Choose the experimental features you want to try

This document is an excerpt from the EUR-Lex website

Document 62010CA0611

    Cauzele conexate C-611/10 și C-612/10: Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 12 iunie 2012 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof — Germania — Germania) — Waldemar Hudzinski/Agentur für Arbeit Wesel — Familienkasse (C-611/10), Jaroslaw Wawrzyniak/Agentur für Arbeit Mönchengladbach — Familienkasse (C-612/10) [Securitatea socială a lucrătorilor migranți — Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 — Articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 14a alineatul (1) litera (a) — Articolul 45 TFUE și articolul 48 TFUE — Muncă temporară într-un alt stat membru decât cel pe teritoriul căruia se desfășoară în mod obișnuit activitatea — Prestații familiale — Legislație aplicabilă — Posibilitate de acordare a unor prestații pentru copii de către statul membru în care se prestează munca temporară, dar care nu este statul competent — Aplicarea unei norme de drept național privind prevenirea cumulului care exclude această prestație în cazul încasării unei prestații comparabile într-un alt stat]

    JO C 227, 28.7.2012, p. 4–4 (BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)

    28.7.2012   

    RO

    Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

    C 227/4


    Hotărârea Curții (Marea Cameră) din 12 iunie 2012 (cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesfinanzhof — Germania — Germania) — Waldemar Hudzinski/Agentur für Arbeit Wesel — Familienkasse (C-611/10), Jaroslaw Wawrzyniak/Agentur für Arbeit Mönchengladbach — Familienkasse (C-612/10)

    (Cauzele conexate C-611/10 și C-612/10) (1)

    (Securitatea socială a lucrătorilor migranți - Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 - Articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 14a alineatul (1) litera (a) - Articolul 45 TFUE și articolul 48 TFUE - Muncă temporară într-un alt stat membru decât cel pe teritoriul căruia se desfășoară în mod obișnuit activitatea - Prestații familiale - Legislație aplicabilă - Posibilitate de acordare a unor prestații pentru copii de către statul membru în care se prestează munca temporară, dar care nu este statul competent - Aplicarea unei norme de drept național privind prevenirea cumulului care exclude această prestație în cazul încasării unei prestații comparabile într-un alt stat)

    2012/C 227/05

    Limba de procedură: germana

    Instanța de trimitere

    Bundesfinanzhof — Germania

    Părțile din acțiunea principală

    Reclamanți: Waldemar Hudzinski (C-611/10), Jaroslaw Wawrzyniak (C-612/10)

    Pârâte: Agentur für Arbeit Wesel — Familienkasse (C-611/10), Agentur für Arbeit Mönchengladbach — Familienkasse (C-612/10)

    Obiectul

    Cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare — Bundesfinanzhof — Interpretarea articolului 14a alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității (JO L 149, p. 2, Ediție specială, 05/vol. 1, p. 26) — Stabilirea legislației aplicabile — Dreptul unui lucrător migrant de a primi în statul membru în care lucrează alocații familiale pentru copiii săi care locuiesc în statul membru de origine — Situația unei persoane care exercită în statul membru de origine o activitate cu caracter independent și care efectuează pe o perioadă de patru luni o muncă salariată în alt stat membru.

    Dispozitivul

    1.

    Articolul 14 alineatul (1) litera (a) și articolul 14a alineatul (1) litera (a) din Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 al Consiliului din 14 iunie 1971 privind aplicarea regimurilor de securitate socială în raport cu lucrătorii salariați, cu lucrătorii care desfășoară activități independente și cu membrii familiilor acestora care se deplasează în cadrul Comunității, în versiunea modificată și actualizată prin Regulamentul (CE) nr. 118/97 al Consiliului din 2 decembrie 1996, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 647/2005 al Parlamentului European și al Consiliului din 13 aprilie 2005, trebuie interpretate în sensul că nu se opun ca un stat membru care nu este desemnat, conform acestor dispoziții, ca stat competent să acorde prestații pentru copii în conformitate cu dreptul său național unui lucrător migrant care prestează o muncă temporară pe teritoriul său în împrejurări precum cele în cauză în acțiunile principale, inclusiv dacă se constată, în primul rând, că lucrătorul în cauză nu a suportat niciun dezavantaj pe plan juridic în urma exercitării dreptului său la libera circulație, din moment ce și-a păstrat dreptul la prestații familiale de aceeași natură în statul membru competent, și, în al doilea rând, că nici acest lucrător, nici copilul pentru care se solicită prestația menționată nu au reședința obișnuită pe teritoriul statului membru în care a fost prestată munca temporară.

    2.

    Normele Tratatului FUE în domeniul liberei circulații a lucrătorilor trebuie interpretate în sensul că se opun, într-o situație precum cea în cauză în acțiunea principală, aplicării unei norme de drept național precum cea care rezultă din articolul 65 din Legea privind impozitul pe venit (Einkommensteuergesetz), în măsura în care aceasta nu implică o diminuare a cuantumului prestației până la concurența celui al unei prestații comparabile încasate într-un alt stat, ci excluderea acestei prestații.


    (1)  JO C 103, 2.4.2011.


    Top