CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

YVES BOT

prezentate la 9 iunie 2011(1)

Cauza C‑47/10 P

Republica Austria

împotriva

Scheucher‑Fleisch GmbH și alții

„Recurs – Ajutoare de stat acordate de Republica Austria în domeniul agriculturii biologice – Decizia Comisiei de a nu ridica obiecții – Acțiune în anulare – Admisibilitate – Drept al «părților în cauză» – Condiții de deschidere a unei proceduri oficiale de investigare – Noțiunea «dificultăți serioase» – Întinderea controlului jurisdicțional al Tribunalului”

1.        Prezenta cauză ilustrează încă o dată dificultățile legate de aplicarea jurisprudenței Curții referitoare la drepturile autorilor de plângeri în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat. Aceasta ridică în special problema întinderii prerogativelor Tribunalului Uniunii Europene în interpretarea motivelor evocate de o persoană interesată atunci când aceasta invocă, în susținerea acțiunii sale, atât motive privind protejarea drepturilor sale procedurale, cât și motive privind contestarea temeiniciei deciziei Comisiei Europene(2).

2.        De asemenea, această cauză oferă Curții ocazia de a aminti marja de apreciere de care dispune Comisia atunci când întâmpină dificultăți serioase în cadrul examinării compatibilității ajutorului, precum și întinderea controlului jurisdicțional aferent acesteia.

3.        În Hotărârea din 18 noiembrie 2009, Scheucher‑Fleisch și alții/Comisia(3), Tribunalul a admis acțiunea introdusă de Scheucher‑Fleisch GmbH și de alte întreprinderi(4) ca fiind parțial admisibilă și a anulat Decizia C(2004) 2037 final a Comisiei din 30 iunie 2004 privind ajutoarele de stat NN 34A/2000 referitoare la programele de calitate și la etichetele „AMA‑Biozeichen” și „AMA‑Gütesiegel” din Austria(5). Tribunalul a considerat că examinarea compatibilității ajutoarelor în discuție cu piața comună ridica, în realitate, dificultăți serioase de apreciere, care ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. Această analiză este contestată de Republica Austria, precum și de Comisie, aceasta din urmă introducând un recurs incident.

4.        În prezentele concluzii, vom propune Curții să respingă aceste recursuri.

I –    Cadrul juridic al Uniunii

5.        Vom prezenta, în primul rând, articolele relevante din Tratatul CE, înainte de a preciza dispozițiile aplicabile ale Regulamentului (CE) nr. 659/1999(6), care este regulamentul de aplicare a articolelor 87 CE și 88 CE. Vom preciza de asemenea aspectele relevante ale Liniilor directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate.

A –    Tratatul CE

6.        Potrivit articolului 87 CE, ajutoarele acordate de statele membre sau prin intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau amenință să denatureze concurența intracomunitară, fac obiectul unei interdicții de principiu, care este însoțită de derogările enumerate la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE.

7.        Articolul 87 alineatul (3) CE enumeră ajutoarele care pot fi considerate compatibile cu piața comună. Printre acestea figurează ajutoarele destinate să faciliteze dezvoltarea anumitor activități sau a anumitor regiuni economice.

8.        Pentru a asigura punerea în aplicare a acestor dispoziții, tratatul, și în special articolul 88 CE, stabilește o procedură de control, precum și de autorizare prealabilă a ajutoarelor de stat, procedură în care rolul central este încredințat Comisiei. Această procedură de control se compune din două etape.

9.        Faza preliminară de examinare a ajutoarelor este instituită la articolul 88 alineatul (3) CE(7). În temeiul acestei dispoziții, statele membre sunt obligate să notifice Comisiei proiectele care urmăresc să instituie sau să modifice ajutoarele și nu pot pune în aplicare astfel de proiecte înainte de pronunțarea unei decizii de către Comisie. Etapa menționată are drept obiect numai să permită Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la compatibilitatea parțială sau totală a ajutorului în discuție(8).

10.      În cazul în care Comisia are rezerve cu privire la compatibilitatea ajutorului cu piața comună, aceasta trebuie să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE(9). În acest cadru, Comisia trebuie să invite persoanele interesate să își prezinte observațiile, astfel încât să poată să obțină informații complete cu privire la toate datele cauzei(10). În urma acestei investigații, în cazul în care Comisia constată că ajutorul în discuție nu este compatibil cu dispozițiile articolului 87 CE sau că acest ajutor este aplicat în mod abuziv, aceasta decide că statul membru în cauză trebuie să îl elimine sau să îl modifice în termenul stabilit de ea însăși.

B –    Regulamentul nr. 659/1999

11.      Regulamentul nr. 659/1999 a codificat practica atribuțiilor conferite Comisiei prin tratat. Acesta prevede norme care au fost redactate în conformitate cu jurisprudența Curții(11).

12.      Astfel, articolul 1 litera (h) din regulamentul menționat preia, în termeni aproape identici, definiția pe care Curtea a dat‑o noțiunii de persoane interesate, în Hotărârea din 14 noiembrie 1984, Intermills/Comisia(12), confirmată ulterior în mod constant(13). În temeiul acestei dispoziții, persoană interesată înseamnă „orice stat membru și orice persoană, întreprindere sau asociație de întreprinderi ale căror interese pot fi afectate de acordarea unui ajutor, în special beneficiarul ajutorului, întreprinderile concurente și asociațiile profesionale”.

13.      Articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999 se referă la examinarea preliminară pe care trebuie să o efectueze Comisia atunci când un stat membru îi notifică un proiect care urmărește să instituie sau să modifice un ajutor.

14.      Potrivit acestei dispoziții, Comisia poate adopta trei tipuri de decizii. Aceasta poate decide că măsura notificată nu constituie un ajutor. De asemenea, poate constata că nu există nicio îndoială cu privire la compatibilitatea măsurii notificate cu piața comună și decide să nu ridice obiecții la acordarea ajutorului în discuție. În sfârșit, aceasta poate decide să inițieze procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE dacă măsura notificată dă naștere la îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea sa cu piața comună.

15.      În această din urmă situație, Comisia trebuie, în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999, să solicite statului membru în cauză și celorlalte persoane interesate să își prezinte observațiile într‑un termen stabilit de ea însăși.

16.      Articolul 20 din acest regulament privește în special drepturile persoanelor interesate. Acesta amintește, la alineatul (1), că orice persoană interesată poate prezenta observații în urma unei decizii a Comisiei de a deschide procedura oficială de investigare. La alineatul (2) se adaugă că orice persoană interesată poate informa Comisia asupra oricărui presupus ajutor ilegal, precum și asupra oricărei presupuse utilizări abuzive a unui ajutor.

C –    Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate

17.      Liniile directoare comunitare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitatea produselor care intră sub incidența anexei I la Tratatul CE și a anumitor produse care nu intră sub incidența anexei I(14) prevăd măsurile de intervenție publică prin care autoritățile naționale ajută la finanțarea promovării și a publicității produselor agricole, fie prin contribuții financiare directe din bugetul acestora, fie din fonduri publice, inclusiv taxe parafiscale sau contribuții obligatorii. Cu condiția îndeplinirii anumitor cerințe, Comisia încurajează acest tip de activități, în măsura în care facilitează dezvoltarea activităților economice în sectorul agriculturii, precum și realizarea obiectivelor politicii agricole comune(15).

18.      În conformitate cu punctul 10 din Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate, „[i]nterdicția generală a ajutoarelor de stat prevăzută la articolul 87 alineatul (1) [CE] se aplică numai dacă publicitatea finanțată din fonduri publice denaturează sau amenință să denatureze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi sau a anumitor producții. Atunci când aceste activități publicitare finanțate din fonduri publice fac trimitere la originea națională sau regională a produselor în cauză, acestea favorizează în mod vădit anumite produse, astfel încât este aplicabil articolul 87 alineatul (1)” [traducere neoficială].

19.      Punctele 49 și 50 din aceste linii directoare au următorul cuprins:

„49.      Sistemele naționale de control al calității trebuie să se întemeieze exclusiv pe existența unor caracteristici obiective intrinseci […], iar nu să se întemeieze pe originea produselor sau pe locul de producție. Indiferent dacă aceste sisteme de control al calității sunt obligatorii sau facultative, toate produsele fabricate în Comunitate trebuie, așadar, să aibă acces la acestea, independent de originea lor, în măsura în care îndeplinesc condițiile impuse […]

50.      Atunci când sistemul se limitează la produsele care au o anumită origine […], acest sistem este contrar tratatului și este evident că în acest caz Comisia nu poate considera că ajutoarele pentru publicitate în favoarea sistemului respectiv sunt compatibile cu piața comună […]” [traducere neoficială]

20.      Rezultă din cuprinsul punctului 46 din liniile directoare menționate că originea produselor trebuie înțeleasă ca fiind o „origine națională, regională sau locală”.

II – Situația de fapt aflată la originea prezentei cauze

21.      Situația de fapt, astfel cum rezultă din hotărârea atacată, poate fi rezumată după cum se arată în continuare.

22.      În 1992, Republica Austria a adoptat Legea federală privind instituirea organismului de reglementare a pieței „Agrarmarkt Austria” (Bundesgesetz über die Errichtung der Marktordnungsstelle „Agrarmarkt Austria”)(16), al cărei articol 2 alineatul 1 prevede instituirea unei persoane juridice de drept public, denumită „Agrarmarkt Austria” (denumită în continuare „AMA”). AMA are drept obiect promovarea marketingului agricol. În acest scop, aceasta este însărcinată cu perceperea contribuțiilor care trebuie să fie, printre altele, plătite pentru sacrificarea animalelor, în conformitate cu articolul 21c alineatul 1 punctul 3 din AMA‑Gesetz 1992.

23.      Ajutoarele în discuție urmăresc să încurajeze producția, prelucrarea, transformarea și comercializarea de produse agricole în Austria prin intermediul etichetei bio „AMA” și al etichetei de calitate „AMA” (denumite în continuare „etichetele «AMA»”).

24.      Reclamanţii, în calitatea lor de întreprinderi austriece specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, sunt supuse la plata contribuțiilor către AMA. Totuși, produsele acestora nu beneficiază de etichetele „AMA”. Prin urmare, la 21 septembrie 1999, aceştia au adresat Comisiei o plângere, susținând că anumite dispoziții ale AMA‑Gesetz 1992 le cauzează prejudicii.

25.      Prin decizia în litigiu, Comisia a hotărât să nu ridice obiecții împotriva măsurilor „notificate”. În această privință, a apreciat că măsurile menționate erau compatibile cu piața comună, potrivit articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, în sensul că erau conforme cu condițiile impuse de Liniile directoare ale Comunității cu privire la ajutoarele de stat în sectorul agricol(17) și de Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate.

III – Procedura în fața Tribunalului și hotărârea atacată

26.      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 17 septembrie 2004, reclamanţii au solicitat anularea deciziei în litigiu. Aceştia invocau, în esență, trei motive în susținerea acțiunii lor.

27.      Primul motiv se întemeia pe încălcarea normelor de procedură. Acesta cuprindea patru aspecte, întemeiate, în primul rând, pe lipsa notificării către Comisie a ajutoarelor în discuție, în al doilea rând, pe încălcarea garanțiilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE(18), în al treilea rând, pe încălcarea obligației de motivare și, în al patrulea rând, pe încălcarea principiului termenului rezonabil. Al doilea motiv se întemeia pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE(19). În susținerea celui de al treilea motiv, reclamanţii arătau că, în speță, Comisia încălcase „clauza suspensivă” prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE și la articolul 3 din Regulamentul nr. 659/1999.

28.      Comisia a invocat o excepție de inadmisibilitate împotriva acțiunii introduse de reclamanţi, considerând că aceştia nu erau vizaţi de decizia în litigiu nici în mod direct și nici individual. În ceea ce privește garanțiile procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, aceasta a considerat de asemenea că nu era obligată să pună reclamanţii în întârziere pentru a‑și prezenta observațiile, în măsura în care aceştia, prin depunerea unei plângeri, adoptaseră deja o poziție și își epuizaseră astfel dreptul de a depune observații în cadrul procedurii oficiale de investigare.

29.      Tribunalul a declarat acțiunea admisibilă în parte și a anulat decizia în litigiu.

IV – Procedura în fața Curții și concluziile părților

30.      Prin cererea depusă la grefa Curții la 28 ianuarie 2010, Republica Austria a formulat recurs împotriva hotărârii atacate.

31.      Aceasta solicită Curții anularea hotărârii atacate și, în cadrul evocării litigiului, respingerea acțiunii reclamanţilor ca fiind inadmisibilă sau, în orice caz, nefondată. De asemenea, Republica Austria solicită ca reclamanţii să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată atât în primă instanță, cât și în recurs.

32.      În memoriul în răspuns depus la 22 aprilie 2010, Comisia precizează că susține fără rezerve recursul formulat de Republica Austria și că achiesează la toate motivele invocate de statul menționat. Comisia formulează însă argumente suplimentare pentru a obține anularea hotărârii atacate. Reclamanţii și Republica Austria au interpretat aceste considerații în sensul că invocă motive noi și au răspuns la acestea prin memorii distincte, din 28 iunie 2010 și, respectiv, din 22 iulie 2010, invocând articolul 117 alineatul (2) din Regulamentul de procedură al Curții.

33.      Potrivit Curții, calificarea unui argument drept recurs incident impune, în temeiul dispoziției menționate, ca partea care îl invocă să urmărească anularea, în tot sau în parte, a hotărârii atacate pentru un motiv care nu a fost invocat în cererea de recurs. Pentru a stabili dacă această situație se regăsește în speță, Curtea consideră că este necesar să se examineze formularea, obiectivul și contextul pasajului în discuție din memoriul în răspuns(20).

34.      În memoriul în răspuns, Comisia nu utilizează expresia de „recurs incident”. La punctul 1 din memoriul amintit, aceasta arată că „întrucât recursul [Republicii Austria] este corect și foarte bine motivat cu privire la toate aspectele, [ea] se va limita să prezinte argumente suplimentare”.

35.      Deși acest mod de redactare nu permite să se conchidă cu privire la intențiile Comisiei, conținutul argumentelor oferă totuși posibilitatea de a considera că este vorba despre un recurs incident.

36.      Astfel, înțelegem că Comisia invocă trei motive noi. Prin intermediul primului motiv, Comisia urmărește să demonstreze că Tribunalul nu a apreciat corect admisibilitatea acțiunii întemeindu‑se pe argumente care nu au fost invocate de Republica Austria. În ceea ce privește al doilea și al treilea motiv, acestea se întemeiază pe nerespectarea de către Tribunal a întinderii controlului jurisdicțional, respectiv pe o încălcare a obligației de motivare.

37.      Comisia susține toate concluziile Republicii Austria. Aceasta solicită Curții să anuleze hotărârea atacată și, în cadrul evocării fondului litigiului, să respingă acțiunea reclamanţilor ca fiind inadmisibilă sau, cel puțin, neîntemeiată. De asemenea, Comisia solicită ca reclamanţii să fie obligaţi la plata cheltuielilor de judecată atât în primă instanță, cât și în recurs.

38.      În ceea ce privește reclamanţii, aceştia solicită respingerea recursului introdus de Republica Austria și solicită Curții să oblige statul menționat la plata cheltuielilor de judecată.

V –    Cu privire la recursul principal

39.      Republica Austria invocă patru motive în susținerea recursului formulat.

40.      Prin intermediul primului motiv, aceasta apreciază că Tribunalul nu a apreciat corect admisibilitatea acțiunii formulate de reclamanţi. În special, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin calificarea acestora din urmă drept părți „în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE. În plus, Tribunalul ar fi aplicat în mod greșit jurisprudența pronunțându‑se în sensul admisibilității celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe lipsa motivării, și a celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, în condițiile în care reclamanţii nu au demonstrat o afectare substanțială a poziției lor concurențiale.

41.      Al doilea motiv este întemeiat pe o apreciere greșită a Tribunalului în ceea ce privește necesitatea de a iniția procedura oficială de investigare. Tribunalul, recunoscând existența unor dificultăți serioase de apreciere, ar fi săvârșit o eroare de drept și, în plus, nu și‑ar fi îndeplinit obligația de motivare.

42.      Al treilea și al patrulea motiv sunt întemeiate pe o pretinsă încălcare a normelor care reglementează sarcina probei și, respectiv, a articolului 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului.

A –    Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o apreciere greșită a admisibilității acțiunii introduse de reclamanţi

43.      Înainte de începerea analizei noastre, este necesar să amintim ideile principale ale raționamentului pe care Tribunalul l‑a adoptat în hotărârea atacată.

1.      Hotărârea atacată

44.      În primul rând, Tribunalul a considerat că reclamanţii erau vizaţi în mod direct de decizia în litigiu în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE. Astfel, Tribunalul a constatat că, întrucât ajutoarele în discuție fuseseră puse deja în aplicare, posibilitatea ca autoritățile austriece să decidă să nu le acorde era pur teoretică.

45.      În al doilea rând, Tribunalul a examinat dacă reclamanţii erau vizaţi în mod individual de decizia în litigiu. Contrar cauzelor care au oferit Curții posibilitatea de a‑și dezvolta jurisprudența în materie și, în special, celor în care s‑au pronunțat Hotărârile Cook/Comisia, Matra/Comisia și Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citate anterior, precum și Hotărârile Germania și alții/Kronofrance(21) și British Aggregates/Comisia(22), reclamanţii au invocat atât motive care urmăreau protecția drepturilor procedurale, cât și motive care urmăreau să conteste temeinicia deciziei în litigiu. În hotărârea atacată, Tribunalul a apreciat, prin urmare, admisibilitatea acțiunii în funcție de fiecare dintre motivele invocate.

46.      În primul rând, la punctele 51-56 din hotărârea menționată, Tribunalul a considerat admisibil al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea garanțiilor procedurale. Tribunalul a considerat că reclamanţii, desfășurându‑și activitatea pe aceeași piață geografică cu întreprinderile care beneficiază de etichetele „AMA”, erau concurenţi ai acestora din urmă. De asemenea, acesta a precizat, răspunzând la argumentul invocat de Comisie, că reclamanţii nu puteau fi privaţi de dreptul la respectarea garanțiilor lor procedurale deoarece avuseseră posibilitatea, prin depunerea plângerii lor, să își susțină observațiile în cursul procedurii preliminare de examinare în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE.

47.      În al doilea rând, la punctele 57-61 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat dacă reclamanţii aveau calitate procesuală activă pentru a contesta temeinicia deciziei în litigiu. Or, Tribunalul a constatat că reclamanţii nu demonstraseră, în sensul jurisprudenței, că poziția lor concurențială pe piață putea fi afectată în mod substanțial de ajutoarele în discuție. În consecință, Tribunalul a considerat ca fiind inadmisibile, pe de o parte, primul și al patrulea aspect al primului motiv, întemeiate pe absența notificării ajutoarelor în discuție, respectiv pe încălcarea principiului termenului rezonabil, și, pe de altă parte, al treilea motiv, întemeiat pe încălcarea „clauzei suspensive”, prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE și la articolul 3 din Regulamentul nr. 659/1999.

48.      În al treilea rând, la punctele 62-64 din hotărârea atacată, Tribunalul ridică problema admisibilității celui de al treilea aspect al primul motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, și a celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatului (3) litera (c) CE. Întemeindu‑se pe Hotărârea pronunțată de Curte la 15 decembrie 1961, Fives Lille Cail și alții/Înalta Autoritate(23), Tribunalul a interpretat aceste motive mai degrabă în raport cu conținutul decât cu calificarea acestora. Acesta a considerat că motivele menționate furnizau elemente în susținerea încălcării garanțiilor procedurale pretinse de reclamanţi și le‑a declarat admisibile.

2.      Argumentele părților

49.      Prin intermediul primului motiv, Republica Austria, susținută de Comisie, apreciază că Tribunalul a aplicat în mod greșit jurisprudența referitoare la condițiile de admisibilitate a unei acțiuni în anulare formulate în materia ajutoarelor de stat. Potrivit Republicii Austria, Tribunalul ar fi trebuit să respingă acțiunea în totalitate ca fiind inadmisibilă.

50.      În primul rând, Tribunalul ar fi săvârșit o eroare de drept prin aprecierea că reclamanţii erau vizaţi în mod direct și individual în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE și prin calificarea acestora din urmă drept „părți în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE.

51.      În ceea ce privește afectarea directă a reclamanţilor, Republica Austria reproșează Tribunalului că și‑a întemeiat raționamentul pe punerea în aplicare a sistemului de ajutoare în discuție. Aceasta susține de asemenea că reclamanţii nu ar fi vizaţi în mod direct nici de AMA‑Gesetz 1992, întrucât acest text ar constitui o măsură de aplicare generală, nici de decizia în litigiu. Pe de altă parte, Republica Austria subliniază că reclamanţii nu procedează la sacrificarea și la tranșarea animalelor importate din alte state membre și, în plus, ar fi decis în mod liber să renunțe la ajutoarele în discuție.

52.      În al doilea rând, Republica Austria apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept prin faptul că s‑a pronunțat în sensul admisibilității celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, precum și a celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, deși reclamanţii nu ar fi demonstrat o afectare substanțială a poziției lor concurențiale. Astfel, din moment ce reclamanţii contestau temeinicia deciziei în litigiu, aceştia erau obligaţi să facă o asemenea demonstrație.

53.      Pronunțându‑se în sensul admisibilității argumentelor menționate, Tribunalul ar fi denaturat, în consecință, cerințele stabilite prin jurisprudență și ar fi extins în mod substanțial cercul potențialilor reclamanți. În plus, motivarea sa ar fi fost afectată de o contradicție.

54.      În memoriul în răspuns, Comisia formulează critici aprinse în privința jurisprudenței elaborate de Curte în Hotărârile Cook/Comisia, Matra/Comisia și Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citate anterior, pe care se întemeiază Tribunalul în hotărârea atacată. Această jurisprudență, în măsura în care ar crea drepturi procedurale în beneficiul persoanelor interesate, ar fi contrară articolului 88 TFUE, această dispoziție protejând numai interesele statelor membre.

55.      În plus, Comisia susține că aplicarea jurisprudenței citate anterior Cook/Comisia și Matra/Comisia determină contradicții nerezolvabile. O persoană care formulează o acțiune în vederea protecției drepturilor procedurale rezultate în temeiul articolului 88 alineatul (2) CE ar fi afectată în mod individual, deși nu ar îndeplini criteriile stabilite de Curte în Hotărârea Plaumann/Comisia(24). O asemenea abordare ar lipsi, așadar, de orice semnificație noțiunea „persoană vizată în mod individual”, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, și ar oferi posibilitatea introducerii acțiunilor populare.

56.      Astfel de contradicții ar fi accentuate de demersul Tribunalului care tinde în prezent să interpreteze motivele unui reclamant mai degrabă prin prisma conținutului decât din perspectiva calificării acestora. În consecință, Comisia propune Curții să aplice, în toate cazurile în care reclamantul contestă o decizie adoptată în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, criteriul interesului direct și individual, stabilit de jurisprudența Plaumann/Comisia, citată anterior.

57.      Reclamanţii consideră că Tribunalul a făcut o aplicare exactă a jurisprudenței și putea, în mod întemeiat, aprecia în mod distinct diferitele motive invocate în cadrul acțiunii în anulare pe care o formulaseră. În plus, Tribunalul i‑ar fi calificat în mod corect drept părți „în cauză”, în măsura în care decizia în litigiu ar fi constatat că anumite întreprinderi erau favorizate, independent de poziția lor în cadrul lanțului de producție și de distribuție.

3.      Aprecierea noastră

58.      Înainte de a examina temeinicia argumentelor invocate de Republica Austria, este necesar, în prealabil, să se amintească jurisprudența Curții referitoare la drepturile autorilor de plângeri în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat.

a)      Jurisprudența referitoare la drepturile autorilor de plângeri în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat

59.      Jurisprudența referitoare la drepturile autorilor de plângeri în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat se întemeiază pe premisa potrivit căreia deciziile adoptate de Comisie în acest cadru au ca destinatari statele membre, inclusiv atunci când aceste decizii sunt pronunțate ca urmare a plângerilor prin care se denunță o măsură ca un ajutor contrar tratatului(25).

60.      De asemenea, trebuie să se amintească faptul că, potrivit articolului 230 al patrulea paragraf CE, o persoană fizică sau juridică poate formula o acțiune împotriva unei decizii adresate unei alte persoane doar dacă respectiva decizie o privește în mod direct și individual.

61.      Drepturile autorilor de plângeri în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, astfel cum au fost precizate de jurisprudență, depind, pe de o parte, de aspectul dacă acești autorilor ai plângerilor au calitatea de „părți în cauză”, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, și, pe de altă parte, de obiectul acțiunii lor.

62.      În ceea ce privește, în primul rând, noțiunea „parte în cauză” potrivit dispoziției menționate, aceasta a fost definită în sens larg ca privind persoanele, întreprinderile și asociațiile de întreprinderi ale căror interese sunt eventual afectate de acordarea unui ajutor, cu alte cuvinte, în special întreprinderile concurente și organizațiile profesionale. Această definiție a fost preluată la articolul 1 litera (h) din Regulamentul nr. 659/1999.

63.      Curtea a amintit foarte recent că această calitate specială de persoană interesată este suficientă pentru a individualiza o întreprindere în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

64.      Rezultă că oricărei întreprinderi care se prevalează de un raport de concurență, chiar și potențial, i se poate recunoaște calitatea de „parte în cauză”, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, și poate fi considerată ca fiind vizată în mod direct și individual de decizia în discuție(26).

65.      În continuare, în ceea ce privește dreptul la introducerea unei acțiuni al persoanelor interesate, acesta are ca temei drepturile procedurale care le sunt conferite prin această dispoziție. În conformitate cu dispoziția menționată, Comisia, atunci când deschide procedura oficială de investigare, și numai în această etapă, este obligată să primească observațiile acestora(27).

66.      Or, atunci când Comisia clasează o plângere sau apreciază că măsura denunțată de autorii plângerilor nu constituie un ajutor sau constituie un ajutor compatibil cu piața comună, aceasta nu inițiază faza oficială de investigare, privându‑i astfel pe autorii plângerilor, în calitate de persoane interesate, de posibilitatea de a depune observații.

67.      Pentru a se putea obține respectarea acestui drept procedural, prin jurisprudență s‑a recunoscut acestora, așadar, dreptul de a contesta respectivele decizii în fața instanței Uniunii. Curtea a precizat însă că această acțiune poate avea drept obiect numai protecția drepturilor procedurale prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, respectiv că trebuie să pună în discuție nedeschiderea procedurii oficiale de investigare. Acest drept de a exercita o cale de atac, evidențiat în Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, citate anterior, a fost confirmat ulterior în mod constant(28).

68.      Rezultă că această calitate de parte „în cauză”, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, permite să se aprecieze că autorul plângerii este vizat în mod direct și individual de decizia în discuție, în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE, în măsura în care acesta contestă nedeschiderea procedurii oficiale de investigare(29).

69.      În schimb, atunci când reclamantul contestă în mod direct temeinicia aprecierii Comisiei, se găsește în aceeași situație cu orice persoană care intenționează să conteste o decizie care nu îi este adresată. Simplul fapt că acesta poate fi considerat parte „în cauză”, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, nu mai este suficient și trebuie să se demonstreze în acest caz că are un statut special în sensul jurisprudenței Plaumann/Comisia, citată anterior(30). În domeniul ajutoarelor de stat, Curtea admite o asemenea demonstrație și consideră acțiunea admisibilă atunci când reclamantul demonstrează că poziția sa concurențială pe piață este afectată în mod substanțial de ajutorul care face obiectul deciziei în discuție(31).

70.      Astfel, rezultă din jurisprudență că, dacă un reclamant contestă refuzul Comisiei de a iniția faza oficială de investigare, susținând încălcarea drepturilor sale procedurale, acesta trebuie să demonstreze că este o parte „în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE în măsura în care interesele sale ar putea fi afectate(32) de acordarea ajutorului în discuție.

71.      Dacă, în schimb, acest reclamant contestă temeinicia deciziei de apreciere a ajutorului ca atare, respectivul reclamant trebuie, în aceste condiții, să demonstreze că poziția sa concurențială pe piață este afectată în mod substanțial(33). Prin urmare, accesul acestuia la instanța Uniunii Europene este mai dificil decât în prima situație.

72.      Această jurisprudență, care a fost confirmată și în hotărârile pronunțate în cauzele citate anterior Germania și alții/Kronofrance și British Aggregates/Comisia, a făcut obiectul a numeroase critici(34).

73.      Astfel, jurisprudența menționată dă naștere la întrebări și nu oferă articolului 88 alineatul (3) CE un conținut lizibil. Prezenta cauză este o ilustrare perfectă în acest sens, întrucât evidențiază dificultățile pe care le poate întâmpina instanța atunci când trebuie să distingă condițiile de admisibilitate ale uneia și aceleiași acțiuni introduse împotriva uneia și aceleiași decizii, după cum cererea urmărește protejarea drepturilor procedurale sau contestarea deciziei pe fond.

74.      Prin urmare, această cauză ridică o problematică specifică, pe care am evocat‑o deja în cadrul Concluziilor noastre prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, citată anterior(35).

75.      Am apreciat că este complet artificial să se facă distincție între condițiile de admisibilitate ale uneia și aceleiași acțiuni introduse împotriva uneia și aceleiași decizii în cadrul unei cereri care are, în final, același obiect. Astfel, obiectivul urmărit de reclamant este, în opinia noastră, identic după cum acesta invocă protecția drepturilor sale procedurale sau contestă temeinicia deciziei de apreciere a ajutorului. În cele două situații, prin acțiunea sa, reclamantul urmărește să solicite deschiderea fazei oficiale de examinare a ajutorului.

76.      Prin urmare, această jurisprudență are drept consecință limitarea drepturilor recunoscute persoanelor interesate în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat. În timp ce Curtea recunoaște drepturi acestor persoane atunci când acestea invocă, în susținerea acțiunii lor, o încălcare a garanțiilor lor procedurale, în același timp le refuză aceste drepturi atunci când ele intenționează să conteste însăși temeinicia deciziei de apreciere a ajutorului. Accesul la instanța Uniunii este totuși unul dintre domeniile care, în opinia noastră, mai mult decât oricare altul, impune ca dreptul să fie clar și coerent. Restricțiile aduse dreptului pe care îl au persoanele de a obține un control jurisdicțional al normelor și al măsurilor care se aplică de către instituții în cazul activității sau situației lor trebuie să poată fi înțelese cu ușurință.

77.      În plus, o astfel de distincție face ca sarcina instanței Uniunii să fie delicată, întrucât nu este neapărat ușor ca, la lectura unei acțiuni în anulare, să se distingă cele două situații. Prin urmare, prezenta cauză este o ilustrare perfectă în acest sens, întrucât Tribunalului i se reproșează astăzi că nu și‑a îndeplinit în mod corect atribuțiile, reclamanţii invocând atât motive care urmăresc protecția drepturilor lor procedurale, cât și motive care urmăresc contestarea temeiniciei deciziei în litigiu.

78.      În această situație, trebuie să împărtășim opinia pe care guvernul austriac a exprimat‑o în speță și, în absența afectării substanțiale a reclamanţilor, să considerăm acțiunea inadmisibilă în totalitate sau trebuie să preferăm abordarea reținută de Tribunal în hotărârea atacată și să considerăm acțiunea parțial inadmisibilă?

79.      Curtea tocmai a soluționat o problematică identică în Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior.

80.      În Hotărârea Kronoply și Kronotex/Comisia(36), Tribunalul nu s‑a limitat la simpla formulare a motivelor invocate de întreprinderi. Tribunalul a examinat dacă, prin chiar conținutul lor, unele dintre argumentele invocate de acestea susțin existența unei încălcări a garanțiilor lor procedurale și alimentează existența unor îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție care justifică deschiderea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE. Astfel, Tribunalul a examinat motivele întemeiate pe o eroare vădită de apreciere din partea Comisiei și pe încălcarea articolului 87 alineatul (1) și alineatul (3) litera (c) CE. Potrivit instanței de prim grad, aceste argumente pot avea legătură cu motivul întemeiat pe nerespectarea garanțiilor procedurale invocat de asemenea de întreprinderi.

81.      Curtea a hotărât că, raționând astfel, Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept.

82.      În această privință, este interesant de subliniat considerentul de principiu al Curții, prevăzut la punctul 59 din Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior:

„În cazul în care un reclamant solicită anularea unei decizii de a nu ridica obiecții, pune în discuție în esență faptul că [această decizie] a fost adoptată fără ca [Comisia] să deschidă procedura oficială de investigare, încălcând astfel drepturile sale procedurale. Pentru ca cererea sa de anulare să fie admisă, reclamantul poate invoca orice motiv de natură să demonstreze că aprecierea informațiilor și a elementelor de care dispune Comisia, în cadrul fazei preliminare de examinare a măsurii notificate, ar fi trebuit să dea naștere unor îndoieli privind compatibilitatea acesteia cu piața comună […]”.

83.      Prin urmare, în această hotărâre, Curtea pare să fi înlăturat anumite dificultăți ridicate de jurisprudența clasică prin adoptarea unei soluții mai conforme cu respectarea drepturilor fundamentale recunoscute justițiabililor de Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.

84.      Astfel, atunci când o persoană contestă temeinicia aprecierii Comisiei, adoptată în urma examinării preliminare, respectiva persoană contestă în mod necesar și nedeschiderea procedurii oficiale de investigare și urmărește, așadar, apărarea drepturilor sale procedurale. Acțiunea acestei persoane are drept obiect să obțină deschiderea procedurii oficiale de investigare, în cadrul căreia aceasta își poate prezenta observațiile, și este vorba despre obiectul său unic, indiferent de motivul invocat. În același mod, atunci când o persoană invocă protecția drepturilor sale procedurale, aceasta contestă în mod necesar aprecierea compatibilității măsurilor în discuție și, în special, existența unor îndoieli sau a unor dificultăți serioase de apreciere care ar fi justificat, în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, deschiderea procedurii oficiale de investigare.

85.      Motivele Republicii Austria trebuie fie examinate în continuare în acest context jurisprudențial.

b)      Cu privire la calitatea de persoane interesate a reclamanţilor

86.      La punctele 51-53 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat dacă reclamanţii aveau efectiv calitatea procesuală activă pentru a obține respectarea drepturilor lor procesuale. În acest sens, Tribunalul a identificat beneficiarii ajutoarelor în discuție întemeindu‑se pe constatările Comisiei prevăzute la punctele 14 și 27 din motivarea deciziei în litigiu, precum și pe observațiile depuse de reclamanţi în cadrul acțiunii lor. În această privință, Tribunalul a subliniat că beneficiarii de etichete „AMA” „nu sunt doar comercianții cu amănuntul”, ci „și toate întreprinderile care aparțin lanțului de producție și de distribuție specific pentru etichetele «AMA»”.

87.      În continuare, Tribunalul a studiat poziția concurențială a reclamanţilor pe această piață. În această privință, acesta a constatat că „reclamanţii, întreprinderi specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, sunt concurenţi ai întreprinderilor de sacrificare și tranșare a animalelor care beneficiază de etichetele «AMA» [și că aceştia] își desfășoară activitatea pe aceeași piață geografică, și anume Austria”. În consecință, Tribunalul a considerat că reclamanţii aveau calitate procesuală activă în măsura în care aceştia vizau obținerea respectării drepturilor lor procedurale derivate din articolul 88 alineatul (2) CE.

88.      Considerăm că această analiză nu este afectată de nicio eroare de drept.

89.      În primul rând, este necesar să nu se conteste aprecierea pe care Tribunalul a reținut‑o cu privire la situația de fapt. Astfel, deși Republica Austria reproșează Tribunalului calificarea reclamanţilor drept „întreprinderi concurente ale întreprinderilor de sacrificare și tranșare a animalelor”, aceasta nu susține că Tribunalul a denaturat elementele de probă din dosar. Prin urmare, Republica Austria solicită Curții să aprecieze din nou faptele care au fost prezentate Tribunalului, ceea ce nu este de competența acesteia în cadrul unui recurs.

90.      Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, din articolul 225 alineatul (1) CE și din articolul 58 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție rezultă că recursul se limitează la probleme de drept. Prin urmare, Tribunalul este singurul competent să constate și să aprecieze faptele. De asemenea este singurul care are competența să aprecieze valoarea care trebuie atribuită elementelor care i‑au fost prezentate, din moment ce probele pe care le‑a reținut în susținerea acestor fapte au fost obținute în mod legal și au fost respectate principiile generale de drept și normele de procedură aplicabile în materia sarcinii și a administrării probelor. În această situație, Curtea poate să exercite doar un control cu privire la calificarea juridică a faptelor respective și cu privire la consecințele de drept care au fost deduse de aici de Tribunal, cu excepția situației în care recurentul susține că Tribunalul a denaturat elementele de probă care i‑au fost prezentate. În această situație, recurentul trebuie să indice cu precizie elementele care ar fi fost denaturate de Tribunal și să demonstreze erorile de analiză care, potrivit aprecierii sale, ar fi condus Tribunalul la această denaturare(37).

91.      Or, în prezenta cauză lipsește o asemenea demonstrație.

92.      Astfel, ne revine în continuare sarcina de a examina dacă reclamanţii, în calitatea lor de întreprinderi specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor, puteau fi calificate, în mod corect, drept părți „în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE.

93.      În opinia noastră, nu există nicio îndoială. Astfel, reclamanţii sunt active pe piața sacrificării și tranșării animalelor din Austria, ca și întreprinderile beneficiare ale ajutorului. Piața produselor este, așadar, aceeași, la fel și piața geografică. În calitate de întreprinderi concurente ale societăților beneficiare ale măsurilor denunțate, reclamanţii figurează, prin urmare, în mod incontestabil printre părțile „în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE(38).

94.      Ținând seama de jurisprudența citată anterior, această calitate este suficientă, așadar, pentru a-i considera ca fiind vizaţi în mod direct și individual de decizia în litigiu.

95.      În consecință, Tribunalul a putut declara în mod corect, la punctul 55 din hotărârea atacată, că reclamanţii au calitate procesuală activă să solicite anularea deciziei în litigiu în măsura în care vizau să își apere drepturile procedurale.

96.      În raport cu această concluzie, considerăm că nu este necesar să se examineze criticile pe care le formulează Republica Austria în privința punctelor 36-39 din hotărârea atacată, referitoare la afectarea directă a reclamanţilor. La punctele menționate, Tribunalul a efectuat o analiză clasică a interesului direct al reclamanţilor în condițiile în care aceasta nu se impunea. Astfel, după cum am arătat, calitatea de persoane interesate era suficientă pentru a-i considera ca fiind în mod direct(39) și individual vizaţi în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE(40).

97.      Prin urmare, considerăm că obiecțiile Republicii Austria sunt inoperante. Astfel, chiar dacă acestea ar fi întemeiate, nu ar fi în măsură să infirme concluzia la care a ajuns Tribunalul la punctul 55 din hotărârea atacată.

c)      Cu privire la admisibilitatea celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, și a celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE

98.      Amintim că Republica Austria reproșează Tribunalului faptul că nu a declarat acțiunea inadmisibilă în totalitate și că s‑a pronunțat, în lipsa afectării substanțiale a reclamanţilor, în sensul admisibilității motivelor care urmăresc să conteste temeinicia deciziei în litigiu.

99.      În opinia noastră, ținând seama de Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, această critică trebuie respinsă.

100. Astfel, în hotărârea atacată, Tribunalul a adoptat un raționament identic cu cel care figurează în Hotărârea Kronoply și Kronotex/Comisia, citată anterior. Acesta a examinat al treilea aspect al primului motiv, precum și al doilea motiv invocate de reclamanţi, apreciind că aceste argumente puteau susține existența unei încălcări a garanțiilor lor procedurale și puteau da naștere la îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție, justificând, prin urmare, inițierea procedurii prevăzute la articolului 88 alineatul (2) CE.

101. Este evident, în opinia noastră, că examinarea celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, furnizează elemente în susținerea unei pretinse încălcări a garanțiilor procedurale.

102. Rezultă din jurisprudență că Comisia este obligată să prezinte în mod satisfăcător motivele pentru care elementele de fapt și de drept invocate în plângere nu au fost suficiente pentru a demonstra existența unui ajutor de stat(41). Aceeași cerință de motivare trebuie să se impună, în opinia noastră, dacă Comisia consideră că măsura denunțată constituie un ajutor compatibil cu piața comună. În caz contrar, astfel cum subliniază Tribunalul la punctul 63 din hotărârea atacată, persoanele interesate nu pot cunoaște motivele pentru care Comisia a considerat că nu existau dificultăți serioase de apreciere care să justifice o investigare mai aprofundată.

103. În ceea ce privește, în continuare, admisibilitatea celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE, aprecierea acestuia determină efectiv instanța Uniunii să examineze argumentele legate de conținutul ajutoarelor în discuție. Totuși, considerăm că această examinare este necesară.

104. Astfel, considerăm că reclamanţii au dreptul să obțină din partea instanței Uniunii un control al aprecierii Comisiei potrivit căreia, în stadiul în care se aflau elementele de care această instituție dispunea la 30 iunie 2004, aceasta din urmă putea să decidă în mod legitim închiderea cazului și, implicit, să afirme că nu exista nicio îndoială în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție.

105. Nu trebuie să uităm că, prin oferirea unei căi de atac autorului plângerii, Curtea a intenționat ca drepturile procedurale garantate de articolul 88 alineatul (2) CE să facă obiectul unei protecții speciale și să poată permite un control jurisdicțional. Or, extinzând astfel accesul la instanța Uniunii, Curtea a consolidat și controlul aplicării efective a dreptului în materia ajutoarelor de stat, permițând unui concurent, chiar și potențial, al beneficiarului măsurii în litigiu să conteste aprecierea Comisiei potrivit căreia compatibilitatea acestei măsuri nu ridica dificultăți serioase în raport cu dispozițiile tratatului.

106. În consecință, considerăm că Tribunalul se putea pronunța în mod legitim în sensul admisibilității celui de al treilea aspect al primului motiv, întemeiat pe încălcarea obligației de motivare, și a celui de al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 87 alineatul (3) litera (c) CE.

107. Prin urmare, este necesar să se respingă motivul Republicii Austria întemeiat pe o contradicție de motive.

108. Având în vedere aceste elemente, considerăm că Tribunalul a apreciat în mod corect admisibilitatea acțiunii în anulare introduse de reclamanţi în privința deciziei în litigiu.

109. În consecință, propunem Curții să respingă primul motiv, întemeiat pe o apreciere greșită a admisibilității acțiunii introduse de reclamanţi, ca fiind nefondat.

B –    Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe o apreciere eronată a Tribunalului în ceea ce privește existența unor dificultăți serioase de apreciere

1.      Argumentele părților

110. Prin intermediul celui de al doilea motiv, Republica Austria, susținută de Comisie, apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând că aprecierea compatibilității ajutoarelor în discuție ridica dificultăți serioase care să justifice deschiderea procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE.

111. În primul rând, Republica Austria reproșează Tribunalului faptul că și‑a întemeiat aprecierea exclusiv pe textul articolului 21a alineatul 1 din AMA‑Gesetz 1992, care limitează, la punctul 1, acordarea ajutoarelor în discuție numai la produsele naționale. Tribunalul nu ar fi ținut seama de angajamentele asumate de Republica Austria pentru a elimina această limitare. Tribunalul nu ar fi luat în considerare nici modificările aduse după 26 septembrie 2002 textelor directivelor AMA și ar fi omis de asemenea să aibă în vedere textul articolului 21a alineatul 1 punctul 5 din AMA‑Gesetz 1992.

112. În al doilea rând, Republica Austria susține că aprecierea compatibilității ajutoarelor în discuție trebuia să se realizeze numai în raport cu directivele AMA, în măsura în care acestea reglementează condițiile de acordare a acestor ajutoare, AMA‑Gesetz 1992 precizând numai obiectivele generale și condițiile de finanțare a ajutoarelor menționate.

113. În al treilea rând, Republica Austria susține că, în lipsa unei analize juridice a directivelor AMA, hotărârea atacată ar fi nemotivată.

114. Comisia adaugă că Tribunalul nu a propus criterii clare care să permită stabilirea existenței unor dificultăți serioase, această noțiune fiind, în opinia sa, subiectivă. În plus, Curtea nu ar fi precizat în Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, citate anterior, condițiile în care trebuie inițiată o procedură oficială de investigare. În sfârșit, Comisia arată că a adoptat decizia în litigiu pe baza promisiunii autorităților austriece că vor fi aplicate numai directivele AMA, nu și articolul 21a din AMA‑Gesetz 1992.

115. Reclamanţii contestă aceste aprecieri.

2.      Aprecierea noastră

116. Înainte de a examina temeinicia criticilor invocate de Republica Austria, vom aminti principalele orientări ale jurisprudenței în ceea ce privește obligațiile care revin Comisiei în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, în special atunci când aceasta întâmpină dificultăți serioase de apreciere.

a)      Obligațiile Comisiei

117. Comisia dispune de competență exclusivă în ceea ce privește aprecierea compatibilității unui ajutor cu tratatul. În acest sens, Comisia are obligația de a asigura ca niciun ajutor contrar tratatului să nu fie acordat sau menținut(42).

118. Astfel, atunci când Comisia este sesizată cu o plângere în care se denunță un pretins ajutor ilegal, îi revine mai întâi sarcina de a proceda la o examinare diligentă și imparțială a acestei plângeri(43).

119. Ulterior, în cazul în care Comisia decide că măsura denunțată în respectiva plângere nu constituie un ajutor, aceasta este obligată să prezinte în mod satisfăcător motivele pentru care elementele de fapt și de drept invocate în plângere nu sunt suficiente pentru a demonstra existența unui astfel de ajutor(44).

120. În sfârșit, dacă, la încheierea fazei preliminare de examinare, nu poate dobândi convingerea(45) că ajutorul este compatibil cu piața comună sau dacă nu a reușit să înlăture toate dificultățile ridicate de aprecierea compatibilității acestui ajutor, Comisia are obligația de a deschide procedura oficială de investigare prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE(46). Doar în cadrul acestei ultime proceduri, care este destinată să permită Comisiei să obțină informații complete cu privire la toate datele cauzei, tratatul prevede obligația Comisiei de a solicita părților în cauză să își prezinte observațiile(47).

121. În această privință, prerogativele Comisiei nu sunt discreționare(48). Într‑adevăr, instanța urmărește să mențină drepturile recunoscute părților în cauză, recunoașterea în favoarea Comisiei a unei puteri discreționare riscând să le modifice astfel încât este dificil să se facă dovada unei erori vădite de apreciere.

122. În cadrul controlului de legalitate, instanța Uniunii trebuie să ridice, prin urmare, problema dacă, având în vedere împrejurările de fapt și de drept specifice cauzei, Comisia avea obligația de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE(49).

123. În ceea ce privește noțiunea de dificultăți serioase de apreciere, aceasta nu a fost definită nici de legiuitorul Uniunii, nici de instanța Uniunii. Potrivit jurisprudenței, această noțiune trebuie să aibă totuși un caracter obiectiv și anumite criterii pot permite instanței Uniunii să stabilească dacă aprecierea unui ajutor ridica, într‑adevăr, acest tip de dificultăți(50). Astfel, instanța menționată trebuie să examineze împrejurările în care a fost adoptat actul atacat și, în special, conținutul discuțiilor desfășurate între Comisie și statul membru în cauză. De asemenea, trebuie examinat conținutul acestui act, comparând motivarea deciziei cu elementele de care dispunea Comisia atunci când s‑a pronunțat asupra compatibilității ajutoarelor în litigiu. În sfârșit, instanța Uniunii poate ține seama de durata procedurii preliminare.

b)      Cu privire la temeinicia concluziei Tribunalului în ceea ce privește existența unor dificultăți serioase de apreciere

124. Considerăm că Tribunalul nu a săvârșit nicio eroare de drept apreciind că limitarea la produsele naționale prevăzută la articolul 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 dădea naștere la îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună și, în consecință, ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE.

125. După ce a amintit, în mod corect, obligațiile care revin Comisiei în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat, Tribunalul a încercat să examineze, la punctele 75-85 din hotărârea atacată, împrejurările speței susceptibile să dovedească existența unor dificultăți serioase.

126. La punctele 75-80 din hotărârea atacată, Tribunalul a examinat mai întâi aprecierile formulate de Comisie în decizia în litigiu. Aceasta s‑a întemeiat, în esență, pe directivele AMA pentru a aprecia că măsurile notificate nu erau limitate la produsele austriece, în conformitate cu Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate.

127. În continuare, la punctele 81-85 din hotărârea atacată, Tribunalul a ridicat problema contradicțiilor generate de textul articolului 21a din AMA‑Gesetz 1992. Astfel, în temeiul articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992, contribuția la AMA trebuie să permită să se asigure „promovarea și garantarea vânzării produselor agricole și forestiere naționale[(51)]”.

128. Or, astfel cum subliniază Tribunalul, Comisia nu a contestat modul de redactare a acestei dispoziții întrucât Republica Austria se angajase să elimine efectiv la 1 iulie 2007 termenul „naționale”.

129. Tribunalul a dedus că, în momentul în care Comisia a examinat compatibilitatea ajutoarelor în discuție, dispozițiile principale ale articolului 21a din AMA‑Gesetz 1992 priveau, prin urmare, exclusiv produsele naționale.

130. În sfârșit, contrar susținerilor Republicii Austria, Tribunalul a examinat dispozițiile articolului 21a alineatul 1 punctul 5 din AMA‑Gesetz 1992, precum și modificările aduse directivelor AMA.

131. Potrivit acestei analize, Tribunalul a constatat o contradicție între dispozițiile AMA‑Gesetz 1992, care constituie norma de bază, și cele ale directivelor AMA pe care Comisia și‑a întemeiat aprecierea.

132. Având în vedere aceste elemente, Tribunalul a reținut că limitarea la produsele naționale prevăzută la articolul 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 ridica dificultăți serioase în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate.

133. În mod evident, este dificil să se susțină că o contradicție între norma de bază și regulamentele de aplicare, reprezentate de AMA‑Gesetz 1992 și, respectiv, de directivele AMA, nu ridica dificultăți în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună. Această contradicție, în măsura în care privea un element de apreciere esențial, și anume includerea produselor străine în sfera produselor care beneficiază de etichete „AMA”, ridica în mod deschis problema compatibilității sistemului în discuție cu articolul 28 CE și cu Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate(52). Primul interzice toate restricțiile cantitative la import între statele membre. În ceea ce privește liniile directoare, acestea precizează că un sistem național de control al calității, limitat la produse de o anumită origine (origine națională, regională sau locală), este contrar tratatului.

134. Conținutul discuțiilor desfășurate între Comisie și Republica Austria era de natură să evidențieze existența unor dificultăți de apreciere(53), întrucât acest stat membru s‑a angajat să modifice ulterior textul articolului 21 a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992.

135. Această promisiune nu permitea, în opinia noastră, să se soluționeze aceste dificultăți, în special în cadrul unei scheme de ajutoare care nu erau notificate, și nu autoriza Comisia să renunțe la deschiderea procedurii oficiale de investigare.

136. Astfel, rezultă din jurisprudență că Comisia nu poate refuza să inițieze procedura oficială de investigare invocând alte împrejurări decât cele care au legătură cu existența unor dificultăți serioase. După cum amintește Tribunalul la punctul 72 din hotărârea atacată, Comisia nu poate invoca interesul terților față de procedură sau considerente privind structura procedurii sau de oportunitate administrativă pentru a refuza să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE. De asemenea, Comisia nu poate invoca, în opinia noastră, promisiunea făcută de Republica Austria în ceea ce privește modificarea ulterioară a articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992. Compatibilitatea unui ajutor de stat cu piața comună trebuie apreciată în mod obiectiv și nu poate depinde, în opinia noastră, de declarații, de promisiuni sau de comportamentul pe care statul membru în cauză intenționează să îl adopte în viitor. În speță, trebuie să admitem că textul articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 ridica, în momentul în care Comisia a examinat sistemul în discuție și a decis cu privire la compatibilitatea acestuia cu piața comună, o dificultate pe care angajamentul Republicii Austria nu putea să o înlăture.

137. Numai prin inițierea procedurii prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE, Comisia ar fi fost în măsură să lămurească această neclaritate și să stabilească dacă, în conformitate cu textul articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992, acordarea ajutoarelor în discuție constituia sau nu constituia o încălcare a articolelor 28 CE și 87 CE și, în consecință, dacă sistemul de ajutoare era sau nu era compatibil cu piața comună. Inițierea acestei proceduri părea cu atât mai justificată în raport cu obligațiile care revin Comisiei în ceea ce privește examinarea plângerilor. Așadar, amintim că Comisia este obligată să efectueze o examinare diligentă și imparțială a plângerii(54), astfel încât să garanteze că niciun ajutor contrar pieței comune nu poate fi pus în aplicare.

138. Având în vedere aceste elemente, împărtășim, prin urmare, punctul de vedere al Tribunalului, potrivit căruia limitarea la produsele naționale prevăzută la articolul 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 ridica dificultăți serioase în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună și, în consecință, ar fi trebuit să determine Comisia să inițieze procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (2) CE.

139. Remarcăm că această concluzie se impunea și în raport cu durata fazei preliminare de examinare, care este un argument pe care reclamanţii l‑au invocat de asemenea.

140. Astfel, observăm că decizia în litigiu, din 30 iunie 2004, a fost adoptată la finalizarea unei faze preliminare de examinare inițiate la 21 septembrie 1999, data depunerii plângerii reclamanţilor, mai precis, cu peste patru ani și nouă luni mai devreme. Desigur, în cazul în care, precum în speță, ajutoarele în discuție nu au fost notificate, Comisia nu este obligată să efectueze o examinare preliminară a acestor măsuri în termenul de două luni prevăzut de jurisprudență(55). Totuși, atunci când un terț interesat a prezentat Comisiei o plângere referitoare la măsuri de stat care nu au făcut obiectul niciunei notificări, această instituție are obligația, în cadrul fazei preliminare de examinare, să efectueze o examinare diligentă și imparțială a acestei plângeri(56).

141. Or, în speță, considerăm că termenele depășesc ceea ce implică în mod normal o primă examinare, aceasta având drept obiect doar să permită Comisiei să își formeze o primă opinie cu privire la calificarea măsurilor supuse aprecierii sale și cu privire la compatibilitatea acestora cu piața comună(57).

c)      Cu privire la caracterul suficient al motivării în ceea ce privește existența unor dificultăți serioase

142. Amintim că Republica Austria apreciază că motivarea hotărârii atacate este incompletă în măsura în care Tribunalul și‑ar fi întemeiat aprecierea doar pe textul articolului 21a din AMA‑Gesetz 1992, fără a efectua cel puțin o analiză juridică a directivelor AMA.

143. Nu considerăm că acest argument este convingător.

144. Amintim de la început că obligația de motivare a hotărârilor, care revine Tribunalului în temeiul articolului 36 și al articolului 53 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție, nu impune acestuia să prezinte o motivare care să urmeze în mod exhaustiv și unul câte unul toate argumentele prezentate de părțile în litigiu. Prin urmare, motivarea poate fi implicită, cu condiția să permită persoanelor interesate să cunoască motivele deciziei luate, iar Curții să dispună de elemente suficiente pentru a‑și exercita controlul jurisdicțional(58). Fiind vorba despre o acțiune întemeiată pe articolul 230 CE, cerința motivării implică în mod evident ca Tribunalul să analizeze motivele de anulare invocate de reclamant și să expună rațiunile care au condus la respingerea motivului sau la anularea actului atacat.

145. Or, în speță, considerăm că Tribunalul a prezentat și a explicat în mod corect motivele pentru care apreciază că există dificultăți de apreciere în ceea ce privește ajutoarele în discuție. Astfel cum am observat, acesta se întemeiază nu numai pe prevederile articolului 21a din AMA‑Gesetz 1992, ci pe un ansamblu de împrejurări ce însoțesc adoptarea deciziei în litigiu și care demonstrează în mod corect și suficient existența unei contradicții în reglementarea națională pe care o analiză juridică a directivelor AMA nu ar fi putut să o soluționeze. Raționamentul Tribunalului a permis, de altfel, Republicii Austria, precum și Comisiei să cunoască și să critice hotărârea atacată și, în opinia noastră, permite Curții să își exercite controlul jurisdicțional.

146. În acest context, considerăm că motivarea Tribunalului, prezentată la punctele 75-87 din hotărârea atacată, nu poate să facă obiectul niciunei critici.

147. Având în vedere toate aceste elemente, propunem Curții să respingă al doilea motiv, întemeiat pe o apreciere eronată a Tribunalului în ceea ce privește necesitatea de a iniția procedura oficială de investigare, ca fiind nefondat.

C –    Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o pretinsă încălcare a normelor care reglementează sarcina probei

1.      Argumentele părților

148. Prin intermediul celui de al treilea motiv, Republica Austria, susținută de Comisie, subliniază că, în temeiul jurisprudenței, revine reclamanţilor să demonstreze existența unor dificultăți serioase de apreciere. Or, în prezenta cauză, aceştia nu ar fi reușit să efectueze o asemenea demonstrație. Astfel, măsurile concrete de punere în aplicare a sistemului menționate de reclamanţi nu ar face, a priori, obiectul deciziei în litigiu. În plus, aceştia nu ar fi fost în măsură să demonstreze că acordarea ajutoarelor în discuție este limitată la producătorii naționali. Dimpotrivă, Republica Austria ar fi demonstrat că etichetele „AMA” sunt acordate de asemenea unor producători străini.

149. Reclamanţii contestă aceste aprecieri.

2.      Aprecierea noastră

150. Considerăm că al treilea motiv nu este admisibil.

151. Astfel, Republica Austria urmărește, în alt mod, să conteste aprecierile cu privire la situația de fapt realizate de Tribunal, precum și valoarea pe care acesta din urmă a atribuit‑o diferitor elemente de probă care i‑au fost prezentate. Or, amintim că Tribunalul este singurul competent pentru a aprecia situația de fapt și valoarea pe care trebuie să o atribuie elementelor care îi sunt prezentate, cu excepția situației în care recurentul invocă o denaturare a acestor elemente. În speță, Republica Austria se limitează să critice concluziile Tribunalului, fără să demonstreze erorile care l‑ar fi condus pe acesta din urmă la o denaturare a elementelor de probă. Prin urmare, critica acesteia constituie numai o încercare de a substitui evaluarea Tribunalului cu versiunea sa asupra evenimentelor, ceea ce nu este de competența Curții.

152. În orice caz și pentru situația în care acest motiv ar fi considerat admisibil de Curte, noi îl apreciem ca nefondat.

153. Astfel, prezentând în fața Tribunalului textul AMA‑Gesetz 1992, reclamanţii au furnizat, în opinia noastră, un indiciu suficient de puternic cu privire la existența unor îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună și au permis Tribunalului să aprecieze, cu ajutorul întrebărilor adresate Comisiei, împrejurările în care a fost adoptată decizia în litigiu.

154. În consecință, propunem Curții să respingă al treilea motiv ca fiind inadmisibil și, în orice caz, nefondat.

D –    Cu privire la al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului

1.      Argumentele părților

155. Prin intermediul celui de al patrulea motiv, Republica Austria, susținută de Comisie, apreciază că Tribunalul a încălcat articolul 64 din Regulamentul de procedură prin faptul că nu a adoptat măsurile de organizare a procedurii necesare pentru aprecierea litigiului. În special, aceasta susține că Tribunalul ar fi trebuit să impună reclamanţilor să prezinte informații concrete care să demonstreze calitatea lor de persoane interesate. În plus, aceasta reproșează Tribunalului că nu a verificat incidența textului articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992 asupra condițiilor de acordare a ajutoarelor în discuție.

156. Reclamanţii contestă aceste aprecieri.

2.      Aprecierea noastră

157. Trebuie să se respingă de la început acest motiv, pentru considerațiile prezentate în continuare.

158. În primul rând, potrivit unei jurisprudențe constante, numai Tribunalul este competent să se pronunțe asupra eventualei necesități de a completa informațiile de care dispune în cauzele cu care este sesizat(59).

159. În al doilea rând, considerăm că Republica Austria nu poate formula această critică în măsura în care nu a solicitat Tribunalului nicio măsură de organizare a procedurii.

160. În al treilea rând, din elementele dosarului și în special din întrebările pe care Tribunalul le‑a adresat părților rezultă că aspectele evocate de Republica Austria au fost examinate în mod expres.

161. Astfel, în cadrul întrebărilor pentru care s‑a solicitat un răspuns scris, Tribunalul a invitat reclamanţii „să precizeze, în mod detaliat, în ce mod sunt afectate interesele lor de acordarea ajutoarelor în discuție”, „dacă se află în concurență directă cu întreprinderi de sacrificare și tranșare care beneficiază de ajutoarele în discuție, cu precizarea dacă își desfășoară activitatea pe aceeași piață geografică cu aceste întreprinderi și sub ce formă primesc ajutoarele în discuție acestea din urmă”, „motivele pentru care ei nu beneficiază de ajutoarele în discuție, precum și condițiile pe care ar trebui să le respecte pentru a fi beneficiari ai ajutoarelor” și, în sfârșit, „dacă și în ce mod poziția lor pe piață este afectată în mod substanțial de ajutoarele care fac obiectul deciziei în litigiu”.

162. În plus, în același cadru, Tribunalul a solicitat Comisiei să se pronunțe cu privire la textul articolului 21a alineatul 1 punctul 1 din AMA‑Gesetz 1992, precum și cu privire la o posibilă limitare a sistemului în discuție la produsele naționale.

163. În cadrul întrebărilor adresate cu solicitarea unui răspuns scris și în timpul ședinței, Tribunalul a invitat, în continuare, toate părțile la litigiu să precizeze dacă întreprinderile stabilite pe teritoriul unui alt stat membru puteau beneficia de sistemul în discuție.

164. Prin urmare, se impune constatarea că criticile Republicii Austria nu sunt întemeiate.

165. În consecință, solicităm Curții să respingă al patrulea motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 64 din Regulamentul de procedură al Tribunalului, ca fiind nefondat.

166. În lumina tuturor acestor considerații, propunem Curții să respingă recursul introdus de Republica Austria ca fiind în parte inadmisibil și în parte nefondat.

VI – Cu privire la recursul incident

167. Pentru motivele pe care le‑am expus anterior, considerăm că în cadrul memoriului său în răspuns, Comisia a formulat un recurs incident.

168. Considerăm că aceasta invocă trei motive.

169. Prin intermediul primului motiv, Comisia încearcă să demonstreze că Tribunalul nu a apreciat în mod corect admisibilitatea acțiunii, întemeindu‑se pe două argumente care nu au fost invocate în cadrul recursului principal. Al doilea motiv este întemeiat pe o nerespectare de către Tribunal a întinderii controlului jurisdicțional, iar al treilea motiv, pe o încălcare a obligației de motivare.

A –    Cu privire la primul motiv, întemeiat pe o apreciere eronată a Tribunalului referitoare la admisibilitatea acțiunii introduse de reclamanţi

170. Primul motiv are două aspecte. Primul aspect este întemeiat pe lipsa afectării directe a reclamanţilor, iar al doilea, pe o apreciere eronată a Tribunalului în ceea ce privește drepturile reclamanţilor de a formula observații.

1.      Cu privire la primul aspect al primului motiv, întemeiat pe lipsa afectării directe a reclamanţilor

a)      Argumentele părților

171. Prin intermediul primului aspect al primului motiv, Comisia contestă aprecierea efectuată de Tribunal cu privire la admisibilitatea acțiunii, în sensul că acesta a concluzionat, la punctul 39 din hotărârea atacată, că reclamanţii sunt vizaţi în mod direct de decizia în litigiu în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.

172. Potrivit Comisiei, Tribunalul a săvârșit o eroare de drept întemeind o asemenea afectare pe obligația care revine reclamanţilor de a contribui la AMA. Or, ar rezulta din jurisprudență că taxele nu intră în domeniul de aplicare al articolului 87 CE, cu excepția situației în care acestea constituie modalitatea de finanțare a unui ajutor de stat. Or, în speță, nu ar exista nicio legătură între valoarea contribuțiilor la AMA și avantajele acordate. În consecință, aceste contribuții nu ar face parte integrantă din ajutoare și, prin urmare, afectarea directă a reclamanţilor nu poate fi justificată în acest temei.

b)      Aprecierea noastră

173. Considerăm că acest argument nu este fondat.

174. Din lectura punctelor 36-39 din hotărârea atacată rezultă că Tribunalul nu a întemeiat afectarea directă a reclamanţilor pe obligația care revine acestora din urmă de a contribui la AMA. În cadrul raționamentului său, relativ scurt, nu identificăm niciun indiciu care să permită să se ajungă la concluzia Comisiei.

175. Astfel, după amintirea jurisprudenței referitoare la afectarea directă a indivizilor, Tribunalul a subliniat, la punctele 37-39 din hotărârea atacată, ceea ce urmează:

„37      În speță, rezultă din dosar că, la data adoptării deciziei [în litigiu], 30 iunie 2004, ajutoarele în discuție fuseseră deja puse în aplicare de Republica Austria. În această privință, reclamanţii prezintă pagini de internet ale AMA și ale unui comerciant cu amănuntul din care rezultă că etichetele «AMA» fuseseră deja acordate, anterior deciziei [în litigiu]. Reclamanţii furnizează și somația de plată adresată Grandits [GmbH] de către AMA cu privire la contribuțiile datorate pentru perioada cuprinsă între [luna] mai 2002 și [luna] aprilie 2003, care include, cel puțin în parte, perioada de aplicare a măsurilor vizate prin decizia [în litigiu].

38      În consecință, posibilitatea ca autoritățile austriece să decidă neacordarea ajutoarelor în discuție apare drept pur teoretică.

39      Rezultă că decizia [în litigiu] îi privește în mod direct pe reclamanţi în sensul articolului 230 al patrulea paragraf CE.”

176. Tribunalul evocă somația de plată adresată Grandits GmbH doar în scopul de a demonstra că sistemul era pus în aplicare înainte de adoptarea deciziei în litigiu, iar nu pentru a‑și întemeia raționamentul pe contribuțiile datorate de reclamanţi în temeiul articolului 21c alineatul 1 punctul 3 din AMA‑Gesetz 1992.

177. În consecință, nu este necesar, în opinia noastră, să se admită acest prim aspect, întemeiat pe lipsa de afectare directă a reclamanţilor.

178. În orice caz, pentru motivele pe care le‑am expus deja la punctele 96 și 97 din prezentele concluzii, considerăm că această critică este inoperantă. Astfel, chiar dacă ar fi întemeiată, apreciem că nu ar permite să se infirme concluzia la care a ajuns Tribunalul în ceea ce privește interesul de a exercita acțiunea al reclamanţilor.

179. În consecință, solicităm Curții să respingă primul aspect al primului motiv ca fiind nefondat și, în orice caz, inoperant.

2.      Cu privire la al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o apreciere eronată în ceea ce privește drepturile reclamanţilor de a formula observații

a)      Argumentele părților

180. Prin intermediul celui de al doilea aspect al primului motiv, Comisia apreciază că Tribunalul a săvârșit o eroare de drept considerând, la punctul 54 din hotărârea atacată, că depunerea unei plângeri nu este suficientă pentru a priva reclamanţii de dreptul la respectarea garanțiilor procedurale care le este conferit de articolul 88 alineatul (2) CE.

181. Potrivit Comisiei, reclamanţii ar fi avut deja posibilitatea de a‑și prezenta observațiile prin depunerea plângerii lor la 21 septembrie 1999 și și‑ar fi epuizat, prin urmare, dreptul de a se exprima din nou. În plus, Comisia explică faptul că nu vede interesul de a se permite autorilor plângerilor să depună observații a doua oară. În sfârșit, aceasta observă că articolul 88 alineatul (2) CE „nu conferă […] drepturi nimănui” și „se limitează să impună o obligație Comisiei”.

b)      Aprecierea noastră

182. Considerăm că examinarea argumentelor invocate de Comisie nu necesită considerații elaborate, atât de lipsite de temei ni se par.

183. La punctul 54 din hotărârea atacată, Tribunalul a considerat că „faptul că […] reclamanţii au avut posibilitatea, prin depunerea plângerii lor […], să își susțină argumentele încă din cursul procedurii preliminare de examinare, în temeiul articolului 88 alineatul (3) CE, nu îi poate priva de dreptul la respectarea garanției procedurale care le este conferit în mod expres de articolul 88 alineatul (2) CE”.

184. Împărtășim pe deplin această analiză.

185. Acest raționament este perfect conform cu textul și cu economia procedurii de control al ajutoarelor de stat și se aliniază la jurisprudența Curții.

186. Deși este cert că Regulamentul nr. 659/1999 nu prevede drepturi specifice în cazul autorilor plângerilor ca atare, articolul 6 alineatul (1) și articolul 20 alineatele (1) și (2) din acest regulament recunosc în mod expres persoanelor interesate dreptul de a informa Comisia cu privire la orice ajutor pretins ilegal, precum și dreptul de a depune observații ca urmare a unei decizii a Comisiei de deschidere a procedurii oficiale de investigare. Permițând persoanelor interesate să depună la Comisie o plângere care denunță un pretins ajutor de stat, legiuitorul Uniunii nu a intenționat, așadar, să le priveze pe acestea din urmă de dreptul de a depune observații odată cu deschiderea procedurii oficiale de investigare.

187. Depunerea unei plângeri și formularea unor observații nu sunt comparabile.

188. Depunerea plângerii permite să se denunțe Comisiei o posibilă încălcare a normelor referitoare la ajutoarele de stat. Această plângere poate fi depusă de orice persoană fizică sau juridică ce apreciază că un ajutor pretins ilegal este plătit de un stat membru. Ea declanșează deschiderea fazei preliminare de examinare, în cursul căreia Comisia își va forma, pe baza informațiilor comunicate de autorul plângerii, o primă opinie în ceea ce privește compatibilitatea parțială sau totală a măsurii în discuție(60). În plângere, autorul acesteia trebuie să informeze Comisia cu privire la statul membru în cauză, la măsurile de ajutor prezumate, precum și cu privire la motivele plângerii(61). În acest stadiu al procedurii, Comisia nu este obligată să audieze autorul plângerii sau celelalte părți în cauză în sensul articolului 88 alineatul (2) CE.

189. În urma unei examinări diligente și imparțiale a plângerii(62), Comisia poate adopta patru tipuri de decizii. Comisia poate decide clasarea definitivă a plângerii. În conformitate cu articolul 4 din Regulamentul nr. 659/1999, Comisia poate decide de asemenea că măsura în discuție fie nu este un ajutor, fie constituie un ajutor compatibil cu piața comună, fie dă naștere la îndoieli în ceea ce privește compatibilitatea sa și necesită, în consecință, deschiderea procedurii oficiale de investigare.

190. În cadrul acestei ultime proceduri, autorii plângerilor dispun de dreptul de a prezenta observații, în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) CE, precum și cu articolul 6 alineatul (1) și cu articolul 20 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 659/1999. Beneficiul acestui drept este rezervat numai persoanelor interesate, și anume întreprinderile sau asociațiile profesionale care se află în raport de concurență, chiar și eventual, cu întreprinderile beneficiare ale măsurii în litigiu. Astfel cum am observat, beneficiul dreptului respectiv nu este repus în discuție de depunerea prealabilă a unei plângeri. Dimpotrivă, respectarea dreptului de a prezenta observații face obiectul unui control jurisdicțional sporit în condițiile în care Comisia refuză în mod implicit să inițieze procedura oficială de investigare și, în consecință, îl privează de un astfel de drept pe autorul plângerii. Acest lucru reieșea în mod clar încă din jurisprudența pe care Curtea a evidențiat‑o în Hotărârile Cook/Comisia și Matra/Comisia, citate anterior, și pe care am prezentat‑o mai sus. Totuși, acest lucru este și mai evident începând cu Hotărârile Athinaïki Techniki/Comisia(63), în care Curtea a considerat că o decizie de clasare definitivă a unei plângeri constituia un act atacabil în măsura în care, prin refuzul de a iniția în mod implicit procedura oficială de investigare, această decizie îl priva pe autorul plângerii de dreptul de a‑și prezenta observațiile în conformitate cu articolul 88 alineatul (2) CE.

191. Având în vedere aceste elemente, în măsura în care reclamanţii pot fi calificate drept părți „în cauză”, Tribunalul putea concluziona în mod întemeiat că, prin depunerea unei plângeri, aceştia din urmă nu erau privaţi, numai din acest motiv, de dreptul de a formula observații în cadrul procedurii oficiale de investigare prevăzute la articolul 88 alineatul (2) CE.

192. În consecință, propunem Curții să nu admită al doilea aspect al primului motiv, întemeiat pe o apreciere eronată în ceea ce privește drepturile reclamanţilor de a formula observații.

193. Având în vedere toate aceste considerații, apreciem că primul motiv al Comisiei, întemeiat pe o apreciere eronată a Tribunalului în ceea ce privește admisibilitatea acțiunii introduse de reclamanţi, nu este întemeiat.

B –    Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea de către Tribunal a întinderii controlului jurisdicțional

194. În susținerea celui de al doilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului faptul că a depășit limitele controlului său jurisdicțional considerând că aprecierea compatibilității ajutoarelor în discuție ridica dificultăți serioase care justificau deschiderea procedurii oficiale de investigare. Astfel, întrucât decizia în litigiu necesita evaluări ale unor împrejurări economice și sociale complexe, Comisia beneficia de o largă putere de apreciere, având drept consecință o limitare a întinderii controlului jurisdicțional.

195. Considerăm că acest motiv trebuie respins de la început ca fiind nefondat.

196. Rezultă din jurisprudență că Comisia beneficiază de o putere largă de apreciere pentru a reține existența unui ajutor de stat și pentru a aprecia aplicarea derogărilor prevăzute în mod expres la articolul 87 alineatele (2) și (3) CE(64). Astfel, în aceste situații, Comisia poate fi determinată să efectueze evaluări de ordin economic sau social complexe. Controlul pe care îl exercită Tribunalul trebuie să se limiteze în acest caz în mod necesar la verificarea respectării normelor de procedură și a celor privind motivarea, precum și la verificarea exactității materiale a faptelor și a lipsei unor erori vădite de apreciere a situației de fapt sau a abuzului de putere.

197. Or, nu ne aflăm în această situație.

198. Problema cu care a fost sesizat Tribunalul nu este aceea de a stabili dacă măsurile puse în aplicare de Republica Austria pot fi calificate drept „ajutoare de stat” sau pot fi justificate în temeiul dezvoltării anumitor activități economice, ci aceea de a stabili dacă Comisia, având în vedere examinarea preliminară a acesteia, respectă obligațiile care îi revin în cadrul procedurii de control al ajutoarelor de stat.

199. Or, rezultă din jurisprudență că Comisia nu dispune de nicio marjă de apreciere atunci când trebuie să decidă cu privire la deschiderea procedurii oficiale de investigare. Puterea acesteia nu este discreționară. Comisia are astfel obligația de a iniția procedura prevăzută la articolul 88 alineatul (3) CE atunci când nu a reușit să înlăture toate dificultățile ridicate de aprecierea compatibilității măsurii în discuție, la finalizarea examinării preliminare. Această obligație este confirmată în mod expres de dispozițiile coroborate ale articolului 4 alineatul (4) și ale articolului 13 alineatul (1) din Regulamentul nr. 659/1999(65). Deschiderea procedurii oficiale de investigare nu depinde, așadar, stricto sensu, de o apreciere complexă de ordin economic sau social, ci de o obligație juridică, a cărei respectare trebuie să facă, în consecință, obiectul unui control jurisdicțional deplin.

200. Considerând că Comisia ar fi trebuit să aplice articolul 4 alineatul (4) din regulamentul menționat și anulând, în consecință, decizia în litigiu, Tribunalul a efectuat un control de legalitate a acesteia în limitele competenței care îi este atribuită de articolul 230 CE.

201. Având în vedere aceste elemente, solicităm Curții să respingă al doilea motiv, întemeiat pe nerespectarea de către Tribunal a întinderii controlului jurisdicțional, ca fiind nefondat.

C –    Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o încălcare a obligației de motivare

202. Prin intermediul celui de al treilea motiv, Comisia reproșează Tribunalului faptul că nu a anticipat rezultatul procedurii oficiale de investigare înainte de a anula decizia în litigiu, ceea ce ar însemna nemotivarea hotărârii atacate. Potrivit Comisiei, Tribunalul ar fi trebuit să ridice problema dacă aprecierea compatibilității ajutoarelor în discuție de către Comisie ar fi fost diferită odată cu deschiderea procedurii oficiale de investigare. Or, potrivit Comisiei, era evident că această întrebare necesita un răspuns negativ. În plus, Comisia observă că deschiderea procedurii oficiale de investigare va determina o întârziere în examinarea cauzei, incompatibilă cu obligațiile de diligență stabilite în Hotărârea din 11 decembrie 1973, Lorenz(66).

203. Propunem să se respingă de la început aceste argumente.

204. Astfel, este inadmisibil să se susțină că rezultatul prezentei acțiuni ar putea depinde de o anticipare sau de o extrapolare de către Tribunal a procedurii oficiale de investigare și cu atât mai puțin să se considere că acest lucru ar putea însemna nemotivarea hotărârii atacate.

205. Un astfel de argument este contrar principiilor care stau la baza procedurii de control al ajutoarelor de stat. Mai întâi, calificarea ajutorului trebuie apreciată pe baza unor elemente obiective, iar nu pe baza unor supoziții(67). În plus, aceasta nu poate depinde de o apreciere reținută la nivelul procedurii preliminare și pe baza informațiilor disponibile în acest stadiu(68). În continuare, amintim că nu revenea Tribunalului, în cadrul controlului de legalitate, să aprecieze compatibilitatea ajutoarelor în discuție cu piața comună, ci Comisiei, în cadrul competenței exclusive conferite de tratat. Pe de altă parte, amintim de asemenea că deschiderea procedurii oficiale de investigare nu este o facultate, ci o obligație(69) a Comisiei din moment ce se află într‑o situație precum cea în cauză.

206. În sfârșit, este important să subliniem că, deși Comisia era obligată efectiv să efectueze o examinare diligentă a plângerii, această obligație îi impunea în mod special să inițieze procedura oficială de investigare în împrejurări precum cele în cauză.

207. Ținând seama de aceste elemente, considerăm că al treilea motiv este nefondat.

208. Având în vedere toate aceste considerații, solicităm Curții să respingă recursul introdus de Comisie ca nefondat.

VII – Cu privire la cheltuielile de judecată

209. Potrivit articolului 69 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, aplicabil procedurii de recurs în temeiul articolului 118 din același regulament, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată.

210. În prezenta cauză, întrucât Republica Austria și Comisia au căzut în pretenții cu privire la toate motivele invocate, trebuie să fie obligate la plata cheltuielilor de judecată.

VIII – Concluzie

211. În lumina considerațiilor precedente, propunem Curții să se pronunțe după cum urmează:

1)      Respinge recursurile.

2)      Obligă Republica Austria și Comisia Europeană la plata cheltuielilor de judecată.

---

1 – Limba originală: franceza.

---

2 – Cu privire la acest punct, a se vedea Hotărârea din 24 mai 2011, Comisia/Kronoply și Kronotex (C‑83/09 P, nepublicată încă în Repertoriu), pronunțată în Marea Cameră și asupra căreia vom reveni.

---

3 – T‑375/04, Rep., p. II‑4155, denumită în continuare „hotărârea atacată”.

---

4 – Tauernfleisch Vertriebs GmbH, Wech‑Kärntner Truthahnverarbeitung GmbH, Wech‑Geflügel GmbH și Johann Zsifkovics. Toate sunt întreprinderi de drept austriac, specializate în sacrificarea și tranșarea animalelor.

---

5 – Denumită în continuare „decizia în litigiu”.

---

6 – Regulamentul Consiliului din 22 martie 1999 de stabilire a normelor de aplicare a articolului [88] din Tratatul CE (JO L 83, p. 1, Ediție specială, 08/vol. 1, p. 41).

---

7 – Această etapă este reglementată și de articolele 4 și 5 din Regulamentul nr. 659/1999.

---

8 – Hotărârea din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑521/06 P, Rep., p. I‑5829, punctul 33 și jurisprudența citată).

---

9 – Această etapă este reglementată și de articolele 6 și 7 din Regulamentul nr. 659/1999.

---

10 – Hotărârea din 2 aprilie 2009, Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia (C‑431/07 P, Rep., p. I‑2665, punctul 61 și jurisprudența citată).

---

11 – Considerentul (2) al acestui regulament.

---

12 – 323/82, Rec., p. 3809. Potrivit Curții, persoanele interesate sunt persoanele, întreprinderile sau asociațiile eventual afectate în interesele lor de acordarea unui ajutor, cu alte cuvinte, în special întreprinderile concurente și organizațiile profesionale (punctul 16).

---

13 – A se vedea Hotărârea din 19 mai 1993, Cook/Comisia (C‑198/91, Rec., p. I‑2487, punctul 24), Hotărârea din 15 iunie 1993, Matra/Comisia (C‑225/91, Rec., p. I‑3203, punctul 18), și Hotărârea din 13 decembrie 2005, Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum (C‑78/03 P, Rec., p. I‑10737, punctul 36).

---

14 – JO 2001, C 252, p. 5, denumite în continuare „Liniile directoare aplicabile ajutoarelor de stat pentru publicitate”.

---

15 – Punctul 1.

---

16 – BGBl. 376/1992, denumită în continuare „AMA‑Gesetz 1992”.

---

17 – JO 2000, C 28, p. 2.

---

18 – În cadrul celui de al doilea aspect al primului motiv, reclamanţii susțineau în mod expres că Comisia ar fi trebuit să inițieze procedura oficială de investigare, în temeiul articolului 4 alineatul (4) din Regulamentul nr. 659/1999, având în vedere îndoielile existente în ceea ce privește compatibilitatea măsurilor în discuție cu piața comună.

---

19 – În această privință, reclamanţii susțineau printre altele că o garanție a calității, astfel cum este cea prevăzută pentru a beneficia de etichetele „AMA”, nu privește noțiunea „dezvoltare” în sensul acestei dispoziții.

---

20 – Hotărârea din 10 iulie 2008, Bertelsmann și Sony Corporation of America/Impala (C‑413/06 P, Rep., p. I‑4951, punctele 184-188).

---

21 – Hotărârea din 11 septembrie 2008 (C‑75/05 P și C‑80/05 P, Rep., p. I‑6619).

---

22 – Hotărârea din 22 decembrie 2008 (C‑487/06 P, Rep., p. I‑10515).

---

23 – 19/60, 21/60, 2/61 și 3/61, Rec., p. 559, 588.

---

24 – Hotărârea din 15 iulie 1963 (25/62, Rec., p. 197).

---

25 – Hotărârea din 2 aprilie 1998, Comisia/Sytraval și Brink’s France (C‑367/95 P, Rec., p. I‑1719, punctul 45).

---

26 – Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior (punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).

---

27 – Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinscahft Recht und Eigentum, citată anterior (punctul 34 și jurisprudența citată).

---

28 – A se vedea Hotărârea Germania și alții/Kronofrance, citată anterior (punctul 38 și jurisprudența citată).

---

29 – În cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Cook/Comisia, citată anterior, Curtea a considerat astfel că William Cook plc era o parte „în cauză” în sensul articolului 88 alineatul (2) CE, în măsura în care aceasta producea echipamente identice cu cele produse de întreprinderea beneficiară a ajutorului. Trebuia să se considere, prin urmare, că, în această calitate, William Cook plc este în mod direct și individual vizată de decizia în discuție și putea, în consecință, solicita anularea acesteia în temeiul articolului 230 al patrulea paragraf CE (punctele 23, 25 și 26). În același mod, Curtea a considerat, în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Matra/Comisia, citată anterior, că societății Matra SA i se putea recunoaște calitatea de persoană interesată în măsura în care interesele sale erau afectate de acordarea ajutorului în litigiu, „în calitatea sa de principal producător comunitar de vehicule monovolum și de viitor concurent al întreprinderii [beneficiare a ajutorului]”. Curtea a considerat că acțiunea în anulare introdusă împotriva deciziei Comisiei era, prin urmare, admisibilă (punctele 17, 19 și 20).

---

30 – Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior (punctul 37 și jurisprudența citată).

---

31 – Idem.

---

32 – Sublinierea noastră.

---

33 – Idem.

---

34 – A se vedea în această privință Concluziile avocatului general Jacobs prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/Aktionsgemeinschaft Recht und Eigentum, citată anterior, Concluziile avocatului general Mengozzi prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea British Aggregates/Comisia, citată anterior, și, în sfârșit, Concluziile avocatului general Jääskinen prezentate în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior, precum și în cauza Belgia/Deutsche Post și alții (C‑148/09 P), aflată în prezent pe rolul Curții.

---

35 – Facem trimitere la punctele 103-113 din concluziile amintite.

---

36 – Hotărârea Tribunalului din 10 decembrie 2008 (T‑388/02).

---

37 – Hotărârea din 2 septembrie 2010, Comisia/Deutsche Post (C‑399/08 P, Rep., p. I‑7831, punctele 63 și 64, precum și jurisprudența citată).

---

38 – A se vedea de asemenea Hotărârea din 18 noiembrie 2010, NDSHT/Comisia (C‑322/09 P, Rep., p. I‑11911, punctul 59 și jurisprudența citată).

---

39 – Sublinierea noastră.

---

40 – A se vedea în special Hotărârea Comisia/Kronoply și Kronotex, citată anterior (punctele 47 și 48, precum și jurisprudența citată).

---

41 – Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior (punctul 64).

---

42 – Hotărârea din 15 iulie 1964, Costa (6/64, Rec., p. 1141, 1162), și Hotărârea din 22 iunie 2006, Belgia și Forum 187/Comisia (C‑182/03 și C‑217/03, Rec., p. I‑5479, punctele 73 și 74).

---

43 – Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior (punctul 62).

---

44 – Ibidem (punctul 64).

---

45 – Sublinierea noastră.

---

46 – A se vedea Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, citată anterior (punctul 61 și jurisprudența citată).

---

47 – Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, citată anterior (punctul 35 și jurisprudența citată).

---

48 – Hotărârea British Aggregates/Comisia, citată anterior.

---

49 – A se vedea printre altele Hotărârea din 3 mai 2001, Portugalia/Comisia (C‑204/97, Rec., p. I‑3175).

---

50 – Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, citată anterior (punctul 63), și Hotărârea Tribunalului din 18 septembrie 1995, SIDE/Comisia (T‑49/93, Rec., p. II‑2501, punctul 60).

---

51 – Sublinierea noastră.

---

52 – În această privință, este necesar să amintim că rezultă din economia generală a tratatului că procedura prevăzută la articolul 88 CE nu trebuie niciodată să conducă la un rezultat care ar fi contrar dispozițiilor specifice ale tratatului. Prin urmare, un ajutor de stat care, prin unele dintre modalitățile sale, încalcă alte dispoziții ale tratatului nu poate fi declarat de către Comisie compatibil cu piața comună (Hotărârea din 15 aprilie 2008, Nuova Agricast, C‑390/06, Rep., p. I‑2577, punctul 50 și jurisprudența citată).

---

53 – În principiu, simplul fapt că discuțiile au fost inițiate, între Comisie și statul membru în cauză, în cursul fazei preliminare de examinare a unui ajutor și că, în acest cadru, au putut fi solicitate informații suplimentare de către Comisie cu privire la măsurile care fac obiectul controlului acesteia nu poate fi considerat în sine o dovadă a faptului că această instituție întâmpina dificultăți serioase de apreciere care impuneau să fie inițiată procedura prevăzută la articolul 108 alineatul (2) CE. Totuși, în conformitate cu jurisprudența, nu este exclus ca, în anumite împrejurări, conținutul discuțiilor desfășurate între Comisie și statul membru în cauză în cursul acestei faze preliminare a procedurii să poată fi de natură să evidențieze existența unor asemenea dificultăți (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 10 mai 2000, SIC/Comisia, T‑46/97, Rec., p. II‑2125, punctul 89 și jurisprudența citată).

---

54 – Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior (punctul 62).

---

55 – Hotărârea SIC/Comisia, citată anterior (punctul 102 și jurisprudența citată).

---

56 – Ibidem (punctul 105 și jurisprudența citată).

---

57 – Ibidem (punctul 107 și jurisprudența citată).

---

58 – Hotărârea Bouygues și Bouygues Télécom/Comisia, citată anterior (punctul 42 și jurisprudența citată).

---

59 – A se vedea printre altele Hotărârea din 10 iulie 2001, Ismeri Europa/Curtea de Conturi (C‑315/99 P, Rec., p. I‑5281, punctul 19), și Hotărârea din 30 septembrie 2003, Freistaat Sachsen și alții/Comisia (C‑57/00 P și C‑61/00 P, Rec., p. I‑9975, punctul 47).

---

60 – A se vedea articolul 10 alineatul (1) și articolul 20 alineatul (2) prima teză din Regulamentul nr. 659/1999.

---

61 – Formularul de depunere a plângerii este disponibil la următoarea adresă de internet: http://ec.europa.eu/eu_law/state_aids/state_aids_complaints_fr.htm

---

62 – Hotărârea Comisia/Sytraval și Brink’s France, citată anterior (punctul 62).

---

63 – A se vedea Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, citată anterior, și Hotărârea din 16 decembrie 2010, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑362/09 P, Rep., p. I‑13275).

---

64 – A se vedea printre altele Hotărârile British Aggregates/Comisia (punctul 114 și jurisprudența citată) și Comisia/Deutsche Post (punctele 93-98), citate anterior.

---

65 – Hotărârea British Aggregates/Comisia, citată anterior (punctul 113 și jurisprudența citată).

---

66 – 120/73, Rec., p. 1471.

---

67 – Hotărârea British Aggregates/Comisia, citată anterior (punctul 111 și jurisprudența citată).

---

68 – Hotărârea din 9 octombrie 2001, Italia/Comisia (C‑400/99, Rec., p. I‑7303, punctul 58).

---

69 – Sublinierea noastră.