—

pentru Direktor na fond „Garantirani vzemania na rabotnitsite i sluzhitelite” kam Natsionalnia osiguritelen institut, de V. Karaivanova-Nacheva, în calitate de agent;

—

pentru guvernul bulgar, de D. Drambozova, în calitate de agent;

—

pentru guvernul german, de A. Wiedmann, în calitate de agent;

—

pentru Comisia Europeană, de J. Enegren și de D. Roussanov, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 2 alineatul (1) din Directiva 80/987/CEE a Consiliului din 20 octombrie 1980 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvabilității angajatorului (JO L 283, p. 23, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 197), astfel cum a fost modificată prin Directiva 2002/74/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 septembrie 2002 (JO L 270, p. 10, Ediție specială, 05/vol. 6, p. 149, denumită în continuare „Directiva 80/987”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Mustafa, pe de o parte, și Direktor na fond „Garantirani vzemania na rabotnitsite i sluzhitelite” kam Natsionalnia osiguritelen institut (directorul Fondului „Creanțe garantate ale salariaților” al Institutului Național de Securitate Socială, denumit în continuare „Direktor”), pe de altă parte, cu privire la refuzul acestuia de a acorda plata unor creanțe deținute de reclamanta din litigiul principal împotriva angajatorului său aflat în procedură de insolvență.

3

Întrucât Directiva 80/987, în versiunea inițială, a fost modificată de mai multe ori și în mod substanțial, în special prin Directiva 2002/74, aceasta a fost codificată, din motive de claritate și de raționalizare, prin Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului (JO L 283, p. 36).

4

Potrivit considerentului (4) al Directivei 2008/94, al cărui cuprins este practic identic cu cel al considerentului (5) al Directivei 2002/74:

„Pentru a se asigura o protecție echitabilă a lucrătorilor salariați respectivi, trebuie să se definească starea de insolvență ținând cont de tendințele legislative din statele membre și să se includă în acest concept și alte proceduri de insolvență, cu excepția lichidării. În acest context, pentru a stabili obligația de plată a instituției de garantare, statele membre ar trebui să aibă posibilitatea de a prevedea că, în cazurile în care o situație de insolvență duce la mai multe proceduri de insolvență, situația trebuie să fie abordată ca și cum ar fi vorba de o singură procedură de insolvență.”

5

Potrivit articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94:

„În sensul prezentei directive, un angajator este considerat a fi în stare de insolvență în cazul în care a fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, implicând lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, iar autoritatea care este competentă în temeiul dispozițiilor menționate:

6

Articolul 3 din directiva menționată prevede:

„Statele membre iau măsurile necesare pentru a asigura că instituțiile de garantare asigură, sub rezerva articolului 4, plata creanțelor neachitate ale lucrătorilor salariați care rezultă din contracte de muncă sau raporturi de muncă, inclusiv, în cazurile prevăzute de dreptul intern, compensația pentru încetarea raporturilor de muncă.

Creanțele preluate de instituția de garantare sunt drepturile salariale neplătite referitoare la o perioadă care precede și/sau, după cum este cazul, succede o dată stabilită de statele membre.”

7

Potrivit articolului 4 alineatele (1) și (2) din Directiva 2008/94:

„(1)   Statele membre au posibilitatea de a limita obligația de plată prevăzută la articolul 3 pentru instituțiile de garantare.

(2)   În cazul în care statele membre își exercită dreptul prevăzut la alineatul (1), acestea specifică durata perioadei pentru care creanțele neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare. Aceasta însă nu poate fi mai scurtă decât perioada care acoperă drepturile salariale pentru ultimele trei luni ale raportului de muncă care precede sau succede data menționată la articolul 3 al doilea paragraf.

Statele membre pot include această perioadă minimă de trei luni într-o perioadă de referință a cărei durată nu poate fi mai mică de șase luni.

Statele membre care prevăd o perioadă de referință de cel puțin 18 luni pot limita durata perioadei pentru care creanțele neachitate urmează să fie plătite de către instituția de garantare la opt săptămâni. În acest caz, pentru calculul perioadei minime se folosesc perioadele care sunt cele mai favorabile salariatului.”

8

Articolul 11 primul paragraf din această directivă prevede:

„Prezenta directivă nu aduce atingere posibilității statelor membre de a aplica sau de a introduce acte cu putere de lege sau acte administrative mai favorabile salariaților.”

9

Articolul 6 din Legea privind protecția creanțelor salariaților în cazul insolvenței angajatorului (Zakon za garantiranite vzemania na rabotnitsite i sluzhitelite pri nesastoyatelnost na rabotodatelia), în versiunea intrată în vigoare la 5 martie 2011 (denumită în continuare „Legea privind protecția creanțelor salariaților”), prevede:

„Dreptul salariaților la garantarea creanței [...] ia naștere la data transcrierii în Registrul Comerțului a hotărârii:

10

În conformitate cu articolul 22 alineatul 1 punctul 1 din Legea privind protecția creanțelor salariaților, creanțele garantate sunt într-un cuantum echivalent cu ultimele trei salarii calculate, dar neplătite și cu indemnizațiile compensatorii de concedii pentru ultimele șase luni calendaristice anterioare lunii în cursul căreia a fost transcrisă hotărârea prevăzută la articolul 6 din legea menționată, dar fără să depășească cuantumul maxim al creanțelor garantate într-o astfel de ipoteză, dacă salariatul a întreținut un raport de muncă cu același angajator timp de cel puțin trei luni.

11

Potrivit articolului 25 din Legea privind protecția creanțelor salariaților, protecția creanțelor se acordă pe baza unei declarații trimise de salariat în termen de 30 de zile de la data transcrierii hotărârii prevăzute la articolul 6 din această lege.

12

Articolul 607 alineatul 1 din Legea privind comerțul (Targovski zakon), în versiunea intrată în vigoare la 3 mai 2011 (denumită în continuare „TZ”), prevede că scopul procedurii de reorganizare judiciară este de a asigura satisfacerea echitabilă a creditorilor și de a da posibilitatea unei reorganizări a întreprinderii debitorului.

13

Articolul 630 alineatul 1 din TZ reglementează conținutul hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, care, în primul rând, constată insolvența și stabilește data la care aceasta a intervenit, în al doilea rând, deschide procedura de reorganizare judiciară, în al treilea rând, desemnează un lichidator cu titlu provizoriu, în al patrulea rând, autorizează sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile, sechestrul imobiliar sau alte măsuri conservatorii și, în al cincilea rând, stabilește data primei adunări a creditorilor.

14

În conformitate cu articolul 710 din TZ, instanța constată că debitorul este în încetare de plăți dacă planul prevăzut la articolul 696 din TZ nu a fost propus în termenul legal sau dacă planul propus nu a fost adoptat sau ratificat, precum și în situațiile menționate la articolul 630 alineatul 2, la articolul 632 alineatul 1 și la articolul 709 alineatul 1 din TZ.

15

Prin „hotărârea de constatare a încetării de plăți”, al cărei conținut este determinat la articolul 711 din TZ, instanța, în primul rând, constată că debitorul este în încetare de plăți și dispune încetarea activităților întreprinderii, în al doilea rând, dispune măsuri generale de sechestru asupra patrimoniului debitorului, în al treilea rând, pune capăt prerogativelor organelor sociale ale debitorului persoană juridică, în al patrulea rând, retrage debitorului dreptul de a administra bunurile cuprinse în masa credală și de a dispune de acestea, în al cincilea rând, dispune lichidarea și distribuirea bunurilor cuprinse în masa credală.

16

Reclamanta din litigiul principal a fost angajată în baza unui contract de muncă, fără întrerupere, între 19 iunie 2006 și 20 aprilie 2011, la Orfey – Kardzhali EOOD (denumită în continuare „Orfey”).

17

Prin hotărârea din 25 februarie 2010, luată în temeiul articolului 630 alineatul 1 din TZ, Okrazhen sad Kardzhali a constatat că Orfey era în stare de insolvență începând cu 22 iulie 2009, a deschis procedura de reorganizare judiciară, a dispus continuarea activităților societății Orfey, a desemnat un lichidator cu titlu provizoriu și a stabilit data primei adunări a creditorilor. Această hotărâre a fost transcrisă în Registrul Comerțului la 2 martie 2010.

18

Prin hotărârea din 13 mai 2011, luată în temeiul articolelor 710 și 711 din TZ, Okrazhen sad Kardzhali a constatat că Orfey era în încetare de plăți și a dispus atât încetarea activităților, cât și lichidarea și distribuirea bunurilor cuprinse în masa credală. Această hotărâre a fost transcrisă în Registrul Comerțului la 20 mai 2011.

19

În litigiul principal, este cert că doamna Mustafa deține creanțe exigibile, dar neachitate împotriva Orfey în temeiul unei remunerații brute aferente lunii aprilie 2011 și al unei indemnizații compensatorii de concedii anuale, născută de asemenea ulterior datei de 2 martie 2010. Prin cererea din 16 iunie 2011, doamna Mustafa a solicitat fondului de garantare plata creanțelor respective.

20

Direktor a respins această cerere pentru motivul că, pe de o parte, cererea nu a fost depusă în termenul legal de 30 de zile de la data transcrierii în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și că, pe de altă parte, creanța pretinsă s-a născut după transcrierea menționată. Or, fondul de garantare nu ar interveni decât pentru salariile și indemnizațiile compensatorii de concedii neplătite născute în cursul ultimelor șase luni calendaristice anterioare lunii în cursul căreia hotărârea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară a fost transcrisă în Registrul Comerțului.

21

În aceste condiții, reclamanta din litigiul principal a formulat o acțiune împotriva acestei decizii la Administrativen sad Kardzhali, care a fost de asemenea respinsă pentru motivul că creanțele se născuseră după data transcrierii în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară a Orfey. Prin urmare, reclamanta din litigiul principal a declarat recurs la Varhoven administrativen sad.

22

Această instanță arată că litigiul privește în special problema dacă garanția trebuie să acopere creanțele unui lucrător împotriva angajatorului său care s-au născut, pe de o parte, după transcrierea în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară a angajatorului prin care se constată insolvența acestuia și, pe de altă parte, anterior transcrierii, în același registru, a hotărârii prin care se constată încetarea plăților și se dispune încetarea activităților angajatorului, precum și lichidarea și distribuirea bunurilor cuprinse în masa credală.

23

Subliniind că dreptul bulgar prevede doar o garantare a creanțelor lucrătorilor născute înainte de data transcrierii în Registrul Comerțului a primei dintre aceste două hotărâri, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea unei astfel de reglementări naționale cu Directiva 80/987, având în vedere că prin această hotărâre nu se constată încă „încetarea plăților” și nu se determină încetarea activităților angajatorului.

24

Or, instanța de trimitere ridică problema dacă noțiunea „insolvență”, în sensul articolului 2 din Directiva 80/987, corespunde noțiunii „încetare de plăți”, care, potrivit dreptului bulgar, nu este constatată la deschiderea procedurii de reorganizare judiciară pronunțată în temeiul articolului 630 alineatul 1 din TZ, ci ulterior, în cadrul hotărârii luate în temeiul articolului 711 din TZ, prin care se dispune concomitent încetarea activităților debitorului. Instanța de trimitere urmărește, așadar, să se stabilească dacă directiva menționată trebuie să fie interpretată în sensul că obligă statele membre să prevadă o garantare a creanțelor salariale născute până la această din urmă hotărâre.

25

În aceste condiții, Varhoven administrativen sad a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

26

Trebuie să se observe, cu titlu preliminar, că, deși întrebările urmăresc interpretarea Directivei 80/987, faptele relevante din litigiul principal au avut loc totuși după intrarea în vigoare a Directivei 2008/94, care abrogă și reia, în esență, dispozițiile relevante ale Directivei 80/987 și care nu prevede un termen de transpunere. Prin urmare, prezenta examinare trebuie să privească dispozițiile Directivei 2008/94.

27

Prin intermediul primei și al celei de a doua întrebări, care trebuie examinate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă Directiva 2008/94 trebuie să fie interpretată în sensul că obligă statele membre să prevadă garanții pentru creanțele lucrătorilor în fiecare etapă a procedurii de insolvență a angajatorului lor și, în particular, se opune posibilității ca statele membre să prevadă o garanție numai pentru creanțele lucrătorilor născute înainte de transcrierea în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, deși prin această hotărâre nu se dispune încetarea activităților angajatorului.

28

Pentru a răspunde la aceste întrebări, trebuie să se verifice, pe de o parte, dacă o procedură colectivă întemeiată pe „insolvență”, în sensul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94, poate fi declanșată printr-o hotărâre de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, astfel cum este cea prevăzută de dreptul bulgar, precum și, pe de altă parte, dacă articolele 3 și 4 din această directivă permit să se stabilească data transcrierii în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară drept dată de referință înainte de care creanțele lucrătorilor sunt garantate.

29

Din decizia de trimitere reiese că procedura de reorganizare judiciară a cuprins două decizii succesive, prima deschizând procedura de reorganizare judiciară, iar cea de a doua dispunând încetarea activităților. Or, dreptul bulgar prevede că perioada de referință care determină o garantare a creanțelor se situează înainte de transcrierea în Registrul Comerțului a deciziei de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, astfel încât doar creanțele lucrătorilor născute înainte de această dată sunt acoperite de garanția menționată, în timp ce creanțele născute ulterior nu sunt acoperite de aceasta.

30

În primul rând, trebuie să se arate că articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94 deschide domeniul de aplicare al directivei și, în acest mod, condiționează declanșarea garanției, astfel cum este prevăzută de directiva menționată (a se vedea în acest sens Hotărârile din 10 iulie 1997, Bonifaci și alții și Berto și alții, C-94/95 și C-95/95, Rec., p. I-3969, punctul 36, și Maso și alții, C-373/95, Rec., p. I-4051, punctul 46).

31

În această privință, din chiar conținutul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94 rezultă că, pentru ca un angajator să fie considerat în stare de insolvență, este necesar să fi fost formulată o cerere privind deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența angajatorului, prevăzută de actele cu putere de lege și de actele administrative ale unui stat membru, care implică lipsirea, în tot sau în parte, a angajatorului de activele sale și numirea unui judecător sindic sau a unei persoane care exercită o funcție similară, și ca autoritatea competentă fie să fi hotărât instituirea acestei proceduri, fie să fi constatat că întreprinderea sau unitatea angajatorului a fost definitiv închisă și că activele disponibile sunt insuficiente pentru a justifica instituirea unei astfel de proceduri.

32

Prin urmare, rezultă că, pentru ca garanția prevăzută de Directiva 2008/94 să se aplice, trebuie îndeplinite două condiții. Pe de o parte, deschiderea unei proceduri colective întemeiate pe insolvența angajatorului trebuie să fi fost solicitată, iar, pe de altă parte, trebuie să fi intervenit fie o decizie de deschidere a acestei proceduri, fie, în cazul în care activele sunt insuficiente pentru a justifica deschiderea unei astfel de proceduri, o constatare a închiderii definitive a întreprinderii.

33

Or, în cazul pronunțării unei astfel de decizii de deschidere, articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94 nu impune ca procedura colectivă în discuție să conducă în mod necesar la încetarea activității angajatorului.

34

Această concluzie se coroborează cu considerentul (4) al Directivei 2008/94, care prevede că trebuie să se definească starea de insolvență ținând cont de tendințele legislative din statele membre și să se includă în definiția „stării de insolvență” și alte proceduri de insolvență, cu excepția lichidării.

35

În ceea ce privește dreptul bulgar, trebuie să se arate că, în cuprinsul articolului 630 alineatul 1 din TZ, se arată expres că, prin hotărârea de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, se constată insolvența și se stabilește data la care aceasta a intervenit. Or, dispoziția menționată utilizează pentru a desemna insolvența același termen ca termenul care apare în versiunea bulgară a articolului 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94.

36

În plus, și după cum arată Comisia Europeană, în conformitate cu articolul 2 litera (a) din Regulamentul (CE) nr. 1346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență (JO L 160, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 1, p. 143), astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 (JO L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15), anexa A la acest regulament stabilește că procedura de reorganizare judiciară bulgară întemeiată pe articolul 607 și următoarele din TZ constituie o „procedură de insolvență”, în sensul articolului 1 alineatul (1) din regulamentul menționat. Or, această din urmă dispoziție descrie „proceduril[e] colective ce iau naștere în contextul insolvenței” în același mod ca articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94, în măsura în care se impune ca procedura menționată să aibă ca urmare desistarea parțială sau totală a debitorului și desemnarea unui lichidator.

37

Prin urmare, articolul 2 alineatul (1) din Directiva 2008/94 nu impune, pentru ca garanția prevăzută de această directivă să fie aplicabilă, să fi fost dispusă încetarea activităților angajatorului.

38

În al doilea rând, trebuie să se verifice dacă articolele 3 și 4 din directiva menționată permit să se stabilească data transcrierii în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară drept dată de referință după care creanțele lucrătorilor nu mai sunt garantate.

39

În această privință, articolul 3 al doilea paragraf din Directiva 2008/94 dă statelor membre posibilitatea de a stabili data anterior căreia și/sau, după caz, ulterior căreia se situează perioada în care creanțele care corespund unor drepturi salariale neplătite sunt preluate de instituția de garantare.

40

În ceea ce privește stabilirea acestei date de către statele membre, este necesar să se arate că articolul 3 alineatul (2) din Directiva 80/987, în versiunea inițială, înainte de modificarea sa prin Directiva 2002/74, prevedea o opțiune a statelor membre doar între trei date de referință, pe care le enumera.

41

Or, modificările aduse de Directiva 2002/74 și menținute de Directiva 2008/94 au suprimat menționarea celor trei date, iar articolul 3 al doilea paragraf din această din urmă directivă lasă, prin urmare, statelor membre libertatea de a determina o dată adecvată.

42

În sfârșit, trebuie să se arate că articolul 11 primul paragraf din Directiva 2008/94 nu aduce atingere posibilității statelor membre de a aplica sau de a introduce acte cu putere de lege sau acte administrative mai favorabile salariaților și, astfel, să prelungească perioada de garantare într-un mod adecvat dacă apreciază această măsură oportună (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 mai 2003, Mau, C-160/01, Rec., p. I-4791, punctul 32).

43

Având în vedere ceea ce precedă, trebuie să se răspundă la prima și la a doua întrebare că Directiva 2008/94 trebuie să fie interpretată în sensul că nu obligă statele membre să prevadă garanții pentru creanțele salariaților în fiecare etapă a procedurii de insolvență a angajatorului lor. În particular, directiva menționată nu se opune posibilității ca statele membre să prevadă o garanție numai pentru creanțele lucrătorilor născute înainte de transcrierea în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, chiar dacă prin această hotărâre nu se dispune încetarea activităților angajatorului.

44

Având în vedere răspunsul dat la prima și la a doua întrebare, nu este necesar să se răspundă la a treia și la a patra întrebare.

45

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:

Directiva 2008/94/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 22 octombrie 2008 privind protecția lucrătorilor salariați în cazul insolvenței angajatorului trebuie să fie interpretată în sensul că nu obligă statele membre să prevadă garanții pentru creanțele salariaților în fiecare etapă a procedurii de insolvență a angajatorului lor. În particular, directiva menționată nu se opune posibilității ca statele membre să prevadă o garanție numai pentru creanțele lucrătorilor născute înainte de transcrierea în Registrul Comerțului a hotărârii de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară, chiar dacă prin această hotărâre nu se dispune încetarea activităților angajatorului.