—

pentru Helm Düngemittel GmbH, de H. Nehm, Rechtsanwalt;

—

pentru Comisia Europeană, de B.‑R. Killmann și de T. Scharf, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea Acordului euromediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Arabă Egipt, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2001 și aprobat prin Decizia 2004/635/CE a Consiliului din 21 aprilie 2004 (JO L 304, p. 39, Ediție specială, 11/vol. 76, p. 204, denumit în continuare „Acordul euromediteraneean cu Egiptul”), în special a articolului 20 din Protocolul nr. 4 la acest acord, referitor la definiția noțiunii „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă, astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1/2006 a Consiliului de asociere UE‑Egipt din 17 februarie 2006 (JO L 73, p. 1, denumit în continuare „Protocolul nr. 4”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Helm Düngemittel GmbH (denumită în continuare „Helm Düngemittel”), pe de o parte, și Hauptzollamt Krefeld (Administrația vamală din Krefeld, Germania), pe de altă parte, cu privire la impunerea unor taxe la import.

3

Potrivit articolului 1 din Convenția de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969 (Recueil des traités des Nations unies, vol. 1155, p. 331, denumită în continuare „Convenția de la Viena”), intitulat „Domeniul de aplicare al prezentei convenții”, aceasta se aplică tratatelor încheiate între state.

4

Articolul 3 din Convenția de la Viena, intitulat „Acorduri internaționale care nu intră în cadrul prezentei convenții”, prevede:

„Faptul că prezenta convenție nu se aplică nici acordurilor internaționale încheiate între state și alte subiecte de drept internațional ori între aceste alte subiecte de drept internațional, nici acordurilor internaționale care nu au fost încheiate în formă scrisă nu aduce vreo atingere:

[...]

[...]”

5

Articolul 26 din Convenția de la Viena, intitulat „Pacta sunt servanda”, prevede:

„Orice tratat în vigoare leagă părțile și trebuie să fie executat de ele cu bună‑credință.”

6

Articolul 31 din Convenția de la Viena, intitulat „Regula generală de interpretare”, prevede la alineatul 1:

„Un tratat trebuie să fie interpretat cu bună‑credință potrivit sensului obișnuit ce urmează a fi atribuit termenilor tratatului în contextul lor și în lumina obiectului și a scopului său.”

7

Acordul euromediteraneean cu Egiptul a intrat în vigoare la 1 iunie 2004.

8

Potrivit articolului 1 din acest acord:

„(1)   Se instituie o asociere între Comunitate și statele membre ale acesteia, pe de o parte, și Egipt, pe de altă parte.

(2)   Prezentul acord are ca obiective:

[...]

[...]”

9

Articolul 6, referitor la libera circulație a mărfurilor, care figurează în titlul II din acest acord, prevede:

„Comunitatea și Egiptul stabilesc treptat o zonă a liberului schimb într‑o perioadă de tranziție de maximum doisprezece ani de la data intrării în vigoare a prezentului acord în conformitate cu modalitățile enunțate în prezentul titlu și în conformitate cu dispozițiile Acordului General pentru Tarife și Comerț din 1994 și ale celorlalte acorduri multilaterale privind comerțul cu mărfuri anexate la Acordul de instituire a Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) [...]”

10

Articolul 8 din același acord, care, în conformitate cu denumirea titlului II capitolul 1 din acest acord, se aplică produselor industriale, are următorul cuprins:

„Produsele originare din Egipt sunt admise la import în Comunitate cu scutire de taxe vamale și de taxe cu efect echivalent, fără restricții cantitative și alte restricții cu efect echivalent.”

11

Potrivit articolului 27 din Acordul euromediteraneean cu Egiptul:

„Noțiunea «produse originare» în sensul dispozițiilor prezentului titlu și metodele de cooperare administrativă aferente sunt prevăzute în [P]rotocolul nr. 4.”

12

Potrivit articolului 16 alineatul (1) din Protocolul nr. 4, intitulat „Dovada de origine”, care figurează în titlul V din protocolul menționat:

„Produsele originare din Comunitate beneficiază de dispozițiile prezentului acord la importul în Egipt, la fel ca și produsele originare din Egipt la importul în Comunitate, la prezentarea:

[...]”

13

Potrivit articolului 17 alineatul (1) din Protocolul nr. 4, „[c]ertificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 sau EUR‑MED este eliberat de către autoritățile vamale din țara exportatoare [...]”.

14

Articolul 20 din Protocolul nr. 4 prevede:

„Atunci când produsele originare au fost plasate sub controlul unui birou vamal în Comunitate sau în Egipt, este posibil să se înlocuiască dovada de origine inițială cu unul sau mai multe certificate EUR.1 sau EUR‑MED pentru expedierea acestor produse sau a unora dintre acestea în altă parte în Comunitate sau în Egipt. Certificatul sau certificatele de înlocuire EUR.1 sau EUR‑MED sunt eliberate de biroul vamal sub controlul căruia sunt plasate produsele.”

15

Din decizia de trimitere reiese că Helm Düngemittel a cumpărat o cantitate de 9300 tone metrice de uree din Egipt și a închiriat un vapor pentru a transporta o parte din aceasta la Terneuzen (Țările de Jos), iar cealaltă parte la Hamburg (Germania). La 2 februarie 2009, autoritățile vamale egiptene au eliberat certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 (denumit în continuare „certificatul de circulație”) pentru toată marfa, care indica Egiptul ca țară de origine.

16

La 11 februarie 2009, Helm Düngemittel a prezentat acest certificat autorităților vamale olandeze și le‑a solicitat să elibereze un certificat de circulație EUR.1 înlocuitor (denumit în continuare „certificat de circulație înlocuitor”) în vederea împărțirii mărfii și a expedierii unei părți din aceasta în Germania.

17

La 12 februarie 2009, vaporul a sosit în portul Terneuzen, unde partea din marfă destinată Țărilor de Jos a fost descărcată. La 13 februarie 2009, vaporul a părăsit Țările de Jos. Partea rămasă din marfă a fost descărcată la Hamburg și a fost pusă în liberă circulație la 16 februarie 2009.

18

La 24 februarie 2009, autoritățile vamale olandeze au eliberat un certificat de circulație înlocuitor pentru partea din marfă expediată din Țările de Jos în Germania.

19

La 2 martie 2009, Helm Düngemittel a depus o declarație vamală suplimentară aferentă lunii februarie 2009 pentru partea din marfă care fusese pusă în liberă circulație în Germania. Aceasta a anexat la declarație certificatul de circulație înlocuitor eliberat de autoritățile vamale olandeze și a solicitat să beneficieze de regimul vamal preferențial prevăzut de Acordul euromediteraneean cu Egiptul pentru partea din marfă sus‑menționată.

20

La 15 aprilie 2009, Hauptzollamt Krefeld a adresat întrebări autorităților vamale olandeze cu privire la certificatul de circulație înlocuitor eliberat de acestea. În răspunsul lor, aceste autorități au arătat că, în momentul eliberării certificatului, marfa în discuție părăsise deja Țările de Jos și că, în consecință, certificatul menționat fusese eliberat cu încălcarea articolului 20 din Protocolul nr. 4, întrucât, în momentul eliberării acestui certificat, marfa nu mai era sub controlul lor.

21

La 19 noiembrie 2010, Hauptzollamt Krefeld a adresat Helm Düngemittel o decizie de impunere pentru o taxă la import în cuantum de 68382,54 euro, pentru motivul că certificatul de circulație înlocuitor nu era de natură să dovedească originea egipteană preferențială a părții din marfa în discuție destinate Germaniei.

22

La 24 februarie 2011, în răspuns la o nouă solicitare a autorităților vamale germane, autoritățile vamale olandeze au arătat că conținutul certificatului de circulație înlocuitor era corect și că nu urma să fie anulat sau invalidat.

23

Helm Düngemittel a formulat o contestație împotriva deciziei de impunere emise de Hauptzollamt Krefeld, pe care acesta din urmă a respins‑o prin decizia din 16 noiembrie 2011.

24

Helm Düngemittel a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la instanța de trimitere, solicitând anularea deciziei de impunere din 19 noiembrie 2010. Aceasta arată că articolul 20 din Protocolul nr. 4 prevede dreptul de a obține un certificat de circulație înlocuitor și că acest drept nu depinde de perioada în care biroul vamal poate să controleze marfa. Impunerea a posteriori ar fi, în plus, incompatibilă cu dreptul la un tratament preferențial prevăzut de Acordul euromediteraneean cu Egiptul. Aprecierea autorităților din țara exportatoare ar fi astfel determinantă pentru a ști dacă o marfă este de origine preferențială. În speță, certificatului de circulație înlocuitor eliberat de autoritățile vamale olandeze ar trebui să i se recunoască aceeași valoare în ceea ce privește dovada de origine ca și când ar fi fost eliberat de statul exportator.

25

Hauptzollamt Krefeld solicită respingerea acțiunii. Potrivit acestuia, Protocolul nr. 4 nu prevede emiterea retroactivă a unui certificat de circulație înlocuitor. Certificatul de circulație înlocuitor în discuție nu ar permite, așadar, stabilirea originii părții din marfă importate în Germania.

26

Potrivit instanței de trimitere, este cert că marfa în discuție provine din Egipt. Singurul aspect asupra căruia există îndoieli este, în opinia sa, dacă certificatul de circulație înlocuitor prezentat de Helm Düngemittel poate să dovedească originea preferențială, în sensul Protocolului nr. 4, a părții din marfă importate în Germania. Instanța de trimitere este de părere că, în temeiul articolului 20 din acest protocol, un certificat de circulație înlocuitor poate fi eliberat doar în cazul în care marfa este sub controlul biroului vamal al statului membru care eliberează respectivul certificat, pentru ca acesta să poată să verifice dacă marfa este identică cu marfa menționată în certificatul de circulație inițial. Or, întrucât marfa în cauză se găsea deja în liberă circulație în momentul eliberării certificatului de circulație înlocuitor, situația ar fi diferită în speță. Cu toate acestea, din jurisprudența Curții ar rezulta că există excepții de la principiul potrivit căruia regimul preferențial presupune prezentarea unui certificat de regim preferențial valabil. Instanța de trimitere subliniază în această privință că, în speță, refuzul recunoașterii certificatului înlocuitor ca dovadă de origine se întemeiază pe un motiv pur formal.

27

În aceste condiții, Finanzgericht Düsseldorf a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Trebuie să se considere că originea unei mărfi nu este dovedită atunci când pentru o parte din marfă este eliberat un certificat de circulație a mărfurilor în conformitate cu articolul 20 din Protocolul nr. 4 […], deși condițiile prevăzute de această dispoziție nu erau îndeplinite pentru că, la momentul eliberării certificatului respectiv de circulație a mărfurilor, marfa nu se afla sub supravegherea autorității vamale care l‑a eliberat?”

28

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Acordul euromediteraneean cu Egiptul trebuie interpretat în sensul că originea egipteană a unei mărfi, în sensul regimului vamal preferențial instituit prin acordul menționat, poate fi dovedită chiar și în cazul în care marfa a fost împărțită, la sosirea într‑un prim stat membru, în scopul expedierii unei părți către un al doilea stat membru, iar certificatul de circulație înlocuitor eliberat de autoritățile vamale din primul stat membru pentru partea din această marfă expediată către al doilea stat membru nu îndeplinește condițiile prevăzute de articolul 20 din Protocolul nr. 4 la acest acord pentru eliberarea unui astfel de certificat.

29

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, potrivit articolului 20 din Protocolul nr. 4, atunci când produse originare dintr‑un stat membru sau din Egipt sunt „plasate sub controlul” unui birou vamal al unui stat membru sau egiptean, este posibil, în special în scopul trimiterii acestor produse sau a unora dintre ele în altă parte în Uniune, să se înlocuiască dovada de origine inițială a produselor respective cu unul sau mai multe certificate de circulație înlocuitoare, care sunt eliberate de biroul vamal „sub controlul căruia sunt plasate produsele”.

30

Astfel, din formularea acestei din urmă expresii rezultă că certificatul de circulație înlocuitor trebuie să fie eliberat de autoritățile vamale în timp ce marfa se găsește sub controlul lor sau, în cazul unui control real al mărfii efectuat de aceste autorități, în cel mai scurt timp de la finalizarea controlului.

31

În speță, din decizia de trimitere reiese că marfa în discuție în litigiul principal a fost împărțită în Țările de Jos pentru ca o parte din aceasta să fie trimisă în Germania. Certificatul de circulație înlocuitor aferent acestei părți din marfă a fost eliberat de autoritățile vamale olandeze la unsprezece zile după ce respectiva parte din marfă a părăsit teritoriul olandez. Cu toate acestea, de aici nu rezultă în mod necesar că originea părții respective din marfă nu poate fi stabilită în conformitate cu dreptul Uniunii.

32

Desigur, potrivit jurisprudenței Curții, certificatul de circulație constituie titlul justificativ al originii preferențiale a unei mărfi și, în cazul în care s‑ar admite că pot fi invocate și alte mijloace de probă alături de aceste dovezi de origine, s‑ar aduce atingere unității și securității aplicării acordurilor de liber schimb încheiate cu țări terțe (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 februarie 1995, Bonapharma, C-334/93, Rec., p. I-319, punctul 16). Cerința unei dovezi valabile de origine nu poate fi considerată, așadar, o simplă formalitate care poate să nu fie respectată atunci când locul de origine este dovedit prin alte mijloace de probă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 25 februarie 2010, Brita, C-386/08, Rep., p. I-1289, punctul 57 și jurisprudența citată).

33

Cu toate acestea, Curtea a decis deja că revine autorităților statului exportator sarcina de a stabili originea unei mărfi și că administrațiile vamale ale statelor membre trebuie, în principiu, să recunoască evaluările realizate de autoritățile vamale ale statului exportator, în special în cazul în care regimul preferențial este instituit printr‑un acord internațional între Uniune și un stat terț pe bază de obligații reciproce (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 decembrie 2011, Afasia Knits Deutschland, C-409/10, Rep., p. I-13331, punctul 29, precum și Hotărârea din 8 noiembrie 2012, Lagura Vermögensverwaltung, C‑438/11, punctele 34-36 și jurisprudența citată).

34

Mai mult, recunoașterea de către administrațiile vamale ale statelor membre a deciziilor luate de autoritățile statului exportator care are obligații față de Uniune în cadrul unui regim de liber schimb este necesară pentru ca, la rândul său, Uniunea să poată solicita autorităților statului menționat respectarea deciziilor luate de autoritățile vamale ale statelor membre referitor la originea produselor exportate de Uniune către acest stat (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 iulie 1984, Les Rapides Savoyards și alții, 218/83, Rec., p. 3105, punctul 27).

35

Or, din împrejurările de fapt descrise în decizia de trimitere, care nu sunt contestate, rezultă că originea preferențială a mărfii importate din Egipt de Helm Düngemittel a fost confirmată printr‑un certificat de circulație emis de autoritățile vamale egiptene. Conform jurisprudenței amintite la punctul 33 din prezenta hotărâre, un astfel de certificat este obligatoriu pentru toate autoritățile vamale ale Uniunii în ceea ce privește originea preferențială a mărfurilor care sunt menționate în cuprinsul său.

36

În această privință, trebuie subliniat că o situație precum cea aferentă cauzei principale nu este comparabilă cu o situație în care certificatul de circulație emis de statul exportator nu îndeplinește condițiile prevăzute de Protocolul nr. 4. Astfel, în acest al doilea caz, originea preferențială a întregii mărfi importate în Uniune nu poate fi stabilită, în timp ce, în primul caz, originea mărfii în discuție importate în Uniune rămâne stabilită prin certificatul de circulație emis în mod valabil de autoritățile vamale egiptene.

37

În plus, trebuie amintit că dreptul internațional al tratatelor a fost codificat, în esență, prin Convenția de la Viena și că regulile cuprinse în această convenție se aplică unui acord încheiat între un stat și o organizație internațională, precum Acordul euromediteraneean cu Egiptul, în măsura în care aceste reguli reprezintă expresia dreptului internațional general de natură cutumiară (a se vedea prin analogie Hotărârea Brita, citată anterior, punctele 40 și 41).

38

Or, refuzul de a acorda unui importator, titular al unui certificat de circulație întocmit de statul exportator în conformitate cu Protocolul nr. 4, regimul preferențial pentru marfa pe care a importat‑o în Uniune ar fi incompatibil cu principiile enunțate la articolele 26 și 31 din Convenția de la Viena, precum și cu obiectivele Acordului euromediteraneean cu Egiptul, enumerate la articolul 1 din acesta, și ar fi contrar articolului 8 din acest acord.

39

Cu toate acestea, în cazul în care marfa în discuție a fost împărțită la sosirea în Uniune în scopul trimiterii unei părți din aceasta în altă parte în Uniune în sensul articolului 20 din Protocolul nr. 4, revine importatorului, căruia i s‑a eliberat un certificat de circulație înlocuitor deși nu erau îndeplinite condițiile prevăzute în această dispoziție, dar care dorește, cu toate acestea, să se prevaleze de certificatul de circulație eliberat de autoritățile vamale egiptene, sarcina de a stabili că această parte separată a mărfii corespunde pe deplin mărfii a cărei origine preferențială este stabilită prin certificatul de circulație eliberat de autoritățile vamale egiptene.

40

Având în vedere toate aceste considerații, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Acordul euromediteraneean cu Egiptul trebuie interpretat în sensul că originea egipteană a unei mărfi, în sensul regimului vamal preferențial instituit prin acordul menționat, poate fi dovedită chiar și în cazul în care marfa a fost împărțită la sosirea într‑un prim stat membru în scopul expedierii unei părți din aceasta către un al doilea stat membru, iar certificatul de circulație înlocuitor eliberat de autoritățile vamale din primul stat membru pentru partea din această marfă expediată către al doilea stat membru nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru eliberarea unui astfel de certificat la articolul 20 din Protocolul nr. 4.

41

Administrarea unei astfel de dovezi impune însă, pe de o parte, ca originea preferențială a mărfii importate inițial din Egipt să fie stabilită prin intermediul unui certificat de circulație eliberat de autoritățile vamale egiptene în conformitate cu protocolul menționat și, pe de altă parte, ca importatorul să dovedească faptul că partea din marfa împărțită în acest prim stat membru și expediată către al doilea stat membru corespunde unei părți din marfa importată din Egipt în primul stat membru. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica îndeplinirea acestor condiții în cauza principală.

42

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Acordul euromediteraneean de instituire a unei asocieri între Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de o parte, și Republica Arabă Egipt, pe de altă parte, semnat la Luxemburg la 25 iunie 2001 și aprobat prin Decizia 2004/635/CE a Consiliului din 21 aprilie 2004, trebuie interpretat în sensul că originea egipteană a unei mărfi, în sensul regimului vamal preferențial instituit prin acordul menționat, poate fi dovedită chiar și în cazul în care marfa a fost împărțită la sosirea într‑un prim stat membru în scopul expedierii unei părți din aceasta către un al doilea stat membru, iar certificatul de circulație a mărfurilor EUR.1 înlocuitor eliberat de autoritățile vamale din primul stat membru pentru partea din această marfă expediată către al doilea stat membru nu îndeplinește condițiile prevăzute pentru eliberarea unui astfel de certificat la articolul 20 din Protocolul nr. 4 la acest acord, referitor la definiția noțiunii „produse originare” și la metodele de cooperare administrativă, astfel cum a fost modificat prin Decizia nr. 1/2006 a Consiliului de asociere UE‑Egipt din 17 februarie 2006.

Administrarea unei astfel de dovezi impune însă, pe de o parte, ca originea preferențială a mărfii importate inițial din Egipt să fie stabilită prin intermediul unui certificat de circulație a mărfurilor EUR.1 eliberat de autoritățile vamale egiptene în conformitate cu protocolul menționat și, pe de altă parte, ca importatorul să dovedească faptul că partea din marfa împărțită în acest prim stat membru și expediată către al doilea stat membru corespunde unei părți din marfa importată din Egipt în primul stat membru. Revine instanței de trimitere sarcina de a verifica îndeplinirea acestor condiții în cauza principală.