Cauza T‑369/08

European Wire Rope Importers Association (EWRIA) și alții

împotriva

Comisiei Europene

„Dumping – Importuri de cabluri din fier și din oțel originare din China, din India, din Africa de Sud, din Ucraina și din Rusia – Refuz de a efectua o reexaminare intermediară parțială a taxei antidumping instituite”

Sumarul hotărârii

1.      Acțiune în anulare – Acte supuse căilor de atac – Noțiune – Acte care produc efecte juridice obligatorii – Scrisoare a Comisiei prin care comunică refuzul de a efectua o reexaminare intermediară parțială a unei taxe antidumping

[art. 230 CE; Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 11 alin. (3) și (6)]

2.      Procedură – Cerere de sesizare a instanței – Cerințe de formă

[Regulamentul de procedură al Tribunalului, art. 44 alin. (1) lit. (c)]

3.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare intermediară parțială a unei taxe antidumping

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 11 alin. (3)]

4.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Procedură de reexaminare intermediară parțială a unei taxe antidumping

[Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului, art. 11 alin. (3) și art. 21 alin. (1)]

5.      Politica comercială comună – Protecție împotriva practicilor de dumping – Răspuns al Comisiei la cereri de formulare a unor avize tehnice preliminare care nu constituie o decizie – Încălcarea principiului încrederii legitime – Inexistență

(Regulamentul nr. 384/96 al Consiliului)

1.      Pentru a determina dacă o scrisoare a Comisiei prin care se răspunde la o cerere de reexaminare intermediară parțială, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, constituie o decizie în sensul articolului 230 CE, trebuie să se verifice dacă, ținând cont de esența acesteia, de intenția Comisiei și de contextul în care a intervenit, această instituție a stabilit în mod definitiv prin actul examinat poziția sa cu privire la cererea de reexaminare respectivă.

În cazul în care scrisoarea Comisiei, prin care reclamantul este informat că nu este posibil ca, în temeiul informațiilor pe care le‑a prezentat, să se conchidă în sensul că este necesară inițierea unei reexaminări parțiale, a fost trimisă ca răspuns la o scrisoare a reclamantului prin care acesta a informat Comisia cu privire la intenția sa de a nu completa cererea de reexaminare, întrucât aceasta ar conține suficiente elemente de probă, este evident că a fost adoptată o decizie cu privire la cererea menționată.

Astfel, spre deosebire de situația în care Comisia decide, după consultarea comitetului consultativ conform articolului 11 alineatul (6) din Regulamentul nr. 384/96, să efectueze o reexaminare intermediară, refuzul de a iniția o astfel de reexaminare în lipsa probelor suficiente nu constituie o măsură preliminară sau pregătitoare, întrucât nu va fi urmat de niciun alt act care să poată fi atacat cu acțiune în anulare.

Nu este relevant în această privință ca reclamantul să poată furniza în continuare Comisiei informații suplimentare ce ar putea să o determine să își revadă poziția. Furnizarea informațiilor menționate nu prezintă nicio relevanță cu privire la faptul că prima cerere de reexaminare este deja respinsă. Pe de altă parte, natura acestei decizii nu poate fi pusă la îndoială prin simpla împrejurare că această apreciere ar emana doar de la serviciile Comisiei, iar nu de la Comisia însăși, întrucât aceasta produce efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului și constituie, așadar, un act atacabil, potrivit articolului 230 CE.

(a se vedea punctele 34-38, 40, 42 și 43)

2.      Din articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive.

În această privință, deși textul cererii introductive poate fi susținut și completat prin trimiteri la pasaje determinate din înscrisurile anexate acesteia, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate cererii introductive, nu poate suplini absența elementelor esențiale care trebuie să fie expuse în cererea introductivă privind argumentarea în drept. În plus, nu intră în competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele ce ar putea fi considerate temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și de susținere a cererii. Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură.

(a se vedea punctele 48 și 49)

3.      În domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere, datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze. Situația este identică în ceea ce privește aprecierile tehnice complexe efectuate de instituțiile Uniunii.

Astfel, i se recunoaște Comisiei o putere largă de apreciere în ceea ce privește determinarea necesității de a menține măsurile antidumping în cadrul articolului 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, precum și în scopul stabilirii dacă o cerere de reexaminare intermediară cuprinde elemente de probă suficiente privind necesitatea unei astfel de reexaminări.

În acest domeniu, controlul privind aprecierile instituțiilor efectuat de instanța Uniunii se limitează, așadar, la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere.

În ceea ce privește o schimbare a împrejurărilor care poate justifica excluderea unui produs din definiția produsului în cauză, cu ocazia aprecierii de către Comisie a unei cereri de reexaminare intermediară a unui drept antidumping instituit, în conformitate cu articolul 11 alineatul (3) din Regulamentul nr. 384/96, regulamentul menționat nici nu precizează modul în care trebuie să se definească produsul sau gama de produse care pot face obiectul unei anchete de dumping, nici nu impune o clasificare detaliată. Această putere de apreciere trebuie să fie exercitată de la caz la caz, în funcție de toate faptele relevante. Pentru a defini produsul în cauză, instituțiile pot ține seama de mai mulți factori precum caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor, utilizarea acestora, interschimbabilitatea, percepția avută de consumator, canalele de distribuție, procesul de fabricație, costurile de producție și calitatea. În orice caz, deși definiția unui produs în cauză poate să corespundă unei clasificări, astfel cum aceasta este stabilită într‑un standard comun, definiția produsului vizat de măsurile antidumping nu poate depinde de o astfel de clasificare.

În consecință, o afirmație potrivit căreia Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere prin refuzul inițierii unei reexaminări intermediare trebuie să se întemeieze pe argumente prin care să se demonstreze fie că, în cadrul aprecierii sale privind inițierea reexaminării, aceasta a apreciat eronat factorii pe care i‑a considerat pertinenți, fie că ar fi trebuit să țină seama de alți factori mai pertinenți care ar fi impus, în cadrul reexaminării, excluderea acestui produs din definiția produsului în cauză.

(a se vedea punctele 77-79, 81-83, 87 și 93)

4.      Rezultă de la articolul 21 alineatul (1) a doua și a treia teză din Regulamentul nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene că instituțiile au dreptul să nu aplice anumite măsuri antidumping, chiar dacă celelalte condiții pentru impunerea unei taxe antidumping sunt îndeplinite, și anume dumpingul, prejudiciul și legătura de cauzalitate, dacă acestea consideră că aplicarea unor astfel de măsuri nu este în interesul Comunității. Or, în situația unei dispariții progresive a producției comunitare de produse supuse măsurilor antidumping, aprecierea interesului comunitar se raportează la determinarea necesității menținerii măsurilor antidumping în cauză în cadrul unei reexaminări intermediare întemeiate pe articolul 11 alineatul (3) din regulamentul menționat.

(a se vedea punctul 107)

5.      Principiul protecției încrederii legitime se aplică oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, necondiționate și concordante emise de surse autorizate și de încredere, a făcut ca acesta să nutrească speranțe întemeiate. Cu toate acestea, asigurările respective trebuie să fie conforme cu prevederile și cu normele aplicabile, promisiunile care nu țin seama de aceste prevederi neputând da naștere unei încrederi legitime din partea persoanei interesate.

În cadrul aprecierii de către Comisie a unei cereri de reexaminare intermediară a unei taxe antidumping în temeiul Regulamentului nr. 384/96 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene, nu poate constitui asigurări precise, necondiționate și concordante privind inițierea ulterioară a unei reexaminări intermediare răspunsul Comisiei la cereri de formulare a unor avize tehnice preliminare. Un astfel de răspuns nu constituie o decizie formală sau informală din partea sa, din moment ce examinarea dosarului poate fi efectuată numai pe baza argumentelor și a elementelor de probă efective ce ar fi conținute într‑o cerere formulată oficial, nefiind posibil, prin urmare, în orice caz, să determine o anumită încredere legitimă privind inițierea ulterioară a unei reexaminări intermediare. Astfel, nu constituie asigurări precise, necondiționate și concordante privind inițierea ulterioară a unei reexaminări faptul că s‑ar fi comunicat de Comisie anumite elemente sau că aceasta s‑ar fi arătat interesată de redefinirea domeniului măsurilor antidumping în cauză ori că ar fi calificat argumentele reclamantului drept promițătoare cu ocazia unor astfel de contacte preliminare.

(a se vedea punctele 139 și 141-143)

HOTĂRÂREA TRIBUNALULUI (Camera a opta)

17 decembrie 2010(*)

„Dumping – Importuri de cabluri din fier și din oțel originare din China, din India, din Africa de Sud, din Ucraina și din Rusia – Refuz de a efectua o reexaminare intermediară parțială a taxei antidumping instituite”

În cauza T‑369/08,

European Wire Rope Importers Association (EWRIA), cu sediul în Hemer (Germania),

Câbleries namuroises SA, cu sediul în Namur (Belgia),

Ropenhagen A/S, cu sediul în Vallensbaek Strand (Danemarca),

ESH Eisen- und Stahlhandelsgesellschaft mbH, cu sediul în Kaarst (Germania),

Heko Industrieerzeugnisse GmbH, cu sediul în Hemer,

Interkabel Internationale Seil- und Kabel‑Handels GmbH, cu sediul în Solms (Germania),

Jose Casañ Colomar, SA, cu sediul în Valencia (Spania),

Denwire Ltd, cu sediul în Dudley (Regatul Unit),

reprezentate de T. Lieber, avocat,

reclamante,

împotriva

Comisiei Europene, reprezentată de domnii C. Clyne și H. van Vliet, în calitate de agenți,

pârâtă,

având ca obiect o cerere de anulare a deciziei Comisiei din 4 iulie 2008 prin care aceasta a respins cererea reclamantelor privind inițierea procedurii de reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de cabluri din fier și din oțel,

TRIBUNALUL (Camera a opta),

compus din doamna M. E. Martins Ribeiro (raportor), președinte, domnii S. Papasavvas și A. Dittrich, judecători,

grefier: doamna K. Pocheć, administrator,

având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 18 martie 2010,

pronunță prezenta

Hotărâre

 Cadrul juridic

A –  Regulamentul de bază antidumping

1        Reglementarea antidumping de bază este constituită de Regulamentul (CE) nr. 384/96 al Consiliului din 22 decembrie 1995 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 56, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 12, p. 223, denumit în continuare „regulamentul de bază”) [înlocuit prin Regulamentul (CE) nr. 1225/2009 al Consiliului din 30 noiembrie 2009 privind protecția împotriva importurilor care fac obiectul unui dumping din partea țărilor care nu sunt membre ale Comunității Europene (JO L 343, p. 51, rectificare în JO 2010, L 7, p. 22)]. Articolul 1 alineatele (1), (2) și (4) din regulamentul de bază [devenit articolul 1 alineatele (1), (2) și (4) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„(1)      Poate fi supus unei taxe antidumping orice produs care face obiectul unui dumping în cazul în care punerea sa în liberă circulație în cadrul Comunității cauzează un prejudiciu.

(2)      Se consideră că un produs face obiectul unui dumping atunci când prețul său de export către Comunitate este mai mic decât prețul comparabil, practicat în cadrul operațiunilor comerciale normale, pentru produsul similar în țara exportatoare.

[…]

(4)      În sensul prezentului regulament, prin «produs similar» se înțelege un produs identic, și anume asemănător în toate privințele produsului respectiv sau, în absența unui astfel de produs, alt produs care, cu toate că nu este asemănător în toate privințele, prezintă caracteristici foarte apropiate celor ale produsului respectiv.”

2        Articolul 3 alineatele (1) și (2) din regulamentul de bază [devenit articolul 3 alineatele (1) și (2) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„(1)      În sensul prezentului regulament, prin termenul «prejudiciu» se înțelege, în cazul în care nu se specifică altfel, un prejudiciu important adus unei industrii comunitare, amenințarea cu un prejudiciu important adus unei industrii comunitare sau o întârziere semnificativă în crearea unei industrii comunitare și se interpretează în conformitate cu dispozițiile prezentului articol.

(2)      Stabilirea existenței unui prejudiciu se bazează pe elemente de probă pozitive și implică o examinare obiectivă:

(a)      a volumului importurilor care fac obiectul unui dumping și a efectului acestor importuri asupra prețului produselor similare pe piața Comunității și

(b)      a efectului acestor importuri asupra industriei comunitare.”

3        Articolul 5 alineatele (7) și (9) din regulamentul de bază [devenit articolul 5 alineatele (7) și (9) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„(7)      Elementele de probă privind dumpingul și prejudiciul sunt examinate în același timp pentru a decide dacă se va deschide sau nu o anchetă. O plângere este respinsă atunci când elementele de probă privind dumpingul sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica declanșarea procedurilor.

[…]

(9)      În cazul în care, după consultări, par să existe elemente de probă suficiente pentru a justifica declanșarea unei proceduri, Comisia trebuie să inițieze această procedură în termen de patruzeci și cinci de zile de la data depunerii plângerii și să anunțe declanșarea procedurii în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene. În cazul în care elementele de probă sunt insuficiente, reclamantul trebuie înștiințat, după consultări, în termen de patruzeci și cinci de zile de la data depunerii plângerii la Comisie.”

4        Articolul 11 alineatele (2), (3), (5) și (6) din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatele (2), (3), (5) și (6) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„(2)      O măsură antidumping expiră la cinci ani de la instituirea ei sau la cinci ani de la data încheierii reexaminării celei mai recente care a avut ca obiect atât dumpingul, cât și prejudiciul, cu excepția cazului în care reexaminarea a stabilit că expirarea măsurii ar favoriza continuarea sau reapariția dumpingului și a prejudiciului […]

(3)      Necesitatea menținerii măsurilor poate fi, de asemenea, reexaminată, în cazul în care acest lucru se justifică, la cererea Comisiei sau a unui stat membru sau, sub rezerva trecerii unei perioade rezonabile de cel puțin un an de la instituirea măsurii definitive, la cererea unui exportator, a unui importator sau a producătorilor din Comunitate, cerere care conține suficiente elemente de probă care stabilesc necesitatea unei reexaminări intermediare.

O reexaminare intermediară se efectuează atunci când cererea conține suficiente elemente de probă care dovedesc că menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul și/sau continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi eliminată sau modificată sau că măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului.

În cadrul anchetelor efectuate în temeiul prezentului alineat, Comisia poate, printre altele, examina dacă circumstanțele referitoare la dumping și la prejudiciu s‑au schimbat semnificativ sau dacă măsurile existente au produs efectele scontate și au eliminat prejudiciul stabilit anterior în conformitate cu articolul 3. În acest sens, se ține seama în cadrul determinării finale de toate elementele de probă pertinente și documentate corespunzător.

[…]

(5)      Dispozițiile pertinente din prezentul regulament referitoare la procedurile și la desfășurarea anchetelor, cu excepția celor care privesc termenele, se aplică oricărei reexaminări efectuate în temeiul alineatelor (2), (3) și (4). Reexaminările efectuate în temeiul alineatelor (2) și (3) se desfășoară cu diligență și sunt finalizate, în mod normal, în termen de douăsprezece luni de la data inițierii lor.

(6)      Reexaminările efectuate în temeiul prezentului articol se inițiază de către Comisie după consultarea comitetului consultativ. În cazul în care reexaminările justifică acest lucru, măsurile se abrogă sau se mențin în temeiul alineatului (2) sau se abrogă, se mențin ori se modifică în temeiul alineatelor (3) și (4) de instituția comunitară responsabilă de adoptarea lor […]”

5        Articolul 21 alineatul (1) din regulamentul de bază [devenit articolul 21 alineatul (1) din Regulamentul nr. 1225/2009] prevede:

„Pentru a se determina dacă este în interesul Comunității să fie luate măsuri, este necesar să se ia în considerare toate interesele aflate în joc în ansamblul lor, inclusiv cele ale industriei comunitare, ale utilizatorilor și ale consumatorilor ei, și o astfel de apreciere nu poate interveni decât în cazul în care toate părțile au avut posibilitatea să își facă cunoscut punctul de vedere în conformitate cu alineatul (2). În cadrul acestei examinări, se acordă o atenție deosebită necesității eliminării efectelor de denaturare ale unui dumping care aduce prejudicii și a reinstaurării unei concurențe reale. Este permis să nu se aplice măsuri stabilite pe baza dumpingului și a prejudiciului constatate atunci când autoritățile, ținând seama de toate informațiile furnizate, pot concluziona în mod clar că nu este în interesul Comunității să se aplice astfel de măsuri.”

B –  Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din fier sau din oțel

1.      Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din oțel originare din China, din India, din Africa de Sud și din Ucraina

6        Ca urmare a două plângeri depuse în aprilie și în iunie 1998 de Comitetul de legătură al industriilor cablurilor din sârmă din Uniunea Europeană (Liaison Committee of European Union Wire Rope Industries – denumit în continuare „EWRIS”) și a deschiderii procedurilor antidumping la 20 mai 1998 privind importurile în Comunitate de cabluri din oțel, Comisia Comunităților Europene a adoptat Regulamentul (CE) nr. 362/1999 din 18 februarie 1999 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, India, Mexic, Africa de Sud și Ucraina și acceptarea unor angajamente propuse de anumiți exportatori maghiari și polonezi (JO L 45, p. 8). Considerentul (7) al regulamentului menționat definește „produsul în cauză” astfel: „cabluri din oțel (inclusiv cabluri închise), altele decât cele din oțel inoxidabil, cu o secțiune transversală mai mare de 3 mm”.

7        La 12 august 1999, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1796/1999 privind instituirea unui drept antidumping definitiv și perceperea cu titlu definitiv a dreptului provizoriu instituit la importurile de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, Ungaria, India, Mexic, Polonia, Africa de Sud și Ucraina și închiderea procedurii antidumping referitoare la importurile originare din Republica Coreea (JO L 217, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 19, p. 189). Considerentul (4) al acestui regulament a preluat definiția produsului în cauză menționată în considerentul (7) al Regulamentului nr. 362/1999.

8        Ca urmare a publicării, la 13 noiembrie 2003, a unui aviz de expirare iminentă (JO C 272, p. 2), în special, a măsurilor antidumping impuse prin Regulamentul nr. 1796/1999, Comisia a primit, la 17 mai 2004, o cerere de reexaminare depusă de EWRIS, conform articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. La 17 august 2004, Comisia a publicat un aviz de deschidere a unei reexaminări efectuate în temeiul expirării măsurilor antidumping privind importurile de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, India, Africa de Sud și Ucraina (JO C 207, p. 2) și a deschis o anchetă de reexaminare.

9        La 8 noiembrie 2005, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1858/2005 de instituire a unei taxe antidumping definitive asupra importurilor de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, India, Africa de Sud și Ucraina în urma unei reexaminări în temeiul expirării măsurilor, în conformitate cu articolul 11 alineatul (2) din [regulamentul de bază] (JO L 299, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 43, p. 113). Considerentul (18) al acestui regulament a reluat definiția produsului în cauză menționată în considerentul (4) al Regulamentului nr. 1796/1999.

2.     Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din fier sau din oțel originare din Rusia

10      Ca urmare a unei plângeri depuse în martie 2000 de EWRIS și a deschiderii procedurilor antidumping la 5 mai 2000 privind importurile în Comunitate de cabluri din fier sau din oțel, Comisia a adoptat Regulamentul (CE) nr. 230/2001 din 2 februarie 2001 privind instituirea unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de anumite cabluri din fier sau din oțel originare din Republica Cehă, Rusia, Thailanda și Turcia și acceptarea unor angajamente propuse de anumiți exportatori cehi și turci (JO L 34, p. 4). Considerentul (9) al regulamentului menționat definește „produsul în cauză” ca fiind reprezentat de „cabluri din fier sau din oțel, inclusiv cablurile continue, cu excepția celor din oțel inoxidabil, cu cea mai mare dimensiune a secțiunii transversale de peste 3 milimetri, cu sau fără accesorii”.

11      La 2 august 2001, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1601/2001 privind instituirea unui drept antidumping definitiv și perceperea cu titlu definitiv a dreptului antidumping provizoriu instituit la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Republica Cehă, Rusia, Thailanda și Turcia (JO L 211, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 24, p. 114). Considerentul (8) al acestui regulament a preluat definiția produsului în cauză menționată în considerentul (9) al Regulamentului nr. 230/2001.

12      Ca urmare a publicării, la 29 octombrie 2005, a unui aviz de expirare iminentă (JO C 270, p. 38), în special a măsurilor antidumping impuse prin Regulamentul nr. 1601/2001, Comisia a primit, la 28 aprilie 2006, o cerere de reexaminare depusă de EWRIS conform articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază. La 3 august 2006, Comisia a publicat un aviz de deschidere a unei reexaminări efectuate în temeiul expirării măsurilor antidumping privind importurile de cabluri din fier sau din oțel originare din Rusia, Thailanda și Turcia și a unei reexaminări intermediare parțiale a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de anumite cabluri din fier sau din oțel originare din Turcia (JO C 181, p. 15) și a deschis o anchetă de reexaminare.

13      La 30 octombrie 2007, Consiliul a adoptat Regulamentul (CE) nr. 1279/2007 de impunere a unei taxe antidumping definitive la anumite cabluri din fier sau din oțel originare din Federația Rusă și de abrogare a măsurilor antidumping la importurile anumitor cabluri din fier sau din oțel originare din Thailanda și Turcia (JO L 285, p. 1). Considerentul (32) al acestui regulament definește „produsul în cauză” făcând trimitere la definiția produsului în cauză din Regulamentul nr. 1601/2001 astfel: „cabluri din fier sau din oțel, inclusiv cabluri închise în colac, din fier sau din oțel, dar nu din oțel inoxidabil, cu dimensiunea maximă a secțiunii transversale mai mare de 3 mm, cu sau fără accesorii”.

 Istoricul cauzei

14      European Wire Rope Importers Association (EWRIA), una dintre reclamantele din prezenta cauză, este o asociație înființată pentru reprezentarea intereselor colective ale societăților europene care își desfășoară activitățile în domeniul importului și al comerțului cu cabluri din oțel. Alte reclamante din prezenta cauză sunt membre ale EWRIA și sunt societăți de drept belgian (Câbleries namuroises SA), danez (Ropenhagen A/S), german (ESH Eisen- und Stahlhandelsgesellschaft mbH, Heko Industrieerzeugnisse GmbH, Interkabel Internationale Seil- und Kabel‑Handels GmbH), spaniol (Jose Casañ Colomar, SA) și de drept al Regatului Unit (Denwire Ltd).

15      La 12 iunie 2007, EWRIA, acționând în numele celorlalte reclamante și al câtorva societăți diferite, a introdus la Comisie o cerere de reexaminare intermediară parțială, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, a măsurilor antidumping impuse, pe de o parte, prin Regulamentul nr. 1858/2005 asupra importurilor de cabluri din oțel originare din Republica Populară Chineză, India, Africa de Sud și Ucraina și, pe de altă parte, prin Regulamentul nr. 1601/2001, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul (CE) nr. 564/2005 al Consiliului din 8 aprilie 2005 (JO L 97, p. 1, Ediție specială, 11/vol. 39, p. 175), asupra importurilor de cabluri din fier sau din oțel originare din Republica Cehă, Rusia, Thailanda și Turcia (denumită în continuare „cerere de reexaminare”).

16      Cererea de reexaminare viza redefinirea domeniului de aplicare al produselor care fac obiectul măsurilor antidumping în cauză, și anume cablurile din fier și din oțel (denumite în continuare, împreună, „cablurile din oțel”). În opinia EWRIA, începând cu prima introducere a măsurilor antidumping în cauză, situația s‑a schimbat semnificativ, în sensul că s‑ar justifica o schimbare a definiției produsului în cauză, pentru următoarele motivele:

–        definiția produsului în cauză din măsurile antidumping respective ar fi contrare normelor comunitare aplicabile sârmelor din oțel (EN 10264) și cablurilor din oțel (EN 12385), care ar face distincție în mod oficial între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale;

–        operatorii care intervin în prezent pe piață nu ar mai considera cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale ca reprezentând un singur produs, ci produse distincte;

–        după instituirea măsurilor antidumping în cauză, producția de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate ar fi devenit auxiliară, întrucât producătorii comunitari de cabluri din oțel ar fabrica în prezent în marea lor majoritate cabluri pentru utilizări speciale;

–        condițiile care predomină pe piața comunitară a cablurilor din oțel s‑ar fi schimbat, întrucât nu ar mai exista concurență semnificativă între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale, iar importurile de cabluri pentru utilizări generale nu ar mai aduce prejudicii producătorilor comunitari de cabluri din oțel.

17      În cererea de reexaminare, EWRIA a propus împărțirea definiției produsului în cauză în două grupe, și anume, pe de o parte, cablurile pentru utilizări generale și, pe de altă parte, cablurile de înaltă performanță sau pentru utilizări speciale. Cablurile pentru utilizări speciale ar fi supuse în continuare măsurilor antidumping, în timp ce cablurile pentru utilizări generale ar fi excluse din domeniul de aplicare al acestor măsuri.

18      Prin scrisoarea din 8 aprilie 2008, ca urmare a unei întâlniri cu EWRIA, Comisia a informat‑o pe aceasta în legătură cu următoarele:

„Astfel cum s‑a stabilit în cadrul întâlnirii din 8 aprilie 2008, consemnăm că intenționați să vă completați observațiile din 12 iunie 2007 cu elemente de probă referitoare la prejudiciu și/sau la dumping.

În așteptarea informațiilor complementare, rămânem la dispoziția dumneavoastră pentru a vă răspunde la toate întrebările suplimentare pe care le‑ați putea adresa cu privire la acest subiect.”

19      Prin scrisoarea din 30 aprilie 2008, EWRIA a răspuns Comisiei astfel:

„În cauza menționată, se face referire la discuția noastră din 8 aprilie 2008 și la scrisoarea dumneavoastră din aceeași zi.

Având în vedere cererea noastră de reexaminare intermediară din 12 iunie 2007, vă rugăm să aveți în vedere că nu intenționăm să completăm aceste observații. Din punctul nostru de vedere, cererea conține suficiente elemente de probă privind «schimbarea împrejurărilor» referitoare la definiția produselor în cauză de la adoptarea primului regulament antidumping privind cablurile din oțel din 1999. În plus, cererea a făcut obiectul unei discuții aprofundate cu domnul [P.-C.] și cu doamna [C.-N.], care ne‑au informat că, în opinia lor, șansele privind o reexaminare intermediară a definiției produselor calificate drept cabluri din oțel erau «promițătoare».

Vă solicităm, așadar, să admiteți cererea noastră și să inițiați fără întârziere o reexaminare intermediară privind definiția produselor calificate drept cabluri din oțel. Cu toate acestea, vă rugăm să observați că, în situația în care hotărâți respingerea cererii noastre, această decizie ar putea face obiectul unei căi de atac jurisdicționale.”

20      Prin scrisoarea din 4 iulie 2008 (denumită în continuare „scrisoarea în litigiu”), Comisia a informat EWRIA cu privire la următoarele:

„Fac referire la diferitele schimburi de păreri pe care le‑ați avut cu echipa mea și cu mine însumi în ceea ce privește problema dacă era posibilă deschiderea unei reexaminări parțiale referitoare la măsurile menționate anterior în ceea ce privește cablurile din oțel în scopul excluderii cablurilor pentru utilizări generale din definiția produselor în cauză.

Rezultă din scrisoarea dumneavoastră din 30 aprilie că nu intenționați să furnizați, în susținerea cererii pe care ați formulat‑o în legătură cu definiția produselor, elemente de probă suplimentare, altele decât informațiile și dovezile pe care le‑ați furnizat înaintea acestei date.

Vă informăm cu regret că, în temeiul informațiilor pe care le‑ați prezentat până în prezent, nu este posibil să se conchidă în sensul că este necesară inițierea unei reexaminări parțiale în vederea excluderii cablurilor pentru utilizări generale din cadrul definiției produselor în cauză. Aceasta se justifică, în principal, prin lipsa probelor suficiente privind faptul că cele două tipuri de produse vizate de măsuri, cablurile pentru utilizări generale și cablurile pentru utilizări speciale, nu au aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice.

Observațiile dumneavoastră se întemeiază pe un anumit număr de elemente, în speță pe lubrifianți, pe fibre intercalate din plastic, pe grade de rotație și pe anumite caracteristici ale sârmelor, care contribuiau la diferențierea numeroaselor tipuri de cabluri din oțel. Totuși, acest lucru nu este suficient, din moment ce toate cablurile au aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice.

În această privință, se consideră că, referitor la cablurile din oțel, acestea sunt alcătuite, în principal, din trei elemente: sârma din oțel din care se compun toroanele, aceste toroane înfășurate în jurul inimii și inima însăși. Elaborarea acestora diferă în funcție de constrângerile fizice referitoare la utilizarea urmărită. În această privință, trebuie să se observe de la început că, deși există o gamă variată de tipuri de cabluri din oțel care prezintă anumite diferențe fizice și tehnice, toate au aceleași caracteristici fizice esențiale (cablurile sunt alcătuite din toroane de sârme din oțel înfășurate în jurul unei inimi) și aceleași caracteristici tehnice esențiale (toate au un anumit număr de sârme într‑un toron, un anumit număr de toroane într‑un cablu, un anumit diametru și o anumită structură). Cu toate că produsele din grupele inferioare și cele superioare nu sunt substituibile, sunt însă substituibile produsele din grupele învecinate. Prin urmare, concluzionăm că, într‑o anumită măsură, diferitele grupe se suprapun și există un anumit grad de concurență între acestea. Mai mult, chiar în cadrul aceluiași grup, produsele pot fi destinate unor utilizări diferite.

În plus, se pare că în anumite grupe învecinate cablurile din oțel standard se află în concurență cu cablurile din oțel speciale, întrucât pot fi folosite în aceleași scopuri și, prin urmare, par a fi substituibile.

Desigur, dacă dispuneți de noi informații care, în opinia dumneavoastră, ar putea determina reconsiderarea acestei poziții, aveți oricând posibilitatea să le furnizați.

Rămânem la dispoziția dumneavoastră pentru a vă răspunde la toate întrebările suplimentare pe care le‑ați putea adresa cu privire la acest subiect.”

 Procedura și concluziile părților

21      Prin cererea introductivă depusă la grefa Tribunalului la 4 septembrie 2008, reclamantele au introdus prezenta acțiune.

22      Reclamantele solicită Tribunalului:

–        declararea admisibilității acțiunii;

–        anularea deciziei Comisiei din 4 iulie 2008 prin care aceasta a respins cererea reclamantelor de reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping privind cablurile din oțel pentru a modifica domeniul de aplicare al măsurilor și pentru a exclude cablurile pentru utilizări generale din definiția produsului în cauză;

–        obligarea Comisiei de a iniția o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping aplicabile importurilor de cabluri din oțel pentru a modifica domeniul de aplicare al măsurilor și pentru a exclude cablurile pentru utilizări generale din definiția produsului în cauză;

–        obligarea Comisiei la plata cheltuielilor de judecată.

23      Comisia solicită Tribunalului:

–        respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau, cu titlu subsidiar, ca nefondată;

–        obligarea reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată.

24      Pledoariile părților și răspunsurile acestora la întrebările adresate de Tribunal au fost ascultate în ședința din 18 martie 2010.

 În drept

A –  Cu privire la admisibilitate

1.     Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea deciziei Comisiei din 4 iulie 2008 de a nu iniția o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping referitoare la cablurile din oțel

a)     Argumentele părților

25      Comisia susține că acest capăt de cerere este inadmisibil. Scrisoarea în litigiu nu ar constitui o decizie în sensul articolului 230 CE, având în vedere că aceasta nu ar produce efecte juridice definitive pentru reclamante. Spre deosebire de scrisoarea calificată drept decizie în cauza în care s‑a pronunțat Hotărârea Curții din 17 iulie 2008, Athinaïki Techniki/Comisia (C‑521/06 P, Rep., p. I‑5829), scrisoarea în litigiu nu ar urmări să modifice în mod distinct situația juridică a reclamantelor.

26      În primul rând, făcând referire la modul de redactare a scrisorii în litigiu, Comisia subliniază că aceasta nu a stabilit un „refuz definitiv și ireversibil” în ceea ce privește posibilitatea de a efectua o reexaminare intermediară. Scrisoarea în litigiu ar reprezenta poziția adoptată de serviciile sale „în temeiul informațiilor [...] prezentate până în prezent”. Șeful de unitate și echipa sa ar fi considerat, cu titlu provizoriu, că reclamantele nu furnizaseră încă suficiente probe pentru a justifica inițierea unei reexaminări intermediare, însă nu au intenționat să excludă total posibilitatea inițierii unei reexaminări. Scrisoarea în litigiu ar lăsa în mod explicit posibilitatea EWRIA de a furniza noi informații ce ar fi putut convinge Comisia că s‑ar impune efectuarea unei reexaminări intermediare. În această privință, Comisia insistă cu privire la faptul că, în prezenta cauză, aceasta nu a închis dosarul. Pentru aceste motive, scrisoarea în litigiu nu ar putea fi comparată cu scrisoarea calificată drept decizie în Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, ci ar prezenta similitudini, mai curând, cu scrisoarea trimisă înaintea acesteia din urmă, prin care se sublinia că reclamanta din acea cauză avea posibilitatea să furnizeze informații suplimentare. Dacă reclamantele din prezenta cauză ar fi trimis o altă scrisoare sau dacă ar fi dat explicații suplimentare privind motivele pe care se întemeia cererea de reexaminare formulată de ele și motivul pentru care apreciau că ar fi fost necesară o reconsiderare a poziției Comisiei, aceasta ar fi procedat astfel, fără ca reclamantele să fie nevoite să introducă o nouă cerere.

27      În al doilea rând, făcând referire la identitatea autorului scrisorii în litigiu, Comisia susține că aceasta constituie o simplă scrisoare din partea serviciilor sale, iar nu o scrisoare ce emană de la Comisia însăși, în înțelesul Ordonanței Tribunalului din 14 mai 2009, US Steel Košice/Comisia (T‑22/07, Rep., p. II‑61, punctul 42). Șeful de unitate care ar fi semnat scrisoarea ar face referire la diferite schimburi de păreri pe care reclamantele le‑au avut „cu echipa [sa] și cu [acesta] însuși”, în timp ce pronumele „noi” [subînțeles], care se referă la șeful de unitate în cauză și la echipa sa, ar fi folosit în restul textului. Aceste elemente ar indica faptul că scrisoarea în litigiu nu constituie o decizie în sensul articolului 230 CE.

28      În consecință și spre deosebire de împrejurările cauzei în care s‑a pronunțat Ordonanța Tribunalului din 4 mai 1998, BEUC/Comisia (T‑84/97, Rec., p. II‑795, punctul 48), scrisoarea în litigiu nu ar constitui o „apreciere clară și definitivă” a cererii de reexaminare.

29      Reclamantele apreciază că scrisoarea în litigiu constituie o decizie în înțelesul articolului 230 CE, conform criteriilor menționate în Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus.

b)     Aprecierea Tribunalului

30      Cu titlu introductiv, trebuie să se arate că din cererea introductivă rezultă că acțiunea are ca obiect anularea „deciziei Comisiei din 4 iulie 2008, prin care aceasta a respins cererea reclamantelor privind inițierea reexaminării intermediare parțiale a măsurilor antidumping aplicabile cablurilor din oțel, în scopul adaptării domeniului de aplicare al măsurilor și de a exclude cablurile pentru utilizări generale din definiția produsului în cauză” (denumită în continuare „actul atacat”).

31      Potrivit unei jurisprudențe constante, acțiunea în anulare în sensul articolului 230 CE este disponibilă în privința tuturor actelor adoptate de instituții, indiferent de natura sau de forma acestora, care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură a afecta interesele reclamantului, modificând în mod distinct situația sa juridică (Hotărârea Curții din 11 noiembrie 1981, IBM/Comisia, 60/81, Rec., p. 2639, punctul 9, Hotărârea din 6 aprilie 2000, Spania/Comisia, C‑443/97, Rec., p. I‑2415, punctul 27, Hotărârea din 12 septembrie 2006, Reynolds Tobacco și alții/Comisia, C‑131/03 P, Rec., p. I‑7795, punctul 54, și Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 29).

32      Dintr‑o jurisprudență consacrată privind admisibilitatea acțiunilor în anulare reiese de asemenea că trebuie examinată substanța însăși a actelor atacate, precum și intenția autorilor lor pentru a califica aceste acte. În această privință, constituie în principiu acte atacabile măsurile care stabilesc definitiv poziția Comisiei la sfârșitul unei proceduri administrative și care urmăresc să producă efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantului, cu excluderea măsurilor intermediare al căror obiectiv este de a pregăti decizia finală, care nu au astfel de efecte (Hotărârea Curții IBM/Comisia, punctul 31 de mai sus, punctele 9 și 10, Hotărârea din 16 iunie 1994, SFEI și alții/Comisia, C‑39/93 P, Rec., p. I‑2681, punctele 27-33, Hotărârea din 22 iunie 2000, Țările de Jos/Comisia, C‑147/96, Rec., p. I‑4723, punctele 26 și 27, Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 42, și Hotărârea din 26 ianuarie 2010, Internationaler Hilfsfonds/Comisia, C‑362/08 P, Rep., p. I-669, punctul 52).

33      În schimb, forma în care se adoptă un act sau o decizie este, în principiu, lipsită de relevanță pentru admisibilitatea unei acțiuni în anulare (Hotărârea Curții IBM/Comisia, punctul 31 de mai sus, punctul 9, Hotărârea din 7 iulie 2005, Le Pen/Parlamentul European, C‑208/03 P, Rec., p. I‑6051, punctul 46, și Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 43). În caz contrar, Comisia s‑ar putea sustrage controlului instanței Uniunii prin simpla nerespectare a unor asemenea cerințe formale. Or, din jurisprudență reiese că, întrucât Uniunea Europeană este o comunitate de drept în care instituțiile sale sunt supuse controlului conformității actelor lor cu tratatul, normele procedurale aplicabile acțiunilor cu care este sesizată instanța Uniunii trebuie să fie interpretate în cea mai mare măsură posibilă astfel încât aceste norme să contribuie la punerea în aplicare a obiectivului constând în garantarea unei protecții jurisdicționale efective a drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii (Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctele 44 și 45; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Curții din 25 iulie 2002, Unión de Pequeños Agricultores/Consiliul, C‑50/00 P, Rec., p. I‑6677, punctele 38 și 39, și Hotărârea din 18 ianuarie 2007, PKK și KNK/Consiliul, C‑229/05 P, Rep., p. I‑439, punctul 109).

34      Rezultă că, pentru a determina dacă actul atacat constituie o decizie în sensul articolului 230 CE, trebuie să se verifice dacă, ținând cont de esența acestuia, de intenția Comisiei și de contextul în care a intervenit (a se vedea în acest sens Hotărârea Internationaler Hilfsfonds/Comisia, punctul 32 de mai sus, punctul 58), această instituție a stabilit în mod definitiv prin actul examinat poziția sa cu privire la cererea de reexaminare.

35      Trebuie să se constate, de la început, că scrisoarea în litigiu a fost trimisă ca răspuns la scrisoarea EWRIA din 30 aprilie 2008 prin care aceasta a informat Comisia cu privire la intenția sa de a nu completa cererea de reexaminare, întrucât aceasta ar conține suficiente elemente de probă, și cu privire la intenția sa de a formula, în caz de respingere a cererii sale, o cale de atac la instanța Uniunii. În continuare, conținutul scrisorii în litigiu potrivit căreia „[v]ă informăm cu regret că, în temeiul informațiilor pe care le‑ați prezentat până în prezent, nu este posibil să se conchidă în sensul că este necesară inițierea unei reexaminări parțiale în vederea excluderii cablurilor pentru utilizări generale din cadrul definiției produselor în cauză”, arată că, în speță, Comisia a decis să respingă cererea de reexaminare. În aceste împrejurări, Comisia a arătat totodată reclamantelor motivele pentru care a hotărât să nu inițieze reexaminarea și a precizat că „[a]cest fapt se justific[a], în principal, prin lipsa probelor suficiente privind împrejurarea că cele două tipuri de produse vizate de măsuri, cablurile pentru utilizări generale și cablurile pentru utilizări speciale, nu au aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice”. În sfârșit, deși Comisia a declarat, desigur, în finalul scrisorii în litigiu, că reclamantele ar mai avea posibilitatea să furnizeze noi informații ce ar putea determina „o reconsiderare a acestei poziții”, trebuie să se sublinieze că, în cauză, Comisia a fost informată clar în legătură cu faptul că cererea de reexaminare era finală și că aceasta nu ar fi completată cu nicio altă probă.

36      Având în vedere considerațiile de mai sus, este evident că a fost adoptată o decizie cu privire la această cerere și că, în situația furnizării de noi informații, ar putea fi luată o nouă decizie ce ar lua în considerare informațiile menționate.

37      În plus, trebuie amintit că, potrivit articolului 11 alineatul (3) al doilea paragraf din regulamentul de bază [devenit articolul 11 alineatul (3) al doilea paragraf din Regulamentul nr. 1225/2009], se efectuează o reexaminare intermediară atunci când cererea conține suficiente elemente de probă care dovedesc că menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul și/sau continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi eliminată sau modificată ori că măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului. Spre deosebire de situația în care Comisia decide, după consultarea comitetului consultativ conform articolului 11 alineatul (6) din regulamentul de bază, să efectueze o reexaminare intermediară (a se vedea în acest sens Ordonanța Tribunalului din 14 martie 1996, Dysan Magnetics și Review Magnetics/Comisia, T‑134/95, Rec., p. II‑181, punctul 23, și Ordonanța din 25 mai 1998, Broome & Wellington/Comisia, T‑267/97, Rec., p. II‑2191, punctul 29), refuzul de a iniția o astfel de reexaminare în lipsa probelor suficiente nu constituie o măsură preliminară sau pregătitoare, întrucât nu va fi urmat de niciun alt act care să poată fi atacat cu acțiune în anulare (a se vedea în acest sens Hotărârea SFEI și alții/Comisia, punctul 32 de mai sus, punctul 28, și Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 54).

38      Nu este relevant în această privință ca reclamantele să poată furniza în continuare Comisiei informații suplimentare ce ar putea să o determine să își revadă poziția (a se vedea în acest sens Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 55).

39      Desigur, astfel cum a afirmat Comisia în cadrul ședinței, nu a fost adoptată nicio decizie formală ca urmare a cererii de reexaminare. Cu toate acestea, întrucât articolul 5 alineatul (7) din regulamentul de bază, care se aplică de asemenea reexaminărilor intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (5) din regulamentul menționat, prevede că o cerere de deschidere a unei anchete este respinsă atunci când elementele de probă privind dumpingul sau prejudiciul sunt insuficiente pentru a justifica declanșarea procedurilor și întrucât articolul 5 alineatul (9) din același regulament precizează că, „[î]n cazul în care elementele de probă sunt insuficiente, reclamantul trebuie înștiințat”, trebuie să se considere că, prin intermediul scrisorii în litigiu, Comisia a informat reclamantele în legătură cu decizia acesteia de a respinge cererea de reexaminare.

40      Având în vedere considerațiile de la punctul 35 de mai sus și decizia Comisiei de a nu admite cererea de reexaminare, trebuie să se considere că, în ipoteza în care reclamantele ar fi furnizat ulterior informații suplimentare, Comisia ar fi fost nevoită, eventual, să adopte o nouă decizie, ținând seama de aceste noi informații, cu privire la problema dacă trebuie inițiată o reexaminare intermediară, având în vedere probele pe care le deține. În schimb, furnizarea informațiilor menționate nu prezintă nicio relevanță cu privire la faptul că prima cerere de reexaminare era deja respinsă (a se vedea în acest sens Hotărârea Athinaïki Techniki/Comisia, punctul 25 de mai sus, punctul 57).

41      Rezultă că actul atacat constituie, atât în lumina esenței sale, cât și a contextului în care a intervenit și a intenției Comisiei, un refuz definitiv din partea Comisiei de a efectua o reexaminare intermediară parțială. Actul atacat trebuie, așadar, să fie calificat drept decizie în sensul articolului 230 CE.

42      Natura acestei decizii nu poate fi pusă la îndoială prin simpla împrejurare că această apreciere ar emana doar de la serviciile Comisiei, iar nu de la Comisia însăși (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 18 mai 1994, BEUC și NCC/Comisia, T‑37/92, Rec., p. II‑285, punctul 38, și Hotărârea BEUC/Comisia, punctul 28 de mai sus, punctul 48).

43      Întrucât prin această decizie s‑a respins cererea de inițiere a unei anchete în scopul determinării necesității de a menține măsurile antidumping în cauză pentru motivul unei pretinse schimbări a împrejurărilor în cadrul unei proceduri de reexaminare intermediare prevăzute la articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, aceasta a produs efecte juridice obligatorii de natură să afecteze interesele reclamantelor și constituie un act atacabil, potrivit articolului 230 CE.

2.     Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere privind obligarea Comisiei de a efectua o reexaminare intermediară parțială

a)     Argumentele părților

44      Comisia susține că acest capăt de cerere este inadmisibil. Potrivit articolului 233 CE și jurisprudenței, Tribunalul nu ar avea competența să îi adreseze somații în ceea ce privește modul în care aceasta trebuie să execute o hotărâre adoptată în cadrul unei acțiuni în anulare.

b)     Aprecierea Tribunalului

45      Trebuie amintit că, în cadrul unei acțiuni în anulare întemeiate pe articolul 230 CE, competența instanței Uniunii este limitată la controlul legalității actului atacat și că, în temeiul unei jurisprudențe constante, Tribunalul nu poate, în exercitarea competențelor sale, să adreseze o somație instituțiilor Uniunii sau să se substituie acestora (Hotărârea Curții din 5 iulie 1995, Parlamentul European/Consiliul, C‑21/94, Rec., p. I‑1827, punctul 33, și Hotărârea din 8 iulie 1999, DSM/Comisia, C‑5/93 P, Rec., p. I‑4695, punctul 36, Hotărârea Tribunalului din 24 februarie 2000, ADT Projekt/Comisia, T‑145/98, Rec., p. II‑387, punctul 83). În cazul anulării actului atacat, instituției în cauză îi revine obligația, în temeiul articolului 233 CE, de a lua măsurile necesare pentru executarea hotărârii de anulare (Hotărârea Curții din 24 iunie 1986, AKZO Chemie și AKZO Chemie UK/Comisia, 53/85, Rec., p. 1965, punctul 23, și Hotărârea ADT Projekt/Comisia, citată anterior, punctul 84).

46      Rezultă că cererea reclamantelor prin care se solicită Tribunalului obligarea Comisiei de a efectua o reexaminare intermediară parțială trebuie respinsă ca inadmisibilă.

3.     Cu privire la admisibilitatea motivelor invocate de reclamante

a)     Argumentele părților

47      În ceea ce privește primul motiv, Comisia subliniază că, în loc să își expună argumentele în cuprinsul cererii introductive, reclamantele au făcut referire, în esență, la argumentele formulate în cererea de reexaminare. Comisia concluzionează în această privință că primul motiv, precum și celelalte motive invocate de reclamante care prezintă aceleași nereguli sunt inadmisibile, întrucât nu au fost prezentate în chiar textul cererii introductive.

b)     Aprecierea Tribunalului

48      Trebuie amintit că din articolul 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură al Tribunalului rezultă că orice cerere de sesizare a instanței trebuie să indice obiectul litigiului și expunerea sumară a motivelor invocate. Aceste mențiuni trebuie să fie suficient de clare și de precise pentru a permite pârâtului să își pregătească apărarea, iar Tribunalului, să se pronunțe asupra acțiunii, dacă este cazul, fără să se bazeze pe alte informații. În vederea garantării securității juridice și a bunei administrări a justiției, este necesar, pentru ca o acțiune să fie admisibilă, ca elementele esențiale de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază să rezulte, cel puțin în mod sumar, dar coerent și comprehensibil, din chiar textul cererii introductive (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 3 februarie 2005, Chiquita Brands și alții/Comisia, T‑19/01, Rec., p. II‑315, punctul 64 și jurisprudența citată).

49      În această privință, deși textul cererii introductive poate fi susținut și completat prin trimiteri la pasaje determinate din înscrisurile anexate acesteia, o trimitere globală la alte înscrisuri, chiar anexate cererii introductive, nu poate suplini absența elementelor esențiale care trebuie să fie expuse în cererea introductivă privind argumentarea în drept (Hotărârea Tribunalului din 14 decembrie 2005, Honeywell/Comisia, T‑209/01, Rec., p. II‑5527, punctul 57, și Hotărârea din 17 septembrie 2007, Microsoft/Comisia, T‑201/04, Rep., p. II‑3601, punctul 94). În plus, nu intră în competența Tribunalului să caute și să identifice în anexe motivele și argumentele ce ar putea fi considerate temei al acțiunii, anexele având o funcție pur probatorie și de susținere a cererii (Hotărârea Tribunalului din 7 noiembrie 1997, Cipeke/Comisia, T‑84/96, Rec., p. II‑2081, punctul 34, Hotărârea din 21 martie 2002, Joynson/Comisia, T‑231/99, Rec., p. II‑2085, punctul 154, și Hotărârea Honeywell/Comisia, citată anterior, punctul 57). Cererea introductivă trebuie, prin urmare, să clarifice în ce constă motivul pe care se întemeiază acțiunea, astfel încât simpla enunțare abstractă a acestuia nu îndeplinește cerințele prevăzute de Regulamentul de procedură (Hotărârea Tribunalului din 12 ianuarie 1995, Viho/Comisia, T‑102/92, Rec., p. II‑17, punctul 68, și Hotărârea Tribunalului din 22 noiembrie 2006, Italia/Comisia, T‑282/04, nepublicată în Repertoriu, punctul 60).

50      Trebuie să se constate că motivele invocate de reclamante îndeplinesc cerințele menționate anterior.

51      În primul rând, nu există nicio îndoială că rezultă în mod expres din cererea introductivă că prezenta acțiune urmărește să se recunoască încălcarea articolului 1 alineatul (4), a articolului 11 alineatul (3) și a articolului 21 din regulamentul de bază, pretins realizată prin refuzul Comisiei de a efectua o reexaminare intermediară a măsurilor antidumping în cauză. De asemenea, aceasta urmărește să se constate încălcarea de către Comisie a principiului încrederii legitime.

52      În al doilea rând, deși reclamantele fac referire în repetate rânduri, în cadrul fiecărui motiv, la cererea de reexaminare anexată cererii lor introductive, în cererea lor introductivă, acestea au expus de asemenea principalele argumente invocate în susținerea acțiunii lor. În ceea ce privește primul motiv, întemeiat pe schimbările împrejurărilor privind definirea produselor în cauză, producția comunitară și prejudiciul, reclamantele subliniază de la început, la punctele 28-35 din cererea introductivă, că definiția inițială a produsului a devenit caducă, din cauza noilor împrejurări legate de anumite progrese tehnice și tehnologice. În continuare, la punctele 36-41 din cererea introductivă, reclamantele subliniază că producția comunitară de cabluri pentru utilizări generale este pe cale de a fi suprimată sau a încetat deja să existe. În sfârșit, la punctele 42-45 din cererea introductivă, acestea apreciază că ar fi puțin probabilă producerea în continuare sau reapariția prejudiciului dacă importurile unei anumite subcategorii de cabluri pentru utilizări generale ar fi excluse din domeniul de aplicare al măsurilor. În ceea ce privește al doilea motiv, întemeiat pe o încălcare a principiului încrederii legitime, reclamantele menționează, la punctele 12-15 și 46-50 din cererea introductivă, elementele ce ar putea să le determine să aibă încredere legitimă în ceea ce privește inițierea unei reexaminări intermediare a măsurilor antidumping. Referitor la al treilea motiv, reclamantele au expus, la punctele 51-55 din cererea introductivă, motivele pentru care, în opinia lor, Comisia a săvârșit o încălcare a articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază prin faptul că s‑a întemeiat pe o definiție foarte largă a produsului în cauză.

53      Astfel, prezentarea argumentelor reclamantelor care figurează în cererea introductivă permite Comisiei să se apere și Tribunalului să își efectueze controlul. Rezultă că excepția de inadmisibilitate a motivelor reclamantelor ridicată de Comisie trebuie respinsă.

B –  Cu privire la fond

54      În susținerea acțiunii, reclamantele invocă trei motive, întemeiate, în primul rând, pe o încălcare a articolului 11 alineatul (3) și a articolului 21 din regulamentul de bază, în al doilea rând, pe o încălcare a principiului încrederii legitime și, în al treilea rând, pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

1.     Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 11 alineatul (3) și a articolului 21 din regulamentul de bază

55      Reclamantele susțin că, în speță, Comisia a încălcat articolul 11 alineatul (3) și articolul 21 din regulamentul de bază prin faptul că a refuzat să inițieze o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping în cauză, deși avea această obligație având în vedere elementele de probă suficiente, cuprinse în cererea de reexaminare, privind schimbarea împrejurărilor în ceea ce privește definiția produselor, producția comunitară și prejudiciul.

56      Astfel, acest motiv cuprinde trei aspecte. În cadrul primului aspect, reclamantele subliniază că definiția inițială a produsului a devenit caducă, din cauza noilor împrejurări legate de anumite progrese tehnice și tehnologice. În cadrul celui de al doilea aspect, acestea susțin că producția comunitară de cabluri pentru utilizări generale este pe cale de dispariție sau a încetat deja să existe. În sfârșit, în cadrul celui de al treilea aspect, acestea arată că ar fi puțin probabil ca prejudiciul să se producă în continuare sau să reapară dacă importurile unei anumite subcategorii de produs în cauză ar fi excluse din domeniul de aplicare al măsurilor.

a)     Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor privind definiția produsului în cauză

 Argumentele părților

57      Referindu‑se la practica decizională a Comisiei, reclamantele subliniază că schimbarea împrejurărilor care justifică o reexaminare intermediară se poate referi nu numai la dumping și/sau la prejudiciu, ci și la definiția produsului în cauză. În această privință, reclamantele susțin că a avut loc o schimbare a împrejurărilor privind cablurile din oțel care justifică o adaptare a definiției produsului în cauză conținută în măsurile antidumping în cauză.

58      Desigur, Comisia ar dispune de o putere largă de apreciere pentru definirea produselor în cauză în cadrul măsurilor de protecție comercială. Cu toate acestea, ea ar fi fost obligată să inițieze o reexaminare intermediară, potrivit articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, ținând seama de faptul că cererea lor conținea elemente de probă suficiente privind schimbarea împrejurărilor tehnice și economice în raport cu definiția produsului în cauză. Hotărârile citate de Comisie, care justifică puterea sa largă de apreciere în ceea ce privește măsurile de protecție comercială (Hotărârea Tribunalului din 25 septembrie 1997, Shanghai Bicycle/Consiliul, T‑170/94, Rec., p. II‑1383, punctele 61-71, și Hotărârea din 17 decembrie 2008, HEG și Graphite India/Consiliul, T‑462/04, Rep., p. II‑3685, punctul 68) nu ar fi relevante pentru soluționarea prezentei cauze, întrucât acestea ar privi anularea unei măsuri antidumping în sine, iar nu decizia de a nu deschide o reexaminare intermediară.

59      În opinia reclamantelor, inițierea unei reexaminări intermediare nu este necesară numai în situația în care o adaptare a măsurilor existente pare inevitabilă, ci și în situația în care sunt prezentate elemente de probă suficiente privind schimbarea anumitor împrejurări tehnice și economice și în care, ținând seama de aceste schimbări, o adaptare a măsurilor existente se dovedește a fi necesară.

60      Având în vedere probele care au fost prezentate în susținerea cererii lor, Comisia ar fi trebuit, cel puțin, să inițieze o reexaminare intermediară pentru a fi în măsură să adopte o decizie cu privire la eventuala adaptare a definiției produsului în cauză. Cu toate acestea, Comisia ar fi decis, fără a iniția o reexaminare intermediară, că nu era necesară o adaptare a definiției măsurilor antidumping, încălcând articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

61      Astfel, reclamantele ar fi dovedit, în cererea de reexaminare, că definiția produsului ce corespunde cablurilor din oțel se schimbase de la instituirea măsurilor antidumping, în ceea ce privește aceste cabluri.

62      În primul rând, distincția dintre cablurile pentru utilizări generale și speciale ar fi fost consacrată la 12 noiembrie 2001 de Comitetul European de Standardizare (CEN) în cadrul standardului european EN 12385. Cablurile pentru utilizări generale pentru „aplicații generale de ridicat” ar trebui regrupate în Partea 4 a acestui standard, în timp ce cablurile pentru utilizări speciale ar trebui regrupate în Părțile 5-10 ale standardului menționat. CEN ar fi confirmat în 2002 această distincție între standardul EN 10264 referitor la cerințele aplicabile sârmelor din oțel pentru cabluri, în cadrul căreia ar face distincție între „sârme [...] pentru cabluri pentru utilizări curente”, în Partea 2 a acestui standard și „sârme [...] pentru solicitări puternice” în Partea 3 a standardului menționat.

63      În această privință, în Regulamentul (CE) nr. 1742/2000 din 4 august 2000 de instituire a unei taxe antidumping provizorii asupra importurilor de anumite tipuri de polietilenă tereftalată (PET) originare din India, Indonezia, Malaysia, Republica Coreea, Taiwan și Thailanda (JO L 199, p. 48), Comisia ar fi confirmat că standardizarea ar reprezenta un criteriu cu o relevanță deosebită pentru definiția produselor în cauză.

64      În opinia reclamantelor, schimbarea intervenită în standardizare ar impune adaptarea domeniului de aplicare al măsurilor antidumping în cauză și diferențierea cablurilor pentru utilizări generale de cablurile pentru utilizări speciale. Astfel, Comisia ar fi trebuit să efectueze o anchetă mai aprofundată referitor la acest subiect, în cadrul unei reexaminări intermediare, în special în ceea ce privește exemplele specifice și exhaustive pe care reclamantele le‑ar fi dat în cererea lor. Comisia nu ar fi luat însă în considerare aceste exemple, ci ar fi făcut trimitere doar la argumentul său obișnuit potrivit căruia cablurile din oțel au aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice și sunt alcătuite, în principal, din trei elemente: sârma din oțel din care se compun toroanele, aceste toroane înfășurate în jurul inimii și inima însăși. Acest argument superficial nu ar avea nicio legătură cu realitatea tehnică actuală ce ar fi fost dezvăluită prin descrieri complexe și voluminoase, conținute în standardele EN 12385 și EN 10264. În plus, definiția produsului în cauză nu ar putea fi perfecționată, întrucât, din cauza constrângerilor tehnice, toate cablurile din oțel ar fi alcătuite din cele trei elemente amintite mai sus. În consecință, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază prin faptul că a ignorat modificările prevăzute de standardele menționate anterior și că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară.

65      În al doilea rând, reclamantele pretind că au furnizat, în cererea de reexaminare, probe privind o schimbare a percepției pieței. Spre deosebire de practica anterioară, operatorii care intervin pe piața cablurilor din oțel ar face distincție în prezent între cablurile pentru utilizări generale și cablurile pentru utilizări speciale.

66      Primo, reclamantele ar fi dovedit că producătorii comunitari ar diferenția aceste tipuri de cabluri pe site‑urile lor internet, în reclame și în cataloage, în care aceștia din urmă și‑ar pune în evidență capacitatea de a produce cabluri pentru utilizări speciale la comandă.

67      Secundo, reclamantele ar fi dovedit, în cererea de reexaminare, că distincția dintre cablurile pentru utilizări speciale și cablurile pentru utilizări generale se întemeiază pe caracteristici fizice și tehnice. Astfel, referirea Comisiei la caracteristicile esențiale ale cablurilor din oțel nu ar fi relevantă pentru a combate argumentul reclamantelor potrivit căruia cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale sunt considerate produse diferite potrivit percepției pieței.

68      Mai întâi, cablurile pentru utilizări speciale nu ar prezenta numai cele trei elemente esențiale ale cablurilor pentru utilizări generale, ci și elemente suplimentare (precum „inserțiile” din material plastic și/sau straturile din plastic, toroanele suplimentare de umplere, lubrifianții speciali și toroanele compacte) care permit utilizarea acestora pentru aplicații cu solicitări puternice și pentru care există constrângeri importante privind securitatea.

69      În continuare, toroanele de cabluri pentru utilizări speciale ar fi fost supuse unui tratament special care permite cablurilor menționate să prezinte, printre altele, dincolo de o flexibilitate sporită, o rezistență mult mai ridicată la rupere, precum și la erodare și coroziune față de cablurile pentru utilizări generale.

70      Pe de altă parte, cablurile pentru utilizări speciale ar prezenta o rezistență excepțională la răsucire, mult superioară celei a cablurilor pentru utilizări generale, astfel încât acestea să poată fi utilizate pentru aplicații finale specifice.

71      În sfârșit, cablurile pentru utilizări speciale ar fi vândute la prețuri semnificativ mai ridicate decât cele ale cablurilor pentru utilizări generale de același tip.

72      Reclamantele subliniază ca au dovedit, în cererea de reexaminare, existența unei linii clare de demarcație între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale cu ajutorul unei matrice care ar fi evidențiat diferențele dintre aceste cabluri din punctul de vedere al caracteristicilor lor fizice și tehnice și al utilizărilor finale și care ar putea să țină loc de linii directoare pentru redefinirea domeniului de aplicare al măsurilor în cauză.

73      Având în vedere această matrice, refuzul Comisiei de a face distincție între cablurile pentru utilizări generale și cablurile pentru utilizări speciale ar fi de neînțeles. Acesta nu s‑ar putea explica decât prin teama sa de „consecințe imprevizibile”, evocată de agenții Comisiei în cadrul întâlnirii din 8 aprilie 2008, ce rezultă din excluderea cablurilor pentru utilizări generale din domeniul de aplicare al măsurilor antidumping, ce ar implica inițierea unei noi anchete cu privire la toate măsurile antidumping în vigoare pentru cablurile din oțel. Totuși, această temere nu ar putea justifica menținerea unei definiții desuete a produsului în cauză, care nu ar mai corespunde împrejurărilor tehnice și economice ale pieței.

74      De asemenea, reclamantele subliniază că, în Regulamentul (CE) nr. 2537/1999 al Consiliului din 29 noiembrie 1999 de modificare a Regulamentelor (CEE) nr. 2861/93, (CE) nr. 2199/94, (CE) nr. 663/96 și (CE) nr. 1821/98 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite discuri magnetice (microdiscuri de 3,5 inchi) originare din Japonia, Taiwan, Republica Populară Chineză, Hong Kong, Republica Coreea, Malaysia, Mexic, Statele Unite ale Americii și Indonezia și Regulamentul (CE) nr. 1335/1999 de reinstituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de anumite discuri magnetice (microdiscuri de 3,5 inchi) originare din Indonezia, fabricate și vândute la export în Comunitate de PT Betadiskindo Binatama (JO L 307, p. 1), s‑a admis că o cerere de reexaminare ce urmărește să excludă un produs din domeniul de aplicare al măsurilor antidumping era justificată atunci când produsul respectiv și produsul în cauză prezintă diferențe evidente în ceea ce privește caracteristicile lor fizice și tehnice, utilizările lor finale și prețul lor. În cererea de reexaminare, reclamantele ar fi furnizat probe suficiente privind întrunirea criteriilor anterior menționate, astfel că exista în sarcina Comisiei obligația de a iniția o reexaminare intermediară în vederea adaptării domeniului de aplicare al măsurilor antidumping privind cablurile din oțel. Neexecutarea acestei obligații ar constitui o eroare vădită de apreciere și o încălcare a articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

75      Comisia contestă argumentele invocate de reclamante.

 Aprecierea Tribunalului

76      Reclamantele susțin că, în speță, Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază prin faptul că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară în vederea modificării definiției produsului în cauză.

77      Cu titlu preliminar, trebuie să se amintească faptul că, în domeniul măsurilor de protecție comercială, instituțiile comunitare dispun de o putere largă de apreciere, datorită complexității situațiilor economice, politice și juridice pe care acestea trebuie să le analizeze (Hotărârea Curții din 27 septembrie 2007, Ikea Wholesale, C‑351/04, Rep., p. I‑7723, punctul 40, și Hotărârea Tribunalului din 8 iulie 2008, Huvis/Consiliul, T‑221/05, nepublicată în Repertoriu, punctul 38). Situația este identică în ceea ce privește aprecierile tehnice complexe efectuate de instituțiile Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 21 noiembrie 1991, Technische Universität München, C‑269/90, Rec., p. I‑5469, punctul 13; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Microsoft/Comisia, punctul 49 de mai sus, punctele 88 și 89).

78      De asemenea, trebuie să se arate că, potrivit jurisprudenței, în domeniul menționat, controlul privind aprecierile instituțiilor efectuat de instanța Uniunii se limitează la verificarea respectării regulilor de procedură, a exactității materiale a situației de fapt reținute pentru efectuarea alegerii contestate, a absenței unei erori vădite în aprecierea acestor fapte sau a lipsei unui abuz de putere (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 28 octombrie 2004, Shanghai Teraoka Electronic/Consiliul, T‑35/01, Rec., p. II‑3663, punctele 48 și 49 și jurisprudența citată, și Hotărârea din 4 octombrie 2006, Moser Baer India/Consiliul, T‑300/03, Rec., p. II‑3911, punctul 28 și jurisprudența citată).

79      În această privință, trebuie să se considere că, având în vedere jurisprudența menționată la punctul 77 de mai sus, i se recunoaște Comisiei o putere largă de apreciere în ceea ce privește determinarea necesității de a menține măsurile antidumping în cadrul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, precum și în scopul stabilirii dacă o cerere de reexaminare intermediară cuprinde elemente de probă suficiente privind necesitatea unei astfel de reexaminări.

80      Trebuie să se examineze în lumina acestor considerații dacă s‑a săvârșit de către Comisie o eroare vădită de apreciere prin faptul că a refuzat să inițieze o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping în cauză, având în vedere elementele de probă cuprinse în cererea de reexaminare.

81      În ceea ce privește argumentul întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor referitoare la definiția produsului în cauză, trebuie amintit că regulamentul de bază nici nu precizează modul în care trebuie să se definească produsul sau gama de produse care pot face obiectul unei anchete de dumping, nici nu impune o clasificare detaliată (a se vedea în acest sens Hotărârea Shanghai Bicycle/Consiliul, punctul 58 de mai sus, punctul 61).

82      Pentru a defini produsul în cauză, instituțiile pot ține seama de mai mulți factori precum caracteristicile fizice, tehnice și chimice ale produselor, utilizarea acestora, interschimbabilitatea, percepția avută de consumator, canalele de distribuție, procesul de fabricație, costurile de producție și calitatea [a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 4 martie 2010, Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, T‑401/06, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 131].

83      Astfel, în ceea ce privește schimbarea împrejurărilor care justifică excluderea unui anumit produs din definiția produsului în cauză, afirmația potrivit căreia Comisia a săvârșit o eroare vădită de apreciere prin refuzul inițierii unei reexaminări intermediare trebuie să se întemeieze pe argumente prin care să se demonstreze fie că, în cadrul aprecierii sale privind inițierea reexaminării, Comisia a apreciat eronat factorii pe care i‑a considerat pertinenți, fie că ar fi trebuit să țină seama de alți factori mai pertinenți care ar fi impus, în cadrul reexaminării, excluderea acestui produs din definiția produsului în cauză [a se vedea în acest sens Hotărârea Brosmann Footwear (HK) și alții/Consiliul, punctul 82 de mai sus, punctul 132].

84      În actul atacat, Comisia a conchis că nu putea fi inițiată o reexaminare intermediară în scopul excluderii cablurilor pentru utilizări generale din definiția produselor în cauză, în special pentru că cererea de reexaminare nu conținea suficiente probe care să permită stabilirea faptului că cele două tipuri de cabluri nu au aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice.

85      Astfel cum au susținut reclamantele în cadrul ședinței, acestea nu contestă relevanța criteriului referitor la caracteristicile esențiale fizice, tehnice și chimice în scopul definirii produsului în cauză, ci apreciază că trebuie luați în considerare alți factori mai relevanți, în special cei referitori la stabilirea de standarde comune, la utilizări finale și la prețuri ale produselor.

86      În primul rând, reclamantele se întemeiază pe distincția efectuată de CEN, în cadrul standardelor EN 12385 și EN 10264, între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale, criticând Comisia pentru că nu a respectat, contrar practicii sale anterioare, criteriul deosebit de relevant pe care l‑ar constitui standardizarea pentru definiția domeniului de aplicare al produselor în cauză.

87      În ceea ce privește standardele menționate, trebuie să se arate că standardul EN 12385 specifică cerințele de securitate referitoare la fabricarea și la testarea cablurilor din oțel, în timp ce standardul EN 10264 specifică toleranțele dimensionale, caracteristicile mecanice, cerințele referitoare la compoziția chimică a sârmelor din oțel și condițiile pe care acoperirea eventuală a sârmelor pentru cabluri trebuie să le îndeplinească. Deși este adevărat că aceste standarde definesc, pentru anumite categorii de cabluri pentru utilizări speciale, cerințe specifice, existența unor astfel de standarde nu poate constitui în sine dovada că aceste cabluri pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale nu constituie un singur „produs în cauză” în scopul aplicării măsurilor antidumping. Pe de o parte, fiecare standard conține, în plus față de definirea pentru fiecare categorie de cabluri pentru utilizări speciale a cerințelor specifice, o parte introductivă comună care se aplică tuturor cablurilor din oțel, indiferent dacă sunt pentru utilizări generale sau pentru utilizări speciale. Pe de altă parte, diferitele categorii de cabluri din oțel menționate în aceste standarde nu se exclud reciproc, având ca efect faptul că acele cabluri care îndeplinesc cerințele unei categorii pot să îndeplinească și cerințele celeilalte categorii. În orice caz, deși Comisia a afirmat în cadrul ședinței că, în anumite situații, definiția unui produs în cauză poate să corespundă unei clasificări, astfel cum aceasta este stabilită într‑un standard comun, definiția produsului vizat de măsurile antidumping nu poate depinde de o astfel de clasificare.

88      Contrar celor susținute de reclamante, chiar dacă diferitele tipuri de cabluri din oțel pot fi clasificate în grupe pe baza elementelor suplimentare și a utilizărilor finale, nu se poate considera că există o delimitare clară între aceste grupe diferite. Precum a subliniat în mod întemeiat Comisia, nu există un criteriu obiectiv care să permită stabilirea utilizării prevăzute pentru diferitele tipuri de cabluri sau destinația lor finală atunci când sunt importate sau vândute în Comunitate. Astfel, chiar în cadrul aceleiași grupe, produsele pot fi destinate unor utilizări diferite. Pe de altă parte, deși cablurile din oțel din grupele de produse inferioare și cele superioare nu sunt substituibile, nu se contestă de către reclamante că, în anumite grupe învecinate, cablurile din oțel pentru utilizări generale și cablurile din oțel pentru utilizări speciale pot fi folosite în aceleași scopuri și sunt, prin urmare, substituibile. În această măsură, există un anumit grad de suprapunere și concurență între cablurile din sârmă de oțel din grupe diferite (a se vedea în acest sens Hotărârile Curții din 10 martie 1992, Canon/Consiliul, C‑171/87, Rec., p. I‑1237, punctele 48-52, Ricoh/Consiliul, C‑174/87, Rec., p. I‑1335, punctele 35-40, și Sharp Corporation/Consiliul, C‑179/87, Rec., p. I‑1635, punctele 25-30).

89      În orice caz, Regulamentul nr. 1742/2000 invocat de reclamante nu susține argumentul acestora potrivit căruia stabilirea de standarde comune de către CEN ar constitui pentru Comisie un criteriu cu o deosebită relevanță pentru definiția domeniului de aplicare al produselor în discuție. În această privință, trebuie să se constate că, în acest regulament, Comisia se întemeiază numai cu titlu subsidiar pe existența standardelor tehnice comune în definirea produsului în discuție. Astfel, distincția dintre cele două calități ale polietilenei tereftalate fusese determinată prin nivelul de „vâscozitate intrinsecă” a acestui produs, iar standardul în discuție fusese utilizat în regulamentul amintit numai ca unul dintre instrumentele de măsură a testului de vâscozitate. Prin urmare, fără ca, în vederea soluționării litigiului, să fie necesară pronunțarea cu privire la pertinența aprecierilor efectuate în Regulamentul nr. 1742/2000, trebuie să se constate că argumentul reclamantelor se întemeiază pe o interpretare eronată a regulamentului menționat și trebuie, așadar, respins.

90      În al doilea rând, în ceea ce privește o schimbare în percepția pieței, reclamantele invocă, în esență, două argumente.

91      Primo, reclamantele susțin că producătorii comunitari fac distincție între cele două tipuri de cabluri în cataloagele lor, pe site‑urile internet și în reclamele acestora. Totuși, aceste exemple nu dovedesc faptul că poate fi stabilită o linie clară de demarcație între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale, ci mai curând că producătorii comunitari propun o gamă completă de diferite tipuri de cabluri din oțel. În orice caz, un număr limitat de extrase din cataloage, site‑uri internet și reclame ale unor producători comunitari nu pot pune la îndoială concluzia potrivit căreia diferitele tipuri de cabluri care prezintă aceleași caracteristici esențiale fizice, tehnice și chimice se suprapuneau și exista un anumit grad de concurență între acestea.

92      Secundo, reclamantele invocă argumente întemeiate pe o diferențiere a cablurilor pe baza unor elemente suplimentare (precum toroanele, inserțiile din plastic, lubrifianții), a unui tratament special (toroane compacte pentru a imprima o formă pentagonală sau eliptică), a unei rezistențe excepționale la rotație, a prețului mai ridicat al cablurilor pentru utilizări speciale sau a aplicațiilor specifice ale cablurilor pentru utilizări speciale. Totuși, aceste exemple nu susțin concluzia reclamantelor potrivit căreia se poate stabili o linie clară de demarcație între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale. Pe de o parte, astfel cum s‑a arătat la punctul 88 de mai sus, deși există o gamă variată de tipuri de cabluri din oțel pe baza caracteristicilor suplimentare și a utilizărilor specifice, elementele prezentate de reclamante nu permit să se pună la îndoială concluzia Comisiei potrivit căreia cablurile din oțel aparținând unor grupe învecinate sunt substituibile, se suprapun și există un anumit grad de concurență între ele. Pe de altă parte, trebuie să se constate că nicio dispoziție din regulamentul de bază nu obligă instituțiile să trateze diferit același produs în funcție de utilizările lui diferite (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 29 ianuarie 1998, Sinochem/Consiliul, T‑97/95, Rec., p. II‑85, punctul 53).

93      În această privință, nu poate fi primit nici argumentul reclamantelor întemeiat pe practica anterioară a instituțiilor. Astfel, precum s‑a amintit la punctele 77-79 de mai sus, revine instituțiilor, în cadrul exercitării puterii lor de apreciere în cadrul unei reexaminări intermediare, în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, competența de a analiza menținerea măsurilor antidumping. Această putere de apreciere trebuie să fie exercitată de la caz la caz, în funcție de toate faptele relevante (a se vedea în acest sens Hotărârea Curții din 14 martie 1990, Gestetner Holdings/Consiliul și Comisia, C‑156/87, Rec., p. I‑781, punctul 43). În orice ipoteză, aprecierile efectuate în Regulamentul nr. 2537/1999 nu susțin opinia reclamantelor potrivit căreia se justifica o reexaminare care vizează excluderea cablurilor din oțel pentru utilizări generale din cadrul măsurilor antidumping în cauză, întrucât ancheta care a condus la excluderea din acest regulament a microdiscurilor cu capacitate ridicată a dovedit în mod clar că exista o distincție precisă între cele două produse în cauză în ceea ce privește caracteristicile fizice și tehnice. Contrar celor susținute de reclamante, nu rezultă din Regulamentul nr. 2537/1999 că instituțiile luaseră în considerare utilizările finale și prețurile acestor produse ca fiind factori determinanți. Astfel, unica mențiune privind utilizările finale făcută în concluziile anchetei figurează în considerentul (27) al Regulamentului nr. 2537/1999, în care Consiliul declară că „problema utilizării finale [...] nu permite în sine să conchidă că microdiscurile clasice [și microdiscurile cu capacitate ridicată] constituie un singur produs”, în timp ce nu se face nicio apreciere în ceea ce privește diferențele de preț între cele două produse în aceste concluzii.

94      Din considerațiile de mai sus rezultă că argumentele invocate de reclamante referitoare la modificarea standardelor tehnice ale CEN sau la pretinsa schimbare în percepția pieței nu pot dovedi săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping în cauză, în lumina elementelor de probă prezentate de reclamante referitoare la schimbarea împrejurărilor privind definiția produsului în cauză.

95      Rezultă că primul aspect al primului motiv trebuie respins.

b)     Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor referitoare la producția de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate

 Argumentele părților

96      Făcând referire la Regulamentul (CE) nr. 495/2002 al Consiliului din 18 martie 2002 de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 904/98 de instituire a unei taxe antidumping definitive la importurile de faxuri pentru uz personal originare din Republica Populară Chineză, Japonia, Republica Coreea, Malaysia, Singapore, Taiwan și Thailanda (JO L 78, p. 1), reclamantele subliniază că Regulamentul nr. 904/98 a fost abrogat de Consiliu ca urmare a unei cereri de reexaminare intermediare, întrucât producția de faxuri pentru uz personal a industriei comunitare se diminuase în mod semnificativ și că aceasta va trebui să înceteze într‑un viitor considerat apropiat [a se vedea considerentul (9) al Regulamentului nr. 495/2002].

97      În consecință, din acest regulament ar rezulta că ar fi contrar interesului comunitar și, prin urmare, articolului 21 din regulamentul de bază să se mențină măsurile antidumping cu privire la un produs a cărui producție comunitară ar fi pe cale de a dispărea sau ar trebui să înceteze într‑un viitor apropiat.

98      Reclamantele ar fi dovedit în cererea de reexaminare că producția în Comunitate de cabluri pentru utilizări generale ar fi în prezent neglijabilă, spre deosebire de perioada cuprinsă între anii 1999 și 2001, în cursul căreia ar fi fost produse în Comunitate cantități importante de cabluri pentru utilizări generale. Ele subliniază că a fost făcută dovada acestei schimbări a împrejurărilor.

99      În primul rând, au fost depuse în versiunea confidențială a cererii de reexaminare mai multe declarații ale producătorilor comunitari ce ar urmări să demonstreze că din programele de producție ar fi fost retrase cablurile pentru utilizări generale sau că producătorii menționați nu mai pot produce aceste cabluri. Deși reclamantele nu au prezentat declarațiile amintite în cadrul prezentei proceduri, cu scopul de a proteja caracterul confidențial al acestora, ele atrag atenția că, întrucât deține versiunea confidențială a cererii de reexaminare, Comisia a avut cunoștință despre documentele respective.

100    În al doilea rând, dispariția acestei producții ar rezulta din reclamele, din site‑urile internet și din cataloagele producătorilor comunitari atașate în anexa 4 la cererea de reexaminare. Aceste documente ar arăta că, în prezent, producătorii comunitari de cabluri din oțel în discuție produc, în principal, cabluri pentru utilizări speciale.

101    Comisia ar fi ales să ignore aceste probe, din moment ce nu ar fi făcut referire la dispariția producției de cabluri pentru utilizări generale în scrisoarea în litigiu. Prin urmare, efectele negative ale taxei antidumping ar fi disproporționate, întrucât Comisia nu a ținut cont de faptul că menținerea măsurilor antidumping nu va prezenta niciun avantaj pentru producția europeană de cabluri pentru utilizări generale. Față de aceste împrejurări, reclamantele conchid că s‑a săvârșit de către Comisie o eroare vădită de apreciere și că aceasta a încălcat articolul 21 din regulamentul de bază.

102    Comisia susține de la început că prezentul aspect al primului motiv este inadmisibil pentru două motive. În primul rând, reclamantele nu ar fi invocat niciodată, în cadrul procedurii administrative, argumentul potrivit căruia menținerea măsurilor ar fi contrară interesului Comunității și ar constitui o încălcare a articolului 21 din regulamentul de bază.

103    În al doilea rând, reclamantele și‑ar întemeia argumentul privind o dispariție progresivă a producției comunitare de cabluri din oțel pentru utilizări generale pe fapte invocate care nu ar figura în versiunea neconfidențială a cererii de reexaminare anexate cererii introductive, precum și pe declarații ale producătorilor comunitari care nu ar fi atașate acesteia.

104    Presupunând că acest aspect ar fi admisibil, Comisia contestă susținerea reclamantelor potrivit căreia producția de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate ar fi devenit nesemnificativă.

 Aprecierea Tribunalului

–       Cu privire la admisibilitate

105    În ceea ce privește inadmisibilitatea celui de al doilea aspect al primului motiv invocat de Comisie, întrucât argumentul întemeiat pe contrarietatea cu interesul comunitar nu ar fi fost invocat în cadrul procedurii administrative, trebuie să se arate că, în speță, partea a IV‑a din cererea de reexaminare este intitulată „Dispariția progresivă a producției comunitare de cabluri pentru utilizări generale”. Reclamantele arată în această parte că producția comunitară de cabluri din oțel pentru utilizări generale este în scădere, fapt ce ar constitui o schimbare ce necesită redefinirea domeniului de aplicare al măsurilor antidumping în cauză în scopul excluderii cablurilor menționate din definiția produsului în cauză. În susținerea acestui argument, reclamantele fac referire, în cererea de reexaminare, la Regulamentul nr. 495/2002 (a se vedea punctul 96 de mai sus). Or, în acest regulament, Consiliul a apreciat, în cadrul unei reexaminări intermediare întemeiate pe articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, că era în interesul Comunității să se abroge măsurile antidumping privind anumite importuri de faxuri pentru uz personal, având în vedere încetarea în scurt timp a producției comunitare de produse supuse măsurilor antidumping.

106    Argumentele referitoare la dispariția progresivă a producției comunitare de cabluri pentru utilizări generale sunt reiterate în totalitate în cererea introductivă. Reclamantele precizează în această cerere, citând considerentul (9) al Regulamentului nr. 495/2002, că menținerea măsurilor antidumping în cauză, având în vedere dispariția progresivă a producției de cabluri pentru utilizări generale, era contrară interesului Comunității și constituia o încălcare a articolului 21 din regulamentul de bază.

107    Rezultă din articolul 21 alineatul (1) a doua și a treia teză din regulamentul de bază [devenit articolul 21 alineatul (1) a doua și a treia teză din Regulamentul nr. 1225/2009] că instituțiile au dreptul să nu aplice anumite măsuri antidumping, chiar dacă celelalte condiții pentru impunerea unei taxe antidumping sunt îndeplinite, și anume dumpingul, prejudiciul și legătura de cauzalitate, dacă acestea consideră că aplicarea unor astfel de măsuri nu este în interesul Comunității. Or, în situația unei dispariții progresive a producției comunitare de produse supuse măsurilor antidumping, aprecierea interesului comunitar se raportează la determinarea necesității menținerii măsurilor antidumping în cauză în cadrul unei reexaminări intermediare întemeiate pe articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

108    Trebuie să se constate că, în speță, critica Comisiei întemeiată pe faptul că reclamantele ar fi susținut un argument pe care nu l‑au invocat în cadrul procedurii administrative se bazează pe o premisă eronată, întrucât cererea de reexaminare face referire, cel puțin implicit, la dispariția interesului comunitar, deoarece s‑a referit la dispariția progresivă a producției de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate și a indicat, făcând trimitere la considerentul (9) al Regulamentului nr. 495/2002, că măsurile antidumping în cauză „nu [ar] aduc[e] niciun beneficiu în ceea ce privește protecția producției [comunitare] împotriva eventualelor practici comerciale neloiale”.

109    Rezultă că lipsa unei mențiuni explicite în cererea de reexaminare a articolului 21 din regulamentul de bază nu afectează admisibilitatea prezentului aspect al primului motiv.

110    În continuare, în ceea ce privește nedepunerea declarațiilor pretins confidențiale ale producătorilor comunitari referitoare la dispariția producției comunitare de cabluri din oțel pentru utilizări generale, trebuie să se considere că o astfel de problemă depinde de aprecierea privind dovedirea susținerilor formulate de reclamante, astfel că va fi analizată în cadrul examinării temeiniciei prezentului aspect al primului motiv.

111    Din cele prezentate mai sus rezultă că excepția de inadmisibilitate ridicată de Comisie în privința celui de al doilea aspect al primului motiv trebuie respinsă.

–       Cu privire la fond

112    Reclamantele invocă săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să constate dispariția producției de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate și, prin urmare, că a respins cererea de reexaminare.

113    În această privință, trebuie să se constate că reclamantele s‑au limitat să arate că producția comunitară de cabluri pentru utilizări generale este în prezent neglijabilă, fără a prezenta totuși cel mai mic element concret de probă care să poată susține această afirmație.

114    De la început, în ceea ce privește declarațiile producătorilor comunitari pe care se întemeiază reclamantele pentru a dovedi diminuarea producției comunitare de cabluri pentru utilizări generale, trebuie să se arate că, în plus față de faptul că acestea nu au depus în cadrul prezentei acțiuni astfel de declarații izolate ale producătorilor comunitari în care să se susțină, eventual, că aceștia au retras cablurile pentru utilizări generale din programul lor de producție, nu pot fi considerate în sine suficiente pentru a dovedi o dispariție progresivă a producției comunitare de cabluri pentru utilizări generale, dacă acestea nu sunt susținute de probe obiective, precum statisticile de producție.

115    În plus, reclamele producătorilor comunitari, atașate cererii de reexaminare anexate la cererea introductivă, nu dovedesc dispariția progresivă a producției de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate, ci mai curând că producătorii comunitari propun o gamă completă de diferite tipuri de cabluri din oțel, fără ca aceste reclame să stabilească dacă respectivele cabluri propuse sunt produse în Comunitate sau sunt importate. În orice caz, anumite extrase din reclame, de pe site‑urile internet sau din cataloagele producătorilor comunitari, din care rezultă că aceștia se concentrează pe producția de cabluri pentru utilizări speciale, nu pot fi suficiente pentru a dovedi dispariția progresivă a producției comunitare de cabluri pentru utilizări generale.

116    Prin urmare, argumentele reclamantelor referitoare la o schimbare a împrejurărilor referitoare la dispariția progresivă a producției de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate nu poate dovedi săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping în discuție, în lumina elementelor de probă pe care le‑au prezentat.

117    Rezultă că al doilea aspect al primului motiv trebuie respins.

c)     Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor referitoare la existența unui prejudiciu

 Argumentele părților

118    În opinia reclamantelor, constatarea efectuată în perioada în care producătorii comunitari încă mai produceau cabluri pentru utilizări generale, potrivit căreia importurile acestor cabluri le cauzau un prejudiciu important în sensul articolului 3 din regulamentul de bază, nu mai este valabilă în prezent.

119    În primul rând, reclamantele ar fi trebuit să dovedească, în cererea de reexaminare, că atât cablurile pentru utilizări generale, cât și cele pentru utilizări speciale evoluau pe piețe diferite, care se deosebesc prin noile standarde europene EN 12385 și EN 10264. În plus, piața cablurilor pentru utilizări generale și cea a cablurilor pentru utilizări speciale s‑ar distinge printr‑o comercializare a primei categorii de cabluri efectuată, în general, la scară industrială, în timp ce a doua categorie de cabluri fabricate în Comunitate ar face în principiu obiectul unui tratament suplimentar.

120    În al doilea rând, în versiunea confidențială a cererii de reexaminare, reclamantele ar fi furnizat declarații ale producătorilor comunitari care importă cantități importante de cabluri pentru utilizări generale, inclusiv din țările supuse măsurilor antidumping privind cablurile din oțel. Astfel, importurile menționate nu ar mai cauza niciun prejudiciu producătorilor comunitari, care nu și‑ar cauza niciodată un prejudiciu lor înșiși. Deși reclamantele nu ar fi prezentat aceste declarații în prezenta procedură în scopul de a le proteja caracterul confidențial, acestea subliniază că, întrucât ar deține versiunea confidențială a cererii de reexaminare, Comisia ar fi avut cunoștință despre aceste documente.

121    Prin urmare, în lipsa actuală a prejudiciului referitor la importurile de cabluri pentru utilizări generale, reclamantele subliniază că este puțin probabil ca prejudiciul să fi continuat sau să fi reapărut dacă aceste importuri erau excluse din domeniul de aplicare al măsurilor antidumping în discuție.

122    Prin faptul că a refuzat să constate dispariția prejudiciului în sensul articolului 3 din regulamentul de bază și, prin urmare, că a respins cererea de deschidere a unei reexaminări, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere și a încălcat articolul 11 alineatul (3) din regulamentul de bază.

123    Comisia contestă argumentele reclamantelor.

 Aprecierea Tribunalului

124    Astfel cum s‑a arătat deja la punctul 37 de mai sus, potrivit articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază, o reexaminare intermediară se efectuează atunci când cererea conține suficiente elemente de probă care dovedesc că menținerea măsurii nu mai este necesară pentru a contrabalansa dumpingul și/sau continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi improbabilă în cazul în care măsura ar fi eliminată sau modificată ori că măsura existentă nu este sau nu mai este suficientă pentru a contrabalansa dumpingul care stă la baza prejudiciului.

125    În primul rând, în ceea ce privește argumentul reclamantelor potrivit căruia cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale evoluează pe piețe diferite, care se deosebesc prin noile standarde europene CEN, precum și argumentul întemeiat pe existența deosebirilor referitoare la comercializarea acestora, trebuie să se arate că aceste argumente au fost deja examinate și respinse în cadrul analizării primului aspect al prezentului motiv la punctele 86-95 de mai sus.

126    În al doilea rând, referitor la afirmația reclamantelor potrivit căreia producătorii comunitari importă cantități importante de cabluri pentru utilizări generale, printre altele, din țările supuse măsurilor antidumping, trebuie să se arate, pe de o parte, că declarațiile izolate ale producătorilor comunitari în care se afirmă că aceștia importă cantități importante de cabluri pentru utilizări generale, pe care se întemeiază reclamantele, în plus față de faptul că nu au fost prezentate în cadrul prezentei acțiuni, nu pot fi considerate suficiente în sine pentru dovedirea unor astfel de importuri, dacă acestea nu sunt susținute de elemente de probă obiective, precum statisticile referitoare la importurile comunitare de cabluri menționate. Pe de altă parte, simpla afirmație a reclamantelor potrivit căreia continuarea sau reapariția prejudiciului ar fi „puțin probabilă” nu dovedește dispariția prejudiciului suferit de industria comunitară.

127    Argumentele invocate de reclamante, referitoare la o schimbare a împrejurărilor privind existența unui prejudiciu, nu pot, așadar, să dovedească săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping în discuție, în lumina elementelor de probă depuse de reclamante.

128    Prin urmare, trebuie respins al treilea aspect al prezentului motiv.

129    Primul motiv trebuie, în consecință, respins în totalitate.

2.     Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime

a)     Argumentele părților

130    Reclamantele invocă încălcarea de către Comisie a încrederii lor legitime prin faptul că a refuzat să efectueze o reexaminare intermediară a măsurilor antidumping. Ar rezulta dintr‑o jurisprudență constantă că dreptul de a invoca protecția încrederii legitime aparține oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, l‑a determinat să nutrească speranțe întemeiate [Hotărârea Tribunalului din 16 noiembrie 2006, Masdar (UK)/Comisia, T‑333/03, Rec., p. II‑4377, punctul 119].

131    În speță, Comisia le‑ar fi determinat pe reclamante să aibă o încredere legitimă, întrucât le‑a propus să expună din nou, în cadrul unei reexaminări intermediare, argumentul întemeiat pe faptul că ar exista o diferență importantă între cablurile pentru utilizări generale și cablurile pentru utilizări speciale. Aceste asigurări ar fi fost acordate cu o certitudine suficientă și ar fi provenit de la surse autorizate și de încredere.

132    În primul rând, Comisia ar fi încurajat reclamantele, la încheierea procedurii de reexaminare, în temeiul articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, a măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul nr. 1796/1999 cu privire la importurile de cabluri din oțel originare din China, India, Africa de Sud și Ucraina, să depună o cerere de reexaminare intermediară prin care să urmărească adaptarea domeniului de aplicare al măsurilor în discuție. În special, unul dintre agenții Comisiei ar fi contactat EWRIA pentru a o informa că cererea reclamantelor privind adaptarea domeniului de aplicare al măsurilor antidumping nu ar putea fi depusă în cadrul unei reexaminări în temeiul expirării, ci ar trebui formulată în cadrul unei reexaminări intermediare în temeiul articolului 11 alineatul (3) din regulamentul de bază. În opinia reclamantelor, agentul Comisiei nu ar fi avut niciun motiv să contacteze EWRIA, decât dacă Comisia avea interesul să redefinească domeniul de aplicare al măsurilor antidumping în discuție. Rezultă din aceasta că agentul menționat a încurajat astfel reclamantele să introducă o cerere de reexaminare intermediară.

133    În al doilea rând, această sugestie s‑ar fi întemeiat pe faptul că delegația Comisiei, aflată în vizită la sediul Heko Industrieerzeugnisse, una dintre reclamante, în cadrul procedurii de reexaminare efectuate în temeiul expirării, conform articolului 11 alineatul (2) din regulamentul de bază, măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul nr. 1601/2001 privind importurile de anumite cabluri din oțel originare din Rusia, Thailanda și Turcia, s‑ar fi arătat în mod evident interesată de definirea domeniului măsurilor privind cablurile din oțel.

134    În al treilea rând, în cadrul întâlnirii informale referitoare la cererea de reexaminare, agenții Comisiei ar fi dat reclamantelor impresia că aceasta ar fi fost dispusă să le reexamineze argumentele în cadrul unei reexaminări intermediare parțiale în ceea ce privește domeniul de aplicare al produselor în cauză. Acești agenți ar fi recitit prima versiune a cererii de reexaminare a reclamantelor și ar fi emis mai multe recomandări referitoare la modificarea acestei versiuni. Reclamantele ar fi modificat cererea formulată, întemeindu‑se pe aceste recomandări, și ar fi inclus argumentele sugerate de agenții menționați ai Comisiei. Unul dintre agenți ar fi contactat reclamantele cu privire la versiunea modificată și le‑ar fi informat că apreciază că nu este necesară nicio modificare suplimentară și că, ținând seama de argumentele „promițătoare” conținute în cerere, aceasta ar trebui trimisă imediat, în mod oficial, Comisiei.

135    În scopul dovedirii existenței acestor contacte, reclamantele propun, în conformitate cu articolul 65 litera (c) din Regulamentul de procedură, audierea domnului [H.], președinte al EWRIA, în calitate de martor.

136    Atitudinea menționată Comisiei ar sugera că aceasta intenționa să își modifice opinia referitoare la definiția produsului în discuție și a produsului similar din măsurile antidumping privind cablurile din oțel. Reclamantele ar fi avut toate motivele să creadă că, odată ce ar fi depus în termen o cerere de inițiere a unei reexaminări intermediare în scopul adaptării domeniului de aplicare al măsurilor antidumping în discuție și de excludere a cablurilor pentru utilizări generale din acest domeniu de aplicare, Comisia ar fi inițiat, fără întârziere, procedura corespunzătoare de reexaminare intermediară.

137    Reclamantele s‑ar fi întemeiat pe aceste așteptări și ar fi depus cererea de reexaminare la 12 iunie 2007, acordându‑i timpul și resursele necesare. Prin faptul că au refuzat să efectueze reexaminarea intermediară solicitată, instituțiile Uniunii ar fi încălcat, așadar, încrederea legitimă a reclamantelor.

138    Comisia răspunde că nu a dat asigurări clare reclamantelor în ceea ce privește faptul că ar avea loc o reexaminare.

b)     Aprecierea Tribunalului

139    Potrivit jurisprudenței, principiul protecției încrederii legitime se aplică oricărui particular aflat într‑o situație din care reiese că administrația Uniunii, prin furnizarea unor asigurări precise, necondiționate și concordante emise de surse autorizate și de încredere, a făcut ca acesta să nutrească speranțe întemeiate [a se vedea Hotărârea Tribunalului din 6 iulie 1999, Forvass/Comisia, T‑203/97, RecFP, p. I‑A‑129 și II-705, punctul 70 și jurisprudența citată, Hotărârea Tribunalului din 26 septembrie 2002, Borremans și alții/Comisia, T‑319/00, RecFP, p. I‑A‑171 și II-905, punctul 63, și Hotărârea Tribunalului din 9 iulie 2008, Reber/OAPI – Chocoladefabriken Lindt & Sprüngli (Mozart), T‑304/06, Rep., p. II‑1927, punctul 64]. Cu toate acestea, asigurările respective trebuie să fie conforme cu prevederile și cu normele aplicabile, promisiunile care nu țin seama de aceste prevederi neputând da naștere unei încrederi legitime din partea persoanei interesate (a se vedea Hotărârea Tribunalului din 5 noiembrie 2002, Ronsse/Comisia, T‑205/01, RecFP, p. I‑A‑211 și II‑1065, punctul 54, Hotărârea Tribunalului din 16 martie 2005, Ricci/Comisia, T‑329/03, RecFP, p. I‑A‑69 și II‑315, punctul 79 și jurisprudența citată, și Hotărârea Mozart, citată anterior; a se vedea de asemenea, în acest sens, Hotărârea Curții din 6 februarie 1986, Vlachou/Curtea de Conturi, 162/84, Rec., p. 481, punctul 6).

140    În speță, trebuie să se constate de la început că niciun element din dosar nu permite stabilirea conținutului pretinselor asigurări verbale. Desigur, Comisia admite că a avut contacte cu reclamantele între lunile august 2004 și noiembrie 2005, în cursul reexaminării măsurilor antidumping instituite de Regulamentul nr. 1796/1999 care urmau să expire și, în octombrie 2006, cu titlu preliminar, privind cererea de reexaminare. Cu toate acestea, Comisia contestă că ar fi dat asigurări precise și necondiționate care să le poată determina să nutrească speranțe întemeiate privind inițierea unei proceduri de reexaminare.

141    În primul rând, în ceea ce privește contactele dintre Comisie și reclamante în cadrul procedurii de reexaminare efectuată în temeiul expirării Regulamentului nr. 1796/1999, reclamantele susțin că au fost „încurajate” de Comisie să prezinte o cerere de reexaminare și arată că agentul Comisiei le‑a contactat pentru a le preciza anumite aspecte procedurale ale unei cereri de reexaminare intermediară. Cu toate acestea, chiar dacă s‑ar presupune că ar fi existat intenția Comisiei privind posibilitatea unei astfel de reexaminări a contactelor menționate, trebuie să se constate că elementele comunicate nu constituie asigurări precise, necondiționate și concordante privind inițierea ulterioară a unei reexaminări.

142    În al doilea rând, în ceea ce privește contactul dintre agenții Comisiei și reclamante în cursul vizitei lor la sediul Heko Industrieerzeugnisse, în cadrul procedurii de reexaminare în temeiul expirării măsurilor antidumping instituite prin Regulamentul nr. 1601/2001, reclamantele se limitează să afirme că agenții Comisiei s‑ar fi arătat în mod evident „interesați” de redefinirea domeniului măsurilor în discuție, ceea ce nu poate constitui o asigurare precisă și necondiționată privind inițierea ulterioară a unei reexaminări intermediare.

143    În al treilea rând, în ceea ce privește întâlnirea informală dintre Comisie și reclamante în cadrul procedurii de reexaminare care face obiectul prezentei acțiuni, reclamantele susțin numai că au avut „impresia” unei dispoziții a Comisiei de a le analiza argumentele în cadrul unei proceduri de reexaminare și că aceasta ar fi calificat argumentele lor drept „promițătoare”. Or, astfel de elemente nu pot constitui asigurări precise, necondiționate și concordante privind inițierea ulterioară a unei reexaminări intermediare. În plus, precum a arătat Comisia, răspunsul său la cererile de formulare a unor avize tehnice preliminare nu constituie o decizie formală sau informală din partea sa, din moment ce examinarea dosarului poate fi efectuată numai pe baza argumentelor și a elementelor de probă efective ce ar fi conținute într‑o cerere formulată oficial, nefiind posibil, prin urmare, în orice caz, să determine o anumită încredere legitimă privind inițierea ulterioară a unei reexaminări intermediare.

144    Având în vedere că existența acestor contacte nu este contestată și că pretinsele contacte nu le pot determina, în niciun caz, pe reclamante să nutrească o încredere legitimă în sensul inițierii ulterioare a unei reexaminări intermediare, nu se impune admiterea cererii de adoptare a unor măsuri de cercetare judecătorească formulată de reclamante.

145    Rezultă din toate cele de mai sus că al doilea motiv trebuie respins.

3.     Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază

a)     Argumentele părților

146    Reclamantele susțin că, în ceea ce privește măsurile antidumping, instituțiile Uniunii și‑au întemeiat constatările pe o definiție foarte largă a produsului în cauză. Aceasta ar fi determinat instituțiile să compare produse care nu erau similare și, din această cauză, să ajungă la concluzii eronate.

147    Reclamantele amintesc faptul că au expus acest argument în cererea de reexaminare și că au solicitat Comisiei să adapteze domeniul de aplicare al măsurilor și să excludă importurile de cabluri pentru utilizări generale. Comisia nu ar fi ținut însă cont de argumentarea acestora. Afirmațiile Comisiei din scrisoarea în litigiu, potrivit cărora diferite tipuri de cabluri din oțel „[ar fi avut] toate aceleași caracteristici esențiale fizice, [...] și chimice esențiale” și potrivit cărora, deși „produsele din grupele inferioare și cele superioare nu sunt substituibile, produsele din grupele învecinate sunt”, ar fi eronate pentru motivele expuse în continuare, care ar fi fost deja menționate în cererea de reexaminare.

148    În primul rând, caracteristicile fizice și tehnice ale cablurilor pentru utilizări speciale ar fi diferite de cele ale cablurilor pentru utilizări generale prin faptul că acestea ar avea elemente suplimentare și că ar necesita utilizarea sârmelor pentru solicitări puternice, conform standardului EN 10264.

149    În al doilea rând, metoda de producere a cablurilor pentru utilizări speciale ar fi în mod semnificativ diferită de cea a cablurilor pentru utilizări generale, întrucât aceasta ar necesita o linie de producție informatizată și echipamente suplimentare.

150    De asemenea, în al treilea rând, utilizarea finală a acestor două tipuri de cabluri ar fi diferită. Cablurile pentru utilizări speciale ar fi utilizate pentru aplicații specifice, ceea ce impune existența unor calități fizice și tehnice excepționale ale cablurilor, spre deosebire de cablurile pentru utilizări generale.

151    În al patrulea rând, cablurile pentru utilizări speciale și cele pentru utilizări generale nu ar fi substituibile. Cablurile pentru utilizări generale nu ar putea fi utilizate pentru mai multe aplicații speciale.

152    În al cincilea rând, nu ar exista în prezent o producție importantă de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate.

153    Reclamantele subliniază că toate aceste elemente arată că există o linie de demarcație clară între cablurile pentru utilizări generale și cele pentru utilizări speciale. Cu toate acestea, prin trimiterea la definiția în sens larg a produsului, care face referire la „caracteristicile esențiale”, Comisia continuă să compare cablurile pentru utilizări speciale produse în interiorul Comunității și cablurile pentru utilizări generale importate, adică produse care nu sunt similare. Prin faptul că refuză să efectueze o reexaminare intermediară a măsurilor antidumping, Comisia ar fi săvârșit o eroare vădită de apreciere și ar fi încălcat articolul 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

154    Comisia contestă argumentele reclamantelor.

b)     Aprecierea Tribunalului

155    Prin intermediul celui de al treilea motiv invocat, reclamantele subliniază că măsurile antidumping în discuție se întemeiază pe o definiție foarte largă a produsului în cauză, astfel încât instituțiile continuă să compare cablurile pentru utilizări speciale cu cablurile pentru utilizări generale, produse care, în opinia reclamantelor, nu sunt similare. În aceste împrejurări, refuzul Comisiei de a iniția o reexaminare intermediară ar constitui, pe de o parte, o eroare vădită de apreciere și, pe de altă parte, o încălcare a articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază.

156    Trebuie să se constate că argumentul potrivit căruia refuzul de a iniția o reexaminare intermediară constituie o încălcare a articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază, în măsura în care Comisia, prin faptul că a făcut trimitere la o definiție în sens larg a produsului în cauză care se referă la caracteristicile esențiale, ar continua să compare cablurile pentru utilizări speciale produse în interiorul Comunității cu cablurile pentru utilizări generale care sunt importate, ar conduce de fapt la repunerea în discuție a legalității măsurilor antidumping în cauză, în special pentru definirea produsului în cauză, deși legalitatea măsurilor menționate nu constituie obiectul prezentei acțiuni, care vizează anularea deciziei prin care Comisia a refuzat inițierea unei reexaminări intermediare parțiale.

157    În plus, în ceea ce privește argumentul prin care se urmărește să se demonstreze săvârșirea de către Comisie a unei erori vădite de apreciere prin faptul că a refuzat să inițieze o procedură de examinare intermediară, având în vedere pretinsa schimbare a împrejurărilor în ceea ce privește definiția produsului în cauză, producția comunitară sau chiar prejudiciul suferit, trebuie să se constate că acesta se suprapune cu raționamentul dezvoltat în cadrul primului motiv, care a fost respins la punctele 55-129 de mai sus.

158    Rezultă că este necesar să se respingă al treilea motiv și, prin urmare, acțiunea în totalitate.

 Cu privire la cheltuielile de judecată

159    Potrivit articolului 87 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, partea care cade în pretenții este obligată, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată. Întrucât reclamantele au căzut în pretenții, se impune obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată, conform concluziilor Comisiei.

Pentru aceste motive,

TRIBUNALUL (Camera a opta)

declară și hotărăște:

1)      Respinge acțiunea.

2)      Obligă European Wire Rope Importers Association (EWRIA), Câbleries namuroises SA, Ropenhagen A/S, ESH Eisen- und Stahlhandelsgesellschaft mbH, Heko Industrieerzeugnisse GmbH, Interkabel Internationale Seil- und Kabel‑Handels GmbH, Jose Casañ Colomar SA și Denwire Ltd la plata cheltuielilor de judecată.

Martins Ribeiro

Papasavvas

Dittrich

Pronunțată astfel în ședință publică la Luxemburg, la 17 decembrie 2010.

Semnături

Cuprins

Cadrul juridic

A –  Regulamentul de bază antidumping

B –  Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din fier sau din oțel

1.  Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din oțel originare din China, din India, din Africa de Sud și din Ucraina

2.  Măsuri antidumping aplicabile importurilor de cabluri din fier sau din oțel originare din Rusia

Istoricul cauzei

Procedura și concluziile părților

În drept

A –  Cu privire la admisibilitate

1.  Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere referitor la anularea deciziei Comisiei din 4 iulie 2008 de a nu iniția o reexaminare intermediară parțială a măsurilor antidumping referitoare la cablurile din oțel

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la admisibilitatea capătului de cerere privind obligarea Comisiei de a efectua o reexaminare intermediară parțială

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la admisibilitatea motivelor invocate de reclamante

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

B –  Cu privire la fond

1.  Cu privire la primul motiv, întemeiat pe încălcarea articolului 11 alineatul (3) și a articolului 21 din regulamentul de bază

a)  Cu privire la primul aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor privind definiția produsului în cauză

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

b)  Cu privire la al doilea aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor referitoare la producția de cabluri pentru utilizări generale în Comunitate

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

–  Cu privire la admisibilitate

–  Cu privire la fond

c)  Cu privire la al treilea aspect, întemeiat pe o schimbare a împrejurărilor referitoare la existența unui prejudiciu

Argumentele părților

Aprecierea Tribunalului

2.  Cu privire la al doilea motiv, întemeiat pe încălcarea principiului încrederii legitime

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

3.  Cu privire la al treilea motiv, întemeiat pe o eroare vădită de apreciere și pe încălcarea articolului 1 alineatul (4) din regulamentul de bază

a)  Argumentele părților

b)  Aprecierea Tribunalului

Cu privire la cheltuielile de judecată

---

* Limba de procedură: engleza.