1. 

Curtea este solicitată să se pronunțe, prin intermediul recursurilor introduse în aceste două cauze analizate împreună în prezentele concluzii, asupra unei situații cu totul speciale. Astfel, două acțiuni în anulare, introduse de aceiași actori, împotriva uneia și aceleiași decizii a Agenției Europene pentru Produse Chimice (ECHA) de identificare a unei substanțe, în speță acrilamida, ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, au condus la adoptarea de către Tribunalul Uniunii Europene a două ordonanțe de inadmisibilitate, respectiv a Ordonanțelor Tribunalului din 21 septembrie 2011, PPG și SNF/ECHA (T‑1/10, denumită în continuare „ordonanța atacată pronunțată în cauza T‑1/10”), precum și PPG și SNF/ECHA (T‑268/10, denumită în continuare „ordonanța atacată pronunțată în cauza T‑268/10”) (denumite în continuare, împreună, „ordonanțele atacate”), prima, de respingere ca prematură a uneia dintre acțiuni, iar a doua, de respingere ca tardivă a celeilalte acțiuni.

2. 

Prin intermediul celor două recursuri distincte, recurentele din cele două proceduri care s‑au aflat pe rolul Tribunalului solicită Curții, invocând mai ales o atingere a dreptului lor la o protecție jurisdicțională efectivă, anularea ordonanțelor respective, apreciind că atât constatarea caracterului prematur al primei acțiuni, cât și constatarea caracterului tardiv al celei de a doua acțiuni sunt afectate de erori de drept.

3. 

Reglementarea relevantă în cele două cauze, respectiv articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul (CE) nr. 1907/2006 ( 2 ), prevede în speță că decizia în discuție a ECHA se publică pe site‑ul internet al ECHA.

4. 

Curtea va fi astfel obligată, pe de o parte, să examineze, în primul rând și pentru prima dată, unul dintre procesele decizionale introduse prin dispozițiile Regulamentului nr. 1907/2006, pentru a stabili dacă actele adoptate în cadrul procesului amintit constituie acte atacabile, în sensul articolului 263 TFUE, de către operatorii economici interesați. Aceasta va trebui apoi să analizeze dacă articolul 263 TFUE se opune, astfel cum a statuat Tribunalul în cauza T‑1/10, posibilității ca un reclamant să introducă o acțiune în anulare împotriva unui act, care a fost adoptat la finalul procesului decizional sus‑menționat și a fost publicat pe internet, de îndată ce a luat cunoștință de actul respectiv și, implicit, înainte ca acesta să facă obiectul publicității prevăzute de Regulamentul nr. 1907/2006.

5. 

Pe de altă parte, Curtea va fi invitată să se pronunțe, de asemenea pentru prima dată, cu privire la modalitățile de calcul al termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva actelor publicate exclusiv pe internet sau, mai exact, cu privire la care se prevede că nu fac obiectul unei publicări, ci doar al unei măsuri de publicitate pe internet. Curtea va trebui mai precis să răspundă la întrebarea dacă articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, care prevede că termenele pentru introducerea unei acțiuni împotriva actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene încep să curgă doar de la sfârșitul celei de a paisprezecea zile de la această publicare, se poate aplica în cazul publicării actelor pe internet.

6.

Cele două acțiuni în anulare, care fac obiectul recursurilor, își au originea comună într‑o decizie prin care ECHA, în temeiul articolului 59 din Regulamentul nr. 1907/2006, a plasat acrilamida, substanță considerată ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, pe lista substanțelor candidate la o eventuală includere în anexa XIV la Regulamentul nr. 1907/2006 ( 3 ).

7.

Din cele două ordonanțe atacate rezultă că Polyelectrolyte Producers Group GEIE este un grup ce reprezintă interesele societăților producătoare și/sau importatoare de polielectroliți, de poliacrilamidă și/sau de alți polimeri care conțin acrilamidă, printre ai cărui membri se numără și societatea SNF SAS ( 4 ).

8.

La 25 august 2009, Regatul Țărilor de Jos a transmis ECHA un dosar privind identificarea acrilamidei drept substanță cancerigenă și mutagenă care îndeplinește criteriile menționate la articolul 57 literele (a) și (b) din Regulamentul nr. 1907/2006, pentru a fi plasată pe lista de identificare a substanțelor candidate la includerea în anexa XIV la regulamentul menționat, în care sunt enunțate substanțele care fac obiectul autorizării.

9.

La 27 noiembrie 2009, Comitetul statelor membre, sesizat cu soluționarea dosarului în temeiul articolului 59 alineatul (7) din Regulamentul nr. 1907/2006, a ajuns la un acord unanim privind identificarea acrilamidei drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită întrucât aceasta îndeplinea criteriile prevăzute la articolul 57 literele (a) și (b) din regulamentul menționat.

10.

La 7 decembrie 2009, ECHA a publicat un comunicat de presă prin care anunța respectivul acord unanim al Comitetului statelor membre, precum și actualizarea, în ianuarie 2010, a listei de identificare a substanțelor candidate.

11.

La 22 decembrie 2009, directorul executiv al ECHA a adoptat Decizia ED/68/2009 care prevedea publicarea, actualizată, a listei de identificare a substanțelor candidate pentru data de 13 ianuarie 2010 și care menționa acrilamida.

12.

Acestea sunt împrejurările care au determinat recurentele să formuleze cele două acțiuni în cauzele T‑1/10 și T‑268/10.

13.

Prin intermediul unei prime cereri introductive, introdusă la 4 ianuarie 2010 în cauza T‑1/10 și care face obiectul recursului în cauza C‑626/11 P, recurentele au solicitat „anularea deciziei ECHA prin care acrilamida era identificată drept o substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul nr. 1907/2006, în conformitate cu articolul 59 din acest regulament” ( 5 ). La 5 ianuarie 2010, SNF a depus, prin act separat, și o cerere de suspendare a executării deciziei menționate, înregistrată sub nr. T‑1/10 R.

14.

Prin Ordonanța din 11 ianuarie 2010, președintele Tribunalului a admis provizoriu cererea de suspendare a executării.

15.

La 13 ianuarie 2010, ECHA a publicat un nou comunicat de presă prin care anunța înscrierea a 14 substanțe în lista de identificare a substanțelor candidate și prin care excepta acrilamida în aplicarea ordonanței de suspendare din 11 ianuarie 2010.

16.

La 18 martie 2010, ECHA a invocat o excepție de inadmisibilitate a acțiunii care face obiectul cauzei T‑1/10.

17.

Prin Ordonanța din 26 martie 2010, președintele Tribunalului a respins cererea de suspendare a executării formulată de SNF și a dispus soluționarea cererii privind cheltuielile de judecată odată cu fondul.

18.

La 30 martie 2010, ECHA a publicat pe site‑ul său internet lista de identificare a substanțelor candidate, actualizată, în care era menționată acrilamida.

19.

Prin intermediul unei a doua cereri introductive, introdusă la 10 iunie 2010 în cauza T‑268/10 și care face obiectul recursului în cauza C‑625/11 P, recurentele au solicitat „anularea deciziei ECHA, publicată la 30 martie 2010, prin care acrilamida era identificată drept o substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul nr. 1907/2006 și era inclusă în lista [de identificare a] substanțelor candidate” ( 6 ).

20.

La 5 noiembrie 2010, ECHA a invocat o excepție de inadmisibilitate a acțiunii care făcea obiectul cauzei T‑268/10. La 18 ianuarie 2011, ECHA a mai depus un memoriu suplimentar privind excepția de inadmisibilitate.

21.

Prin ordonanța atacată, pronunțată în cauza T‑1/10, Tribunalul a admis excepția de inadmisibilitate invocată de ECHA și, în consecință, a respins acțiunea recurentelor ca inadmisibilă. Tribunalul a mai dispus, pe de o parte, ca recurentele să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de ECHA și, pe de altă parte, a dispus ca Regatul Țărilor de Jos și Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată. În sfârșit, Tribunalul a obligat SNF la plata cheltuielilor de judecată aferente procedurii măsurilor provizorii.

22.

În speță, Tribunalul a apreciat, în esență, că la data depunerii cererii introductive, 4 ianuarie 2010, acrilamida nu era încă inclusă în lista de identificare a substanțelor candidate. Desigur, Comitetul statelor membre ajunsese la acea dată la un acord unanim privind identificarea acrilamidei drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită, iar directorul executiv al ECHA adoptase decizia de includere a acesteia în lista de identificare a substanțelor candidate. Intrarea în vigoare a acestei decizii nu era însă prevăzută decât pentru 13 ianuarie 2010 ( 7 ). În consecință, decizia atacată de recurente nu viza, la data introducerii acțiunii lor, să producă efecte juridice față de terți ( 8 ). Astfel, din moment ce lista de identificare a substanțelor candidate există doar pe site‑ul internet al ECHA, numai prin includerea în respectiva listă publicată pe site‑ul internet sus‑menționat actul de identificare a unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită ajunge să producă efecte de drept ( 9 ).

23.

Prin ordonanța atacată, pronunțată în cauza T‑268/10, Tribunalul a admis cauza de inadmisibilitate invocată cu titlu principal de ECHA în cadrul excepției de inadmisibilitate, întemeiată pe nerespectarea termenului de introducere a acțiunii și, în consecință, a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de recurente. Tribunalul a mai dispus, pe de o parte, ca recurentele să suporte propriile cheltuieli de judecată, precum și pe cele efectuate de ECHA și, pe de altă parte, a dispus ca Regatul Țărilor de Jos și Comisia Europeană să suporte propriile cheltuieli de judecată.

24.

În speță, Tribunalul a constatat că decizia atacată, respectiv decizia de identificare a acrilamidei drept substanță care îndeplinește criteriile prevăzute la articolul 57 din Regulamentul nr. 1907/2006 și de includere a acrilamidei în lista de identificare a substanțelor candidate ( 10 ), fusese publicată de ECHA pe site‑ul său internet la 30 martie 2010, în conformitate cu obligația care îi revine în temeiul articolului 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006 ( 11 ), și că termenul de introducere a acțiunii împotriva acesteia a expirat la 9 iunie 2010 ( 12 ). Întrucât acțiunea a fost introdusă la 10 iunie 2010, ea a fost, așadar, formulată tardiv ( 13 ) și, întrucât recurentele nu au invocat existența unui caz fortuit sau de forță majoră ( 14 ), acțiunea trebuia în consecință respinsă ca inadmisibilă ( 15 ).

25.

Tribunalul a avut de asemenea grijă să adauge, odată constatată tardivitatea acțiunii, că recurentele nu se puteau prevala de o eventuală eroare scuzabilă ( 16 ).

26.

Recurentele din cele două proceduri care s‑au aflat pe rolul Tribunalului au formulat recurs împotriva ordonanțelor atacate, prima, înregistrată la 6 decembrie 2011 sub numărul C‑625/11 P, împotriva ordonanței atacate, pronunțată în cauza T‑268/10, prin care acțiunea a fost declarată tardivă, a doua, înregistrată sub numărul C‑626/11 P, împotriva ordonanței atacate, pronunțată în cauza T‑1/10, prin care acțiunea a fost declarată prematură.

27.

Prin scrisorile depuse la 23 decembrie 2011, Regatul Țărilor de Jos, intervenient în susținerea ECHA în cele două cauze de pe rolul Tribunalului, și‑a menținut cererea de intervenție în cadrul celor două recursuri, fără însă a dori să adauge în scris elemente noi.

28.

Observațiile orale ale recurentelor și ale intimatei din recurs, precum și ale Comisiei au fost ascultate în ședința din 14 decembrie 2012, comună pentru cele două cauze, în cursul căreia au fost invitate să ia poziție cu privire la relevanța punctului 8 din Hotărârea din 19 septembrie 1985, Hoogovens Groep/Comisia ( 17 ) pentru recursul care face obiectul cauzei C‑626/11 P.

29.

În recursul care face obiectul cauzei C‑625/11 P, recurentele solicită Curții:

30.

ECHA solicită Curții:

31.

Comisia solicită Curții:

32.

În recursul care face obiectul cauzei C‑626/11 P, recurentele solicită Curții:

33.

ECHA solicită Curții:

34.

Comisia solicită Curții:

35.

Trebuie început prin a sublinia că validitatea articolului 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006, în măsura în care prevede că ECHA „publică” și „actualizează” pe pagina sa de internet lista de identificare a substanțelor candidate „de îndată ce s‑a adoptat o decizie privind includerea unei substanțe [pe lista menționată]”, nu a fost pusă în discuție în procedura în fața Tribunalului, astfel încât această problemă rămâne exclusă din dezbateri în prezentul recurs.

36.

Rămâne totuși în discuție faptul că această dispoziție care, după cum vom vedea, se situează obligatoriu în centrul aspectelor adresate prin cele două recursuri, întrucât ea definește evenimentul în raport cu care Tribunalul a declarat cele două acțiuni inadmisibile, pune o serie de probleme care, în opinia noastră, nu pot fi, cel puțin într‑o oarecare măsură, ignorate.

37.

Trebuie amintit în această privință că funcția publicării unui act al instituțiilor, al organelor, al oficiilor și al agențiilor Uniunii, care decurge din imperativul privind securitatea juridică, este mai întâi de a aduce la cunoștința celor interesați, în mod precis și exact, întinderea obligațiilor care le sunt impuse ( 18 ) dacă este cazul, precum și momentul de la care aceste obligații încep în mod normal ( 19 ) să își producă efectele juridice, astfel încât să le permită mai precis să adopte dispozițiile lor în consecință ( 20 ) și să beneficieze, eventual și în deplină cunoștință de cauză, de dreptul lor de a introduce o acțiune împotriva respectivului act.

38.

De asemenea, publicarea care răspunde exigențelor de ordin formal, a căror respectare este ea însăși supusă controlului Curții ( 21 ), permite totodată stabilirea în mod cert a datei de la care cei interesați sunt prezumați că au avut cunoștință de conținul actelor susceptibile să îi afecteze și, prin urmare, fără excepție ( 22 ), a datei de la care pot în mod cert și, prin urmare, trebuie să fie calculate termenele în care, în interesul securității situațiilor juridice, pot fi formulate acțiunile împotriva acestor acte, chiar și atunci când această publicare nu ar fi o condiție pentru aplicabilitatea lor.

39.

În opinia noastră, dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă garantat de articolul 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene impune de asemenea, în caz de dubiu sau de dificultate, să se aprecieze condițiile de admisibilitate a acțiunilor astfel încât să fie favorizată analiza lor pe fond și, în consecință, un acces la instanță propriu‑zis, întotdeauna sub rezerva drepturilor și a intereselor celorlalte părți din procedură. Această abordare trebuie, așadar, să determine instanța sesizată cu soluționarea unei acțiuni să se abțină să interpreteze dispozițiile care țin de termenele de introducere a unei acțiuni cu o rigoare excesivă și, în orice caz, să înlăture o interpretare ostilă admisibilității sale ( 23 ).

40.

Acesta este, de altfel, motivul pentru care, potrivit unei jurisprudențe constante, în mod normal data publicării efective a unui act este cea de la care încep să curgă termenele de introducere a unei acțiuni împotriva actului respectiv, chiar și în situația în care reclamantul ar fi avut cunoștință de conținutul său înainte de această publicare, data luării la cunoștință a unui act ca punct de plecare al termenului având un caracter subsidiar în raport cu data publicării sau cu data notificării actului ( 24 ).

41.

În aceste condiții, trebuie să se analizeze în continuare formalitatea specifică a „publicității”„deciziilor” de includere a substanțelor în lista de identificare a substanțelor candidate prin actualizarea respectivei liste pe site‑ul internet al ECHA, astfel cum prevede articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006, care trebuie în mod inevitabil confruntată cu „nota juridică” inserată de ECHA pe site‑ul său internet. Potrivit mențiunii calificate drept „disclaimer” de nota juridică amintită, ECHA declară, printre altele, „că își declină orice răspundere pentru informațiile care se găsesc pe [site‑ul său internet]”, precizând că nu „poate garanta că un document disponibil online reproduce cu exactitate un text adoptat oficial” ( 25 ). Se dovedește cel puțin dificil să nu se țină cont de acest „disclaimer” atunci când se face o apreciere a întinderii și a efectelor acestei formalități specifice de publicitate.

42.

Articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006 ar putea fi interpretat drept o dispoziție care prevede o anumită „publicitate” conținutului unei „decizii”, neidentificată în rest într‑un mod suficient de precis. În schimb, în lipsa unei dispoziții care să reglementeze această publicitate pe internet ( 26 ) și care să permită îndeosebi garantarea cu certitudine a datelor de postare online ( 27 ), precum și a autenticității, a integrității și a inalterabilității informațiilor postate online ( 28 ), această dispoziție nu poate fi asimilată unei „publicări” veritabile cu toate consecințele juridice care decurg din aceasta ( 29 ).

43.

Pentru ca un site internet să poată fi considerat în mod legal responsabil pentru asumarea obligației de publicare în sensul strict al termenului, trebuie să poată avea la bază fundamente tehnice de natură să garanteze ca un „disclaimer” precum cel aplicabil în cazul site‑ului internet al ECHA să fie în mod evident nenecesar, cel puțin pentru o parte a conținutului site‑ului respectiv ( 30 ).

44.

Pe de altă parte, trebuie subliniat că faptul că articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006 prevede această publicitate pentru deciziile care privesc includerea unei substanțe în lista de identificare a substanțelor candidate nu presupune neapărat că ea exclude orice măsură de publicare a respectivelor decizii, inclusiv pe internet. Consiliul de administrație al ECHA ar putea foarte bine, fără a încălca această dispoziție, să prevadă în regulamentul interior al ECHA, în virtutea competențelor care îi sunt conferite de articolul 78 din Regulamentul nr. 1907/2006, o obligație de publicare propriu‑zisă a deciziilor respective.

45.

Pentru a încheia aceste observații introductive, dorim să subliniem că, întrucât validitatea unei modalități de publicare precum cea prevăzută la articolul 59 alineatul (10) din Regulamentul nr. 1907/2006 nu intră în discuție în prezenta cauză, recursurile formulate de recurente nu trebuie apreciate în temeiul unor considerații de această natură. Cu toate acestea și ținând seama de importanța pe care o are publicarea respectivă, precum și data la care a survenit în cele două litigii, apreciem că aceste considerații trebuie să se regăsească în aprecierea de ansamblu a celor două recursuri.

46.

Recurentele invocă, în esență, un motiv unic, întemeiat pe o eroare în interpretarea Regulamentului nr. 1907/2006, care ar fi condus la o încălcare a dreptului lor la o protecție jurisdicțională efectivă.

47.

Mai exact, acestea reproșează Tribunalului că a decis că „includerea” efectivă a acrilamidei în lista de identificare a substanțelor candidate, astfel publicată pe site‑ul internet al ECHA, era singurul act de natură să producă efecte juridice față de terți în procedura prevăzută la articolul 59 din Regulamentul nr. 1907/2006, iar nu identificarea ei drept substanță care îndeplinește criteriile vizate la articolul 57 din Regulamentul nr. 1907/2006, astfel cum a fost concretizată și le‑a fost adusă la cunoștință prin comunicatul de presă publicat de ECHA la 7 decembrie 2009.

48.

ECHA, susținută de Regatul Țărilor de Jos și de Comisie, susține însă că Tribunalul a statuat în mod întemeiat că decizia Comitetului statelor membre de identificare a acrilamidei drept o substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită nu era decât o decizie preliminară, care nu era destinată să producă efecte juridice față de terți, publicarea listei de identificare a substanțelor candidate actualizată pe site‑ul internet al ECHA fiind singura de natură să producă astfel de efecte.

49.

Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, potrivit ordonanței atacate pronunțate în cauza T‑1/10, acțiunea recurentelor a fost respinsă ca inadmisibilă pentru simplul motiv că, la data introducerii ei, decizia atacată nu urmărea să producă efecte juridice față de terți ( 31 ). Astfel, după cum reiese în special din cuprinsul punctului 45 din această ordonanță, Tribunalul a considerat că decizia respectivă nu putea produce vreun efect înainte de intrarea în vigoare, prevăzută pentru 13 ianuarie 2010, a deciziei directorului executiv al ECHA prin care s‑a dat curs acordului unanim al Comitetului statelor membre de includere a acrilamidei în lista de identificare a substanțelor candidate publicată pe site‑ul internet al ECHA.

50.

Motivele ordonanței atacate pronunțate în cauza T‑1/10 sunt afectate de mai multe erori de drept.

51.

În această privință, trebuie mai întâi amintită decizia Curții potrivit căreia articolul 33 alineatul (3) CO ( 32 ), care prevedea formalitățile, și anume publicarea sau notificarea, de la care începeau să curgă termenele de introducere a unei acțiuni în anulare, nu se opune posibilității ca un reclamant să introducă o acțiune împotriva unui act de la momentul când actul a survenit, fără a aștepta publicarea sau notificarea lui.

52.

Dispozițiile articolului 263 al șaselea paragraf TFUE nu se opun nicidecum aplicării acestei jurisprudențe în cazul în speță.

53.

Dimpotrivă, din întreaga jurisprudență a Curții rezultă că dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă impune să se recunoască oricărui justițiabil dreptul de a introduce o acțiune în anulare împotriva unui act, cu condiția ca actul respectiv să urmărească producerea de efecte juridice față de terți și să fie, așadar, susceptibil să îl afecteze, iar persoana interesată să îndeplinească celelalte condiții de admisibilitate a acțiunii din momentul în care cunoaște autorul, conținutul și motivele actului respectiv, fără să i se poată opune caracterul prematur al acțiunii respective, chiar și atunci când actul ar trebui să facă încă obiectul unei publicări sau al unei notificări și, așadar, chiar înainte de îndeplinirea acestor eventuale formalități.

54.

Astfel, după cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, acțiunea în anulare trebuie să fie deschisă împotriva oricărui act al instituțiilor, al organelor, al oficiilor și al agențiilor Uniunii prin care se produc efecte juridice față de terți ( 33 ), mai precis efecte juridice obligatorii de natură să le afecteze interesele printr‑o modificare substanțială a situației lor juridice ( 34 ), efectele respective trebuind să fie apreciate în funcție de criterii obiective care țin tocmai de fondul actului respectiv ( 35 ), având eventual în vedere contextul adoptării sale ( 36 ).

55.

Prin urmare, din moment ce un act urmărește în mod clar și neechivoc ( 37 ), ținând cont de conținutul și de condițiile în care a survenit, să producă efecte juridice față de terți, el constituie, independent de publicarea sau de notificarea sa, un act atacabil în sensul articolului 263 TFUE.

56.

Publicarea unui act reprezintă, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență de asemenea constantă a Curții, o condiție de opozabilitate ( 38 ) care, din acest motiv, declanșează termenele de introducere a unei acțiuni împotriva acestuia. Deși publicarea unui act declanșează termenele de introducere a unei acțiuni la împlinirea cărora actul respectiv devine definitiv, ea nu constituie însă o condiție pentru nașterea dreptului la acțiune împotriva actului menționat.

57.

În speță, Tribunalul a constatat, pe de o parte, că actul de identificare a unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită, adoptat în urma procedurii menționate la articolul 59 din Regulamentul nr. 1907/2006, dădea naștere unor obligații juridice, printre care obligațiile de informare prevăzute la articolul 7 alineatul (2), la articolul 31 alineatul (1) litera (c) și alineatul (3) litera (b), precum și la articolul 33 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1907/2006 ( 39 ). Acesta a recunoscut pe de altă parte că organul ECHA însărcinat cu includerea unei substanțe în lista de identificare a substanțelor candidate nu dispunea de nicio marjă de manevră în legătură cu această includere din moment ce exista un acord unanim al Comitetului statelor membre ( 40 ).

58.

Tribunalul a concluzionat însă că actul de identificare a unei substanțe ca prezentând motive de îngrijorare deosebită nu urmărea să producă efecte juridice față de terți înainte de includerea substanței respective în lista de identificare a substanțelor candidate publicată pe site‑ul internet al ECHA ( 41 ) și, mai exact, anterior intrării în vigoare a deciziei directorului ECHA prin care s‑a dispus publicarea listei de identificare a substanțelor candidate ( 42 ). Acesta a concluzionat în mod formal că termenul de „introducere a acțiunii împotriva actului de identificare a unei substanțe drept substanță care prezintă motive de îngrijorare deosebită [...] nu poate curge decât de la «publicarea» listei [de identificare a] substanțelor candidate care conțin această substanță”.

59.

Așadar, data publicării efective a listei de identificare a substanțelor candidate pe site‑ul internet al ECHA și, mai precis, data actualizării acestei liste coincid cu data intrării în vigoare a deciziei menționate care a fost considerată de Tribunal punctul de plecare obligatoriu al termenelor de introducere a acțiunii în speță ( 43 ) și a stat la baza constatării caracterului prematur al acțiunii formulate de recurente.

60.

În acest fel, Tribunalul a fost în eroare atât cu privire la întinderea și efectele publicării actelor de drept al Uniunii, cât și cu privire la interpretarea noțiunii „act atacabil” în sensul articolului 263 TFUE.

61.

În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare în interpretarea dispozițiilor articolului 263 al șaselea paragraf TFUE atunci când a concluzionat că acțiunea în anulare formulată de recurente împotriva deciziei ECHA de înscriere a acrilamidei în lista de identificare a substanțelor candidate este prematură întrucât a fost introdusă anterior publicării listei menționate pe site‑ul internet al ECHA.

62.

Trebuie adăugat că, după cum au invocat, de altfel, atât Regatul Țărilor de Jos, cât și Comisia în procedura în fața Tribunalului, decizia directorului executiv al ECHA de includere a unei substanțe în lista substanțelor candidate trebuie considerată actul definitiv care încheie procedura prevăzută la articolul 59 din Regulamentul nr. 1907/2006.

63.

Publicarea, actualizată, a listei de identificare a substanțelor candidate pe site‑ul internet al ECHA este doar o operațiune materială care permite aducerea la cunoștința celor interesați a deciziei definitive a ECHA ( 44 ), chiar dacă această operațiune condiționează în speță opozabilitatea deciziei menționate față de persoanele interesate și fixează data de la care încep să curgă termenele de decădere privind acțiunile împotriva acestei decizii.

64.

În sfârșit, în lipsa oricărui alt mod de informare oficială cu privire la includerea unei substanțe în lista de identificare a substanțelor candidate, cum ar fi publicarea deciziei directorului executiv al ECHA sau chiar notificarea sa părților interesate care au prezentat informații menționate la articolul 59 alineatul (4) din Regulamentul nr. 1907/2006, admisibilitatea unei acțiuni introduse de aceste părți de îndată ce au luat la cunoștință despre o astfel de includere este cu atât mai justificată.

65.

Ordonanța atacată pronunțată în cauza T‑1/10 trebuie să fie, așadar, anulată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la celelalte motive și argumente invocate de părți și în special cu privire la celelalte cauze de inadmisibilitate invocate de ECHA în cadrul excepției de inadmisibilitate ridicate. În această privință, trebuie subliniat că, dacă Tribunalul ar trebui să constate admisibilitatea acțiunii formulate de recurente, această constatare ar determina în mod automat inadmisibilitatea, pe motiv de litispendență, a acțiunii introduse de recurente în cauza T‑268/10, care face obiectul recursului în cauza C‑625/11 P pe care îl vom examina în continuare, în măsura în care acest recurs este admis, iar cauza este trimisă spre rejudecare la Tribunal.

66.

Recurentele invocă, în esență, un motiv unic, întemeiat pe faptul că Tribunalul ar fi săvârșit o eroare în interpretarea articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, precum și a jurisprudenței referitoare la termenele de introducere a unei acțiuni, care a condus la încălcarea dreptului lor la o protecție jurisdicțională efectivă. Acestea susțin că termenul de 14 zile prevăzut de această dispoziție trebuie aplicat în cazul oricărui act publicat, indiferent de modalitatea de publicare, iar nu doar în cazul actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

67.

În schimb ECHA, susținută pe deplin de Regatul Țărilor de Jos, apreciază că termenul de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu poate fi aplicat în cazul unui act publicat pe internet. Întrucât reglementările Uniunii referitoare la termenele de introducere a unei acțiunii sunt de strictă aplicare, domeniul de aplicare al acestei dispoziții nu poate fi extins în lipsa unei modificări a regulamentului de procedură amintit decât dacă se încalcă principiul securității juridice. ECHA mai insistă în această privință pe diferența dintre publicarea pe internet și publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

68.

La rândul ei, Comisia subliniază că recurentele se limitează, în recursul formulat, să denunțe tratamentul discriminatoriu sau arbitrar la care ar fi fost supuse. Or, după cum a constatat Tribunalul la punctul 38 din ordonanța atacată pronunțată în cauza T‑268/10, termenul de prescripție aplicat în speță recurentelor, dat fiind că nu ține cont de termenul de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, se aplică fără excepție tuturor părților aflate în aceeași situație precum recurentele.

69.

Cu titlu introductiv, trebuie subliniat că, potrivit ordonanței atacate pronunțate în cauza T‑268/10, Tribunalul a respins acțiunea formulată de recurente ca inadmisibilă pentru decădere, motivând că termenul de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură nu putea fi aplicat, dincolo de textul articolului, actelor care, la fel ca actul atacat în speță, nu sunt publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, ci exclusiv pe internet ( 45 ), precizând că nu se putea accepta în speță nicio eroare scuzabilă ( 46 ).

70.

Motivele ordonanței atacate pronunțate în cauza T‑268/10 sunt de asemenea afectate de erori de drept.

71.

Trebuie subliniat că Regulamentul de procedură al Tribunalului nu cuprinde, ca de altfel nici Regulamentul de procedură al Curții ( 47 ), dispoziții echivalente cu cele ale articolului 102 alineatul (1), care să privească în mod particular publicarea actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii pe internet.

72.

Într‑un mod mai general, trebuie constatat că reglementarea Uniunii în legătură cu termenele de introducere a unei acțiuni nu conține nicio dispoziție privind publicarea pe internet a actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii, astfel încât Curtea trebuie să acopere această lacună garantând dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă ( 48 ) și respectând principiile generale de drept și, în plus, dispozițiile articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii ( 49 ), astfel cum a fost interpretat în lumina articolului 6 alineatul (1) și a articolului 13 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950.

73.

În această privință, din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( 50 ) rezultă în mod clar, astfel cum Curtea a avut ocazia să amintească ( 51 ), că dreptul de a se adresa în justiție, în cadrul căruia dreptul de acces la o instanță constituie un aspect particular, nu este unul absolut și este supus unor limite în ceea ce privește îndeosebi condițiile de admisibilitate ale unei acțiuni, printre care se numără instituirea unui termen de decădere ( 52 ).

74.

Cu toate acestea, trebuie amintit totodată că, deși justițiabilii trebuie să se aștepte ca normele privind admisibilitatea să fie aplicate, acestea trebuie să urmărească un scop legitim și să rămână proporționale și, prin urmare, să nu poată restrânge accesul acestora la o instanță într‑o măsură care ar aduce atingere esenței dreptului lor ( 53 ). Aplicarea acestor norme nu trebuie să îi împiedice să se prevaleze de o cale de atac disponibilă ( 54 ).

75.

Acestea sunt principiile în lumina cărora trebuie analizat dacă Tribunalul putea în mod întemeiat să refuze să ia în considerare termenul de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din regulamentul său de procedură și să declare, în consecință, decăderea recurentelor din dreptul de a formula acțiune, fără a le acorda beneficiul erorii scuzabile.

76.

În această privință, trebuie mai întâi observată ambiguitatea chiar a textului articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului dat fiind că această dispoziție începe prin a evoca publicarea actelor în general pentru ca, la final, să facă referire doar la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

77.

S‑ar putea, așadar, aprecia, contrar a ceea ce a statuat Tribunalul, că această dispoziție nu reglementează în mod specific doar calculul termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva „actelor publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene”, ci și, mai general, calculul termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva actelor publicate comparativ cu actele care sunt, printre altele, notificate. Precizarea referitoare la publicarea în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene ar fi așa‑zis ocazională, ea ar reprezenta o reminiscență a unei perioade în care internetul nu exista și în care publicarea unui act nu putea fi concepută decât într‑o ediție a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene scoasă obligatoriu în format hârtie.

78.

Simpla analiză textuală, intrinsecă, a acestei dispoziții din Regulamentul de procedură al Tribunalului nu poate fi însă considerată suficientă pentru a oferi un răspuns la problema de principiu astfel invocată prin această cauză și trebuie, potrivit jurisprudenței constante a Curții, să fie interpretată ținând cont de contextul în care se înscrie și de obiectivele pe care le urmărește ( 55 ).

79.

În speță, termenul de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului își are originea în necesitatea de a garanta tuturor justițiabililor din Uniunea Europeană același termen de introducere a unei acțiuni împotriva actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, calculat nu de la data ediției oficiale a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene, indicată în mod normal pe fiecare număr al acestuia, ci de la data la care se poate prezuma în mod rezonabil că Jurnalul Oficial al Uniunii Europene este efectiv disponibil în toate statele membre ale Uniunii. Mai mult, Curtea a avut ocazia să statueze că publicarea unei versiuni electronice a Jurnalului Oficial al Uniunii Europene nu poate fi considerată drept o formă suficientă de punere la dispoziție a legislației comunitare care să îi asigure opozabilitatea ( 56 ).

80.

Scopul acestui termen de 14 zile era, așadar, de a asigura, în considerarea chiar a funcției publicării sus‑menționate, egalitatea de tratament a tuturor justițiabililor din Uniune. În consecință, termenul constituie într‑un fel un termen forfetar latent, care garantează respectarea principiului general al egalității în dreptul Uniunii în privința acțiunilor în anulare.

81.

În consecință, simplul fapt că se prevede publicarea pe internet a unui act nu permite însă „ignorarea” termenului de 14 zile prevăzut la articolul 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului. Dimpotrivă, în lipsa unei dispoziții exprese care să reglementeze publicarea pe internet a actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii, este necesar să se interpreteze această dispoziție în sensul că termenul menționat trebuie, în vederea respectării principiului general al egalității și în lipsa unor cauze peremptorii contrare ( 57 ), să fie considerat aplicabil la calculul termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva tuturor actelor publicate ale instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii, indiferent de modalitatea de publicare avută în vedere.

82.

În orice caz și dincolo de această interpretare pro actione a dispozițiilor articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură al Tribunalului, acesta din urmă are obligația de a aprecia, în funcție de toate împrejurările speței, dacă există o eventuală eroare scuzabilă a recurentelor.

83.

Astfel, deși este adevărat că noțiunea „eroare scuzabilă” vizează împrejurări excepționale în care, printre altele, instituția implicată a adoptat un comportament de natură să provoace, prin el însuși sau într‑o măsură determinantă, o confuzie admisibilă în percepția unui justițiabil de bună‑credință și care dă dovadă de întreaga diligență cerută unei persoane normal informate ( 58 ), Curtea a mai avut însă grijă să precizeze ( 59 ) că ea nu putea fi limitată doar la această ipoteză și că putea rezulta din orice împrejurare excepțională ( 60 ).

84.

Tribunalul a statuat în speță că eroarea recurentelor se „întemeia pe o interpretare greșită fie a articolului 102 alineatul (2), fie a articolului 101 alineatul (1) [din Regulamentul de procedură al Tribunalului]”, dispoziții care nu ridică nicio dificultate de interpretare.

85.

Or, deși este adevărat că, în ordonanța citată de Tribunal ( 61 ), Curtea a statuat că reglementarea referitoare la termenele de introducere a unei acțiuni nu prezenta nicio dificultate specială de interpretare, totuși Curtea se referea doar la modalitățile de calcul al respectivelor termene. Nu se putea deduce doar pe baza acestei ordonanțe că problema calculului termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii publicate exclusiv pe internet era perfect clară și nu lăsa loc niciunei îndoieli rezonabile.

86.

Lipsa unor dispoziții exprese și a unei jurisprudențe specifice referitoare la modalitățile de calcul al termenelor de introducere a unei acțiuni împotriva actelor instituțiilor, ale organelor, ale oficiilor și ale agențiilor Uniunii publicate exclusiv pe internet ar fi trebuit, dimpotrivă, să determine Tribunalul să ia în considerare toate împrejurările din speță pentru a aprecia, în lumina dreptului la o protecție jurisdicțională efectivă, condițiile privind constatarea unei erori scuzabile.

87.

Ambiguitatea textului articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, împreună cu faptul că diligența cu care recurentele au crezut că ar putea să își valorifice dreptul la o cale de atac a fost sancționată printr‑o ordonanță pronunțată în aceeași zi în care acțiunea lor, declarată prematură, a fost respinsă ca inadmisibilă ar fi trebuit să determine Tribunalul să admită eroarea scuzabilă în prezenta cauză.

88.

În consecință, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept în interpretarea articolului 263 al șaselea paragraf TFUE și a articolului 102 alineatul (1) din Regulamentul de procedură atunci când a concluzionat că acțiunea în anulare formulată de recurente împotriva deciziei ECHA de înscriere a acrilamidei în lista de identificare a substanțelor candidate era tardivă și că această tardivitate nu constituia o eroare scuzabilă.

89.

Ordonanța atacată, pronunțată în cauza T‑268/10, trebuie să fie, așadar, anulată, iar cauza să fie trimisă spre rejudecare la Tribunal pentru ca acesta să se pronunțe cu privire la celelalte motive și argumente invocate de părți, reamintindu‑se totuși că acțiunea respectivă va trebui să fie respinsă ca inadmisibilă, pe motiv de litispendență, dacă acțiunea care face obiectul cauzei T‑1/10, trimisă spre rejudecare la Tribunal, ar trebui să fie declarată admisibilă.

90.

În consecință, propunem Curții să declare:

În cauza C‑625/11 P:

În cauza C‑626/11 P: