1. 

Prezenta cauză are ca obiect recursul formulat de Helena Rubinstein SNC și de L’Oréal SA (denumite în continuare „Helena Rubinstein” și „L’Oréal” și, împreună, „recurentele”) împotriva hotărârii Tribunalului prin care acesta a respins acțiunile formulate de recurente împotriva deciziilor Camerei întâi de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) (OAPI) prin care s-a declarat nulitatea mărcilor comunitare BOTOLIST și BOTOCYL, aparținând acestora.

2.

Situația de fapt și procedura în fața OAPI, astfel cum sunt descrise în hotărârea atacată, pot fi rezumate după cum urmează.

3.

La 6 mai 2002 și, respectiv, la 9 iulie 2002, Helena Rubinstein și L’Oréal au depus la OAPI o cerere de înregistrare a unei mărci comunitare în temeiul Regulamentului nr. 40/94, cu modificările ulterioare ( 2 ). Acestea au solicitat înregistrarea semnelor verbale BOTOLIST (Helena Rubinstein) și BOTOCYL (L’Oréal) pentru produse din clasa 3 în sensul Aranjamentului de la Nisa ( 3 ), printre care, în special, produse cosmetice precum creme, emulsii, loțiuni, geluri și pudre pentru față, corp și mâini. Mărcile comunitare BOTOLIST și BOTOCYL au fost înregistrate la 19 noiembrie 2003 și, respectiv, la 14 octombrie 2003. La 2 februarie 2005, Allergan, Inc. (denumită în continuare „Allergan”) a introdus la OAPI, cu privire la fiecare dintre mărcile menționate, câte o cerere de declarare a nulității întemeiată pe diverse mărci anterioare, figurative și verbale, comunitare și naționale, având ca obiect semnul BOTOX și care au fost înregistrate între 12 aprilie 1991 și 7 august 2003, printre altele, pentru produse din clasa 5 în sensul Aranjamentului de la Nisa, între care, din perspectiva datelor relevante pentru prezenta cauză, produse farmaceutice pentru tratamentul ridurilor. Cererile se întemeiau pe articolul 52 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul nr. 40/94 coroborat cu articolul 8 alineatul (1) litera (b) și cu articolul 8 alineatele (4) și (5) din același regulament. Prin deciziile din 28 martie 2007 (BOTOLIST) și din 4 aprilie 2007 (BOTOCYL), divizia de anulare a OAPI a respins cererile de declarare a nulității. La 1 iunie 2007, Allergan a formulat o cale de atac împotriva acestor decizii în temeiul articolelor 57-62 din Regulamentul nr. 40/94. Prin deciziile din 28 mai 2008 (BOTOLIST) și din 5 iunie 2008 (BOTOCYL), Camera întâi de recurs a OAPI a admis căile de atac formulate de Allergan, în măsura în care se întemeiau pe articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 (denumite în continuare „deciziile atacate”).

4.

Helena Rubinstein și L’Oréal au atacat la Tribunal deciziile menționate, solicitând anularea acestora. În susținerea acțiunilor formulate, recurentele au invocat două motive, primul, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, iar al doilea, pe încălcarea articolului 73 din același regulament. OAPI a depus un memoriu în răspuns în ambele acțiuni, solicitând respingerea acțiunilor și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Allergan nu s-a constituit parte în proces.

5.

Tribunalul a reunit cauzele și, prin Hotărârea din 16 decembrie 2010 (denumită în continuare „hotărârea atacată), a respins ambele acțiuni și a obligat recurentele la plata cheltuielilor de judecată ( 4 ). Hotărârea atacată a fost comunicată recurentelor și OAPI, precum și Allergan.

6.

Prin înscrisul depus la 2 martie 2011 la grefa Curții, Helena Rubinstein și L’Oréal au declarat recurs împotriva hotărârii menționate anterior. Recursul a fost comunicat OAPI și Allergan, care, în memoriile lor în răspuns, au solicitat respingerea acestuia, precum și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată. Reprezentanții recurentelor și cei ai Allergan, precum și agentul OAPI au fost ascultați în ședința din 11 ianuarie 2012.

7.

În susținerea recursului, recurentele invocă patru motive. Prin intermediul primului motiv, acestea invocă încălcarea articolului 52 alineatul (1) din Regulamentul nr. 40/94 coroborat cu articolul 8 alineatul (5) din același regulament. Prin intermediul celui de al doilea motiv, recurentele invocă încălcarea articolului 115 din Regulamentul nr. 40/94 și a normei 38 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95. Al treilea motiv se întemeiază pe încălcarea articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94. În sfârșit, prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele invocă încălcarea articolului 73 din Regulamentul nr. 40/94.

A –Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 coroborat cu articolul 52 din același regulament

8.

Articolul 52 din Regulamentul nr. 40/94, intitulat „Cauze de nulitate relativă”, prevede la alineatul (1) litera (a) că „[m]arca comunitară este declarată nulă, ca urmare a unei cereri depuse la Oficiu [...] atunci când există o marcă anterioară menționată la articolul 8 alineatul (2) și când se îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatul [...] (5) din prezentul articol [...]”. Articolul 8 din Regulamentul nr. 40/94, intitulat „Motive relative de refuz”, prevede la alineatul (5) că la opoziția titularului unei mărci anterioare „se respinge înregistrarea mărcii solicitate [...] în cazul în care este identică sau similară cu marca anterioară și în cazul în care este destinată să fie înregistrată pentru produse sau servicii care nu sunt similare celor pentru care este înregistrată marca anterioară, atunci când, în cazul unei mărci comunitare anterioare, aceasta este de notorietate [a se citi «se bucură de renume»] în cadrul Comunității și, în cazul unei mărci naționale anterioare, este de notorietate [a se citi «se bucură de renume»] în respectivul stat membru și în cazul în care utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcii solicitate ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau în cazul în care ar aduce atingere acestora”.

9.

Prin intermediul primului motiv, recurentele contestă hotărârea atacată în partea în care Tribunalul a constatat că mărcile anterioare se bucură de renume și a concluzionat că utilizarea fără un motiv întemeiat a mărcilor aparținând recurentelor generează un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau aduce atingere acestora. Motivul se împarte în patru aspecte.

10.

În cadrul primului aspect, recurentele susțin că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că și-a fundamentat analiza pe două mărci anterioare înregistrate în Regatul Unit, care nu ar fi fost luate în considerare de camera de recurs. În opinia recurentelor, camera de recurs s-ar fi bazat numai pe marca comunitară verbală și figurativă înregistrată la 12 februarie 2002 cu numărul 2015832 (denumită în continuare „marca comunitară anterioară” sau „marca comunitară BOTOX”). OAPI interpretează acest aspect drept o invocare a unei denaturări a situației de fapt, care însă nu ar rezulta din înscrisurile din dosar. De asemenea, OAPI subliniază că recurentele nu au arătat modul în care alegerea mărcilor anterioare care trebuiau luate în considerare ar avea un impact asupra soluționării litigiului. Potrivit Allergan, acest aspect este nefondat, întrucât rezultă din deciziile atacate că camera de recurs s-a bazat pe ansamblul drepturilor anterioare invocate în susținerea cererilor de declarare a nulității.

11.

Acest aspect se îndreaptă împotriva punctelor 38-40 din hotărârea atacată. La punctul 38, Tribunalul subliniază, cu titlu introductiv, că cererile de declarare a nulității formulate la OAPI se fondează pe mai multe mărci comunitare și naționale, figurative și verbale, care cuprind semnul BOTOX, înregistrate aproape în totalitate anterior depunerii cererilor de înregistrare a mărcilor BOTOLIST și BOTOCYL. Tribunalul precizează că toate aceste mărci, iar nu numai marca comunitară anterioară, constituie drepturile anterioare invocate de societatea care a formulat cererea de declarare a nulității. La punctul 39, Tribunalul observă că camera de recurs s-a distanțat „implicit, dar în mod necesar” de abordarea diviziei de anulare, care și-ar fi întemeiat deciziile numai pe marca comunitară anterioară. Potrivit Tribunalului, orientarea camerei de recurs este ilustrată de faptul că, în deciziile atacate, aceasta nu s-a referit la elementul figurativ al mărcii comunitare anterioare. La punctul 40 din hotărârea atacată, Tribunalul a arătat că s-ar fi limitat să ia în considerare, dintre diversele drepturi anterioare invocate, două mărci înregistrate în Regatul Unit ( 5 ) și a justificat alegerea sa prin constatarea faptului că cea mai mare parte din elementele de probă depuse de Allergan priveau teritoriul statului membru menționat.

12.

Cu titlu introductiv, observăm că definiția drepturilor anterioare care trebuie luate în considerare pentru a aprecia îndeplinirea în cauză a condiției renumelui, prevăzută la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, nu este lipsită de efecte în ceea ce privește rezultatul acestei analize. Astfel, marca comunitară BOTOX, despre care recurentele afirmă că ar constitui singurul drept anterior luat în considerare de camera de recurs, a fost înregistrată cu numai câteva luni înainte de depunerea cererilor de înregistrare a mărcilor BOTOCYL și BOTOLIST ( 6 ). Prin urmare, dovada faptului că marca menționată dobândise renume la data acestei depuneri nu este atât de simplă ca în cazul mărcilor naționale luate în considerare de Tribunal ( 7 ).

13.

Acestea fiind spuse, observăm că argumentele prezentate de recurente în cadrul aspectului analizat se limitează la afirmații categorice, lipsite de orice element care ar putea confirma teza susținută de recurente, potrivit căreia camera de recurs, la fel ca divizia de anulare, și-ar fi întemeiat analiza numai pe marca comunitară anterioară. Pe de altă parte, această teză pare să fie contrazisă sau cel puțin pare să nu fie susținută de textul deciziilor atacate, în care camera de recurs se referă în mod general la „marca BOTOX” pentru a desemna ansamblul drepturilor invocate de Allergan. În opinia noastră, aceasta rezultă în mod suficient de clar din cuprinsul punctului 3 din deciziile atacate, în care, după ce enumeră mărcile comunitare și naționale invocate de Allergan, camera de recurs expune argumentele susținute de aceasta din urmă, referindu-se la „marca BOTOX” ca incluzând înregistrările naționale, comunitare și internaționale ( 8 ). În continuare, în cuprinsul deciziilor, camera de recurs se referă în mod constant la „marca BOTOX” atât atunci când prezintă argumentele Allergan, cât și atunci când dezvoltă propriul raționament (a se vedea, de exemplu, punctul 34 din Decizia Helena Rubinstein și punctul 35 din Decizia L’Oréal). În plus, la punctul 23 din deciziile menționate, camera de recurs afirmă că „la marque contestée […] est à comparer avec la marque BOTOX, enregistrée sous différentes versions (verbale, figurative, accompagnée de la légende «Botulinum Toxin»)”. Or, o astfel de afirmație contrazice cele susținute de recurente, și anume că atât camera de recurs, cât și divizia de anulare au luat în considerare numai marca comunitară înregistrată cu numărul 2015832, întrucât aceasta este în același timp o marcă verbală și o marcă figurativă și nu este însoțită de nicio legendă. La acest punct al deciziilor atacate, camera de recurs se referă în mod clar la ansamblul drepturilor invocate de Allergan, iar nu numai la marca menționată de recurente. În sfârșit, astfel cum au subliniat atât OAPI, cât și Allergan, împrejurarea că în aprecierea similitudinii mărcilor în conflict Tribunalul nu ar fi luat în considerare în niciun mod elementul figurativ al mărcii comunitare se opune tezei recurentelor.

14.

Având în vedere considerațiile de mai sus, apreciem că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

15.

Prin intermediul celui de al doilea aspect recurentele susțin că Tribunalul ar fi săvârșit mai multe erori de drept atunci când a concluzionat că s-a făcut dovada renumelui mărcilor anterioare. Aceste critici – a căror admisibilitate sau temeinicie este contestată de OAPI și de Allergan, pe baza unor argumente în mare parte convergente – sunt examinate în continuare separat.

16.

În primul rând, recurentele subliniază că, deși nu se contestă de părți că publicul relevant este constituit din utilizatorii actuali sau potențiali ai terapiei BOTOX și din profesioniștii din domeniul sănătății, Tribunalul nu a apreciat renumele mărcilor anterioare separat pentru fiecare dintre aceste două categorii.

17.

În această privință, trebuie precizat, mai întâi, că, astfel cum a constatat Tribunalul la punctul 26 din hotărârea atacată, părțile sunt de acord în ceea ce privește faptul că, în speță, publicul relevant ar fi constituit din publicul larg (și, prin urmare, contrar celor susținute de recurente, nu numai din utilizatorii actuali sau potențiali ai tratamentelor cu BOTOX) și din profesioniștii din domeniul sănătății. În aceste condiții, critica formulată de reclamante nu pare să fie admisibilă, în special din considerentul evident, împărtășit de OAPI și de Allergan, că, întrucât categoria profesioniștilor din domeniul sănătății face parte din categoria generală a publicului larg, nu era necesară o apreciere separată a renumelui mărcilor anterioare pentru fiecare categorie în parte. În orice caz, contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a menținut o astfel de distincție atunci când, examinând probele depuse de Allergan în susținerea cererii sale de declarare a nulității, a analizat separat probele prin care se urmărea demonstrarea renumelui mărcilor anterioare în rândul publicului larg (acoperirea mediatică în presa generală) și cele prin care se urmărea, în schimb, demonstrarea acestui renume în rândul unor cercuri medicale de specialitate (activitate promoțională prin publicarea de articole în reviste de specialitate).

18.

În al doilea rând, recurentele susțin că hotărârea atacată, la fel ca deciziile atacate, nu cuprinde nicio constatare referitoare la teritoriul cu privire la care a fost apreciat renumele mărcilor BOTOX.

19.

Și această critică este nefondată în fapt. Contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a precizat, la punctele 40 și 41 din hotărârea atacată, că cerințele prevăzute la articolul 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 ar fi fost examinate în lumina percepției consumatorilor din Regatul Unit, acesta fiind teritoriul cu privire la care Allergan a depus majoritatea probelor.

20.

În al treilea rând, recurentele reproșează Tribunalului săvârșirea a numeroase erori în evaluarea elementelor de probă prezentate în vederea constatării renumelui mărcilor anterioare. Înainte de a trece la examinarea fiecărei critici în parte, este util să subliniem că, în hotărârea atacată, Tribunalul a examinat separat elementele de probă menționate în scopul de a răspunde la diversele argumente prin intermediul cărora recurentele contestau admisibilitatea, pertinența sau forța probantă a acestora. Cu toate acestea, astfel cum subliniază în mod corect OAPI și Allergan, reiese în mod clar din hotărârea atacată că concluziile deduse de Tribunal cu privire la renumele mărcilor anterioare se întemeiază pe aprecierea de ansamblu a acestor elemente, astfel încât, chiar și în cazul în care Curtea ar trebui să considere fondate anumite argumente susținute de recurente în legătură cu unele dintre aceste elemente, aceasta nu ar invalida în mod obligatoriu concluziile menționate, fiind necesară în plus determinarea, în cadrul aprecierii globale efectuate de Tribunal, a ponderii elementului de probă care trebuie respins. Or, în cuprinsul recursului nu se face referire la o astfel de determinare.

21.

În această privință, trebuie observat, cu titlu introductiv, că o mare parte din criticile formulate de recurente urmărește, în esență, să determine o reexaminare a elementelor de probă care, cu excepția cazului denaturării acestor elemente, nu este de competența Curții în cadrul unei proceduri de recurs ( 9 ). Chiar și numai pentru acest motiv, în opinia noastră, argumentele care urmăresc contestarea forței probante a datelor privind volumul vânzărilor din Regatul Unit de produse acoperite de mărcile anterioare (punctele 46 și 47 din hotărârea atacată), pe de o parte, și a articolelor publicate în reviste științifice (punctele 48 și 49 din hotărârea atacată), pe de altă parte, sunt inadmisibile.

22.

În ceea ce privește proba analizată de Tribunal la punctele 50-54 din hotărârea atacată, constând în anumite articole publicate în revistele Newsweek și The International Herald Tribune, recurentele susțin că, pentru a evita riscul denaturării sale, aceasta trebuia să fie însoțită și de alte elemente, precum, în special, „aria de distribuție” a revistelor menționate. De asemenea, recurentele invocă denaturarea probei în ceea ce privește studiul de piață realizat în lunile septembrie și octombrie în Regatul Unit și depus de Allergan ca anexă la acțiunile în fața camerei de recurs a OAPI. Mai precis, recurentele contestă relevanța acestui studiu în lipsa elementelor pe care Allergan trebuia să le furnizeze cu privire la capacitatea datelor cuprinse în studiul respectiv de a oferi indicii în legătură cu situația existentă la data depunerii cererilor de înregistrare a mărcilor atacate. În sfârșit, recurentele invocă o distorsionare a faptelor pentru a contesta relevanța probei constând în introducerea termenului BOTOX în mai multe dicționare publicate în Regatul Unit, examinată la punctele 55 și 56 din hotărârea atacată.

23.

În ceea ce privește ansamblul criticilor expuse la punctul precedent, amintim că, potrivit unei jurisprudențe consacrate, o denaturare trebuie să reiasă în mod evident din înscrisurile din dosar, fără a fi necesară o nouă apreciere a faptelor și a probelor ( 10 ). În prezenta cauză, departe de a răspunde cerințelor stricte privind sarcina probei impuse în ceea ce privește constatarea existenței unei denaturări a elementelor de probă sau a unei distorsionări a faptelor de către Tribunal, argumentele prezentate de recurente în cererea de recurs se limitează la afirmații generale și necircumstanțiate, astfel încât poate fi pusă la îndoială însăși admisibilitatea lor, din cauza neîndeplinirii cerințelor privind claritatea și precizia care trebuie să caracterizeze expunerea motivelor de recurs.

24.

În sfârșit, recurentele contestă relevanța deciziei din 26 aprilie 2005 a United Kingdom Intellectual Property Office, pronunțată în cadrul unei proceduri inițiate de Allergan în scopul de a obține anularea înregistrării mărcii BOTOMASK pentru produse cosmetice în Regatul Unit. Recurentele consideră că în litigiul dintre ele, pe de o parte, și Allergan, pe de altă parte, nu poate fi utilizată ca element de probă o decizie pronunțată într-o procedură distinctă, desfășurată între alte părți. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că s-a bazat pe această decizie.

25.

Considerăm că această critică trebuie respinsă ca nefondată. Astfel, cu toate că, potrivit unei jurisprudențe constante, Tribunalul nu este ținut de conținutul deciziilor organelor jurisdicționale sau administrative naționale, nu este mai puțin adevărat că, atunci când părțile furnizează astfel de decizii, constatările cuprinse în acestea, dacă sunt relevante, pot fi luate în considerare ca un element de probă care urmează să fie apreciat în mod liber de Tribunal în cadrul analizei efectuate de acesta cu privire la situația de fapt. Împrejurarea că este vorba despre decizii pronunțate în cadrul unor proceduri desfășurate între părți diferite și având un obiect diferit de acela al procedurii pendinte în fața Tribunalului este nerelevantă în această privință. De asemenea, observăm că, astfel cum reiese din cuprinsul punctului 58 din hotărârea atacată, recurentele nu au formulat nici în fața OAPI, nici în fața Tribunalului vreun argument prin care ar fi contestat corectitudinea constatărilor din cuprinsul deciziei United Kingdom Intellectual Property Office în cauză. Recurentele nu contestă nici în prezenta procedură caracterul corect al interpretării date de Tribunal conținutului deciziei menționate.

26.

Având în vedere cele ce precedă, considerăm că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins în totalitate.

27.

Prin intermediul celui de al treilea aspect al primului motiv, recurentele contestă concluzia cuprinsă în hotărârea atacată, potrivit căreia publicul relevant stabilește o legătură între mărcile anterioare BOTOX și mărcile BOTOLIST și BOTOCYL, ale căror titulare sunt. În special, această legătură nu poate să se fondeze pe elementul comun „BOT” sau „BOTO”, din moment ce este vorba despre un element descriptiv care face trimitere la toxina botulinică. Recurentele revendică dreptul de a include în marca lor acest element, utilizat în mod generic pentru a desemna toxina în cauză, fără să fie acuzate însă din acest motiv de intenția de a stabili o legătură între marca lor și mărcile aparținând Allergan.

28.

În măsura în care au ca scop obținerea unei constatări din partea Curții cu privire la caracterul pretins descriptiv al mărcii BOTOX sau al componentelor sale, argumentele prezentate de recurente sunt totuși inadmisibile, întrucât implică o apreciere a faptelor din partea Curții. În schimb, argumentul potrivit căruia recurentele ar putea utiliza în mod legitim în mărcile lor un element comun cu cel cuprins într-o marcă diferită, în cazul în care acest element ar avea caracter descriptiv, ridică o problemă de drept. Cu toate acestea, argumentul menționat se bazează pe susținerea că elementul BOT sau elementul BOTO, comun mărcilor recurentelor și mărcilor anterioare, are într-adevăr un caracter descriptiv, susținere care nu numai că nu este confirmată în hotărârea atacată ( 11 ), ci a fost contrazisă expres în deciziile atacate ( 12 ) și asupra căreia, după cum am menționat anterior, Curtea nu are competența să revină.

29.

Având în vedere cele ce precedă, în opinia noastră, al treilea aspect al primului motiv trebuie de asemenea respins.

30.

În cadrul primului motiv, recurentele contestă, în sfârșit, motivele expuse la punctele 87 și 88 din hotărârea atacată, cu privire la „efectele utilizării” mărcilor atacate. Înainte de a expune conținutul acestor critici, trebuie amintite pe scurt principiile pe care se fondează, în stadiul actual al jurisprudenței, protecția mărcilor care se bucură de renume, în special așa-numita situație de „parazitism”, acesta fiind aspectul relevant în cauză.

31.

Din perspectiva aspectelor relevante pentru prezenta cauză, aceste principii au fost stabilite de Curte în trei hotărâri preliminare care au făcut obiectul cauzelor Intel, L’Oréal și Interflora ( 13 ), pronunțate în contextul interpretării articolului 4 alineatul (4) litera (a) și a articolului 5 alineatul (2) din Directiva 89/104, care cuprind, după cum se știe, dispoziții analoge celor ale articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94. Astfel cum se va vedea mai bine în cele ce urmează, împrejurările prezentei cauze nu necesită o analiză detaliată a acestor hotărâri, nici examinarea fondului alegerilor făcute de Curte, alegeri care au fost criticate în special în doctrina din Regatul Unit, considerându-se că erau excesiv de favorabile titularilor mărcilor de renume ( 14 ). Este suficient să amintim aici, la nivel general, că în aceste hotărâri Curtea a precizat că cerința specifică a protecției acordate mărcilor de renume de dispozițiile Directivei 89/104, menționate anterior, „constă în utilizarea fără motive întemeiate a mărcii ulterioare, prin care se obțin sau s-ar obține foloase necuvenite din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare ori care aduce sau ar aduce atingere acestora ( 15 ). Potrivit Curții, atingerea adusă mărcii anterioare este „consecința unui anumit grad de similitudine între [aceasta din urmă] și [marca] ulterioar[ă], din cauza căreia publicul vizat realizează o asociere între aceste două mărci, cu alte cuvinte, stabilește o legătură între acestea, chiar dacă nu le confundă” ( 16 ). Existența unei astfel de legături în percepția publicului vizat constituie o condiție necesară, însă insuficientă, ca atare, pentru a conduce la concluzia că sunt îndeplinite condițiile pentru protecția acordată mărcilor de renume ( 17 ). În plus, este necesar ca titularul mărcii anterioare să dovedească faptul că utilizarea semnului sau a mărcii ulterioare „ar genera un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare sau ar aduce atingere acestora”. În acest scop, titularul mărcii anterioare nu este obligat să demonstreze existența unei atingeri efective și actuale, ci, mai curând, „existența elementelor care permit stabilirea unui risc serios ca o astfel de atingere să se producă în viitor” ( 18 ). Atunci când titularul mărcii anterioare a reușit să demonstreze aceste împrejurări, revine titularului mărcii ulterioare obligația de a demonstra că utilizarea acestei mărci este întemeiată ( 19 ).

32.

În ceea ce privește mai exact noțiunea „profit necuvenit obținut din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii” (denumită și „parazitism” sau „free-riding”), Curtea a precizat, în Hotărârea L’Oréal, că această noțiune se referă nu atât la atingerea adusă mărcii, ci mai curând la „profitul pe care terțul îl obține din utilizarea semnului identic sau similar”. În opinia Curții, aceasta include în special „cazurile în care, datorită transferului de imagine a mărcii sau a transferului caracteristicilor proiectate de marcă asupra produselor desemnate prin semnul identic sau similar, există o exploatare vădită în contextul mărcii de renume”. De aici rezultă că „profitul obținut de un terț din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii se poate dovedi necuvenit, chiar dacă utilizarea semnului identic sau similar nu aduce atingere nici caracterului distinctiv, nici renumelui mărcii sau în general titularului acesteia” ( 20 ). Curtea a clarificat în continuare, începând deja cu Hotărârea Intel, că, pentru a stabili dacă prin utilizarea semnului se obține un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii, trebuie efectuată o apreciere globală care să țină seama de toți factorii relevanți din cauză, printre care figurează în special intensitatea renumelui și gradul caracterului distinctiv al mărcii, gradul de similitudine dintre mărcile în litigiu, precum și natura și gradul de asemănare ale produselor sau ale serviciilor vizate ( 21 ). În ceea ce privește intensitatea renumelui și a gradului caracterului distinctiv al mărcii, Curtea a precizat că cu cât caracterul distinctiv și renumele acestei mărci sunt mai importante, cu atât existența unei atingeri va fi admisă cu mai multă ușurință ( 22 ) și că cu cât evocarea mărcii anterioare provocată de semn este mai imediată și mai puternică, cu atât este mai mare riscul ca prin utilizarea actuală sau viitoare a semnului să se obțină un profit necuvenit din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii anterioare ori să se aducă atingere acestora ( 23 ). În cadrul unei astfel de aprecieri globale, poate fi luată în considerare, dacă este cazul, și existența unui risc de diluare sau de alterare a mărcii ( 24 ). În sfârșit, Curtea a precizat că atunci când dintr-o astfel de apreciere globală rezultă că „un terț încearcă, prin utilizarea unui semn similar unei mărci de renume, să se situeze în contextul imaginii acesteia pentru a beneficia de puterea sa de atracție, de reputația și de prestigiul acesteia, precum și să exploateze, fără nicio compensație financiară și fără a trebui să facă eforturi proprii în această privință, efortul comercial al titularului mărcii pentru a crea și pentru a menține imaginea acestei mărci, profitul care rezultă din utilizarea menționată trebuie să fie considerat ca fiind obținut în mod neloial din caracterul distinctiv sau din renumele mărcii respective” ( 25 ). În Hotărârea Interflora, Curtea a confirmat principiile expuse mai sus ( 26 ). Curtea a subliniat în special că profitul descris mai sus trebuie să fie considerat ca fiind obținut în mod necuvenit atunci când lipsește un „motiv întemeiat” în sensul dispozițiilor relevante ale Directivei 89/104 ( 27 ). În ceea ce privește situația de fapt supusă analizei Curții de instanța de trimitere, având ca obiect un anunț publicitar accesibil pe internet pornind de la un cuvânt-cheie care corespunde unei mărci de renume, Curtea a reținut că atunci când, fără să ofere o simplă imitație a produselor sau a serviciilor titularului acestei mărci ( 28 ), fără să cauzeze o diluare sau o alterare și, în sfârșit, fără să aducă atingere funcțiilor mărcii respective, publicitatea afișată propune o alternativă în raport cu produsele sau cu serviciile titularului mărcii de renume, trebuie să se conchidă că o asemenea utilizare se înscrie în cadrul unei concurențe sănătoase și loiale în sectorul produselor sau al serviciilor în cauză și, prin urmare, este realizată pentru un „motiv întemeiat” în sensul dispozițiilor menționate anterior ( 29 ).

33.

La punctele din hotărârea atacată care fac obiectul criticilor formulate în cadrul aspectului în discuție, Tribunalul, după ce a caracterizat drept „lapidară” motivarea deciziilor camerei de recurs în ceea ce privește existența unei atingeri în sensul articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94 (punctul 87), a subliniat că această problemă „a făcut obiectul a numeroase argumente în cursul procedurii administrative și a celei desfășurate în fața Tribunalului”. În continuare, Tribunalul a precizat că Allergan „a afirmat că atât marca BOTOLIST, cât și marca BOTOCYL, înregistrate împreună de grupul L’Oréal, intenționează în mod efectiv să profite de caracterul distinctiv și de renumele dobândit de BOTOX în domeniul tratamentului ridurilor, ceea ce va avea ca efect diminuarea valorii acestei mărci”. Potrivit Tribunalului, „aceste riscuri sunt suficient de serioase și de reale pentru a justifica aplicarea articolului 8 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94”. Tribunalul a amintit în continuare că, în cursul ședinței, recurentele au recunoscut că, deși produsele lor nu conțineau toxina botulinică, acestea intenționau totuși să profite de imaginea asociată acestui produs, integrată în marca BOTOX, marcă unică în această privință” ( 30 ) (punctul 88).

34.

Punctul 80 din hotărârea atacată completează motivarea expusă la punctele 87 și 88. În cuprinsul acestuia, Tribunalul observă, cu titlu introductiv, că recurentele nu au prezentat niciun element în scopul de a demonstra că utilizarea mărcilor BOTOCYL și BOTOLIST are la bază un „motiv întemeiat” și că, întrucât motivul menționat constituie un mijloc de apărare, le revenea recurentelor sarcina să definească conținutul acestuia. Observăm de asemenea că recurentele nu au formulat nicio critică împotriva constatării privind neinvocarea unui „motiv întemeiat” și nici împotriva afirmației, de altfel conformă cu jurisprudența ( 31 ), potrivit căreia obligația de a demonstra existența unui astfel de motiv le revenea recurentelor ( 32 ). În consecință, problema dacă în speță există un motiv întemeiat pentru utilizarea mărcilor recurentelor nu se încadrează în obiectul prezentei cauze ( 33 ).

35.

Criticile formulate de recurente în cadrul aspectului în discuție au fost expuse extrem de succint în cererea de recurs. Acestea se limitează, în esență, să susțină lipsa unor probe cu privire la pretinsa intenție a acestora de a profita de caracterul distinctiv și de renumele mărcii BOTOX. Recurentele susțin de asemenea că Tribunalul a interpretat în mod greșit afirmațiile apărătorilor lor din cursul ședinței și că, deși mărcile lor puteau cuprinde, eventual, o referință la toxina botulinică, acestea nu intenționau să fie asociate cu marca BOTOX și nici nu puteau să aspire la o astfel de asociere, fiind vorba despre o marcă înregistrată pentru produse farmaceutice disponibile numai pe bază de prescripție medicală.

36.

Reiese din ansamblul motivelor hotărârii atacate că existența unei intenții de parazitare se deduce dintr-o serie de constatări care privesc, pe de o parte, alegerea recurentelor de a utiliza în mărcile lor un prefix care reproduce aproape în totalitate marca anterioară – alegere care, în opinia Tribunalului și, anterior acestuia, în opinia camerei de recurs ( 34 ), nu se poate justifica cu intenția de a face trimitere la toxina botulinică, care, de altfel, nu face parte din compoziția produselor acoperite de mărcile atacate ( 35 ) – și, pe de altă parte, caracteristicile mărcii anterioare, și anume caracterul distinctiv pronunțat al acesteia, datorat inclusiv unicității sale, și renumele său de largă răspândire. Contrar celor susținute de recurente, Tribunalul a efectuat, așadar, în conformitate cu jurisprudența Curții, amintită mai sus, o apreciere globală a elementelor relevante în cauză. În aceste condiții, argumentul recurentelor potrivit căruia constatarea existenței unei intenții de parazitare nu este susținută de niciun element de probă este nefondat. În ceea ce privește elementele pe care se bazează o astfel de constatare, având în vedere natura lor factuală ( 36 ), acestea nu pot să facă obiectul unui control din partea Curții.

37.

Întemeindu-se numai pe deciziile camerei de recurs, recurentele contestă pertinența referinței la „particularitatea” și la „unicitatea” mărcii BOTOX, care, în opinia lor, constituie elemente relevante în situația diluării mărcii, iar nu în cea de parazitism. În măsura în care trebuie să se considere că această critică se extinde la hotărârea atacată, în care Tribunalul se referă de asemenea la aceste elemente și la riscul unei „pierderi a valorii mărcii” (punctul 88), aceasta trebuie respinsă. Astfel cum s-a văzut mai sus, Curtea a avut deja ocazia să precizeze că riscul unui prejudiciu adus caracterului distinctiv sau renumelui mărcii, deși nu constituie o condiție necesară pentru existența parazitismului, constituie, atunci când este prezent, un element care trebuie luat în considerare la constatarea existenței unui profit necuvenit.

38.

Având în vedere considerațiile de mai sus, în opinia noastră, al patrulea aspect al primului motiv trebuie, de asemenea, respins.

39.

Având în vedere ansamblul considerațiilor de mai sus, apreciem că primul motiv trebuie respins în totalitate.

40.

Potrivit articolului 115 alineatul (5) din Regulamentul nr. 40/94, actul de opoziție și cererea de decădere sau de declarare a nulității se depun în una dintre limbile OAPI.

41.

Norma 38 alineatul (2) din Regulamentul nr. 2868/95 prevede că atunci când dovezile furnizate în sprijinul cererii nu sunt redactate în limba procedurii de decădere sau de declarare a nulității, solicitantul trebuie să prezinte o traducere în această limbă în termen de două luni de la depunerea dovezilor. Dispozițiile privind aceste proceduri nu precizează consecințele nerespectării acestei obligații. În schimb, în ceea ce privește procedura de opoziție, norma 19 alineatul (4) din Regulamentul nr. 2868/95, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 1041/2005 ( 38 ), prevede că „Oficiul nu ține seama de prezentările sau documentele scrise sau de părți ale acestora care nu au fost prezentate sau care nu au fost traduse în limba de procedură, în termenul stabilit de Oficiu”.

42.

Recurentele consideră că, prin faptul că a confirmat admisibilitatea ca probe a unor articole publicate în limba engleză în presa de specialitate și în cea generală și netraduse în limba franceză, adică în limba de procedură, precum și prin faptul că s-a bazat pe aceste documente, Tribunalul ar fi încălcat articolul 115 din Regulamentul nr. 40/94 și norma 38 din Regulamentul nr. 2868/95. OAPI răspunde că, contrar celor prevăzute în norma 19 din Regulamentul nr. 2868/95 în ceea ce privește procedura de opoziție, norma 38 alineatul (2) din același regulament nu prevede nicio sancțiune în cazul în care solicitantul care introduce cererea de decădere sau de declarare a nulității nu prezintă traducerea în limba de procedură a documentelor furnizate ca probă. Potrivit OAPI, aceste documente sunt, prin urmare, admisibile, cu condiția să nu se fi solicitat, din oficiu sau de către o parte, traducerea într-un anumit termen stabilit și aceasta să nu fi fost depusă sau să nu fi fost depusă în termen util. OAPI, susținută în ce privește acest aspect de Allergan, subliniază în plus că lipsa traducerilor în discuție nu a împiedicat în niciun mod exercitarea de către recurente a dreptului lor la apărare nici în cursul procedurii administrative, nici în fața Tribunalului.

43.

La punctul 54 din hotărârea atacată, Tribunalul subliniază că „însăși existența” articolelor în discuție „constituie un element relevant în vederea constatării renumelui produselor comercializate sub marca BOTOX în rândul publicului larg, indiferent de conținutul pozitiv sau negativ al acestor articole”. În continuare, Tribunalul afirmă că „valoarea probatorie a respectivelor înscrisuri nu poate să depindă în sine de traducerea acestora în limba de procedură [...]” și că „o astfel de traducere [...] nu poate fi considerată drept o condiție de admisibilitate a unui înscris depus ca probă”.

44.

Susținerea OAPI – care, de altfel, nu se înscrie în linia raționamentului Tribunalului, care nu se pronunță asupra consecințelor nedepunerii unei traduceri conform normei 38 din Regulamentul nr. 2868/95, ci se limitează, în esență, să afirme că în cauză nu era necesară o traducere – nu ne convinge. Această susținere propune o interpretare a normei menționate pe baza unor argumente contrare normei 19 din același regulament, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul nr. 1041/2005. Trebuie amintit că acest din urmă regulament a modificat inclusiv norma 98 din Regulamentul nr. 2868/95, intitulată „Traduceri”. Potrivit noului text al acestei norme, cu excepția cazului în care Regulamentul nr. 40/94 sau Regulamentul nr. 2868/95 prevede altfel, „un document pentru care trebuie depusă o traducere este considerat că nu a fost primit de Oficiu în cazul în care traducerea este primită de Oficiu după expirarea termenului stabilit pentru prezentarea documentului original sau a traducerii”. În consecință, chiar presupunând că versiunea modificată a Regulamentului nr. 2868/95 s-ar aplica situației de fapt din cauză, în opinia noastră, nu este posibil să se deducă din lipsa unei sancțiuni prevăzute expres în norma 38 pentru nedepunerea traducerii unui document și din regulile diferite prevăzute în norma 19 în ceea ce privește procedura de opoziție că acest document este totuși admisibil, cu excepția cazului în care OAPI dispune altfel. Norma 98, menționată anterior, care este prevăzută ca o normă de decădere în cazul depunerii tardive a unei traduceri, și care este aplicabilă a fortiori în cazul nedepunerii acesteia, se opune astfel unei asemenea interpretări. Totodată, trebuie amintit că, înainte de modificarea prin Regulamentul nr. 1041/2005, norma 19 era formulată în termeni, în esență, identici cu cei ai normei 38 și era interpretată de Tribunal în sensul că nedepunerea traducerii în limba de procedură implica inadmisibilitatea documentului ( 39 ).

45.

Cu toate acestea, nici raționamentul urmat în hotărârea atacată nu ni se pare în totalitate acceptabil, cel puțin în ceea ce privește aplicarea acestuia împrejurărilor prezentei cauzei. Astfel, cu toate că nu excludem de la bun început admisibilitatea mijloacelor de probă scrise ale căror elemente verbale nu necesită traducere sau o traducere integrală, în cazul în care valoarea lor probatorie este în realitate independentă de conținutul acestor elemente sau atunci când acestea pot fi înțelese imediat, considerăm că această situație nu se regăsește în cazul articolelor din ziare menite să demonstreze dezvăluirea unor informații privind caracteristicile terapeutice ale unui produs farmaceutic, precum și existența unei cunoașteri extinse a acestor informații în rândul publicului specializat și/sau în rândul publicului larg deja la o dată anterioară celei a publicării articolelor respective (a se vedea punctele 51 și 52 din hotărârea atacată).

46.

Cu toate acestea, chiar dacă ar trebui să se considere, pe baza motivelor expuse mai sus, că Tribunalul a săvârșit o eroare prin faptul că a confirmat admisibilitatea ca probe a articolelor în discuție, o astfel de eroare, întrucât ține de aprecierea probelor ( 40 ), nu poate face obiectul unui control în cadrul prezentei proceduri. De asemenea, chiar dacă o astfel de eroare ar putea fi calificată „de drept”, aceasta nu ar fi suficientă în sine pentru a justifica anularea hotărârii atacate. Astfel, norma potrivit căreia probele furnizate în sprijinul cererilor persoanei care a formulat opoziția sau ale solicitantului care introduce cererea de decădere sau de declarare a nulității trebuie să fie prezentate în limba de procedură sau trebuie să fie însoțite de o traducere în această limbă se justifică prin necesitatea respectării principiului contradictorialității, precum și a principiului egalității armelor în procedurile inter partes ( 41 ). Or, în speță, neregularitatea săvârșită de camera de recurs, care nu a fost menționată de Tribunal, nu a împiedicat recurentele să se apere în mod eficient în fața ambelor instanțe. Astfel cum recunosc înseși recurentele, acestea au înțeles conținutul articolelor în discuție. În plus, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de recurente la Tribunal și la Curte, acestea au înțeles pe deplin valoarea probatorie atribuită, mai întâi, de camera de recurs și, ulterior, de Tribunal articolelor menționate.

47.

În aceste condiții, considerăm că al doilea motiv trebuie respins.

48.

Prin intermediul celui de al treilea motiv recurentele reproșează, în esență, Tribunalului faptul că ar fi substituit aprecierea camerei de recurs cu propria apreciere, cu încălcarea articolului 63 din Regulamentul nr. 40/94, care definește limitele controlului jurisdicțional al Curții asupra deciziilor OAPI.

49.

În primul rând, Tribunalul s-ar fi substituit camerei de recurs atunci când a apreciat că înregistrările mărcii BOTOX efectuate în Regatul Unit constituiau drepturi anterioare relevante. Această critică trebuie respinsă, întrucât se întemeiază pe premisa eronată potrivit căreia, spre deosebire de Tribunal, camera de recurs și-ar fi întemeiat propria analiză numai pe una dintre mărcile comunitare aparținând Allergan ( 42 ).

50.

În continuare, recurentele reproșează Tribunalului, în general, faptul că ar fi efectuat o apreciere autonomă a probelor, care s-ar fi substituit celei deficitare a camerei de recurs. În opinia noastră, și această critică trebuie respinsă. Astfel, cu toate că motivele hotărârii atacate dovedesc o analiză a elementelor de probă prezentate de Allergan în fața organelor OAPI mai detaliată decât cea care rezultă din motivele deciziilor atacate, aceasta se datorează faptului că, în primă instanță, recurentele au contestat admisibilitatea și/sau valoarea probatorie a fiecăruia dintre aceste elemente. Concluzia la care ajunge Tribunalul la finalul acestei analize, și anume că înscrisurile analizate atestă o vastă acoperire mediatică a produselor BOTOX, nu diferă de cea a camerei de recurs. În aceste condiții, recurentele nu au dovedit temeinicia susținerilor lor.

51.

În sfârșit, mai concret, recurentele reproșează Tribunalului faptul că s-ar fi fondat pe anumite înscrisuri – declarația unui director al Allergan și un studiu de piață realizat în anul 2004 – depuse pentru prima dată în fața camerei de recurs și care, potrivit recurentelor, nu ar fi fost luate în considerare de aceasta din cauza caracterului lor tardiv. Tribunalul și-ar fi depășit atribuțiile de control atunci când a concluzionat că, „implicit, dar în mod necesar”, camera de recurs a considerat aceste probe admisibile.

52.

În această privință, observăm că, la punctul 62 din hotărârea atacată, după ce a amintit că, în temeiul articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, OAPI se bucură de o putere largă de apreciere în luarea deciziilor privind admisibilitatea unor probe care nu au fost depuse în timp util, Tribunalul explică faptul că, întrucât camera de recurs nu a declarat în mod expres inadmisibile probele constând în înscrisurile menționate, aceasta, deși implicit, le-a considerat în mod necesar admisibile. Concluzia contestată de recurente rezultă, prin urmare, din aplicarea la cazul concret a interpretării articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, admisă de Tribunal în hotărârea atacată. Or, din argumentarea recurentelor nu rezultă în ce mod ar fi putut Tribunalul să depășească limitele controlului jurisdicțional cu privire la deciziile camerei de recurs a OAPI, prevăzut la articolul 63 din Regulamentul nr. 40/94, numai prin efectuarea unei astfel de operațiuni de interpretare și de aplicare a dreptului. Prin urmare, critica formulată de recurente trebuie respinsă.

53.

În schimb, ceea ce ridică îndoieli este caracterul corect al interpretării articolului 74 alineatul (2), dată de Tribunal în hotărârea atacată. Astfel, se pare că Tribunalul a interpretat dispoziția menționată în sensul că aceasta impune organelor OAPI să declare în mod expres numai inadmisibilitatea unei probe care nu a fost depusă în timp util, iar nu și admisibilitatea acesteia. Or, o astfel de interpretare este în contradicție cu interpretarea dată de Curte, care respectă cu siguranță în mai mare măsură interesele opuse care sunt evidențiate în cadrul procedurilor inter partes în fața OAPI. În Hotărârea Kaul, pronunțată de Marea Cameră, Curtea a arătat în mod clar că OAPI este obligată să își motiveze decizia atât în cazul în care decide să nu ia în considerare o astfel de probă, cât și în cazul în care, dimpotrivă, decide să o ia în considerare ( 43 ). Întrucât, cu toate acestea, în recursul formulat, recurentele nu au invocat o încălcare, din motivele prezentate, a articolului 74 alineatul (2) din Regulamentul nr. 40/94, eroarea de interpretare săvârșită de Tribunal nu poate să facă obiectul unui control în cadrul prezentei proceduri.

54.

Având în vedere cele ce precedă, în opinia noastră, al treilea motiv trebuie respins.

55.

Prin intermediul celui de al patrulea motiv, recurentele reproșează încălcarea articolului 73 din Regulamentul nr. 40/94, pe care se întemeiază deciziile OAPI. Tribunalul ar fi omis în mod greșit să critice lipsa motivării deciziilor atacate cu privire la două aspecte: constatarea renumelui mărcilor BOTOX și constatarea existenței unei atingeri aduse acestor mărci ca urmare a utilizării mărcilor recurentelor.

56.

Domeniul de aplicare al articolului 73 din Regulamentul nr. 40/94 poate fi definit făcând trimitere la jurisprudența referitoare la obligația de motivare a actelor instituțiilor Uniunii. Aceeași situație se regăsește și în cazul principiilor aplicabile în ceea ce privește controlul respectării acestei obligații. Astfel, motivarea impusă de această dispoziție trebuie să menționeze în mod clar și neechivoc raționamentul autorului actului. Obligația de motivare impusă organelor OAPI are un dublu obiectiv: pe de o parte, să dea posibilitatea persoanelor interesate să ia cunoștință de temeiurile măsurii luate pentru a-și apăra drepturile și, pe de altă parte, să permită Tribunalului să își exercite controlul asupra legalității deciziei.

57.

La punctul 93 din hotărârea atacată, Tribunalul arată că considerentele deciziilor atacate permit să se înțeleagă motivele pentru care, în opinia camerei de recurs, marca BOTOX se bucură de renume. Argumentele recurentelor nu permit, în opinia noastră, infirmarea acestei afirmații. Astfel, reiese din deciziile menționate că camera de recurs a reținut că marca BOTOX se bucură de renume în toate statele membre, că acest renume ar fi consecința nu numai a comercializării produselor BOTOX, ci și a publicității indirecte privind aceste produse, realizată prin intermediul presei, și, în sfârșit, că această publicitate ar fi familiarizat publicul larg cu toxina botulinică și cu utilizarea acesteia în tratamentul ridurilor (punctul 35 din Decizia L’Oréal și punctul 34 din Decizia Helena Rubinstein). O astfel de motivare permite reconstruirea raționamentului camerei de recurs și identificarea motivelor care au determinat-o să constate existența renumelui mărcii anterioare. Contrar celor susținute de recurente, camera de recurs nu avea obligația să dea explicații în legătură cu analiza fiecărui element de probă în parte depus de Allergan, având în vedere în special că din motivele menționate rezultă că camera de recurs a considerat că o mare parte din aceste elemente ar fi contribuit, în ansamblu, la atestarea unuia și aceluiași fapt, respectiv acoperirea mediatică a produselor BOTOX.

58.

La punctul 94 din hotărârea atacată Tribunalul afirmă că, deși motivarea deciziilor atacate cu privire la utilizarea mărcilor recurentelor este „lapidară”, aceasta a permis totuși recurentelor să dispună de informațiile necesare pentru a putea ataca concluziile camerei de recurs cu privire la aspectul respectiv. În această privință, recurentele se limitează să observe că ceea ce Tribunalul numește motivare se reduce la două fraze și să susțină, în mod categoric, că aceasta nu constituie o „motivare în sens juridic”. Contrar celor afirmate de reclamante, punctele 42 și 43 din Decizia Helena Rubinstein și punctele 44 și 45 din Decizia L’Oréal permit să se înțeleagă cauzele care au determinat camera de recurs, pe de o parte, să constate lipsa unui motiv întemeiat pentru utilizarea mărcilor recurentelor și, pe de altă parte, să considere că acestea din urmă obțineau un profit necuvenit din caracterul distinctiv al mărcii BOTOX.

59.

Având în vedere cele de mai sus, considerăm că al patrulea și ultimul motiv trebuie de asemenea respins.

60.

Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, propunem Curții să respingă recursul și să oblige recurentele la plata cheltuielilor de judecată.