1

În temeiul Directivei 2009/28/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 aprilie 2009 privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, de modificare și ulterior de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și 2003/30/CE (JO L 140, p. 16, denumită în continuare „Directiva privind sursele regenerabile de energie”), statele membre ale Uniunii Europene sunt obligate să atingă până în anul 2020 obiective naționale obligatorii privind ponderea energiei obținute din surse regenerabile în cadrul consumului final brut de energie. Directiva menționată stabilește obiectivul care trebuie atins, alegerea mijloacelor pentru atingerea acestuia fiind lăsată la aprecierea statelor membre. În conformitate cu anexa I la această directivă, intitulată „Obiectivele naționale globale privind ponderea energiei din surse regenerabile în consumul final brut de energie din 2020”, se prevedea ca Republica Austria să atingă obiectivul de 34 %.

2

Prin Ökostromgesetz, astfel cum a fost modificată în 2008 (Legea austriacă privind energia electrică ecologică, BGBl I, 114/2008, denumită în continuare „ÖSG modificată”), Republica Austria a decis să își atingă obiectivul național. În această privință, au fost adoptate două măsuri fundamentale. În primul rând, ÖSG modificată prevede încurajarea producției de energie electrică ecologică garantând fiecărui producător de energie electrică ecologică achiziționarea la un preț fix a cantității totale de energie electrică de acest tip. Respectiva achiziționare se realizează printr‑un centru de reglementare a energiei electrice ecologice, executarea misiunilor acestuia făcând obiectul unei concesiuni acordate unei societăți anonime de drept privat, și anume Abwicklungsstelle für Ökostrom AG (denumită în continuare „ÖMAG”). Conform legii, prețul ferm garantat, care este mai mare decât prețul energiei electrice pe piață, este stabilit în fiecare an pe cale reglementară de ministrul federal al economiei și muncii din Austria (devenit ministrul federal al economiei, familiei și tineretului din Austria și apoi ministrul federal al științei, cercetării și economiei din Austria, denumit în continuare „ministrul federal competent din Austria”).

3

În al doilea rând, ÖSG modificată prevede un transfer al costurilor suportate astfel de utilizatorii de energie electrică. Pe de o parte, fiecare consumator final conectat la rețeaua publică achită o taxă anuală, independent de consumul propriu, care poate varia între 15 și 15 000 de euro, în funcție de nivelul conexiunii sale la rețea, astfel cum prevede articolul 22 alineatul 1, precum și articolul 22 bis alineatul 1 din ÖSG modificată. Pe de altă parte, furnizorii de energie electrică sunt obligați să achiziționeze de la ÖMAG totalitatea energiei electrice ecologice pe care aceasta o deține, deopotrivă la un preț fix stabilit pe cale reglementară (denumit în continuare „prețul de compensare”). Respectivii furnizori sunt autorizați, în continuare, să transfere asupra clienților lor, în cadrul prețului de facturare, costurile suplimentare pe care le suportă ca urmare a acestui fapt. În sensul articolului 22 quater din ÖSG modificată, care nu a intrat încă în vigoare, Republica Austria intenționează totuși să prevadă un regim de compensare specific pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, limitând plățile datorate de acestea la o anumită sumă, calculată pentru fiecare întreprindere beneficiară a acestui regim, în funcție de valoarea producției sale anuale nete (denumită în continuare „sumă compensatorie”).

4

La 27 iunie 2008, Republica Austria a informat Comisia Comunităților Europene, prin intermediul unei notificări prealabile, cu privire la intenția sa de a modifica Legea austriacă privind energia electrică ecologică în vigoare la momentul respectiv și pe care Comisia o aprobase, în versiunea în vigoare la acea dată, prin decizia din 4 iulie 2006 referitoare la compatibilitatea sa cu piața internă [ajutorul de stat, cazurile NN 162a/2003 și N 317a/2006: „Förderung der Elektrizitätserzeugung aus erneuerbaren Energieträgern im Rahmen des österreichischen Ökostromgesetzes (Einspeisetarife)”].

5

La 4 septembrie 2008, Republica Austria a notificat Comisiei Comunităților Europene întreaga ÖSG modificată. În urma diferitor comunicări și întâlniri dintre Comisie și autoritățile austriece cu privire la această notificare, începând de la 28 octombrie 2008, precum și ca urmare a unei plângeri din 9 iulie 2009 și prezentată Comisiei de Bundesarbeitskammer (Camera Federală a Muncii din Austria), în special cu privire la „scutirea” prevăzută de ÖSG modificată în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, la 22 iulie 2009, Comisia a pus în întârziere părțile interesate să își prezinte observațiile cu privire la măsura în cauză (JO C 217, p. 12, denumită în continuare „punerea în întârziere”).

6

Astfel cum reiese în special din alineatul 78 al punerii în întârziere, Comisia a considerat, pe de o parte, că ÖSG modificată este compatibilă cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE în ceea ce privește măsurile prevăzute în favoarea producătorilor de energie electrică ecologică. Referitor la acest aspect, deși a stabilit că era vorba despre ajutoare de stat, Comisia le‑a considerat compatibile cu Orientările privind ajutorul de stat pentru protecția mediului (JO 2008, C 82, p. 1, denumite în continuare „orientările”).

7

Pe de altă parte, însă, în ceea ce privește „ajutoarele” pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, Comisia și‑a exprimat îndoielile cu privire la compatibilitatea acestora cu normele privind ajutoarele de stat (alineatul 78 al punerii în întârziere). Aceasta a considerat, în esență, că, având în vedere modalitățile în care au fost elaborate respectivele ajutoare, acestea aveau ca efect să confere un avantaj nedatorat întreprinderilor menționate. Potrivit Comisiei, măsura în cauză îndeplinea, în această privință, criteriile prevăzute la articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE și trebuia să fie considerată ajutor de stat cu privire la care nu exista niciun indiciu al unei posibile compatibilități cu normele care reglementează piața comună. În special, a considerat că nu exista niciun element care să conducă la concluzia că punctul 4 din orientări era aplicabil sau că erau îndeplinite condițiile pentru ca ajutorul în cauză să fie considerat compatibil. În plus, în opinia sa, evaluarea măsurii menționate trebuia să ia în considerare efectele sale negative asupra mediului, deoarece reducea prețul energiei electrice pentru marii utilizatori de energie.

8

Prin urmare, Comisia a decis, în conformitate cu articolul 4 alineatul (4) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) inițierea procedurii oficiale de investigare (alineatele 83-85 ale punerii în întârziere). Această decizie a fost însoțită de invitația adresată Republicii Austria să adopte o poziție și să comunice Comisiei toate informațiile relevante pentru a evalua măsura în cauză, precum și de o copie a punerii în întârziere adresată potențialilor beneficiari ai măsurii în cauză. În cele din urmă, Comisia a amintit Republicii Austria efectul suspensiv al articolului 88 alineatul (3) din Tratatul CE și a făcut deopotrivă trimitere la articolul 14 din Regulamentul nr. 659/1999, subliniind că toate ajutoarele nelegale puteau fi recuperate de la beneficiari.

9

Prin scrisoarea din 8 octombrie 2009, Republica Austria și‑a prezentat observațiile cu privire la decizia de inițiere a procedurii oficiale de investigare. Autoritățile austriece erau de părere că măsura în cauză nu constituia un ajutor de stat, în special întrucât aceasta nu era selectivă și nu implica utilizarea unor resurse de stat. Autoritățile menționate au subliniat de asemenea logica inerentă a măsurii în cauză, care permite, în opinia lor, o diferențiere obiectivă între întreprinderile la care se referă această măsură și cele care nu pot beneficia de ea, subliniind că o astfel de diferențiere nu constituia un ajutor de stat. Acestea au susținut în special că măsura prezenta similitudini semnificative cu Erneuerbare‑Energien‑Gesetz (Legea germană cu privire la energia ecologică, BGBl. 2008, I 2074, denumită în continuare „EEG”).

10

Bundesarbeitskammer a comunicat Comisiei, prin scrisoarea din 7 octombrie 2009, observații asupra măsurii de sprijin în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie. Prin scrisoarea din 22 decembrie 2009, Republica Austria a răspuns la luarea de poziție, care i‑a fost comunicată prin scrisoarea Comisiei din 23 noiembrie 2009, și, la 22 aprilie 2010, a furnizat precizări suplimentare cu privire la măsura în cauză.

11

Prin scrisorile din 21 iunie 2010 și, ca urmare a unei reuniuni cu autoritățile austriece la 9 iulie, din 19 iulie 2010, Comisia a invitat Republica Austria să îi comunice informații suplimentare, invitație căreia aceasta i‑a dat curs la 13 septembrie 2010.

12

Prin scrisoarea din 24 noiembrie 2010, adresată Comisiei, Republica Austria a subliniat importanța ÖSG modificată și a solicitat adoptarea unei decizii în legătură cu acest caz până la începutul lunii decembrie 2010. O altă reuniune între reprezentanții Comisiei și cei ai Republicii Austria a avut loc la 9 decembrie 2010.

13

Prin scrisoarea din 30 decembrie 2010, Republica Austria a reiterat argumentele pe care le‑a prezentat în favoarea măsurii pe parcursul procedurii și a solicitat Comisiei aprobarea mecanismului de scutire prevăzut pentru întreprinderile mari consumatoare de energie. Comisia a răspuns acestei scrisori la 25 ianuarie 2011.

14

La 8 martie 2011, Comisia a adoptat Decizia 2011/528/UE privind măsura de ajutor de stat C 24/09 (ex N 446/08) – Ajutor de stat în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie în conformitate cu legea austriacă privind energia electrică ecologică (JO L 235, p. 42, denumită în continuare „decizia atacată”). Aceasta a considerat, în esență, că mecanismul în cauză constituia un avantaj selectiv care consta în scutirea parțială a întreprinderilor mari consumatoare de energie de o taxă pe care ar fi trebuit să o suporte în mod normal. În opinia sa, un astfel de mecanism ar implica pierderi de resurse pentru stat și i‑ar fi imputabil statului. De asemenea, a apreciat că mecanismul menționat ar fi de natură să denatureze concurența și condițiile comerciale în mod contrar interesului comun. Astfel, Comisia a considerat că măsura în cauză, prin faptul că stabilea scutirea parțială prevăzută în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, constituia un ajutor de stat care diminua costurile de funcționare ale întreprinderilor respective și care nu putea fi justificat prin natura și economia sistemului, declarând‑o, așadar, incompatibilă cu piața internă.

15

Dispozitivul deciziei atacate are următorul cuprins:

16

Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 18 mai 2011, Republica Austria a introdus prezenta acțiune. La 4 august 2011, Comisia a depus memoriul în apărare. La 19 octombrie 2011, Republica Austria a prezentat replica și, la 5 decembrie 2011, Comisia a prezentat duplica. La 26 septembrie 2011, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantei. Prin Ordonanța din 11 noiembrie 2011, președintele Camerei a doua a Tribunalului a admis această intervenție. La 3 februarie 2012, Regatul Unit și‑a prezentat memoriul în intervenție. Comisia și‑a prezentat observațiile privind acest din urmă memoriu la 2 aprilie 2012.

17

Întrucât compunerea camerelor Tribunalului a fost modificată, judecătorul raportor a fost repartizat la Camera a cincea, căreia i‑a fost atribuită, în consecință, prezenta cauză. Pe baza raportului judecătorului raportor, Tribunalul a hotărât deschiderea procedurii orale și, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii prevăzute la articolul 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, a adresat părților întrebări în scris, la care acestea au răspuns în termenul stabilit.

18

Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 27 februarie 2014.

19

Republica Austria solicită Tribunalului:

20

Comisia solicită Tribunalului:

21

Regatul Unit solicită Tribunalului:

22

În susținerea acțiunii, Republica Austria invocă patru motive. În primul rând, decizia atacată ar încălca articolul 107 alineatul (1) TFUE, întrucât Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept concluzionând că regimul prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată constituia un ajutor de stat. În al doilea rând, decizia menționată ar încălca aceeași dispoziție, întrucât Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept concluzionând că măsura menționată mai sus era selectivă. În al treilea rând, Comisia ar fi aplicat în mod eronat articolul 107 alineatul (3) TFUE și ar fi săvârșit un exces de putere. În al patrulea rând, Comisia ar fi tratat în mod inegal situații comparabile din punctul de vedere al efectelor economice și concurențiale ale acestora.

23

Comisia arată că Republica Austria nu examinează, în cadrul primului și a celui de al doilea motiv, motivarea deciziei atacate și nici nu a precizat considerentele în care Comisia ar fi săvârșit o eroare de drept. În opinia sa, Republica Austria s‑a limitat să expună motivele pentru care regimul prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată nu ar fi un ajutor de stat, repetând, în esență, afirmațiile prezentate în cursul procedurii administrative. Prin urmare, aceste motive ar trebui să fie respinse în temeiul articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură ca inadmisibile. În această privință, Comisia se referă la Hotărârea din 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail și alții/Înalta Autoritate (19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, Rec., EU:C:1961:30, punctele 617 și 644), și la Hotărârea din 31 martie 1992, Comisia/Danemarca (C‑52/90, Rec., EU:C:1992:151, punctul 17). Orice dezvoltare a argumentelor în cadrul replicii ar fi deopotrivă inadmisibilă.

24

În duplică, Comisia susține în continuare că faptul de a reproduce, în cererea introductivă, întregul conținut al plângerii nu îndeplinește cerințele de la articolul 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură. În această privință, se referă la Ordonanța din 28 aprilie 1993, De Hoe/Comisia (T‑85/92, Rec., EU:T:1993:39, punctul 23), subliniind că, pe plan funcțional, plângerea în domeniul dreptului funcției publice este comparabilă cu procedura administrativă în dreptul aplicabil ajutoarelor de stat.

25

Potrivit Republicii Austria, rezultă în mod evident din cererea introductivă că obiecția întemeiată pe încălcarea Tratatului TFUE se bazează atât pe o încălcare a articolului 107 alineatele (1) și (3) TFUE (pentru primul, al doilea și al treilea motiv), cât și pe o încălcare a principiului egalității de tratament (pentru al patrulea motiv). Ar fi, în opinia sa, prea formal să se impună indicarea exactă în cererea introductivă sau în rezumatul motivelor a punctelor din decizia atacată împotriva cărora sunt îndreptate motivele.

26

Tribunalul amintește, în această privință, că, potrivit articolului 44 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, cererea de sesizare a instanței trebuie să cuprindă expunerea sumară a motivelor invocate. Această expunere trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtei să își pregătească apărarea, iar Tribunalului să se pronunțe asupra acțiunii, eventual, fără să se bazeze pe alte informații (Hotărârea din 11 iulie 2007, Asklepios Kliniken/Comisia, T‑167/04, Rep., EU:T:2007:215, punctul 39).

27

Potrivit unei jurisprudențe constante, în vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii introductive. Deși cuprinsul cererii introductive poate fi susținut și completat, cu privire la anumite puncte specifice, prin trimiteri la extrase din documentele anexate, o trimitere globală la alte înscrisuri nu ar putea compensa lipsa elementelor esențiale ale argumentării în drept, care, în temeiul dispozițiilor amintite mai sus, trebuie să figureze în cererea introductivă (a se vedea Hotărârea Asklepios Kliniken/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:T:2007:215, punctul 40 și jurisprudența citată).

28

În ceea ce privește, în special, cele două motive pe care Comisia le consideră inadmisibile, trebuie să se constate, în primul rând, că reiese din textul cererii introductive că, în cadrul primului motiv, Republica Austria susține, sprijinindu‑se pe afirmații suficient de precise și de comprehensibile, referitoare atât la împrejurările de fapt ale cauzei, cât și la referințe jurisprudențiale și doctrinare, că resursele utilizate în cadrul mecanismului în cauză nu aveau o origine statală și că, în plus, nu era vorba în cadrul mecanismului menționat de un ajutor imputabil statului. Argumentarea sa a permis Comisiei să își pregătească apărarea și permite Tribunalului să se pronunțe cu privire la prezenta acțiune, eventual, fără să se bazeze pe nicio altă informație, conform jurisprudenței Asklepios Kliniken/Comisia, punctul 26 de mai sus, EU:T:2007:215. Pe de altă parte, trebuie să se constate că, contrar susținerilor Comisiei, partea corespunzătoare a motivării deciziei atacate este ușor de identificat.

29

În continuare, din textul cererii introductive reiese că, în cadrul celui de al doilea motiv, Republica Austria critică aprecierea Comisiei potrivit căreia măsura în cauză, prin faptul că scutește parțial întreprinderi mari consumatoare de energie de la anumite plăți prevăzute de ÖSG modificată, era selectivă. Potrivit Republicii Austria, nu a existat nici selectivitate de fapt, nici selectivitate de drept. Republica Austria prezintă, în acest sens, explicații suficient de precise cu privire la natura și la logica sistemului prevăzut de ÖSG modificată, ridicându‑se, cu titlu introductiv, problema dacă articolul 22 quater din legea menționată trebuia într‑adevăr să fie analizat ca o excepție în raport cu „sistemul de referință”. În continuare, prezintă afirmații suficient de precise potrivit cărora, chiar considerând că aceasta a fost situația, ar trebui ca sistemul să fie considerat justificat prin logica sa și prin concepția sa internă. Aceasta invocă în continuare, în scopul de a contesta existența oricărei selectivități, pe de o parte, însuși modul de redactare a ÖSG modificată și, pe de altă parte, elemente concrete, în special tabele din care reiese că orice întreprindere, indiferent de dimensiunea sa sau de domeniul său de activitate, putea beneficia de norma prevăzută de dispoziția menționată anterior. Astfel, Republica Austria a încercat în mod evident să răspundă anumitor afirmații ale Comisiei cuprinse în decizia atacată, contrar a ceea ce susține cea din urmă în fața Tribunalului. Prin urmare, este necesar să se considere că, în ceea ce privește cel de al doilea motiv, argumentarea Republicii Austria, susținută, în plus, de anumite referințe jurisprudențiale și de trimiteri la practica decizională anterioară a Comisiei, permitea deopotrivă acesteia din urmă să își pregătească apărarea și permite Tribunalului să se pronunțe cu privire la prezenta acțiune, eventual, fără să se bazeze pe nicio altă informație.

30

Concluzia avansată la punctele 28 și 29 de mai sus nu este infirmată de trimiterea făcută de Comisie la Ordonanța De Hoe/Comisia, punctul 24 de mai sus (EU:T:1993:39). Pe de o parte, această ordonanță se referă la un domeniu diferit de cel din speță, și anume dreptul funcției publice, a cărui procedură administrativă a plângerii nu este, contrar afirmațiilor Comisiei, asimilabilă procedurii prevăzute pentru evaluarea compatibilității ajutoarelor de stat cu piața internă. Pe de altă parte, astfel cum reiese, printre altele, din cuprinsul punctului 23 din ordonanța menționată, aceasta se referă la aprecierea unui caz particular, în care întregul conținut al unei plângeri a fost integrat în însuși cuprinsul cererii introductive, semănând cu o simplă trimitere la o anexă. Or, o astfel de trimitere globală la alte înscrisuri diferă de prezenta speță, în care Republica Austria a dezvoltat, în cererea introductivă, susțineri suficient de precise și de comprehensibile (a se vedea punctele 28 și 29 de mai sus).

31

Având în vedere cele ce precedă, trebuie să se respingă, așadar, ca neîntemeiate afirmațiile Comisiei cu privire la inadmisibilitatea primelor două motive.

32

Astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 1-3 de mai sus, Republica Austria intenționa, prin ÖSG modificată, să își atingă obiectivul național obligatoriu privind cota de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie, astfel cum este prevăzut de Directiva privind sursele regenerabile de energie. Prin decizia atacată, Comisia s‑a opus doar la scutirea prevăzută la articolul 22 quater din respectiva lege, în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie, care, în sine, face obiectul prezentei acțiuni. Cu toate acestea, Tribunalul a statuat că dispoziția menționată trebuie analizată în context, și anume, situată în cadrul structurii de ansamblu prevăzute de ÖSG modificată.

33

În această privință, este oportun, înainte de a se proceda la examinarea diferitor motive invocate de Republica Austria, să se abordeze anumite puncte suplimentare relevante ale structurii de ansamblu prevăzute de ÖSG modificată. În primul rând, chiar dacă, în conformitate cu partea a treia a acestei legi, Republica Austria acordă uneia sau mai multor întreprinderi o concesiune pentru executarea misiunilor care revin centrului său de reglementare a energiei electrice ecologice, la data deciziei atacate, ÖMAG, societate anonimă de drept privat, era singura întreprindere care beneficia de o astfel de concesiune cu întindere la nivel național acordată de autoritățile austriece. În plus, astfel cum rezultă din considerentul (15) al deciziei atacate, Comisia nu dispunea de niciun element care să arate că acționarii sub control public, care dețineau 49,6 % din acțiunile ÖMAG, puteau exercita un control sau cel puțin un control comun asupra acesteia din urmă, acționarii sub control privat deținând, la rândul lor, 50,4 % din acțiunile acesteia. Există însă un dezacord între părți, atât în cursul procedurii administrative, cât și în fața Tribunalului, cu privire la importanța care trebuie acordată faptului că ÖMAG face obiectul unui anumit control a posteriori din partea statului sau a unor entități administrative.

34

În al doilea rând, astfel cum s‑a menționat cu titlu introductiv la punctele 2 și 3 de mai sus, un alt element fundamental al mecanismului în cauză, mai exact, al scutirii prevăzute la articolul 22 quater din ÖSG modificată, îl reprezintă faptul că modalitățile concrete de punere în aplicare, cum ar fi modalitățile de distribuție a energiei electrice către furnizorii de energie electrică sau prețul care trebuie plătit de furnizori și, prin urmare, contribuția utilizatorilor finali, sunt stabilite în prealabil de autoritățile austriece prin lege sau prin ordonanță.

35

În al treilea rând, în temeiul articolului 15 alineatul 1) punctul 3 din ÖSG modificată, cantitatea totală de energie electrică ecologică produsă, pe care furnizorii de energie electrică sunt obligați să o achiziționeze de la ÖMAG, este distribuită astfel încât cota de energie electrică ecologică să fie aceeași pentru toți furnizorii în raport cu cantitatea totală de energie electrică de care dispun. Este cert faptul că respectivii furnizori de energie electrică sunt, în principiu, autorizați să transfere costurile suplimentare pe care le suportă ca urmare a acestui fapt asupra utilizatorilor finali, facturându‑le un cost al energiei electrice mai ridicat. Cu toate acestea, regimul menționat anterior, prevăzut ca principiu, nu se aplică întreprinderilor mari consumatoare de energie care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 22 quater din ÖSG modificată.

36

În al patrulea rând, în ceea ce privește scutirea întreprinderilor mari consumatoare de energie care îndeplinesc condițiile prevăzute la articolul 22 quater din ÖSG modificată, trebuie subliniate două elemente principale.

37

Primul element este că orice întreprindere care îndeplinește condițiile prevăzute de legislația austriacă are dreptul ca, urmare a cererii sale, să îi fie acordată o scutire de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Austria, acesta din urmă neavând, pe de altă parte, nicio marjă de apreciere în acest domeniu. Ca urmare a acordării scutirii în cauză, ÖSG modificată interzice furnizorilor să factureze întreprinderilor mari consumatoare de energie costurile suplimentare aferente energiei electrice ecologice. Articolul 22 quater alineatul 5 din respectiva lege prevede, printre altele, că contractele încheiate între furnizorii de energie electrică și marii consumatori de energie electrică trebuie să prevadă în mod imperativ că, din momentul în care aceștia din urmă beneficiază de scutirea în cauză, furnizorii nu le furnizează energie electrică ecologică alocată de centrul de reglementare a energiei electrice ecologice și nu le facturează costurile suplimentare pentru energia electrică ecologică. Orice dispoziție contrară este considerată nulă.

38

Al doilea element constă în faptul că orice întreprindere mare consumatoare de energie, căreia i‑a fost acordată o scutire de obligația de cumpărare, trebuie, în temeiul articolului 22 quater alineatul 2 din ÖSG modificată, să plătească direct la ÖMAG, iar nu furnizorilor de energie electrică, o „sumă compensatorie” corespunzând cotei de 0,5 % din valoarea netă a producției corespunzătoare anului calendaristic precedent.

39

În al cincilea rând, ca urmare a importanței deosebite a acestei considerații în logica urmată de Comisie în decizia atacată, trebuie arătat că în considerentul (58) al deciziei menționate aceasta a afirmat că efectul mecanismului în cauză era de a „plafona”, de la un anumit nivel, contribuția industriilor mari consumatoare de energie la veniturile ÖMAG. În opinia sa, în temeiul dispozițiilor ÖSG modificate, respectivele întreprinderi sunt, așadar, scutite de o taxă pe care ar fi trebuit să o plătească în condiții de piață normale. Rezultă, potrivit Comisiei, că întreprinderile care sunt eligibile pentru a beneficia de mecanismul menționat sunt avantajate.

40

Pentru a ajunge la concluzia vizată la punctul 39 de mai sus, Comisia, după ce s‑a referit, în considerentul (55) al deciziei atacate, la jurisprudența privind avantajele care rezultă dintr‑o scutire totală sau parțială de la plata unei taxe legale, a procedat în considerentul (56) al deciziei menționate la aprecierea măsurii în cauză și a statuat că aceasta viza obținerea de venituri de la utilizatorii de energie electrică în scopul finanțării producției de energie electrică din surse regenerabile. Potrivit acesteia, întreprinderile mari consumatoare de energie se află în aceeași situație de fapt și de drept ca ceilalți utilizatori de energie electrică, deoarece toți consumă energie electrică pe care o cumpără de la furnizorii de energie electrică, la rândul lor, obligați să cumpere o anumită cantitate de energie electrică regenerabilă la prețul de compensare. Aceasta a continuat susținând că, în absența mecanismului în cauză, întreprinderile mari consumatoare de energie ar fi obligate să plătească furnizorilor de energie electrică costuri suplimentare pentru energia electrică ecologică, care se reflectă în factura lor la energie electrică. Astfel, a amintit că furnizorii de energie electrică transferă costurile suplimentare care rezultă din obligația lor de a cumpăra energie electrică ecologică de la ÖMAG asupra clienților lor, care nu puteau beneficia de scutirea în cauză.

41

Prezentul motiv este împărțit în două aspecte. Primul constă în afirmația că fondurile puse în aplicare pentru finanțarea regimului prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată nu erau resurse de stat. Al doilea constă în afirmația că, în orice caz, respectivele fonduri nu erau imputabile statului.

42

Republica Austria contestă faptul că regimul de compensare pentru întreprinderile mari consumatoare de energie, prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată, este finanțat din resurse de origine statală. Aceasta consideră situația de fapt din cauză ca fiind comparabilă cu situația de fapt din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea din 13 martie 2001, PreussenElektra (C‑379/98, Rec., EU:C:2001:160). Subliniază în special că, în această din urmă cauză, elementul decisiv a fost faptul că plata fondurilor a fost făcută numai între întreprinderi private, respectivele fonduri nepărăsind nicicând sectorul privat și neaflându‑se niciodată sub controlul statului. Pentru aceste motive, Curtea ar fi constatat că faptul că un anumit flux al fondurilor se bazează pe o lege și conferă avantaje anumitor întreprinderi nu este suficient pentru a conferi acestor resurse caracter statal.

43

În această privință, Republica Austria susține în continuare că, atât în sistemul german, cât și în sistemul austriac al ajutoarelor pentru energie electrică ecologică, operatorii agreați de stat, care nu au prerogative de putere publică, acționează ca puncte de primire, precum și de plată și de revânzare de energie electrică ecologică, niciunul dintre cele două sisteme de ajutor neprevăzând acoperirea pierderilor prin intermediul unor resurse bugetare. Obligațiile de revânzare, de cumpărare și de plată ar fi stabilite prin lege. Astfel, potrivit Republicii Austria, în ambele regimuri, statul nu este implicat în lichidare, ci stabilește doar norme de aplicare generală, fără ca acest fapt să constituie o sarcină asupra bugetului public. În această privință, Republica Austria se referă la Hotărârea din 17 martie 1993, Sloman Neptun (C‑72/91 și C‑73/91, Rec., EU:C:1993:97), și la Hotărârea din 15 iulie 2004, Pearle și alții (C‑345/02, Rec., EU:C:2004:448, punctul 36 și următoarele).

44

Regatul Unit susține poziția Republicii Austria, potrivit căreia măsura în cauză nu implica acordarea unui ajutor „prin intermediul resurselor de stat”. Pe de o parte, în opinia sa, se știe că ajutorul poate fi considerat ca acordat prin intermediul resurselor de stat atunci când, în loc să fie acordat direct de stat, este colectat și plătit de un organism însărcinat cu distribuirea și administrarea acestui ajutor (Hotărârea din 22 martie 1977, Steinike & Weinlig, 78/76, Rec., EU:C:1977:52, punctele 21 și 22). În al doilea rând, Regatul Unit susține că Curtea a confirmat că o măsură nu era considerată un ajutor acordat prin intermediul resurselor de stat doar pentru că plata către beneficiar a fost dispusă de stat. Astfel, deși statul a dispus unui terț să facă o plată, prin intermediul propriilor resurse, către beneficiar, această plată nu constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. În această privință, face trimitere la Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus, EU:C:2001:160, punctele 59 și 61, și la Hotărârea din 17 iulie 2008, Essent Netwerk Noord și alții, C‑206/06, Rep., EU:C:2008:413, punctele 40, 47, 66, 69, 70, 72 și 74).

45

Regatul Unit arată, printre altele, că, deși Curtea a considerat în Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), că resursele utilizate puteau fi calificate drept resurse de stat, aceasta s‑a întemeiat pe trei elemente de fapt. În primul rând, sumele în discuție în cauza în care s‑a pronunțat hotărârea citată anterior ar avea ca origine un preț suplimentar impus de legislație utilizatorilor de energie electrică. Respectivul preț suplimentar ar fi o măsură fiscală și, prin urmare, o resursă de stat prin originea sa. În al doilea rând, organismul responsabil cu administrarea fondurilor colectate ar fi însărcinat cu exploatarea unui serviciu de interes economic general, indiferent de dreptul său de a păstra o parte din venituri. În al treilea rând, organismul în cauză nu ar avea dreptul de a utiliza veniturile obținute din prețul suplimentar în alte scopuri decât cele prevăzute de lege și ar fi strict controlat în desfășurarea funcțiilor sale. Curtea ar fi subliniat, de asemenea, că fondurile în cauză ar rămâne sub control public și, în consecință, la dispoziția autorităților naționale până la distribuția lor finală. Or, potrivit Regatului Unit, ansamblul ÖSG modificate nu îndeplinește condițiile menționate anterior și în special prima și a treia condiție.

46

Tribunalul arată că Comisia a afirmat în considerentul (61) al deciziei atacate, în esență, că mecanismul în cauză reducea veniturile ÖMAG, întrucât furnizorii de energie electrică nu erau obligați să cumpere energie electrică ecologică pentru întreprinderile care beneficiau de o scutire și că plățile directe efectuate de aceste întreprinderi către ÖMAG erau mai mici decât cele pe care ÖMAG le‑ar fi încasat în lipsa scutirii.

47

În continuare, în considerentul (62) al deciziei atacate, Comisia a subliniat că, în consecință, trebuia să stabilească dacă fondurile controlate de ÖMAG, în temeiul ÖSG modificată, constituiau sau nu constituiau resurse de stat. În cazul unui răspuns afirmativ, măsura în cauză ar conduce, în opinia sa, la pierderi la nivelul veniturilor statului și ar fi, prin urmare, finanțată din fonduri de stat.

48

În această privință, în primul rând, după ce a analizat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), și Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), în scopul de a trage concluziile pentru aprecierea prezentei cauze, Comisia a evaluat în considerentul (68) al deciziei atacate dacă regimul austriac în cauză prevedea existența unei taxe. Ea a concluzionat că aceasta era situația în măsura în care ÖSG modificată obliga furnizorii de energie electrică să cumpere un anumit volum de energie electrică la prețul de compensare, mai mare decât cel al pieței și stabilit anual de ministrul federal competent din Austria, respectiva lege limitându‑se să indice valori de referință. Diferența dintre prețul pieței la energia electrică și prețul de compensare, stabilit printr‑un act al autorității publice, constituie o „taxă pe energie electrică”. De asemenea, Comisia a subliniat că, spre deosebire de cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), fondurile în cauză nu s‑au plătit în speță altor actori din piață angajați în afaceri comerciale obișnuite, ci unui organism având sarcina specifică de a colecta și a repartiza fondurile exclusiv în scopuri de interes public. În considerentele (69)-(71) ale deciziei atacate, Comisia a adăugat că ÖMAG beneficia de o concesiune pentru executarea misiunilor care revin centrului de reglementare a energiei electrice ecologice și era însărcinat, astfel, să administreze un serviciu economic de interes general care consta în colectarea de la toți furnizorii de energie electrică a taxei în cauză.

49

În al doilea rând, Comisia a arătat în considerentul (72) și următoarele ale deciziei atacate că fondurile în cauză erau destinate unui obiectiv stabilit de lege, fiind controlat în mod strict. ÖMAG era obligată să administreze veniturile în cauză într‑un cont bancar special, utilizat doar pentru cumpărarea de energie electrică ecologică, trebuind, în orice moment, să permită ministrului federal competent din Austria, precum și Curții de Conturi din Austria examinarea tuturor documentelor referitoare la acest cont.

50

Având în vedere toate aceste elemente, Comisia a ajuns, în considerentul (74) al deciziei atacate, la concluzia că, „prin corelare cu cauzele [în care s‑au pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, EU:C:2008:413, și Hotărârea Steinike & Weinlig, EU:C:1977:52, punctul 44 de mai sus], […] fondurile colectate și administrate de ÖMAG constituie resurse de stat”.

51

În al treilea rând, prin urmare, în considerentul (75) și următoarele ale deciziei atacate, Comisia a negat existența unor asemănări între prezenta cauză și cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160). Aceasta a constatat, în esență, că nu era relevant, în speță, să se evalueze legislația germană, indiferent că este vorba despre versiunea sa anterioară sau actuală, și că, în orice caz, legislația austriacă era foarte diferită de respectiva legislație. Aceasta era situația cu atât mai mult cu cât, în opinia sa, dat fiind că regimul german, care a făcut obiectul aprecierii Curții în cadrul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), constituia doar un sistem de obligație de aprovizionare care exista între întreprinderi private care operau pe piață, în timp ce sistemul austriac, care putea fi caracterizat drept o măsură de impozitare a energiei electrice, prevedea prezența unui organism intermediar desemnat de stat și controlat de acesta. Potrivit Comisiei, regimul austriac putea permite de asemenea plăți directe din partea statului către ÖMAG [considerentul (76) al deciziei atacate].

52

În al patrulea rând, Comisia a subliniat în continuare că nu era relevant faptul că ÖMAG este un organism privat, din moment ce a fost desemnat pentru a colecta și a administra un impozit, fondurile în cauză fiind astfel de stat [considerentele (79) și (80) ale deciziei atacate]. În cele din urmă, a stabilit că este nerelevant faptul că suma totală plătită ÖMAG de furnizorii de energie electrică nu era afectată de mecanismul implicat, din moment ce se modifica doar distribuirea acestei sume între diferitele categorii de consumatori. A afirmat, în această privință, că factorul decisiv era acela de a stabili dacă un avantaj primit de o întreprindere ar conduce la pierderi pentru veniturile de stat, situație care survenea în cazul schemei austriece. În opinia sa, era evident, pe de altă parte, că, în cele din urmă, statul trebuia să găsească alte surse de venit pentru a compensa pierderile suferite astfel [considerentele (81)-(85) ale deciziei atacate].

53

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, calificarea unei măsuri drept „ajutor” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE impune îndeplinirea tuturor condițiilor prevăzute de această dispoziție (a se vedea în acest sens Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus, EU:C:2008:413, punctul 63 și jurisprudența citată). În primul rând, trebuie să fie vorba despre o intervenție a statului sau prin intermediul resurselor de stat. În al doilea rând, această intervenție trebuie să fie susceptibilă să afecteze schimburile dintre statele membre. În al treilea rând, trebuie să acorde un avantaj beneficiarului său. În al patrulea rând, trebuie să denatureze sau să amenințe să denatureze concurența (a se vedea în acest sens Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus, EU:C:2008:413, punctul 64 și jurisprudența citată).

54

În ceea ce privește prima dintre aceste condiții, trebuie, în primul rând, arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, numai avantajele acordate direct sau indirect prin intermediul resurselor de stat sunt considerate ajutoare în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. Astfel, din însuși modul de redactare a acestei dispoziții și din normele de procedură instituite prin articolul 108 TFUE rezultă că avantajele acordate prin intermediul altor mijloace în afara resurselor de stat nu intră în domeniul de aplicare al dispozițiilor în discuție. Distincția dintre ajutoarele acordate de stat și ajutoarele acordate prin intermediul resurselor de stat poate include în noțiunea de ajutor nu numai ajutoarele acordate direct de stat, ci și pe acelea acordate de organisme publice sau private, desemnate sau instituite de stat (a se vedea în acest sens Hotărârea Steinike & Weinlig, punctul 44 de mai sus, EU:C:1977:52, punctul 21, și Hotărârea Sloman Neptun, punctul 43 de mai sus, EU:C:1993:97, punctul 19 și jurisprudența citată). Astfel, dreptul comunitar nu poate admite ca simplul fapt de a crea instituții autonome însărcinate cu distribuirea de ajutoare să permită eludarea normelor privind ajutoarele de stat (Hotărârea din 16 mai 2002, Franța/Comisia, C‑482/99, Rec., EU:C:2002:294, punctul 23).

55

În al doilea rând, trebuie amintit că nu este necesar să se stabilească, în toate cazurile, că a avut loc un transfer de resurse de stat pentru ca avantajul acordat uneia sau mai multor întreprinderi să poată fi considerat ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea Hotărârea Franța/Comisia, punctul 54 de mai sus, EU:C:2002:294, punctul 36 și jurisprudența citată).

56

În al treilea rând, trebuie arătat că rezultă deja din jurisprudența Curții că articolul 107 alineatul (1) TFUE cuprinde toate mijloacele pecuniare pe care autoritățile publice le pot utiliza în mod efectiv pentru a susține întreprinderi, fără a fi relevant dacă aceste mijloace aparțin sau nu aparțin în mod permanent patrimoniului statului. În consecință, chiar dacă sumele aferente măsurii în cauză nu sunt permanent în posesia Trezoreriei, faptul că rămân în mod constant sub control public și, așadar, la dispoziția autorităților naționale competente este suficient pentru calificarea lor drept resurse de stat (a se vedea Hotărârea Franța/Comisia, punctul 54 de mai sus, EU:C:2002:294, punctul 37 și jurisprudența citată).

57

În speță, Republica Austria și Regatul Unit subliniază că, în niciun moment, fondurile statului nu intră în joc în cadrul măsurii în cauză. Acestea își sprijină afirmațiile în special pe Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160). Comisia, dimpotrivă, invocă în principal cauzele în care s‑au pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), și Hotărârea Steinike & Weinlig, punctul 44 de mai sus (EU:C:1977:52), punctul 21. În plus, trebuie să se constate că, chiar dacă, în decizia atacată, Comisia analizează în detaliu cele trei hotărâri menționate anterior, încearcă, în schimb, în cadrul procedurii în fața Tribunalului, să confere o importanță mai mare Hotărârii Steinike & Weinlig, punctul 44 de mai sus (EU:C:1977:52), ca hotărâre „de principiu”, considerând Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160) și Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413) ca fiind decizii pur „ad‑hoc” din care nu ar putea fi deduse condiții general aplicabile care trebuie urmate pentru ca o măsură să poată fi considerată ca utilizând, în mod direct sau indirect, resurse publice.

58

Este necesar să se constate, în ceea ce privește Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160) și Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413) că acestea nu pot fi analizate în sensul în care concluziile adoptate în cea mai recentă determină caducitatea soluțiilor degajate din cea anterioară. Dimpotrivă, acestea trebuie interpretate ca răspunzând unor situații de fapt diferite (a se vedea de asemenea în acest sens Hotărârea din 19 decembrie 2013, Vent De Colère și alții, C‑262/12, Rep., EU:C:2013:851, punctele 34 și 35).

59

În ceea ce privește Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), este necesar să se arate că, pentru a înlătura calificarea drept ajutor de stat în sensul articolului 87 alineatul (1) CE [devenit articolul 107 alineatul (1) TFUE], Curtea s‑a întemeiat, în esență, pe faptul că reglementarea germană, în cauză în speța respectivă, care, pe de o parte, impunea întreprinderilor private de aprovizionare cu energie electrică să cumpere energia electrică produsă pe baza unor surse de energie regenerabile la prețuri minime superioare față de valoarea economică a acestui tip de energie și, pe de altă parte, repartiza sarcina financiară rezultată din această obligație între întreprinderile de aprovizionare cu energie electrică și operatorii privați din rețelele de energie electrică situate în amonte nu prezenta elemente din care s‑ar fi putut deduce faptul că avea loc un transfer indirect a unor resurse de stat. În asemenea împrejurări, Curtea a statuat că faptul că această reglementare ar conferi un avantaj economic incontestabil întreprinderilor producătoare de energie electrică obținută pe baza unor surse de energie regenerabile și că acest avantaj era consecința intervenției autorităților publice nu era suficient pentru a califica măsura în cauză drept ajutor. În plus, aceasta a considerat ca unul dintre elementele esențiale faptul că entitățile care datorează sarcini suplimentare impuse de legislația germană în cauză erau de natură privată (a se vedea dispozitivul hotărârii, precum și punctele 55 și 56 din aceasta). Reiese de asemenea din analiza situației de fapt din cauza în care s‑a pronunțat hotărârea menționată anterior că, spre deosebire de măsura austriacă ce face obiectul prezentei proceduri, mecanismul instituit de legea germană nu prevedea intervenția unor intermediari însărcinați cu colectarea sau cu administrarea sumelor care constituie ajutorul și, prin urmare, nu prevedea entități comparabile, în structura sau în rolul lor, cu ÖMAG. Astfel, spre deosebire de prezenta cauză, avantajul analizat de Curte în Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), care consta în garantarea, în favoarea întreprinderilor beneficiare, atât a posibilității de a revinde totalitatea energiei produse din surse regenerabile, cât și în faptul că prețul de vânzare depășește prețul pieței, era acordat chiar la momentul încheierii contractelor de furnizare și al plății contravalorii.

60

În schimb, în ceea ce privește cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), care avea ca obiect o măsură constând într‑o reglementare națională care permitea prelevarea unui preț suplimentar pentru transportul energiei electrice în beneficiul unei societăți desemnate prin lege (denumită în continuare „SEP”), obligată la plata costurilor denumite „nerecuperabile”, trebuie amintit că Curtea a concluzionat că exista o utilizare a resurselor de stat, în sensul articolului 87 alineatul (1) CE. În această privință, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 65 și următoarele din hotărârea menționată, Curtea s‑a întemeiat, în primul rând, pe constatarea că respectivele sume, atribuite SEP, proveneau din prețul suplimentar impus de stat cumpărătorilor de energie electrică în temeiul legii și că statul stabilise că era vorba despre o taxă. Potrivit acesteia, sumele menționate proveneau, așadar, dintr‑o resursă de stat.

61

În al doilea rând, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 67-69 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), Curtea a subliniat că taxa în cauză era plătită operatorilor de rețea sau titularilor autorizației care trebuiau să o cedeze către SEP, care păstra o sumă prevăzută de lege [400 de milioane de florini olandezi (NLG)] și care ceda surplusul ministrului competent din Țările de Jos. Aceasta a afirmat deopotrivă că SEP, al cărei capital era deținut integral de întreprinderile producătoare de energie electrică, era la acel moment însărcinată prin lege cu administrarea unui serviciu economic de interes general. În plus, SEP nu dispunea de nicio posibilitate de a utiliza venitul din taxă pentru alte alocări decât cele prevăzute de lege și sarcina sa era strict controlată, întrucât legea îi impunea să prezinte decontul certificat de un contabil al sumelor percepute și transferate.

62

În al treilea rând, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 70 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), Curtea a constatat că „[e]ste neimportant că această societate desemnată este în același timp centralizatorul taxei percepute, administratorul fondurilor încasate și beneficiarul unei părți din aceste fonduri[; î]ntr‑adevăr, mecanismele prevăzute prin lege și, în mod special, deconturile certificate de un contabil permit[eau] să se facă distincția între aceste roluri diferite și să se efectueze controlul utilizării fondurilor[. Rezult[a] de aici că, atât timp cât această societate desemnată nu [își însușise] suma de 400 de milioane NLG, moment de la care o [putea] folosi în mod liber, această sumă rămâne[a] sub control public și, prin urmare, la dispoziția autorităților naționale, ceea ce [era] suficient pentru a o califica drept resursă de stat”.

63

La punctul 71 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), Curtea a evidențiat în continuare obiectivul legii în cauză, care părea a fi acela de a permite întreprinderilor producătoare de energie electrică să recupereze, prin intermediul filialei lor SEP, costurile incompatibile cu piața pe care le efectuaseră anterior.

64

Pentru aceste motive, Curtea a concluzionat de asemenea la punctele 72 și 73 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), că respectiva speță în care s‑a pronunțat hotărârea menționată era diferită de măsura în cauză în Hotărârea Pearle și alții, punctul 43 de mai sus (EU:C:2004:448). Aceasta a subliniat că, în cauza în care s‑a pronunțat această din urmă hotărâre, fondurile utilizate pentru o campanie publicitară fuseseră colectate de un organism profesional de la beneficiarii săi afiliați din campanie prin intermediul contribuțiilor alocate în mod obligatoriu organizării acestei campanii. Potrivit Curții, nu era vorba, în consecință, nici despre o sarcină pentru stat, nici despre fonduri care rămân sub controlul statului. Curtea a arătat deopotrivă că respectiva campanie publicitară era organizată de o asociație privată de opticieni, avea un obiectiv pur comercial și nu se înscria deloc în cadrul unei politici definite de autorități, contrar situației din litigiul principal în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), în care alocarea sumei în cauză societății desemnate a fost decisă de legiuitorul național.

65

În cele din urmă, la punctul 74 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), Curtea a diferențiat în mod explicit măsura analizată de cea în cauză în Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), subliniind că, în această din urmă cauză, nu a avut loc un transfer direct sau indirect de resurse de stat către întreprinderile producătoare de energie electrică din surse regenerabile de energie, ci s‑a stabilit doar o obligație de aprovizionare cu un astfel de tip de energie, la prețuri minime. Curtea a evidențiat că, în acest ultim caz, întreprinderile nu erau mandatate de stat să administreze o resursă de stat, ci aveau o obligație de cumpărare utilizând resurse financiare proprii.

66

Contrar susținerilor Republicii Austria și ale Regatului Unit, ÖSG modificată prezintă elemente care o apropie foarte mult de măsura care a făcut obiectul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413).

67

Astfel, în primul rând, trebuie arătat că, asemenea situației SEP din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), ÖMAG este însărcinată, în speță, prin ÖSG modificată să administreze sistemul de ajutor pentru producția de energie electrică din surse regenerabile. În acest sens, Comisia se referă, în mod întemeiat, la faptul că ÖMAG a fost înființată în 2006 cu scopul expres de a solicita o concesiune pentru executarea misiunilor care revin centrului de reglementare a energiei electrice ecologice, în conformitate cu articolele 14-14 sexties din legea menționată. Astfel cum susține Comisia, sistemul prevăzut de respectiva lege poate fi definit ca reprezentând o concesiune de stat, fondurile în cauză fiind plătite exclusiv în scopuri de interes public, definite de legiuitorul austriac. Fondurile menționate, constând în costurile suplimentare plătite de furnizorii de energie electrică către ÖMAG pentru energia electrică ecologică, al cărei preț este mai mare decât cel al energiei electrice achiziționate pe piață, nu circulă direct de la întreprinderile care fac plata către producătorii de energie electrică ecologică, și anume, către alți operatori de pe piață care desfășoară activități comerciale obișnuite, ci necesită intervenția unui intermediar însărcinat cu colectarea și cu administrarea lor. Spre deosebire de circumstanțele din cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160), nu poate fi vorba astfel despre o simplă obligație de cumpărare, stabilită prin lege, în care avantajul ar fi acordat în mod automat la momentul încheierii unor contracte de furnizare și al plății contravalorii.

68

În al doilea rând, trebuie să se constate că, asemenea cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), prezenta cauză se referă la resurse destinate finanțării măsurii în cauză, care sunt obținute grație taxelor impuse unor entități private prin ÖSG modificată, aceasta prevăzând un preț suplimentar obligatoriu aferent achiziționării de energie electrică ecologică. Or, prin analogie cu punctele 43-47 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), este necesar să se considere că prețul suplimentar sau costul suplimentar poate fi asimilat unei taxe, parafiscală, care afectează energia electrică în Austria, care este stabilită de o autoritate publică, în scopuri de interes public și potrivit unui criteriu obiectiv, în funcție de cantitatea de kilowatt‑oră (kWh) de energie electrică transportați. Astfel cum subliniază Comisia în considerentul (68) al deciziei atacate, atât cantitatea de energie electrică ecologică care trebuie cumpărată, cât și prețul sunt prevăzute de lege, articolul 22 ter din ÖSG modificată precizând că nivelul prețului de compensare este stabilit anual de ministrul federal competent din Austria. În plus, Republica Austria sau Regatul Unit nu au susținut și nici nu există vreo indicație în acest sens în dosar că inițiativa de impozitare prin intermediul măsurii în cauză ar proveni din partea entităților care datorează taxa, nici că ÖMAG ar acționa doar ca un instrument într‑o schemă pe care ele înseși au prevăzut‑o sau pe care ele înseși au decis‑o cu privire la utilizarea resurselor financiare. În consecință și prin analogie cu punctul 66 din Hotărârea Essent Netwerk Noord și alții, punctul 44 de mai sus (EU:C:2008:413), sumele în cauză pot fi calificate drept fonduri având ca origine o resursă de stat, asimilabilă unei taxe parafiscale. În ceea ce privește problema specifică a existenței unui avantaj care rezultă din ajutorul sub forma unei scutiri de la plata unei taxe parafiscale, precum și din selectivitatea unui astfel de avantaj (a se vedea în acest sens Hotărârea din 7 martie 2012, British Aggregates/Comisia, T‑210/02 RENV, Rep., EU:T:2012:110, punctele 46-49 și jurisprudența citată), aceasta va face obiectul unei evaluări în cadrul examinării celui de al doilea motiv al Republicii Austria (a se vedea punctul 94 și următoarele de mai jos).

69

În al treilea rând, chiar dacă este cert că ÖMAG este o societate anonimă de drept privat, iar nu un organism public, și că acționarii ÖMAG care se află sub control public dețin mai puțin de jumătate din acțiuni și nu sunt în măsură să exercite un control sau chiar un control comun asupra acesteia (a se vedea punctele 33 și 45 de mai sus), această situație nu poate fi considerată suficientă, în circumstanțele cauzei, pentru a înlătura concluzia prezenței unor resurse de stat în cadrul măsurii în cauză.

70

Astfel, după cum s‑a arătat la punctele 67 și 68 de mai sus, ÖMAG este însărcinată cu administrarea sistemului de ajutoare pentru producția de energie electrică din surse regenerabile, fiind, de altfel, atent controlată în această sarcină, precum subliniază Comisia în decizia atacată și în înscrisurile sale prezentate Tribunalului, încât nu poate utiliza fondurile colectate în cadrul măsurii în cauză, care îi sunt obligatoriu furnizate de întreprinderile vizate de aceasta din urmă, în alte scopuri decât cele prevăzute de legiuitorul austriac. În astfel de circumstanțe, deși este adevărat că ÖMAG este un organism care se prezintă sub forma unei societăți anonime de drept privat, trebuie remarcat totuși că, în cadrul concesiunii pentru executarea misiunilor care revin centrului de reglementare a energiei electrice ecologice, acțiunea acestui organism nu este cea a unei entități economice care acționează în mod liber pe piață în scopul de a obține profit, ci o acțiune delimitată de legiuitorul austriac care a circumscris‑o la executarea concesiunii în cauză.

71

În această privință, trebuie adăugat că ÖMAG este supusă obligației de a administra sumele obținute în aplicarea măsurii în cauză, într‑un cont special, care face obiectul controlului de către organe de stat, astfel cum reiese în special din articolele 15, 21 și 23 din ÖSG modificată. Acesta constituie un indiciu suplimentar, atunci când se analizează împreună cu competențele și cu obligațiile specifice atribuite ÖMAG, că nu este vorba despre fonduri corespunzătoare unor resurse normale aparținând sectorului privat care ar fi în întregime la dispoziția întreprinderii care le administrează, ci resurse specifice, a căror utilizare în scopuri strict determinate a fost prevăzută în prealabil de legiuitorul austriac (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 ianuarie 1998, Ladbrook Racing/Comisia, T‑67/94, Rec., EU:T:1998:7, în special punctul 105 și următoarele).

72

Mai exact, în ceea ce privește controlul ÖMAG de către organele de stat, amintit la punctele 70 și 71 de mai sus, acesta se exercită la mai multe niveluri. În primul rând, se efectuează un control de către ministrul federal competent din Austria, care trebuie, în conformitate cu articolul 21 in fine din ÖSG modificată, în cadrul funcțiilor sale de supraveghere, să verifice cheltuielile ÖMAG și să decidă, prin aviz, cu privire la recunoașterea lor, iar în conformitate cu articolul 23 din legea menționată coroborat cu articolul 15 alineatul 2 din aceeași lege trebuie să i se acorde, în orice moment, accesul la toate documentele privind conturile speciale ale ÖMAG și resursele în cauză. Pe de altă parte, astfel cum reiese din articolul 24 din legea în cauză, ministrul federal competent din Austria trebuie să fie informat imediat cu privire la evoluțiile contrare realizării anumitor obiective prevăzute de legea în cauză, de către autoritatea de reglementare în domeniul energiei din Austria, însărcinată să supravegheze în mod regulat atingerea acestor obiective.

73

În al doilea rând, conform articolului 23 din ÖSG modificată, ÖMAG prezintă anual autorității de reglementare în domeniul energiei din Austria un raport motivat.

74

În al treilea rând, conform articolului 15 alineatul 5 din ÖSG modificată și astfel cum a subliniat în mod întemeiat Comisia în considerentul (72) al deciziei atacate, în pofida structurii acționariatului societății ÖMAG, Curtea de Conturi din Austria trebuie de asemenea să efectueze audituri ex post la aceasta din urmă.

75

Or, existența unui astfel de control strict al concordanței acțiunilor ÖMAG cu cadrul legislativ prevăzut, chiar efectuat a posteriori, fără a fi decisivă, în sine, se înscrie în logica generală a structurii de ansamblu prevăzută de ÖSG modificată și, prin urmare, sprijină concluzia, extrasă pornind de la competențele exercitate de acest organism și adoptată în lumina obligațiilor sale, că ÖMAG nu acționează în nume propriu și în mod liber, ci ca administrator, executând concesiune, al unui ajutor acordat prin intermediul unor fonduri de stat. Este inoperantă, în această privință, afirmația Republicii Austria prezentată în ședință conform căreia auditul exercitat de Curtea de Conturi din Austria nu are nicio influență asupra modului în care ÖMAG utilizează aceste fonduri. Astfel, chiar admițând că auditul menționat mai sus nu are efect direct asupra administrării curente de către ÖMAG a fondurilor în cauză, este vorba totuși despre un element suplimentar care urmărește să garanteze că acțiunea ÖMAG rămâne circumscrisă în cadrul prevăzut de ÖSG modificată.

76

În aceste împrejurări, trebuie constatat că în mod întemeiat a afirmat Comisia, în considerentele (61) și (62) ale deciziei atacate coroborate cu considerentele (82)-(86) ale deciziei menționate, că avantajul prevăzut de dispozițiile articolului 22 quater din ÖSG modificată în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie echivalează, în speță, cu o sarcină suplimentară pentru stat, în măsura în care orice reducere a cuantumului taxei, pe care acestea o datorează, poate fi considerată ca generând pierderi de venituri ale statului, care sunt totuși recuperate ulterior de la alte întreprinderi, compensând pierderile astfel suferite. Într‑adevăr, în schimbul „plafonării” contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie, un distribuitor de energie electrică este scutit, în conformitate cu articolul 15 alineatul 1 bis din ÖSG modificată, de la cumpărarea de energie electrică ecologică de la ÖMAG pentru cantitatea de energie electrică pe care o vinde utilizatorului final scutit de obligația de a cumpăra energie electrică ecologică.

77

Aceste concluzii nu sunt infirmate de celelalte susțineri ale Republicii Austria și ale Regatului Unit.

78

Mai întâi, este inoperantă afirmația potrivit căreia statul nu prevede acoperirea unor pierderi prin intermediul resurselor bugetare, precum și cea potrivit căreia toate riscurile de insolvență care ar putea rezulta eventual din faptul că acțiunile ÖMAG ar încălca dispozițiile ÖSG modificate ar fi suportate chiar de aceasta, iar nu de către stat.

79

Astfel, trebuie arătat că numai situația care ar rezulta din aplicarea măsurii în cauză, astfel cum a fost notificată, este relevantă în speță, iar nu orice activitate eventuală a ÖMAG care nu este conformă cadrului legislativ prevăzut. Or, părțile sunt de acord asupra faptului că, acționând în strictă conformitate cu măsura menționată și în limitele acesteia, ÖMAG nu trebuia, în principiu, să fie sprijinită de stat, în măsura în care, în conformitate cu articolul 21 și următoarele din ÖSG modificată, în special prețul de compensare împreună cu contribuția anuală datorată de fiecare utilizator final conectat la rețeaua publică trebuia să acopere deopotrivă costurile ÖMAG. După cum a afirmat Republica Austria, ca răspuns la o întrebare adresată de Tribunal în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, aceasta includea faptul de a acoperi un eventual beneficiu nerealizat al ÖMAG dintr‑un an precedent, cauzat, de exemplu, de plafonarea contribuției anumitor întreprinderi mari consumatoare de energie. În consecință, după cum arată în mod întemeiat Republica Austria, fie ÖMAG nu a fost afectată, în niciun moment, de un beneficiu nerealizat sau, cel mult, un asemenea beneficiu nerealizat a fost doar temporar, cu o compensare în anul următor. În plus, astfel cum susține Comisia în răspunsul său la întrebările Tribunalului în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, cu referire la articolul 22 ter din ÖSG modificată și la raportul de activitate al ÖMAG pentru anul 2006, anexat la memoriul în apărare, ajustări ale prețului de compensare erau permise chiar în cursul anului. În acest sens, trebuie să se facă trimitere, de asemenea, la explicațiile date de Republica Austria în răspunsurile la întrebările adresate de Tribunal cu privire la aspectul că ministrul federal competent din Austria era chiar autorizat, în conformitate cu articolul 22 quater din ÖSG modificată, să ajusteze suma compensatorie care trebuia plătită ÖMAG după evaluarea comparativă a diferitor date economice relevante. În aceste condiții, trebuie să se constate în continuare că Republica Austria a susținut în mod contradictoriu, în ședință, că ÖMAG trebuia să își asume riscuri asociate cu activitatea sa, în special în ceea ce privește probleme de insolvență sau de lipsă de lichidități.

80

În orice caz, reiese din analiza ÖSG modificate că, în principiu, măsura în cauză prevede un acces neîntrerupt al ÖMAG la fondurile necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de interes public care îi erau atribuite în cadrul concesiunii pentru executarea misiunilor care revin centrului de reglementare a energiei electrice ecologice, minimizând astfel respectivele riscuri de lichidități sau chiar de insolvență pe care trebuie să le suporte în acest context. Or, aceasta doar întărește concluzia prezentată la punctele 70, 71 și 75 de mai sus, potrivit căreia ÖMAG nu acționa ca o întreprindere tipică pe piață, suportând toate riscurile și situațiile neprevăzute obișnuite, inclusiv riscuri financiare, ci ca o entitate specială al cărei rol era strict delimitat de legislația în cauză. Având în vedere cele ce precedă, nu este necesar să se evalueze, în plus, relevanța afirmației Comisiei ca răspuns la întrebările Tribunalului adresate în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, potrivit căreia articolul 23 alineatul 2 punctul 5 din ÖSG modificată prevedea posibilitatea anumitor „alte alocații”, fără precizări suplimentare și fără ca temeiul juridic al unor astfel de alocări, chiar în afara ÖSG modificată, să fie precizat de Republica Austria în cursul procedurii administrative, sau relevanța referirii, efectuată de Comisie în același cadru, la posibilitatea eventuală ca ÖMAG să invoce răspunderea Republicii Austria în cazul în care ministrul federal competent din Austria nu ar stabili prețul de compensare în așa fel încât toate costurile suplimentare ale ÖMAG, rambursabile în sensul legii în cauză, să fie indemnizate. Astfel, Republica Austria nu contestă faptul că, în principiu, dacă se respectă cadrul juridic, acesta prevede un mecanism de compensare integrală a costurilor suplimentare impuse ÖMAG în temeiul obligației de a cumpăra energie electrică ecologică de la producătorii din Austria la un preț mai mare decât cel al pieței.

81

În continuare, sunt deopotrivă inoperante afirmațiile Republicii Austria potrivit cărora, în primul rând, măsura în cauză nu prevedea plăți „bugetare” directe din partea statului către ÖMAG, în al doilea rând, fondurile în cauză nu părăseau în niciun moment sectorul privat, în al treilea rând, aceste fonduri nu erau „la dispoziția statului”, în al patrulea rând, ÖMAG „nu avea prerogative de putere publică” și eventuale acțiuni împotriva sa urmau, în conformitate cu măsura în cauză, procedura judiciară obișnuită civilă, iar nu procedura administrativă, precum și că, în cele din urmă, ÖMAG era „neutră și independentă” față de diferiții actori de pe piață.

82

Astfel, s‑a constatat deja, pe de o parte, că fondurile în cauză trebuiau să fie calificate, de la început, drept fonduri de stat, în special ca urmare a caracterului obligatoriu al plăților prevăzute în scopuri de interes public, și, pe de altă parte, că ÖMAG acționa, în ceea ce privește concesiunea pentru executarea misiunilor care revin centrului de reglementare a energiei electrice ecologice, într‑un cadru clar delimitat de legiuitorul austriac, urmărind aceleași scopuri, și fiind, de altfel, strict controlată de autoritățile austriece competente. Or, în această privință, Curtea a confirmat recent că fondurile alimentate prin contribuții obligatorii impuse prin legislația unui stat membru, administrate și repartizate în conformitate cu această legislație, puteau fi considerate resurse de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, chiar dacă erau administrate de entități distincte de autoritatea publică (a se vedea în acest sens Hotărârea Vent De colère, punctul 58 de mai sus, EU:C:2013:851, punctul 25 și jurisprudența citată, precum și, prin analogie, punctul 26). În opinia sa, un mecanism de compensare integrală a costurilor suplimentare impuse unor întreprinderi ca urmare a unei obligații de achiziționare a electricității de origine eoliană la un preț superior celui al pieței, a cărui finanțare este suportată de toți consumatorii finali de electricitate de pe teritoriul național, precum cel prevăzut de legislația franceză analizată constituie o intervenție prin intermediul resurselor de stat.

83

Având în vedere ansamblul considerațiilor precedente, este necesar să se considere că Comisia nu a săvârșit nicio eroare prin aprecierea faptului că măsura în cauză implica utilizarea unor resurse de stat.

84

Prin urmare, trebuie respins primul aspect al primului motiv.

85

Republica Austria arată că măsura în cauză nu este, în speță, un ajutor imputabil statului. În acest sens, aceasta se referă la jurisprudența Franța/Comisia (punctul 54 de mai sus, EU:C:2002:294, punctul 55 și următoarele), precum și PreussenElektra (punctul 42 de mai sus, EU:C:2001:160, punctul 20) și susține că trebuie luate în considerare o serie de indici cum ar fi integrarea organismului care adoptă măsura în structurile administrației publice, natura activităților sale și exercitarea acestora pe piață, statutul juridic al organismului, intensitatea tutelei exercitate de autoritățile publice asupra administrării organismului și altele. Or, în opinia sa, în primul rând, persoana care, prin concesiune, execută misiunile centrului de reglementare a energiei electrice ecologice instituit prin ÖSG modificată este o întreprindere privată. Aceasta se referă a contrario la Hotărârea din 12 decembrie 1996, Air France/Comisia (T‑358/94, Rec., EU:T:1996:194, punctul 38). În al doilea rând, niciun organ al persoanei juridice menționate mai sus nu ar trebui să fie aprobată sau numită de stat, acesta din urmă nefiind nici reprezentat în organele sale. În al treilea rând, nici forma persoanei juridice menționate anterior, nici acționariatul acesteia nu ar fi reglementate prin lege. În al patrulea rând, statul nu ar avea drepturi de achiesare asupra activităților sale. În al cincilea rând, această persoană juridică nu ar fi reglementată printr‑un regulament supus aprobării din partea statului și nici nu ar fi supusă unor autorizări din partea statului sau unor sancțiuni specifice. În al șaselea rând, litigiile între respectiva persoană juridică și furnizorii de energie electrică ar trebui să fie deferite instanțelor de drept comun.

86

În această privință, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, în ceea ce privește condiția privind imputabilitatea măsurii, este necesar să se analizeze dacă autoritățile publice trebuie considerate ca fiind implicate în adoptarea acestei măsuri (a se vedea în acest sens Hotărârea Vent De colère, punctul 58 de mai sus, EU:C:2013:851, punctul 17 și jurisprudența citată).

87

În speță, trebuie să se constate că mecanismul de ajutor pentru energia ecologică, precum și cel al scutirii în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie a fost stabilit prin lege, mai exact prin ÖSG modificată, și, prin urmare, trebuie considerat ca fiind imputabil statului. În astfel de circumstanțe, contrar susținerilor Republicii Austria, nu este necesar să se efectueze o analiză mai avansată a integrării eventuale a ÖMAG în structurile administrației publice, a naturii activităților sale și a exercitării acestora pe piață, a statutului juridic al organismului sau a intensității tutelei exercitate de autoritățile publice asupra administrării sale. În orice caz, s‑a constatat deja, în cadrul examinării primului aspect al prezentului motiv, că ÖMAG era integrată într‑o structură reglementată de legiuitorul austriac care prevedea nu numai natura activităților sale și exercitarea concretă a acestora, ci și o anumită tutelă de control efectuată, a posteriori, de organismele statale competente și, în plus, predeterminând în detaliu marja de manevră a ÖMAG în executarea concesiunii sale, astfel încât această entitate nu poate fi considerată ca fiind un operator privat care acționează în mod liber, în scop lucrativ, pe o piață concurențială.

88

Prin urmare, este necesar să se respingă de asemenea al doilea aspect al primului motiv și, prin urmare, respectivul motiv în ansamblu.

89

Republica Austria susține că criteriul selectivității distinge măsurile generale de politică economică ale ajutoarelor de stat. Acestea ar fi caracterizate atunci când o măsură națională este de natură să favorizeze anumite întreprinderi sau anumiți producători în raport cu alții, care s‑ar afla din perspectiva obiectivului urmărit de respectivul regim într‑o situație de fapt sau de drept comparabilă (Hotărârea din 29 aprilie 2004, GIL Insurance și alții, C‑308/01, Rec., EU:C:2004:252, punctul 68). Potrivit Republicii Austria, examinarea selectivității unei măsuri de natură să constituie ajutor de stat se efectuează în mai multe etape. Ar trebui, mai întâi, să se identifice un sistem de referință, apoi să se constate o divergență în raport cu acest sistem și, în cele din urmă, să se examineze posibilitatea de a justifica această divergență prin natura și prin logica sistemului.

90

Astfel, în primul rând, potrivit Republicii Austria, este necesar să se ridice întrebarea dacă articolul 22 quater din ÖSG modificată poate fi, de fapt, considerat o „excepție” în raport cu „sistemul de referință”. Aceasta se sprijină în argumentația sa în special pe Hotărârea din 10 aprilie 2008, Țările de Jos/Comisia (T‑233/04, Rep., EU:T:2008:102).

91

În al doilea rând, potrivit Republicii Austria, chiar dacă Tribunalul ar trebui să considere că economia articolului 22 quater din ÖSG modificată conduce la o divergență în raport cu sistemul de referință, aceasta ar fi justificată de logica și de concepția internă a sistemului. Astfel, ea ar avea ca scop o repartizare echilibrată a sarcinii finanțării energiei electrice ecologice între grupurile de utilizatori, ținând seama de logica care decurge din Directiva 2003/96/CE a Consiliului din 27 octombrie 2003 privind restructurarea cadrului comunitar de impozitare a produselor energetice și a electricității (JO L 283, p. 51, Ediție specială, 09/vol. 2, p. 98, denumită în continuare și „Directiva privind impozitarea energiei”). Republica Austria se referă în special la proceduri anterioare comparabile în fața Comisiei (N 271/2006 privind „Tax Relief for Supply of surplus Heating” în Danemarca și N 820/2006 privind „facilități fiscale pentru procesele cu consum ridicat de energie” în Germania).

92

În al treilea rând, Republica Austria susține că articolul 22 quater din ÖSG modificată nu este selectiv „de drept”, deoarece regimul de compensare se aplică tuturor întreprinderilor, indiferent de dimensiunea sau de sectorul lor de activitate. Nu ar fi vorba nici despre o selectivitate „de fapt”. Aceasta susține că, în lipsa selectivității, măsura în cauză nu constituie ajutor de stat (face trimitere la Hotărârea din 8 noiembrie 2001, Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, C‑143/99, Rec., EU:C:2001:598, punctul 36).

93

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că, deși anumite argumente ale Republicii Austria pot fi interpretate ca referindu‑se la problema existenței însăși a unui avantaj care ar fi cauzat de aplicarea scutirii prevăzute la articolul 22 quater din ÖSG modificată, temeiul principal al celui de al doilea motiv se referă, în esență, la lipsa de selectivitate a unui astfel de avantaj. În orice caz, Tribunalul consideră oportun să examineze aceste două proleme împreună.

94

În ceea ce privește, în primul rând, existența unui avantaj, s‑a recunoscut printr‑o jurisprudență constantă că noțiunea de ajutor era mai generală decât cea de subvenție, deoarece cuprindea nu numai prestații pozitive precum subvențiile în sine, ci și intervenții ale statului care, sub diverse forme, facilitau sarcinile care grevau în mod normal bugetul unei întreprinderi și care, fără să fie subvenții în sensul strict al termenului, erau de aceeași natură și aveau efecte identice. În plus, în ceea ce privește domeniul fiscal, Curtea a precizat că o măsură prin care autoritățile publice acordă anumitor întreprinderi o exonerare fiscală care, deși nu presupune un transfer de resurse de stat, pune beneficiarii într‑o situație financiară mai favorabilă decât a celorlalți contribuabili constituie un ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE. De asemenea, poate constitui ajutor de stat o măsură prin care se acordă anumitor întreprinderi o reducere de impozit sau o amânare la plata impozitului datorat în mod normal (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 68 de mai sus, EU:T:2012:110, punctul 46 și jurisprudența citată).

95

În al doilea rând, în ceea ce privește caracterul selectiv al avantajului, trebuie să se examineze dacă, în cadrul unui regim juridic determinat, o măsură de stat este de natură să favorizeze „anumite întreprinderi sau producerea anumitor bunuri” în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE față de alte întreprinderi care se află într‑o situație de fapt și de drept comparabilă în raport cu obiectivul urmărit de măsura în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 68 de mai sus, EU:T:2012:110, punctul 47 și jurisprudența citată).

96

Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea de ajutor de stat nu are în vedere măsurile de stat care introduc o diferențiere între întreprinderi și sunt, prin urmare, a priori selective, dacă această diferențiere rezultă din natura sau din economia sistemului din care face parte (a se vedea în acest sens Hotărârea din 22 decembrie 2008, British Aggregates/Comisia, C‑487/06 P, Rep., EU:C:2008:757, punctul 83 și jurisprudența citată). Curtea a precizat că statul membru vizat poate demonstra că această măsură rezultă în mod direct din principiile fondatoare sau directoare ale sistemului său fiscal și că, în această privință, trebuie să se stabilească o distincție între, pe de o parte, obiectivele atribuite unui anumit regim fiscal și, pe de altă parte, mecanismele inerente sistemului fiscal însuși care sunt necesare pentru realizarea unor astfel de obiective. Astfel, scutirile fiscale care ar rezulta dintr‑un obiectiv străin sistemului de impozitare din care fac parte nu pot eluda condițiile care decurg din articolul 107 alineatul (1) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 68 de mai sus, EU:T:2012:110, punctul 48 și jurisprudența citată).

97

Pe de altă parte, potrivit jurisprudenței, pentru a aprecia caracterul selectiv al avantajului acordat printr‑o măsură fiscală, determinarea cadrului de referință are o importanță deosebită, întrucât existența însăși a unui avantaj nu poate fi dovedită decât în raport cu o impozitare denumită „normală”. Astfel, calificarea unei măsuri fiscale naționale drept „selectivă” presupune, într‑o primă etapă, identificarea și examinarea prealabilă a regimului fiscal comun sau „normal” aplicabil în statul membru în cauză. În raport cu acest regim fiscal comun sau „normal” trebuie, într‑o a doua etapă, să se aprecieze și să se stabilească eventualul caracter selectiv al avantajului conferit prin măsura fiscală în cauză, demonstrând că aceasta derogă de la sistemul comun respectiv în măsura în care introduce diferențieri între operatorii care se găsesc, în privința obiectivului atribuit sistemului fiscal al statului membru respectiv, într‑o situație de drept și de fapt comparabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 68 de mai sus, EU:T:2012:110, punctul 49 și jurisprudența citată).

98

Trebuie arătat deopotrivă că, în mod repetat, Curtea a decis că finalitatea urmărită de intervenții ale statului nu este suficientă pentru a le sustrage de la bun început de la calificarea drept „ajutoare” în sensul articolului 107 TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 96 de mai sus, EU:C:2008:757, punctul 84 și jurisprudența citată). Într‑adevăr, articolul 107 alineatul (1) TFUE nu distinge în funcție de cauzele sau de obiectivele intervențiilor statului, ci definește aceste intervenții în funcție de efectele lor (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 96 de mai sus, EU:C:2008:757, punctul 85 și jurisprudența citată). Astfel, dispoziția menționată anterior definește intervențiile statului independent de tehnicile utilizate de statele membre ale Uniunii pentru a le pune în aplicare (a se vedea în acest sens Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 96 de mai sus, EU:C:2008:757, punctul 89 și jurisprudența citată).

99

În cele din urmă, dintr‑o jurisprudență constantă reiese de asemenea că împrejurarea că numărul întreprinderilor care pot pretinde să beneficieze de o măsură este semnificativ sau că aceste întreprinderi aparțin unor sectoare diferite de activitate nu este suficient pentru a pune în discuție caracterul selectiv al acestei măsuri și, prin urmare, pentru a exclude statutul său de ajutor de stat (a se vedea Hotărârea Adria‑Wien Pipeline și Wietersdorfer & Peggauer Zementwerke, punctul 92 de mai sus, EU:C:2001:598, punctul 48 și jurisprudența citată). În cazurile în care măsura în discuție este guvernată de criterii obiective de aplicare orizontală, această împrejurare nu pune în discuție nici caracterul său selectiv, întrucât ar fi numai de natură să stabilească faptul că ajutoarele în litigiu nu constituie un ajutor individual, ci intră într‑o schemă de ajutoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 februarie 2003, Spania/Comisia, C‑409/00, Rec., EU:C:2003:92, punctul 49).

100

În speță, este necesar, după ce s‑a amintit secțiunea relevantă a deciziei atacate, să se identifice criteriile de stabilire a regimului „normal” prevăzut de ÖSG modificată.

101

În această privință, astfel cum reiese din secțiunea deciziei atacate care privește „avantajul”, dar și din cea care analizează „resursele de stat și imputabilitatea față de stat”, Comisia a asimilat întreaga ÖSG modificată, astfel cum a fost notificată, unui regim fiscal, în cadrul căruia avantajul ar rezulta, în esență, dintr‑o scutire totală sau parțială de o taxă legală [a se vedea în acest sens în special considerentele (55), (64) și (68)-(70) ale deciziei atacate].

102

În continuare, în secțiunea privind selectivitatea avantajului, și anume în considerentele (88)-(103) ale deciziei atacate, Comisia afirmă, în esență, că măsura în cauză, în ceea ce privește avantajul prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată, este selectivă întrucât, chiar dacă este deschisă oricărei întreprinderi care, ca urmare a contribuției sale la promovarea energiei electrice ecologice, își asumă costuri superioare nivelului de 0,5 % din valoarea netă a producției sale, măsura menționată rămâne de facto rezervată doar unei anumite categorii de întreprinderi, și anume întreprinderile mari consumatoare de energie, care operează în principal în sectorul producției de bunuri. Prin urmare, această măsură ar împiedica alte anumite întreprinderi de pe teritoriul Austriei să beneficieze de ea.

103

În special, în ceea ce privește concentrarea în favoarea anumitor întreprinderi a avantajului care rezultă din măsura în cauză, Comisia arată, în considerentul (101) al deciziei atacate, următoarele:

„În ancheta efectuată, Comisia a constatat că schema notificată viza în special un număr foarte mic de întreprinderi, majoritatea angajate în producția de bunuri. La 9 septembrie 2010, [Republica Austria] a prezentat date colectate pe baza schemei, astfel cum aceasta este pusă în aplicare în prezent, respectiv cu intensități ale ajutorului situate sub pragurile de notificare. Potrivit acestei informări, din aproximativ 300000 de întreprinderi din Austria, numărul celor care au solicitat beneficii în cadrul schemei este de numai 2000 (mai puțin de 1 % din numărul total al întreprinderilor austriece). Pe măsură ce schema a fost pusă în aplicare, aproximativ 66 % din beneficii au fost direcționate către întreprinderi din sectorul «producției de bunuri» [făcându‑se trimitere la faptul că, în acest sector economic, există o anumită concentrare pe ramuri precum producția de lemn, de hârtie, de alimente, de sticlă, de ceramică, de metale și de produse chimice]. Or, dacă [Republica Austria] ar crește valoarea ajutorului peste pragurile minime la care schema operează în mod provizoriu, cel mai probabil măsura ar viza și mai mult întreprinderile care desfășoară activități axate pe producția de bunuri. Această constatare este demonstrată de faptul că, pe baza informațiilor furnizate de [Republica Austria], doar 12 întreprinderi ar beneficia de intensități ale ajutorului mai mari decât cele prevăzute în versiunea aplicată în prezent a schemei, precum și de faptul că, dintre aceste întreprinderi, doar două operează în sectorul transporturilor, celelalte 10 fiind angajate în producția de bunuri [făcându‑se trimitere la o scrisoare a Republicii Austria din 9 septembrie 2010 ca răspuns la întrebările Comisiei din 19 iulie 2010, p. 17 și tabelul 5, de asemenea p. 17].”

104

În considerentul (102) al deciziei atacate, Comisia concluzionează că schema notificată va oferi un avantaj nesemnificativ sau nu va oferi niciun avantaj anumitor sectoare din economia austriacă și va favoriza în principal întreprinderi care desfășoară activități în unul dintre aceste sectoare, și anume, în cel al producției de bunuri.

105

În această privință, trebuie, mai întâi, să se examineze afirmațiile Republicii Austria, potrivit cărora, în esență, articolul 22 quater din ÖSG modificată nu poate fi considerată o „excepție” în raport cu „sistemul de referință”, constituit de restul legii respective sau, în orice caz, ar fi justificată de natura sistemului.

106

Trebuie să se considere totuși, asemenea Comisiei, că nu există unitate de scop si de obiect între regimul general prevăzut de ÖSG modificată analizat ca un întreg și dispoziția specifică a articolului 22 quater din această lege, astfel încât această dispoziție să poată fi considerată o parte integrantă a regimului general, iar nu o scutire specială prevăzută în cadrul unui asemenea regim.

107

Astfel, după cum s‑a amintit la punctul 32 de mai sus, Republica Austria intenționa, prin ÖSG modificată, să își atingă obiectivul național obligatoriu privind cota de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie, astfel cum este prevăzut de Directiva privind sursele regenerabile de energie. În acest scop, se prevedea un mecanism pentru a comercializa întreaga energie ecologică produsă în Austria, care consta în obligația, stabilită la articolele 19-22 ter din ÖSG modificată, pentru toți furnizorii de energie electrică, să cumpere de la ÖMAG totalitatea energiei electrice ecologice la un preț de compensare mai mare decât prețul pieței. Efectul respectivei obligații este, prin urmare, să se impună, în vederea transferării costurilor suplimentare survenite, corespunzătoare diferenței dintre prețul de compensare și prețul energiei electrice pe piață, tuturor întreprinderilor utilizatoare de energie din Austria, care nu sunt scutite, să plătească un preț suplimentar pentru energia electrică, și anume, „costurile suplimentare aferente energiei electrice ecologice” [a se vedea de asemenea considerentul (107) al deciziei atacate].

108

Or, trebuie să se constate că acest regim general prevăzut de ÖSG modificată, care, de altfel, nu face, în sine, obiectul prezentei proceduri, în măsura în care Comisia nu a considerat ajutorul în favoarea producătorilor de energie electrică ecologică ca fiind incompatibil cu piața internă (a se vedea punctele 6, 14 și 15 de mai sus) diferă, în ceea ce privește obiectivul ecologic inerent, de cel prezentat de Republica Austria pentru a justifica scutirea prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată.

109

Într‑adevăr, în această din urmă privință, Republica Austria a susținut în repetate rânduri, atât în cadrul procedurii administrative, cât și în fața Tribunalului că măsura care prevedea plafonarea contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie urmărea „să facă sarcinile pe care [sistemul de ajutoare pentru energia electrică ecologică] le antren[a] suportabile din puncte de vedere […] economic și industrial” și să protejeze întreprinderile afectate în mod special de sistemul pus în aplicare. Mai exact, aceasta consideră că întreprinderile mari consumatoare de energie erau în mod special expuse concurenței internaționale și că sarcinile suplimentare pentru energia electrică ecologică antrenau un dezavantaj concurențial în raport cu statele terțe sau cu alte state membre ale Uniunii care nu impuneau contribuții financiare utilizatorilor de energie electrică pentru a finanța energia electrică ecologică sau care prevăzuseră deopotrivă o plafonare a contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie. Ea se referea, în plus, la regimurile existente în Germania, în Elveția și în Franța. În consecință, în opinia sa, în timp ce regimul general prevăzut de ÖSG modificată antrena un dezavantaj concurențial care afecta toate întreprinderile austriece, o parte din acestea erau mai afectate decât altele. Tocmai pentru a reacționa față de acest aspect, plafonarea contribuțiilor prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată ar urmări să reducă dezavantajul concurențial „disproporționat” pe care l‑ar suporta întreprinderile mari consumatoare de energie. În cele din urmă, nu era vorba, în opinia Republicii Austria, despre un avantaj concurențial pentru acestea, ci doar despre o compensare sau despre o reducere a dezavantajului concurențial existent [a se vedea de asemenea considerentele (106) și (107) in fine ale deciziei atacate]. Având în vedere cele ce precedă, este necesar să se considere că scutirea în cauză urmărea un obiectiv diferit de cel al ÖSG modificată în sine, în pofida faptului că „suma compensatorie”, prevăzută în respectiva scutire în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie și care este destinată cofinanțării ajutorului pentru energia electrică ecologică, poate avea anumite efecte indirecte pozitive asupra mediului.

110

Astfel, cadrul de referință pe care îl reprezintă impozitarea normală, prin prisma căruia trebuie stabilită existența unor eventuale avantaje selective în favoarea anumitor operatori, conform jurisprudenței British Aggregates/Comisia (punctul 68 de mai sus, EU:T:2012:110, în special punctul 49), este constituit din ÖSG modificată ca atare, care a instituit un sistem de ajutoare pentru producerea de energie electrică ecologică, care prevede obligații aplicabile tuturor furnizorilor de energie electrică și tuturor întreprinderilor mari consumatoare de energie electrică din Austria și de la care articolul 22 quater din ÖSG modificată face excepție.

111

În ceea ce privește excepția menționată, este necesar, în primul rând, să se înlăture afirmațiile generale ale Republicii Austria potrivit cărora aceasta nu ar constitui un avantaj, ci ar reduce doar un „dezavantaj concurențial” pe care l‑ar înregistra întreprinderile austriece și, mai exact, întreprinderile mari consumatoare de energie din Austria.

112

Astfel, primo, în măsura în care este cert că ÖSG modificată constituie o reglementare care produce efecte de natură să creeze o sarcină care grevează în mod normal bugetul unei întreprinderi consumatoare de energie în Austria, trebuie constatat că, pentru Republica Austria, faptul de a renunța să solicite o parte din costurile suplimentare aferente achiziționării de energie electrică ecologică prin limitarea la un plafon fix a contribuțiilor întreprinderilor mari consumatoare de energie din Austria la regimul prevăzut trebuie să fie considerat ca eliberându‑le pe acestea de o sarcină care ar greva în mod normal bugetul lor. În consecință, este, într‑adevăr, vorba despre un avantaj de care acestea beneficiază în raport cu alte întreprinderi consumatoare de energie electrică din Austria (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 martie 2005, Heiser, C‑172/03, Rec., EU:C:2005:130, punctul 38).

113

Pe de altă parte, în această privință, trebuie arătat că, deși Republica Austria a subliniat, ca răspuns la întrebările adresate de Tribunal, în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, că plafonul fix vizat la punctul 112 de mai sus sau, cu alte cuvinte, suma compensatorie plătită de întreprinderile mari consumatoare de energie putea varia în măsura în care ministrul federal competent din Austria era abilitat, în anumite condiții, să crească această sumă compensatorie peste nivelul de 0,5 % din valoarea netă a producției lor din anul precedent, aceasta nu a susținut totuși că o astfel de modificare ar reduce avantajul acordat în favoarea respectivelor întreprinderi, încât să îl elimine în întregime, în special aducând la zero sau la un prag minim diferența dintre suma compensatorie menționată și plățile pe care le‑ar datora întreprinderile menționate în conformitate cu ÖSG modificată în lipsa oricărei scutiri precum cea prevăzută la articolul 22 quater din această lege. În plus, nu ar fi lipsit de importanță să se adauge în acest context că, astfel cum reiese atât din dispoziția menționată anterior, cât și din răspunsurile Republicii Austria la întrebările Tribunalului, scutirea în favoarea întreprinderilor mari consumatoare de energie poate avea chiar consecințe negative asupra grupurilor de entități care contribuie la promovarea energiei ecologice care sunt consumatori de energie ce nu pot beneficia de scutirea respectivă ca urmare a sarcinii financiare mai mari pe care aceștia ar trebui să o suporte. Or, acest aspect consolidează efectul de avantaj acordat întreprinderilor mari consumatoare de energie.

114

Secundo, este important să se constate că, chiar presupunând că măsura de plafonare a contribuției în cauză are ca obiect să compenseze dezavantajul la care se referea Republica Austria în explicațiile sale, o astfel de măsură nu poate, în niciun caz, să fie justificată de faptul că urmărește să corecteze denaturări ale concurenței pe piața comunitară a energiei electrice.

115

În această privință, este suficient să se amintească faptul că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, împrejurarea potrivit căreia un stat membru al Uniunii Europene urmărește să apropie, prin măsuri unilaterale, condițiile de concurență care există într‑un anumit sector economic de cele din alte state membre nu poate înlătura caracterul de ajutor al acestor măsuri (a se vedea Hotărârea Heiser, punctul 112 de mai sus, EU:C:2005:130, punctul 54 și jurisprudența citată).

116

În același sens, trebuie respinsă ca nedovedită afirmația Republicii Austria potrivit căreia scutirea în cauză era indispensabilă pentru a crea un regim echilibrat pentru diferitele întreprinderi participante, cu obligații „suportabile” pentru acestea, în special având în vedere ponderea lor economică și industrială. Astfel, Republica Austria nu a prezentat elemente suficient de concrete pentru a demonstra că aplicarea generalizată, în privința tuturor întreprinderilor consumatoare de energie electrică, a unei cote echivalente a costului suplimentar aferent energiei electrice ecologice, în funcție de volumul consumat, ar trebui considerată ca fiind sau inechitabilă, sau imposibil de suportat de entitățile în cauză. În această privință, chiar dacă reiese din anumite scrisori ale Republicii Austria adresate Comisiei în cursul procedurii administrative, cum ar fi cele din 8 octombrie și din 22 decembrie 2009, precum și cele din 22 aprilie, din 13 septembrie sau din 30 decembrie 2010, că aceasta considera că obiectivele ÖSG modificată puteau fi realizate numai în cazul în care costurile ar fi repartizate astfel încât să fie sustenabile din punct de vedere social, economic și având în vedere politica sa industrială, trebuie să se constate că este vorba despre afirmații declarative care nu pot, în sine, să facă o structură legislativă, care dezavantajează o parte importantă a întreprinderilor active în Austria, compatibilă cu dreptul Uniunii. Aceeași ar fi situația dacă anumite afirmații ale Republicii Austria ar trebui să fie interpretate ca referindu‑se la posibilitatea de a facilita adoptarea ÖSG modificată în cadrul procedurii legislative interne ca urmare a existenței scutirii prevăzute la articolul 22 quater în cauză în speță.

117

Astfel, nu poate fi vorba despre o situație precum cea vizată la punctul 48 din Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 68 de mai sus (EU:T:2012:110), potrivit căreia condiția selectivității nu este îndeplinită de o măsură care, deși constituie un avantaj în favoarea beneficiarului acesteia, se justifică prin natura sau prin economia generală a sistemului fiscal în care se încadrează. În special, nu s‑a dovedit că măsura de scutire în cauză ar rezulta direct din principiile fondatoare sau directoare ale sistemului fiscal austriac sau că ar fi indispensabilă pentru garantarea echității acestuia. Or, în această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că revine statului membru care a introdus o astfel de diferențiere între întreprinderi în materie de sarcini fiscale obligația de a demonstra că aceasta se justifică prin natura și prin economia sistemului în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 8 septembrie 2011, Comisia/Țările de Jos, C‑279/08 P, Rep., EU:C:2011:551, în special punctul 62 și jurisprudența citată). În acest context, Tribunalul nu poate nici să considere ca fiind suficiente diferitele susțineri ale Republicii Austria din ședință, de ordin general, care, prin trimiterea la dosarul administrativ și la documentele procedurii, subliniază că scutirea în cauză făcea parte dintr‑un pachet legislativ, necesar în vederea reformei legislative care a avut loc în anul 2008 în Austria.

118

În cele din urmă, trebuie subliniat în continuare că, în conformitate cu Hotărârea British Aggregates/Comisia, punctul 96 de mai sus (EU:C:2008:757, punctul 86), s‑ar încălca articolul 107 alineatul (1) TFUE dacă s‑ar declara că statele membre ale Uniunii sunt libere ca, în compararea diferitor interese implicate, să definească prioritățile în materie de protecție a mediului și să determine în consecință bunurile sau serviciile pe care decid să le supună unei ecotaxe, astfel încât faptul că o asemenea taxă nu este aplicabilă tuturor activităților similare care au un impact comparabil asupra mediului nu permite să se considere că activitățile similare, care nu sunt supuse acestei ecotaxe, beneficiază de un avantaj selectiv.

119

În al doilea rând, trebuie înlăturate ca neîntemeiate afirmațiile Republicii Austria, susținute de anumite elemente de fapt, prezentate pentru a demonstra lipsa de selectivitate de facto a măsurii în cauză. Mai întâi, astfel cum s‑a amintit la punctul 99 de mai sus, împrejurarea că numărul întreprinderilor care pot pretinde să beneficieze de o măsură este semnificativ sau că aceste întreprinderi aparțin unor sectoare diferite de activitate nu este suficient pentru a pune în discuție caracterul selectiv al acestei măsuri și, prin urmare, pentru a exclude statutul său de ajutor de stat. De asemenea, nici faptul că măsura în cauză este reglementată de criterii „obiective” de aplicare orizontală nu poate fi determinant în această privință.

120

În continuare, trebuie să se constate că elementele de fapt prezentate de Republica Austria în cursul procedurii administrative în fața Comisiei și ulterior în fața Tribunalului nu fac decât să confirme caracterul selectiv al măsurii în cauză. Astfel, chiar dacă, asemenea Republicii Austria, este posibil să se admită că, în principiu, orice întreprindere, fără excepție, indiferent de dimensiunea și de activitatea sa, ar putea, ipotetic, să devină o întreprindere mare consumatoare de energie, în sensul articolului 22 quater din ÖSG modificată, reiese din datele prezentate sub formă de tabele că, în realitate, doar o mică parte din întreprinderile active în Austria par să se poată bucura efectiv de scutirea în cauză, deși aparțin diferitor sectoare de activitate.

121

Astfel, Tribunalul constată că, deși reiese efectiv din tabelele prezentate de Republica Austria că mai mult de 19 sectoare erau vizate, este de asemenea posibil să se deducă faptul că, într‑o majoritate covârșitoare, întreprinderile mari consumatoare de energie se concentrează în anumite sectoare, cum ar fi activitățile manufacturiere, comerțul și repararea de automobile, hoteluri și restaurante sau sectorul apei, al epurării și tratării deșeurilor. În continuare, chiar în cadrul sectorului activităților manufacturiere, este posibil să se delimiteze anumite subramuri care concentrează mai specific respectivele întreprinderi mari consumatoare de energie.

122

Având în vedere cele ce precedă, în mod întemeiat a considerat Comisia că măsura în cauză era selectivă, având în vedere că măsura menționată instituia diferențieri între întreprinderi care se aflau, din punctul de vedere al obiectivului urmărit, într‑o situație de fapt și de drept comparabilă, fără ca această diferențiere să rezulte din natura și din economia sistemului de sarcini în cauză. Astfel, doar întreprinderile mari consumatoare de energie din Austria beneficiază de un avantaj care constă în faptul de a putea limita sarcinile lor în legătură cu achiziționarea de energie electrică ecologică la 0,5 % din valoarea netă a producției lor, în timp ce alte întreprinderi austriece consumatoare de energie electrică nu au aceste posibilități.

123

Această concluzie nu poate, în plus, să fie infirmată de diferitele trimiteri făcute de Republica Austria la practica decizională anterioară a Comisiei.

124

În această privință, este necesar să se arate, mai întâi, că, prin aceste afirmații, Republica Austria face trimitere, în esență, la principiul egalității de tratament. Potrivit unei jurisprudențe constante, principiul nediscriminării impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 ianuarie 2012, Djebel – SGPS/Comisia, T‑422/07, Rep., EU:T:2012:11, punctul 202).

125

În plus, cu caracter mai general, trebuie amintit că noțiunea de ajutor de stat corespunde unei situații obiective care se evaluează la data adoptării deciziei de către Comisie. Astfel, rațiunile pentru care Comisia a făcut o apreciere diferită a situației într‑o decizie anterioară trebuie să rămână fără efect asupra aprecierii legalității deciziei atacate (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2010, Todaro Nunziatina & C., C‑138/09, Rep., EU:C:2010:291, punctul 21, și Hotărârea Djebel – SGPS/Comisia, punctul 124 de mai sus, EU:T:2012:11, punctul 199). De asemenea, trebuie arătat faptul că Comisia nu poate fi privată de posibilitatea de a stabili condiții de compatibilitate mai stricte dacă evoluția pieței interne și obiectivul unei concurențe nedenaturate o impun (a se vedea Hotărârea Djebel, punctul 124 de mai sus, EU:T:2012:11, punctul 200 și jurisprudența citată).

126

În speță, trebuie să se constate, mai întâi, că cele două decizii ale Comisiei, citate de Republica Austria, și anume, cea privind regimul danez în cauză în cazul N 271/2006, adoptată la 20 decembrie 2006, și cea privind sistemul german în cauză în cazul N 820/2006, adoptată la 7 februarie 2007, fuseseră adoptate anterior pronunțării de către Curtea a Hotărârii British Aggregates/Comisia, punctul 96 de mai sus (EU:C:2008:757), prin care a adus elemente importante de interpretare în domeniul fiscalității legate de sectorul mediului. Astfel, cele două decizii ale Comisiei menționate anterior nu pot afecta validitatea deciziei atacate, în măsura în care aceasta aplică elementele de interpretare adoptate de Curte cu privire la aspectele în litigiu.

127

În aceste împrejurări, Tribunalul declară, în scopul exhaustivității, că respectivele regimuri, danez și german, nu erau comparabile, sub toate aspectele relevante, cu situația în cauză în speță.

128

În special, în ceea ce privește sistemul danez care a făcut obiectul deciziei Comisiei în cazul N 271/2006, trebuie să se constate că viza, astfel cum subliniază Comisia, în special în considerentul (109) al deciziei atacate, să neutralizeze un avantaj care rezulta, pentru întreprinderi mari consumatoare de energie din Danemarca, din faptul că plăteau mai puține taxe pe sursele de energie, încât să se asigure coerența sistemului fiscal. Astfel, prin impozitarea căldurii excedentare generate de întreprinderile industriale, Danemarca intenționa să garanteze că acestea nu pot furniza căldura produsă la un preț mai mic decât cel oferit de centralele de cogenerare de înalt randament energetic. În plus, în replică, Republica Austria nu a prezentat niciun argument care să invalideze poziția Comisiei care a susținută că o diferență suplimentară consta în faptul că regimul danez, spre deosebire de prezenta cauză, privea, fără excepție, toate întreprinderile industriale care produceau și vindeau un anumit tip de energie, și anume, energia legată de utilizarea căldurii excedentare generate. Comisia a subliniat, printre altele, în acest sens, că era posibil ca toate întreprinderile să aleagă fie să plătească o taxă fixă, fie să plătească un procent cu titlu de impozit, în funcție de prețul de vânzare.

129

În ceea ce privește regimul german, care a făcut obiectul deciziei Comisiei în cazul N 820/2006, trebuie să se constate că Republica Austria nu a răspuns la afirmația Comisiei potrivit căreia „facilitatea fiscală” în cauză în speță, care viza produse energetice cu dublă utilizare și utilizate altfel decât drept combustibil sau carburant, precum și pentru procedee mineralogice, privea o derogare fiscală direct întemeiată pe articolul 2 alineatul (4) din Directiva privind impozitarea energiei, care excludea produsele energetice menționate anterior din domeniul de aplicare al acestei directive [a se vedea în acest sens considerentul (109) al deciziei atacate]. De asemenea, Comisia a arătat în mod întemeiat că respectivul cadru de referință, și anume, transpunerea directivei menționate anterior, urmărea obiectivul de impozitare a produselor energetice care erau utilizate drept combustibil sau carburant. De asemenea, în mod întemeiat a susținut Comisia, ca diferență în raport cu prezenta speță, că a urmărit considerentul (22) al directivei atunci când a procedat la scutirile în cauză, justificate de logica inerentă și de natura sistemului fiscal în cauză.

130

Prin urmare și în orice caz, niciunul dintre cazurile N 271/2006 și N 820/2006 ale Comisiei nu poate fi considerat ca fiind comparabil cu prezenta cauză. Nu se poate reproșa, așadar, Comisiei că nu a tratat aceste cazuri în mod egal.

131

Având în vedere considerațiile care precedă, al doilea motiv trebuie respins ca neîntemeiat.

132

Potrivit Republicii Austria, chiar presupunând că măsura în cauză constituie ajutor de stat, ar trebui să se evalueze în continuare dacă aceasta nu este conformă cu dreptul Uniunii ca o scutire discreționară în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE. În acest context, ar trebui în special să se evalueze dacă respectiva măsură intră în domeniul de aplicare al uneia sau al mai multor orientări sau comunicări ale Comisiei.

133

Republica Austria susține că, dacă măsura în cauză ar trebui considerată ca fiind un ajutor de stat, aceasta ar intra în domeniul de aplicare al orientărilor coroborate cu articolul 107 alineatul (3) TFUE.

134

Republica Austria arată că această concluzie ar rezulta din aplicarea alineatului (151) și următoarele din orientări, în măsura în care articolul 22 quater din ÖSG modificată îndeplinește condiția de ameliorare „indirectă” a protecției mediului. Astfel, pe de o parte, suma compensatorie prevăzută, reprezentând cel puțin 0,5 % din valoarea netă a producției pentru anul calendaristic precedent, ar asigura chiar o contribuție directă la promovarea energiei electrice ecologice. Pe de altă parte, în ceea ce privește limitarea sarcinilor în sensul acestei dispoziții, aceasta doar ar limita dezavantaje concurențiale, disproporționate pentru anumite întreprinderi, cauzate de ÖSG modificată. În plus, această dispoziție ar fi un element necesar al unui ansamblu de măsuri și nu ar putea fi considerată în mod individual.

135

Republica Austria susține că, în consecință, este necesar să se evalueze dacă articolul 22 quater din ÖSG modificată ar trebui să fie analizat prin analogie cu punctul 4 din orientări și în special cu alineatele (152) și (153) ale acestora. Cele două condiții esențiale în această privință, și anume, în primul rând, ca dispozițiile aplicabile în speță să fie în mare măsură comparabile cu cele a căror aplicare prin analogie este solicitată și, în al doilea rând, să existe o omisiune incompatibilă cu dreptul Uniunii, ar fi îndeplinite. În ceea ce privește caracterul comparabil al dispozițiilor în cauză, Republica Austria susține în special că mecanismul în cauză trebuie să fie considerat ca fiind analog cu sistemele bugetare, în special având în vedere că Comisia a reținut utilizarea resurselor „de stat” în cadrul său și că aceasta recomandase anterior, ca soluție alternativă, utilizarea unei taxe sau a unui impozit pe energie pentru a finanța energie electrică ecologică, însoțită, eventual, de o reducere a impozitului menționat sau a taxei menționate acordate întreprinderilor mari consumatoare de energie, care ar fi admisă în temeiul articolului 17 din Directiva privind impozitarea energiei.

136

Republica Austria susține că Comisia depășește limitele puterii sale de apreciere atunci când aplică, în privința unui sistem de finanțare extrabugetar, criterii mai stricte decât în privința unui sistem de finanțare prin impozitare care urmărește aceleași obiective și care produce aceleași efecte economice și concurențiale, instituția intervenind astfel în alegerea sistemelor de finanțare și contrazicând intențiile care reies din comunicarea sa din 31 ianuarie 2011. Potrivit Republicii Austria, indiferent dacă există sau nu există o cotă minimă stabilită de dreptul Uniunii, efectul prețului de compensare, care este vizat la articolul 22 quater din ÖSG modificată, este comparabil cu sistemul de impozitare a energiei. Ambele sisteme ar prevedea o prelevare în funcție de consum și ar avea, prin urmare, aceleași efecte din perspectiva sarcinii pe care o impun asupra consumului de energie electrică. Acestea ar avea aceleași obiective, care constau în a prevedea o cotă minimă aplicată în întreaga Europă produselor identice, și aceleași efecte concurențiale și economice.

137

Cu titlu introductiv, trebuie arătat că reiese din decizia atacată că, după ce a constatat că măsura în cauză constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 alineatul (1) TFUE, deoarece are un efect de reducere a resurselor de stat și conferă astfel un avantaj selectiv întreprinderilor mari consumatoare de energie și, în consecință, că această măsură poate afecta schimburile comerciale dintre statele membre ale Uniunii și poate denatura concurența pe piața internă [considerentul (113)], Comisia a procedat la aprecierea compatibilității măsurii în cauză cu piața menționată, conform articolului 107 alineatul (3) TFUE [considerentul (115) și următoarele].

138

În această privință, Comisia a constatat, în considerentul (116) al deciziei atacate, că, în ceea ce privește ajutoarele de stat care intră sub incidența articolului 107 alineatul (3) TFUE, dispune de o largă putere de apreciere. În această privință, a făcut în continuare trimitere la Hotărârea din 21 martie 1990, Belgia/Comisia (C‑142/87, Rec., EU:C:1990:125, punctul 56), și la Hotărârea din 11 iulie 1996, SFEI și alții (C‑39/94, Rec., EU:C:1996:285, punctul 36). Aceasta confirmă că, în cadrul exercitării acestei puteri, a publicat orientări și comunicări care stabileau criteriile potrivit cărora anumite ajutoare de stat puteau fi declarate compatibile cu piața internă în temeiul respectivei dispoziții din TFUE. În opinia sa, conform jurisprudenței constante, se supune liniilor directoare și comunicărilor pe care le‑a publicat în materia verificării ajutoarelor, în măsura în care acestea nu se abat de la prevederile TFUE și dacă sunt recunoscute de statele membre. În această privință, face trimitere la Hotărârea din 24 martie 1993, CIFRS și alții/Comisia (C‑313/90, Rec., EU:C:1993:111, punctul 36), la Hotărârea din 15 octombrie 1996, IJssel‑Vliet (C‑311/94, Rec., EU:C:1996:383, punctul 43), și la Hotărârea din 26 septembrie 2002, Spania/Comisia (C‑351/98, Rec., EU:C:2002:530, punctul 53).

139

În speță, Comisia a examinat, primo, dacă ajutorul în cauză intra sub incidența orientărilor și în special a punctului punctul 4 din acestea, secundo, dacă respectivul ajutor intra sub incidența Regulamentului (CE) nr. 800/2008 al Comisiei din 6 august 2008 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața comună în aplicarea articolelor 87 și 88 din tratat (Regulament general de exceptare pe categorii de ajutoare) (JO L 214, p. 3) și, tertio, dacă acest ajutor nu putea fi considerat ca fiind compatibil cu piața internă în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE.

140

În primul rând, în ceea ce privește orientările, Comisia a concluzionat, mai întâi, că mecanismul în cauză nu intra în domeniul de aplicare al acestora.

141

În esență, Comisia a considerat că, deși reieșea din alineatul (151) din orientări că domeniul lor de aplicare acoperea deopotrivă măsuri care contribuiau cel puțin „indirect” la îmbunătățirea nivelului de protecție a mediului, niciunul dintre argumentele prezentate de Republica Austria nu demonstra că aceasta era situația în speță.

142

Astfel, pe de o parte, Comisia a considerat că nu era întemeiat argumentul Republicii Austria potrivit căruia scutirea în cauză constituia o condiție esențială care să permită asigurarea sprijinului politic pentru o majorare a prețului de compensare, care, la rândul său, ar fi indispensabilă pentru finanțarea creșterii în continuare a producției de energie electrică regenerabilă. În opinia sa, nu exista nicio legătură „necesară” între prețul de compensare și creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile. În această privință, a subliniat, printre altele, libertatea de care dispunea Republica Austria pentru a stabili modul în care dorea să finanțeze creșterea producției sale de energie electrică din surse regenerabile, de exemplu, prin intermediul unor venituri fiscale [a se vedea considerentele (122) și (123) ale deciziei atacate].

143

Pe de altă parte, Comisia a considerat că nu era întemeiat nici argumentul Republicii Austria potrivit căruia scutirea în cauză majora prețul utilizării de energie electrică, stimulând astfel acțiuni mai eficiente pe plan energetic. În opinia Comisiei, mecanismul în cauză funcționa, dimpotrivă, ca un plafon, astfel încât prețul mediu al energiei electrice plătit de întreprinderile mari consumatoare de energie scădea cu fiecare kilowatt‑oră suplimentar pe care acestea îl consumă peste pragul respectiv [considerentul (124) al deciziei atacate].

144

În al doilea rând, Comisia a apreciat, în considerentul (126) și următoarele ale deciziei atacate, că, chiar dacă măsura de scutire în cauză s‑ar încadra în domeniul de aplicare al orientărilor (ceea ce nu este cazul), aceasta nu ar putea fi declarată compatibilă cu piața internă, deoarece condițiile stipulate la punctul 4 din orientări nu sunt satisfăcute.

145

În primul rând, Comisia a subliniat că orientările fac distincția în cadrul aprecierii unui ajutor între taxele armonizate și taxele nearmonizate. Or, „taxa parafiscală” reprezentată de prețul de compensare nu ar constitui o taxă de mediu „armonizată” la nivelul Uniunii [considerentul (127) al deciziei atacate]. Astfel, mecanismul în cauză ar trebui evaluat, potrivit Comisiei, pe baza normelor în vigoare privind taxele de mediu „nearmonizate”, în cadrul punctului 4 din orientările respective.

146

În al doilea rând, Comisia a afirmat în acest context că statul membru în cauză trebuia să furnizeze informații cu privire la sectoarele sau la categoriile de beneficiari care fac obiectul scutirilor sau al reducerilor, precum și cu privire la situația beneficiarilor principali din fiecare sector în cauză și la modul în care impozitarea poate contribui la protecția mediului [considerentul (129) al deciziei atacate]. În opinia sa, aceste informații trebuiau să îi permită să aprecieze dacă reducerile sau scutirile în cauză erau necesare și proporționale, în sensul definițiilor acestor termeni furnizate de orientări. Or, ea a afirmat, în considerentul (130) al deciziei atacate, că, în pofida unor solicitări repetate din partea sa, Republica Austria nu a furnizat informațiile menționate anterior. În consecință, Comisia nu a putut examina dacă ajutorul era necesar și proporțional sau în ce mod acesta contribuia la protecția mediului.

147

În al treilea rând, potrivit Comisiei, întrucât mecanismul de scutire notificat nu contribuia la protecția mediului, nici măcar în mod indirect, Comisia a analizat dacă acesta putea fi aprobat prin analogie cu punctul 4 din orientări [considerentele (131)-(142) ale deciziei atacate].

148

În această privință, Comisia a amintit că punctul 4 din orientări prevedea, pentru reducerea taxelor de mediu, două tipuri de evaluare. Pe de o parte, în ceea ce privește reducerile de taxe „armonizate” în cadrul Directivei privind impozitarea energiei, Comisia a afirmat că reducerile menționate puteau fi declarate compatibile fără o analiză suplimentară, cu condiția respectării nivelului minim comunitar de impozitare stabilit de directiva menționată. Pe de altă parte, în ceea ce privește analiza reducerilor taxelor de mediu „nearmonizate” și a taxelor „armonizate” pe energie care conduceau la un nivel de impozitare sub minimul stabilit de această directivă, Comisia arată că norme mai precise fuseseră stabilite în cadrul punctului menționat [considerentul (132) al deciziei atacate].

149

Comisia a adăugat, ca răspuns la argumentul Republicii Austria potrivit căruia putea aproba mecanismul în cauză pe baza faptului că beneficiarii plătesc cel puțin nivelul minim al taxelor austriece pe energie, că nu exista niciun precedent în care normele privind evaluarea taxelor armonizate pe energie prevăzute la punctul 4 din orientări să fi fost aplicate, prin analogie, taxelor parafiscale.

150

În continuare, după ce s‑a referit la jurisprudența Curții cu privire la aplicarea normelor juridice prin analogie, Comisia a arătat, pe de o parte, că regimurile în cauză nu erau comparabile [considerentele (135) și (136) ale deciziei atacate] și, pe de altă parte, că nu a existat niciun vid incompatibil cu dreptul Uniunii [considerentele (137)-(141) ale deciziei atacate].

151

În ceea ce privește primul aspect, Comisia a afirmat, în esență, că măsura în cauză era diferită de regimul prevăzut pentru taxele de mediu în măsura în care, chiar și atunci când nicio dispoziție a dreptului Uniunii nu prevedea dispoziții specifice pentru taxele parafiscale, respectivul sistem prevedea asemenea dispoziții pentru perceperea unor taxe de mediu, în special cu privire la sumele minime de impozitare stabilite în Directiva privind impozitarea energiei, cu privire la scutirile în temeiul punctului 4 din orientări și al articolului 25 din Regulamentul nr. 800/2008.

152

În ceea ce privește al doilea aspect, Comisia a afirmat, în esență, că nu exista niciun vid incompatibil cu dreptul Uniunii, din moment ce toate măsurile care nu intrau în domeniul de aplicare al orientărilor puteau face obiectul unei examinări în temeiul articolului 107 alineatul (3) TFUE. În plus, în opinia sa, aplicarea prin analogie a dispozițiilor în vigoare potrivit dreptului Uniunii pentru reducerile de taxe pe energie nu putea remedia lipsa de norme în materia scutirii de taxe parafiscale. Abordarea care ar consta în a considera că nivelul minim de taxare prevăzut pentru taxele armonizate ar fi deopotrivă aplicabil pentru taxele parafiscale ar antrena utilizarea criteriului de referință menționat în afara cadrului prevăzut. În mod clar, nivelurile minime nu ar fi fost stabilite în scopul definirii sarcinii globale pe care întreprinderile mari consumatoare de energie trebuiau să o suporte ca rezultat al măsurilor de reglementare privind protecția mediului, cum ar fi în special cele care decurg din mecanismele de finanțare pentru tarifele de răscumpărare [considerentele (138) și (139) ale deciziei atacate].

153

Prin urmare, potrivit Comisiei, nu era posibil să se stabilească analogii între mecanismul în cauză și normele privind examinarea reducerilor taxelor de mediu care fuseseră armonizate.

154

Mai întâi, trebuie arătat că Comisia a susținut în duplică faptul că Republica Austria a contestat, în cererea introductivă, doar lipsa de aplicare prin analogie a scutirilor prevăzute de orientări. În această privință, trebuie constatat că, deși afirmația generală a Republicii Austria privind faptul că măsura în cauză intră în domeniul de aplicare al orientărilor și este, „prin urmare, compatibil cu piața comună” poate fi interpretată ca fiind o cerere de aplicare directă a respectivelor orientări, în mod contrar, pretențiile concrete ale Republicii Austria privind aplicarea alineatelor (152) și (153) din orientări sunt redactate având în vedere, de fapt, doar o aplicare prin analogie a scutirilor prevăzute de orientările menționate. Cu toate acestea, în circumstanțele cauzei, fără a fi chiar necesar să se pronunțe cu privire la admisibilitatea argumentului Republicii Austria în măsura în care privește aplicarea directă a orientărilor, prezentat în replică, este necesar ca acesta să fie respins pentru motivele expuse în continuare, care rămân valabile atât pentru o aplicare directă, cât și prin analogie.

155

În această privință, este necesar să se observe că, deși, în evaluarea aspectului dacă măsura în cauză era imputabilă statului, a aspectului dacă erau puse în aplicare resurse de stat și a aspectului dacă avantajul conferit de măsura menționată era selectiv, Comisia a considerat în mod întemeiat, mai întâi, ÖSG modificată ca întreg și, în continuare, ca scutire în raport cu cadrul normal de referință, articolul 22quater din această lege (a se vedea primul și al doilea motiv și în special punctul 97 și următoarele de mai sus), în mod contrar, în aprecierea aplicabilității orientărilor, Comisia a examinat numai scutirea prevăzută de această dispoziție. Or, trebuie să se constate că, tocmai în raport cu întreaga structură prevăzută de ÖSG modificată cu privire la ajutorul pentru producerea de energie electrică ecologică trebuia să se evalueze aplicabilitatea orientărilor (a se vedea în acest sens punctele 156-165 de mai jos) și abia în continuare, în cazul unui răspuns afirmativ, era necesar să se evalueze dacă scutirea în cauză, constituită de dispoziția menționată, îndeplinea condițiile prevăzute în aceasta pentru a fi considerată compatibilă cu piața internă. Cu toate acestea, având în vedere argumentele dezvoltate la punctul 166 și următoarele de mai jos, trebuie să se constate că eroarea Comisiei menționată anterior cu privire la domeniul de aplicare al orientărilor nu afectează legalitatea deciziei atacate.

156

În primul rând, trebuie arătat că domeniul de aplicare al orientărilor este definit la alineatele (58) și (59) ale acestora după cum urmează:

„Prezentele [o]rientări se aplică ajutorului de stat pentru protecția mediului. Acestea se aplică în conformitate cu alte politici comunitare privind ajutorul de stat, cu alte dispoziții ale Tratatului de instituire a Comunității Europene și ale Tratatului privind Uniunea Europeană și cu legislația adoptată în temeiul tratatelor în cauză.

Prezentele [o]rientări se aplică ajutorului [prezentele orientări nu tratează noțiunea de ajutor de stat care rezultă din articolul 87 alineatul (1) din Tratatul CE și din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene] pentru susținerea protecției mediului în toate sectoarele reglementate de Tratatul CE. Acestea se aplică, de asemenea, sectoarelor supuse normelor comunitare specifice privind ajutorul de stat (prelucrarea oțelului, construcțiile navale, autovehiculele, fibrele sintetice, transportul, cărbunele, agricultura și pescuitul), cu condiția ca aceste norme specifice să nu conțină dispoziții contrare.”

157

În al doilea rând, în temeiul alineatului (70) punctul 1) din orientări, citat în considerentul (121) al deciziei atacate, expresia „protecția mediului” privește „orice acțiune destinată să remedieze sau să prevină prejudiciile aduse mediului fizic sau resurselor naturale de către activitățile unui beneficiar, să reducă riscul unor asemenea prejudicii sau să conducă la o utilizare mai eficientă a resurselor naturale, inclusiv măsurile de economisire a energiei și utilizarea surselor de energie regenerabile”.

158

În al treilea rând, în temeiul alineatului (70) punctul 2) din orientări, expresia „măsuri privind economisirea energiei” înseamnă „orice acțiune care permite întreprinderilor să reducă cantitatea de energie utilizată în special în ciclul lor de producție”.

159

În al patrulea rând, alineatul (151) din orientări, care figurează la punctul 4) din acestea, intitulat „Ajutorul sub formă de reduceri sau scutiri de taxe de mediu”, are următorul cuprins:

„Ajutorul sub formă de reduceri sau scutiri de taxe de mediu va fi considerat compatibil cu piața comună în înțelesul articolului 87 alineatul (3) litera (c) din Tratatul CE cu condiția ca ajutorul să contribuie cel puțin indirect la o îmbunătățire a nivelului de protecție a mediului și ca reducerile sau scutirile de impozite să nu submineze obiectivul general urmărit.”

160

Având în vedere punctele 155-158 de mai sus, este necesar să se considere că măsura în cauză intră în domeniul de aplicare al orientărilor, acestea referindu‑se, printre altele, la măsuri de ajutoare de stat precum ÖSG modificată, care, luată în ansamblu, urmărea în mod clar să îndeplinească un obiectiv de protecție a mediului în sensul definiției prevăzute în orientările menționate. Astfel, Republica Austria intenționa, prin ÖSG modificată, să își atingă obiectivul național obligatoriu privind ponderea de energie din surse regenerabile în consumul final brut de energie, astfel cum este prevăzut de Directiva privind surse regenerabile de energie (a se vedea în special punctul 32 de mai sus). Reiese, de altfel, din lectura considerentelor (4) și (171) ale deciziei atacate coroborate cu punerea în întârziere că Comisia a considerat ÖSG modificată, în ansamblu, ca o măsură de ajutor instituită în beneficiul mediului aprobând, în plus, partea acestei măsuri care prevedea finanțări în favoarea producătorilor de energie electrică ecologică, pentru motivul că erau compatibile cu aceste orientări (a se vedea punctul 6 de mai sus).

161

În acest cadru ar trebui să fie analizată scutirea prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată, care, deși avea ca obiectiv principal să prevadă o plafonare a contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie astfel încât să facă suportabile, din punct de vedere economic și industrial, sarcinile implicate de sistemul de ajutor pentru energia electrică ecologică și să protejeze întreprinderile afectate în mod deosebit de sistemul pus în aplicare [a se vedea punctul 109 de mai sus și considerentul (124) al deciziei atacate], putea, de asemenea, să contribuie, desigur în mod indirect și doar într‑o anumită măsură, la ameliorarea nivelului de protecție a mediului, fără a aduce atingere obiectivului general urmărit de ÖSG modificată.

162

Această din urmă constatare reiese, în primul rând, din faptul că mecanismul în cauză prevedea o „sumă compensatorie” care, deși funcționează ca o plafonare a contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie, era, totuși, destinată în mod clar să sprijine promovarea producției de energie electrică ecologică contribuind la finanțarea acesteia. Într‑adevăr, astfel cum rezultă din articolul 22 quater din ÖSG modificată, se prevede că respectiva „sumă compensatorie”, a cărei plată este impusă de autoritatea de reglementare din Austria întreprinderilor mari consumatoare de energie care beneficiază de scutire, va fi plătită direct centrului de reglementare a energiei ecologice. În consecință, este vorba într‑adevăr despre un factor relevant în cadrul regimului general care vizează sprijinirea producției de energie electrică din surse regenerabile pentru a ameliora nivelul de protecție a mediului. În plus, o astfel de constatare este doar confirmată de răspunsurile Comisiei la întrebările Tribunalului adresate în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, aceasta afirmând, pe de o parte, că „suma compensatorie prevăzută […] avea drept consecință faptul că ÖMAG percepea, în plus față de veniturile nemodificate provenind din prețurile de compensare, alte venituri obținute din sumele compensatorii pe care nu le‑ar fi putut obține fără intrarea în vigoare a articolului 22 quater din ÖSG modificată” și, pe de altă parte, că, „în conformitate cu [articolul 22 ter] din ÖSG modificată, această resursă suplimentară ar trebui să reducă prețul de compensare în următorii câțiva ani sau să îl crească într‑o măsură mai mică, contrar situației care ar fi survenit în absența veniturilor din suma compensatorie”.

163

Pe de altă parte, contrar a ceea ce Comisia lasă să se înțeleagă prin explicațiile prezentate în considerentul (123) al deciziei atacate, potrivit cărora mecanismul în cauză nu era „necesar” pentru a crește producția de energie regenerabilă, Republica Austria fiind, în opinia sa, liberă să aleagă modul în care dorește să finanțeze această creștere, trebuie arătat că, în conformitate cu orientările, nu era în niciun caz necesar să se demonstreze că o măsură concretă era „necesară” sau chiar singura posibilitate de a atinge obiectivul urmărit, ci doar că erau într‑adevăr îndeplinite condițiile generale, amintite la punctele 156-159 de mai sus, și cele specifice, care fac obiectul expunerilor de la punctul 165 și următoarele de mai jos. Aceeași constatare se aplică prin analogie la întrebarea dacă scutirea în cauză constituia o „condiție esențială” care să permită garantarea unui sprijin politic pentru o creștere a prețului de compensare în Austria și dacă exista o „legătură necesară” între prețul de compensare și creșterea producției de energie electrică din surse regenerabile de energie [a se vedea în acest sens considerentele (122) și (123) ale deciziei atacate].

164

În al doilea rând, nu se poate considera, asemenea Comisiei, că însăși existența articolului 22 quater din ÖSG modificată și a plafonării contribuțiilor întreprinderilor mari consumatoare de energie, care rezulta din acesta, ar fi avut în mod necesar drept consecință să aducă atingere, în general, obiectivului general urmărit de ÖSG modificată. Constatarea Comisiei din considerentul (124) al deciziei atacate, potrivit căreia mecanismul în cauză, în loc să încurajeze o utilizare mai eficientă a energiei, ar conduce, în schimb, la o scădere a acestei eficiențe ca urmare a faptului că prețul mediu al energiei electrice plătit de întreprinderile mari consumatoare de energie scădea cu fiecare kWh consumat suplimentar dincolo de pragul stabilit, nu invalidează, în sine, considerațiile potrivit cărora exista, cel puțin, un anumit efect pozitiv indirect al măsurii în cauză asupra protecției mediului ca urmare a destinației „sumei compensatorii”.

165

În aceste împrejurări, aplicabilitatea orientărilor nu poate fi exclusă direct pe baza constatării că măsura în cauză nu ar intra în domeniul de aplicare al acestora și nu îndeplinea cerințele prevăzute de alineatele (58) și (59) ale acestora coroborate cu alineatul (70) sau pur și simplu pe baza unei aplicări directe a alineatului (151) al acestora.

166

În continuare, trebuie să se evalueze dacă în mod întemeiat a concluzionat Comisia, în considerentul (126) și următoarele ale deciziei atacate, referitoare la cazul în care ar trebui să se considere că măsura în cauză s‑ar încadra într‑adevăr în domeniul de aplicare al orientărilor, că scutirea în cauză prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată nu intra sub incidența punctului 4 din orientările menționate și nu era, prin urmare, în orice caz, compatibilă cu piața internă în acest temei.

167

În această privință, mai întâi, trebuie arătat că în mod întemeiat Comisia a afirmat că reieșea din alineatul (152) și următoarele din orientări că acestea prevedeau două situații diferite, în special în funcție de existența sau de lipsa unei armonizări a taxelor în cauză și de respectarea nivelului minim comunitar de taxare (a se vedea punctul 148 de mai sus).

168

În această privință, chiar considerând că regimul prevăzut de ÖSG modificată poate, în ansamblu, să fie asimilat unui regim fiscal și articolul 22 quater din această lege poate fi asimilat unei dispoziții care prevede o reducere sau o scutire în cadrul său, după cum susține Republica Austria, referindu‑se în special la aprecierile Comisiei din secțiunea deciziei atacate referitoare la avantaj, precum și în cea referitoare la prezența unor fonduri de stat în măsura în cauză [a se vedea în special considerentele (55), (58) și (64) litera (a) ale deciziei atacate coroborate cu considerentele (68), (69) și (82) ale deciziei menționate], nu poate, în orice caz, să fie vorba, în speță, despre o asimilare cu o taxă „armonizată” la nivelul Uniunii.

169

Astfel, în primul rând, trebuie să se constate că niciun element care reiese din Directiva privind impozitarea energiei nu permite Tribunalului să concluzioneze că legiuitorul Uniunii avea intenția, directă sau indirectă, prin adoptarea sa, să reglementeze, cu scopul de a consolida, de a circumscrie sau de a limita, sisteme extrabugetare, structurate precum cel în discuție în prezenta cauză, și anume, vizând obiective de afectare specifice sau, cu alte cuvinte, având o finalitate specifică directă și predeterminată. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că Comisia nu a săvârșit o eroare afirmând că, deși scopul ÖSG modificată era de a transfera costurile suplimentare rezultate din promovarea surselor regenerabile de energie asupra utilizatorilor finali de energie electrică, în afara bugetului, obiectivul Directivei privind impozitarea energiei era, în schimb, armonizarea impozitării generale a produselor desemnate, inclusiv a energiei electrice, în beneficiul bugetului general și fără afectare specifică (a se vedea de asemenea prin analogie Hotărârea din 27 februarie 2014, Transportes Jordi Besora, C‑82/12, EU:C:2014:108, în special punctele 23 și 27-32 și jurisprudența citată). După cum s‑a constatat deja, reiese din ÖSG modificată că aceasta viza, în sine, să asigure finanțarea energiei electrice produse din surse regenerabile, încasările din taxa parafiscală în cauză constând în costuri suplimentare pentru energia electrică ecologică și depinzând de volumul de consum al acestui tip de energie electrică grevat de taxa parafiscală, trebuind obligatoriu să fie utilizate în mod specific pentru a sprijini dezvoltarea respectivelor surse de energie, astfel încât exista o legătură directă între utilizarea veniturilor și finalitatea structurii extrabugetare în cauză.

170

În special, trebuie remarcat în continuare, pe de o parte, că Directiva privind impozitarea energiei se referă la regimuri „fiscale” de impozitare, fapt care face trimitere la o legătură bugetară, iar nu la regimuri ad‑hoc, cu finalitate specifică, astfel cum se menționează la punctul 169 de mai sus. Pe de altă parte, directiva menționată prevede, după cum susține în mod întemeiat Comisia (a se vedea punctul 151 de mai sus), care erau cuantumurile minime de impozitare în domeniul energiei, precum și scutirile care puteau fi adoptate în acest context. Contrar regimului prevăzut de ÖSG modificată, această directivă nu prevedea plafonarea contribuțiilor suplimentare instituite pentru a sprijini energia regenerabilă, ci mai degrabă cote reduse de impozitare aplicabile însă în principiu proporțional cu volumul de energie electrică livrat efectiv, în special pentru a asigura, în măsura posibilului, un tratament egal. În plus, astfel cum afirmă Comisia în considerentul (139) al deciziei atacate, dacă ar trebui să se considere că era necesar să se aplice, prin analogie, dispozițiile directivei menționate anterior referitoare la taxele armonizate, în privința unor norme structurate ca „costuri suplimentare de finanțare” destinate sprijinirii energiei regenerabile, ar fi posibil să se respecte nivelurile minime armonizate de impozitare prevăzute în acestea achitând doar valorile respectivelor „costuri suplimentare” și, de altfel, chiar dacă acestea erau plafonate pentru anumite întreprinderi în pofida unor eventuale denaturări ale concurenței pe care acest fapt l‑ar implica. Or, nu rezultă din directiva în cauză că aceasta era o eventualitate prevăzută sau chiar intenționată de legiuitorul Uniunii.

171

Pe de altă parte, trebuie adăugat că, astfel cum Republica Austria a confirmat în ședință la întrebarea Tribunalului, Directiva privind impozitarea energiei a fost transpusă în dreptul austriac prin Energieabgabenvergütungsgesetz (Legea privind rambursarea impozitului pe energie), adică printr‑un act legislativ diferit de ÖSG modificată. Or, acest element constituie un indiciu suplimentar că reglementarea prin care se armonizează, la nivelul Uniunii, impozitarea energiei fusese deja transpusă în dreptul austriac încă dinainte de adoptarea ÖSG modificată, acesta din urmă trebuind să fie considerată astfel ca reprezentând un ansamblu de norme suplimentare, neprevăzute la nivel european. Aceasta reiese, în plus, în mod indirect din afirmațiile Republicii Austria prezentate în fața Tribunalului, potrivit cărora, în Austria, trebuie să se plătească „de două ori o cotă minimă” prevăzută de directiva menționate anterior, pe de o parte, pentru consumul normal de energie electrică și, pe de altă parte, suplimentar, în cadrul plafonării contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie la finanțarea energiei electrice ecologice. În acest sens, în ședință, Comisia a susținut în mod întemeiat că era vorba, în speță, despre o taxă prelevată de Republica Austria din proprie inițiativă, iar nu pentru a‑și îndeplini o obligație impusă de dreptul european care se referă o impozitare minimă a energiei și care prevede excepții referitor la aceasta.

172

În aceste împrejurări, este de asemenea necesar să se respingă afirmațiile Republicii Austria, potrivit cărora sistemul prevăzut de ÖSG modificată ar fi conform Directivei privind impozitarea energiei, în măsura în care, ca și pentru taxa pe energie în sensul directivei menționate, cuantumul prelevării depinde de consum. Astfel, nu tocmai aceasta este situația în cazul întreprinderilor care beneficiază de scutirea prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată, acestea putând, dincolo de plafonarea prevăzută, să cumpere energie electrică fără orice costuri suplimentare [a se vedea în acest sens considerentul (124) al deciziei atacate]. În această măsură, nu se poate considera nici că efectele concurențiale și economice ale regimului notificat sunt comparabile cu cele care rezultă dintr‑un sistem care pune în aplicare această directivă. Dimpotrivă, diferența dintre prețul plătit per kWh de întreprinderile mari consumatoare de energie, care pot beneficia de scutirea în cauză, și de celelalte întreprinderi, care nu se încadrează în această categorie, crește în funcție de consumul total de kWh al primelor.

173

În al doilea rând, în ceea ce privește Directiva privind sursele regenerabile de energie, de asemenea, în mod întemeiat a constatat Comisia, în special în considerentul (127) al deciziei atacate, precum și în înscrisurile prezentate Tribunalului că directiva menționată stabilea în sarcina statelor membre ale Uniunii doar obiective naționale obligatorii privind cota de energie produsă din surse regenerabile, permițând însă statelor membre să decidă asupra modului de realizare a acestora. În consecință, Republica Austria nu se poate întemeia nici pe această directivă pentru a considera că măsura în cauză, în special articolul 22 quater din ÖSG modificată, reflecta o armonizare la nivel european privind impozitarea în domeniul energiei regenerabile.

174

În al treilea rând, nici considerațiile menționate la punctul 168 și următoarele de mai sus nu pot fi infirmate de trimiterile efectuate de Republica Austria la anumite recomandări pe care le‑ar fi primit din partea Comisiei cu ocazia mai multor reuniuni, precum și în scrisoarea acesteia din 21 iunie 2010, în pregătirea unei reuniuni care urma să aibă loc la 9 iulie 2010, în special cu privire la posibilitatea de a recurge, ca soluție alternativă la ÖSG modificată, la o taxă sau la un impozit pe energie pentru a finanța energia electrică ecologică eventual cu o reducere a impozitului respectiv sau a respectivei taxe acordate întreprinderilor mari consumatoare de energie, care ar fi admisă în temeiul articolului 17 din Directiva privind impozitarea energiei.

175

Astfel, în această privință, este suficient să se constate că, printr‑o asemenea propunere, Comisia nu s‑a exprimat pozitiv cu privire la caracterul comparabil al măsurii în cauză cu sisteme fiscale reglementate de Directiva privind impozitarea energiei. Dimpotrivă, Comisia a precizat în mod explicit în scrisoarea sa din 21 iunie 2010, citată de Republica Austria, că nu aprecia că obligația de cumpărare, prevăzută de ÖSG modificată, era o taxă pe energie în sensul directivei menționate anterior. Aceasta solicitase, în continuare, Republicii Austria să se exprime cu privire la fezabilitatea unui sistem fiscal „alternativ”, astfel cum tocmai propusese, și a solicitat Republicii Austria să descrie modalitatea eventuală în care concepe respectivul sistem. Astfel, scrisoarea menționată nu poate fi interpretată nici ca și cum constată o analogie între regimul austriac notificat și sistemele fiscale „armonizate” prevăzute de directiva în cauză, nici ca o expresie definitivă a avizului Comisiei, în sensul că un sistem fiscal austriac alternativ ar fi în mod necesar compatibil cu această directivă. Pe de altă parte, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 1.7 din scrisoarea sa din 13 septembrie 2010, adresată Comisiei, Republica Austria nu a considerat necesar să modifice structura ajutorului, considerând că, în versiunea sa notificată, acesta ar îndeplini criteriile pentru a fi exceptată și considerată compatibilă cu piața internă.

176

În al patrulea rând, nu poate fi reținută nici trimiterea efectuată de Republica Austria la Comunicarea Comisiei din 31 ianuarie 2011, din care ar reieși că, având în vedere dificultățile bugetare în creștere ale statelor membre ale Uniunii, finanțarea energiei regenerabile trebuia, înainte de toate, să fie îndeplinită în formă extrabugetară.

177

Astfel, trebuie subliniat că Comisia nu se referă, în Comunicarea sa din 31 ianuarie 2011, la un anumit model al unei structuri „extrabugetare” pe care ar prefera‑o și, a fortiori, acesta din urmă nu conține niciun exemplu de model de finanțare a energiei electrice din surse regenerabile, inclusiv o scutire asimilabilă cu cea prevăzută în temeiul articolului 22 quater din ÖSG modificată. În orice caz, această comunicare nu poate fi interpretată, ca urmare a poziției sale în ierarhia normelor și ca urmare a conținutului său, însuși ca privind o „armonizare” a dreptului Uniunii referitor la sistemele „extrabugetare” de ajutor pentru finanțarea energiei electrice produse din surse regenerabile sau să fie considerată ca acoperind un „vid” în această privință, în special în raport cu Directiva privind impozitarea energiei. Prin urmare, această comunicare nu este decisivă în evaluarea compatibilității măsurii în cauză cu piața internă. În plus, trebuie amintit că, în speță, Comisia nu a considerat că structura „extrabugetară” de ajutor în favoarea producătorilor prevăzută de ÖSG modificată era, în sine, incompatibilă cu respectiva piață. Comisia a adoptat doar decizia că sistemul de scutiri prevăzut la articolul 22 quater din această lege era cel incompatibil cu piața menționată.

178

Având în vedere toate cele ce precedă, se ridică doar problema posibilității de a considera structura în cauză ca fiind similară cu o structură care intră sub incidența fiscalității „nearmonizate”, care face obiectul alineatului (154) și următoarele din orientări. Primul dintre aceste alineate se referă în special la reducerile sau la scutirile fiscale care nu intră sub incidența legislației comunitare sau care sunt inferioare nivelului comunitar de impozitare. De altfel, în aceeași direcție a susținut Republica Austria în ședință că nu se contesta faptul că scutirea prevăzută la articolul 22 quater din ÖSG modificată nu era o taxă armonizată, ci că legea menționată anterior punea în aplicare un sistem de taxe parafiscale.

179

În această privință, astfel cum reiese din alineatele (154)-(159) din orientări, Comisia se sprijină pe informațiile furnizate de statele membre ale Uniunii pentru a evalua regimurile fiscale care cuprind elemente de ajutor de stat sub formă de reduceri sau de scutiri de taxe precum cele menționate mai sus, în scopul de a analiza în special „necesitatea” și „proporționalitatea” ajutorului și efectele sale în sectoarele economice în cauză.

180

Or, în speță, trebuie arătat că Republica Austria nu a prezentat Tribunalului, deși i‑a fost adresată o întrebare în acest sens în cadrul măsurilor de organizare a procedurii, trimiteri exacte sau alte elemente de probă concrete suficient de precise pentru a permite infirmarea concluziei Comisiei din considerentele (129), (130) și (167) ale deciziei atacate, că, în lipsa unor informații transmise de Republica Austria ca urmare a solicitărilor Comisiei în această privință, în cursul procedurii administrative, nu era posibil pentru acesta din urmă să examineze dacă scutirea în cauză era „necesară” și „proporțională” sau în ce mod contribuia la protecția mediului. În plus, în cadrul ședinței, după ce s‑a referit la considerentul (129) al deciziei menționate, Comisia a subliniat, printre elementele decisive de care aceasta nu avea cunoștință, în special cuantumurile costurilor de producție pentru fiecare categorie de destinatari ai ajutorului, informațiile privind faptul că respectivele costuri suplimentare nu erau transferate asupra utilizatorilor și, prin urmare, efectele asupra unor eventuale reduceri de vânzări. Prin urmare, Comisia a reamintit în mod întemeiat că statul membru în cauză era cel căruia îi revenea sarcina probei pentru a demonstra că ajutorul în cauză trebuia să fie scutit. Astfel, nu este de competența Comisiei să colecteze, în astfel de circumstanțe, elemente suplimentare pentru a dovedi necesitatea și proporționalitatea ajutorului. Pentru a stabili că a fost săvârșită o eroare vădită de către Comisie în aprecierea faptelor, de natură să justifice anularea deciziei atacate, elementele de probă prezentate de reclamantă trebuie să fie suficiente pentru a lipsi de plauzibilitate aprecierile faptelor reținute în decizia în cauză (a se vedea Hotărârea din 6 octombrie 2009, FAB/Comisia, T‑8/06, EU:T:2009:386, punctul 78 și jurisprudența citată). Or, astfel cum rezultă din expunerile de mai sus, Republica Austria nu a demonstrat că Comisia a omis să ia în considerare elemente relevante pentru a‑și întemeia concluzia potrivit căreia nu putea conchide că ajutorul în cauză avea un caracter necesar și proporțional în sensul alineatelor (158) și (159) din orientări.

181

Pe de altă parte, afirmația Republicii Austria, prezentată în ședință, potrivit căreia Comisia a adoptat, în cursul procedurii administrative, o linie foarte dură solicitând mereu informații suplimentare pe care aceasta nu era în măsură să le prezinte și cu privire la care nu era necesar, altfel, să fie solicitate din partea unui stat membru al Uniunii Europene cât timp condițiile de aplicare a unei excepții prevăzute de dreptul Uniunii erau îndeplinite, poate fi înțeleasă, în esență, ca întemeiată pe încălcarea de către Comisie a principiului bunei administrări (a se vedea în materie de ajutoare de stat Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz, 120/73, Rec., EU:C:1973:152, punctele 4 și 5, și Hotărârea din 24 noiembrie 1987, RSV/Comisia, 223/85, Rec., EU:C:1987:502, punctele 12-17). Cu toate acestea, în măsura în care respectiva afirmație a fost prezentată pentru prima dată în ședință, și aceasta nu poate fi considerată ca dezvoltarea unui motiv enunțat anterior, direct sau implicit, în cererea introductivă și ca având o strânsă legătură cu aceasta, sau că nu s‑a susținut că respectiva afirmație se întemeia pe elemente de drept sau de fapt noi, aceasta trebuie respinsă ca inadmisibilă (a se vedea în acest sens Hotărârea Djebel – SGPS/Comisia, punctul 124 de mai sus, EU:T:2012:11, punctele 142 și 143 și jurisprudența citată).

182

Pe de altă parte, trimiterea făcută de Republica Austria în ședință la documente prezentate de Bundesarbeitskammer și care ar arăta modul în care diferitele măsuri afectează întreprinderile în diferite sectoare, nu poate fi considerată suficientă pentru a îndeplini cerințele prevăzute la alineatele (158) și (159) din orientări. Pe de o parte, pe lângă faptul că Republica Austria nu a prezentat documentele menționate Tribunalului, pentru a clarifica argumentele de fapt invocate, trebuie amintit că Bundesarbeitskammer era reclamantă în fața Comisiei (a se vedea punctul 5 de mai sus) și că pretențiile sale nu urmăreau să se constate că măsura în cauză constituia un ajutor care poate fi exceptat de Comisie ca fiind conform orientărilor [a se vedea în special considerentele (47)-(51) ale deciziei atacate]. Pe de altă parte, astfel cum reiese din declarațiile Republicii Austria prezentate în ședință, chiar dacă un anumit număr de documente a fost furnizat Comisiei, se punea în continuare problema de a ști care era gradul de detaliere cerut pentru informațiile care trebuiau prezentate. Or, deși Republica Austria a susținut în ședință că cererile Comisiei în această privință erau „disproporționate”, aceste afirmații sunt inadmisibile (a se vedea punctul 181 de mai sus). Trebuie să se facă trimitere, de asemenea, la punctul 180 de mai sus, în care s‑a constatat că, încă în etapa răspunsului la măsurile de organizare a procedurii Tribunalului și chiar dacă acesta a făcut cerere concretă în această privință, Republica Austria nu a susținut că a transmis Comisiei elementele necesare pentru a analiza măsura în cauză din perspectiva alineatelor (158) și (159) din orientări și nici nu a criticat o oarecare lipsă de proporționalitate a cererilor Comisiei în această privință.

183

În aceste împrejurări, nu este necesar să se considere că Comisia a săvârșit o eroare de apreciere considerând că scutirea în cauză nu îndeplinea condițiile prevăzute la alineatele (154)-(159) din orientări.

184

În cele din urmă, fără a fi necesar să se pronunțe cu privire la caracterul tardiv al argumentului Republicii Austria, prezentat pentru prima dată în replică (a se vedea prin analogie Hotărârea Djebel – SGPS/Comisia, punctul 124 de mai sus, EU:T:2012:11, punctele 142-144 și jurisprudența citată) și potrivit căruia Comisia denaturează concurența prin faptul că verifică doar sistemul austriac de promovare a energiei electrice din surse regenerabile, deși, în alte state membre ale Uniunii, Europene, ar exista sisteme „extrabugetare” echivalente, este suficient să se constate, asemenea Comisiei, că această afirmație este inoperantă în evaluarea legalității structurii puse în aplicare de Republica Austria și notificată în speță. Pe de altă parte, trebuie arătat că Republica Austria dispunea de alte mijloace procedurale pentru a încuraja Comisia să acționeze împotriva altor state membre ale Uniunii Europene prevăzând structuri comparabile, dacă aceasta fusese intenția sa.

185

În aceste împrejurări, este necesar să se constate de asemenea că niciuna dintre afirmațiile Republicii Austria nu permit să se concluzioneze că Comisia a abuzat de puterea sa prin refuzul de a aplica prin analogie orientările. În special, trebuie amintit în această privință, pe de o parte, faptul că Comisia a efectuat o analiză, în subsidiar, prin prisma orientărilor [considerentul (127) și următoarele ale deciziei atacate], vizând mai exact taxele nearmonizate. Pe de altă parte, Republica Austria nu prezintă, în fața Tribunalului, nicio dovadă care privește direct acest pretins „abuz de putere”.

186

În consecință, trebuie de asemenea respinsă afirmația Republicii Austria potrivit căreia efectele economice și concurențiale ale măsurii notificate erau comparabile cu sistemele fiscale reglementate de Directiva privind impozitarea energiei, precum și pe cea potrivit căreia Comisia a depășit limitele puterii sale de apreciere atunci când a aplicat unui sistem de finanțare extrabugetară criterii mai stricte decât unui sistem de finanțare prin impozite, intervenind astfel în alegerea sistemelor de finanțare.

187

Prin urmare, trebuie respins primul aspect al prezentului motiv.

188

Republica Austria arată că, pe lângă aplicarea prin analogie a orientărilor, era aplicabil articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008. Aceasta susține, prin referire la versiunile germană, engleză și franceză ale regulamentului menționat, că acesta este formulat mai larg decât respectivele orientări, în măsura în care, contrar alineatului (152) al acestora, potrivit căruia reduceri ale taxelor de mediu ar presupune să fie vorba despre taxe pe energie „armonizate”, articolul menționat ar semnala doar faptul că respectivele reduceri sunt scutite de la obligația de notificare atunci când îndeplinesc condițiile prevăzute de Directiva privind impozitarea energiei. Republica Austria arată de asemenea că, reiese din documentul intitulat „Joint paper on the revision of the Community guidelines on State aid for environmental protection and Energy Tax Directive” (Document unificat privind revizuirea Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului și a Directivei privind impozitarea energiei) din 7 decembrie 2006 că statele membre ale Uniunii au nevoie de flexibilitate pentru a putea efectua distincții oportune, inclusiv, în logica taxelor de mediu, scutiri și cote diferențiate. Astfel, regimul de compensare ar fi trebuit să fie, de asemenea, autorizat în conformitate cu regulamentul menționat anterior.

189

În replică, Republica Austria, susține în special că articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008 constituie o dispoziție adoptată mai târziu decât orientările și că modul său de redactare este în mod evident mai larg decât cel al alineatului (152) din orientările menționate, prevăzând că reducerile de taxe de mediu presupun armonizarea totală a taxelor pe energie. Or, dacă, așa cum susține Comisia, articolul ar fi aplicabil numai în privința Directivei privind impozitarea energiei, acesta ar fi superfluu, în măsura în care posibilitatea de a admite o reducere a impozitelor ar rezulta direct din directiva menționată.

190

Potrivit Republicii Austria, nu este suficient să facă trimitere la faptul că sistemul austriac de promovare a energiei electrice ecologice nu este o taxă pe energie în sensul Directivei privind impozitarea energiei. În măsura în care efectul acestui sistem este în sensul articolului 17 alineatul (1) litera (a) din directiva menționată, acesta intră, în opinia sa, sub incidența articolului 25 din Regulamentul nr. 800/2008 al Comisiei. De asemenea, subliniază faptul că definirea beneficiarilor și a condițiilor care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de articolul 22 quater din ÖSG modificată reia prevederile directivei menționate mai sus.

191

În plus, Republica Austria consideră că, deși Regulamentul nr. 800/2008 prevede, în cadrul articolului 25, norme precise în materie de reducere a taxelor în domeniul mediului, astfel de norme nu există în materie de reduceri în cadrul unei finanțări „în afara bugetului” comparabile, urmărind exact aceleași obiective ca taxele de mediu sau taxele pe energie și având aceleași efecte economice și competitive. Inegalitatea de tratament nejustificată și incompatibilă cu dreptul Uniunii este cu atât mai vădită cu cât Comisia consideră că este vorba, în speță, despre resurse de stat sub forma unor taxe parafiscale. Aceasta afirmă că o astfel de taxă parafiscală nu diferă, în esență, de mecanismele de finanțare bugetare. Articolul 22 quater din ÖSG modificată ar îndeplini condițiile de ameliorare directă și, în orice caz, indirectă a protecției mediului, în special în măsura în care prevede în mod expres că o sumă compensatorie reprezentând cel puțin 0,5 % din valoarea netă a producției pentru anul calendaristic precedent trebuie să fie plătită la biroul entității de lichidare pentru energia electrică ecologică. În cele din urmă, susține că larga putere de apreciere de care dispune Comisia îi permitea să aplice direct sau prin analogie regulamentul menționat pentru a exclude ca două situații comparabile să fie tratate în mod diferit.

192

Trebuie amintit, mai întâi, că considerentul (46) al Regulamentului nr. 800/2008 are următorul cuprins:

„Având în vedere experiența suficientă dobândită în aplicarea Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului, ajutoarele pentru investiții care permit întreprinderilor să aplice standarde de protecție a mediului mai stricte decât cele comunitare sau să îmbunătățească nivelul de protecție a mediului în absența standardelor comunitare, […] ajutoarele de mediu pentru investiții în economia de energie, ajutoarele de mediu pentru investiții în cogenerarea cu randament ridicat, ajutoarele de mediu pentru investițiile menite să promoveze sursele de energie regenerabile, inclusiv ajutoarele pentru investiții legate de biocombustibilii durabili, ajutoarele pentru studii în domeniul mediului și anumite ajutoare sub forma unor reduceri ale taxelor de mediu ar trebui exceptate de la îndeplinirea condiției de notificare.”

193

În continuare, trebuie arătat că articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008, intitulat „Ajutor sub forma unor reduceri ale taxelor de mediu”, are următorul cuprins:

„(1)   Schemele de ajutoare de mediu sub forma unor reduceri ale taxelor de mediu care îndeplinesc condițiile [Directivei privind impozitarea energiei] sunt compatibile cu piața comună în sensul articolului 87 alineatul (3) din tratat și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul 88 alineatul (3) din tratat dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2) și (3) ale prezentului articol.

(2)   Beneficiarii reducerii fiscale plătesc cel puțin nivelul minim de impozitare comunitară prevăzut de [Directiva privind impozitarea energiei].

(3)   Reducerile fiscale se acordă pentru perioade de maximum zece ani. La încheierea unei astfel de perioade de zece ani, statele membre reevaluează oportunitatea măsurilor de ajutor în cauză.”

194

Trebuie arătat de asemenea că articolul 26 din Directiva privind impozitarea energiei și a electricității are următorul cuprins:

„(1)   Statele membre informează Comisia cu privire la măsurile luate în conformitate cu articolul 5, articolul 14 alineatul (2) și articolele 15 și 17.

(2)   Măsuri precum scutirile, reducerile, diferențierile sau rambursarea de impozite în sensul prezentei directive pot constitui ajutoare de stat și, în acest caz, trebuie notificate Comisiei în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat.

Informațiile furnizate Comisiei pe baza prezentei directive nu eliberează statele membre de obligația de notificare în temeiul articolului 88 alineatul (3) din tratat.

(3)   Obligația de a informa Comisia în temeiul alineatului (1) despre măsurile luate conform articolului 5 nu eliberează statele membre de obligațiile de notificare în temeiul Directivei 83/189/CEE.”

195

În considerentele (143)-(148) ale deciziei atacate, Comisia a afirmat, în esență, că, în speță, nu exista nicio marjă de manevră pentru a aplica, prin analogie, articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008. Pe de o parte, regimurile aplicabile nu erau, în opinia sa, comparabile, mai ales având în vedere faptul că articolul menționat se aplica numai taxelor de mediu reglementate de Directiva privind impozitarea energiei. În acest sens, calificarea drept „taxă pe energie” ar constitui, prin urmare, o condiție pentru aplicarea respectivului articol. Această interpretare este susținută de logica sistemului regulamentului, din care ar reieși că domeniul său de aplicare nu poate depăși liniile directoare la care se referă. Dispoziția de mai sus nu s‑ar aplica astfel decât taxelor pe energie reglementate de Directiva privind impozitarea energiei.

196

Or, Comisia a afirmat că contribuțiile plătite în baza ÖSG modificată nu reprezintă taxe de mediu, astfel încât nu intrau în domeniul de aplicare al dispozițiilor privind impozitarea energiei. Prin urmare, normele care reglementează taxele pe energie nu ar fi strict comparabile cu normele care reglementează sistemul austriac al tarifelor de răscumpărare.

197

În al doilea rând, Comisia a subliniat că regimul aplicabil în cazul de față nu conține nicio omisiune care este incompatibilă cu dreptul Uniunii și care poate fi remediată prin aplicarea prin analogie. Astfel, în opinia sa, reducerile de taxe sau măsuri similare care nu erau acoperite de Regulamentul nr. 800/2008 nu ar fi, în sine, incompatibile cu dreptul Uniunii, ci ar impune doar o notificare în temeiul articolului 108 TFUE, urmată de o analiză fie prin prisma orientărilor, fie, în cazul în care acestea nu erau aplicabile, în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE.

198

Comisia a concluzionat că nu putea stabili o analogie între regimul notificat și taxele pe energie armonizate prevăzute la articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008 și, prin urmare, nu putea autoriza mecanismul în cauză în temeiul unei astfel de analogii [considerentul (147) al deciziei atacate].

199

Trebuie arătat, mai întâi, că Comisia susține că afirmația Republicii Austria cu privire la aplicabilitatea directă a articolului 25 din Regulamentul nr. 800/2008 era inadmisibilă ca urmare a caracterului său tardiv, afirmația respectivă fiind prezentată, pentru prima dată, abia în replică. În această privință, trebuie să se constate că reiese efectiv din cererea introductivă și în special din cuprinsul punctului 64 coroborat cu punctele 63 și 59 din aceasta că Republica Austria urmărea să se stabilească o aplicabilitate prin analogie a dispoziției menționate mai sus în raport cu articolul 22 quater din ÖSG modificată. În circumstanțele cauzei, fără a fi necesar să se ridice întrebări cu privire la admisibilitatea afirmației Republicii Austria referitoare la aplicabilitatea „directă” a articolului 25 din regulamentul menționat, aceasta în special ca dezvoltare a argumentelor întemeiate pe conformitatea ajutorului notificat cu dispoziția menționată ca urmare a unei analogii, aceasta trebuie respinsă pentru aceleași motive.

200

În această privință, trebuie observat că, astfel cum s‑a constatat la punctele 168-178 de mai sus, deși ÖSG modificată trebuia analizată ca fiind asimilabilă unei măsuri fiscale și articolul 22 quater ca o scutire în cadrul acesteia, totuși ar putea fi vorba, cel mult, despre faptul ca o taxă să fie tratată prin analogie cu regimuri fiscale nearmonizate la nivel european. Astfel, ÖSG modificată nu a fost adoptată în contextul specific al transpunerii Directivei privind impozitarea energiei și nu era prevăzută, în sine, de aceasta din urmă.

201

În continuare, în ceea ce privește, mai exact, eventuala aplicare a Regulamentului nr. 800/2008, fie direct, fie prin analogie, trebuie să se constate că acesta prevede, printre altele, în cadrul scutirilor fiscale în domeniul mediului, situații specifice în care nu este necesar să se efectueze notificarea unei scutiri către Comisie [a se vedea considerentul (46) al regulamentului menționat și articolul 25 din acesta].

202

Or, contrar celor susținute de Republica Austria, nu este posibil, în interpretarea articolului 25 din Regulamentul nr. 800/2008, să se disocieze criteriul „îndeplinirii condițiilor stabilite de [Directiva privind impozitarea energiei]” de criteriul potrivit căruia trebuie să fie vorba despre taxe de mediu precum cele prevăzute de directiva menționată, și anume, despre taxe armonizate la nivel european. Astfel, obiectivul regulamentului menționat constă în scutirea de la obligația de notificare a anumitor categorii de scutiri fiscale, astfel cum au fost reglementate de directiva menționată anterior, luată în ansamblul său. În acest context, nici nu poate fi considerat ca fiind doar un document reiterativ în raport cu orientările, având în vedere că, în special, permite în anumite cazuri precise să nu se efectueze o notificarea prealabilă a unui regim de ajutor pentru mediu.

203

În aceste împrejurări, în temeiul diferenței situațiilor vizate și, prin urmare, al caracterului necomparabil al situației prevăzute la articolul 25 din Regulamentul nr. 800/2008 cu măsura notificată (a se vedea de asemenea punctul 172 de mai sus), această dispoziție nu poate fi aplicată în speță nici direct, nici prin analogie. În această din urmă privință, trebuie remarcat în continuare că, astfel cum susține Comisia, nici faptul că un regim concret de impozitare sau un regim asimilabil nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat anterior nu are drept consecință automată că se află într‑un „vid” juridic sau că există o omisiune incompatibilă cu principiile care reglementează dreptul Uniunii. Astfel, un regim precum cel menționat anterior fie intră, în acest caz, în domeniul de aplicare al orientărilor și, eventual, în special al dispozițiilor acestora referitoare la taxele „nearmonizate”, fie face în mod direct obiectul unei analize a compatibilității unui ajutor cu piața internă în sensul articolului 107 alineatul (3) TFUE.

204

Având în vedere cele ce precedă, nu este necesară analiza mai detaliată a condițiilor concrete de aplicare a articolului 25 alineatele (2) și (3) din Regulamentul nr. 800/2008. Prin urmare, doar în scopul exhaustivității trebuie să se arate în continuare faptul că Republica Austria nu a susținut și nu reiese, de altfel, nici din regimul notificat că acesta ar fi prevăzut o limitare a duratei aplicării scutirii prevăzute la articolul 22 quater din ÖSG modificată pentru o perioadă maximă de zece ani.

205

Pe de altă parte, trebuie arătat că respectivele concluzii cu privire la inaplicabilitatea Regulamentului nr. 800/2008 al Comisiei în speță nu pot fi infirmate de susținerile Republicii Austria întemeiate pe trimiterea la documentul intitulat „[d]ocument unificat privind revizuirea Orientărilor comunitare privind ajutorul de stat pentru protecția mediului și a Directivei privind impozitarea energiei” (a se vedea punctul 188 de mai sus). Astfel, după cum a subliniat Comisia, acesta este doar un document pregătitor, semnat, de altfel, doar de anumite state membre ale Uniunii Europene, printre care Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Finlanda și Regatul Suediei, care nu poate, prin urmare, prevala în interpretarea versiunii finale a regulamentului în cauză, astfel cum a fost adoptat de Comisie, efectuată ținând seama de modul de redactare exact a dispozițiilor acestuia vizate de Republica Austria și de contextul în care regulamentul menționat se situează. În plus, această din urmă interpretare ține seama de istoria adoptării articolului 25 din acest regulament, în raport cu orientările, și în special de faptul că această dispoziție urmărea să valorifice experiența acumulată de Comisie ca urmare a aplicării de către aceasta a orientărilor menționate (a se vedea în special punctul 192 de mai sus). Într‑un astfel de context, printre altele, în mod întemeiat a subliniat Comisia în ședință că regulamentul în cauză era de strictă interpretare, în măsura în care viza doar situațiile în raport cu care avea o experiență notabilă și în raport cu care putea adopta, astfel, o scutire de principiu.

206

În cele din urmă, chiar și în cadrul prezentului aspect al celui de al treilea motiv, trebuie constatat că afirmațiile Republicii Austria nu permit concluzia că Comisia a abuzat de puterea sa prin refuzul de a aplica fie direct, fie prin analogie Regulamentul nr. 800/2008 și în special articolul 25 din acesta. Trebui amintit, în plus, că, în considerentele (143)-(148) ale deciziei atacate, Comisia a efectuat o analiză concretă a susținerilor Republicii Austria prezentate în cursul procedurii administrative în ceea ce privește regulamentul menționat și a considerat, fără a săvârși o eroare de drept, că dispoziția de mai sus făcea trimitere la taxele pe energie astfel cum sunt reglementate de Directiva privind impozitarea energiei.

207

Prin urmare, trebuie respins al doilea aspect al celui de al treilea motiv.

208

În măsura în care, în primul rând, în pofida titlului motivului, care vizează „o aplicare eronată a articolului 107 alineatul (3) TFUE și abuzul de putere”, Republica Austria nu a prezentat alte argumente concrete pe care Tribunalul ar trebui să le analizeze în prezent și care s‑ar referi direct la punerea în aplicare a acestui articol, și anume, în special, în lipsa unor afirmații ale Republicii Austria, care ar urmări să critice expunerile efectuate de Comisie în considerentul (149) și următoarele ale deciziei atacate, în care aceasta a evaluat compatibilitatea măsurii în cauză direct din perspectiva acestei dispoziții și ridicându‑se în special întrebarea dacă ajutorul în cauză prezenta un obiectiv de interes comun, avea un efect stimulativ, era necesar și proporțional și, în al doilea rând, în măsura în care, în orice caz, afirmațiile Comisiei prezentate în considerentele (165)-(167) ale deciziei atacate nu pot fi repuse în discuție, al treilea motiv trebuie respins în totalitate.

209

Republica Austria arată că, în cursul procedurii de examinare, a menționat în repetate rânduri și în special în observațiile sale scrise din 8 octombrie 2009 analogia cu sistemul german, mai ales cu privire la aspectele finanțării printr‑un „preț de facturare” (refacturarea costurilor suplimentare de energie electrică ecologică) și a plafonării contribuției întreprinderilor mari consumatoare de energie. Din 2004, legislația germană privind energia regenerabilă ar prevedea de asemenea o plafonare similară. În consecință, ca urmare a strânsei interconectări a piețelor germană și austriacă de energie electrică de la liberalizarea lor și având în vedere asemănarea dintre cele două sisteme, Republica Austria susține că acestea sunt apropiate din punctul de vedere al efectelor lor economice și concurențiale.

210

În aceste împrejurări, Republica Austria susține că Comisia nu putea refuza să evalueze eventualele analogii între regimurile austriac și german limitându‑se să arate că nu a efectuat încă o apreciere a acestui din urmă regim. De asemenea, în opinia sa, motivul pentru care Comisia a adoptat o decizie diferită în procedura N 271/2006 (privind „Tax Relief for Supply of surplus Heating” în Danemarca), deși era vorba despre un sistem comparabil cu cel în cauză în prezenta speță în ceea ce privește efectele economice și concurențiale, nu este clar. Prin urmare, întrucât situații comparabile au fost tratate în mod inegal, s‑ar încălca principiul egalității de tratament (cu referire la Hotărârea din 30 aprilie 1998, Vlaamse Gewest/Comisia, T‑214/95, Rec., EU:T:1998:77, punctul 89).

211

În replică, ca răspuns la argumentul Comisiei potrivit căruia nu a analizat EEG, care nu îi fusese notificată, Republica Austria susține că o calificare a unui sistem ca ajutor de stat nu trebuie să fie subordonată unei astfel de notificări, Comisia trebuind să se ocupe de ajutoarele susceptibile să fie nelegale. De asemenea, aceasta contestă argumentul Comisiei potrivit căruia Hotărârea Vlaamse Gewest/Comisia, punctul 210 de mai sus (EU:T:1998:77) nu ar fi relevantă în speță și subliniază că trebuie să se țină seama de faptul că aceasta din urmă s‑a angajat să respecte liniile directoare impuse de orientări. Aceeași ar trebui să fie situația în ceea ce privește Regulamentul nr. 800/2008 al Comisiei. În consecință, în cazul în care o situație intră în domeniul de aplicare al respectivelor orientări sau al regulamentului menționat, ar trebui ca acestea să fie aplicate și măsura notificată să fie autorizată, fără să se utilizeze ca paravan argumente formaliste.

212

În sfârșit, Republica Austria consideră incomprehensibile observațiile Comisiei privind Hotărârea Vlaamse Gewest/Comisia, punctul 210 de mai sus (EU:T:1998:77), în special pe cele potrivit cărora hotărârea respectivă nu ar implica, în niciun mod, faptul că Comisia ar fi obligată să trateze în mod identic situații comparabile. În opinia sa, deși Comisia refuză, pentru motive formaliste, să aplice prin analogie orientările sau Regulamentul nr. 800/2008, aceasta afirmă în prezent că situații comparabile în ceea ce privește efectele lor concurențiale „pot fi supuse regimului dreptului Uniunii” în anumite cazuri, fără să fie supuse în alte cazuri. Republica Austria se referă în special la exemplele Comisiei care demonstrează că situații comparabile în ceea ce privește efectele lor concurențiale pot fi generate cu sau fără acordarea de ajutoare de stat.

213

Cu titlu introductiv, trebuie constatat că anumite afirmații ale Republicii Austria privind egalitatea de tratament au fost incluse în cadrul celui de al doilea motiv și au fost tratate în acest context (a se vedea punctul 124 și următoarele de mai sus).

214

Astfel cum s‑a amintit la punctul 124 de mai sus, cu referire la o jurisprudență constantă, respectarea principiului egalității de tratament impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv”.

215

În cadrul aprecierii dispoziției articolului 107 alineatul (1) TFUE, s‑a amintit deopotrivă că noțiunea de ajutor de stat corespunde unei situații obiective care se evaluează la data adoptării deciziei de către Comisie. Astfel, motivele pentru care Comisia a apreciat în mod diferit situația în cauză într‑o decizie anterioară nu trebuie, așadar, să afecteze aprecierea legalității deciziei atacate (a se vedea punctul 125 de mai sus).

216

În continuare, trebuie arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, legalitatea unei decizii a Comisiei de constatare a faptului că un ajutor nou nu îndeplinește condițiile de aplicare a derogării prevăzute la articolul 107 alineatul (3) litera (c) TFUE trebuie apreciată numai în cadrul acestui articol, iar nu din perspectiva practicii sale decizionale anterioare, dacă se presupune că aceasta este consacrată (Hotărârea din 8 iulie 2010, Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, T‑396/08, EU:T:2010:297, punctul 54). Această jurisprudență este aplicabilă, prin analogie, în ceea ce privește aprecierea regimurilor de ajutoare.

217

Pe de altă parte, s‑a statuat deja că Comisia nu poate fi privată de posibilitatea de a stabili condiții de compatibilitate mai stricte decât în deciziile anterioare dacă evoluția pieței comune și obiectivul unei concurențe nedenaturate în cadrul acesteia impuneau acest lucru (a se vedea în acest sens Hotărârea Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, punctul 210 de mai sus, EU:T:2010:297, punctul 53 și jurisprudența citată).

218

În plus, astfel cum s‑a amintit la punctul 126 și următoarele de mai sus, deciziile Comisiei, la care se referă Republica Austria în speță, nu sunt relevante pentru soluția prezentului litigiu, pe de o parte, ca urmare a evoluției jurisprudențiale și, pe de altă parte, ca urmare a lipsei caracterului comparabil direct cu situația în cauză în speță. Prin urmare, afirmațiile sale referitoare la Deciziile Comisiei N 271/2006 sau chiar N 820/2006 nu pot fi considerate întemeiate. Aceeași este situația, pentru motive analizate în cuprinsul primului și al celui de al doilea motiv, a eventualelor analogii cu „fostul” sistem german care reglementează promovarea energiei electrice din surse regenerabile și care a făcut obiectul cauzei în care s‑a pronunțat Hotărârea PreussenElektra, punctul 42 de mai sus (EU:C:2001:160).

219

În ceea ce privește trimiterea la EEG (a se vedea în special punctul 211 de mai sus și următoarele), Comisia susține în mod întemeiat, în primul rând, că, în măsura în care regimul german vizat anterior nu a făcut obiectul unei notificări și, prin urmare, nici al unei analize din partea Comisiei, a fortiori al unei analize în urma căreia să se fi adoptat o decizie privind compatibilitatea sa cu piața comună, aceasta nu poate prevala asupra analizei legalității regimului austriac efectuată în lumina circumstanțelor specifice prevăzute de ÖSG modificată. În al doilea rând, tot în mod întemeiat susține Comisia în fața Tribunalului că Republica Austria dispunea de alte mijloace procedurale pentru a încuraja Comisia să evalueze alte regimuri în alte state membre.

220

În sfârșit, trebuie constatat, asemenea Comisiei, că în niciunul dintre cele patru motive Republica Austria nu a demonstrat că, prin acțiunea sa, Comisia ar fi săvârșit vreun „abuz al puterii de apreciere”.

221

Prin urmare, se impune respingerea celui de al patrulea motiv, precum și a acțiunii în întregime.

222

Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Pe de altă parte, potrivit alineatului (4) al aceluiași articol, statele membre și instituțiile care intervin în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

223

Întrucât Republica Austria a căzut în pretenții, se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, în conformitate cu concluziile Comisiei.

224

Regatul Unit suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a cincea)

declară și hotărăște:

Istoricul cauzei

Procedură și concluzii

În drept

Cu privire la admisibilitatea primului și a celui de al doilea motiv

Cu privire la fond

Prezentarea introductivă a anumitor puncte principale ale măsurii în cauză și a poziției adoptate de Comisie în decizia atacată

Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE, ca urmare a erorii de drept săvârșite de Comisie prin concluzia că regimul prevăzut la articolul 22 quater din ÖSG modificată constituia un ajutor de stat

– Cu privire la primul aspect al primului motiv

– Cu privire la al doilea aspect al primului motiv

Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 107 alineatul (1) TFUE ca urmare a erorii de drept săvârșite de Comisie prin concluzionarea faptului că măsura în cauză era selectivă

Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe aplicarea eronată a articolului 107 alineatul (3) TFUE și pe un exces de putere

– Cu privire la primul aspect al celui de al treilea motiv

– Cu privire la al doilea aspect al celui de al treilea motiv

Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe aplicarea de către Comisie a unor tratamente inegale în privința unor situații comparabile din punctul de vedere al efectelor lor economice și concurențiale

Cu privire la cheltuielile de judecată