—

pentru Technische Universität Darmstadt, de N. Rauer și de D. Ettig, Rechtsanwälte;

—

pentru Eugen Ulmer KG, de U. Karpenstein și de G. Schulze, Rechtsanwälte;

—

pentru guvernul german, de T. Henze, de J. Kemper și de K. Petersen, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul italian, de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Fiorentino și de A. Collabolletta, avvocati dello Stato;

—

pentru guvernul polonez, de B. Majczyna, în calitate de agent;

—

pentru guvernul finlandez, de H. Leppo, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de F. Bulst și de J. Samnadda, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 mai 2001 privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională (JO L 167, p. 10, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 230).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Technische Universität Darmstadt (denumită în continuare „TU Darmstadt”), pe de o parte, și Eugen Ulmer KG (denumită în continuare „Ulmer”), pe de altă parte, privind punerea la dispoziția publicului de către TU Darmstadt, prin intermediul terminalelor instalate în clădirile unei biblioteci, a unei cărți cuprinse în cadrul colecțiilor sale și ale cărei drepturi de exploatare sunt deținute de Ulmer.

3

Considerentele (31), (34), (36), (40), (44), (45) și (51) ale Directivei 2001/29 au următorul cuprins:

[…]

[…]

[…]

[…]

4

Articolul 2 din această directivă, intitulat „Dreptul de reproducere”, prevede:

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea directă sau indirectă, temporară sau permanentă, prin orice mijloace și în orice formă, în totalitate sau în parte:

5

Articolul 3 din directiva menționată, intitulat „Dreptul de comunicare publică a operelor și dreptul de a pune la dispoziția publicului alte obiecte protejate”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre prevăd dreptul exclusiv al autorilor de a autoriza sau de a interzice orice comunicare publică a operelor lor, prin cablu sau fără cablu, inclusiv punerea la dispoziția publicului a operelor lor, astfel încât oricine să poată avea acces la acestea din orice loc și în orice moment.”

6

Articolul 5 din aceeași directivă, intitulat „Excepții și limitări”, prevede la alineatul (2):

„Statele membre pot să prevadă excepții și limitări de la dreptul de reproducere prevăzut la articolul 2, în următoarele cazuri:

[…]”

7

Articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2001/29 prevede:

„Statele membre pot să prevadă excepții sau limitări la drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 în următoarele cazuri:

[…]

[…]”

8

Potrivit articolului 5 alineatul (5) din această directivă:

„Excepțiile și limitările prevăzute la alineatele (1), (2), (3) și (4) se aplică numai în anumite cazuri speciale care nu intră în conflict cu exploatarea normală a operei sau a altui obiect protejat și nu aduc în mod nejustificat atingere intereselor legitime ale titularului dreptului.”

9

Articolul 52b din Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe [Gesetz über Urheberrecht und verwandte Schutzrechte (Urheberrechtsgesetz), denumită în continuare „UrhG”] din 9 septembrie 1965 (BGBl. I, p. 1273), în versiunea aplicabilă la data faptelor din litigiul principal, are următorul cuprins:

„Reproducerea operelor în locurile pentru lectură electronică amenajate în bibliotecile publice, muzee și arhive

Este admisă punerea la dispoziție a operelor publicate aflate în fondul bibliotecilor publice, al muzeelor sau al arhivelor, al căror scop nu este obținerea de avantaje comerciale sau economice directe sau indirecte, exclusiv în clădirile respectivelor instituții în locurile speciale pentru lectură electronică amenajate de acestea în scopul cercetării sau al studiului privat, dacă acest lucru nu contravine dispozițiilor contractuale. Nu este permis, în principiu, ca în locurile pentru lectură electronică amenajate să se pună la dispoziție simultan mai multe exemplare dintr‑o lucrare decât cuprinde fondul instituției respective. Punerea la dispoziție generează plata unei remuneraţii echitabile. Numai o societate de gestiune colectivă poate valorifica dreptul în discuție.”

10

TU Darmstadt administrează o bibliotecă regională și universitară în care a amenajat locuri pentru lectură electronică care permit publicului să consulte lucrări cuprinse în fondul acestei biblioteci.

11

Printre aceste lucrări, se regăsea din luna ianuarie sau februarie a anului 2009 manualul domnului Schulze, W., „Einführung in die neuere Geschichte” (denumit în continuare „manualul în litigiu”), publicat de Ulmer, o editură științifică cu sediul în Stuttgart (Germania).

12

TU Darmstadt nu a acceptat oferta făcută de Ulmer la 29 ianuarie 2009 de achiziţionare şi de utilizare, sub formă de cărţi electronice, a manualelor pe care le editează, printre care se numără şi manualul în litigiu.

13

TU Darmstadt a digitalizat acest manual pentru a‑l pune la dispoziţia utilizatorilor în locurile pentru lectură electronică amenajate în biblioteca sa. Locurile respective nu permiteau consultarea simultană a unui număr de exemplare din această operă mai mare decât cel deţinut de această bibliotecă. Utilizatorii locurilor pentru lectură puteau să imprime pe hârtie opera, în totalitate sau în parte, sau să o stocheze pe un stick USB și puteau să o păstreze în forma respectivă la părăsirea bibliotecii.

14

Sesizat de Ulmer, Landgericht Frankfurt am Main (Tribunalul Regional din Frankfurt am Main) a considerat, prin hotărârea din 6 martie 2011, că titularul drepturilor și instituția trebuiau să fi încheiat în prealabil un acord privind utilizarea digitală a operei în discuție pentru ca aplicarea articolului 52b din UrhG să fie exclusă. Totodată, această instanță a respins cererea formulată de Ulmer prin care s‑a solicitat să se interzică TU Darmstadt să digitalizeze sau să asigure digitalizarea manualului în litigiu. Instanța a admis însă cererea acestei societăți prin care s‑a solicitat să se interzică posibilitatea ca utilizatorii bibliotecii TU Darmstadt, din locurile pentru lectură electronică amenajate în aceasta, să imprime opera amintită și/sau să o stocheze pe un stick USB și/sau să păstreze aceste reproduceri la părăsirea bibliotecii.

15

Sesizat de TU Darmstadt cu un recurs, Bundesgerichtshof (Curtea Federală de Justiţie) consideră că se pune în primul rând problema dacă operele şi celelalte obiecte protejate fac „obiectul condițiilor de achiziționare sau de licențiere”, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, atunci când titularul de drepturi propune unei instituţii menţionate la această dispoziţie să încheie, în condiţii adecvate, contracte de licenţă de utilizare a acestora, sau dacă trebuie să se rețină o altă interpretare a acestei dispoziţii, potrivit căreia nu ar fi vizate decât situaţiile în care titularul şi instituţia implicate au încheiat o convenţie cu privire la acest aspect.

16

Instanța menționată apreciază că, spre deosebire de versiunea în limba germană a acestei dispoziţii, versiunile în limbile engleză şi franceză ale acesteia pledează pentru prima dintre aceste interpretări. Interpretarea s‑ar putea sprijini şi pe economia generală şi pe finalitatea Directivei 2001/29. În schimb, dacă numai încheierea unei convenţii ar permite excluderea posibilității ca dispoziţia amintită să se aplice, instituţia implicată ar putea să refuze o ofertă adecvată a titularului drepturilor pentru a beneficia de dispoziţia de limitare în discuţie, ceea ce ar însemna de asemenea că acest titular nu ar beneficia de o remuneraţie adecvată a cărei obţinere ar constitui totuși unul dintre obiectivele acestei directive.

17

În al doilea rând, instanța de trimitere ridică problema dacă articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că permite statelor membre să acorde instituțiilor menționate la această dispoziție dreptul de a digitaliza operele cuprinse în colecțiile lor, în măsura în care comunicarea sau punerea la dispoziție a acestor opere pe terminalele lor necesită o astfel de reproducere. Instanța de trimitere consideră că statele membre ar trebui să dispună de o competenţă de natură accesorie pentru a prevedea o astfel de excepţie de la dreptul de reproducere menţionat la articolul 2 din această directivă sau o astfel de limitare a acestui drept, din moment ce, în caz contrar, nu s‑ar asigura efectul util al articolului 5 alineatul (3) litera (n) din directiva amintită. Această competenţă ar putea oricum să fie dedusă din modul de redactare a articolului 5 alineatul (2) litera (c) din aceeași directivă.

18

În al treilea rând, instanța de trimitere consideră că în litigiul principal se ridică întrebarea dacă, conform articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, statele membre au posibilitatea să prevadă un regim de limitări care să permită utilizatorilor unei instituţii menţionate la această dispoziţie să imprime pe hârtie sau să stocheze ori să descarce pe un stick USB, în totalitate sau în parte, operele comunicate sau puse la dispoziţia lor de către instituţia menţionată pe terminalele sale.

19

În această privință, instanţa apreciază mai întâi că, deşi acestor imprimări, stocări sau descărcări, din moment ce au legătură cu reproducerea unei opere, nu li se aplică, în principiu, limitarea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, ele ar putea fi totuşi permise ca o prelungire a comunicării sau a punerii la dispoziţie a unei opere de către instituţia implicată în temeiul unei alte limitări, îndeosebi în temeiul excepţiei denumite „copia privată”, prevăzută la articolul 5 alineatul (2) litera (b) din această directivă.

20

În continuare, obiectivul menţionat la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, care constă în a permite utilizarea în mod eficient, în scopul cercetării sau al studiului privat, a textelor comunicate sau puse la dispoziţie pe terminalele unei instituţii precum o bibliotecă, ar sugera o interpretare a acestei dispoziţii în sensul că imprimarea pe hârtie a unei opere de pe un terminal ar trebui să fie permisă, în timp ce stocarea pe un stick USB nu ar trebuie să fie permisă.

21

În sfârşit, instanța de trimitere consideră că o astfel de interpretare a articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 ar permite de asemenea să se asigure faptul că întinderea limitării prevăzute la această dispoziţie respectă tripla condiţie care figurează la articolul 5 alineatul (5) din directiva menționată. Astfel, stocarea unei opere pe un stick USB ar aduce în mai mare măsură atingere drepturilor de autor asupra acestei opere în comparație cu imprimarea pe hârtie a acesteia.

22

În aceste condiții, Bundesgerichtshof a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

23

Prin intermediul primei întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă o operă face obiectul „condițiilor de achiziționare sau de licențiere”, în sensul articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, atunci când titularul de drepturi a propus unei instituții, precum o bibliotecă publică menționată la această dispoziție, să încheie, în condiții adecvate, un contract de licență sau de utilizare a acestei opere.

24

Toate părțile interesate care au depus observaţii scrise, mai puțin Ulmer, propun să se răspundă negativ la această întrebare şi susţin, în esență, o interpretare potrivit căreia noțiunea „condițiile de achiziționare sau de licențiere”, care figurează la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, trebuie înțeleasă în sensul că titularul dreptului de autor şi instituţia implicate trebuie să fi încheiat un contract de licenţă sau de utilizare a operei avute în vedere în care să se specifice condiţiile în care această instituţie o poate utiliza.

25

Ulmer susține că simplul fapt că titularul dreptului de autor propune unei biblioteci publice să încheie un contract de licenţă sau de utilizare, cu condiţia ca această propunere să fie „adecvată”, este suficient pentru ca aplicarea articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 să fie exclusă.

26

În această privință, mai întâi, din compararea versiunilor lingvistice ale articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 şi în special a versiunilor în limbile engleză, franceză, germană şi spaniolă, care utilizează cuvintele „terms”, „conditions”, „Regelung” şi, respectiv, „condiciones”, rezultă că legiuitorul Uniunii a utilizat în textul acestei dispoziţii noţiunile „condiţii” sau „dispoziţii”, care se referă mai curând la clauze contractuale efectiv convenite decât la simple oferte contractuale.

27

În continuare, trebuie amintit că limitarea care decurge din articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 urmăreşte promovarea interesului public legat de încurajarea cercetării şi a studiului privat, prin difuzarea cunoştinţelor, ceea ce constituie, de altfel, obiectivul fundamental al unor instituţii precum bibliotecile publice.

28

Or, interpretarea preconizată de Ulmer implică faptul că titularul dreptului de autor ar putea, printr‑o intervenţie unilaterală şi absolut discreţionară, să priveze instituţia vizată de dreptul de a beneficia de această limitare şi să împiedice astfel realizarea obiectivului său fundamental şi promovarea interesului public sus‑menţionat.

29

Pe de altă parte, considerentul (40) al Directivei 2001/29 prevede că ar trebui promovate contracte sau licențe specifice care, fără a crea dezechilibre, să favorizeze astfel de instituții și obiectivele acestora în materie de difuzare.

30

Astfel cum a subliniat în esență avocatul general la punctele 21 și 22 din concluzii, considerentele (45) și (51) ale acestei directive confirmă, inclusiv în versiunea lor în limba germană, că, mai ales în contextul excepţiilor şi al limitărilor enumerate la articolul 5 alineatul (3) din Directiva 2001/29, se face referire la relaţii contractuale efective, precum şi la încheierea şi la punerea în aplicare a unor acorduri contractuale efective, iar nu la simple oferte de contracte sau de licenţe.

31

Pe de altă parte, interpretarea propusă de Ulmer este greu de conciliat cu obiectivul urmărit de articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, care constă în păstrarea unui echilibru just între drepturile și interesele titularilor de drepturi, pe de o parte, și ale utilizatorilor de obiecte protejate care doresc să le comunice public în scopul cercetării sau al studiului privat efectuate de particulari, pe de altă parte.

32

În plus, dacă simpla propunere de a încheia un contract de licenţă sau de utilizare ar fi suficientă pentru ca aplicarea articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 să fie exclusă, o astfel de interpretare ar fi de natură să lipsească limitarea prevăzută la această dispoziţie de o mare parte a conţinutului său, ba chiar de efectul său util, din moment ce, dacă ar fi reţinută, limitarea menţionată s‑ar aplica, astfel cum a susţinut Ulmer, numai operelor din ce în ce mai rare, pentru care nu este oferită încă pe piaţă o versiune electronică, în special sub formă de carte electronică.

33

În sfârşit, nici interpretarea potrivit căreia trebuie să fie vorba despre condiţii contractuale convenite efectiv nu poate fi înlăturată, contrar celor susținute de Ulmer, din cauza faptului că ar intra în conflict cu tripla condiţie prevăzută la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2001/29.

34

În această privință, este suficient să se constate că limitarea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 este însoţită de mai multe restricţii care garantează, chiar dacă aplicarea acestei dispoziţii este exclusă numai în ipoteza în care se convine asupra unor condiţii contractuale efective, că o astfel de limitare rămâne aplicabilă în cazuri speciale care nu aduc atingere exploatării normale a operelor şi nici nu cauzează un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularului dreptului de autor.

35

Având în vedere consideraţiile care precedă, trebuie să se răspundă la prima întrebare că noțiunea „condițiile de achiziționare sau de licențiere”, care figurează la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, trebuie interpretată în sensul că implică necesitatea ca titularul de drepturi şi o instituţie precum o bibliotecă publică, menţionată la acest articol, să fi încheiat un contract de licenţă sau de utilizare a operei respective, specificând condiţiile în care această instituţie poate să o utilizeze.

36

Prin intermediul celei de a doua întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să acorde bibliotecilor publice menționate la această dispoziție dreptul de a digitaliza operele cuprinse în colecțiile lor dacă acest act de reproducere este necesar pentru a pune operele respective la dispoziția utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale în clădirile acestor instituții.

37

Cu titlu introductiv, este necesar să se arate că este cert că digitalizarea unei opere, întrucât constă în esență în conversia acesteia din format analog în format digital, constituie un act de reproducere a operei.

38

Se pune, așadar, problema dacă articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 permite statelor membre să confere bibliotecilor publice acest drept de reproducere în condițiile în care, potrivit articolului 2 din această directivă, autorii dispun de dreptul exclusiv de a autoriza sau de a interzice reproducerea operelor lor.

39

În această privință, trebuie mai întâi să se constate că, potrivit dispozițiilor articolului 5 alineatul (3) prima teză din Directiva 2001/29, excepțiile și limitările care figurează la acest alineat vizează drepturile prevăzute la articolele 2 și 3 din această directivă și, prin urmare, atât dreptul exclusiv de reproducere de care beneficiază titularul de drepturi, cât și dreptul de comunicare publică a operelor.

40

Cu toate acestea, articolul 5 alineatul (3) litera (n) din directiva menționată limitează utilizarea operelor, în sensul acestei dispoziții, la „comunicarea sau punerea la dispoziți[e]” a acestora și, prin urmare, la acte legate numai de dreptul exclusiv de comunicare publică a operelor menționat la articolul 3 din aceeași directivă.

41

În continuare, trebuie amintit că, pentru a exista un „act de comunicare” în sensul articolului 3 alineatul (1) din Directiva 2001/29, este suficient în special ca respectivele opere să fie puse la dispoziția unui public, astfel încât persoanele care îl compun să poată avea acces la acestea, fără a avea relevanță dacă ele utilizează sau nu utilizează această posibilitate (Hotărârea Svensson și alții, C‑466/12, EU:C:2014:76, punctul 19).

42

Rezultă de aici că, în împrejurări precum cele din cauza principală, faptul că o instituție, cum este o bibliotecă publică care se încadrează în prevederile articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, conferă acces la o operă cuprinsă în colecțiile sale unui „public”, mai precis tuturor persoanelor care utilizează terminalele speciale amenajate în clădirile sale în scopul cercetării sau al studiului privat, trebuie să fie calificat drept „punere la dispoziție” și, în consecință, drept „act de comunicare” în sensul articolului 3 alineatul (1) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Svensson și alții, EU:C:2014:76, punctul 20).

43

Acest drept de comunicare a operelor pe care îl dețin instituțiile precum bibliotecile publice menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, în limitele condițiilor prevăzute la această dispoziție, ar risca să fie golit în mare parte de conținutul său, ba chiar de efectul său util, dacă ele nu ar dispune de un drept accesoriu de digitalizare a operelor avute în vedere.

44

Un astfel de drept este recunoscut respectivelor instituții la articolul 5 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2001/29, atunci când este vorba despre „acte specifice de reproducere”.

45

Această condiție a specificității trebuie interpretată în sensul că instituțiile vizate nu pot, ca regulă generală, să efectueze o digitalizare integrală a colecțiilor lor.

46

În schimb, această condiție este în principiu respectată atunci când digitalizarea anumitor opere dintr‑o colecție este necesară pentru „utilizarea, în scopul cercetării sau studiului privat, prin comunicarea sau punerea la dispoziția persoanelor […], prin intermediul unor terminale speciale”, astfel cum prevede articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29.

47

Pe de altă parte, întinderea acestui drept accesoriu de digitalizare trebuie să fie stabilită printr‑o interpretare a articolului 5 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2001/29 în lumina articolului 5 alineatul (5) din aceasta, potrivit căruia această limitare se aplică numai în anumite cazuri speciale, care nu contravin unei exploatări normale a operei sau a altui obiect protejat și nu prejudiciază în mod nerezonabil interesele legitime ale titularului dreptului de autor, întrucât această din urmă dispoziție nu are totuși vocația de a lărgi întinderea excepțiilor și limitărilor prevăzute la articolul 5 alineatul (2) din această directivă (a se vedea în acest sens Hotărârea Infopaq International, C‑5/08, EU:C:2009:465, punctul 58, și Hotărârea ACI Adam și alții, C‑435/12, EU:C:2014:254, punctul 26).

48

În speță, este necesar să se constate că în legislația națională aplicabilă se ține cont în mod corect de condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (5) din directiva menționată, din moment ce rezultă, în primul rând, din textul articolului 52b din UrhG că digitalizarea unor opere de către bibliotecile publice nu poate avea drept consecință ca numărul de exemplare din fiecare dintre operele puse la dispoziția utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale să depășească numărul de exemplare pe care aceste biblioteci l‑au achiziționat în format analog. În al doilea rând, deși, în temeiul acestei dispoziții din dreptul național, digitalizarea operei nu este, ca atare, însoțită de o obligație de compensare, punerea la dispoziție ulterioară a acesteia în format digital pe terminale speciale ocazionează plata unei remunerații adecvate.

49

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 coroborat cu articolul 5 alineatul (2) litera (c) din aceasta trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca un stat membru să acorde bibliotecilor publice menționate la această dispoziție dreptul de a digitaliza operele cuprinse în colecțiile lor dacă acest act de reproducere este necesar pentru a pune respectivele opere la dispoziția utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale în clădirile acestor instituții.

50

Prin intermediul celei de a treia întrebări, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să acorde bibliotecilor publice menționate la această dispoziție dreptul de a pune opere la dispoziția utilizatorilor prin intermediul unor terminale speciale care permit imprimarea acestora pe hârtie sau stocarea lor pe un stick USB.

51

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 40 și 42 din prezenta hotărâre, limitarea prevăzută la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 nu acoperă, în principiu, decât anumite acte de comunicare care intră în mod normal în sfera dreptului exclusiv al titularului menționat la articolul 3 din această directivă, mai precis pe cele prin care instituțiile interesate pun la dispoziția persoanelor o operă, în scopul cercetării sau al studiului privat, prin intermediul unor terminale speciale amenajate în clădirile lor.

52

Or, este cert că acte precum imprimarea unei opere pe hârtie sau stocarea acesteia pe un stick USB, chiar dacă devin posibile datorită unor funcționalități ale terminalelor speciale pe care poate fi consultată această operă, nu sunt acte de „comunicare” în sensul articolului 3 din Directiva 2001/29, ci acte de „reproducere” în sensul articolului 2 din această directivă.

53

Astfel, este vorba despre crearea unei noi copii analoge sau digitale a copiei digitale a operei puse la dispoziția utilizatorilor de către o instituție prin intermediul unor terminale speciale.

54

Aceste acte de reproducere, spre deosebire de anumite operațiuni de digitalizare a unei opere, nu pot fi permise nici în temeiul unui drept accesoriu care rezultă din dispozițiile coroborate ale articolului 5 alineatul (2) litera (c) și ale articolului 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, din moment ce nu sunt necesare pentru a permite punerea la dispoziția utilizatorilor acestei opere, prin intermediul unor terminale speciale, cu respectarea condițiilor impuse prin aceste dispoziții. În plus, actele menționate, dat fiind că nu sunt efectuate de către instituțiile menționate la articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29, ci de utilizatorii terminalelor speciale amenajate în clădirile acestor instituții, nu pot fi autorizate în temeiul acestei dispoziții.

55

În schimb, astfel de acte de reproducere pe suport analogic sau digital pot fi eventual autorizate în temeiul legislației naționale care transpune excepțiile sau limitările prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (a) sau litera (b) din Directiva 2001/29, din moment ce, în fiecare caz în parte, sunt îndeplinite condițiile impuse prin aceste dispoziții, în special condiția privind compensația echitabilă de care trebuie să beneficieze titularul de drepturi.

56

Pe de altă parte, astfel de acte de reproducere trebuie să respecte condițiile prevăzute la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 2001/29. În consecință, întinderea textelor reproduse nu poate mai ales să producă un prejudiciu nejustificat intereselor legitime ale titularilor dreptului de autor.

57

Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se răspundă la a treia întrebare că articolul 5 alineatul (3) litera (n) din Directiva 2001/29 trebuie interpretat în sensul că nu se aplică unor acte precum imprimarea unor opere pe hârtie sau stocarea lor pe un stick USB, efectuate de utilizatori de pe terminale speciale amenajate în biblioteci publice, menționate la această dispoziție. În schimb, astfel de acte pot fi eventual autorizate în temeiul legislației naționale care transpune excepțiile sau limitările prevăzute la articolul 5 alineatul (2) litera (a) sau litera (b) din această directivă, din moment ce, în fiecare caz în parte, sunt îndeplinite condițiile impuse prin aceste dispoziții.

58

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a patra) declară: