—

pentru guvernul german, de T. Henze și de B. Beutler, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de A. De Stefano, avvocato dello Stato;

—

pentru Comisia Europeană, de K. Herrmann și de B. Eggers, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 4 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a aparatelor TV (JO L 314, p. 64, denumit în continuare „regulamentul delegat”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Rätzke, pe de o parte, și S+K Handels GmbH (denumită în continuare „S+K”), pe de altă parte, concurentă a domnului Rätzke în domeniul comercializării aparatelor electrice, în special a aparatelor TV, în legătură cu o acțiune în încetare întemeiată pe Legea germană privind concurența neloială.

3

Considerentul (19) al Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 19 mai 2010 privind indicarea, prin etichetare și informații standard despre produs, a consumului de energie și de alte resurse al produselor cu impact energetic (JO L 153, p. 1) are următorul cuprins:

„Comisia ar trebui să fie împuternicită să adopte acte delegate în conformitate cu articolul 290 din TFUE în ceea ce privește etichetarea și informațiile standard despre produs referitoare la consumul de energie și de alte resurse esențiale al produselor cu impact energetic în timpul utilizării. Este deosebit de important ca, pe parcursul lucrărilor sale pregătitoare, Comisia să organizeze consultări adecvate, inclusiv la nivel de experți.”

4

Considerentul (25) al acestei directive este redactat astfel:

„Atunci când statele membre pun în aplicare dispozițiile prezentei directive, acestea ar trebui să depună eforturi de a nu adopta măsuri care ar putea impune obligații birocratice și complexe inutile participanților pe piață vizați, în special întreprinderilor mici și mijlocii [IMM].”

5

Articolul 2 din directiva menționată, intitulat „Definiții”, prevede:

„În sensul prezentei directive:

[...]

[...]”

6

Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Responsabilitățile furnizorilor”, prevede:

„Statele membre se asigură că:

[...]

[...]”

7

Articolul 6 din Directiva 2010/30, intitulat „Responsabilitățile distribuitorilor”, prevede:

„Statele membre se asigură că:

8

Articolul 10 din directiva menționată, intitulat „Acte delegate”, prevede la alineatele (1)-(3):

„(1)   Comisia stabilește detaliile etichetei și fișei prin intermediul actelor delegate, în conformitate cu articolele 11, 12 și 13, cu privire la fiecare tip de produs în conformitate cu prezentul articol.

În cazul în care un produs îndeplinește criteriile enumerate la alineatul (2), acesta face obiectul unui act delegat în conformitate cu alineatul (4).

Dispozițiile actelor delegate referitoare la informații care figurează pe etichetă și în fișă privind consumul de energie și de alte resurse esențiale în timpul utilizării le permit utilizatorilor finali să ia decizii informate de achiziționare mai bune, iar autorităților de supraveghere a pieței le permit să verifice dacă produsele sunt conforme cu informațiile furnizate.

În cazul în care un act delegat prevede dispoziții atât cu privire la eficiența energetică, cât și la consumul de resurse esențiale al unui produs, formatul și conținutul etichetei trebuie să evidențieze eficiența energetică a produsului respectiv.

(2)   Criteriile menționate la alineatul (1) sunt următoarele:

(3)   La elaborarea unui proiect de act delegat, Comisia:

[...]

9

Articolele 11, 12 și 13 din Directiva 2010/30 stabilesc cadrul în care se adoptă actele delegate conform articolului 290 alineatul (2) TFUE. Articolul 11 din această directivă reglementează durata exercitării delegării de către Comisie și obligă Comisia să prezinte un raport privind competențele delegate nu mai târziu de 6 luni înainte de încheierea unei perioade de 5 ani cu începere de la 19 iunie 2010. Pe de altă parte, el impune Comisiei să notifice Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene orice act delegat după adoptarea sa. Articolul 12 din directiva menționată are ca obiect posibilitatea revocării delegării, iar articolul 13 din aceeași directivă, procedura care trebuie urmată de Parlamentul European și de Consiliu pentru a formula obiecțiuni la actele delegate.

10

Articolul 16 din Directiva 2010/13, intitulat „Transpunere”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre asigură intrarea în vigoare, până la 20 iunie 2011, a actelor cu putere de lege și a actelor administrative necesare conformării la prezenta directivă. Statele membre comunică de îndată Comisiei textele respectivelor dispoziții.

Statele membre aplică respectivele dispoziții de la 20 iulie 2011.

[...]”

11

Articolul 18 din directiva menționată, intitulat „Intrare în vigoare”, prevede:

„Prezenta directivă intră în vigoare în ziua următoare datei publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Articolul 5 literele (d), (g) și (h) se aplică de la 31 iulie 2011.”

12

În considerentul (3) al regulamentului delegat se afirmă:

„Este necesar să se stabilească dispoziții armonizate privind indicarea eficienței energetice și a consumului aparatelor TV prin intermediul etichetării și al informațiilor standard despre produs pentru a stimula producătorii să îmbunătățească eficiența energetică a aparatelor TV, pentru a încuraja utilizatorii finali să cumpere modele economice, pentru a reduce consumul de energie electrică al acestor produse și pentru a contribui la funcționarea pieței interne.”

13

Considerentul (9) al acestui regulament are următorul cuprins:

„Pentru a încuraja producția de aparate TV eficiente din punct de vedere energetic, furnizorilor care doresc să introducă pe piață aparate TV care îndeplinesc cerințele de clase de eficiență energetică mai înalte trebuie să li se permită să pună la dispoziție etichete care să indice clasele respective înainte de data de la care afișarea acestor clase devine obligatorie.”

14

Articolul 3 din regulamentul menționat, intitulat „Responsabilitățile furnizorilor”, prevede:

„(1)   Furnizorii se asigură că:

[...]

(3)   Formatul etichetei prevăzut în anexa V se aplică conform următorului calendar:

15

Articolul 4 din același regulament, intitulat „Responsabilitățile distribuitorilor”, prevede:

„Distribuitorii se asigură că:

[...]”

16

Articolul 9 din regulamentul delegat, intitulat „Intrare în vigoare”, prevede:

„Prezentul regulament intră în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Se aplică de la 30 noiembrie 2011. [...]

Prezentul regulament este obligatoriu în toate elementele sale și se aplică direct în toate statele membre.”

17

Articolul 3 alineatul 1 din Legea privind concurența neloială (Gesetz gegen den unlauteren Wettbewerb), în versiunea aplicabilă litigiului principal (BGBl. 2010 I, p. 254, denumită în continuare „UWG”), prevede:

„Sunt nelegale practicile comerciale neloiale care pot afecta semnificativ interesele concurenților, ale consumatorilor sau ale altor operatori de pe piață.”

18

Articolul 4 din UWG prevede:

„Exemple de practici comerciale neloiale

Constituie în special acte de concurență neloială

[...]

11.   actele care contravin unei dispoziții legale care privește reglementarea comportamentului pe piață în interesul operatorilor.”

19

Articolul 5a alineatele 2 și 4 din UWG are următorul cuprins:

„2   Constituie un act de concurență neloială actul de a influența libertatea de alegere a consumatorilor în sensul articolului 3 alineatul 2 prin privarea acestora de informații care, ținând seama de toate împrejurările, inclusiv limitările mijloacelor de comunicare, sunt esențiale în cazul concret respectiv.

[...]

4   Informații esențiale în sensul alineatului 2 sunt și informațiile de care nu trebuie să fie privați consumatorii în temeiul regulamentelor comunitare sau al legislației naționale de transpunere a directivelor comunitare privind comunicarea comercială, inclusiv publicitatea și comercializarea.”

20

Articolul 8 alineatul 1 prima teză din UWG are următorul cuprins:

„Împotriva oricărei persoane care săvârșește un act comercial ilicit în sensul articolelor 3 și 7 poate fi introdusă o acțiune în eliminarea stării de fapt ilicite sau, în cazul riscului de repetare, o acțiune în încetare.”

21

La 20 ianuarie 2012, S+K a pus în vânzare, în vitrina sa, un aparat TV pe care nu era aplicată eticheta referitoare la consumul energetic prevăzută în anexa V la regulamentul delegat. Aparatul TV fusese livrat de producătorul său, Haier Deutschland GmbH, unui angrosist, ElectronicPartner Handel SE, care, la rândul său, l‑a livrat către S+K la 20 mai 2011. La 20 ianuarie 2012 se fabrica încă acest tip de aparat TV.

22

În urma unui avertisment formulat de domnul Rätzke, S+K a introdus o acțiune declaratorie negativă, care, la rândul său, a fost urmată de o acțiune reconvențională a domnului Rätzke prin care acesta urmărea ca respectivei societăți să i se interzică vânzarea aparatelor TV pe care nu era aplicată eticheta prevăzută în anexa V la regulamentul delegat.

23

Această acțiune reconvențională se întemeiază pe articolul 3 alineatul 1, pe articolul 4, punctul 11, și pe articolul 8 alineatul 1 din UWG și ridică problema dacă S+K era obligată să eticheteze, conform articolului 4 litera (a) din regulamentul delegat, aparatul TV care îi fusese livrat fără etichetă la 20 mai 2011.

24

Landgericht Mühlhausen a respins acțiunea reconvențională menționată pentru motivul că aparatelor TV livrate anterior datei de 30 noiembrie 2011 fără eticheta în cauză și în conformitate cu situația legală în vigoare înainte de această dată nici nu trebuia să li se aplice o astfel de etichetă după 30 noiembrie 2011.

25

Sesizată cu apelul introdus împotriva hotărârii instanței menționate, instanța de trimitere ridică problema interpretării articolului 4 litera (a) din regulamentul delegat, care constituie, în opinia sa, o normă de comportament pe piață, în sensul articolului 4 din UWG. În această privință, arată că sintagma „pusă la dispoziție” utilizată la articolul 4 litera (a) din regulamentul delegat ar putea sugera că distribuitorul nu este supus obligației de etichetare a aparatelor TV începând cu 30 noiembrie 2011 decât dacă furnizorul a livrat aceste aparate TV cu o etichetă în conformitate cu obligația care îi revenea începând de la această dată. Cu toate acestea, finalitatea obligației de etichetare, astfel cum este enunțată în considerentul (3) al regulamentului delegat, ar putea, în opinia sa, să pledeze în favoarea unei obligații de etichetare, începând de la 30 noiembrie 2011, a oricărui aparat TV expus de distribuitori, inclusiv a celor livrate anterior acestei date. Domnul Rätzke apreciază că ar fi posibil să se deducă prin coroborare cu articolul 5 litera (d) din Directiva 2010/30 că furnizorii sunt obligați să pună la dispoziție în mod gratuit și fără întârziere etichete în toate cazurile, mai exact și pentru aparatele livrate anterior datei de 30 noiembrie 2011, pentru ca distribuitorii să se poată conforma obligației lor de etichetare începând de la această dată.

26

În aceste condiții, Thüringer Oberlandesgericht a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 4 litera (a) din regulamentul delegat [...] trebuie interpretat în sensul că

27

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 4 litera (a) din regulamentul delegat trebuie interpretat în sensul că obligația distribuitorilor de a se asigura că fiecărui aparat TV, la locul de vânzare, i s‑a aplicat o etichetă care furnizează informații privind eficiența energetică a aparatului nu se aplică decât în privința aparatelor TV introduse pe piață începând cu 30 noiembrie 2011.

28

În această privință, astfel cum au arătat părțile interesate, trebuie să se efectueze o analiză globală a obligațiilor în materie de etichetare a aparatelor TV, impuse atât distribuitorilor, cât și furnizorilor prin regulamentul delegat, ținând cont de economia acestuia, în special în lumina dispozițiilor Directivei 2010/30.

29

Astfel, articolul 4 litera (a) din regulamentul delegat obligă distribuitorii să aplice pe fiecare aparat TV eticheta pusă la dispoziție de furnizori „conform articolului 3 alineatul (1)” din acest regulament.

30

Pe de altă parte, articolul 4 din regulamentul delegat, contrar articolului 3 din acesta, nu conține un calendar autonom privind aplicarea sa ratione temporis. Or, în temeiul articolului 6 litera (b) din Directiva 2010/30, obligația de etichetare impusă distribuitorilor nu se referă decât la produsele reglementate de un act delegat, iar articolul 10 alineatul (3) litera (d) din aceeași directivă precizează că acest act delegat determină domeniul de aplicare ratione temporis al răspunderii în privința etichetării. Astfel, acesta prevede că, atunci când elaborează un proiect de act delegat, Comisia „stabilește data (datele) de punere în aplicare, orice măsuri sau perioade eșalonate sau tranzitorii, ținând seama în special de posibilele efecte asupra IMM‑urilor sau asupra unor grupuri de produse specifice fabricate în principal de către IMM‑uri”.

31

În consecință, ținând seama de faptul că articolul 4 din regulamentul delegat nu conține un calendar autonom, ci face trimitere la articolul 3 alineatul (1) din acest regulament, care reglementează responsabilitățile furnizorilor, domeniul de aplicare ratione temporis al articolului 4 din regulamentul delegat corespunde celui al articolului 3 din acesta. Astfel, obligația unui distribuitor de a aplica etichete este accesorie obligației furnizorului de a pune la dispoziție etichetele corespunzătoare.

32

În această privință, trebuie amintit că articolul 3 alineatul (3) din regulamentul delegat, în conformitate cu domeniul de aplicare ratione temporis al regulamentului menționat, care, în temeiul articolului 9 din acesta, se aplică de la 30 noiembrie 2011, nu cuprinde nicio cerință pentru aparatele TV introduse pe piață anterior acestei date. Astfel, această dispoziție reglementează în mod precis cerințele aplicabile „aparatelor TV introduse pe piață începând cu 30 noiembrie 2011”, iar ulterior progresiv, începând cu 1 ianuarie 2014, cu 1 ianuarie 2017 și cu 1 ianuarie 2020.

33

Rezultă din ceea ce precedă că, astfel cum au arătat părțile interesate, pentru a răspunde la întrebarea preliminară, trebuie să se interpreteze sintagma „introduse pe piață”, utilizată la articolul 3 alineatul (3) litera (a) din regulamentul delegat.

34

Potrivit articolului 2 litera (i) din directivă, „introducere pe piață” înseamnă punerea la dispoziție a produsului pentru prima dată pe piața Uniunii în vederea distribuției sau utilizării sale în cadrul Uniunii, fie contra cost, fie gratuit și indiferent de modul de vânzare”. În consecință, prima punere la dispoziție pe piață este decisivă, indiferent de modul de distribuție.

35

Astfel, obligația de etichetare nu le este impusă distribuitorilor decât în ceea ce privește aparatele TV puse la dispoziție pe piața Uniunii începând cu 30 noiembrie 2011, mai exact transmise de producător lanțului de vânzare începând cu această dată.

36

O astfel de abordare, care are la bază luarea în considerare a economiei articolului 4 litera (a) din regulamentul delegat, nu este repusă în discuție printr‑o interpretare teleologică a dispoziției menționate.

37

Cu siguranță, astfel cum a arătat instanța de trimitere, impunerea obligației de etichetare a aparatelor TV care au fost livrate anterior datei de 30 noiembrie 2011 ar putea încuraja utilizatorii finali să cumpere modele economice din punctul de vedere al energiei, în conformitate cu obiectivul urmărit de regulamentul delegat în sensul considerentelor (3) și (9) ale acestuia.

38

Cu toate acestea, efectul de încurajare sus‑menționat se dovedește limitat în măsura în care punerea la dispoziție a aparatelor TV a avut loc într‑o perioadă relativ scurtă.

39

Pe de altă parte, efectul limitat al obligației de etichetare care afectează și aparatele TV livrate anterior datei de 30 noiembrie 2011 ar fi disproporționat față de sarcina administrativă pe care ar determina‑o măsura pentru furnizori și distribuitori. În special, IMM‑urile s‑ar vedea obligate să ceară producătorului etichete energetice pentru toate aparatele TV livrate deja anterior datei de 30 noiembrie 2011. Or, potrivit considerentului (25) al Directivei 2010/30, nu trebuie să fie adoptate măsuri care ar putea impune obligații birocratice și complexe inutile participanților pe piață vizați, în special IMM‑urilor.

40

În ceea ce privește articolul 5 litera (d) din Directiva 2010/30, această dispoziție nu poate, contrar celor susținute de domnul Rätzke în fața instanței de trimitere, constitui temeiul unui alt rezultat. Astfel, ea nu reglementează nici împrejurările în care este necesară furnizarea de etichete, nici cadrul temporal al acestei obligații, problemă în privința căreia această directivă, mai exact articolul 10 alineatul (3) litera (d), face trimitere la dispozițiile unui act delegat. Or, actul delegat în cauză a definit în mod clar domeniul de aplicare ratione temporis al obligației de etichetare limitând sfera regulamentului delegat numai la aparatele TV introduse pe piață pentru prima dată începând cu 30 noiembrie 2011.

41

Prin urmare, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 4 litera (a) din regulamentul delegat trebuie interpretat în sensul că obligația distribuitorilor de a se asigura că fiecare aparat TV, la punctul de vânzare, are aplicată eticheta pusă la dispoziție de furnizori, conform articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat, nu se aplică decât în privința aparatelor TV care au fost introduse pe piață, mai exact transmise de producător pentru prima dată în vederea distribuției lor în cadrul lanțului de vânzare, începând cu 30 noiembrie 2011.

42

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 4 litera (a) din Regulamentul delegat (UE) nr. 1062/2010 al Comisiei din 28 septembrie 2010 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește etichetarea energetică a aparatelor TV trebuie interpretat în sensul că obligația distribuitorilor de a se asigura că fiecare aparat TV, la punctul de vânzare, are aplicată eticheta pusă la dispoziție de furnizori, conform articolului 3 alineatul (1) din regulamentul menționat, nu se aplică decât în privința aparatelor TV care au fost introduse pe piață, mai exact transmise de producător pentru prima dată în vederea distribuției lor în cadrul lanțului de vânzare, începând cu 30 noiembrie 2011.