1

Prin cererea introductivă, Comisia Europeană solicită Curții să anuleze Decizia 2009/983/UE a Consiliului din 16 decembrie 2009 privind acordarea unui ajutor de stat de către autoritățile din Republica Lituania pentru achiziționarea de terenuri agricole aflate în proprietatea statului între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2013 (JO L 338, p. 93, denumită în continuare „decizia atacată”).

2

Articolul 1 din Regulamentul (CE) nr. 659/1999 al Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [108 TFUE] (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41) prevede:

„În sensul prezentului regulament, se înțelege prin:

[…]

[…]

[…]

[…]”

3

Articolul 17 alineatul (2) din regulament prevede:

„În cazul în care consideră că o schemă de ajutor existentă nu este sau nu mai este compatibilă cu piața comună, Comisia informează statul membru în cauză asupra opiniei sale preliminare și dă statului membru în cauză posibilitatea să își prezinte observațiile în termen de o lună. […]”

4

Articolul 18 din regulamentul menționat prevede:

„În cazul în care, în lumina informațiilor transmise de statul membru în temeiul articolului 17, ajunge la concluzia că schema de ajutor existentă nu este sau nu mai este compatibilă cu piața comună, Comisia emite o recomandare prin care propune statului membru în cauză adoptarea de măsuri adecvate. […]”

5

Articolul 19 alineatul (1) din același regulament are următorul cuprins:

„În cazul în care statul membru în cauză acceptă măsurile propuse și informează Comisia în această privință, Comisia consemnează acest fapt și informează statul membru asupra acestui fapt. Prin acceptarea lor, statul membru este obligat să pună în aplicare măsurile adecvate.”

6

Articolul 4 din Regulamentul (CE) nr. 1857/2006 al Comisiei din 15 decembrie 2006 privind aplicarea articolelor [107 TFUE] și [108 TFUE] ajutoarelor de stat pentru întreprinderile mici și mijlocii care își desfășoară activitatea în domeniul producției de produse agricole și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 70/2001 (JO L 358, 16.12.2006, p. 3, Ediție specială, 08/vol. 5, p. 75) prevede:

„(1)   Ajutoarele pentru investiții în exploatațiile agricole din cadrul [Uniunii Europene] pentru producția primară de produse agricole sunt compatibile cu piața comună în sensul articolului [107 alineatul (3) litera (c) TFUE] și sunt exceptate de la obligația de notificare prevăzută la articolul [108 alineatul (3) TFUE], în cazul în care îndeplinesc condițiile stabilite la alineatele (2)-(10) din prezentul articol.

[…]

(8)   Se pot acorda ajutoare pentru achiziționarea de terenuri, altele decât terenuri pentru construcții, al căror cost nu depășește 10 % din cheltuielile eligibile ale investiției.

[…]”

7

Articolul 3 alineatul (1) din Regulamentul (CE) nr. 1535/2007 al Comisiei din 20 decembrie 2007 privind aplicarea articolelor [107 TFUE] și [108 TFUE] ajutoarelor de minimis în sectorul producției de produse agricole (JO L 337, p. 35) prevede:

„Se consideră că nu întrunesc toate criteriile de la articolul [107 alineatul (1) TFUE] și, prin urmare, nu pot fi supuse obligației de notificare prevăzute la articolul [108 alineatul (3) TFUE] ajutoarele care îndeplinesc condițiile prevăzute la alineatele (2)-(7) din prezentul articol.”

8

Punctul 29 din Orientările comunitare privind ajutoarele de stat în sectorul agricol și forestier 2007-2013 (JO 2006, C 319, p. 1, denumite în continuare „Orientările agricole”) prevede:

„Ajutoarele pentru investiții în exploatațiile agricole vor fi declarate conforme cu dispozițiile articolului [107 alineatul (3) litera (c) TFUE] dacă îndeplinesc toate condițiile prevăzute la articolul 4 din [Regulamentul nr. 1857/2006] […]” [traducere neoficială]

9

Sub titlul „Propuneri de măsuri adecvate”, punctul 196 din orientările menționate prevede:

„În conformitate cu articolul [108 alineatul (1) TFUE], Comisia propune statelor membre să modifice respectivele scheme de ajutor existente pentru a se conforma prezentelor orientări până la 31 decembrie 2007, fără a aduce atingere schemelor de ajutor existente […] în favoarea investițiilor constând în achiziționarea de terenuri agricole în exploatațiile agricole, care trebuie să fie modificate astfel încât să devină conforme cu prezentele orientări până la 31 decembrie 2009.” [traducere neoficială].

10

Punctul 197 din aceleași orientări prevede că statele membre sunt invitate să confirme în scris că acceptă propunerile de măsuri adecvate până la 28 februarie 2007.

11

Punctul 198 din Orientările agricole are următorul cuprins:

„Dacă un stat membru nu confirmă în scris acceptarea, înainte de această dată, Comisia va aplica articolul 19 alineatul (2) din Regulamentul [nr. 659/1999] și, dacă este necesar, va iniția procedurile prevăzute la articolul menționat.” [traducere neoficială]

12

Punctul 4.2.2 din Cadrul comunitar temporar pentru măsurile de ajutor de stat de sprijinire a accesului la finanțare în contextul actualei crize financiare și economice, instituit prin Comunicarea Comisiei din 17 decembrie 2008 (JO 2009, C 83, p. 1), astfel cum a fost modificat prin Comunicarea Comisiei publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene din 31 decembrie 2009 (JO C 261, p. 2, denumit în continuare „Cadrul temporar”), prevede că, având în vedere situația economică, se consideră că este necesar să se permită temporar acordarea de ajutoare cu valoare limitată, în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții.

13

La punctul 4.2.2 litera (h) din Cadrul temporar se prevede printre altele că, „[a]tunci când ajutorul este acordat întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare de produse agricole […], subvenția în numerar (sau echivalent subvenție brut) nu depășește 15000 [de euro] per întreprindere”.

14

La punctul 7 din Cadrul temporar se prevede în special că „[p]rezenta comunicare […] nu va mai fi aplicată după 31 decembrie 2010”.

15

Prin scrisoarea din 25 februarie 2005, Republica Lituania a notificat Comisiei, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, o măsură de ajutor de stat intitulată „Sprijin pentru achiziționarea de terenuri”. Această măsură era destinată să înlocuiască o schemă de ajutor existentă și urma să se aplice până în anul 2010. Ea lua forma unui ajutor pentru investiții de care urmau să beneficieze agricultorii care intenționau să achiziționeze terenuri agricole aparținând statului.

16

Apreciind că acest ajutor era compatibil cu articolul 87 alineatul (3) litera (c) CE, Comisia, prin Decizia din 22 noiembrie 2006 (JO C 317, p. 6, denumită în continuare „Decizia din 22 noiembrie 2006”), a hotărât să nu ridice obiecții. Această decizie preciza că durata schemelor de ajutor în cauză se întindea de la data aprobării de către Comisie și „până în 2010”.

17

La punctul 196 din Orientările agricole, Comisia a propus statelor membre să modifice schemele de ajutor existente pentru achiziționarea de terenuri agricole pentru a deveni conforme cu aceste orientări până cel târziu la 31 decembrie 2009.

18

La 22 martie 2007, Republica Lituania a notificat acceptarea propunerilor de măsuri adecvate prevăzute la punctul 196 din orientările menționate. După cum prevede articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia a luat act de acest acord prin Comunicarea publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JO 2008, C 70, p. 11).

19

La 23 noiembrie 2009, Republica Lituania a adresat Consiliului Uniunii Europene o cerere întemeiată pe articolul 88 alineatul (2) CE, solicitând ca schema de ajutor existentă pentru achiziționarea de terenuri agricole să fie prelungită până la 31 decembrie 2013.

20

Prin decizia atacată, Consiliul a admis cererea menționată în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf CE. Articolul 1 din această decizie are următorul cuprins:

„Ajutorul de stat excepțional acordat de autoritățile lituaniene pentru împrumuturile în vederea achiziționării terenurilor agricole aflate în proprietatea statului, în valoare de maximum 55 de milioane de [litas lituanieni (LTL)] și acordat între 1 ianuarie 2010 și 31 decembrie 2013, este considerat compatibil cu piața internă.”

21

Consiliul și‑a motivat decizia evocând în special, în considerentele (2)-(4) ale acesteia, structura nefavorabilă, din punctul de vedere al suprafeței, a exploatațiilor agricole lituaniene, nivelul scăzut al veniturilor agricultorilor, scăderea substanțială a prețurilor agricole determinată de criza economică și financiară, precum și nivelul ridicat al dobânzilor la împrumuturile pentru cumpărarea de terenuri agricole. Acesta a subliniat de asemenea nivelul scăzut al fondurilor proprii de care dispun agricultorii lituanieni.

22

Potrivit considerentelor (9) și (10) ale deciziei atacate:

23

Comisia solicită Curții:

24

Consiliul solicită Curții:

25

Prin Ordonanța președintelui Curții din 9 august 2010, au fost admise cererile de intervenție în susținerea concluziilor Consiliului formulate de Republica Lituania, de Ungaria și de Republica Polonă.

26

În susținerea acțiunii, Comisia invocă patru motive, întemeiate pe necompetența Consiliului, pe un abuz de putere, pe o încălcare a principiului cooperării loiale și, respectiv, pe o eroare vădită de apreciere în ceea ce privește existența unor împrejurări excepționale, precum și pe o încălcare a principiului proporționalității.

27

Prin intermediul primului motiv, Comisia susține că Consiliul nu avea competența de a adopta decizia atacată.

28

Potrivit Comisiei, dintr‑o jurisprudență constantă a Curții rezultă că puterea cu care este învestit Consiliul în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf CE are caracter de excepție și că, prin urmare, Consiliul nu este competent să infirme o decizie a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața internă sau să încerce să eludeze o astfel de decizie.

29

Or, Comisia consideră că a adoptat, la punctul 196 din Orientările agricole, o poziție definitivă cu privire la compatibilitatea cu piața internă a schemei de ajutor instituite de Republica Lituania în vederea achiziționării de terenuri agricole. În opinia Comisiei, faptul că această poziție a fost adoptată sub formă de orientări nu are nicio consecință, deoarece instanțele Uniunii Europene au hotărât că un stat membru care acceptă orientări este obligat să le aplice.

30

În speță, Republica Lituania ar fi notificat acceptarea propunerilor de măsuri adecvate care figurează la punctul 196 din Orientările agricole. Prin urmare, aceasta ar fi obligată să pună capăt respectivei scheme de ajutor cel târziu la 31 decembrie 2009 și să nu o reinstituie până la 31 decembrie 2013. Așadar, prin autorizarea aceleiași scheme de ajutor începând de la 1 ianuarie 2010, Consiliul ar fi compromis eficiența deciziei Comisiei, depășindu‑și astfel competența.

31

Consiliul susține, dimpotrivă, că schema de ajutor autorizată prin decizia atacată constituie o schemă de ajutor nouă, distinctă de cea aprobată de Comisie prin Decizia din 22 noiembrie 2006, în special pentru că este întemeiată pe noi elemente de fapt și de drept. Comisia nu ar fi evaluat, așadar, în niciun moment compatibilitatea cu piața internă a schemei de ajutor autorizate prin decizia atacată.

32

Consiliul adaugă că punctul 196 din Orientările agricole nu se aplică schemei de ajutor pe care a aprobat‑o, întrucât măsurile adecvate prevăzute la articolul 88 alineatul (1) CE se aplică numai ajutoarelor existente.

33

În replică, Comisia susține că diferențele menționate de Consiliu între schemele de ajutor existente și schema de ajutor autorizată prin decizia atacată nu sunt relevante întrucât aceste scheme sunt legate într‑un mod atât de indisociabil, încât ar fi cu totul artificial să se pretindă că se efectuează o distincție între aceste scheme în scopul aplicării articolului 108 alineatul (2) TFUE.

34

Republica Lituania, Ungaria și Republica Polonă împărtășesc, în esență, analiza Consiliului.

35

Pentru a aprecia temeinicia primului motiv invocat de Comisie în susținerea acțiunii, trebuie stabilit dacă Consiliul era competent, în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, să considere compatibilă cu piața internă schema de ajutor vizată de decizia atacată, în condițiile în care Republica Lituania acceptase măsurile adecvate propuse la punctul 196 din Orientările agricole.

36

În conformitate cu articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, Consiliul, la cererea unui stat membru și hotărând în unanimitate, poate decide că un ajutor acordat sau care urmează să fie acordat de acest stat trebuie să fie considerat compatibil cu piața internă, prin derogare de la dispozițiile articolului 107 TFUE sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109 TFUE, în cazul în care o astfel de decizie este justificată de împrejurări excepționale.

37

Un stat membru poate, așadar, în împrejurări bine definite, să notifice un ajutor nu Comisiei, care ar fi hotărât în cadrul definit la articolul 108 alineatul (3) TFUE, ci Consiliului, care va hotărî în cadrul definit la articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, prin derogare de la articolul 107 TFUE sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109 TFUE.

38

Curtea a avut deja ocazia să precizeze anumite aspecte privind interpretarea acestei dispoziții.

39

Astfel, Curtea a statuat mai întâi, după ce a amintit rolul central pe care Tratatul FUE îl rezervă Comisiei pentru recunoașterea eventualei incompatibilități a unui ajutor cu piața internă, că articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE vizează un caz excepțional și particular, astfel încât puterea cu care este învestit Consiliul prin această dispoziție are în mod evident caracter de excepție (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, C-110/02, Rec., p. I-6333, punctele 29-31), ceea ce presupune că respectivul articol 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE trebuie în mod necesar să facă obiectul unei interpretări stricte (a se vedea prin analogie Hotărârea din 22 aprilie 2010, Mattner, C-510/08, Rep., p. I-3553, punctul 32, și Hotărârea din 14 martie 2013, Česká spořitelna, C‑419/11, punctul 26).

40

În continuare, în ceea ce privește dispozițiile prevăzute la articolul 108 alineatul (2) al treilea și al patrulea paragraf TFUE, potrivit cărora, pe de o parte, sesizarea Consiliului de către un stat membru are ca efect suspendarea examinării aflate în curs în cadrul Comisiei timp de trei luni și, pe de altă parte, în cazul în care Consiliul nu adoptă nicio decizie în acest termen, Comisia hotărăște, Curtea a statuat că aceste dispoziții trebuie interpretate în sensul că, atunci când termenul respectiv a expirat, Consiliul nu mai are competența de a adopta o decizie în temeiul celui de al treilea paragraf menționat în ceea ce privește ajutorul respectiv (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Consiliul, citată anterior, punctul 32).

41

Curtea a considerat, în această privință, că edictarea unei astfel de limitări în timp a competenței Consiliului arată de asemenea că, în cazul în care statul membru în cauză nu a adresat nicio cerere Consiliului, în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, înainte ca Comisia să declare ajutorul în cauză incompatibil cu piața internă, dispunând astfel încetarea procedurii vizate la articolul 108 alineatul (2) TFUE, Consiliul nu mai este autorizat să exercite puterea excepțională cu care este învestit în temeiul celui de al treilea paragraf al acestei din urmă dispoziții în vederea declarării unui astfel de ajutor compatibil cu piața internă (Hotărârea Comisia/Consiliul, citată anterior, punctul 33, și Hotărârea din 22 iunie 2006, Comisia/Consiliul, C-399/03, Rec., p. I-5629, punctul 24).

42

Curtea a subliniat, în acest context, că această interpretare permite să se evite adoptarea unor decizii al căror dispozitiv s‑ar dovedi contradictoriu și contribuie astfel la asigurarea securității juridice, prin faptul că menține caracterul definitiv al unei decizii administrative, dobândit la expirarea unor termene rezonabile de introducere a unei acțiuni sau prin epuizarea căilor de atac (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, punctele 32 și 35, precum și Hotărârea din 22 iunie 2006, Comisia/Consiliul, punctul 25, citate anterior).

43

În sfârșit, Curtea a statuat cu privire la aspectul dacă împrejurarea că Consiliul nu are competența de a se pronunța cu privire la compatibilitatea cu piața internă a unui ajutor în legătură cu care Comisia s‑a pronunțat deja în mod definitiv implică faptul că Consiliul nu are nici competența de a se pronunța cu privire la un ajutor care are ca obiect atribuirea, către beneficiarii ajutorului ilegal declarat anterior incompatibil printr‑o decizie a Comisiei, a unei sume în vederea compensării rambursărilor la care acești beneficiari sunt obligați în temeiul deciziei respective.

44

În această privință, Curtea a arătat că, potrivit unei jurisprudențe constante, a admite că un stat membru poate acorda beneficiarilor unui astfel de ajutor ilegal un ajutor nou cu o valoare echivalentă cu cea a ajutorului ilegal, cu scopul de a neutraliza impactul rambursărilor pe care aceștia le datorează în conformitate cu decizia menționată, ar echivala în mod evident cu compromiterea eficienței deciziilor adoptate de Comisie în temeiul articolelor 107 TFUE și 108 TFUE (Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, punctul 43, precum și Hotărârea din 22 iunie 2006, Comisia/Consiliul, punctul 27, citate anterior).

45

În aceste condiții, Curtea a statuat că Consiliul, care nu se poate opune unei decizii a Comisiei prin care se constată incompatibilitatea unui ajutor cu piața internă declarând el însuși acest ajutor compatibil cu piața menționată, nu poate nici să compromită eficiența unei astfel de decizii declarând compatibil cu piața internă, în sensul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, un ajutor destinat să compenseze, în favoarea beneficiarilor ajutorului ilegal declarat incompatibil cu piața internă, rambursările la care sunt obligați aceștia în temeiul deciziei în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, punctele 44 și 45, precum și Hotărârea din 22 iunie 2006, Comisia/Consiliul, punctul 28, citate anterior).

46

Din această jurisprudență rezultă că, potrivit articolului 108 alineatul (2) TFUE, competențele Consiliului și, respectiv, ale Comisiei sunt delimitate astfel încât, în primul rând, competența Comisiei să se exercite cu titlu principal, Consiliul nefiind competent decât în împrejurări excepționale. În al doilea rând, competența Consiliului, care îi permite acestuia să deroge, în decizia sa, de la anumite dispoziții ale tratatului în materie de ajutoare de stat, trebuie să fie exercitată într‑un cadru temporal determinat. În al treilea rând, de îndată ce Comisia sau Consiliul s‑a pronunțat în mod definitiv cu privire la compatibilitatea ajutorului în cauză, cealaltă dintre cele două instituții nu mai poate adopta o decizie în sens contrar.

47

Această interpretare urmărește să garanteze coerența și eficiența acțiunii Uniunii prin aceea că, pe de o parte, exclude adoptarea unor decizii contradictorii și, pe de altă parte, evită ca decizia unei instituții a Uniunii, rămasă definitivă, să poată fi contrazisă de o decizie a altei instituții, în afara oricărui termen, inclusiv a celui prevăzut la articolul 263 alineatul (6) TFUE, și cu încălcarea principiului securității juridice.

48

Din considerațiile care stau la baza acestei interpretări rezultă de asemenea că nu prezintă relevanță faptul că ajutorul care face obiectul deciziei Consiliului constituie un ajutor existent sau un ajutor nou. Astfel, după cum rezultă din jurisprudența Curții, eficiența deciziei Comisiei este pusă în discuție nu numai atunci când Consiliul adoptă o decizie prin care declară compatibil cu piața internă un ajutor care este același cu cel asupra căruia Comisia s‑a pronunțat deja, ci și atunci când ajutorul care face obiectul deciziei Consiliului este un ajutor destinat să compenseze, în favoarea beneficiarilor ajutorului ilegal declarat incompatibil cu piața internă, rambursările la care sunt obligați aceștia în temeiul deciziei Comisiei. În astfel de împrejurări, al doilea ajutor este legat într‑un mod atât de indisociabil de acela a cărui incompatibilitate cu piața internă a fost constatată anterior de Comisie, încât este cu totul artificial să se pretindă că se efectuează o distincție între aceste ajutoare în scopul aplicării articolului 108 alineatul (2) TFUE (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, citată anterior, punctele 45 și 46).

49

În prezenta cauză, este astfel necesar să se examineze problema dacă ajutoarele declarate de Consiliu compatibile cu piața internă trebuie, independent de caracterul lor de ajutor existent sau de ajutor nou, să fie considerate ca fiind ajutoare cu privire la care Comisia s‑a pronunțat deja în mod definitiv.

50

În această privință, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că Comisia poate, în exercitarea competențelor de care dispune în temeiul articolelor 107 TFUE și 108 TFUE, să adopte orientări care au ca obiect precizarea modului în care aceasta intenționează să își exercite, în temeiul acelorași articole, puterea de apreciere în privința ajutoarelor noi sau în privința schemelor de ajutor existente (Hotărârea din 18 iunie 2002, Germania/Comisia, C-242/00, Rec., p. I-5603, punctul 27).

51

Atunci când sunt întemeiate pe articolul 108 alineatul (1) TFUE, aceste orientări reprezintă un element al cooperării regulate și periodice în cadrul căreia Comisia procedează împreună cu statele membre la examinarea permanentă a schemelor de ajutor existente și le propune măsurile adecvate impuse de dezvoltarea progresivă sau de funcționarea pieței interne (a se vedea în acest sens Hotărârea din 15 octombrie 1996, IJssel‑Vliet, C-311/94, Rec., p. I-5023, punctele 36 și 37, precum și Hotărârea din 5 octombrie 2000, Germania/Comisia, C-288/96, Rec., p. I-8237, punctul 64). În cazul în care aceste propuneri de măsuri adecvate sunt acceptate de un stat membru, ele au un efect obligatoriu în privința acestuia din urmă (a se vedea în acest sens Hotărârea IJssel‑Vliet, punctele 42 și 43, precum și Hotărârea din 5 octombrie 2000, Germania/Comisia, punctul 65, citate anterior), care este ținut, după cum prevede articolul 19 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, să le pună în aplicare.

52

În speță, Republica Lituania a notificat la 22 martie 2007 acceptarea propunerilor de măsuri adecvate care figurează la punctul 196 din Orientările agricole.

53

Aceste măsuri adecvate constau în special într‑o modificare a schemelor de ajutor existente pentru investiții privind achiziționarea de terenuri în exploatațiile agricole pentru ca schemele în cauză să devină conforme cu aceste orientări până la 31 decembrie 2009.

54

Rezultă că, în conformitate cu articolul 108 alineatul (1) TFUE, măsurile adecvate propuse de Comisie la punctul 196 din orientările agricole nu au ca obiect decât schemele de ajutor existente.

55

Or, schema autorizată prin decizia atacată constituie o schemă de ajutor nouă.

56

Astfel, schema de ajutor menționată la punctul 15 din prezenta hotărâre nu putea, în sensul articolului 1 litera (b) punctul (ii) din Regulamentul nr. 659/1999, să fie considerată o schemă de ajutor existentă decât pentru perioada în care a fost autorizată prin Decizia din 22 noiembrie 2006, respectiv până la 31 decembrie 2009.

57

Prin urmare, dat fiind că reiese din articolul 1 litera (c) din acest regulament că orice schemă de ajutor care nu este o schemă de ajutor existentă constituie o schemă de ajutor nouă și că schema de ajutor autorizată prin decizia atacată era aplicabilă de la 1 ianuarie 2010, aceasta din urmă constituia în mod necesar o schemă de ajutor nouă.

58

Împrejurarea că această schemă ar fi o simplă prelungire a schemelor ajunse la scadență la 31 decembrie 2009, presupunând că ar fi fost dovedită, nu este determinantă, întrucât prelungirea unei scheme de ajutor existente dă naștere unui ajutor nou distinct de schema prelungită (a se vedea în acest sens Hotărârea din 20 mai 2010, Todaro Nunziatina & C., C-138/09, Rep., p. I-4561, punctele 46 și 47).

59

Obligațiile care revin Republicii Lituania, ca urmare a acceptării de către aceasta a propunerilor de măsuri adecvate, nu privesc, așadar, schema considerată compatibilă cu piața internă prin decizia atacată, deoarece este vorba despre o schemă de ajutor nouă care nu se confundă cu o schemă de ajutor existentă vizată de măsurile adecvate acceptate de acest stat membru.

60

Consiliul nu poate să se prevaleze însă de simplul caracter de noutate al unei scheme de ajutor pentru a reexamina o situație cu privire la care Comisia a făcut deja o apreciere definitivă, contrazicând astfel această apreciere. Consiliul nu are, așadar, competența de a hotărî că o schemă de ajutor nouă trebuie să fie considerată compatibilă cu piața internă atunci când aceasta este legată într‑un mod atât de indisociabil de o schemă de ajutor existentă pe care un stat membru s‑a angajat să o modifice sau să o suprime, în cadrul prevăzut la articolul 108 alineatul (1) TFUE, încât este cu totul artificial să se pretindă că se efectuează o distincție între aceste scheme în scopul aplicării articolului 108 alineatul (2) TFUE (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, citată anterior, punctul 46).

61

Totuși, nu aceasta este situația în speță.

62

În această privință, se poate preciza că s‑a scurs o perioadă semnificativă între aprecierea efectuată de Comisie și cea efectuată de Consiliu, din moment ce decizia atacată a survenit la aproape trei ani după propunerile de măsuri adecvate în cauză.

63

În plus, această decizie este motivată în mod special de apariția unor împrejurări noi, considerate de Consiliu ca fiind excepționale, de care Comisia nu a putut ține seama atunci când a apreciat compatibilitatea cu piața internă a schemelor de ajutor existente pentru achiziționarea de terenuri agricole puse în aplicare de Republica Lituania.

64

Astfel, deși Orientările agricole au fost adoptate în anul 2006, decizia atacată se referă pe larg la efectele pe care criza economică și financiară le‑a produs în cursul anilor 2008 și 2009 în sectorul agricol din Lituania. Consiliul evocă în special scăderea substanțială a prețurilor agricole intervenită în cursul anului 2009 și nivelul ridicat al dobânzilor la împrumuturile pentru cumpărarea de terenuri agricole, fenomene constatate în cursul anilor 2008 și 2009.

65

Or, poziția adoptată de Comisie, în susținerea propunerii sale de măsuri adecvate, în ceea ce privește compatibilitatea cu piața internă a schemei de ajutor menționate la punctul 15 din prezenta hotărâre, era întemeiată în mod necesar pe aprecierea, în funcție de datele economice pe care le avea la dispoziție în 2006, a consecințelor la care putea să conducă aplicarea acestei scheme asupra dezvoltării progresive sau a funcționării pieței interne.

66

Ca urmare a schimbării majore a împrejurărilor, menționată la punctul 64 din prezenta hotărâre, aprecierea efectuată de Comisie cu privire la această schemă de ajutor nu poate fi considerată, așadar, ca o antepronunțare în raport cu cea care ar fi fost efectuată în legătură cu o schemă de ajutor care ar fi cuprins măsuri similare, dar care și‑ar fi găsit aplicarea într‑un context economic radical diferit de cel pe care Comisia l‑a luat în considerare în cadrul aprecierii sale. Rezultă că compatibilitatea cu piața internă a noii scheme de ajutor care a făcut obiectul unei cereri adresate Consiliului de Republica Lituania în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE trebuie evaluată pe baza unei aprecieri individuale distincte de aceea a schemelor menționate la punctul 15 din prezenta hotărâre, efectuată cu luarea în considerare a circumstanțelor economice pertinente la momentul la care au fost acordate aceste ajutoare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 3 octombrie 1991, Italia/Comisia, C-261/89, Rec., p. I-4437, punctul 21, precum și Hotărârea din 21 iulie 2011, Freistaat Sachsen și Land Sachsen‑Anhalt/Comisia, C-459/10 P, Rep., p. I-109, punctul 48).

67

Prin urmare, situația în discuție în prezenta cauză se deosebește de aceea pe care Curtea a examinat‑o în Hotărârea din 29 iunie 2004, Comisia/Consiliul, și în Hotărârea din 22 iunie 2006, Comisia/Consiliul, citate anterior.

68

Astfel, spre deosebire de deciziile Consiliului anulate prin aceste două hotărâri, decizia atacată este, în speță, motivată tocmai de elementele noi care rezultă dintr‑o schimbare majoră a împrejurărilor, intervenită între momentul în care Comisia a examinat schema de ajutor existentă aplicată de Republica Lituania și cel în care Consiliul a apreciat noua schemă de ajutor care face obiectul cererii pe care acest stat membru i‑a adresat‑o.

69

Prin urmare, elementele care justificaseră necompetența Consiliului în cele două hotărâri menționate la punctul 67 din prezenta hotărâre nu se regăsesc în prezenta cauză.

70

Pe de altă parte, admiterea competenței Consiliului nu ar putea permite o eludare a măsurilor adecvate acceptate de statele membre.

71

Astfel, pe de o parte, Consiliul nu are competența de a autoriza o schemă de ajutor nouă similară cu o schemă de ajutor existentă pe care un stat membru era obligat să o modifice sau să o suprime, ca urmare a acceptării propunerii de măsuri adecvate, decât în ipoteza în care, ulterior propunerilor menționate, au apărut împrejurări noi.

72

Pe de altă parte, puterea conferită Consiliului prin articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE nu își găsește aplicarea decât în limitele indicate de această dispoziție, și anume în prezența unor împrejurări excepționale (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 1996, Comisia/Consiliul, C-122/94, Rec., p. I-881, punctul 13).

73

În sfârșit, în ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia Consiliul nu ar avea competența de a autoriza un ajutor contrar liniilor directoare definite în Orientările agricole, trebuie amintit că, în cadrul acestor orientări, numai propunerile de măsuri adecvate care figurează la punctul 196 și care sunt acceptate de statele membre pot constitui o luare de poziție definitivă a Comisiei cu privire la compatibilitatea unei scheme de ajutor cu piața internă.

74

Astfel, numai aceste propuneri de măsuri adecvate sunt supuse acceptării statelor membre, după cum se precizează la punctul 197 din Orientările agricole, pe când celelalte dispoziții ale acestora din urmă constituie doar reguli generale indicative care se impun Comisiei (a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iunie 2002, Țările de Jos/Comisia, C-382/99, Rec., p. I-5163, punctul 24 și jurisprudența citată), fără a obliga statele membre. Acestea, a fortiori, nu pot obliga Consiliul în măsura în care articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE îi conferă puterea de a deroga, în împrejurări excepționale, de la dispozițiile articolului 107 TFUE sau de la regulamentele prevăzute la articolul 109 TFUE.

75

Or, rezultă din cuprinsul punctului 196 din aceste orientări că, în ceea ce privește schemele de ajutor existente pentru achiziționarea de terenuri agricole, statele membre s‑au angajat numai să modifice aceste scheme astfel încât să devină conforme cu orientările menționate sau, în caz contrar, să le suprime până la 31 decembrie 2009.

76

În schimb, rezultă din considerațiile de la punctele 60-69 din prezenta hotărâre că statele membre, prin acceptarea propunerilor de măsuri adecvate care figurează la punctul 196 din Orientările agricole, nu și‑au interzis orice posibilitate de a solicita autorizația de reintroducere a unor scheme similare sau identice pentru întreaga perioadă de aplicare a acestor orientări.

77

Rezultă că primul motiv invocat de Comisie, întemeiat pe lipsa de competență a Consiliului, nu este fondat și trebuie respins.

78

Prin intermediul celui de al doilea motiv, Comisia susține că Consiliul a săvârșit un abuz de putere atunci când a urmărit să neutralizeze consecințele aprecierii pe care Comisia a efectuat‑o cu privire la schemele de ajutor pentru achiziționarea de terenuri agricole instituite de Republica Lituania.

79

Consiliul susține că prin adoptarea deciziei atacate nu a urmărit să anihileze efectele unei aprecieri efectuate de Comisie, având în vedere că aceasta din urmă nu adoptase nicio decizie prin care schema de ajutor autorizată prin decizia atacată să fi fost declarată incompatibilă cu piața internă. Obiectivul urmărit de Consiliu ar consta în realitate în a‑i ajuta pe agricultorii lituanieni afectați de criza economică și financiară să cumpere terenuri agricole.

80

După cum a statuat Curtea în mai multe rânduri, un act este afectat de un abuz de putere numai dacă rezultă din indicii obiective, pertinente și concordante că a fost adoptat, în mod exclusiv sau cel puțin determinant, în alte scopuri decât cele invocate ori pentru a eluda o procedură special prevăzută de tratat pentru a răspunde circumstanțelor cauzei (a se vedea în acest sens printre altele Hotărârea din 14 mai 1998, Windpark Groothusen/Comisia, C-48/96 P, Rec., p. I-2873, punctul 52, și Hotărârea din 7 septembrie 2006, Spania/Consiliul, C-310/04, Rec., p. I-7285, punctul 69).

81

Trebuie să se constate că, în speță, Comisia nu a furnizat astfel de indicii.

82

În ceea ce privește scopurile urmărite de Consiliu la adoptarea deciziei atacate, niciun element din dosarul prezentat Curții nu permite să se afirme că Consiliul a urmărit un scop exclusiv sau cel puțin determinant, diferit de acela de a‑i ajuta pe agricultorii lituanieni să achiziționeze cu mai multă ușurință terenuri agricole pentru a asigura realizarea reformei agrare, precum și îmbunătățirea structurii exploatațiilor agricole și eficiența agriculturii din Lituania.

83

În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia reiese din succesiunea evenimentelor și din schimbul de corespondență că decizia atacată urmărea să infirme poziția pe care aceasta o adoptase, rezultă că Consiliul a putut considera în mod legitim că Comisia nu luase poziție cu privire la compatibilitatea schemei de ajutor în cauză, după cum se subliniază în considerentul (9) al deciziei atacate.

84

Prin urmare, al doilea motiv al acțiunii, întemeiat pe un abuz de putere, trebuie înlăturat ca nefondat.

85

Prin intermediul celui de al treilea motiv, Comisia susține că decizia atacată a fost adoptată cu încălcarea principiului cooperării loiale dintre instituții întrucât, prin adoptarea acestei decizii, Consiliul a dispensat Republica Lituania de obligația de cooperare cu Comisia, care incumbă acestui stat membru în temeiul articolului 108 alineatul (1) TFUE.

86

Astfel, prin faptul că a autorizat prelungirea schemelor de ajutor existente pe care Republica Lituania s‑ar fi angajat să le suprime, Consiliul ar fi compromis rezultatele dialogului desfășurat anterior între Comisie și acest stat membru.

87

Consiliul apreciază că nu este ținut de obligația de cooperare care rezultă din articolul 108 alineatul (1) TFUE. În plus, acesta reafirmă că nu exista niciun angajament al Republicii Lituania în privința schemei de ajutor aprobate prin decizia atacată.

88

Articolul 108 alineatul (1) TFUE impune Comisiei și statelor membre o obligație de cooperare regulată și periodică în cadrul căreia Comisia procedează împreună cu statele membre la examinarea permanentă a schemelor de ajutor existente și le propune măsurile adecvate impuse de dezvoltarea progresivă sau de funcționarea pieței interne (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 iunie 2002, Germania/Comisia, citată anterior, punctul 28 și jurisprudența citată).

89

În această privință, reiese din cuprinsul punctului 69 din prezenta hotărâre că Republica Lituania nu își asumase niciun angajament concret privind schema de ajutor autorizată prin decizia atacată. Prin urmare, nu se poate considera că această decizie a dispensat Republica Lituania de o obligație specială de cooperare, întrucât nu a compromis în niciun mod rezultatele dialogului desfășurat anterior între Comisie și acest stat membru.

90

Având în vedere aceste elemente, al treilea motiv al Comisiei, întemeiat pe încălcarea principiului cooperării loiale, trebuie să fie respins ca nefondat.

91

Prin intermediul primului aspect al celui de al patrulea motiv, Comisia susține că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că au existat împrejurări excepționale care justificau adoptarea măsurilor autorizate. Prin intermediul celui de al doilea aspect al aceluiași motiv, aceasta susține că decizia atacată încalcă principiul proporționalității, dat fiind că măsurile în cauză nu permit atingerea obiectivelor urmărite de decizia menționată și nu se limitează la minimul necesar pentru atingerea acestor obiective.

92

Comisia apreciază că împrejurările pot fi considerate ca fiind excepționale, în sensul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, numai dacă acestea nu erau previzibile înainte de survenirea lor și dacă, în speță, ele afectează în mod special Republica Lituania. Prin urmare, situația nu poate fi aceasta în cazul unui obstacol structural preexistent sau al unei probleme pe care o întâmpină majoritatea statelor membre.

93

Or, Comisia apreciază că dimensiunea redusă a exploatațiilor agricole din Lituania constituie o problemă deja veche care ține de însăși structura economiei agrare lituaniene. De asemenea, nimic nu ar demonstra că lipsa de capital cu care se confruntă agricultorii lituanieni nu constituie o problemă structurală care nu poate, prin natura ei, să fie calificată drept excepțională.

94

În plus, deși admite faptul că criza economică poate constitui o împrejurare excepțională, Comisia apreciază însă că această criză nu poate justifica decizia atacată decât în măsura în care a interacționat cu problemele structurale preexistente astfel încât să genereze împrejurări excepționale în Lituania, ceea ce Consiliul nu ar fi dovedit. Comisia susține de asemenea că incidența crizei menționate asupra ratei dobânzilor și asupra scăderii veniturilor agricole în Lituania nu prezintă un caracter excepțional având în vedere contextul din întreaga Uniune.

95

Consiliul consideră că definiția noțiunii de împrejurări excepționale propusă de Comisie este prea restrictivă din perspectiva jurisprudenței, întrucât astfel de împrejurări nu trebuie decât să fie neprevăzute și pot afecta alte state membre sau alte sectoare decât agricultura.

96

În speță ar exista împrejurări excepționale, constituite din evenimente extraordinare legate de criza economică, evenimente care ar fi avut repercusiuni importante asupra agricultorilor lituanieni și care, în consecință, ar fi agravat și mai mult problemele structurale pe care le cunoșteau deja exploatațiile agricole lituaniene. Astfel, scăderea substanțială a veniturilor agricole, cauzată de scăderea bruscă a prețurilor și de nivelul ridicat al dobânzilor ca urmare a crizei, mai pronunțate în Lituania decât în alte state membre, ar fi făcut extrem de dificilă, dacă nu chiar imposibilă, cumpărarea de terenuri agricole de către agricultorii lituanieni.

97

Din jurisprudența Curții rezultă că, în vederea aplicării articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE, Consiliul dispune de o largă putere de apreciere, a cărei exercitare implică evaluări complexe de ordin economic și social, care trebuie să fie efectuate în contextul Uniunii. În acest cadru, controlul jurisdicțional aplicat exercitării acestei puteri de apreciere se limitează la verificarea respectării normelor de procedură și de motivare, precum și la controlul exactității materiale a situației de fapt reținute și al absenței unor erori de drept, a unor erori vădite în aprecierea faptelor sau a unui abuz de putere (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 februarie 1996, Comisia/Consiliul, citată anterior, punctele 18 și 19, precum și prin analogie Hotărârea din 22 decembrie 2008, Régie Networks, C-333/07, Rep., p. I-10807, punctul 78).

98

Or, având în vedere caracterul neobișnuit și imprevizibil, precum și amploarea efectelor crizei economice și financiare asupra agriculturii lituaniene, nu se poate considera că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a estimat că aceste efecte constituiau împrejurări excepționale în sensul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE. Comisia a recunoscut, de altfel, în memoriul său în replică, faptul că survenirea acestei crize poate constitui o asemenea împrejurare excepțională.

99

Faptul că criza economică și financiară a produs efecte considerabile și în alte state membre nu este determinant, deoarece această împrejurare nu are nicio influență asupra caracterului excepțional al efectelor acestei crize în ceea ce privește evoluția situației economice a agricultorilor lituanieni și a reformei agrare aplicate în Lituania.

100

De asemenea, constatarea potrivit căreia nivelul scăzut al veniturilor agricole, suprafața limitată a exploatațiilor agricole sau lipsa de fonduri proprii cu care se confruntă agricultorii ar constitui probleme structurale în Lituania nu permite să se stabilească faptul că Consiliul a săvârșit o eroare vădită de apreciere atunci când a considerat că scăderea substanțială a veniturilor agricole cauzată de scăderea prețurilor și de nivelul ridicat al dobânzilor ca urmare a crizei a deteriorat simțitor situația agricultorilor lituanieni, amenințând astfel reforma agrară și împiedicând, prin urmare, remedierea respectivelor probleme structurale (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 februarie 1996, Comisia/Consiliul, citată anterior, punctul 21).

101

În consecință, primul aspect al celui de al patrulea motiv trebuie respins ca nefondat.

102

Potrivit Comisiei, Consiliul a încălcat principiul proporționalității prin adoptarea deciziei atacate.

103

Astfel, Comisia apreciază că schema de ajutor în cauză nu poate permite atingerea obiectivelor menționate în decizia respectivă. Așadar, în pofida existenței unei scheme de ajutor pentru achiziționarea de terenuri agricole, dimensiunea medie a unei exploatații agricole din Lituania nu ar fi evoluat decât în mică măsură în ultimii ani. Nu s‑ar fi stabilit că schema de ajutor autorizată prin decizia atacată permite obținerea unor rezultate mai bune, în timp ce schemele de ajutor preexistente nu ar fi permis să se facă față dobânzilor ridicate observate în cursul anilor 2008 și 2009. Ajutoarele pentru achiziționarea de terenuri agricole ar contribui în realitate mai curând la creșterea prețului terenurilor agricole decât la schimbarea structurii proprietății asupra acestor terenuri.

104

Pe de altă parte, respectarea principiului proporționalității presupune, potrivit Comisiei, luarea pe deplin în considerare a măsurilor în vigoare care pot răspunde nevoilor pe care Consiliul le califică drept împrejurări excepționale. Or, decizia atacată nu ar ține deloc seama de măsurile autorizate anterior de Comisie sau permise de orientările acesteia și de regulamentele sale de exceptare pe categorii. În special, Cadrul temporar ar permite statelor membre să acorde ajutoare exploatanților agricoli. De asemenea, s‑ar putea recurge la ajutoarele de minimis autorizate prin Regulamentul nr. 1535/2007.

105

În sfârșit, măsurile autorizate prin decizia atacată nu s‑ar limita la minimul necesar, întrucât durata acestora depășește data stabilită de Comisie în Cadrul temporar pentru aplicarea ajutoarelor special destinate să facă față efectelor crizei economice.

106

Consiliul afirmă că, în ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, legalitatea măsurilor adoptate în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE poate fi afectată numai dacă aceste măsuri sunt vădit inadecvate în raport cu obiectivul pe care Consiliul intenționează să îl urmărească.

107

Comisia nu ar fi dovedit că evaluarea stării de fapt economice complexe efectuată de Consiliu era în mod vădit afectată de eroare. Acesta din urmă consideră printre altele că schema de ajutor pentru achiziționarea de terenuri agricole aplicată de Republica Lituania a îmbunătățit structura exploatațiilor agricole lituaniene din punctul de vedere al suprafeței. Consiliul arată de asemenea că Comisia nu a dovedit că astfel de ajutoare ar contribui la creșterea prețului terenurilor. În plus, acesta consideră că creșterea suprafeței exploatațiilor agricole conduce la îmbunătățirea competitivității și a veniturilor agricultorilor respectivi.

108

În plus, Consiliul apreciază că nu era ținut să ia în considerare măsurile aprobate deja de Comisie, întrucât competența cu care este învestit prin articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE urmărește tocmai să îi permită să aprobe ajutoare pe care Comisia nu ar fi fost în măsură, din punct de vedere legal, să le aprobe, situație care ar fi prezentă în speță. În plus, schema de ajutor autorizată prin decizia atacată nu ar fi inclusă în Cadrul temporar.

109

În ceea ce privește durata respectivei scheme de ajutor, aceasta nu ar trebui să se limiteze la perioada inclusă în Cadrul temporar și ar corespunde timpului considerat necesar pentru realizarea procesului de privatizare a terenurilor agricole din Lituania și pentru reducerea efectelor crizei.

110

În ceea ce privește respectarea principiului proporționalității, din considerațiile de la punctul 97 din prezenta hotărâre rezultă că numai caracterul vădit inadecvat al unei măsuri adoptate în temeiul articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE în raport cu obiectivul pe care Consiliul intenționează să îl urmărească poate afecta legalitatea unei astfel de măsuri (a se vedea prin analogie Hotărârea din 8 iulie 2010, Afton Chemical, C-343/09, Rep., p. I-7027, punctul 46, și Hotărârea din 12 iulie 2012, Association Kokopelli, C‑59/11, punctul 39).

111

Rezultă că trebuie stabilit dacă autorizarea schemei de ajutor vizate de decizia atacată este vădit inadecvată pentru realizarea obiectivului menționat în considerentul (10) al acestei decizii, care constă în încheierea cu succes a reformei agrare și în îmbunătățirea structurii exploatațiilor agricole, precum și a eficienței agriculturii în Lituania.

112

Este cert că aceste obiective pot fi atinse numai printr‑o creștere a suprafeței exploatațiilor agricole, ceea ce presupune achiziționarea de terenuri agricole de către agricultorii lituanieni. Or, nu se contestă că nivelul scăzut al veniturilor și dificultățile în ceea ce privește accesul la împrumuturi cu care se confruntă acești agricultori constituie un obstacol în calea realizării unor achiziționări de acest tip. Prin urmare, autorizarea schemei de ajutor în cauză, care urmărește să compenseze aceste probleme și agravarea lor ca urmare a crizei economice și financiare, oferind fie reducerea prețului de vânzare al terenurilor agricole, fie subvenționarea dobânzilor aferente împrumuturilor pentru cumpărarea de asemenea terenuri, nu este vădit inadecvată pentru realizarea obiectivului urmărit prin adoptarea deciziei atacate.

113

În aceste condiții, împrejurarea că schema de ajutor pentru achiziționarea de terenuri agricole aplicată anterior nu a permis o creștere semnificativă și continuă a suprafeței exploatațiilor agricole lituaniene nu este de natură să demonstreze caracterul vădit inadecvat al deciziei atacate în vederea atingerii obiectivelor urmărite de aceasta, după cum au fost amintite la punctul 111 din prezenta hotărâre.

114

Astfel, pe de o parte, slaba creștere a suprafeței medii a exploatațiilor menționate nu este suficientă pentru a demonstra ineficiența vădită a schemei de ajutor autorizată de Consiliu, întrucât este posibil ca această slabă creștere să rezulte din împrejurări care nu sunt de natură să dureze întreaga perioadă prevăzută de decizia atacată. Această constatare se poate explica, așadar, după cum susține Republica Lituania, prin particularitățile normelor care guvernează restituirea terenurilor, proces care nu se confundă cu achiziționarea de terenuri prin contract, pe care urmărește să o promoveze schema de ajutor autorizată prin decizia atacată. Pe de altă parte, trebuie amintit că decizia atacată nu vizează numai îmbunătățirea structurii exploatațiilor agricole, ci și încheierea cu succes a reformei agrare în Lituania. Or, realizarea acestui din urmă obiectiv nu poate fi evaluată numai pe baza evoluției suprafeței exploatațiilor agricole.

115

În ceea ce privește argumentul Comisiei potrivit căruia schema de ajutor pentru achiziționarea de terenuri agricole contribuie la creșterea prețului terenurilor agricole mai curând decât la schimbarea structurii proprietății asupra acestor terenuri, trebuie constatat că această afirmație nu este suficient de susținută pentru a se putea stabili că Consiliul ar fi optat pentru o măsură vădit inadecvată în raport cu obiectivul pe care îl urmărea.

116

Pe de altă parte, trebuie verificat dacă autorizarea schemei de ajutor în cauză nu depășește în mod vădit ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de decizia atacată. Astfel, Comisia susține că Consiliul nu a ținut seama în suficientă măsură de perspectivele oferite de alte instrumente susceptibile să contribuie la realizarea acestor obiective.

117

În ceea ce privește întinderea puterii de apreciere de care dispune Consiliul în speță, nu se poate considera că decizia atacată încalcă principiul proporționalității numai ca urmare a faptului că ar fi fost posibil ca Republica Lituania să urmărească obiectivele vizate la punctul 111 din prezenta hotărâre prin intermediul altui tip de schemă de ajutor. Astfel, rezultă dintr‑o jurisprudență constantă că, la examinarea aspectului dacă o decizie adoptată pe baza unei puteri de apreciere precum cea cu care este învestit Consiliul prin articolul 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE respectă principiul proporționalității, Curtea nu trebuie să stabilească dacă decizia adoptată era singura sau cea mai bună posibilă, ci numai dacă aceasta era vădit disproporționată (a se vedea prin analogie Hotărârea din 11 iunie 2009, Agrana Zucker, C-33/08, Rep., p. I-5035, punctul 33 și jurisprudența citată).

118

Cu toate acestea, după cum a arătat avocatul general la punctul 46 din concluzii, puterea largă de apreciere de care dispune Consiliul nu îl dispensează pe acesta de obligația de a lua în considerare, în aprecierea sa, măsurile preexistente destinate în mod special să remedieze împrejurările excepționale care au justificat autorizarea schemei de ajutor în cauză.

119

În această privință, Regulamentul nr. 1535/2007 urmărește exceptarea ajutoarelor de valoare redusă de la obligația de notificare prevăzută la articolul 108 alineatul (3) TFUE și nu se poate, așadar, considera că urmărește în mod special să remedieze efectele crizei economice și financiare asupra agricultorilor lituanieni.

120

În schimb, este adevărat că respectivul cadru temporar a fost instituit pentru a favoriza accesul întreprinderilor la finanțare în contextul crizei economice și financiare. Cu toate acestea, ajutoarele pe care le prevede acest cadru temporar au o funcție generală de susținere a investițiilor și nu sunt, așadar, special destinate să faciliteze achiziționarea de terenuri agricole. În plus, la data adoptării deciziei atacate, punctul 7 din Cadrul temporar prevedea că acesta nu urma să se aplice după data de 31 decembrie 2010. Prin urmare, nu se poate considera că decizia Consiliului de a autoriza o schemă de ajutor special destinată să asigure realizarea reformei agrare și creșterea suprafeței exploatațiilor agricole din Lituania pentru o perioadă mai lungă depășește vădit ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor urmărite de decizia atacată.

121

În ceea ce privește, în sfârșit, durata schemei de ajutor autorizate prin decizia atacată, reiese din însăși logica articolului 108 alineatul (2) al treilea paragraf TFUE că Consiliul nu poate fi ținut de o limitare în timp prevăzută într‑o comunicare a Comisiei. În plus, având în vedere timpul necesar realizării reformei agrare și durata efectelor crizei economice și financiare, nu trebuie să se considere că Consiliul a optat pentru o măsură vădit disproporționată atunci când a autorizat schema de ajutor în cauză în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2013.

122

Prin urmare, trebuie să se înlăture ca nefondat și al doilea aspect al celui de al patrulea motiv invocat de Comisie.

123

Rezultă, așadar, că al patrulea motiv trebuie respins în totalitate.

124

Având în vedere că niciunul dintre motivele invocate de Comisie nu poate fi primit, acțiunea trebuie să fie respinsă.

125

Potrivit articolului 138 alineatul (1) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Consiliul a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată, iar aceasta a căzut în pretenții, se impune obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

126

În conformitate cu articolul 140 alineatul (1) din același regulament, Republica Lituania, Ungaria și Republica Polonă suportă propriile cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, Curtea (Marea Cameră) declară și hotărăște: