Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010TN0249

    Cauza T-249/10: Acțiune introdusă la 31 mai 2010 — Kitzinger/OAPI — Mitteldeutscher Rundfunk, Zweites Deutsches Fernsehen (KICO)

    JO C 209, 31.7.2010, p. 49–50 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    31.7.2010   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 209/49


    Acțiune introdusă la 31 mai 2010 — Kitzinger/OAPI — Mitteldeutscher Rundfunk, Zweites Deutsches Fernsehen (KICO)

    (Cauza T-249/10)

    ()

    2010/C 209/74

    Limba în care a fost formulată acțiunea: germana

    Părțile

    Reclamantă: Kitzinger & Co. (GmbH & Co. KG) (Hamburg, Germania) (reprezentant: S. Kitzinger, avocat)

    Pârât: Oficiul pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale)

    Cealalte părți în procedura care s-a aflat pe rolul camerei de recurs: Mitteldeutscher Rundfunk (organism de drept public) (Leipzig, Germania), Zweites Deutsches Fernsehen (organism de drept public) (Mainz, Germania)

    Concluziile reclamantei

    Modificarea Deciziei Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 25 martie 2010, pronunțată în cauza R 1388/2008-4, în sensul anulării Deciziei diviziei de opoziție din 28 iulie 2008 asupra opoziției nr. B 1 133 612 și al respingerii opoziției;

    cu titlu subsidiar, anularea Deciziei atacate a Camerei a patra de recurs a Oficiului pentru Armonizare în cadrul Pieței Interne (mărci, desene și modele industriale) din 25 martie 2010, pronunțată în cauza R 1388/2008-4;

    obligarea OAPI la plata cheltuielilor de judecată.

    Motivele și principalele argumente

    Solicitantul mărcii comunitare: reclamanta

    Marca comunitară vizată: marca figurativă în culorile albastru și gri, care cuprinde elementul verbal „KICO” pentru produse și servicii din clasele 16, 36 și 39

    Titularul mărcii sau al semnului invocat în sprijinul opoziției: Mitteldeutscher Rundfunk (organism de drept public) și Zweites Deutsches Fernsehen (organism de drept public)

    Marca sau semnul invocat în sprijinul opoziției: marca comunitară verbală „KIKA” pentru produse și servicii din clasele 8, 9, 11, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 28, 29, 30, 32, 38 și 41 și marca figurativă germană în culorile negru și alb, care cuprinde elementul verbal „KIKA” pentru produse și servicii din clasele 8, 9, 11, 16, 18, 20, 21, 24, 25, 28, 29, 30, 32, 38, 41 și 42

    Decizia diviziei de opoziție: admite opoziția

    Decizia camerei de recurs: respinge calea de atac

    Motivele invocate: încălcarea articolului 8 alineatul (1) litera (b) din Regulamentul (CE) nr. 207/2009 (1), întrucât nu există un risc de confuzie între mărcile în discuție


    (1)  Regulamentul (CE) nr. 207/2009 al Consiliului din 26 februarie 2009 privind marca comunitară (JO L 78, p. 1).


    Top