Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010CC0566

Concluziile avocatului general Kokott prezentate la data de21 iunie 2012.
Republica Italiană împotriva Comisiei Europene.
Recurs - Regim lingvistic - Anunțuri de concursuri generale pentru recrutarea de administratori și de asistenți - Publicare integrală în trei limbi oficiale - Limba în care se desfășoară examenele - Alegerea celei de a doua limbi dintre cele trei limbi oficiale.
Cauza C-566/10 P.

Court reports – general

ECLI identifier: ECLI:EU:C:2012:368

CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

JULIANE KOKOTT

prezentate la 21 iunie 2012 ( 1 )

Cauza C-566/10 P

Republica Italiană

împotriva

Comisiei Europene

Alte părți:

Republica Elenă

„Recurs — Regim lingvistic — Publicarea anunțurilor de concursuri generale pentru recrutarea de administratori și asistenți — Publicarea în trei limbi oficiale — Completare în toate limbile oficiale — Alegerea celei de a doua limbi dintre cele trei limbi oficiale — Regulamentul nr. 1 — Articolele 1d, 27, 28 și articolul 29 alineatul (1) din Statutul funcționarilor — Articolul 1 alineatele (1) și (2) din anexa III la Statutul funcționarilor — Egalitate de tratament — Motivare — Protecția încrederii legitime”

I – Introducere

1.

Până în prezent, instituțiile europene nu dispun de Peștele Babel ( 2 ), un traducător universal, care să desființeze barierele lingvistice, ci doar de Systran, un program informatic pentru traducerea limitată a textelor, a cărui utilizare este pusă în discuție în cadrul unei acțiuni ( 3 ). Pentru asigurarea comunicării în cadrul serviciilor lor, instituțiile încearcă în ultimul timp să recruteze personal care să stăpânească ca limbă străină germana, engleza sau franceza ( 4 ). Italia consideră că acest lucru constituie o încălcare a regimului lingvistic al Uniunii. Prin urmare, acest stat membru contestă anunțurile a trei astfel de concursuri.

2.

După cum se știe, problema lingvistică este una foarte delicată. Pentru acest motiv, articolul 290 CE (devenit articolul 342 TFUE) prevede că Consiliul adoptă în unanimitate regulamente privind regimul lingvistic, iar articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene recunoaște în mod expres principiul diversității lingvistice. Astfel, principalele probleme din prezentul recurs se referă la discriminarea pe motiv de limbă și la principiul diversității lingvistice. De asemenea, sunt ridicate probleme mai mult formale legate de anunțurile de concurs și se critică încălcarea principiului încrederii legitime, precum și a obligației de motivare.

II – Cadrul juridic

A – Dreptul primar

3.

Articolul 290 CE atribuie Consiliului competența de reglementare a problemei lingvistice:

„Regimul lingvistic al instituțiilor Comunității se stabilește, fără a aduce atingere dispozițiilor prevăzute de Statutul Curții de Justiție, de către Consiliu, care hotărăște în unanimitate.”

4.

În contextul problemei lingvistice, este de asemenea relevant articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, proclamată la 7 decembrie 2000 la Nisa ( 5 ) (denumită în continuare „carta”):

„Uniunea respectă diversitatea culturală, religioasă și lingvistică.”

B – Regulamentul nr. 1

5.

Articolul 1 și articolele 4-6 din Regulamentul nr. 1 al Consiliului din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene ( 6 ), în versiunea aplicabilă în prezenta cauză, prevede:

Articolul 1

Limbile de procedură sunt bulgara, ceha, daneza, engleza, estona, finlandeza, franceza, germana, greaca, irlandeza, italiana, letona, lituaniana, olandeza, maghiara, malteza, polona, portugheza, româna, slovaca, slovena, spaniola și suedeza.

[...]

Articolul 4

Regulamentele și alte texte cu aplicabilitate generală se redactează în limbile oficiale.

Articolul 5

Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se publică în limbile oficiale.

Articolul 6

Instituțiile pot stabili modalitățile de aplicare a prezentului regim lingvistic prin regulamentele lor de procedură.”

C – Statutul funcționarilor

6.

Articolul 1d alineatul (1) din Statutul funcționarilor Comunităților Europene (denumit în continuare „statutul”) cuprinde diferite interdicții de discriminare:

„În aplicarea prezentului statut se interzice orice discriminare, precum discriminarea bazată pe sex, rasă, culoare, origine etnică sau socială, caracteristici genetice, limbă, religie sau convingeri, opinii politice sau de orice altă natură, apartenența la o minoritate națională, avere, naștere, handicap, vârstă sau orientare sexuală.”

7.

Justificarea unui tratament diferit este prevăzută la articolul 1d alineatul (6) din statut:

„Respectând principiul nediscriminării și principiul proporționalității, orice limitare a punerii în aplicare a acestor principii trebuie justificată în mod obiectiv și rezonabil și trebuie să răspundă unor obiective legitime de interes general în cadrul politicii privind personalul. [...]”

8.

Articolul 27 stabilește bazele politicii de recrutare:

„Recrutarea trebuie să vizeze asigurarea angajării funcționarilor cu cel mai înalt nivel de independență, de competență, de eficiență și de integritate, recrutați pe o bază geografică cât mai largă dintre resortisanții statelor membre ale Comunităților.

Niciun post nu poate fi rezervat resortisanților unui anumit stat membru.”

9.

Articolul 28 stabilește cerințele minime pentru numirea funcționarilor.

„Nimeni nu poate fi numit funcționar dacă:

[...]

(f)

nu face dovada cunoașterii aprofundate a uneia dintre limbile Comunităților și cunoașterii satisfăcătoare a unei alte limbi a Comunităților, în măsura necesară exercitării atribuțiilor care îi revin.”

10.

Articolul 29 reglementează procedura de ocupare a posturilor:

„(1)   În vederea ocupării posturilor vacante dintr-o instituție, autoritatea împuternicită să facă numiri, după ce a analizat:

[...]

inițiază procedura de concurs pe bază de dosare, pe bază de examene sau atât pe bază de dosare, cât și de examene. Procedura de concurs este stabilită în anexa III.”

11.

Dintre regulile privind conținutul anunțurilor de concurs conform articolului 1 alineatul (1) din anexa III sunt relevante în special indicațiile de la litera (a) privind natura concursurilor, precum și cele de la litera (f) cu privire la cerințele lingvistice:

„Acesta trebuie să specifice:

(a)

natura concursului (concurs intern în cadrul instituției, concurs intern în cadrul instituțiilor, concurs general și, după caz, comun pentru două sau mai multe instituții);

[...]

(f)

eventual, cunoștințele lingvistice cerute de natura specifică a posturilor care urmează să fie ocupate;

[...]

[...]”

12.

Articolul 1 alineatul (2) din anexa III reglementează publicarea:

„În cazul concursurilor generale, trebuie publicat un anunț de concurs în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene cu cel puțin o lună înainte de termenul prevăzut pentru depunerea candidaturilor și, după caz, cu cel puțin două luni înainte de data de susținere a examenelor.”

III – Situația de fapt

13.

Prin recursul formulat, Republica Italiană contestă două dintre cele trei anunțuri de concurs ( 7 ) publicate de Oficiul European pentru Selecția Personalului (denumit în continuare „EPSO”). Inițial, anunțurile au fost publicate doar în edițiile în limbile germană, engleză și franceză ale Jurnalului Oficial. Anunțul privind primele două concursuri a făcut obiectul cauzei T-166/07; anunțul pentru al treilea concurs a fost contestat prin acțiunea formulată în cauza T-285/07.

14.

Conform punctului II. A. din condițiile de concurs respective, primele două concursuri au avut drept scop constituirea unor liste de recrutare pentru ocuparea unor posturi vacante din cadrul instituțiilor europene. Punctul II. A. din a treia procedură de concurs prevedea că Comisia Europeană nu participă la acest concurs și, prin urmare, nu va recruta niciun candidat de pe lista de recrutare.

15.

Condițiile de admitere referitoare la cunoștințele lingvistice figurează la punctul I. A. 2 din anunțurile de concurs EPSO/AD/94/07 și EPSO/AD/95/07, precum și la punctul I.A.3 din anunțul de concurs EPSO/AST/37/07. Potrivit acestor condiții, candidații trebuiau să facă dovada cunoașterii aprofundate a uneia dintre limbile oficiale ale Uniunii Europene, precum și a cunoașterii satisfăcătoare a unei alte limbi, care trebuia să fie germana, engleza sau franceza.

16.

La punctul I. B. se menționa că testele de acces se vor desfășura în a doua limbă. În consecință, candidații trebuiau să specifice în care dintre cele trei limbi – germană, engleză sau franceză – doresc să susțină proba eliminatorie și examenele de concurs.

17.

În plus, se menționa că, în vederea clarității și a înțelegerii cuprinsului general al textelor, a comunicărilor către, respectiv, primite de la candidați, a invitațiilor la fiecare probă și examen, corespondența scrisă dintre EPSO și candidați se va purta exclusiv în limbile germană, engleză și franceză.

18.

La 20 iunie 2007 ( 8 ) și la 13 iulie 2007 ( 9 ), EPSO a publicat în toate edițiile lingvistice ale Jurnalului Oficial actualizări ale anunțurilor menționate anterior. În aceste actualizări, s-au făcut trimiteri la anunțurile inițiale și s-a stabilit câte un termen nou pentru depunerea candidaturilor la respectivele concursuri, termen care era la fel de lung ca termenul stabilit inițial. În plus, s-au amintit studiile și experiența profesională necesare în vederea participării la concurs. De asemenea, s-a făcut referire la conținutul anunțurilor originale.

IV – Cu privire la procedura din prima instanță

19.

Tribunalul a permis Republicii Lituania, respectiv Republicii Elene să intervină în favoarea Italiei în cauza T-166/07, respectiv în cauza T-285/07. În vederea desfășurării în comun a ședinței și a pronunțării hotărârii, Tribunalul a conexat cele două cauze. Prin Hotărârea din 13 septembrie 2010, acesta a respins ambele acțiuni.

V – Concluziile părților

20.

Împotriva soluției Tribunalului, Republica Italiană a formulat prezentul recurs. Aceasta solicită:

anularea, în temeiul articolelor 56, 58 și 61 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene, a Hotărârii din 13 septembrie 2010, cauzele conexate T-166/07 și T-285/07, pronunțată de Tribunalul Uniunii Europene în acțiunile în anulare formulate de Republica Italiană împotriva:

1.

anunțului de concurs general EPSO/AD/94/07 privind constituirea unei liste de recrutare pentru 125 de posturi de administratori (AD 5) în domeniul informării, comunicării și mass-mediei;

2.

anunțului de concurs general EPSO/AST/37/07 privind constituirea unei liste de recrutare pentru 110 posturi de asistenți (AST 3) în domeniul comunicării și informării, ambele publicate în edițiile în limbile engleză, franceză și germană ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene din 28 februarie 2007, numărul C 45A;

3.

anunțului de concurs general EPSO/AD/95/07 privind constituirea unei liste de recrutare pentru posturile de administratori (AD 5) în domeniul științelor informării (bibliotecă/documentare), publicat numai în edițiile în limba engleză, franceză și germană ale Jurnalului Oficial al Comunităților Europene din 8 mai 2007, numărul C 103A;

pronunțarea asupra litigiului și anularea anunțurilor menționate anterior;

obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

21.

Republica Elenă solicită de asemenea:

– anularea Hotărârii din 13 septembrie 2010, cauzele conexate T-166/07 și T-285/07, pronunțată de Tribunalul Uniunii Europene.

22.

Comisia solicită:

respingerea recursului;

obligarea Republicii Italiene la plata cheltuielilor de judecată.

23.

Republica Lituania, care a participat la procedura în primă instanță, nu a formulat concluzii în procedura de recurs. Celelalte părți au depus concluzii scrise și ulterior orale în ședința din 6 iunie 2012.

VI – Apreciere juridică

A – Cu privire la admisibilitate

24.

Curtea verifică din oficiu condițiile obligatorii de admisibilitate a recursului ( 10 ). Prin urmare, mai întâi trebuie să se analizeze împrejurarea surprinzătoare că în procedura în cauza T-285/07 a fost pronunțată o hotărâre împotriva Comisiei, deși aceasta nu a fost implicată în respectivul concurs ( 11 ).

25.

Această împrejurare se explică totuși prin reglementările adoptate odată cu crearea EPSO. Articolul 4 din Decizia 2002/620/CE ( 12 ) precizează în mod expres că orice recurs privind exercitarea competențelor conferite EPSO se face împotriva Comisiei. Organizarea concursurilor generale în sensul articolului 30 alineatul (1) și al anexei III la Statutul funcționarilor este transferată EPSO în conformitate cu articolul 2 din decizia menționată. Prin urmare, admisibilitatea recursului este neîndoielnică ( 13 ).

B – Cu privire la primul motiv de recurs

26.

Prin intermediul primului motiv de recurs, Italia contestă considerațiile Tribunalului de la punctele 41 și 42 din hotărârea atacată. La aceste puncte se punea întrebarea dacă articolul 290 CE – temeiul juridic al regimului lingvistic – și articolul 6 din Regulamentul nr. 1 permiteau impunerea cunoașterii anumitor limbi pentru a putea participa la concursurile de recrutare de personal. Tribunalul a reținut următoarele:

„41   Regulamentul nr. 1, care stabilește regimul lingvistic al instituțiilor, a fost adoptat de Consiliu în temeiul articolului 290 CE. Articolul 6 din regulamentul menționat permite în mod expres instituțiilor să stabilească modalitățile de aplicare a regimului lingvistic prin regulamentele lor de procedură, competență în exercitarea căreia trebuie, în fond, să li se recunoască o anumită autonomie funcțională, în vederea asigurării bunei lor funcționări [...].

42   Ținând cont de ceea ce precedă, trebuie să se concluzioneze că anunțul în litigiu nu încalcă articolul 290 CE, ci a fost adoptat în temeiul competenței recunoscute instituțiilor și organelor comunitare la articolul 6 din Regulamentul nr. 1 ( 14 ).”

27.

Aceste considerații nu sunt în concordanță cu modul de redactare a dispozițiilor relevante.

28.

Conform articolului 290 CE, Consiliul adoptă în unanimitate regulamente privind regimul lingvistic al instituțiilor Uniunii. Acest lucru s-a realizat prin intermediul Regulamentului nr. 1. Conform articolului 1 din regulament, toate limbile oficiale sunt concomitent limbile de lucru ale instituțiilor. La rândul lor, în temeiul articolului 6, instituțiile pot stabili modalitățile de aplicare a prezentului regim lingvistic prin regulamentele lor de procedură.

29.

Publicarea unui anunț de concurs nu reprezintă – astfel cum subliniază Italia – un regulament de procedură sau un act juridic similar. Prin urmare, articolul 6 din Regulamentul nr. 1 nu reprezintă un temei adecvat pentru modul de publicare a concursurilor în litigiu.

30.

Prin urmare, considerăm că, în ceea ce privește aspectul în cauză, hotărârea atacată este viciată de o eroare de drept. Cu toate acestea, nu rezultă însă că pentru acest motiv acțiunea Italiei va avea succes.

31.

Dimpotrivă, pentru un motiv cu totul diferit nu se poate constata nicio încălcare a articolului 290 CE și a articolului 6 din Regulamentul nr. 1. Aceste dispoziții nu reglementează în mod direct cerințele care pot fi impuse publicării unui concurs și nici care dintre cele 23 de limbi oficiale trebuie utilizate la publicare. Prin urmare, această publicare nu aduce atingere nici articolului 290 CE, nici articolului 6 din Regulamentul nr. 1.

32.

În consecință, primul motiv de recurs trebuie respins. Totuși, problemele ridicate de Italia sunt relevante pentru analiza următoarelor trei motive de recurs.

C – Cu privire la al doilea motiv de recurs

33.

Al doilea motiv de recurs se îndreaptă împotriva argumentației de la punctele 52-58 din hotărârea atacată. Italia a criticat faptul că concursurile în sensul articolelor 1, 4 și 5 din Regulamentul nr. 1 ar fi trebuit să fie publicate integral în toate limbile oficiale.

34.

La fel ca și în jurisprudența sa constantă ( 15 ), la punctele 52 și 53 din hotărârea atacată, Tribunalul a plecat de la premisa că Regulamentul nr. 1 nu se aplică în relațiile dintre instituții și funcționarii acestora, întrucât acesta reglementează regimul lingvistic numai în raporturile dintre Uniunea Europeană și un stat membru sau o persoană aflată sub jurisdicția unui stat membru. Funcționarii și ceilalți agenți ai Uniunii, precum și candidații la astfel de posturi intră numai sub jurisdicția Uniunii în ceea ce privește aplicarea dispozițiilor statutului, inclusiv a celor referitoare la recrutarea în cadrul unei instituții.

35.

Această abordare nu este însă convingătoare. Astfel, articolele 2 și 3 din Regulamentul nr. 1 se referă la raportul cu statele membre și cu persoanele aflate sub jurisdicția sa și este îndoielnic faptul că, în această calitate, potențialii candidați la un concurs nu se mai află sub jurisdicția statului membru din care provin. Contrar opiniei Comisiei, acesta nu este un efect al competenței instanțelor Uniunii în cauzele privind astfel de candidaturi.

36.

În primul rând, regulamentul se întemeiază însă pe articolul 290 CE, care reprezintă temeiul juridic pentru reglementarea regimului lingvistic al instituțiilor Uniunii. Astfel, acesta reglementează la articolul 1 limbile oficiale și limbile de lucru ale instituțiilor. Nu este însă evident faptul că acestea trebuie să fie numai limbile care trebuie utilizate în raporturile cu cei din afara instituțiilor ( 16 ). În mod normal, limba de lucru este limba în care se lucrează în interiorul respectivului organism.

37.

Contrar opiniei Comisiei, articolul 6 din Regulamentul nr. 1 susține utilizarea acestor limbi și în relațiile dintre instituții și angajații acestora, întrucât, potrivit acestui articol, instituțiile nu pot stabili prin regulamentele lor de procedură dacă regulamentul este sau nu este într-adevăr aplicabil, ci numai modul în care acesta trebuie aplicat în fiecare caz în parte. Astfel, articolul 6 ar putea reprezenta un temei juridic adecvat în cazul în care instituțiile ar avea permisiunea de a stabili limbile de comunicare interne ( 17 ), însă în realitate acesta confirmă faptul că Regulamentul nr. 1 trebuie aplicat în relațiile dintre instituții și angajații acestora.

38.

În consecință, hotărârea atacată este viciată și sub acest aspect de o eroare de drept. Pentru a stabili dacă hotărârea poate fi menținută în cazul în care se modifică motivarea, trebuie să se examineze, prin urmare, dacă publicarea limitată a concursului era compatibilă cu articolele 4 și 5 din Regulamentul nr. 1.

39.

Conform articolului 4 din Regulamentul nr. 1, regulamentele și alte texte cu aplicabilitate generală se redactează în limbile oficiale. Articolul 5 prevede că Jurnalul Oficial se publică în „limbile oficiale”.

40.

În Hotărârea Kik, din aceste dispoziții, precum și din articolul 254 alineatul (2) CE, Curtea a desprins concluzia că o decizie cu caracter individual nu trebuie redactată în mod obligatoriu în toate limbile oficiale, nici chiar în cazul în care acest lucru ar aduce atingere drepturilor unui cetățean al Uniunii care nu este destinatarul acestei decizii, de exemplu ale unui agent economic concurent ( 18 ).

41.

Per a contrario, de aici rezultă faptul că regulamentele și textele de aplicabilitate generală menționate la articolul 4 din Regulamentul nr. 1 trebuie redactate, în principiu, în toate limbile oficiale ( 19 ). Această interpretare este singura compatibilă cu principiile securității juridice și nediscriminării ( 20 ).

42.

Această concluzie corespunde demersului logic de redactare a articolului 4 din Regulamentul nr. 1. Până la modificarea sa în urma ultimei extinderi a Uniunii ( 21 ), această dispoziție enumera, la fel ca și articolul 5, în mod expres numărul limbilor oficiale ( 22 ). Nu este evident faptul că prin modificările realizate cu ocazia extinderii Uniunii se intenționa restrângerea utilizării unor limbi ca limbi oficiale. Atunci când articolele 4 și 5 fac referire la limbile oficiale, acest lucru trebuie înțeles în sensul celor 23 de limbi oficiale.

43.

Într-adevăr, anunțul pentru un concurs general nu este un regulament, însă, după cum susțin guvernele italian și elen, spre deosebire de o decizie cu caracter individual, reprezintă un document de interes general, întrucât cuprinde termenele de înscriere și celelalte condiții obligatorii pentru toate persoanele care doresc să participe la concurs ( 23 ). Chiar și numai pentru acest motiv, anunțul ar trebui să fie publicat, în principiu, în toate limbile oficiale.

44.

Acest lucru este confirmat de articolul 5 din Regulamentul nr. 1 coroborat cu articolul 1 alineatul (2) din anexa III la Statutul funcționarilor. Conform ultimului document, concursurile generale ( 24 ) trebuie publicate în Jurnalul Oficial. Întrucât, conform articolului 5 din Regulamentul nr. 1, Jurnalul Oficial se publică în limbile oficiale, toate publicațiile obligatorii trebuie realizate, în principiu, de asemenea în toate limbile oficiale.

45.

Considerațiile Tribunalului de la punctul 56 din hotărârea atacată pot fi însă interpretate în sensul că în cazul anunțurilor de concurs instituțiile pot deroga de la dispozițiile anterioare:

„În aceste condiții, revine instituțiilor responsabilitatea de a alege limba de comunicare internă, fiecare instituție având competența de a o impune agenților săi și celor care revendică această calitate [...]. Alegerea limbii de publicare externă a unui anunț pentru ocuparea unui post vacant intră de asemenea în responsabilitatea instituțiilor [...]”

46.

În sfârșit, această opinie se întemeiază pe articolul 6 din Regulamentul nr. 1 ( 25 ). Dacă, conform acestei dispoziții, instituțiile pot stabili limbile de comunicare interne, astfel, în mod corespunzător, ar fi întemeiat ca articolul 6 să le permită să se adreseze în aceste limbi candidaților care cunosc limbile respective.

47.

După cum s-a arătat deja, totuși publicarea nu se poate întemeia pe articolul 6 din Regulamentul nr. 1 ( 26 ), iar Comisia nu a stabilit niciodată în mod formal limbi de comunicare interne sau limbi în care să se facă publicarea. Simpla practică de a utiliza în esență anumite limbi pentru comunicarea internă nu reprezintă o astfel de decizie de stabilire. Conținutul normativ al unei astfel de practici este însă complet neclar. Nu sunt evidente condițiile în care poate fi utilizată o anumită limbă.

48.

Prin urmare, articolul 6 din Regulamentul nr. 1 nu poate justifica derogarea de la articolele 4 și 5 coroborate cu articolul 1 alineatul (2) din anexa III la Statutul funcționarilor.

49.

Informările publicate ulterior în toate limbile oficiale nu au putut acoperi neajunsurile create de publicarea incompletă a anunțului. Informările nu cuprindeau decât o parte din informațiile din anunțuri. Lipseau în special condițiile privind cunoștințele lingvistice. Trimiterea la anunțul complet publicat în numai trei limbi nu poate înlocui publicarea completă în celelalte limbi oficiale. Astfel cum arată Grecia, persoanele interesate din procedura principală care nu cunoșteau niciuna dintre cele trei limbi nu puteau să își dea seama că nu aveau competențe pentru a participa la concursuri și că cealaltă parte din conținutul anunțurilor publicate numai în cele trei limbi nu prezenta, prin urmare, un interes pentru ele.

50.

În primul rând, nu există însă vreo reglementare care să permită o excepție de la publicarea integrală în toate limbile, prevăzută de articolele 4 și 5 din Regulamentul nr. 1 coroborate cu articolul 1 alineatul (2) din anexa III la Statutul funcționarilor.

51.

Prin urmare, trebuie ca anunțurile să fie publicate integral în toate limbile. Nu este necesar ca instanța să se pronunțe asupra aspectului dacă sunt posibile excepții în cadrul concursurilor care vizează candidați cu o anumită limbă maternă ( 27 ).

52.

Întrucât hotărârea Tribunalului este viciată de o eroare de drept și nu poate fi îndreptată nici cu o motivare diferită, al doilea motiv de recurs este fondat. Hotărârea atacată trebuie anulată.

53.

Totuși, pentru a conferi practicii viitoare a instituțiilor securitatea juridică pentru desfășurarea concursurilor, considerăm că este necesar să se examineze și celelalte motive de recurs.

D – Cu privire la al treilea motiv de recurs

54.

Prin intermediul celui de al treilea motiv de recurs, Italia critică faptul că publicarea concursurilor în doar trei limbi încalcă interdicția de discriminare pe motiv de cetățenie în sensul articolului 12 CE (devenit articolul 18 TFUE) și principiul diversității lingvistice instituit la articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

55.

În această privință, nu se pune problema dacă publicarea unui concurs general în doar trei limbi este compatibilă cu interdicția de discriminare. Nu se contestă aspectul că unii candidați, chiar având cunoștințe satisfăcătoare de engleză, de franceză sau de germană, nu consultă în mod obligatoriu edițiile Jurnalului Oficial în una dintre aceste trei limbi, ci o consultă pe cea în limba lor maternă ( 28 ). Prin urmare, există pericolul ca aceste persoane interesate să nu afle la timp despre concursul respectiv. Întrucât limba maternă este strâns legată de cetățenie, în această omisiune există o discriminare pe motiv de cetățenie. În consecință, anunțurile inițiale din 28 februarie 2007 și din 8 mai 2007 nu au fost suficiente prin ele însele.

56.

Totuși, în speță trebuie să se clarifice aspectul dacă defavorizarea existentă inițial din cauza discriminării pe motiv de cetățenie a putut fi remediată ulterior în mod eficient, după cum arată Tribunalul la punctele 85-91 din hotărârea atacată, prin publicarea unor informări în celelalte limbi. Întrucât această eroare de ordin substanțial este diferită de încălcarea formală analizată deja a obligației de publicare în Jurnalul Oficial, concluzia reținută astfel cu privire la îndreptarea viciului de publicare ( 29 ) nu poate fi aplicată direct.

57.

Pe de o parte, Italia contestă posibilitatea unei îndreptări, iar pe de altă parte, invocă faptul că informările nu cuprindeau toate datele din anunțul inițial.

1. Cu privire la posibilitatea unei îndreptări a anunțului incomplet

58.

Italia își întemeiază opinia privind imposibilitatea de îndreptare pe sistematica acțiunii în anulare. Conform articolului 230 CE (devenit articolul 263 TFUE), anunțurile în forma lor inițială pot face obiectul unei proceduri.

59.

Potrivit acestei opinii, acțiunea s-ar fi soluționat deja. În sens strict, anunțurile inițiale nu mai există într-adevăr. Acestea au fost anulate de informările publicate ulterior și au fost înlocuite de anunțuri noi ( 30 ). Acestea erau formate dintr-o combinație dintre anunțul inițial și noile informări, care stabileau în special un nou termen de înscriere și care ar fi trebuit atacate printr-o acțiune separată.

60.

Considerăm că nu este necesară o abordare atât de formalistă. Astfel cum a constatat deja Tribunalul, informările nu au modificat – cel puțin în măsura în care nu este contestată – esența anunțurilor ( 31 ).

61.

În cazul în care litigiul nu a fost soluționat, acesta trebuie să aibă ca obiect anunțul în forma în care produce realmente efecte. Prin urmare, informările publicate ulterior trebuie luate în considerare.

62.

Contrar opiniei susținute de Italia, în dreptul Uniunii este în principiu recunoscută posibilitatea de remediere a erorilor de procedură ( 32 ). Măsura de îndreptare trebuie să pună persoana îndreptățită – în speță, potențialii candidați – în situația în care s-ar fi aflat dacă nu s-ar fi săvârșit eroarea de procedură ( 33 ).

2. Cu privire la existența unei îndreptări în prezenta cauză

63.

În prezenta cauză, lipsa unor informări inițiale nu poate fi îndreptată. Prin termenul de înscriere stabilit odată cu noile informări, potențialii candidați în a căror limbă maternă nu a fost publicat anunțul au fost puși în situația în care s-ar fi aflat dacă odată cu anunțul ar fi fost publicate informări corespunzătoare.

64.

Cu toate acestea, potențialii candidați care au aflat mai târziu despre concurs din cauza informărilor întârziate nu se află în situația în care ar fi fost dacă informările ar fi fost publicate în același timp cu anunțurile de concurs. Cei care au fost informați prin anunțurile de concurs inițiale ar avea în mod clar mai mult timp pentru a se pregăti în mod special pentru concurs. În cadrul concursurilor EPSO/AD/94/07 și EPSO/AST/37/07 a existat un avantaj de aproape patru luni, iar în cadrul concursului EPSO/AD/95/07 a fost vorba despre mai mult de două luni. Acest timp poate fi folosit pentru îmbunătățirea competențelor tehnice sau lingvistice.

65.

Prin urmare, informările despre anunțurile de concurs nu ar putea compensa dezavantajul pe care publicarea selectivă a anunțurilor l-ar avea față de candidații care nu au germana, engleza sau franceza ca limbă maternă.

66.

Curtea nu a constatat acest dezavantaj. Prin urmare, raționamentul său de la punctele 85 și 91 din hotărârea atacată este viciat de o eroare de drept. În consecință, pentru acest motiv, hotărârea trebuie anulată.

3. Cu privire la caracterul complet al anunțului în celelalte limbi

67.

Totuși, Italia critică faptul că anunțul nu a fost publicat de fiecare dată în mod complet în celelalte limbi. Acestui argument trebuie să i se recunoască meritul de a sublinia faptul că potențialii candidați care au putut citi anunțul integral în limbile lor materne aveau un ușor avantaj față de ceilalți potențiali candidați care trebuiau să îl citească într-o limbă străină.

68.

Cu toate acestea, astfel cum a constatat în mod întemeiat Tribunalul la punctele 90 și 99 din hotărârea atacată, această defavorizare nu a ajuns la cotele unei discriminări pe motiv de cetățenie.

69.

În măsura în care privește persoane care nu cunosc suficient de bine niciuna dintre cele trei limbi, nu poate fi vorba despre potențiali candidați. Astfel cum precizează în mod întemeiat Tribunalul la punctul 88 din hotărârea atacată, aceste persoane nu aveau cunoștințele de limbă necesare pentru a putea participa la concurs.

70.

În această privință, concursurile din speță au o natură diferită față de cele care fac obiectul celorlalte hotărâri ale Tribunalului, enumerate de Italia, care au determinat anularea anunțurilor ( 34 ). În cazul acestor hotărâri era vorba despre concursuri în cadrul cărora participarea nu era condiționată de cunoașterea anumitor limbi. Prin urmare, în aceste cazuri puteau exista potențiali candidați care nu ar fi înțeles anunțul în niciuna dintre limbile utilizate, în timp ce potențialii candidați din concursul în litigiu trebuiau să cunoască una dintre aceste limbi.

71.

Prin urmare, la punctul 85 din hotărârea atacată, Tribunalul a reținut în mod întemeiat faptul că informările au remediat viciul de procedură de care era afectat anunțul inițial. Dacă într-adevăr era permis să se impună cunoașterea ca a doua limbă a limbilor germană, engleză sau franceză în locul celorlalte limbi, acest aspect trebuie analizat în cadrul următoarelor motive de recurs.

72.

În consecință, al treilea motiv de recurs nu este fondat.

E – Cu privire la al patrulea motiv de recurs

73.

Al patrulea motiv de recurs privește miezul disputei, și anume alegerea a doar trei limbi drept „a doua limbă” posibilă pentru concurs. În opinia Italiei, considerațiile prin intermediul cărora Tribunalul a infirmat faptul că selecția Comisiei a fost discriminatoare și neproporțională încalcă principiul nediscriminării pe motiv de cetățenie și principiul diversității lingvistice.

1. Cu privire la principiul nediscriminării

74.

Conform articolului 12 CE (devenit articolul 18 TFUE), în domeniul de aplicare al dreptului Uniunii este interzisă orice discriminare pe motiv de cetățenie. Acest principiu este consacrat în prezent și la articolul 21 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale.

75.

La punctele 93-104 din hotărârea atacată, Tribunalul nu examinează problema dacă limitarea celei de a doua limbi poate justifica o astfel de discriminare. Totuși, se ajunge la o concluzie întemeiată, întrucât nu există o asemenea discriminare.

76.

Utilizarea unui număr limitat de limbi principale în concursurile instituțiilor ar fi discriminantă și ar necesita un motiv justificativ. Întrucât limba pe care un candidat o cunoaște cel mai bine este, de regulă, strâns legată de cetățenia acestuia, o astfel de constatare ar defavoriza cel puțin în mod indirect acei potențiali candidați care, datorită cetățeniei lor, au alte limbi materne. Aceștia ar trebui să parcurgă anumite părți din concurs într-o limbă străină, în timp ce alți candidați ar putea să își utilizeze limba maternă.

77.

În această privință, principiul nediscriminării pe motiv de limbă instituit la articolul 1d alineatul (1) din Statutul funcționarilor, principiu care se regăsește acum și la articolul 21 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale, reprezintă o consolidare a principiului general al nediscriminării pe motiv de cetățenie. Concomitent, s-ar aduce atingere articolului 27 alineatul (2) din Statutul funcționarilor, care interzice rezervarea posturilor pentru resortisanții unui anumit stat membru.

78.

În speță, nu se limitează numărul limbilor utilizate ca limbi principale, ci acela al limbilor utilizate ca a doua limbă. A doua limbă a potențialilor candidați se află în mod sesizabil într-o legătură mai puțin strânsă cu cetățenia acestora decât prima limbă.

79.

Se știe că există anumite state în care una dintre limbile recunoscute se bucură alături de alte limbi naționale de un statut special ( 35 ). Prin urmare, există o anumită probabilitate ca anumiți candidați din aceste state să cunoască foarte bine o a doua limbă recunoscută în acel stat.

80.

Spre deosebire de limba maternă, cunoștințele în cazul celei de a doua limbi nu se bazează numai pe cetățenia respectivă, ci pe eforturile suplimentare ale respectivului stat, ale familiei sau ale persoanei respective. În această privință, există cel mult o diferență graduală față de cunoștințele dintr-o limbă străină dobândite în cadrul unui sistem de învățământ foarte bine structurat.

81.

Prin urmare, potențialul avantaj pe care îl prezintă o a doua limbă care se bucură în statul de origine de un statut special nu poate justifica o discriminare a candidaților din alte state pe motivul cetățeniei acestora.

82.

Din această perspectivă ar fi „defavorizați” anumiți candidați din acele state membre în care sunt vorbite mai multe limbi oficiale ale Uniunii, însă niciuna dintre celei trei limbi privilegiate ( 36 ). Astfel de candidați nu ar putea utiliza a doua limbă „firească” lor în cadrul concursurilor. Totuși, nu pare că acest dezavantaj teoretic are efecte practice pentru anumiți candidați.

83.

Pentru marea majoritate a potențialilor candidați, limitarea la un număr de două a limbilor care pot fi utilizate ca a doua limbă nu face, în orice caz, nicio diferență. Este vorba într-adevăr despre trei limbi străine care au cea mai mare răspândire în Uniune ( 37 ). Prima limbă străină care se studiază în aproape toate țările membre este engleza, existând un număr restrâns de țări în care se studiază franceza ca limbă străină principală, iar numai în Luxemburg germana se studiază aproape exclusiv în școala primară. Ca a doua limbă străină se studiază în principal germana și franceza. Spaniola, suedeza (în Finlanda) și estona (în Estonia – probabil în cazul membrilor minorității rusești) apar numai într-o proporție sesizabil mai mică ( 38 ). Prin urmare, este relativ improbabil că ar exista într-adevăr candidați care să stăpânească mult mai bine alte limbi străine decât germana, engleza sau franceza.

84.

În concluzie, limitarea limbilor cu statut de a doua limbă la aceste trei limbi nu poate avea efectul unei defavorizări pe motiv de cetățenie.

2. Cu privire la încălcarea principiului diversității lingvistice

85.

În continuare, Italia consideră că posibilitatea de a alege ca a doua limbă numai două limbi încalcă principiul diversității lingvistice. Potrivit acestui principiu, candidaților care doresc obținerea unui post în cadrul instituțiilor li se poate impune să cunoască pe lângă limba statului membru din care provin cel puțin încă o altă limbă, însă nu se poate impune ca această limbă să fie în mod obligatoriu germana, engleza sau franceza.

86.

Astfel, la momentul publicării anunțului, în anul 2007, Tratatul de la Lisabona nu intrase în vigoare, astfel încât principiul diversității lingvistice instituit la articolul 22 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene nu putea să producă efecte obligatorii directe. Potrivit explicațiilor oficiale ( 39 ), acest articol se întemeia pe articolul 6 CE în vigoare la acel moment, care la alineatul (3) obligă Uniunea la respectarea identității naționale a statelor sale membre [acesta face parte din articolul 4 alineatul (2) CE], precum și pe articolul 151 alineatele (1) și (4) CE [devenit articolul 167 alineatele (1) și (4) TFUE], conform cărora Uniunea contribuie la înflorirea culturilor statelor membre, respectând diversitatea națională și regională a acestora, respectiv respectă și promovează diversitatea culturală. În prezent, articolul 3 alineatul (3) al patrulea paragraf din TUE subliniază în mod special aceste sarcini.

87.

Principiul diversității lingvistice face parte din diversitatea culturală ( 40 ) și din identitatea națională a statelor membre. Astfel, acesta se întemeiază pe valorile fundamentale ale Uniunii care existau și la momentul anunțurilor din litigiu ( 41 ).

88.

Totuși, principiul diversității lingvistice nu impune ca Uniunea să utilizeze în fiecare situație toate limbile oficiale ( 42 ) și nici nu cuprinde o normă concretă privind limba pe care potențialii candidați care acced la un post în cadrul Uniunii o pot selecta dintr-un număr de limbi ca a doua limbă. În privința acestor probleme, principiul nu poate deveni eficient decât coroborat cu principiul general al egalității de tratament.

89.

Acest principiu, care între timp a fost consacrat la articolul 20 din Carta drepturilor fundamentale, impune ca situații comparabile să nu fie tratate în mod diferit și ca situații diferite să nu fie tratate în același mod, cu excepția cazului în care un astfel de tratament este justificat în mod obiectiv ( 43 ). O diferență de tratament poate fi justificată dacă aceasta este întemeiată pe un criteriu obiectiv și rezonabil, mai precis dacă se află în legătură cu un scop admisibil din punct de vedere legal, urmărit de legislația în cauză, iar această diferență este proporțională cu scopul urmărit de tratamentul în cauză ( 44 ). La această apreciere trebuie să se aibă în vedere valorile fundamentale respective ale Uniunii, de exemplu principiul diversității lingvistice. În cazul în care măsura este în opoziție cu o astfel de valoare fundamentală, pentru a putea fi justificat, scopul său trebuie să fie unul foarte important.

90.

Întrucât concursurile din litigiu permit alegerea ca a doua limbă numai a anumitor limbi, aceste concursuri aplică un tratament diferit diverselor limbi oficiale și limbi de lucru ale Uniunii.

91.

La punctele 93, 94 și 102 din hotărârea atacată, Tribunalul fundamentează din nou privilegierea celor trei limbi pe articolul 6 din Regulamentul nr. 1, conform căruia instituțiile pot stabili modalitățile de aplicare a acestui regim lingvistic. Totuși, astfel cum s-a constatat deja, această competență nu a fost aplicată până în prezent; prin urmare, aceasta nu poate justifica condițiile de concurs ( 45 ). În consecință, hotărârea este viciată și sub acest aspect de o eroare de drept.

92.

Totuși, această eroare nu pune încă în discuție rezultatul. Chiar și în cazul în care instituțiile nu au stabilit în mod formal nicio limbă de lucru internă, totuși, posibilitatea comunicării interne reprezintă o premisă imperativă pentru funcționarea serviciilor sale. Prin urmare, instituțiile trebuie să aibă posibilitatea de a selecta noi angajați având în vedere posibilitatea acestora de a se integra în serviciile existente și de a putea lucra în cadrul acestora. În acest sens, o importanță deosebită o are aspectul dacă aceștia pot utiliza acele limbi care sunt utilizate de facto în cadrul serviciilor ca limbi de lucru interne. Nu este de niciun folos dacă un angajat cunoaște la perfecție mai multe limbi oficiale dacă acestea nu sunt cunoscute de niciun alt angajat din serviciul respectiv.

93.

În măsura în care nu există împrejurări speciale care să impună concentrarea pe una sau pe puține limbi, pentru asigurarea egalității șanselor și a diversității lingvistice ar trebui să se utilizeze, în cazul în care este posibil, toate sau cel puțin mai multe limbi ale Uniunii ( 46 ). Modalitatea în care aceste limbi se vor utiliza în practică va putea fi decisă în fiecare caz în parte în funcție de abilitățile respectivilor angajați. Instituțiile ar putea să utilizeze în principal numai o singură limbă numai atunci când împrejurări speciale fac necesar acest lucru – cum se întâmplă, de exemplu, în cadrul deliberărilor Curții de Justiție, unde, începând cu anul 1954, deciziile interne se redactează, în mod tradițional, exclusiv în limba franceză.

94.

Întrucât germana, engleza și franceza sunt limbile străine cu cea mai mare răspândire la nivelul Uniunii ( 47 ), instituțiile pot să plece de la premisa conform căreia cunoașterea uneia dintre aceste limbi ca limbă străină facilitează o comunicare internă eficientă. Nicio altă limbă nu ar face posibilă o comunicare internă la fel de eficientă precum aceste trei limbi. Pentru acest motiv, la o analiză obiectivă, aceste trei limbi se diferențiază suficient de mult de celelalte limbi oficiale încât să fie singurele care pot fi selectate ca a doua limbă. Principiul egalității de tratament nu este, prin urmare, încălcat nici dacă se are în vedere principiul diversității lingvistice.

3. Cu privire la articolul 1 alineatul (1) litera (f) din anexa III la Statutul funcționarilor

95.

În plus, Italia se întemeiază pe articolul 1 alineatul (1) litera (f) din anexa III la Statutul funcționarilor. Această argumentație nu reprezintă însă o evoluție logică a argumentelor din prima instanță, ci un cu totul alt punct de vedere, care nu a făcut până acum obiectul procedurii, motiv pentru care este inadmisibilă în stadiul procedurii de recurs desfășurate în fața Curții ( 48 ).

4. Concluzia privind al patrulea motiv de recurs

96.

În concluzie, al patrulea motiv de recurs trebuie respins în totalitate.

F – Cu privire la al cincilea motiv de recurs

97.

Prin intermediul celui de al cincilea motiv de recurs, recurenta impută Tribunalului faptul că la punctele 110-115 din hotărârea atacată a reținut în mod neîntemeiat faptul că nu există nicio încălcare a principiului încrederii legitime, întrucât a negat că practica de mai mulți ani a Comisiei în domeniul concursurilor a condus la formarea unei încrederi legitime a potențialilor candidați în anumite modalități ale procedurii de concurs.

98.

Principiul încrederii legitime poate fi invocat de orice subiect de drept căruia o instituție a Uniunii i-a inspirat anumite așteptări întemeiate. În pofida faptului că acesta reprezintă unul dintre cele mai importante principii fundamentale ale Uniunii, subiecții de drept nu sunt îndreptățiți să creadă că va fi menținută o anumită situație existentă la un moment dat, pe care instituțiile Uniunii o pot modifica în mod discreționar. În aceeași ordine de idei, dacă un subiect de drept prevăzător și diligent poate să prevadă adoptarea unei măsuri de natură a-i afecta interesele, acesta nu ar putea să invoce beneficiul acestui principiu atunci când această măsură este adoptată ( 49 ).

99.

În speță, nu este necesar să se examineze aspectul dacă o anumită practică constantă legată de organizarea concursurilor poate fi considerată în anumite împrejurări ca asigurare, în sensul jurisprudenței, care să întemeieze o încredere demnă de a fi protejată. În orice caz, nu există niciun motiv pentru a prezuma că la momentul studiilor de limbă potențialii candidați prevăzători și diligenți au asigurarea că vor putea utiliza în continuare toate limbile oficiale ca a doua limbă în concursurile organizate de Uniune. Având în vedere numărul în creștere al limbilor oficiale, potențialii candidați trebuie să aibă în vedere faptul că nu toate limbile oficiale vor avea aceeași importanță practică ca a doua limbă. În plus, statisticile privind învățarea limbilor străine arată că engleza, germana și franceza sunt considerate într-o proporție majoritară drept cele mai importante limbi oficiale ( 50 ). Astfel, marea majoritate a potențialilor candidați sunt conștienți că în practică aceste limbi sunt mai importante pentru cariera lor profesională decât alte limbi.

100.

În consecință, acest motiv nu poate fi admis.

G – Cu privire la al șaselea motiv de recurs

101.

Prin intermediul celui de al șaselea motiv de recurs, recurenta invocă faptul că, la punctele 126 și 127 din hotărârea atacată, întrucât a reținut că administrația nu avea obligația de a justifica selectarea celor trei limbi admisibile în anunțurile de concurs în litigiu, Tribunalul a încălcat dispozițiile articolului 253 CE [devenit articolul 296 alineatul (2) TFUE], conform căruia toate actele juridice ale Uniunii trebuie motivate.

102.

Potrivit unei jurisprudențe constante, motivarea prevăzută la articolul 253 CE trebuie adaptată la data actului juridic respectiv. Motivarea trebuie să redea considerațiile instituției Uniunii într-un mod atât de clar și de neechivoc încât persoana vizată să poată recunoaște motivele pe care se întemeiază măsura. Aceasta este premisa pentru ca aceste persoane să își poată exercita drepturile, iar Curtea de Justiție să își poată exercita controlul. Potrivit acestei jurisprudențe, în cadrul motivării nu trebuie să se enumere însă toate punctele de vedere relevante în fapt sau în drept. Astfel, problema dacă motivarea unui act respectă condițiile impuse de articolul 253 CE trebuie să fie apreciată nu numai prin prisma modului de redactare, ci și în raport cu contextul său, precum și cu ansamblul normelor juridice ce reglementează materia respectivă. Curtea a statuat în special că, în cazul în care actul contestat permite să se recunoască esența obiectivului urmărit de instituție, ar fi excesiv să se solicite o motivare specifică pentru diferitele alegeri tehnice operate ( 51 ).

103.

La punctul 125 din hotărârea atacată, Tribunalul nu a analizat însă aceste condiții, ci s-a limitat la a examina dacă anunțurile cuprindeau informațiile necesare pentru desfășurarea concursului.

104.

În această privință, Italia critică în mod întemeiat faptul că prin observațiile sale Tribunalul nu a analizat motivul acțiunii sale. Cuprinsul obligatoriu al anunțului pentru un concurs nu poate fi asimilat motivării sale.

105.

Totuși, la punctul 126, Tribunalul a constatat în mod suplimentar că limitarea alegerii unei a doua limbi dintre numai trei limbi nu trebuie justificată, întrucât este cert că acestea corespund necesităților interne ale administrației. Astfel, Tribunalul îndeplinește cerințele privind motivarea hotărârii sale conform articolelor 36 și 53 din Statutul Curții de Justiție.

106.

Contrar opiniei Italiei, această constatare a Tribunalului cu privire la obligativitatea motivării anunțurilor nu poate fi contestată nici din punctul de vedere al conținutului. Este astfel evident că condițiile unei proceduri de selecție au scopul de a identifica acei candidați care corespund cel mai bine cerințelor interne ale instituțiilor angajatoare. De asemenea, se știe că engleza, germana și franceza sunt limbile cele mai răspândite la nivelul Uniunii și, prin urmare, cele mai adecvate a fi utilizate pentru comunicarea internă a serviciilor. Prin urmare, nu este necesară o evidențiere specială a acestor aspecte în cadrul anunțurilor.

107.

În consecință, acest motiv de recurs trebuie de asemenea respins.

H – Cu privire la al șaptelea motiv de recurs

108.

În sfârșit, prin intermediul celui de al șaptelea motiv de recurs se critică încălcarea la punctele 128-135 din hotărârea atacată a articolului 1d alineatele (1) și (6), a articolului 28 litera (f), precum și a articolului 27 alineatul (2) din Statutul funcționarilor. Tribunalul a săvârșit o eroare de drept, întrucât a constatat faptul că sarcina de a evalua competențele lingvistice ale candidaților nu revine exclusiv comisiei de examinare a respectivei proceduri de selecție.

109.

În opinia Italiei, autoritatea care a dispus publicarea anunțului nu are posibilitatea de a realiza o preselecție preventivă a candidaților pe criterii pur lingvistice. Standardele cerințelor lingvistice ale unei proceduri de selecție sunt diferite, în principiu, de cele privind cunoștințele de specialitate ale candidaților.

110.

Argumentele prezentate în acest sens de Italia, în special principiul interdicției discriminării pe motiv de cetățenie, nu constituie însă un temei pentru stabilirea unor cerințe speciale privind a doua limbă a candidaților ( 52 ). Nici în rest nu se pot discerne motive pentru care comisia de examinare să fie autorizată să excludă candidații din cauza alegerii celei de a doua limbi, însă acest lucru să poată fi interzis instituțiilor atunci când stabilesc condițiile unei proceduri de selecție.

111.

Prin urmare, nici acest motiv de recurs nu este fondat.

VII – Cu privirea la soluția Curții

112.

În conformitate cu articolul 61 primul paragraf din Statutul Curții, dacă recursul este întemeiat, Curtea anulează decizia Tribunalului. În acest caz, Curtea poate fie să soluționeze ea însăși în mod definitiv litigiul atunci când acesta este în stare de judecată, fie să trimită cauza Tribunalului pentru a se pronunța asupra acesteia.

113.

Întrucât al doilea motiv de recurs este fondat, hotărârea atacată trebuie anulată. Concomitent, în urma examinării acestui motiv de recurs rezultă că anunțurile de concurs nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolele 4 și 5 din Regulamentul nr. 1 și nici pe cele prevăzute la articolul 1 alineatul (2) din anexa III la Statutul funcționarilor. În plus, conform analizei primei părți a celui de al treilea motiv, publicarea întârziată a informărilor privind concursurile nu ar putea compensa dezavantajarea potențialilor candidați care nu au germana, engleza sau franceza ca limbă maternă. Prin urmare, litigiul este în stare de judecată. În consecință, anunțurile trebuie de asemenea anulate.

VIII – Cu privire la limitarea efectelor hotărârii

114.

În final, propunem Curții să limiteze în mod expres efectele hotărârii sale, în scopul evitării insecurității juridice.

115.

În legătură cu acțiunile formulate de candidați, Curtea a constatat faptul că, în cazul anulării unui examen în cadrul unui concurs general în vederea întocmirii unei liste de candidați eligibili, drepturile unui reclamant sunt protejate în mod corespunzător dacă comisia de examinare și autoritatea angajatoare își verifică deciziile și dacă încercă să găsească o soluție echitabilă pentru acest caz; nu există niciun motiv pentru a pune în discuție rezultatul general al concursului sau pentru a revoca numirile în funcție ale celor care au promovat examenul. Această jurisprudență se întemeiază pe considerentul că trebuie să se realizeze un echilibru între interesele candidaților dezavantajați din cauza unei erori în cadrul concursului și interesele celorlalți candidați. Instanța nu trebuie să aibă astfel în vedere numai necesitatea de a restabili drepturile candidaților dezavantajați, ci trebuie, în egală măsură, să țină seama de încrederea demnă de a fi protejată a candidaților deja selecționați ( 53 ).

116.

În prezenta cauză, nu este necesară pronunțarea cu privire la ce măsuri sunt necesare pentru repararea dezavantajului potențial adus candidaților. Cu toate acestea, trebuie să se țină cont de încrederea legitimă a candidaților selectați. Prin urmare, listele de candidați eligibili întocmite în urma procedurii de selecție, respectiv eventualele numiri în funcție pe baza acestor liste nu ar trebui să fie puse în discuție prin prezenta procedură.

IX – Cu privire la cheltuielile de judecată

117.

Potrivit articolului 122 primul paragraf din Regulamentul de procedură, când recursul este fondat, iar Curtea soluționează ea însăși în mod definitiv litigiul, aceasta se pronunță asupra cheltuielilor de judecată.

118.

În conformitate cu articolul 69 alineatul (2) coroborat cu articolul 118 din Regulamentul de procedură al Curții, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât Italia a solicitat obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată și întrucât cel de al doilea motiv de recurs al său și primul aspect al celui de al treilea motiv de recurs al său au fost admise în totalitate, Comisia suportă cheltuielile de judecată efectuate de Republica Italiană, precum și propriile cheltuieli de judecată din ambele etape ale procesului.

119.

Alineatul (4) primul paragraf al articolului 69 prevede că statele membre care au intervenit în litigiu suportă propriile cheltuieli de judecată.

X – Concluzie

120.

În consecință, propunem Curții de Justiție să dispună după cum urmează:

1)

Anulează Hotărârea Tribunalului din 13 septembrie 2010, Italia/Comisia, în cauzele T-166/07 și T-285/07.

2)

Anulează anunțul de concurs general EPSO/AD/94/07, anunțul de concurs general EPSO/AST/37/07 și anunțul de concurs general EPSO/AD/95/07.

3)

Prezenta hotărâre nu are efect asupra listelor de candidați eligibili întocmite în urma acestor proceduri de selecție.

4)

Obligă Comisia la plata propriilor cheltuieli de judecată și a cheltuielilor de judecată efectuate de Republica Italiană în primă instanță și în recurs. Republica Elenă și Republica Lituania suportă propriile cheltuieli de judecată.


( 1 ) Limba originală: germana.

( 2 ) Douglas Adams, The Hitchhiker's Guide to the Galaxy, capitolul 6, Londra, 1979.

( 3 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 16 decembrie 2010, Systran și Systran Luxemburg/Comisia (T-19/07, Rep., p. II-6083), precum și recursul pendinte din cauza C-103/11 P.

( 4 ) A se vedea, pe lângă concursul care face obiectul litigiului, de exemplu, anunțurile de concursuri generale EPSO/AD/230/12 (AD 5) și EPSO/AD/231/12 (AD 7), JO 2012, C 76A, 1, secțiunea III punctul 2 litera (b).

( 5 ) JO C 364, p. 1, proclamată solemn pentru a doua oară la 12 decembrie 2007 la Strasbourg (JO 2007, C 303, p. 1, și JO 2010, C 83, p. 389).

( 6 ) JO 1958, 17, p. 385, Ediție specială, 01/vol. 1, p. 3.

( 7 ) Pe de o parte, este vorba despre concursul general EPSO/AD/94/07 pentru constituirea unei liste de rezervă pentru ocuparea unor posturi de administratori (AD 5) în domeniul informării, comunicării și mass-mediei, precum și despre concursul general EPSO/AST/37/07 pentru constituirea unei liste de rezervă pentru ocuparea a 110 posturi de asistenți (AST 3) în domeniul comunicării și informării (JO C 45A). Pe de altă parte, este vorba despre concursul general EPSO/AD/95/07 pentru constituirea unei liste de rezervă pentru ocuparea unor posturi de administratori (AD 5) în domeniul științelor informării (bibliotecă/documentare) (JO C 103A).

( 8 ) JO C 136A, p. 1.

( 9 ) JO C 160, p. 14.

( 10 ) A se vedea Hotărârea din 23 aprilie 2009. Sahlstedt și alții/Comisia (C-362/06 P, Rep., p. I-2903, punctul 22), Hotărârea din 3 septembrie 2009, Moser Baer India/Consiliul (C-535/06 P, Rep., p. I-7051, punctul 24), și Hotărârea din 25 februarie 2010, Lancôme/HABM și CMS Hasche Sigle (C-408/08 P, Rep., p. I-1347, punctul 52).

( 11 ) A se vedea secțiunea II litera A, Introducere, din concursul EPSO/AD/95/07. În plus, conform secțiunii II litera A, Introducere, și punctului 1 din concursul EPSO/AD/94/07 și conform secțiunii II litera A, Introducere, din concursul EPSO/AST/37/07, respectivele liste de rezervă puteau fi utilizate si de alte instituții.

( 12 ) Decizia Parlamentului European, a Consiliului, a Comisiei, a Curții de Justiție, a Curții de Conturi, a Consiliului Economic și Social, a Comitetului Regiunilor și a Ombudsmanului European din 25 iulie 2002 de înființare a Oficiului pentru Selecția Personalului Comunităților Europene (JO L 197, p. 53, Ediție specială, 01/vol. 8, p. 247).

( 13 ) A se vedea în acest sens și Ordonanța Tribunalului din 16 decembrie 2008, Italia/Parlamentul European și Comisia (T-285/07).

( 14 ) A se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2011, Italia/Comisia (T-205/07, punctul 20 și următorul), și Hotărârea Tribunalului din 31 martie 2011, Italia/CESE (T-117/08, Rep., p. II-1463, punctul 41 și următorul).

( 15 ) A se vedea Hotărârea Tribunalului din 7 februarie 2001, Bonaiti Brighina/Comisia (T-118/89, Rec., p. I-A-25 și p. II-97, punctul 13), Hotărârea Tribunalului din 5 octombrie 2005, Rasmussen/Comisia (T-203/03, Rec., p. I-A-279 și p. II-1287, punctul 60), Hotărârea Tribunalului din 20 noiembrie 2008, Italia/Comisia (T-185/05, Rep., p. II-3207, punctul 117 și următorul), precum și Hotărârea Tribunalului Italia/CESE (citată la nota de subsol 14, punctul 51 și următorul).

( 16 ) A se vedea Concluziile avocatului general Poiares Maduro prezentate în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Spania/Eurojust (C-160/03, Rec., p. I-2077, punctul 31).

( 17 ) A se vedea în acest sens și Hotărârea Tribunalului Italia/CESE (citată la nota de subsol 14, punctul 55).

( 18 ) Hotărârea din 9 septembrie 2003, Kik/OAPI (C-361/01 P, Rec., p. I-8283, punctul 85).

( 19 ) A se vedea Hotărârea din 11 decembrie 2007, Skoma-Lux (C-161/06, Rep., p. I-10841, punctul 34).

( 20 ) Hotărârea Skoma-Lux (citată la nota de subsol 20, punctul 36).

( 21 ) A se vedea Regulamentul (CE) nr. 1791/2006 al Consiliului din 20 noiembrie 2006 de adaptare a anumitor regulamente și decizii adoptate în domeniile liberei circulații a mărfurilor, liberei circulații a persoanelor, dreptului societăților comerciale, politicii în domeniul concurenței, agriculturii (inclusiv legislația sanitar-veterinară și fitosanitară), politicii în domeniul transporturilor, fiscalității, statisticii, energiei, mediului, cooperării în domeniile justiției și afacerilor interne, uniunii vamale, relațiilor externe, politicii externe și de securitate comune și instituțiilor, având în vedere aderarea Bulgariei și a României (JO L 363, p. 1, Ediție specială, 01/vol. 7, p. 15), punctul 15 din anexă.

( 22 ) A se vedea Regulamentul (CE) nr. 920/2005 al Consiliului din 13 iunie 2005 de modificare a Regulamentului nr. 1 din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Economice Europene și a Regulamentului nr. 1 din 15 aprilie 1958 de stabilire a regimului lingvistic al Comunității Europene a Energiei Atomice și de introducere de măsuri derogatorii temporare de la aceste regulamente (JO L 156, p. 3, Ediție specială, 01/vol. 5, p. 195), unde se face referire la 21 de limbi oficiale.

( 23 ) Hotărârea din 30 octombrie 1974, Grassi/Consiliul (188/73, Rec., p. 1099, punctul 38), Hotărârea din 28 februarie 1989, Van der Stijl și Cullington/Comisia (341/85, 251/86, 258/86, 259/86, 262/86, 266/86, 222/87 și 232/87, Rec., p. 511, punctul 51 și următorul), și Hotărârea din 18 martie 1993, Parlamentul European/Frederiksen (C-35/92 P, Rec., p. I-991, punctul 13).

( 24 ) Conform articolului 1 alineatul (1) punctul 1 din anexa III la statut, concursurile generale sunt concursuri care nu se desfășoară în cadrul uneia sau al tuturor instituțiilor.

( 25 ) A se vedea punctul 41 din hotărârea atacată și Hotărârea Italia/CESE (citată la nota de subsol 14, punctul 55).

( 26 ) A se vedea punctul 29 de mai sus.

( 27 ) A se vedea de exemplu Jurnalul Oficial C 121 A, care este disponibil numai în limba bulgară, precum și explicațiile aferente din JO C 121, p. 38.

( 28 ) Hotărârile Tribunalului Italia/Comisia (citată la nota de subsol 15, punctul 148) și Italia/CESE (citată la nota de subsol 14, punctul 81).

( 29 ) A se vedea punctul 49 de mai sus.

( 30 ) A se vedea Hotărârea din 24 noiembrie 2005, Italia/Comisia (C-138/03, C-324/03 și C-431/03, Rec., p. I-10043, punctul 23 și următoarele).

( 31 ) Punctul 32 și următoarele din hotărârea atacată.

( 32 ) A se vedea Hotărârea din 25 octombrie 2011, Solvay/Comisia (C-109/10 P și C-110/10 P, Rep., p. I-10329, punctele 56 din fiecare hotărâre), cu privire la remedierea viciilor de procedură în procedura Comisiei în materie de înțelegeri, precum și Hotărârea din 16 ianuarie 1992, Marichal-Margrève (C-334/90, Rec., p. I-101, punctul 25), cu privire la legislația procedurilor vamale.

( 33 ) Cu privire la legislația în materia înțelegerilor, a se vedea Hotărârea Solvay (citată la nota de subsol 32).

( 34 ) Hotărârile Tribunalului Italia/Comisia (citată la nota de subsol 16, punctul 148) și Italia/CESE (citată la nota de subsol 15, punctul 80).

( 35 ) Printre acestea se numără, de exemplu, Luxemburg (franceza și germana), Belgia (olandeza, franceza și germana), Irlanda (irlandeza și engleza), precum și Malta (malteza și engleza).

( 36 ) Cazul Finlandei, unde sunt utilizate limbile finlandeză și suedeză.

( 37 ) Mejer și alții (Eurostat), Statistics in Focus, nr. 49/2010, p. 1, amintesc rusa ca a treia limbă înainte de engleză și germană, însă după franceză, deși rusa nu face parte dintre limbile oficiale ele Uniunii.

( 38 ) Mejer și alții (citat la nota de subsol 37, p. 4).

( 39 ) JO 2007, C 303, p. 17 (25).

( 40 ) Hotărârea din 5 martie 2009, UTECA (C-222/07, Rep., p. I-1407, punctul 33).

( 41 ) A se vedea în acest sens punctul 93 și următoarele din Concluziile noastre prezentate la 4 septembrie 2008 în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea UTECA (C-222/07, Rep., p. I-1407, punctele 93 și 94).

( 42 ) Hotărârea Kik/OAPI (citată la nota de subsol 19, punctul 82).

( 43 ) Hotărârea din 10 ianuarie 2006, IATA și ELFAA (C-344/04, Rec., p. I-403, punctul 95), Hotărârea din 16 decembrie 2008, Arcelor Atlantique și Lorraine și alții (C-127/07, Rep., p. I-9895, punctul 23), Hotărârea din 7 iulie 2009, S.P.C.M. și alții (C-558/07, Rep., p. I-5783, punctul 74), precum și Hotărârea din 14 septembrie 2010, Akzo Nobel Chemicals și Akcros Chemicals/Comisia și alții (C-550/07 P, Rep., p. I-8301, punctul 55).

( 44 ) Hotărârea Arcelor Atlantique și Lorraine și alții (citată la nota de subsol 43, punctul 47).

( 45 ) A se vedea punctul 47 de mai sus.

( 46 ) Aceasta este direcția urmată de avocatul general Poiares Maduro în Concluziile sale prezentate în cauza în care s-a pronunțat Hotărârea Spania/Eurojust (citate la nota de subsol 16, punctul 55 și următoarele).

( 47 ) A se vedea punctul 83 de mai sus.

( 48 ) Hotărârea din 28 iunie 2005, Dansk Rørindustri și alții/Comisia (C-189/02 P, C-202/02 P, C-205/02 P-C-208/02 P și C-213/02 P, Rec., p. I-5425, punctul 165), și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul (C-229/05 P, Rep., p. I-439, punctul 61).

( 49 ) Hotărârea din 15 iulie 2004, Di Lenardo și Dilexport (C-37/02 și C-38/02, Rec., p. I-6911, punctul 70), Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgique și Forum 187/Comisia (C-182/03 și C-217/03, Rec., p. I-5479, punctul 147), Hotărârea din 22 decembrie 2008, Centeno Mediavilla și alții/Comisia (C-443/07 P, Rep., p. I-10945, punctul 91), precum și Hotărârea din 4 martie 2010, Angé Serrano și alții/Parlamentul European (C-496/08 P, Rep., p. I-1793, punctul 93).

( 50 ) A se vedea punctul 83 de mai sus.

( 51 ) Hotărârea din 12 martie 2002, Omega Air și alții (C-27/00 și C-122/00, Rec., p. I-2569, punctul 46 și următorul).

( 52 ) A se vedea mai sus, punctul 74 și următoarele.

( 53 ) Hotărârea din 6 iulie 1993, Comisia/Albani și alții (C-242/90 P, Rec., p. I-3839, punctul 13 și următorul).

Top