—

pentru domnul Kahveci, de A. Durmuș și de E. Köse, advocaten;

—

pentru domnul Inan, de H. Drenth, advocaat;

—

pentru guvernul olandez, de C. Wissels și de J. Langer, în calitate de agenți;

—

pentru guvernul polonez, de M. Szpunar și de M. Arciszewski, precum și de A. Miłkowska, în calitate de agenți;

—

pentru Comisia Europeană, de M. van Beek și de G. Rozet, în calitate de agenți,

1

Cererile de pronunțare a unor hotărâri preliminare privesc interpretarea articolului 7 din Decizia nr. 1/80 a Consiliului de asociere din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii (denumită în continuare „Decizia nr. 1/80”). Consiliul de asociere a fost înființat prin Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia, semnat la 12 septembrie 1963 la Ankara de Republica Turcia, pe de o parte, precum și de statele membre ale CEE și de Comunitate, pe de altă parte, și care a fost încheiat, aprobat și confirmat în numele acesteia din urmă prin Decizia 64/732/CEE a Consiliului din 23 decembrie 1963 (JO 1964, 217, p. 3685, Ediție specială, 11/vol. 1, p. 10, denumit în continuare „Acordul de asociere CEE-Turcia”).

2

Aceste cereri au fost formulate în cadrul a două litigii între Staatssecretaris van Justitie (secretarul de stat pentru justiție, denumit în continuare „Staatssecretaris”), pe de o parte, și domnul Kahveci, și, respectiv, domnul Inan, pe de altă parte, cu privire la aspectul dacă un membru al familiei unui lucrător care are nu numai cetățenia turcă, ci și cetățenia statului membru gazdă poate invoca articolul 7 din Decizia nr. 1/80.

3

Articolul 7 din Decizia nr. 1/80 prevede:

„Membrii familiei unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii dintr-un stat membru, care au fost autorizați să se alăture acestuia:

[…]” [traducere neoficială]

4

Potrivit dispozițiilor articolului 14 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80:

„Dispozițiile prezentei secțiuni sunt aplicate sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, de siguranță publică și de sănătate publică.” [traducere neoficială]

5

Articolul 18 alineatul 1 prima teză și litera (e) din Legea din 2000 privind străinii (Vreemdelingenwet 2000, Stb. 2000, nr. 495, denumită în continuare „Vw 2000”) prevede că cererea de prelungire a valabilității unui permis de ședere pe durată limitată poate fi respinsă dacă cetățeanul străin reprezintă o amenințare pentru ordinea publică sau pentru securitatea națională. În temeiul articolului 19 din această lege, un astfel de permis poate fi revocat pentru aceleași motive.

6

În conformitate cu articolul 67 alineatul 1 prima teză și litera (b) din Vw 2000, Staatssecretaris poate declara indezirabil un cetățean străin care a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru săvârșirea unei infracțiuni care se pedepsește cu închisoarea de cel puțin trei ani. În temeiul alineatului 3 al acestui articol, cetățenii străini care au fost declarați indezirabili nu pot avea reședința legală pe teritoriul Țărilor de Jos.

7

Articolul 3.86 alineatul 1 prima teză și litera (d) din Decretul din 2000 privind străinii (Vreemdelingenbesluit 2000, Stb. 2000, nr. 497) permite respingerea cererii de prelungire a valabilității unui permis de ședere pe durată limitată în cazul existenței unei amenințări pentru ordinea publică, în temeiul articolului 18 alineatul 1 prima teză și litera (e) din Vw 2000, atunci când, printre altele, cetățeanul străin a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea unei infracțiuni care se pedepsește cu închisoarea de cel puțin trei ani, iar partea nesupusă suspendării condiționate din această pedeapsă este cel puțin egală cu valoarea indicată la articolul 3.86 alineatul 2 din acest decret, care stabilește un barem progresiv eșalonat în funcție de durata șederii persoanei în cauză pe teritoriul Țărilor de Jos.

8

Domnul Kahveci are cetățenia turcă. Soția sa, având de asemenea cetățenia turcă, s-a născut în Țările de Jos în familia unui lucrător turc și este încadrată pe piața legală a muncii în Țările de Jos. În luna iunie 1999, înainte de sosirea legală, în cursul aceluiași an, a soțului său în Țările de Jos, ea a obținut cetățenia olandeză, păstrându-și în același timp și cetățenia turcă.

9

Permisul de ședere care i-a fost acordat domnului Kahveci era supus unei condiții, și anume „șederea împreună cu soția sa, R. Kahveci”. Valabilitatea acestui permis a fost prelungită în mai multe rânduri, ultima dată până la 12 martie 2009. Până la momentul încarcerării sale, domnul Kahveci a locuit la soția sa.

10

La 23 ianuarie 2007, domnul Kahveci a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu executare de șase ani și nouă luni.

11

Prin decizia adoptată de Staatssecretaris la 20 martie 2007, domnul Kahveci a fost declarat indezirabil ca urmare a condamnării sale și i-a fost retras permisul de ședere.

12

Contestația formulată de domnul Kahveci împotriva acestei decizii a fost respinsă pentru motivul că acesta nu poate invoca articolul 7 din Decizia nr. 1/80 deoarece soția sa are cetățenia olandeză. Prin urmare, nu poate fi considerat membru al familiei unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii, chiar dacă acest lucrător, alături de cetățenia olandeză, și-a păstrat cetățenia turcă.

13

Întrucât judecătorul delegat cu luarea măsurilor provizorii de pe lângă Rechtbank s-Gravenhage a constatat că acțiunea formulată de domnul Kahveci este întemeiată, Staatssecretaris a introdus apel la Raad van State.

14

Acesta susține că domnul M. Kahveci nu intra în domeniul de aplicare al Deciziei nr. 1/80 și că pentru soția sa nu mai prezenta niciun interes să invoce îmbunătățirea condițiilor în materie socială pe care a realizat-o decizia menționată.

15

Domnul Inan are cetățenia turcă. Tatăl său, domnul H. Inan, având de asemenea cetățenia turcă și a cărui apartenență la piața legală a muncii din Țările de Jos nu se contestă, are din anul 1993, alături de cetățenia turcă, și cetățenia olandeză.

16

Domnul Inan a intrat în mod legal pe teritoriul Țărilor de Jos în cursul anului 1999. Permisul de ședere care i-a fost acordat era supus unei condiții, și anume „reîntregirea familiei cu părintele său, domnul H. Inan”. Valabilitatea acestui permis a fost prelungită în mai multe rânduri, ultima dată până la 10 iunie 2005. Până la momentul încarcerării sale, domnul Inan a locuit la tatăl său.

17

La 22 mai 2007, domnul Inan a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii cu executare de șapte ani.

18

Prin decizia adoptată de Staatssecretaris la 13 noiembrie 2007, domnul Inan a fost declarat indezirabil ca urmare a condamnării sale și i-a fost respinsă cererea de prelungire a permisului de ședere.

19

Acțiunea principală s-a desfășurat ulterior în mod similar celei inițiate de domnul Kahveci, descrisă la punctele 12-14 din prezenta hotărâre.

20

În aceste împrejurări, considerând că soluționarea celor două litigii cu care a fost sesizat depinde de interpretarea unor dispoziții din dreptul Uniunii, Raad van State a hotărât să suspende judecarea cauzelor și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare, care sunt formulate în termeni identici în fiecare dintre cauzele menționate:

21

Prin Ordonanța președintelui Curții din 9 februarie 2010, cauzele C-7/10 și C-9/10 au fost conexate în scopul procedurii scrise și orale, precum și al pronunțării hotărârii.

22

Prin intermediul celor două întrebări formulate, care trebuie analizate împreună, instanța de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 7 din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că membrii familiei unui lucrător turc care este încadrat în muncă în mod legal într-un stat membru pot invoca această dispoziție și atunci când lucrătorul respectiv a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrându-și în același timp cetățenia turcă.

23

Este necesar să se arate, cu titlu introductiv, că articolul 7 din Decizia nr. 1/80 face parte integrantă din dreptul Uniunii (a se vedea Hotărârea din 20 septembrie 1990, Sevince, C-192/89, Rec., p. I-3461, punctele 8 și 9). Prin urmare, statele membre trebuie să respecte obligațiile care decurg din această dispoziție în exact același mod în care trebuie să respecte drepturile prevăzute de legislația Uniunii.

24

Trebuie amintit în continuare că, potrivit unei jurisprudențe constante, articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 are un efect direct, astfel încât resortisanții turci cărora li se aplică această dispoziție au dreptul de a o invoca direct în fața instanțelor statelor membre pentru a înlătura aplicarea normelor de drept intern care sunt contrare acesteia (a se vedea în acest sens în special Hotărârea din 17 aprilie 1997, Kadiman, C-351/95, Rec., p. I-2133, punctul 28, Hotărârea din 22 decembrie 2010, Bozkurt, C-303/08, Rep., p. I-13445, punctul 31, și Hotărârea din 16 iunie 2011, Pehlivan, C-484/07, Rep., p. I-5203, punctul 39).

25

După această precizare, pentru a răspunde la întrebările adresate, dispoziția respectivă trebuie interpretată în raport cu modul său de redactare, cu obiectivul pe care îl urmărește și cu sistemul pe care îl instituie (a se vedea în acest sens Hotărârea din 23 martie 2006, Honyvem Informazioni Commerciali, C-465/04, Rec., p. I-2879, punctul 17).

26

Astfel cum reiese din chiar modul de redactare a articolului 7 primul paragraf, dobândirea drepturilor prevăzute la această dispoziție este supusă îndeplinirii a două condiții cumulative, și anume, pe de o parte, faptul că persoana în cauză trebuie să fie membru al familiei unui lucrător turc încadrat pe piața legală a muncii în statul membru gazdă și, pe de altă parte, faptul că aceasta a fost autorizată de organele competente din acest stat să se alăture respectivului lucrător (a se vedea Hotărârea Bozkurt, citată anterior, punctul 26).

27

Întrucât condițiile menționate sunt îndeplinite, rămâne să se verifice, în scopul aplicării articolului 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80, dacă resortisantul turc în cauză a locuit în mod legal pentru o anumită perioadă pe teritoriul statului membru gazdă împreună cu lucrătorul datorită căruia beneficiază de drepturile sale (a se vedea în special Hotărârea din 7 iulie 2005, Aydinli, C-373/03, Rec., p. I-6181, punctul 29).

28

În consecință, Curtea s-a pronunțat deja în sensul că un membru al familiei unui lucrător turc având numai cetățenia turcă și care îndeplinește condițiile amintite la punctele 26 și 27 din prezenta hotărâre este în mod necesar titularul unui drept de ședere în statul respectiv, drept care se întemeiază în mod direct pe articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 (Hotărârea Pehlivan, citată anterior, punctul 43).

29

În ceea ce privește acțiunile principale, nu se contestă, astfel cum s-a arătat la punctele 8-10 și 15-17 din prezenta hotărâre, că domnii Kahveci și Inan îndeplinesc condițiile enunțate la punctele 26 și 27 de mai sus.

30

Rămâne să se stabilească, așadar, în raport cu obiectivul urmărit de articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 și cu sistemul pe care îl instituie, dacă împrejurarea că un lucrător turc care este încadrat în muncă în mod legal în statul membru gazdă dobândește, pe lângă cetățenia turcă, și cetățenia statului membru gazdă are ca rezultat faptul că membrii familiei sale nu mai pot invoca această dispoziție.

31

În această privință, trebuie amintit că sistemul de dobândire progresivă a drepturilor prevăzut la articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 urmărește un dublu obiectiv.

32

Într-o primă etapă, înainte de expirarea perioadei inițiale de trei ani, dispoziția menționată urmărește să permită prezența membrilor familiei lucrătorului migrant alături de acesta din urmă, în scopul de a favoriza astfel, prin intermediul reîntregirii familiei, încadrarea în muncă și șederea lucrătorului turc integrat deja legal în statul membru gazdă (a se vedea printre altele Hotărârea din 22 iunie 2000, Eyüp, C-65/98, Rec., p. I-4747, punctul 26, Hotărârea din 11 noiembrie 2004, Cetinkaya, C-467/02, Rec., p. I-10895, punctul 25, și Hotărârea Bozkurt, citată anterior, punctul 33).

33

În continuare, aceeași dispoziție urmărește să consolideze inserarea durabilă a familiei lucrătorului migrant turc în statul membru gazdă, acordând membrului de familie respectiv, după trei ani de ședere legală, posibilitatea de a avea acces el însuși la piața muncii. Scopul esențial astfel urmărit este consolidarea poziției membrului de familie respectiv, care se află, în acest stadiu, deja legal integrat în statul membru gazdă, oferindu-i mijloacele de a se întreține singur în statul în cauză și, așadar, de a-și crea o situație autonomă în raport cu cea a lucrătorului migrant (a se vedea printre altele Hotărârile Eyüp, punctul 26, Cetinkaya, punctul 25, și Aydinli, punctul 23, citate anterior, Hotărârea din 18 iulie, Derin, C-325/05, Rep., p. I-6495, punctele 50 și 71, precum și Hotărârea Bozkurt, citată anterior, punctul 34).

34

În raport cu obiectivul general urmărit prin Decizia nr. 1/80, care constă, spre deosebire de un acord de cooperare precum cel încheiat între Comunitatea Economică Europeană și Regatul Maroc, semnat la Rabat la 27 aprilie 1976 și aprobat în numele Comunității prin Regulamentul (CEE) nr. 2211/78 al Consiliului din 26 septembrie 1978 (JO L 264, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 2, p. 202), în ameliorarea în domeniul social a regimului de care beneficiază lucrătorii turci și membrii familiilor lor în vederea realizării progresive a liberei circulații (a se vedea în special Hotărârea din 11 noiembrie 1999, Mesbah, C-179/98, Rec., p. I-7955, punctul 36, și Hotărârea din 16 martie 2000, Ergat, C-329/97, Rec., p. I-1487, punctul 43), sistemul instituit în special prin articolul 7 primul paragraf din aceeași decizie urmărește, așadar, crearea unor condiții favorabile pentru reîntregirea familiei în statul membru gazdă (a se vedea Hotărârea Pehlivan, citată anterior, punctul 45).

35

Or, această finalitate urmărită prin Decizia nr. 1/80 ar fi anihilată dacă obținerea cetățeniei statului membru gazdă ar obliga un lucrător care continuă să aibă cetățenia turcă să renunțe la beneficiul condițiilor favorabile pentru reîntregirea familiei în statul membru gazdă respectiv.

36

Trebuie să se sublinieze că, în plus, Curtea a statuat că resortisanții turci care îndeplinesc condițiile prevăzute la una dintre dispozițiile Deciziei nr. 1/80 beneficiază în acest temei de drepturile pe care aceasta le conferă (a se vedea în special Hotărârea din 18 decembrie 2008, Altun, C-337/07, Rep., p. I-10323, punctele 28 și 29, precum și Hotărârea Bozkurt, citată anterior, punctul 39) și că un stat membru nu este autorizat să prevadă o reglementare de o natură diferită de aceea care rezultă din Decizia nr. 1/80 sau care impune alte condiții decât cele prevăzute de aceasta (a se vedea Hotărârea Pehlivan, citată anterior, punctul 56).

37

Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, rezultă atât din supremația dreptului Uniunii, cât și din efectul direct al unei dispoziții precum articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 că statele membre nu pot modifica în mod unilateral întinderea sistemului de integrare progresivă a resortisanților turci în statul membru gazdă și că nu mai dispun, prin urmare, de posibilitatea de a adopta măsuri de natură să îngrădească statutul juridic recunoscut în mod expres unor astfel de resortisanți de dreptul care guvernează acordul de asociere CEE-Turcia (a se vedea Hotărârea Pehlivan, citată anterior, punctul 56 și jurisprudența citată).

38

Or, o reglementare de natura celei în cauză în acțiunea principală, care prevede că drepturile conferite prin articolul 7 primul paragraf din Decizia nr. 1/80 nu mai pot fi invocate atunci când lucrătorul turc integrat deja legal în statul membru gazdă a obținut cetățenia olandeză, are tocmai efectul să îngrădească statutul juridic recunoscut în mod expres resortisanților turci de dreptul care guvernează acordul de asociere CEE-Turcia.

39

În aceste condiții, se impune constatarea că, în ceea ce privește resortisanții turci, precum domnii Kahveci și Inan, articolul 14 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80 oferă cadrul juridic adecvat care permite să se aprecieze în ce măsură un resortisant turc care a făcut obiectul unor condamnări penale poate fi privat, prin intermediul unei expulzări din statul membru gazdă, de drepturile de care acesta beneficiază în mod direct în temeiul acestei decizii (a se vedea printre altele Hotărârile Derin, punctul 74, și Bozkurt, punctul 54, citate anterior).

40

În această privință, Curtea a considerat că revine autorităților naționale în cauză să realizeze o apreciere de la caz la caz a comportamentului personal al autorului infracțiunii, precum și a caracterului actual, real și suficient de grav al pericolului pe care îl reprezintă pentru ordinea și siguranța publică și că, în plus, aceste autorități trebuie să respecte atât principiul proporționalității, cât și drepturile fundamentale ale persoanei în cauză. Mai precis, o măsură de expulzare întemeiată pe articolul 14 alineatul (1) din Decizia nr. 1/80 nu poate fi decisă decât dacă din conduita individuală a persoanei în cauză reiese un risc concret de noi perturbări grave ale ordinii publice (a se vedea Hotărârile Derin, punctul 74, și Bozkurt, punctul 60, citate anterior).

41

Din considerațiile de mai sus rezultă că se impune să se răspundă la întrebările adresate că articolul 7 din Decizia nr. 1/80 trebuie interpretat în sensul că membrii familiei unui lucrător turc care este încadrat în muncă în mod legal într-un stat membru pot invoca această dispoziție și atunci când lucrătorul respectiv a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrându-și în același timp cetățenia turcă.

42

Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera întâi) declară:

Articolul 7 din Decizia nr. 1/80 din 19 septembrie 1980 privind dezvoltarea asocierii, adoptată de Consiliul de asociere înființat prin Acordul de asociere dintre Comunitatea Economică Europeană și Turcia, trebuie interpretat în sensul că membrii familiei unui lucrător turc care este încadrat în muncă în mod legal într-un stat membru pot invoca această dispoziție și atunci când lucrătorul respectiv a dobândit cetățenia statului membru gazdă, păstrându-și în același timp cetățenia turcă.