Cauza C‑81/09

Idryma Typou AE

împotriva

Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis

(cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Symvoulio tis Epikrateias)

„Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Dreptul societăților – Prima directivă 68/151/CEE – Societate pe acțiuni din sectorul presei și televiziunii – Societate și acționar care deține mai mult de 2,5 % din acțiuni – Amendă administrativă aplicată în mod indivizibil și solidar”

Sumarul hotărârii

Libera circulație a persoanelor – Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Restricții – Dreptul societăților

(art. 49 TFUE și 63 TFUE; Directiva 68/151 a Consiliului)

Prima directivă 68/151 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale potrivit căreia amenzile prevăzute pentru cazurile de încălcare a legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni.

În schimb, articolele 49 TFUE și 63 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei astfel de reglementări naționale.

Astfel, o asemenea reglementare are un efect disuasiv pentru investitori, afectează accesul lor pe piața participațiilor în societăți și restrânge astfel atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor. Chiar dacă o asemenea restricție urmărește obiectivul legitim de a asigura respectarea legislației și a deontologiei din domeniul jurnalismului de către societățile de televiziune pentru a evita, printre altele, să se aducă atingere onoarei și vieții private a persoanelor a căror imagine apare pe ecran sau al căror nume este citat, nu se poate considera că această restricție este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și nici, mai ales, că nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

(a se vedea punctele 46, 56, 60, 63, 65, 70 și dispozitiv 1 și 2)

HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a doua)

21 octombrie 2010(*)

„Libertatea de stabilire – Libera circulație a capitalurilor – Dreptul societăților – Prima directivă 68/151/CEE – Societate pe acțiuni din sectorul presei și televiziunii – Societate și acționar care deține mai mult de 2,5 % din acțiuni – Amendă administrativă aplicată în mod indivizibil și solidar”

În cauza C‑81/09,

având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Symvoulio tis Epikrateias (Grecia), prin decizia din 17 octombrie 2008, primită de Curte la 25 februarie 2009, în procedura

Idryma Typou AE

împotriva

Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis,

CURTEA (Camera a doua),

compusă din domnul J. N. Cunha Rodrigues, președinte de cameră, domnii A. Arabadjiev, A. Rosas (raportor), U. Lõhmus și doamna P. Lindh, judecători,

avocat general: doamna V. Trstenjak,

grefier: doamna L. Hewlett, administrator principal,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 11 martie 2010,

luând în considerare observațiile prezentate:

–      pentru guvernul elen, de domnii P. Mylonopoulos și M. Apessos, precum și de doamna N. Marioli, în calitate de agenți;

–      pentru la Comisia Europeană, de domnul G. Braun și de domnul G. Zavvos, în calitate de agenți,

după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 2 iunie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

1        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare privește interpretarea Primei directive 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților (JO L 65, p. 8, Ediție specială, 17/vol. 1, p. 3, denumită în continuare „Prima directivă”).

2        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Idryma Typou AE, o societate pe acțiuni cu sediul social în Atena, pe de o parte, și Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis (ministrul pentru presă și mass‑media), pe de altă parte, privind o amendă aplicată acestei societăți pentru încălcarea legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea canalelor de televiziune.

 Cadrul juridic

 Reglementarea Uniunii

3        Primele trei considerente ale Primei directive au următorul cuprins:

„întrucât coordonarea prevăzută la articolul 54 alineatul (3) litera (g) [din Tratatul CEE] și în Programul general de eliminare a restricțiilor la libertatea de stabilire este urgentă, în special în ceea ce privește societățile pe acțiuni și societățile cu răspundere limitată, dat fiind că activitățile acestor societăți comerciale se extind frecvent dincolo de frontierele teritoriului național;

întrucât coordonarea dispozițiilor de drept intern privind publicitatea, valabilitatea angajamentelor acestor societăți și nulitatea acestora prezintă o importanță deosebită, în special pentru protejarea intereselor terților;

întrucât, în aceste domenii, trebuie adoptate simultan dispoziții comunitare privind societățile comerciale în cauză, deoarece singura garanție pe care o oferă terților este patrimoniul lor social”.

4        Articolul 1 din Prima directivă, astfel cum a fost modificat prin Actul privind condițiile de aderare a Republicii Elene și modificările tratatelor (JO 1979, L 291, p. 17), prevede:

„Măsurile de coordonare prevăzute de prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la următoarele forme de societăți comerciale:

[…]

– în Grecia:

ανώνυμη εταιρία, εταιρία περιωρισμένης ευθύνης, ετερόρρυθμη κατά μετοχές εταιρία [societate pe acțiuni, societate cu răspundere limitată, societate în comandită pe acțiuni].”

5        Prima directivă include trei secțiuni. Prima secțiune privește publicitatea actelor societății, cea de a doua valabilitatea obligațiilor asumate de societate prin acte încheiate de organele sale și cea de a treia nulitatea societăților.

 Reglementarea națională

6        Articolul 15 alineatul 2 din Constituția elenă, în versiunea în vigoare înainte de revizuirea constituțională din anul 2001, prevedea că radioul și televiziunea sunt supuse controlului direct al statului.

7        Legea nr. 2863/2000 „Consiliul Național al Radioteleviziunii și alte autorități sau organisme în sectorul prestării de servicii de radioteleviziune” (FEK A’ 262) instituie Consiliul Național al Radioteleviziunii (Ethniko symvoulio radiotileorasis, denumit în continuare „ESR”).

8        Legea nr. 2328/1995 „Regimul juridic al televiziunii private și al radioului local, reglementarea unor aspecte legate de piața de radioteleviziune și alte dispoziții” [FEK A’ 159, aplicabilă în speță în versiunea ulterioară modificării sale prin Legea nr. 2644/1998 „privind prestarea de servicii radiofonice și de televiziune cu plată” (FEK A’ 233), denumită în continuare „Legea nr. 2328/1995”] definește regimul juridic și cadrul de funcționare ale televiziunii private și ale radioului local.

9        Această lege reglementează în special acordarea unor autorizații de înființare, de organizare și de funcționare a unor posturi de televiziune private, precum și participațiile în societățile pe acțiuni care formulează o astfel de cerere de autorizare. În principiu, aceste participații trebuie să fie nominale. Diverse dispoziții ale legii vizează să limiteze la 25 % valoarea maximă a capitalului social pe care îl poate deține o persoană fizică sau juridică într‑o societate care deține o autorizație de a înființa, de a organiza și de a exploata un post de televiziune. Pe de altă parte, orice transfer de participații mai mare de 2,5 % din capitalul social trebuie notificat ESR.

10      Articolul 3 din Legea nr. 2328/1995 prevede:

„1. b) Emisiunile de orice fel (inclusiv publicitatea) pe care le difuzează posturile de televiziune trebuie să respecte personalitatea, onoarea, reputația, viața privată și familială, activitatea profesională, socială, științifică, artistică, politică sau orice altă activitate similară a oricărei persoane a cărei imagine apare pe ecran sau al cărei nume sau elemente de identificare suficiente sunt difuzate.”

11      Articolul 3 alineatul 15 din Legea nr. 2328/1995 prevede elaborarea de către ESR a codurilor de deontologie a profesiei de jurnalist. Articolul 5 din Regulamentul nr. 1/1991 al ESR prevede că „[n]u este permisă prezentarea unor persoane într‑un mod care poate, în condițiile date, să încurajeze umilirea lor, izolarea lor socială sau discriminări împotriva acestora”.

12      Articolul 4 din Legea nr. 2328/1995 prevede:

„1. În toate cazurile în care se încalcă a) dispoziții ale legislației naționale, [ale legislației] Uniunii Europene și ale dreptului internațional care reglementează, direct sau indirect, posturile de televiziune privată și, în general, funcționarea televiziunii private, b) […], c) norme de deontologie, astfel cum sunt definite potrivit articolului 3 din prezenta lege, sancțiunile următoare sunt aplicate […]: a) recomandări și avertismente, b) amenzi cuprinse între 5 și 500 de milioane GDR […], c) suspendarea provizorie până la trei luni [sau] întreruperea definitivă a difuzării unei anumite emisiuni a postului, d) suspendarea provizorie până la trei luni a difuzării oricărui program televizat, e) retragerea autorizației de exploatare a canalului și f) sancțiuni cu caracter etic (precum difuzarea obligatorie a unui aviz privind alte sancțiuni aplicate). ESR transmite decizia fără întârziere Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis, care efectuează un control al legalității și adoptă decizia prin care se aplică sancțiunea. Alegerea tipului de sancțiune administrativă vizată de prezentul articol și stabilirea nivelului acesteia sunt efectuate în funcție de gravitatea încălcării, de audiența programului în cadrul căruia a fost săvârșită încălcarea, de partea de piață a serviciilor radiofonice și de televiziune pe care a dobândit‑o eventual titularul autorizației, de valoarea investițiilor realizate sau a proiectelor și a existenței eventuale a unor recidive. Decizia ESR care prevede aplicarea sancțiunilor la care se referă prezentul alineat implică o motivare completă și specifică și în toate cazurile după ce persoanele interesate au fost ascultate cel puțin în cursul unei ședințe a adunării generale a acestei instituții.

[…]

3. Amenzile prevăzute la alineatele precedente sunt aplicate în mod indivizibil și solidar societății și personal reprezentantului său legal (sau reprezentanților săi legali), tuturor membrilor consiliului său de administrație și tuturor acționarilor care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni.

[…]

5. Sancțiunile administrative prevăzute mai sus sunt indispensabile existenței unei eventuale răspunderi penale sau civile.”

 Acțiunea principală și întrebarea preliminară

13      Reclamanta din acțiunea principală este o societate pe acțiuni acționară a Nea Tileorasi AE, proprietara postului de televiziune Star Channel.

14      În fața Symvoulio tis Epikrateias, aceasta contestă decizia nr. 11840/E/11.5.2001 a Ypourgos Typou kai Meson Mazikis Enimerosis, prin care i‑a fost aplicată o amendă cu o valoare de 10 000 000 GDR (aproximativ 29 347 EUR) pentru care răspunde în mod indivizibil și solidar cu Nea Tileorasi AE, precum și cu ceilalți acționari și membri ai consiliului de administrație ai acesteia, pentru motivul că, în cursul principalului buletin de informații al postului de televiziune Star Channel din 14 februarie 2000, reclamanta ar fi săvârșit o încălcare a obligației de a respecta personalitatea, onoarea, reputația și viața familială, precum și prezumția de nevinovăție a mai multe personalități. În plus, aceasta contestă decizia nr. 122/91/20.4.2000 a ESR în temeiul căreia a fost adoptată decizia ministerială atacată.

15      Camera a patra a Symvoulio tis Epikrateias, care a fost sesizată cu o acțiune, a trimis cauza plenului, în considerarea importanței sale majore.

16      Symvoulio tis Epikrateias efectuează un control al constituționalității articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995, prin faptul că impune o sancțiune acționarilor societății, în raport cu principiul libertății economice prevăzut la articolul 5 din Constituția elenă. În esență, acesta consideră că legiuitorul național are dreptul să adopte norme derogatorii de la dreptul comun al societăților pe acțiuni și în special de la principiul conform căruia acționarul nu răspunde pentru datoriile persoanei juridice, principiu fundamental și obligatoriu al dreptului comun al societăților pe acțiuni, care nu este însă și un principiu constituțional. Legiuitorul național are a fortiori această posibilitate, atunci când este vorba despre anumite societăți care servesc interesul public și sunt supuse controlului direct al statului. Instanța de trimitere susține că, în orice caz, articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 nu prevede o răspundere solidară a acționarilor pentru „datoriile” persoanei juridice, ci aplicarea unor sancțiuni administrative atât societății, cât și persoanelor la care se referă dispoziția respectivă. În sfârșit, aceasta din urmă nu ar face imposibilă sau sensibil mai dificilă exercitarea activității unei întreprinderi.

17      Cu toate acestea, Symvoulio tis Epikrateias menționează că există opinii separate în rândul consilierilor, conform cărora dispoziția în litigiu ar impune acționarilor societăților pe acțiuni de televiziune plata unei amenzi administrative impuse societății în sine, în urma unei încălcări a legislației în exercitarea activității sale și ar constitui, prin urmare, o datorie care grevează pasivul societății. Această dispoziție ar încălca principiile fundamentale din dreptul societăților pe acțiuni – în special cel al limitării riscului suportat de un acționar – și, în consecință, libertatea economică protejată de articolul 5 din Constituția elenă, care include dreptul de a înființa societăți comerciale, întrucât economia liberă de piață nu poate funcționa fără astfel de societăți. Astfel, principiul care urmărește ca numai societatea pe acțiuni să răspundă pentru datoriile sociale ar fi manifestarea esențială a caracterului de societate de capitaluri care este cel al societății pe acțiuni. Nu ar fi foarte important faptul că societatea exercită o activitate de interes public sau că aceasta este supusă controlului statului.

18      Analizând respectarea principiului proporționalității, Symvoulio tis Epikrateias consideră că legislația în litigiu urmărește un scop legitim și nu constituie o restricție la libertatea economică vădit disproporționată în raport cu obiectivele pe care le vizează, întrucât, în mod evident, nu s‑ar putea considera că aceasta face imposibilă sau sensibil mai dificilă exercitarea activității unei întreprinderi în domeniul înființării și exploatării posturilor de televiziune private.

19      Symvoulio tis Epikrateias menționează, printre altele, că legiuitorul național, întrucât cunoaște condițiile și situația reală a televiziunilor din această țară, consideră că un acționar care deține mai mult de 2,5 % din acțiuni nu este un investitor obișnuit, ci în esență ar fi vorba despre un investitor profesionist care, prin această participare în societate, poate fi potențial în măsură să influențeze administrarea persoanei juridice și, prin urmare, activitatea postului de televiziune. Instanța de trimitere consideră că această apreciere de fond a legiuitorului național nu poate fi considerată vădit greșită și nici inoportună dacă se ține cont de faptul că, în temeiul Legii nr. 2328/1995, cota maximă din capitalul social pe care o poate deține un acționar (persoană fizică sau juridică) nu poate depăși 25 % și că, în consecință, colaborarea mai multor acționari la administrația societății este absolut necesară pentru a influența administrarea societății.

20      Cu toate acestea, Symvoulio tis Epikrateias menționează că există opinii separate în rândul membrilor săi, care repun în discuție această formă de responsabilitate obiectivă a acționarilor, care ar descuraja cumpărarea de acțiuni ale societăților pe acțiuni din domeniul televiziunii. Măsura nu ar fi de natură să favorizeze realizarea obiectivului urmărit, întrucât o participație puțin mai mare de 2,5 % ar fi prea puțin importantă pentru a putea să influențeze administrarea activităților societății și să evite ca aceasta să adopte o conduită contrară deontologiei. Măsura ar echivala în realitate cu aplicarea unei sancțiuni unui acționar al societății pe acțiuni de televiziune care deține o cotă limitată din capitalul social pentru unicul motiv că este acționar al unei astfel de societăți pe acțiuni.

21      În acest context, instanța de trimitere ridică problema compatibilității articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 cu diferitele directive ale Uniunii privind societățile, la care face trimitere.

22      În această privință, instanța de trimitere consideră că domeniul de aplicare al articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 și cel al dispozițiilor directivelor privind societățile nu se intersectează. Astfel, acestea nu conțin nicio normă care privește și, a fortiori, interzice imputarea unei răspunderi funcționarilor unei societăți pe acțiuni care dețin un anumit procent din acțiuni în privința plății, în mod indivizibil și solidar cu persoana juridică reprezentată de societate, a amenzilor aplicate pentru încălcarea legislației în urma activității persoanei juridice reprezentate de societatea pe acțiuni, în mod global, însă și în particular, în prezenta cauză, în urma activității persoanei juridice reprezentate de societatea pe acțiuni titulară a unei autorizații de a înființa și de a exploata un post de televiziune. O astfel de interdicție ar putea fi dedusă din cuprinsul articolului 1 din Prima directivă, unde legiuitorul Uniunii se limitează să enumere formele de societate care există deja în statele membre și cărora li se aplică dispozițiile directivei în cauză.

23      Potrivit instanței de trimitere, chiar dacă s‑ar considera că domeniul de aplicare al Primei directive și cel al articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 acoperă aceleași domenii, această ultimă dispoziție nu poate fi contrară articolului 1 din această directivă. Astfel, articolul 1 nu oferă o definiție a societății pe acțiuni și s‑ar limita să enumere formele de societate cărora li se aplică. În consecință, dreptul Uniunii nu ar împiedica legiuitorul național fie să instituie noi forme de societate, care nu ar intra în domeniul de aplicare al directivelor privind societățile, fie să instituie societăți pe acțiuni (speciale) cărora li se vor aplica dispozițiile ce derogă de la dreptul Uniunii privind societățile pe acțiuni, în măsura în care, în mod evident, aceste dispoziții derogatorii nu sunt contrare dispozițiilor specifice ale directivelor privind societățile și dreptul Uniunii în general, cum este cazul dispozițiilor articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995.

24      Potrivit Symvoulio tis Epikrateias, faptul că lipsa unei răspunderi solidare a acționarilor pentru datoriile persoanei juridice nu este garantată de dreptul Uniunii rezultă din faptul că în sistemele juridice a numeroase state membre a fost consacrat, de mai multe decenii, în special în jurisprudență, principiul înlăturării autonomiei persoanei juridice, care conduce, în anumite condiții, la imputarea unei răspunderi a acționarului în privința obligațiilor societății pe acțiuni, fără a se pune problema dacă principiul menționat mai sus este contrar dreptului Uniunii, însă și din faptul că nu s‑a procedat la o armonizare a condițiilor unei asemenea înlăturări a autonomiei personalității juridice.

25      Cu toate acestea, anumiți consilieri au formulat o opinie separată, considerând că expresia „societate pe acțiuni” utilizată la articolul 1 din Prima directivă are un conținut minim obligatoriu. În opinia lor, caracteristicile fundamentale ale unei societăți pe acțiuni, de la care legiuitorul național nu ar putea să deroge, ar fi:

a)      distincția strictă între patrimoniul social și cel al acționarilor, precum și

b)      lipsa răspunderii personale a acționarilor pentru datoriile sociale, întrucât acționarii sunt obligați să plătească numai aportul lor, care corespunde rațiunii lor de a participa la capitalul social global.

26      Pe de altă parte, acești consilieri arată că, în orice sistem juridic al unui stat membru al Uniunii Europene, nici legislația, nici jurisprudența nu au admis că se aduce atingere principiului potrivit căruia acționarul nu răspunde pentru datoriile societății pe acțiuni cu patrimoniul său personal. Unicul aspect acceptat în jurisprudență este că, atunci când patrimoniul societății pe acțiuni coincide total cu patrimoniul acționarului și acest acționar a administrat patrimoniul unic fără bună‑credință, prin acte sau omisiuni personale, acesta nu mai poate invoca principiul autonomiei celor două patrimonii (patrimoniul său personal și cel al societății) față de creditorii societății.

27      În consecință, instanța de trimitere constată o divergență de opinii, pe de o parte, în privința problemei dacă domeniul de aplicare al articolului 1 din Prima directivă și al articolului 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 se intersectează și, pe de altă parte, în privința compatibilității legislației naționale cu dispoziția menționată.

28      În aceste condiții, Symvoulio tis Epikrateias a considerat că, potrivit articolului 234 alineatul (3) CE și Hotărârii din 6 octombrie 1982, Cilfit și alții (283/81, Rec., p. 3415), este obligat să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Directiva 68/151/CEE, care prevede la articolul 1 că «[m]ăsurile de coordonare prevăzute de prezenta directivă se aplică actelor cu putere de lege și actelor administrative ale statelor membre cu privire la următoarele forme de societăți comerciale: […] – pentru Grecia: ανώνυμη εταιρία [societate pe acțiuni], […]», interzice adoptarea unei dispoziții naționale, precum articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995, în măsura în care prevede că amenzile menționate la alineatele precedente ale acestui articol pentru cazurile de încălcare a legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social?”

29      Curtea a invitat persoanele interesate la care se referă articolul 23 din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene care doresc să participe la ședința de audiere a pledoariilor să își exprime punctul de vedere în special în legătură cu relevanța articolului 49 TFUE privind libertatea de stabilire și a articolului 63 TFUE privind libera circulație a capitalurilor, pentru a răspunde la întrebarea adresată Symvoulio tis Epikrateias.

 Cu privire la întrebarea preliminară

30      Întrebarea adresată de instanța de trimitere se referă la interpretarea Primei directive.

31      Cu toate acestea, trebuie amintit că împrejurarea că, pe plan formal, o instanță națională a formulat întrebarea preliminară făcând trimitere la anumite dispoziții ale dreptului Uniunii nu împiedică Curtea să îi furnizeze toate elementele de interpretare care pot fi utile pentru soluționarea cauzei cu care este sesizată, indiferent dacă această instanță s‑a referit sau nu s‑a referit la acestea în enunțul întrebărilor sale. În această privință, revine Curții sarcina de a extrage din ansamblul elementelor furnizate de instanța națională și mai ales din motivarea deciziei de trimitere elementele de drept al Uniunii care necesită o interpretare, având în vedere obiectul litigiului (a se vedea Hotărârea din 27 octombrie 2009, ČEZ, C‑115/08, Rep., p. I‑10265, punctul 81).

32      Având în vedere situația de fapt din acțiunea principală și reglementarea elenă aplicabilă, este important să se interpreteze, în afara Primei directive, articolele 49 TFUE și 63 TFUE.

 Cu privire la Prima directivă

33      Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă Prima directivă trebuie interpretată în sensul că se opune unei reglementări naționale precum articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995, potrivit căruia amenzile prevăzute la alineatele precedente ale acestui articol pentru încălcarea legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social.

34      Guvernul elen arată că articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 prevede nu răspunderea solidară a acționarilor societății care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni în general pentru datoriile persoanei juridice, ci că amenzile administrative pentru încălcarea legislației și a normelor de funcționare ce reglementează exploatarea canalelor de televiziune sunt aplicate atât societății care deține autorizația de a înființa și de a exploata un post de televiziune, cât și acționarilor menționați mai sus, care au o importanță deosebită pentru înființarea și funcționarea persoanei juridice.

35      Or, astfel cum reiese dintr‑o jurisprudență constantă, procedura desfășurată în temeiul articolului 267 TFUE este bazată pe o separație clară a funcțiilor între instanțele naționale și Curte, aceasta din urmă fiind abilitată să se pronunțe numai în legătură cu interpretarea sau validitatea actelor de drept al Uniunii vizate la articolul menționat. În acest context, nu este de competența Curții să se pronunțe cu privire la interpretarea dispozițiilor din dreptul național sau să hotărască dacă interpretarea dată de instanța națională este corectă (a se vedea Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Auroux și alții, C‑220/05, Rep., p. I‑385, punctul 25).

36      Prin urmare, trebuie să se respecte interpretarea legii elene astfel cum este sintetizată la punctul 17 din prezenta hotărâre și care constituie premisa întrebării adresate Curții.

37      Primă directivă a fost adoptată în temeiul articolului 54 alineatul (3) litera (g) din Tratatul CEE, devenit articolul 50 alineatul (2) litera (g) TFUE.

38      Această ultimă dispoziție prevede că, pentru a asigura libertatea de stabilire, legiuitorul Uniunii adoptă directive pentru a coordona, în măsura în care este necesar și în vederea echivalării lor, garanțiile solicitate de statele membre societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf TFUE, pentru a proteja deopotrivă interesele asociaților și ale terților. Potrivit articolului 54 al doilea paragraf TFUE, prin „societăți” se înțelege societățile constituite în conformitate cu dispozițiile legislației civile sau comerciale, inclusiv societățile cooperative și alte persoane juridice de drept public sau privat, cu excepția celor fără scop lucrativ.

39      Astfel cum rezultă din primele două considerente ale Primei directive, aceasta are ca obiect coordonarea dispozițiilor de drept intern privind publicitatea, valabilitatea angajamentelor și nulitatea societăților pe acțiuni și a societăților cu răspundere limitată. Normele care ar trebui să fie preluate în fiecare sistem juridic național sunt descrise la articolele 2-12 din Prima directivă.

40      Chiar dacă al treilea considerent al Primei directive sugerează că ar exista un principiu potrivit căruia numai societățile comerciale ar fi obligate să răspundă pentru datoriile lor față de terți cu patrimoniul social, directiva menționată nu prevede o noțiune uniformă de societate pe acțiuni și nici de societate cu răspundere limitată întemeiată pe un astfel de principiu. În schimb, articolul 1 din Prima directivă enumeră, pentru fiecare stat membru, diferitele tipuri de societăți din dreptul acestui stat membru în cazul cărora ar trebui să se aplice normele prevăzute la articolele 2-12.

41      În consecință, Prima directivă nu prevede ceea ce trebuie să fie o societate pe acțiuni sau cu răspundere limitată, ci se limitează să prevadă norme care trebuie să se aplice anumitor tipuri de societăți identificate ca societăți pe acțiuni sau cu răspundere limitată de legiuitorul Uniunii.

42      Pe de altă parte, deși din examinarea sistemelor juridice ale statelor membre, precum cea efectuată de avocatul general la punctul 34 din concluzii, rezultă că acționarii societăților enumerate la articolul 1 din Prima directivă nu sunt obligați să răspundă personal de datoriile unei societăți pe acțiuni sau ale unei societăți cu răspundere limitată, nu se poate concluziona că este vorba despre un principiu general al dreptului societăților aplicabil în orice împrejurări și fără excepție.

43      De asemenea, în ceea ce privește obligațiile asumate de o societate, nu se poate deduce niciun principiu general din articolele 7-9 din Prima directivă, care se limitează să enumere un anumit număr de norme în această privință.

44      Prin urmare, nu rezultă nici din lectura Primei directive, nici din interpretarea acesteia în lumina obiectului său ori a sistemelor juridice ale statelor membre că această directivă ar impune o normă potrivit căreia un acționar nu ar putea niciodată să răspundă pentru o amendă aplicată unei societăți, în special în ipoteza în care această amendă ar fi aplicată în mod indivizibil și solidar unei societăți pe acțiuni și acestui acționar.

45      Pe de altă parte, existența unei astfel de norme într‑un sistem juridic național nu ar aduce atingere obiectului Primei directive, având în vedere caracterul limitat al acestuia.

46      În consecință, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că Prima directivă trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995, potrivit căruia amenzile menționate la alineatele precedente ale acestui articol pentru cazurile de încălcare a legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni.

 Cu privire la libertatea de stabilire și la libera circulație a capitalurilor

47      Prevederile naționale care reglementează deținerea de către un resortisant al unui stat membru, la capitalul unei societăți stabilite într‑un alt stat membru, a unei participații care îi permite să exercite o influență certă asupra deciziilor acestei societăți și să stabilească activitățile acesteia se includ în domeniul de aplicare material al articolului 49 TFUE referitor la libertatea de stabilire (a se vedea în acest sens, printre altele, Hotărârea din 13 aprilie 2000, Baars, C‑251/98, Rec., p. I‑2787, punctul 22, și Hotărârea din 23 octombrie 2007, Comisia/Germania, C‑112/05, Rep., p. I‑8995, punctul 13, și Hotărârea din 26 martie 2009, Comisia/Italia, C‑326/07, Rep., p. I‑2291, punctul 34).

48      Prin urmare, constituie circulație a capitalurilor în sensul articolului 63 TFUE privind libera circulație a capitalurilor în special investițiile directe sub forma unei participații într‑o întreprindere prin deținerea de acțiuni care conferă posibilitatea de a participa efectiv la administrarea și la controlul acesteia, precum și investițiile de portofoliu, și anume dobândirea de titluri pe piața de capital efectuată numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii (a se vedea în acest sens Hotărârea din 17 septembrie 2009, Glaxo Wellcome, C‑182/08, Rep., p. I‑8591, punctul 40).

49      O reglementare națională care nu este aplicabilă numai participațiilor ce permit să se exercite o influență certă asupra deciziilor unei societăți și să se stabilească activitățile acesteia, ci se aplică indiferent de mărimea participației pe care acționarul o are într‑o societate este susceptibilă să intre atât sub incidența articolului 49 TFUE, cât și a articolului 63 TFUE (a se vedea Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, punctul 36).

50      În acțiunea principală, legislația elenă limitează la 25 % valoarea maximă a capitalului social pe care o persoană fizică sau juridică poate să o dețină într‑o societate titulară a unei autorizații de a înființa, de a organiza și de a exploata un post de televiziune. Pe de altă parte, articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 prevede că o amendă poate fi aplicată unui acționar dacă acesta deține mai mult de 2,5 % din acțiunile unei astfel de societăți.

51      În funcție de modul în care este repartizat restul capitalului social, în special dacă este dispersat la un mare număr de acționari, o cotă mai mare de 25 % din capitalul social poate fi suficientă pentru a deține controlul unei societăți sau cel puțin pentru a exercita o influență certă asupra deciziilor acestei societăți și a stabili activitățile acesteia în sensul jurisprudenței Baars, amintite la punctul 47 din prezenta hotărâre (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Italia, citată anterior, punctul 38). Prin urmare, legislația elenă poate intra în domeniul de aplicare al articolului 49 TFUE.

52      Pe de altă parte, în măsura în care vizează acționarii care dețin o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social, însă a căror cotă nu poate fi suficientă pentru a le permite să exercite controlul sau o influență certă asupra deciziilor societății, această legislație poate de asemenea să intre în domeniul de aplicare al articolului 63 TFUE.

53      În consecință, trebuie să se interpreteze aceste două dispoziții.

54      Potrivit unei jurisprudențe constante, noțiunea „restricție” în sensul articolului 49 TFUE privește măsurile care interzic, îngreunează sau fac mai puțin atractivă exercitarea libertății de stabilire (Hotărârea din 28 aprilie 2009, Comisia/Italia, C‑518/06, Rep., p. I‑3491, punctul 62).

55      În ceea ce privește această formă de investiție, Curtea a precizat că trebuie calificate drept „restricții” în sensul articolului 63 alineatul (1) TFUE măsurile naționale care pot împiedica sau limita dobândirea de acțiuni în întreprinderile vizate sau care pot descuraja investitorii din alte state membre să investească în capitalul acestora (Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctul 19).

56      În acțiunea principală, trebuie să se constate că măsura națională în cauză are un efect disuasiv pentru investitori și afectează astfel accesul lor pe piața participațiilor în societăți.

57      Astfel, măsura națională permite ca acționarii unei societăți pe acțiuni de televiziune să răspundă pentru amenzile aplicate acestei societăți pentru ca acești acționari să se asigure că societatea respectă legislația și normele deontologice elene, în timp ce competențele recunoscute acestor acționari prin normele aplicabile privind funcționarea organelor societăților pe acțiuni nu le oferă în fapt această posibilitate.

58      În plus, deși măsura este aplicabilă fără distincție investitorilor eleni și celor din celelalte state membre, efectul disuasiv al acesteia din urmă este mai important pentru investitorii din alte state membre decât pentru investitorii eleni.

59      Astfel, întrucât obiectivul legii este de a încuraja acționarii să încheie înțelegeri cu alți acționari pentru a fi în măsură să influențeze deciziile administrației societății, chiar dacă această opțiune se impune tuturor acționarilor, nu poate fi contestat faptul că este mult mai dificil să fie respectat de investitorii din alte state membre, care sunt mai puțin la curent cu realitățile mass‑media în Grecia și nu cunosc în mod obligatoriu diferitele grupuri sau alianțe reprezentate în cadrul capitalului unei societăți care deține o autorizație de a înființa, de a organiza și de a exploata un post de televiziune.

60      În consecință, o măsură națională precum cea în cauză în acțiunea principală restrânge atât libertatea de stabilire, cât și libera circulație a capitalurilor.

61      Acest lucru este valabil chiar dacă o astfel de măsură era interpretată în sensul indicat de guvernul elen și prezentat la punctul 34 din prezenta hotărâre.

62      O restricție privind libertatea de stabilire și libera prestare a serviciilor poate să fie admisă dacă se constată că răspunde unor motive imperative de interes general, că este de natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și că nu depășește ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia (pentru libertatea de stabilire, a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Italia, C‑518/06, citată anterior, punctul 72, iar pentru libera circulație a capitalurilor, a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/Germania, citată anterior, punctele 72 și 73).

63      După cum a arătat instanța de trimitere, măsura în cauză în acțiunea principală are ca obiect să asigure respectarea legislației și a deontologiei din domeniul jurnalismului de către societățile de televiziune pentru a evita, printre altele, să se aducă atingere onoarei și vieții private a persoanelor a căror imagine apare pe ecran sau al căror nume este citat. Este vorba, fără îndoială, despre un obiectiv legitim.

64      În cadrul ședinței, Comisia a considerat că niciun element din dosar nu ar permite să se stabilească motivul pentru care nu ar trebui să se considere că un acționar care are o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social al unei societăți de televiziune este în măsură să influențeze administrația societății. Interpelat asupra acestui aspect, guvernul elen a menționat că, la data adoptării Legii nr. 2328/1995, numeroși jurnaliști erau astfel de acționari și că obiectivul acestei legi era, pe de o parte, să fragmenteze capitalul social al societăților de televiziune, pentru a evita ca un singur acționar să aibă prea multă putere, și, pe de altă parte, să incite acționarii să se regrupeze pentru a adopta decizii privind programele.

65      În această privință, deși ar fi existat, la momentul adoptării Legii nr. 2328/1995, o corelație statistică între calitatea de acționar care deține o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social al unei societăți de televiziune și profesia de jurnalist, o astfel de legătură nu ar fi fost suficientă pentru a considera că măsura în cauză poate fi natură să asigure realizarea obiectivului urmărit și nici, mai ales, pentru a depăși ceea ce este necesar pentru atingerea acestuia.

66      Astfel, deși profesia de jurnalist poate fi considerată un criteriu adecvat pentru a identifica persoanele ce pot influența conducerea unei societăți de televiziune, situația este diferită în ceea ce privește simpla calitate de acționar care deține o cotă mai mare de 2,5 % din capitalul social sau chiar suficiente acțiuni pentru a exercita o influență certă în sensul jurisprudenței Baars, citată anterior, în organele societății de televiziune.

67      În această privință, dacă obiectivul măsurii este ca jurnaliștii să respecte legile și deontologia profesiei lor, ar putea fi potrivită mai degrabă sancționarea personală a acestora pentru încălcările săvârșite decât aplicarea unor sancțiuni acționarilor care nu sunt în mod necesar jurnaliști.

68      În acest context, trebuie subliniat că legea elenă conține alte posibilități de sancționare mai potrivite în raport cu obiectul urmărit, în măsura în care acestea sunt aplicate în legătură cu activitatea de televiziune și nu cu simpla deținere de capital social, precum suspendarea sau întreruperea difuzării unei anumite emisiuni, suspendarea provizorie până la trei luni a difuzării oricărui program televizat, retragerea autorizației de exploatare a canalului sau sancțiuni cu caracter etic.

69      Pe de altă parte, a presupune că toți acționarii unei societăți pe acțiuni sunt profesioniști din sectorul de care aparține obiectul social al societății echivalează cu însăși negarea libertății de circulație a capitalurilor, care vizează în special investițiile de portofoliu, și anume dobândirea de titluri pe piața de capital efectuată numai cu intenția de a realiza un plasament financiar, fără a exista intenția de a influența administrarea și controlul întreprinderii (Hotărârea din 28 septembrie 2006, Comisia/Țările de Jos, C‑282/04 și C‑283/04, Rec., p. I‑9141, punctul 19). Or, exact acest tip de investiții ar putea fi făcut de investitorii din alte state membre care urmăresc să își diversifice plasamentele.

70      Din considerațiile de mai sus rezultă că articolele 49 TFUE și 63 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995, potrivit căruia amenzile prevăzute la alineatele precedente ale acestui articol pentru încălcarea legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

71      Întrucât, în privința părților din acțiunea principală, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.

Pentru aceste motive, Curtea (Camera a doua) declară:

1)      Prima directivă 68/151/CEE a Consiliului din 9 martie 1968 de coordonare, în vederea echivalării, a garanțiilor impuse societăților în statele membre, în înțelesul articolului 58 al doilea paragraf din tratat, pentru protejarea intereselor asociaților sau terților trebuie interpretată în sensul că nu se opune unei reglementări naționale precum articolul 4 alineatul 3 din Legea nr. 2328/1995 „Regimul juridic al televiziunii private și al radioului local, reglementarea unor aspecte legate de piața de radioteleviziune și alte dispoziții”, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 2644/1998 „privind prestarea de servicii radiofonice și de televiziune cu plată”, potrivit căruia amenzile menționate la alineatele precedente ale acestui articol pentru cazurile de încălcare a legislației și a normelor deontologice care reglementează funcționarea posturilor de televiziune sunt aplicate în mod indivizibil și solidar nu numai societății titulare a autorizației de înființare și de exploatare a postului de televiziune, ci și tuturor acționarilor care dețin mai mult de 2,5 % din acțiuni.

2)      Articolele 49 TFUE și 63 TFUE trebuie interpretate în sensul că se opun unei astfel de reglementări naționale.

Semnături

---

* Limba de procedură: greaca.