—

pentru Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs GmbH, de C. Mahringer, Rechtsanwalt;

—

pentru Land Salzburg, de I. Harrer‑Hörzinger, Rechtsanwältin, și de P. Sieberer, Prozessbevollmächtigter;

—

pentru guvernul austriac, de C. Pesendorfer și de M. Winkler, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul german, de T. Henze, de K. Petersen și de A. Wiedmann, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de J. Enegren, de V. Kreuschitz și de F. Schatz, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 45 TFUE și a articolului 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii (JO L 141, p. 1).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs GmbH (Comitetul de personal al societății de exploatare a clinicilor din landul Salzburg), pe de o parte, și Land Salzburg, pe de altă parte, având ca obiect luarea în considerare în parte, în scopul calculării remunerației angajaților acestuia din urmă, a perioadelor de activitate realizate de aceștia la alt angajator decât Land Salzburg.

3

Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 prevede:

„Lucrătorul resortisant al unui stat membru nu poate fi tratat diferit, pe teritoriul celorlalte state membre, față de lucrătorii naționali, pe criterii de cetățenie, în ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă și de muncă și, în special, în ceea ce privește remunerarea, concedierea și, în cazul în care rămâne fără un loc de muncă, reintegrarea profesională și reangajarea.”

4

Articolul 1 din Legea landului Salzburg cu privire la repartizarea personalului federal (Salzburger Landesbediensteten‑Zuweisungsgesetz, LGBl. 119/2003) are următorul cuprins:

„(1)   Agenții care, în ziua anterioară intrării în vigoare a prezentei legi, lucrau

sunt, începând cu intrarea în vigoare a prezentei legi, repartizați la locul lor de repartizare actual, cu respectarea drepturilor și a obligațiilor lor, în calitate de agenți în serviciul permanent al [Gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs GmbH (denumită în continuare «SALK»)].

(2)   În lipsa unei prevederi contrare, agenții în sensul prezentei legi sunt funcționari [...] și agenți contractuali [...] ai Land Salzburg.”

5

Articolul 3 din legea menționată prevede:

„(1)   Administratorul [SALK] este autorizat să angajeze, pentru Land Salzburg și în numele acestuia [...] personalul necesar pentru executarea sarcinilor [SALK] în conformitate cu planul posturilor de lucru [...]

(2)   Persoanele care au fost angajate în temeiul alineatului (1) sunt agenți contractuali ai Land Salzburg [...] și sunt considerate ca fiind repartizate în serviciul [SALK].”

6

Articolul 53 alineatul (1) din Legea landului Salzburg privind statutul agenţilor contractuali (Salzburger Landesvertragsbedienstetengesetzes), în versiunea aplicabilă faptelor din litigiul principal (LGBl. 4/2000, denumită în continuare „L‑VBG”), prevedea:

„Agentul contractual promovează la fiecare doi ani în treapta superioară de salarizare prevăzută pentru acesta. Cu excepţia unor prevederi contrare, pentru promovare este relevantă data de referinţă pentru promovare.”

7

Articolul 54 din L‑VBG prevedea:

„Data de referinţă pentru promovare se stabileşte prin devansarea datei angajării cu o perioadă egală cu 60 % din celelalte perioade de activitate anterioare. Se consideră «altă perioadă de activitate» întreaga perioadă dintre data împlinirii vârstei de 18 ani (sau a vârstei de 22 ani în cazul posturilor de nivel superior) şi data intrării în serviciul Land Salzburg […]”

8

L‑VBG a fost modificată în anul 2012 cu efect retroactiv de la 1 ianuarie 2004 (LGBl. 99/2012). Articolul 54 din L‑VBG, cu modificările ulterioare, are următorul cuprins:

„(1)   Data de referinţă pentru promovare se stabileşte prin devansarea datei angajării, potrivit modalităților stabilite la alineatul (2), cu perioadele ulterioare datei de 30 iunie din anul în cursul căruia, după intrarea în primul ciclu de studiu, au fost realizați sau ar fi trebuit să fie realizați nouă ani de studii.

(2)   Perioadele prevăzute la alineatul (1) precedă ziua angajării după cum urmează:

9

SALK este societatea‑mamă a trei spitale și a altor unități situate în landul Salzburg, al căror unic acționar este Land Salzburg, pârât în litigiul principal. În conformitate cu reglementarea națională, angajații SALK sunt funcționari sau agenți contractuali ai Land Salzburg.

10

Reiese din dosarul prezentat Curții că, la data de 31 mai 2012, 716 medici lucrau pentru SALK, dintre care 113 proveneau dintr‑un alt stat membru al Uniunii Europene sau al Spațiului Economic European (SEE) decât Republica Austria, precum și 2 850 de lucrători din domeniul sănătății care nu sunt cadre medicale, dintre care 340 proveneau dintr‑un alt stat membru al Uniunii Europene sau al SEE decât Republica Austria.

11

Prin intermediul acţiunii introduse la 6 aprilie 2012, Zentralbetriebsrat der gemeinnützigen Salzburger Landeskliniken Betriebs GmbH a sesizat Landesgericht Salzburg cu o cerere prin care solicita să se constate, cu efect pentru părţi, dreptul angajaților SALK de a li se recunoaște întreaga perioadă de activitate relevantă profesional realizată la alţi angajatori din Uniunea Europeană sau din SEE decât Land Salzburg, la stabilirea datei de referinţă pentru promovarea acestora în trepte de salarizare superioare în categoria lor, pentru motivul că această perioadă de activitate ar fi trebuit să fie luată în întregime în considerare în cazul în care ar fi fost dobândită la pârât.

12

Din decizia de trimitere reiese că această cerere a fost introdusă în temeiul articolului 54 alineatul (1) din Legea austriacă privind instanţele pentru litigii de muncă şi de drept social (Arbeits- und Sozialgerichtsgesetz). Potrivit acestei dispoziții, organele cu capacitate procesuală de reprezentare a angajaţilor pot, în cadrul domeniului lor de acţiune în problemele legate de dreptul muncii, să formuleze acţiuni în instanţă privind constatarea existenţei sau a inexistenţei de drepturi şi raporturi de drept care privesc cel puţin trei angajaţi din instituţia sau din întreprinderea lor.

13

Instanța de trimitere constată că, pentru stabilirea datei de referinţă pentru promovarea angajaților SALK în treapta superioară din categoria lor, articolul 54 din L‑VBG face distincţie între cazul în care angajaţii au lucrat întotdeauna pentru servicii care depind de Land Salzburg şi cazul în care angajaţii au lucrat la alţi angajatori. În cazul angajaţilor din prima categorie, se iau integral în considerare perioadele de activitate anterioare, în timp ce, pentru angajaţii din a doua categorie, perioadele de activitate efectuate anterior angajării lor de către Land Salzburg se iau în considerare numai în proporţie de 60 %. În consecință, angajații care îşi încep activitatea profesională în cadrul Land Salzburg ar fi încadrați într‑o treaptă de salarizare mai ridicată față de cei care au dobândit o experiență profesională comparabilă și la fel de lungă la alţi angajatori.

14

Instanța de trimitere consideră că articolul 54 din L‑VBG nu reprezintă o discriminare directă pe motiv de cetăţenie, în măsura în care se aplică fără a face distincție între resortisanții austrieci și cei ai celorlalte state membre. Această instanță are totuși îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea acestei dispoziții cu articolul 45 TFUE și cu articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011.

15

În aceste condiții, Landesgericht Salzburg a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 se opun unei reglementări naționale (în speță articolele 53 și 54 din L‑VBG) care prevede că, pentru stabilirea datei de referință pentru promovarea în trepte de salarizare superioare, un angajator public ia în considerare întreaga perioadă de activitate neîntreruptă realizată de angajați [în serviciul] acestuia, în timp ce perioadele de activitate realizate de angajații […] acestuia la un alt angajator public sau privat – indiferent dacă este din Austria sau din alte state din [Uniunea Europeană] sau din SEE – sunt luate în considerare numai în parte, în mod forfetar, începând de la o anumită vârstă?”

16

Land Salzburg arată că cererea de decizie preliminară este inadmisibilă pentru motivul că aceasta nu expune în mod suficient elementele de fapt și de drept necesare pentru a permite Curții să răspundă în mod util întrebării adresate. În special, instanța de trimitere ar fi omis să țină seama de articolul 54 din L‑VBG, cu modificările ulterioare, care ar fi aplicabil în litigiul principal.

17

În această privință, trebuie amintit că necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să fie utilă instanței naționale presupune ca aceasta din urmă să definească cadrul factual și normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin să explice ipotezele de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări (a se vedea Hotărârea din 31 ianuarie 2008, Centro Europa 7, C-380/05, Rec., p. I-349, punctul 57 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 11 martie 2010, Attanasio Group, C-384/08, Rep., p. I-2055, punctul 32).

18

Curtea insistă de asemenea asupra importanței menționării de către instanța de trimitere a motivelor exacte care au determinat-o să reflecteze asupra interpretării dreptului Uniunii și să considere necesar să adreseze Curții întrebări preliminare (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 6 decembrie 2005, ABNA și alții, C-453/03, C-11/04, C-12/04 și C-194/04, Rec., p. I-10423, punctul 46 și jurisprudența citată, precum și Ordonanța din 20 ianuarie 2011, Chihabi și alții, C‑432/10, punctul 22).

19

În speță, trebuie să se constate că decizia de trimitere conține elementele de fapt și de drept care permit atât Curții să furnizeze răspunsuri utile instanței de trimitere, cât și guvernelor statelor membre și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile, conform articolului 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene. Motivele care au determinat instanța de trimitere să adreseze o întrebare preliminară Curții au fost de asemenea foarte clar indicate în decizia de trimitere.

20

În plus, instanța de trimitere a subliniat, în răspuns la o cerere de lămuriri pe care Curtea i‑o adresase în temeiul articolului 101 din Regulamentul de procedură, că articolul 54 din L‑VBG, cu modificările ulterioare, nu avea niciun efect asupra caracterului relevant al întrebării preliminare, din moment ce această dispoziție menținea luarea în considerare în proporție de 60 % a perioadelor de activitate realizate între vârsta de 18 ani sau de 22 de ani și ziua intrării în serviciu în cadrul Land Salzburg.

21

Prin urmare, cererea de decizie preliminară este admisibilă.

22

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, pentru stabilirea datei de referință pentru promovarea angajaților unei colectivități teritoriale în treptele de salarizare superioare din categoria lor de salarizare, este luată în considerare întreaga perioadă de activitate realizată fără întrerupere în cadrul acestei colectivități, în timp ce orice altă perioadă de activitate este luată în considerare numai în parte.

23

Articolul 45 alineatul (2) TFUE interzice oricare discriminare pe motiv de cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă. Articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 nu constituie decât expresia particulară a principiului nediscriminării consacrat la articolul 45 alineatul (2) TFUE în domeniul specific al condițiilor de încadrare în muncă, precum și al condițiilor de muncă și trebuie, în consecință, să fie interpretat în același mod precum acest din urmă articol (Hotărârea din 26 octombrie 2006, Comisia/Italia, C-371/04, Rec., p. I-10257, punctul 17 și jurisprudența citată).

24

Stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare se înscrie în mod incontestabil, în calitate de element care afectează remunerarea lucrătorilor, în domeniul de aplicare material al dispozițiilor citate la punctul anterior.

25

Regula egalității de tratament prevăzută atât la articolul 45 TFUE, cât și la articolul 7 din Regulamentul nr. 492/2011 interzice nu numai discriminările evidente, întemeiate pe naționalitate sau cetățenie, ci și orice forme disimulate de discriminare care, prin aplicarea altor criterii de diferențiere, conduc, în fapt, la același rezultat (a se vedea în special Hotărârea din 23 mai 1996, O’Flynn, C-237/94, Rec., p. I-2617, punctul 17, și Hotărârea din 28 iunie 2012, Erny, C‑172/11, punctul 39).

26

Exceptând cazul în care este justificată în mod obiectiv și proporțională cu obiectivul urmărit, o dispoziție de drept național, deși este aplicabilă fără a face distincție în funcție de cetățenie, trebuie considerată ca fiind indirect discriminatorie dacă, prin însăși natura sa, poate afecta mai mult lucrătorii migranți decât pe cei naționali și, în consecință, dacă prezintă riscul de a-i defavoriza în special pe primii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 septembrie 2009, Comisia/Germania, C-269/07, Rep., p. I-7811, punctul 54 și jurisprudența citată).

27

Pentru ca o măsură să poată fi calificată ca indirect discriminatorie, nu este necesar ca aceasta să aibă ca efect să favorizeze toți resortisanții naționali sau să nu defavorizeze decât resortisanții celorlalte state membre, cu excluderea resortisanților naționali (Hotărârea Erny, citată anterior, punctul 41 și jurisprudența citată).

28

În speță, prin refuzul de a ține seama de integralitatea perioadelor de activitate relevante realizate de un lucrător migrant la un angajator stabilit într‑un alt stat membru decât Republica Austria, reglementarea națională în discuție în litigiul principal este susceptibilă, pe de o parte, să afecteze mai mult lucrătorii migranți decât lucrătorii naționali, defavorizându‑i în special pe primii în măsura în care aceștia ar fi dobândit foarte probabil o experiență profesională într‑un alt stat membru decât Republica Austria înainte de a intra în serviciile din cadrul Land Salzburg. Astfel, un lucrător migrant care ar fi dobândit la angajatori stabiliți într‑un alt stat membru decât Republica Austria o experiență profesională relevantă și la fel de lungă precum cea dobândită de un lucrător care și‑a urmat cariera în servicii care depind de Land Salzburg ar fi încadrat într‑o treaptă de salarizare mai joasă decât cea în care ar fi încadrat acesta din urmă.

29

Pe de altă parte, instanța de trimitere arată că reglementarea menționată afectează în același mod angajații care au intrat în serviciile din cadrul Land Salzburg după ce au lucrat, mai întâi, pentru serviciile menționate și, ulterior, pentru alți angajatori, în măsura în care ansamblul perioadelor de activitate realizate de aceștia până la momentul în care reintră în serviciile din cadrul Land Salzburg nu ar fi luat în considerare decât în proporție de 60 %. Această reglementare este astfel susceptibilă să descurajeze lucrătorii deja angajați de Land Salzburg să își exercite dreptul la liberă circulație. Astfel, dacă aceștia se hotărăsc să părăsească serviciile acestuia, ansamblul perioadelor de activitate pe care le realizaseră până la momentul respectiv nu ar fi luat în considerare decât în parte la calcularea remunerației lor în cazul în care aceștia ar dori să reintre ulterior în serviciile menționate.

30

Or, prevederile naționale care împiedică sau descurajează un lucrător resortisant al unui stat membru să își părăsească statul de origine pentru a‑și exercita dreptul la liberă circulație constituie obstacole în calea acestei libertăți, chiar dacă acestea se aplică indiferent de cetățenia lucrătorilor în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 17 martie 2005, Kranemann, C-109/04, Rec., p. I-2421, punctul 26, și Hotărârea din 16 martie 2010, Olympique Lyonnais, C-325/08, Rep., p. I-2177, punctul 34).

31

Desigur, este adevărat că reglementarea în discuție în litigiul principal riscă să acționeze nu numai în detrimentul lucrătorilor migranți, ci și al lucrătorilor naționali care au dobândit o experiență profesională relevantă la un alt angajator stabilit în Austria decât Land Salzburg. Cu toate acestea, astfel cum s‑a amintit la punctul 27 din prezenta hotărâre, pentru ca o măsură să poată fi calificată ca indirect discriminatorie, nu este necesar ca aceasta să aibă ca efect să favorizeze toți resortisanții naționali sau să nu defavorizeze decât resortisanții celorlalte state membre, cu excluderea resortisanților naționali.

32

Astfel, ansamblul dispozițiilor din Tratatul FUE referitoare la libera circulație a persoanelor, precum și al dispozițiilor Regulamentului nr. 492/2011 urmărește facilitarea exercitării de activități profesionale de orice natură de către resortisanții statelor membre pe teritoriul Uniunii și se opune măsurilor care i-ar putea defavoriza atunci când doresc să exercite o activitate economică pe teritoriul unui alt stat membru (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârile citate anterior Kranemann, punctul 25, și Olympique Lyonnais, punctul 33).

33

În ceea ce privește argumentele guvernului austriac și german, care consideră că reglementarea națională în discuție în litigiul principal nu afectează decât în mod aleatoriu decizia unui lucrător migrant de a intra în serviciile SALK, trebuie amintit că motivele pentru care un lucrător migrant alege să utilizeze libertatea sa de circulație în interiorul Uniunii nu pot fi luate în considerare pentru a aprecia caracterul discriminatoriu al unei dispoziții naționale. Astfel, posibilitatea de a se prevala de o libertate atât de fundamentală precum libertatea de circulație a persoanelor nu poate fi limitată de astfel de considerații, de natură pur subiectivă (Hotărârea O’Flynn, citată anterior, punctul 21).

34

În plus, articolele din tratat referitoare la libera circulație a mărfurilor, a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor reprezintă dispoziții fundamentale pentru Uniune și orice obstacol, chiar de importanță minoră, în calea acestei libertăți este interzis (a se vedea în special Hotărârea din 15 februarie 2000, Comisia/Franța, C-169/98, Rec., p. I-1049, punctul 46, precum și Hotărârea din 1 aprilie 2008, Gouvernement de la Communauté française și Gouvernement wallon, C-212/06, Rep., p. I-1683, punctul 52 și jurisprudența citată).

35

În consecință, o reglementare națională precum cea în discuție în litigiul principal este susceptibilă să împiedice libera circulație a lucrătorilor, ceea ce, în principiu, este interzis de articolul 45 TFUE și de articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011.

36

O astfel de măsură nu poate fi admisă decât dacă urmărește unul dintre obiectivele legitime enunțate în tratat sau dacă este justificată de motive imperative de interes general. Dar, în acest caz, în plus, ar trebui ca punerea în aplicare a acesteia să fie de natură să asigure realizarea obiectivului în cauză și să nu depășească ceea ce este necesar pentru a atinge acest obiectiv (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârile citate anterior Kranemann, punctul 33, și Olympique Lyonnais, punctul 38).

37

În această privință, instanța de trimitere consideră că reglementarea în discuție în litigiul principal instituie o „primă de fidelitate” prin care se urmărește recompensarea lucrătorilor care își urmează cariera la același angajator. În opinia Land Salzburg și a guvernului austriac, reglementarea menționată nu instituie o astfel de primă.

38

Chiar dacă se consideră că această reglementare urmărește în mod efectiv obiectivul fidelizării lucrătorilor față de angajatorii lor și deşi nu se poate exclude că un astfel de obiectiv poate constitui un motiv imperativ de interes general (a se vedea Hotărârea din 30 septembrie 2003, Köbler, C-224/01, Rec., p. I-10239, punctul 83), trebuie să se constate că, având în vedere caracteristicile reglementării menționate, obstacolul pe care îl implică nu pare să fie de natură a garanta realizarea acestui obiectiv.

39

Astfel, instanța de trimitere a subliniat, în răspuns la cererea de lămuriri menționată la punctul 20 din prezenta hotărâre, că angajații SALK, fiind funcționari sau agenți contractuali ai Land Salzburg, beneficiază de o luare în considerare integrală a perioadelor anterioare de activitate, relevante sau nerelevante din punctul de vedere al funcțiilor exercitate în cadrul SALK, realizate fără întrerupere în serviciile care depind nu numai de SALK ca atare, ci de Land Salzburg în general.

40

Or, ținând seama de multitudinea de potențiali angajatori care intră sub autoritatea Land Salzburg, un astfel de sistem de remunerare este destinat să permită mobilitatea în cadrul unui grup de angajatori distincți, iar nu să recompenseze fidelitatea unui salariat față de un anumit angajator (a se vedea în acest sens Hotărârea din 30 noiembrie 2000, Österreichischer Gewerkschaftsbund, C-195/98, Rec., p. I-10497, punctul 49).

41

Land Salzburg, precum și guvernele austriac și german susțin că reglementarea în discuție în litigiul principal urmărește obiectivele legitime de simplificare administrativă și de transparență. În ceea ce privește acest prim obiectiv, stabilirea forfetară la 60 % a tuturor perioadelor de activitate realizate la alți angajatori decât Land Salzburg ar fi înlocuit un sistem anterior complex în vederea simplificării calculelor pe care trebuie să le efectueze administrația la stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare, din moment ce nu ar mai fi necesar să se examineze de la caz la caz întreaga carieră profesională a lucrătorilor nou recrutați, și în vederea reducerii, în consecință, a cheltuielilor administrative aferente.

42

Cu toate acestea, nu se poate admite că un obiectiv de simplificare administrativă care nu urmărește decât să înlesnească sarcinile care revin administrației publice, în special prin facilitarea calculelor pe care aceasta trebuie să le efectueze, constituie un motiv imperativ de interes general care poate justifica o restricție privind o libertate atât de fundamentală precum libertatea de circulație a lucrătorilor garantată la articolul 45 TFUE.

43

În plus, considerația potrivit căreia o astfel de simplificare permite diminuarea cheltuielilor administrative este de natură pur economică și nu poate, așadar, potrivit unei jurisprudențe constante, să constituie un motiv imperativ de interes general (a se vedea în special Hotărârea din 15 aprilie 2010, CIBA, C-96/08, Rep., p. I-2911, punctul 48 și jurisprudența citată).

44

În măsura în care reglementarea națională în discuție în litigiul principal urmărește să asigure o transparență sporită pentru stabilirea datei de referință pentru promovare în treptele de salarizare superioare, trebuie să se constate că, în orice caz, această reglementare depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestui obiectiv. Astfel, transparența urmărită ar putea fi asigurată prin măsuri care nu împiedică libera circulație a lucrătorilor, precum elaborarea și publicarea sau difuzarea prin mijloace adecvate de criterii prestabilite și nediscriminatorii pentru evaluarea duratei experienței profesionale relevante pentru promovarea în treptele de salarizare superioare.

45

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul nr. 492/2011 trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, pentru stabilirea datei de referință pentru promovarea angajaților unei colectivități teritoriale în treptele de salarizare superioare din categoria lor de salarizare, este luată în considerare întreaga perioadă de activitate realizată fără întrerupere în serviciul acestei colectivități, în timp ce orice altă perioadă de activitate este luată în considerare numai în parte.

46

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

Articolul 45 TFUE și articolul 7 alineatul (1) din Regulamentul (UE) nr. 492/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 5 aprilie 2011 privind libera circulație a lucrătorilor în cadrul Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale în temeiul căreia, pentru stabilirea datei de referință pentru promovarea angajaților unei colectivități teritoriale în treptele de salarizare superioare din categoria lor de salarizare, este luată în considerare întreaga perioadă de activitate realizată fără întrerupere în serviciul acestei colectivități, în timp ce orice altă perioadă de activitate este luată în considerare numai în parte.