This document is an excerpt from the EUR-Lex website
Document 62008CN0401
Case C-401/08: Action brought on 17 September 2008 — Commission of the European Communities v Republic of Austria
Cauza C-401/08: Acțiune introdusă la 17 septembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Austria
Cauza C-401/08: Acțiune introdusă la 17 septembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Austria
JO C 327, 20.12.2008, p. 9–9
(BG, ES, CS, DA, DE, ET, EL, EN, FR, IT, LV, LT, HU, MT, NL, PL, PT, RO, SK, SL, FI, SV)
20.12.2008 |
RO |
Jurnalul Oficial al Uniunii Europene |
C 327/9 |
Acțiune introdusă la 17 septembrie 2008 — Comisia Comunităților Europene/Republica Austria
(Cauza C-401/08)
(2008/C 327/15)
Limba de procedură: germana
Părțile
Reclamantă: Comisia Comunităților Europene (reprezentanți: B. Schima, A. Sipos, agenți)
Pârâtă: Republica Austria
Concluziile reclamantei
— |
Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (c) din Directiva 96/82/CE a Consiliului din 9 decembrie 1996 (1) privind controlul asupra riscului de accidente majore care implică substanțe periculoase, întrucât autoritățile austriece competente nu au realizat planuri de urgență externe pentru toate entitățile cărora li se aplică dispozițiile articolului 9 din această directivă; |
— |
obligarea Republicii Austria la plata cheltuielilor de judecată. |
Motivele și principalele argumente
Reclamanta arată că articolul 11 alineatul (1) litera (c) din Directiva 96/82/CE impune statelor membre să garanteze pentru toate entitățile cărora li se aplică dispozițiile articolului 9 din această directivă că autoritățile desemnate în acest scop elaborează un plan de urgență extern care să conțină măsurile ce trebuie luate în exteriorul entității. Potrivit reclamantei, aceste planuri de urgență externe trebuie să conțină nu numai informații cu privire la măsurile pentru acordarea de sprijin prin acțiuni interne și la măsurile pentru acțiuni externe de rezolvare a situației, ci și să informeze publicul despre accident și despre conduita pe care trebuie să o adopte. În plus, potrivit reclamantei, planurile de urgență externe trebuie să conțină, de exemplu, de asemenea, informații pentru serviciile de urgență ale altor state membre în cazul în care se produce un accident major cu posibile consecințe transfrontaliere.
Potrivit reclamantei, obiectul prezentei acțiuni este constatarea faptului că Republica Austria nu și-a îndeplinit obligațiile care îi revin în temeiul articolului 11 alineatul (1) litera (c) din Directiva 96/82/CE, întrucât nu a realizat planuri de urgență externe pentru toate entitățile cărora li se aplică dispozițiile articolului 9 din această directivă.
(1) JO L 10, p. 13, Ediție specială, 05/vol.4, p. 8.