HOTĂRÂREA CURȚII (Camera întâi)

16 septembrie 2010(*)

„Politica socială – Directiva 96/34/CE – Acord‑cadru privind concediul pentru creșterea copilului – Interpretarea clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru – Beneficiarul dreptului la concediu pentru creșterea copilului – Concediul pentru creșterea copilului în cazul nașterii de gemeni – Noțiunea «naștere» – Luare în considerare a numărului de copii născuți – Principiul egalității de tratament”

În cauza C‑149/10,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Dioikitiko Efeteio Thessalonikis (Grecia), prin decizia din 15 martie 2010, primită de Curte la 29 martie 2010, în procedura

Zoi Chatzi

împotriva

Ypourgos Oikonomikon,

CURTEA (Camera întâi),

compusă din domnul A. Tizzano, președinte de cameră, domnii E. Levits, M. Ilešič, M. Safjan și doamna M. Berger (raportor), judecători,

avocat general: doamna J. Kokott,

grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,

având în vedere Ordonanța președintelui Curții din 12 mai 2010 prin care s‑a dispus judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate, potrivit articolului 23a din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și articolului 104a primul paragraf din Regulamentul de procedură al Curții,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 7 iulie 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

–        pentru guvernul elen, de domnul M. Apessos și de doamnele E.‑M. Mamouna, G. Papagianni și G. Papadaki, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul ceh, de domnul M. Smolek, în calitate de agent;

–        pentru guvernul german, de domnul C. Blaschke, în calitate de agent;

–        pentru guvernul eston, de doamna M. Linntam, în calitate de agent;

–        pentru guvernul cipriot, de doamna D. Kallí, în calitate de agent;

–        pentru guvernul polonez, de domnul M. Szpunar și de doamna J. Faldyga, în calitate de agenți;

–        pentru guvernul Regatului Unit, de doamna E. Jenkinson și de domnul R. Palmer, în calitate de agenți;

–        pentru Comisia Europeană, de doamna M. Patakia și de domnul M. van Beek, în calitate de agenți,

după ascultarea avocatului general,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea clauzei 2 punctul 1 din Acordul‑cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), care figurează în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul‑cadru încheiat de UNICE, CEEP și CES (JO L 145, p. 4, Ediție specială, 05/vol. 3, p. 160), astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 (JO 1998, L 10, p. 24, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 31, denumită în continuare „Directiva 96/34”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între doamna Chatzi, pe de o parte, și angajatorul său, Ypourgos Oikonomikon (Ministerul Finanțelor), pe de altă parte, în legătură cu o decizie a directorului Centrului de Impozite nr. 1 din Salonic (Grecia) prin care i se refuză acordarea unui concediu suplimentar pentru creșterea copilului solicitat pentru motivul nașterii de gemeni.

 Cadrul juridic

 Reglementarea Uniunii

3        Directiva 96/34 a fost adoptată potrivit procedurii prevăzute la articolul 4 alineatul (2) din Acordul privind politica socială, anexat la Protocolul nr. 14 privind politica socială, acesta fiind la rândul său anexat la Tratatul de instituire a Comunității Europene prin Tratatul privind Uniunea Europeană (denumit în continuare „Acordul privind politica socială”).

4        Primul paragraf din preambulul la acordul‑cadru pus în aplicare prin Directiva 96/34 prevede:

„Prezentul acord‑cadru reprezintă angajamentul UNICE, CEEP și CES de a introduce cerințe minime privind concediul pentru creșterea copilului și absența de la locul de muncă din motive de forță majoră, ca mijloc important de conciliere a vieții profesionale și familiale și de promovare a șanselor egale și a egalității de tratament între bărbați și femei.”

5        Punctele 4-6 și 9 din considerațiile generale ale acestui acord‑cadru sunt redactate astfel:

„4.      întrucât Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale prevede la punctul 16, privind egalitatea de tratament, că trebuie să se ia măsuri care să permită bărbaților și femeilor să își concilieze obligațiile profesionale cu cele familiale;”

5.      întrucât Rezoluția Consiliului din 6 decembrie 1994 recunoaște că o politică efectivă a șanselor egale presupune o strategie globală integrată care să permită o mai bună organizare a programului de lucru și o mai mare flexibilitate, precum și o revenire mai ușoară la viața profesională și ia act de rolul important pe care îl joacă partenerii sociali în acest domeniu și în a oferi, atât bărbaților, cât și femeilor, posibilitatea de a-și concilia responsabilitățile profesionale cu obligațiile familiale;

6.      întrucât măsurile de conciliere a vieții profesionale și familiale ar trebui să încurajeze introducerea unor metode noi și flexibile de organizare a muncii și a timpului mai bine adaptate necesităților în schimbare ale societății și care ar trebui să țină seama atât de nevoile întreprinderilor, cât și de cele ale lucrătorilor;

[…]

9.      întrucât prezentul acord este un acord‑cadru care stabilește cerințe și prevederi minime privind concediul de creștere a copilului, separat de concediul de maternitate al mamei, și pentru absență de la serviciu din motive de forță majoră, și se adresează din nou statelor membre și partenerilor sociali pentru stabilirea condițiilor de acces și a modalităților de aplicare pentru a se ține seama de situația din fiecare stat membru”.

6        Clauza 1 din acordul‑cadru prevede:

„1.      Prezentul acord enunță cerințele minime menite să faciliteze concilierea responsabilităților profesionale și familiale pentru părinții care lucrează.

2.      Prezentul acord se aplică tuturor lucrătorilor, bărbați și femei, care au un contract sau o relație de muncă definită în legislație, convențiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat membru.”

7        Clauza 2 punctele 1, 3 și 5 din acordul‑cadru prevede cele ce urmează:

„1.      În temeiul prezentului acord, sub rezerva clauzei 2.2, se acordă lucrătorilor, bărbați și femei, un drept individual la concediu pentru creșterea copilului, pe baza nașterii sau adopției unui copil, pentru a le da posibilitatea să îngrijească acel copil, pe o perioadă de cel puțin trei luni, până la o vârstă dată de maximum opt ani care urmează să fie stabilită de statele membre și/sau de partenerii sociali.

[…]

3.      Condițiile de acces și modalitățile de aplicare a concediului pentru creșterea copilului sunt definite de lege și/sau de convențiile colective din statele membre, cu respectarea cerințelor minime ale prezentului acord. Statele membre și/sau partenerii sociali pot, în special:

(a)      să hotărască dacă concediul pentru creșterea copilului este acordat integral, parțial, fragmentat sau sub formă de credit de timp;

[…]

(c)      să adapteze condițiile de acces și modalitățile de aplicare a concediului pentru creșterea copilului la condițiile speciale ale adopției;

[…]

5.      La sfârșitul concediului pentru creșterea copilului, lucrătorii au dreptul de a‑și relua același post sau, dacă acest lucru nu este posibil, un post echivalent sau similar care să corespundă contractului sau relației lor de muncă.”

8        Clauza 4 punctul 6 din acordul‑cadru prevede:

„Fără a aduce atingere rolului pe care îl au în acest sens Comisia, tribunalele naționale și Curtea de Justiție, orice problemă legată de interpretarea prezentului acord la nivel european ar trebui, în primă instanță, să fie înaintată de Comisie părților semnatare, care vor emite un aviz.”

9        În temeiul articolului 2 alineatul (1) din Directiva 96/34, statele membre trebuiau să adopte și să pună în aplicare actele cu putere de lege și actele administrative necesare pentru a se conforma directivei menționate până la data de 3 iunie 1998.

 Reglementarea națională

10      Din decizia de trimitere rezultă că prevederile Directivei 96/34 au fost transpuse progresiv în ordinea juridică elenă.

11      Textul aplicabil situației de fapt din acțiunea principală este articolul 53 din noul cod privind statutul funcționarilor administrativi civili și al funcționarilor persoanelor juridice de drept public, în versiunea care rezultă din Legea 3528/2007.

12      Articolul 53, intitulat „Facilități acordate funcționarilor care au obligații familiale”, prevede la alineatul 2:

„Timpul de lucru al funcționarului părinte este redus cu două ore pe zi dacă are copii cu vârsta de până la doi ani și cu o oră dacă are copii cu vârsta între doi și patru ani. Funcționarul părinte are dreptul la un concediu remunerat pentru creșterea copilului de nouă luni, dacă nu optează pentru programul redus prevăzut la paragraful precedent […]”

13      Din decizia de trimitere rezultă de asemenea că această dispoziție este interpretată de autoritățile elene în sensul că un părinte funcționar nu poate beneficia de un concediu pentru creșterea copilului decât până la data la care copilul respectiv împlinește patru ani.

 Acțiunea principală și întrebările preliminare

14      Reclamanta din acțiunea principală, doamna Chatzi, este repartizată în calitate de funcționar la Centrul de Impozite nr. 1 din Salonic (Grecia).

15      La 21 mai 2007, aceasta a născut copii gemeni.

16      Prin decizia din 27 iunie 2008 a directorului Centrului de Impozite nr. 1 din Salonic, acesteia i s‑a acordat, la cerere, un concediu remunerat pentru creșterea copilului, pe o durată de nouă luni, începând cu 20 septembrie 2007.

17      Ulterior, la 30 ianuarie 2009, aceasta a solicitat acordarea unui al doilea concediu remunerat pentru creșterea copilului, pe o durată de nouă luni, începând cu 1 martie 2009, pentru cel de al doilea dintre copiii săi gemeni. Această cerere a fost respinsă prin decizia din 14 mai 2009 a directorului Centrului de Impozite nr. 1 din Salonic.

18      Doamna Chatzi a introdus o acțiune împotriva acestei decizii la Dioikitiko Efeteio Thessalonikis (Curtea Administrativă de Apel din Salonic).

19      Instanța de trimitere arată că Symvoulio tis Epikrateias (Consiliul de Stat) s‑a pronunțat în 2008 în sensul că sarcina multiplă a unui funcționar nu dă naștere unui drept la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul copiilor născuți.

20      Cu toate acestea, instanța de trimitere își exprimă îndoiala cu privire la interpretarea pe care Directiva 96/34 trebuie să o primească în lumina Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”), care a devenit obligatorie din punct de vedere juridic odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009.

21      Acestea sunt împrejurările în care Dioikitiko Efeteio Thessalonikis a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Se poate deduce din clauza 2 punctul 1 din [acordul‑cadru] coroborată cu articolul 24 din cartă […], privind drepturile copilului, precum și din ameliorarea nivelului de protecție a drepturilor menționate efectuată prin intermediul cartei […] că se naște de asemenea un drept al copilului la concediu pentru creșterea copilului, astfel încât acordarea unui singur concediu pentru creșterea copilului în cazul nașterii unor gemeni constituie o încălcare a articolului 21 din cartă […] din cauza unei discriminări bazate pe faptul nașterii, precum și o restrângere a drepturilor copiilor gemeni nepermisă de principiul proporționalității?

2)      În cazul unui răspuns negativ la întrebarea precedentă: termenul «naștere» din clauza 2 punctul 1 din [acordul‑cadru] implică faptul că se naște un dublu drept al părinților lucrători la acordarea unui concediu pentru creșterea copilului, pentru motivul că o sarcină gemelară conduce la nașterea succesivă a doi copii (gemeni)? Sau implică faptul că respectivul concediu pentru creșterea copilului este acordat pentru o naștere, indiferent de numărul copiilor aduși pe lume la această naștere, fără ca egalitatea în drepturi prevăzută la articolul 20 din cartă să fie încălcată?”

 Cu privire la întrebările preliminare

 Observații introductive

 Cu privire la competența Curții de interpretare a acordului‑cadru

22      Guvernul german subliniază că dreptul partenerilor sociali de a negocia convenții colective, care le este recunoscut de articolul 28 din cartă, și de a încheia convenții pe probleme de politică socială care pot fi puse în aplicare la nivelul Uniunii Europene printr‑o decizie a Consiliului, înscris de acum la articolul 155 TFUE, implică faptul că partenerii sociali pot determina în mod autonom sfera de aplicare a acestor convenții, fără riscul ca aceasta să fie extinsă dincolo de prevederile și de scopul acordului în cauză.

23      În această privință, trebuie să se arate că ideea participării partenerilor sociali în interpretarea acordului‑cadru este exprimată în clauza 4 punctul 6 din acesta, potrivit căreia orice problemă legată de interpretarea acordului menționat la nivel european ar trebui, în primă instanță, să fie înaintată de Comisie părților semnatare, care vor emite un aviz. La întrebarea Curții dacă părțile semnatare ale acordului‑cadru au emis un aviz privind problemele ridicate în prezenta trimitere preliminară, Comisia a răspuns negativ în ședință. Aceasta a explicat că, pe de o parte, constrângerile legate de termene impuse de o procedură accelerată erau incompatibile cu o astfel de consultare și că, pe de altă parte, o astfel de consultare nu ar fi fost nici eficientă, nici constructivă din moment ce problemele care fac obiectul trimiterii preliminare nu au fost examinate niciodată la nivel european.

24      În orice caz, astfel cum precizează în mod expres clauza 4 punctul 6 din acordul‑cadru, consultarea părților semnatare ale acordului menționat nu poate aduce atingere rolului pe care îl au în acest sens Comisia, tribunalele naționale și Curtea.

25      În ceea ce privește Curtea, aceasta își întemeiază competența de interpretare a directivelor pe articolul 267 TFUE. Or, acordul‑cadru este, cu siguranță, născut dintr‑un dialog desfășurat, în temeiul Acordului privind politica socială, între parteneri sociali la nivel european, dar a fost pus în aplicare, potrivit articolului 4 alineatul (2) din Acordul privind politica socială, printr‑o directivă a Consiliului Uniunii Europene, din care, în consecință, face parte integrantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 iulie 2009, Gómez‑Limón Sánchez‑Camacho, C‑537/07, Rep., p. I‑6525, punctul 34).

26      Rezultă că această competență a Curții de interpretare a acordului‑cadru nu este diferită de competența generală a Curții de interpretare a celorlalte prevederi cuprinse în directive.

 Cu privire la domeniul de aplicare personal al acordului‑cadru

27      Întrucât doamna Chatzi are statutul de funcționar, trebuie să se verifice, cu titlu introductiv, dacă Directiva 96/34 și acordul‑cadru anexat se pot aplica de asemenea funcționarilor.

28      În această privință, este important să se arate că prevederile acestor două acte nu cuprind nicio indicație care să permită să se deducă faptul că domeniul lor de aplicare exclude funcționarii.

29      Dimpotrivă, astfel cum rezultă din însuși modul de redactare a clauzei 1 punctul 2 din acordul‑cadru, domeniul de aplicare al acestuia este conceput larg, vizând în general „[toți] lucrători[i] […] care au un contract sau o relație de muncă definită în legislație, convențiile colective sau practicile în vigoare în fiecare stat membru”. În plus, clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru vizează „lucrătorii”, fără a opera o distincție în funcție de calitatea publică sau privată a angajatorului cu care se află în anumite raporturi, cuprinzând astfel totalitatea lucrătorilor [a se vedea, în legătură cu Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, care figurează în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP (JO L 175, p. 43, Ediție specială, 05/vol. 5, p. 129), Hotărârea din 4 iulie 2006, Adeneler și alții, C‑212/04, Rec., p. I‑6057, punctul 54 și următoarele, precum și Hotărârea din 7 septembrie 2006, Vassallo, C‑180/04, Rec., p. I‑7251, punctul 32].

30      În plus, această interpretare este susținută de considerația că, astfel cum rezultă din primul paragraf al preambulului și din cuprinsul punctului 4 din considerațiile generale ale acordului‑cadru, acesta vizează printre altele promovarea egalității de tratament între bărbați și femei în privința ocupării profesionale și a muncii. Or, Curtea a statuat că principiul egalității de tratament între bărbați și femei, care face parte din dispozițiile sociale ale tratatului, are o sferă de aplicare generală și se aplică raporturilor de muncă din sectorul public (a se vedea în acest sens Hotărârea din 2 octombrie 1997, Gerster, C‑1/95, Rec., p. I‑5253, punctul 18, și Hotărârea din 11 ianuarie 2000, Kreil, C‑285/98, Rec., p. I‑69, punctul 18).

 Cu privire la prima întrebare

31      Prin intermediul primei întrebări formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru poate fi interpretată în sensul conferirii în favoarea copilului a unui drept individual la concediu pentru creșterea copilului și în sensul că, prin urmare, refuzul acordării unui al doilea concediu pentru creșterea copilului în cazul nașterii unor gemeni aduce atingere drepturilor pe care le au gemenii în temeiul ordinii juridice a Uniunii.

32      Astfel cum au arătat toate părțile interesate care au prezentat observații Curții, atât însuși textul acordului‑cadru, cât și finalitatea sa conduc la un răspuns negativ la această întrebare.

33      Astfel, clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru prevede în mod expres că se acordă un drept individual la concediu pentru creșterea copilului „lucrătorilor, bărbați și femei”. De asemenea, în ceea ce privește domeniul de aplicare al acordului‑cadru, clauza 1 punctul 2 din acordul menționat precizează că acesta se aplică „tuturor lucrătorilor, bărbați și femei, care au un contract sau o relație de muncă”.

34      Rezultă cu claritate din acest mod de redactare că beneficiarii dreptului la concediu pentru creșterea copilului sunt exclusiv părinții, în calitatea lor de lucrători.

35      Această interpretare literală este susținută de finalitatea concediului pentru creșterea copilului.

36      Astfel, acesta urmărește, potrivit clauzei 1 punctul 1 din acordul‑cadru, „să faciliteze concilierea responsabilităților profesionale și familiale pentru părinții care lucrează”, obiectiv stabilit, după cum amintește punctul 4 din considerațiile generale ale acordului menționat, la punctul 16 din Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale lucrătorilor, adoptată la reuniunea Consiliului European care a avut loc la Strasbourg la 9 decembrie 1989.

37      Cu același obiectiv, dreptul la concediu pentru creșterea copilului a fost înscris la articolul 33 alineatul (2) din cartă printre drepturile sociale fundamentale grupate în cadrul titlului IV denumit „Solidaritatea”.

38      Articolul 24 din cartă, la care se referă instanța de trimitere, nu poate modifica analiza ce precedă.

39      Acest articol, care figurează în titlul III din cartă, denumit „Egalitatea”, prevede dreptul copiilor la protecția și îngrijirile necesare pentru asigurarea bunăstării lor. Totuși, acest drept la protecție și la îngrijirile necesare nu determină în mod obligatoriu recunoașterea în favoarea acestor copii a unui drept individual la obținerea de către părinții lor a unui concediu pentru creșterea copilului. Este suficient ca un astfel de drept să fie acordat părinților înșiși. Astfel, lor le revin în același timp dreptul și obligația de a asigura educația copiilor lor și ei sunt cei care, în acest temei, pot decide cu privire la modalitatea optimă de a-și îndeplini responsabilitățile părintești, optând să recurgă sau să nu recurgă la un concediu pentru creșterea copilului.

40      Prin urmare, trebuie să se răspundă la prima întrebare că clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru nu poate fi interpretată în sensul că ea conferă copilului un drept individual la concediu pentru creșterea copilului.

 Cu privire la a doua întrebare

41      Prin intermediul celei de a doua întrebări formulate, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru poate fi interpretată în sensul că nașterea de gemeni dă dreptul la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul copiilor născuți sau dacă trebuie interpretată în sensul că o astfel de naștere nu dă dreptul decât la un singur concediu pentru creșterea copilului, la fel ca și nașterea unui singur copil.

42      Potrivit unei jurisprudențe consacrate, la interpretarea unei dispoziții de drept comunitar trebuie să se țină cont nu doar de termenii utilizați, ci și de contextul acesteia și de obiectivele urmărite de reglementarea din care face parte (a se vedea în special Hotărârea din 7 decembrie 2006, SGAE, C‑306/05, Rec., p. I‑11519, punctul 34, și Hotărârea din 19 noiembrie 2009, Sturgeon și alții, C‑402/07 și C‑432/07, Rep., p. I‑10923, punctul 41).

43      În plus, potrivit unui principiu general de interpretare, un act comunitar trebuie interpretat, în măsura posibilului, astfel încât să nu se repună în discuție validitatea acestuia și în conformitate cu dreptul primar în ansamblul său (a se vedea printre altele Hotărârea din 22 mai 2008, Feinchemie Schwebda și Bayer CropScience, C‑361/06, Rep., p. I‑3865, punctele 49 și 50, precum și Hotărârea Sturgeon și alții, citată anterior, punctele 47 și 48), în special cu principiul egalității de tratament.

44      Această jurisprudență se poate transpune acordurilor care, precum acordul‑cadru, au fost puse în aplicare printr‑o directivă a Consiliului Uniunii Europene, din care fac astfel parte integrantă (a se vedea punctul 25 din prezenta hotărâre).

 Cu privire la modul de redactare a clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru

45      Potrivit clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru, lucrătorii, bărbați și femei, au un „drept individual la concediu pentru creșterea copilului, pe baza nașterii sau adopției unui copil, pentru a le da posibilitatea să îngrijească acel copil, pe o perioadă de cel puțin trei luni”. Articolul 33 alineatul (2) din cartă este formulat în mod similar, întrucât prevede printre altele că „orice persoană are […] dreptul la un concediu […] parental acordat în urma nașterii sau adopției unui copil”.

46      Guvernul cipriot și guvernul Regatului Unit arată că folosirea singularului („nașterea […] unui copil”, „pentru a le da posibilitatea să îngrijească acel copil”) sugerează faptul că lucrătorul are dreptul la un concediu distinct pentru fiecare copil.

47      Potrivit guvernului cipriot, interpretarea potrivit căreia criteriul decisiv care dă dreptul la un concediu pentru creșterea copilului este copilul, iar nu nașterea își găsește o confirmare în Hotărârea din 14 aprilie 2005, Comisia/Luxemburg (C‑519/03, Rec., p. I‑3067, punctul 47), în care Curtea a statuat că formularea potrivit căreia concediul pentru creșterea copilului se atribuie „pe baza nașterii” unui copil nu reflectă decât faptul că acordarea concediului pentru creșterea copilului este subordonată condiției nașterii unui copil.

48      Pot exista dubii cu privire la interpretarea literală astfel propusă.

49      Astfel, nu se poate exclude că folosirea singularului în clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru nu are o valoare numerică, ci una generică și că acest singular nu stabilește o corelație între numărul de copii și numărul de concedii pentru creșterea copilului, ci desemnează totalitatea copiilor în calitate de categorie de persoane care pot determina acordarea unui concediu pentru creșterea copilului.

50      În ceea ce privește domeniul de aplicare al Hotărârii Comisia/Luxemburg, citată anterior, rezultă din lectura punctului 47 din această hotărâre că, interpretând clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru în sensul că acordarea concediului pentru creșterea copilului nu este subordonată nașterii, ci condiției de a se fi născut un copil, Curtea a intenționat să indice că dreptul la un concediu pentru creșterea copilului nu este legat de data nașterii și că nu este necesar ca nașterea copilului să fi avut loc după intrarea în vigoare a Directivei 96/34 în statul membru vizat. Astfel, Curtea s‑a pronunțat asupra aplicării în timp a Directivei 96/34, iar nu asupra problemei dacă, în ipoteza unei nașteri multiple, trebuie să se acorde un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu cel al copiilor născuți.

51      Prin urmare, trebuie să se constate că, în ceea ce privește răspunsul care trebuie formulat la prezenta întrebare, modul de redactare a clauzei 2 punctul 1 din acordul‑cadru este ambiguu și că acesta nu permite, prin el însuși, formularea unui răspuns la întrebarea adresată de instanța de trimitere.

52      Așadar, trebuie să se ia în considerare finalitatea reglementării din care face parte această dispoziție.

 Cu privire la contextul și la obiectivele Directivei 96/34

53      Rezultă din clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru că finalitatea concediului pentru creșterea copilului este să ofere părinților posibilitatea să își îngrijească copilul.

54      Guvernul cipriot apreciază că acest concediu pentru creșterea copilului este legat de capacitatea părintelui de a se consacra în întregime copilului. În cazul copiilor gemeni, necesitatea de a se ocupa de fiecare copil ar justifica, prin urmare, acordarea unui concediu distinct pentru fiecare dintre ei.

55      Această analiză este contestată de guvernele elen, ceh, german, eston și polonez, pentru care finalitatea concediului pentru creșterea copilului nu este afectată de numărul de copii de care trebuie să se ocupe părintele în această perioadă. În opinia acestora, în cazul copiilor gemeni, părintele vizat trebuie să răspundă imediat și simultan necesităților lor. Din moment ce diferența dintre situația sa și cea a părintelui unui singur copil nu ar consta decât în intensitatea acestor sarcini care trebuie îndeplinite, și nu în durata lor, nu s‑ar justifica o dublare a concediului pentru creșterea copilului.

56      Astfel cum reiese din primul paragraf al preambulului acordului‑cadru și din cuprinsul punctului 5 din considerațiile generale ale acestuia, acordul‑cadru menționat constituie un angajament al partenerilor sociali de a aplica, prin dispoziții minimale, măsuri destinate să promoveze egalitatea de șanse și de tratament între bărbați și femei, oferindu‑le o posibilitate de a‑și concilia responsabilitățile profesionale cu obligațiile familiale (Hotărârea din 22 octombrie 2009, Meerts, C‑116/08, Rep., p. I‑10063, punctul 35).

57      În această perspectivă, acordul‑cadru permite tinerilor părinți să își întrerupă activitatea profesională pentru a se consacra responsabilităților familiale, asigurându‑i, astfel cum se prevede la clauza 2 punctul 5 din acest acord, că își vor regăsi postul la sfârșitul acestui concediu. Pe durata stabilită în mod liber de fiecare stat membru, cu respectarea unei durate minime de trei luni și potrivit unor modalități lăsate la aprecierea legiuitorilor naționali, tinerii părinți au astfel posibilitatea de a oferi copilului asistența pe care o necesită vârsta sa și de a prevedea măsuri de organizare a vieții de familie în perspectiva întoarcerii la viața profesională.

58      În ceea ce privește problema dacă, în raport cu această finalitate, părinții de copii gemeni trebuie să poată solicita un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul de copii născuți, trebuie să se arate, astfel cum au relevat guvernele elen, ceh, german, eston și polonez, că sarcinile suplimentare cărora trebuie să le facă față părinții de gemeni sunt de ordin cantitativ, întrucât trebuie să răspundă concomitent necesităților a doi copii, dar că acest efort suplimentar nu se întinde mai mult în timp, din moment ce gemenii, în principiu, parcurg în același timp aceleași faze de dezvoltare.

59      Prin urmare, rezultă că o dublare a duratei concediului pentru creșterea copilului nu reprezintă în mod obligatoriu singura măsură adecvată la care pot recurge statele membre pentru a facilita îmbinarea vieții familiale și a vieții profesionale a părinților de gemeni, ci trebuie să se ia în considerare ansamblul sistemului în care se înscriu măsurile destinate să ofere un răspuns constrângerilor întâmpinate de acești părinți.

60      Această apreciere este susținută de considerația că, având în vedere caracterul minimal al prevederilor acordului‑cadru și larga marjă de apreciere care rezultă din acesta pentru statele membre în privința punerii în aplicare a concediului pentru creșterea copilului, măsurile naționale de transpunere variază în mod considerabil de la un stat membru la altul.

61      În aceste condiții, trebuie să se constate că, în raport cu contextul în care se înscrie și cu finalitatea urmărită de acordul‑cadru, clauza 2 punctul 1 din acordul menționat nu impune, în cazul nașterii de gemeni, recunoașterea automată a unui drept la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul de copii născuți.

62      Nu este mai puțin necesar să se examineze implicațiile pe care le poate prezenta situația părinților de copii gemeni în raport cu principiul egalității de tratament.

 Cu privire la principiul egalității de tratament

63      Respectarea principiului egalității de tratament, care face parte dintre principiile generale de drept al Uniunii și al cărui caracter fundamental este consacrat la articolul 20 din cartă, are, în punerea în aplicare a dreptului la concediu pentru creșterea copilului, o importanță cu atât mai mare cu cât caracterul fundamental al acestui drept social este el însuși recunoscut la articolul 33 alineatul (2) din cartă.

64      Acest principiu impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv (a se vedea printre altele Hotărârea din 5 iunie 2008, Wood, C‑164/07, Rep., p. I‑4143, punctul 13, precum și Hotărârea Sturgeon și alții, citată anterior, punctul 48).

65      În această perspectivă, Comisia susține că părinții de gemeni se află într‑o situație comparabilă cu cea a părinților unor copii între care există o diferență mică de vârstă întrucât au în comun faptul că își cresc simultan copiii. Prin urmare, ar trebui, la fel ca aceștia din urmă, să beneficieze pentru fiecare copil de un concediu autonom pentru creșterea copilului.

66      Or, criteriul de comparație reținut de Comisie evidențiază dificultatea care există în definirea grupului persoanelor cu care pot fi comparați părinții de gemeni. Astfel, acest criteriu se întemeiază pe un element dificil de cuantificat, și anume cel al „diferenței mici de vârstă”.

67      Pe de altă parte, deși nu se poate nega că sarcina pe care o reprezintă educarea gemenilor implică mai multe eforturi și, așadar, nu este comparabilă cu creșterea unui singur copil, nu se poate ignora nici că faptul că gemenii cresc și se dezvoltă în paralel implică efecte de sinergie și că, prin urmare, sarcina pe care o reprezintă educarea lor nu este în mod obligatoriu comparabilă cu cea pe care o impune educarea a doi copii de vârste diferite.

68      În aceste condiții, trebuie să se constate că părinții de gemeni se află într‑o situație specială ce trebuie luată în considerare în primul rând de legiuitorul național atunci când adoptă măsurile de transpunere a Directivei 96/34.

69      În acest context, trebuie subliniat încă o dată că, astfel cum amintesc clauza 1 punctul 1 și clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru, acesta nu stabilește decât prevederi minimale. Pe lângă durata concediului pentru creșterea copilului, pe care sunt libere să o stabilească cu respectarea unui prag minim de trei luni, statele membre au toată libertatea de a determina condițiile de acces și modalitățile acestui concediu. Clauza 2 punctul 3 din acordul‑cadru face trimitere în această privință la legea și/sau la convențiile colective din statele membre, această trimitere fiind justificată, potrivit punctului 9 din considerațiile generale ale acordului‑cadru, de preocuparea de a lua în considerare situația din fiecare stat membru.

70      Statele membre pot astfel defini, cu respectarea pragului minim de trei luni impus de acordul‑cadru pentru durata concediului pentru creșterea copilului, modalitățile temporale potrivit cărora poate fi acordat acest concediu. Această marjă de apreciere implică printre altele că statele membre, atunci când decid să stabilească o durată mai mare a concediului pentru creșterea copilului decât concediul minim prevăzut de acordul‑cadru, pot stabili norme de adaptare în cazul nașterilor succesive de copii.

71      Rezultă de aici că legiuitorul național dispune de o largă marjă de manevră în definirea regimului de concediu pentru creșterea copilului aplicabil părinților de gemeni și care să permită acestor părinți să beneficieze de un tratament care să țină cont în mod corespunzător de necesitățile lor speciale.

72      În această perspectivă trebuie să se arate că, în general, o durată sensibil mai lungă decât durata minimă prevăzută de acordul‑cadru și o anumită flexibilitate lăsată părinților pentru a beneficia de acest concediu în funcție de vârsta copilului sunt de natură să permită o mai bună absorbție a surplusului de sarcini legate de educarea gemenilor. De asemenea, modalități de aplicare care, în conformitate cu punctul 6 din considerațiile generale ale acordului‑cadru, lasă o marjă largă unor moduri flexibile de organizare a muncii sunt de natură să faciliteze concilierea cerințelor vieții profesionale cu constrângerile speciale pe care le implică educarea gemenilor.

73      Cu toate acestea, este posibil de asemenea să fie concepute și adoptate alte măsuri apte să răspundă necesităților speciale ale părinților de gemeni, precum un ajutor material, sub forma – de exemplu – a unui drept de acces la structuri de primire pentru copii, sau un ajutor financiar, sub forma – printre altele – a unor prestații specifice care să permită libera alegere a modului de creștere a copiilor.

74      Revine instanței naționale, care este singura competentă să aprecieze situația de fapt din litigiul cu care a fost sesizată, sarcina de a verifica dacă ansamblul reglementării naționale oferă posibilități suficiente pentru a răspunde, într‑o anumită situație, necesităților speciale ale părinților de gemeni în viața lor profesională și familială.

75      Având în vedere considerațiile care precedă, trebuie să se răspundă la a doua întrebare că clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru nu trebuie interpretată în sensul că nașterea de gemeni dă dreptul la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul de copii născuți. Cu toate acestea, interpretată în lumina principiului egalității de tratament, această clauză impune legiuitorului național să creeze un regim de concediu pentru creșterea copilului care, în funcție de situația existentă în statul membru respectiv, să asigure părinților de gemeni un tratament care să țină cont în mod corespunzător de necesitățile lor speciale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea națională îndeplinește această cerință și, dacă este cazul, să dea reglementării naționale menționate, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cu dreptul Uniunii.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

76      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

1)      Clauza 2 punctul 1 din Acordul‑cadru privind concediul pentru creșterea copilului încheiat la 14 decembrie 1995, care figurează în anexa la Directiva 96/34/CE a Consiliului din 3 iunie 1996 privind acordul‑cadru încheiat de UNICE, CEEP și CES, astfel cum a fost modificată prin Directiva 97/75/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997, nu poate fi interpretată în sensul că îi conferă copilului un drept individual la concediu pentru creșterea copilului.

2)      Clauza 2 punctul 1 din acordul‑cadru menționat nu trebuie interpretată în sensul că nașterea de gemeni dă dreptul la un număr de concedii pentru creșterea copilului egal cu numărul de copii născuți. Cu toate acestea, interpretată în lumina principiului egalității de tratament, această clauză impune legiuitorului național să creeze un regim de concediu pentru creșterea copilului care, în funcție de situația existentă în statul membru respectiv, să asigure părinților de gemeni un tratament care să țină cont în mod corespunzător de necesitățile lor speciale. Este de competența instanței naționale să verifice dacă reglementarea națională îndeplinește această cerință și, dacă este cazul, să dea reglementării naționale menționate, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cu dreptul Uniunii.

Semnături

---

* Limba de procedură: greaca.