EUR-Lex Access to European Union law

Back to EUR-Lex homepage

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62011CJ0068

Hotărârea Curții (Camera întâi) din 19 decembrie 2012.
Comisia Europeană împotriva Republicii Italiene.
Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru – Mediu – Directiva 1999/30/CE – Controlul poluării – Valori-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător.
Cauza C-68/11.

Court reports – general

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2012:815

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

19 decembrie 2012 ( *1 )

„Neîndeplinirea obligațiilor de către un stat membru — Mediu — Directiva 1999/30/CE — Controlul poluării — Valori-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător”

În cauza C-68/11,

având ca obiect o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor formulată în temeiul articolului 258 TFUE, introdusă la 16 februarie 2011,

Comisia Europeană, reprezentată de A. Alcover San Pedro și de S. Mortoni, în calitate de agenți, cu domiciliul ales în Luxemburg,

reclamantă,

împotriva

Republicii Italiene, reprezentată de G. Palmieri, în calitate de agent, asistată de S. Varone, avvocato dello Stato, cu domiciliul ales în Luxemburg,

pârâtă,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii M. Ilešič, E. Levits, M. Safjan (raportor) și doamna M. Berger, judecători,

avocat general: doamna E. Sharpston,

grefier: doamna A. Impellizzeri, administrator,

având în vedere procedura scrisă,

având în vedere decizia de judecare a cauzei fără concluzii, luată după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să constate că, prin faptul că nu a garantat că, mai mulți ani consecutivi, în numeroase zone și aglomerări situate pe teritoriul italian, concentrațiile de PM10 în aerul înconjurător nu depășesc valorile-limită prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător (JO L 163, p. 41, Ediție specială, 15/vol. 5, p. 46), devenit articolul 13 alineatul (1) din Directiva 2008/50/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 21 mai 2008 privind calitatea aerului înconjurător și un aer mai curat pentru Europa (JO L 152, p. 1), Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 5 menționat.

Cadrul juridic

Directiva 96/62/CE

2

Conform articolului 11 din Directiva 96/62/CE a Consiliului din 27 septembrie 1996 privind evaluarea și gestionarea calității aerului înconjurător (JO L 296, p. 55, Ediție specială, 15/vol. 3, p. 198), statele membre sunt obligate să prezinte Comisiei rapoarte anuale cu privire la respectarea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10.

3

Potrivit articolului 8 din această directivă:

„(1)   Statele membre alcătuiesc o listă cu zone și aglomerări în care nivelurile unuia sau mai multor poluanți sunt mai ridicate decât valoarea-limită plus marja de toleranță.

[...]

(3)   În zonele și aglomerările menționate la alineatul (1), statele membre iau măsuri pentru a asigura pregătirea sau aplicarea unui plan sau program în scopul atingerii valorii-limită în cadrul limitei de timp respective.

Planul sau programul menționat, care trebuie pus la dispoziția publicului, include cel puțin informația prevăzută la anexa IV.

(4)   În zonele și aglomerările menționate la alineatul (1), dacă nivelul mai multor poluanți depășește valorile-limită, statele membre elaborează un plan integrat care include toți poluanții în cauză.

[...]”

Directiva 1999/30

4

PM10 sunt definite la articolul 2 punctul 11 din Directiva 1999/30 ca fiind pulberi în suspensie care trec printr-un orificiu de selectare după dimensiuni, cu un randament de separare de 50 % pentru un diametru aerodinamic de 10 μm.

5

Potrivit articolului 5 alineatul (1) din această directivă:

„Statele membre trebuie să ia măsurile necesare pentru a se asigura că concentrațiile de PM10 din aerul înconjurător, evaluate în conformitate cu articolul 7, nu depășesc valorile-limită stabilite în secțiunea I din anexa III în conformitate cu datele menționate în aceasta.

[...]”

6

Articolul 5 alineatul (4) din directiva menționată prevede:

„În cazul în care valorile-limită ale PM10 stabilite în secțiunea I din anexa III sunt depășite datorită concentrațiilor de PM10 prezente în aerul înconjurător din cauze naturale care au ca urmare concentrații cu mult peste nivelul normal din sursele naturale, statele membre informează Comisia în conformitate cu articolul 11 [punctul 1] din Directiva 96/62/CE, furnizând justificările necesare pentru a demonstra că aceste depășiri se datorează unor cauze naturale. În aceste cazuri, statele membre sunt obligate să aplice planuri de acțiuni în conformitate cu articolul 8 alineatul (3) din Directiva 96/62/CE numai în cazul în care valorile-limită stabilite în secțiunea I din anexa III sunt depășite din alte cauze decât cele naturale.”

7

Pentru a asigura protecția sănătății umane, anexa III la Directiva 1999/30 stabilește două tipuri de valori-limită pentru pulberile de PM10, făcând distincția între două faze, la rândul lor împărțite în două perioade. În ceea ce privește perioadele fazei 1, cuprinsă între 1 ianuarie 2005 și 31 decembrie 2009, pe de o parte, valoarea zilnică de 50 μg/m3 nu trebuie depășită de mai mult de 35 de ori într-un an calendaristic, iar pe de altă parte, valoarea anuală care nu trebuie depășită este de 40 μg/m3. În ceea ce privește perioadele fazei 2, care începe din 1 ianuarie 2010, pe de o parte, valoarea zilnică ce nu trebuie depășită de mai mult de șapte ori într-un an calendaristic este de 50 μg/m3, iar pe de altă parte, valoarea anuală este de 20 μg/m3.

8

În vederea evaluării concentrațiilor de PM10, prevăzută la articolul 7 din aceeași directivă, trebuie să se facă distincția între o „zonă” și o „aglomerare”.

9

Potrivit articolului 2 punctul 8 din Directiva 1999/30, zonă înseamnă „o parte a teritoriului delimitată de statele membre”.

10

Articolul 2 punctul 9 din această directivă definește aglomerarea drept „o zonă cu o concentrare a populației de peste 250000 de locuitori sau o zonă în care concentrarea populației este de cel mult 250000 de locuitori, cu o densitate a populației pe km2 care pentru statele membre justifică necesitatea evaluării și gestionării calității aerului înconjurător”.

11

Potrivit articolului 12 din directiva menționată, statele membre trebuiau să adopte acte cu putere de lege și acte administrative necesare pentru a se conforma acesteia până la 19 iulie 2001.

Directiva 2008/50

12

Directiva 2008/50, intrată în vigoare la 11 iunie 2008, prin articolul 31, a abrogat Directivele 96/62 și 1999/30, începând cu 11 iunie 2010, fără a se aduce atingere obligațiilor care revin statelor membre în ceea ce privește termenele de transpunere și de aplicare a acestor din urmă directive.

13

Articolul 13 din Directiva 2008/50, intitulat „Valorile-limită și pragurile de alertă pentru protecția sănătății umane”, prevede la alineatul (1):

„Statele membre se asigură că, în ansamblul zonelor și aglomerărilor lor, nivelurile de dioxid de sulf, PM10, plumb și monoxid de carbon din aerul înconjurător se situează sub valorile-limită prevăzute în anexa XI.

[...]

Gradul de respectare a acestor cerințe este evaluat în conformitate cu anexa III.

Marjele de toleranță prevăzute în anexa XI se aplică în conformitate cu articolul 22 alineatul (3) și articolul 23 alineatul (1).”

14

Trebuie constatat că anexa XI la Directiva 2008/50 nu modifică valorile-limită stabilite pentru PM10 prin anexa III la Directiva 1999/30 pentru faza 1.

15

În schimb, Directiva 2008/50 stabilește, la articolul 22, reguli speciale referitoare la prorogarea termenelor de atingere a valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 și în special condițiile derogării de la obligația de a aplica aceste valori.

16

Potrivit articolului 22 din această directivă:

„(1)   Atunci când, într-o anumită zonă sau aglomerare, conformitatea cu valorile-limită pentru dioxid de azot sau benzen nu poate fi atinsă până la termenele precizate în anexa XI, un stat membru poate proroga aceste termene pentru acea zonă sau aglomerare cu cel mult cinci ani, sub condiția întocmirii unui plan privind calitatea aerului, în conformitate cu articolul 23, pentru zona sau aglomerarea pentru care se aplică prorogarea; acest plan privind calitatea aerului este completat cu informațiile enumerate în secțiunea B din anexa XV cu privire la poluanții respectivi și demonstrează cum se va obține conformitatea cu valorile-limită înaintea expirării noului termen.

(2)   Atunci când, într-o anumită zonă sau aglomerare, conformitatea cu valorile-limită pentru PM10, astfel cum sunt precizate în anexa XI, nu poate fi atinsă datorită unor caracteristici de dispersie specifice arealului, condițiilor climatice nefavorabile sau contribuțiilor transfrontaliere, un stat membru este exonerat de obligația de a aplica aceste valori-limită până la 11 iunie 2011, sub rezerva îndeplinirii condițiilor stabilite la alineatul (1) și cu condiția ca statul membru să demonstreze că au fost luate toate măsurile necesare la nivel național, regional și local pentru respectarea termenelor.

[...]

(4)   Statele membre notifică Comisia atunci când, în opinia lor, alineatele (1) sau (2) sunt aplicabile și comunică acesteia planul privind calitatea aerului menționat la alineatul (1), inclusiv toate informațiile relevante necesare Comisiei, pentru ca aceasta să evalueze dacă toate condițiile relevante sunt sau nu îndeplinite. În cadrul evaluării, Comisia ține seama de efectele estimate, prezente și viitoare, asupra calității aerului înconjurător din statele membre ale măsurilor ce au fost luate de statele membre, precum și de efectele estimate asupra calității aerului înconjurător ale actualelor măsuri comunitare și ale măsurilor ce urmează a fi propuse de către Comisie.

Atunci când Comisia nu ridică obiecții în termen de nouă luni de la primirea notificării, se consideră că sunt îndeplinite condițiile relevante pentru aplicarea alineatului (1) sau (2).

În cazul în care se ridică obiecții, Comisia poate cere statelor membre să modifice sau să furnizeze noi planuri privind calitatea aerului.”

Istoricul litigiului și procedura precontencioasă

17

În temeiul articolului 11 din Directiva 96/62, Republica Italiană a prezentat Comisiei rapoarte privind respectarea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător pentru anii 2005-2007.

18

Analizând aceste rapoarte, Comisia a constatat o depășire a acestor valori-limită, stabilite la punctul I din anexa III la Directiva 1999/30, pe parcursul unei lungi perioade în numeroase zone ale teritoriului italian.

19

Prin scrisoarea din 30 iunie 2008, Comisia a informat Republica Italiană cu privire la intenția sa de aplicare a procedurii prevăzute la articolul 226 CE în cazul în care nu ar fi primit, cel târziu la 31 octombrie 2008, o cerere de derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50.

20

Prin scrisorile din 3 și din 16 octombrie 2008, Republica Italiană a informat Comisia cu privire la măsurile programate sau decise în 14 regiuni și 2 provincii autonome în vederea evitării depășirii valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în zonele aflate în competența lor.

21

Întrucât, până la data de 14 ianuarie 2009, nu a primit nicio cerere de derogare din partea acestui stat membru, Comisia a considerat că articolul 22 din Directiva 2008/50 nu era aplicabil.

22

În consecință, considerând că Republica Italiană nu își îndeplinise obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30, la 2 februarie 2009, Comisia a adresat acestui stat membru o scrisoare de punere în întârziere. La aceasta era anexată o listă cuprinzând 55 de zone și aglomerări italiene în care limitele zilnice și/sau anuale aplicabile concentrațiilor de PM10 fuseseră depășite în cursul anilor 2006 și 2007.

23

Prin scrisorile din 1 și din 30 aprilie, din 22 octombrie și din 11 noiembrie 2009, Republica Italiană a răspuns Comisiei că îi adresase, la 27 ianuarie și la 5 mai 2009, două cereri de derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50 privind, pe de o parte, 67 de zone situate în 12 regiuni și 2 provincii autonome și, pe de altă parte, 12 zone situate în alte 3 regiuni.

24

După ce a analizat aceste două cereri de derogare, Comisia a adoptat două decizii privind cererile menționate, la 28 septembrie 2009 și, respectiv, la 1 februarie 2010.

25

În decizia din 28 septembrie 2009, Comisia a emis obiecții față de cererea prezentată de Republica Italiană la 27 ianuarie 2009 în ceea ce privește 62 dintre cele 67 de zone enumerate de Republica Italiană și situate în regiunile Emilia-Romagna, Friuli-Venezia Giulia, Lazio, Liguria, Lombardia, Marche, Umbria, Piemonte, Toscana și Veneto, precum și în provincia autonomă Trento.

26

În decizia din 1 februarie 2010, Comisia a emis obiecții privind cererea prezentată de Republica Italiană la 5 mai 2009 în ceea ce privește 11 dintre cele 12 zone enumerate de Republica Italiană și situate în regiunile Campania, Apulia și Sicilia.

27

Prin urmare, acest stat membru nu a prezentat o nouă cerere de derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50.

28

Considerând că Republica Italiană își depășise valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător mai mulți ani consecutivi, în numeroase zone ale teritoriului italian, la 7 mai 2010, Comisia a emis un aviz motivat în care concluziona că Republica Italiană nu își îndeplinise obligațiile care îi reveneau în temeiul articolului 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30. În consecință, Comisia a solicitat acestui stat membru să adopte măsurile necesare pentru a se conforma obligațiilor sale într-un termen de două luni de la primirea avizului respectiv.

29

În răspunsul său din 6 iulie 2010, Republica Italiană a invocat elaborarea unei strategii naționale, care trebuia să se manifeste prin adoptarea unui ansamblu de acte cu putere de lege și norme administrative, la scară națională, precum și prin linii directoare privind sectoarele de activitate responsabile în principal de emisiile de PM10 și de substanțe poluante care se pot transforma în PM10. Pe de altă parte, Republica Italiană a solicitat organizarea unei reuniuni cu serviciile Comisiei, pentru a discuta actele cu putere de lege și normele administrative a căror adoptare se intenționa. Această reuniune s-a ținut la Bruxelles (Belgia), la 26 iulie 2010.

30

Prin scrisoarea din 25 august 2010, Republica Italiană a recunoscut că, la expirarea termenului care îi era acordat pentru a răspunde la avizul motivat, valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător erau încă depășite în numeroase zone și aglomerări italiene. Acest stat membru a transmis Comisiei alte informații privind măsurile naționale care trebuiau să fie adoptate în toamna anului 2010 și comunicate înainte de luna noiembrie 2010, însoțite de un studiu de impact privind zonele și aglomerările în care aceste valori-limită erau încă depășite, pentru a beneficia de o derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50.

31

Ulterior, Comisia nu a fost informată de adoptarea respectivelor măsuri naționale. Aceasta nu a primit nici un studiu de impact privind zonele și aglomerările respective, nici vreo nouă cerere de derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50.

32

În aceste condiții, Comisia a introdus prezenta acțiune.

Cu privire la acțiune

Argumentele părților

33

În cuprinsul cererii, Comisia arată că rapoartele prezentate în temeiul articolului 11 din Directiva 96/62 de Republica Italiană pentru anul 2005 și anii următori arată depășiri ale valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător pentru o lungă perioadă și în numeroase zone ale teritoriului italian.

34

În plus, potrivit informațiilor transmise de acest stat membru în ceea ce privește anul 2009, depășirile valorilor-limită menționate ar continua să existe în 70 de zone situate în regiunile Campania, Emilia-Romagna, Friuli-Venezia Giulia, Lazio, Liguria, Lombardia, Marche, Umbria, Piemonte, Apulia, Sicilia, Toscana și Veneto, precum și în provincia autonomă Trento.

35

Or, Republica Italiană nu ar fi adoptat măsurile necesare pentru a asigura respectarea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 și nu ar fi prezentat o nouă cerere de derogare în temeiul articolului 22 din Directiva 2008/50.

36

Republica Italiană subliniază că emisiile de PM10 provin atât din surse antropice, precum încălzirea, și din surse naturale, precum vulcanii, cât și din reacții chimice care se produc în atmosferă între poluanții numiți „precursori”. Concentrațiile de PM10 în aerul înconjurător ar fi ulterior puternic influențate de condițiile meteorologice și de întinderea ridicării particulelor depuse pe sol.

37

Întrucât depășirile valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 au fost constatate începând cu anul 2001, regiunile italiene ar fi adoptat planurile prevăzute la articolul 8 din Directiva 96/62 pentru a reduce emisiile acestor particule. Aceste planuri ar fi vizat în principal sectorul transporturilor. Ulterior, începând cu anul 2006, ar fi fost adoptate în mod progresiv măsuri în ceea ce privește sectorul civil, agricultura și creșterea animalelor.

38

La scară națională, autoritățile competente ar fi adoptat de asemenea măsuri în sectoarele civil, al industriei, al agriculturii și al transporturilor în vederea reducerii concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător.

39

Ansamblul acestor dispoziții ar fi condus la o netă ameliorare a calității aerului între anul 1990 și anul 2009, cu o diminuare a numărului de zile de depășire a valorii-limită zilnice pentru PM10. Totuși, această ameliorare nu ar fi fost suficientă pentru a asigura respectarea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în termenele stabilite.

40

Astfel, potrivit Republicii Italiene, acest obiectiv era imposibil de atins. În acest scop, ar fi trebuit să se adopte măsuri drastice pe plan economic și social și să fie încălcate drepturi și libertăți fundamentale, precum libera circulație a mărfurilor și a persoanelor, inițiativa economică privată și dreptul cetățenilor la servicii de utilitate publică.

41

Republica Italiană consideră că există cel puțin cinci motive pentru care valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 nu au fost respectate în termenele stabilite, și anume, în primul rând, complexitatea fenomenului de formare a PM10, în al doilea rând, influența meteorologiei asupra concentrațiilor atmosferice de PM10, în al treilea rând, cunoștințe tehnice insuficiente ale fenomenului de formare a PM10 care au condus la stabilirea unor termene prea scurte pentru respectarea acestor valori-limită, în al patrulea rând, faptul că diferitele politici ale Uniunii Europene în vederea reducerii precursorilor PM10 nu au produs rezultatele scontate și, în al cincilea rând, lipsa unei legături între politica Uniunii privind calitatea aerului și, printre altele, cea privind reducerea gazelor cu efect de seră.

42

În replica sa, Comisia arată că, în cadrul Directivelor 96/62, 1999/30 și 2008/50, aceasta nu se poate întemeia, pentru controlul respectării valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10, decât pe datele prezentate de statul membru respectiv, care determină zonele de măsurători ale concentrațiilor de PM10 și se angajează să efectueze aceste măsurători. În aceste condiții, faptul că aceste valori-limită ar fi fost depășite mai mulți ani consecutivi, în numeroase zone, ar fi perfect cunoscut de Republica Italiană.

43

În ceea ce privește argumentul întemeiat pe existența unor motive de ordin general care nu ar fi permis Republicii Italiene să respecte valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în termenele stabilite, Comisia amintește că articolul 22 din Directiva 2008/50 prevede, sub anumite condiții, o derogare de la obligația de a aplica aceste valori-limită. Or, Republica Italiană nu ar fi prezentat nicio nouă cerere de derogare în urma obiecțiilor emise de Comisie în deciziile sale din 28 septembrie 2009 și din 1 februarie 2010.

44

În plus, în decizia sa din 28 septembrie 2009, Comisia ar fi indicat că argumentul întemeiat pe emisia de PM10 la scară mondială și continentală nu poate fi luat în considerare decât în anumite situații specifice, iar nu în mod general. În ceea ce privește bazinului fluviului Pad, aceasta ar fi subliniat că „contribuția estimată a poluării transfrontaliere în bazinul fluviului Pad nu poate fi considerată ca reprezentativă din cauza situației geografice specifice a acestei regiuni, aceasta fiind înconjurată de munți și de mare. Comisia constată că contribuțiile transfrontaliere sunt, în orice caz, de o importanță limitată în această zonă”.

45

În mod identic, în deciziile sale din 28 septembrie 2009 și din 1 februarie 2010, Comisia ar fi subliniat absența de informații furnizate de Republica Italiană, în temeiul articolului 20 din Directiva 2008/50, în ceea ce privește contribuția surselor naturale în depășirea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în zonele respective. Pe de altă parte, deși Republica Italiană a prezentat câteva planuri regionale Comisiei, aceasta nu i-ar fi prezentat încă un plan național pentru calitatea aerului.

46

În ceea ce privește argumentul întemeiat pe obligația de a adopta măsuri drastice pe plan economic și social și de a încălca drepturi fundamentale, Comisia arată că niciun stat membru nu a introdus o acțiune în anulare împotriva Directivelor 1999/30 și 2008/50.

47

Comisia adaugă că Republica Italiană recunoaște, în memoriul în apărare, că valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 nu sunt în continuare respectate, iar această situație nu va fi rezolvată pe termen scurt sau lung. Comisia deduce din aceasta că situația depășirii acestor valori-limită prezintă un caracter constant și sistemic.

48

În aceste condiții, dacă Curtea s-ar limita să constate neîndeplinirea obligațiilor pentru anii 2005-2007, o astfel de hotărâre nu ar avea niciun efect util. Astfel, neîndeplinirea obligațiilor continuând, Comisia ar fi obligată să introducă o nouă acțiune pentru anii 2008-2010 și la fel în continuare. De asemenea, Comisia solicită Curții să se pronunțe și asupra situației prezente, acțiunea având ca obiect respectarea continuă a Directivelor 1999/30 și 2008/50.

Aprecierea Curții

49

Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că, chiar dacă Republica Italiană nu a invocat o cauză de inadmisibilitate a prezentei acțiuni, Curtea poate analiza din oficiu dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la articolul 258 TFUE pentru introducerea unei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (a se vedea în special Hotărârea din 31 martie 1992, Comisia/Italia, C-362/90, Rec., p. I-2353, punctul 8, Hotărârea din 26 ianuarie 2012, Comisia/Slovenia, C-185/11, punctul 28, și Hotărârea din 15 noiembrie 2012, Comisia/Portugalia, C-34/11, punctul 42).

50

Din această perspectivă, trebuie verificat dacă avizul motivat și acțiunea prezintă motivele în mod coerent și precis, pentru a permite Curții să determine cât mai exact întinderea încălcării dreptului Uniunii imputate, condiție necesară pentru ca Curtea să poată verifica existența pretinsei neîndepliniri a obligațiilor (a se vedea în acest sens Hotărârea din 1 februarie 2007, Comisia/Regatul Unit, C-199/04, Rep., p. I-1221, punctele 20 și 21, precum și Hotărârea Comisia/Portugalia, citată anterior, punctul 43).

51

Astfel, după cum rezultă în special din articolul 38 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Curții, în versiunea sa în vigoare la data introducerii acțiunii, și din jurisprudența referitoare la această dispoziție, orice cerere de sesizare a instanței trebuie să cuprindă obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor și această mențiune trebuie să fie suficient de clară și de precisă pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Curții să își exercite controlul. Din cele arătate reiese că elementele esențiale de fapt și de drept pe care se întemeiază o acțiune trebuie să rezulte în mod coerent și comprehensibil din chiar textul cererii, iar concluziile acesteia din urmă trebuie să fie formulate într-un mod neechivoc, astfel încât Curtea să nu se pronunțe ultra petita sau să nu omită să se pronunțe asupra unei obiecții (a se vedea Hotărârea Comisia/Portugalia, citată anterior, punctul 44 și jurisprudența citată).

52

În speță, Comisia nu precizează nici în concluziile cererii sale, nici în motivele acesteia care sunt anii la care se referă neîndeplinirea obligațiilor imputată. Astfel, aceasta se limitează să sublinieze că Republica Italiană a depășit valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10„mai mulți ani consecutivi”. Ea susține că este vorba de o neîndeplinire actuală a obligațiilor și că hotărârea Curții trebuie să privească prezentul, iar nu trecutul, fără a preciza perioada vizată.

53

În aceste condiții, trebuie să se constate că, prin lipsa menționării unui element indispensabil din conținutul cererii de sesizare a instanței, precum perioada în decursul căreia Republica Italiană ar fi încălcat, potrivit susținerilor Comisiei, dreptul Uniunii, nu sunt îndeplinite cerințele de coerență, de claritate și de precizie (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Portugalia, citată anterior, punctul 47).

54

În plus, Comisia nu indică în mod precis perioada la care se referă neîndeplinirea obligațiilor imputată și se abține, pe de altă parte, să furnizeze probe pertinente, subliniind în mod laconic faptul că nu are interes să exercite acțiunea în prezenta cauză pentru a obține din partea Curții pronunțarea asupra unor fapte trecute, dat fiind că nu ar realiza niciun folos de pe urma unei hotărâri de constatare a unei situații din trecut. Prin urmare, această instituție nu numai că nu ia în considerare în mod vădit obligațiile, atât pentru Curte, cât și pentru ea însăși, care decurg din jurisprudența citată la punctele 50 și 51 din prezenta hotărâre, dar nu permite nici Curții să își exercite controlul asupra prezentei acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.

55

Trebuie totuși să se arate că verificarea rapoartelor anuale privind anii 2005-2007 prezentate Comisiei de Republica Italiană a relevat că valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 au fost depășite în mai multe zone și aglomerări. Pe baza acestor rapoarte, Comisia a considerat că Republica Italiană nu și-a respectat obligațiile prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30 prin faptul că, în 55 de zone și aglomerări italiene, menționate în anexa la punerea în întârziere, valorile-limită zilnice și/sau anuale aplicabile concentrațiilor de PM10 fuseseră depășite în cursul anilor 2006 și 2007.

56

Din aceste elemente se poate deduce că neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30, în orice caz, se referă la perioada anilor 2006 și 2007 și privește 55 de zone și aglomerări italiene.

57

În aceste condiții, în limitele astfel stabilite, prezenta acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor poate fi declarată admisibilă. În schimb, în măsura în care privește anul 2005 și perioada ulterioară anului 2007, acțiunea trebuie respinsă ca inadmisibilă.

58

În ceea ce privește temeinicia prezentei acțiuni, este necesar să se amintească faptul că Republica Italiană recunoaște, în observațiile sale, depășirea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor zilnice de PM10 în limitele constatate la punctul 56 din prezenta hotărâre.

59

Republica Italiană adaugă că aceste valori-limită nu puteau fi respectate în termenele stabilite de Directiva 1999/30 pentru cel puțin cinci motive, enunțate la punctul 41 din prezenta hotărâre. În aceste condiții, asigurarea respectării valorilor-limită menționate ar fi implicat adoptarea unor măsuri drastice pe plan economic și social, precum și încălcarea unor drepturi și libertăți fundamentale, precum libera circulație a mărfurilor și a persoanelor, inițiativa economică privată și dreptul cetățenilor la servicii de utilitate publică.

60

În această privință, trebuie subliniat că, în lipsa unei modificări a unei directive de către legiuitorul Uniunii pentru a prelungi termenele de punere în aplicare, statele membre au obligația să se conformeze termenelor stabilite inițial.

61

În plus, este necesar să se constate că Republica Italiană nu pretinde că ar fi solicitat, printre altele, aplicarea articolului 5 alineatul (4) din Directiva 1999/30, care privește situația în care valorile-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în aerul înconjurător sunt depășite din cauze naturale, care au ca urmare concentrații cu mult peste nivelul normal din surse naturale.

62

Or, procedura prevăzută la articolul 258 TFUE se întemeiază pe constatarea obiectivă a nerespectării de către un stat membru a obligațiilor impuse de Tratatul FUE sau de un act de drept derivat (a se vedea Hotărârea din 1 martie 1983, Comisia/Belgia, 301/81, Rec., p. 467, punctul 8, și Hotărârea din 4 martie 2010, Comisia/Italia, C-297/08, Rep., p. I-1749, punctul 81).

63

În cazul în care, precum în speță, o astfel de constatare a fost efectuată, este lipsit de relevanță faptul că neîndeplinirea obligațiilor rezultă din voința statului membru căruia îi este imputabilă, din neglijența sa ori din dificultățile tehnice cu care acesta ar fi fost confruntat (Hotărârea din 1 octombrie 1998, Comisia/Spania, C-71/97, Rec., p. I-5991, punctul 15, și Hotărârea din 4 martie 2010, Comisia/Italia, citată anterior, punctul 82).

64

În orice caz, un stat membru care întâmpină dificultăți insurmontabile momentan, care îl împiedică să se conformeze obligațiilor care rezultă din dreptul Uniunii, nu poate invoca o situație de forță majoră decât pentru perioada necesară pentru remedierea acestor dificultăți (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 decembrie 2001, Comisia/Franța, C-1/00, Rec., p. I-9989, punctul 131).

65

Cu toate acestea, în speță, argumentele invocate de Republica Italiană sunt foarte generale și imprecise pentru a putea constitui un caz de forță majoră care să justifice nerespectarea valorilor-limită aplicabile concentrațiilor de PM10 în cele 55 de zone și aglomerări italiene vizate de Comisie.

66

În consecință, acțiunea trebuie admisă în limitele menționate la punctul 56 din prezenta hotărâre.

67

Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie constatat că, prin faptul că nu a garantat că, pentru anii 2006 și 2007, concentrațiile de PM10 în aerul înconjurător nu depășesc valorile-limită prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30 în ceea ce privește 55 de zone și aglomerări italiene vizate în punerea în întârziere a Comisiei din 2 februarie 2009, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei dispoziții.

Cu privire la cheltuielile de judecată

68

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. În temeiul articolului 138 alineatul (3) prima teză din același regulament, în cazul în care părțile cad fiecare în pretenții cu privire la unul sau mai multe capete de cerere, fiecare parte suportă propriile cheltuieli de judecată.

69

În prezentul litigiu, trebuie să se țină seama de faptul că motivul Comisiei întemeiat pe nerespectarea obligațiilor prevăzute la articolul 5 din Directiva 1999/30, devenit articolul 13 din Directiva 2008/50, în ceea ce privește anul 2005 și perioada ulterioară anului 2007 a fost declarat inadmisibil.

70

În consecință, se impune ca Comisia și Republica Italiană să suporte propriile cheltuieli de judecată.

 

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară și hotărăște:

 

1)

Prin faptul că nu a garantat că, pentru anii 2006 și 2007, concentrațiile de PM10 în aerul înconjurător nu depășesc valorile-limită prevăzute la articolul 5 alineatul (1) din Directiva 1999/30/CE a Consiliului din 22 aprilie 1999 privind valorile-limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul de azot și oxizii de azot, pulberile în suspensie și plumbul din aerul înconjurător, în ceea ce privește 55 de zone și aglomerări italiene vizate în punerea în întârziere a Comisiei din 2 februarie 2009, Republica Italiană nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul acestei dispoziții.

 

2)

Respinge în rest acțiunea.

 

3)

Comisia Europeană și Republica Italiană suportă fiecare propriile cheltuieli de judecată.

 

Semnături


( *1 ) Limba de procedură: italiana.

Top