CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL

NIILO JÄÄSKINEN

prezentate la 23 noiembrie 2010(1)

Cauza C‑327/09

Mensch und Natur AG

împotriva

Freistaat Bayern

[cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof (Germania)]

„Regulamentul (CE) nr. 258/97 – Aliment nou și ingredient alimentar nou – «Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate» – Cerere de autorizare – Respingere – Decizie a Comisiei adresată unui particular – Efect în privința unei alte persoane decât destinatarul”

I –    Introducere

1.        Cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof (Curtea administrativă de apel din Landul Bavaria) (Germania) privește, în esență, sistemul stabilit prin Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi(2), precum și Decizia 2000/196/CE a Comisiei din 22 februarie 2000 privind refuzul autorizării introducerii pe piață a „Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate” în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului(3).

2.        Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între Mensch und Natur AG (denumită în continuare „societatea Mensch und Natur”), pe de o parte, și Freistaat Bayern (Landul Bavaria), pe de altă parte, în legătură cu interzicerea introducerii pe piață, în Germania, a anumitor produse comercializate de societatea respectivă pentru motivul că în compoziția acestor produse se regăsea „Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate” (denumită în continuare „stevia”), în privința căreia Comisia Comunităților Europene a constatat, prin Decizia 2000/196, care nu a fost adresată societății Mensch und Natur, că reprezintă un aliment nou și că nu poate fi introdus pe piața comunitară, întrucât nu îndeplinește condițiile prevăzute de Regulamentul nr. 258/97.

3.        În observațiile prezentate în această cauză, nicio parte nu contestă că o decizie a Comisiei nu are aplicabilitate generală și nu este obligatorie, în principiu, decât pentru destinatarii săi. Problema cu care este sesizată Curtea se referă la efectele juridice pe care Regulamentul nr. 258/97 și deciziile Comisiei adoptate în aplicarea acestuia le produc în privința autorităților administrative și judecătorești ale statelor membre.

II – Cadrul juridic

A –    Dreptul Uniunii

1.      Tratatul CE

4.        Potrivit articolului 249 primul paragraf CE, „[p]entru îndeplinirea misiunii lor și în condițiile prevăzute de prezentul tratat, Parlamentul European împreună cu Consiliul, Consiliul și Comisia […] iau decizii […]”. Potrivit celui de al patrulea paragraf al aceluiași articol, „[d]ecizia este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarii pe care îi indică”(4).

2.      Regulamentul nr. 258/97

5.        Considerentele (1) și (2) ale Regulamentului nr. 258/97 au următorul cuprins:

„(1)      întrucât diferențele dintre legislațiile interne privind alimentele sau ingredientele alimentare noi pot împiedica libera circulație a alimentelor; întrucât acestea pot crea condiții inegale de concurență afectând prin aceasta direct funcționarea pieței interne;

(2)      întrucât, cu scopul de a proteja sănătatea publică, este necesar să se asigure că alimentele și ingredientele alimentare noi se supun unei evaluări calitative unice realizate printr‑o procedură comunitară înainte de introducerea lor pe piață în Comunitate”.

6.        Articolul 1 din Regulamentul nr. 258/97 prevede:

„(1)      Prezentul regulament se referă la introducerea pe piața comunitară a alimentelor sau a ingredientelor alimentare noi.

(2)      Prezentul regulament se aplică introducerii pe piața comunitară a alimentelor și a ingredientelor alimentare care nu au fost utilizate până acum în consumul uman în mod semnificativ în Comunitate și care se împart în următoarele categorii:

[…]

(e)      alimente și ingrediente alimentare constând din plante sau separate din plante și ingrediente alimentare separate din animale, cu excepția alimentelor și ingredientelor alimentare obținute prin practicile de înmulțire sau reproducere tradiționale și care au un istoric de utilizare în condiții de siguranță;

[…]

(3)      După caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13, se poate determina dacă un anumit tip de aliment sau de ingredient alimentar intră sub incidența alineatului (2) din prezentul articol.”

7.        Articolul 3 alineatul (1) din același regulament prevede:

„Alimentele și ingredientele alimentare care intră sub incidența prezentului regulament trebuie să nu:

–        prezinte pericol pentru consumator;

–        inducă în eroare consumatorul;

–        difere de alimentele sau ingredientele alimentare pe care se urmărește să le înlocuiască, astfel încât consumul lor normal să fie din punct de vedere nutritiv dezavantajos pentru consumator.”

8.        Procedura de autorizare a introducerii pe piață a produselor care intră în domeniul de aplicare al regulamentului cuprinde, printre altele, următoarele etape, prevăzute la articolele 4, 6 și 7 din Regulamentul nr. 258/97:

„Articolul 4

(1)      Persoana responsabilă cu introducerea pe piața comunitară (denumită în continuare «solicitant») înaintează o cerere statului membru în care produsul trebuie introdus pe piață pentru prima oară. În același timp, acesta înaintează o copie a cererii Comisiei.

(2)      Se efectuează o evaluare inițială în conformitate cu articolul 6.

Conform procedurii menționate la articolul 6 alineatul (4), statul membru menționat la alineatul (1) informează imediat solicitantul cu privire la următoarele:

–      că poate introduce pe piață alimentul sau ingredientul alimentar în cazul în care nu este necesară evaluarea suplimentară menționată la articolul 6 alineatul (3) și în care nicio obiecție argumentată nu a fost prezentată în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) sau

–      că e necesară o decizie de autorizare în conformitate cu articolul 7.

[…]

Articolul 6

(1)      Cererea menționată la articolul 4 alineatul (1) trebuie să conțină informațiile necesare, inclusiv o copie a studiilor efectuate, și orice alte materiale care pot demonstra că alimentul sau ingredientul alimentar respectă criteriile prevăzute la articolul 3 alineatul (1), precum și o propunere corespunzătoare privind prezentarea și etichetarea, în conformitate cu prevederile articolului 8, a alimentului sau ingredientului alimentar. În completare, cererea trebuie să fie însoțită de un rezumat al dosarului.

(2)      La primirea cererii, statul membru menționat la articolul 4 alineatul (1) asigură efectuarea unei evaluări inițiale. […]

Comisia înaintează fără întârziere statelor membre o copie a rezumatului prezentat de solicitant și denumirea instituției competente responsabile cu efectuarea evaluării inițiale.

(3)      Raportul de evaluare inițială […] decide dacă alimentul sau ingredientul alimentar necesită o evaluare suplimentară conform articolului 7.

(4)      […] În termen de 60 de zile de la data punerii în circulație a raportului de către Comisie, un stat membru sau Comisia pot face comentarii sau pot prezenta o obiecție justificată privind comercializarea alimentului sau ingredientului alimentar în cauză. […]

Articolul 7

(1)      În cazul în care este necesară o evaluare suplimentară în conformitate cu articolul 6 alineatul (3) sau în care apare o obiecție în conformitate cu articolul 6 alineatul (4), decizia de autorizare trebuie luată potrivit procedurii prevăzute la articolul 13.

(2)      Decizia definește scopul autorizării și stabilește, după caz, următoarele:

–      condițiile de utilizare a alimentului sau a ingredientului alimentar;

–      denumirea alimentului sau a ingredientului alimentar și specificația sa;

–      cerințele specifice privind etichetarea prevăzute la articolul 8.

(3)      Comisia informează fără întârziere solicitantul cu privire la decizia luată. Deciziile se publică în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.”

9.        Articolul 13 din Regulamentul nr. 258/97 prevede:

„(1)      În cazul în care se aplică procedura prevăzută de prezentul articol, Comisia este sprijinită de Comitetul permanent pentru produsele alimentare, denumit în continuare «comitet».

(2)      Comitetul este sesizat de către președinte, fie la inițiativa acestuia, fie la cererea reprezentantului unui stat membru.

(3)      Reprezentantul Comisiei prezintă comitetului un proiect cu măsurile ce trebuie luate. Comitetul își dă avizul cu privire la aceste măsuri în termenul pe care președintele îl poate stabili în funcție de urgența subiectului în cauză. Avizul se emite cu majoritatea prevăzută la articolul [205] alineatul (2) din tratat pentru deciziile pe care Consiliul trebuie să le adopte la propunerea Comisiei. În cadrul comitetului, voturile reprezentanților statelor membre sunt ponderate conform prevederilor din articolul menționat. Președintele nu participă la vot.

(4)      (a)   Comisia adoptă măsurile prevăzute în cazul în care acestea sunt în conformitate cu avizul comitetului.

[…]”

3.      Decizia 2000/196

10.      A treia referire din Decizia 2000/196 prevede:

„având în vedere cererea formulată de profesorul J. Geuns, Laboratoire de physiologie des végétaux, KUL, autorităților belgiene competente la 5 noiembrie 1997 pentru introducerea pe piață a «Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate» în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou”.

11.      Considerentele Deciziei 2000/196 au următorul cuprins:

„(1)      Primul raport de evaluare efectuat de autoritățile belgiene competente concluzionează că, pe baza informațiilor furnizate, produsul nu ar trebui să obțină autorizația de a fi introdus pe piață.

(2)      Ca răspuns la primul raport de evaluare, solicitantul a transmis o documentație suplimentară Comisiei, care a adus aceste informații la cunoștința statelor membre și a comitetului științific pentru alimentația umană.

(3)      În conformitate cu articolul 7 din regulament, s‑a efectuat o evaluare suplimentară. Comitetul științific pentru alimentația umană a emis, la 17 iunie 1999, un aviz prin care se confirmă partea esențială a primului raport de evaluare.

(4)      Stevia rebaudiana Bertoni, plante și frunze uscate, este un aliment nou în sensul Regulamentului (CE) nr. 258/97 și, având în vedere că nu s‑a demonstrat că produsul este conform criteriilor definite la articolul 3 alineatul (1) din regulament, acesta nu va fi introdus pe piața comunitară.

(5)      Măsurile prevăzute prin prezenta decizie sunt conforme avizului Comitetului permanent pentru produsele alimentare.”

12.      Articolele 1 și 2 din Decizia 2000/196 prevăd următoarele:

„Articolul 1

«Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate» nu poate fi introdusă pe piața comunitară în calitate de aliment sau de ingredient alimentar.

Articolul 2

Prezenta decizie se adresează profesorului J. Geuns, Laboratoire de physiologie des végétaux, KUL, Kardinal Mercierlaan 92, 3001 Heverlee, Belgia.”

13.      Titlul Deciziei 2000/196 este urmat de mențiunea: „Numai textul în limba olandeză este autentic.”

B –    Dreptul național

14.      Potrivit articolului 2 alineatul 1 punctul 1 din Legea Landului Bavaria privind controlul alimentelor din 11 noiembrie 1997(5) (Bayerisches Lebensmittelüberwachungsgesetz), autoritățile pot, în exercitarea misiunilor lor, să ia decizii individuale pentru a preveni sau pentru a împiedica încălcarea dispozițiilor legislației privind produsele alimentare.

15.      Articolul 3 alineatul 1 din Regulamentul privind alimentele și ingredientele alimentare noi(6) (Neuartige Lebensmittel- und Lebensmittelzutaten‑Verordnung) prevede că alimentele și ingredientele alimentare în sensul articolului 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 258/97 nu pot fi introduse pe piață de persoana responsabilă de comercializarea acestora în lipsa unei autorizații eliberate în cadrul procedurilor prevăzute la articolul 3 alineatul (2) din regulamentul menționat.

III – Situația de fapt din acțiunea principală și întrebările preliminare

16.      Din cererea de pronunțare a unei hotărâri preliminare reiese că societatea Mensch und Natur produce și comercializează diferite sortimente de ceai. În anumite sortimente de ceai sunt utilizate ca îndulcitor extracte din frunze de stevia, originare din America de Sud.

17.      În Decizia 2000/196, Comisia a decis că stevia nu poate fi introdusă pe piața comunitară în calitate de aliment sau de ingredient alimentar. Această decizie a fost luată ca urmare a cererii formulate de profesorul Geuns, care a fost destinatarul ei.

18.      Prin decizia din 8 aprilie 2003 adresată societății Mensch und Natur, Landratsamt Bad Tölz‑Wolfratshausen (serviciul administrativ din circumscripția Bad Tölz‑Wolfratshausen) a interzis comercializarea mai multor sortimente de ceai, sub sancțiunea unei amenzi administrative de 500 de euro.

19.      Landratsamt Bad Tölz‑Wolfratshausen a constatat în decizia sa din 8 aprilie 2003 că autorizarea steviei ca aliment nou fusese respinsă prin Decizia 2000/196 și că această decizie obligă toate statele membre să interzică comercializarea acestui produs. S‑a arătat că societatea Mensch und Natur nu demonstrase că, înainte de intrarea în vigoare a Regulamentului nr. 258/97, intervenită la 15 mai 1997, fuseseră deja comercializate în Comunitate pentru consumul uman cantități semnificative din sortimentele de ceai în discuție.

20.      Societatea Mensch und Natur a introdus o acțiune împotriva deciziei din 8 aprilie 2003 la Bayerisches Verwaltungsgericht München (Tribunalul administrativ din München), susținând că produsele care conțin stevia fuseseră realizate încă de la începutul anilor 1990 de predecesorii acesteia și că, dinainte de 15 mai 1997, aceste produse fuseseră comercializate cu sutele de mii în Comunitate prin intermediul vânzării prin corespondență și al magazinelor de produse naturiste. Pe de altă parte, societatea Mensch und Natur a concluzionat că Decizia 2000/196 nu avea efect juridic obligatoriu în privința sa.

21.      Bayerisches Verwaltungsgericht München a admis această cerere prin hotărârea din 13 mai 2004.

22.      Freistaat Bayern a declarat apel împotriva acestei hotărâri la Bayerischer Verwaltungsgerichtshof.

23.      Considerând necesară obținerea anumitor lămuriri cu privire la interpretarea dreptului Uniunii pentru a se pronunța asupra apelului, această din urmă instanță a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1)      Articolul 249 al patrulea paragraf CE se opune unei interpretări potrivit căreia o decizie a Comisiei care, potrivit redactării sale, nu se adresează decât unei persoane determinate este obligatorie și pentru alte întreprinderi care, având în vedere sensul și obiectivul deciziei, trebuie să beneficieze de același tratament?

2)      Trebuie să se considere că Decizia [2000/196], al cărei articol 1 interzice introducerea pe piața comunitară a [steviei] în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou, este obligatorie și pentru [societatea Mensch und Natur], care [o] comercializează în prezent […] în Comunitate?”

IV – Analiză

A –    Observații introductive

24.      Trebuie amintit că Regulamentul nr. 258/97 are două obiective, și anume garantarea funcționării pieței interne a alimentelor noi și protejarea sănătății publice împotriva riscurilor pe care acestea le pot genera(7).

25.      Astfel, regulamentul menționat vizează instituirea în cadrul Comunității a unor standarde comune în domeniul alimentelor noi și al ingredientelor alimentare noi, care, după cum rezultă din considerentul (2) al acestuia, se realizează în special prin introducerea unei evaluări calitative unice a acestora, efectuată printr‑o procedură comunitară înainte de introducerea lor pe piața comunitară(8).

26.      Introducerea pe piață a unui aliment nou sau a unui ingredient alimentar nou, astfel cum este definit la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 258/97, necesită fie o autorizație, fie o decizie adresată solicitantului cu privire la lipsa necesității unei autorizații. În acest scop, persoana responsabilă cu introducerea pe piața comunitară înaintează o cerere statului membru în care produsul trebuie introdus pe piață pentru prima oară. În același timp, aceasta înaintează o copie a cererii Comisiei.

27.      Se efectuează o evaluare inițială în conformitate cu articolul 6 din Regulamentul nr. 258/97. Conform procedurii menționate la articolul 6 alineatul (4), statul membru informează imediat solicitantul cu privire la următoarele:

–      că poate introduce pe piață alimentul sau ingredientul alimentar în cazul în care nu este necesară evaluarea suplimentară menționată la articolul 6 alineatul (3) și în care nicio obiecție argumentată nu a fost prezentată în conformitate cu articolul 6 alineatul (4) sau

–      că e necesară o decizie de autorizare în conformitate cu articolul 7.

28.      O notificare poate să conducă la adoptarea, după caz, fie a unei decizii naționale, fie a unei decizii a Comisiei.

29.      În sistemul actual, orice decizie prin care se autorizează sau se interzice un aliment nou sau un ingredient alimentar nou este o decizie individuală luată, după caz, de un stat membru sau de Comisie. În plus, considerăm că decizia se ia pe baza informațiilor cuprinse în dosarul furnizat de solicitant, fără ca terții interesați să fie invitați să prezinte observații.

B –    Cu privire la întrebările preliminare

30.      După examinarea trimiterii preliminare și a observațiilor prezentate, considerăm că nu este necesar să efectuăm o analiză aprofundată a întinderii noțiunii de decizie în sensul articolului 249 al patrulea paragraf CE pentru a da un răspuns util la întrebările preliminare. Răspunsul reiese din analiza sistemului de control al introducerii pe piață prevăzut de Regulamentul nr. 258/97.

31.      Cele două întrebări preliminare pot fi reunite. În esență, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă o decizie a Comisiei, precum cea din 22 februarie 2000, luată în cadrul Regulamentului nr. 258/97 și referitoare la un refuz de autorizare a introducerii pe piață a unui produs, interzice ca o autoritate a unui stat membru să examineze într‑o procedură administrativă sau judecătorească ulterioară dacă alimentul sau ingredientul alimentar care face obiectul deciziei individuale respective a fost introdus pe piață înainte de intrarea în vigoare a regulamentului într‑o măsură semnificativă de către o altă persoană, iar aceasta pentru a stabili dacă alimentul sau ingredientul alimentar intră sau nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului amintit.

1.      Sistemul stabilit prin Regulamentul nr. 258/97

32.      Potrivit sistemului stabilit prin Regulamentul nr. 258/97, introducerea pe piață a alimentelor definite la articolul 1 alineatul (2) trebuie să facă obiectul unei autorizații prealabile în temeiul articolului 4 alineatul (1). În realitate, această obligație de notificare și de solicitare a unei autorizații corespunde unei interdicții implicite de introducere pe piață a unui aliment nou sau a unui ingredient alimentar nou fără autorizare.

33.      În prezent, o interdicție expresă de introducere pe piață a unor alimente noi sau a unor ingrediente alimentare noi nu este prevăzută de Regulamentul nr. 258/97 însuși, ci, mai degrabă, de legislațiile naționale prin care sunt stabilite modalitățile de aplicare a acestuia(9). Subliniem că un viitor sistem propus de Comisie va introduce o asemenea interdicție(10).

34.      Se impun două constatări. Pe de o parte, dacă un aliment sau un ingredient alimentar nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 258/97 (de exemplu, întrucât consumul uman al acestuia a fost semnificativ înainte de intrarea în vigoare a regulamentului respectiv(11)), nu este necesară nicio notificare și nicio autorizare în temeiul acestui regulament. Pe de altă parte, dacă un aliment sau un ingredient alimentar corespunde definiției din Regulamentul nr. 258/97, el nu poate fi introdus pe piață în lipsa unei autorizații sau a unei decizii de constatare a absenței necesității unei autorizații(12).

35.      O cerere de autorizare se poate soluționa prin adoptarea unei decizii administrative de acordare sau de respingere a autorizației solicitate. Dacă autorizația nu este acordată, se aplică regula generală prevăzută de Regulamentul nr. 258/97, și anume interzicerea introducerii pe piață a produsului care intră în domeniul de aplicare al regulamentului respectiv. În plus, nu are mare importanță dacă Comisia a luat o decizie pozitivă sau negativă în urma unei cereri de autorizare referitoare la același aliment sau ingredient alimentar formulată însă de un alt solicitant: societatea Mensch und Natur ar continua să fie obligată să sesizeze autoritățile cu o cerere de autorizare proprie în temeiul Regulamentului nr. 258/97.

36.      Rezultă că situația juridică a societății Mensch und Natur nu se schimbă în funcție de concluzia pozitivă sau negativă a unei decizii a Comisiei adresate unei alte persoane. În schimb, în cazul în care procedura prevăzută de Regulamentul nr. 258/97 s‑ar fi încheiat prin constatarea, de către autoritatea națională sau de către Comisie, că stevia nu reprezintă un aliment nou, societatea Mensch und Natur ar fi putut invoca această împrejurare în fața oricărei autorități naționale.

37.      Este necesar să se examineze în continuare care sunt problemele ce au fost soluționate prin decizia Comisiei. Astfel cum se întâmplă deseori în cazul unei decizii administrative, prin aceasta se stabilește o anumită descriere a situației de fapt și sunt determinate, având în vedere cadrul normativ aplicabil, consecințele care decurg din această situație de fapt potrivit aprecierii sale.

38.      Calificarea steviei ca aliment nou în sensul Regulamentului nr. 258/97 a fost stabilită în considerentul (4) al Deciziei 2000/196.

39.      Pe această bază, Comisia a examinat cererea de introducere pe piață a produsului în discuție și a constatat că, în absența unor informații suficiente privind siguranța folosirii acestuia, o autorizare în temeiul regulamentului nu putea fi acordată(13).

2.      Efectele juridice ale Deciziei 2000/196

40.      Efectul juridic principal al Deciziei 2000/196 este absența unei decizii pozitive de autorizare a introducerii pe piață a produsului în discuție. Destinatarul deciziei respective este, așadar, împiedicat în continuare să introducă pe piață produsul vizat în calitate de aliment nou. Consecința directă a acestei absențe a unei decizii pozitive este că interdicția stabilită prin Regulamentul nr. 258/97 se menține în totalitate pentru produsul în discuție.

41.      Cu toate acestea, împrejurarea că Comisia a respins cererea unei persoane nu o împiedică pe aceeași persoană să formuleze o nouă cerere. Situația este aceeași în privința unei cereri formulate de o altă persoană: decizia negativă a Comisiei nu soluționează problema în mod definitiv.

42.      Toate părțile sunt de acord că decizia Comisiei este o decizie individuală. Este clar că, în temeiul articolului 249 al patrulea paragraf CE, precum și al modului de redactare a Deciziei 2000/196, aceasta nu este obligatorie decât pentru destinatarul său. Prin această decizie, a fost respinsă cererea solicitantului de eliberare a unei autorizații prin care să se facă o excepție de la interzicerea introducerii pe piață a unui aliment nou sau a unui ingredient alimentar nou. Cu toate acestea, problema care se ridică aici este dacă această decizie poate totuși să aibă efecte asupra altei persoane și asupra autorităților unui stat membru care evaluează acțiunea acestei alte persoane.

43.      În cazul în care Comisia adoptă o decizie negativă, statele membre au obligația de a se asigura, în temeiul principiului loialității, că produsul care face obiectul acelei decizii negative nu este introdus pe piață de solicitant, adică de destinatarul deciziei. Acestea au, în plus, obligația de a se asigura că alimentul respectiv este considerat neautorizat în cadrul controlului piețelor alimentare, precum și în cazul în care o autoritate națională examinează o eventuală nouă notificare referitoare la același produs, însă formulată de alt solicitant. Autoritățile naționale trebuie să țină seama în mod corespunzător de decizia Comisiei care conține o asemenea constatare.

44.      În schimb, în cazul în care Comisia ar lua o decizie prin care se acordă o autorizație unei persoane, un aliment nou sau un produs alimentar nou care este echivalent într‑o măsură substanțială ar putea să facă obiectul unor autorizații noi acordate altor persoane potrivit unei proceduri simplificate.

3.      Absența efectului obligatoriu al aprecierilor de fapt

45.      Societatea Mensch und Natur susține totuși că stevia nu este un aliment nou sau un ingredient alimentar nou.

46.      În procedura administrativă stabilită de Regulamentul nr. 258/97 sunt implicate reclamanta, statele membre și Comisia. Cu excepția unei erori din partea noastră, terții nu se bucură de drepturi procedurale. Nu este nici necesar, nici posibil să se permită unui terț să prezinte în mod oficial observații, iar un terț care nu este vizat în mod direct nu va avea dreptul de a formula o cale de atac împotriva unei decizii a Comisiei al cărei destinatar nu este.

47.      Având în vedere că instrumentul adoptat de Comisie este o decizie, iar nu un regulament, rezultă că autoritățile naționale au dreptul de a examina dacă alimentul sau ingredientul alimentar care face obiectul unei cereri ulterioare este într‑adevăr unul nou. Situația este aceeași în cazul procedurilor administrative și penale prin care se urmărește să se controleze introducerea pe piață a unui aliment a cărui calificare drept aliment nou este pusă la îndoială. Situația se prezintă astfel, întrucât efectul obligatoriu al aprecierilor de fapt efectuate de o autoritate administrativă se limitează la problema pe care aceasta a examinat‑o în cadrul procesului de adoptare a deciziei individuale inițiate ca urmare a unei cereri.

48.      Potrivit articolului 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 258/97, după caz, în conformitate cu procedura prevăzută la articolul 13, se poate determina dacă un anumit tip de aliment sau de ingredient alimentar intră în domeniul de aplicare al regulamentului, prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din Regulamentul nr. 258/97. Totuși, această procedură nu poate fi inițiată de o persoană privată.

49.      Situația juridică ce rezultă din acest proces este problematică pentru piața internă, cu atât mai mult cu cât autorizația se dă separat pentru fiecare aliment nou sau ingredient alimentar nou și pentru fiecare solicitant. Comisia, se pare, a înțeles aceste probleme, iar propunerea acesteia, citată anterior, ar putea clarifica acest sistem. Prin raportare la regimul actual, Comisia a propus, printre altele, ca orice autorizație să fie stabilită printr‑un regulament și ca autorizația să nu fie nominativă decât în anumite cazuri excepționale. În plus, acest sistem ar urma o procedură de autorizare uniformă care se aplică deja în cazul anumitor substanțe.

50.      Din cele care precedă, concluzionăm că Decizia 2000/196 a Comisiei nu interzice ca o autoritate a unui stat membru să examineze, în cadrul unei proceduri administrative sau judecătorești, dacă un aliment sau un ingredient alimentar a fost introdus pe piață înainte de 15 mai 1997 într‑o măsură semnificativă pentru a stabili dacă acel tip de produs intră sau nu intră în domeniul de aplicare al Regulamentului nr. 258/97.

V –    Concluzie

51.      Având în vedere cele ce precedă, propunem Curții să răspundă la întrebările preliminare adresate de Bayerischer Verwaltungsgerichtshof după cum urmează:

„O decizie a Comisiei, precum cea din 22 februarie 2000 privind refuzul autorizării introducerii pe piață a «Stevia rebaudiana Bertoni: plante și frunze uscate» în calitate de aliment nou sau ingredient alimentar nou în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 ianuarie 1997 privind alimentele și ingredientele alimentare noi, care este obligatorie în toate elementele sale pentru destinatarul pe care îl indică, nu interzice ca o autoritate a unui stat membru să examineze, în cadrul unei proceduri administrative sau judecătorești ulterioare, dacă un aliment sau un ingredient alimentar, care a făcut obiectul deciziei individuale menționate, a fost introdus pe piață de o altă persoană înainte de intrarea în vigoare a regulamentului menționat într‑o măsură semnificativă pentru a stabili dacă acel aliment sau ingredient alimentar intră sau nu intră în domeniul de aplicare al regulamentului menționat.”

---

1 – Limba originală: franceza.

---

2 – JO L 43, p. 1, Ediţie specială, 13/vol. 20, p. 245.

---

3 – JO L 61, p. 14.

---

4 – Având în vedere că litigiul principal se referă la o decizie naţională adoptată la 8 aprilie 2003, trimiterile la dispoziţiile Tratatului CE urmează numerotarea aplicabilă înainte de intrarea în vigoare a Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene.

---

5 – GVBl., p. 738, în versiunea aplicabilă până la 31 decembrie 2002 [a se vedea articolul 2 din Legea din 24 decembrie 2002 (GVBl., p. 981)].

---

6 – Astfel cum a fost publicat la 14 februarie 2000 (BGBl. 2000 I, p. 123) şi modificat ultima dată prin Legea din 6 august 2002 (BGBl. 2002 I, p. 3082, 3099).

---

7 – A se vedea în acest sens Hotărârea din 9 septembrie 2003, Monsanto Agricoltura Italia şi alţii (C‑236/01, Rec., p. I‑8105, punctul 74).

---

8 – Hotărârea din 15 ianuarie 2009, M‑K Europa (C‑383/07, Rep., p. I‑115, punctul 23).

---

9 – A se vedea Gerstberger, I., „The Proposal for a revised Novel Food Regulation – An Improvement for the Worse?”, în European Food and Feed Law Review, 2008, nr. 4, p. 215.

---

10 – Propunere de Regulament al Parlamentului European şi al Consiliului privind alimentele noi şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. [1331/2008] [COM(2007) 872 final].

---

11 – A se vedea Hotărârea din 9 iunie 2005, HLH Warenvertrieb şi Orthica (C‑211/03, C‑299/03 şi C‑316/03‑C‑318/03, Rec., p. I‑5141, punctul 88).

---

12 – Articolul 1 alineatul (3) din Regulamentul nr. 258/97 prevede mecanismul prin care se permite clarificarea domeniului de aplicare individual. Or, potrivit jurisprudenţei Curţii, un particular nu poate iniţia această procedură [a se vedea în acest sens Hotărârea M‑K Europa, citată anterior (punctul 43)].

---

13 – Se pare că nu există decât trei cazuri în care procedura la nivel comunitar s‑a soldat cu o decizie a Comisiei de interzicere a introducerii pe piaţă a unui produs în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou, printre care acela privind stevia, care a făcut obiectul Deciziei 2000/196. Pentru celelalte două cazuri, a se vedea Decizia 2001/17/CE a Comisiei din 19 decembrie 2000 privind refuzul autorizării introducerii pe piaţă a „nucilor de nangai” (Canarium indicum L.) în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO 2001, L 4, p. 35) şi Decizia 2005/580/CE a Comisiei din 25 iulie 2005 privind refuzul autorizării introducerii pe piaţă a betainei în calitate de aliment nou sau de ingredient alimentar nou în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 258/97 al Parlamentului European şi al Consiliului (JO L 199, p. 89).