—

pentru Agrima KG D. Gritsch Herbert & Gritsch Michael & Co., Agricola Lusia srl, Romagnoli Fratelli SpA, Agrimediterranea srl și Parini Francesco, de M. Moretto, avvocato;

—

pentru Duoccio srl, de M. Camilli, avvocato;

—

pentru Novafruit srl și Evergreen Fruit Promotion srl, de W. Viscardini și de G. Doná, avvocati;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de G. Albenzio, avvocato dello Stato;

—

pentru guvernul spaniol, de A. Rubio González, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de P. Rossi și de B.‑R. Killmann, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei din 29 martie 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și de instituire a unui regim de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și anumite alte produse agricole importate din țări terțe (JO L 90, p. 12).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Società Italiana Commercio e Servizi srl (SICES), în lichidare, Agrima KG D. Gritsch Herbert & Gritsch Michael & Co., Agricola Lusia srl, Romagnoli Fratelli SpA, Agrimediterranea srl, Parini Francesco, Duoccio srl (denumită în continuare „Duoccio”), Centro di Assistenza Doganale Triveneto Service srl, Novafruit srl și Evergreen Fruit Promotion srl, pe de o parte, și Agenzia Dogane Ufficio delle Dogane di Venezia (Agenția vamală din Veneția, denumită în continuare „Agenzia Dogane”), pe de altă parte, în legătură cu deciziile de rectificare și de plată pe care aceasta din urmă le‑a notificat în ceea ce privește unele importuri de usturoi de origine chineză înregistrat sub codul NC 0703 20 00 care a beneficiat de un tarif vamal preferențial.

3

Considerentele (1), (7)-(10) și (13)-(15) ale Regulamentului nr. 341/2007 au următorul cuprins:

[…]

[…]

4

Articolul 1 din acest regulament, intitulat „Deschiderea de contingente tarifare și taxe aplicabile”, prevede:

„(1)   […] se deschid contingente tarifare pentru importurile în Comunitate de usturoi proaspăt sau refrigerat înregistrat sub codul NC 0703 20 00 […], în condițiile stabilite de prezentul regulament. Volumul fiecărui contingent tarifar, perioada și subperioadele de aplicare a contingentului tarifar de import și numerele de ordine sunt menționate în anexa I la prezentul regulament.

(2)   Taxa vamală ad valorem aplicabilă usturoiului importat în cadrul contingentelor menționate la alineatul (1) este de 9,6 %.”

5

Articolul 4 din regulamentul menționat, intitulat „Categorii de importatori”, prevede la alineatele (2) și (3):

„(2)   «Importatori tradiționali» înseamnă importatorii care pot face proba:

[…]

(3)   «Noi importatori» înseamnă importatorii, alții decât cei menționați la alineatul (2), care au importat în Comunitate cel puțin 50 de tone de fructe și de legume […] în cursul fiecăreia dintre cele două perioade precedente încheiate de aplicare a contingentului tarifar de import sau în cursul fiecăruia dintre cei doi ani calendaristici precedenți.”

6

Articolul 5 din același regulament, intitulat „Prezentarea licențelor de import”, prevede la alineatul (2):

„Licențele de import pentru usturoiul pus în liberă circulație în cadrul contingentelor prevăzute în anexa I sunt denumite în continuare «licențe „A”».

Celelalte licențe de import sunt denumite în continuare «licențe „B”».”

7

Articolul 6 din Regulamentul nr. 341/2007, intitulat „Dispoziții generale privind cererile de licențe «A» și licențele «A»”, prevede la alineatele (2) și (4):

„(2)   Garanția […] este de 50 [de euro] pe tonă.

[…]

(4)   […] drepturile conferite de licențele «A» nu sunt transferabile.”

8

Articolul 8 din regulamentul menționat, intitulat „Cantitate de referință pentru importatorii tradiționali”, are următorul cuprins:

„În sensul prezentului capitol, «cantitate de referință» înseamnă cantitatea de usturoi importată de un importator tradițional în sensul articolului 4, după cum urmează:

[…]”

9

Articolul 9 din Regulamentul nr. 341/2007, intitulat „Restricții aplicabile cererilor de licențe «A»”, enunță la alineatul (1):

„Cantitatea totală pentru care un importator tradițional depune cereri de licențe «A» nu poate fi mai mare, în cursul unei perioade de aplicare a contingentului tarifar de import, decât cantitatea de referință a importatorului. Cererile care nu respectă această normă sunt respinse de autoritățile competente.”

10

Regulamentul (CE) nr. 1291/2000 al Comisiei din 9 iunie 2000 de stabilire a normelor comune de aplicare a regimului de licențe de import și export și de certificate de fixare în avans pentru produsele agricole (JO L 152, p. 1, Ediție specială, 03/vol. 32, p. 210), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1423/2007 al Comisiei din 4 decembrie 2007 (JO L 317, p. 36, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1291/2000”), este aplicabil contingentelor tarifare deschise prin Regulamentul nr. 341/2007, în temeiul articolului 2 din acest din urmă regulament.

11

Potrivit considerentului (21) al Regulamentului nr. 1291/2000, garanția constituită de importator este reținută integral sau parțial în cazul în care, în perioada de valabilitate a licenței sau a certificatului, importul sau exportul nu se efectuează sau se efectuează parțial.

12

Articolul 35 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1291/2000 prevede:

„[…] în cazul în care obligația de import […] nu a fost îndeplinită, garanția se reține în valoare egală cu diferența dintre:

[…]

Totuși, atunci când s‑a importat […] o cantitate sub 5 % din cea indicată în licență sau certificat, garanția se reține integral.

[…]”

13

Articolul 4 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene (JO L 312, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 166) prevede:

„(1)   Ca regulă generală, orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obținut nejustificat:

(2)   Aplicarea măsurilor menționate la alineatul (1) se limitează la retragerea avantajului obținut, la care se adaugă, dacă acest lucru este prevăzut, dobânda care poate fi calculată pe bază forfetară.

(3)   Actele despre care se stabilește că au drept scop obținerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situația în cauză, prin crearea în mod artificial a condițiilor necesare pentru obținerea avantajului, au drept consecință, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia.

(4)   Măsurile prevăzute în acest articol nu sunt considerate sancțiuni.”

14

Litigiul principal privește operațiuni de import de usturoi de origine chineză în Uniunea Europeană efectuate, la sfârșitul anului 2007 și la începutul anului 2008, de SICES, de Agrima KG D. Gritsch Herbert & Gritsch Michael & Co., de Agricola Lusia srl, de Romagnoli Fratelli SpA, de Agrimediterranea srl, de Parini Francesco, de Novafruit srl și de Evergreen Fruit Promotion srl. Acești importatori, care aveau calitatea de noi importatori, în sensul articolului 4 alineatul (3) din Regulamentul nr. 341/2007, erau titularii unor licențe „A” eliberate în conformitate cu regulamentul menționat. În temeiul acestora, importurile respective au beneficiat de o scutire de taxele specifice de 1200 de euro pe tonă net.

15

În urma unor controale a posteriori ale declarațiilor vamale referitoare la operațiunile de import de usturoi sus‑menționate, Agenzia Dogane a emis, la sfârșitul anului 2010, decizii de rectificare și de plată. Aceste decizii erau întemeiate pe revocarea scutirii de taxa specifică de 1200 de euro pe tonă net, conform articolului 4 din Regulamentul nr. 2988/95, pentru motivul că respectivele operațiuni de import ar fi eludat taxa specifică menționată.

16

În special, Agenzia Dogane a criticat mecanismul următor, pe care îl consideră fraudulos:

17

Duoccio era activă atât pe piața importatorilor de usturoi, în calitate de importator tradițional în sensul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 341/2007, cât și pe piața distribuției de usturoi în Uniune, în calitate de angrosist. La momentul faptelor din cauza principală, Duoccio trebuia să facă față unei cereri din partea consumatorilor din Uniune, dar își epuizase propriile licențe „A”, astfel încât nu mai era în măsură să importe usturoi la tariful preferențial. În plus, taxa specifică era stabilită la un asemenea nivel încât importul de usturoi în afara contingentului tarifar nu era rentabil.

18

Potrivit Agenzia Dogane, cele două vânzări succesive de usturoi, ale Duoccio și ale Tico către importatorii în discuție în litigiul principal, apoi ale acestora către Duoccio, aveau ca obiect eludarea interdicției transmiterii drepturilor conferite de licențele „A”, prevăzută la articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 341/2007. Eludarea ar rezulta din faptul că Duoccio convenise să cumpere usturoiul pus în liberă circulație chiar înainte ca importurile să aibă loc. Această societate trebuia, așadar, să fie considerată ca importatorul efectiv care a beneficiat de tariful preferențial fără să aibă dreptul la acesta.

19

Reclamantele din litigiul principal au introdus acțiuni împotriva deciziilor de rectificare și de plată la Commissione tributaria provinciale di Venezia. După ce a conexat acțiunile, aceasta din urmă le‑a respins. Commissione tributaria provinciale di Venezia a precizat că, deși diferitele operațiuni de vânzare erau valabile, importatorul efectiv era Duoccio, iar nu importatorii în discuție în litigiul principal, titulari de licențe „A”. Potrivit acesteia, existau elemente grave, precise și concordante care permiteau să se rețină caracterul fictiv al unor instrumente juridice care fuseseră utilizate numai pentru a permite importul de usturoi la tarif preferențial și eludarea interdicției de transfer al drepturilor provenite din licențele „A”. Potrivit Commissione tributaria provinciale di Venezia, faptele speței constituiau un abuz de drept.

20

Sesizată de reclamantele din litigiul principal cu un apel formulat împotriva hotărârii pronunțate de Commissione tributaria provinciale di Venezia, Commissione tributaria regionale di Venezia‑Mestre a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 6 din Regulamentul nr. 341/2007 […] trebuie interpretat în sensul că reprezintă o cesiune nelegală a unor licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale în cadrul contingentului GATT de usturoi de origine chineză împrejurarea că titularul licențelor menționate introduce pe piață usturoiul respectiv, ulterior plății taxei datorate, prin intermediul unei cesiuni către un alt operator titular de licențe de import de la care, înainte de import, cumpărase usturoiul respectiv?”

21

Prin decizia din 28 mai 2013, instanța de trimitere a decis să completeze decizia de trimitere din 12 februarie 2013. Aceasta a precizat că, prin întrebarea preliminară, se solicită Curții să stabilească dacă, pentru ca utilizarea licențelor de import cu tarif preferențial să fie legală, este suficient ca titularul acestor licențe să pună usturoiul respectiv în liberă circulație, fără a prezenta relevanță ansamblul operațiunilor comerciale anterioare și ulterioare acestei puneri în liberă circulație.

22

Trebuie amintit că, în cadrul procedurii instituite la articolul 267 TFUE, numai instanța națională, care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată, are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții (a se vedea în special Hotărârea din 15 septembrie 2011, DP grup, C-138/10, Rep., p. I-8369, punctul 28).

23

Cu toate acestea, în cadrul acestei proceduri, este de competența Curții să ofere instanței naționale un răspuns util care să îi permită să soluționeze litigiul cu care a fost sesizată. Din această perspectivă, Curtea trebuie, dacă este cazul, să reformuleze întrebările care îi sunt adresate. În plus, misiunea Curții este aceea de a interpreta toate dispozițiile de drept al Uniunii care sunt necesare instanțelor naționale pentru a statua în cauzele cu care sunt sesizate, chiar dacă respectivele dispoziții nu sunt expres indicate în întrebările adresate de aceste instanțe (a se vedea în special Hotărârea DP Grup, citată anterior, punctul 29).

24

În această privință, din decizia de trimitere reiese că nu a avut loc, în cauza principală, nicio cesiune de licențe „A” sau de drepturi conferite de astfel de licențe. Numai marfa a fost cedată, mai întâi, de un operator unui importator, apoi, după importul în Uniune, de acest importator aceluiași operator.

25

Dat fiind că articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 341/2007 prevede numai o interdicție a transferului drepturilor conferite de licențele „A”, rezultă că respectiva dispoziție nu reglementează situația în care titularul unor licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale cumpără o marfă înainte de importul său de la un operator determinat, iar ulterior i‑o revinde după ce a importat‑o în Uniune.

26

În plus, din decizia de trimitere reiese că, luate în considerare în mod individual, operațiunile de cumpărare, de import și de revânzare în discuție în litigiul principal erau valide din punct de vedere juridic. În special, în ceea ce privește importurile, erau îndeplinite toate condițiile formale de acordare a tarifului preferențial, importatorii în discuție în litigiul principal procedând la vămuirea mărfii în cauză cu ajutorul licențelor „A” obținute în mod legal.

27

Cu toate acestea, din observațiile prezentate Curții rezultă că, prin aceste operațiuni, obiectivul urmărit de cumpărătorul din Uniune, care era și importator tradițional, în sensul articolului 4 alineatul (2) din Regulamentul nr. 341/2007, era acela de a‑i permite să se aprovizioneze cu usturoi importat în cadrul contingentului tarifar prevăzut de acest regulament. Or, potrivit instanței de trimitere, această împrejurare ar putea fi reținută pentru a stabili existența unui abuz de drept.

28

Prin urmare, trebuie să se considere că întrebarea preliminară vizează aspectul dacă articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 341/2007, deși nu reglementează ca atare operațiuni prin care un importator, titular de licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, cumpără o marfă înainte de importul său în Uniune de la un operator, el însuși importator tradițional în sensul articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, dar care și‑a epuizat propriile licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, apoi i‑o revinde după ce a importat‑o în Uniune, trebuie totuși să fie interpretat în sensul că se opune unor astfel de operațiuni pentru motivul că acestea constituie un abuz de drept.

29

Potrivit unei jurisprudențe constante, justițiabilii nu se pot prevala în mod fraudulos sau abuziv de normele Uniunii (a se vedea în special Hotărârea din 12 mai 1998, Kefalas și alții, C-367/96, Rec., p. I-2843, punctul 20, Hotărârea din 23 martie 2000, Diamantis, C-373/97, Rec., p. I-1705, punctul 33, precum și Hotărârea din 21 februarie 2006, Halifax și alții, C-255/02, Rec., p. I-1609, punctul 68).

30

Astfel, aplicarea reglementării Uniunii nu poate fi extinsă într‑o asemenea măsură încât să acopere practicile abuzive ale unor operatori economici, și anume operațiunile care nu sunt realizate în cadrul tranzacțiilor comerciale normale, ci doar cu scopul de a beneficia în mod abuziv de avantajele prevăzute de dreptul Uniunii (a se vedea în special Hotărârea Halifax și alții, citată anterior, punctul 69).

31

Constatarea existenței unei practici abuzive impune întrunirea unui element obiectiv și a unui element subiectiv.

32

În ceea ce privește elementul obiectiv, trebuie să rezulte dintr‑un ansamblu de circumstanțe obiective că, în pofida unei respectări formale a condițiilor prevăzute de reglementarea Uniunii, obiectivul urmărit de această reglementare nu a fost atins (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 2000, Emsland‑Stärke, C-110/99, Rec., p. I-11569, punctul 52, și Hotărârea din 21 iulie 2005, Eichsfelder Schlachtbetrieb, C-515/03, Rec., p. I-7355, punctul 39).

33

O astfel de constatare impune de asemenea existența unui element subiectiv, în sensul că trebuie să rezulte dintr‑un ansamblu de elemente obiective că scopul esențial al operațiunilor în cauză este obținerea unui avantaj necuvenit. Astfel, interzicerea practicilor abuzive nu este relevantă atunci când operațiunile în cauză pot avea o altă justificare decât simpla obținere a unui avantaj (Hotărârea Halifax și alții, citată anterior, punctul 75). Existența unui astfel de element privind intenția operatorilor poate fi stabilită în special prin dovada caracterului pur artificial al operațiunilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Emsland‑Stärke, citată anterior, punctul 53, și Hotărârea din 21 februarie 2008, Part Service, C-425/06, Rep., p. I-897, punctul 62).

34

Deși Curtea, pronunțându‑se asupra trimiterii preliminare, poate, dacă este cazul, să ofere precizări destinate să orienteze instanța națională în interpretarea sa (Hotărârea Halifax și alții, citată anterior, punctul 77), este totuși de competența acesteia din urmă să verifice dacă elementele constitutive ale unei practici abuzive sunt întrunite în litigiul principal (a se vedea în special Hotărârea Eichsfelder Schlachtbetrieb, citată anterior, punctul 40, și Hotărârea din 11 ianuarie 2007, Vonk Dairy Products, C-279/05, Rep., p. I-239, punctul 34). În acest context, trebuie precizat că verificarea existenței unei practici abuzive impune instanței de trimitere să ia în considerare toate faptele și circumstanțele speței, inclusiv operațiunile comerciale anterioare și ulterioare importului în cauză.

35

În această privință, în primul rând, în ceea ce privește obiectivul Regulamentului nr. 341/2007, reiese din cuprinsul considerentelor (13) și (14) ale acestui regulament coroborate cu considerentele (9) și (10) ale aceluiași regulament că se impune, în gestionarea contingentelor tarifare, să fie salvgardată concurența dintre adevărații importatori, astfel încât niciun importator individual să nu poată controla piața.

36

Or, în cadrul unor operațiuni precum cele în discuție în litigiul principal, obiectivul sus‑menționat nu este atins. Desigur, după cum reiese din observațiile prezentate Curții, prin asemenea operațiuni, cumpărătorul din Uniune, care este și un importator tradițional, nu dobândește dreptul la calcularea cantității sale de referință, astfel cum este definită la articolul 8 din Regulamentul nr. 341/2007, pe o bază care să cuprindă cantitățile de mărfuri pe care le‑a cumpărat de la importatori după vămuirea acestora. Aceste operațiuni nu îi permit, așadar, să fie majorate cantitățile de mărfuri pentru care are dreptul să prezinte cereri de licență „A”, în temeiul articolului 9 din acest regulament. Totuși, asemenea operațiuni pot permite cumpărătorului din Uniune, care este și un importator tradițional care și‑a epuizat propriile licențe „A” și care nu mai este, prin urmare, în măsură să importe usturoi la tarif preferențial, să se aprovizioneze cu usturoi importat la tarif preferențial și să își extindă influența pe piață dincolo de partea din contingentul tarifar care i‑a fost atribuită.

37

În al doilea rând, în ceea ce privește elementul subiectiv vizat la punctul 33 din prezenta hotărâre, trebuie arătat că, în împrejurări precum cele în discuție în litigiul principal, pentru a se putea considera că operațiunile în cauză au drept obiectiv esențial să confere cumpărătorului din Uniune un avantaj necuvenit, este necesar ca importatorii să fi avut intenția să confere un astfel de avantaj cumpărătorului menționat și ca operațiunile să fie lipsite de orice justificare economică și comercială pentru acești importatori, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere. Constatarea de către aceasta din urmă a faptului că astfel de operațiuni nu sunt lipsite de justificare economică și comercială ar putea, cu titlu de exemplu, să se bazeze pe împrejurarea că prețul de vânzare al mărfii era stabilit la un nivel care a permis importatorilor să obțină un profit important din vânzările în cauză. De asemenea, se poate ține seama de faptul că reiese din cuprinsul articolului 35 din Regulamentul nr. 1291/2000 coroborat cu articolul 6 alineatul (2) din Regulamentul nr. 341/2007 că importatorii au obligația de a utiliza licențele „A” care le‑au fost eliberate, putând fi sancționați în caz contrar, și au deci un interes real să efectueze importuri, inclusiv în cadrul unor operațiuni precum cele în discuție în litigiul principal.

38

În acest context, chiar dacă asemenea operațiuni ar fi motivate de voința cumpărătorului de a beneficia de tariful preferențial și chiar dacă importatorii în cauză sunt conștienți de acest lucru, acestea nu pot fi considerate a priori ca fiind lipsite de justificare economică și comercială pentru aceștia din urmă.

39

Nu se poate exclude totuși ca, în anumite împrejurări, operațiuni precum cele în discuție în litigiul principal să fi fost concepute în mod artificial cu scopul esențial de a beneficia de tariful preferențial. Astfel, printre elementele care ar putea permite să se stabilească un caracter artificial al operațiunilor figurează, după cum menționează Comisia Europeană în observațiile sale, împrejurarea că importatorul titular al licențelor „A” nu își asumă niciun risc comercial, acesta fiind în realitate acoperit de cumpărătorul său care este de asemenea importator tradițional. Un asemenea caracter artificial ar putea să rezulte și din împrejurarea că marja de profit a importatorilor este nesemnificativă sau că prețurile de vânzare a usturoiului ale importatorilor către cumpărătorul din Uniune sunt inferioare prețurilor pieței.

40

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul nr. 341/2007 trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unor operațiuni prin care un importator, titular al unor licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, cumpără o marfă în afara Uniunii de la un operator, el însuși importator tradițional în sensul articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, dar care și‑a epuizat propriile licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, apoi i‑o revinde după ce a importat‑o în Uniune. Totuși, astfel de operațiuni constituie un abuz de drept atunci când au fost concepute în mod artificial cu scopul esențial de a beneficia de tariful preferențial. Verificarea existenței unei practici abuzive impune instanței de trimitere să ia în considerare toate faptele și circumstanțele speței, inclusiv operațiunile comerciale anterioare și ulterioare importului în cauză.

41

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară:

Articolul 6 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 341/2007 al Comisiei din 29 martie 2007 privind deschiderea și modul de gestionare a contingentelor tarifare și de instituire a unui regim de licențe de import și certificate de origine pentru usturoi și anumite alte produse agricole importate din țări terțe trebuie interpretat în sensul că nu se opune, în principiu, unor operațiuni prin care un importator, titular al unor licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, cumpără o marfă în afara Uniunii Europene de la un operator, el însuși importator tradițional în sensul articolului 4 alineatul (2) din acest regulament, dar care și‑a epuizat propriile licențe de import cu scutire parțială de taxe vamale, apoi i‑o revinde după ce a importat‑o în Uniune. Totuși, astfel de operațiuni constituie un abuz de drept atunci când au fost concepute în mod artificial cu scopul esențial de a beneficia de tariful preferențial. Verificarea existenței unei practici abuzive impune instanței de trimitere să ia în considerare toate faptele și circumstanțele speței, inclusiv operațiunile comerciale anterioare și ulterioare importului în cauză.