1

Prin recursurile formulate, Comisia Europeană, în cauza C‑93/13 P, precum și Versalis SpA (denumită în continuare „Versalis”) și Eni SpA (denumită în continuare „Eni”), în cauza C‑123/13 P, solicită anularea hotărârii pronunțate de Tribunalul Uniunii Europene la 13 decembrie 2012 (Versalis și Eni/Comisia, T‑103/08, EU:T:2012:686, denumită în continuare „hotărârea atacată”), având ca obiect o acțiune, formulată împreună de Versalis și de Eni, prin care se urmărea anularea Deciziei C(2007) 5910 final a Comisiei din 5 decembrie 2007 privind o procedură în conformitate cu articolul 81 [CE] și articolul 53 din Acordul SEE (Cazul COMP/38.629 – Cauciuc cu cloropren, denumită în continuare „decizia în litigiu”) sau, în subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzii aplicate în solidar societăților Versalis și Eni prin această decizie.

2

Prin recursul formulat, Comisia solicită anularea hotărârii atacate în măsura în care Tribunalul a redus la 106200000 de euro cuantumul amenzii aplicate prin decizia în litigiu societăților Versalis și Eni. Recursul formulat de Versalis și de Eni are ca obiect anularea aceleiași hotărâri în măsura în care Tribunalul a respins acțiunea formulată de acestea.

3

Eni este societatea‑mamă care controlează în ultimă instanță grupul cu același nume, care a intrat pe piața cauciucului cloropren („chloroprene rubber”, denumit în continuare „CR”) la sfârșitul anului 1992 prin achiziția ramurii CR a grupului Rhône‑Poulenc, din care făcea parte societatea specializată în CR cu denumirea „Distugil”. În perioada cuprinsă între 13 mai 1993 și 31 octombrie 1997, societatea responsabilă cu activitatea referitoare la CR (denumită în continuare „activitatea CR”) în cadrul grupului Eni era EniChem Elastomeri Srl (denumită în continuare „EniChem Elastomeri”), controlată în proporție de 100 % de EniChem SpA (denumită în continuare „EniChem”), ea însăși controlată, în parte direct și în parte indirect, de Eni într‑o proporție cuprinsă între 99,93 % și 99,97 % din capitalul social al acesteia. La 1 noiembrie 1997, EniChem Elastomeri a fost absorbită de EniChem. Aceasta din urmă a preluat responsabilitatea activităților anterioare ale EniChem Elastomeri, care a încetat să existe ca entitate juridică distinctă. La 1 ianuarie 2002, EniChem și‑a transferat activitatea CR filialei sale deținute în proporție de 100 %, și anume Polimeri Europa SpA (denumită în continuare „Polimeri Europa”). La 21 octombrie 2002, Eni a dobândit întregul control direct al Polimeri Europa. La 30 aprilie 2003, EniChem și‑a schimbat denumirea socială pentru a se numi „[confidențial]”. În luna aprilie 2012, Polimeri Europa și‑a schimbat denumirea socială și are în prezent denumirea „Versalis”.

4

La 18 decembrie 2002, Bayer AG (denumită în continuare „Bayer”) a informat Comisia Comunităților Europene cu privire la existența unei înțelegeri pe piața CR, exprimându‑și disponibilitatea de a coopera cu aceasta în condițiile prevăzute de Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele referitoare la înțelegeri (JO 2002, C 45, p. 3, denumită în continuare „Comunicarea din 2002 privind cooperarea”). Prin decizia din 27 ianuarie 2003, Comisia a acordat Bayer imunitate condiționată la amenzi.

5

În urma comunicării informațiilor de către Bayer, Comisia a efectuat verificări inopinate în instalațiile Dow Deutschland Inc., la 27 martie 2003, și în clădirile Denka Chemicals GmbH (denumită în continuare „Denka Chemicals”), la 9 iulie 2003.

6

La 15 iulie 2003, Tosoh Corp. și Tosoh Europe BV (denumită în continuare „Tosoh Europe”) și, respectiv, la 21 noiembrie 2003, DuPont Dow Elastomers LLC (denumită în continuare „DDE”), o societate comună deținută în proporție egală de EI DuPont de Nemours and Company (denumită în continuare „EI DuPont”) și de The Dow Chemicals Company (denumită în continuare „Dow”), au formulat o cerere de clemență în conformitate cu Comunicarea din 2002 privind cooperarea.

7

În luna martie 2005, Comisia a trimis primele solicitări de informații întreprinderilor destinatare ale deciziei în litigiu, în temeiul articolului 18 din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 [CE] și 82 [CE] (JO 2003, L 1, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 167, rectificare în Ediție specială, 08/vol. 4, p. 269).

8

La primirea primei solicitări de informații, [confidențial], fostă EniChem, și Polimeri Europa, devenită Versalis, au introdus, la 15 aprilie 2005, cereri de clemență. [confidențial] a prezentat Comisiei alte declarații în cadrul acestei cereri de clemență în lunile mai 2005 și noiembrie 2006.

9

Prin scrisorile din 7 martie 2007, Comisia a informat Tosoh Corp., Tosoh Europe și DDE cu privire la concluzia sa provizorie potrivit căreia elementele de probă pe care acestea i le comunicaseră reprezentau o valoare adăugată semnificativă în sensul punctului 22 din Comunicarea din 2002 privind cooperarea și, prin urmare, cu privire la intenția sa de a reduce cuantumul amenzii pe care, în lipsa acestora, ar fi aplicat‑o, cu un cuantum cuprins în una dintre marjele prevăzute la punctul 23 litera (b) primul paragraf din această comunicare, și anume cu 30-50 % în cazul Tosoh Corp. și Tosoh Europe și cu 20-30 % în cazul DDE. Prin scrisorile din aceeași zi, [confidențial], fostă EniChem, și Polimeri Europa, devenită Versalis, au fost informate că cererile lor nu îndeplineau condițiile prevăzute la punctul 8 literele (a) și (b) din comunicarea menționată și că, în temeiul punctelor 15 și 17 din aceasta, nu ar obține imunitate condiționată la amendă.

10

La 13 martie 2007, Comisia a inițiat procedura administrativă și a adoptat o comunicare privind obiecțiunile referitoare la o încălcare a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind Spațiul Economic European din 2 mai 1992 (JO 1994, L 1, p. 3, Ediție specială, 11/vol. 53, p. 4, denumit în continuare „Acordul privind SEE”), adresată unui număr de douăsprezece societăți, printre care Eni, Polimeri Europa, devenită Versalis, și [confidențial], fostă EniChem. Toate destinatarele comunicării privind obiecțiunile au prezentat Comisiei în răspuns observații scrise și și‑au exercitat dreptul de a fi audiate în cadrul unei audieri care a avut loc la 21 iunie 2007.

11

La 5 decembrie 2007, Comisia a adoptat decizia în litigiu. Această decizie a fost notificată societății Eni la 10 decembrie 2007 și societății Polimeri Europa, devenită Versalis, la 11 decembrie 2007. Un rezumat al deciziei în litigiu, astfel cum a fost modificată prin Decizia C(2008) 2974 final a Comisiei din 23 iunie 2008, a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 3 octombrie 2008 (JO C 251, p. 11). Această ultimă decizie a fost adresată numai societăților EI DuPont, DuPont Performance Elastomers SA, DuPont Performance Elastomers LLC și Dow.

12

Din decizia în litigiu reiese că, în perioada cuprinsă între anii 1993 și 2002, mai mulți producători de CR, destinatari ai deciziei în litigiu, au participat la o încălcare unică și continuă a articolului 81 CE și a articolului 53 din Acordul privind SEE, extinsă la ansamblul teritoriului Spațiului Economic European (SEE), care consta în acorduri și practici concertate cu privire la alocarea și la stabilizarea piețelor, a cotelor de piață și a cotelor de vânzări de CR, precum și la coordonarea și la punerea în aplicare a mai multor creșteri de prețuri, la stabilirea unui acord asupra prețurilor minime, la împărțirea clienților și la schimbul de informații sensibile din punct de vedere concurențial. Acești producători se întruneau în mod regulat, de mai multe ori pe an, în cadrul unor reuniuni multilaterale sau bilaterale.

13

Potrivit articolelor 1-3 din decizia în litigiu, astfel cum a fost modificată prin Decizia C(2008) 2974 final:

„Articolul 1

Următoarele întreprinderi au încălcat articolul 81 [CE] și, începând de la 1 ianuarie 1994, articolul 53 din Acordul privind SEE participând, în perioadele menționate, la un acord unic și continuu și la practici concertate în sectorul [CR]:

Articolul 2

Pentru încălcarea menționată la articolul 1 se aplică următoarele amenzi:

Articolul 3

Întreprinderile menționate mai sus pun imediat capăt încălcărilor vizate la articolul 1, în măsura în care nu au făcut deja acest lucru.

Acestea se abțin de la repetarea oricărui act sau comportament descris la articolul 1, precum și a oricărui act sau comportament care are un obiect sau efect identic sau similar.”

14

Pentru a stabili cuantumul amenzilor, Comisia a aplicat Orientările privind calcularea amenzilor aplicate în temeiul articolului 23 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1/2003 (JO 2006, C 210, p. 2, Ediție specială, 08/vol. 4, p. 264, denumite în continuare „Orientările din 2006”). Aceasta a luat în considerare o anumită proporție din valoarea vânzărilor de CR realizate de fiecare întreprindere implicată, în cadrul SEE, în cursul anului calendaristic 2001, ultimul an complet de participare la încălcare, pe care a înmulțit‑o cu numărul anilor de încălcare.

15

Pentru a stabili această proporție, Comisia a considerat că acordurile orizontale de împărțire a piețelor și de stabilire a prețurilor se numărau, prin însăși natura lor, printre cele mai grave restrângeri ale concurenței. În această privință, Comisia a apreciat de asemenea că, în cadrul SEE, cota de piață combinată a întreprinderilor participante la încălcare se ridica la 100 %, că întinderea geografică a încălcării era mondială și că încălcarea fusese pusă în aplicare în mod sistematic.

16

Comisia a decis că proporția valorii vânzărilor fiecărei întreprinderi implicate, de care trebuia să se țină seama pentru stabilirea cuantumului de bază al amenzii care trebuia aplicată, era de 21 %.

17

Ca urmare a participării la încălcare pe o durată de nouă ani a EI DuPont, a Bayer, a Denki Kagaku Kogyo, a Denka Chemicals, a Eni și a Polimeri Europa devenită Versalis, precum și a Tosoh Corp. și a Tosoh Europe (denumite în continuare, împreună, „Tosoh”) și pe o durată de șase ani și o lună a DuPont Performance Elastomers SA și a DuPont Performance Elastomers LLC (denumite în continuare, împreună, „DPE”), precum și a Dow, în temeiul punctului 24 din Orientările din 2006, Comisia a înmulțit cu 9 cuantumurile de bază ale amenzilor stabilite în funcție de valoarea vânzărilor societăților Eni și Polimeri Europa devenită Versalis, EI DuPont, Bayer, Denki Kagaku Kogyo, Denka Chemicals și Tosoh și cu 6,5 cuantumurile de bază ale amenzilor stabilite în funcție de valoarea vânzărilor DPE și Dow.

18

Pentru a descuraja întreprinderile în cauză să participe la un acord privind împărțirea pieței sau la acorduri orizontale de stabilire a prețurilor precum cele în discuție în speță și luând în considerare în special elementele menționate la punctul 15 din prezenta hotărâre, Comisia a inclus, în temeiul punctului 25 din Orientările din 2006, în cuantumul de bază al amenzilor un cuantum suplimentar de 20 % din valoarea vânzărilor fiecărei întreprinderi implicate.

19

Ținând seama de aceste elemente, cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată societăților Eni și Polimeri Europa, devenită Versalis, a fost stabilit la 59 de milioane de euro.

20

În ceea ce privește ajustările cuantumurilor de bază ale amenzilor, pe de o parte, în temeiul circumstanțelor agravante, cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată societăților Eni și Versalis a fost majorat cu 60 %, iar cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată Bayer a fost majorat cu 50 % pentru motivul că aceste întreprinderi săvârșiseră încălcări repetate. Comisia a reținut circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate în privința Versalis și a Eni pentru motivul participării Anic SpA (denumită în continuare „Anic”) la o înțelegere în sectorul polipropilenei, încălcare constatată prin Decizia 86/398/CEE din 23 aprilie 1986 privind o procedură de aplicare a articolului [81 CE] (IV/31.149 – Polipropilenă) (JO L 230, p. 1, denumită în continuare „Decizia «polipropilenă»”), și a EniChem la o înțelegere în sectorul PVC‑ului, încălcare constatată prin Decizia 94/599/CE din 27 iulie 1994 privind o procedură de aplicare a articolului [81 CE] (IV/31.865 – PVC) (JO L 239, p. 14, denumită în continuare „Decizia «PVC II»”). Circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate nu a fost reținută în privința Bayer decât în temeiul unei singure încălcări anterioare deciziei în litigiu.

21

Pe de altă parte, în temeiul circumstanțelor atenuante prevăzute la punctul 29 din Orientările din 2006 nu a fost acordată nicio reducere a cuantumurilor de bază ale amenzilor, întrucât Comisia a respins toate cererile de reducere care îi fuseseră prezentate în acest sens.

22

Comisia a aplicat de asemenea la cuantumul de bază al amenzii unor întreprinderi destinatare ale deciziei în litigiu o majorare specială pentru a asigura amenzilor un efect de descurajare suficient, ținând seama de nivelul deosebit de important al cifrei de afaceri a acestor întreprinderi, dincolo de bunurile și de serviciile la care încălcarea se referă. Cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată societăților Polimeri Europa, devenită Versalis, și Eni a fost înmulțit cu 1,4, iar cuantumul de bază al amenzii care trebuia aplicată societății Dow a fost înmulțit cu 1,1.

23

Prin urmare, cuantumul de bază al amenzii care urma să fie aplicată societăților Eni și Polimeri Europa, devenită Versalis, a fost majorat, ajungând astfel la 132,16 milioane de euro.

24

În ceea ce privește aplicarea Comunicării din 2002 privind cooperarea, Comisia a acordat Bayer o reducere a cuantumului de bază al amenzii de 100 %, de 50 % Tosoh și de 25 % EI DuPont, DPE și Dow. Comisia a respins cererile de reducere a acestui cuantum formulate în temeiul comunicării menționate de [confidențial], fostă EniChem, și de Polimeri Europa, devenită Versalis.

25

Cuantumul amenzii aplicate societăților Eni și Polimeri Europa, devenită Versalis, a fost astfel stabilit la 132,16 milioane de euro, sumă pe care acestea din urmă sunt obligate să o plătească în solidar.

26

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 20 februarie 2008, Polimeri Europa, devenită Versalis, și Eni au solicitat, cu titlu principal, anularea deciziei în litigiu și, în subsidiar, anularea sau reducerea cuantumului amenzii care le‑a fost aplicată în solidar prin această decizie.

27

În fața Tribunalului, Versalis și Eni au invocat unsprezece motive, dintre care șase vizau anularea deciziei în litigiu și erau întemeiate, în primul rând, pe încălcarea articolului 81 CE și pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu în ceea ce privește imputarea încălcării în sarcina Eni, în al doilea rând, pe încălcarea dreptului la apărare, întrucât decizia în litigiu era contrară scrisorii de închidere a procedurii în privința [confidențial], fostă EniChem, în al treilea rând, pe încălcarea articolului 81 CE și pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu în ceea ce privește imputarea încălcării în sarcina Polimeri Europa, devenită Versalis, în al patrulea rând, pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu și pe o motivare contradictorie, pe lipsa investigării și pe încălcarea articolului 81 CE în ceea ce privește aprecierea faptelor și a probelor de către Comisie, în special în ceea ce privește participarea [confidențial], fostă EniChem, și a Polimeri Europa, devenită Versalis, la reuniunile care au avut loc între anii 1993 și 2002, în al cincilea rând, pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu și pe o motivare contradictorie, pe lipsa investigării și pe încălcarea articolului 81 CE ca urmare a calificării încălcării drept încălcare unică și continuă și, în șaselea rând, pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu și pe lipsa investigării în ceea ce privește calcularea duratei încălcării.

28

Cinci motive vizau anularea sau reducerea cuantumului amenzii și erau întemeiate, în primul rând, pe stabilirea eronată a cuantumului de bază al amenzii, în al doilea rând, pe încălcarea principiului proporționalității și pe un viciu de motivare a deciziei în litigiu în ceea ce privește ajustările cuantumului de bază al amenzii în temeiul săvârșirii unor încălcări repetate, în temeiul circumstanțelor atenuante și pentru a asigura efectul de descurajare, în al treilea rând, pe stabilirea eronată a plafonului de 10 % din cifra de afaceri, în al patrulea rând, pe neluarea în considerare a cooperării în afara domeniului de aplicare al Comunicării din 2002 privind cooperarea și, în al cincilea rând, pe nereducerea cuantumului amenzii în temeiul acestei comunicări.

29

Tribunalul a confirmat legalitatea deciziei cu excepția, la punctele 287 și 386 din hotărârea atacată, a luării în considerare a circumstanței agravante a săvârșirii unor încălcări repetate și a nivelului coeficientului multiplicator al cuantumului de bază al amenzii utilizat în scop de descurajare. Apreciind că circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate nu putea fi reținută în privința Eni, ci numai în privința Versalis, Tribunalul a redus procentajul de majorare a acestui cuantum în temeiul circumstanței amintite de la 60 % la 50 %. Tribunalul a redus și respectivul coeficient multiplicator de la 1,4 la 1,2. În consecință, Tribunalul a redus cuantumul amenzii aplicate în solidar societăților Polimeri Europa, devenită Versalis, și Eni de la 132,16 milioane de euro la 106,2 milioane de euro.

30

Comisia solicită Curții:

31

Versalis și Eni solicită Curții:

32

Versalis și Eni solicită Curții:

33

Comisia solicită Curții:

34

Prin decizia președintelui Curții din 21 ianuarie 2014, cauzele C‑93/13 P și C‑123/13 P au fost conexate pentru buna desfășurare a fazei scrise și orale a procedurii, precum și în vederea pronunțării hotărârii.

35

Motivele vor fi prezentate în ordinea punctelor atacate din hotărârea Tribunalului.

36

Prin intermediul primului motiv, referitor la punctele 53-78 din hotărârea atacată, Versalis și Eni susțin că, întrucât a imputat societății‑mamă, Eni, încălcarea pretins săvârșită de societățile pe care aceasta le controlează în sectorul CR, Tribunalul s‑a îndepărtat, cu încălcarea articolului 81 CE, de jurisprudența pertinentă a Curții și de obligațiile de motivare care îi revin în cadrul aprecierii probelor prezentate pentru a răsturna prezumția exercitării efective a unei influențe decisive, astfel încât Tribunalul a încălcat și principiile fundamentale ale legalității, caracterului personal al răspunderii în materie de înțelegeri, prezumției de nevinovăție și dreptului la apărare, precum și răspunderii limitate a societăților.

37

Versalis și Eni amintesc câteva elemente pe care le‑au prezentat în fața Tribunalului, în special că Eni nu a participat la încălcarea în cauză, că nu a desfășurat niciodată o activitate în sectorul chimiei, mai precis al CR, că nu exista nicio situație de cumul de funcții între membrii organelor sale de conducere și cei ai filialelor sale, că procesul decizional al acestora din urmă este propriu fiecăreia dintre ele, că, în plus, nu există niciun flux de informații („reporting lines”) al filialelor respective către societatea‑mamă a acestora și că Eni a exercitat doar rolul obișnuit al unei societăți holding de participații în privința filialelor sale active într‑un sector de mai mică importanță decât sectorul în care ea își desfășoară activitățile sale principale și care, în orice caz, este diferit de acesta.

38

Versalis și Eni susțin că hotărârea este viciată în măsura în care, în mod incoerent și fără o motivare pertinentă, Tribunalul a considerat ca fiind total lipsit de interes acest ansamblu de elemente stabilite din punct de vedere material care, conform jurisprudenței Curții, era de natură să dovedească lipsa exercitării efective de către Eni a unei influențe decisive asupra filialelor sale. În practică, această constatare a Tribunalului ar echivala cu a considera prezumția influenței decisive efective ca fiind o prezumție irefragabilă, cu nerespectarea principiilor enunțate în Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia (C‑97/08 P, EU:C:2009:536) și cu încălcarea principiilor caracterului personal al răspunderii și al pedepsei, precum și prezumției de nevinovăție și dreptului la apărare.

39

Făcând trimitere la Hotărârea Eni/Comisia, (C‑508/11 P, EU:C:2013:289), în care Curtea a răspuns la un motiv asemănător referitor la aceleași entități, Comisia consideră că primul motiv este vădit lipsit de temei.

40

Primul motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni privește aplicarea în cazul Eni a prezumției influenței decisive a societăților‑mamă asupra filialelor implicate în încălcările normelor de concurență ale Uniunii. Astfel cum a amintit Curtea la punctul 46 din Hotărârea Eni/Comisia (EU:C:2013:289) evocată de Comisie, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că comportamentul unei filiale poate fi imputat, în vederea aplicării articolului 81 CE, societății‑mamă în special atunci când, deși are personalitate juridică distinctă, această filială nu își stabilește în mod autonom comportamentul pe piață, ci aplică în esență instrucțiunile care îi sunt date de societatea‑mamă, având în vedere mai ales legăturile economice, organizatorice și juridice care unesc cele două entități juridice. Astfel, într‑un asemenea caz, întrucât societatea‑mamă și filiala sa fac parte din aceeași unitate economică și, prin urmare, formează o singură întreprindere, în sensul articolului 81 CE, Comisia poate să adreseze o decizie prin care să impună amenzi societății‑mamă fără să fie necesară stabilirea implicării personale a acesteia în cadrul încălcării.

41

Rezultă de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că, în cazul particular în care o societate‑mamă deține totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului filialei sale care a săvârșit o încălcare a normelor de concurență ale Uniunii, există o prezumție refragabilă potrivit căreia respectiva societate‑mamă exercită efectiv o influență decisivă asupra filialei sale (Hotărârea Eni/Comisia, EU:C:2013:289, punctul 47).

42

Într‑o asemenea situație, este suficient să se dovedească de către Comisie că totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului unei filiale este deținut de societatea‑mamă a acesteia pentru a se considera că prezumția respectivă este îndeplinită. Prin urmare, Comisia va fi în măsură să considere societatea‑mamă ca fiind obligată în solidar la plata amenzii aplicate filialei sale, cu excepția cazului în care această societate‑mamă, căreia îi revine obligația de a răsturna această prezumție, prezintă elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că filiala sa se comportă în mod autonom pe piață (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, EU:C:2009:536, punctul 61, precum și Hotărârea Elf Aquitaine/Comisia, C‑521/09 P, EU:C:2011:620, punctul 57).

43

În plus, în cazul particular în care o societate holding deține totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului unei societăți interpuse care deține la rândul său totalitatea sau cvasitotalitatea capitalului unei filiale a grupului său, autoare a unei încălcări a normelor de concurență ale Uniunii, există de asemenea o prezumție refragabilă potrivit căreia această societate holding exercită o influență decisivă asupra comportamentului societății interpuse și, indirect, prin intermediul acesteia din urmă, și asupra comportamentului filialei respective (a se vedea în acest sens Hotărârea Eni/Comisia, EU:C:2013:289, punctele 48 și 49, precum și jurisprudența citată).

44

În speță, așa cum a constatat Tribunalul la punctul 63 din hotărârea atacată, este cert că, pe întreaga durată a încălcării în cauză, Eni a deținut, în parte direct și în parte indirect, între 99,93 % și 100 % din capitalul societăților responsabile în cadrul grupului său cu activitatea CR, și anume, în mod succesiv, EniChem Elastomeri, EniChem și Polimeri Europa, devenită Versalis. În consecință, prezumția amintită la punctele 41 și 43 din prezenta hotărâre este aplicabilă și societății Eni.

45

În ceea ce privește elementele invocate de Versalis și de Eni, este necesar să se constate că Tribunalul le‑a examinat la punctele 66-72 din hotărârea atacată. Motivarea acestei hotărâri nu lasă loc niciunei îndoieli asupra considerațiilor pe care s‑a bazat decizia Tribunalului cu privire la acest aspect și permite, în consecință, Curții să își exercite controlul. Prin urmare, hotărârea atacată nu este afectată de niciun viciu de motivare în această privință. Așadar, la punctul 73 din hotărârea atacată, Tribunalul a concluzionat fără a săvârși o eroare de drept că Versalis și Eni nu au reușit să răstoarne prezumția influenței decisive a Eni asupra filialelor sale EniChem Elastomeri, EniChem și Polimeri Europa, devenită Versalis, în lipsa aducerii unor elemente de probă suficiente de natură să demonstreze că aceste filiale se comportau în mod autonom pe piața relevantă.

46

Contrar a ceea ce susțin Versalis și Eni, această constatare a Tribunalului nu este echivalentă cu a considera că prezumția influenței decisive efective este o prezumție irefragabilă. Astfel, faptul că este greu să se facă proba contrară necesară pentru a răsturna o prezumție nu înseamnă, în sine, că această prezumție este de fapt irefragabilă, mai ales atunci când entitățile în privința cărora acționează prezumția sunt cele mai în măsură să caute această probă în propria sferă de activitate (a se vedea Hotărârea Elf Aquitaine/Comisia, EU:C:2011:620, punctul 70).

47

Așadar, nici obiecția întemeiată pe faptul că, prin admiterea caracterului irefragabil al acestei prezumții, Tribunalul ar fi încălcat principiile caracterului personal al răspunderii și al pedepsei, precum și prezumției de nevinovăție și dreptului la apărare nu poate fi admisă.

48

În consecință, este necesar ca primul motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni să fie respins ca nefondat.

49

Prin intermediul celui de al doilea motiv, referitor la punctele 94, 95 și 97 din hotărârea atacată, întemeiat pe o încălcare a principiului răspunderii personale, Versalis și Eni reproșează Tribunalului că, întrucât a imputat societății Versalis încălcarea săvârșită de [confidențial], fostă EniChem, acesta a aplicat în mod eronat jurisprudența pertinentă a Curții și că nu a motivat suficient respingerea argumentelor lor.

50

Invocând Hotărârile ETI și alții (C‑280/06, EU:C:2007:775) și ThyssenKrupp Nirosta/Comisia (C‑352/09 P, EU:C:2011:191), Versalis și Eni susțin, în esență, că Curtea nu a admis posibilitatea de a deroga de la principiul răspunderii personale decât cu titlu excepțional și în anumite condiții, care nu sunt îndeplinite în speță. În această privință, Versalis și Eni arată în special că [confidențial], fostă EniChem, nu a încetat să existe din punct de vedere juridic și economic. Ele invocă și insuficiența motivării hotărârii atacate.

51

Comisia amintește că riscul ca [confidențial], fostă EniChem, să devină o „cochilie goală”, constatat la punctul 95 din hotărârea atacată, este un element de fapt care nu este supus controlului Curții. Aceasta adaugă că, în orice caz, Curtea nu a limitat cazurile de răspundere a unei societăți cesionare la situațiile în care o societate cedentă a încetat orice activitate economică. Potrivit jurisprudenței Curții rezultate din Hotărârile Aalborg Portland și alții/Comisia (C‑204/00 P, C‑205/00 P, C‑211/00 P, C‑213/00 P, C‑217/00 P și C‑219/00 P, EU:C:2004:6) și ETI și alții (EU:C:2007:775), numai existența unei „legături structurale” între societatea cedentă și societatea cesionară care face parte din același grup ar fi decisivă în vederea stabilirii răspunderii acesteia din urmă.

52

Al doilea motiv invocat de Versalis și de Eni în cauza C‑123/13 P privește problema succesiunii de întreprinderi. Astfel cum a amintit Curtea la punctul 51 din Hotărârea Versalis/Comisia (C‑511/11 P, EU:C:2013:386), dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că dreptul Uniunii în materie de concurență vizează activitățile întreprinderilor și că noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care desfășoară o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare. În cazul în care o asemenea entitate încalcă normele de concurență, răspunderea pentru această încălcare revine, potrivit principiului răspunderii personale, întreprinderii respective.

53

Curtea a statuat deja că, atunci când două entități constituie o singură entitate economică, faptul că entitatea care a săvârșit încălcarea există încă nu împiedică, în sine, sancționarea entității căreia aceasta i‑a transferat activitățile sale economice. În special, o asemenea punere în aplicare a sancțiunii este admisibilă atunci când aceste entități au fost sub controlul aceleiași persoane și, având în vedere legăturile strânse care le unesc atât pe plan economic, cât și organizațional, au aplicat, în esență, aceleași instrucțiuni comerciale (a se vedea Hotărârea ETI și alții, EU:C:2007:775, punctele 48 și 49 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea Versalis/Comisia, EU:C:2013:386, punctul 52).

54

La punctele 91 și 92 din hotărârea atacată, Tribunalul a amintit legăturile care există între societățile responsabile succesiv cu activitatea CR în cadrul grupului și deținerea directă sau indirectă de către Eni, în calitate de societate‑mamă, a mai mult de 99,9 % din capitalul social al tuturor acestor societăți. Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a concluzionat în mod întemeiat, la punctul 93 din hotărârea atacată, că exista o continuitate economică între societatea cedentă implicată în înțelegere, și anume EniChem, devenită [confidențial], și societatea cesionară, și anume Polimeri Europa, devenită Versalis.

55

Pe de altă parte, Tribunalul a considerat, la punctul 95 din hotărârea atacată, că exista un risc ca exploatantul inițial al activității CR în cadrul grupului Eni, în speță EniChem, devenită [confidențial], să devină o „cochilie goală” în urma restructurărilor interne ale grupului și ca sancțiunea aplicată acesteia în temeiul dreptului referitor la înțelegeri să nu aibă în acest caz niciun efect. Este vorba despre o apreciere a unei situații de fapt, care nu este supusă controlului Curții în cadrul unui recurs.

56

Având în vedere aceste considerații, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a constatat, la punctul 98 din hotărârea atacată, că Comisia era îndreptățită să atribuie societății Polimeri Europa, devenită Versalis, toate comportamentele ilicite ale EniChem, devenită [confidențial], în pofida faptului că [confidențial] încă exista.

57

Această constatare nu poate fi repusă în discuție de faptul că, la punctul 144 din Hotărârea ThyssenKrupp Nirosta/Comisia (EU:C:2011:191), Curtea a hotărât că este cuprinsă de asemenea în ipoteza de la punctul 53 din prezenta hotărâre situația în care entitatea care a săvârșit încălcarea a încetat să existe din punct de vedere juridic sau economic, din moment ce o sancțiune aplicată unei întreprinderi care nu mai exercită activități economice riscă să fie lipsită de efect de descurajare, tocmai pentru că din acea hotărâre nu reiese că imputarea unei încălcări unei entități care nu este autorul acesteia s‑ar limita numai la cazurile în care aplicarea unei sancțiuni societății autoare a încălcării nu și‑ar atinge scopul disuasiv (a se vedea Hotărârea Versalis/Comisia, EU:C:2013:386, punctul 55).

58

Astfel, în Hotărârea ETI și alții (EU:C:2007:775), la care Curtea s‑a referit în mod expres la punctul 144 din Hotărârea ThyssenKrupp Nirosta/Comisia (EU:C:2011:191), Curtea a decis că Comisia fusese îndreptățită să impute încălcarea în cauză unei societăți care nu era autorul comportamentelor ilicite într‑o situație în care entitatea autoare a încălcării a continuat să existe ca operator economic pe alte piețe (a se vedea Hotărârea ETI și alții, EU:C:2007:775, punctul 45). Curtea s‑a bazat în această apreciere pe faptul că, la data comportamentelor lor ilicite, societățile în cauză erau deținute de aceeași entitate publică (a se vedea Hotărârea ETI și alții, EU:C:2007:775, punctul 50, precum și Hotărârea Versalis/Comisia, EU:C:2013:386, punctul 56).

59

Trebuie să se constate de asemenea că domeniul de aplicare al Hotărârii ETI și alții (EU:C:2007:775) nu se limitează, contrar celor susținute de Versalis și de Eni, la cazurile în care entitățile vizate sunt controlate de o autoritate publică. Astfel, la punctul 44 din acea hotărâre, Curtea a precizat că este lipsită de relevanță împrejurarea că un transfer de activități nu este hotărât de particulari, ci de legiuitor în perspectiva unei privatizări. Curtea a apreciat, așadar, că ar fi putut exista eventuale îndoieli cu privire la imputabilitatea unei încălcări în sarcina entității având‑cauză în ipoteza, cel mult, a unui control comun exercitat de o autoritate publică, îndoieli care au fost risipite de Curte. În schimb, nu poate exista nicio îndoială cu privire la o astfel de imputabilitate în ipoteza în care acest control, precum în prezenta cauză, este exercitat de o societate de drept privat (a se vedea Hotărârea Versalis/Comisia, EU:C:2013:386, punctul 57).

60

Având în vedere aceste considerații, Tribunalul nu a săvârșit, așadar, o eroare de drept prin faptul că a considerat că Comisia putea imputa în mod valabil societății Versalis toate comportamentele anticoncurențiale în cauză.

61

În ceea ce privește viciul de motivare invocat, Tribunalul a prezentat în detaliu, la punctele 89-98 din hotărârea atacată, rațiunile pentru care a considerat nefondat motivul invocat în primă instanță prin care se urmărea ca respectivele comportamente să nu fie imputate societății Versalis. Motivarea acestei hotărâri nu lasă loc niciunei îndoieli asupra considerațiilor pe care s‑a bazat decizia Tribunalului cu privire la acest aspect și permite, în consecință, Curții să își exercite controlul. Prin urmare, hotărârea atacată nu este afectată de niciun viciu de motivare în această privință.

62

Întrucât niciunul dintre argumentele aferente celui de al doilea motiv al recursului formulat de Versalis și Eni nu a fost admis, este necesar ca acest motiv să fie respins ca nefondat.

63

În cadrul celui de al treilea motiv al recursului lor, Versalis și Eni reproșează Tribunalului că a aplicat eronat și contradictoriu principiul jurisprudențial referitor la necesara disociere expresă de o înțelegere în scopul neimputabilității încălcării și că a încălcat principiul in dubio pro reo prin faptul că a reținut, la punctul 173 din hotărârea atacată, că EniChem, devenită [confidențial], a participat la reuniunea din 12 iunie sau din 13 iunie 1993 de la Florența și, la punctul 183 din aceeași hotărâre, că reuniunile care au avut loc în cursul anului 2002, la care a luat parte Polimeri Europa, devenită Versalis, au avut un caracter anticoncurențial. De asemenea, Tribunalul ar fi denaturat probele atunci când a constatat că, așa cum afirmă Comisia, cele două reuniuni care au avut loc în anul 2002 aveau o natură anticoncurențială. În consecință, considerând că EniChem și Polimeri Europa participaseră la înțelegere pe întreaga durată a acesteia, cu alte cuvinte, în perioada cuprinsă între luna mai 1993 și luna mai 2002, nu numai că Tribunalul a făcut o apreciere eronată, dar a și omis să exercite un control jurisdicțional pe fond.

64

Comisia arată argumentele societăților Versalis și Eni urmăresc să repună în discuție aprecierile de fapt ale Tribunalului și că, în consecință, motivul trebuie declarat inadmisibil.

65

Este necesar să se constate că, prin intermediul respectivului motiv, Versalis și Eni contestă constatări și aprecieri de fapt care nu constituie, cu excepția cazului denaturării elementelor de probă prezentate în fața Tribunalului, o chestiune de drept supusă ca atare controlului Curții.

66

În ceea ce privește critica referitoare la denaturarea respectivelor elemente, trebuie să se constate că Versalis și Eni nu au dovedit că Tribunalul le‑ar fi denaturat în mod vădit.

67

Așadar, al treilea motiv trebuie declarat inadmisibil.

68

Prin intermediul celui de al patrulea motiv al recursului lor, referitor la punctul 239 și următoarele din hotărârea atacată, Versalis și Eni susțin că Tribunalul a încălcat dreptul Uniunii prin aceea că a omis să evidențieze erorile săvârșite de Comisie la determinarea cuantumului de bază al amenzii în sensul Orientărilor din 2006.

69

În primul rând, acestea reproșează Tribunalului un viciu de motivare al hotărârii atacate, care nu răspunde la obiecțiile formulate în procedura în primă instanță. Pe de altă parte, Tribunalul ar fi încălcat principiile proporționalității și egalității de tratament întrucât a omis să aprecieze pe fond, ținând seama de elementele factuale care i‑au fost supuse spre examinare, respectarea de către Comisie a principiilor echității, proporționalității și egalității de tratament la stabilirea cuantumului de bază al amenzii în temeiul gravității încălcării și a cuantumului suplimentar.

70

În al doilea rând, Versalis și Eni reproșează Tribunalului că, întrucât s‑a abținut să răspundă la motivul lor, invocat în ședință, referitor la neaplicarea de către Comisie a punctului 18 din Orientările din 2006, acesta a încălcat principiile proporționalității și egalității de tratament.

71

În al treilea rând, impută Tribunalului faptul că nu a reținut, pentru calcularea cuantumului de bază al amenzii, numărul de ani care corespund duratei încălcării, astfel cum rezultă aceasta din elementele invocate în cadrul celui de al treilea motiv al recursului în cauza C‑123/13 P.

72

Mai întâi, Comisia susține că al patrulea motiv al recursului în această cauză este imprecis și reia argumentele formulate în primă instanță. În continuare, unele obiecții formulate de Versalis și de Eni s‑ar referi la aprecierea elementelor de fapt. În sfârșit, niciun motiv specific referitor la aplicarea punctului 18 din Orientările din 2006 privind calcularea amenzilor nu ar fi fost invocat în primă instanță. În ceea ce privește durata încălcării, Comisia consideră nu se poate reproșa nicio eroare Tribunalului.

73

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 35 din concluzii, prima obiecție formulată de Versalis și de Eni este inadmisibilă întrucât prin această obiecție ele nu critică hotărârea atacată, ci fac trimitere la argumentele pe care le‑au prezentat în primă instanță.

74

A doua obiecție este de asemenea inadmisibilă întrucât Versalis și Eni nu dovedesc că au invocat în fața Tribunalului un motiv privind neaplicarea de către Comisie a punctului 18 din Orientările din 2006.

75

A treia obiecție, în măsura în care se întemeiază pe ipoteza admiterii celui de al doilea motiv al recursului în cauza C‑123/13 P, trebuie să fie respinsă.

76

În consecință, al patrulea motiv al recursului în cauza respectivă trebuie declarat în parte inadmisibil și în parte nefondat.

77

În cadrul primului motiv, Comisia critică punctele 272-275 din hotărârea atacată, care au următorul cuprins:

78

Criticând îndeosebi punctele 273 și 274 din hotărârea atacată, Comisia reproșează Tribunalului că a încălcat principiile de drept referitoare la exercitarea dreptului la apărare considerând că aceste principii impuneau, pentru a reține circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate în privința Eni, ca aceasta din urmă să fi fost destinatară a comunicării privind obiecțiunile referitoare la prima încălcare și a deciziei de constatare a acestei încălcări.

79

Potrivit Comisiei, dreptul la apărare este asigurat dacă, în momentul în care își anunță intenția de a constata săvârșirea unor încălcări repetate, acordă părților posibilitatea de a demonstra că nu sunt îndeplinite condițiile existenței unor încălcări repetate. Comisia arată că, în speță, Eni a avut posibilitatea de a răsturna prezumția de control asupra filialei sale.

80

În cadrul celui de al doilea aspect al motivului amintit, privind îndeosebi punctul 274 din hotărârea atacată, Comisia arată că existența unor încălcări repetate nu presupune în mod necesar ca o primă sancțiune pecuniară să fi fost aplicată societății‑mamă, ci numai constatarea unei prime încălcări. Ar fi suficient să se constate că societatea‑mamă forma, cu o filială pe care o controlează în cvasitotalitatea sa, o întreprindere care a săvârșit o nouă încălcare și pentru care o majorare în temeiul săvârșirii unor încălcări repetate este justificată. Pentru a aprecia dacă o întreprindere a suportat consecințele unei prime constatări a unei încălcări, trebuie analizată tendința acestei entități economice de a săvârși o nouă încălcare, iar nu tendința societăților care o compun luate în considerare în mod separat.

81

Comisia susține că motivarea Tribunalului riscă să afecteze acțiunea represivă a Comisiei, care ar fi obligată să adreseze în mod sistematic o comunicare privind obiecțiunile tuturor societăților care formează întreprinderea implicată în săvârșirea primei încălcări, indiferent dacă în speța analizată trebuie să li se aplice o amendă. Pe de altă parte, nu se poate admite că circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate nu se aplică unor societăți care fac parte din aceeași întreprindere numai din cauza structurii organizaționale a grupului de care aceste societăți aparțin.

82

Versalis și Eni susțin că primul motiv al recursului Comisiei trebuie să fie respins. Acestea arată că Eni nu a fost niciodată audiată sau implicată în procedurile în care s‑au adoptat Deciziile „polipropilenă” și „PVC II” și consideră că nu este legitim să se afirme că Eni putea, în cadrul procedurii prealabile adoptării deciziei în litigiu, să furnizeze elemente de natură să răstoarne prezumția influenței decisive a Eni asupra Anic și a EniChem, devenită [confidențial], pentru perioadele contemporane procedurilor, încheiate de mult timp, în care s‑au adoptat Deciziile „polipropilenă” și „PVC II”.

83

În plus, faptul că Comisia nu a implicat Eni în procedurile respective ar arăta că Comisia considera că circumstanța controlării de către o societate‑mamă a 100 % din capitalul unei filiale implicate era, în această privință, lipsită de pertinență. Versalis și Eni amintesc că deținerea totalității capitalului filialei de către societatea‑mamă era la data respectivă insuficientă pentru a dovedi influența decisivă a acesteia și că Comisia ar fi trebuit să dovedească exercitarea efectivă de către Eni a unei astfel de influențe asupra Anic și a EniChem.

84

Versalis și Eni arată de asemenea că actuala Eni este o societate total diferită de cea care era la data Deciziilor „polipropilenă” și „PVC II”, și anume un organism public controlat și dirijat de guvernul italian pentru a permite statului italian să gestioneze participațiile sale în anumite sectoare considerate de interes național.

85

În ceea ce privește al doilea aspect al primului motiv al recursului Comisiei, Versalis și Eni susțin că Comisia a realizat o lectură eronată a punctului 274 din hotărârea atacată. În opinia lor, Tribunalul nu se referă la o sancțiune sub forma unei amenzi, ci mai degrabă la lipsa răspunderii Eni în cadrul Deciziilor „polipropilenă” și „PVC II”, în măsura în care aceasta nu se număra printre întreprinderile sancționate.

86

Primul motiv al recursului Comisiei se referă la circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate reținută împotriva Eni ca urmare a condamnării Anic și a EniChem prin Deciziile „polipropilenă” și, respectiv, „PVC II”, în temeiul participării lor la înțelegeri.

87

Astfel cum rezultă din cuprinsului punctului 28 din Orientările din 2006 și din jurisprudența Curții, circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate se caracterizează prin continuarea sau repetarea de către o întreprindere a unei încălcări identice sau similare după ce Comisia sau o autoritate națională de concurență a constatat că această întreprindere a încălcat dispozițiile articolului 81 CE sau ale articolului 82 CE (a se vedea în acest sens Hotărârea Groupe Danone/Comisia, C‑3/06 P, EU:C:2007:88, punctele 40 și 41).

88

În această privință, trebuie amintit că dreptul Uniunii în materie de concurență vizează activitățile întreprinderilor și că noțiunea de întreprindere cuprinde orice entitate care desfășoară o activitate economică, independent de statutul juridic al acestei entități și de modul său de finanțare (a se vedea Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, EU:C:2009:536, punctul 54 și jurisprudența citată).

89

În cazul în care o astfel de entitate economică încalcă normele privind concurența, ea trebuie, potrivit principiului răspunderii personale, să răspundă pentru această încălcare. Așadar, încălcarea dreptului Uniunii în materie de concurență trebuie să fie imputată fără echivoc unei persoane juridice căreia i se vor putea aplica amenzi, iar comunicarea privind obiecțiunile trebuie să îi fie adresată acesteia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea Akzo Nobel și alții/Comisia, EU:C:2009:536, punctele 56 și 57, precum și jurisprudența citată).

90

În ceea ce privește comportamentul unei filiale, potrivit jurisprudenței constante amintite la punctul 40 din prezenta hotărâre, în scopul aplicării articolului 81 CE, acest comportament poate fi imputat societății‑mamă atunci când societatea‑mamă și filiala ei fac parte din aceeași unitate economică și formează o singură întreprindere în sensul acestui articol.

91

În acest sens, pentru a stabili în privința unei societăți‑mamă circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate, nu este necesar ca ea să fi făcut obiectul unor investigații anterioare care să fi dus la adoptarea unei comunicări privind obiecțiunile și a unei decizii. În acest scop, ceea ce contează în special este constatarea anterioară a unei prime încălcări rezultate din comportamentul unei filiale cu care această societate‑mamă implicată în a doua încălcare forma deja, la momentul primei încălcări, o singură întreprindere în sensul articolului 81 CE.

92

Obiectivul de a reprima comportamentele contrare normelor de concurență și de a preveni repetarea acestora prin intermediul unor sancțiuni disuasive (a se vedea Hotărârea ETI și alții, EU:C:2007:775, punctul 41 și jurisprudența citată) ar fi compromis dacă o întreprindere care înglobează o filială vizată de o primă încălcare ar fi în măsură, modificându‑și structura juridică prin crearea de noi filiale care nu au fost investigate în legătură cu prima încălcare, dar care sunt implicate în săvârșirea noii încălcări, să facă imposibilă sau deosebit de dificilă și, prin urmare, să evite sancționarea săvârșirii unor încălcări repetate.

93

Desigur, astfel cum a statuat Tribunalul în hotărârea atacată, trebuie respectat dreptul la apărare al persoanei juridice căreia îi este reproșată săvârșirea unor încălcări repetate. Această respectare nu impune însă ca, așa cum a indicat în mod eronat Tribunalul la punctul 274 din hotărârea atacată, această persoană juridică să fi fost în măsură, în cadrul investigațiilor desfășurate în legătură cu o primă încălcare, să conteste faptul că forma cu alte entități de asemenea investigate o singură unitate economică. Trebuie doar să se asigure că respectiva persoană juridică poate să se apere în momentul în care îi este reproșată săvârșirea unor încălcări repetate.

94

În această privință, trebuie amintit că respectarea dreptului la apărare în orice procedură susceptibilă să conducă la aplicarea unor sancțiuni, în special a unor amenzi sau penalități cu titlu cominatoriu, constituie un principiu fundamental al dreptului Uniunii, care trebuie respectat pe deplin chiar dacă este vorba despre o procedură care are caracter administrativ (Hotărârea Hoffmann‑La Roche/Comisia, 85/76, EU:C:1979:36, punctul 9, Hotărârea ARBED/Comisia, C‑176/99 P, EU:C:2003:524, punctul 19, precum și Hotărârea Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, EU:C:2009:500, punctul 34).

95

În cadrul unei proceduri privind încălcarea normelor de concurență, comunicarea privind obiecțiunile constituie garanția procedurală esențială în această privință (a se vedea în acest sens Hotărârea Musique Diffusion française și alții/Comisia, 100/80-103/80, EU:C:1983:158, punctul 10, precum și Hotărârea Papierfabrik August Koehler și alții/Comisia, EU:C:2009:500, punctul 35).

96

În cazul în care Comisia intenționează să impute o încălcare a dreptului concurenței unei persoane juridice și să invoce împotriva ei săvârșirea unor încălcări repetate, comunicarea privind obiecțiunile trebuie să cuprindă toate elementele care să permită acestei persoane juridice să se apere. Mai precis, dacă aceasta din urmă este o societate‑mamă împotriva căreia este invocată circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate din cauza comportamentului anticoncurențial constatat de Comisie în sarcina uneia dintre filialele sale, dar pentru care această societate‑mamă nu a fost, anterior acestei comunicări, destinatară a unei decizii de constatare a unei prime încălcări, comunicarea privind obiecțiunile adresată acesteia din urmă trebuie să conțină elementele care justifică îndeplinirea condițiilor existenței unor încălcări repetate și în special care stabilesc că respectiva persoană juridică forma la momentul primei încălcări o singură întreprindere cu societatea în privința căreia a fost constatată prima încălcare. În această privință, revine Comisiei sarcina de a dovedi că persoana juridică vizată de a doua încălcare exercita deja, la momentul primei încălcări, o influență decisivă asupra filialei implicate în prima încălcare.

97

Contrar a ceea ce susține Eni, perioada care separă o primă încălcare a normelor privind concurența de o a doua încălcare nu împiedică, în principiu, invocarea circumstanței agravante a săvârșirii unor încălcări repetate în privința unei persoane juridice care nu a fost investigată pentru prima încălcare. Cu toate acestea, revine Comisiei sarcina de a lua în considerare, în aprecierea tendinței întreprinderii de a se sustrage de la normele privind concurența, timpul scurs între cele două încălcări (a se vedea în acest sens Hotărârea Lafarge/Comisia, C‑413/08 P, EU:C:2010:346, punctul 70). În plus, atunci când instanța Uniunii Europene controlează dacă principiul dreptului la apărare a fost respectat, acesteia îi revine sarcina de a lua în considerare toate circumstanțele cauzei în discuție, în special eventualele dificultăți de probă care rezultă ca urmare a timpului scurs de la prima încălcare, evoluția structurii întreprinderii sau evoluția normelor juridice aplicabile în materie de concurență.

98

Pe de altă parte, trebuie amintit că Comisia este cea care trebuie să dovedească îndeplinirea condițiilor de existență a unor încălcări repetate, atât în comunicarea privind obiecțiunile, cât și în decizie. Astfel, atunci când Comisia aplică unei societăți o amendă pentru o încălcare a normelor Uniunii în materie de concurență și aplică, la calcularea amenzii, un coeficient multiplicator pentru a ține seama de faptul că aceeași societate ar fi fost implicată anterior într‑o încălcare a normelor de concurență, aceasta este ținută să furnizeze, împreună cu decizia prin care este aplicată amenda respectivă, o expunere de natură să permită instanțelor Uniunii, precum și acelei societăți să înțeleagă în ce calitate și în ce măsură ar fi fost implicată în încălcarea anterioară. În special, în cazul în care consideră că societatea menționată a făcut parte din întreprinderea destinatară a deciziei referitoare la încălcarea anterioară, revine Comisiei sarcina de a motiva această afirmație corespunzător cerințelor legale (Hotărârea Eni/Comisia, EU:C:2013:289, punctul 129, și Hotărârea Versalis/Comisia, EU:C:2013:386, punctul 142).

99

În ceea ce privește circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate invocată în privința Eni, este suficient să se constate, chiar și fără să fie necesară examinarea comunicării privind obiecțiunile, că numai considerentul (540) al deciziei în litigiu conține mențiunea faptului că EniChem a fost deja destinatara unor decizii anterioare care privesc activități coluzive, făcând trimitere la nota de subsol în care sunt citate Decizia „polipropilenă”, „în care [Comisia] a constatat că [Anic], filială a grupul ENI, a participat la înțelegere”, precum și Decizia „PVC II”, „în care [Comisia] a constatat că [EniChem] a participat la înțelegere”. Considerentul menționat cuprinde de altfel mențiunea potrivit căreia Eni est autoare a unor încălcări repetate fără nicio altă explicație.

100

Or, întrucât Decizia „polipropilenă” era adresată, printre altele, societății Anic, iar Decizia „PVC II”, printre altele, societății EniChem, trebuie să se constate că indicațiile existente în decizia în litigiu și amintite la punctul anterior din prezenta hotărâre nu permit nicidecum să se înțeleagă în ce calitate și în ce măsură Eni, care nu figurează nici printre destinatarii Deciziei „polipropilenă”, nici printre cei ai Deciziei „PVC II”, ar fi fost implicată în încălcările constatate prin aceste decizii.

101

Întrucât este evident că decizia în litigiu nu cuprinde nicio motivare care să permită societății Eni să se apere, iar instanței Uniunii să își exercite controlul, trebuie să fie înlăturată, în ceea ce privește societatea Eni, circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate.

102

Din ansamblul acestor considerații rezultă că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept atunci când, la punctul 274 din hotărârea atacată, a enunțat condițiile existenței unor încălcări repetate. Cu toate acestea, din moment ce decizia Tribunalului, de la punctul 275 din hotărârea atacată, de a înlătura, în privința societății Eni, circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate apare fondată pentru alte motive de drept, această eroare nu este de natură să determine anularea acestei decizii și nici concluziile pe care Tribunalul le‑a dedus în ceea ce privește cuantumul amenzii, însă se impune efectuarea unei înlocuiri a motivelor (a se vedea în acest sens Hotărârea FIAMM și alții/Consiliul și Comisia, C‑120/06 P și C‑121/06 P, EU:C:2008:476, punctul 187 și jurisprudența citată).

103

Trebuie, așadar, să se respingă primul motiv al recursului în cauza C‑93/13 P.

104

Prin intermediul celui de al cincilea motiv al recursului lor, Versalis și Eni susțin că Tribunalul a încălcat normele dreptului Uniunii în materie de încălcări repetate atunci când a confirmat, la punctele 278-280 din hotărârea atacată, că circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate era aplicabilă societății Versalis și era justificată de succesiunea economică de la Polimeri Europa la EniChem, devenită [confidențial], care participase la încălcarea vizată în Decizia „PVC II”. Ele susțin totodată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept la punctul 276 din hotărârea atacată menținând răspunderea în solidar a Eni pentru plata amenzii, inclusiv pentru partea acestei amenzi legată de circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate.

105

În primul rând, acestea invocă o insuficiență a motivării în ceea ce privește legăturile dintre întreprinderile care răspund pentru diferite încălcări. În al doilea rând, contestă utilizarea criteriului succesiunii economice. În al treilea rând, susțin că Tribunalul a depășit limitele competenței sale atunci când a confirmat aplicabilitatea circumstanței agravante a săvârșirii unor încălcări repetate printr‑o motivare diferită de cea a Comisiei. În al patrulea rând, invocând situația Bayer, avută în vedere la punctul 367 din hotărârea atacată, acestea susțin că Tribunalul a încălcat principiul egalității de tratament atunci când a stabilit procentajul de reducere a majorării amenzii în temeiul circumstanței agravante a săvârșirii unor încălcări repetate la numai 10 %. În al cincilea rând, Versalis și Eni apreciază că, în ceea ce privește caracterul solidar în privința Eni al obligației de plată a acestei majorări, Tribunalul nu și‑a respectat obligația de motivare și s‑a îndepărtat de jurisprudența Curții rezultată din Hotărârea Arkema/Comisia (C‑520/09 P, EU:C:2011:619), în care s‑ar fi recunoscut că o societate‑mamă care constituie o întreprindere unică împreună cu o filială care răspunde pentru o încălcare a normelor de concurență nu răspunde în solidar pentru partea din amendă care corespunde săvârșirii de către filială a unor încălcări repetate din moment ce această societate‑mamă nu constituia o unitate economică cu această filială la momentul săvârșirii primei încălcări.

106

Comisia susține că aceste obiecțiuni nu sunt întemeiate.

107

Prezentul motiv privește circumstanța agravantă a săvârșirii unor încălcări repetate reținută împotriva Versalis ca urmare a condamnării EniChem prin Decizia „PVC II”. În cadrul examinării celui de al treilea motiv al reclamantelor în primă instanță, la care Tribunalul face trimitere la punctul 278 din hotărârea atacată, Tribunalul a descris pe larg legăturile între diferitele persoane juridice cărora li se impută încălcările. De altfel, din examinarea celui de al doilea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni în cauza C‑123/13 P rezultă că continuitatea de întreprindere între EniChem, devenită [confidențial], și Polimeri Europa, devenită Versalis, a putut să fie reținută în mod valabil. Pe de altă parte, Tribunalul nu și‑a depășit competența, ci numai s‑a întemeiat pe elementele deciziei în litigiu pentru a considera că erau îndeplinite condițiile existenței unor încălcări repetate. În consecință, primele trei obiecțiuni nu sunt fondate.

108

Întrucât săvârșirea unor încălcări repetate a fost reținută în privința Versalis, fostă Polimeri Europa, în temeiul unei singure încălcări anterioare deciziei în litigiu, Tribunalul a statuat în mod întemeiat, la punctul 367 din hotărârea atacată, că situația Versalis și a Eni era comparabilă cu aceea a Bayer, în privința căreia fusese de asemenea reținută săvârșirea unor încălcări repetate în temeiul unei singure încălcări. A patra obiecție nu este, așadar, fondată.

109

În ceea ce privește a cincea obiecție, prin care se contestă aplicarea în privința Eni a prezumției influenței societății‑mamă asupra filialelor sale implicate în încălcare, aceasta privește primul motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni. Or, din cuprinsul punctelor 40-45 din prezenta hotărâre rezultă că acest motiv a fost respins. În ceea ce privește Hotărârea Arkema/Comisia (EU:C:2011:619), este suficient să se constate că argumentul Versalis și al Eni rezultă dintr‑o interpretare eronată a acelei hotărâri, în care Curtea s‑a limitat să controleze calcularea amenzii pe baza alegerilor Comisiei, fără să ia poziție în ceea ce privește condițiile existenței unor încălcări repetate.

110

Din aceste elemente rezultă că al cincilea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni trebuie să fie respins ca nefondat.

111

În cadrul celui de al doilea motiv al recursului său, aferent punctului 316 și următoarelor din hotărârea atacată, Comisia contestă compararea coeficientului multiplicator destinat să asigure un efect de descurajare suficient, utilizat pentru stabilirea cuantumului amenzii aplicate societăților Versalis și Eni, cu cel aplicat Dow în decizia în litigiu, precum și reducerea, motivată de încălcarea principiului egalității de tratament, a coeficientului multiplicator aplicat societăților Versalis și Eni.

112

Aceasta arată că Tribunalul a depășit limitele competenței sale și a încălcat principiul disponibilității, articolul 21 din Protocolul privind Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, precum și articolul 44 alineatul (1) și articolul 48 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Tribunalului atunci când a examinat, în ceea ce privește calcularea amenzii, o problemă de drept referitoare la o pretinsă încălcare a principiului egalității de tratament în ceea ce privește coeficientul multiplicator utilizat în scop de descurajare la calcularea amenzii care nu fusese invocată de Versalis și de Eni în cererea de sesizare a instanței.

113

Comisia arată că, în cererea introductivă, Versalis și Eni solicitaseră Tribunalului să constate nelegalitatea aplicării coeficientului multiplicator amintit pentru motivul că, dată fiind valoarea lui, aplicarea menționată încălca principiul proporționalității. Cu titlu subsidiar, Versalis și Eni solicitaseră reducerea coeficientului respectiv. Ele nu ar fi făcut aluzie la încălcarea principiului egalității de tratament decât în ședința ce a avut loc în fața Tribunalului. Întrucât a invocat acest motiv din oficiu, Tribunalul ar fi încălcat dispozițiile sus‑menționate și îndeosebi principiul disponibilității.

114

Versalis și Eni contestă al doilea motiv al recursului Comisiei. Ele arată că, în susținerea motivului lor întemeiat pe încălcarea principiului proporționalității, au invocat diferența dintre coeficienții multiplicatori aplicați în scop de descurajare pentru calcularea amenzilor aplicate diferitor întreprinderi implicate. Potrivit acestora, principiul egalității de tratament este legat de principiul proporționalității. Prin urmare, Tribunalul nu ar fi aplicat din oficiu un motiv nou. De altfel, Comisia nu ar fi contestat în cadrul respectivei ședințe prezentarea unui motiv nou de către Versalis și Eni.

115

Versalis și Eni amintesc și jurisprudența Curții privind competența de fond a Tribunalului.

116

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 101 din concluzii, Versalis și Eni au reproșat Comisiei în repetate rânduri, în special în cererea lor de sesizare a primei instanțe, aplicarea unui coeficient multiplicator în scop de descurajare superior celui aplicat altor întreprinderi. Prin această obiecție, Versalis și Eni invocă, în esență, un motiv întemeiat pe încălcarea principiului egalității de tratament, care, prin urmare, era supus discuției părților. Așadar, Tribunalul nu s‑a pronunțat din oficiu asupra acestui motiv.

117

Al doilea motiv al recursului formulat de Comisie trebuie, în consecință, să fie respins.

118

În cadrul celui de al treilea motiv al recursului său, aferent punctelor 323-325 din hotărârea atacată, Comisia arată că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept cu ocazia interpretării și a aplicării principiului egalității de tratament în ceea ce privește coeficientul multiplicator al amenzii utilizat în scop de descurajare. Hotărârea atacată ar fi de asemenea afectată de un viciu de motivare. În special, Tribunalul ar fi ignorat puterea de apreciere a Comisiei pentru stabilirea cuantumului amenzilor ținând seama de circumstanțe relevante și ar obliga‑o să recurgă la un calcul pur matematic pentru a fixa coeficientul multiplicator care trebuia aplicat amenzilor societăților Versalis și Eni. În plus, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare atunci când a impus ca majorarea amenzii în scopul efectului de descurajare să fie proporțională cu cifrele de afaceri ale fiecărei întreprinderi implicate, iar nu ca respectivii coeficienți multiplicatori sau amenzile care rezultau din aplicarea acestor coeficienți multiplicatori să fie proporționale cu cifra de afaceri totală a acestor întreprinderi.

119

Versalis și Eni susțin că, prin intermediul celui de al treilea motiv al recursului, Comisia solicită de fapt Curții o nouă apreciere a coeficientului multiplicator aplicat în scop de descurajare. În consecință, acest motiv ar fi inadmisibil. În orice caz, motivul în discuție ar fi nefondat. Astfel, Tribunalul ar fi acționat în cadrul competenței sale de fond, iar Comisia nu a demonstrat că metoda preconizată de Tribunal ar avea un efect mai puțin descurajator decât cea propusă de Comisie, care ar putea avea rezultate disproporționate.

120

Astfel cum a arătat avocatul general la punctul 105 din concluzii, cel de al treilea motiv al recursului Comisiei nu privește necesitatea de a respecta principiul egalității de tratament între diferiții participanți la aceeași înțelegere, ci elementele care trebuie luate în considerare pentru a verifica proporționalitatea amenzilor aplicate. În această privință, Tribunalul s‑a întemeiat pe elementele cuprinse în decizia în litigiu, și‑a motivat decizia cu precizie și nu a săvârșit nicio eroare de drept atunci când a statuat, la punctul 325 din hotărârea atacată, că alegerea coeficientului multiplicator 1,4 nu era adecvată având în vedere diferența dintre cifrele de afaceri ale Eni și Dow.

121

Motivul menționat trebuie respins ca fiind nefondat.

122

În cadrul celui de al șaselea motiv al recursului, Versalis și Eni susțin că Tribunalul ar fi aplicat în mod vădit eronat articolul 23 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1/2003, stabilind cuantumul maxim al amenzii altfel decât numai în funcție de cifra de afaceri a [confidențial], fostă EniChem.

123

Comisia consideră că acest motiv se confundă cu primul și cu cel de al doilea motiv ale recursului formulat de Versalis și de Eni.

124

Motivul menționat este întemeiat pe ipoteza în care s‑ar admite primul și cel de al doilea motiv ale recursului respectiv. Întrucât aceste ultime două motive au fost respinse, nu este necesar să se răspundă la cel de al șaselea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni.

125

În cadrul celui de al șaptelea motiv al recursului lor, Versalis și Eni contestă respingerea de către Tribunal a celui de al zecelea motiv al acțiunii formulate în primă instanță, întemeiat pe neluarea în considerare de către Comisie a cooperării [confidențial] și a Versalis, care a avut loc în afara domeniului de aplicare al Comunicării din 2006 privind cooperarea, precum și a celui de al unsprezecelea motiv al acțiunii menționate, întemeiat pe nereducerea cuantumului amenzii în temeiul Comunicării din 2002 privind cooperarea. Ele susțin că Tribunalul nu a exercitat controlul jurisdicțional pe care trebuia să îl exercite și că, în orice caz, a săvârșit o eroare de apreciere și nu și‑a îndeplinit obligația de motivare atunci când a apreciat că Comisia nu încălcase principiile echității, egalității de tratament și protecției încrederii legitime în cadrul aprecierii acestei cooperări.

126

Versalis și Eni reproșează Tribunalului că a reluat, la punctul 355 din hotărârea atacată, referindu‑se la marja de apreciere recunoscută Comisiei în ceea ce privește metoda de calculare a amenzilor, aprecierea efectuată de aceasta în privința elementelor pe care Versalis și Eni le‑au furnizat în cadrul respectivei cooperări. Tribunalul ar fi trebuit să își exercite controlul în raport cu modul în care Comisia a aplicat Comunicarea din 2002 privind cooperarea în alte cazuri. Pe de altă parte, Tribunalul nu ar fi ținut seama de data tardivă la care Versalis și Eni au avut cunoștință de investigație, în condițiile în care respectiva dată ar fi avut efect asupra valorii adăugate a informațiilor pe care Versalis și Eni le puteau comunica. Acestea din urmă reproșează Comisiei și faptul că nu a efectuat o inspecție mai devreme.

127

Tribunalul ar fi săvârșit și o eroare de drept prin faptul că nu a constatat că Comisia încălcase principiul protecției încrederii legitime, în condițiile în care informațiile furnizate de Versalis și de Eni aduceau o valoare adăugată semnificativă în comparație cu informațiile furnizate în cazuri în care s‑au adoptat alte decizii ale Comisiei și că Versalis și Eni puteau în mod legitim să considere că cooperarea lor totală, loială și continuă va fi recompensată corespunzător. Ele contestă punctul 358 din hotărârea atacată ca fiind lipsit de temei.

128

De asemenea, Versalis și Eni ar fi fost discriminate în raport cu celelalte întreprinderi care au solicitat să beneficieze de reducerea amenzii lor, ale căror declarații erau incoerente, imprecise și lipsite de fiabilitate.

129

Comisia susține că al șaptelea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni este inadmisibil în măsura în care nu este decât o reluare a argumentelor invocate în fața Tribunalului și urmărește obținerea unei noi aprecieri în fapt a informațiilor furnizate Comisiei de [confidențial], fostă EniChem.

130

Prin intermediul celui de al șaptelea motiv al recursului lor, Versalis și Eni contestă, în esență, răspunsul dat de Tribunal la cel de al unsprezecelea motiv al cererii lor introductive formulate în primă instanță. După ce a amintit, la punctul 354 din hotărârea atacată, noțiunea „valoare adăugată” astfel cum aceasta este menționată în Comunicarea din 2002 privind cooperarea, Tribunalul a examinat probele furnizate de Versalis și de Eni pentru a verifica dacă aduceau o valoare adăugată semnificativă în raport cu elementele de probă care erau deja în posesia Comisiei.

131

La punctele 357-363 din hotărârea atacată, Tribunalul a realizat o analiză precisă și motivată a elementelor de probă, pe care Curtea nu are competența să o controleze în cadrul unui recurs. Având în vedere această apreciere, Tribunalul nu a comis o eroare de drept atunci când a respins diferitele argumente ale Versalis și ale Eni.

132

Trebuie, așadar, să se respingă cel de al șaptelea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni.

133

În cadrul celui de al optulea motiv al recursului lor, Versalis și Eni susțin că Tribunalul nu a exercitat un control jurisdicțional complet asupra cuantumului final al amenzii, care ar fi injust, inadecvat și disproporționat. Acestea consideră că Tribunalul a omis să examineze în mod aprofundat argumentele lor și s‑a limitat la un simplu control de legalitate a deciziei în litigiu.

134

Comisia consideră că Tribunalul a realizat o examinare aprofundată a argumentelor Versalis și ale Eni. Acestea ar încerca să determine Curtea să reexamineze cuantumul amenzii.

135

Este necesar să se constate că motivul menționat vizează hotărârea în ansamblul său și nu precizează punctele din motivarea hotărârii atacate care sunt contestate. Astfel, acesta este prea imprecis și prea ambiguu pentru a primi un răspuns.

136

Pe de altă parte, atunci când se pronunță pe chestiuni de drept în cadrul unui recurs, Curtea nu are sarcina de a substitui cu propria apreciere, pentru motive de echitate, aprecierea Tribunalului, care se pronunță, în exercitarea competenței sale de fond, asupra cuantumului amenzilor aplicate unor întreprinderi ca urmare a încălcării de către acestea a dreptului Uniunii (a se vedea în special Hotărârea E.ON Energie/Comisia, C‑89/11 P, EU:C:2012:738, punctul 125).

137

Din aceste elemente rezultă că cel de al optulea motiv al recursului formulat de Versalis și de Eni trebuie respins ca fiind inadmisibil.

138

Întrucât au fost respinse toate motivele, atât în cauza C‑93/13 P, cât și în cauza C‑123/13 P, este necesar să se respingă cele două recursuri.

139

În temeiul articolului 184 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când recursul nu este fondat, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată. Potrivit articolului 138 alineatul (1) din acest regulament, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 184 alineatul (1) din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

140

În ceea ce privește recursul în cauza C‑93/13 P, întrucât Versalis și Eni au solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar Comisia a căzut în pretenții în ceea ce privește motivele invocate, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

141

În ceea ce privește recursul în cauza C‑123/13 P, întrucât Comisia a solicitat obligarea Versalis și a Eni la plata cheltuielilor de judecată, iar Versalis și a Eni au căzut în pretenții în ceea ce privește motivele invocate, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară și hotărăște: