—

pentru guvernul belgian, de M. Jacobs și de L. Van den Broeck, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de V. Kreuschitz și de M. van Beek, în calitate de agenți,

1

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1 litera (r) și a articolului 46 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996 (JO 1997, L 28, p. 1, Ediție specială, 05/vol. 4, p. 35, denumit în continuare „Regulamentul nr. 1408/71”).

2

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între domnul Mulders, pe de o parte, și Rijksdienst voor Pensioenen (Oficiul național belgian de pensii, denumit în continuare „RVP”), pe de altă parte, cu privire la neluarea în considerare, în vederea calculării pensiei sale pentru limită de vârstă în Belgia, a unei perioade de incapacitate de muncă în care acesta a beneficiat de o prestație de boală în alt stat membru, în speță în Țările de Jos.

3

Articolul 1 din Regulamentul nr. 1408/71 prevede:

„În sensul prezentului regulament:

[...]

[...]”

4

Articolul 13 din acest regulament, care se găsește în cadrul titlului II, „Stabilirea legislației aplicabile”, prevede la alineatul (2) mai multe reguli pentru a stabili legislația aplicabilă în materie de securitate socială. Se precizează că aceste reguli se aplică sub rezerva articolelor 14-17 din regulamentul menționat, care conțin diferite reguli speciale.

5

Articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 prevede:

„persoana care desfășoară o activitate salariată pe teritoriul unui stat membru se supune legislației statului respectiv chiar dacă are domiciliul pe teritoriul altui stat membru sau dacă întreprinderea sau angajatorul la care persoana este încadrată are sediul social sau adresa pe teritoriul altui stat membru.”

6

Articolul 13 alineatul (2) litera (f) din acest regulament, introdus prin Regulamentul (CEE) nr. 2195/91 al Consiliului din 25 iunie 1991 (JO L 206, p. 2) și aplicabil de la 29 iulie 1991, prevede:

„persoana căreia nu îi mai este aplicabilă legislația unui stat membru, fără ca legislația altui stat membru să îi fie aplicabilă în conformitate cu una dintre regulile stabilite în paragrafele anterioare sau în conformitate cu una dintre excepțiile sau dispozițiile speciale stabilite la articolele 14-17, face obiectul legislației statului membru pe teritoriul căruia are reședința în conformitate exclusiv cu dispozițiile legislației respective.” [traducere neoficială]

7

Potrivit celui de al treilea considerent al Regulamentului nr. 2195/91:

„întrucât a devenit necesar, ca urmare a Hotărârii [din 12 iunie 1986, Ten Holder, 302/84, Rec., p. 1821], să se introducă o literă (f) la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul [...] nr. 1408/71, pentru a stabili legislația aplicabilă persoanelor cărora nu le mai este aplicabilă legislația unui stat membru fără ca legislația altui stat membru să le fie aplicabilă, în conformitate cu una dintre regulile stabilite în paragrafele anterioare din articolul 13 alineatul (2) menționat sau în conformitate cu una dintre excepțiile prevăzute la articolele 14-17 din regulamentul în discuție; [...]” [traducere neoficială]

8

Inclus în cadrul titlului III, „Dispoziții speciale privind diferitele categorii de prestații”, din Regulamentul nr. 1408/71 și în capitolul 3 din acest regulament, intitulat „Limita de vârstă și decesul (pensii)”, articolul 46 din regulamentul menționat, intitulat „Acordarea de prestații”, are următorul cuprins:

„(1)   În cazul în care condițiile impuse de legislația unui stat membru pentru a avea dreptul la prestații au fost îndeplinite fără aplicarea articolului 45 sau a articolului 40 alineatul (3), se aplică următoarele reguli:

[...]

(2)   În cazul în care condițiile impuse de legislația unui stat membru pentru a avea dreptul la prestații sunt îndeplinite numai după aplicarea articolului 45 și/sau a articolului 40 alineatul (3), se aplică următoarele reguli:

(3)   Persoana în cauză este îndreptățită la cel mai mare cuantum calculat în conformitate cu alineatele (1) și (2) din partea instituției competente a fiecărui stat membru, fără a se aduce atingere aplicării dispozițiilor cu privire la reducere, suspendare sau retragere prevăzute de legislația în temeiul căreia această prestație este datorată.

În acest caz, comparația ce urmează a fi efectuată se referă la cuantumurile stabilite ulterior aplicării respectivelor dispoziții.

[...]”

9

Potrivit articolului 86 din Regulamentul nr. 1408/71, care este inclus în titlul VI, „Dispoziții diverse”, din acesta:

„(1)   Orice cerere, declarație sau acțiune care ar fi trebuit să fie introduse, în aplicarea legislației unui stat membru, într-un anumit termen, înaintea unei autorități, instituții sau instanțe a statului respectiv sunt admisibile dacă sunt introduse în același termen pe lângă o autoritate, instituție sau instanță corespunzătoare dintr-un alt stat membru. În acest caz, autoritatea, instituția sau instanța sesizată înaintează fără întârziere cererea, declarația sau acțiunea către autoritatea, instituția sau instanța competentă a primului stat, fie direct, fie prin intermediul autorităților competente ale statului membru în cauză. [...]

[...]”

10

Articolul 6 din Legea privind sistemul general al asigurării pentru limită de vârstă (Algemene Ouderdomswet, denumită în continuare „AOW olandeză”) prevede la alineatul (1):

„(1)   În conformitate cu dispozițiile prezentei legi, este asigurată persoana care nu a împlinit încă vârsta de 65 de ani și care [...]

11

Decretul regal nr. 557 din 19 octombrie 1976 și Decretul regal nr. 164 din 3 mai 1999 nu permit, în scopul constituirii unei pensii în temeiul AOW olandeze, cumulul prestațiilor încasate în temeiul Legii privind asigurarea pentru incapacitatea de muncă (Wet op de arbeidsongeschiktheidsverzekering, denumită în continuare „WAO olandeză”) și al prestațiilor încasate în conformitate cu o reglementare străină, considerându-se că beneficiarii unui astfel de cumul nu sunt asigurați în temeiul AOW olandeze.

12

Domnul Mulders, cetățean belgian cu reședința în Belgia, a lucrat în acest stat membru începând cu 25 ianuarie 1957.

13

În urma unui accident de muncă survenit la 2 octombrie 1962, persoanei în cauză i-a fost recunoscut un grad de invaliditate permanentă de 10 %. De la 1 ianuarie 1969, Fondul belgian pentru accidente de muncă i-a acordat o alocație în temeiul acestei invalidități permanente.

14

Începând din 14 noiembrie 1966, domnul Mulders a fost angajat ca lucrător frontalier în Maastricht (Țările de Jos).

15

La 10 februarie 1982, domnul Mulders a fost declarat în incapacitate de muncă în Țările de Jos și, în consecință, a încasat, în temeiul prestațiilor de asigurări de sănătate, alocația prevăzută de WAO olandeză, corespunzătoare unui grad de incapacitate de muncă cuprins între 80 % și 100 % (denumită în continuare „alocația WAO”). Din această alocație au fost reținute contribuții, inclusiv contribuții de asigurări pentru limită de vârstă plătite, în temeiul AOW olandeze, la sistemul olandez de securitate socială.

16

Domnul Mulders a încasat alocația WAO până la 25 octombrie 1997.

17

În cursul anului 1996, domnul Mulders a solicitat acordarea unei pensii atât în Țările de Jos, la Sociale Verzekeringsbank van Amstelveen (Casa de asigurări sociale din Amstelveen, denumită în continuare „SV olandeză”), cât și în Belgia, la RVP.

18

Printr-o decizie din 20 noiembrie 1997, RVP i-a acordat domnului Mulders o pensie pentru limită de vârstă. Cu toate acestea, la calculul pensiei respective, RVP nu a luat în considerare perioada cuprinsă între 10 februarie 1982, data la care persoanei în cauză i s-a recunoscut incapacitatea de muncă în Țările de Jos, și 25 octombrie 1997. RVP și-a întemeiat decizia pe situația transmisă de SV olandeză care indica perioadele în care domnul Mulders a fost asigurat în Țările de Jos.

19

La 13 ianuarie 1998, în cadrul examinării cererii de pensie formulate de domnul Mulders în Țările de Jos, SV olandeză a apreciat că, în perioada sus-menționată, acesta nu a fost asigurat în temeiul AOW olandeze, întrucât a încasat, concomitent cu alocația WAO, o pensie pentru accident de muncă în Belgia. Acest cumul nu ar fi autorizat de legislația olandeză și ar înlătura beneficiul asigurării prevăzute de AOW olandeză.

20

Printr-o cerere din 12 februarie 1998, domnul Mulders a introdus o acțiune împotriva deciziei RVP la Arbeidsrechtbank te Tongeren (Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Tongeren).

21

Printr-o hotărâre pronunțată la 9 iunie 1999, această instanță a declarat acțiunea respectivă ca fiind nefondată. Totuși, a trimis în fața instanței olandeze competente, în temeiul articolului 86 din Regulamentul nr. 1408/71, cererea domnului Mulders privind recunoașterea perioadei cuprinse între 10 februarie 1982 și 25 octombrie 1997 inclusiv drept perioadă de asigurare în scopul constituirii pensiei pentru limită de vârstă.

22

La 8 iulie 1999, domnul Mulders a declarat apel împotriva hotărârii pronunțate la 9 iunie 1999 de Arbeidsrechtbank te Tongeren în fața Arbeidshof te Antwerpen (Curtea pentru Litigii de Muncă din Antwerpen). El a arătat că neluarea în considerare a perioadei de incapacitate de muncă ce a urmat încetării definitive a activităților sale salariate în Țările de Jos este de natură să afecteze dreptul său la liberă circulație recunoscut de dreptul Uniunii, determinându-l să piardă avantaje care îi sunt asigurate prin legislația unui stat membru.

23

La 24 noiembrie 1999, întemeindu-se pe documentele transmise de Arbeidsrechtbank te Tongeren, SV olandeză a considerat că, în perioada în cauză, domnul Mulders nu a fost asigurat în temeiul AOW olandeze. Potrivit acestei autorități, din moment ce domnul Mulders a încetat definitiv să lucreze în Țările de Jos la 10 februarie 1982, situația sa în ceea ce privește asigurarea pentru limită de vârstă trebuia apreciată, începând de la data respectivă, în exclusivitate în temeiul reglementării olandeze, întrucât regulile privind stabilirea legislației aplicabile prevăzute de Regulamentul nr. 1408/71 nu mai erau aplicabile în privința sa. În plus, SV olandeză a arătat că, pentru perioada cuprinsă între 10 februarie 1982 și 25 octombrie 1997, domnul Mulders nu intra nici sub incidența articolului 6 alineatul (1) litera (b) din AOW olandeză, care prevede că, pentru a fi asigurată în temeiul legii menționate, persoana care nu are reședința în Țările de Jos trebuie să fi desfășurat, în acest stat membru, o activitate, în cadrul unui raport de muncă, supusă impozitării pe venit, nici sub incidența reglementării olandeze care nu permite cumulul alocației WAO și al prestațiilor încasate în conformitate cu o reglementare străină.

24

Reiese din observațiile Comisiei Europene, care face trimitere la informațiile furnizate de RVP în procedura principală, că domnul Mulders nu a formulat nicio cale de atac împotriva acestei decizii a SV olandeze.

25

În aceste condiții, Arbeidshof te Antwerpen a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Se încalcă articolul 46 din Regulamentul [...] nr. 1408/71 [...] în cazul în care, la calcularea pensiei unui lucrător migrant, nu este considerată «perioadă de asigurare» în sensul articolului 1 litera (r) din acest regulament perioada în care lucrătorul se afla în incapacitate de muncă și în care a beneficiat de prestații de incapacitate de muncă și a plătit cotizații în temeiul [AOW olandeze]?”

26

Guvernul belgian apreciază că prezenta cerere de decizie preliminară trebuie respinsă ca inadmisibilă, întrucât decizia de trimitere nu prezintă în mod suficient nici cadrul factual, nici reglementările belgiană și olandeză în temeiul cărora a fost adoptată decizia RVP și nu arată nici motivele care au determinat instanța de trimitere să considere necesar să adreseze o întrebare preliminară.

27

Trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, întrebările referitoare la interpretarea dreptului Uniunii adresate de instanța națională în cadrul normativ și factual pe care îl definește sub propria răspundere și a cărui exactitate Curtea nu are competența să o verifice beneficiază de o prezumție de pertinență. Refuzul Curții de a se pronunța asupra unei cereri formulate de o instanță națională este posibil numai dacă este evident că interpretarea solicitată a dreptului Uniunii nu are nicio legătură cu realitatea sau cu obiectul litigiului principal, atunci când problema este de natură ipotetică ori Curtea nu dispune de elementele de fapt și de drept necesare pentru a răspunde în mod util la întrebările care i-au fost adresate (Hotărârea din 22 iunie 2010, Melki și Abdeli, C-188/10 și C-189/10, Rep., p. I-5667, punctul 27 și jurisprudența citată).

28

Dintr-o jurisprudență constantă rezultă de asemenea că necesitatea de a ajunge la o interpretare a dreptului Uniunii care să îi fie utilă instanței naționale presupune definirea de către aceasta din urmă a cadrului factual și normativ în care se încadrează întrebările adresate sau cel puțin explicarea ipotezelor de fapt pe care se întemeiază aceste întrebări. Pe de altă parte, decizia de trimitere trebuie să indice motivele exacte care au determinat instanța națională să reflecteze asupra interpretării dreptului Uniunii și să considere necesar să adreseze Curții o întrebare preliminară (Hotărârea din 8 septembrie 2009, Liga Portuguesa de Futebol Profissional și Bwin International, C-42/07, Rep., p. I-7633, punctul 40).

29

Or, este necesar să se constate că întrebarea adresată de instanța de trimitere privește interpretarea dispozițiilor din Regulamentul nr. 1408/71 într-un litigiu real în cadrul căruia, astfel cum reiese în special de la punctul 22 din prezenta hotărâre, domnul Mulders arată că neluarea în considerare, în scopul calculării pensiei sale pentru limită de vârstă în Belgia, a perioadei în care a încasat alocația WAO este de natură să afecteze libera circulație a lucrătorilor consacrată de dreptul Uniunii. Rezultă din decizia de trimitere, în care este prezentat cadrul factual și normativ al litigiului principal, că instanța de trimitere ridică problema conformității neluării în considerare a acestei perioade cu regulamentul menționat.

30

În aceste condiții, prezenta cerere de decizie preliminară este admisibilă.

31

Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 1 litera (r) și articolul 46 din Regulamentul nr. 1408/71 trebuie interpretate în sensul că se opun ca, la calcularea pensiei pentru limită de vârstă într-un stat membru, o perioadă de incapacitate de muncă în care s-a plătit unui lucrător migrant în alt stat membru o prestație de boală pentru care au fost reținute cotizații în temeiul asigurării pentru limită de vârstă să nu fie considerată de legislația acestui alt stat membru drept o „perioadă de asigurare” în înțelesul dispozițiilor amintite pentru motivul că persoana interesată nu are reședința în acest ultim stat și/sau a beneficiat de o prestație similară în temeiul legislației din primul stat membru, care nu putea fi cumulată cu respectiva prestație de boală.

32

Trebuie subliniat de la bun început că, contrar celor invocate de autoritățile olandeze în cadrul cauzei principale, împrejurarea că domnul Mulders a încetat definitiv să lucreze în Țările de Jos la 10 februarie 1982 nu implică în niciun caz că situația acestuia în ceea privește asigurarea pentru limită de vârstă trebuie apreciată, începând de la data respectivă, în exclusivitate în temeiul reglementării olandeze pentru motivul că regulile privind stabilirea legislației aplicabile prevăzute la articolul 13 alineatul (2) din Regulamentul nr. 1408/71 nu ar mai fi aplicabile în privința sa.

33

Desigur, la data la care domnul Mulders a încetat definitiv să lucreze, și anume la 10 februarie 1982, articolul 13 alineatul (2) litera (f) din Regulamentul nr. 1408/71, care stabilește în special legislația aplicabilă persoanelor care și-au încetat definitiv orice activitate (Hotărârea din 14 octombrie 2010, van Delft și alții, C-345/09, Rep., p. I-9879, punctul 46 și jurisprudența citată), nu intrase încă în vigoare, din moment ce această dispoziție a fost inclusă în regulamentul menționat numai începând de la 29 iulie 1991, ca urmare a adoptării Regulamentului nr. 2195/91.

34

Cu toate acestea, trebuie constatat că, anterior chiar acestei date, astfel cum reiese din al treilea considerent al Regulamentului nr. 2195/91, Curtea statuase că, deși articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 nu menționează în mod expres cazul unui lucrător care nu mai desfășoară o activitate la data la care intenționează să beneficieze de prestații de boală, această dispoziție vizează, dacă este cazul, legislația statului pe teritoriul căruia lucrătorul a avut ultimul loc de muncă, astfel încât un lucrător care și-a încetat activitățile desfășurate pe teritoriul unui stat membru și care nu a plecat să lucreze pe teritoriul altui stat membru rămâne supus legislației statului membru al ultimului loc de muncă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 12 ianuarie 1983, Coppola, 150/82, Rec., p. 43, punctul 11, și Hotărârea Ten Holder, citată anterior, punctele 13-15).

35

Rezultă de aici că o persoană precum domnul Mulders, care, în cauza principală, a încetat definitiv să lucreze anterior datei de 29 iulie 1991 și care nu a mai lucrat după această dată, intră sub incidența dispozițiilor articolului 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71, care, dat fiind că ultimul loc de muncă al domnului Mulders s-a aflat în Țările de Jos, desemnează legislația olandeză ca fiind legislația aplicabilă.

36

În speță, din decizia de trimitere reiese că, potrivit acestei legislații naționale, luarea în considerare ca perioadă de asigurare în scopul calculării unei pensii pentru limită de vârstă a unei perioade de incapacitate de muncă în care a fost plătită o prestație de boală este subordonată condiției ca persoana interesată să aibă reședința pe teritoriul național în cazul în care aceasta a încetat, precum în cauza principală, orice activitate salariată supusă impozitării pe venit în Țările de Jos și ca aceasta să nu cumuleze prestația menționată cu o prestație similară acordată în temeiul unei reglementări străine, beneficiul asigurării prevăzute de AOW olandeză nefiind acordat dacă oricare dintre aceste condiții nu este îndeplinită.

37

Trebuie amintit că, în conformitate cu articolul 1 litera (r) din Regulamentul nr. 1408/71, condițiile impuse pentru constituirea perioadelor de asigurare sunt stabilite exclusiv de legislația statului membru în care au fost realizate perioadele în cauză (a se vedea în special Hotărârea din 17 septembrie 1997, Iurlaro, C-322/95, Rec., p. I-4881, punctul 28, și Hotărârea din 3 martie 2011, Tomaszewska, C-440/09, Rep., p. I-1033, punctul 26).

38

Cu toate acestea, rezultă dintr-o jurisprudență constantă că, la stabilirea respectivelor condiții, statele membre sunt obligate să respecte dreptul Uniunii, în special obiectivul urmărit de Regulamentul nr. 1408/71, și principiile pe care se întemeiază acesta (Hotărârea Tomaszewska, citată anterior, punctul 27), precum și articolele 45-48 TFUE, care consacră libera circulație a lucrătorilor (a se vedea în acest sens Hotărârea Iurlaro, citată anterior, punctul 28, și Hotărârea din 3 octombrie 2002, Barreira Pérez, C-347/00, Rec., p. I-8191, punctul 23).

39

În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante, dispozițiile din Regulamentul nr. 1408/71 care stabilesc legislația aplicabilă, printre care se numără articolul 13 din regulamentul menționat, au ca scop nu doar să evite aplicarea simultană a mai multor legislații naționale și complicațiile care pot apărea din aceasta, ci și să împiedice ca persoanele care intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 1408/71 să fie lipsite de protecție în materie de securitate socială din cauza lipsei legislației care le-ar fi aplicabilă (Hotărârea din 11 iunie 1998, Kuusijärvi, C-275/96, Rec., p. I-3419, punctul 28, Hotărârea din 7 iulie 2005, van Pommeren-Bourgondiën, C-227/03, Rec., p. I-6101, punctul 34, și Hotărârea din 21 februarie 2013, Dumont de Chassart, C-619/11, punctul 38).

40

Aceste dispoziții din Regulamentul nr. 1408/71 formează astfel un sistem de norme conflictuale al cărui caracter complet are ca efect deposedarea legiuitorilor naționali de puterea de a stabili întinderea și condițiile de aplicare a legislației naționale în acest domeniu cu privire la persoanele supuse ei și la teritoriul în interiorul căruia dispozițiile naționale își produc efectele (Hotărârea van Delft și alții, citată anterior, punctul 51).

41

În consecință, condițiile pe care statele membre le impun pentru constituirea unor perioade de asigurare nu pot avea în niciun caz ca efect să excludă din domeniul de aplicare al unei legislații naționale persoanele cărora, în temeiul Regulamentului nr. 1408/71, aceeași legislație le este aplicabilă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 ianuarie 2012, Salemink, C-347/10, punctul 40 și jurisprudența citată).

42

Or, după cum a arătat în mod întemeiat Comisia Europeană, reglementarea în discuție în litigiul principal produce un asemenea efect întrucât subordonează beneficiul asigurării prevăzute de AOW olandeză unei condiții de reședință care determină excluderea de la luarea în considerare, în vederea calculării unei pensii pentru limită de vârstă, a perioadei de incapacitate de muncă înregistrate de un nerezident.

43

Astfel, la data la care această persoană și-a încetat activitatea salariată, articolul 13 alineatul (2) litera (a) din Regulamentul nr. 1408/71 impunea principiul potrivit căruia o persoană rămânea supusă legislației statului membru al ultimului său loc de muncă chiar dacă avea reședința pe teritoriul altui stat membru.

44

Această dispoziție nu ar fi respectată în cazul în care condiția reședinței impusă de legislația statului membru pe al cărui teritoriu persoana interesată și-a încetat activitatea salariată pentru a beneficia de regimul de asigurare pe care această legislație îl instituie în materia pensiei pentru limită de vârstă ar putea fi opusă persoanelor prevăzute la același articol 13 alineatul (2) litera (a). În ceea ce privește aceste persoane, dispoziția respectivă are drept efect să substituie condiției reședinței o condiție vizând desfășurarea activității salariate pe teritoriul statului membru în cauză (Hotărârea Salemink, citată anterior, punctul 41).

45

Pe de altă parte, trebuie amintit că, deși dreptul primar al Uniunii nu poate garanta asiguratului că o deplasare în alt stat membru este neutră în materia asigurărilor sociale, în special în materia prestațiilor de boală și a pensiilor pentru limită de vârstă, întrucât o astfel de deplasare poate, având în vedere diferențele care există între sistemele și legislațiile statelor membre în materie, în funcție de caz, să fie mai mult sau mai puțin avantajoasă sau dezavantajoasă pentru persoana respectivă pe planul protecției sociale, dintr-o jurisprudență consacrată rezultă că, în cazul în care aplicarea ei este mai puțin favorabilă, o reglementare națională este conformă cu dreptul Uniunii numai în măsura în care, printre altele, nu dezavantajează lucrătorul vizat în raport cu cei care își exercită toate activitățile în statul membru în care se aplică aceasta și nu are drept consecință pur și simplu plata unor contribuții sociale pentru care nu se va beneficia de prestații (a se vedea în acest sens Hotărârea din 19 martie 2002, Hervein și alții, C-393/99 și C-394/99, Rec., p. I-2829, punctul 51, Hotărârea din 9 martie 2006, Piatkowski, C-493/04, Rec., p. I-2369, punctul 34, Hotărârea van Delft și alții, citată anterior, punctele 100 și 101, precum și Hotărârea din 30 iunie 2011, da Silva Martins, C-388/09, Rep., p. I-5737, punctele 72 și 73).

46

Astfel cum Curtea a statuat în mod repetat, obiectivul articolelor 45 TFUE și 48 TFUE nu ar fi atins dacă, în urma exercitării dreptului lor de liberă circulație, lucrătorii migranți ar trebui să piardă avantajele de securitate socială care le sunt asigurate numai de legislația unui stat membru, în special atunci când aceste avantaje reprezintă contraprestația pentru cotizațiile pe care aceștia le-au plătit (a se vedea în special Hotărârea din 21 octombrie 1975, Petroni, 24/75, Rec., p. 1149, punctul 13, și Hotărârea da Silva Martins, citată anterior, punctul 74, precum și jurisprudența citată).

47

Or, trebuie să se constate că aceste cerințe nu sunt respectate atunci când, astfel cum este situația în cauza principală, o reglementare a unui stat membru exclude ca perioadă de asigurare în vederea calculării unei pensii pentru limită de vârstă a unui lucrător migrant o întreagă perioadă în care au fost plătite de către acesta cotizații în temeiul asigurării pentru limită de vârstă, deși nu se contestă că perioada menționată ar fi trebuit luată în considerare dacă persoana interesată ar fi avut reședința în statul membru respectiv.

48

În această privință, este irelevant faptul că, din cauza existenței unei reguli naționale pentru prevenirea cumulului, prestația de boală din care au fost reținute cotizațiile nu putea fi cumulată cu o prestație similară care, în cauza principală, a fost plătită persoanei interesate în perioada menționată în temeiul reglementării altui stat membru. Astfel, pe lângă faptul că regula națională pentru prevenirea cumulului nu a fost aplicată de autoritățile naționale competente la virarea prestațiilor vizate de această regulă, ea fiind invocată numai a posteriori în scopul calculării unei prestații distincte, în speță o pensie pentru limită de vârstă, ar însemna că, din moment ce au fost reținute efectiv cotizații în temeiul asigurării pentru limită de vârstă din prestația de boală plătită persoanei în cauză de autoritățile amintite, aceste cotizații ar fi plătite fără să existe o contraprestație dacă regula menționată i-ar fi aplicabilă.

49

Având în vedere toate considerațiile precedente, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că articolul 1 litera (r) și articolul 46 din Regulamentul nr. 1408/71, prin raportare la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din acest regulament și la articolele 45 TFUE și 48 TFUE, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, la calcularea pensiei pentru limită de vârstă într-un stat membru, o perioadă de incapacitate de muncă în care s-a plătit unui lucrător migrant în alt stat membru o prestație de boală pentru care au fost reținute cotizații în temeiul asigurării pentru limită de vârstă să nu fie considerată de legislația acestui alt stat membru drept o „perioadă de asigurare” în înțelesul acestor dispoziții pentru motivul că persoana interesată nu are reședința în acest ultim stat și/sau a beneficiat de o prestație similară în temeiul legislației din primul stat membru, care nu putea fi cumulată cu această prestație de boală.

50

Întrucât, în privința părților din litigiul principal, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declară:

Articolul 1 litera (r) și articolul 46 din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, prin raportare la articolul 13 alineatul (2) litera (a) din acest regulament și la articolele 45 TFUE și 48 TFUE, trebuie interpretate în sensul că se opun ca, la calcularea pensiei pentru limită de vârstă într-un stat membru, o perioadă de incapacitate de muncă în care s-a plătit unui lucrător migrant în alt stat membru o prestație de boală pentru care au fost reținute cotizații în temeiul asigurării pentru limită de vârstă să nu fie considerată de legislația acestui alt stat membru drept o „perioadă de asigurare” în înțelesul acestor dispoziții pentru motivul că persoana interesată nu are reședința în acest ultim stat și/sau a beneficiat de o prestație similară în temeiul legislației din primul stat membru, care nu putea fi cumulată cu această prestație de boală.