This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62011FJ0103
Judgment of the European Union Civil Service Tribunal (Second Chamber), 10 July 2014.#CG v European Investment Bank (EIB).#Civil service — Staff of the EIB — Psychological harassment — Investigation procedure — Decision of the President to take no action on a complaint — Opinion of the Investigation Panel — Incorrect definition of psychological harassment — Intentional nature of the behaviour — Establishment of the existence of the behaviour and of the symptoms of psychological harassment — Attempt to establish a causal link — None — Inconsistency of the opinion of the Investigation Panel — Manifest error of assessment — Maladministration — Duty of confidentiality — Protection of personal data — Action for damages.#Case F‑103/11.
Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 10 iulie 2014.
CG împotriva Băncii Europene de Investiții (BEI).
Funcție publică – Personalul BEI – Hărțuire morală – Procedura de anchetă – Decizia președintelui de a nu da curs unei plângeri – Avizul comitetului de anchetă – Definirea eronată a hărțuirii morale – Caracterul intenționat al comportamentelor – Constatarea existenței unor comportamente și a unor simptome de hărțuire morală – Identificarea legăturii de cauzalitate – Absență – Incoerența avizului comitetului de anchetă – Eroare vădită de apreciere – Greșeli de serviciu – Obligația de confidențialitate – Protecția datelor cu caracter personal – Acțiune în despăgubire.
Cauza F‑103/11.
Hotărârea Tribunalului Funcției Publice a Uniunii Europene (Camera a doua) din 10 iulie 2014.
CG împotriva Băncii Europene de Investiții (BEI).
Funcție publică – Personalul BEI – Hărțuire morală – Procedura de anchetă – Decizia președintelui de a nu da curs unei plângeri – Avizul comitetului de anchetă – Definirea eronată a hărțuirii morale – Caracterul intenționat al comportamentelor – Constatarea existenței unor comportamente și a unor simptome de hărțuire morală – Identificarea legăturii de cauzalitate – Absență – Incoerența avizului comitetului de anchetă – Eroare vădită de apreciere – Greșeli de serviciu – Obligația de confidențialitate – Protecția datelor cu caracter personal – Acțiune în despăgubire.
Cauza F‑103/11.
ECLI identifier: ECLI:EU:F:2014:185
HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI FUNCȚIEI PUBLICE
A UNIUNII EUROPENE (Camera a doua)
10 iulie 2014(*)
„Funcție publică – Personalul BEI – Hărțuire morală – Procedura de anchetă – Decizia președintelui de a nu da curs unei plângeri – Avizul comitetului de anchetă – Definirea eronată a hărțuirii morale – Caracterul intenționat al comportamentelor – Constatarea existenței unor comportamente și a unor simptome de hărțuire morală – Identificarea legăturii de cauzalitate – Absență – Incoerența avizului comitetului de anchetă – Eroare vădită de apreciere – Greșeli de serviciu – Obligația de confidențialitate – Protecția datelor cu caracter personal – Acțiune în despăgubire”
În cauza F‑103/11,
având ca obiect o acțiune introdusă în temeiul articolului 270 TFUE,
CG, membru al personalului Băncii Europene de Investiții, cu domiciliul în Sandweiler (Luxemburg), reprezentată inițial de N. Thieltgen, ulterior de J.‑N. Louis și D. de Abreu Caldas, avocați,
reclamantă,
susținută de
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD), reprezentată inițial de I. Chatelier și de H. Kranenborg, ulterior de I. Chatelier și A. Buchta, în calitate de agenți,
intervenientă,
împotriva
Băncii Europene de Investiții (BEI), reprezentată de G. Nuvoli și de T. Gilliams, în calitate de agenți, asistați de A. Dal Ferro, avocat,
pârâtă,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua),
compus din doamna M. I. Rofes i Pujol (raportor), președinte, și domnii K. Bradley și J. Svenningsen, judecători,
grefier: domnul J. Tomac, administrator,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 6 martie 2014,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 11 octombrie 2011, CG solicită, în esență, Tribunalului anularea deciziei din 27 iulie 2011 a președintelui Băncii Europene de Investiții (BEI sau denumită în continuare „Banca”) de a nu da curs plângerii sale pentru hărțuire morală și obligarea Băncii la repararea prejudiciilor materiale și morale pe care aceasta apreciază că le‑a suferit ca urmare a nelegalității deciziei din 27 iulie 2011, a hărțuirii pe care pretinde că a suferit‑o și a greșelilor de serviciu imputabile Băncii.
Cadrul juridic
2 Potrivit articolului 308 TFUE, statutele Băncii sunt stabilite printr‑un protocol anexat la acest tratat și la Tratatul UE, din care face parte integrantă.
3 Articolul 7 alineatul (3) litera (h) din Protocolul nr. 5 privind statutele Băncii prevede aprobarea de către Consiliul guvernatorilor a regulamentului intern al Băncii. Acest regulament a fost aprobat la 4 decembrie 1958 și a suferit mai multe modificări. Acesta prevede că regulamentele referitoare la personalul Băncii sunt adoptate de Consiliul de administrație.
4 La 20 aprilie 1960, Consiliul de administrație a adoptat regulamentul personalului Băncii. În versiunea aplicabilă litigiului, articolul 14 din regulamentul personalului prevede că personalul Băncii se compune din trei categorii de agenți, potrivit funcției exercitate: prima categorie privește personalul de conducere și regrupează două funcții, funcția „[c]adru de conducere” și „[f]uncția C”; a doua categorie privește personalul de concepție și regrupează trei funcții, „[f]uncția D”, „[f]uncția E” și „[f]uncția F”; a treia categorie se referă la personalul de execuție și se compune din patru funcții.
5 Articolul 41 din regulamentul personalului prevede:
„Diferendele de orice natură de ordin individual dintre Bancă și membrii personalului acesteia sunt judecate de Curtea de Justiție [a Uniunii Europene].
[…]”
6 Codul de conduită al personalului Băncii, astfel cum a fost aprobat la 1 august 2006 de către Consiliul de administrație al Băncii (denumit în continuare „codul de conduită”), prevede la articolul 3.6, intitulat „Demnitatea la locul de muncă”:
„Nicio formă de hărțuire sau de intimidare nu este acceptabilă. Orice victimă a unei hărțuiri sau a unei intimidări poate, în conformitate cu politica Băncii în ceea ce privește demnitatea la locul de muncă, să comunice acest lucru directorului [departamentului de resurse umane], fără să i se poată reproșa acest lucru. Banca are obligația să dea dovadă de solicitudine în privința persoanei în cauză și să îi propună sprijinul său.
3.6.1 Hărțuirea psihologică
Este vorba despre repetarea, într‑o perioadă destul de lungă, a unor afirmații, atitudini sau acțiuni ostile sau deplasate, exprimate sau manifestate de unul sau mai mulți membri ai personalului față de un alt membru al personalului. O observație nepoliticoasă, o dispută însoțită de cuvinte dezagreabile formulate într‑un moment de indispoziție nu sunt semnificative pentru hărțuirea psihologică. În schimb, accese de furie regulate, ofense, observații nepoliticoase sau aluzii jignitoare, repetate în mod regulat, timp de săptămâni sau de luni, sunt, fără nicio îndoială, dovada unei hărțuiri la locul de muncă.
[…]”
7 În 2003, Banca a prevăzut Politica în materia demnității la locul de muncă avută în vedere la articolul 3.6 din codul de conduită (denumită în continuare „politica”). Articolul 2.1 din politică, intitulat „Definiții: intimidare și hărțuire: despre ce este vorba?”, prevede:
„[Codul de conduită] prevede, la punctul 3.6, că hărțuirea nu este acceptabilă și conține câteva definiții ale hărțuirii. Nu există o singură definiție a hărțuirii, dat fiind că hărțuirea și intimidarea pot lua fiecare numeroase forme. Fizice sau verbale, manifestările acestora se exercită adeseori în timp, chiar dacă se pot produce incidente punctuale serioase. Faptul că comportamentul în discuție este intenționat sau neintenționat nu este relevant. Principiul determinant este că hărțuirea și intimidarea sunt comportamente indezirabile și inacceptabile care aduc atingere stimei de sine și încrederii în sine a celui care face obiectul acestora.
[…]”
8 Politica instituie două proceduri interne prin care se urmărește examinarea cazurilor de intimidare și de hărțuire, și anume, pe de o parte, o procedură informală, prin care membrul personalului în cauză caută o soluție amiabilă la problemă, și, pe de altă parte, o procedură formală de anchetă, prin care acesta depune oficial o plângere, care este examinată de un comitet de anchetă compus din trei persoane. Acest comitet de anchetă este însărcinat cu efectuarea unei anchete obiective și independente și cu emiterea unui aviz cu o recomandare motivată pentru președintele Băncii, care decide în final cu privire la măsurile care urmează să fie luate.
9 În ceea ce privește procedura de anchetă, politica dispune:
„Agentul aduce cauza, verbal sau în scris, în atenția [directorului departamentului de resurse umane]. În cazul în care acesta consideră că nu este vorba despre un caz imediat și clar de recurgere la sancțiuni disciplinare și că, având în vedere circumstanțele care o însoțesc, cauza poate fi calificată drept hărțuire, agentul în cauză poate iniția procedura de anchetă după cum urmează:
1. Acesta solicită oficial [directorului departamentului de resurse umane], în scris, să deschidă o procedură de anchetă, indicând obiectul plângerii și identitatea autorului sau a autorilor prezumați ai hărțuirii.
2. [Directorul departamentului de resurse umane], în acord cu reprezentanții personalului, propune [p]reședintelui [Băncii] componența comitetului și stabilește o dată pentru începerea anchetei, în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la primirea plângerii.
3. [Directorul departamentului de resurse umane] confirmă de îndată primirea notei agentului în cauză, confirmându[‑i] [astfel] deschiderea unei proceduri de anchetă. Pe de altă parte, acesta:
(a) solicită agentului în cauză să își prezinte plângerea în cadrul unui memorandum […];
[…]
(c) arată că, după primirea memorandumului menționat mai sus, autorul prezumat al hărțuirii va fi informat cu privire la obiectul plângerii și va obține informațiile necesare în această privință, dar că nu va primi o copie a memorandumului;
[…]
(e) informează [reclamantul] că se va aminti autorului prezumat al hărțuirii că [reclamantul] nu trebuie chemat în justiție niciun moment și că plângerea trebuie examinată în mod strict confidențial și de o parte și de cealaltă (notă care va fi datată și transmisă [directorului departamentului de resurse umane] cu confirmare de primire);
[…]
4. Atunci când a fost primit memorandumul [reclamantului], [directorul departamentului de resurse umane]:
(a) adresează fără întârziere o notă autorului prezumat al hărțuirii, precizând obiectul plângerii și orice informație necesară, și îi solicită să îi trimită în termen de [zece] zile, în plic confidențial, un răspuns scris însoțit, dacă dorește acest lucru, de documente justificative sau de probe;
[…]
(c) amintește autorului prezumat al hărțuirii că reclamantul nu trebuie chemat în justiție niciun moment și că plângerea trebuie examinată în mod strict confidențial și de o parte și de cealaltă (notă care va fi datată și transmisă [directorului departamentului de resurse umane] cu confirmare de primire).
[…]”
10 În ceea ce privește audierea, politica are următorul cuprins:
„Audierea are drept obiectiv să stabilească mai precis ceea ce s‑a întâmplat și să adune fapte care vor permite să se redacteze o recomandare motivată. […]
[…] Comitetul are posibilitatea să adopte modul de a proceda pe care îl consideră adecvat. În general, audierea se prezintă sub forma unei serii de întâlniri separate, efectuate după cum urmează:
– mai întâi [reclamantul;]
– martorii eventual citați de [reclamant;]
– autorul prezumat al hărțuirii [;]
– martorii eventual citați de autorul prezumat al hărțuirii[;]
[…]”
11 În ceea ce privește rezultatul anchetei, politica prevede:
„Atunci când toate părțile vor fi fost audiate și toate celelalte investigații corespunzătoare eventuale vor fi fost efectuate, comitetul ar trebui să fie în măsură să delibereze și să propună o recomandare motivată. Acesta nu are putere de decizie.
Comitetul poate exprima diferite recomandări prin care se urmărește:
[…]
– să fie inițiată procedura disciplinară [în privința autorului prezumat al hărțuirii].
[…]”
12 În ceea ce privește decizia finală adoptată de președintele Băncii, politica dispune:
„Decizia [p]reședintelui [Băncii] trebuie să precizeze măsurile eventuale care trebuie luate, precum și calendarul care se referă la acestea; poate fi vorba, de exemplu, despre:
– punerea în aplicare a unei proceduri disciplinare [privind autorul prezumat al hărțuirii];
[…]”
13 Conform anexei I la politică, aceasta trebuie coroborată cu codul de conduită și cu regulamentul personalului Băncii.
Situația de fapt
14 Reclamanta a fost angajată de Bancă la 16 iulie 1998 în funcția E din categoria personalului de concepție.
15 La 1 aprilie 2001, reclamanta a fost promovată în funcția D gradul 1 din categoria personalului de concepție.
16 În perioada cuprinsă între 1 iulie 2001 și 1 ianuarie 2008, reclamanta a fost subordonată ierarhic domnului Y, mai întâi în cadrul unui proiect, apoi în cadrul Direcției generale (DG) pentru gestionarea riscurilor (denumită în continuare „DG Gestionarea riscurilor”), în acest timp ea ocupând postul de șef al unității „Riscul valutar” din cadrul departamentului privind riscul financiar, al cărui director era domnul Y. În cadrul acestor atribuții, reclamanta lucra de asemenea în strânsă colaborare cu domnul X, director al departamentului privind riscul de credit din cadrul DG Gestionarea riscurilor.
17 La 1 ianuarie 2008, reclamanta a fost numită șef al diviziei „Coordonare” (denumită în continuare „divizia de coordonare”) din cadrul DG Gestionarea riscurilor și a fost promovată în funcția C din categoria personalului de conducere. La acea dată, directorul general al DG Gestionarea riscurilor îi avea în subordine directă pe domnii X și Y, director al departamentului privind riscul de credit și, respectiv, director al departamentului privind riscul financiar, precum și pe reclamantă. La data introducerii acțiunii, reclamanta ocupa încă acest post.
18 În perioada 23 ianuarie-8 martie 2008, reclamanta a fost în concediu medical, iar în perioada 9 martie-28 iulie 2008, în concediu de maternitate; în continuare, până la 12 septembrie 2008, aceasta a beneficiat de concediul anual.
19 În raportul de evaluare a reclamantei privind anul 2008, evaluatorul a apreciat că performanța sa fusese conform tuturor așteptărilor și reclamantei i s‑a atribuit o primă.
20 În raportul de evaluare a reclamantei privind primul semestru al anului 2009, evaluatorul a concluzionat că performanța reclamantei fusese foarte bună. Reclamanta a obținut o majorare a salariului de trei minitrepte și prime.
21 La 1 mai 2010, directorul general al DG Gestionarea riscurilor a fost numit pe un alt post în cadrul Băncii. Domnul X a fost numit director general provizoriu al DG Gestionarea riscurilor pentru restul anului 2010 și până la 30 martie 2011. În această perioadă, fostul său post de director al departamentului privind riscul de credit a fost ocupat temporar de domnul Z.
22 Reclamanta și domnii X și Y au candidat toți trei pentru postul de director general al DG Gestionarea riscurilor, iar reclamanta, la rândul său, și‑a depus de asemenea candidatura la postul de director al departamentului privind riscul de credit. Nici candidaturile domnilor X și Y, nici cele ale reclamantei nu au avut un rezultat favorabil.
23 Începând cu 4 mai 2010, reclamanta a beneficiat de un concediu medical de lungă durată. Ținând seama de absența sa, unele dintre responsabilitățile acesteia ca șef al diviziei de coordonare au fost redistribuite, în special domnilor X, Y și Z.
24 La 28 iunie 2010, medicul curant al reclamantei a certificat, la cererea acesteia, că starea sa de sănătate necesita repaus în poziție orizontală, dar că aceasta era aptă să lucreze de la domiciliu în cazul în care poziția alungită sau semișezândă ar fi păstrată, și acest lucru pentru o perioadă, la data certificatului medical, nedeterminată. Pe baza acestui certificat, reclamanta a solicitat să i se permită să lucreze la domiciliu, sub regimul de muncă la distanță. Banca a acceptat această cerere de muncă la distanță, precizând totodată că statutul reclamantei rămânea cel al unei persoane aflate în concediu medical.
25 La începutul lunii septembrie 2010, reclamanta a solicitat autorizarea din partea medicului de medicina muncii al Băncii de a veni să lucreze o jumătate de zi pe săptămână la sediul Băncii și de a continua să lucreze sub regimul de muncă la distanță. Această cerere a fost acceptată.
26 La 15 decembrie 2010 a fost numit un nou director general al DG Gestionarea riscurilor, care și‑a început mandatul la 1 aprilie 2011.
27 Pentru perioada cuprinsă între 8 februarie și 3 aprilie 2011, reclamantei i s‑a permis să lucreze cu jumătate de normă pentru motive medicale.
28 La 18 februarie 2011, conform politicii, reclamanta a introdus o cerere de deschidere a unei proceduri de anchetă referitoare la domnii X și Y, după ce recursese la procedura informală. În această cerere, reclamanta afirma că, începând cu luna iunie 2010 în ceea ce îl privește pe domnul X și cu luna septembrie 2008 în ceea ce îl privește pe domnul Y, aceștia săvârșiseră față de ea acte de intimidare și de hărțuire care constau în principal, în primul rând, în dezinformare și o reținere de informații având ca obiectiv reducerea eficacității muncii sale, în al doilea rând, o „neutralizare” prin diluarea și/sau reducerea rolului și a responsabilităților sale, în al treilea rând, o denigrare publică, precum și umiliri publice și/sau private și, în al patrulea rând, îndepărtarea sa din cercul colegilor săi prin excluderea ei din schimburile de informații legate de muncă.
29 Prin scrisoarea din 22 februarie 2011, Banca a reacționat la scrisoarea reclamantei din 18 februarie 2011.
30 Prin scrisoarea directorului departamentului de resurse umane din 28 februarie 2011, reclamanta a fost informată cu privire la deschiderea procedurii de anchetă și a fost invitată să își prezinte plângerea în cadrul unui memorandum. În scrisoare se arăta că, după primirea acestui memorandum, autorii prezumați ai hărțuirii vor fi informați cu privire la obiectul plângerii, că aceștia vor primi copia memorandumului pentru a asigura conservarea dreptului la apărare și că, în condiții de reciprocitate și în temeiul aceluiași principiu, reclamanta va primi copia răspunsurilor celor doi autori prezumați ai hărțuirii. Scrisoarea preciza de asemenea că se va aminti acestora că reclamanta nu va trebui să fie în niciun moment chemată în justiție și că plângerea va trebui examinată în mod strict confidențial și de o parte, și de cealaltă.
31 Prin memorandumul din 14 martie 2011, reclamanta a descris comportamentele de hărțuire și de intimidare pe care cei doi autori prezumați ai hărțuirii le‑ar fi avut în privința sa. Documente care trebuie să probeze realitatea plângerii sale erau atașate în anexele la acest memorandum. Mai multe dintre aceste anexe conțineau date referitoare la sănătatea reclamantei, inclusiv certificate medicale, în special cu privire la incapacitatea de muncă, și schimburi de mesaje.
32 Prin scrisoarea din 16 martie 2011, directorul departamentului de resurse umane a confirmat primirea memorandumului din 14 martie 2011 și a informat‑o pe reclamantă despre faptul că, la aceeași dată, memorandumul respectiv fusese comunicat domnilor X și Y. Nu se contestă de către părți faptul că documentele justificative anexate la memorandumul din 14 martie 2011 au fost de asemenea comunicate.
33 Prin memorandumurile respective din 28 martie 2011, domnii X și Y au depus răspunsurile lor la memorandumul reclamantei, care a primit copia acestor memorandumuri.
34 În perioada 4 aprilie-8 iulie 2011, reclamanta a fost absentă, aflându‑se în concediu medical. În continuare, aceasta și‑a reluat activitatea cu o jumătate de normă din motive terapeutice și a fost reintegrată în postul său cu normă întreagă la 1 septembrie 2011.
35 Prin scrisoarea din 6 aprilie 2011 adresată directorului departamentului de resurse umane, reclamanta a contestat comunicarea către autorii prezumați ai hărțuirii a memorandumului său din 14 martie 2011 și a anexelor la acesta în întregime, în condițiile în care aceste anexe conțineau numeroase date confidențiale cu caracter personal, referitoare în special la sănătatea sa.
36 Prin scrisoarea din 11 aprilie 2011, directorul departamentului de resurse umane i‑a răspuns subliniind în special că dispozițiile politicii cu privire la procedura de anchetă erau în curs de revizuire în ceea ce privește transmiterea documentelor între părți pentru a menține dreptul la apărare și a le asigura conformitatea cu noile linii directoare ale Autorității Europene pentru Protecția Datelor (AEPD).
37 Prin e-mailurile din 28 aprilie 2011, departamentul de resurse umane a atras atenția fiecărui autor prezumat al hărțuirii asupra faptului că, printre documentele trimise la 16 martie 2011, figurau documente medicale pe care reclamanta le depusese în cadrul procedurii de anchetă și le‑a solicitat să examineze aceste date medicale în condițiile cele mai stricte de confidențialitate.
38 La 2 mai 2011, comitetul de anchetă, desemnat de președintele Băncii, i‑a audiat pe reclamantă, precum și pe domnii X și Y.
39 Martorii a căror convocare fusese solicitată de reclamantă în fața comitetului de anchetă au refuzat, cu excepția unei persoane, să se prezinte în fața comitetului. După ce a audiat martorii indicați de domnul X, precum și persoanele cărora, din proprie inițiativă, dorise să le adreseze întrebări, comitetul de anchetă a decis să nu insiste să audieze martorii indicați de reclamantă.
40 La 11 iulie 2011, comitetul de anchetă a emis un aviz (denumit în continuare „avizul comitetului de anchetă”). În ceea ce îl privește pe domnul X, comitetul de anchetă a concluzionat că nu a putut „constata o atitudine abuzivă și intenționată care putea fi calificat[ă] drept hărțuire din partea [sa]”, iar referitor la domnul Y, după ce a constatat că anumite comportamente denunțate de reclamantă erau adevărate, comitetul de anchetă nu s‑a pronunțat cu privire la problema dacă aceste comportamente constituiau hărțuire morală. În avizul respectiv, comitetul de anchetă a formulat o serie de recomandări în atenția Băncii.
41 Prin scrisoarea din 27 iulie 2011, președintele Băncii a informat reclamanta că, având în vedere avizul comitetului de anchetă, a decis să nu dea curs pe cale administrativă plângerii acesteia (în continuare, „decizia din 27 iulie 2011”). În această scrisoare, președintele Băncii a precizat că directorul departamentului de resurse umane era la dispoziția reclamantei pentru a discuta cu privire la un eventual transfer al acesteia la controlorul financiar al Băncii.
42 În luna august 2011, la o dată neprecizată, reclamanta a introdus la AEPD o reclamație cu privire la prelucrarea datelor sale cu caracter personal de către serviciile Băncii în cadrul procedurii de anchetă. AEPD a inițiat o anchetă, însă a suspendat‑o, la 2 februarie 2012, până la pronunțarea unei hotărâri definitive a instanței Uniunii în prezenta cauză.
43 Prin scrisoarea din 25 august 2011, reclamanta a adresat Băncii o cerere de despăgubire prin care solicita repararea prejudiciului cauzat de nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011 și de comportamente culpabile în privința sa începând din septembrie 2008, care constituie greșeli de serviciu.
44 Prin scrisoarea din 1 septembrie 2011, președintele Băncii a respins cererea de despăgubire (denumită în continuare „decizia din 1 septembrie 2011”).
45 Prin scrisoarea din 21 decembrie 2011, președintele Băncii a solicitat fostului director general al DG Gestionarea riscurilor să examineze posibilitatea de a o transfera pe reclamantă într‑o altă direcție.
46 Prin scrisoarea din 2 februarie 2012 adresată AEPD, Banca a răspuns la câteva întrebări adresate de AEPD.
Concluziile părților și procedura
47 În cererea introductivă, reclamanta solicită Tribunalului:
– anularea concluziei finale a avizului comitetului de anchetă în măsura în care prin aceasta s‑a reținut lipsa faptelor care pot fi calificate drept hărțuire în ceea ce o privește;
– anularea deciziei din 27 iulie 2011;
– constatarea faptului că a fost și este victima unor fapte de hărțuire;
– somarea Băncii să pună capăt acestei hărțuiri;
– anularea deciziei din 1 septembrie 2011;
– constatarea existenței unor greșeli de serviciu imputabile Băncii;
– stabilirea răspunderii Băncii în ceea ce privește nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011, a faptelor de hărțuire a căror victimă a fost, precum și a greșelilor de serviciu imputabile Băncii;
– obligarea Băncii la repararea prejudiciilor fizice, morale și materiale, trecute și viitoare, cauzate reclamantei ca urmare a nelegalității deciziei din 27 iulie 2011, a hărțuirii morale la care a fost supusă și a greșelilor de serviciu imputabile Băncii, fiind necesar ca despăgubirea să fie majorată cu dobânzi moratorii:
– în ceea ce privește nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011:
– cu privire la prejudiciul material reprezentat de pierderea de remunerație: 113 100 de euro;
– cu privire la prejudiciul moral: 50 000 de euro;
– în ceea ce privește hărțuirea morală la care a fost supusă:
– cu privire la prejudiciul material reprezentat de pierderea de remunerație și de daunele cauzate carierei profesionale: 132 100 euro;
– cu privire la prejudiciul moral: 50 000 de euro;
– cu privire la cheltuielile generate: 13 361,93 euro;
– în ceea ce privește greșelile de serviciu imputabile Băncii:
– cu privire la încălcarea de către Bancă a obligației sale de confidențialitate și de protecție a datelor: 10 000 de euro;
– cu privire la incidentul referitor la audierea martorilor: 40 000 de euro;
– ca măsură de cercetare judecătorească, dispunerea și procedarea la audierea martorilor, astfel cum s‑a precizat în propunerea de probe anexată la cererea introductivă;
– ca măsură de cercetare judecătorească, dispunerea unei expertize pentru a constata întinderea prejudiciilor sale materiale și morale ca urmare a nelegalității deciziei din 27 iulie 2011, a hărțuirii morale la care a fost supusă și a greșelilor de serviciu imputabile Băncii și al căror obiect este expus mai pe larg în propunerea de probe anexată la cererea introductivă;
– obligarea Băncii la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de procedură.
48 În memoriul în apărare, Banca solicită Tribunalului:
– respingerea acțiunii ca inadmisibilă și/sau ca nefondată;
– obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
49 Prin scrisoarea primită la grefa Tribunalului la 31 ianuarie 2012, AEPD a formulat o cerere de intervenție în susținerea concluziilor reclamantei.
50 Prin Ordonanța președintelui Camerei a doua a Tribunalului din 24 aprilie 2012, a fost admisă cererea de intervenție formulată de AEPD. Memoriul în intervenție al AEPD a fost primit la grefa Tribunalului la 1 iunie 2012. AEPD precizează în acest memoriu că a formulat o cerere de intervenție numai în susținerea concluziilor reclamantei care necesită o analiză a normelor de protecție a datelor prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 45/2001 al Parlamentului European și al Consiliului din 18 decembrie 2000 privind protecția persoanelor fizice cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile și organele comunitare și privind libera circulație a acestor date (JO 2001, L 8, p. 1, Ediție specială, 13/vol. 30, p. 142). Prin memoriile din 22 iunie 2012 și, respectiv, din 2 iulie 2012, reclamanta și Banca au depus observații cu privire la cererea de intervenție a AEPD. Banca a solicitat respingerea concluziilor prezentate de AEPD și obligarea AEPD la plata cheltuielilor de judecată pe care cererea sa de intervenție i le‑ar fi generat.
51 Prin scrisoarea din 30 martie 2012 adresată Tribunalului, reclamanta a reproșat faptul că unul dintre agenții care reprezintă Banca în prezenta cauză ar fi contactat prin telefon una dintre persoanele pe care reclamanta le propusese ca martori în propunerea de probe anexată la cererea sa introductivă pentru a afla dacă intenționa să depună mărturie în fața Tribunalului în favoarea reclamantei. În urma acestei contactări, persoana în cauză ar fi precizat unui coleg al reclamantei că nu intenționa să depună mărturie de teama represaliilor.
52 Prin scrisoarea din 4 mai 2012, Banca a depus observații cu privire la scrisoarea reclamantei din 30 martie 2012.
53 Prin scrisorile grefei din 17 ianuarie 2014, părțile au fost invitate să răspundă la măsurile de organizare a procedurii. Acestea au dat curs în mod corespunzător acestei invitații. În răspunsul său, reclamanta a efectuat o reevaluare a prejudiciului material pe care consideră că l‑a suferit și a arătat că se ridică în prezent la 218 800 de euro.
54 În ședință, reclamanta a renunțat la primul și la al patrulea capăt de cerere. De asemenea, aceasta a solicitat Tribunalului să analizeze împreună al șaptelea și al optulea capăt de cerere.
Cu privire la admisibilitate
I – Cu privire la al treilea capăt de cerere, în vederea constatării unor fapte de hărțuire
55 Reclamanta solicită Tribunalului să constate că a fost și este încă victima unei hărțuiri morale.
56 Potrivit jurisprudenței constante, nu revine totuși instanței Uniunii sarcina de a efectua constatări de principiu (Hotărârea De Nicola/BEI, T‑120/01 și T‑300/01, EU:T:2004:367, punctul 136, și Hotărârea De Nicola/BEI, T‑264/11 P, EU:T:2013:461, punctul 63).
57 Rezultă că concluziile privind constatarea hărțuirii sunt inadmisibile și trebuie respinse. Dat fiind că reclamanta a solicitat Tribunalului să adopte măsuri de cercetare judecătorească având ca obiect audierea martorilor, în scopul de a‑i permite să constate această hărțuire, nu este necesar să se adopte astfel de măsuri și nici să se adopte o poziție cu privire la incidentul de procedură denunțat de reclamantă în scrisoarea din 30 martie 2012.
II – Cu privire la al cincilea capăt de cerere, privind anularea deciziei din 1 septembrie 2011
58 Prin decizia din 1 septembrie 2011, președintele Băncii a respins cererea de despăgubire pe care reclamanta i‑a adresat‑o la 25 august 2011 pentru a obține repararea prejudiciilor pe care considera că le‑a suferit ca urmare a nelegalității deciziei din 27 iulie 2011 și a comportamentelor culpabile ale Băncii în ceea ce o privește începând cu luna septembrie 2008, care constituiau greșeli de serviciu.
59 Or, Tribunalul constată că, în prezenta acțiune, reclamanta formulează concluziile în despăgubire pentru a obține repararea acelorași prejudicii.
60 În aceste condiții, nu este necesar să se pronunțe în mod autonom cu privire la concluziile privind anularea deciziei din 1 septembrie 2011 (a se vedea Hotărârea Verheyden/Comisia, F‑72/06, EU:F:2009:40, punctul 30).
III – Cu privire la al șaselea capăt de cerere, privind constatarea greșelilor de serviciu imputabile Băncii
61 Reclamanta solicită Tribunalului să constate că Banca a săvârșit mai multe greșeli de serviciu în ceea ce o privește.
62 Tribunalul observă totuși că, în cadrul concluziilor sale în despăgubire, reclamanta solicită, printre altele, ca Tribunalul să oblige Banca la repararea prejudiciilor pe care aceste greșeli de serviciu i le‑ar fi cauzat. În consecință, concluziile privind constatarea greșelilor de serviciu constituie concluzii autonome care urmăresc în realitate să determine Tribunalul să recunoască temeinicia anumitor argumente invocate în susținerea acțiunii sale în despăgubire. Or, potrivit jurisprudenței constante, astfel de concluzii trebuie respinse ca inadmisibile pentru că nu revine Tribunalului sarcina să facă declarații în drept (Hotărârea A/Comisia, F‑12/09, EU:F:2011:136, punctul 83, Ordonanța Marcuccio/Comisia, F‑87/07, EU:F:2008:135, punctul 36).
63 În consecință, concluziile privind constatarea greșelilor de serviciu imputabile Băncii trebuie respinse ca inadmisibile.
Cu privire la concluziile în anulare și la concluziile în despăgubire
I – Cu privire la concluziile privind anularea deciziei din 27 iulie 2011
A – Argumentele părților
64 Reclamanta arată că decizia din 27 iulie 2011 este afectată de o eroare vădită de apreciere și ar trebui anulată. În această privință, reclamanta afirmă că avizul comitetului de anchetă conține, pe de o parte, constatări alarmante care ar fi necesitat ca președintele Băncii să ia măsuri, în special pentru a asigura încetarea hărțuirii, în loc să decidă clasarea plângerii sale. Astfel, avizul comitetului de anchetă ar fi evidențiat existența unor fapte de denigrare și de umiliri publice în privința reclamantei, precum și izolarea și excluderea acesteia din cercul colegilor săi. În plus, potrivit avizului respectiv, domnul Y ar fi îndepărtat‑o în mod deliberat de pe postul său. Pe de altă parte, avizul comitetului de anchetă ar conține recomandarea de a schimba repartizarea reclamantei în interesul acesteia și de a o reintegra pe un post de șef de divizie care să îi ofere perspective reale de promovare. În consecință, reclamanta consideră că președintele Băncii a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când, pe baza avizului comitetului de anchetă, a adoptat decizia din 27 iulie 2011 și atunci când, procedând astfel, a refuzat să dea curs pe cale administrativă plângerii sale, să adopte măsurile necesare pentru a pune capăt hărțuirii la care era supusă, să o repună în funcția sa sau să îi schimbe repartizarea într‑un post echivalent.
65 Banca răspunde că decizia din 27 iulie 2011 nu este în contradicție cu avizul comitetului de anchetă, întrucât ambele acte ar constata inexistența unor fapte de hărțuire morală împotriva reclamantei. Pe de altă parte, respectând pentru acest motiv recomandările comitetului de anchetă, președintele Băncii ar fi invitat‑o pe reclamantă, în decizia din 27 iulie 2011, să aibă în vedere un transfer într‑o altă direcție a Băncii.
B – Aprecierea Tribunalului
66 Se adresează Tribunalului întrebarea dacă președintele Băncii a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când, având în vedere avizul comitetului de anchetă, a adoptat decizia din 27 iulie 2011. Menținând totodată efectul util care trebuie recunoscut marjei de apreciere a președintelui Băncii, Tribunalul a precizat deja că o eroare este vădită atunci când poate fi percepută cu ușurință și iese în evidență din perspectiva criteriilor de care este condiționată exercitarea puterii decizionale în discuție (Hotărârea Canga Fano/Consiliul, F‑104/09, EU:F:2011:29, punctul 35, confirmată în recurs prin Hotărârea Canga Fano/Consiliul, T‑281/11 P, EU:T:2013:252, punctul 127).
67 Tribunalul observă că în avizul comitetului de anchetă se precizează că comitetul respectiv este chemat să „analizeze dacă [reclamanta] a făcut obiectul unei hărțuiri și al unei intimidări din partea [domnilor X și Y], subînțelegându‑se că [comitetul de anchetă] privește hărțuirea morală ca fiind orice conduită abuzivă care se manifestă durabil, repetitiv sau sistematic prin comportamente, cuvinte, acte, gesturi și înscrisuri care sunt intenționate și care aduc atingere personalității, demnității sau integrității fizice sau psihice a unei persoane”. Comitetul de anchetă continuă arătând că „[e]lementul esențial pentru a stabili dacă are sau nu are loc o hărțuire morală este o atitudine abuzivă și intenționată din partea persoanelor identificate de reclamant” și că „a depus, așadar, eforturi să analizeze criticile [reclamantei] prin prisma acestor criterii”.
68 În această privință, Tribunalul constată că articolul 3.6.1 din codul de conduită definește hărțuirea morală ca „repetarea, într‑o perioadă destul de lungă, a unor cuvinte, atitudini sau acțiuni ostile sau deplasate, exprimate sau manifestate de unul sau de mai mulți membri ai personalului față de un alt membru al personalului”. Această dispoziție din Codul de conduită trebuie coroborată cu dispoziția politicii, în speță articolul 2.1 din aceasta, care prevede definiția hărțuirii și potrivit căreia aspectul dacă „comportamentul în discuție este intenționat sau neintenționat nu este relevant. Principiul determinant este că hărțuirea și intimidarea sunt comportamente indezirabile și inacceptabile care aduc atingere respectului de sine și încrederii în sine a celui care face obiectul acestora”.
69 O dublă concluzie se poate deduce, așadar, din modul de redactare a articolului 2.1 din politică coroborat cu articolul 3.6.1 din codul de conduită. Pe de o parte, cuvintele, atitudinile sau acțiunile prevăzute la articolul 3.6.1 din codul de conduită trebuie să aibă drept efect afectarea respectului de sine și a încrederii în sine a victimei. Pe de altă parte, în măsura în care nu se impune ca respectivele comportamente să fie intenționate, nu este necesar să se stabilească faptul că aceste cuvinte, aceste atitudini sau aceste acțiuni au fost săvârșite cu intenția de a aduce atingere demnității unei persoane. Cu alte cuvinte, poate exista hărțuire morală fără să fie necesar să se demonstreze că autorul hărțuirii a urmărit, prin cuvintele, atitudinile sau acțiunile sale, să afecteze în mod deliberat victima. Prin urmare, va exista o hărțuire morală, în sensul articolului 2.1 din politică coroborat cu articolul 3.6.1 din codul de conduită, atunci când cuvintele, atitudinile sau acțiunile, din moment ce au fost formulate sau săvârșite, au condus în mod obiectiv la o atingere adusă respectului de sine și încrederii în sine a unei persoane.
70 Întrebată în cadrul ședinței cu privire la definiția hărțuirii morale, Banca a confirmat că, pentru ca un comportament să poată fi considerat că ar constitui o hărțuire morală în sensul articolului 2.1 din politică coroborat cu articolul 3.6.1 din codul de conduită, acesta trebuie să fie de natură „abuzivă și intenționată”, astfel cum este reluat de comitetul de anchetă în avizul său.
71 Această afirmație nu poate fi considerată însă fondată întrucât, astfel cum rezultă din cuprinsul punctului 69 din prezenta hotărâre și în conformitate cu articolul 2.1 din politică, nu se impune ca respectivul comportament să fi fost săvârșit în mod intenționat.
72 Banca a mai susținut în ședință că este necesar să se distingă între intenționalitatea „obiectivă” și intenționalitatea „subiectivă” a autorului prezumat al hărțuirii și că, prevăzând că problema dacă comportamentul în discuție este intenționat sau neintenționat nu este pertinentă, politica urmărește să indice că este cerută numai intenționalitatea obiectivă a autorului prezumat al hărțuirii, dat fiind că prezența unei intenționalități subiective în ceea ce îl privește nu este necesară. Or, acest argument nu poate fi admis, întrucât modul de redactare a articolului 2.1 din politică nu permite să se facă o astfel de distincție.
73 Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se constate că noțiunea de hărțuire morală reținută în avizul comitetului de anchetă și reluată la punctul 67 din prezenta hotărâre este mai restrânsă decât cea stabilită la articolul 2.1 din politică coroborat cu articolul 3.6.1 din codul de conduită și că aceasta nu este, așadar, conformă cu reglementarea aplicabilă agenților Băncii.
74 Pentru a avea o imagine completă, Tribunalul va examina dacă, în pofida faptului că s‑a întemeiat pe o noțiune eronată a hărțuirii morale, comitetul de anchetă a analizat totuși dacă domnii X și Y au adoptat efectiv comportamentele reproșate de reclamantă, pentru a evalua în continuare, în cazul unui răspuns afirmativ, dacă aceste comportamente au determinat în mod obiectiv o atingere adusă personalității psihice a reclamantei, caz în care aceste comportamente ar constitui hărțuire.
75 În această privință, Tribunalul observă că mai multe fragmente din avizul comitetului de anchetă demonstrează că acesta s‑a limitat să analizeze dacă autorii prezumați ai hărțuirii adoptaseră o atitudine „abuzivă și intenționată” împotriva reclamantei.
76 Astfel, comitetul de anchetă afirmă că domnul Y „este […] perceput ca un om ambițios care are viziuni cu privire la viitorul său profesional și care este descris de unele persoane ca un rulou compactor care avansează fără a se ocupa prea mult de daunele colaterale pe care le poate cauza” și nu consideră că „[reclamanta] a fost vizată în mod special de [domnul Y], în condițiile în care [domnul Y] ar fi făcut probabil același demers în cazul în care orice altă persoană s‑ar fi aflat la același moment în aceeași situație cu a [reclamantei]: ea era acolo, stătea în calea ambițiilor sale, iar absența acesteia […] din motive de boală bloca parțial o desfășurare corespunzătoare a activității, ea trebuia înlăturată”.
77 În continuare, în cadrul concluziilor sale și în ceea ce privește critica formulată de reclamantă referitoare la dezinformare și la reținerea de informații, comitetul de anchetă afirmă că „observă anumite deficiențe în informarea [reclamantei]”, dar că „[a]r fi vorba mai degrabă despre […] superficialitate și despre o anumită neglijență decât despre intenția abuzivă [în privința reclamantei] de a o înlătura din fluxul de informații”.
78 În plus, în ceea ce privește critica adusă de reclamantă autorilor prezumați ai hărțuirii referitoare la „neutralizare” prin diluarea și/sau diminuarea rolului și a responsabilităților sale, comitetul de anchetă, după ce a constatat realitatea acestei critici, afirmă că „nu consideră că [domnul X] a contribuit în mod intenționat și abuziv la această deteriorare a situației [reclamantei]” și că apreciază, în schimb, că domnul Y „a completat în mod conștient lipsurile lăsate de [reclamantă] în timpul absenței acesteia și că a acceptat ca «daună colaterală» faptul că aceasta își va pierde atribuțiile pentru a avea o poziție mai bună in fine”.
79 De asemenea, atunci când comitetul de anchetă face trimitere la critica formulată de reclamantă referitoare la denigrarea publică, acesta arată că „situația umilitoare și degradantă în care s‑a putut afla [reclamanta] este rezultanta mai degrabă a situației în general decât a unei intenții dorite în acest sens de [domnul X] și/sau de [domnul Y]”.
80 În plus, în ceea ce privește critica emisă de reclamantă cu privire la înlăturarea sa din cercul colegilor, comitetul de anchetă afirmă că această excludere, „care îi pare reală […], nu este consecința unei acțiuni intenționate și abuzive specifice având ca scop excluderea [reclamantei]”.
81 În sfârșit, un fragment care se referă la domnul X susține faptul că comitetul de anchetă a constatat inexistența unei hărțuiri întrucât, în opinia acestuia, nu s‑a demonstrat că domnul X a urmărit în mod deliberat să aducă atingere reclamantei. Astfel, după ce a examinat comportamentul domnului X în privința reclamantei, comitetul de anchetă a concluzionat că, „[î]n consecință, [comitetul de anchetă] nu a putut constata o atitudine abuzivă și intenționată care putea fi calificat[ă] drept hărțuire din partea [domnului X]”.
82 Cu toate acestea, chiar dacă comitetul de anchetă, dată fiind noțiunea eronată de hărțuire morală pe care a aplicat‑o, și‑a limitat investigațiile după cum se arată la punctele 75 și 81 din prezenta hotărâre, Tribunalul observă că comitetul de anchetă a constatat că domnii X și Y au adoptat efectiv unele dintre comportamentele care le sunt reproșate de către reclamantă. Astfel, comitetul de anchetă afirmă că domnul X „nu a […] intervenit cu fermitatea care ar fi fost probabil necesară pentru a‑l face pe domnul Y să înțeleagă că funcțiile pe care și le asuma cu titlu interimar trebuiau să rămână interimare”.
83 În ceea ce îl privește pe domnul Y, comitetul de anchetă constată că acesta a „înlăturat‑o treptat pe [reclamantă] de pe postul său, însușindu‑și toate aspectele strategice pe care le implică serviciul de coordonare. În prezent, este astfel cert […] că organigrama [DG Gestionarea riscurilor] este întocmită în așa fel încât în persoana [domnului Y] se concentrează toate atribuțiile esențiale, strategice, care oferă o vizibilitate ridicată în raport cu ierarhia Băncii, și că [reclamanta] este limitată la atribuții administrative. Ceea ce [reclamanta] a anticipat s‑a întâmplat, așadar”. Comitetul de anchetă adaugă că, în opinia sa, domnul Y „a profitat de situația generală în care se afla [DG Gestionarea riscurilor] la acea dată pentru a avea o vizibilitate mai mare și pentru a avansa în cariera sa profesională și [că] acesta a acceptat astfel ca poziția [reclamantei] să fie redusă în mod corelativ”.
84 În continuare, comitetul de anchetă afirmă că „observă anumite deficiențe în ceea ce privește informarea [reclamantei]”, că „rolul și responsabilitățile [reclamantei] au fost lipsite efectiv de o parte semnificativă a elementelor lor esențiale și strategice, care îi permiteau, pe de altă parte, să se afișeze în fața ierarhiei Băncii și, așadar, să își creeze referințe pentru o carieră profesională ulterioară”, și că înlăturarea reclamantei din cercul colegilor săi „îi pare reală”.
85 În plus, comitetul de anchetă „este convins că [reclamanta] prezintă toate simptomele identificate în mod normal la o persoană hărțuită moral: stare depresivă, dispoziție tristă, sentiment de angoasă, sentiment de subapreciere de sine, sentiment de solitudine și de izolare, întrebări cu privire la sensul vieții și al proiectului profesional, relații dezvoltate la locul de muncă afectate în mare măsură” și a constatat că reclamanta „este o persoană cu o puternică suferință psihică, ce prezintă toate simptomele unei hărțuiri morale”.
86 Or, Tribunalul trebuie să constate că, după ce a concluzionat, pe de o parte, în sensul existenței anumitor comportamente reproșate de reclamantă autorilor prezumați ai hărțuirii și, pe de altă parte, al existenței unor simptome de hărțuire morală la aceasta din urmă, comitetul de anchetă nu a urmărit să stabilească dacă comportamentele menționate mai sus se aflau la originea simptomelor de hărțuire morală, în special atingerea adusă respectului de sine și încrederii în sine, prezentate de reclamantă. În ceea ce îl privește pe domnul X, comitetul de anchetă a concluzionat că nu a putut „constata o atitudine abuzivă și intenționată susceptibilă de a putea fi calificat[ă] drept hărțuire din partea [sa]” și, referitor la domnul Y, după ce a constatat că anumite comportamente denunțate de reclamantă erau reale, comitetul de anchetă nu s‑a pronunțat cu privire la problema dacă aceste comportamente constituiau hărțuire morală.
87 Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se constate că avizul comitetului de anchetă, pe de o parte, a fost adoptat în urma unei anchete în care conduita autorilor prezumați ai hărțuirii nu a fost examinată prin prisma definiției hărțuirii morale stabilite la articolul 2.1 din politică coroborat cu articolul 3.6.1 din codul de conduită și, pe de altă parte, este lipsit de coerență prin faptul că constată existența în același timp, din partea autorilor prezumați ai hărțuirii, a anumitor comportamente denunțate de reclamantă și, în ceea ce privește reclamanta, a unor simptome de hărțuire morală, fără să fi analizat dacă acestea din urmă fuseseră provocate de respectivele comportamente.
88 În consecință, avizul comitetului de anchetă este afectat de neregularități.
89 Prin urmare, președintele Băncii a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când, având în vedere acest aviz, a adoptat decizia din 27 iulie 2011. Întrucât președintele Băncii a săvârșit o nelegalitate, decizia din 27 iulie 2011 trebuie anulată.
90 În consecință, concluziile privind anularea deciziei din 27 iulie 2011 trebuie admise.
II – Cu privire la concluziile privind despăgubirea reclamantei
91 Reclamanta împarte cererea sa în despăgubire în trei aspecte. Prin intermediul primului aspect, aceasta solicită repararea prejudiciilor pretins suferite ca urmare a nelegalității deciziei din 27 iulie 2011. Prin intermediul celui de al doilea aspect, aceasta solicită repararea prejudiciilor pretins suferite pe care i le‑ar fi cauzat hărțuirea morală și încălcarea de către Bancă a obligației sale de solicitudine. În cadrul celui de al treilea aspect, aceasta solicită repararea prejudiciilor pretins suferite ca urmare a greșelilor de serviciu.
A – Cu privire la repararea prejudiciilor care rezultă din nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011
1. Argumentele părților
92 Reclamanta arată că decizia din 27 iulie 2011 i‑a cauzat un prejudiciu material, evaluat la 218 800 de euro. Astfel, dat fiind că președintele Băncii ar fi refuzat să ia măsuri în ceea ce o privește, prin restabilirea în funcție sau prin schimbarea repartizării acesteia pe un post echivalent care să îi ofere perspective reale de carieră, aceasta ar fi rămas cu un loc de muncă lipsit de responsabilități și cu perspective de carieră inexistente. Prin urmare, decizia din 27 iulie 2011 ar fi avut, și ar continua să aibă în viitor, un impact asupra remunerației sale, în special asupra primelor, care sunt stabilite în funcție de obiectivele și de responsabilitățile agentului. Reclamanta afirmă că decizia din 27 iulie 2011 i‑ar fi creat de asemenea o stare de incertitudine și de neliniște care i‑ar fi cauzat un important prejudiciu moral, care nu poate fi reparat prin anularea deciziei amintite și pe care aceasta îl evaluează ex aequo et bono la suma de 50 000 de euro.
93 Banca răspunde că această cerere de despăgubire nu este fondată, dat fiind că nu i se poate reproșa niciun comportament nelegal.
2. Aprecierea Tribunalului
94 Potrivit unei jurisprudențe constante, angajarea răspunderii extracontractuale a administrației depinde de îndeplinirea unui ansamblu de trei condiții cumulative, și anume nelegalitatea unui act administrativ sau a unui comportament imputat instituțiilor, realitatea prejudiciului și existența unei legături de cauzalitate între pretinsul comportament și prejudiciul invocat (Hotărârea Skoulidi/Comisia, F‑4/07, EU:F:2008:22, punctul 43, și Ordonanța Marcuccio/Comisia, F‑69/10, EU:F:2011:128, punctul 22). Rezultă că faptul că una dintre aceste trei condiții lipsește este suficient pentru a respinge o acțiune în despăgubire (Hotărârea Lucaccioni/Comisia, C‑257/98 P, EU:C:1999:402, punctele 11 și 14 și jurisprudența citată).
95 În speță, trebuie să se arate că prejudiciile materiale și morale invocate de reclamantă își au originea în decizia din 27 iulie 2011, a cărei nelegalitate a fost constatată de Tribunal la punctul 89 din prezenta hotărâre.
96 Întrucât această nelegalitate a unei decizii a Băncii a fost constatată, trebuie să se examineze dacă această decizie nelegală a avut consecințe prejudiciabile pentru reclamantă.
97 În ceea ce privește, în primul rând, cererea reclamantei prin care solicită ca Banca să fie obligată la repararea prejudiciului material pe care i l‑ar fi cauzat decizia din 27 iulie 2011, în măsura în care Banca, prin clasarea plângerii acesteia fără a‑i da curs pe cale administrativă, a refuzat să adopte măsuri în favoarea reclamantei, ceea ce ar fi avut drept rezultat faptul că aceasta se găsește pe un post lipsit de responsabilități, trebuie amintit că anularea unui act de către instanță are drept efect eliminarea retroactivă a acestui act din ordinea juridică și că, în cazul în care actul anulat a fost deja executat, anularea efectelor acestuia impune restabilirea situației juridice în care se afla reclamanta anterior adoptării acestui act (Hotărârea Kalmár/Europol, F‑83/09, EU:F:2011:66, punctul 88). În plus, în conformitate cu articolul 266 TFUE, instituția emitentă a actului anulat este obligată „să ia măsurile impuse de executarea hotărârii Curții de Justiție […]”.
98 În cadrul măsurilor care trebuie adoptate de Bancă pentru executarea prezentei hotărâri, dat fiind că Tribunalul nu se poate antepronunța în ceea ce privește concluziile unei eventuale proceduri de anchetă noi, Banca nu poate fi obligată, în acest stadiu, să despăgubească reclamanta pentru prejudiciul material pe care aceasta l‑ar fi suferit, inclusiv începând cu 27 iulie 2011. Rezultă că nu pot fi admise concluziile în acest sens ale reclamantei, acestea din urmă fiind, în orice caz, premature.
99 În ceea ce privește, în al doilea rând, prejudiciul moral pe care reclamanta consideră că l‑a suferit, trebuie amintit că, potrivit jurisprudenței constante, anularea unui act afectat de nelegalitate poate constitui în sine repararea adecvată și, în principiu, suficientă a oricărui prejudiciu moral pe care acest act l‑a putut cauza, cu excepția situației în care reclamanta demonstrează că a suferit un prejudiciu moral care poate fi separat de nelegalitatea care constituie temeiul anulării și care nu poate fi reparat integral prin această anulare (Hotărârea CH/Parlamentul, F‑129/12, EU:F:2013:203, punctul 64). Tribunalul amintește de asemenea că este cert că sentimentul de nedreptate și suferințele pe care le ocazionează faptul că o persoană trebuie să desfășoare o procedură contencioasă pentru a i se recunoaște drepturile poate constitui un prejudiciu care se poate deduce din simplul fapt că administrația a săvârșit nelegalități. Aceste prejudicii sunt reparabile atunci când nu sunt compensate de satisfacția care rezultă din anularea actului în discuție (a se vedea în acest sens Hotărârea CC/Parlamentul, F‑9/12, EU:F:2013:116, punctul 128, care face obiectul unui recurs aflat pe rolul Tribunalului Uniunii Europene, cauza T‑457/13 P).
100 S‑a statuat la punctul 89 din prezenta hotărâre că președintele Băncii a săvârșit o nelegalitate care a determinat anularea deciziei din 27 iulie 2011. În speță, Tribunalul constată că faptul că președintele Băncii nu a dat curs pe cale administrativă plângerii reclamantei i‑a creat acesteia din urmă o stare de incertitudine și de neliniște care constituie un prejudiciu moral separabil de nelegalitatea care constituie temeiul anulării deciziei din 27 iulie 2011 și care nu poate fi reparat integral prin simpla anulare a acestei decizii.
101 Tribunalul consideră că, întrucât avizul comitetului de anchetă privea o plângere pentru hărțuire morală, președintele Băncii ar fi trebuit să examineze avizul respectiv cu grijă pentru a verifica dacă ancheta a fost efectuată corect și pentru a acționa în consecință în cazul în care ar fi fost constatate erori.
102 Ținând seama de condițiile în care a fost adoptată decizia din 27 iulie 2011, Tribunalul decide că se va face o justă apreciere, în împrejurările speciale ale speței, a prejudiciului moral suferit de reclamantă prin stabilirea, ex aequo et bono, a reparării respectivului capăt de cerere referitor la prejudicii la suma de 30 000 de euro.
B – Cu privire la repararea prejudiciilor pretins suferite pe care hărțuirea morală și încălcarea de către Bancă a obligației sale de solicitudine le‑ar fi cauzat reclamantei
1. Argumentele părților
103 Reclamanta susține că Banca și‑a încălcat obligațiile de solicitudine și de asistență, întrucât, în pofida informării superiorului său ierarhic, a departamentului de resurse umane și a președintelui Băncii, nu a fost luată nicio măsură pentru a determina încetarea comportamentelor de hărțuire și de intimidare de care dădeau dovadă domnii X și Y în privința sa. Banca ar fi consimțit astfel ca aceste comportamente să continue multe luni. Banca și‑ar fi încălcat în special obligațiile de solicitudine și de asistență prin faptul că nu a luat în considerare cererea unui medic specialist de a o transfera într‑un alt serviciu.
104 Încălcarea obligațiilor de solicitudine și de asistență, precum și hărțuirea suferită ar fi accelerat degradarea stării sale fizice și psihice, cauzându‑i un prejudiciu moral pe care reclamanta îl evaluează la 50 000 de euro. Acestea i‑ar fi cauzat de asemenea un prejudiciu material, evaluat la 218 800 de euro, sumă care ar corespunde, pe de o parte, unei pierderi a primelor pentru anii 2010-2015 și, pe de altă parte, pierderii șanselor sale de a avansa în carieră. În plus, reclamanta afirmă că hărțuirea morală a cărei victimă se consideră a obligat‑o să recurgă la asistența unui avocat pentru a‑și asigura apărarea în cadrul procedurii de anchetă, al cărei cost s‑ar ridica la 13 361,93 euro.
105 Banca solicită respingerea acestei cereri de despăgubire.
2. Aprecierea Tribunalului
106 În primul rând, revine Tribunalului sarcina de a examina dacă, astfel cum susține reclamanta, Banca și‑a încălcat obligațiile de solicitudine și de asistență prin faptul că a refuzat să o susțină atunci când a semnalat că este supusă unor fapte de hărțuire.
107 În această privință, este necesar să se amintească faptul că, pentru a examina cazurile de hărțuire și de intimidare, politica prevede două proceduri, una informală, prin care agentul în cauză caută o soluție amiabilă, și alta formală, care îi permite să depună o plângere oficială pentru examinarea ulterioară de către un comitet de anchetă.
108 Deși, prin intermediul criticii sale, reclamanta reproșează Băncii că nu a luat măsurile pe care le considera necesare pentru a determina încetarea hărțuirii înainte ca ea să fi introdus cererea de deschidere a unei proceduri de anchetă, la 18 februarie 2011, trebuie să se observe că această atitudine a Băncii se înscrie în cadrul procedurii informale prin care se urmărește ajungerea la un acord amiabil între reclamantă și autorii prezumați ai hărțuirii și că, în lipsa altor indicații din partea reclamantei, această atitudine nu poate fi, așadar, calificată drept încălcare a obligațiilor de solicitudine și de asistență din partea Băncii.
109 De asemenea, reiese din dosar că, prin scrisoarea din 22 februarie 2011, Banca a reacționat la cererea reclamantei din 18 februarie 2011 și că, prin scrisoarea directorului departamentului de resurse umane din 28 februarie 2011, aceasta a fost informată cu privire la deschiderea procedurii de anchetă. În consecință, diferitele etape ale procedurii de anchetă s‑au desfășurat în intervale de timp reduse. Astfel, prin memorandumul din 14 martie 2011, reclamanta a depus plângerea, la care autorii prezumați ai hărțuirii au răspuns prin memorandumurile din 28 martie 2011. Comitetul de anchetă i‑a audiat pe reclamantă, precum și pe domnii X și Y la 2 mai 2011 și a emis avizul la 11 iulie 2011. În aceste împrejurări, reclamanta nu este îndreptățită să susțină că Banca și‑a încălcat obligațiile de solicitudine și de asistență în timpul procedurii de anchetă.
110 În ceea ce privește în special argumentul reclamantei potrivit căruia Banca nu ar fi dat curs recomandării unui medic specialist, dr. A, de a o transfera într‑un alt serviciu, Tribunalul observă mai întâi că, potrivit dosarului, această recomandare datează din 10 martie 2011. În continuare, reclamanta afirmă, în răspunsul la măsurile de organizare a procedurii, că discuțiile cu privire la eventualul său transfer în serviciul controlorului financiar fuseseră inițiate deja în noiembrie 2010. În sfârșit, din decizia din 27 iulie 2011 reiese că, la data deciziei menționate, discuțiile erau încă în curs. Prin urmare, este necesar să se constate că după 10 martie 2011 au avut loc discuții cu privire la un eventual transfer al reclamantei. În consecință, reclamanta nu este îndreptățită să susțină că Banca nu a ținut seama de cererea de transfer menționată mai sus.
111 Este necesar să se adauge că, deși, prin argumentul său, reclamanta urmărește să susțină că discuțiile purtate de Bancă în scopul transferului acesteia în serviciul controlorului financiar sau chiar alte discuții cu privire la un transfer într‑un alt serviciu nu vizau un transfer pe un post echivalent care să îi ofere perspective reale de dezvoltare a carierei, se impune constatarea că acest argument nu poate fi reținut, dat fiind că reclamanta nu a furnizat probe potrivit cărora Banca nu ar fi acționat cu bună‑credință.
112 Având în vedere considerațiile de mai sus, trebuie să se respingă cererea de despăgubire pentru încălcarea obligațiilor de solicitudine și de asistență.
113 În al doilea rând, Tribunalul trebuie să examineze dacă hărțuirea morală pretins suferită de reclamantă i‑a cauzat, astfel cum susține aceasta, prejudicii materiale și morale.
114 În această privință, trebuie amintit că revine comitetului de anchetă sarcina de a stabili existența sau inexistența hărțuirii și că, în speță, în ceea ce îl privește pe domnul X, comitetul de anchetă s‑a limitat să concluzioneze că nu putuse „constata o atitudine abuzivă și intenționată care să poată fi calificat[ă] drept hărțuire din partea [sa]” și că, referitor la domnul Y, acesta nu se pronunțase cu privire la problema dacă comportamentele denunțate de reclamantă și pe care le‑a observat constituiau hărțuire morală.
115 Dat fiind că Tribunalul nu se poate antepronunța cu privire la concluziile unei eventuale noi anchete sau ale unui eventual nou aviz și nici ale deciziei viitoare a președintelui Băncii, cererea de despăgubire trebuie respinsă din cauza caracterului său prematur.
116 În ultimul rând, trebuie să se examineze cererea reclamantei prin care se urmărește rambursarea cheltuielilor și a onorariilor avocatului la care aceasta ar fi fost obligată să recurgă pentru a‑și asigura apărarea în timpul procedurii de anchetă.
117 În această privință, Tribunalul observă că cheltuielile avocațiale efectuate în timpul procedurii contencioase constituie cheltuieli recuperabile în condițiile prevăzute la articolul 86 și următoarele din Regulamentul de procedură al Tribunalului și că trebuie examinate în acest cadru. În ceea ce privește cheltuielile avocațiale efectuate în timpul procedurii de anchetă pentru hărțuire, articolul 91 din același regulament are în vedere, dintre cheltuielile de judecată recuperabile, numai cheltuielile inerente procedurii în fața Tribunalului, cu excluderea celor aferente etapei anterioare. Prin urmare, a se recunoaște cheltuielilor efectuate în cadrul procedurii de anchetă, anterioară procedurii contencioase, calitatea de prejudiciu care poate fi reparat în cadrul unei acțiuni în despăgubire ar fi în contradicție cu caracterul nerecuperabil al cheltuielilor efectuate în cursul acestei etape. În consecință, reclamanta nu poate obține, în cadrul acțiunii sale în despăgubire, rambursarea cheltuielilor și a onorariilor avocatului său efectuate în timpul procedurii de anchetă.
118 Având în vedere considerațiile de mai sus, este necesar să se respingă concluziile reclamantei privind repararea prejudiciilor pretins suferite ca urmare a hărțuirii morale și a încălcării de către Bancă a obligației sale de solicitudine.
C – Cu privire la repararea prejudiciilor pretins suferite care rezultă din greșeli de serviciu imputabile Băncii
119 În susținerea cererii sale în despăgubire, reclamanta invocă două greșeli de serviciu pe care Banca le‑ar fi săvârșit în timpul procedurii de anchetă, prima constând în încălcarea obligației sale de confidențialitate și a normelor referitoare la protecția datelor cu caracter personal prevăzută de politică, iar cea de a doua într‑un obstacol în calea audierii martorilor.
1. Cu privire la încălcarea de către Bancă a obligației sale de confidențialitate și a normelor referitoare la protecția datelor cu caracter personal prevăzută de politică
a) Argumentele părților
120 Reclamanta arată că Banca a încălcat obligația sa de confidențialitate și normele cu privire la protecția datelor cu caracter personal prevăzută de politică, astfel cum AEPD ar fi aprobat‑o în 2005. Banca ar fi împiedicat buna desfășurare a procedurii de anchetă, ar fi dat naștere unor zvonuri negative cu privire la reclamantă și ar fi adus atingere reputației și credibilității acesteia, cauzându‑i un prejudiciu moral pe care îl evaluează la 10 000 de euro.
121 În susținerea argumentelor sale, reclamanta invocă două critici.
122 În cadrul primei sale critici, reclamanta reproșează Băncii că a comunicat noului director general al DG Gestionarea riscurilor, persoană străină de procedura de anchetă, memorandumul redactat de domnul X ca răspuns la memorandumul său din 14 martie 2011. De asemenea, aceasta reproșează faptul că „anumiți membri ai personalului administrativ” din cadrul diviziei de coordonare ar fi avut de asemenea acces la dosarul constituit în cadrul procedurii de anchetă. În observațiile cu privire la memoriul în intervenție al AEPD, reclamanta prezintă un schimb de e‑mailuri în susținerea tezei sale potrivit căreia unul dintre documente, redactat în cadrul procedurii de anchetă împotriva domnilor X și Y, ar fi fost transmis unor terți la procedură.
123 Banca neagă că a acordat acces noului director general al DG Gestionarea riscurilor sau oricărei alte persoane străine de procedura de anchetă la memorandumul redactat de domnul X în cadrul procedurii de anchetă. Aceasta subliniază că a informat reclamanta și autorii prezumați ai hărțuirii cu privire la caracterul de absolută confidențialitate care trebuia conferit documentelor schimbate în cadrul procedurii de anchetă.
124 Prin intermediul celei de a doua critici, reclamanta susține că, în timpul procedurii de anchetă, Banca a transmis autorilor prezumați ai hărțuirii memorandumul din 14 martie 2011 în întregime, inclusiv anexele, în condițiile în care aceste documente „conțineau numeroase date cu caracter personal, referitoare în special la sănătatea [sa]”, și că politica dispune ca autorul prezumat al hărțuirii să nu primească o copie a memorandumului care conține plângerea.
125 Banca susține că norma prevăzută de politică potrivit căreia autorul prezumat al hărțuirii nu primește o copie a memorandumului care conține plângerea nu respectă pe deplin dreptul la apărare, care, în orice procedură ce poate conduce la un act care lezează, trebuie să fie protejat. Dat fiind că procedura de anchetă ar fi putut conduce la concedierea domnilor X și Y, Banca ar fi decis, pentru a respecta dreptul la apărare al autorilor prezumați ai hărțuirii și după ce a evaluat necesitatea de a transmite dosarul în întregime sau numai în parte, să le transmită în întregime memorandumul reclamantei din 14 martie 2011, inclusiv anexele. În special, dat fiind că reclamanta îi acuzase pe domnii X și Y că se află la originea problemelor sale de sănătate, s‑ar fi dovedit necesar să se transmită certificatul medical al psihiatrului, dr. A, din 10 martie 2011, potrivit căruia tulburările psihice ale reclamantei debutaseră sub conducerea fostului director general al DG Gestionarea riscurilor, ca urmare a presiunii generate de acesta din urmă, și potrivit căruia era recomandabil ca reclamanta să fie transferată într‑un alt serviciu.
126 Banca adaugă că transmiterea în întregime a memorandumului din 14 martie 2011, împreună cu anexele, nu este disproporționată, cu atât mai mult cu cât, prin scrisoarea directorului departamentului de resurse umane din 28 februarie 2011, atenția reclamantei fusese atrasă în mod expres asupra faptului că întregul său memorandum va fi comunicat autorilor prezumați ai hărțuirii. Dat fiind că reclamanta decisese totuși să depună memorandumul împreună cu toate anexele la acesta, inclusiv certificate medicale, fără a solicita ca aceste documente să fie tratate confidențial, și‑ar fi dat în mod implicit acordul să fie transmise domnilor X și Y.
127 Deși a solicitat să intervină în susținerea concluziilor în despăgubire pentru încălcarea obligației de confidențialitate și a normelor cu privire la protecția datelor cu caracter personal, AEPD se pronunță în memoriul în intervenție numai cu privire la a doua critică, întemeiată pe comunicarea în întregime a memorandumului din 14 martie 2011 către autorii prezumați ai hărțuirii. Ca și reclamanta, AEPD solicită Tribunalului să constate că respectiva comunicare constituie o greșeală de serviciu a Băncii și să oblige Banca la repararea prejudiciilor pe care această greșeală le‑a cauzat reclamantei.
128 În susținerea concluziilor sale, AEPD invocă două motive, întemeiate pe încălcarea politicii și, respectiv, a Regulamentului nr. 45/2001.
129 În observațiile cu privire la memoriul în intervenție, reclamanta arată de asemenea că Banca nu este constantă în interpretarea obligației de a respecta dreptul la apărare, întrucât, în cadrul unei alte proceduri de anchetă desfășurate în 2010, aceasta ar fi refuzat, dimpotrivă, să transmită plângerea și documentele anexate la aceasta persoanei avute în vedere de procedura de anchetă.
130 În observațiile cu privire la memoriul în intervenție al AEPD, Banca arată că al doilea motiv invocat de AEPD, întemeiat pe încălcarea Regulamentului nr. 45/2001, este inadmisibil în măsura în care reclamanta nu l‑a invocat în cererea introductivă.
131 În ceea ce privește fondul, Banca subliniază mai întâi că nu a afirmat niciodată că comunicarea integrală a memorandumului din 14 martie 2011, inclusiv a anexelor, ar fi contrară procedurii sale interne, dar că a justificat această transmitere integrală prin faptul că normele de procedură internă trebuie să respecte dispozițiile generale în materia protecției dreptului la apărare.
132 În continuare, Banca arată că, contrar susținerilor AEPD, comunicarea în întregime a memorandumului din 14 martie 2011, inclusiv a anexelor, nu încalcă Regulamentul nr. 45/2001. Astfel, potrivit soluției stabilite în Hotărârea X/BCE (T‑333/99, EU:T:2001:251), protecția dreptului la apărare ar impune ca acesta să fie protejat în cadrul oricărei proceduri care poate conduce la un act care lezează, iar nu numai în cadrul procedurilor jurisdicționale. Or, în speță, procedura de anchetă putea conduce la concedierea domnilor X și Y, cu alte cuvinte, la un act care să îi lezeze, și aceasta înainte chiar de introducerea unei proceduri judiciare. Dat fiind că Banca este obligată să respecte dreptul la apărare, aceasta a procedat, așadar, la comunicarea menționată mai sus, în conformitate cu articolul 5 litera (b) din Regulamentul nr. 45/2001.
133 Banca contestă de asemenea afirmația AEPD potrivit căreia nu ar fi examinat suficient necesitatea de a comunica memorandumul din 14 martie 2011 în întregime sau chiar numai în parte înainte de a‑l transmite autorilor prezumați ai hărțuirii. Potrivit Băncii, ar fi vorba numai despre speculații ale AEPD, ea procedând într‑adevăr la o astfel de examinare detaliată.
134 În memoriile în răspuns la măsurile de organizare a procedurii, reclamanta și AEPD s‑au pronunțat cu privire la cauza de inadmisibilitate invocată de Bancă în observațiile sale cu privire la memoriul în intervenție.
b) Aprecierea Tribunalului
135 Tribunalul va examina mai întâi dacă, astfel cum afirmă reclamanta, Banca a săvârșit efectiv cele două greșeli de serviciu menționate mai sus. În caz afirmativ, va examina legătura de cauzalitate dintre prejudiciul cauzat eventual și erorile pretinse. În sfârșit, Tribunalul se va pronunța cu privire la cuantumul despăgubirii care, dacă este cazul, trebuie plătită.
Cu privire la acordarea în favoarea unor terți a accesului la dosarul de anchetă
136 În susținerea criticii potrivit căreia noul director general al DG Gestionarea riscurilor, precum și anumiți membri ai personalului administrativ din cadrul diviziei de coordonare ar fi avut acces la dosarul constituit în cadrul procedurii de anchetă, reclamanta furnizează, pe de o parte, în anexă la cererea sa introductivă, un extras din memorandumul redactat de domnul X ca răspuns la memorandumul său din 14 martie 2011 și un extras dintr‑un document redactat de noul director general al DG Gestionarea riscurilor în cadrul unei căi de atac formale introduse de reclamantă împotriva raportului său de evaluare privind anul 2010, întrucât aceasta consideră că al doilea extras este inspirat în mare măsură din primul act. Pe de altă parte, reclamanta prezintă, în anexă la memoriul său cuprinzând observații cu privire la memoriul în intervenție al AEPD, două e‑mailuri schimbate între ea și un alt agent al Băncii.
137 În ceea ce privește, în primul rând, cele două extrase din documente atașate în anexă la cererea introductivă, Tribunalul constată că acestea conțin fiecare o frază redactată într‑o manieră practic identică.
138 În această privință, Tribunalul observă că, în scrisoarea din 2 februarie 2012 adresată AEPD, Banca arată că documentul noului director general al DG Gestionarea riscurilor, din care un extras este anexat la cerere, a fost redactat de acesta ca răspuns la o cale de atac formală prezentată de reclamantă, la câteva zile după ce domnul X se pensionase, în fața comitetului de recurs chemat să se pronunțe cu privire la raportul său de evaluare privind anul 2010. Or, întrucât întreaga procedură de atac a început atunci când răspunderea revenea domnului X, acesta din urmă ar fi trimis, înainte de pensionare, o copie a unuia dintre memorandumurile sale succesorului său, noul director general al DG Gestionarea riscurilor. Aceste fapte, necontestate de reclamantă în cadrul ședinței, ar putea explica, așadar, similaritatea observată în legătură cu o frază din aceste două extrase. Astfel, Tribunalul se poate aștepta în mod rezonabil ca domnul X să fi transmis succesorului său toate informațiile pe care le considera relevante în scopul de a‑l ajuta să se pronunțe cu privire la acțiunea formală menționată mai sus. În orice caz, cele două extrase furnizate de reclamantă nu permit să se dovedească corespunzător cerințelor legale că Banca ar fi transmis noului director al DG Gestionarea riscurilor memorandumul pe care domnul X îl redactase ca răspuns la plângerea reclamantei.
139 În al doilea rând, în ceea ce privește schimbul de e‑mailuri dintre reclamantă și un alt agent al Băncii, Tribunalul observă că primul mesaj, în care se evocă faptul că noul director general al DG Gestionarea riscurilor ar fi afirmat în fața comitetului de recurs chemat să se pronunțe cu privire la raportul său de evaluare privind anul 2010 că primise o copie a memorandumului pe care domnul X îl întocmise în cadrul procedurii de anchetă declanșate de plângerea sa pentru hărțuire și pe care îl transmisese unei subordonate a reclamantei, a fost redactat de reclamantă la 21 martie 2012. În acest e‑mail, reclamanta îl întreba pe destinatarul mesajului dacă textul pe care îl redactase reflecta într‑adevăr ceea ce declarase noul director general al DG Gestionarea riscurilor cu ocazia audierii sale de către comitetul de recurs, la care ea și respectiva persoană asistaseră. În mesajul de răspuns din ziua următoare, agentul în discuție a confirmat conținutul textului redactat de reclamantă.
140 În această privință, Tribunalul constată că agentul Băncii vizat de schimbul de e‑mailuri de care se prevalează reclamanta nu a furnizat o mărturie directă, ci s‑a limitat să confirme afirmațiile redactate chiar de reclamantă, redactare care s‑a realizat, pe de altă parte, abia la 21 martie 2012, în condițiile în care audierea în fața comitetului de recurs avusese loc în 2011. În plus, e‑mailul reclamantei face trimitere la transmiterea memorandumului domnului X către un singur agent al Băncii și nu, astfel cum susține în cererea introductivă, către „anumiți membri ai personalului”. Schimbul de e‑mailuri de care se prevalează reclamanta nu are, așadar, în speță, o valoare probantă suficientă de natură să demonstreze că Banca ar fi transmis noului director al DG Gestionarea riscurilor, precum și mai multor membri ai personalului din cadrul diviziei de coordonare memorandumul redactat de domnul X ca răspuns la plângerea reclamantei.
141 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se concluzioneze că, dat fiind că reclamanta nu a furnizat probe în susținerea tezei sale, nu s‑a stabilit că Banca a acordat acces terților la dosarul de anchetă.
Cu privire la comunicarea în întregime a memorandului din 14 martie 2011, inclusiv a anexelor, către autorii prezumați ai hărțuirii
– Cu privire la existența greșelii
142 În susținerea argumentelor potrivit cărora Banca ar fi săvârșit o greșeală prin faptul că a comunicat memorandumul din 14 martie 2011 împreună cu anexele la acesta autorilor prezumați ai încălcării, reclamanta invocă un motiv unic, întemeiat pe încălcarea obligației de confidențialitate și a normelor de protecție a datelor prevăzută de politică.
143 Tribunalul constată că, în memoriul în intervenție, AEPD invocă un al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea Regulamentului nr. 45/2001. Întrebată în această privință în cadrul ședinței, AEPD a subliniat că nu era vorba despre un al doilea motiv, ci despre un argument care a susținut motivul invocat de reclamantă.
144 În această privință, este necesar să se amintească faptul că, deși articolul 40 al patrulea paragraf din Statutul Curții de Justiție, aplicabil procedurii în fața Tribunalului în temeiul articolului 7 alineatul (1) din anexa I la statutul menționat, și articolul 110 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu se opun ca un intervenient să prezinte argumente noi sau diferite de cele ale părții pe care o susține, sub sancțiunea limitării intervenției sale la repetarea argumentelor invocate în cererea introductivă, nu se poate admite că aceste dispoziții îi permit să modifice sau să deformeze cadrul litigiului definit în cerere, invocând motive noi (a se vedea în acest sens Hotărârea BaByliss/Comisia, T‑114/02, EU:T:2003:100, punctul 417, și Hotărârea SELEX Sistemi Integrati/Comisia, T‑155/04, EU:T:2006:387, punctul 42). Raționamentul AEPD nu poate fi, așadar, reținut, întrucât, afirmând că Banca a încălcat anumite dispoziții ale Regulamentului nr. 45/2001, aceasta a invocat într‑adevăr un motiv distinct de cel întemeiat pe încălcarea politicii, invocat de reclamantă.
145 Dat fiind că AEPD nu are calitatea să invoce un motiv pe care nu se întemeiază cererea introductivă, acest al doilea motiv trebuie respins ca inadmisibil.
146 În aceste condiții, Tribunalul trebuie să constate că politica prevede în mod explicit că autorul prezumat al hărțuirii este informat cu privire la obiectul plângerii și obține informațiile necesare în această privință, dar nu primește o copie a memorandumului reclamantei.
147 Din modul de redactare a politicii reiese că Banca a încălcat prevederile acesteia atunci când a comunicat în întregime memorandumul reclamantei din 14 martie 2011, inclusiv anexele la acesta, domnilor X și Y. Prin urmare, Banca a săvârșit o greșeală de natură să angajeze răspunderea sa extracontractuală.
148 Această concluzie nu este infirmată de obligația Băncii de a respecta dreptul la apărare și nici de jurisprudența X/BCE (EU:T:2001:251) invocată de aceasta. Astfel, contrar susținerilor Băncii, procedura de anchetă nu poate conduce în mod direct la o sancțiune împotriva autorului prezumat al hărțuirii, întrucât sancțiunea respectivă poate fi decisă numai în urma unei proceduri disciplinare. În consecință, dat fiind că procedura de anchetă nu putea conduce la un act care lezează autorii prezumați ai hărțuirii, Banca nu avea dreptul să le comunice toate datele cu caracter personal ale reclamantei pentru a respecta dreptul lor la apărare.
149 Nici argumentul Băncii potrivit căruia reclamanta fusese informată în prealabil cu privire la faptul că memorandumul care conținea plângerea sa va fi comunicat autorilor prezumați ai hărțuirii nu poate fi admis. Astfel, împrejurarea că reclamanta nu s‑a opus în mod expres comunicării memorandumului său, admițând chiar că Banca a putut să primească un consimțământ tacit la comunicarea respectivă, nu permitea Băncii să încalce propriile norme interne, în speță dispoziția politicii care prevede în mod expres necomunicarea către autorul prezumat al hărțuirii a memorandumului reclamantei.
– Cu privire la prejudiciul moral și la legătura de cauzalitate
150 Tribunalul constată că reclamanta nu explică în ce măsură comunicarea în întregime a memorandumului din 14 martie 2011, inclusiv a anexelor, către autorii prezumați ai hărțuirii ar fi împiedicat buna desfășurare a procedurii de anchetă și i‑ar fi cauzat astfel un prejudiciu moral. Realitatea acestui prejudiciu moral nu este, așadar, stabilită.
151 În ceea ce privește afirmația reclamantei potrivit căreia comunicarea în întregime a memorandumului din 14 martie 2011 împreună cu anexele la acesta către autorii prezumați ai hărțuirii ar fi avut repercusiuni asupra mediului său de lucru, deja ostil, în măsura în care această comunicare ar fi generat zvonuri negative în privința sa și ar fi adus astfel atingere reputației și credibilității sale, Tribunalul observă că memorandumul din 14 martie 2011, inclusiv anexele, conține mai multe date cu caracter personal ale reclamantei, în special date referitoare la starea sa de sănătate. Tribunalul poate numai să constate că transmiterea acestor date cu caracter personal ale reclamantei autorilor prezumați ai hărțuirii i‑a cauzat un prejudiciu moral.
– Cu privire la repararea prejudiciului
152 Trebuie să se arate că cererea nu conține niciun considerent privind în special evaluarea prejudiciului moral suferit de reclamantă ca urmare a transmiterii de către Bancă a memorandumului din 14 martie 2011 în întregime autorilor prezumați ai hărțuirii.
153 În aceste condiții, trebuie să se efectueze o evaluare ex aequo et bono a prejudiciului moral suferit de reclamantă, care poate fi evaluat la 5 000 de euro, și Banca trebuie să fie obligată la plata către reclamantă, cu acest titlu, a sumei menționate.
2. Cu privire la împiedicarea audierii martorilor
a) Argumentele părților
154 Reclamanta reproșează Băncii, pe de o parte, că a furnizat mai multor persoane dintre cele indicate de ea ca putând fi audiate de comitetul de anchetă informații eronate cu privire la eventuala lor mărturie, cu rezultatul că acestea ar fi refuzat să depună mărturie. Pe de altă parte, unii dintre acești potențiali martori nici nu ar fi fost informați despre faptul că ea îi propusese ca martori și nici nu ar fi fost convocați pentru o audiere. Banca ar fi împiedicat astfel buna desfășurare a procedurii de anchetă și ar fi încălcat principiul bunei administrări. Această greșeală a Băncii ar fi cauzat reclamantei un prejudiciu moral pe care aceasta îl evaluează ex aequo et bono la suma de 40 000 de euro.
155 Banca contestă temeinicia acuzațiilor privind împiedicarea audierii martorilor.
b) Aprecierea Tribunalului
156 În ceea ce privește prima critică, reiese astfel din dosar că anumite persoane pe care reclamanta le indicase ca putând fi audiate de comitetul de anchetă au refuzat să depună mărturie. Cu toate aceasta, reclamanta nu a prezentat probe și nici indicii în susținerea tezei sale potrivit căreia la originea acestor refuzuri s‑ar afla informații eronate furnizate de Bancă. Pe de altă parte, reclamanta însăși nu pare să fie sigură de afirmația sa, întrucât aceasta indică în cerere că „se pare că […] unele [persoane] ar fi fost informat[e] […] la [d]epartamentul de [r]esurse [u]mane al Băncii cu privire la această procedură” și că le„‑ar fi fost” dat un răspuns. Așadar, această critică trebuie respinsă.
157 În ceea ce privește cea de a doua critică, întemeiată pe faptul că comitetul de anchetă nu ar fi invitat să depună mărturie toate persoanele pe care reclamanta le indicase ca potențiali martori, este suficient să se constate că politica dispune că comitetul de anchetă are posibilitatea de a adopta maniera de a proceda pe care o consideră corespunzătoare. Deși este adevărat că politica prevede de asemenea că comitetul de anchetă are întâlniri cu „martorii eventual citați de [reclamantă]”, niciun element nu permite să se interpreteze dispoziția menționată în sensul că comitetul de anchetă este obligat să invite la o audiere toți martorii potențiali citați de reclamantă. Dimpotrivă, după cum arată Banca în mod întemeiat, revine comitetului de anchetă sarcina de a decide care sunt persoanele, dintre cele indicate de părți, care trebuie audiate. Prin urmare, și cea de a doua critică trebuie respinsă.
158 Întrucât cele două critici au fost respinse, este necesar să se concluzioneze că nu s‑a stabilit că Banca a împiedicat audierea martorilor propuși de reclamantă.
159 Rezultă din toate considerațiile de mai sus, fără să fie nevoie să se adopte măsurile de cercetare judecătorească solicitate de reclamantă, că Banca trebuie obligată să plătească reclamantei suma de 35 000 de euro pentru repararea prejudiciilor cauzate de nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011 și de încălcarea de către Bancă a politicii.
Cu privire la cheltuielile de judecată
160 Potrivit articolului 87 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, sub rezerva altor prevederi din capitolul VIII din titlul II din respectivul regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul alineatului (2) al aceluiași articol, Tribunalul poate, în măsura impusă de echitate, să decidă ca o parte care cade în pretenții să fie obligată numai la plata parțială a cheltuielilor de judecată sau chiar să nu fie obligată la plata acestora.
161 Din motivele enunțate în prezenta hotărâre rezultă că, dat fiind că acțiunea a fost admisă în esență, partea care a căzut în pretenții este Banca. În plus, reclamanta a solicitat în mod expres în concluziile sale ca Banca să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât împrejurările din speță nu justifică aplicarea dispozițiilor articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, este necesar să se decidă că Banca trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și este obligată să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamantă, inclusiv cheltuielile pe care intervenția AEPD le‑a generat atât pentru Bancă, cât și pentru reclamantă.
162 Potrivit articolului 89 alineatul (4) din Regulamentul de procedură, intervenientul suportă propriile cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
TRIBUNALUL FUNCȚIEI PUBLICE (Camera a doua)
declară și hotărăște:
1) Anulează decizia președintelui Băncii Europene de Investiții din 27 iulie 2011.
2) Obligă Banca Europeană de Investiții să plătească CG suma de 35 000 de euro.
3) Respinge în rest acțiunea.
4) Banca Europeană de Investiții suportă propriile cheltuieli de judecată și este obligată la suportarea cheltuielilor de judecată efectuate de CG.
5) Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor, intervenientă, suportă propriile cheltuieli de judecată.
|
Rofes i Pujol |
Bradley |
Svenningsen |
Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 10 iulie 2014.
|
Grefier |
Președinte |
|
W. Hakenberg |
M. I. Rofes i Pujol |
Cuprins
Cadrul juridic
Situația de fapt
Concluziile părților și procedura
Cu privire la admisibilitate
I – Cu privire la al treilea capăt de cerere, în vederea constatării unor fapte de hărțuire
II – Cu privire la al cincilea capăt de cerere, privind anularea deciziei din 1 septembrie 2011
III – Cu privire la al șaselea capăt de cerere, privind constatarea greșelilor de serviciu imputabile Băncii
Cu privire la concluziile în anulare și la concluziile în despăgubire
I – Cu privire la concluziile privind anularea deciziei din 27 iulie 2011
A – Argumentele părților
B – Aprecierea Tribunalului
II – Cu privire la concluziile privind despăgubirea reclamantei
A – Cu privire la repararea prejudiciilor care rezultă din nelegalitatea deciziei din 27 iulie 2011
1. Argumentele părților
2. Aprecierea Tribunalului
B – Cu privire la repararea prejudiciilor pretins suferite pe care hărțuirea morală și încălcarea de către Bancă a obligației sale de solicitudine le‑ar fi cauzat reclamantei
1. Argumentele părților
2. Aprecierea Tribunalului
C – Cu privire la repararea prejudiciilor pretins suferite care rezultă din greșeli de serviciu imputabile Băncii
1. Cu privire la încălcarea de către Bancă a obligației sale de confidențialitate și a normelor referitoare la protecția datelor cu caracter personal prevăzută de politică
a) Argumentele părților
b) Aprecierea Tribunalului
Cu privire la acordarea în favoarea unor terți a accesului la dosarul de anchetă
Cu privire la comunicarea în întregime a memorandului din 14 martie 2011, inclusiv a anexelor, către autorii prezumați ai hărțuirii
– Cu privire la existența greșelii
– Cu privire la prejudiciul moral și la legătura de cauzalitate
– Cu privire la repararea prejudiciului
2. Cu privire la împiedicarea audierii martorilor
a) Argumentele părților
b) Aprecierea Tribunalului
Cu privire la cheltuielile de judecată
* Limba de procedură: franceza.