerii cererii; în cazul unei căsătorii multiple, […] dacă unul dintre soți locuiește deja cu susținătorul reîntregirii pe teritoriul federal, ceilalți soți nu sunt considerați membri de familie îndreptăţiţi să obțină un permis de ședere.”

Litigiul principal și întrebările preliminare

7. Doamna Noorzia, născută la 1 ianuarie 1989, este un cetățean afgan care a solicitat, la 3 septembrie 2010, o autorizație de stabilire în scopul reîntregirii familiei cu soțul său, născut la 1 ianuarie 1990, care este tot cetățean afgan și care locuiește în Austria.

8. Bundesministerin a respins această cerere prin decizia din 9 martie 2011 pentru motivul că, deși este adevărat că soțul doamnei Noorzia împlinise vârsta de 21 de ani la 1 ianuarie 2011, la data depunerii cererii la ambasada Austriei din Islamabad (Pakistan), ea nu împlinise încă vârsta menționată și că, în consecință, nu era îndeplinită o condiție specifică pentru reîntregire.

9. Bundesministerin a arătat că condiția privind împlinirea vârstei de 21 de ani la data depunerii cererii este conformă cu Directiva 2003/86.

10. Sesizată fiind de doamna Noorzia cu o acțiune împotriva deciziei adoptate de Bundesministerin, instanța de trimitere consideră că la articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 nu se precizează în mod clar momentul care trebuie luat în considerare pentru a se aprecia dacă s‑a atins limita de vârstă minimă de 21 de ani stabilită de această dispoziție.

11. În aceste condiții, Verwaltungsgerichtshof (Curtea Administrativă) a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 4 alineatul (5) din Directiva [2003/86] trebuie interpretat în sensul că se opune unei dispoziții [de drept național] potrivit căreia soții și partenerii înregistrați trebuie să fi împlinit deja vârsta de 21 de ani la momentul depunerii cererii pentru a putea fi considerați membri de familie care au dreptul la reîntregirea familiei?”

Cu privire la întrebarea preliminară

12. Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, pentru a asigura o mai bună integrare și pentru a preveni căsătoriile forțate, articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 permite statelor membre să stabilească o vârstă minimă, care nu poate fi mai mare de 21 de ani și care trebuie să fi fost împlinită de susținătorul reîntregirii și de soțul/soția sa înainte ca acesta/aceasta din urmă să se poată alătura susținătorului reîntregirii.

13. Cu toate acestea, întrucât dispoziția menționată nu definește data la care trebuie să se raporteze autoritățile naționale pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția privind această vârstă minimă, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție se opune unei reglementări naționale care prevede că soții și partenerii înregistrați trebuie să fi împlinit deja vârsta de 21 de ani la momentul depunerii cererii pentru a putea fi considerați membri de familie care au dreptul la reîntregirea familiei.

14. În această privință, trebuie arătat că, prin neprecizarea aspectului dacă, pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția privind vârsta minimă, autoritățile naționale trebuie să se raporteze la data depunerii cererii în scopul reîntregirii familiei sau la data la care s‑a pronunțat decizia cu privire la această cerere, legiuitorul Uniunii a intenționat să lase statelor membre o marjă de apreciere sub rezerva de a nu se aduce atingere efectivității dreptului Uniunii.

15. În această privință, trebuie subliniat că vârsta minimă stabilită de statele membre în temeiul articolului 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 corespunde, în definitiv, vârstei la care, potrivit statului membru în cauză, se consideră că o persoană a dobândit un grad suficient de maturitate nu numai pentru a refuza încheierea unei căsătorii impuse, ci și pentru a alege să se stabilească în mod voluntar într‑o altă țară împreună cu soțul/soția sa, în scopul de a avea o viață de familie împreună cu acesta/aceasta și de a se integra în țara respectivă.

16. În această perspectivă, trebuie să se constate că o măsură precum cea în discuție în litigiul principal, care impune ca susținătorul reîntregirii și soțul/soția sa să fi împlinit vârsta minimă cerută la data depunerii cererii, nu împiedică exercitarea dreptului la reîntregirea familiei și nici nu o face excesiv de dificilă. În plus, o astfel de măsură nu pune în discuție obiectivul prevenirii căsătoriilor forțate, întrucât permite să se prezume că, datorită gradului de maturitate mai ridicat, va fi mai dificil ca persoanele interesate să fie influențate pentru a încheia o căsătorie forțată și a accepta reîntregirea familiei, în cazul în care se prevede că acestea trebuie să fi împlinit deja vârsta de 21 de ani la data depunerii cererii decât dacă ele aveau mai puțin de 21 de ani la data respectivă.

17. În plus, luarea în considerare a datei depunerii cererii de reîntregire a familiei pentru a stabili dacă este îndeplinită condiția privind vârsta minimă este conformă cu principiile egalității de tratament și securității juridice.

18. Astfel, după cum a subliniat guvernul austriac, criteriul referitor la data depunerii cererii permite garantarea unui tratament identic pentru toți solicitanții care se află din punct de vedere cronologic în aceeași situație, asigurând faptul că admiterea cererii depinde în principal de circumstanțe imputabile solicitantului, iar nu administrației, cum ar fi durata examinării cererii.

19. Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86 trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu se opune unei reglementări naționale care prevede că soții și partenerii înregistrați trebuie să fi împlinit deja vârsta de 21 de ani la momentul depunerii cererii pentru a putea fi considerați membri de familie care au dreptul la reîntregirea familiei.

Cu privire la cheltuielile de judecată

20. Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Dizpozitiv

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 4 alineatul (5) din Directiva 2003/86/CE a Consiliului din 22 septembrie 2003 privind dreptul la reîntregirea familiei trebuie interpretat în sensul că această dispoziție nu se opune unei reglementări naționale care prevede că soții și partenerii înregistrați trebuie să fi împlinit deja vârsta de 21 de ani la momentul depunerii cererii pentru a putea fi considerați membri de familie care au dreptul la reîntregirea familiei.